Drept roman 21.05.

2013 cursul 12
Contractul Litteris
Acest contract a aprut n legtur cu obiceiul bancherilor romani de a ine anumite registre
denumite codex accepti et expensi registrul sumelor ncasate i al sumelor primite. Pltite. El avea
dou coloane coloana sumelor ncasate era denumit accepta, iar cea a sumelor pltite de bancheri
era denumit expensa. De regul acest registru ndeplinea o funcie probatorie, n sensul c prin
acele meniuni se arta, se meniona c bancherul are de primit o animit sum nscut dintr-un
contract oarecare, sau c are de pltit o anumit sum de bani, dar numai n dou cazuri
determinate, meniunile fcute n acel registru ndeplineau o funcie creatoare sau o funcie
generatoare de obligaii.
Meniunile din registrul bancherului care ndeplineau funcii creatoare de obligaii, erau denumite
nominae transcripticia , iar meniunile din registru care ndeplineau numai o funcie probatorie erau
denumite noiminae arcaria. Meniunile care indeplineau o funie generatoare de obligaii erau
utilizate numai pentru realizarea a dou operaiuni juridice, i anume: nlocuirea unui debitor cu alt
debitor, i nlocuirea cauze unei obligaii/ nlocuirea temeiului juridic al unei obligaii.
nlocuirea unui debitor cu altul era denumit transcriptio a persona in personam , iar nlocuirea
cauzei unei obligaii era denumit transcriptio a rae in personam .
In primul caz bancherul avea interesul s-l inclouiasc pe debitorul Primus cu Secundus. n acest caz,
la coloana ncasrilor se meniona c Primus i-a pltit datoria fa de bancher , cu toate c n
realitate nu pltise nimic, dar prin efectul acelei meniuni, datoria lui Primus se stingea . la coloana
plilor se meniona c bancherul i-a pltit aceeasi sum de bani lui Secundus, dei n realitate nu i
pltise nimic , ns prin efectul acelei meniuni, secundus devenea debitor. Pe aceast cale se
realizeaz novaiunea cu schimbare de debitor.
n al doilea caz, s presupunem c debitorul i datora o sum de bani bancherului, n baza unui
contract de vnzare, n baza unei vnzri, iar bancherul avea interesul ca debitorul s i datoreze in
baza contractului litteris. n acest fel, la coloana ncasrilor se meniona c debitorul i-a pltit
bancherului suma de bani izvort din contractul de vnzare, cu toate c n realitata nu pltise nimic,
dar din acel moment, datoria izvort din contractul de vnzare se stingea. La cooana plilor se
meniona c bancherul i-a pltit debitorului aceeai sum de bani , cu toate c nu i pltise nimic, dar
din acel moment, datoria debitorului nu mai izvora din contractul de vnzare, ci din contractul
Litteris.
n dreptul postclasic, pe fondul decaderii formalismuliu in materie contractual, contractul littersi a
iesit din uz, nu s-a mai aplicat, ii cu toate acestea, in legislatia imparatului Justinian este menionat
in mod frecvent obligatia litteris, dar obligatia litteris din vremea lui Justinian nu se confund cu
obligatia izvorata din contrcatul littersi , cci in vremea lui Justinian, si inainte de el s-a generalizta
forma scris , n sensul c diversele contracte erau mentionate prin acte scrise, ceea ce inseamn c,
inscrisurile indeplineau numai o functie probatorie, nu si una generatoare de obligatii, spre ex:
obligatia putea izvori din stipulatiune sau din mutuum, contracte mentionate prin inscrisuri, cu functie
probatorie, inscrisuri care puteau fi atacate in justitie numai in termen de 2 ani de la scaden. Iar
dac acele inscrisuri nu erau adaptate in justitie, in termen de 2 ani, deveneau inatacabile, iar

obligatia nascut dintr-un contract care a fost mentionat printr-un inscris , devenind inatacabil, se
numeste obligatie litteris. Cu alte cuvinte. Obligatia litters in vreme a lui Justinian invzoraste dintr-u
contract care a fost mentionat prin-un inscris devenit inatacabil deoarece nu a fost atacta in 2 ani de
la scadenta.

