Sunteți pe pagina 1din 7

SISTEMUL ENDOCRIN

bazofile sunt si ele de doua feluri: celule beta, care secreta hormonul foliculinostimulent, si
celule delta, care secreta tireotropul si hormoni gonadotropi.

Glandele endocrine sau glandele cu secretie interna sunt organe specializate in


secretia unor substante cu actiune specifica, denumitehormoni; acestia se varsa direct in
sange. Cresterea si dezvoltarea organismului, precum si adaptarea lui la modificarile
permanente ale mediului intern si extern se realizeaza nu numai prin functiile reglatoare ale
sistemului nervos, ci si prin functiile sistemului endocrin.

NEUROHIPOFIZA se compune din celule nevroglice cu rol secretor (pituicite), din


fibre nevroglice, nervoase, conjunctive si celule bazofile provenite din adenohipofiza;
vascularizatia este mai slaba fata de lobul anterior.
Fibrele nervoase provin din tractul supraopticohipofizar si sunt amielinice.

Glandele interne sunt: hipofiza, epifiza, tiroida, paratiroidele, timusul, pancreasul


endocrin, glanda suprarenala, glandele sexuale endocrine; temporar activeaza ca glanda
endocrina siplacenta.

Hormonii prezenti in neurohipofiza: ocitocina si vasopresina sunt sintetizati din


nucleii supraoptici, coboara pe traiectul axonilor tractusului si se depoziteaza in pituicite, de
unde vor fi varsati in sange.

HIPOFIZA este situata la baza creierului, in depresiunea osului stenoid - saua


turceasca; este de forma ovoida, de marimea unui bob de fasole si cantareste cca 0,5 g. Hipofiza
este alcatuita din trei lobi:anterior, intermediar si posterior, insa din punct de vedere al
originii, structurii si functiilor indeplinite, lobul anterior si intermediar
formeazaadenohipofiza, iar lobul posterior - neurohipofiza.

Rolul fiziologic al adenohipofizei


Unul din principalii hormoni adenohipofizari este hormonul somatotrop (STH) - un
polipeptid care stimuleaza cresterea, proteosinteza, metabolismul in general. Hipersecretia
acestui hormon induce gigantismul; la adult produce acromegalia (= cresterea exagerata a
extremitatilor). Hiposecretia hormonului este urmata de nanismul hipofizar (= dezvoltare
somatica redusa, dar armonioasa, dezvoltare psihica normala).

Hipofiza este legata de hipotalamus morfofunctional prin tija pituitara, iar datorita
legaturii functionale, de influenta a ei asupra celorlalte 151h73b glande endocrine, hipofiza mai
este numita creierul endocrin.

Hormonul diminueaza eliminarea ionilor de N, P, K, Ca si N2.

Structura hipofizei

Tirotropina (TSH) stimuleaza secretia tiroidei; in lipsa TSH, tiroida nu se dezvolta, se


atrofiaza. Secretia de TSH este controlata prin feedback negativ datorat concentratiilor crescute
de hormoni tiroidieni in sange si printr-un mecanism nervos care determina descarcarea unui
hormon trop de tirotropina eliberat de hipotalamus (TRH).

Cele doua componente ale hipofizei: adenohipofiza(componenta glandulara)


si neurohipofiza (componenta nervoasa) au structuri si functii diferite.
ADENOHIPOFIZA constituie partea cea mai voluminoasa a hipofizei (cca 75-85% din
volumul total); ea este formata dintr-un parenchim glandular, un tesut de sustinere, vase si
terminatii nervoase vegetative.

Corticotropina (ACTH - hormonul adenocorticotrop) - un polipeptid format din 39 de


aminoacizi; stimuleaza secretia corticosuprarenalei (glucocorticoizi si chiar mineralocorticoizi).
Secretia ACTH este controlata de centrii hipotalamici prin neurosecretia unor hormoni tropi de
ACTH prin vasele sistemului posthipofizar si prin feedback, in functie de concentratia
hormonilor corticosuprarenali (glucocorticoizii,).

