Sunteți pe pagina 1din 8

DOCUMENT SI LUME MITICA.

Hronicul si cantecul varstelor ofera date importante despre anii de formatie ai scriitorului (copilaria si
adolescenta, universul satului in care a luat intaiul contact cu natura si societatea, mediul familial in
care a crescut, scolile pe care Ie-a urmat, evenimentele istorice pe care le-a trait) si de aceea
raportarea la biografia propriu-zisa ni se impune firesc. Pe langa aceasta, o a doua raportare necesara
- la opera poetica - dezvaluie adancimile laboratorului de creatie, germenii unor poeme sau imagini,
circularitatea anumitor teme si motive, anume tipare fundamentale ale imaginarului poetic, dar si
expresivitatea artistica a stilului memorialistic.
In sonoritatile limbii vechi, titlul de rezonanta goetheana (Hronicul si cantecul varstelor - Baga/Poezie
si adevar - Goethe) sugereaza dubla dimensiune a evocarii: cea documentara, de hronic" - cronica
subiectiva a vietii unei personalitati, inserand amintiri organizate cronologic, si cea artistica, relevand
un prozator liric care se descopera cu o mare intensitate afectiva si o minte mito-logizanta" ce
descopera reperele arhetipale ale existentei sale, tacand posibila integrarea ei in geografia
mitologica" a operei. Viata si opera se intrepatrund in cercul unui destin exemplar.
Dar care este universul interior si secret al personalitatii lui Blaga? Cum s-a modelat si definit
constiinta artistica a poetului si filosofului Blaga, in cercul familiei, in orizontul mitic al satului, in
conjunctura marilor evenimente ale istoriei? Care este sensul unificator al experientelor sale
existentiale? Vom afla raspunsurile la aceste intrebari urmarind cele doua planuri ale relatarii: cel
realist-do-cumentar si cel mitic.
Nu e lipsit de interes sa observam ca viziunea mitica secondeaza planul realist numai in evocarea
satului si a copilariei, adica in prima parte a cartii. Firesc, intrucat copilaria si satul reprezinta
paradisul, universul ideal, loc al intalnirii cu sacrul si al structurilor arhetipale.
REFUZUL CUVANTULUI
Mult mai bogata in potentiale transferuri de imagini catre opera poetica este, de asemenea, prima
parte a Hronicului. De aceea am ales sa insistam, in mai mare masura, asupra acestui segment de
viata al memoriilor.
"Inceputurile mele stau sub semnul unei fabuloase absente a cuvantului. () Poate ca starea mea
embrionara se prelungea dincolo de orice termen normal, (), sau poate o nefireasca luciditate s-a
varat, cu efecte de anulare, intre mine si cuvant."
Astfel se deschide Hronicul. Blaga alege cu grija termenul ,fabulos", parca indemnat de aceeasi vointa
mitolo-gizanta, pentru a se referi la aceasta tulburatoare poveste plina de penumbre a cuvantului^.
Nascut la 9 mai 1895, in satul Lancram, langa Sebes-Alba, poetul, ce se portretizeaza metaforic mut
ca o lebada", a inceput sa vorbeasca abia la varsta de patru ani. Cum s-ar putea explica, prin ce
nestiuta, nici macar banuita nostalgie a originilor, aceasta teama de vorba rostita? Nu cumva ea
ascundea un refuz al lumii - creatie a cuvantului zamislitor, o neacceptare a nasterii,
neconstientizata? Oricum ar fi, este stiut faptul ca Lucian Blaga a ramas toata viata cu o recunoscuta
rezerva, aproape sfiala, fata de cuvant. Din perspectiva operei sale literare insa, spectaculosul
eveniment biografic intregeste mitul poetic blagian: tacerea initiala ar putea semnifica noaptea

originara, matema, indistinctia dintre eu si unitatea primordiala", este ca o incrancenata nevoie de a