CONTRACTELE NESOLEMNE
NU PRESUPUN RESPECTAREA UNOR CONDITII DE FORMA SI SE CLASIFIC : IN CONTRACTE REALE
CONTRACTE CONSENSUALE SI CONTRACTE neNUMITE?
CONTRATELE REALE se formeaz prin conventia partilor, insotit de remiterea material a lucrului si
sunt in numar de 5 : mutuum, fiduccia, gajul, comodatul si depozitul.
Mutuum este contractul prin care se realizeaz operatiunea juridic a imprumutului de
consumatiune sua a imprumutului in vederea consumatiunii . prin acest contract, debitorul, se oblig
s restituie creditorului lucrul de acelai fel, de aceeai calitate, i in aceeasi cantitate cu cel pe care la imprumutat in vederea consumatiunii. De regul, mutuum purta asupra unor sume de bani, avea
ca obiect anumite sume banesti , dar si alte lucruri consuptibile. Si intrucat debotorul consuma
lucrurile luate cu imprumut, trebuia sa aiba, ca sa le consume in mod juridic, calitatea de proprietar.
Lucrurile consuptibile fac parte din categoria lucrurilor nec mancipii, ai proprietatea asupra lor se
transmite prin traditiune (act de dr al gintilor), iar peregrinii au acces la acest contract.
Mutuum prezint anumite caractere:
1. Este un contract nesolemn, de vreme ce formarea sa nu presupune respectarea unor conditii
de form.
2. Este un contract real, de vreme ce conventia partilor este insotita de remiterea material a
lucrului.
3. Este un contract unilateral, caci una dintre parti are umai calitatea de creditori=, iar cealalta
numai calitateta de debitor,
4. Este un conract de drept strict, de riguroas interpretare,
5. Este un act de drept al gintilor, de vreme ce conventia partilor este grefata pe traditiune, prin
execlenta act de drept al gintilor, accesibil si peregrinilor
6. Este un imprumut cu titlu gratuit.
Cu toate acestea , in frunte cu istoricii Romei, afirm c la romani, imprumutul cu dobanda a fost un
adevarat flagel, inca din cele mai vechi timpuri. Inainte de aparitia lui mutuum, in epoca veche,
imprumutul cu dobanda se realiza prin stipulatiune, caci in virtutea caracterului abstract al
stipulatiunii, debitorul primea efectiv o anumit sum de bani dar promitea o sum mai mare, iar
diferenta dintre suma primit efectiv si promis reprezint dobnda deghizat.
Dupa aparitia lui mutuum, imprumutul cu daobanda putea fi contractat fie printr-o stipulatiune, fie
prin mutuum si o stipulatiune alaturata. Dac imprumutul cu dobanda se efectua prin stipulatiune,
debitorul promitea sa plateasca si capitalul pe care l-a imprumutat, si dobanda prin acelasi act, prin
aceeasi stipulatiune. De aceea o asemenea utilizarea a stipulatiunii era denumit stipulatio sortis et
usurarum, adic, stipulatiune capitatului i a dobinzilor. Daca imprumutul se realiza prin mutuum

debitorul se obliga s restituie suma pe care a primit-o intrucat mutuum era un contract cu titlu
gratuit, dup care, se incheia o stipulaiune prin care debitorul promitea s plteasc o sum de bani,
cu toate c in realitate nu primise nimic, sum de bani care reprezenta dobanda. Iar aceast
stipulatiune alaturata lui mutuum a fost denumit stipulatio usurarum. Fata de faptul c asemenea
practici au luat o mare amploare si ca amenintau sa ii ruineze pe debitori, s-au luat masuri de
ingradire a imprumutului cu dobanda inca din epoca f veche. Astfel, legea celor XII Table prevede c
dobanda nu poate fi mai mare decat a 12-a parte din capital, cu alte cuvinte, nu poate fi mai mare de
8,33%, ins, la acea epoc, dobanda nu curgea anual , ci lunar, ceea ce inseamna ca in termen de 1
an, capitalul se dubla, mai tarziu, in anul 367 :Hr s-a dat lege Aelia Sentia dupa o denumire
interpolat, cci inrealitate ea a fost propus de doi consuli. Prin aceasta lege s-a prevazut ca
dobanda platita trebuie sa fie scazuta din capital, iar la sf sec IV , s-a dat legea Genucia, prin care s-a
interzis imprumutul cu dobanda.
