Drept roman- curs 11

Alt caracter al stipulatiunii--: Unitatea de timp si de loc

In virtutea acestui caracter era necesar ca ambele parti sa se afle la un mom dat in acelasi loc pt a se
putea formula intrebarea si pt a se da raspunsul, avand in vedere ca stipulatiunea este un contract
verbal format prin intrebare si raspuns. Prin unitate de loc intelegem aceeasi localitate. Daca
debitorul facea dovada ca una dintre parti a lipsit din localitate un singur moment in ziua in care
stipulantul afirma ca ar fi avut loc intrebarea si raspunsul, stipulatiunea era nula pt ca nu era intrunita
conditia unitatii de timp si de loc.
Stipulatiunea are un caracter abstract in sensul ca din forma sa, din modul sau de formare, nu rezulta
cauza juridica, adica nu rezulta scopul pe care partile l-au urmarit atunci cand a incheiat contractul,
ceea ce inseamna ca in cazul stipulatiunii nu exista o unitate organica intre forma actului si scopul
urmarit de parti, pe cand in cazul celorlalte contracte care au caracter concret exista o asemenea
unitate intrucat din forma lor rezulta motivul pt care debitorul s-a obligat, spre exemplu vanzarea
consensuala este o conventie prin care vanzatorul promite sa transmita posesiunea linistita a unui
lucru in schimbul pretului pe care cumparatorul promite sa il plateasca, asadar din forma contractului
de vanzare rezulta ca vanzatorul promite lucrul intrucat urmeaza sa primeasca un pret, pe cand la
stipulatiune debitorul promite o suma de bani, dar nu stim de ce o face. Acea suma de bani poate fi
obiectul unui imprumut, al unei donatii, al unei novatiuni sau al unei garantii a.i. din caracterul
abstract al stipulatiunii decurge functia sa generala in sensul ca prin stipulatiune se pot realiza mai
multe operatiuni juridice. Practic prin stipulatiune se pot realiza aproape toate operatiunile juridice
din materia obligatiilor.
In epoca clasica si cea postclasica asistam la decaderea formalismului pe taram contractual. In aceste
conditii stipulatiunea a suferit o serie de transformari
1-ea putea fi mentionata printr-un inscris a.i. era suficient ca partile sa mentioneze intr-un act scris ca
au avut loc intrebatea si raspunsul pt ca stipulatiunea sa fie valabila. Mai mult decat atat,
stipulatiunea putea fi mentionata si printr-o scrisoare
2- s-a renuntat la congruentia , iar daca nu exista potrivire intre suma de bani care figura in intrebare
si suma de bani care figura in raspuns, stipulatiunea era valabila pt suma cea mai mica. Spre exemplu
daca stipulantul intrebapromiti sa imi dai 100?, iar promitentul raspundea promit 50,
stipulatiunea era valabila pt 50
3- s-a admis ca stipulatiunea sa fie incheiata si in alta limba decat cea latina. Spre ex in lb greaca, dar
s-a mentinut conditia unitatii de timp si de loc, conditie care crea o serie de dificultati atunci cand
stipulatiunea era mentionata prin scrisoare si cand conditia prezentiei partilor nu era intrunita a.i.
debitorul putea anula stipulatiunea, iar creditorul pierdea procesul.
De aceea in anul 531 imp. Justinian a dat o constitutiune imperiala prin care aceasta conditie a
unitatii de timp si de loc a fost atenuata caci potrivit reformei lui Justinian pt ca promitentul sa obtina
anularea stipulatiunii trebuia sa faca dovada ca una dintre parti a lipsit din localitate intreaga zi, nu
un singur moment, in ziua in care actul scris mentioneaza ca ar fi avut loc intrebarea si raspunsul.

