Introducere in teoria anarhiei

de

Altermedia.info

Definitia anarhismului ca teorie politica si sociala opusa principiului

autoritatii ierarhice
Anarhismul sustine ca principala cauza a aparitiei si adancirii problemelor
fundamentale ale lumii noastre este aplicarea principiului autoritatii ierarhice
la toate nivelurile societatii. Acest princpiu conduce la o organizare ierarhica
a tuturor institutiilor societatii noastre, concentrand puterea la varful unei
structuri piramidale.
Exemple de astfel de structuri ierarhice: guverne, corporatii, armate, partide
politice, organizatii religioase. Anarhistii sustin ca principiul autoritatii
ierarhice pe care se fundamenteaza toate aceste instituii afecteaza profund si
negativ individul, societatea, cultura si civilizatia.
Anarhismul contine una din cele mai severe critici ale societatii bazate pe
principiul autoritatii ierarhice si propune inlocuirea ei cu o societate libera, in
care potentialul fiecarui individ se poate realiza pe deplin, dar nu pe
socoteala altora.
In loc sa fie controlata de sus in jos prin structuri piramidale, societatea
anarhica este controlata de jos in sus, de indivizi si asociatii voluntare ale
acestora.
Beneficiile fundamentale ale unei astfel de societati sunt rezumate elegant de
Clifford Harper in Anarhia: un ghid grafic astfel: Ca toate ideile mari,
anarhismul este simplu cand il privesti de aproape oamenii functioneaza cel
mai bine cand sunt eliberati de autoritate si iau hotarari consultandu-se unii
cu altii in loc sa execute ordine venite de sus.
Petru a obtine o astfel de societate, anarhistii propun desfiintarea institutiilor
organizate ierarhic: Anarhistii doresc eliberarea societatii de toate institutiile
politice si sociale care au un efect restrictiv asupra oamenilor si stau in calea
dezvoltarii unei umanitati libere. Rudolf Rocker, Anarcho-Sindicalism.
Anarhismul este o teorie politica al carui scop este crearea anarhiei in
societate, adica absenta unui lider sau suveran". [P-J Proudhon, Ce este
proprietatea , p. 264] Cuvintul anarhie vine din limba greaca: a (fara,
absenta) + archos (sef, autoritate).
L. Susan Brown (anarhist): Anarhistii se opun ideii ca puterea si dominatia
sunt necesare pentru societate. Ei sint avocatii unei organizari sociale,

politice si economice bazata pe cooperare libera. [The Politics of

Individualism, p. 106]
Deci anarhismul este mai mult decit anti-statism, deoarece statul nu este
singura forma de autoritate care trebuie dizolvata. (Hence David Weick,
Reinventind anarhia, p. 139)
Vrei sa faci imposibil ca un om sa-l exploateze pe altul? Atunci fa in asa fel
incit nici un om sa nu aiba puterea. [Filosofia politica a lui Bakunin, p. 271]
Pentru anarhisti, anarhia nu inseamna absentza ordinii ci absenta
autoritatii. [Benjamin Tucker, In loc de o carte, p. 13]
Anarhistii sustin ca absentza conducatorilor este o forma viabila de sistem
social care functioneaza pentru maximizarea libertatii individuale si a
echitatzii sociale. O observatie esentiala, care va fi detaliata in sectiunea
urmatoare: anarhismul NU promoveaza lipsa ordinii sociale, ci mentinerea ei
fara ajutorul institutiilor ierarhice.
De ce anarhismul si anarhia sint ideile politice cele mai gresit
intelese dupa acceptarea Republicii
Ele sint folosite ca sinonime cu haos sau dezordine sociala", deci se afirma
implicit ca anarhistii doresc intoarcerea la legea junglei". Am aratat ca
anarhismul este impotriva autoritatzii, nu a ordinii sociale. O intrebare cheie
este cine asigura ordinea daca nu o autoritate. Raspunsul anarhist clasic este
ca ordinea va veni de la sine odata cu organizarea sociala propusa: anarhia.
Errico Malatesta: de cind se crede ca guvernarea este necesara si ca fara ea
nu poate fi decit dezordine si confuzie, a devenit natural si logic sa spui ca
anarhia, care inseamna absentza guvernarii, ar trebui sa sune ca absentza
ordinii. [Anarchy, p. 12].
Schimbati aceasta opinie, convingeti publicul ca guvernul nu este doar
nenecesar dar extrem de daunator si cuvintul anarhie, doar pentru ca
inseamna absentza guvernarii, va deveni clar pentru toata lumea: ordine
naturala, unirea nevoilor umane si dorintelor tuturor si libertate completa
inauntrul solidaritatii complete. [Ibid., pp. 12-13].
Sa notam ca anarhismul nu este prima teorie politica despre care se afirma
gresit (intentionat sau nu) ca aduce haosul si confuzia. Monarhistii au spus la
fel despre Republica in perioada aparitiei acesteia din urma.
Anarhismul: teorie sau ideologie?
Anarhismul este o teorie sociala, economica si politica dar nu o ideologie.
Diferenta este fundamentala: o teorie inseamna ca ai un sistem de idei, in
timp ce o ideologie inseamna ca ideile te au pe tine. Anarhismul este o
colectie de idei care evolueaza odata cu societatea.

In contrast, ideologia este o colectie de idei fixe, pe care oamenii tind sa le

creada corecte si adevarate ca pe niste dogme. Toate aceste idei imutabile
generaza tiranie si contradictii deoarece incearca sa aseze toti oamenii pe un
Pat al lui Procust. Rezultatul este distrugerea indivizilor in numele doctrinei.
Aceste doctrine sunt de obicei rodul gandirii unui profet, fie el religios sau
nu, intre timp decedat si ridicat la rangul de detinator al adevarului de catre
toti urmasii sai. Anarhistii sustin ca vii trebuie sa-i ingroape pe morti pentru asi putea vedea de vietile lor; vii ii conduc pe morti si nu invers.
Ganditori anarhisti
Pionieri:
Gerard Winstanley (The New Law of Righteousness, 1649)
William Godwin (Enquiry Concerning Political Justice, 1793)
Maturitatea anarhismului:
Max Stirner (German) (1806-1856),
Pierre-Joseph Proudhon (Francez) (1809-1865),
Michael Bakunin (Rus) (1814-1876)
Peter Kropotkin (Rus) (1842-1921).
Relatiile anarhismului cu celelalte teorii politice si conceptele lor
fundamentale
Anarhism, autoritate, ordine: anarhismul neaga puterea, autoritatea (statul,
capitalul) nu ordinea sociala. Deci el nu propune dezordinea sociala ci
mentinerea ordinii naturale, fara existentza unei autoritati ierarhice care sa o
impuna.
Orice forma de autoritate ierarhica este privita ca ne-necesara si cu efecte
foarte negative asupra indivizilor. Relatiile ierarhice trebuie inlocuite cu relatii
de cooperare intre egali.
Anarhism si capitalism: anarhismul este anti-capitalist pentru ca vede
capitalul ca o forma de putere, deci trebuie abolit. In particular, capitalul este
o forma de exploatare iar piatza capitalista nu este libera ci privilegiaza
capitalistul in dauna producatorului. Profitul, dobinda, chiria sunt vazute ca
forme de exploatare.
Anarhism si proprietate: anarhismul sustine ca producatorii ar trebui sa fie
proprietarii productiei, productia fiind recompensa muncii lor (deci nu este
necesar nici un conducator care sa dea salarii si pentru asta sa-si opreasca o
parte din produse pentru el). Din acest punct de vedere anarhismul este o
forma de socialism.
Anarhism si socialism: anarhismul considera socialismul prezent (adica de
Stat, cu varianta lui social-democratia) o forma de capitalism in care singurul
capitalist si platitor de salarii este Statul, deci toti oamenii sint producatori
exploatati de stat prin intermediul capitalului.

De aceea anarhismul, desi are idei comune cu anumite scoli marxiste, este un
critic major al Leninismului, al socialismului Sovietic", al planificarii
centralizate si al social-democratiei.
Anarhismul uneste stinga cu dreapta deoarece afirma ca istoria lumii a
dovedit libertatea si egalitatea nu sint bune decit impreuna. De ce anarhismul
uneste stinga si dreapta: libertatea si egalitatea sint bune numai impreuna.
Mai intii trei definitii simple din American Heritage Dictionary:
LIBERTARIAN: cel care crede in libertate de actiune si de gindire;
SOCIALISM: sistem social in care producatorii poseda atit puterea politica cit
si mijloacele de productie si distributie a bunurilor
LIBERTARIAN SOCIALISM: sistem social care sustine libertatea de actiune
si de gindire, in care producatorii poseda atit puterea politica cit si mijloacele
de productie.
Se observa ca socialismul libertarian difera de anarhie. In primul sistem,
producatorii au puterea politica, iar in al doilea nu exista o putere politica.
Dar socialismul libertarian si anarhia au in comun promovarea simultana a
libertatii si egalitatii.
Dictonul faimos al lui Bakunin arata ca, pentru anarhisti, libertatea si
egalitatea sunt bune numai impreuna: Suntem convinsi ca libertatea fara
socialism este privilegiu si injustitie iar socialismul fara libertate este sclavie
si brutalitate". [Filosofia politica a lui Bakunin, p. 269]
Istoria lumii a aratat ca libertatea fara egalitate este doar libertatea celui mai
tare iar egalitatea fara libertate este imposibila si o justificare pentru sclavie.
Unde anarhismul seamana cu socialismul: proprietatea asupra
productiei apartine producatorilor.
In comun cu toti socialistii, anarhistii sustin ca proprietatea privata a
pamintului, capitalului si mijloacelor de productie a fost utila dar timpul ei a
trecut si trebuie sa dispara.
Toate trebuie sa devina proprietatea comuna a societatii si sa fie gestionate
in comun de producatori Idealul organizarii societatii este de a reduce la
minim functiile guvernului, pina le anuleaza si se ajunge la anarhie. [Peter
Kropotkin, Op. Cit., p. 46]
Unii afirma ca toti anarhistii sint socialisti. Diferentza a fost deja aratata: in
socialismul prezent exista putere politica (Stat), in anarhism nu. Din punctul
acesta de vedere anarhismul difera fundamental de socialismul Sovietic".
Anarhisti individualisti ca Benjamin Tucker ca si anarhisti sociali ca Proudhon

si Bakunin s-au autoproclamat socialisti pentru ca, spune Kropotkin in eseul

lui clasic Stiinta moderna si anarhismul": atat timp cit socialismul a fost
inteles in sensul lui larg, adevarat, ca un efort de a aboli exploatarea Muncii
de catre Capital, anarhistii si socialistii mergeau mana in mana.
[Evolutie si Mediu, p. 81]
Cuvintul socialist a fost definit initial sa includa pe cei care credeau in
dreptul individului de a poseda ceea ce producea [Lance Klafta, Ayn Rand si
Pervertirea Libertarianismului, in Anarchy: A Journal of Desire Armed, no. 34]
Prin urmare, socialismul original nu trata in nici un fel chestiunea autoritatii,
ci doar pe cea a proprietatii.
Anarhistii resping conceptia ca oamenii nu pot lucra impreuna daca nu
exista un conducator care sa ia un anumit procent din ce produc ei si cred ca
intr-o societate anarhista cei care muncesc cu adevarat isi vor face propriile
regulamente si vor decide singuri cum trebuie facuta treaba".
Prin asta, muncitorii se vor elibera de teribila subjugare capitalista
[Voltairine de Cleyre, Anarchism, pp. 30-34, Man!, M. Graham (Ed), p. 32, p.
34]
Joseph A. Labadie [Anarchism: What It Is and What It Is Not]: se spune ca
anarhismul nu este socialism. Aceasta e o greseala. Anarhismul este
socialism voluntar. Exista doua tipuri de socialism: archistic si anarchistic,
autoritarian si libertarian, de Stat si liber.
Adolph Fischer: orice anarhist este un socialist dar nu orice socialist este un
anarhist".
Retinem distinctia fundamentala intre socialismul original (ne-etatist) si cel
prezent (etatist). Anarhia este compatibila cu primul dar incompatibila cu al
doilea. Distinctia este detaliata in sectiunea urmatoare.
Unde anarhismul difera de socialism si social-democratie: negarea
Statului ca unic capitalist
Anarhismul aboleste puterea politica, socialismul asa cum e inteles azi (adica
de Stat) o foloseste din plin.
Socialismul de azi este bazat pe Marxism, democratie sociala si leninism, care
includ o puternica autoritate a statului. Lucrarile anarhistilor ca Mikhail
Bakunin, Stirner si Proudhon au aratat inca inainte de venirea lui Lenin ca
Birocratia Rosie", daca se instaureaza, va fi cel mai rau dintre toate
guvernele despotice".
Anarhistii au facut unele schimburi de idei cu Marx, dar niciunul cu Lenin: ei
au acceptat analiza si critica facuta de Marx capitalismului si teoria valorii
muncii facuta de el. Marx a fost influentzat puternic de cartea lui Max Stirner
(The Ego and Its Own) care contine o critica excelenta a ceea ce Marx a numit

comunism vulgar si a socialismului de Stat.

Anumite elemente ale miscarii Marxiste (Anton Pannekoek, Rosa Luxembourg,
Paul Mattick, etc) au avut vederi foarte apropiate de ramura anarhistsindicala a socialismului anarhist.
Anarhistii considera socialismul de Stat ca o forma de capitalism in care
exista un singur capitalist: Statul. toti oamenii vor fi niste salariati iar Statul
va fi singurul platitor de salarii. [Benjamin Tucker, The Individualist
Anarchists, p.81]
ideea Statului ca un Capitalist la care aripa social-democrata a mareului
Partid Socialist incearca sa reduca socialismul [Peter Kropotkin, The Great
French Revolution, p. 31]
De ce anarhismul este anti-capitalist: capitalul este o forma de
putere si exploatare
Kropotkin arata ca anarhismul ataca nu numai capitalul [ca forma de
exercitare a autoritatii] ci si sursele principale de putere in capitalism: legea,
autoritatea si Statul.
Doctrina economica numita capitalism si politica guvernantei sau
autoritatii[sint] similare[si] legate in multe moduri. Ceea ce capitalul face
muncii, Statul face libertatii. [citat de Max Nettlau, O scurta istorie a
anarhismului, pp. 43-44]
Emma Goldman s-a opus capitalismului pentru ca el implica faptul ca oamenii
isi vind munca, ceea ce asigura ca judecata si actiunile muncitorului sint
subordonate celui care il plateste [Red Emma Speaks, p. 36]
Cu 40 de ani mai devreme, Bakunin a spus acelasi lucru: muncitorul isi vinde
persoana si libertatea capitalistului pentru un salariu [Op. Cit., p. 187].
Tucker, anarhistul cel mai influentzat de liberalism, sustine ca intr-o societate
anarhista, non-capitalista, de piata libera, capitalistii vor deveni redundanti si
exploatarea muncii de catre capital va inceta pentru ca munca va primi
recompensa ei naturala: produsul ei in intregimea lui. [The Individualist
Anarchists, p. 82 and p. 85]
O asemenea economie ar fi bazata pe un sistem liber si mutual de schimb al
produselor intre cooperative, artizani si tarani. Pentru Tucker, si alti anarhisti
individualisti, capitalismul nu este o piata libera adevarata deoarece este
dominata de diverse legi si monopoluri care asigura avantajul capitalistului
asupra angajatilor lui.
Chiar Max Stirner, cel mai egoist egoist (alt sub-curent anarhist), n-a spus
nimic bun despre capitalism.
Exista foarte multe tipuri de la anarhism, de la anarhism individualist la

anarhism comunist. Punctul lor comun este opozitia la orice forma de

guvernare de catre om sau capital. Benjamin Tucker insista pentru abolirea
Statului si abolirea dobinzilor in orice forma. [citat in Anarhismul Nativ
America - Un studiu al Individualismului American de stinga de Eunice
Schuster, p. 140]
Dobinda aduce comoara unui tarim sau stat in putine maini Francis
Bacon. Toti anarhistii vad profitul, dobinda, chiria ca o forma de exploatare si
prin urmare se opun lor.
APPENDIX: Clasificarea teoriilor politice si locul anarhismului
Vom caracteriza teoriile politice dupa raspunsurile oferite de ele la doua
intrebari fundamentale, din care una poate fi descompusa in doua intrebari
mai simple:
1a) Exista vreo autoritate ierarhica in societate?
Capitalismul raspunde DA.
Socialismul prezent (etatist) raspunde DA.
Socialismul original nu da nici un raspuns.
Anarhia raspunde NU.
1b) Cine are autoritatea asupra celorlalti?
Capitalismul raspunde CAPITALUL si STATUL
Socialismul prezent (etatist) raspunde STATUL
Socialismul original nu da nici un raspuns.
Anarhia raspunde NIMENI.
2. Cine are proprietatea productiei si a mijloacelor de productie?
Capitalismul raspunde CAPITALISTUL.
Socialismul (original si prezent) raspunde PRODUCATORII.
Anarhia raspunde PRODUCATORII.
Note:
1) Social-democratia europeana contemporana este considerata o forma de
socialism etatist;
2) Capitalistul este denumirea detinatorului de capital, care angajeaza pe altii
sa munceasca pentru el si le plateste salariile.
Dupa cum se poate vedea, anarhismul si capitalismul nu au NIMIC in comun
in aceste chestiuni definitorii. In schimb anarhismul si socialismul sint pe
jumate identice (un raspuns din cele doua e la fel). De altfel anarhistii se
considera socialisti liberi (sau libertarieni).
Doua confuzii majore tipice perturba intelegerea corecta a raspunsurilor la
cele 2 intrebari de mai sus:
1. Pentru multi nu este evident ca si capitalul este o forma de autoritate, si
inca la fel de importanta ca Statul in regimurile politice prezente. Intoxicarea
practicata de regimurile capitaliste cu termeni ca freedom", free will",

individualism ajuta masele sa ramina oarbe la autoritatea exercitata asupra

lor de un astfel de regim prin intermediul capitalului.
2. Se da prea multa atentie intrebarii 2 fata de intrebarea 1, de aia se
exagereaza asemanarea anarhismului cu socialismul si se neglijeaza
diferentza.
Materialul este oferit cu amabilitate spre publicare de autorul sau, Darth Korg
(pseudonim) editorul Elkorg Media, serviciu de stiri pe care va invitam sa il
vizitati la elkorg.blogspot.com, impreuna cu pagina grupului de discutii
Elkorg, groups.yahoo.com/group/elkorg3

CAPITOLUL II. AUTORITATEA IERARHICA: FABRICA DE IDIOTI SI

CORUPTI
Capitolul raspunde la doua intrebari:
1.
De
ce
se
opun
anarhistii
existentei
autoritatii
ierarhice?
2. Ce forma de autoritate accepta si promoveaza anarhistii in locul celei
ierarhice?
Prima jumatate a capitolului raspunde la prima intrebare aratind efectele
negative ale autoritatii ierarhice asupra indivizilor si societatii in ansamblu. A
doua jumatate raspunde la a doua intrebare definind forma de autoritate de
la baza societatii anarhiste. Finalul prezinta o nota despre relatia dintre
democratie si anarhie.
Care sint formele de autoritate ierarhica?
Statul, proprietatea privata (si prin urmare capitalul si capitalismul), ca si
autoritatea bazata pe rasa, sex, religie, etc.
De ce resping anarhistii autoritatea ierarhica?
Din cauza efectelor relatiilor sociale bazate pe autoritatea ierarhica. Sunt trei
tipuri de efecte negative ale autoritatii ierarhice asupra indivizilor si societatii
in ansamblu:
Diminuarea potentialului uman, prin restrictionarea libertatii individuale a
indivizilor supusi autoritatii, si a capacitatii lor de gindire indepdendenta,
critica
si
creativa;
Scaderea standardului de viata a indivizilor si societatii in ansamblu, prin
crearea
si
amplificarea
continua
a
inegalitatilor
sociale;
Ierarhia intretine problemele pe care ar trebui sa le rezolve deoarece ea
contine un inevitabil conflict de interese intre instinctul ei de conservare si
indeplinirea rolului primit de la societate. Acest conflict este insolvabil si el
face ierarhia ne-necesara si daunatoare societatii.