Parenchimul glandular este format din cordoane de celule si "cuiburi" de celule de trei
tipuri: cromofobe, acidofile si bazofile.

Celulele cromofobe (50%) secreta hormonul luteinizant care stimuleaza secretia de


progesteron in corpul galben al ovarului.

ACTH influenteaza activitatea nervoasa superioara; in doze mici mareste


excitabilitatea cortexului, iar in doze mari produce inhibitii supraliminale.

Celulele acidofile (35-40%) au in citoplasma lor granulatii care se coloreaza cu coloranti


acizi. Se deosebesc: celule acidofile alfa, care secreta hormonul somatotrop, si celule
acidofile epsilon, care secreta hormonii corticotropi si luteotrop.

ACTH influenteaza metabolismul principalelor substante alimentare (proteine,


glucide, lipide); in hipersecretie induce tulburari ale metabolismului lipidic - obezitate.

Celulele bazofile reprezinta numai 14-17% din masa celulara adenohipofizara; ele se
caracterizeaza prin prezenta unor granulatii care se coloreaza cu coloranti bazici. Celulele

Hormonii gonadotropi regleaza activitatea gonadelor (masculine si feminine).


Adenohipofiza secreta trei hormoni gonadotropi:

hormonul gonadotrop foliculinostimulent (FSH) este o glicoproteina care la femei


stimuleaza formarea foliculului ovarian si secretia de hormoni estrogeni, iar la barbati dezvoltarea testiculului si spermatogeneza. Deci, la ambele sexe, hormonul regleaza
formarea si maturarea gametilor;

hormonul gonadotrop luteostimulent si al interstitiului endocrin testicular (LH-ICSH luteostimulina) este tot o glicoproteina, care la femei stimuleaza ovulatia, formarea de corp
galben si secretia de progesterona, iar la barbati activitatea celulelor interstitiale din
testicul (celulele Leydig) si secretia de testosteron;

hormonul gonadotrop stimulator al corpului galben de sarcina si al lactatiei (LTH)


sau prolactina este o holoproteina care intervine in dezvoltarea glandei mamare si in
intretinerea lactatiei.

Structura tiroidei
Glanda este invelita la exterior printr-o capsula conjunctiva din care pornesc septuri
in parenchimul glandular si il impart in lobuli.
Parenchimul glandular este alcatuit din foliculi tiroidieni - formatiuni cavitare al caror
perete este un epiteliu unistratificat, iar in interiorul lui se gaseste o substanta fluida coloid care contine hormonii tiroidieni.
Fiziologia tiroidei
Glanda secreta doi hormoni principali: tiroxina si triiodotironina, care sunt eliberati
atunci cand organismul are nevoie; de asemenea calcitonina - hormon indispensabil
metabolismului osos; el produce scaderea Ca++ in sange si se opune actiunii parathormonului la
nivelul oaselor.

Lipsa acestor hormoni tropi sexuali, la adult produce atrofia gonadelor si a organelor
genitale, regresarea caracterelor sexuale secundare, atenuarea sau disparitia instinctului sexual
pana la sterilitate, iar la copii mentin starea de dezvoltare infantila a intregului aparat genital.

Primii doi hormoni se formeaza dintr-o proteina comuna - tiroglobulina, prezenta in


coloid; prin iodarea aminoacidului tirozina din structura tiroglobulinei se vor forma principalii
hormoni ai tiroidei, care exercita efecte tisulare identice, dar triiodotironina actioneaza mai
rapid si mai eficient decat tiroxina.

Rolul fiziologic al neurohipofizei


Hipofiza posterioara depoziteaza si elibereaza doi hormoni produsi de celulele
nervoase ale hipotalamusului:ocitocina si vasopresina. Ambii hormoni tropi sunt polipeptide
cu lanturi scurte, formate din cate 8 aminoacizi.

