Datele cu privire la psihologia adultilor sunt diverse si obtinute pe baza de criterii diferite, la care se

adauga si faptul ca oamenii traiesc in medii social-culturale heterogene, aceasta creand dificultati de
analiza si de interpretare unitara, dificultati ce sunt mai acute daca caractreristicile respective sunt
raportate, asa cum este firesc, si la conditiile de formare a persoanei in copilarie. Or, se stie ca mediul
de viata in care s-au format si dezvoltat adultii in etapele ontogenezei au fost diferite fata de cele ale
generatiilor tinere si ele au influentat evolutia psihica ulterioara. Prin urmare, conditiile economice,
sociale, culturale, scolare si de comunicatie si-au pus amprenta asupra dezvoltarii in copilaria si
adolescenta adultior si au modelat felul de a gandi, de a simti, de a fi si de a actiona.
In literatura de specialitate sunt consemnate doua tendinte contradictorii privind omul
adult.Prima este axata pe ideea ca dupa perioadele copilariei si adolescentei dezvoltarea inceteaza, iar
dupa o lunga perioada de platou, caracteristica varstelor adulte, incepe declinul vietii. A
doua, estecentrata pe faptul ca si in aceasta perioada (si ulterior) se acumuleaza experienta (mai ales
profesionala) si cunostinte ce semnifica o dezvoltare continua.
Aceasta ultima idee a catigat tot mai multi adepti si cercetarile efectuate au confirmat ca dupa
35 de ani omul este creativ, cu stabilitate in activitate, cu aspiratii si pulsiuni interioare ce
propulseaza dezvoltarea si exprimarea comportamentala complexa.
Adoptand drept criterii de diferentiere tipul fundamental de activitate si tipul de relatii
implicate, ca si principalele manifestari biopsihice, se pot desprinde urmatoarele subperioade ale
varstei adulte:
1.Subperioada adulta, cuprinsa intre 35 si 45 de ani, in care domina stabilitatea si activismul creator
in profesie. se intensifica perfectionarea, reciclarea si se adpta strategii ale conduitei ce pun in
valoare potentialul individului. Statutele si rolurile sociale incep sa fie incarcate de responsabilitati in
care apare aspiratia spre un loc cat mai ridicat in ierarhia sociala. Preocuparea pentru familie, mai
ales cea pentru copii, este, de asemenea, intensa si duce la o crestere relativa a continutului
subidentitatii maritale si parentale.

2.Subperioada adulta, dintre 45-55 de ani, se caracterizeaza printr-o implicare mai mare in
responsabilitati profesionale si sociale, ceea ce determina o dilatare a subidentitatilor respective. In
acest context, subidentitatea de sot si de parinte se vor diminua usor dat fiind castigarea in
independenta a copiilor care au devenit mari. Parcurgerea acestei etape este mai dificila la femei,
datorita substratului biologic, hormonal ce duce la indispozitii si anxietati. Se instaleaza o usoara
criza de inferioritate, determinata de menopauza pe un fond de disconfort fizic ce creeaza tensiuni si
frustratii. Si la barbati apar forme de melancolir cu dominante depresive. Acstea sunt legate de o
anumita fragilizare nervoasa, ca efect al oboselii acumulata in timp, dar mai cu seama pot fi raportate
la trairile tensionale si conflictuale determinate de constientizarea faptului ca unele functii, atat
fiziologice cat si psihologice, intra intr-un usor declin. Un alt fenomen, mult mai important, priveste
erodarea succesului general de care persoana se bucura pana acum si o atentie mai redusa ce I se
acorda de persoanele de sex opus. Amintirile il rascolesc si ele deseori pe adultul de aceasta varsta,
ceea ce determina un grad de impresionabilitate relativ mare in relatie cu evenimentele sau cu
persoanele la care se manifesta anumite asemanari cu cele cunoscute anterior ori trec prin situatii ce
par a se repeta.
3.Subperioada adulta, cuprinsa intre 55-65 de ani, se prezinta printr-o relativa diminuare a fortelor
fizice. Evolutia femininaeste si mai critica la inceputul ei si intr-o anumita masura devine dificila si
pentru barbati. Continua diminuarea subidentitatii de parinte, dar ramane activa implicarea in
activitati socio-culturale. Spre sfarsitul perioadei, scade si subidentitatea profesionala, datorita
apropierii pensionarii. La nivelul familiei se instaleaza mai multa liniste si tihna, ca urmare a iesirii la
pensie, fapt ce duce la modificarea orarului zilnic; aparitia nepotilor contribuie la cimentarea starilor
de liniste si la revenirea in prim-plan a unor aspiratii legate de cresterea si viitorul acestora. Acest
aspect largeste intimitatea familiei, iar regulile de toleranta si intoleranta se bazeaza pe o mai mare
circulatie a afectiunii. Relatiile dintre soti sunt legate de aspectele de securizare si de nevoia de
sprijin din partea partenerului, mai cu seama atunci cand unul din ei trece prin perioade de criza, stari
de disconfort biologic, etc.