Dar, interdictia legii Genucia a putut fi ocolot printr-o serie de procedee juridice; astfel, actiunea
care sanctioneaz mutuum ii permite creditorului s impuna debitorului anumite stipuatiuni, prin
care promite s plateasc datoria si in plus 1/3 din datorie, dac v-a pierde procesul, treime care
reprz dob deghizata.
De asemnea s-a recurs la substituirea unui latin, deoarece, interdictia legii genuccia nu se aplica si
latinilor , ci doar cetatenilor. Mai tarziu, aceasta interdictie s-a extins si asupra latinilor dar legea
Genuccia cazuse in desuetudine.
In dreptul clasic s-a admins c debitorul isi poate asuma o obligatie de a plati dobanda printr-o simpl
conventie alaturata lui mutuum , dar numai in 3 cazuri:
a. In cazul bunurilor care au un pret prin excelenta variabil,
b. in cazul imprmutului acordat de o cetate,
c. In cazul imprumutului maritim
Unele complicatii au aparut in legatura cu imprumuturile pe care le contractau fii de familie, caci in
epoca veche, fiul de familie nu se putea obliga in nume propriu, ci numai imprumutand capacitatea
lui pater. La sf epocii vechi s-a admis ca in 5 cazuri determinate, fiul sa se oblige in nume propriu,
obligand-ul cu carcater alaturat si pe pater familias. In acest sistem, daca fiul contracta un imprumut,
bancherul putea intenata fie actiune directa, impotriva fiului, fi e actiunea cu caracter alaturat
impotirva lui pater, daca insa filius contracta imprumuturi fara aprobarea lui pater familias si nu avea
bunuri proprii, bancherul trebuia s aastepte pana la oarte alui mater familias cand fiul venea la
succesiune dobandea bunurile succesoorale si platea datoriile. In aceste conditii un fiu de fam pe
nume Macetto care se imprumutase fara aprobarea lui pater si care nu avea bunuri proprii era
urmarit cu insistenta de creditori, si atunci si-a ucis tatal, ca sa vina la succesiune, sa-si plateasca
datoriile si evental sa contracte alte imprumuturi. In acel moment romanii s-au simsit amenintatai in
prorpia lui familie, incat pe vremea lui Claudiu, Senatul a dat o hotarare- Senatusconsultul
Macedonian - confomr caruia fiul de familie care nu poate fi rumarit i timpul vietii lui pater familias
ptr ca nu are bunuri proprii, sa nu poata fi urmarit nici dupa moartea lui pater familias , iar consecinta
a fost ca bancherii nu mai dau bani imprumut pe fii de fam care nu aveau bunuri proprii, fii nu se mai
putea indatora, nu mai erau urmarititi de catre creditori si nu aveau motive sa-si ucida parintii.

FIDUCCIA isis are origine ain parctele fiduciare pe care partile le incheiau ori de cate ori, prin
mancipatiune se realiza alta operatiune juridica decat cea a vanzarii, caci, prin acele pacte fiduciare,
partilearatau ce scop au urmarit atunci cand au recurs la mancipatio numo uno, mancipatiunea cu un
sg sestert. Pornind de la aceasta practica, spre sf republicii, pretorul a vazut in pactul fiducciar
alaturat mancipatiunii sau lui in iure cessio, un contract distinct, de sine statator, pe care la-au
denumit FIDUCCIA si pe care la-u sanctionat printr-o actiune in factum si printr-o actiune in ius
adica civil.
Fiduccia se formeaz prin transmiterea unui lucru cu titlul de proprietate, prin mancipatio sau prin in
iure cessio , trensmitere insotita de o conventie prin care dobanditorul lucrului promite sa-l restituie
la plata datoriei , la termen, sau la cerere. Din aceast definitie rezult c fiducca indeplineste 3
functii distincte, in sensul ca prin fiduccia se realizeaz 3 operatiuni juridice:
1. Constituirea unei garantii reale
2. Imprumutul in vederea folosintei
3. Pastrarea sau depozitarea unui lucru.
Atunci cand fiduccia se utilizeaza in vederea constiutirii unei garantii reale, contractul se formeaz
prin trensmierea lucrului cu titlu de proprietate prin mancipatio sau in iure cessio de catre debitor
creditorului su, trensmitere insotita de o conventie prin care creditorul promite sa retransmita
lucrul daca debitorul isi plateste datoria la termen. Aceasta utilizare a fiduccei a fost denumite de
Gaius fiduccia cum creditorae.
