Politica Industriala A Ue

MINISTERUL EDUCAIEI CERCETRII I TINERETULUI
Universitatea Dunarea de Jos, Galati

Facultatea de Drept - Administratie Publica
Anul III
POLITICA INDUSTRIALA IN UNIUNEA

EUROPEANA
Iulia Mihalache
Diana Adina Mocanu
Profesor ndrumtor: Romeo Ionescu
-2010-
Politica industriala a Uniunii Europene
ABREVIERI
CE
CECO
COM
EURATOM
GATT
IMM
ITC
OCDE
PIB
TIC
UE
= Comunitatea Europeana
= Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului
= Comunicare a Comisiei Europene
= Comunitatea Europeana a Energiei Atomice
= Acordul General pentru Tarife si Comert
= Intreprinderi mici si mijlocii
= Institutul pentru Tehnica de Calcul
= Organizatie pentru Cooperare si Dezvoltare Economica
= Produsul Intern Brut
= Tehnologia Informatiei si a Comunicatiilor
= Uniunea Europeana
CONSIDERATII INTRODUCTIVE
Desavarsirea pietei interne unice, la inceputul anilor '90, a dat un impuls puternic
restructurarii industriei europene. Inlaturarea barierelor fizice, tehnice si fiscale din calea
schimburilor comerciale intra-comunitare a suscitat intensificarea acestor schimburi si,
implicit, a concurentei in interiorul Uniunii. Acelasi produs poate fi azi livrat pe intreaga
piata interna, producatorii nemaifiind obligati sa-si adapteze productia la 27 de piete
diferite. Intensificarea extraordinara a concurentei a antrenat o aliniere a preturilor
furnizorilor nationali la cele ale furnizorilor din alte state membre. Pe termen scurt, aceasta
a comprimat profitul marginal al intreprinderilor protejate sau in situatii de monopol, unele
dintre ele fiind chiar obligate sa paraseasca piata. Cele care au ramas s-au putut extinde si
si-au putut valorifica mai bine si rentabiliza capacitatile de productie prin economiile de
scara, intarindu-si eficienta interna prin restructurari si o mai buna alocare a resurselor
umane, tehnice si financiare, imbunatatindu-si si procesul de inovare. Aceasta presiune a
concurentei a produs deja un val impresionant de transformari ale structurii industriale a
Uniunii Europene. Industria europeana a trebuit insa, in acelasi timp, sa faca fata
schimbarilor pietei internationale si evolutiilor tehnologice pe plan mondial. Ea nu poate
raspunde acestor provocari decat prin intermediul unei armonizari la nivel comunitar a
politicilor industriale generale si sectoriale ale statelor membre.
CAPITOLUL I
CONCEPTE DE BAZA PRIVIND POLITICA INDUSTRIALA
A UNIUNII EUROPENE
1.1.
Scurt istoric al politicii industriale
Politica industriala - pilon important al Strategiei de la Lisabona - este ancorata in

eforturile UE de a asigura o piata interna care sa functioneze bine, piete deschise si
competitive in lume, precum si de a raspunde provocarilor din domeniul mediului. Atat
Consiliul, cat si Parlamentul European au aprobat abordarea, solicitand Comisiei sa puna in
aplicare initiativele politice si sa prezinte in 2007 o evaluare a progresului inregistrat si sa
propuna noi initiative.
Scopul politicii industriale este acela de a fructifica intr-o inalta masura mecanismele
pietei, inclusiv prin corectarea esecurilor acesteia. Conceptul de politica industriala acopera,
de regula, politicile si instrumentele asociate care influenteaza firmele si industriile. Comisia
Europeana a propus o definitie relevanta conform careia politica industriala se refera la
aplicarea eficienta si coerenta a tuturor politicilor care afecteaza ajustarea structurala a
industriei, cu scopul de a promova competitivitatea1.
Conceptul actual de politica industriala in UE este rezultatul unei evolutii in etape.
Aparitia conceptului a fost favorizata de cresterea consensului intre statele membre asupra
necesitatii unei politici industriale la nivelul UE si a tipului de actiuni de politica care sa fie
urmate in cadrul Comunitatii. Cinci etape (1958-1975, 1975-1985, 1985-1990, 1990 si 1991prezent) par sa fi marcat in mod decisiv evolutia politicii industriale in cadrul UE de la data
semnarii Tratatului de la Roma (1958).
Prima etapa (1958-1975): dominanta politicilor industriale nationale
1
Comisia Europeana (1994)
Primele elemente legate de o politica industriala la nivelul Comunitatii pot fi

identificate in prevederile Tratatului privind Comunitatea Carbunelui si Otelului (aprilie
1951) si ale Tratatului EURATOM (martie 1957). Ambele tratate pot fi privite ca stabilind
prioritati pentru fiecare industrie. Cu toate acestea, pana in anii 1970, politica industriala a
Comunitatii a fost in mod fundamental limitata la prevederi referitoare la concurenta si
inlaturarea barierelor comerciale intre statele membre. Desi Tratatul de la Roma a
fundamentat viziunea unei piete comune, statele membre aveau libertatea sa urmeze
propriile politici nationale industriale.
A doua etapa (1975-1985): dominanta abordarii interventioniste
Tenta interventionista a politicilor industriale a fost o reactie la conditiile economice
nefavorabile (recesiune, inflatie si somaj). Actiunile de politica la nivelul Comunitatii au fost
gandite cu scopul de a potenta eforturile nationale orientate catre realizarea cresterii
economice si a competitivitatii. Interventiile au imbracat o multitudine de forme, de la
acordarea de subventii industriei de otel, chimica si constructiilor de nave, pentru a sprijini
restructurarea si modernizarea, pana la finantarea proiectelor de C&D 2 derulate in cooperare
in sectoarele de inalta tehnologie si la impunerea de bariere comerciale fata de restul lumii.
A treia faza (1985-1990): Piata Unica
Proiectul Pietei Unice poate fi privit si ca o actiune importanta de politica industriala.
Justificarea proiectului era una directa: permitand fortelor pietei sa opereze la nivelul
Comunitatii, firmele europene vor fi stimulate sa beneficieze de avantajele economiilor de
scara si astfel, sa devina competitive. Din perspectiva limitata a politicii industriale, intentia
era aceea de a promova asa numitii campioni europeni si nu campioni nationali.
A patra faza (1990): primul document oficial de politica industriala
Raportul Comisiei Europene Politica industriala intr-un mediu concurential:
precepte pentru o abordare la nivelul Comunitatii 3 a pus bazele unei politici industriale
coerente la nivelul Comunitatii. Viziunea Comisiei Europene avea la baza trei tinte
operationale:
- crearea si consolidarea unui mediu de afaceri favorizant;
- adoptarea unei abordari pozitive in vederea ajustarii, prin evitarea apelarii la politicile
industriale defensive sau protectioniste;
Proiecte de dezvoltare n comun a unor programe de studiu care vizezaz implementarea/diseminarea de

curriculum (curriculum development)
3
Comisia Europeana, (1990)
- deschiderea pietelor in fata concurentei, atat din interiorul, cat si din exteriorul
Comunitatii.
Raportul mentionat a identificat elementele esentiale, catalizatorii si acceleratorii
ajustarilor structurale. Conform acestui raport, elementele de baza care trebuie indeplinite
pentru a stimula ajustarea industriala se refera la un mediu de afaceri favorizant, un mediu
macroeconomic stabil si previzibil, un nivel ridicat al investitiilor in capitalul uman,
promovarea convergentei economice si a coeziunii sociale, protectia mediului. Catalizatorii
promovarii ajustarilor structurale sunt existenta Pietei Unice si practicarea unei politici
comerciale deschise, dar precaute. Raportul considera intreprinderile mici si mijlocii, noile
tehnologii si capitalul uman, pietele deschise pentru servicii de afaceri, C&D si inovarea
drept catalizatori ai ajustarilor structurale.
A cincea etapa (1991-prezent): politica industriala coerenta in cadrul Pietei Unice
Tratatul de la Maastricht ofera cadrul legal al politicii industriale in UE. Articolul
157 (130) al Tratatului ilustreaza clar orientarea catre piata. Articolul precizeaza patru arii
ale politicii industriale:
- Ajustarea industriei la modificarile structurale;
- Dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii;
- Cooperarea intre companii;
- Inovarea, cercetarea si dezvoltarea tehnologica.
Cat privesc instrumentele, articolul precizeaza ca tintele de politica asumate trebuie
atinse utilizand instrumente de politica in conformitate cu celelalte prevederi ale Tratatului.
In 1993, Comisia a dat publicitatii Cartea Alba cu privire la Crestere,
Competitivitate si Ocupare provocarile si mijloacele de a le depasi in secolul 21, care
subliniaza importanta C&D, inovatiei si dezvoltarii tehnologice, educatiei si retelelor transeuropene4. In conformitate cu viziunea Comisiei, dezvoltarea europeana trebuie sa se bazeze
pe cei doi piloni gemeni ai competitivitatii si coeziunii economice si sociale.
In 1994, raportul Comisiei O politica industriala a competitivitatii pentru Uniunea
Europeana a punctat patru prioritati ale politicii industriale ale UE5:
- Promovarea investitiilor imateriale;
- Dezvoltarea cooperarii industriale;
- Asigurarea concurentei loiale;
- Modernizarea rolului autoritatilor publice.
4
5

