Charles Baudelaire

Charles Baudelaire
(1821 - 1867)
Albatrosul
Balconul
Semper eadem
Sonet de toamnă
Ceasornicul
Orbii
Imn frumuseţii
XXIV Smerit te-ador asemeni cu bolta cea nocturnă
Unei trecătoare
Albatrosul
Din joacă, marinarii pe bord, din când în când

Prind albatroşi, mari păsări călătorind pe mare
Care-nsoţesc, tovarăşi de drum cu zborul blând
Corabia pornită pe valurile-amare.
Pe punte jos ei care sus în azur sunt regi

Acuma par fiinţe stângace şi sfiioase
Şi-aripile lor albe şi mari le lasă, blegi
Ca nişte vâsle grele s-atârne caraghioase
Cât de greoi se mişcă drumeţul cu aripe!

Frumos cândva, acuma ce slut e şi plăpând
Unu-i loveşte pliscul cu gâtul unei pipe
Şi altul fără milă îl strâmbă şchiopătând.
Poetul e asemeni cu prinţul vastei zări

Ce-şi râde de săgeată şi prin furtuni aleargă
Jos pe pământ şi printre batjocuri şi ocări
Aripele-i imense l-împiedică să meargă.
L'Albatros
Souvent, pour s'amuser, les hommes d'équipage

Prennent des albatros, vastes oiseaux des mers,
Qui suivent, indolents compagnons de voyage,
Le navire glissant sur les gouffres amers.
A peine les ont-ils déposés sur les planches,

Que ces rois de l'azur, maladroits et honteux,
Laissent piteusement leurs grandes ailes blanches
Comme des avirons traîner à coté d'eux.
Ce voyageur ailé, comme il est gauche et veule!

Lui, naguère si beau, qu'il est comique et laid!
L'un agace son bec avec un brûle-gueule,
L'autre mime, en boitant, l'infirme qui volait!
Le Poète est semblable au prince des nuées

Qui hante la tempête et se rit de l'archer;
Exilé sur le sol au milieu des huées,
Ses ailes de géant l'empêchent de marcher.
Din volumul "Charles Baudelaire - Les fleurs du mal", Larousse, 1993

La inceputul paginii
Balconul
Stăpână pe-amintire, iubită-ntre iubite!

Tu, grija mea şi unic tezaur de plăceri!
Mai ştii tu dezmierdarea iubirii fericite,
Căminul blând şi vraja văraticelor seri,
Stăpână pe-amintire, iubită-ntre iubite!
În serile când lampa ne lumina plăpând

Sau pe balcon în roze amurguri visătoare,
Ce dulce-ţi era sânul şi sufletul ce blând!
Ne-am spus adesea lucruri în veci nepieritoare
În serile când lampa ne lumina plăpând!
Cât de frumos e-apusul în serile senine!

Ce adâncime-n spaţiu şi-n suflet ce delir!
Crăiasă-ntre iubite, când m-aplecam spre tine,
A sângelui mireasmă visam să ţi-o respir.
Cât de frumos e-apusul în serile senine!
Pe nesimţite noaptea prindea să crească lin
Şi ochii mei privirea cercau să ţi-o ghicească
Şi îţi sorbeam suflarea, o, farmec!, o, venin!
Şi-ţi adormeam piciorul în mâna mea frăţească.
Pe nesimţite noaptea prindea să crească lin.
Ştiu să-mi aduc aminte de clipele senine

Şi-mi văd din nou trecutul în poala ta pitit;
Căci unde vraja-ţi dulce o pot găsi mai bine
Decât în blându-ţi suflet şi-n trupul tău iubit?
Ştiu să-mi aduc aminte de clipele senine!
Aceste jurăminte, miresme, sărutări,