Autoritatea ierarhica diminueaza potentialul uman

Relatiile sociale bazate pe autoritate presupun diviziunea sociala in citiva care
dau ordine si restul care le executa. Asemenea relatii transmit in toate
aspectele vietii umane ordinele/autoritatea, nu libertatea. Ordinele nu pot
crea sau perpetua niciodata libertatea, ci doar opusul ei, obedienta.
Autoritatea ierarhica aduce inevitabil marginalizarea si neutralizarea
executantilor de ordine. Deoarece autoritatea este prin definitie incompatibila
cu gindirea independenta, critica si creativa a celor supusi ei, cei care detin
autoritatea trebuie tot prin definitie sa controleze pina la suprimare acest tip
de gindire la cei care nu o detin (daca fiecare gindeste liber si face ce
gindeste, autoritatea ierarhica este ca si inexistenta).
Colin Ward spune ca oamenii merg din pantecul matern in mormant fara
macar sa realizeze potentialul lor uman exact pentru ca puterea de a initia,
de a participa in inovatii, alegeri, judecati si decizii este rezervata liderilor
[Anarchy in Action, p, 42].
Emma Goldman spune clar ca subordonarea judecatii si inclinatiilor dorintei
unui sef condamna milioane de oameni sa fie simple non-entitati. [Red
Emma Speaks, p. 36]
Ierarhiile ii fac pe unii oameni dependenti de altii, ii invinuiesc pe
dependentzi pentru dependentza lor si folosesc aceasa dependentza pentru
intarirea ierarhiei [Martha Ackelsberg, Free Women of Spain, pp. 19-20]
Acelasi lucru e spus de Colin Ward: sistemul isi fabrica proprii idioti, apoi ii
dispretuieste pentru idiotenia lor si ii rasplateste pe cei putini si inzestrati
pentru raritatea lor [Op. Cit., p. 43]
Autoritatea ierarhica scade standardul de viata
Ordinele sefului pentru subaltern tind sa amplifice ierarhia deoarece il
imbogatesc pe sef. De exemplu, numai din 1994 pina in 1995, compensatiile
pentru CEO* in America au crescut cu 16%, comparate cu 2.8% pentru
angajati, ceea ce nici macar nu a egalat inflatia! Aceste salarii stagnante nu
pot fi blamate pe lipsa profitului companiilor, deoarece profitul a crescut cu
14.8%!. Inegalitatea in putere adinceste inegalitatea in bogatie si vice-versa.
*Directorul General (abreviat DG; n englez: chief executive officer, abreviat CEO)
este funcia cea mai nalt din cadrul majoritii organizaiilor, n special n companii.
n alte organizaii, funcia echivalent este de preedinte (ntr-o banc, ntro televiziune,
ntr-un partid
politic,
ntr-un
club
sportiv
etc.), rector (ntro universitate), director(ntr-o instituie de nvmnt preuniversitar) .a.m.d.
Directorul general este un angajat (salariat) al organizaiei i face parte, mpreun cu
directorii adjunci (vice-preedini, pro-rectori etc.), din managementul de vrf,
acesta
fiind
responsabil
pentru
organizaie
n
ansamblu
i
pentru
activitatea managerilor de mijloc[1]. La rndul su, DG rspunde n faa Consiliului de
Administraie
(CA).
n
rile
de
limb
englez,
directorii
se
numesc
i executive
directors (sau executives), senior managers (sau seniors). n Regatul Unit se numesc
i managing directors[2]. Not: n multe cazuri, cuvntul englez director desemneaz

un membru al Consiliului de Administraie (englez: Board of Directors), nu un

director n sensul din romn. nSUA au nceput relativ recent s se numeasc
i manageri de nivel C (englez: C-level managers), fiindc au n denumire
cuvntul Chief[3].

Un editorial din British Medical Journal spune ca ceea ce conteaza in

determinarea mortalitatii si sanatatii unei societati este mai putin bogatia ei
pe ansamblu cit distributia acelei bogatii. Cu cit mai egal este distribuita
bogatia, cu atit mai buna este sanatatea acelei societati. [Vol. 312, April 20,
1996, p. 985]
Cercetarea Americana a gasit dovezi covarsitoare ale acestui fapt. George
Kaplan si colegii lui au masurat inegalitatea in 50 de state americane si au
comparat-o cu rata mortalitatii din toate cauzele, ajustata pe virste, si
tendintza care a rezultat este ca rata mortalitatii creste cu inegalitatea
distributiei venitului. Deci nu venitul mediu in fiecare stat ci inegalitatea
dintre bogati si saraci determina rata mortalitatii. ["Inequality in income and
mortality in the United States: analysis of mortality and potential pathways,"
British Medical Journal Vol. 312, April 20, 1996, pp. 999-1003]
Statele cu o mai mare inegalitate in distribuirea veniturilor au de asemenea o
rata a somajului crescuta, o proportie mai mare a detinutilor, o proportie mai
mare de oameni care au nevoie de asistenta financiara si alimentara, mai
multi oameni fara asigurare medicala, mai multi copii nascuti subponderali,
infractionalitatea crescuta (inclusiv criminalitatea), un cost mai mare pe cap
de locuitor pentru asistenta medicala si protectie a politiei. Tot acele state
cheltuie mai putin pe cap de locuitor pentru educatie, au mai putine carti/loc.
in scoli, rezultate mai slabe in educatie inclusiv in capacitatea de a citi,
rezultate mai slabe la matematica si procente mai joase de terminare a
liceului.
Observatiile despre efectele distributiei foarte inegale de venituri nu ar trebui
interpretate ca un argument pentru egalizarea ei perfecta. Acele observatii
arata ca, intr-un stat capitalist standard ca USA, in cadrul intervalului de
distributii definit de statele americane cercetate, cu cat distributia este mai
dezechilibrata cu atit efectele negative masurate cresc. Deci in cadrul acestui
sistem, anarhistii ar promova o mai mare echilibrare a veniturilor.
Nota: Este foarte posibil sa existe undeva o limita peste care echilibrarea
ar produce alte efecte negative (cum ar fi cele familiare noua care am
cunoscut societatea comunista trecuta). Observatiile mentionate arata insa
ca limita respectiva este in afara intervalului definit de cele 50 de state
americane, adica nici cele mai egalitare nu au depasit-o.
Trauma psihologica generata de o pozitie sociala inferioara are efecte mai
puternice asupra oamenilor decit toate cele produse de conditii de locuit sub
standard, alimentatie, calitatea aerului, facilitati de recreere si asistenta
medicala primita de saraci. (vezi George Davey Smith, Income inequality
and mortality: why are they related? British Medical Journal, Vol. 312, April
20, 1996, pp. 987-988).

Puterea are efecte destructive chiar si asupra celor care o detin, deoarece ii
transforma in indivizi prosti si brutali, chiar daca inainte erau foarte
talentati [Rudolf Rocker, Anarcho-Syndicalism, p. 22]
Autoritatea ierarhica are un conflict de interese inerent, care ii
submineaza utilitatea
Anarhistii sustin ca autoritatea ierarhica creaza conditiile pe care ar trebui sa
le combata si in acest fel se auto-perpetueaza. Birocratiile care ar trebui sa
combata saracia de fapt o intretin deoarece in acest fel isi sporesc propriul
rol, propria autoritate si salariile bune ale administratorilor lor. Disparitia
problemei ar duce la disparitia aparatului creat pentru rezolvarea ei. La fel
este cazul agentiilor de combatere a dependentei de droguri, a infractiunilor,
etc.
Cu alte cuvinte, pastrarea puterii si privilegiilor oferite de autoritatea de tip
ierarhic constituie un motiv foarte bun pentru cei care le detin sa nu rezolve
problemele pe care ar trebui sa le rezolve. (vezi Marilyn French, Beyond
Power: On Women, Men, and Morals, Summit Books, 1985.)
Cele trei tipuri de efecte ale autoritatii ierarhice mentionate sint motivele
pentru care anarhistii o resping. Ei accepta in schimb o alta forma de
autoritate care nu are acele efecte ci din contra este benefica. Detalii in
sectiunea urmatoare.
Ce forma de autoritate este promovata de anarhism in locul celei
ierarhice?
Dupa cum arata Erich Fromm in To Have or To Be, autoritate este un
termen foarte general cu doua sensuri complet diferite: autoritatea poate fi
rationala sau irationala. Autoritatea rationala (sensul din fraza a fi o
autoritate) este bazata pe competentza si ajuta la dezvoltarea persoanelor
care o respecta. Autoritatea irationala (sensul din fraza a avea autoritate)
este bazata pe putere si serveste la exploatarea celor care o respecta. [pp.
44-45] Acelasi lucru il zice Bakunin cu un secol inainte (God and the State)
cind arata diferentza dintre autoritate si influenta.
O persoana ESTE o autoritate daca este recunoscuta ca fiind competenta intrun anumit aspect, pe baza cunostintelor si capacitatilor ei individuale. Asta
este echivalent cu a avea o expertiza recunoscuta de societate.
In contrast, o persoana ARE autoritate daca ea participa la relatii sociale
bazate pe pozitia si puterea ei intr-o ierarhie, nu pe o capacitate individuala.
Asta nu inseamna ca pozitia aceea ierarhica nu se obtine prin competentza;
inseamna ca acea competentza este transferata pozitiei si devine
institutionalizata, separata de indivizi. Institutionalizarea autoritatii este
ierarhia.
Deoarece institutiile definesc relatii sociale iar acestea modeleaza indivizii
care participa la ele, rezulta ca actiunile grupurilor de indivizi sint
determinate atit de indivizi cit si de relatiile dintre ei, deci de institutii. De
fapt institutiile modeleaza indivizii mai mult decit orice alt factor natural,

printr-o combinatie de intimidare fizica si economica, dependentze si

conditionari psihologice. [Martha A. Ackelsberg, Free Women of Spain, p. 20]
Desigur, in orice actiune colectiva este nevoie de cooperare si coordonare,
adica de subordonare a individului la activitati de grup. Dar aceasta
coordonare se poate obtine atit prin metode autoritariene (bazate pe
autoritate irationala) cit si prin cele libertariene (bazate pe autoritate
rationala). ASOCIEREA este o forma de cooperare si coordonare care poate fi
bazata pe autoritatea rationala, pe influentza naturala, si deci va mentine
libertatea indivizilor de a se dezvolta si functiona liber.
Deci anarhistii nu cer altceva decit sa-i vada pe oameni exercitindu-si
reciproc influentza naturala si legitima, liber consimtita si niciodata impusa.
Acceptam toate autoritatile naturale si toate influentele. [The Political
Philosophy of Bakunin, p. 255] In asemenea asocieri libere, nici o functie nu
este fixa si nu va ramine permanent atasata unei persoane. Ordinea ierarhica
si promovarea nu exista. Puterea, de fapt, nu mai exista ci este distribuita
indivizilor asociati, devenind adevarata expresie a libertatii lor. [Bakunin on
Anarchism, p. 415]
Nota despre apropierea dintre anarhie si democratia directa (fara
delegarea autoritatii)
Sistemele de guvernare ierarhice contemporane, fie ele democratice sau
dictatoriale, se bazeaza pe delegarea (cedarea) voluntara a autoritatii
cetatenilor catre diferite structuri de putere. Aceasta delegare a autoritatii
este legalizata prin procesul electoral: cetatenii dau, prin voturile lor,
dreptul unor alesi de a-si exercite autoritatea asupra tuturor.
Este important de aratat ca, odata cu autoritatea, cetatenii deleaga si o parte
semnificativa din responsabilitatea si competentza lor. Dupa ce alegem un
primar nu mai trebuie sa stim mare lucru despre gestionarea comunitatii (am
delegat competentza primarului) si nu mai raspundem noi pentru aceasta
(am delegat responsabilitatea primarului). Intr-o societate anarhica nu vom
mai delega nici autoritatea, nici competenta si nici responsabilitatea, ceea ce
ii indreptateste pe anarhisti sa intrevada schimbari fundamentale la nivelul
mentalitatii indivizilor si al relatiilor dintre ei.
Sensul etimologic al cuvantului democratie este autoritatea/puterea
apartine intregii populatii. De obicei ea se exercita prin reprezentanti alesi,
carora li s-a delegat autoritatea si responsabilitatea, asa cum am aratat mai
sus. Daca optam insa pentru o democratie directa (deci scoatem
reprezentantii alesi din ecuatie), facem un pas mare in directia anarhiei,
deoarece autoritatea si responsabilitatea raman la cetateni, nu la delegatii
lor. Sa fie cele doua concepte (anarhie si democratie directa) mai
asemanatoare decit par?
Democratia directa si in general eliminarea delegarii autoritatii si
responsabilitatii nu inseamna ca fiecare decizie la nivel comunitar va trebui
luata printr-un referendum. Aceasta ar fi complet ineficient si ar face orice
asemenea organizare sociala sa fie inaplicabila. In practica, organizarea
dorita consta din asociatii voluntare si confederatii in care fiecare membru

are acces direct la procesul de decizie, si ceea ce se deleaga liderilor

(reprezentantilor) nu mai sunt autoritati, competente si responsabilitati ci
rezolvarea proceselor birocratice, comunicarea si implementarea deciziilor si
regulamentelor adoptate prin democratie directa.

CAPITOLUL III: ANARHIE SI ORGANIZARE SOCIALA

Anarhistii promoveaza organizarea. Aceasta nu intra in conflict cu
libertatea. Din contra, libertatea nu poate exista in afara societatii organizate.
George Barett, in Objections to Anarchism, spune: Pentru a obtine totul de la
viata trebuie sa cooperam, si ca sa cooperam trebuie sa facem intelegeri cu
alti oameni. Dar sa spui ca intelegerile inseamna o limitare a libertatii este
clar o absurditate. Din contra, ele sint o exercitare a libertatii noastre.
Daca inventam o dogma in care a face intelegeri este un prejudiciul adus
libertatii, atunci imediat libertatea devine tiranica pentru ca interzice
oamenilor cele mai normale activitati zilnice.
Se vede deci cit de gresita este opinia ca oamenii nu s-ar intelege cu nici un
chip daca nu ar fi constrinsi de o autoritate externa (adica oamenii ar
respinge orice intelegere ca pe o limitare a libertatii individuale). Intarirea
acestei convingeri gresite si daunatoare a fost mereu o preocupare de baza a
oricarei autoritati ierarhice, in scopul autoconservarii. Tot pentru
autoconservare, autoritatea (puterea) va gasi mereu noi si subtile mijloace de
a slabi increderea oamenilor in fortele proprii, ca si increderea in semenii lor.
Lipsiti de aceasta incredere, oamenii ajung sa se teama de ce ar putea face ei
insisi si cei din jurul lor, se simt singuri si slabi, si de aceea vor cere si vor
accepta mereu noi si noi sefi si constringeri arbitrare care ii apara de aceste
pericole imaginare.
Daca sustinatorii autoritatii ierarhice considera libertatea individuala o
potentiala amenintare la adresa societatii, anarhistii o considera un produs al
societatii libere si al insasi naturii umane, produs care de fapt ajuta oamenii
sa functioneze optim in societate. Anarhistul este, spune Bakunin, un fanatic
al libertatii, care o considera singurul mediu in care inteligentza, demnitatea
si fericirea oamenilor se pot dezvolta [Michael Bakunin: Selected Writings, p.
196] simplul fapt ca o persoana are o constiinta de sine, a faptului ca este
un individ, creaza dorinta de libertate. Nevoia de libertate si exprimare a
sinelui este o trasatura umana fundamentala [Emma Goldman, Red Emma
Speaks, p. 393] Departe de a afecta negativ caracterul omului de fiinta
sociala, libertatea individuala va actiona de fapt invers: Numai in libertate va
realiza omul adevarata fortza a legaturilor sociale dintre indivizi, si care sint
adevaratele fundatii ale vietii normale [Ibid., p. 59]
Libertatile sunt deci produse de societate, nu de documente. Existenta lor nu
are loc pentru ca este consemnata de lege pe o bucata de hirtie ci pentru ca
a devenit o componenta interna a oamenilor, si pentru ca orice incercare de a
o afecta va fi intimpinata cu o rezistenta ferma din partea populatiei. Individul
impune respect cind stie sa-si apere demnitatea umana. Asta este valabil atit
in viata privata cit si in politica. [Rudolf Rocker, Anarcho-syndicalism, p. 64]
Revenind la organizare, anarhistii considera ca departe de a crea autoritate,
este singurul remediu la ea si singurul mod in care fiecare dintre noi vom fi

permanent implicati intr-un mod activ si constient in diverse intreprinderi in

grup si vom inceta sa mai fim instrumente pasive in miinile liderilor. [Errico
Malatesta, Life and Ideas, p. 86]
Faptul ca anarhistii, care neaga autoritatea ierarhica, sunt pentru organizare
sociala pare ciudat numai din cauza ca noi traim intr-o societate in care toate
formele de organizare sunt autoritariene, de aceea noi am ajuns sa credem
ca altfel de organizare nu este posibila. De fapt acest mod de organizare este
impus doar de citeva milenii de evolutie istorica a unei societati de un anumit
tip, si anume una bazata pe dominare si exploatare. Anarhistii sustin ca
aceasta organizare autoritariana, menita sa controleze rivalitati si
agresivitate nu este predestinata oamenilor de codul genetic sau altceva ci
este formata de mediu, adica invatzata, deci poate fi si dezvatzata
(vezi Ashley Montagu, The Nature of Human Aggression). Anarhistii nu sunt
fatalisti ci cred in libera determinare, conform careia oamenii pot sa-si
schimbe atit comportamentul cit si organizarea sociala.
Este adevarat ca instinctele agresive sunt mostenite din lumea animala si
trebuie controlate pentru a permite coexistenta oamenilor intr-o societate.
Dar tot atit de adevarat este ca un autocontrol individual si constient al
cauzelor si manifestarii lor este intotdeauna de prefeat unui control exercitat
din exterior, prin impunere si teama de o autoritate externa. Anarhia
inzestreaza individul cu o autoritate mult mai mare asupra lui insusi, ii
permite o dezvoltare mentala mai completa (cresterea potentialului uman, de
care am vorbit in capitolul precedent) si o dezvoltare a relatiilor sociale
sanatoase, libere, cu cei din jur. Toate acestea, coroborate cu cresterea
standardului de viata prin distribuirea mai echilibrata a bogatiei, i-ar permite
individului sa elimine multe din conditiile propice manifestarii acelor instincte
primare de rivalitate si agresivitate si sa exercite un control mai bun asupra
lor, mult mai eficient decit prin delegarea acestei autoritati si control unei
ierarhii artificiale si birocratice exterioare dominate de un conflict de interese
primar intre eficientza sa si instinctul de conservare.
Anarhistii resping formele autoritare de organizare si sustin asocierile bazate
pe intelegeri libere. Intelegerea trebuie sa fie libera pentru ca, spune
Berkman, numai cind fiecare e liber si independent sa coopereze cu altii din
proprie initiativa, pe baza intereselor comune, poate asocierea sa functioneze
optim. [Op. Cit., p. 53]
In sfera politica, asta inseamna democratie directa si confederatii, care sunt
expresia libertatii. Democratia directa (participativa) este esentiala pentru ca
mentinerea libertati isi egalitatii necesita forumuri in care oamenii pot sa
dezbata ca egali si sa-si exercite liber ceea ce Murray Bookchin numeste
rolul creativ al diferentzelor de opinii.
Organizatiile anarhice difera de cele ierarhice prin faptul ca ele nu implica
delegarea autoritatii majoritatii in mainile unor lideri. Pentru anarhisti,
societatea libera este o societate ne-autoritariana in care indivizii se
guverneaza singuri. Aceasta guvernare a individului asupra lui insusi se
exercita prin confederatii de organizatii descentralizate, locale, bazate pe
democratie directa, nu pe delegarea puterii la reprezentanti. Delegarea
puterii este o renuntare la libertatea fundamentala de autoguvernare si prin

asta o punere in pericol a tuturor celorlalte libertati. Eliberarea de sub

autoritate va avea in mod special efecte stimulative asupra indivizilor
deoarece ii va determina sa-si dezvolte toate aptitudinile si competentele
necesare autoguvernarii.

CAPITOLUL IV. ESTE ANARHIA O UTOPIE DIN CAUZA NATURII UMANE?