Principalul efect al acestora este cel calorigen, prin stimularea oxidarilor tisulare si a
consumului de oxigen, evidentiat prin intensificarea metabolismului bazal (M.B.); se considera
ca peste 35% din caldura produsa din oxidarile tisulare se datoreste in principal hormonilor
tiroidieni.

Ocitocina, sintetizata si artificial, are rolul de a stimula contractilitatea uterului la


nastere si ejectia laptelui matern.

Actiunile acestor doi hormoni influenteaza in principal:


Vasopresina (ADH) - hormonul antidiuretic - are rolul principal de a stimula resorbtia
apei la nivelul tubilor renali; absenta hormonului conduce la diabet insipid, care se manifesta
prin cresterea aberanta a cantitatii de urina eliminata (10-30 litri/zi - poliurie) in loc de 1,5 - 2
litri/zi, si nevoia de ingerare mare de apa (peste 30 litri/zi - polidipsie).

EPIFIZA (glanda pineala) este asezata intre tuberculii cvadrigemeni superiori si sub
corpul calos. Are marimea unui bob de mazare, ea apartine diencefalului (epitalamusului).
Epifiza are o dezvoltare semnificativa pana la varsta de 7 ani, cand incepe sa regreseze. Epifiza
este alcatuita dintr-o capsula, tesut de sustinere (stroma) si un parenchim secretor din care se
remarca pinocitele - celule secretoare. Functia endocrina nu este inca pe deplin cunoscuta; se
presupune ca hormonul principal este un antigonadotrop. Lezarea glandei produce o pubertate
precoce.
TIROIDA este cea mai voluminoasa glanda cu secretie interna (25-30 g); ea se afla in
regiunea anterioara a gatului, inaintea laringelui si a traheei. Macroscopic este formata din doi
lobi si o portiune intermediara - istm.

cresterea si dezvoltarea organismului prin stimularea proceselor de morfogeneza si


organogeneza prin reglarea metabolismului protidic;
schimburile respiratorii - mentin un echilibru normal al arderilor in organism;

metabolismul glucidic (prin glicogenofiza) si lipidic (scaderea sintezei de colesterol,


activarea mecanismelor hepatice de indepartare si transformare a acestuia din circulatie);

cresterea sau scaderea (reglarea) tonusului functional al sistemului nervos, a centrilor


corticali si subcorticali;

metabolismul hidromineral (apa, Mg, K, Na, I etc.);

dezvoltarea gonadelor si mentinerea activitatii lor normale;

mentinerea secretiei lactice, impreuna cu prolactina.

Actiunea parathormonului in metabolismul fosfo-calcic se exprima prin:

Hipofunctia sau lezarea glandei produce imediat scaderea metabolismului bazal, paralel cu
scaderea consumului de oxigen, insuficiente si disfunctii fata de toate actiunile glandei
mentionate mai sus. La copil se remarcacretinism si intarzierea dezvoltarii somatice pana
la nanism si infantilism (cap disproportionat de mare, implantarea vicioasa a dintilor,
deformari osoase etc. La adult apare mixidemul, caracterizat prin infiltrarea tesuturilor cu
o substanta mucoproteica, electroliti si apa; pielea este aspra, rece, palida, parul isi pierde
luciul.Reactivitatea nervoasa si capacitatea intelectuala se reduc.

stimularea resorbtiei intestinale a calciului, in stransa corelatie cu vitamina D;

scaderea eliminarii urinare de calciu si stimularea celor de fosfor si potasiu;

Hiperfunctia tiroidiana induce cresterea metabolismului bazal (pana la 100%),


intensificarea catabolismului, exoftalmie, nervozitate, tremuraturi ale miinilor, oboseala,
casexie, hipertermie - manifestarile bolii Basedow-Graves (= "gusa exoftalmica").

mobilizarea calciului si fosforului din tesutul osos, topirea matricei osoase, oprirea
cresterii osului si transformarea osteoblastelor in osteoclaste (= celule care prin fagocitoza
participa la remanierea osului prin osteoclazie).
Urmarile acestor actiuni sunt: cresterea calcemiei si scaderea fosfatemiei.