Din hăuri nepătrunse se vor mai naşte oare
Cum, după ce se scaldă în nesfârşite mări,
Pe cer se urcă iarăşi întineritul soare?
- O, vis! o, jurăminte! miresme! sărutări!
Traducere de Al Philippide
Poezie culeasă din "Poezia ieşeană contemporană", Casa Judeţeană a creaţiei

populare Iaşi, 1968
Le balcon
Mère des souvenirs, maîtresse des maîtresses,

Ô toi, tous mes plaisirs! ô toi, tous mes devoirs!
Tu te rappelleras la beauté des caresses,
La douceur du foyer et le charme des soirs,
Mère des souvenirs, maîtresse des maîtresses!
Les soirs illuminés par l'ardeur du charbon,

Et les soirs au balcon, voilés de vapeurs roses.
Que ton sein m'était doux! que ton coeur m'était bon!
Nous avons dit souvent d'impérissables choses
Les soirs illuminés par l'ardeur du charbon.
Que les soleils sont beaux dans les chaudes soirées!

Que l'espace est profond! que le coeur est puissant!
En me penchant vers toi, reine des adorées,
Je croyais respirer le parfum de ton sang.
Que les soleils sont beaux dans les chaudes soirées!
La nuit s'épaississait ainsi qu'une cloison,
Et mes yeux dans le noir devinaient tes prunelles,
Et je buvais ton souffle, ô douceur! ô poison!
Et tes pieds s'endormaient dans mes mains fraternelles.
La nuit s'épaississait ainsi qu'une cloison.
Je sais l'art d'évoquer les minutes heureuses,

Et revis mon passé blotti dans tes genoux.
Car à quoi bon chercher tes beautés langoureuses
Ailleurs qu'en ton cher corps et qu'en ton coeur si doux?
Je sais l'art d'évoquer les minutes heureuses!
Ces serments, ces parfums, ces baisers infinis,

Renaîtront-ils d'un gouffre interdit à nos sondes,
Comme montent au ciel les soleils rajeunis
Après s'être lavés au fond des mers profondes?
- Ô serments! ô parfums! ô baisers infinis!

Semper eadem
Mi-ai spus: „De unde-ţi vine ciudata întristare

Ce creşte ca şi marea pe-un ţărm stâncos, pustiu?”
Când inima culesul şi-a isprăvit, ne pare
O boală viaţa. Taina aceasta toţi o ştiu.
E o durere simplă, deloc misterioasă

Şi limpede ca tine când râzi şi lumii placi
Nu căuta degeaba frumoasa mea curioasă
Şi-acum, deşi ţi-e glasul atât de dulce, taci!
Taci, ne-nvăţato! Suflet ce nu cunoaşte ceaţa!

Copilărească gură! Mai mult chiar decât Viaţa
În mreji subtile Moartea adesea ne-a închis
Mai bine cu-o minciună să mă îmbăt şi-alene

Să mă scufund în ochii tăi limpezi ca-ntr-un vis
Şi-ncet s-adorm în umbra ce-ţi lunecă din gene!
Semper eadem
«D'où vous vient, disiez-vous, cette tristesse étrange,

Montant comme la mer sur le roc noir et nu?»
— Quand notre coeur a fait une fois sa vendange,
Vivre est un mal. C'est un secret de tous connu,
Une douleur très simple et non mystérieuse,

Et, comme votre joie, éclatante pour tous.
Cessez donc de chercher, ô belle curieuse!
Et, bien que votre voix soit douce, taisez-vous!
Taisez-vous, ignorante! âme toujours ravie!

Bouche au rire enfantin! Plus encor que la Vie,
La Mort nous tient souvent par des liens subtils.
Laissez, laissez mon coeur s'enivrer d'un mensonge,

Plonger dans vos beaux yeux comme dans un beau songe,
Et sommeiller longtemps à l'ombre de vos cils!