Principiile care fundamentau aceasta viziune a Comisiei au fost subliniate si de catre

Decizia Consiliului 96/413/EC cu privire la aplicarea unui program de actiune al
Comunitatii pentru intarirea competitivitatii industriei europene, ca element fundamental de
predeterminare a cresterii economice sustinute, al crearii de noi locuri de munca, ca si pentru
asigurarea coeziunii economice si sociale. Doua rapoarte ulterioare ale Comisiei au abordat
benchmarking- ul de politica a competitivitatii, ca instrument esential al eforturilor
analitice pentru crearea si aplicarea conceptului de politica industriala a UE.
1.2.
Documente care au stat la baza politicii industriale europene
a)1990 - COMUNICAREA Politica industriala intr-un mediu deschis si competitivLinii directoare ale unei abordari comunitare
b) martie 2000 - Strategia Lisabona si revizuirea ei in martie 2005
In cadrul acesteia, accentul se punea pe urmatoarele aspecte: crestere economica
bazata pe cunoastere si inovare;, Europa un loc mai atractiv pentru investitii si pentru
ocuparea fortei de munca; locuri de munca mai multe si mai bune.
Actiunea cheie introdusa era activitatea de C&D&I (cheltuieli publice 1% din PIB si
cheltuieli private 2% din PIB) procente pe care Romania isi propune sa le atinga in jurul
anului 2015.
Tot in cadrul acestui document erau stipulate elaborarea de Programe Nationale de
Reforma pentru Strategia Lisabona revizuita precum si rolul politicii industriale, respectiv
crearea de conditii favorabile dezvoltarii intreprinderilor si inovarii(aport esential al
intreprinderilor private si nu al sectorului public) dar si rolul autoritatilor publice de a
actiona atunci cand este absolut necesar, adica atunci cand anumite disfunctionalitati ale
pietei justifica interventia statului sau pentru a favoriza o mutatie structurala.
c) 2005/COMUNICAREA 474 Implementarea Programului comunitar Lisabona:
Un cadru politic de intarire a industriei prelucratoare europene spre o abordare integrata a
politicii industriale (initiativele sectoriale si transectoriale)
Prin Comunicarea 474/2005 CE sustine ferm politicile orizontale, se angajeaza sa
evite politicile interventioniste selective si tine cont de particularitatile fiecarui sector
sustinandu-se faptul ca politica industriala se bazeaza pe parteneriatul dintre UE si State

Membre si necesita o noua abordare (pe initiative politice sectoriale si trans-sectoriale)
Tot aici era stipulata necesitatea realizarii unei evaluari detaliate a celor 27 de
sectoare ale industriei prelucratoare si constructiilor pentru a vedea in ce masura
performantele lor sunt sau vor fi influentate de instrumentele politicii industriale
Sectoarele industriale au fost impartite in 4 categorii:
Industrii agroalimentare si ale stiintelor vietii (alimentara, bauturi, tutun; produse
cosmetice; farmaceutica;biotehnologia; dispozitive medicale)
Industrii de sistem si constructoare de masini (ITC; inginerie mecanica; inginerie
electrica; vehicule cu motor; aerospatiale; industria de aparare; constructii navale)
Industrii bazate pe moda si design( textile; piele si produse din piele; incaltaminte;
mobila)
Industrii primare (de baza) si intermediare (industrii extractive non-energetice;
metale neferoase; ciment si var; ceramica; sticla; lemn si produse din lemn; celuloza, hartie
si produse din hartie; tiparituri si publicatii; otel; chimica, cauciuc si plastice; constructii)
d) 2006/COMUNICAREA 502 Politica industriala: Mai multa cercetare si inovare
Elaborarea acestui document avea drept obiectiv fundamental transformarea UE intrun mediu propice inovarii. In acest sens:
- educatia este considerata o conditie prealabila si abordarea ca politica fundamentala
- exploatarea potentialului pietei interne si a sectorului serviciilor reprezinta o oportunitate
de inovare subexploatata
- este introdus termenul de clustere centre de dezvoltare a competentelor
- cooperare europeana transnationala trebuie sa fie mai importanta si mai eficienta
- este necesara crearea unui Institut European al Tehnologiei pana in 2009
- se propune crearea pietelor pilot orientate catre inovare(initiativa INNOVA;eco-inovarea
etc) dar si crearea unei piete europene a fortei de munca deschise, unice si competitive
pentru cercetatori
- este incurajata promovarea transferului de cunostinte dintre universitati si institute de
cercetare si industrie
- se urmareste ca mobilizarea politicii de coeziune europene sa se faca in favoarea inovarii
regionale
e) 2007/COMUNICAREA Coordonarea politicii industriale la nivel european .

Documentul evidentiaza ce s-a realizat in perioada 2005-2007, provocarile pentru industria
prelucratoare in viitor (schimbarile climatice care se vor acutiza; asigurarea si viitorul
energiei competitive, securitatea energetica, accesul la materii prime etc.), necesitatea
introducerii unui cadru legislativ simplu si prietenos, si reducerea constrangerilor
administrative, cuprinzand totodata noi initiative pentru perioada 2007-2009, respectiv:
- anticiparea schimbarilor structurale si crearea unor conditii cadru corecte (Fondul pentru
Ajustarea Globalizarii)
- ecologizarea politicii industriale sau politica industriala ecologica
- interactiunea dintre industria prelucratoare si servicii
- standardizare mai rapida (mai ales pentru C&I)
- legaturi intre politica industriala europeana si cea a SM (recunoasterea serviciilor suport ca
parte integranta a politicii industriale)
- importanta schimbului de best practice intre SM
- necesitatea abordarii problemelor sociale in Comunicarea 2007
- cadru legislativ simplu si prietenos si reducerea constrangerilor administative
- lead markets etc
1.3.
Obiectivele politicii industriale
Rolul principal al politicii industriale la nivelul UE consta in asigurarea in mod

proactiv a conditiilor cadru adecvate pentru dezvoltarea intreprinderilor si inovare in vederea
transformarii UE intr-un loc atractiv pentru investitiile in industrie si crearea de locuri de
munca, luand in considerare faptul ca majoritatea intreprinderilor este reprezentata de
intreprinderile mici si mijlocii.
O politica industriala comunitara eficienta si functionala trebuie sa se bazeze pe
eforturile coerente si coordonate la nivel national si european, dupa cum se prevede la
articolul 157 din Tratatul CE. La nivel national sunt stabilite numeroase elemente care detin
un impact major asupra competitivitatii industriei europene. Cu toate acestea, provocari
majore, precum instituirea unei piete unice deschise si competitive, dar si raspunsul politicii
industriale la agenda privind energia si schimbarile climatice nu pot sau pot intr-o masura
insuficienta sa fie rezolvate numai la nivel national. Astfel, acestea necesita, de asemenea,
luarea de actiuni la nivel european.
1.4.
10
Principiile politicii industriale
Conceperea si aplicarea politicii industriale a Uniunii Europene sunt guvernate de

sase principii (subsidiaritate, parteneriatul public-privat, competitivitatea ca obiectiv
primordial, dominanta modelului orizontal, corectarea esecurilor pietei, compromisul dintre
eficienta si coeziunea sociala), care trebuie urmarite in mod consecvent:
Primul principiu: subsidiaritatea
Conform principiului subsidiaritatii, politica industriala a Uniunii Europene este
proiectata si aplicata intr-o stransa colaborare intre tarile membre si Uniune, aceasta din
urma fiind responsabila de solutionarea numai a acelor probleme care pot fi cel mai bine
abordate la nivel european. Justificarea acestui principiu este legata de cresterea
complexitatii problemelor economice si sociale; astfel, rezolvarea acestora survine la nivelul
decizional corespunzator. Odata cu crearea Pietei Unice, pietele relevante economic in
cadrul carora firmele opereaza frecvent transcend frontierele nationale; in astfel de situatii,
multe actiuni de politica pot fi derulate mult mai eficient la nivel european decat la nivel
national. Pentru a asigura cel mai eficient mediu de afaceri, politicile industriale care
afecteaza Uniunea trebuie gandite si aplicate la acest nivel.
Al doilea principiu: parteneriatul public-privat
Responsabilitatea pentru promovarea unor politici industriale de succes apartine
deopotriva autoritatilor publice si sectorului privat. Comisia Europeana a subliniat faptul ca
noua abordare a politicii industriale implica o separare clara a responsabilitatilor intre
companii, care trebuie sa joace rolul cel mai important si autoritatile publice, a caror sarcina
este de a crea un mediu stimulativ pentru dezvoltarea industriala6.
11
Al treilea principiu: competitivitatea ca scop pricipal