Relatia dintre identitati si subidentitati

Privita in ansamblu, perioada adulta se remarca prin subidentitatile profesionale care dau un
anumit sens vietii si raspund intr-o anumita masura expectatiei celolalti oameni fata de el. Dilatarile
si contractarile subidentitatilor sunt legate de conditiile de viata ale persoanei, dar si de randament in
activitate, de succese si insuccese si recompense, de responsabilitate si prestigiu. Activitatea
desfasurata si manifestarea comportamentala a fiecarei persoane implica o anumita dezvoltare
psihofiziologica si genereaza, in acelasi timp, trasaturi, caracteristici, stimulari ale planului
interior ce duc la un tip specific de evolutie. Din acest punct de vedere, Douglas T. pune in centrul
atentiei dezvoltarea trebuintelor pe care le imparte in trebuinte de serviciu si trebuinte
socioemotionale.
Din prima categorie de trebuinte fac parte cele ce sunt axate pe dezvoltarea priceperilor si
perfectionarea in profesie, dezvoltarea creativitatii si a abilitatilor, a dorintelor de avansare, de a avea
rol de consultant, de a efectua si alte activitati in afara profesiei; in a doua categorie se pot include
cerintele de intelegere si autonomie, dorinte de competitie, de a putea aprecia corect valorile,
impunerea statutului de varsta si desprinderea de activitatile stresante. Identitatile si subidentitatile se
constituie si se restructureaza, pe baza statutului si rolului ce si le afirma fiecare persoana in cadrul
societatii.
Atitudinea fata de pensionare este reprezentata de factori ce privesc venitul, tipul de
activitate desfasurat, educatia primita si conditiile interne. Se manifesta o atitudine pozitiva fata de
pensionare, atunci cand activitatea desfasurata nu ii creeaza satisfactii sau cand subiectul
nu este convins de utilitatea ei, cand are unele probleme de sanatate sau cand nu este dependent total
de venitul salarial. Persoanele care sunt mai implicate in profesie, au expectatii mai ridicate in raport
cu aceasta, au un nivel de instructie ridicat si un statut inalt manifesta atitudine negativa fata de
pensionare si evenimentul poate fi trait chiar dramatic. Aceste persoane reusesc sa depaseasca situatia
respectiva daca se antreneaza in alte activitati cu caracter compensator. Din aceeasi categorie fac

parte si asa zisele tabieturi care indeplinesc doua functii: - pe de o parte, satisfac anumite trebuinte
ale individului sai ii creeaza o dispozitie confortanta, iar pe de alta parte, acestea pot fi declansatoare
de activitati mai complexe si de mentinerea unui tonus ridicat pentru actele in care a fost antrenat
individual. Atat conditionarile la diverse situatii cat si tabieturile desfasurate la anumite ore si in
anumite imprejurari constituie forme de compensare pe care subiectul si le elaboreaza in timp, fiind
mai mult sau mai putin constient de efectele acestora pentru finalizarea comportamentelor sale.
Asemenea situatii sunt mai des intalnite la barbati, dar aparitia lor la femei, desi mai rara, implica o
extindere larga si cu un grad de profunzime accentuat.