Proba stipulatiunii s-a facut la origine cu martori, iar mai tarziu prin acte scrise si intrucat
stipulatiunea este un contract de drept strict, era suficient ca stipulantul sa faca dovada ca au avut
loc intrebarea si raspunsul pt a castiga procesul. Spre exemplu daca stipulatiunea era utilizata in
vederea realizarii operatiei juridice a imprumutului , judecatorul nu verifica daca debitorul a primit
efectiv suma pe care a promis-o, ci verifica numai daca au avut loc intrebarea si raspunsul. Profitand
de acest sistem, bancherii oferau imprumutul clientilor lor numai cu conditia sa promita o suma mai
mare decat aceea pe care au primit-o efectiv si astfel s-a incetatenit la romani imprumutul cu
domanda deghizata, care a luat o asemenea amploare incat ameninta sa ruineze pe debitori.
Actionand in spiritul echitatii, pretorul a creat 2 mijloace procedurale prin care a venit in sprijinul
debitorulor. Este vb despre o exceptiune de dol si o actiune.
Exceptiunea de dol era pusa la dispozitia debitorului pt a afirma in fata judecatorului ca a primit o
suma de bani mai mica decat cea pe care a promis-o.
Actiunea era pusa la dispozitia debitorului pt a-i cere creditorului sa ii remita inscrisul in care se
mentiona ca au avut loc intrebarea si raspunsul daca, numai daca, stipulatiunea era mentionata
printr-un inscris.
Acest sistem nu s-a dovedit eficient deoarece atunci cand opunea exceptiunea de dol, debitorul se
transforma din parat in reclamant conform regulii ca cel ce opune o exceptie devine reclamant si
trebuie sa faca dovada celor afirmate pe cale de exceptiune caci sarcina probei apasa asupra
reclamantului. Cu atat mai mult debitorul trebuia sa faca proba atunci cand intenta actiunea in
calitatea sa de reclamant, dar in sistemul creat de pretor debitorul trebuia sa faca o proba negativa,
care este quasi-imposibila deoarece debitorul trebuia sa faca dovada ca i-a fost imposibil sa
primeasca suma de bani pe care a promis-o in toate momentele care au precedat incheierea
stipulatiunii.
Iata de ce in 215 d. Hr. Imp Caracala a dat o constit imperiala prin care a inversat sarcina probei.
Potrivit acestei constitutii sarcina probei apasa intotdeauna asupra creditorului, indiferent de
calitatea procesuala pe care o avea. Pt a pune in practica aceasta reforma, Caracala a creat 2 mijloace
procedurale denumite exceptio non numeratae pecuniae si querela non numeratae pecuniae.
Exceptio non numeratae pecuniae inseamna exceptiune pt suma de bani nepredata si era pusa la
dispozitia debitorului pt a se apara atunci cand era chemat in justitie de creditor. Cu toate ca,
opunand aceasta exceptie debitorul se transforma din parat in reclamant, totusi proba trebuia facuta
de creditor, care devenise parat.
Querela non numeratae pecuniae inseamna plangere pt suma de bani nepredata si era pusa la
dispozitia debitorului pt a lua initiativa procesului cu scopul de a afirma ca a primit o suma de bani
mai mica decat cea pe care a promis-o. Si de data aceasta, cu toate ca debitorul avea calitatea de
reclamant, proba trebuia sa fie facuta de creditor, care era parat.
Aceasta reforma a adus o grava atingere principiului care guverneaza sarcina probei, dar ea se
justifica, macar partial, si pe plan moral si pe plan juridic. Pe plan moral reforma se justifica prin
faptul ca a venit in sprijinul debitorilor, iar pe plan juridic reforma se jusifica prin faptul ca in acest
sistem creditorul are de facut o proba pozitiva care nu prezinta dificultati deoarece creditorul trebuie
sa faca dovada ca la un moment dat, in prezenta martorilor a remis acea suma de bani debitorului.