Reglarea secretiei paratiroidiene este dependenta atat de controlul nervos, cat si de


cel hormonal (STH), umoral: scaderea concentratiei de Ca++ in sange stimuleaza secretia de
hormon si invers.

Reglarea endocrina a tiroidei se realizeaza neurohormonal prin feedback negativ:


TRH (hormon eliberator de TSH) TSH (tirotropina) tiroxina

Hipofunctia glandei determina, la copil, dezvoltarea defectuoasa a sistemului osos, a dintilor


si intarzieri mintale (retard mintal), iar la adult provoaca slabiciunea musculara, tetanie si
calcifiere osoasa mai intensa. Tetania este manifestarea cea mai grava a insuficientei de
parathormon; ea consta din cresterea excitabilitatii neuromusculare si aparitia consecutiva
a spasmelor musculare spontane si tonice.

Hiperfunctia glandei induce o mobilizare exagerata a calciului si fosforului din oase,


producand o decalcifiere osoasa. In sange se evidentiaza o hipercalcemie si o
hipofosforemie datorita eliminarii fosfatilor pe cale urinara. Hiperparatiroidismul se
caracterizeaza prin deformari osoase si fracturi spontane, datorita vacuolizarii tesutului
osos; aceste manifestari se intalnesc la boala lui Recklinghausen.

si pe cale nervoasa; si intr-un caz si in altul, un rol important il au centrii hipotalamici (direct,
indirect), pontici si bulbari, cu participarea scoartei cerebrale.
Sinteza hormonilor tiroidieni este influentata si de temperatura mediului
inconjurator, de cantitatea si calitatea alimentatiei, de starile de stres, de psihicul individual.
PARATIROIDELE sunt reprezentate prin patru glande mici (doua perechi), ovoide,
dispuse (la cca 90% din oameni) pe fata posterioara a lobilor tiroidieni; toate au o greutate de
0,1-0,2 g.
Structura glandulara

TIMUSUL este un organ cu functie limfoida si endocrina, situat in etajul superior al


cutiei toracice, retrosternal; el se dezvolta pana la varsta de doi ani, dupa care ramane stationar
pana la 14 ani, cand incepe sa involueze, dar nu dispare complet si ramane fara importanta
fiziologica.

Paratiroidele sunt formate dintr-o capsula fibroasa, cu septuri in interior, si dintrun parenchim glandular alcatuit din cordoane celulare epiteliale dense si neregulate; mai rar
din foliculi. Celulele epiteliale sunt de doua feluri: principale (secretorii) si oxifile. Pana la
varsta de 12 ani, parenchimul glandular este format din celule principale care secreta hormonul
paratiroidian principal - parathormonul si calcitonina; celulele oxifile au dimensiuni mai mari,
reduse ca numar, fiind considerate ca forme de imbatranire ale celulelor principale.

Timusul are o forma alungita, fiind alcatuit din doi lobi (drept - stang).
Structura timusului

Fiziologia paratiroidelor

Lobii timusului sunt acoperiti intr-o capsula fibroasa, din care pleaca septuri
conjunctive care-l subimpart in lobuli. In interior exista o zona corticala, constituita din
limfoblaste si limfocite numite timocite, si o zona medulara din celule reticulate care formeaza
o retea, corpusculii Hassal si timocite; acestea din urma provin din celulele primordiale
hematopoetice din maduva osoasa, diferentiate pe linie limfocitara.

