IZVOARELE DREPTULUI PROCESUAL

CIVIL ROMN

1. Izvoarele dreptului procesual civil romn. Definire, istoric

Potrivit art. 126 alin. 2 din Constitutie, competenta si procedura de judecata sunt stabilite de lege.
Din textul de lege mentionat rezulta ca principalul izvor de drept procesual civil il constituie
legea.
In materie procesuala au valoare de izvor de drept atat legea fundamentala Constitutia cat si
legea organica si ordinara.
Constitutia Romaniei este un important izvor al dreptului procesual civil deoarece cuprinde unele
principii fundamentale referitoare atat la organizarea judecatoreasca, cat si la desfasurarea
procesului.
Codul de procedura civil roman a fost elaborat la 1865, dupa modelul Legii genoveze din anul
1819 si al celui francez din 1806. De-a lungul timpului Codul de procedura civila a suferit
numeroase modificari ce au reprezentat un progres semnificativ in domeniu. Astfel, in anul 1900
Codul a fost revizuit, urmarindu-se scurtarea unor termene si simplificarea unor formalitati. In
perioada 1925-1948 legislatia precesual civila s-a caracterizat prin faptul ca existau si se aplicau
in paralel atat Codul de Procedura Civila cat si o lege de accelerare a judecatilor.
In anul 1948 s-a adus o alta modificare Codului si a constat in faptul ca a unificat legislatia
procesuala civila a vremii, pastrand aproape intacte principalele institutii si categorii juridice in
materie.
Codul de procedura a suferit si alte modificari dintre care cele mai importante au fost in anii
1952, 1985, 1993, 1998, 2000, 2001, 2005, 2006, 2010. Dupa anul 1991 cand Romania a
dobandit o noua Constitutie, revizuita in 2003 si aceasta a impus noi exigente chiar si pe plan
procesual. De asemenea, aderarea Romaniei in anul 1994 la Conventia Europeana a Drepturilor
Omului a facut necesara adoptarea unui cod de procedura care sa asigure o reglementare unitara,
moderna si care sa raspunda asteptarilor justitiabililor, dar si judecatorilor si partenerilor lor la
infaptuirea actului de justitie. Astfel, s-a procedat la redactarea proiectului uni nou cod de
procedura civila care a avut in vedere evolutia legislatiei, legislatia existenta in tara noastra
precum si numeroase acte normative similare Codului de procedura francez si legislatia aferenta
executarii silite, codul judiciar belgian, Codul de procedura civila german, italian, elvetian, al
Provinciei Quebec, spaniol, portughez, olandez etc.
Noul Cod de procedura civila a fost adoptat prin Legea nr. 134/2010. In anul 2012 a fost
adoptata Legea nr. 76/2012 de punere in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de
procedura civila iar Noul Cod de Procedura Civila a intrat in vigoare 15.februarie 2013.
Normele de procedura civila sau legile de procedura civila reglementeaza modul de judecata a

cauzelor civile si punerea in executare a titlurilor executorii.

Normele de procedura civila se clasifica dupa mai multe criterii, cele mai importante fiind:
obiectul normelor, intinderea campului de aplicare, caracterul conduitei pe care o prescriu.
a) In functie de obiectul lor, normele de procedura se impart in norme de organizare
judecatoreasca, norme de competenta si norme de procedura propriu-zise.
Normele de organizare judecatoreasca reglementeaza compunerea si functionarea instantelor, a
Ministerului Public, numirea si avansarea magistratilor, statutul magistratilor, compunerea si
constituirea instantei. Pana la aparitia Legii nr. 304/2004 privind organizarea judecatoreasca,
sediul principal al normelor de organizare judecatoreasca era reprezentat de Legea nr. 92/1992 de
organizare judecatoreasca.
Normele de competenta reglementeaza atributiile instantelor judecatoresti fata de atributiile altor
organe de jurisdictie sau cu activitate jurisdictionala (competenta generala), precum si
repartizarea pricinilor civile de competenta instantelor intre instante de grad diferit (competenta
materiala) si intre instante de acelasi grad (competenta teritoriala).
Sediul principal al normelor de competenta in reprezinta Codul de procedura civila. Normele de
procedura civila propriu-zisa reglementeaza modul de judecata al pricinilor civile si de executare
silita a titlurilor executorii iar sediul principal al acestora il reprezinta Codul de Procedura Civila.
b) In functie de intinderea campului de aplicare, normele de procedura se impart in norme
generale si norme speciale;
Normele generale sau de drept comun sunt acelea care se aplica in orice materie si in toate
cazurile, in afara de cele pentru care legea prevede altfel.
Normele speciale reglementeaza anumite materii expres stabilite de lege. Deoarece sunt
derogatorii de la normele generale, normele speciale sunt de stricta interpretare si nu pot fi
aplicate prin analogie.
Impartirea normelor de procedura in generale si speciale are o importanta deosebita in activitatea
practica a instantelor.
Astfel concursul de legi prin care se intelege coexistenta celor doua categorii de norme se
rezolva dupa doua reguli:
- Norma speciala se aplica cu prioritate ori de cate ori se gaseste in fata unui caz care
intra in prevederile sale;
- Norma speciala in masura in care tace, se completeaza cu norma generala.
c) In functie de caracterul conduitei pe care o prescriu, normele de procedura se impart in
norme imperative si norme dispozitive;
Normele imperative sunt cele care impun partilor o anumita conduita, o actiune sau le obliga la o

abstentiune si, sub sanctiune, nu ingaduie sa nu se aplice sau sa se deroge de la ele.