Politica industriala a UE incearca sa stimuleze competitivitatea, prin accelerarea
ajustarilor structurale, creand un mediu favorabil dezvoltarii initiativelor in intreaga
Comunitate si cooperarii industriale, dar si pentru valorificarea potentialului de cercetare
industriala, dezvoltare tehnologica si inovatie.
Al patrulea principiu: dominanta modelului orizontal
Documentele de referinta care jaloneaza crearea progresiva si aplicarea politicii
industriale a UE favorizeaza o abordare de sustinere in cadrul modelului orizontal, data de
masurile si actiunile care se refera la esecurile pietei. Conform modelului orizontal, o
politica industriala eficienta trebuie sa aiba la baza masuri in mod esential neutre, precum si
actiuni care sa vizeze:
- crearea si consolidarea unui mediu de afaceri favorizant;
- urmarirea unei abordari de liberalizare a pietelor;
- evitarea politicilor defensive si protectioniste, ca si selectia castigatorilor sub forma
campionilor nationali.
Al cincilea principiu: corectarea esecurilor pietei
Elementul
fundamental
care
justifica
politica
industriala
este
interventia
guvernamentala in situatiile de esec al pietei. Acestea se refera la monopoluri, bunuri

publice, externalitati (in mod deosebit poluarea), drepturile de proprietate comune si
discrepanta dintre sectorul privat si social cu privire la preferinta pentru timp. Analiza
situatiilor in care pietele genereaza esecuri este un element necesar in vederea selectarii
politicilor de corectarea a acestor masuri.
Al saselea principiu: compromisul intre eficienta si coeziune sociala
Politica industriala trebuie sa asigure un echilibru dinamic intre eficienta economica
si coeziunea sociala. Aceasta din urma asigura baza de colaborare pentru dezvoltarea
industriei europene. Fondurile structurale si conceptul de politica sociala a Uniunii Europene
contribuie la coeziunea economica si sociala. Construirea increderii sociale si a coeziunii
este un element fundamental pentru promovarea ajustarilor structurale, promovarea
schimbarilor si stimularea mobilitatii fortei de munca.
12
In interiorul cadrului politicii industriale a UE, fiecare stat membru dispune, in

principiu,de suficient spatiu pentru a-si stabili propria politica industriala in conformitate cu
obiectivele sale specifice. Danemarca, Olanda si Marea Britanie par sa urmeze in mod
consecvent politici orientate spre piata. Franta, Italia si Spania par sa accepte un grad ceva
mai ridicat de interventie guvernamentala in cadrul economiei. Germania este un exemplu
de economie de piata coordonata, care practica o politica industriala activa. Cu toate acestea,
merita mentionat faptul ca libertatea statelor membre de a stabili propriile politici industriale
este in mod semnificativ constransa de legislatia Pietei Unice.
1.5.
Institutii cu atributii in domeniul politicii industriale
Baza legala pentru realizarea unei politici industriale comune a fost oferita prin
Articolul 157 (130) al Tratatului de la Maastricht. Acesta permitea Comisiei sa propuna
masuri de imbunatatire a competitivitatii industriei europene. Cu toate acestea, Comisia
trebuia sa beneficieze de sustinerea unanima a Consiliului pentru a putea desfasura activitati
ce tin de politica industriala.
In acest sens, Comisia Europeana este responsabila cu monitorizarea concurentei in
sectoarele industriei, asigurand prin analizele efectuate un echilibru intre politicile care
influenteaza concurenta: politica in domeniul concurentei, piata interna, cercetarea si
dezvoltarea, educatia, comertul si dezvoltarea durabila, ea prezentand si o analiza a
impactului extinderii asupra industriei.
Tot Comisia este institutia care, pornind de la faptul ca politica industriala nu este
realizata in cea mai mare parte a sa la nivelul UE ci de catre statele membre, invita statele
membre sa-si analizeze propria politica industriala in lumina acestei Comunicari. Metoda
deschisa a coordonarii, stabilita de catre Consiliul European de la Lisabona, ofera un context
in care performanta politicii nationale poate fi discutata, dezvoltata si imbunatatita.
Un rol esential in politica industriala este detinut de intreprinderile mici si mijlocii.
Referitor la acestea, Uniunea Europeana a creat cadrul legal si mecanismele de sprijinire a
cooperarii intre firme din diferitele sale state membre. O atentie deosebita se acorda
intreprinderilor mici si mijlocii (IMM) care sunt mai ezitante in realizarea unor activitati de
cooperare care sa depaseasca granitele statului unde sunt inregistrate. Ele reprezinta insa
99% din numarul firmelor inregistrate in UE, oferind 70% din locurile de munca existente in
13
sectorul particular. Pentru a impulsiona si a incuraja cooperarea au fost create un sir de

institutii specializate, cele mai importante fiind cele prezentate mai jos.
Gruparea Europeana a Interesului Economic este o structura legala, creata in iulie
1989 si recunoscuta de toate statele membre. Ea are rolul de a facilita cooperarea pe
proiecte, a partenerilor din mai multe state membre, in domenii precum cercetareadezvoltarea, aprovizionarea, producerea si desfacerea produselor de diferite tipuri. La
aceasta grupare se poate afilia orice firma publica sau privata, ce doreste sa beneficieze de
avantajele punerii si folosirii in comun a resurselor umane si financiare.
Centrul de Cooperare in Afaceri este o alta structura ce se ocupa de difuzarea
informatiilor privind propunerile de cooperare inaintate de firme mici din mai toate ramurile
industriale.
Reteaua Cooperarii in Afaceri pune in legatura consultantii pe probleme de
cooperare din statele membre. Sute de oferte si cereri de cooperare se intalnesc si isi gasesc
solutionare prin intermediul acestei retele.
Programul Europarteneriat organizeaza de doua ori pe an intlniri directe intre
conducatori de firme. Scopul programului este de a incuraja cooperarea si de a promova
intelegeri de afaceri intre IMM-uri din regiuni mai putin dezvoltate ale UE si firme din alte
tari europene sau mediteraneene.
Tot din initiativa Comisiei Europene, in anul 1995 a fost fondat Grupul Consultativ
al Competitivitatii format din industriasi, savanti si fosti lideri politici avand drept
principala responsabilitate elaborarea unor rapoarte la fiecare 6 luni privind situatia curenta
a competitivitatii.
1.6.
Instrumentele politicii industriale
Obiectivul general al politicii industriale il constituie cresterea competitivitatii si in

general a performantelor industriei in vederea intaririi capacitatii de adaptare a economiei la
cerintele pietei internationale, in conditiile globalizarii economiei mondiale.
Transformarea economiei si orientarea ei spre o dezvoltare durabila, in concordanta
cu interesele nationale, avnd ca obiectiv integrarea in Uniunea Europeana, necesita,
elaborarea unui document distinct si global de politica industriala.
Instrumentele traditionale ale politicii industriale combina in sine politici
macroeconomice si fiscale, subsidii, programe guvernamentale de achizitii, suport pentru
14
C&D, proceduri de elaborare a standardelor tehnice, programe de imbunatatire a instruirii si

a infrastructurii, regim antitrust favorabil, sustinerea exporturilor, precum si dezvoltarea
politicilor de promovare a produselor industriale pe pietele externe si bineinteles atragerea
investitiilor.
Cresterea competitivitatii industriei, ca obiectiv general, se bazeaza pe utilizarea unui
ansamblu de instrumente considerate ca eficiente de Uniunea Europeana si folosite aici, cum
ar fi:
- imbunatatirea cadrului regulatoriu;
- asigurarea unei concurente eficiente;
- promovarea investitiilor intangibile;
- dezvoltarea cooperarii industriale.
De asemenea sunt utilizate si instrumentele traditionale ale politicii industriale care
combina in sine politici macroeconomice si fiscale, subsidii, programe guvernamentale de
achizitii, suport pentru C&D, proceduri de elaborare a standardelor tehnice, programe de
imbunatatire al instruirii si al infrastructurii, regim antitrust favorabil, promovarea
exporturilor, precum si legat de exporturi, dezvoltarea politicilor de promovare a produselor
industriale pe pietele externe si bineinteles atragerea investitiilor.
In functie de evolutiile externe si interne utilizarea acestor instrumente poate fi
extinsa sau redusa, dar toate ele trebuie sa fie utilizate cat mai eficient pentru realizarea
obiectivului final, competitivitatea industriei.
1.7.
Trasaturi definitorii ale politicii industriale
Analiza atenta a
principiilor, obiectivelor, masurilor si actiunilor care dau
substanta acestei politici permite evidentierea principalelor ei trasaturi: 7