ramane in tara fara nume", in vechea patrie a Mumelor", pentru viitorul poet permanent obsedat
de intoarcerea in ciclul elementelor", la obarsie, la izvor".
Refuzul cuvantului este, cum sugereaza aici chiar autorul, o prelungire a starn edenice a omului, de
dinaintea nasterii, caci cuvantul este interpretat de Blaga drept semn al rupturii si instrainarii de
paradis, al distantei si exilului. De aceea viitorul poet refuza, simbolic, rostirea, pastrand parca in
memoria afectiva imaginea copilului ce se incrancenase nefiresc sa nu vorbeasca: Amare foarte sunt
toate cuvintele".
CASA PARINTEASCA, TATA SI MAMA.
In geografia mitologica" a operei lui Blaga, strabatuta de nostalgia intoarcerii langa sufletul satului",
casa parinteasca din Lancram (satul ce poarta in nume sunetele lacrimei") poate constitui reperul
arhetipal central, cercul vetrei", in care devine posibil schimbul de taine cu stramosii", de unde
incep aventurile" eului, in suprema intimitate cu Totul". Castanul care strajuia casa este simbolul
caminului parintesc, dar si al armonioasei integrari a omului in circuitul vietii si mortii: "Banuiam sub
scoarta castanului lacasul unui duh legat in chip misterios de destinul casei si al familiei (castanul
avea sa se stinga, de altfel, mai tarziu, tocmai in anul in care murea si Tata)".
Descrisi in viziune mitologizanta, parintii dobandesc dimensiuni suprareale, devin Tata si Mama zeitati ale locului. Tatal, preotul Isidor Blaga, spirit de o mare patrundere intelectuala, un libercugetator", de o exuberanta si de o volubilitate deosebit de simpatica", deschis deopotriva catre
inlesnirile tehnice ale civilizatiei si speculatiile metafizicii, este zeul atotstiutor, model viu si autoritar
in familie si comunitatea satului. Ce face Popa, sau cel cu barba de argint si cu mintea de aur? se
intrebau taranii, iscodindu-i cararile si pasii, si-i urmau pilda" Mama este o ,fiinta primara", o
,stramuma", figura ei, fixata in arhaic, se armonizeaza cu imaginea unei lumi ramase in tiparele sale
stravechi. Mama - isi aminteste scriitorul - era ,fara multa scoala, cu instincte materne si feminine
preistorice. Preistorice in sensul deplinalalii vitale, grele, masive. Nu avea Mama cunostinte folclorice
deosebit de bogate, dar ea traia aievea intr-o lume croita pe masura celei folclorice. Existential
incadrata de zarea magiei. Ea se simtea cu toata faptura ei vibrand intr-o lume strabatuta de puteri
misterioase, dar nu se abandona niciodata visarii. Fiinta impersonala, fara gand intors asupra ei
insasi, stapanita numai de sacrul egoism al familiei, Mama era substanta activa in jurul careia luau
infatisare palpabila toate randuielile vietii noastre".
SATUL
Satul este strajuit de munti care, in imaginatia copilului, deveneau zeitati ale copilariei, ca si Tatal si
Mama, o margine a lumii, dincolo de care nu mai era decat povestea".
Autorul, care a scris Spatiul mioritic si Elogiul satului romanesc, marturiseste: Satul era pentru mine
o zona de minunate interferente in care realitatea, cu temeiurile ei palpabile, se intalnea cu povestea
si cu mitologia biblica, ce-si aveau si ele certitudinile lor. ingerii si Tartorul dracilor, cu puii sai negri,
erau pentru mine fiinte ce populau insasi lumea satului. Traiam palpitand si cu rasuflarea oprita cand
de mirare, cand de spaima, in mijlocul acestei lumi'.