Paratiroidele sunt esentiale pentru viata, ele secreta, in principal, parathormonul un polipeptid format dintr-un numar mic de aminoacizi. Rolul fiziologic al glandei se exercita
prin intermediul acestui hormon care actioneaza asupra oaselor, epiteliului intestinal si
rinichiului, mentinand in limite fiziologice normale raportul Ca/P.

Fiziologia timusului

Insulina, de cum ajunge in sange, este fixata rapid in multe tesuturi, dar in special in ficat si
rinichi; este un polipeptid cu functii multiple si deosebit de importante:

scade concentratia glucozei in sange (efect hipoglicemic) prin polimerizarea glucozei si a


altor monozaharide in glicogen, la nivelul ficatului (glicogeneza) sau metabolizarea
glucozei pana la termenii finali: CO2 si H2O;

stimuleaza patrunderea glucozei in anumite celule din tesutul hepatic, muscular, adipos,
stimuland consumul acesteia; in muschi si ficat activeaza glicogenogeneza, iar in tesutul
adipos transformarea glucozei in trigliceride; de asemeni, stimuleaza proteosinteza si
liposinteza hepatica;

Timusul indeplineste doua functii: organ limfoetic si glanda endocrina.


Alaturi de splina, maduva oaselor, ficat, ganglioni limfatici, timusul genereaza
"limfocite T" sau timocite, care contribuie la imunitatea organismului prin elaborare
de anticorpi.
Functia endocrina este mai putin cunoscuta, insa prin hormonul sau secretat
favorizeaza:
-

cresterea si dezvoltarea organismului prin actiunea asupra cartilajelor de conjugare,


calcifierea oaselor, aparitia dentitiei, reglarea metabolismului calciului si

intervine in transportul activ si al altor substante (aminoacizi, molecule proteice, potasiu


etc.) prin membrane plasmatice;

dezvoltarea normala a organelor si glandelor genitale, maturarea sexuala care se


definitiveaza la pubertate, cand incepe si involutia timusului.

favorizeaza transferul ARN-ului nuclear spre citoplasma, implicandu-se in programul


genetic celular (- biosinteza).

Glucagonul, descarcat in sange, dispare mai rapid decat insulina, fiind degradat in diferite
tesuturi si in mod deosebit in cel hepatic; acest hormon este tot un polipeptid, cu o
greutate moleculara de 3490, si constituit din 29 de aminoacizi. Glucagonul provoaca
hiperglicemie prin glicogenoliza hepatica (nu si musculara), stimuleaza glucuneogeneza
din aminoacizi si exercita efect lipolitic prin actiunea lipazei din celulele adipoase.

Hiposecretia de insulina determina hiperglicemie, glicozurie, poliurie, polifagie,


acumularea in organism a corpilor cetonici; aceste manifestari fiziologice sunt
specifice diabetului zaharat. Corpii cetonici acumulati excesiv au o actiune nociva asupra
centrilor nervosi superiori si pot provoca coma diabetica si chiar moartea.

Hipersecretia insulinica are efect hipoglicemic; repetarea acestor stari produce alterari
functionale ale sistemului nervos (care consuma in mod deosebit glucoza), urmate de
coma.

PANCREASUL ENDOCRIN. Pe langa functia sa exocrina cu rol fundamental in digestie


si absorbtie, pancreasul este si o glanda endocrina de importanta majora.
Structura pancreasului endocrin
Secretia endocrina a pancreasului este asigurata de insulele Langerhaus - "insule" de
celule cu structura glandulara endocrina, raspandite in interiorul lobulilor pancreasului
exocrin; acestea sunt sub forma unor cordoane celulare, anastomozate intr-o retea, in ochiurile
careia se gasesc capilare sanguine. Toata aceasta structura este sustinuta de o retea de fibre de
reticulina.
Cordoanele glandulare se compun din doua tipuri de celule:
-

celule alfa, situate in centrul insulelor, care secreta glucagon, si


celule beta, mai mici si mai numeroase (75%), situate la periferia insulelor, care
secreta insulina.