1.7.1. Cristalizarea progresiv
Politica industriala a Uniunii Europene s-a construit treptat n cursul timpului i a
devenit gradual mai complexa si coerenta. Un consens crescand asupra necesitatii unei
politici industriale la nivelul Uniunii i asupra tipului de politica ce trebuie urmat s-a
dezvoltat n cadrul acesteia. Consensul a fost favorizat de experienta politicilor imple mentate in cadrul comunitatii n a doua jumtate a anilor '80. Aceasta experienta
7
C.Russu, Economie industrial, Editura Economic, Bucureti, 2004, pag.457
15
concludent a intarit convingerea guvernelor Statelor Membre ca o politica industriala

activa poate sa asigure cele mai bune conditii pentru intarirea alocarii resurselor de catre
fortele pietei, accelerarea ajustarii industriale si imbunatatirea competitivitatii industriilor
si firmelor.
Emergena politicii industriale comunitare a mai fost favorizat de transformrile
economice pozitive care s-au concretizat n stabilizarea macroeconomic, profunda
ajustare structural i puternica redresare industrial. Aceste schimbri ample au fost
determinate de un cadru stimulativ stabilit la nivelul Comunitii, n cadrul cruia trei
politici majore au fost aplicate: stabilizarea macroeconomic, completarea Pieei Unice i
ntrirea bazei economice.
1.7.2. Coerenta
Politica industrial a Uniunii Europene combin ntr-un mod coerent instrumente i
msuri specifice diferitelor politici comunitare, urmrind mbuntirea funcionrii pieei
(politica concurenei i ajutoarelor de stat, politica comercial) i creterea capacitii
industriei de adaptare la schimbri (politica social i regional, politica inovrii i
difuzrii tehnologice, politica privind ntreprinderile mici i mijlocii).
Asigurarea coerenei este adesea dificil din cauza elementelor antinomice ale
politicilor pe care politica industrial se bazeaz. Este clar c, de exemplu, politica
concurenei este potenial opus politicii regionale n sensul c sprijinul regional este
direcional spre anumite regiuni, industrii i firme, i aceasta distorsioneaz competiia.
Uniunea European ncearc s reduc distorsiunea prin direcionarea sprijinului
regional spre ariile cel mai defavorizate, afectate de declinul industrial i rata nalt a
omajului.
Raiunea acestei orientri este c beneficiul rezultat din dezvoltarea industrial
compenseaz larg distorsiunile produse competiiei.
Politica cercetrii i dezvoltrii, inovrii i difuzrii tehnologice este, n general,
convergent cu obiectivele politicii concurenei ntruct dezvoltarea noilor produse i tehnologii
intensific concurena. Chiar n acest cadru, probleme pot aprea cnd sprijinirea inovrii se face
n stadiul competitiv sau este supraestimat.
In ceea ce privete celelalte politici care dau substan politicii industriale, acestea
corespund regulilor funcionrii pieei libere, cu excepia cazurilor cnd unele state membre
ncearc s adopte o poziie mai activ n aceste politici care afecteaz climatul competiional.
16
Abordnd aceste cazuri, Uniunea European nu face derogare de la principiile

menionate ale politicii ei industriale.
1.7.3. Armonizarea politicilor industriale ale Uniunii i ale Statelor
Membre
Documentele de referin care definesc politica industrial a Uniunii Europene sau
au legtur cu aceasta stabilesc cu claritate obiective, principii, msuri i aciuni care trebuie
transpuse n fapt, bazate pe analiza critic i realist a situaiei industriei Uniunii, a virtuilor
i slbiciunilor ei. Documentele accentueaz consecvent necesitatea asigurrii condiiilor
pentru funcionarea eficient a unei economii de pia avansate, concretizate n meninerea
mediului competitiv, stimularea ajustrilor structurale i asigurarea coeziunii economice i
sociale.
n cadrul general al politicii industriale a Uniunii, fiecare dintre Statele Membre are
spaiu suficient pentru a-i stabili propria politic industrial potrivit obiectivelor i problemelor
sale specifice. Urmrind obiective specifice, politicile industriale ale Statelor Membre pot
conine uneori decizii care nu sunt concordante cu principiile, coordonatele i instrumentele
politicii industriale a Uniunii.
Drept urmare, n ciuda politicii sale industriale orizontale, orientate spre pia, Uniunea
se confrunt cu politici industriale ambiioase i precis direcionale urmate de unele State
Membre. Incongruentele dintre politica industrial comunitar i politicile corespunztoare ale
Statelor Membre sunt determinate de diferenele dintre obiectivele urmrite i dintre abordri.
17
CAPITOLUL II
POLITICI INDUSTRIALE IN CADRUL UNIUNII
EUROPENE
2.1. Categorii de politici industriale
2.1.1
Politici industriale sectoriale (verticale)
Prin Comunicarea din 2005, sub titlul Punerea in aplicare a programului comunitar
de la Lisabona: un cadru politic de consolidare a productiei UE spre o abordare mai
integrata a politicii industriale, s-a anuntat o serie de initiative orizontale si sectoriale,
dintre care multe au cunoscut deja progrese importante. Acest lucru a fost confirmat de o
revizuire a politicii industriale, realizata de Comisie in iulie 2007. Aceasta comunicare
aprofundeaza si completeaza cadrul comunitar al politicii industriale , punand accentul pe
aplicabilitatea practica in diferite sectoare
Comunicarea din 2005 s-a bazat, pentru prima data, pe o abordare integrata, luand in
considerare atat aspectele sectoriale specifice, cat si pe cele orizontale. Bazandu-se pe o
analiza detaliata a 27 de sectoare industriale separate, comunicarea subliniaza caracterul
orizontal al politicii industriale si nevoia de a integra diversele sale aspecte, refuzand
categoric orice intoarcere la vechile metode, precum protectionismul, subventiile si
interventia selectiva.
18
Astfel, sectoarele sunt grupate in patru categorii principale, in functie de

caracteristicile lor: produse alimentare si stiintele vietii, echipamente si sisteme, moda si
design, produse de baza si intermediare.O sinteza tehnica actualizata a celor 27 de sectoare
industriale, disponibila din septembrie 2006, vine in completarea setului de documente
publicate in 2005.
Grupurile de lucru ale Comisiei au realizat o evaluare detaliata a 27 sectoare
industriale ale industriei prelucratoare si a constructiilor pentru a vedea in ce masura
performantele lor sunt sau vor fi influentate de instrumentele politicii industriale;
Evaluarea politicilor industriale (in functie de influentele acestora asupra cresterii
productivitatii sectoarelor si asupra competitivitatii internationale):
- dezvoltarea cunostintelor, precum cercetarea, inovarea si abilitatile (competentele);
- asigurarea unei Piete Unice deschise si competitive, incluzand concurenta;
- better regulation;
- asigurarea linkurilor (legaturilor) intre competitivitate, politici energetice si de mediu;
- asigurarea unei participari corecte si totale pe pietele internationale;
- facilitarea coeziunii economice si sociale.
Ca rezultat al analizei, sectoarele au fost impartite in cele patru mari categorii :
1. Industrii agroalimentare si ale
stiintelor vietii
Alimentara, bauturi, tutun

Produse cosmetice
Farmaceutica
Biotehnologia
2. Industrii de sistem si
constructoare de masini
Dispozitive medicale
ITC
Inginerie mecanica
Inginerie electrica
Vehicule cu motor
Aerospatiala
Ind. de aparare
3. Industrii bazate pe moda si design
Constructii navale
Textile
Piele si produse din piele
Incaltaminte
Mobila
4. Industrii primare (de baza) si

intermediare
19
Ind. extractive non-energetice

Metale nefoase
Ciment si var
Ceramica, Sticla
Lemn si produse din lemn
Celuloza si hartie
Tiparituri si publicatii
Otel
Chimica, cauciuc si plastice
Constructii
Industrii agroalimentare si ale stiintelor vietii

- Realizeaza 1/5 din valoarea adaugata a industriei prelucratoare a UE
- Are o rata de crestere medie spre inalta
Principalele provocari:
- dezvoltarea cunostintelor (C&D, protejarea proprietatii intelectuale si finantarea inovarii
pt. IMM inovatoare)
- better regulation (convergenta internationala a reglementarilor este o problema pt.
numeroase sectoare)
Provocarile prioritare legate de aceste sectoare conduc la:
- necesitatea realizarii unui progres spre o piata unica ce va fi complet concurentiala a
produselor farmaceutice;
- probleme legate de mediu si acces pe piata pentru industria alimentara si a bauturilor,
farmaceutica si cosmetice
Industrii de sistem si constructoare de masini
- Realizeaza 1/3 din valoarea adaugata a industriei prelucratoare a UE
- Are o rata de crestere medie spre inalta
- Are o puternica crestere a cheltuielilor de C&D
Provocari:
- Inovarea;
- Protectia proprietatii intelectuale;
- Asigurarea unui personal cu inalta calificare;
- Probleme legate de mediu si acces pe piata.
20
Pentru multe din aceste industrii, piata unica depinde de standarde tehnice care
trebuiesc in permanenta actualizate.
Este esential accesul mai mare pe piete internationale ptentru anumite industrii ca :
ITC, ingineria mecanica si electrica, industria de automobile.
Industria mijloacelor de transport trebuie sa faca fata provocarilor legate de mediu :
ameliorarea in permanenta a performantelor legate de poluare pentru autovehicule, avioane,
nave.
Industrii bazate pe moda si design
- Realizeaza aproape 8% din valoarea adaugata a industria prelucratoare a UE
- Are o crestere slaba sau negativa a productiei
- Are cheltuieli reduse in C&D in ultimii ani
Principala provocare: realizarea ajustarilor structurale
Pentru imbunatatirea calitatii si diversitatii produselor este necesara imbunatatirea
inovarii, protejarea dreptului proprietatii intelectuale si a calificarii personalului, orientarea
activitatii catre client si intensificarea problematicii brandului
4. Industrii primare si intermediare
- Realizeaza aproape 40% din valoarea adaugata a industriei prelucratoare a UE
- Furnizori de input-uri pentru celelalte industrii ale UE
- Pot reprezenta o sursa importanta de inovare pentru celelalte sectoare;
- Au o rata de crestere medie spre joasa , cu exceptia industriei chimice si a cauciucului
- Sunt industrii energointensive
Provocari sectoriale specifice:
- Legislatia REACH pentru industria chimica;
- Simplificari legislative pt. sectorul constructiilor
- Ajustarile structurale pentru industria ceramica, a oteluului si tipografica
Initiative politice sectoriale
Infiintarea unui Forum in domeniul produselor farmaceutice (prima reuniune
in 2006)
Examinarea intermediara a Strategiei referitoare la stiinta vietii si
biotehnologie (2006-2007)
Infiintarea unor High-Level Groups in domeniul industriei chimice (2007) si
industriei de aparare
21
Programul spatial European

