Sunteți pe pagina 1din 3

Luceafarul

de Mihai Eminescu
-comentariul strofelor 89-96Strofele 89-96 fac parte din tabloul al patrulea al poeziei
Luceafarul de Mihai Eminescu. Tema acestui tablou este
dragostea dintre Catalin si Catalina, idila celor doi intr-o natura
romantica, cei doi aflandu-se intr-un taram tainic, paradisiac.
Tipurile de lirism prezente in text sunt lirismul rolurilor si
lirismul narativ. Astfel, exista un nucleu narativ si al dialogului
care se poate identifica prin prezenta verbelor (vedea, a
prins, ridica), cat si prin marci temporale (noaptea mea de
patimi).
Lirica rolurilor se identifica prin prezenta liniei de dialog.
Poetul se identifica cu un personaj si exprima sentimente
care nu sunt propriu-zis ale sale. Astfel, Mihai Eminescu este
vocea iubitului, care ii declara fetei iubire eterna (visul meu
din urma).
89
-O, lasa-mi capul meu pe san,
Iubito, sa se culce
Sub raza ochiului senin
Si negrait de dulce;
90
Cu farmecul luminii reci
Gandirile strabate-mi,
Revarsa liniste de veci
Pe noaptea mea de patimi.
91
Si de asupra mea ramai
Durerea mea de-o curma,
Caci esti iubirea mea dentai
Si visul meu din urma.
Ideea poetica prezenta in cele 3 strofe este aceea a
perechii edenice. Ideea este exprimata prin declatratia lui
Catalin de iubire eterna: Caci esti iubirea mea dentai/ Si visul
meu din urma. Dragostea baiatului pentru fata de imparat este
atat de profunda incat ajunge sa o perceapa ca pe un luceafar
(cu ochi senini, cu farmecul luminii reci). Durerea mea de-o

curma sugereaza profunzimiea iubirii lui Catalin care simte,


asemeni eului din poezia Oda, o suferinta dureros de dulce.
92
Hyperion vedea de sus
Uimirea-n a lor fata;
Abia un brat pe gat i-a pus
Si ea l-a prins in brata
93
Miroase florile-argintii
Si cad, o dulce ploaie,
Pe crestetele-a doi copii
Cu plete lungi, balaie.
Ideea celor doua strofe este mitul androginului. Astfel, se
desfasoara un scenariu erotic tipic eminescian. Catalin si
Catalina stau impreuna, seara, la lumina lunii, cuprinsi de
farmecul iubirii. Dragostea dintre cei doi sugereaza unirea lor
intr-o singura fiinta.
94
Ea, imbatata de amor,
Ridica ochii. Vede
Luceafarul. Si-ncetisor
Dorintele-I increde:
95
-Cobori in jos, luceafar bland,
Alunecand pe-o raza,
Patrunde-n codru si in gand,
Norocu-mi lumineaza!
Fata de imparat priveste, din nou, spre cer si il invoca pe
luceafar, pentru a treia oara, insa acum nu ii cere sa ii lumineze
viata, ci se adreseaza stelelor cu noroc pentru a-si asigura
destinul terestru.
96
El tremura ca alte dati
In codri si pe dealuri,
Calauzind singuratati
De miscatoare valuri
Ideea acestor versuri este transhumanta, natura este in
concordanta cu sentimentele luceafarului. Codri si dealurile
tremura odata cu el la emotia chemarii fetei. Totodata, versul

Calauzind singuratati exemplifica desavarsit conditia omului


de geniu. Hyperion vede iubirea dintre Catalin si Catalina si in
final, devine nemuritor si rece. Luceafarul intelege faptul ca
geniul nu-si poate gasi fericirea in lumea oamenilor obisnuiti,
dar nici nu poate ferici pe cineva.