Functia constituirii unei garantii reale a fots preluata mai tarziu de contractul de gaj. Atunci cand
fiduccia era utilizata in vederea realizarii operatiei juridice a imprumutului de folosinta, contractul ia
nastere prin transmiterea unui lucru cu titlul de proprietate prin mancipatio sau in iure cessio , in
vederea folosintei de catre debitor creditorului sau, transmitere insotita de o conventie prin care
creditorul (?)promite sa restituie lucurl la termenul stabilit. Aceasta functie a fiducciei a fost preluata
mai tarziu de contractul de comodat, iar atunci cand fiduccia era utilizata in vederea realizarii
operatiei juridice a 3. , contractul se forma prin transmiterea unui lucru cu titlul de prorp prin
mancipatio sau in iure cessio in vederea pastrarii de catre creditor debitorului sau , trensmitere
insotita de o conventie prin care debitorul promite sa restituie lucrul la cerreea creditorului.
Mai tarziu, aceasta functie a pastrarii lucurlui a fost preluata de contractul de depozit. Aceste doua
din urma aplciatiuni ale fiducciei au fost denumite de Gaius fiduccia cum amico.
Atunci cand am definit contractul real de fiduccie nu am utilizat termenii de creditor si de debitor, si
nici nu o puteam face , deoarece la fiduccia cum creditorae lucrul este transmis de debitor
creditorului sau, pe cand la fiduccia cum amico , lucurl este transmis de creditor debitorului su.
Contractul de GAJ a fost utilizat in ederea constituirii garantiei reale denumit gaj, ceea ce inseana ca
prin contractul de gaj se realizeaz o singur operatiune juridica, constituirea unei garantii reale.
Acest contract prezinta avantaje ptr ambele parti:
Pentru debitor el prezint avantajul ca lucrul s etransmite cu titlul de posesiune, iar debitorul
ramane proprietar si, in calitatea sa de proprietar, dupa ce isis plateste datoria exercita si dr de
urmarire si dr de preferin.

Pentru creditor gajul prezinta avantajul ca in raport cu debitorul el nu poate fi deposedat decat
dupa plata datoriei, caci daca debitorul intra in posesia lucrului dat in garantie inainte de plata
datoriei, comite furtum posessionis- furtul posesiunii si este sanctionat pe tarama delictula. Iar in
relatiile cu tertii creditorul , in calitatea sa de posesor, are mijloace proprii de aparare , caci posesorul
de buna-credinta se bucura de protectie juridica prin inderdictele posesorii.
In plus, gajul prezinta avantajul c partile puteau incheia o conentie in baza careia creditorul
dobandea dreptul de a retine fructele produse de lucrul dat in garantie in contul dobanzilor. Aceasta
conventie este denumit ANTICREZ- SAU CONVENTIA DE ANTICREZ. Cu toate ca asa cum spunea
contractul de gaj indeplineste numai functia constituirii unei garantii reale, totusi, contractul rela de
gaj nu se confunda cu garantia real denumit gaj, deoarece in unele situatii contractul real de gaj se
formeaza in mod valabil , dar nu se naste si garantia reala de gaj. Spre ex: daca o persoana transmite
un lucru cu titlul de garantie , in vederea garantarii unei datorii inexistente, garantia nu se formeaz,
nu ia anstere, pentru canu are obiect, nu exista datorie, dar contractul real de gaj se formeaz in mod
valabi si in virtutea acesui ontract acela care transmite lucrul are dreptul s cear resttuirea sa.
COMODATUL este contractul real prin care se realizeaz operatiunea juridica a imprumutului in
vederea folosintei . acest contract se formeaz prin transmiterea unui lucru cu titlul de detentiune,
prin traditiune in vederea folosintei de catre o parte , denumita COMODANT , celeilalte parti
denumite comodatar, transmitere insotitta de o conventie prin care comodatarul promite sa restituie
lucurl la termenul stabilit. Asadar, si comodatul este o conventie grefata pe traditiune, dar in cazul
comodatului traditiunea nu transmite lcurul cu titlul de posesiune ci cu titlul de detentiune, a.i
comodatarul devine un simplu detentor, si nu dispune de mijloace proprii de aparare , nct daca
este chemat in justitie de o terta persoan, comodatarul trebuie sa se adreseze comodantului,
pentru ca acesta din urm, in calitatea sa de proprietar sa ii asigure protectia juridica .