Task force privind competitivitatea in ITC (2005/2006)
Dialog politic in domeniul ingineriei mecanice (2005/2006)
Elaborarea de studii referitoare la competitivitate, in special pentru ITC,
industria alimentara si moda si design
2.1.2
Politica industriala comuna (orizontala)
Politica industriala a UE a evoluat treptat spre o abordare orizontala, orientata spre

sustinere, bazata pe principiul subsidiaritatii, a parteneriatelor privat-public, avand ca
obiectiv central competitivitatea, dominanta modelului orizontal, corectarea esecurilor
pietei, compromisul dintre eficienta si coeziune sociala. In cadrul politicii industriale a UE,
statele membre sunt, in principiu, libere sa aleaga propriile politici nationale; cu toate
acestea, aceasta libertate este semnificativ restrictionata de legislatia Pietei Unice.
In comunicarea din 2005, Comisia a stabilit pentru prima data o abordare integrata
pentru politica industriala, bazata pe un program de lucru concret de initiative orizontale si
sectoriale.
Comisia sustine ferm politicile orizontale , se angajeaza sa evite politici
interventioniste selective si tine cont de particularitatile fiecarui sector
Comunicarea Comisiei Working together for Growth and Jobs a New Start for
Lisbon Strategy8 subliniaza faptul ca politica industriala se bazeaza pe parteriatul dintre UE
si statele member.
Diferitele provocari de politica industriala trebuiesc abordate la nivel european,
statele membre,neavand succes in probleme vizand concurenta, reglementarea Pietei Unice,
sau coeziunea economica si sociala; Statele membre au totusi responsabilitatea unor alte
aspecte de politica industriala, subliniate in Guidelines pentru realizarea Programelor
Nationale de Reforma.
Aspecte generale ale politicii industriale comune
Politica industriala poate fi interpretata ca fiind aplicarea generala, in industrie sau in
anumite sectoare industriale, a tuturor prevederilor generale cuprinse in tratate care se refera
la accelerarea procesului de alocare a resurselor intre si in cadrul diverselor sectoare.
8
COM(2005) 24
22
In timp ce Tratatul CECO si Tratatul EURATOM pot fi privite ca stand la baza

politicii referitoare la doua sectoare industriale de importanta majora, Tratatul CE, care
acopera toate sectoarele economice, nu face nici o referire la politica industriala. Cu toate
acestea, Tratatele contin multe prevederi pe care se poate intemeia o politica industriala
comuna.
Pentru prima oara, prin Tratatul de la Maastricht 9 se ofera baza legala pentru
realizarea unei politici industriale comune, permitand Comisiei sa propuna masuri de
imbunatatire a competitivitatii industriei europene. Cu toate acestea, Comisia trebuie sa
beneficieze de sustinerea unanima a Consiliului pentru a putea desfasura activitati ce tin de
politica industriala.
Un rol important in schitarea politicii industriale comune
la nivelul Uniunii
Europene il au factorii orizontali: capitalul uman, cercetarea, inovarea, antreprenoriatul,

respectarea conditiilor de mediu, elemente ale dezvoltarii durabile .
In sens larg, politica industriala consta in:
- Masuri generale pentru dezvoltarea in continuare a pietei interne si pentru
consolidarea uniunii economice si monetare in Europa ( in acest sens, politica
industriala face parte din politica economica generala);
- Politica comerciala externa (politica anti-dumping, acordurile comerciale bilaterale
si multilaterale cu implicatii in anumite sectoare industriale);
- Politica sociala si regionala (cand procesul de reconversie industriala are consecinte
sociale si regionale imposibil de acceptat);
- Politica concurentiala (instrumente juridice destinate interventiei asupra
mecanismelor de piata care nu functioneaza corect si monitorizarii sprijinului acordat
de stat);
- Politica de cercetare si dezvoltare;
- Consolidarea cooperarii intre intreprinderile europene.
In sens restrans, politica industriala a Comunitatii se refera la masuri specifice
pentru anumite sectoare industriale si la resursele acordate in acest scop.
Comunitatea s-a implicat in anumite sectoare industriale ale Europei din pricina
performantelor lor relativ slabe la nivelul pietei mondiale. Dificultatile cauzate de
concurenta tot mai acerba, atat in ramurile industriale de inalta tehnologie, cat si in cele
Articolul 157 (130)]
23
traditionale nu mai pot fi rezolvate de politicile industriale nationale. Astfel, procesul de

restructurare industriala este strans legat de fenomenul interdependentei economice.
Initiative politice trans-sectoriale (orizontale)
Initiativa privind drepturile proprietatii intelectuale si contrafacerea (2006)
Infiintarea unui High Level Group privind competitivitatea, energia si mediul
(sfarsit 2005)
Aspecte exterioare privind competitivitatea si accesul la piete (primavara

2006)
Program nou de simplificare legislativa (octombrie 2005)

Consolidarea competentelor sectoriale (2006)
Gestionarea transformarilor structurale in industria prelucratoare (sfarsit
2005)
Abordare europeana integrata privind cercetarea si inovarea industriala
(2005)
2.2.
Situatia industriei comunitare si raportul ei cu sfera serviciilor
Desi situatia difera de la un sector la altul, in general, industria se afla intr-o forma
buna si dinamica, contribuind in mod substantial la crestere si locuri de munca la nivel
comunitar. Industria este in continuare un stimulent important al economiei europene. In
mod direct, industria reprezinta aproximativ o cincime din productia UE si, in ultimii doi
ani, a inregistrat o crestere medie de 2,6%.
Industria detine un rol fundamental pentru inovarea la nivel european, angajand 81%
din cheltuielile aferente C&D din sectorul privat si asigurand un numar crescand de posturi
pentru personalul cu inalte calificari, ceea ce ii confera un rol central in transformarea
Europei intr-o economie bazata pe cunoastere. In ultimii trei ani, ocuparea fortei de munca
in industrie a ramas relativ constanta, dupa o perioada de declin cu aproape 5% intre 20002004.
In mod indirect, industria este responsabila pentru dinamismul a numeroase sectoare
de servicii care contribuie semnificativ la cresterea ocuparii fortei de munca. In anumite
sectoare precum TIC10, ingineria electrica si mecanica s-a inregistrat o crestere constanta si
10
Politicile publice din domeniul TIC sunt legate de trei arii importante: telecomunicarea, transmisiile radio i
TV, internetul. Politicile pot fi naionale, regionale sau internaionale i fiecare din aceste nivele poate s fie
24
de durata a valorii adaugate, care a cunoscut chiar o intensificare in ultimii ani. In 2006,
Comunitatea a reusit, de asemenea, sa atraga mai multe investitii directestraine, care au
crescut cu 42% in comparatie cu o crestere a iesirilor de 35%.
Cu toate ca industria functioneaza bine in prezent si beneficiaza din plin de ciclul
favorabil de afaceri, in urmatorii ani este posibila o intensificare a globalizarii, a progreselor
tehnologice si a provocarilor in domeniul mediului.
UE a inregistrat o buna performanta in ceea ce priveste comertul de bunuri, in cadrul
caruia procentajul aferent exporturilor s-a stabilizat la 15% din comertul mondial.
Totusi, globalizarea nu se mai refera in mod exclusiv la comertul cu bunuri. In ultima
perioada, a crescut seria de activitati pe care companiile le comercializeaza si le
externalizeaza, dat fiind ca TIC, inovatiile organizationale si competentele in curs de
dezvoltare din India si China permit companiilor sa divizeze lantul factorilor implicati in
etapele productiei si sa externalizeze elementele si sarcinile intermediare. In acest mediu in
schimbare, avantajul competitiv consta in optimizarea lantului valoric global.
Astfel, companiile trebuie sa controleze partile importante ale lantului valoric,
precum inovarea si produsele specifice, uneori prin grupuri care fixeaza capacitatea
inovativa in Europa. De asemenea, companiile ofera din ce in ce mai multe solutii integrate
care constau intr-o serie de servicii si activitati de manufactura.
Progresele rapide stiintifice si tehnologice creeaza oportunitati pentru companiile
manufacturiere de a se adapta si de a folosi noile posibilitati tehnice. Cu toate acestea,
industria manufacturiera la nivel comunitar este in continuare specializata in sectoarele de
tehnologie medie si nu a profitat inca de avantajul oferit de cresterea rapida din anumite
sectoare ale inaltei tehnologii si nici nu a folosit din plin potentialul de integrare a
domeniului TIC. Reglementarile complicate in materie de produse din anumite piete au
tendinta de a impiedica modernizarea necesara a industriei. Standardele, DPI (drepturile de
proprietate intelectuala), precum si practicile in domeniul achizitiilor ar putea, de asemenea,
sa sprijine mai mult industriile inovatoare.
Cu toate ca imbunatatirea cererii este importanta pentru capacitatea inovatoare a
industriei, dezvoltarea anumitor industrii este impiedicata de structurile de piata
nefavorabile. Lipsa unei piete vaste si unificate impiedica realizarea intregului potential al
acestor sectoare si astfel reduce beneficiile la intregul nivel al economiei UE. Intr-o anumita
masura, aceasta se aplica, de asemenea, in cazul sectorului farmaceutic.
reglementat de organe diferite, rezultnd din aceast diviziune chiar i politici contradictorii.
25
UE a stabilit obiective ambitioase in domeniul mediului destinate sa sporeasca