Pentru copilul de atunci, topografia satului cuprindea multe locuri de intalnire a realului cu
suprarealul, iar timpul subiectiv se reducea la o singura dimensiune: jocul. Timpul mi-l iroseam in
joaca aproape neintrerupta." Jocul devine, pentru psihologia copilului, spatiul de irupere a sacrului in
lume, mijlocul de acces la misteriosul existentei, perceptibil numai pentru el, la nivelul de cunoastere
sensibila a primitivului. Tinda intunecoasa a vecinului e salasul dracului. impreuna cu alti vreo
douazeci de baieti, l-a alungat, intr-o duminica dupa-amiaza, cand nimeni nu era acasa, navalind, cu
un iures de trib din dumbravile negre ale Africir, asupra usii zavorate si daramand-o:
Zeci de brate s-au ridicat si au izbit cu toata puterea in usa in dosul careia banuiam ascuns duhul
beznei. Loviturile erau insotite de strigate nearticulate si de asurzitoare zgomote de metal.
Buzduganul nazdravan nu-l vedeam, dar il simteam lucrand printre noi. Se iscase in noi ca o magica
furie, ca o sacra betie, ce ne da indrazneala de necrezut de a infrunta nevazutul si de a grabi
deznodamantul."

Capacitatea fabulatorie a copilului actioneaza, dupa tiparele jocului, asupra realitatii exterioare,
transfigurand-o intre aceleasi limite miscatoare ale imaginatiei. Undeva la marginea satului se afla un
noroi fara fund, care duce in iad. Mai departe, in dealul viilor", e o rapa rosie, locuita de un capcaun.
Cainele turbat lasa in rana niste catei mici, aproape nevazuti - de aceea turbeaza cei muscati!"
Aceasta magica lamurire" o auzise copilul de la o batrana din sat, chemata sa spele rana unuia dintre
prieteni - Vasile al Banateanului -, muscat de un caine turbat. Murmurele si gesturile de ritual
ancestrai' ale batranei, al caror talc i se pare copilului ca-l intuise, il asezau dintr-odata intr-o lume
halucinanta, de izbelisti si de primejdii fara leac, ce pot sa cada de pretutindeni si de nicaieri'.
IMPARATIA NISIPULUI."
Religiozitatea - ca dimensiune a fiintei intime in relatie cu Dumnezeu - in acesti ani ai copilariei se
exprima intens. Jocurile copilariei in imparatia nisipului' o dezvaluie printr-o creativitate exploziva.
Jocul isi arata, asadar, si o dimensiune grava, o functie cvasi-religioasa, situand, intuitiv, copilul,
printr-o spontaneitate creatoare", aproape de Dumnezeu.
Pentru viitorul poet. Dumnezeu va fi definitiv pierdut in inchipuirile copilariei: Cand eram copil, ma
jucam cu tine/si-n inchipuire te desfaceam cum desfaci o jucarie". Iata ce-si aminteste despre intaiul
sau ideal" de viata: Varsta mea, de la cinci la sapte ani, sta sub zodia de aurora a prieteniei cu
Vasile Banateanu, Roman al lui Tudorel si Adam al Vicii - adevaratii prieteni, rudele mai presus de
sange. Eram nascuti tuspatru in acelasi an". ,Jocurile noastre iscodisera toate virtutile nisipului. () Din
elementul usor umezit cladeam bolti, labirinte, biserici. Mai ales biserici. Imi pusesem in cap sa devin
odata zidar de biserici Acesta a fost intaiul meu ideal de viata. Si ma vedeam cu toata gravitatea
acolo pe gramada de tarana. in exercitiul maret al viitoarei mele meserii."
MIRARI Sl DESCOPERIRI
Pastrand nealterate, in spatiul memoriei, uimirea si nedumeririle copilului, adultul reediteaza, printrun joc al dedublarii, care este si jocul sensibil cu granita dintre real si mit, cateva dintre tulburarile,
nelinistile interogative si aventurile" acestei varste. Copilul se intreaba, deopotriva cu altii de seama