Fata de faptul ca este utilizat in vederea realizarii imprumutului de folosinta, comodatul poarta
asupra unor lucururi neconsuptibile, De regul, caci s-au admis si exceptii, spre ex: monedele rare
desi sunt consuptibile puteau fi imprumutate de catre bancheri prin comodat.
La origine comodatul purta asupra lucurilor mobile, dar mai tarziu s-a admis ca si imobilele sa poata
fi transmise cu titlul de imprumut prin comodat, caci comodatul este ocntract gratuit, air contractul
de inchiriere este oneros.
Din fizionomia acestui contract rezult ca comodatarul are interes in contract de vreme ce foloseste
lucrul altuia. Avand interes in contract, el va raspunde si pentru dol si pentru culpa fiindca are interes
in contract, mai ales el va raspunde pentru culpa levis in abstracto, ceea ce inseamna ca trebuie sa se
comporte fata de lucru ca un bun administrator.
Iar gaius afirma in institutiile sale ca in unele cazuri comodatarul raspunde in mod obictiv nu poate sa
invoce interventia cazului fortuit, adica raspunde pentru custodia.
Fiind un contract bilateral imperfect, comodatul este sanctionat prin doua actiuni:
1. Actio comodati directa- este pusa la dispozitia comodantului pentur a cere restituirea lucrui
la termenul stabilit prin conventia partilor.
2. Actio comodati contraria este pus la dispozitia comodatarului pentru a cere despagubiri
in ipoteza in care a facut cheltuieli pe cont propriu, necesitate de conservarea lucrului.

CONTRACTUL REAL DE DEPOZIT a fost utilizat in vederea pastrarii sau depozitarii unui lucru. Acest
contract se formeaz prin transmiterea unui lucru cu titlul de detentiune prin traditiune, in vedera
pastrarii de catre o parte, denumita deponent, celeilalte parti, denumita DEPOZITAR, transmitere
insotita de o conventie prin care depozitarul promite sa restituie bunul la carerea deponentului.
Iata c si depozitul este o conventie grefata pe traditiune, si in cazul depozitului , depozitarul este un
simplu detentor care nu dispune de mijloace proprii de aparare si trebuie s se adreseze
deponentului pentru a-i asigura protectia juridic.
Spre deosebire de comodat care poarta si asupra mobilelor si asupra imobilelor, depozitul poarta
numai aupra lucrurilor mobile. Pdap depozitarul , spre deosebire de comodatar, nu are dreptul s
foloseasc lucrul dat in pastrare, caci daca l-ar folosi ar comite furtum usus sau furtul folosintei si ar fi
pedepsit pe taram delictual.
Asa cum rezulta din definitia contractului, depozitarul nu are interes in contract, de vreme ce nu
poate folosi lucrul dat in pastrare, neavand interes in contract depozitarul va raspunde numai pentur
dol. Nu si pentru culpa. Isi poate permite sa fie neglijent.
Fireste, operatia juridica a pastrarii unui lucru s-a realizat si inaintea santionarii contractului de
depozit, pe baza unei simple conventii, care, nu era sanctionata pe taram contractual, ci era
sactionata , conform legii celor 12 table, pe taram delictual, in sensul c acela care refuza sa restituie
lucrul dat in pastrare la cerere, era pedepsit de judecator la dublul valorii lucrului dat in pastrare.
Ulterior, dar tot in epoca veche, operati ajuridica a depozitului s-a realizat prin fiduccia, iar incepand
din vremea lui Octavian s-a realizat chiar prin contractul real de depozit.
Pe langa depozitul obisnuit, romanii au conoscut si 3 forme exceptionale de depozit:
1. DEPOZITUL NECESAR
2. DEPOZITUL SECHESTRU
3. DEPOZITUL NEOBISNUIT SAU NEREGULAT
O INTREB DIN SUCCESIUNI, 3 DIN PARTEA GENERALA SI 1 DIN PARTEA SPECIAL.