eficienta energetica si sa reduca emisiile de gaze cu cel putin 20% pana in 2020, precum si
sa promoveze sursele de energie regenerabila. Pana in prezent, industria europeana a
inregistrat deja progrese semnificative in ceea ce priveste ameliorarea eficientei energetice.
De asemenea, aceasta se bucura de o pozitie favorabila pentru folosirea
oportunitatilor legate de aparitia industriilor din domeniul mediului. Industriile europene din
domeniul mediului se situeaza pe primul loc la nivel global in ceea ce priveste tehnologiile
si genereaza o cifra de afaceri de aproximativ 2,2% din PIB al UE, asigurand locuri de
munca pentru 3,4 milioane de persoane. Pentru a depasi obstacolele de ordin reglementar,
precum si de alte tipuri care pot, totusi, sa impiedice valorificarea integrala a noilor
oportunitati de piata, va fi necesara o serie de instrumente politice, si anume instrumente
bazate pe piata, precum si reglementari bine concepute. In cadrul procesului de realizare a
acestor instrumente politice, trebuie sa se acorde o atentie cuvenita pozitiei competitive a
acelor industrii cu consum ridicat de energie care sunt expuse la concurenta internationala.
2.3.
Principalele ramuri industriale la nivel european
In mod clasic, intre masurile pe care un guvern le ia pentru modernizarea si

orientarea industriei se numara acordarea de stimulente, precum ajutoarele directe acordate
unui intreg sector sau doar anumitor intreprinderi; ajutoarele sub forma fiscala; subventiile
pentru entitatile din cercetare, centrele de documentare si de raspandire a informatiilor si
cunostintelor, centrele care studiaza organizarea proceselor tehnologice si de productie, sau
centrele de formare profesionala. Alte masuri importante sunt legate de politica comerciala,
intrucat asemenea masuri au - potential - consecinte si mai vaste asupra sectoarelor
respective: manipularea tarifelor vamale, stabilirea de contingente tarifare, masuri antidumping, incheierea de acorduri comerciale si acordarea de stimulente pentru export.
In Uniunea Europeana toate aceste instrumente se afla deja in mainile institutiilor
comunitare, prin stabilirea si dezvoltarea politicii in domeniul concurentei sau a politicii
comerciale comune, putine parghii fiind retinute inca de catre statele membre. Acest lucru
nu este suficient pentru a asigura succesul politicii industriale comunitare, respectiv
cresterea competitivitatii industriei europene. Actiunile izolate ale guvernelor sau aplicarea
regulilor comunitare generale nu rezolva problema vulnerabilitatii anumitor sectoare pe plan
international, cauzata de faptul ca piata produselor respective este saturata (de exemplu, in
26
cazul industriei siderurgice) sau pentru ca industriile respective nu sunt suficient de

dezvoltate la nivel comunitar, comparativ cu nivelul pietei mondiale (de exemplu, industria
aeronautica). Pentru a raspunde acestor nevoi, sunt necesare politici comunitare sectoriale.
2.3.1. Industria siderurgica
Punctele de cotitura pentru acest sector au fost criza energetica din 1973 si
recesiunea economica din 1975, generata de prima. Pe masura dezvoltarii crizei, care a dus
la contractia sectorului pe plan mondial, Comunitatea si-a asumat raspunderi tot mai mari,
intervenind tot mai puternic.
Responsabilitatile sporite ii permiteau, pe de o parte, sa reglementeze piata pentru a
remedia deteriorarea constanta a situatiei financiare a intreprinderilor si, pe de alta, sa
favorizeze adaptarea structurilor industriale la noile conditii ale pietei. Punctul culminant al
acestei politici a fost atins in octombrie 1980 cand Comisia, cu acordul Consiliului, a
declarat starea de criza manifesta" in sectorul siderurgic, conditii in care - in conformitate
cu dispozitiile Tratatului CECO, atunci in vigoare11 - au putut fi impuse restrictii obligatorii
pentru productia si desfacerea de otel pe piata interna, prin stabilirea trimestriala de cote de
productie din care numai o parte puteau fi vandute pe piata interna, precum si prin definirea
de preturi minime pentru anumite produse. In paralel cu aceste masuri, reguli noi si
restrictive au fost stabilite in privinta ajutoarelor de stat acordate acestei industrii de catre
guvernele statelor membre.
Ca urmare a politicii de rigoare economica dusa timp de mai bine de un deceniu,
Comisia a inceput sa dezvolte, in cursul anilor '90, prognoze semestriale cu privire la
evolutia pietei, iar perspectivele acesteia s-au ameliorat incepand din 1994. Beneficiind de
conditii economice favorabile, industria siderurgica a putut inregistra cresteri substantiale,
atat in privinta preturilor, cat si a consumului, in special datorita relansarii diferitelor
sectoare ale consumului legate de ea: industria constructoare de autoturisme, mecanica si
electronica, precum si unui control strict al pietei de catre producatorii europeni, decisi sa-si
autolimiteze volumul productiilor. Stadiul actual al industriei europene a otelului si
orientarile de perspectiva se regasesc in prezent in comunicarea Comisiei privind Situatia
competitivitatii industriei siderurgice in UE"12.
11
Tratatul CECO si-a incetat aplicabilitatea la 23 iulie 2002, fiind singurul dintre tratatele constitutive care a fost
incheiat pentru un termen determinat, de 50 de ani.
12
COM (99) 453, aprobata prin concluziile reuniunii Consiliului Industrie din 18 mai 2000
27
2.3.2. Industria constructoare de nave

Aceasta constituie un alt sector aflat in pierdere de viteza in Europa inca de la
inceptul anilor '60. In 1960, santierele navale ale celor sase state atunci membre ale
Comunitatilor Europene13 si ale celor trei care urmau sa adere la Comunitati la inceputul
anilor '7014 asigurau jumatate din productia mondiala de nave. In 1975, contributia lor se
prabusise la 22%. In 1997, jumatate din productia mondiala de nave se realiza in santierele
japoneze, iar santierele Coreii de Sud sunt un alt competitor serios pe plan mondial.
Tot intre 1960 si 1975, piata constructiilor navale a cunoscut modificari importante
de structura, din cauza expansiunii spectaculoase a nevoilor de transport de produse
petroliere. Criza petroliera din 1973 i-a gasit pe armatori cu capacitati de transport
excedentare, iar pe constructori cu capacitati de productie excedentare, in special de tancuri
petroliere, acestia din urma fiind grav afectati de anulari masive ale comenzilor.
In Rezolutia sa din 19 septembrie 1978, Consiliul a insistat asupra necesitatii de a
mentine in cadrul Comunitatii o industrie a constructiilor navale sanatoasa si competitiva,
dezvoltata in functie de nevoile de transport maritim ale Comunitatii, precum si in functie de
propria importanta economica, sociala si strategica a sectorului constructiilor de nave. O
serie de masuri restrictive au fost adoptate in cadrul politicii concurentei in privinta
ajutoarelor de stat, dar o reglementare globala a sectorului la scara mondiala a ramas inca un
deziderat pana la finele anilor '80, cand au fost angajate negocieri multilaterale in cadrul
Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica intre principalii producatori: UE,
Japonia, Coreea de Sud, Norvegia si SUA (acoperind impreuna peste 70% din productia
mondiala de nave). Negocierile au condus, in iulie 1994, la un acord permitand eliminarea
ansamblului obstacolelor din calea unei concurente mondiale normale in acest sector si
indeosebi in privinta ajutoarelor de stat.
Ulterior, in comunicarea sa privind Viitorul Europei maritime 15, Comisia
Europeana a preconizat o politica industriala a Uniunii pentru ansamblul industriilor
relevante (nu numai constructii de nave, dar si productia de echipament maritim, serviciile
portuare si industriile bazate pe resursele maritime) intemeiata pe:
-
promovarea investitiilor intangibile, in special in domeniile cercetarii-
dezvoltarii, tehnologiei informatiilor si telecomunciatiilor,
13
14
15
Belgia, Franta, R.F.Germania, Italia, Luxemburg si Olanda