In fiziopatologia pancreasului endocrin nu se cunosc cazuri de hiper- sau hiposecretie


de glucagon, asa incat rolul sau in patologie este putin cunoscut.

Insulele lui Langerhaus sunt separate de restul pancreasului printr-o capsula


conjunctiva foarte fina.

Reglarea secretiei de insulina si glucagon se realizeaza in mod deosebit pe cale


umorala (factorul umoral de reglare este tocmai glucoza sanguina), dar si pe cale nervoasa
(nervul vag si legaturile acestuia cu hipotalamusul anterior).

Fiziologia pancreasului endocrin


GLANDELE SUPRARENALE sunt in numar de doua, asezate la polul superior al
fiecarui rinichi, in niste spatii numite lojile glandelor suprarenale; au o greutate de cate 10-12 g.

Cei doi hormoni ai pancreasului endocrin regleaza in principal metabolismul


intermediar al hidratilor de carbon.

Structura glandelor suprarenale


Glanda suprarenala este constituita la exterior dintr-o capsula fibroasa, iar in interior
din parenchimul glandular, care este structurat in doua zone:

3.

Hormonii sexuali (estrogenii, androgenii si progesterona) au functii asemanatoare cu


cei secretati de gonade, insa sunt produsi in cantitati mai mici.

Hipofunctia globala a corticosuprarenalei produce boala lui Addison, caracterizata prin


coloratia galben-murdara a pielii, scaderea progresiva in greutate, slabiciune fizica, diaree,
scaderea tensiunii arteriale prin pierderea sodiului prin urina.

Hiperfunctia glandei corticosuprarenale poate provoca:

- zona corticala, corticosuprarenala, de origine mezodermica, si


- zona medulara, medulosuprarenala, de origine cetodermica.
Zona corticosuprarenala prezinta, dupa modul de dispunere a celulelor glandulare, trei regiuni
suprapuse, concentrice:

boala lui Cushing, datorata hormonilor glucocorticoizi; se caracterizeaza prin obezitate


(depuneri de grasime in regiunea fetei, cefii, abdomenului si feselor), prin cresterea
tensiunii arteriale si prin hiperglicemie;

regiunea glomerulata este subtire si alcatuita din celule secretorii, dispuse in cordoane
scurte sau in glomeruli; ele secreta hormonii mineralocorticoizi;

boala lui Conn, datorata cresterii aldosteronului, caracterizata prin cresterea tensiunii
arteriale, determinate de cresterea masei sanguine, si

regiunea fasciculata, constituita din celule asezate in cordoane paralele; aceste celule
secreta hormonii glucocorticoizi; si

regiunea reticulata, profunda, mai subtire, care lipseste la sugari; celulele sunt dispuse in
cordoane anastomozate, formand o retea in ochiurile careia se gasesc sinusuri venoase
largi. Celulele acestei regiuni secreta hormonii 17-cetosteroizi (estrogeni si androgeni).

sindromul adrenogenital, produs de excesul de hormoni sexuali. La femeia adulta, excesul


de androgeni produxce "masculinizarea" (ingrosarea vocii, cresterea masei musculare,
modificari ale organelor genitale externe, cresterea pilozitatii etc.) si defeminizarea
(atrofia glandelor ovariene, disparitia menstruatiei, atrofia uterului si a altor formatiuni
genitale externe etc.). La copil, sindromul androgenital se manifesta, printre altele, printr-o
pubertate precoce si oprirea cresterii.

Zona medulosuprarenala prezinta celule glandulare mai mici decat in


corticosuprarenala si sunt dispuse in cordoane scurte care limiteaza capilare sinusoide venoase
si arteriale; ele secreta doi hormoni: adrenalina si noradrenalina.

Medulosuprarenala secreta doi hormoni principali: adrenalina si noradrenalina; ei


sunt sintetizati din aminoacidul fenilalanina. Producerea secretiei acestor hormoni este
declansata de factori care cer o adaptare rapida din partea organismului, cum ar fi: frica, frigul,
o stare de hipoglicemie etc.