Sonet de toamnă
M-ai întrebat, cu ochii tăi limpezi, de cristal:

„Iubitul meu cel straniu ce daruri îmi găseşte?”
- Iubito, taci! Ţi-aş spune că inima-mi doreşte
Candoarea ce-avusese străvechiul animal
Tu, care-mi legeni somnul cu mângâieri uşoare

Să nu ştii niciodată cumplitu-mi nenoroc
Nici taina scrisă-n mine cu litere de foc!
De patimă mi-e silă şi orice gând mă doare...
Să ne iubim cuminte. Amorul stă la pândă

Şi, nevăzut, ţinteşte cu arcul lui fatal
O, îi cunosc prea bine eternul arsenal:
Ruşine, furii, crimă... O, margarită blândă

Suntem două amurguri de toamnă ostenită
O, tu, atât de albă şi rece Margarită!
Sonnet d'automne
Ils me disent, tes yeux, clairs comme le cristal:

"Pour toi, bizarre amant, quel est donc mon mérite?"
— Sois charmante et tais-toi! Mon coeur, que tout irrite,
Excepté la candeur de l'antique animal,
Ne veut pas te montrer son secret infernal,

Berceuse dont la main aux longs sommeils m'invite,
Ni sa noire légende avec la flamme écrite.
Je hais la passion et l'esprit me fait mal!
Aimons-nous doucement. L'Amour dans sa guérite,

Ténébreux, embusqué, bande son arc fatal.
Je connais les engins de son vieil arsenal:
Crime, horreur et folie! — Ô pâle marguerite!

Comme moi n'es-tu pas un soleil automnal,
Ô ma si blanche, ô ma si froide Marguerite?

Ceasornicul
Ceasornic! Zeu amarnic, nepăsător, c-un deget

Pe fiecare ameninţi spunâdu-i „Nu uita!”
Durerile în freamăt curând s-or împlânta
În inima-ţi ca-n tina lovită fără preget
Plăcerea ca un abur în zare va pieri

Cum în culise-şi pierde silfida legănarea
Oricare clipă soarbe un strop din desfătarea
Ce tututor ni-e dată cât timp vom mai trăi
De trei mii şase sute de ori pe ceas. Secunda

Şopteşte: „Ţine minte!” Cu glasul lui mărunt
De greier, spune – Acuma: tot Altădată sunt
Sugând cu trompa-i hâdă viaţa ta ca unda!
Remember! Esto memor! Tu mână spartă! Vezi!

(Vorbeşte-n orice limbă gâtleju-mi de metal)
Minutele sunt scumpe, nebune – mineral
Al cărui dram de aur se cade să nu-l pierzi!
Adu-ţi aminte: Timpul ce tot mai lacom joacă

Nemăsluind, câştigă oricând, e scris aşa
Dar ziua scade; noaptea e mare; nu uita!
Genunea e-nsetată; clepsidra tot mai seacă.
Curând suna-va ceasul când şi Norocul viu

Şi vrednica Virtute, soţia ta fecioară
Şi chiar Căinţa (hanul de cea din urmă oară!)
Ţi-or spune: „Mori bătrâne mişel! e prea târziu!”
L'horloge
Horloge! dieu sinistre, effrayant, impassible,

Dont le doigt nous menace et nous dit : "Souviens-toi !"
Les vibrantes Douleurs dans ton coeur plein d'effroi
Se planteront bientôt comme dans une cible;
"Le Plaisir vaporeux fuira vers l'horizon

Ainsi qu'une sylphide au fond de la coulisse;
Chaque instant te dévore un morceau du délice
A chaque homme accordé pour toute sa saison.
"Trois mille six cents fois par heure, la Seconde

Chuchote: Souviens-toi!- Rapide, avec sa voix
D'insecte, Maintenant dit: Je suis Autrefois,
Et j'ai pompé ta vie avec ma trompe immonde!
"Remember! Souviens-toi, prodigue! Esto memor!

(Mon gosier de métal parle toutes les langues.)
Les minutes, mortel folâtre, sont des gangues
Qu'il ne faut pas lâcher sans en extraire l'or!
"Souviens-toi que le Temps est un joueur avide

Qui gagne sans tricher, à tout coup! c'est la loi,
Le jour décroît; la nuit augmente; souviens-toi!
Le gouffre a toujours soif; la clepsydre se vide.
"Tantôt sonnera l'heure où le divin Hasard,
Où l'auguste Vertu, ton épouse encore vierge,
Où le Repentir même (oh! la dernière auberge!),
Où tout te dira: Meurs, vieux lâche! il est trop tard!"