Un alt contract incheiat in forma verbala este dotis dictio sau constituirea de dota, caci la romani
viitoarea sotie venea in casatorie cu anumite bunuri. Acele bunui erau denumite bunuri dotale sau
dota. Dota care era constituita printr-o declaratie solemna fie de un ascendent pe linie paternaa
viitoarei sotii, fie de viitoare sotie deca era femeie sui iuris sau de debitorii ei. Acest contract
prezinsta un caracter anormal deoarece el lua nastere prin declaratia unilaterala a constituantului
dotei, caci viitorul sot tacea. Cu timpul, odata cu decaderea formalismului acest contract a iesit din
uz, iar functiile sale au fost preluate de o simpla conventie denumita pact de dota, dar asa cum
spuenam, in epoca veche, romanii au cunoscut si forma autentica de a contracta, air singurul
contract incheiat in forma autentica este nexum. Natura juridica a lui nexum a fost controversata
intre romanisti pana cand in 1966 prin Nexum dei Cicero publicata la Napoli, prof C-tin Tomulescu a
aratat ca nexum este un contract autentic incheiat in forma unui proces fictiv prin utilizarea lui in iure
cesio, parere care a fost aprobata de toti romanistii de la acel congres. Nexum este contractul prin
care era aservita munca debitorului insolvabil. El a fosta sanctionat de romani, a aparut in legatura cu
sistemul executarii silite din epoca veche caci in procedura legisactiunilor debitorul insolvabil era
supus executarii silite asupra persoanei. El era tinut 60 de zile ininchisoarea personala a creditorului
sidaca totusi nu platea, era vandut ca sclav Transib. Pt a se evita un asemenea deznodamant, romanii
au admis ca debitorul insolvabil sa munceasca un nr de zile pt creditor in contul datoriei. In acest
scop se organiza un proces fictiv la care participau creditorul si debitorul insolvabil. Creditorul avea
calitatea de asa zis reclamant, iar debitorul avea calitatea de asa zis parat. In fata pretorului
creditorul afirma in cuvinte solemne ca munca debitorului ii este aservita pt suma de .. pana la data
de.. iar debitorul tacea, incat fata de afirmatiile creditorului si fata de tacerea debitorului pretorul
pronunta cuvantul adico si astfel ratifica declaratia creditorului. Din acel moment debitorul
insolvabil devenea nexus, adica un om liber cu conditie juridica speciala ittrucat dpdv formal era
considerat om liber, dar in fapt era considerat sclav.
Cu timpul nr nexilor a crescut iar tratamentul lor era deosebit de brutal a.i. in repetate randuri ei s-au
rasculat, spre exemplu Titus Livius spune ca insituttia tribunatului ar fi fost creata dupa o rascoala a
nexilor, de aceea in 326 i.Hr s-a dat legea poetelia papiria prin care s-a interzis nexarea debitorilor
insolvabili, adica s-a interzis ca debitorii insolvabili sa fie transformati in nexii, cu exceptia acelora
care datorau in baza unui delict si nu puteau plati datoria (delincventilor).
Contractul solemn in forma scrisa este denumit litteris. Litteris a aparut in legtura cu obiceiul
bancherilor romani de a tine anumite registre. Registrul bancherului era denumit codex acepti et
extensi adica registul sumelor incasate si al sumelor paltite, deoarece registrul avea 2 rubrici, una a
incasarilor si una a platilor. La coloana incasarilor erau mentionate sumele primite de bancheri. Acea
coloana era denumita accepta, iar la coloana platilor se mentionau sumele platite de bancheri si
era denumita extensa.
De regula acest registru indeplinea o functie probatorie si nu generatoare de obligatii, in sensul ca
prin acele mentiuni facute in registru se indicau creante si datorii izvorate din diverse contracte dar in
alte 2 cazuri mentiunile facute inr egistrul banchrului inceplineau o functie creatoare, adica una
generatoar e de obligatii. Mentiunile generatoare de obligatii erau denumite nomina transcripticia
iar mentiunile care aveau numai o valoare probatorie erau denumite nomina acaria.
Prin mentiunile cu caracter generator de obligatii se realizau numai 2 operatiuni juridice si anume:
schimbarea debitorului si schimbarea cauzei juridice a unie obligatii.