Fiziologia glandelor

Cei doi hormoni exercita efecte similare cu cele ale stimularii S.N.V.-simpatic; rolul
acestor hormoni este multiplu:

Corticosuprarenala secreta un numar mare de hormoni care, dupa actiunea lor


biologica predominanta, se pot imparti in trei grupe:
1.

Hormonii glucocorticoizi (cortizonul si hidrocortizonul) intervin in metabolismul


glucidic, lipidic, protidic si mineral; in principal ei produc o stimulare a gluconeogenezei
hepatice si in acelasi timp o scadere a ritmului de degradare a glucozei celulare - ei sunt
factorii hiperglicemianti.

Reglarea glucocorticoizilor se realizeaza prin secretia ACTH hipofizar.


2.

Hormonii mineralocorticoizi (aldosteronul si dezoxicorticosteronul) intervin in


reglarea metabolismului hidromineral si indirect a volumului sanguin.

produc o crestere a excitabilitatii si a frecventei cardiace, ca urmare debitul sanguin


cardiac creste rapid;
relaxarea musculaturii tractului digestiv, vezicii urinare;
contractia sfincterelor digestive, a splinei, a muschilor erectori ai firelor de par, a
dilatatorului pupilar;
glicogenoliza hepatica, musculara si hiperglicemie;

mobilizarea unor substante care, prin ardere, pot elibera energie metabolica (acizi grasi
din depozite adipoase), cresterea frecventei respiratorii, actiune calorigena, cresterea
metabolismului;

Actiunea lor metabolica este mai mica, astfel:


- stimuleaza biosinteza proteinelor;

intensificarea glandelor sudoripare, sebacee;

- au tendinta sa realizeze o hipoglicemie in sange;

stare de alerta corticala, anxietate, frica.

- favorizeaza retentia apei si a sodiului in organism, si

In stari normale, de repaus, acesti hormoni sunt prezenti in sange in cantitati


neinsemnate; concentratia lor, si mai ales a adrenalinei, creste brusc in situatii deosebite
determinate atat de factori externi, cat si interni. Hipersecretia este comandata de centrii
nervosi superiori din lobul frontal, dar si subcorticali - talamus, hipotalamus si mezencefal.

- favorizeaza depunerea calciului in oase.


Progesteronul, ca si hormonii estrogeni, face parte din grupul hormonilor steroizi
(asemanatori hormonilor din corticosuprarenala). Actiunea biologica principala a acestui
hormon se exercita asupra tractului genital, pe care il pregateste pentru nidatia oului si
mentinerea sarcinii.

OVARUL ENDOCRIN are o activitate dubla: endocrina si exocrina.


Activitatea exocrina este realizata prin producerea de ovule (= ovulatia), de celule
germinale (ovogeneza, gametogeneza), iar cea endocrina, prin secretia de hormoni.

De asemenea, progesteronul scade frecventa si amplitudinea contractiilor uterine,


stimuleaza proliferarea acinilor mamari si secretia de colostru. Mentionam ca hormonii
progestationali mai pot fi secretati si de placenta.

Structura ovarului endocrin


In afara acestor hormoni principali ai ovarului, mai este cunoscut un complex de
hormoni, cunoscut sub numele de relaxina. Acest complex hormonal, prezent in sangele femeii
gravide, produce relaxarea simfizei pubiene si cresterea flexibilitatii articulatiilor sacro-iliace
ale bazinului.

Activitatea endocrina a ovarului este asigurata de:


1.

celulele tecii interne ale foliculilor ovarieni maturi, care secreta foliculina; aceasta
cuprinde hormonii estrogeni:estrona, estradiolul si estriolul;

2.

celulele corpului galben, care secreta progesteron (progestationali).