Introducere: Natura umana si imperfectiunile ei. Ce este conform
cu natura umana si ce nu este?
Sa recunoastem de la inceput ca natura umana, inteleasa ca aspiratiile si
actiunile oamenilor, este contradictorie: dragoste si ura, pace si razboi, etc.
Contradictiile sunt accentuate de schimbarile majore de perceptie asupra
naturii umane survenite de-a lungul timpului. Spre exemplu, sclavia a fost
timp de milenii considerata o parte integranta a naturii umane.
Homosexualitatea a fost considerata timp de milenii impotriva naturii vii in
general, pana a fost observata la mai multe specii de vietuitoare, inclusiv cea
umana. Controversa asupra apartenentei homosexualitatii la natura umana
este inca departe de rezolvare.
Foarte des, natura umana ramine ultimul bastion al criticilor anarhismului.
Dupa ce restul argumentelor lor isi dovedesc fragilitatea, ei sfarsesc prin a
scoate din maneca ultimul as: anarhia ar merge daca oamenii ar fi perfecti;
dar oamenii nu sunt perfecti, din contra, sunt plini de defecte, si de aceea
anarhia nu va merge niciodata. Criticii anarhiei afirma ca oamenii obisnuiti
sunt fie prea rai, fie prea lacomi, fie prea prosti, fie toate la un loc, dar in
orice caz sunt nepregatiti pentru a trai intr-o societate lipsita de autoritatea
ierarhica.
Cum am aratat deja, acest argument al naturii umane deficitare este insasi
esenta propagandei autoritatii ierarhice, care ne asalteaza zilnic din toate
directiile pentru a ne consolida definitiv in minte aceasta idee, inca de la cea
mai frageda varsta: oamenii nu pot supravietui fara Stat, fara guvern, fara
parlament, fara politie, fara sefii lor capitalisti si corporatiile lor, fara biserica,
intr-un cuvant fara tot felul de piramide de autoritate ierarhica sprijinite pe
capetele si pe banii lor. Pentru a-i convinge pe intelectuali, propaganda
apeleaza la pseudo-teorii stiintifice precum darwinismul social, sociobiologia
sau diverse forme de elitism. Pentru a-i convinge pe credinciosi, propaganda
apeleaza la pacatul originar. Toate aceste argumente vor fi analizate in
capitolul de fata.
Mergind dincolo de recunoasterea insusirii acestui mit al deficientelor naturii
umane de catre propaganda autoritariana (destinata desigur auto-conservarii
piramidelor), capitolul de fata va arata ca argumentul in sine este gresit, atat
de gresit incat functioneaza de fapt invers: anarhia este un sistem social mult
mai bine pregatit decat capitalismul sau socialismul pentru a face fata
imperfectiunilor oamenilor. Aceasta deoarece regimurile autoritariene
existente ridica efectiv la putere (atat in sens matematic cat si in sens politic)
imperfectiuni ale naturii umane precum lacomia, prostia si imoralitatea
proiectandu-le la nivel local, national sau global in loc sa le controleze la nivel
individual.
Axiomatizarea naturii umane si sistemele sociale

Cum stabilim ce tip de societate este potrivit naturii umane? Pe baza

vechimii, a duratei, a rezultatelor lui? Cea mai mare parte a existentie Homo
Sapiens s-a petrecut in comunitati anarhice, adica grupuri cu autoritate
ierarhica foarte limitata. Societatea moderna numeste aceasta organizare
salbatica, primitiva si impotriva naturii umane dar, fragilitatea
sentintelor bazate pe natura umana a fost demonstrata mereu in aceeasi
societate moderna.
Spre exemplu, adeptii capitalismului sustin ca nevoia de proprietate privata si
acumularea ei se observa atat la animale cat si in natura umana din toate
timpurile. Apartenenta acestui concept la natura umana il plaseaza dincolo
de critici, in opinia capitalistilor, adica il axiomatizeaza, desi este la fel de
primitiv si salbatic ca si anarhia pentru ca provine din aceeasi lume a
animalelor si aceleasi societati umane timpurii care, intr-adevar, aveau
forme primitive de anarhie, diferite de cea promovata de anarhisti pentru
societatea moderna. Prin urmare, desi proprietatea privata si anarhia au
origini si evolutii similare pana acum cateva milenii, capitalistii afirma ca
simpla natura umana o legitimeaza pe prima dar o invalideaza pe a doua.
Exemplele suplimentare ale sclavagismului si homosexualitatii ar fi trebuit sai convinga pe capitalisti cat de volatila este aceasta clasificare a conceptelor
bazata exclusiv pe apartenenta lor la natura umana.
Este anarhismul utopic sau oponentii lui?
Revenind la acuzatia ca anarhismul, in comparatie cu alte teorii politice, cere
prea mult de la natura umana, adevarul este exact pe dos. Capitalistii si
etatistii par sa admita ca exista un fel de structura imanenta a rasei umane,
formata din lideri si subalterni, care in mod convenabil ii opreste pe cei rai
[multimea de subalterni] sa fie si mai rai decit sint exista o diferenta foarte
importanta. Noi admitem imperfectiunea naturii umane, dar nu facem
diferente pentru lideri. Liderii insisi sustin aceste diferente, desi uneori fara
sa-si dea seama. [Peter Kropotkin, Act for Yourselves, p. 83] Daca natura
umana este atit de rea, atunci dind unor indivizi atata putere asupra altora si
sperind ca aceasta structura va conduce la justitie si libertate pare o strategie
intr-adevar utopica.
Rezulta ca, de fapt, cei care presupun existentza unor oameni perfecti sint de
fapt oponentii anarhismului: acei lideri perfecti care nu sint corupti de putere
in pozitiile de autoritate pe care le ocupa, lideri care in mod miraculos nu se
lasa afectati de perspectiva distorsionata asupra lumii vazute din virful
piramidei, rezista tentatiilor si privilegiilor, etc. Anarhistii spun ca tocmai
investirea unei puteri atat de mari in atat de putine miini trebuie evitata din
cauza imperfectiunii naturii umane!
Criticii anarhiei par a se teme de modul in care ar putea exploata unii
libertatile oferte tuturor de anarhie, in detrimentul celorlalti oameni
normali. Curios, aceiasi critici uita cu desavarsire cum exploateaza altii (in
speta liderii) libertatile oferite numai lor de regimurile autoritariene! Desi tot
felul de abuzuri ale puterilor trecute si prezente sint binecunoscute, oamenii
par a se fi resemnat cu aceasta realitate, in schimb se tem de potentialele
abuzuri permise de anarhie. De cele mai multe ori, acei oameni tematori
nu-si pot imagina abuzuri permise de anarhie unor indivizi anti-sociali care

(abuzuri) sa nu fie deja comise cvasi-permanent de liderii tipici ai societatilor

autoritariene, de la lideri de organizatii la cei politici locali si nationali, sefi de
companii, sa nu mai vorbim de lideri speciali precum Hitler, Stalin, Pol Pot,
Vaticanul pre-Renascentist si multi altii, cu exemple care coboara in timp pina
la inceputurile societatilor autoritare.
Autoritarismul apeleaza adesea la argumentul competentei: acei lideri sint
alesi pe criterii de competenta, deci ei sunt cei mai buni pentru acele posturi,
oricat de imperfecti ni s-ar parea. Dar contraexemplele abunda la tot pasul:
vezi monarhiile si dinastiile ereditare care conduc si azi pana si unele tari
europene, nepotismul, traficul de influenta, apartenenta la un partid politic
anume, mafia politica, comploturile, alegerile aranjate dinainte, structuri
politice si grupuri de putere din umbra pe care nu le alege si nu le schimba
nimeni, etc. O simpla privire asupra competentelor liderilor contemporani
ne aduce motive suplimentare pentru a respinge argumentul competentei. In
teorie, liderii nostri sunt cei mai competenti pentru acele functii. In practica,
insa
Dovezi stiintifice ale corectitudinii argumentului prostiei umane
impotriva anarhiei: teorii elitiste, sociobiologie, Darwinism social,
pacatul originar
Orice teorie autoritariana, fie ea leninista sau capitalista, porneste de la ideea
fundamentala ca oamenii obisnuiti sunt incapabili sa-si conduca propriile
vieti, cu atit mai putin sa asigure progresul societatii in ansamblul ei.
Neputand fi prezentata maselor sub numele ei real de singura ratiune de a fi
a autoritatilor, aceasta idee este mascata sub o retorica bogata despre
atributiile autoritatilor in asigurarea libertatii si democratiei (puterea
poporului). Sa vedem cateva forme tipice ale acestei retorici.
Nu intimplator, cei care cred in elite naturale se includ intotdeauna printre
ele. N-am vazut inca un obiectivist sau un elitist care, in societatea lui
capitalista ideala, sa se includa printre clientii magazinelor second-hand.
Istoria dovedeste existenta unei ideologii elitiste permanente la baza tuturor
formelor de autoritate ierarhica inca din Epoca Bronzului. Ideologia aceasta isi
schimba parul, dar niciodata naravul.
Nu departe de inceputurile erei noastre, spre exemplu, ideologia elitista a fost
adaptata de liderii bisercii crestine la interesele ierarhiei sociale care ii punea
pe ei in varf. Cea mai utila componenta a elitismului lor a fost dogma (pardon,
revelatia divina) a pacatului originar. Aceasta condamna oamenii la depravare
inca inainte de nasterea lor, si ii face creaturi nevrednice, care supravietuiesc
numai daca urmeaza findel indicatiile venite de sus, preotii fiind nimeni altii
decit mediatorii, mesagerii acestor indicatii. Aceasta dogma religioasa este o
sursa principala a teroriilor din lumea crestina despre incapacitatea oamenilor
obisnuiti de a se descurca singuri.
Sociobiologia, ca si darwinismul social inaintea ei, descopera capitalismul
ca pe un produs al genelor noastre. In afara utilitatii evidente ale unor astfel
de teorii pentru liderii celor care le-au produs, observam ca ambele stiinte
incep prin a proiecta (uneori inconstient) ideile dominante ale societatii lor
asupra naturii, apoi le observa in natura iar in final le transfera inapoi in

mod obiectiv in societatile de unde le-au luat, ceea ce constituie o

demonstratie a validitatii lor!
Asemenea rationamente sint foarte vechi: toate clasele conducatoare din
istorie au pretins ca dreptul lor de a conduce lumea este bazat pe natura
umana, asa ca au promovat mereu doctrine care sa justifice conservarea
puterii lor: sociobiologia, Darwinismul social, dreptul divin, pacatul originar,
etc.
Evident, elitele prezentului afirma ca toate doctrinele premergatoare au fost
gresite, dar cele prezente reflecta (in sfirsit!) intr-adevar natura umana dupa
cum dovedesc descoperirile stiintifice de ultima ora! Nu cautati vreo
diferenta intre aceste pretentii de descoperire a adevaratei naturi umane
de azi si cele din vremea monarhiei absolutiste, a inchizitiei, etc N-o sa
gasiti alta diferenta in afara denominatiei si a anului scris in calendar.
La fel de evident este pentru liderii prezentului ca viitorul va demonstra ca
oranduirea curenta este cea conforma naturii umane, si prin urmare va fi
mentinuta pentru totdeauna. Din pacate, sunt toate sansele ca lumea sa
auda exact aceleasi pretentii si in mileniul IV, din partea liderilor unui sistem
social si economic pentru care cel de azi va fi (cum altfel?) o amintire a unor
vremuri primitive si salbatice.
Si totusi de ce exista mici si Mari?
Cind elitistii se gindesc la eliberare, ei o pot face numai ca si cum ar fi adusa
oprimatilor de niste elite. Normal, in aceste conditii eliberarea pare utopica,
deoarece elitele prin definitie cred ca lumea a fost si va fi intotdeauna
impartita in elite si prosti. Daca va apare vreodata, societatea libera se va
elibera singura, nu prin elitisti. De altfel elitele isi proclama de multe ori
superioritatea tocmai din teama inconstienta ca la un moment dat prostii
vor realiza, spune Max Stiner, ca cei Mari sint Mari pentru ca noi stam in
genunchi.
Emma Goldman spune ca Cei care inca se mai agatza de fetishul
inferioritatii femeii o fac pentru ca ei nu urasc nimic mai mult decit sa-si vada
autoritatea pusa in pericol. Asta e caracteristica oricarei autoritati, fie ea a
stapinului asupra sclavilor sau a barbatului asupra femeii. [Vision on Fire, p.
256]
Esti ceea ce faci. Daca faci o munca plicticoasa, stupida, monotona, sint
toate sansele sa ajungi si tu plicticos, stupid si monoton. Natura muncii
prestate este o explicatie mult mai buna a cretinizarii lumii noastre decit
mecanisme de cretinizare ca televiziunea si educatia deficienta. Oameni care
sint inregimentati toata viata lor, pusi la o astfel de munca de catre familia
lor inca din scoala, sint obisnuiti cu ierarhia si dependenti psihic de ea.
Aptitudinea lor pentru autonomie este atit de atrofiata ca frica lor de libertate
adevarata este una din putinile lor fobii cu origini rationale. Antrenamentul
lor in tainele obedientzei va da rezultate si in familiile pe care si le vor
intemeia ei, reproducind in felul acesta sistemul in diferite feluri, cum fac si in
cultura, politica si orice altceva implicind relatii sociale. [The Abolition of
Work]

Anarhia nu are nevoie de oameni perfecti, ci de oameni liberi

Anarhia nu este o utopie, o societate perfecta. Este o societate umana, cu
problemele aferente oamenilor. Anarhistii nu sustin ca oamenii trebuie sa fie
perfecti pentru ca acea societate sa mearga. Oamenii trebuie doar sa fie
liberi.
Desigur, anarhistii cred ca o societate libera va produce oameni care sint mai
acordati cu individualitatile lor si a celor din jur, reducind astfel conflictele.
Disputele care totusi vor aparea vor fi rezolvate folosind jurii, arbitrii si
adunari ale colegilor de munca.
O anarhie a unor oameni care inca au nevoie de autoritate si statism va
deveni probabil autoritariana din nou. Chiar daca guvernul ar fi rasturnat azi,
acelasi sistem ar aparea miine, deoarece forta guvernului nu sta in el insusi
ci in oamenii guvernati. Un mare tiran poate fi un mare prost, puterea lui nu
sta in el ci in oamenii care il asculta. Atit timp cit aceasta superstitie a lor
exista, nu are nici rost ca un eliberator sa darime tirania; oamenii vor crea
alta. [George Barret, Objections to Anarchism]
Anarhia are nevoie de anarhisti pentru a aparea si a supravietui, dar acestia
nu trebuie sa fie perfecti ci doar oameni care s-au eliberat prin forte proprii
de superstitia ca relatiile de comanda si supunere le sint necesare.

CAPITOLUL V. MANAGERUL CAPITALIST CA O PIEDICA IN CALEA

LIBERTATII SI DEZVOLTARII PROPRIEI AFACERI
sau de ce laissez-faire nu merge in capitalism oricit ar vrea
libertarienii si anarho-capitalistii
Este ironic ca suporterii conceptului laissez-faire in cadrul capitalist,
printre care se numara libertarienii si anarho-capitalistii, pretind ca ei vor sa
fie lasati in pace. Capitalismul este incompatibil cu conceptul de a fi lasat
in pace la locul de munca. Istoria experimentelor de self-management in
companiile capitaliste confirma aceasta incompatibilitate. Sa luam spre
exemplu Programul Pilot desfasurat la General Electric (GE) intre 1968 si
1972.
GE a propus Programul Pilot ca un mijloc de a depasi dificultatile generate de
introducerea aparatelor de control numeric (N/C) in fabrica lor din Lynn River
Works, Massachusetts. Din cauza tensiunilor aparute in randurile
personalului, a blocajelor intervenite in productie, si a slabei calitati a
produselor, conducerea GE a incercat o schema de imbogatire a muncii
bazata pe controlul lucratorilor asupra productiei din una din sectiunile
fabricii.
Pana in iunie 1970, lucratorii implicati erau pe picioarele lor (cum a zis unul
din manageri). Aici a inceput de fapt Proiectul Pilot, cu rezultate imediate in
cresterea productiei, a utilizatii masinilor si o scadere a rebuturilor si a
pierderilor. Dupa cum remarca 2 ani mai tirziu un reprezentant al sindicatului,
Insusi faptul ca am intrerupt politica traditionala a GE [ca sindicatul sa nu
aiba niciodata ceva de spus in managementul afacerii] a fost foarte
satisfacator, mai ales ca le puneam mereu sub nas tot felul de succese in
productie. [David Noble, Forces of Production, p. 295]
Dupa ceva scepticism initial, proiectul a dovedit ca implicarea lucratorilor in
management este un mare succes. Intr-adevar, alti lucratori din fabrica au
dorit sa fie inclusi in sindicat, iar sindicatul a incercat sa raspindeasca ideea
in alte fabrici ale GE.
Succesul schemei a fost ca lucratorii faceau managementul propriilor lor
indatoriri in loc sa li se spuna ce sa faca si cand anume de catre sefii lor.
Suntem oameni si vrem sa fim tratati ca atare, spune un lucrator [citat de
Noble, Op. Cit., p. 292] Ca sa fii intr-adevar om, trebuie sa te guvernezi singur
in toate aspectele vietii, inclusiv in productie.
Oricum, dupa doar un an in care lucratorii si-au controlat singuri munca,
managementul a oprit proiectul. Motivul: Din punctul de vedere al unor
manageri care au propus experimentul, Programul Pilot a fost stopat
deoarece managemenul in ansamblu a refuzat sa piarda vreo parte a
autoritatii lui traditionale Programul Pilot a scos la iveala problema de la
baza productiei capitaliste: Cine e seful? [Noble, Op. Cit., p. 318]. Noble
spune mai departe ca, pentru nivelurile superioare ale managementului GE,

dorintza sindicatului de a extinde programul a aparut ca un pas in directia

cresterii controlului muncitorilor asupra productiei, si, prin urmare, o
amenintare la adresa autoritatii traditionale bazate pe proprietatea privata
asupra mijloacelor de productie.
Deci decizia de terminare a proiectului a aparat nu doar prerogativele
supervizorilor productiei si managerilor fabricii dar si puterea data lor de
proprietatea privata. [Ibid.] Noble observa ca acest rezultat nu este un caz
izolat si ca terminarea Programului Pilot la GE se conformeaza unui sablon
tipic acestor experimete de imbogatire a muncii [Op. Cit., p. 320] Desi mai
multe zeci de astfel de experimente bine documentate si analizate arata ca
productivitatea creste si problemele sociale descresc cind lucratorii participa
in deciziile manageriale care afecteaza direct vietile lor [Department of
Health, Education and Welfare, studiu citat de Noble, Op. Cit., p. 322], astfel
de scheme sunt oprite de sefi, care doresc sa-si conserve propria putere,
adica cea care vine din proprietatea privata a mijloacelor de productie.
Dupa cum zicea un lucrator din Programul Pilot de la GE, noi vrem doar sa
fim lasati in pace. N-au fost lasati, pentru ca relatiile sociale capitaliste
bazate pe autoritatea data de proprietatea privata interzic aceasta
posibilitate. Dupa cum spune Noble, stilul de viata al managementului se
bazeaza pe controlarea vietilor celorlalti [Op. Cit., p. 294 and p. 300].
In ciuda productivitatii sporite, proiectele implicand self-managementul
muncitorilor sunt oprite deoarece ele scad puterea capitalistilor, si daca le
scazi puterea s-ar putea sa le scazi si profiturile. Deci maximizarea profitului
capitalistului poate functiona ca o piedica in calea maximizarii eficientzei
vom reveni la aceasta intr-un episod viitor ceea ce inseamna ca sistemul
capitalist poate sa dauneze economiei prin promovarea unor tehnici de
productie mai putin eficiente (acelea bazate pe ierarhie in locul celor bazate
pe cooperare si self-management) pentru ca este in interesul capitalistului
(sefului) sa faca asta.
Pina la urma, profitul tau inseamna in buna masura ca o anumita munca a
altuia nu a fost platita suficient. Daca transferi lucratorilor o parte din puterea
proprietatii private, adica le dai controlul aspura muncii lor, ei vor creste
eficientza si productivitatea (fiindca ei stiu cel mai bine cum sa-si faca treaba)
dar totodata subminezi structurile de autoritate de la locul de munca.
Muncitorii vor dori si mai mult control in miinile lor, si asta implica un loc de
munca bazat pe cooperare, in care lucratorii, nu managerii, decid ce se face
cu surplusul produs de ei. Desi surplusul respectiv creste prin selfmanagement, partea din surplus care ajunge la manager s-ar putea sa scada.
Prin urmare, amenintarea puterii managerilor inseamna amenintarea
profiturilor lor, chiar in conditiile cresterii profitului in ansamblu.
De aceea, managerii vor opri mereu astfel de proiecte si vor prefera
schemele vechi, ierarhice, mai putin eficiente, bazate pe Fa ceea ce ti se
spune si pentru atat timp cat ti se cere. Un asemenea regim nu este potrivit
pentru oameni liberi si, observa Noble, iar regimul care a inlocuit Programul
Pilot la GE a fost proiectat sa distruga noile obiceiuri ale pilotilor de a avea

incredere in fortele proprii, de a-si impune propria disciplina si respectul de

sine. [Op. Cit., p. 307]