Normele dispozitive sunt cele care suplinesc sau interpreteaza vointa neexprimata sau insuficient
exprimata a partilor, ori protejeaza interese unei dintre parti prin posibilitatea acesteia de a
deroga de la dispozitiile pe care le cuprind.
Cele doua categorii de norme prezinta categorii specifice constand in:
-

Aplicare normelor imperative nu pot fi inlaturate nici chiar prin vointa partilor sau
autorizarea instantei de judecata, in timp ce aplicarea normelor dispozitive poate fi
inlaturata prin vointa partilor;
Nerespectarea normelor imperative atrage dupa sine o sanctiune procedurala absoluta,
in tip ce incalcarea normelor dispozitive sunt sanctionate cu nulitatea relativa;
Partile nu pot confirma nici expres nici tacit, viciile unui acte procedural savarsit cu
incalcarea normelor imperative, in timp ce in cazul normelor dispozitive partea
interesata poate fi ridicata numai de partea in favoarea careia a fost edictata aceasta
norma;
Incalcarea unei norme imperative poate fi invocata in orice stare a pricinii, in timp ce
incalcarea unei norme dispozitive poate fi invocata intr-un anumit termen.

In practica apar, uneori, dificultati in legatura cu determinarea caracterului imperativ sau

dispozitiv al normei procedurale. Imprejurarea se datoreaza in anumite situatii si faptului ca nu
intotdeauna sunt intrunite particularitatile mentionate anterior in cadrul unei norme procedurale
imperative sau dispozitive. De aceea criteriul formal al modului de exprimare al legiuitorului nu
este uneori suficient, ci trebuie sa tina seama de finalitatea textelor in cauza.
Literatura de specialitate considera ca au caracter imperativ normele referitoare la: organizarea
judecatoreasca, competenta (generala, materiala si teritoriala exclusiva) si ceel care prevad
principiile fundamentale ale procesului civil.
2. Aplicarea normelor de procedura civila in timp, in spatiu si asupra persoanelor
2.1. Aplicarea normelor in timp
Art. 15 alin 2 din Constitutie prevede ca legea dispune pentru viitor, cu exceptia legii penale sau
contraventionale mai favorabile iar art. 6 alin. 1 din NCC stabileste ca legea civila nu are
caracter retroactiv.
Noul Cod de procedura Civila stabileste in art. 24 ca dispozitiile sale se aplica numai procesolor
si executarilor silite incepute dupa intrarea sa in vigoare.
Procesele in curs de judecata si executarile silite incepute sub legea veche raman supuse acelei
legi, iar in cazul schimbarii competentei instantelor legal investite procesele vor continua sa fie
judecate de acele instante, potrivit legii sub care au inceput. Chiar si in caz de trimitere spre
rejudecare, dispozitiile legale referitoare la competenta, in vigoare la data la care a inceput
procesul, raman aplicabile. Daca instanta investita a fost desfiintata prin legea noua, dosarele vor

fi trimise din oficiu instantei competente potrivit legii noi, dar vor fi judecate sunb imperiul legii
sub care au inceput (art. 25).
In privinta probelor, art. 26 alin.1 stabileste ca, conditiile de admisibilitate si puterea doveditoare
a probelor preconstituite si a prezumtiilor legale sunt guvernate de legea in vigoare la data
producerii faptelor juridice care fac obiectul probatiunii. Administrarea probelor se face potrivit
legii in vigoare la data administrarii lor (art. 26 alin. 2)
In ceea ce priveste caile de atac, art. 27 stabileste ca hotararile raman supuse cailor de atac,
motivelor si termenelor prevazute de legea sub care a inceput procesul.
2.2. Aplicarea normelor de procedura in spatiu
Potrivit art. 28 alin 1 din NCPC, daca prin lege nu se dispune altfel, dispozitiile de procedura se
aplica proceselor de pe intreg teritoriul tarii.
Sub aspect international, problema este mai complexa. Aceste aspecte sunt cuprinse in cartea a
VII a a NCPC intitulata procesul civil international. Potrivit art. 1064, dispozitiile cartii a
VII-a se aplica proceselor de drept privat cu elemente de extraneitate in masura in care tratatele
internationale la care Romania este parte, prin Dreptul Uniunii Europene sau prin legi speciale
nu se prevede altfel.
Cu privire la competenta internationala a instantelor romane, Codul cuprinde dispozitii generale
(art. 1065-1077) si dispozitii speciale pe actegorii de procese (art. 1078-1081), iar dispozitii
privind legea aplicabila in legatura cu capacitatea si drepturile partilor in proces (art. 1082-1086)
si legea aplicabila in materie procedurala (art. 1087-1092). Titlul III reglementeaza eficienta
hotararilor straine, respectiv recunoasterea si executarea acestora (art. 1093-1109), iar Titlul IV
reglementeaza arbitrajul international si efectele cotararilor arbitrale straine (art. 1110-1132).
-