lui, cum o ft oare cand esti mort" si-si raspunde ca mort trebuie sa fie ca si viu () traiesti mai
departe si nu stii ca ai murit" Mintea indrazneste alte paradoxale asociatii: poale chiar ei, care se afla
in ulita vorbind, sunt morti, dar nu-si dau seama Alta dala, insotindu-si tatal sa supravegheze ,felul
muncii si sporul lucratorilor tocmiti cu ziua". Ia sapa, afla ca nodul de lichid spumos, alb, ca un
scuipat", atarnand de firele de iarba de-a lungul drumului, este scuipatul cucului'. Tatal ii strecoara
in suflet o neliniste: Cucul canta si scuipa Uneori scuipa dupa copii, iar cei de-i nimereste nu mai
cresc!" Spaima copilului este atat de mare incat auzind, mai tarziu, un cuc cantand in apropierea
locului unde ei se odihneau urmarea cu respiratia taiata cantecul infricosatoarei paseri, ce putea sa-i
reteze cresterea in lungul drumului si sa-I lase pitic in calea vietii'.
Una dintre uluitoarele aventuri" ale copilului, retraita afectiv de matur, este aceea cand apus la
incercare cerui': Umbland odata pe ulita cu ochii in sus, am bagat de seama ca cerul venea tot cu
mine. Zenitul se misca din loc in loc - tinandu-se neintrerupt deasupra mea! Era o mare descoperire
cu totul noua, pe care ma simteam obligat sa o pastrez ca un mare secret in cel mai ascuns ungher al
inimii'. Totusi, se intelege cu un prieten sa alerge amandoi in directii contrare, asa incat cerul,
tinandu-se dupa fiecare, sa se despice in doua, dezva-luindu-si ingerii ,Si Adam, induplecat si el de
logica mea, ce parea inchegata si fara gres, o lua pe ulita in sus, iar eu pe ulita in jos"
SUB ARINI."
Copilul repeta mirarile si intrebarile primilor oameni, sub forma de joc - experienta initiatica. Dupa
Blaga, copilaria este starea genuina a creatiei: Dezmaturile si alergaturile fara frau ale imaginatiei""
se elibereaza prin joc, care este si un joc al mintii, al cugetului de copil ce-si invata imperativele de la
pasari si fiori:
Uneori () cadea asupra noastra sarcina de a ne duce dupa-amiaza cu gastele, la pasune, sub arini,
un loc in partea mai de sus a satului, intre iaz si razoare. Luaseram obiceiul de a sta intr-o rana la
umbra unui arin, din care cadeau arome amarui peste noi, in timp ce puii de gasca () se imprastiau in
cautarea ierbii si a troscotelului. () In mijlocul cercului nostru dupa-amiezile deveneau parca mai
lungi, dupa cum erau si jocurile si povestile. Ne istoriseam () intamplari mai vechi sau mai noi, din
cutare sau cutare ulita si evenimente suspecte, acoperite de noapte, din cronica erotica a satului. Sau
nascoceam, cu inchipuire draceasca, vreo cruzime, ce urma s-o ducem la indeplinire pe socoteala mai
ales a gusatilor, fonfilor, tontilor, zanaticilor sau bicisnicilor din localitate. Blestematiile planuite nu
erau totdeauna inofensive, caci uneori ne dadeam indemn, fara de astampar, pana ce le duceam la
capat. In acest cadru de completa nuditate a naturii rasarea in noi flora confuza a tuturor instinctelor
si ciuguleam din ciorchinii celor mai varii stricaciuni ale inchipuirii, cu desavarsita nevinovatie."
Sub impulsul fanteziei ludice, existenta copilului devine joc, prelungire in poveste, straniu amestec de
cruzime si inocenta, cu un inconstient mimetism al gesturilor si limbajului, ce vine dintr-o memorie
colectiva. Jocul trebuie inteles, in ultima instanta, ca metafora a existentei.
in masura in care este un elogiu indirect al satului ca tip de spiritualitate, Hronicul este si un elogiu al
copilariei - nu doar ca varsta biologica, ci si ca varsta interioara: iata o constanta a scrisului blagian.
VACANTELE