Orbii
O, suflete, priveşte-i! sunt trişti şi singuratici

Ridicoli fără voie, sinistre manechine
Ţintind spre nicăierea priviri de umbră pline
Neştiutori de lume, cu umblet de lunatici.
Pe faţa lor se stinge a cerului lumină!

Ei ochii şi-i îndreaptă spre larga depărtare
Şi-aşa cum trec pe stradă spre-o-nchipuită zare
Oricît de greu li-e gândul, ei fruntea nu şi-o-nclină.
Se pierd prin noaptea soră cu veşnica tăcere...

Tu râzi şi cânţi, cetate cu lacomă plăcere
Şi voluptatea vieţii cu frenezie-o sorbi.
Mă vezi numai pe mine, mai jalnic decât ei

Iar inima mă-ntreabă, când trec cu paşii grei
- De ce-şi ridică ochii spre cer, sărmanii orbi?
Les aveugles
Contemple-les, mon âme; ils sont vraiment affreux!

Pareils aux mannequins; vaguement ridicules;
Terribles, singuliers comme les somnambules;
Dardant on ne sait où leurs globes ténébreux.
Leurs yeux, d’où la divine étincelle est partie,

Comme s’ils regardaient au loin, restent levés
Au ciel; on ne les voit jamais vers les pavés
Pencher rêveusement leur tête appesantie.
Ils traversent ainsi le noir illimité,
Ce frère du silence éternel. Ô cité!
Pendant qu'autour de nous tu chantes, ris et beugles,
Éprise du plaisir jusqu'à l'atrocité,

Vois! je me traîne aussi! mais, plus qu’eux hébété,
Je dis: Que cherchent-ils au Ciel, tous ces aveugles?

Imn frumuseţii
Vii din înalte ceruri sau ieşi din adâncime,

O, Fumuseţe? Reaua şi buna ta privire
Împrăştie de-a valma şi fericiri şi crime,
De-aceea tu cu vinul te potriveşti la fire.
În ochii tăi stau zorii cu serile-mpreună;

Sărutul tău e-o vrajă şi-o amforă ţi-i gura;
Şi când reverşi miresme de-amurguri cu furtună
Se face laş eroul, vitează stârpitura.
Răsari din hăul negru? Cobori din lumi stelare?

Destinul ca un câne pe poala ta se ţine;
Şi bucurii şi chinuri tu sameni la-ntâmplare;
Stăpână eşti şi nimeni nu e stăpân pe tine.
Calci peste morţi de care îţi râzi cu mult dispreţ;

Ai juvaeruri multe şi Groaza dintre toate
Nu-i cel mai slut, şi – Omorul e-un breloc de preţ
Pe pântecul tău mândru săltând cu voluptate.
Orbitul flutur zboară spre tine, lumânare,

Slăvindu-te drept torţă când a-nceput să ardă.
Acel ce-şi strânge lacom iubita-n braţe pare
Un muribund ce-n taină mormântul şi-l dezmiardă.
Că vii din iad sau luneci din cer, ce-mi pasă mie,
O, Fumuseţe, monstru naiv şi fioros!
Când ochii tăi, surâsul, piciorul tău mă-mbie
Spre un infinit de-a pururi drag şi misterios?
Sirenă rea sau Înger, drăcească sau divină,

Ce-mi pasă când tu – zână cu ochi de catifea,
Mireasmă, ritm, lucire, o! singura-mi regină! –
Faci lumea nu prea slută şi clipa nu prea grea?

Hymne à la beauté
Viens-tu du ciel profond ou sors-tu de l'abîme,

Ô Beauté ? ton regard infernal et divin,
Verse confusément le bienfait et le crime,
Et l'on peut pour cela te comparer au vin.
Tu contiens dans ton oeil le couchant et l'aurore;

Tu répands des parfums comme un soir orageux;
Tes baisers sont un philtre et ta bouche une amphore
Qui font le héros lâche et l'enfant courageux.
Sors-tu du gouffre noir ou descends-tu des astres ?