capacitatea procesuala a fiecareia dintre partile in proces este guvernata de legea sa

nationala (art. 1082), iar capacitatea procesuala a apatridului este guvernata de legea
romana; In situatiile in care reprezentarea ori asistarea strainului lipsitde capacitate
sau cu capacitate de exercitiu restransa nu a fost asigurata potrivit legii sale nationale,
iar din aceasta cauza judecata procesului intarzie, instanta ii va putea numi un curator
special in mod provizoriu;
Legea forului. In procesul civil international instanta aplica legea procesuala romana
sub rezerva unor dispozitii exprese ontrare 9art. 1087); calificarea unei probleme ca
fiind de drept procesual sau de drept substantial se face conform legii romane sub
rezerva institutiilor juridice fara corespondent in dreptul roman 9art. 1088).
Calitatea procesuala si calificarea pretentiei. Calitatea procesuala a partilor, obiectul
si cauza actiunii in procesul civil international se stabilesc potrivit legii care
guverneaza forul raporului juridic dedus judecatii (art. 1089)\
Probele pentru dovedirea unui act juridic si forta probanta a inscrisului constatator
sunt cele convenite de parti, cand legea locului incheierii actului juridic le da aceasta
libertate, in caz contrar se aplica legea incheierii actului juridic. Probatiunea faptelor
este supusa legii locului unde ele s-au produs ori au fost savarsite. Legea romana se

aplica in cazul in care ea admite si alte mijloace de proba decat cele stabilite conform
regulilor de mai sus. Legea romana si in cazul in care ea admite proba cu martori sau
cu prezumtii chiar si in cazul in care legea straina nu permite admisibilitatea acestor
mijloace de proba. Proba starii civile si puterea doveditoare a actelor de stare civila
sunt guvernate de legea locului unde a fost intocmit inscrisul invocat. Administrarea
problelor in procesul civil international este guvernata de legea romana.
Formalitati de publicitate. Formalitatile de inregistrare si publicitate, efectelor lor si
autoritatile abilittae sa le instrumenteze sunt cele prevazute de dreptul tarii unde
operatiunea a avut loc. In materia imobiliara se aplica legea locului situarii
imobilului.
Acte oficiale publice. Actele publice intocmite sau legalizate de o autoritate straina
sau de un agent public strain pot fi produse instantelor romane numai daca sunt
supralegalizate, pe cale administrative ierarhica in statul de origine si apoi de
misiunea diplomatica sau oficiul consular roman. Supralegalizarea pe cale
administrativa este supusa procedurii stabilite de statul de origine al actului, urmata
de supralegalizarea efectuata, fie de catre misiunea diplomatica romana sau oficiul
consular roman din acest stat, fie de catre misiunea diplomatica sau oficiul consular in
Romania ale statului de origine, si, in continuare in oricare dintre cele doua situatii,
de catre Ministerul Afacerilor Externe. Scutirea de supralegalizare este permisa in
temeiul legii, al unui tratat international la care Romania este parte sau pe baza de
reciprocitate. Supralegalizarea actelor intocmite sau legalizate de instantelor romane
se face, din partea autoritatilor romane, de catre Ministerul Justitiei si Ministerul
Afacerilor Externe, in aceasta ordine (art. 1092).

2.3. Aplicarea normelor de procedura asupra persoanelor se face sub imperiul principiului
egalitatii (art 16 Constitutia Romaniei si art. 2 si 7 din Legea privind organizarea
judecatoreasca nr. 304/2004 si art. 6 NCC). In legatura cu strainii, persoane fizice si persoane
juridice, art. 1083 alin. 1 NCPC stabileste ca acestia au, in conditiile legii, in fata instantelor
romane, aceleasi drepturi si aceleasi obligatii procesuale ca si persoanele fizice de cetatenie
romana, respectiv persoanele juridice romane. Cat priveste scutirile sau reducerile de taxe si
alte cheltuie de procedura, precum si asistenta juridica gratuita, cetatenii straine beneficiaza
de ele in fata instantelor romane, in procesele privind raporturile de drept international privat,
in aceeasi masura si in aceleasi conditii ca si cetatenii romani, sub conditia reciprocitatii cu
statul sau de domiciliul solicitantilor.