Evocarea primilor ani de scoala, la Sebes-Alba, poarta insemnul rupturii de paradis. Cu atat mai mult
vacantele petrecute acasa vor capata valente compensatorii. Cea dintai vacanta mare de vara aduce
un sentiment de libertate ce da zilelor noastre intensitati de apogeu".
Cei patru prieteni se lasa cuprinsi de o adevarata euforie a salbaticirii:
Cat era ziua de lunga, stam goi, in namol sau pe iarba, langa raul care-si avea vadul la cativa pasi de
casa. () Cea mai apriga placere a noastra era sa rapim pentru o jumatate de ceas cate-un cal din
herghelie, ce pastea prin apropiere. O luam la goana, calari, goi, pana departe sub o padurice de
salcii, unde, daca am fi avut parul lung ca Avesalom, am fi putut ramanea spanzurati de crengi, caii
scapandu-ne, de sub picioare, ca din prastie."
Tabloul este de o exploziva, primitiva vitalitate.
Pentru copilul care traise prea timpuriu drama dezradacinarii", calatoria din vara anului 1903, intr-o
alta vacanta, in Muntii Sebesului, la Bistrita, se transforma in eveniment memorabil, cu reverberatii
afective de durata. Paginile poematice care cuprind imaginea Surianului, imaginea satului Capalna,
precum si imaginile stranii si baroce ale olarilor gusati din Sasciori rotunjesc cosmosul generic",
emblematic" al spatiului mitic: muntele, padurea, simbolurile acvatice (iezerul, izvorul), bestiarul
(ursul, mistretul, vipera, balaurul) -iata un intreg univers totalizant, plenar valorizat aici in sensul
sugerarii inefabilei comunicari intre nivelurile existentei:
In vacanta mare din vara anului 1903 aveam sa-mi sporesc orizontul cu experienta unei lumi noi, a Muntelui. ()
Vom pleca in Muntii Sebesului, la Bistrita. () Trecuram prin Sebes, apoi prin alte doua sate, ca sa ajungem la
Sasciori, un targusor situat chiar sub poale de munte si cu uliti pline de gusati. () pe ulitele sale se balabaneau
aproape numai oameni diformi, cu gusile atarnand uneori pana la burta. De meserie gusatii erau olari. Am
rugat pe Tata sa oprim o jumatate de ceas, ca sa vad un atelier. () am urmarit cu ochii, din apropiere,
mestesugul olarilor. () Olarul nu mai trebuie sa sufle duh peste fapturile lin de lut, caci ulciorul era viu.
Capcaunul i-a frant mijlocul ca unei fete."
Marea intalnire cu muntele"
,Lasam in urma curmaturile si munte dupa munte. La Capalna, un sat adunat ca intr-o caldare, in fundul unei vai
adanci, ne-am odihnit putin pe-un trunchi, primitor rasturnat, la un colt de ulita. Ochii mi s-au oprit indelung
asupra unei mori stravechi, de lemn, ale carei roti mi se parea ca se invart fara intrerupere de la inceputul lumii.
Turme de capre negre, rosii, albe coborau pe povarnisuri in sat intrezaream, in stanga si-n dreapta, prin
duiumul verdelui. pe sub brazi, muschiul verde ca un asternut de perne, ferigile cu miros adormitor,

buretii galbeni, ciupercile rosii, manatarcile cat painile. Sfarmam intre dinti acele de brad, ca sa le
strang aroma in cerul gurii. Toate impreuna alcatuiau pentru mine negandita, marea intalnire cu
Muntele"
,Marea intalnire cu Muntele", cu vraja si primejdia Muntelui*' inseamna iesirea din vremelnicie. In
alt timp". Muntele e, in inchipuirea copilului, teritoriul misterului. Dincolo de ce inregistreaza
simturile. Muntele ascunde primejdia, apreciata printr-o imaginatie baroca: Ursul care () putea sa-ti
iasa in cale la fiecare pas, ca sa-ti intoarca pielea din ceafa pana peste fata, si mistretul albastrui,
matahalos, dar iute si cu colti adusi ca sa ridice pamantul in rat; vipera cu semn pe frunte, ce sta la
panda, aramie printre pietrele batute de soare sau intunecata printre tufele de afin". Mai erau ,palcul
de fluturi multicolori, ce jucau in cercuri, inganand un nevazut model planetar, dupa flecare cotitura