CAPITOLUL VI. PROPRIETATEA PRIVATA, NEMESISUL LIBERTATII IN

CAPITALISM
Introducere
In capitolul precedent am atacat Autoritatea din regimul capitalist, observind
un conflict de interese al managerului companiei, intre maximizarea profitul
sau personal si maximizarea productivitatii companiei prin imbogatirea
muncii angajatilor.
Capitolul de fata ataca mai departe Autoritatea din regimul capitalist
concentrind tirul asupra fundatiei acestei autoritati: Proprietatea privata.
Anarhismul accepta proprietatea privata numai in sensul de posesie, adica
asupra bunurilor pe care individul le poate administra si utiliza personal. In
momentul in care proprietatea privata depaseste cu mult granitele posesiei si
proprietarul angajeaza alti oameni pentru a-i lucra pe proprietate, aceasta
devine o sursa de autoritate asupra acelor angajati, si, prin definitie, le
submineaza dreptul fundamental la auto-guvernare. Chomsky si altii arata ca
Autoritatea generata astfel de proprietatea privata este mai represiva decat
cea a Statului. Garantul folosirii proprietatii private ca o sursa de autoritate
asupra majoritatii este tot Statul, de aceea capitalistii nu sunt de fapt antiStatisti ci anti-Democrati.
Ideologii capitalismului folosesc argumentele lui Milton Friedman, bazate pe
voluntariatul muncii, pentru a rezolva contradictia fundamentala dintre
autoritatea data de proprietatea privata si dreptul fundamental la autoguvernare. Capitolul de fata va combate aceste argumente aducindu-l ca
martor, printre altii, pe Adam Smith.
1. PROPRIETATEA, CA SURSA DE PUTERE, COMPROMITE LIBERTATEA
Murray Rothbard, un capitalist libertarian de frunte, sustine ca la baza
capitalismului sta axioma dreptului la auto-proprietate: dreptul absolut al
fiecarui om de a se conduce pe sine, liber de presiuni si imixtiuni externe.
Deoarece orice individ trebuie sa gandeasca, sa invete, sa evalueze si sa
decida pentru el insusi pentru a supravietui si prospera, dreptul de autoproprietate da omului dreptul de a-si indeplini aceste functiuni vitale liber de
orice presiuni externe. [For a New Liberty, pp. 26-27]
Pana aici suntem perfect de acord. Sa vedem insa cum se combina conceptul
de auto-proprietate cu cel de proprietate privata. Dupa cum spune Ayn Rand,
alt ideolog al capitalismului cu piata libera, nu poate exista conceptul de
drept la libera exprimare (sau actiune) pe proprietatea altuia [Capitalism:
The Unknown Ideal, p. 258]. Multi proprietari capitalisti rezuma aceasta idee
astfel: Nu te platesc ca sa gandesti.
Intr-o societate de egali, proprietatea privata nu ar fi o sursa de putere. Si
fara aceasta putere proprietarul ar avea dreptul sa goneasca un betiv din
casa lui. Dar intr-un sistem bazat pe munca platita de proprietar (cum e
capitalismul), proprietatea privata se schimba complet, devenind o sursa de

putere institutionalizata si autoritate ierarhica represiva. In cuvintele lui

Chomsky, capitalismul este bazat pe o forma particulara de control autoritar,
si anume cel care vine din proprietatea privata, si care este un sistem extrem
de rigid de dominare.
Cind proprietatea este posesie, adica doar ceea ce folosesti tu, ca individ,
atunci nu este o sursa de putere. Dar in capitalism drepturile de proprietate sau desprins complet de cele de utilizare, si proprietatea devine o sursa de
autoritate si putere asupra altor indivizi, care le restringe acestora drepturile
fundamentale. Proudhon numea o astfel de proprietate hotie si
despotism. Aceasta se transforma intr-o forma privata de autoritate de Stat,
deoarece monopolul de autoritate al proprietarului se extinde asupra tuturor
celor aflati pe proprietatea lui, si prin urmare le incalca acestora dreptul
fundamental la auto-guvernare.
2. IN CAPITALISM, LIBERTATEA SE LASA LA INTRAREA IN FIRMA
Bob Black descrie natura muncii si autoritatii capitaliste astfel: Locul unde
adultii isi petrec cea mai mare parte a timpului si se supun celui mai strict
control este la locul de munca. Este deci evident ca sursa celor mai puternice
constrangeri resimtite de adultul tipic nu este Statul, ci compania la care
lucreaza. Seful tau iti da intr-o saptamina mai multe ordine decat politia intrun deceniu.
Tot Bob Black spune in The Abolition of Work: Liberalii, conservatorii si
libertarienii care depling totalitarismul sint falsi si ipocritiGasesti acelasi tip
de ierarhie si disciplina impusa intr-un birou, o fabrica, o inchisoare si o
manastire Un muncitor este un sclav cu jumatate de norma. Seful iti spune
cind sa vii, cind sa pleci si ce sa faci intre timp. Seful spune cata munca sa
faci si cat de repede. El e liber sa-si exercite controlul asupra ta pina la
extreme umilitoare, precum restrictii asupra hainelor pe care le porti si cat de
des sa mergi la toaleta. Cu cateva exceptii, te poate concedia din orice motiv.
Te spioneaza prin cartite si supervizori, are un dosar complet despre fiecare
angajat. Daca ii raspunzi, se cheama insubordonare, exact ca la copiiproblema, si te poti alege nu doar cu o concediere dar si cu descalificarea
pentru compensatiile aferente. Stilul de conducere descris este aplicat zilnic,
timp de citeva decenii, intr-o jumatate din orele de viata activa a populatiei
adulte. Putem numi acest sistem democratie, capitalism sau chiar
industrialism, dar adevaratul lui nume este fascism de fabrica si oligarhie de
birou. Cine spune ca acesti oameni sint liberi minte sau e un prost.
Anarhistii afirma ca nimeni nu este liber pina nu este implicat direct in toate
deciziile majore care ii afecteaza viatza. Aceasta lipseste intr-o corporatie
capitalista.
Locul de munca din capitalism este profund nedemocratic. Noam Chomsky
spune ca, daca ne-am referi la un sistem politic, relatiile de autoritate
opresiva tipice intr-o ierarhie a unei corporatii ar fi numite fasciste sau
totalitare: Corporatiile nu au nici o legatura cu individualismul. Aceste
conglomerate de institutii au un caracter esentialmente totalitar. Exista
putine institutii in societatea umana cu o ierarhie atit de stricta si cu un

control de sus atit de puternic. Acolo nu exista nimic din conceptul nu calca
pe mine. Esti calcat in permanenta. [Keeping the Rabble in Line, p. 280]
Tot Chomsky arata ca suporterii capitalismului nu inteleg (sau doar se
prefac?) doctrina fundamentala, ca trebuie sa fii liber de dominatie si
control, inclusiv controlul managerului si proprietarului. [Feb. 14th, 1992
aparitia TV la Pozner/Donahue].
Prin urmare, capitalismul nu numai ca nu este bazat pe libertate, dar de
fapt distruge libertatea. Robert E. Wood, CEO la Sears, a spus-o pe sleau: noi
subliniem avantajele unui sistem de intreprinzatori liberi, ne plingem de
statul totalitar, daram creat mai mult sau mai putin un sistem totalitar in
industrie, mai ales in cea mare. [citat de Allan Engler, Apostles of Greed, p.
68]
3. CAPITALISTII SUNT MAI PUTIN ANTI-STATISTI SI MAI MULT ANTIDEMOCRATI
Raportul Comisiei Trilaterale din 1975 incerca sa inteleaga nemultumirea
crescanda a populatiei. El sustine ca in perioadele in care somajul este
aproape nul se observa un exces de democratie. Asta deoarece cererea
mare de forta de munca creste posibilitatea oamenilor de a negocia cu
adevarat joburile lor din punctul de vedere al nevoilor lor adevarate, umane,
nu ca simple resurse umane. Sigur ca asta a avut efecte devastatoare asupra
autoritatii capitaliste: Oamenii nu au mai simtit aceeasi urgenta de a asculta
ordinele celor pe care ii considerau inainte superiorii lor pe criterii de virsta,
rang, status, experienta, caracter sau talent. Aceasta slabire a obligativitatii
de a asculta ordine a permis unor grupuri de oameni, pina acum pasive si
dezorganizate, de negri, indieni, latino, studenti si femei sa inceapa tot felul
de demersuri concertate pentru stabilirea drepturilor lor la recompense,
oferte si privilegii, la care nu se considerau indreptatiti inainte.
Un astfel de exces de participare in politica a fost considerat o serioasa
amenintare la adresa starii de fapt, dupa cum observam din continuarea
raportului: functionarea efectiva a unui sistem politic democratic necesita un
anumit grad de apatie si neimplicare din partea anumitor indivizi si grupuri
Aceasta marginalizare a unor grupuri este in esenta nedemocratica dar a
permis functionarea corespunzatoare a democratiei. Asemenea afirmatii
submineaza insasi intelegerea conceptului de democratie de catre autori,
deoarece in viziunea lor democratia are nevoie de sisteme in esenta
nedemocratice pentru a functiona. De asemenea, obtinem o explicatie
pentru lipsa aproape totala de reactie a autoritatilor tarilor democratice in
care participarea la vot nu depaseste niciodata 40%.
Se stie de secole ca bogatii urasc de fapt democratia autentica deoarece le
da drepturi celorlalti sa le limiteze puterea venita din bogatia lor. Acest
aspect a fost notat de Alexis de Tocqueville in America inceputului de secol
XIX: Se poate percepe cu usurinta nemultumirea profunda a membrilor
bogati ai comunitatii fata de institutiile democratice ale tarii lor. Populatia
este obiectul supararii si fricii lor. Peste ani si ani, un manager de corporatie
americana manifesta aceeasi teama de democratia reala: un om, un vot, vor
fi cauza finala a caderii democratiei asa cum o intelegem noi. [L. Silk si D.

Vogel, Ethics and Profits: The Crisis of Confidence in American Business, pp.
189f]
Opozitia capitalistilor la forme organizate de democratie reala nu inseamna in
nici un caz opozitia organica fata de Stat normal, statul nu este un
mecanism democratic. De fapt capitalistii au mare nevoie de Stat, deoarece
acesta este garantul proprietatii lor private. Criticismul liberalilor la adresa
guvernului se refera doar la dorinta lor de a prelua mai multe din functiile lui,
dar nu se atinge de functia represiva esentiala a oricarui guvern, pentru ca,
fara jandarm, proprietarul nu exista. [Errico Malatesta, Anarchy, p. 46]. Deci
capitalistii se bazeaza pe Stat, dar numai cand le serveste interesele. Din
punctul de vedere al celorlalti oameni, opozitia dintre capitalisti si Stat este
ca o cearta intre doi jefuitori ai unei banci care nu se inteleg asupra impartirii
prazii.

4. ATAC LA MILTON FRIEDMAN: CIT DE

CAPITALISMUL PENTRU FORTELE DE MUNCA?

VOLUNTAR

ESTE

In societatea capitalista si in general cea autoritariana, vasta majoritate a

oamenilor nu isi permite sa angajeze muncitori. Dintre acestia, un procent
mic lucreaza in propria afacere. In rest, toti trebuie sa lucreze pentru altii.
Multi capitalisti subliniaza ca muncitorii au dreptul sa lucreze pentru seful
care le convine cel mai mult. Exista doua probleme cu aceasta afirmatie:
1. In realitate, folosirea acestui drept este restrictionata de o multime de
constringeri sociale si materiale (de exemplu sa ai o alternativa reala si sa nu
datorezi bani companiei la care lucrezi in prezent). Chomsky spune ca
oamenii pot supravietui numai inchiriindu-si propria persoana autoritatii
capitaliste. De fapt nu iti vinzi priceperea si capacitatile, deoarece acestea
sint parte din tine, ci iti vinzi tot timpul respectiv, toata puterea de munca si
prin urmare pe tine insuti. Prin urmare, intr-un sistem capitalist, dreptul la
auto-proprietate este plasat in umbra celui de proprietate privata. Singurul
drept pe care il ai este sa-ti cauti un alt job, care te pune sub acelasi tip de
autoritate si aceeasi lipsa a dreptului de auto-guvernare, dar venite de la un
alt sef.
2. Chiar daca acest drept ar fi perfect aplicabil in realitate, nu ar fi suficient
pentru a sustine conceptul de libertate a muncitorului din capitalism. Bob
Black spune ca Libertatea inseamna mai mult decit dreptul de a-ti schimba
seful. [The Libertarian as Conservative]. Daca ne amintim ca tocmai acest
drept de a-ti schimba seful este considerat esenta libertatii in capitalism,
vedem cit de mult pret pun capitalistii pe libertate. Se poate afirma ca
fortele pietei vor face ca proprietarii mai liberali sa aiba cel mai mare
succes, dar un sef dragut este totusi un sef. Parafrazindu-l pe Tolstoi,
capitalistul liberal este ca proprietarul unui magar. El va face totul pentru
magarul lui il ingrijeste, il hraneste, il spala. Totul in afara de a se da jos din
spinarea lui!
Aceasta contrazice argumentatia lui Milton Friedman, invocat adesea de
capitalisti, si infirma natura voluntara a muncii in capitalism. Friedman uita
complet de natura autoritariana a relatiilor din orice companie capitalista si
se refugiaza in voluntariatul magarului de a alege intre mai multi desagi pe
care sa-i care in spinare. El spune ca indivizii sint efectiv liberi sa intre sau
nu intr-un particular schimb, deci orice tranzactie este strict voluntara.
Angajatul este protejat de abuzurile sefului din cauza ca exista alti sefi pentru
care poate lucra. [Capitalism and Freedom, pp. 14-15]
Ca sa arate natura libera a capitalismului, Friedman il compara cu o economie
simpla de schimb intre producatori independenti. El spune ca intr-o asemenea
economie orice familie are alternativa de a produce direct pentru ea, si de a
nu intra in nici un schimb daca nu beneficiaza din el. Deci nici un schimb nu
are loc decat daca ambele parti beneficiaza din el. De aceea cooperarea este
atinsa fara presiuni externe. [Op. Cit., p. 13]
Din ultimele doua citate observam usor diferenta scapata de Friedman: in
timp ce in economia bazata pe cooperare reala o familie are posibilitatea

reala de a nu intra in nici un schimb pentru ca poate produce pentru propriul

consum, fiind stapana pe mijloacele de productie, in capitalism muncitorul
este obligat sa intre cel putin intr-un schimb, adica sa lucreze pentru cineva
deoarece, nefiind proprietarul mijloacelor de productie, nu poate produce
pentru el insusi. Asadar, spre deosebire de economia bazata pe producatori
independenti, capitalismul este bazat pe existenta unei forte de munca lipsita
de propriul capital si deci lipsita de puterea de a decide daca intra in vreun
schimb sau nu. Libertatea reala a muncitorului capitalist este de a alege intre
a fi guvernat de altul sau a trai in strada. Astfel esueaza incercarea lui
Friedman de a demonstra cooperarea libera in capitalism.
Pentru ca libertatea sa fie reala, ca in economia simpla descrisa de Friedman,
trebuie ca relatiile sociale sa fie bazate pe asocieri libere intre oameni
aproximativ egali. Atfel, chiar Adam Smith recunoaste dezechilibrul inevitabil:
Nu este greu de prevazut care dintre cele doua parti (muncitorii si
capitalistii) vor forta cealalta parte sa se supuna in toate ocaziile. In orice
asemenea disputa, sefii pot rezista mult mai mult chiar fara a angaja pe
nimeni, sefii ar putea supravietui un an sau doi din rezervele deja acumulate.
Multi muncitori n-ar rezista nici o saptamina, citiva ar rezista o luna si cu greu
gasesti unul care sa reziste un an fara a fi angajat. Pe termen lung,
muncitorul i-ar fi la fel de necesar sefului ca si seful muncitorului, dar nu pe
termen scurt In disputele cu muncitorii lor, sefii vor avea avantaj. [Wealth
of Nations, pp. 59-60]

CAPITOLUL VII.
CAPITALISM

ANARHO-CAPITALISMUL

NU

ESTE

ANARHISM

CI

Motto: Anarho-capitalismul, in opinia mea, este un sistem doctrinar care,

daca va fi implementat vreodata, va conduce la forme de tiranie si opresie
aproape fara egal in istoria lumii. Nu exista nici cea mai mica posibilitate ca
ideile lui (in opinia mea ingrozitoare) sa fie implementate, deoarece ar
distruge rapid orice societate care ar face o asemenea greseala. Ideea unui
contract liber intre potentii lumii si infometatii ei este o gluma bolnava,
demna poate de cateva momente intr-un seminar academic care exploreaza
consecintele ideilor (in opinia mea absurde), dar nicaieri altundeva. [Noam
Chomsky despre Anarchism, interviu luat de Tom Lane, December 23, 1996]
Introducere Anarhismul si anarho-capitalismul sunt incompatibile
Putini anarhisti ar accepta anarho-capitalistii in tabara anarhista, deoarece
ei nu au aceeasi preocupare pentru echitate economica si justitie sociala.
[Peter Marshall, Demanding the Impossible, p. 565]
O parte a capitalistilor americani cu vederi anti-statiste au inceput sa se autointituleze libertarieni de dreapta, desi termenul de libertarian este in mod
traditional rezervat stangii politice. Mai mult, constatand ca anti-statismul lor
este un caz particular de anti-autoritarianism, ei s-au intitulat si anarhocapitalisti. Anarho-capitalistii ar fi deci sustinatori ai capitalismului si ai
minimizarii Statului, dupa modelul lui Herbert Spencer.
Anarhistii traditionali nu se multumesc insa cu eliminarea Statului din ecuatia
puterii. Ei doresc de asemenea eliminarea capitalistului, sau a proprietarului
care ii angajeaza pe altii sa munceasca pe proprietatea lui. Aceasta este o
diferenta fundamentala, deoarece impartirea lumii in proprietari si angajati
adanceste atat ierarhia autoritariana cat si inechitatea sociala, adica incalca
doua principii fundamentale ale anarhismului.
Pe scurt, in afara de contestarea autoritatii Statului, nu exista nici un punct
comun intre anarhism si anarho-capitalism. Vederile lor difera atat asupra
proprietatii private cat si asupra echitatii, exploatarii si opozitiei la ierarhie.
Din cauza acestor diferente, anarhistii nu recunosc anarho-capitalismul ca pe
un curent anarhist ci ca pe unul capitalist, si considera ca un nume mai
potrivit pentru anarho-capitalism este capitalism cu Stat minimal sau
capitalism cu Stat privat. Anarho-capitalistii propun o societate capitalista
similara cu cea prezenta, in care o parte din atributiile Statului se trasnfera
proprietatii private. Din aceste motive, criticile dure pe care anarhismul le
aduce capitalismului sunt valabile in mare parte si pentru anarho-capitalism.
Aceste critici sunt prezentate de sectiunile urmatoare.
Anarho-capitalismul si slabiciunile lui
Motto: Anarhia fara socialism pare la fel de imposibila ca si socialismul fara
anarhie, pentru ca aceasta situatie nu ar putea fi altceva decat legea celui
mai puternic, si ar pune imediat in miscare organizarea si consolidarea

acestei legi prin urmare, constituirea guvernului. [Errico Malatesta, Life

and Ideas, p. 148.]
Anarho-capitalistii au o viziune proprie asupra capitalismului. Ei afirma ca
pana acum nu a existat un capitalism adevarat, adica unul cu o piata perfect
libera de orice interventie a Statului. Prin urmare, am trait dintotdeauna intrun surogat de capitalism, un capitalism etatist. Toate problemele acestui
surogat se datoareaza Statului iar toate partile bune (precum cuceririle
stiintei si tehnicii) se datoreaza capitalismului. Internetul este dat ca exemplu
de cucerire capitalista moderna, uitandu-se ca dezvoltarea lui initiala s-a
facut in laboratoarele Department of Defense, adica ale guvernului american,
pe banii cetatenilor. Acesta este numai un caz in care anarho-capitalistii
inteleg selectiv istoria si mai ales relatia capitalismului cu Statul.
In privinta exploatarii muncitorului de catre capitalist, anarho-capitalistii
sustin ca patronul care foloseste exploatarea inceteaza in acel moment a mai
fi capitalist nu se specifica insa ce este el de atunci incolo. In acest punct,
anarho-capitalismul comite greseala capitala comuna teoriilor autoritariene:
se bazeaza pe existenta unei categorii restranse si privilegiate de iluminati
(elite) care ii pot conduce pe toti ceilalti fara sa ii exploateze. Daca unul din
acesti luminati comite greseala de a exploata pe altii, pur si simplu ili
retragem atributul de elita si am rezolvat problema.
Anarho-capitalismul exacerbeaza latura despotica a proprietatii
private
Anarhistii resping ideea unei valori productive asociate capitalului, idee
fundamentala a capitalismului si a anarho-capitalismului. Anarhistul
individualist Tucker, citat de Wm. Gary Kline in The Individualist Anarchists, p.
73, spune: numai cei care contribuie la productie au drepturi. Ceva nu are
nici un drept pe care cineva este obligat sa il respecte. Ceva este un lucru.
Cineva este o persoana. Lucrurile nu pot avea nimic. Ele exista numai pentru
a fi avute. Posesia unui drept nu poate fi asociata cu un lucru ci cu o
persoana. Anarhistii pun dreptul la auto-guvernare (sau dreptul la autoproprietate) inaintea dreptului la alte proprietati private. Desi anarhocapitalistii sustin si ei ca pun pe primul loc dreptul la auto-guvernare, ei se
contrazic in cazul celor care muncesc pe proprietatea altuia, adica in cazul
majoritatii.
Evident, anarho-capitalistii accepta chiriile, profiturile si dobanzile ca forme
legitime de venituri, in timp ce anarhistii le considera forme de exploatare.
Aceasta acceptare a veniturilor care nu sunt bazate pe munca ci pe
proprietate deschide calea disparitatilor tot mai mari intre putinii bogati si
restul. Vazuta in acest fel de capitalisti, proprietatea insasi devine un furt.
[Proudhon - Ce este proprietatea?]
Libertarienii de dreapta nu au observat ca, in timp, proprietatea si-a
schimbat natura (Proudhon). La inceput, cuvantul proprietate era sinonim
cu posesie individuala dar a devenit mai complex si s-a transformat in
proprietate privata, care include dreptul de a o folosi prin munca
vecinului. Trecerea de la dreptul de folosire a proprietatii individuale la
drepturile de folosire a muncii altuia pe proprietatea ta au creat relatii de