Stabilitate si declin in perioada adulta

In contextul involutiei, sunt aspecte ce pot fi semnalate mai cu seama spre sfarsitul
perioadei: imbatranirea si patologizarea. Starea de sanatate fizica si pihica este dependenta de varsta
si de unele imbolnaviri. Incepe sa creasca numarul de zile, annual, de imbolnaviri datorita unei
sensibiltati ce influenteaza intregul organism cu efecte negative asupra performantelor fizice si
psihice. Modificari pot sa apara si ca urmare a descresterii tnusului muscular, a cresterii cantitatii de
grasimi, ce schimba aspectul fizic. In plan senzorial, are loc un declin al vederii, ce se corecteaza cu
ochelari, scade acuitatea auditiva si sensibilitatea pielii care devine mai putin colorata si mai
uscata.
Aceste schimbari sunt dependente si de activitatea profesionalaa omului. Unele capacitati
senzoriale se perfectioneaza sau se mentin prin profesionalizare. Astfel, auzul solicitat in profesii
muzicale, in telefonie, la cei care lucreaza cu motoare este exersat si antrenat in structuri de
finete. Dar exista si profesii cu poluare de zgomote, care modifica si slabeste acuitatea audutiva chiar
de la varstele tineretii. Si tactul profesional este foarte activ la inginerii constructori, la toti cei care
fac evaluari ale diferitelor materiale cu ajutorul tactului. Mirosul se perfectioneaza, in asociere cu
gustul sau vazul, la cei ce lucreaza in industria chimica, in industria cosmetica, in geologie, la

degustatorii de vinuri si alimente care presupun discrminari pertinente intre diferitele substante.
Constientizarea declinului senzorial si mai ales a functiilor psihice superoare va determna o
reajustare a expectatiilor si obiectivelor legate de profesie, de ocuparea unui loc in ierarhia sociala, de
statut si rol.
Atentia este implicata in toate activitatile cu o crestere a insusirilor pozitive a acesteia in
prima maturitate, mentinerea lor in a doua maturitate si o scadere discreta in etapele urmatoare.
Cresterea capacitatii atentiei in prima maturitate se datoreaza intensei solicitari prin activitatile
complexe desfasurate si prin motivatia individului de a obtine performante maxime. La aceasta
varsta, omul invata sa-si dozeze efortul si sa-si autoregleze activitatea organismului.
Memoria se restructureaza si ea sub influenta profesiei. Se retinmai bine incidentele critice,
problemele care au generat succesul si insuccesul, cele legate de activitatea profesionala
specifica.Valorificarea mnemica se bazeaza pe strategii acumulate in timp si pe servirea intereselor
mai deosebite. Calitatile de suplete, volum, fidelitate, si de orientare sunt dependente de structura
solicitarilor de viata. In cadrul proceselor memoriei, fixarea si pastrarea au o longevitate mai mare, in
timp ce recunoasterea si mai cu seama reproducerea inregistreaza o usoara scadere, dupa 55 de ani.
Luand in consideratie tipurile de memorie, se constataa ca cea mecanica scade intre 40-55 de ani
si este mai rezistenta cea logica.
Activitatea psihica superioara implica intregul sistem cu nivelurile senzorio-motor, perceptiv,
verbalo-logic, imagistic, ce faciliteaza reflectari si simbolizari, generalizari si coechilibrari,
discriminari si integrari a modelelor si seturilor informationale ce proiecteaza personalitatea in
procesul comunicarii cu cei din jur.
In ansamblu, aprecierea capacitatilor intelectuale ale omului este raportata indeosebi la
evolutia inteligentei. Se considera ca in dezvoltarea inteligentei este implicata o influenta mai mare
culturala si sociala. Unii autori considera ca dupa 25 de ani scad, usor, valorile coeficientului de
inteligenta si ele sunt mai evidente dupa 40 de ani. Ca fenomen compensator, cunostintele ating

maximul la 40-50 de ani si au o stabilitate pana la 60 de ani. Creativitatea devine si ea activa in