Reglarea secretiei de hormoni ovarieni se realizeaza de catre hipofiza anterioara,


hipotalamus si sistemul limbic.
TESTICULUL ENDOCRIN, ca si ovarul, este un organ cu functie dubla: endo- si

Hormonii estrogeni influenteaza activitatea hipofizei, a sistemului nervos central, a


glandei mamare si a organelor genitale feminine, astfel:

exocrina.
Activitatea exocrina este realizata de tesutul seminal, care produce spermatogeneza,
si activitatea endocrina este realizata de tesutul interstitial care secreta hormonii androgeni.

- produc o scadere a secretiei de hormon foliculinostimulent (FSH);


- sunt responsabili de dezvoltarea comportamentului sexual;

Structura testiculului endocrin

- produc dezvoltarea si cresterea glandei mamare la fete in pubertate;

Partea endocrina a testiculului este reprezentata de celulele interstitiale Leydig, care


se gasesc in tesutul conjunctiv dintre tubii seminiferi contorti; totalitatea celulelor interstitiale
formeaza asa-numita glanda interstitiala care secreta testosteronul.

- determina caracterele sexuale secundare la fete;


- aparitia si evolutia normala a ciclului menstrual;

Fiziologia testiculului endocrin

- stimuleaza contractiile uterului.

Testosteronul este principalul hormon secretat de glanda interstitiala si este un


hormon steroid; el ia nastere din colesterol la nivelul celulelor Leydig.

libidou absent sau foarte scazut; sterilitate cu grade diferite (oligospermie, ascospermie);

se modifica simtitor functiile psihice pe un fond de inferioritate; apar tulburari de


comportament de la o timiditate excesiva, la personalitate stearsa, inadaptabilitate sociala,
perversitate sexuala, travesti etc.

In afara de testosteron, testiculul mai secreta mici cantitati de hormoni estrogeni,


dupa cum ovarul secreta mici cantitati de testosteron. Secretia acestui hormon incepe de la
pubertate si continua toata viata.

Daca hiposecretia intervine dupa pubertate (eunucoidism postpubertar), apar de


asemenea tulburari caracterizate prin:

Rolul fiziologic al testosteronului este multiplu. El actioneaza asupra aparatului


genital masculin, dezvoltarii somatice si metabolismului:
-

produce dezvoltarea organelor genitale masculine si mentine integritatea morfofunctionala a acestora;

induce dezvoltarea somatica a caracterelor secundare specifice sexului masculin


(ingrosarea vocii, dezvoltarea musculaturii si a scheletului, a pilozitatii faciale, de pe piept,
regiunea axiala, de pe linia alba supraombilicala etc.);

are o actiune anabolizanta protidica si lipidica, stimuland dezvoltarea musculaturii;

determina osificarea cartilajelor de conjugare.

Reglarea secretiei de testosteron se face de catre adenohipofiza prin hormonul


gonadotrop luteostimulent si al interstitiului endocrin testicular (LH-ICSH). Acest mecanism se
afla sub controlul centrilor nervosi hipotalamici.

Hiposecretia de testosteron produce eunucoidismul. Daca aceasta stare apare la copil, apar
urmatoarele tulburari:

pubertate tardiva si incompleta;

dezvoltare slaba a caracterelor secundare masculine;

voce subtire;

tulburari in dezvoltarea scheletului (extremitati lungi datorita osificarii tarzii a discurilor


de conjugare);

exces de grasime subcutanata, repartizata dupa tipul feminoid (hiperplazia glandelor


mamare = ginecomastie);

dezvoltarea sexuala neadecvata (hipoplazia organelor genitale externe);

regresiunea caracterelor secundare sexuale (rarirea pilozitatii sexuale, scaderea masei


musculare, tendinta de adipozitate; de retinut ca vocea nu se schimba);

libidoul scade semnificativ, pana la disparitie;

sterilitate cu grade diferite;

se remarca modificarea functiilor psihice etc.