dominare si exploatare care nu existasera niciodata. Pentru libertarienii de

dreapta, ca pentru toti capitalistii, atat uneltele unui artist independent cat si
capitalul unei corporatii multinationale sunt acelasi fel de proprietate
privata. In realitate insa, ele sunt total diferite pentru ca genereaza relatii
sociale diferite.
Din punctul de vedere anarhist, capitalismul inverseaza sistemul de valori si
de aceea capitalul (un lucru fara viata) devine mai important decat oamenii
vii. In capitalism oamenii sunt mai usor de inlocuit decat capitalul, iar cel care
are capitalul, indiferent de capacitatile sale umane, comanda celui care are
numai capacitatile lui umane dar fara capital. Proprietatea privata a devenit
atat de importanta incat crimele impotriva ei sunt crimele pe care legea
engleza, care pune pret mai mult pe ce are un om decat pe ce este un om, le
pedepseste in cel mai aspru si oribil mod posibil [Oscar Wilde - The Soul of
Man Under Socialism]
Dominatia proprietatii asupra omului face ca furtul de alimente sa fie o
incalcare a drepturilor pagubitului, dar imposibilitatea cronica a obtinerii
alimentelor sau apei sa nu fie o incalcare a drepturilor celor care sufera de
ele deoarece rezulta din legile pietei si drepturile de proprietate privata.
Acelasi lucru iese la iveala cand libertarienii de dreapta sustin ca taxarea de
catre Stat a profiturilor patronilor venite din munca angajatilor este similara
cu munca fortata [Robert Nozick - Property, Justice and the Minimal State, p.
169] dar milionarul nu incalca drepturile celui care lucreaza zilnic 8 ore pe
proprietatea lui, atunci cand ia o parte din roadele muncii lui bazandu-se pe
dreptul de proprietate, deoarece lucratorul a consimtit sa lucreze acolo, a
venit liber si nesilit de nimeni in afara de mecanismele pietei. Anarhistii
considera ambele fenomene o incalcare a drepturilor, asa cum reiese din
opinia individualistului Ben Tucker ca taxa pe venit este o recunoastere a
faptului ca libertatea industriala si oportunitatile egale nu mai exista aici [in
USA in 1890, n.a.] nici macar in starea imperfecta in care au existat candva.
[James Martin, Men Against the State, p. 263].
Natura despotica a proprietatii in sens capitalist, numita astfel de Proudhon,
este surprinsa foarte bine chiar de un anarho-capitalist ca Murray Rothbard,
care spune ca Statul isi aroga un monopol de forta si de putere de decizie
asupra unei anumite arii teritoriale si continua ca, in anarho-capitalism,
proprietarii ar avea aceleasi drepturi ca Statul: evident, intr-o societate
libera, Smith are putere absoluta de decizie asupra proprietatii lui, John
asupra proprietatii lui, etc. [Op. Cit., p. 173] Cuplata cu folosirea proprietatii
pentru profit prin angajarea altora sa munceasca pe ea, aceasta putere
absoluta de decizie a lui Smith transforma anarho-capitalismul intr-un regim
cu mai multe State private, in nici un caz un regim anarhic.
Dupa cum am aratat in capitolele precedente, capitalistii vad Statul ca un
garant al proprietatii lor private, folosite in scopuri exploatative, de aceea
capitalismul nu poate exista fara Stat sau ceva care sa indeplineasca rolul
statului de politist al proprietatii private libertarienii de dreapta accepta un
Stat minimal care sa protejeze aceasta proprietate iar anarhistii capitalisti
sustin infiintarea politiilor private in acest scop, intarind astfel caracterul
tiranic al proprietatii private. Prin urmare, cei care se auto-intituleaza anarho-

capitalisti doresc minimizarea rolului Statului numai pentru a extinde puterea

capitalistilor. Acest lucru este incompatibil cu anarhismul traditional.
Anarhistii traditionali au fost intotdeauna anti-capitalisti in aceeasi masura in
care au fost anti-statisti, de aceea ei resping in egala masura cu asa-zisul
anarho-capitalism, si dictatura rosie etatista. Anarhistii accepta proprietatea
numai in sens de posesie si utilizare. Ei sunt de acord cu ideea lui Rousseau
ca, daca vrei sa previi aparitia unor discrepante uriase intre bogati si saraci,
trebuie sa elimini posibilitatile de acumulare a averilor, nu sa iei de la bogati.
Anarho-capitalismul neglijeaza echitatea sociala
O alta diferenta intre anarhism si anarho-capitalism priveste echitatea.
Capitolul precedent a aratat ca anarhistii stiu inca de la Adam Smith ca piata
libera a muncii nu ofera conditii echitabile pentru muncitori in comparatie cu
patronii. Proudhon insusi, citat de Alan Ritter in The Political Thought of
Pierre-Joseph Proudhon, p. 121, afirma ca legea cererii si ofertei este o lege
insealatoare buna numai pentru a asigura victoria celui puternic asupra
celui slab, a celui care are proprietatea asupra celui care nu are nimic. O
piata a muncii libera ii forteaza pe muncitori sa-si vanda capacitatile altora si
sa creasca astfel diferentele dintre ei si proprietari. Anarhismul respinge
aceasta practica lipsita de echitate, dar anarho-capitalismul o accepta. Dupa
cum am aratat, anarhismul respinge ideea de munca platita de sef si pentru
valentele ei autoritariene, represive fata de libertatea muncitorului.
Anarhismul accepta liberul schimb numai intre egali. In absenta unor
conditii aproximativ egale, liberul schimb creste inegalitatea iar inegalitatea
produce relatii sociale bazate pe ierarhie si dominare, nu pe libertate.
Anarhistii, inclusiv cei individualisti precum Lysander Spooner, sunt intru totul
de acord ca o piata a muncii salariate ii dezavantajeaza pe angajati in
favoarea patronilor. Fiecare trebuie sa fie angajatul lui insusi, nu al altcuiva.
Acesta este singurul mod de a conserva dreptul la auto-guvernare al
individului.
Anarho-capitalismul adanceste
sclavagism voluntar

autoritatea

ierarhica

pana

la

Un sistem capitalist, fie el si anarho-capitalist, produce inevitabil diferente de

putere economica si sociala intre oameni. Aceste diferente se reflecta in
puterea de negociere a contractelor pe piata libera a muncii, ceea ce creaza
relatii ierarhice. Prin urmare, piata libera capitalista creaza autoritate
ierarhica la locul de munca, adica intr-o jumatate din perioada activa a vietii
adultului. Putem spune ca libertarienii de dreapta accepta limitarea
libertatilor omului atat timp cat nu este facuta de Stat. Capitalistii au dreptul
sa limiteze drepturile altora.
Anarho-capitalistii sustin ca muncitorul poate scapa de eventuala exploatare
a proprietarului, mutandu-se la alt proprietar. Dar acelasi raspuns este valabil
si pentru exploatarea Statului, pe care anarho-capitalistii o resping:
cetateanul poate scapa de aceasta exploatare mutandu-se in alta tara.
Anarho-capitalistii afirma ca aceasta nu este o optiune viabila din cauza
dificultatilor aferente si nici nu face Statele sa fie mai putin exploatatoare.

Anarhistii sustin exact aceleasi lucruri si despre mutarea de la un sef

capitalist la altul: nu rezolva problema de fond. Prin urmare, anarhistii sustin
ca anarho-capitalismul este ipocrit.
Mai mult, unii anarho-capitalisti sustin o forma de sclavagism liber-consimtit.
Robert Nozick intreaba daca un sistem liber ar permite individului sa se
vanda voluntar ca sclav si raspunde Cred ca da. [Anarchy, State and
Utopia, p. 371] Ducand pe noi culmi voluntarismul angajatilor inventat de
Milton Friedman, libertarianul de dreapta Murray Rothbard spune in The
Ethics of Liberty ca, daca un lucrator ramane complet aservit stapanului sau
in mod voluntar, atunci el nu este un sclav pentru ca se supune in mod
voluntar. Tot Rothbard [op. cit] sustine si piata de forta de munca a copiilor,
deoarece copiii sunt proprietatea parintilor lor care pot face ce vor cu ei,
inclusiv sa-i vand pe aceasta piata a fortei de munca. Iar copiii, daca nu sunt
de acord cu asta, sunt liberi sa plece de la parinti.
J. Philmore, un alt libertarian de dreapta, gaseste o contradictie
fundamentala in faptul ca Statul impedica indivizii sa fie sclavi
voluntar ["The Libertarian Case for Slavery", The Philosophical Forum].
Sclavia voluntara nu este decat o extensie a contractului voluntar dintre
angajat si patron. Aceasta este un adevar, de aceea critica pe car anarhia o
face sclaviei voluntare se extinde asupra teoriei contractului care sta la
baza muncii salariate. Toti acestia sustin o forma civilizata de sclavagism, in
care sclavul se vinde voluntar stapanului. Si aceasta in numele libertatii, care
inseamna chiar libertatea de a fi sclav. Sustin sclavia pentru ca sustin
libertatea este un slogan al libertarienilor de dreapta.
Sa nu uitam ca aceasta dezbatere asupra sclavagimului voluntar nu este una
pur academica, deoarece in tarile lumii a treia este o practica destul de
comuna inclusiv a marilor corporatii multinationale (Nike a fost acuzata direct
pentru acest lucru), iar in secolul Revolutiei Industriale familiile cu mai multi
copii erau avantajate deoarece ii puneau la munca. Anarhistii considera ca
preocuparea exclusiva a libertarienilor de dreapta asupra libertatii pietei si
neglijarea libertatii indivizilor care participa la ea duce la o adancire atat de
mare a prapastiei dintre lucratori si patroni incat va generaliza sclavia
voluntara in toate tarile dezvoltate economic.
Anarhistii sustin ca libertatea este parte a definitiei fiintei umane si este prin
urmare inviolabila. Daca un individ renunta la libertatea sa renunta la statutul
de om, actul fiind sinonim cu o sinucidere. Cu foarte putin exceptii, oamenii
nu se sinucid de buna voie. Sclavagismul voluntar care a existat si continua
sa existe in lumea a treia nu este deloc voluntar ci fortat de sistemul
economic capitalist prezent, in care singura alternativa la sclavia voluntara a
acelor oameni a ramas moartea prin inanitie. Odata cu inlaturarea conditiilor
care au fortat oamenii sa accepte sclavia prin contract liber-consimntit, va
dispare si sclavagismul voluntar.
Extinzand aceasta critica asupra teoriei contractului voluntar pentru a presta
munca salariata, Juliet C. Schor afirma ca muncitorii au ajuns sa doreasca sa
munceasca pentru un patron pentru ca realitatea nu le ofera nici o alta
posibilitate din cauza distributiei dezechilibrate a resurselor. Muncitorul a
ajuns sa-si doreasca ceea ce poate obtine, nu ceea ce ar vrea el de fapt

spune Schor in The Overworked American. Odata cu inlaturarea conditiilor

care forteaza practic majoritatea sa se inroleze pentru prestarea muncii
salariate, va dispare si aceasta notiune chiar fara a fi interzisa explicit ceea
ce anarhistii nici nu fac.
Concluzii
Anarho-capitalistii propun un regim capitalist in care rolurile Statului sunt
preluate de proprietarii de capital. Proprietatea Statului devine proprietate
privata. Detinatorul proprietatii private are monopolul de putere pe
proprietatea lui. Oamenii sunt liberi sa munceasca pentru cine vor, dar odata
ce au semnat un contract si au inceput sa lucreze pe proprietatea altuia isi
pierd orice drept in afara de cel de a munci si a fi platiti conform contractului.
Sclavagismul voluntar este doar o extensie a acestei teorii a contractului
liber-consimtit. Piata devine libera de orice interferenta din partea Statului.
Lipsa oricarei preocupari a acestui regim pentru echitatea sociala si pentru
protejarea auto-guvernarii in fata monopolului de putere al capitalistului dat
de proprietatea privata deteremina anarhistii sa nu recunoasca anarhocapitalismul ca pe un curent anarhist ci ca pe unul capitalist.

CAPITOLUL VIII: ANARHISM CRESTIN

Introducere
Religia este unul din conceptele asupra carora anarhistii nu au o pozitie
comuna. Desi aparent incompatibile din cauza punctelor de vedere opuse
asupra existentei autoritatii, anarhismul si religia au fost combinate cu succes
de-a lungul timpului de multi reprezentanti ai unor scoli de gandire cu viziuni
anarhiste. Pozitiile acestora variaza de la anarho-ateism (toate zeitatile sunt
inerent autoritariene si prin urmare incalca dreptul invidizilor la autoguvernare) si anarho-gnosticism (sau anarho-spiritualism, care afirma ca
entitatile supranaturale nu pot fi cunoscute iar singurele legi valide pentru
oameni trebuie descoperite prin dezvoltarea spirituala a indivizilor, nu prin
intermediari) la anarho-monoteism sau anarho-politeism (Dumnezeu,
respectiv multimea de zei in cazul politeismului, nu este o autoritate
represiva care trebuie deci combatuta de anarhism ci este un mentor si un
tata iar umanitatea este un ucenic si un fiu al sau).
Cheia realizarii unei comuniuni intre anarhie si religie este deci nuantzarea
semantica a notiunii de autoritate cu un sens specific divinitatii, care trebuie
privita nu ca un guvernator suprem al destinelor umanitatii si ca un parinte,
invatator si calauza, pentru care oamenii nu sunt supusi sau sclavi ci sunt fii
si ucenici. Unii anarhisti sunt dispusi sa-l accepte pe Dumnezeu ca singura
autoritate benefica pentru umanitate.
Crestinismul si anarhismul sunt ele compatibile?
Din punctul de vedere al anarhiei pure, care aboleste orice forma de
autoritate ierarhica, anarhismul religios nu este o forma de anarhie, deoarece
nu aboleste autoritatea lui Dumnezeu. Ramane sa analizam masura in care
anarhistii religiosi reusesc sa impace existenta autoritatii divine cu dreptul
primordial al indivizilor la auto-guvernare, ca si masura in care transferul de
putere de la guvernarea seculara la cea divina amplifica abuzurile ierarhiei de
putere asa cum se intampla in anarho-capitalism. Editia curenta a capitolului
despre anarhism religios se refera numai la crestinism, de aici si numele sau.
Anticipand
putin,
indicam intalnirea
si
discutia
extrem
de
interesanta intre liderii anarhismului catolic american asociat cu miscarea
Catholic Workers si liderii anarhistilor atei [vezi sectiunea finala, dupa titlul
"Quotes From Ammon Hennacy's "Book Of Ammon"]. Vom reveni la Catholic
Workers si Dorothy Day in acest capitol. Deocamdata retinem concluzia lui
Bob Ludlow: Exista o incompatibilitate intre anarhism si religie numai daca
crestinii insista sa transfere structura ierarhica a Bisericii asupra domeniului
temporal sau daca anarhistii insista sa respinga autoritatea in domeniul
religiei. In ambele cazuri, incompatibilitatea vine din confundarea
supranaturalului cu naturalul. Punctul culminant al discutiei legata de
dreptul Catholic Workers de a se numit anarhisti a fost incercarea de
reconciliere a argumentelor principiale ale celor doua tare: anarhistii atei
spun ca ei doresc oamenilor o viata buna aici pe Pamant, nu promisiuni

pentru vieti viitoare, iar Dorothy a raspuns ca numai credinta in Dumnezeu iti
da puterea de a face sacrificiile necesare pentru a ajuta oamenii sa aiba o
viata buna pe Pamant, dupa modelul lui Iisus. Ceea ce anarhistii religiosi au
demonstrat cu prisosinta prin Phillip Berrigan, la care ne vom referi in ultima
sectiune a capitolului [vezi recunoasterea sacrificiilor acestuia de catre
Howard Zinn].
In cartea sa Christian Anarchy: Jesus primacy over the powers,
Vernard Eller defineste pozitia sa de crestin anarhist astfel: Afirmam ca
exista si o alta forma de politica o alta forma de actiune care afecteaza
polisul, o forma pe care evangheliile o aproba in intregime. In aceasta forma,
in loc sa avem un grup uman care se auto-proclama judecatorul celorlalti,
actiunea noastra politica este supunerea in fata judecatilor morale ale lui
Dumnezeu asupra a tot ce exista (care judecata, in mod clar, cade in primul
rand si in cea mai mare parte chiar asupra slujitorilor lui Dumnezeu). In loc sa
ia partea unora impotriva altora, aceasta politica ar critica in mod egal toate
rivalitatile si jocurile de putere. Ar fi o politica inclinata spre meditatie si
reconcilierea adversarilor in loc sa caute victoria unuia asupra altuia. Ar fi o
teologie politica a eliberarii, care doreste sa elibereze umanitatea de
subjugarea sa fata de politica lumeasca.
Eller identifica anarhismul cu non-partizanatul perfect, sau opinia ca toate
Statele sunt create la fel de imperfecte. De aceea revolutionarul nu este
anarhist, deoarece el vrea sa inlocuiasca o putere cu o alta, deci este
partizan. Partizanatul este antonimul anarhismului, la fel cum nonpartizanatul este sinonimul lui. Acest non-partizanat face ca anarhistii crestini
sa nu incerce niciodata sa se impotriveasca sau sa rastoarne autoritatile
seculare, deoarece s-ar transforma in revolutionari. Mai mult, ei nu pot sti
daca lumea ar trai mai bine fara ele (adica in anarhie) decat cu ele. Tot ce pot
spune este ceea ce a spus Blumhardt: Nu este posibil ca anarhia sa fie mult
mai rea decat regimul in care traim acum.
Anarhismul lui Iisus
Unii anarhisti religiosi considera ca Iisus a venit sa aboleasca legea evreiasca
(Halakha, sau interpretarea din Torah poruncilor Domnului, in special in cele 5
carti ale lui Moise, si in literatura rabinica clasica, in special Mishnah si
Talmud), si sa o inlocuiasca cu Regula (legea) de Aur a Reciprocitatii,
existenta ca principiu etic in vasta majoritate a religiilor si filosofiilor lumii,
care in limba romana este formulata simplu astfel: Ce tie nu-ti place, altuia
nu-i face.
Sa notam totusi ca aceasta regula de aur apare si in Talmud, Shabbat 31a
(Ceea ce tu urasti, sa nu faci altuia. Aceasta este legea. Toate celelalte sunt
comentarii.), ca si in Evanghelia dupa Luca (6:31) din Biblia crestina (Fa
altora asa cum ai vrea sa-ti faca ei tie.), in Hadithul islamic consemnat de alBukhari (Niciunul din voi nu este credincios pana nu doreste fratelui sau
ceea ce isi doreste lui insusi), in Zoroastrism, Shayast-na-Shayast 13:29
(Ceea ce nu-ti place tie sa nu faci altora), in Buddhism, Udana-Varga 5:18
(Nu-i rani pe altii in feluri care te-ar rani pe tine.), Confucianism, Analects of
Confucius 15:24 (Ceea ce vrei sa nu ti se faca tie, nu face altora.),
Brahmanism si Hinduism, Mahabharata 5:1517 (Aceasta este suma tuturor