Danemarca, Irlanda si Marea Britanie
COM (96) 84
28
ezvoltarea cooperarii industriale in interioml UE si cu industriile statelor terte,

-
extinderea aplicarii acordului OCDE la industriile statelor terte, si
imbunatatirea
infrastructurilor
portuare
prin
intermediul
unei
retele
transeuropene.
Liniile directoare ale dezvoltarii industriei constructoare de nave se regasesc in
prezent in Comunicarea Comisiei Catre o noua industrie constructoare de nave"16 .
2.3.3. Textilele si imbracamintea
Industria usoara a fost si ea incercata de dificultati deosebite incepand cu deceniul 7
al secolului trecut, cauzate mai ales de slaba crestere a cererii interne si de dezvoltarea
rapida a exporturilor statelor in curs de dezvoltare. De fapt, intrucat nu necesita nicio inalta
tehnologie, nicio mare concentrare a capitalurilor, aceasta industrie isi pierde avantajele
comparative si competitive in favoare industriilor din statele care dispun de mana de lucru
suficient de calificata la preturi mai mici.
Noile tendinte ale politicii in sectorul textilelor si imbracamintei se regasesc in
comunicarea Comisiei din octombrie 1991 privind caile de imbunatatire a competitivitatii
acestui sector17, aprobata printr-o rezolutie a Consiliului din iulie 1992. Pe plan extern,
politica comerciala comuna urmareste deschiderea pietelor statelor terte si promovarea
exporturilor comunitare, combaterea dumping-ului18, a subventiilor si a incalcarilor
drepturilor de proprietate industriala si intelectuala. Pe plan intern, accentul este pus pe
diversificarea economica a regiunilor puternic dependente de acest sector. Comunicarea
Comisiei privind impactul evolutiilor internationale asupra sectorului comunitar al textilelor
si imbracamintei19 preconizeaza o integrare echilibrata a sectorului european in sistemul
Organizatiei Mondiale a Comertului, care tocmai fusese creata prin trans formarea GATT.
Acest lucru a implicat renegocierea acordului multifibre incheiat in anii '70. Noua
comunicare a confirmat si dezvoltat orientarile de politica in domeniu cuprinse in
comunicarca precedenta, adaptand masurile de sustinere pentru regiunile afectate de
liberalizarea comertului mondial cu textile si imbracaminte convenita in cadrul negocierilor
din Runda Uruguay a GATT.
16
COM (97) 470

COM (91) 399
18
Dumping-ul este o forma de concurenta neloiala care descrie vanzarea unor produse sub pretul de productie,
de multe ori cu scopul de a elimina alti concurenti de pe piata.
19
COM (95) 447
17
29
In prezent, Comisia Europeana si-a stabilit un plan de actiune pentru sporirea

competitivitatii acestui sector industrial20, aprobat in reuniunea Consiliului Industrie din 7
mai 1998, si pe baza caruia acesta a identificat nevoia de a se actiona cu prioritate in
urmatoarele domenii:
ocuparea fortei de munca, pregatirea profesionala si recalificarea fortei de munca;
dezvoltarea si raspandirea noilor produse, metode si echipamente tehnologice;
asigurarca unei functionari corespunzatoare si uniforme a pietei interne;
accesul pe pietele altor state;
dezvoltarea regionala armonioasa.
2.3.4. Industria aeronautica
Prin volumul cifrei sale de afaceri, industria aeronautica europeana se claseaza in
urma SUA si cu mult inaintea Japoniei. Ea ofera locuri de munca pentru peste 500.000 de
lucratori in Uniune,fiind o industrie de varf cu impact asupra mai multor alte ramuri
industriale, unul dintre domeniile catre care Uniunea urmareste sa se orienteze in urma
deplasarii altor productii catre statele in curs de dezvoltare. Dar, in timp ce piata europeana
aeronautica reprezinta aproximativ 20% din cea mondiala, segmental industriei europene nu
a atins aceasta cota, primul exportator mondial fiind SUA atat in materie civila, cat si
militara.
Cresterea cererii mondiale, estimata a fi de circa 5% pe an pana in 2010, partial si
temporar numai afectata de evenimentele de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite,
constituie o oportunitate pentru industria aeronautica europeana, care insa poate fi
valorificata numai prin rationalizarea ciclurilor de fabricatie, cooperare intre statele membre
si valorificarea rezultatelor cercetarii-dezvoltarii.
Comisia Europeana, in acord cu Consiliul, urmareste o strategie constand intr-o serie
de actiuni puse in aplicare deopotriva de catre operatorii economici, de autoritatile statelor
membre si de catre institutiile Uniunii, urmarind imbunatatirea pe termen mediu si lung a
20
COM (97) 4541
30
competitivitatii acestei ramuri. Aceasta strategie este reflectata de comunicarea Comisiei

Industria aeronautica europeana: o prima evaluare si posibile actiuni la nivel comunitare 21
si de Concluziile Consiliului Industrie din 17 iunie 1992 privind industria aeronautica civila
europeana. In acest sens, Comisia Europeana a creat in 1995 un grup de lucru (task-force)
aeronautic, a carui misiune este de a asigura convergenta, prin intermediul proiectelor
industriale comune, a diferitelor eforturi de cercetare, desfasurate la nivel comunitar sau
national sau in contextul aplicatiilor concrete legate de societatea informationala.
2.3.5. Industria constructoare de autoturisme
In acest sector, sistemul european al aprobarilor-tip pentru diferitele categorii de
vehicule cu motor are drept scop sprijinirea constructorilor in reducerea costurilor, asigurand
in acelasi timp prescriptii tehnice identice si un nivel de protectie ridicat pe ansamblul
Uniunii Europene. In domeniul concurentei, regulamentul de exceptare a categoriilor de
acorduri de distributie si de asistenta tehnica pentru vanzare si post-vanzare are ca obiect sa
intensifice concurenta in domeniul distributiei de autoturisme. In domeniul cercetarii, un
grup de lucru privind autoturismul viitorului" coordoneaza eforturile la nivel european
pentru a accelera dezvoltarea unor tehnologii auto cu emisii scazute de gaze. In domeniul
social, o retea transnational garanteaza difuzarea programelor de formare profesionala si
favorizeaza mai buna adaptare a lucratorilor la transformarile structurale ale acestei
industrii. In sfarsit, in privinta politicii comerciale comune, dupa un indelungat razboi
comercial, Comisia Europeana a realizat cu Japonia o intelegere privind accesul ordonat al
autoturismelor de fabricatie japoneza pe piata interna unica (declaratia comuna a reuniunii
UE-Japonia, Haga, 18 iunie 1991) si a negociat cu alte state accesul pe terte piete al
autovehiculelor cu motor produse in UE pe baza de acorduri bilaterale si multilaterale.
Politica actuala a Uniunii in acest domeniu este reflectata de comunicarea Comisiei
privind industria europeana a autoturismelor22 .
U.E. constituie cel mai mare producator regional de autovehicule din lume (34% din
productia mondiala).
Numarul direct de lucratori care activeaza in acest domeniu este de 2.000.000, n
timp ce, efectele directe si indirecte ale acestei industrii vizeaza 10 milioane de persoane. In
conditiile actualei crize globale, vanzrile europene de autovehicule vor scadea, in anul
2009, la 18-19 milioane bucati, comparativ cu 23-24 milioane bucati vandute n anul 2008.
21
22
COM (92) 164