de stanca a drumului"', si iezerul din varful Surianului, fost cuib de balaur", lacas acum al unei
semintii de mici soparle negre, nazdravane, carora daca le scoti ochii cresc altii la loc.
Muntele e, asadar, inaltul si adancul', spatiu al armonizarii contrariilor, coinci-dentia oppositorum"
specifica repertoriului simbolistic exploatat de gandirea mitica.
Aureolata de amintire, extraordinara calatorie trece in spatiul imagistic al operei poetice, articuland
geografia simbolica a unui cosmos ideal".
ARPEGII FINALE
Evocarea anilor gimnaziali de la Brasov, la Liceul Andrei Saguna", unde il are profesor de istoria si
teoria dramei pe unchiul sau, losif Blaga, este o alta varsta a biografiei autorului, umbrita insa de
moartea tatalui, in anul 190. Experientele sunt diverse si de intensitate emotionala diferita: calatoria
prin Italia, in 1911, ca elev in clasa a V-a, rasfoirea, la Academie, cu incordare", a unui manuscris
eminescian; primele incercari de eseistica filosofica" ale adolescentului.
Dupa experienta Seminarului teologic din Sibiu, absolvit in 1917, se inscrie la Universitatea din Viena,
urmand sa-si sustina teza de doctorat despre Teoria cunoasterii". Sunt anii unui timp involburat.
Istoria nelinistitoare si confuza a razboiului se suprapune peste istoria dragostei pentru Cornelia
Bredieeanu, fiica a cunoscutului om politic din Banat Coriolan Bredieeanu. Celei care avea sa-i devina
sotie ii consacra, in Hronic, nu putine pagini.
Cel mai important eveniment biografic din perspectiva istoriei literare, consemnat spre finalul
Hronicului, este debutul editorial din anul 1919, cu volumul de versuri Poemele luminii. Paginile
consemneaza si primirea entuziasta a volumului, de catre N. Iorga, reproducand textul articolului
Randuri pentru un tanar, datat 1 mai 1919: E aici un tanar care intinde brate energice catre tainele
lumii". In randurile, rarite ingrijorator, ale cantaretilor simtirii noastre de astazi, fii binevenit, tinere
Ardelean!"
Finalul Hronicului leaga inca o data viata de opera. Cate nebanuite trepte" a trebuit scriitorul sa
coboare in timp spre a se descoperi pe sine insusi! O parte din emotia acestei regasiri o traim si noi,
cititorii, cu fiecare lectura, o noua nebanuita treapta" catre intregul operei blagiene.
BIBLIOGRAFIE
Blaga, Lucian - Hronicul si cantecul varstelor, Ed. Tineretului, Bucuresti, 1965; Micu, Dumitru - Lirica
lui Lucian Blaga, E.P.L., Bucuresti, 1967; Pop, Ion - Lucian Blaga. Universul liric, Ed. Cartea
Romaneasca, Bucuresti, 1981; editia a Ii-a, Ed. Paralela 45, Pitesti, 1999; Vaida, Mircea - Pe urmele lui
Lucian Blaga, Ed. Sport-Turism, Bucuresti, 1982.

Prezentarea satului natal in opera lui Ion Creanga


"Amintiri din copilarie" este primit roman al copilariei taranesti rominesti, dar si o monografie a
satului moldovenean cu traditiile si obiceiurile sale de la jumatatea secolului al XIX-lea.Astfel romanul
are o dubla valoare: biografica si documentara.
Este prezentat un univers uman necunoscut pina atunci in literatura romina.Nu intimplator, fiecare