datoriilor: nu face altora nimic din ceea ce n-ai vrea sa ti se faca tie), Tao te
Ching, (Inteleptul face din identitatea oamenilor propria sa identitate.) etc.
O observatie interesanta este ca formularile pozitive ale acestei reguli,
respectiv cele care indica ce sa faci, permit mai exact ordona
masochistilor sa le faca altora raul pe care si-l fac lor insisi. Formularile
negative ale regulii, respectiv cele care spun ce sa nu faci, numite de
asemenea Regula de Argint, nu fac acest lucru dar nici nu ofera o indicatie
precisa in cazul masochistilor. Vom vedea in sectiunea despre Catholi Workers
of formulare a Regulii de Aur care rezolva si problema masochistilor.
Pe langa abolirea legii evreiesti, Iisus ar fi avut si atitudini potrivnice
guvernarilor seculare. El a aratat clar ca regatul lui trebuie deosebit de toate
celelalte pe care le-a cunoscut lumea: Regatul meu nu este pe acest
Pamant., fraza folosita de Vernard Eller ca argument ca autoritatea lui
Dumnezeu nu este impusa oamenilor, precum autoritatea seculara, ci este un
dar, un sacrificiu de sine facut de Iisus. Acceptarea autoritatii lui Dumnezeu
nu inseamna acceptarea unei autoritati straine, spune Eller citandul pe
Kierkegaard, ci descoperirea adevaratei identitati a omului si acceptarea
autoritatii acesteia. Iisus este anarhist cand ii spune lui Pilat ca toata
autoritatea lui vine de fapt de la Dumnezeu, si cand sfatuieste oamenii sa
dea Cezarului ce-i al Cezarului [adica bani, care nu au nici o valoare] si lui
Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu [adica tot ce are valoare]. Nici Iisus nici
Sfantul Paul nu considera insa ca stagiul militar este o datorie catre Cezar,
deoarece acesta presupune oferirea unei fiinte umane, nu a unor monede
fara valoare.
Anarhism in crestinismul timpuriu
Unii anarhisti au identificat idei anarhiste in perioada timpurie a
crestinismului, in viata lui Iisus si invataturile acestuia. Acestia considera ca
singura autoritate asupra oamenilor este Dumnezeu si fiul sau Iisus, deci nu
recunos c autoritatea guvernelor seculare. Multi din ei nu recunosc nici
autoritatea Bisericii. Biblia arata ca primii crestini, dupa moartea lui Iisus,
traiau intr-o organizare anarhica in care nu existau saraci si bogati.
Crestinismul insusi este vazut ca o cauza a destramarii Imperiului Roman de
catre Edward Gibbon [The History of the Decline and Fall of the Roman
Empire], deoarece Crestinismul a mutat marea fericire a vietiiin viata de
dupa moarte. Astfel, expansionismul militar a fost inlocuit de fervoarea
religioasa si conflicte religioase. Un articol de la Washington State University
spune ca Imparatul Roman a trebuit sa adapteze invataturile crestine pentru
ca textele de la fundatia crestinismului nu erau numai anti-romane dar
minimalizau in mod substantial autoritatea oamenilor, cea lumeasca. Pentru
ca crestinismul sa poata functiona ca religie intr-un Stat condus de un
monarh absolut, a trebuit schimbat. In acest scop, imparatul Constantin a
convocat consiliul de episcopi de la Niceea din anul 325 care a formulat
bazele dogmatice crestine. In anul 390, crestinismul a devenit religia oficiala
a imperiului iar 100 de ani mai tarziu Roma cadea in mainile barbarilor.
Un principiu cu valoare anarhica sau cel putin anti-autoritariana este gasit in
Reformarea bisericii crestine, care a decis ca salvarea poate veni dintr-o
relatie directa a individului cu Dumnezeu, abolind deci necesitatea ca

individul sa indeplineasca o serie intreaga de sarcini si conditii sub

indrumarea preotilor. Acest principiu simplu a periclitat serios puterea si
averea dobandite de Biserica de-a lungul secolelor.
Anarhismul Anabaptistilor
Secta protestanta a Anabaptistilor, din Germania secolelor XV-XVI, a fost
vazuta ca anarhista. Unii din aderentii ei traiau in asezari comunale si
urmareau rasturnarea guvernului, ceea ce a dus la ample conflicte militare. In
regiunea anabaptista din sudul Germaniei au existat cel putin doua tentative
organizate de a rasturna guvernul si de a instaura o teocratie crestina bazata
pe egalitate absoluta si proprietatea comuna asupra bunurilor. Prima a fost
Razboiul Tzaranesc din 1525, sub conducerea lui Thomas Muentzer si a celor
Trei Profeti de la Zwickau, iar a doua a fost Rebeliunea de la Munster, in
Westphalia (1532-1535) condusa de Bernhard Rothmann, Bernhard
Knipperdolling, Jan Matthys si John von Leiden.
Anabaptistii (re-botezatorii) erau vazuti ca razvratiti radicali, iar Protestantii ii
numeau eretici. Ei faceau o a doua botezare a individului, la varsta adulta,
considerand ca prima, facuta in copilarie, nu este valida. Numai credinciosii
meritau botezul, in opinia anabaptistilor. Rebotezarea in sine are radacini
foarte vechi, mergand pana la Sfantul Paul si apoi Donatistii din sec IV.
Toti cei care apreciaza astazi libertatea bisericii (separarea ei de Stat) si
libertatea religioasa sunt datori anabaptistilor pentru acestea. La vremea
cand ei au propus libertatea religioasa, aceasta era considerata revolutionara
si echivalenta cu anarhia.
Anarhismul Mormon
Mormonii sunt o larga denominatie a Restauratorilor Crestini, o miscare care
incearca sa stearga toate diviziunile dintre Protestanti si sa intoarca biserica
crestina la originile ei asa cum sunt ele intelese azi. Apartententa mormonilor
la crestinism este disputata din cauza nontrinitianismului lor (nu cred in
Dumnezeu ca o Trinitate ci in alte forme), iar Biserica Catolica si principalele
secte Protestante nu-i recunosc ca crestini si practica rebotezarea mormonilor
care se convertesc la catolicism si respectiv protestantism. In mod traditional,
adeptii mormoni au trait mult timp in comunitati care detineau bunurile la
comun si imparteau egal produsele muncii, acestea fiind idei anarhistcomuniste.
Anarhismul lui Lev Tolstoi
Tolstoi (1828-1910) a scris destul de mult despre principiile anarhismului, la
care a ajuns prin intermediul credintei lui crestine. Cartile lui Evanghelia in
rezumat si Regatul lui Dumnezeu este in tine dezvaluie o filosofie similara cu
a contemporanului sau, Mihail Bakunin. Tolstoi critica Statul, capitalismul
industrial, exploatarea taranilor si a proletariatului, denuntza in termeni duri
Biserica si clericii si propune o societate bazata pe principii pacifiste.
Anarhismul lui Ammon Hennacy (Hennesey), Dorothy Day si Catholic
Workers

Hennacy (1893-1970) a fost un anarhist practicat, protestant activ, care a

refuzat sa-si faca stagiul militar. El a scris despre munca lui cu miscarea
Catholic Workers de la Joe Hill House of Hospitality. Autobiografia lui numita
Cartea lui Ammon descrie activitatea lui anarhista, sociala, non-violenta, si
ofera detalii despre viata anarhistilor crestini americani din secolul XX. Alte
carti ale lui sunt Revolutia unui om in America si Autobiografia unui catolic
anarhist.
Miscarea Catholic Workers a fost pornita in 1933 de Dorothy Day (1897-1980)
si Peter Maurin printr-un ziar propriu in care defineau o pozitie pacifista si
neutra, in contrast cu beligerantza tipica acelor ani. Miscarea lor sustinea de
asemenea ospitalitatea pentru cei ramasi fara adapost, infometati si
abandonati. Dorothy a inceput cu o casa a ospitalitatii in New York, iar in
1941 existau deja peste 30 de astfel de comunitati independente dar
asociate. In prezent exista peste 100 de astfel de comunitati, in tari precum
Olanda, Australia, Suedia, Marea Britanie si Germania. In anii 60, Dorothy a
primit sustinerea catolicilor cu vederi de stanga, desi ea a fost impotriva
revolutiei sexuale din acei ani. Exista campanii pro si contra canonizarii ei.
Intr-un interviu publicat in 1971 in saptamanarlul Agitatorul Catolic din Los
Angeles, al miscarii Catholic Workers, Dorothy Day face cateva afirmatii
revelatoare pentru relatia dintre anarhism si Biserica Catolica. Ea arata
importanta motto-ului miscarii IWW (Industrial Workers of the World) Ranirea
unuia este ranirea tuturor., o versiune remarcabila a Regulii de Aur care este
superioara originalului prin faptul ca rezolva explicit problema masochistilor si
integreaza constiinta individuala in constiinta colectiva. Intrebata ce
inseamna de fapt sa fii anarhist, Dorothy raspunde: Intregul punct de vedere
al anarhistului este ca totul trebuie sa porneasca de jos in sus, de la om. Mi se
pare o filosofie foarte umanista. Intrebata de ce a devenit catolica, Dorothy
raspunde: Pentru ca am simtit ca aceasta este o biserica a celor saraci, am
simtit continuitatea ei. Am simtit ca indiferent cat de corupta si putrezita ar
deveni, va ramane aproape de om.
Intrebata daca vede vreo incompatibilitate intre anarhism si catolicism,
Dorothy raspunde: Nu, cred ca anarhia este naturala pentru catolici. Biserica
este destul de anarhista. Cine sta sa asculte ce zic cardinalii si Papa?
Constiinta este suprema, si de aceea tiparim acest motto pe prima pagina a
publicatiei lunare a Catolic Worker. Si pentru Vatican II, mai presus de toate,
Constiinta este suprema. Referindu-se la intalnirile sale periodice cu
cardinalii si alti reprezentanti ai ierarhiei bisericesti, Dorothy spune ca
discutiile sunt despre munca lor comuna. Citind publicatia Catholic Worker,
cardinalul McIntyre a spus ca n-a studiat niciodata asa ceva la Seminar.
Anarhismul lui Jacques Ellul
Ellul (1912-1994) a fost un ganditor francez, sociolog, teolog si anarhist
crestin. A scris cateva carti impotriva societatii tehnologice si cateva despre
crestinism si politica. Intr-una din ele, numita Anarhie si crestinism (1991)
arata ca cele doua urmaresc acelasi scop la nivelul societatii. Vernard Eller,
un admirator al lui Ellul, considera ca acesta demonstreaza decisiv ca o
versiune particulara a anarhismului este insasi viziunea sociopolitica din
Biblie, si mai ales din Noul Testament.

Phillip Berrigan si activistii americani impotriva Razboiului

Berrigan (1923-2002) a fost un preot catolic si un activist pentru pace de talie
internationala. El a fost nominalizat de doua ori pentru Premiul Nobel pentru
Pace si a fost, impreuna cu fratele sau Daniel Berrigan, pe lista FBI a celor
mai doriti fugari, pentru activitatile lor non-violente impotriva Razboiului din
Vietnam. Phillip s-a implicat si miscarile pentru drepturi civile. Impreuna cu
Daniel si cu teologul Thomas Merton au fondat o coalitie multi-confesionala
impotriva Razboiului din Vietnam.
Pe 27 octombrie 1967, Phillip a turnat sange (inclusiv al lui) pe documentele
Serviciului Selectiv de inrolare in armata din Baltimore. Cand asteptau sosirea
politiei, le-a oferit angajatilor Biblii si le-a explicat calm motivele actiunilor lui.
El a devenit primul preot catolic arestat pentru nesupunere civila si a primit 6
ani de inchisoare. In 1969, dupa eliberarea sa pe cautiune, a organizat un alt
protest: a format un grup de 9 activisti, toti catolici, (numiti ulterior
Catonsville Nine) care a fabricat niste napalm rudimentar cu care a ars 378
de documente de la oficiul de recrutare din Catonsville, statul Maryland. Ei au
dat urmatoarea declaratie: Confruntam Biserica Catolica, alte biserici
crestine si sinagogile din America pentru tacerea si lasitatea lor in fata
crimelor comise de tara noastra. Suntem convinsi ca birocratia religioasa din
aceasta tara este rasista, este complice in acest razboi si este ostila cauzei
saracilor. Berrigan a fost arestat si a primit 3 ani si jumatate de inchisoare.
In 1980, Phillip, Daniel si alt 6 activisti (numiti ulterior Miscarea Plowshares)
au pornit o serie de peste 70 de actiuni non-violente impotriva fabricantilor
de arme avioane, rachete nucleare, etc. Prima a fost la o divizie a General
Electric care fabrica componente ale unor rachete nucleare. Aici, Plowhsares
au turnat sange pe documente si au oferit rugaciuni pentru pace.
Howard Zinn (n.1922), profesor emerit la Boston University si un asociat
constant al lui Noam Chomsky, a scris despre Berrigan: Mr Berrigan a fost
unul din marii americani ai timpurilor noastre. El a crezut cu tarie ca razboiul
nu rezolva nimic. A mers la inchisoare iar si iar pentru convingerile lui. L-am
admirat pentru sacrificiile pe care le-a facut. A fost un model care a inspirat
multi oameni.
Una din ultimele declaratii publice ale lui Berrigan a fost aceasta: Poporul
american isi face auzita vocea tot mai mult impotriva lui Bush si clonelor lui
razboinice. Bush si acolitii lui au scapat de sub control, sunt hotarati sa
mearga la razboi, sa mearga singuri, sa-i puna in pericol pe palestinieni inca
si mai mult, sa controleze petrolul Irakului, sa distruga si mai mult un popor
suferind si societatea lor zdruncinata. Poporul american il poate opri pe Bush,
ii poate lega picioarele mai aproape de foc, poate izgoni pe cei care fac
razboaiele din Washington, poate intoarce aceasta societate si-i poate
restaura credinta si judecata sanatoasa.

CAPITOLUL
OBEDIENTA

IX:

PSIHOLOGUL

STANLEY

MILGRAM

MASOARA

Introducere : Stanley Milgram si experimentele sociale

Stanley Milgram (1933 1984, foto) a fost un psiholog la universitatea
Yale, cu un doctorat in psihologie sociala obtinut la Harvard [vezi detalii si
un website dedicat lui de Thomas Blass, doctor in psihologie la Universitatea
Maryland, autorul biografiei lui Milgram]. Milgram este considerat unul din cei
mai importanti psihologi ai secolului XX. In 1974 a primit premiul anual
al American Association for the Advancement of Science, pentru cercetarile
sale in domeniul obedientei.
Cele mai cunoscute, influente si controversate realizari ale lui Milgram in
psihologia sociala sunt legate de doua experimente. Unul, desfasurat in 1967
si repetat ulterior cu diverse imbunatatiri atat de el cat si de alti cercetatori
(deoarece concluziile initiale au fost discreditate, fiind bazate pe prea putine
exemple), a demonstrat ca traim intr-o lume mica, in care oricare doi
oameni, oricat de indeparati ar fi pe planeta, pot fi conectati printr-o secventa
de aproximativ 6 prieteni sau cunoscuti. Experimentele au demonstrat de
asemenea ca multe din aceste secvente trec printr-un numar relativ mic de
noduri, care practic canalizeaza traficul din reteaua sociala formata din toti
indivizii din lume, i.e. exista oameni foarte populari, care au mult mai multi
prieteni decat media. Aceste experimente au validat conceptul de sase
grade (nivele) de separatie propus de scriitorul ungur Frigyes Karinthy.
Alte concepte si descoperiri legate de aceste experimente pot fi cunoscute la
linkurile indicate.
Experimentul lui Milgram care ne intereseaza pe noi este cel de masurare a
obedientei indivizilor in fatza unei autoritati. Acesta a fost publicat in 1963
sub titlul Studiu Comportamental al Obedientei in Journal of Abnormal and
Social Psychology, si reluat in cartea numita Obedienta in fata autoritatii: o
abordare experimentala.
Experimentul a inceput in 1961, la un an dupa capturarea si judecarea
oficialului nazist Adolf Eichman la Ierusalim, pentru rolul sau in Holocaustul
nazist. Urmarind evenimentele, Milgram si-a pus intrebarea: este oare posibil
ca Eichman si ceilalti complici la Holocaust sa-si fi justificat actiunile, fata de
propria lor constiinta, prin faptul ca ei sunt doar niste executanti ai ordinelor
venite de la autoritati? Concluziile experimenteului sau destinat sa raspunda
la aceasta intrebare au fost atat de socante si atat de des citate, incat
experimentul a primit porecla experimentul Milgram.
Experimentul Milgram
(sau cat de departe suntem dispusi sa mergem impotriva altor oameni si
impotriva principiilor noastre morale daca primi ordine sa facem acest lucru?)
Experimentul este descris in detaliu la linkul precedent. Vom relua aici numai
informatiile esentiale. Participantii, barbati intre 20 si 50 de ani, au fost

selectati din medii sociale diverse si cu nivele de studii variate, de la cei care
au abandonat scoala elementara pana la cei cu doctorate. Li s-a spus ca vor
participa la un studiu al memoriei la Universitatea Yale, care va dura o ora
si pentru care vor primi $4.50.
Conducatorul experimentului invita participantii, pe rand, impreuna cu un
actor care pretindea ca este alt participant, sa ajute la studiul efectului
pedepselor asupra invatarii. Intr-un mod aparent aleator, participantul
primeste rolul profesorului iar actorul pe cel al elevului. Elevul mentioneaza
ca are probleme cu inima. Participantul primeste un soc electric de 45V ca un
exemplu de soc electric pe care il va da el elevului ca pedeapsa pentru
greselile sale. Apoi cei doi merg in camere separate de un zid. Conducatorul
experimentului este in camera participantului.

(E = conducatorul experimentului, S = participant (profesor), A = actor

(elev))
Participantul incepe sa-l invete pe actor asociatii de cuvinte. La fiecare
greseala, actorul primeste un soc electric cu 15V mai mare decat la
precedenta greseala, si are o reactie de durere pe masura (de fapt el nu
primeste nici un soc electric iar reactiile sale sunt inregistrari audio, insa
participantul nu stie acest lucru). Cand socurile ating 135V, actorul incepe,
prin conventie cu organizatorul, sa urle. Dupa alte pedepse incepe sa se
izbeasca in zidul care il separa de participant si sa se planga de problemele
sale cu inima. Apoi inceteaza orice activitate (a lesinat? a murit?).
Scopul experimentului este studierea reactiilor si deciziilor participantului la
auzul plangerilor actorului, convins fiind ca ii administreaza acestuia socuri
electrice tot mai mari. Ei bine, participantii s-au dovedit mai mult decat
dispusi sa mearga pana la capat, adica sa creasca socurile electrice in ciuda
reactiilor victimei. Practic toti participantii s-au oprit temporar la un moment
dat, cerand explicatii suplimentare de la conducator. Unii s-au oprit la 135V,
cand actorul incepea sa urle, punand intrebari asupra scopurilor
experimentului si asupra responsabilitatii pe care o au ei in cazul unor urmari
nefaste. Ei au primit asigurari ca nu vor fi trasi la raspundere. Toti au
continuat si dupa 135V. Unii au inceput sa rada nervos pentru a se calma la
auzul urletelor din camera vecina. Daca un participant decidea sa se
opreasca, conducatorul ii spunea pe un ton autoritar ca experimentul are
nevoie ca dumneavoastra sa continuati. Daca participantul insista sa se
opreasca, i se repeta acest lucru de 4 ori si abia dupa aceea experimentul era
oprit.
65% dintre participanti au mers pana la capat, ajungand sa administreze
socul final de 450V. Nici un participant nu s-a oprit inainte de 300V, infirmand
pronosticurile psihologilor intrebati de Milgram inainte de experiment ca doar
cativa sadici vor ajunge la final. Experimentul a fost repetat si analizat de
multe ori de alti psihologi, iar rezultatele au fost confirmate cu precizie,
inclusiv procentajul de 65%.