aceasta perioada. Dar nu in toate cazurile se poate inregistra o corelatie directa intre scaderea
valorilor coeficientului de inteligenta si varsta, pe de o parte, intre inteligenta si creativitate, pe
de alta parte. Se cunosc cazuri de oameni creativi si la varstele mai inaintate, ca si situatii cand se
obtin performante ridicate la inteligenta, dar nu se manifesta o creativitate deosebita in activitate.
Invatarea permanenta si adaptarea adultului
Perfectionarea, specializarea si mutatiile in planul profesiilor impun o invatare
permanenta a omului. Revolutia tehnico-stiintifica, modernizarea economica si social-culturala
creeaza restructurari profunde in domeniul profesiunilor, o perimare profesionala rapida, insotita de
cerinte de adaptare prin reciclare, invatari rapide, reprofilari si achizitii de abilitati tot mai inalte.
In cazul adultilor, invatarea permanenta atenueaza inegalitatile existente in pregatire,
prelungeste durata participarii la viata social-profesionala prin imbogatirea de cunostinte si adaptarea
la schimbari, optimizeaza conditiile de participare la progresul stiintei, tehnicii si culturii. Prin
aceasta pregatire si specializare, creste rolul profesional si se constientizeaza subidentitatea
profesionala, dilatandu-se zonele sinelui.
Invatarea permanenta antreneaza toate functiile psihice, incepand cu cele ale nivelurilor
senzorio-motorii si psihomotorii, dar si nivelurile intelectuale, a celor sociale (morale si culturale) si
mai ales a celor afective si estetice.
In procesul invatarii, randamentul adultului este diferit de cel al copilului sau tanarului.
Studiile de psihologie au pus in evidenta o scadere lenta a vitezei si randamentului invatarii dupa 30
de ani si un relativ platou pana la 45 - 50 de ani. Scadereaeste compensata prin orientarea mai buna in
sarcina, capacitatea de selectare a materialului, experienta mai bogata, etc. Dificultatile se datoreaza
stresului si anxietatii in fata competitiei, mentinerea unor stereotipii, a motivatiei mai reduse si
existenta unor interese axate pe activitatea directa in care lucreaza, de lipsa de timp,
prin angajarea sociala si familiala, de responsabilitati complexe cu care se confrunta.

Reducerea stresului si a anxietatii se realizeaza la varsta adulta, si prin preocuparile ce le are

omul pentru cresterea copiilor si a nepotilor in care, adeseori, se investeste mult timp, dar acestea pot
aduce satisfactii mari. Adultul isi proiecteaza aspiratiile proprii si accentueaza orientarea copiilor, a
nepotilor spre acele activitati sau comportamente de care se simt mai legati sau spre cele care, dintrun motiv sau altul, nu le-a putut realiza, dar in raport cu care a avut expectatii mari. In raport cu
acestea, adopta strategii de actiune educationala ce le considera ca au un caracter pertinent formativ.
Personalitatea

adultului

evolueaza

sub

influenta

preocuparilor

sociale,

culturale,

extraprofesionale, extrafamiliale si de loisiruri, care creeaza resurse importante de echilibrare si de

exprimare. Alaturi de preocuparile social-profesionale, convietuirea in familie, dobandirea unui fel de
stil comun, care se exprima ca o similitudine discreta in comportamentul general de relationare,
imprima forme comportamentale specifice. Succesele si esecurile se evalueaza intr-un mod specific
in familie si contribuie la consolidarea suportului afectiv si de intimitate al familiei. In genere,
personalitatea adultului sufera transformari care denota o adaptare mai buna sau mai putin buna la
situatii si sunt relevante pentru echilibrarea omului cu mediul ambiant.
Nivelul de aspiratii, ca indicator al imaginii de sine, scade in functie de o serie de factori cum
ar fi: - varsta inaintata, sex ce este perceput mai scazut la femei fata de barbati, existenta familiei care
intretine aspiratiile si scaderea acestora la vaduvi, existenta unor dificultati de adaptare, existenta
nevrotismului si introversiei crescute, etc. Implicarea in ctivitate, mentinerea interesului si motivatiei
pentru aceasta actioneaza ca un factor compensator sau protector pentru individ si contribuie la
mentinerea aspiratiilor si imaginii de sine cat mai apropiate de realitate.