Le Destin charmé suit tes jupons comme un chien;
Tu sèmes au hasard la joie et les désastres,
Et tu gouvernes tout et ne réponds de rien.
Tu marches sur des morts, Beauté, dont tu te moques;

De tes bijoux l'Horreur n'est pas le moins charmant,
Et le Meurtre, parmi tes plus chères breloques,
Sur ton ventre orgueilleux danse amoureusement.
L'éphémère ébloui vole vers toi, chandelle,

Crépite, flambe et dit : Bénissons ce flambeau !
L'amoureux pantelant incliné sur sa belle
A l'air d'un moribond caressant son tombeau.
Que tu viennes du ciel ou de l'enfer, qu'importe,

Ô Beauté, monstre énorme, effrayant, ingénu!
Si ton oeil, ton souris, ton pied, m'ouvrent la porte
D'un Infini que j'aime et n'ai jamais connu ?
De Satan ou de Dieu, qu'importe ? Ange ou Sirène,
Qu'importe, si tu rends, - fée aux yeux de velours,
Rythme, parfum, lueur, ô mon unique reine ! -
L'univers moins hideux et les instants moins lourds.

XXIV Smerit te-ador asemeni cu bolta cea nocturnă
Smerit te-ador asemeni cu bolta cea nocturnă

O, amforă-a tristeţii, o, mare taciturnă,
Mai scumpă mi-eşti, frumoaso, cu cât mi te strecori
Tu, nopţile podoabă, de-mi pare uneori
Că dinadins, ironic, distanţe-aduni în jur,
Ce braţele-mi separă de-un nesfârşit azur.
M-arunc sa dau atacul şi-asaltul meu e-n toi –

Ca pe un leş când viermii se-nverşunează roi –
Şi scumpă mi-e, o fiară, cumplită, nemiloasă,
Chiar şi răceala care te face mai frumoasă.
Din volumul „Din poezia de dragoste a lumii”, Tălmăcire, selecţie şi prefaţă de

Maria Banus, Editura Minerva, Bucureşti, 1987
XXIV Je t'adore à l'égal de la voûte nocturne
Je t'adore à l'égal de la voûte nocturne,

Ô vase de tristesse, ô grande taciturne,
Et t'aime d'autant plus, belle, que tu me fuis,
Et que tu me parais, ornement de mes nuits,
Plus ironiquement accumuler les lieues
Qui séparent mes bras des immensités bleues.
Je m'avance à l'attaque, et je grimpe aux assauts,

Comme après un cadavre un choeur de vermisseaux,
Et je chéris, ô bête implacable et cruelle!
Jusqu'à cette froideur par où tu m'es plus belle!

Unei trecătoare
Asurzitoare, strada în jurul meu mugea.

Înaltă şi subţire, durere maiestoasă
În voalurile-i negre de doliu, fastuoasă
Şi mândră, o femeie trecu prin faţa mea
Cu sprinten mers şi zvelte picioare statuare.

Eu mă-mbătam privind-o şi beam, ca pe-un venin,
Din ochiul ei, cer vânăt de uragane plin,
Plăcerea ce ucide şi vraja care doare.
Un fulger... apoi noaptea! – Făptură fără drum,

Tu care c-o privire m-ai renăscut deodată,
Abia în veşnicie te voi vedea de-acum?
În alte părţi, departe! tărziu! sau < i>niciodată!< /i>

Căci nu-mi cunoşti cărarea, nu ştiu spre ce mergeai,
O, tu zadarnic dragă, o tu, care ştiai!

À une passante
La rue assourdissante autour de moi hurlait.

Longue, mince, en grand deuil, douleur majestueuse,
Une femme passa, d'une main fastueuse
Soulevant, balançant le feston et l'ourlet;
Agile et noble, avec sa jambe de statue.

Moi, je buvais, crispé comme un extravagant,
Dans son oeil, ciel livide où germe l'ouragan,
La douceur qui fascine et le plaisir qui tue.
Un éclair... puis la nuit! — Fugitive beauté

Dont le regard m'a fait soudainement renaître,
Ne te verrai-je plus que dans l'éternité?
Ailleurs, bien loin d'ici! trop tard! jamais peut-être!