Variatii ale experimentului; conformarea indivizilor fata de grup

Milgram a executat 19 variatii ale experimentului. Una din ele a indicat ca un
participant care este un apropiat al actorului se va opri mai devreme, iar un
participant care este un apropiat al conducatorului experimentului se va opri
mai tarziu. [Elkorg: aceasta ar putea indica un motiv pentru care comunitatile
mici de oameni, in care aproape toti membri se cunosc intre ei, sunt mai
unite in fata pericolelor decat comunitatile mari.]
Daca participantii primesc ordinele la telefon, ei tind sa se opreasca mai
repede. La fel fac daca actorul este in camera cu ei totusi, chiar in
conditiile in care il tineau de mana pe actor, 30% dintre ei au mers pana la
capat.
Un experiment a folosit femei in locul barbatilor, iar rezultatele au fost
asemanatoare, desi ele au indicat un nivel de stress crescut.
Un altul s-a desfasurat fara a mentiona Universitatea Yale, pentru ca numele
acesteia sa nu influenteze participantii rezultatele au fost aceleasi.
Alt experiment a introdus factorul conformarii sau a influentei colegilor, care
s-a dovedit foarte puternic: alaturi de participant erau introdusi doi actoriprofesori (pe care el ii credea participanti ca si el). Cand actorii se dovedeau
obedienti fata de conducator, la fel facea si participantul (doar 3 din 40 s-au
oprit). Cand actorii se dovedeau neascultatori, la fel facea si participantul
(doar 4 din 40 au mers pana la capat). Interesant, Samuel Asch, conducatorul
tezei de doctorat a lui Milgram, a masurat si el experimentalconformarea
indivizilor fata de grupurille lor, si a obtinut de asemenea valori ridicate.
O variatie a experimentului s-a desfasurat la Universitatea Stanford,
avand ca obiect de studiu comportamentul in captivitate (conditii de
inchisoare). Experimentul a scapat repede de sub control si a fost intrerupt.
Ulterior s-a facut un film despre el. Si Milgram a facut documentare ale
experimentelor sale.
Interpretari ale experimentelor de tip Milgram
Unii au pus sub semnul intrebarii etica organizatorilor, care au supus
participantii la un stress considerabil, si se pare ca multi nu au inteles natura
exacta a experimentului [Elkorg: Experimentul este foarte simplu de inteles.
Daca participantii nu l-au inteles, probabil ei inteleg si mai putin situatiile
similare, dar mai complexe, la care sunt expusi din viata reala. Asa incat nu
avem motive sa credem ca gradul de intelegere a alterat rezultatele.]
Ulterior, 84% dintre participanti au declarat ca sunt bucurosi ca au participat
la experiment, iar 15% s-au declarat neutri, din totalul de 92% dintre
participanti care au raspuns la intrebare. La 6 ani dupa experiment, in timpul
razboiului din Vietnam, un participant i-a scris lui Milgram, printre altele:
Cand am participat la experiment in 1964, desi credeam ca ranesc pe
cineva, nu aveam nici o idee de ce fac asta. Putini oameni reusesc sa distinga
situatiile in care actioneaza conform principiilor si convingerilor lor de
situatiile in care se supun umili in fata unei autoritati.
Experimentul este uneori asociat cu depersonalizarea, o afectiune psihica in
care subiectul simte ca realitatea este mai putin reala, seamana cu un film,

sau un vis, si nu are nici o semnificatie. De asemenea, individul pare detasat

de sine, se priveste in oglinda ca pe un strain, desi gandirea lui logica ii spune
ca este chiar el. Lt. Col. Dave Grossman, profesor de Stiinta Militara la
Arkansas State University, sustine in cartea sa Despre ucidere ca
antrenamentul militar depersonalizeaza indivizii, le reduce empatia, si de
aceea ii face mai capabili de a ucide fara remuscari alte fiinte umane.
O alta interpretare ia in considerare puterea: participantii lui Milgram au fost
imbatati de sentimentul lor de putere absoluta asupra altei fiinte umane.
Aceasta stare nu le era familiara si nu au avut timpul necesar de a se
familiariza cu ea, de a o analiza, si de aceea nu au avut un control rational
asupra propriilor actiuni.
Experimentul este cu certitudine relevant pentru fenomenul dizolvarii
responsabilitatii, observabil atat in grupuri de oameni depasind o anumita
dimensiune, in care indivizii nu se simt responsabili deoarece
responsabilitatile nu au fost clar definite, cat si in structuri ierarhice, in care
subalternii nu se simt responsabili deoarece ei doar executa ordine, iar
superiorii nu se simt responsabili deoarece ei doar dau ordine si nu fac nimic
altceva. Atat membrii grupurilor respective cat si ai structurilor ierarhice
actioneaza sau permit altora sa actioneze (dovedesc o apatie nejustificata in
fata unor actiuni) in feluri pe care nu le-ar accepta in mod normal. Intradevar, ne amintim ca toti participantii la experimentele de tip Milgram au
inceput la un moment dat sa puna intrebari privind responsabilitatea asupra
consecintelor.
Scrisoarea participantului citat mai sus confirma ca indivizii pusi in astfel de
situatii nu stiu motivele pentru care actioneaza astfel, si mai ales nu discern
motivatiile proprii de cele venite din obedienta fata de o autoritate. Multi
dintre nazistii de la Nurnberg au incercat sa scape folosind aceeasi justificare:
eu doar executam ordine.
Toate acestea sunt argumente ale faptului ca existenta unei autoritati care da
ordine ii face pe executantii (obedienti) ai acelor ordine sa nu se mai simta
responsabili pentru ele.
Interpretari anarhice ale experimentelor de tip Milgram
Cred ca cititorii au realizat deja importanta acestor experimente pentru Teoria
Anarhiei. Majoritatea interpretarilor enumerate mai sus (dezumanizare,
delegarea responsabilitatii odata cu delegarea autoritatii, apatia in special
cea electorala, efectele Puterii asupra celor care o detin si asupra celor
obedienti, etc) au fost deja analizate in serial.
Pentru a risipi eventuale dubii ramase: elkorg considera aceste experimente
dovezi ale efectelor extrem de importante si negative ale privarii indivizilor
de unul din doua drepturi fundamentale: (1) Capacitatea de a decide ce sa
faca; si (2) capatitatea de a face ceea ce ei au decis. Primul drept este absent
in cazul subalternilor, al executantilor de ordine. Al doilea este absent in cazul
guvernantilor, al celor care (doar) dau ordine din birourile lor. In ambele
cazuri, consecinta fundamentala a privarii indivizilor de aceste drepturi,
alaturi de atrofierea capacitatilor respective din cauza nefolosirii lor

indelungate, este dizolvarea responsabilitatii: nici executantul si nici seful lui

nu se simt pe deplin responsabili pentru actiunile lor fiecare da vina pe
celalalt. Acelasi fenomen al dizolvarii apare, cum spuneam, si in grupurile
mari.
Aceste consideratii explica, cel putin partial, de ce putem face Holocausturi,
de ce politicienii pot trimite armatele sa moara pentru ambitiile lor de putere,
de ce asistam impasibili la o talharie care are loc sub ochii nostri, de ce nu ne
implicam in viata urbei, de ce jumatate dintre noi nu merg niciodata la vot, de
ce ne simtim instrainati de lumea in care traim, si alte fenomene sociale pe
care Elkorg le considera binefaceri ale existentei autoritatii si obedientei.

CAPITOLUL X: REFLECTII ASUPRA SOCIETATII ANARHICE

Motto: Alternative la formele prezente de ierarhie, dominare, putere
privata si control social exista cu siguranta in principiu Dar a le face realiste
va necesita o mare cantitate de munca si dedicatie, inclusiv munca de a le
defini clar. Noam Chomsky, Turning the Tide.
Limitele necesare ale teoriei anarhiei
In masura in care se doreste a fi o teorie si nu o simpla colectie de idei, teoria
anarhiei trebuie sa isi defineasca obiectul muncii, adica societatea anarhica.
Declaratiile de principii sunt necesare dar nu suficiente. Pe de alta parte, este
usor a cadea in capcana de a astepta de la anarhisti o teorie minutioasa care
descrie in cele mai mici detalii viitoarea societate anarhica. La fel de mare
este capcana de a astepta de la anarhisti o reteta de succes asemanatoare
cu a bolsevicilor: revolutie violenta, nationalizari, desproprietariri si
redistribuiri, urmat de o societate care sa functioneze in niste parametri
prestabiliti. Ambele asteptari sunt gresite deoarece contrazic insusi spiritul
anarhiei, care propune o societate in care indivizii si grupurile se autoguverneaza conform propriilor interese, nu conform unor directive prestabilite
de niste profeti, revolutionari, teoreticieni ai anarhiei, specialisti in teoria
jocurilor sau alte autoritati in materie. In anarhie, fiecare isi stabileste
propriile scopuri si isi face propriile planuri pentru a le atinge. Este o societate
destinata manifestarii intregului potential uman al indivizilor, nu doar acela
de executant al ordinelor venite de sus si de rotita care se invarte eficient
intr-un angrenaj a carui complexitate scapa mintii sale.
Cele de mai sus arata ca teoria anarhiei se auto-limiteaza prin insasi scopul
ei. Intr-adevar, nici o teorie care promoveaza in primul rand liberatea nu
poate, fara a se invalida singura, defini in prealabil cum se va manifesta
aceasta libertate. Prin urmare, teoria anarhiei trebuie sa execute un dans
acrobatic pe un teritoriu ingust aflat intre doua constrangeri severe: (1) Nu
poate ramane doar la nivel de principii pentru ca isi pierde din valoare si
credibilitate, si (2) Nu poate oferi teoreme si reguli despre cum trebuie sa
fie anarhia deoarece s-ar invalida singura ca teorie a anarhiei. Acest ultim
episod al Teoriei Anarhiei incearca executarea unui astfel de dans. Vom vorbi
despre unele lucruri care ar putea fi, nu despre lucruri care trebuie sa fie. Un
singur lucru trebuie sa fie: dreptul fiecarui individ si grup de indivizi la autoguvernare. In campul muncii, auto-guvernare inseamna self-management.
CARACTERISTICI ALE SOCIETATII ANARHICE
Federativa, descentralizata si heterogena
In 1863, Proudhon declara: Toate ideile mele economice dezvoltate de-a
lungul a 25 de ani pot fi rezumate in cateva cuvinte: federatie agriculturalindustriala. Si toate ideile mele politice deriva dintr-o formula similara:
federatie politica, sau descentralizare. Societatea anarhica este
descentralizata si non-ierarhica, dar nu dezorganizata. Indivizii si grupurile se

organizeaza de jos in sus, spontan, liber, dinamic, in functie de interesele lor.

Nu exista o autoritate plasata deasupra lor care sa-i organizeze, deoarece
aceasta ar incalca implicit libertatea lor.
Viziunea lui Chomsky este similara: un sistem federalizat, descentralizat,
format din asociatii libere incorporand atat institutii economice cat si sociale
ar fi ceea ce eu numesc anarho-sindicalism. Si mi se pare forma adecvata de
organizare a unei societati tehnologice avansate, in care oamenii nu trebuie
fortati sa devina instrumentele altora, sau rotile unei masini. Un alt citat
atribuit lui Chomsky: sarcina societatii industriale moderne este realizarea a
ceea ce este de acum posibil din punct de vedere tehnic, si anume o
societate care este intr-adevar bazata pe participarea libera si voluntara a
oamenilor care produc, creaza, isi traiesc vietile liber in institutii controlate
chiar de ei, cu structuri ierarhice limitate, sau chiar absente.
Peter Kropotkin ofera detalii: Intr-o societate dezvoltata pe aceste principii,
asocierile voluntare reprezinta o retea intretesuta compusa dintr-o varietate
nelimitata de grupuri si federatii de toate marimile si gradele, locale,
regionale, nationale si internationale, temporare sau permanente, pentru
toate interesele posibile: productie, consum, schimb, comunicare, asigurarea
sanatatii, educatie, aparare, etc. Aceeasi retea ar asigura satisfacerea
nevoilor sociale, artistice si stiintifice ale indivizilor.
In aceste conditii, una din caracteristicile previzibile ale unei societati
anarhice este heterogenitatea: fiecare grup uman, in fuctie de caracteristicile
umane ale indivizilor care il compun, de conditiile concrete in care exista, de
scopul sau si de orice alti factori ar dori sa ia in considerare, va alege un
sistem propriu de organizare, probabil diferit de al altor grupuri. Spre
exemplu, este de asteptat ca organizarea economica sa difere de la o
comunitate la alta. In teoria anarhiei exista patru curente care descriu
organizari economice posibile intr-o societate anarhica: individualismul,
mutualismul, colectivismul si comunismul.
Unificarea aspectelor vietii: societatea, economia, politica
In prezent, oamenii isi privesc vietile ca fiind formate din parti relativ
independente: viata sociala, viata economia, viata politica, viata culturala,
etc. Aceasta este si o consecinta a regulilor si valorilor diferite care
guverneaza fiecare din aceste domenii in lumea noastra: economia are un set
de valori si un set de reguli proprii (expresia business is business aminteste
acest lucru), cultura are alte valori si reguli, etc. Mai mult, doua parti
fundamentale (economia si viata sociala) sunt guvernate cu mana forte de
doua autoritati diferite: patronul capitalist si respectiv guvernul. Ei au
interese diferite si supun individul la constrangeri diferite, chiar daca au si
cereri comune, in principal obedienta. Nu este de mirare ca indivizii au ajuns
sa considere munca si casa doua parti separate ale vietii.
Ganditorii anarhisti au o viziune integratoare asupra vietii individului: toate
aspectele sale sunt guvernate de scopurile individului, nu de scopurile altora.
Economia, viata sociala si celelalte vor putea fi mixate in mod liber in functie
de propriile interese. Acesta este in prezent un privilegiu rezervat liderilor,
singurii care au acces la vederea de ansamblu, integratoare a vietii. Anarhia

transforma acest privilegiu in normalitate la nivelul vietii fiecareui individ,

integrand in mod natural aspectele aparent separate ale acestei vieti.
Bakunin sustine ca institutile politice ale unei societati libere deriva din
asociatii formate la locul de munca: Pamantul apartine numai celor care il
muncesc cu mainile lor, respectiv comunelor agricole. Capitalul si mijloacele
de productie apartin lucratorilor, respectiv asociatiilor acestora. Viitoarea
organizatie politica ar trebui sa fie o federatie libera a lucratorilor. Kropotkin
a plasat comuna in centrul vietii sociale si economice a sistemului sau
anarhist-comunist. Rudolf Rocker afirma ca exploatarea patronului si tirania
guvernului au aceeasi radacina, care trebuie bineinteles taiata in orice
societate libera.
Proprietatea asupra mijloacelor de productie
Fiecare scoala anarhica are o viziune proprie asupra acestui subiect.
Individualismul promoveaza proprietatea individuala a lucratorilor asupra
firmei lor. Lucratorii ar fi parteneri egali, nu ar exista sefi sau exploatare.
Anarhistii sociali considera ca acesta rezolva multe probleme dar nu pe toate.
Pe termen lung, aceste firme aflate in proprietatea individuala a lucratorilor
lor ar putea incepe sa actioneze ca si corporatiile capitaliste prezente. De
aceea anarhistii sociali (e.g. anarho-sindicalistii) doresc o proprietate
colectiva a societatii asupra tuturor mijloacelor de productie. Lucratorii ar fi
doar agenti care ar avea drept exclusiv de folosire a acelor mijloace, dar nu
ar fi proprietarii lor. Toate deciziile sunt luate de lucratori si (daca exista)
sindicatele lor. Anarhistii comunisti merg si mai departe, sustinand ca toti
membrii societatii, lucratori sau nu, tb sa aiba un cuvant de spus asupra
modului de folosire a mijloacelor de productie.
Este important de aratat ca socializarea mijloacelor de productie sustinuta de
anarhistii sociali nu are nici o legatura cu nationalizarea lor practicata de
regimurile comuniste trecute. Socializare inseamna proprietate colectiva
detinuta de societate, formata din indivizi egali. Nationalizare inseamna
proprietate detinuta de stat, format din guvernanti. Anarhistii resping explicit
nationalizarea si considera ca lucratorii din Uniunea Sovietica nu au avut mai
mult control asupra mijloacelor de productie si a produselor lor decat au in
capitalism. Sunt anarhisti care compara Statul proprietar al productiei cu un
capitalist unic, cu toate privilegiile aferente.
Cooperarea
Ca regula generala, anarhismul inlocuieste relatiile sociale si economice
bazate pe concurenta cu cele bazate pe cooperare. Una din diferente intre
cele doua este caracterul voluntar: in timp ce in capitalism nu poti decide sa
nu ai nici un concurent, in anarhie poti decide sa nu cooperezi cu nimeni.
Societatea anarhista faciliteaza, prin organizarea ei, succesul celor care stiu
sa coopereze cu ceilalti, la fel cum societatea capitalista faciliteaza, prin
organizarea ei, succesul celor care stiu sa concureze impotriva celorlalti.
Cooperarea nu cere de la oameni un altruism deosebit, ci doar intelegerea
faptului ca aceasta este o strategie mai buna, mai eficienta decat competitia
permanenta, de a-ti atinge propriile scopuri. Ideea de a tine cont si de
interesele celorlalti atunci cand ni le realizam pe ale noastre este justificata

de teoria jocurilor (fundamentala in economie) si governing dynamics ale

lui John Nash, nu de propaganda comunista.
Decizii, management si voturi
Acesta este un subiect care starneste multa confuzie celor care il analizeaza
superficial. El a mai fost abordat in acest serial, asa incat repet aici doar
aspectul esential. Societatea prezenta se bazeaza pe delegarea autoritatii de
a lua decizii. Cei multi renunta benevol la dreptul lor de a lua decizii in
comunitate, prin alegerea unor reprezentanti care iau acele decizii pentru ei.
Mijloacele prin care comunitatea poate influenta deciziile alesilor sunt limitate
atat ca numar cat si ca putere. Societatea anarhica se bazeaza pe delegarea
competentei, dar nu a autoritatii. Expertul, omul de stiinta, inginerul,
administratorul, vor fi delegati sa rezolve problemele la care se pricep fara a
trebui sa justifice fiecare actiune in fata unora care evident nu le inteleg.
Diferenta dintre administrator si guvernant este esentiala: administratorul
este angajat de comunitate sa indeplineasca o sarcina, si raspunde direct in
fatza comunitatii. Guvernantul da legi si obliga comunitatea sa raspunda in
fatza lui. Administratorul nu are autoritate asupra altora decat in situatii
speciale si pe durata limitata. Pentru guvern, autoritatea asupra celorlalti
este singurul mod de a fi.
Conceptul de administrator, transformat in manager, exista si in campul
muncii, unde fiecare individ dispune de self-management. In capitalism,
managerul are un venit net superior restului angajatilor si are puteri de
decizie pe care angajatii nu le au. In anarhism, managerul poate fi platit mai
bine dar nu are putere de decizie mai mare decat orice alt angajat. Toate
deciziile manageriale care ii privesc si pe alti angajati sunt supuse votului
tuturor angajatilor. Singurii angajati asupra carora managerii au putere de
decizie sunt ei insisi, la fel cum au toti ceilalti.
Deciziile de grup se iau prin vot. In grupurile relativ mici, votul se face direct
(fiecare membru are un vot pe care si-l exercita direct). In confederatii sau
grupuri de grupuri, fiecare grup membru are un reprezentant imputernicit sa
voteze in numele grupului. Acest reprezentant are numai un mandat limitat si
temporar, si este obligat sa respecte intocmai instructiunile primite de la
grupul sau. In cazul in care grupul considera (prin vot intern) ca
reprezentantul sau nu a actionat corespunzator, acesta poate fi revocat
imediat si toate deciziile sale pot fi anulate. Reprezentantii nu au putere de
decizie in numele grupului, ci au doar puterea de a transmite deciziile luate
de grup. Pentru eficientza, este posibil ca reprezentantul sa ia decizii proprii
in situatii pentru care nu are instructiuni deoarece nu au fost prevazute de
grupul sau si in care nu isi poate permite sa ceara ragaz pentru consultarea
grupului. Toate aceste decizii vor fi insa revizuite de grup, supuse la vot direct
in cazul existentei unor opinii divergente, si eventual modificate sau anulate.
Grupurile vor asigura o rotatie cat mai uniforma a reprezentantilor, astfel
incat toti membrii capabili de a indeplini acest rol sa aiba sanse egale de a
primi mandate temporare.
O problema interesanta ridicata de unii critici ai anarhiei este aceea a
transformarii luarii deciziilor prin vot majoritar intr-o tiranie a majoritatii

asupra minoritatii. Cuplata cu perceptia majoritatii, a masei de oameni, ca o

turma de oi neinformate si manipulabile, aceasta creaza o imagine nu tocmai
roza a mecanismului de decizie in anarhie. Raspunsul anarhistilor la aceasta
observatie este destul de elegant: majoritatea prezenta este asa cum este
(ca o turma) deoarece este conditionata de sistem sa fie asa. Sistemele
autoritariene sunt facute pentru bunastarea unor elite, iar rolul maselor este
sa munceasca pentru acele elite. Indivizii din masa de oameni nu sunt in
stare sa ia decizii pentru ei deoarece aceasta este o capacitate pe care nu siau putut-o exersa in societatea prezenta. O societate care va cultiva
individualismul va sparge turma de oi in indivizi independenti, care iau
decizii pentru ei, in interesele lor. Diversitatea intereselor individuale
impiedica formarea de turme de oi. Acestea sunt produsul sistemelor care
uniformizeaza indivizii, de exemplu prin reducerea lor la niste roluri si functii
limitate in slujba elitelor sistemului.
INCHEIERE
Intelegerea teoriei anarhiei porneste in modul cel mai natural de la
caracteristica fundamentala a anarhiei: o societate care nu este impartita in
guvernanti si guvernati, in sefi si angajati, ci este bazata pe auto-guvernarea
si self-managementul tuturor indivizilor si grupurilor. Realizarea acestei
societati apartine indivizilor care traiesc in ea, nu unor teoreticieni,
revolutionari sau profeti.
Ca si societatea propusa, scolile de gandire anarhica ofera idei si raspunsuri
diferite la intrebarile despre anarhie. Cei care considera serialul Elkorg prea
aplecat spre stanga pot aprofunda anarhismul individualist. Cei care
considera serialul Elkorg prea aplecat spre dreapta, il pot studia pe cel
comunist. Intre aceste doua extreme exista multe alte scoli. Desi urmeaza cai
diferite, toate converg spre caracteristica fundamentala enuntata mai sus:
auto-guvernare si self-management. La aceasta diversitate naturala se
adauga dinamismul teoriei anarhiei. Diversitatea si dinamismul sunt
caracteristicile speciei umane pe care anarhia isi propune sa le valorifice mai
mult decat orice alt tip de societate.
Robert Korg