Inlocuirea unui debitor cu alt debitor era denumita transcriptio a persona in personam, iar
schimbarea cauzei unei obligatii era denumita transcriptio a rae in personam.
In primul caz bancherul avea intereseul sa-l inlocuiasca pe debitorul sau primus cu secundus. In acest
scop , pe baza unei intelegeri prealabile, la coloana incasarilor se mentiona ca Primus si-a platit
datoria fata de bancher cu toate ca in realitate nu platise nimic, dar prin efectul acelei mentiuni
datoria lui Primus se stingea, iar la coloana platilor se mentiona ca bancherul i-a platit lui Secundus
aceeasi suma de bani cu toate ca nu ii platise nimic, dar din momentul acelei mentiuni, Secundus
devenea debitor in locul lui primus si astfel se putea realiza novatiunea cu schimbare de debitor prim
contracul litteris.
In al doilea caz sa presupunem ca debitorul avea o datorie fata de bancher izvorata din contractul de
vanzare, iar bancherul era interesat ca debitorul sa nu mai datoreze in baza contractului de vanzare,
ci in baza contractului Litteris, care era mai usor de probat. Cu alte cuvinte se schimba cauza juridica
a obligatiei. In acest scop la cloana incasarilor se mentiona ca debitorul a platit suma de bani izvorata
din contractul de vanzare, cu toate ca debitorul nu platise nimic, dar din momentul acelei mentiuni,
datoria izvorata din vanzare se stingea. La coloana platilor se mentiona ca bancherul i-a platit
debitorului aceeasi suma de bani cu toata ca in realitate nu ii platise nimic, dar din acel moment,
debitorul era obligat litteris.
Cu timpul, pe fondul decaderii formalismului, contractul litteris a iesit din uz si cu toae acestea in
legislatia imp Justinian obligatia litteris este mentionata destul de frecvent, dar in legislatia lui
Justinian, obligatia litteris nu se confunda cu obligatia izvorata din contractul litteris, ci are un alt
inteles, caci in dreptul postclasic s-a generalizat forma scrisa in sensul ca de regula se incheiau acte
scrise care nu aveau o functie generatoare de obligatii, ci una probatorie. Spre ex obligatia izvora fie
din stipulatiune, fie din mutuum, dar era mentionata printr-un inscris care indeplinea o functie
probatorie. Acel inscris putea fi atacat in justitie intr-un anumit termen care pe vremea lui Justinian a
fost fixat la 2 ani, iar daca acest inscris doveditor nu era atacat in termen de 2 ani, obligatia
mentionata prin actul scris devenea litteris, adica inatacabila. Cu alte cuvinte in vremea lui Justinian
obligatia litteris nu izvoraste dintr-un anumit contract, ci este obligatia mentionata prin-trun act scris
care devine litteris numai daca inscrisul respectiv nu a fost atacat in justitie in termen de 2 ani, caci
acel inscris devine inatacabil a.i. pe cale de consecinta devine inatacabila si obligatia litteris.

CONTRACTELE NESOLEMNE
La randul lor se clasifica in contracte reale, consensuale si nenumite

Contractele reale se formeaza prin conventia partilor insotita de remiterea materiala a lucrului si
intrucat remiterea lucrului este o conditie necesara pt nasterea contractului, Gaius spunea in
institutele sale ca aceste contracte se formeaza rae.
Asa cum spuneam contractele reale sun 5
-mutuum

-fiducia
-gajul
-comodatul
-depozitul
Cu toate ca formarea acestor contracte este conditionata de remiterea materiala a lucrului,
remiterea nu se face cu acelasi titlu juridic. Spre ex la mutuum si la fiducia lucrul este remis cu titlu de
proprietate, la gaj este remis cu titlu de posesiune, iar la comodat si la depozit este remis cu titlu de
detentiune. Pe de alta parte contractele reale sunt de buna-credinta cu exceptia lui mutuum care
este de drept strict. Cu exceptia lui mutuum care este un contract unilateral, toate celelalte contracte
reale sunt bilateral imperfecte, ceea e inseamna ca se nasc unilaterale, dar pe parcursul executarii
pot deveni bilaterale.
Mutuum este contractul real prin care se realizeaza operatiunea juridica a imprumutului in vederea
consumatiunii. De regula el are ca obiect o suma de bani. Mutuum este contractul prin care debitorul
se obliga sa restituie lucrul de acelasi fel, de aceeasi calitate si in aceeasi cantitate cu cele pe care lea primit in vederea consumatiunii si intrucat lucrurile care fac obiectul lui mutuum sunt destinate
consumatiunii, ele trebuie sa fie transmise cu titlu de proprietate pt ca debitorul sa le poata consuma
in mod juridic pt ca numai proprietarul poate dispune de un lucru, insa lucrurile consumptibile fac
parte din categoria lucrurilor nec mancipii.