parte a amintirilor incepe cu descrierea satului natal sau a familiei.Autorul construieste un spatiu
ideal, fata de care isi exprima fidelitatea si dragostea.
Astfel chiar la inceputul romanului este prezentat satul natal: "sat mare si vesel cu vechi razesi",
"intemeiat in toata puterea cuvintului". Satenii sint prezentati in timpul muncii si a jocului, fiind
harnici si veseli. Satul are: biserica, scoala, preot si dascal care fac cinste locului.
Creanga prezinta cu nostalgie casa parinteasca in care este intelegere, veselie si bunastare, acolo
unde a petrecut ani fericiti intre: parinti, frati si surori: "casa parinteasca din Humulesti cu stilpul
hornului... prichiciul vetrei...cuptorul pe care ma ascundeam cind ma jucam cu baiatii...doamne
frumos era pe atunci ".
Creanga prezinta Humulesti ca un sat etern, al carui oameni intruchipeaza vieti legate de munca si
viata familiei. Humulesti nu este un sat oarecare launtric, izolat ca alte sate, este prezentat in relatiile
cu asezarile invecinate. Dimpotriva, satul este asezat la incrucisarea marilor drumuri, care duc spre
manastiri: Agapia, Varatic, Secu, Cetatea de scaun a Moldovei si spre Tirgu Neamt.
Autorul insista asupra geografiei economice si spirituale a tinutului. Astfel oamenii sint definiti prin
ocupatie si psihologia lor. Vinatorii Neamtului sint "saminte de viteji" pentru ca s-au luptat cu
armatele lui Sobieski, cei din Bledea sunt generosi. Locuitorii se ocupa cu: stuparitul, olaritul,
prelucrarea linii, cresterea animalelor. Astfel aceste tinuturi sint prezentate prin elemente de
permanenta din istoria Moldovei, sint prezentate manastiri, domnitori si mitropolisti.
Cu nostalgie Creanga descrie tinuturile Ozanei cu apele curgatoare si limpezi in care se oglindesc
vechile ziduri ale Cetatii Neamtului. Satul este vazut prin ceea ce impresioneaza sufletul sau de flacau
(hore, petreceri...)Desi in Amintiri scriitorul priveste retrospectiv, cu ochii copilului de odinioara, lipsit
de griji, preocupat de jocurile sale si nu de neajunsurile oamenilor, sint zugravite in aceasta opera si
destule aspecte amare de viata rurala.
I. Creanga ii admira pe harnicii tarani humulesteni, gospodari vestiti, care "nu-s traiti ca in birlagul
ursului, ci au fericirea de a vedea lumea de toata mina", fiind ei asezati pe drumuri umblate. Ei erau
insa "razasi fara paminturi", nevoiti sa-si cistige existenta mai mult din confectionarea si vinzarea
sumanelor.
Saracia in care se zbateau multi tarani este evidenta in prezentarea gospodariei Irinucai "toata averea
Irinucai erau cocioaba, doi boi, un tap si doua capre slabe si riioase".La tara existau putine scoli si cele
care functionau erau create de particulari, care adesea urmareau numai beneficii personale, cum era
cazul catihetului Conta de la Falticeni. Scolile nu aveau localuri proprii ca in cazul scolii din Humulesti.
Copii trebuiau sa plateasca taxe mari si din aceasta cauza multi ramineau pe dinafara. Statul nu era
preocupat nici de pregatirea cadrelor didactice. Invatatorii erau improvizati din dascalii bisericilor, din
preoti sau calugari "care si ei se mirau cum au ajuns profesori". Acestia nu le explicau niciodata nimic,
ii invatau mai ales rugaciuni si cintece religioase.
Nu existau manuale, invatau pe carti bisericesti (ceasloave) si cind exista cite un manual scolar, acela

era asa delimitat (gramatica lui Trasnea) sau de gresit, ca mai rau incurca pe copii. Elevii neavind o
buna indrumare didactica erau obligati sa memoreze fara a intelege ceva. In scoli se folosea bataia
(Sfintul Niculai si Calul Balan).
Calugarii si preotii sunt aspru criticati, ei formau o categorie de privilegiati. Pe preotii nostri din sat
nu-i incape cureaua de pintecari ce sint, caci "popa are mina de luat, nu de dat; el maninca si de pe
viu si de pe mort". Clericii transformasera biserica intr-o taraba, un mijloc de imbogatire sigura si
rapida.Este apoi criticata recrutarea in armata (prinderea cu arcanul a lui badita Vasile); si lipsa de
grija a statului fata de sanatatea publica, lipsa oricarei asistente medicale la Humulesti "medic" era
mos Vasile andura, iar descintecele tineau locul tratamentelor.