ANEXA A. ESENTE ANARHICE IN TAOISM

NOTA: Anexa A este urmare a serialului introductiv despre Teoria
Anarhiei, difuzat anterior de Altermedia in anul 2005. O a doua editie, care va
dezvolta unele din subiectele deja abordate si va introduce altele noi, este
prevazuta pentru anul 2007. Multumind pentru amabilitate autorului Robert
Korg si reamintind ca reproducerea in orice publicatie a acestui eseu este
posibila doar cu acordul autorului, oferim pentru uzul personal al cititorilor un
fisier continand serialul integral in format .doc ~150 kb. Clic dreapta/save
as
[Vezi aici episodul anterior...]
Scolile de gandire din China antica
In China antica au existat trei mari scoli de gandire cu valente
politice: Legalistii, Confucianistii si Taoistii. Toate trei au fost intemeiate intre
secolele VI si IV i.e.n. Nu ne propunem aici o sinteza a ideilor lor politice si
nici macar o analiza cuprinzatoare, ci ne vom opri asupra ideilor,
fundamentale pentru anarhie, privind natura guvernarii.
Putem spune ca Legalistii, cea mai noua dintre cele trei scoli, au promovat o
putere maxima a Statului, si au analizat mijloacele prin care acesta o poate
obtine. Confucianistii au fost mult mai idealisti, dar guvernarea propusa de ei
nu este principial diferita de a Legalistilor: China ar trebui condusa de o elita
educata in tainele filosofiei. Figura centrala a fost Confucius (numele real
Chiu Chung-ni, 551-479 i.e.n.), un membru erudit al unei familii sarace, dar
de origine artistocratica, din fosta dinastie Yin. El a devenit Marele Mareshal
al Statului Sung. Guvernarea confucianista este plasata la mijlocul drumului
dintre Legalisti si Taoisti.
Taoistii au fost primii anarhisti ai lumii, ei minimizand interferenta Statului
in societate si economie. Figura centrala a fost Lao Tzu, despre a carui viata
nu se stiu multe lucruri. Se pare ca a fost un contemporan al lui Confucius, si
chiar un cunoscut al acestuia (exista anecdote privind intalnirile celor doi
intelepti), provenind ca si el din statul Sung si din nivelul aristocratic de jos al
dinastiei Yin. Prin urmare, cei doi au avut origini si experiente de viata relativ
similare, in acele vremuri tulburi ale Chinei, dar au reactionat diferit la ele.
Confucius insista ca virtutile si valorile umane trebuiesc cultivate si aparate
cu reguli si mijloace explicite, iar Lao Tzu raspunde ca acestea vin de la sine
atunci cand omul traieste in armonie cu natura si cei din jur.
Lao Tzu deschide calea renuntarii si retragerii
Pentru Lao Tzu, indivizii si fericirea personala sunt esentiali in societate. Daca
institutiile societatii limiteaza in vreun fel dezvoltarea si fericirea oamenilor,
aceste institutii trebuie corectate sau eliminate. Lao Tzu a considerat
guvernul, cu toate legile si regulamentele lui mai numeroase decat firele de
par ale unui bivol, un veninos opresor al oamenilor, si mai de temut decat
un tigru feroce. Prin urmare, guvernarea trebuie sa fie minimala, doar un
strict necesar. Cuvantul cheie al lui Lao Tzu a devenit pasivitatea, lipsa de

actiune, deoarece orice actiune a guvernului este o interferenta in viata

oamenilor, deci numai lipsa oricarei actiuni permite indivizilor sa se dezvolte
liber. Orice interventie a guvernului este contra-productiva si conduce la
confuzie si tulburari. Cu cat mai multe tabuuri si restrictii artificiale exista in
lume, cu atat mai saraci sunt oamenii Cu cat mai multa importanta li se da
legilor si regulamentelor, cu atat mai multi hoti vor exista. sunt cunoscute
concluzii ale lui Lao Tzu, pentru care unii il considera primul ganditor care a
sesizat efectele sistemice ale interventiei guvernului in economie.
Cele mai rele interventii ale guvernului sunt taxele exagerate si
razboiul. Oamenii sunt infomentati deoarece hotii calificati consuma un
exces de taxe, si acolo unde sunt stationate armatele, agitatia si deranjul
vor creste fara intarziere. Un mare razboi este urmat de ani grei de foamete.
Cea mai inteleapta politica este de a mentine guvernarea simpla si inactiva,
aceasta permitind lumii sa se stabilizeze singura. In cuvintele lui Lao
Tzu: Asadar, inteleptul spune: nu incerc sa-i schimb, si oamenii se vor
transforma singuri; nu incerc sa-i indrept, si oamenii se vor indrepta singuri;
nu incer sa-i imbogatesc, si oamenii se vor imbogati singuri. Foarte pesimist
privind posibilitatea miscarilor populare de a schimba un guvern opresiv, Lao
Tzu a deschis calea renuntarii, a retragerii si a limitarii dorintelor personale.
Tao Te Ching
Tao Te Ching este un text antic chinez care combina invataturi spirituale,
intelepciune populara, gandire politica, idei anti-Confucianiste, observatii ale
naturii, cosmologie si misticism. Forma cunoscuta in prezent a textului este
considerata de specialisti un amalgam de fragmente din invataturile mai
multor intelepti chinezi din secolele VII II i.e.n.
Legenda populara a originii Tao Te Ching il atribuie insa Batranului Intelept
Lao Tzu, si este ea insasi incarcata de simboluri in spiritul Tao. Candva in
secolul V i.e.n., Lao Tzu era pastratorul arhivelor regale ale statului Chou.
Anticipand decaderea Statului si a lumii sale, el si-a impachetat lucrurile si a
decis sa o paraseasca prin Poarta de Vest. Paznicul Portii, Yin-hsi, intelegand
ca inteleptul paraseste lumea, l-a rugat sa scrie ceva pentru el. Batranul
Intelept a coborat din carul sau cu boi (o scena clasica in artele vizuale
chinezesti) si a inceput sa scrie o carte compusa din doua parti: Tao si Te.
Dupa o munca de mai multe ore, Lao Tzu i-a dat Paznicului textul de cca 5000
de caractere si a plecat spre Vest. Simbolic, legenda arata ca Inteleptul
cunostea secretele lumii sale (era pastratorul arhivei regale), iar invataturile
lui sunt cheile care deschid Poarta acelei lumi. Generozitatea Inteleptului este
impresionanta: el scrie cartea fara a se lasa rugat si fara a astepta
recompense, desi era un om umil, calatorind intr-un car cu boi si nu intr-o
trasura regala.
Exista 1000 de motive pentru care mesajul cuprins in Tao Te Ching nu este la
indemana oricui, iar miile de traduceri facute sunt toate diferite. Un motiv
invocat adesea este natura limbii in care a fost scris originalul: chineza antica
este o limba pictoriala, fara unitati de text precum propozitiile, fara gramatica
si deci fara functii gramaticale ca subiect si obiect, fara singular si plural, fara
distinctii intre verbe, substantive si adjective, fara trecut, prezent sau viitor.

Limbile europene sunt perceptuale si fac explicit toate distinctiile de mai sus
si altele. Orice traducere din chineza intr-o limba europeana presupune un
proces artificial de fragmentare a contextului in concepte separate conform
functiilor, categoriilor si relatiilor familiare europenilor. Un motiv mai profund
pentru care Tao Te Ching este greu accesibil cititorilor este insasi natura
textului ca reprezentare a unui lucru, care va fi intotdeauna doar o imagine a
lucrului in sine. Calea de la reprezentare la lucru poate fi parcursa numai prin
descoperire.
Despre Tao Te Ching s-au scris si se vor mai scrie mii de carti si articole, fiind
un text care rivalizeaza in popularitate Biblia crestina. S-ar putea scrie carti
pe marginea fiecarui verset in parte. Noi ne vom limita la traduceri usor
personalizate ale unor versete in care pot fi recunoscute idei anarhice privind
guvernarea oamenilor, legile si regulile sociale, proprietatea si profitul
material, bogatiile aparente ca surse de coruptie si decadere si bogatiile
adevarate ca sursa a vietii fericite. O traducere satisfacatoare a titlului Tao Te
Chingsau a conceptului wu-wei depaseste scopurile acestei prime versiuni a
serialului nostru. Mai precizam ca versetele de mai jos nu sunt complete, ci
am selectat doar fragmentele relevante pentru subiectul nostru.
Versetul 3
Putting a value on status will cause people to compete
Hoarding treasure will turn them into thieves
Showing off possessions will disturb their daily lives
Thus the sage rules
by stilling minds and opening hearts
by filling bellies and strenghtening bones
He shows people how to be simple
and live without desires
To be content and not look for other ways
With people so pure
Who could trick them?
What clever ideas could lead them astray?
Versetul 9
Grabbing and stuffing
there is no end to it
Fill a house with gold and jade
and no one can protect it
Puff yourself with honor and pride
and no one can save you from a fall
Versetul 10
As you love people an rule the state
can you be free of self-interest?
Versetul 17

The great ruler speaks little

and his words are priceless
He works without self-interest
and leaves no trace
When all is finished, the people say
It happened by itself
Versetul 18
When the greatness of Tao is present
action arises from ones own heart
When the greatness of Tao is absent
action comes from the rules of kindness and justice
If you need rules to be just,
if you act virtuous
this is a sure sign that virtue is absent
Only when the family loses its harmony
do we hear of dutiful sons
Only when the State is in chaos
do we hear of loyal ministers
Versetul 19
Abandon the rules of kindness
discard righteous actions
and the people will return
to their own natural affections
Abandon book learning
discard rules of behavior
and the people will have no worries
Abandon plots and schemes
discard profit-seeking
and the people will not become thieves.
These lessons are mere elaborations
The essence of my teachings is this:
See with original purity
Embrace with original simplicity
Reduce what you have
Decrease what you want
Versetul 22
The Sage knows how to follow
so he comes to command
He does not compete
so no one under Heaven can compete with him
Versetul 30

Those who rule in accordance with Tao

do not use force against the world
For that which is forced is likely to resist
Things that gain a place by force
will flourish for a time
but then fade away
Versetul 38
When Tao is lost one must learn the rules of virtue
When virtue is lost one must learn the rules of kindness
When kindness is lost one must learn the rules of justice
When justice is lost one must learn the rules of conduct
And when the high-blown rules of conduct are not followed
people are seized by the arm and it is forced on them
The rules of conduct are just a show of devotion and loyalty
quite confusing to the heart
And when men rely on these rules for guidance
oh, what ignorance abounds!
Versetul 46
When Tao is present in the empire
men follow their own nature
and work horses are in the fields
When Tao is absent from the empire
men go astray
and war horses breed on sacred ground
Versetul 51
To create without owning
To give without expecting
To fill without claiming
This is the profound action of Tao
The highest expression of Te
Versetul 53
See how magnificent the courts have become
The women dress in colorful gowns
The men carry well-crafted swords
Food and drink overflow
Wealth and finery abound
Yet in the shadow of all this splendor
the fields grow barren
the granaries are all but empty
I say this pomp at the expense of others
is like the boasting of thieves after a looting
Surely it is contrary to Tao
Surely it cuts against the grain of the whole empire

Versetul 57
To rule a state, have a known plan
To win a battle, have an unknown plan
To gain the universe, have no plan at all
Let the universe itself reveal to you its splendor
How do I know this?
The more restrictions, the more poverty
The more weapons, the more fear in the land
The more cleverness, the more strange events
The more laws, the more lawbreakers
Versetul 58
When the ruler follows his heart
his people are simple and pure
When he meddles with their lives
they become restless and disturbed
Versetul 60
Govern a nation as you would fry a small fish
Versetul 61
The Sage wants to uplift the people
The people want to follow the Sage
only by being low does this come to be
The Sage bows to the people
the people bow to the Sage
and when they all lift up their heads
only greatness remains
Versetul 62
If a person seems wicked
do not cast him away
Awaken him with your words
Elevate him with your deeds
Requite his injury with your kindness
Do not cast him away
cast away his wickedness
Versetul 65
The ancient rulers were simple-hearted
and blended with the common people
They did not shine forth
They did not rule with cleverness
So the nation was blessed

Now the rulers are filled with clever ideas

and the lives of people are filled with hardship
So the nation is cursed
Versetul 66
Why do the hundred rivers
turn and rush toward the sea?
Because it naturally stays below them
He who wishes to rule over the people
must speak as if below them
He who wishes to lead the people
must walk as if behind them
So the Sage rules over the people
but he does not weigh them down
He leads the people
but does not block their way
Versetul 75
Why are the people starving?
because their grain is being eaten up by taxes
thats why they are starving
Why are the people rebellious?
because those above them meddle in their lives
thats why they are rebellious
Versetul 80
Let every State be simple
like a small village with few people
There may be tools to speed things up
then of a hundred times
yet no one will care to use them
There may be boats and carriages
yet they will remain without riders
There may be armor and weaponry
yet they will sit collecting dust
The people must take death seriously
and not waste their lives in distant lands
Let them return to the knotting of cord
Let them enjoy their food and take care of their clothing
Let them be content in their homes and joyful in the way they live
Neighboring villages are within sight of each other
Roosters and dogs can be heard in the distance
Should a man grow old and die
without ever leaving this village
there was nothing he missed

Chuang Tzu primul anarhist al lumii

Doua secole dupa Lao Tzu, Chuang Tzu (369 cca 286 i.e.n.), considerat
urmasul lui Lao Tzu, un mare invatat si stilist care a scris in parabole
alegorice, a dus mai departe ideile maestrului spre o concluzie fireasca:
anarhismul. Chunag Tzu devine astfel primul anarhist din istoria lumii. El
provenea din vechea aristocratie din statul Meng si, desi era doar un banal
oficial in acel stat, faima lui s-a raspandit atat de mult prin toata China incat
Regele Wei din Regatul Chu i-a trimis prin emisarii sai incarcati cu daruri
invitatia de a deveni ministrul sau sef. Declaratia extrem de dispretuitoare
prin care Chuang Tzu a refuzat oferta Regelui a intrat in istorie ca una dintre
cele mai vii ilustrari ale contrastului dintre relele puterii statale si virtutile
vietii private: O mie de uncii de aur sunt intr-adevar o mare recompensa, iar
biroul ministrului sef este cu siguranta o pozitie inalta. Dar, domnul meu,
dumneavoastra nu ati vazut bivolul de sacrificiu asteptand sacrificiile la
templul regal al Statului? Este bine ingrijit si hranit cativa ani, impodobit cu
brocade scumpe, pentru a fi gata de a intra in Marele Templu. In acea clipa,
desi ar schimba bucuros locul sau cu al oricarui porc singuratic, poate el s-o
faca? Asadar, si inca repede, pleaca din fata mea! Nu ma murdari. Mai bine
mi-as trai viata intr-o ripa noroioasa, dupa pofta inimii mele, decat sa port
chingile unui stapan. Nu voi accepta niciodata o functie oficiala, si astfel imi
voi putea urmari propriile idealuri.
Chuang Tzu a anticipat cu doua milenii resemnarea lui Bakunin de a mai
cauta o forma de guvernare pozitiva: Exista conceptul de a lasa omenirea sa
se descurce singura; nu exista conceptul de a guverna omenirea. Tot
Chunang Tzu a anticipat si ideea de ordine spontana a lui
Proudhon: Ordinea buna a lucrurilor se obtine de la sine cand acestea sunt
lasate in pace. Oamenii obisnuiti au o natura simpla: ei se invart de colocolo, sunt imbracati, hraniti este ceea ce poate fi numit libertatea lor
naturala. Acesti oameni cu libertate naturala nu trebuiau sa se supuna
niciunor constrangeri, si nu erau agresivi, nici razvratiti. In timp ce aceasta
libertate le permite sa-si conduca vietile asa cum doresc ei, regulile impuse
de guverne transforma natura intr-un Pat al lui Procust. Aceste reguli trag de
picioarele scurte ale ratei pentru a le face mai lungi, si taie picioarele lungi
ale bitlanului pentru a le face scrute. In concluzie,Lumea pur si simplu nu
are nevoie de guvernare. De fapt ar trebui sa nu fie guvernata.
Alaturi de efectele regulilor sale asupra oamenilor, guvernarea mai
pacatuieste prin faptul ca este ea insasi facuta din guvernanti care, la randul
lor, sunt oameni de o anumita factura. Un mic hot de buzunare ajunge dupa
gratii. Un mare mafiot ajunge sef de stat, a observat Chuang Tzu. Deci
singura diferenta dintre un conducator de stat si un gainar este dimensiunea
furturilor sale. Leit-motivul hotului legiuitor avea sa fie folosit si de Cicero si
ganditori crestini medievali.
Pao Ching-yen despre institutionalizarea violentei in guverne
Gandirea taoista a inflorit si datorita lui Pao Ching-yen, care a trait in secolul
IV e.n., dar despre a carui viata nu se stie nimic. El a fost cel mai anarhist
dintre taoisti. Dezvoltand ideile lui Chuang-Tzu, Pao a aratat diferenta dintre
viata idilica din vechime, fara regi si fara guverne, si viata mizerabila condusa

de acestia in zilele sale. In timpurile vechi, nu erau nici conducatori nici

oficiali. Oamenii sapau puturi si beau apa, cultivau pamantul si mancau
roadele lui. La rasaritul soarelui ei mergeau la munca, iar la apus se
odihneau. Vazandu-si linistit de treburile lor fara alte complicatii, isi implineau
vietile dupa voia lor. Nu existau razboaie, deoarece ideeile de folosire a
puterii pentru a obtine avantaje nu aparusera. Notam contrastul dintre
perceptia lui Pao Ching-yen asupra acelor vremuri si perceptia noastra,
dominata de legea junglei, manifestata in conflicte permanente intre membrii
tribului ca si intre triburi. Vom vedea imediat ca Pao nu ignora complet
conflictele dintre indivizi, dar le considera inofensive prin comparatie cu
acelea dintre conducatorii care urmau sa apara.
In acest decor idilic de pace si multumire, Statul a instituit violenta si
inselaciunea. Istoria guvernarii este istoria violentei, a celor puternici
jefuindu-i pe cei slabi. Tirani cruzi se intrec in orgii ale violentei; fiind
conducatori, ei isi puteau da frau liber tuturor dorintelor. Institutionalizarea
violentei in guverne a amplificat mult si micile conflicte ale oamenilor din
viata de zi cu zi idee detaliata in paragraful urmator. Pao considera triviale
aceste mici conflicte intre oameni obsinuiti, acestia neavand putere sa faca
prea mult rau. Ei nu aveau mosii intinse care sa starneasca invidia si lacomia.
Nu aveau autoritatea de a extinde lupta lor asupra altora. Nu puteau aduna
masele in sprijinul lor. Cum se pot compara aceste incidente cu spectacolul
puterii regale, care aduna armate si muta batalioane pe lungi distante,
facand oameni care nu urasc pe nimeni sa atace semeni ai lor care nu le-au
facut nici un rau?
Dovedind reale aptitudini pentru intelegerea psihologiei politice, Pao Chingyen arata si cum aceste conflicte institutionalizate genereaza, prin imitatie,
violenta la nivelul indivizilor. In mediul lor natural, fara Stat, gandurile
oamenilor s-ar orienta spre treburile lor zilnice si nu spre jefuirea vecinilor.
Dar conducatorii opreseaza si saracesc oamenii, pe de o parte obligandu-i sa
munceasca fara odihna iar pe de alta luand mereu lucruri de la ei. Oamenii
devin astfel nefericiti si conflictuali. Armele si scuturile, destinate pacificarii
lor, sunt furate de banditi pentru a fi folosite tot la jefuirea oamenilor. Toate
aceste probleme se nasc din simpla existenta a conducatorilor. Obisnuita idee
despre necesitatea unui guvern puternic pentru a controla dezordinea
cauzata de indivizi comite grava eroare de a confuda cauza cu efectul,
concluzioneaza Pao.
Cand i se amintea ca au existat si conducatori buni, Pao raspundea ca
guvernul insusi este o exploatare violenta a celor slabi de catre cei puternici.
Sistemul insusi este problema, obiectivul guvernului nefiind bunastarea
oamenilor ci controlul si jefuirea lor. Nici un conducator, oricat de bun, nu
poate compensa deficientele sistemului prin care conduce.
Ssu-ma Chien dezvolta dimensiunea economica a Taoismului
Singurul ganditor antic chinez care s-a concentrat indeaproape asupra
domeniului economic al vietii a fost distinsul istoric Ssu-ma Chien (145-90
BC). Chien a fost un critic al interventiei guvernului in economie si a
considerat ca un guvern minimal, ca si un guvern care nu face concurenta
domeniului privat, duce la abundenta hranei si a hainelor. Aceste idei sunt

reprezentative pentru curentul taoist, dar Chien, un individ social si

sofisticat, a respins ideea ca oamenii pot rezolva problemele economice
reducandu-si dorintele la un minim. Din contra, a spus el, oamenii doresc cele
mai bune produse si servicii, doresc o viata usoara si comfortabila. Prin
urmare, oamenii cauta bunastarea intr-un sens mai familiar noua.
Chien este vazut ca un precursor al conceptelor de free market, diviziune a
muncii si specializare. Fiecare om are nevoie doar sa fie lasat sa-si
foloseasca abilitatile sale native pentru a obtine ceea ce doreste. Cand acest
lucru se intampla si fiecare isi vede de afacerea lui atunci, la fel ca apa care
curge natural la vale, vor curge si bunurile zi si noapte, fara sa fie dirijate de
nimeni, iar oamenii le vor produce fara a fi constransi. Nu este aceasta
situatie conforma cu ratiunea noastra? Nu este un rezultat natural?continua
Chien. Iar daca toate lucrurile merg in mod natural, ce nevoie mai este de
directive ale guvernului, mobilizarea fortei de munca si adunari periodice?

Referinte Bibliografice
Acest material Elkorg are la baza idei publicate de Murray N. Rothbard pentru
Ludwig von Misses Institute, si cartea Tao Te Ching de Jonathan Star.