Car j'ignore où tu fuis, tu ne sais où je vais,
Ô toi que j'eusse aimée, ô toi qui le savais!

Charles Baudelaire

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Charles Baudelaire

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Charles Baudelaire

Din joacă, marinarii pe bord, din când în când

Pe punte jos ei care sus în azur sunt regi

Cât de greoi se mişcă drumeţul cu aripe!

Poetul e asemeni cu prinţul vastei zări

Souvent, pour s'amuser, les hommes d'équipage

A peine les ont-ils déposés sur les planches,

Ce voyageur ailé, comme il est gauche et veule!

Le Poète est semblable au prince des nuées

Din volumul "Charles Baudelaire - Les fleurs du mal", Larousse, 1993

Stăpână pe-amintire, iubită-ntre iubite!

În serile când lampa ne lumina plăpând

Cât de frumos e-apusul în serile senine!

Ştiu să-mi aduc aminte de clipele senine

Aceste jurăminte, miresme, sărutări,

Poezie culeasă din "Poezia ieşeană contemporană", Casa Judeţeană a creaţiei

Mère des souvenirs, maîtresse des maîtresses,

Les soirs illuminés par l'ardeur du charbon,

Que les soleils sont beaux dans les chaudes soirées!

Je sais l'art d'évoquer les minutes heureuses,

Ces serments, ces parfums, ces baisers infinis,

Din volumul "Charles Baudelaire - Les fleurs du mal", Larousse, 1993

Mi-ai spus: „De unde-ţi vine ciudata întristare

E o durere simplă, deloc misterioasă

Taci, ne-nvăţato! Suflet ce nu cunoaşte ceaţa!

Mai bine cu-o minciună să mă îmbăt şi-alene

«D'où vous vient, disiez-vous, cette tristesse étrange,

Une douleur très simple et non mystérieuse,

Taisez-vous, ignorante! âme toujours ravie!

Laissez, laissez mon coeur s'enivrer d'un mensonge,

Din volumul "Charles Baudelaire - Les fleurs du mal", Larousse, 1993

M-ai întrebat, cu ochii tăi limpezi, de cristal:

Tu, care-mi legeni somnul cu mângâieri uşoare

Să ne iubim cuminte. Amorul stă la pândă

Ruşine, furii, crimă... O, margarită blândă

Ils me disent, tes yeux, clairs comme le cristal:

Ne veut pas te montrer son secret infernal,

Aimons-nous doucement. L'Amour dans sa guérite,

Crime, horreur et folie! — Ô pâle marguerite!

Din volumul "Charles Baudelaire - Les fleurs du mal", Larousse, 1993

Ceasornic! Zeu amarnic, nepăsător, c-un deget

Plăcerea ca un abur în zare va pieri

De trei mii şase sute de ori pe ceas. Secunda

Remember! Esto memor! Tu mână spartă! Vezi!

Adu-ţi aminte: Timpul ce tot mai lacom joacă

Curând suna-va ceasul când şi Norocul viu

Horloge! dieu sinistre, effrayant, impassible,

"Le Plaisir vaporeux fuira vers l'horizon

"Trois mille six cents fois par heure, la Seconde

"Remember! Souviens-toi, prodigue! Esto memor!

"Souviens-toi que le Temps est un joueur avide

Din volumul "Charles Baudelaire - Les fleurs du mal", Larousse, 1993

O, suflete, priveşte-i! sunt trişti şi singuratici

Pe faţa lor se stinge a cerului lumină!

Se pierd prin noaptea soră cu veşnica tăcere...

Mă vezi numai pe mine, mai jalnic decât ei

Contemple-les, mon âme; ils sont vraiment affreux!

Leurs yeux, d’où la divine étincelle est partie,

Éprise du plaisir jusqu'à l'atrocité,

Din volumul "Charles Baudelaire - Les fleurs du mal", Larousse, 1993

Vii din înalte ceruri sau ieşi din adâncime,

În ochii tăi stau zorii cu serile-mpreună;

Răsari din hăul negru? Cobori din lumi stelare?

Calci peste morţi de care îţi râzi cu mult dispreţ;