COM (96) 327
31
U.E. va acorda un sprijin financiar industriei de autovehicule in valoare de 100 miliarde

euro.
2.3.6. Industria farmaceutica
Libera circulatie a produselor acesteia in interiorul pietei unice a fost asigurata
pentru mult timp prin armonizarea legislatiilor nationale. In prezent, functioneaza un sistem
comunitar de autorizare a medicamentelor de uz uman si veterinar. Autorizarea este acordala
fie printr-o procedura centralizata, fie printr-una descentralizata. Prin Rezolutia sa din 23
aprilie 1996 privind punerea in aplicare a orientarilor de politica industriala in sectorul
farmaccutic, Consiliul a solicitat Comisiei Europene sa realizeze un bilant al functionarii
pietei unice in acest domeniu, sa promoveze o transparenta sporita si o mai mare concurenta
pe aceasta piata, asigurand astfel punerea in aplicare a liniilor directoare privind evolutia
sectorului farmaceutic propuse de aceasta prin comunicarea sa COM (93) 718. Ulterior,
Comisia a revenit cu un document de politica actualizat, urmarind desavarsirea pietei unice
in domeniul produselor farmaceutice23 .
In industria farmaceutica comunitara activeaza un numar de aproximativ 600.000
persoane, dintre care 100.000 in cercetare-dezvoltare in domeniu. Din cele 20 miliarde euro
cheltuiti anual cu cercetarea-dezvoltarea, U.E. contribuie cu aproximativ 10%.
Incepand cu anul 2010, cele mai multe companii farmaceutice europene se vor
confrunta cu problema expirarii patentelor de vanzare ale unor medicamente importante. Cu
toate acestea, industria farmaceutica europeana va ramane n continuare profitabila si va
genera importante fluxuri de cash, in conditiile in care pietele cheie de desfacere se vor
confrunta cu imbatranirea populatiei.
23
COM (98) 588
CAPITOLUL III
CONCEPTE DE BAZA PRIVIND POLITICA INDUSTRIALA
A ROMANIEI
3.1.
Pozitia actuala a industriei romanesti
32
33
Industria are un rol important in realizarea si mentinerea unui ritm inalt de crestere
economica durabila in Romania. Datorita contributiei majore in procesul dezvoltarii,
industria a fost si ramane unul din principalele sectoare ale economiei nationale.
Documentul de Politica Industriala are in vedere orientarile si angajarea Romaniei
pentru crearea unui mediu propice dezvoltarii unei industrii romanesti competitive, in
armonie cu structurile industriale din UE. In acest sens se urmareste reducerea decalajului
existent intre Romania si celelalte state membre ale Uniunii Europene .
Necesitatea actualizarii documentului de politica industriala a derivat din implicarea
profunda a industriei in procesul de transformare a economiei romanesti si orientarea ei spre
o dezvoltare durabila in concordanta cu interesele nationale si cu cerintele post-aderare.
In procesul de actualizare a documentului de politica industriala a Romaniei s-a tinut
cont de urmatoarele elemente primordiale:
-
dinamica noilor tendinte manifestate in planul politicilor comunitare;
dezvoltarea unor solide parteneriate public private si de dialog social, mai ales la
nivel sectorial;
-
mai clara anticipare si contracarare a efectelor ce insotesc procesul de restructurare
din industrie.
Este esential ca cei trei piloni ai dezvoltarii durabile: economic, social si de mediu,sa
fie corelati si sa evolueze in stransa legatura si armonie.
In particular, satisfacerea cerintelor tot mai ridicate ale societatii legate de protectia
mediului, a sanatatii sau a consumatorilor nu poate fi atinsa in detrimentul sau cu neglijarea
competitivitatii industriei. Daca pilonul economic nu este destul de puternic, atingerea
obiectivelor ambitioase ale strategiei de dezvoltare durabila nu va fi posibila, deoarece
numai o industrie competitiva poate crea resursele financiare necesare indeplinirii celorlalte
obiective.
In acelasi timp, o industrie puternica este de natura sa promoveze interesul national,
dezvoltarea tarii si asigurarea bunastarii cetatenilor in contextul larg al deschiderii
internationale.
Politicile industriale pentru perioada urmatoare sunt corelate si cu Planul National de
Dezvoltare a Romaniei, tinand cont de faptul ca restructurarea industriala afecteaza, fara
exceptie, toate cele 8 regiuni ale tarii..
Pentru Guvernul Romaniei obiectivul general al politicii industriale este cresterea
competitivitatii si performantelor industriei romanesti in context european si mondial.
34
Pentru atingerea acestui obiectiv sunt luate in considerare obiectivele Strategiei

Lisabona a Uniunii Europene, care vizeaza cresterea competitivitatii economice a UE,
stimuland dezvoltarea durabila, economia bazata pe cunoastere, sprijinind cercetarea
dezvoltarea inovarea , dezvoltand modelul social bazat pe crearea de noi locuri de munca,
oportunitati egale, justitie si coeziune sociala.
Inovare si antreprenoriat sunt motoare indispensabile ale competitivitatii industriale
intr-o economie bazata pe cunoastere si au un rol central in politica industriala.
3.2.
Obiectivele politicii industriale a Romaniei
Politica industriala a Romaniei are la baza atat obiectivele si directiile strategice ale
economiei si industriei romanesti, cat si elementele fundamentale ale politicii industriale
europene.
Pentru Guvernul Romaniei obiectivul strategic al politicii industriale este cresterea
competitivitatii si performantelor industriei romanesti in context european si mondial .
Politica industriala a Romaniei va fi elaborata tinand seama de interesul national, in
beneficiul public si in respect pentru siguranta cetateanului.
Obiectivele generale ale politicii industriale a Romaniei sunt:
-
Cresterea competitivitatii;
Sporirea rolului cercetarii, dezvoltarii si inovarii;
Promovarea unui management durabil al resurselor si protectia mediului ;
Imbunatatirea pregatirii profesionale si ocuparea fortei de munca

Aceste obiective vor putea fi atinse numai in conditiile in care politica industriala a
Romaniei va respecta principiile economiei cunoasterii adoptate la Lisabona in anul 2000.

De asemenea, trebuie mentionat ca, in urma largirii Uniunii Europene la 27 de membri si
alegerii unui noi Comisii Europene, s-a creat o noua structura, insarcinata cu elaborarea
unei noi politici industriale europene, in contextul in care in prezent exista numai doua
directive cu caracter de obligativitate in domeniu.
3.3.
Instrumentele
utilizate
pentru
aplicarea
unei
industriale convergente cu cea a Uniunii Europene
politici
35
Politica industriala va continua sa se concentreze pe consolidarea si incurajarea

factorilor care determina competitivitatea, cum ar fi capitalul uman, cercetarea, inovarea si
antreprenoriatul. Pentru a maximiza eficienta instrumentelor politicii industriale, acestea
trebuie aplicate sectoarelor industriale intr-o maniera care sa tina cont de natura lor
specifica.
In viziunea Guvernului, instrumentele pentru aplicarea politicii industriale a
Romaniei si care vor determina o influenta majora in atingerea obiectivului strategic al
politicii industriale sunt:
-
consolidarea unui sistem legislativ stabil, simplu, transparent si coerent, sustinut de
un cadru institutional adecvat,
armonizat cu cel din Uniunea Europeana in vederea
dezvoltarii si consolidarii unui mediu de afaceri viabil , deschis si credibil;

-
modernizarea rolului autoritatii publice centrale in domeniul industriei, prin cresterea
capacitatii de elaborare si de implementare a politicii industriale;

-
asistenta sectoriala pentru fiecare sector in parte pentru orizontul de timp 2005-2008;
asistenta pentru export in vederea cresterii ponderii exporturilor romanesti de
produse industriale cu grad avansat de prelucrare;

-
promovarea investitiilor directe, prin asigurarea unui climat investitional transparent,
stimulativ si predictibil;
-
sustinerea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii prin facilitarea accesului la
sursele de finantare si servicii de asistenta, consultanta si informare;

-
sustinerea privatizarii si restructurarii societatilor comerciale
pe principiul
rentabilizarii activitatii economice a acestora; finalizarea privatizarii in sectorul de stat;

-
asigurarea compatibilitatii cu mediul, prin consolidarea unui cadru legislativ si
organizatoric care sa conduca la reducerea impactului activitatii industriale asupra acestuia;

-
sustinerea cercetariidezvoltarii si inovarii si infrastructura pentru evaluarea
conformitatii produselor si serviciilor industriale ;

-
dezvoltarea pietei libere si concurentiale prin continuarea procesului de armonizare
legislativa si de aplicare efectiva a politicii in domeniul concurentei;

-
dezvoltarea politicii in domeniul resurselor umane si promovarea coeziunii sociale
prin permanentizarea procedurilor de consultare cu toti partenerii sociali; intarirea

colaborarii dintre patronate si sindicate;
-
dezvoltarea cooperarii industriale si a parteneriatului public privat.
36
Pe termen mediu, prioritatile pe care se vor concentra actiunile vizand

implementarea politicii industriale sunt:
-
Aplicarea politicii industriale conform necesitatilor din fiecare sector;
Imbunatatirea/ ameliorarea cadrului de reglementare legislativ in favoarea industriei;
Sinergia dintre diferite politici care au impact asupra competitivitatii industriei.
3.4.
Aplicarea politicii industriale in Romania
Pentru Guvernul Romaniei obiectivul strategic al politicii industriale este cresterea

competitivitatii si performantelor industriei romanesti in context european si mondial.
Politica industriala a Romaniei va fi elaborata tinand seama de interesul national, in
beneficiul public si in respect pentru siguranta cetateanului.
Din punct de vedere al resurselor directe de crestere a competitivitatii, decalajele
Romaniei fata de celelalte statele membre se manifesta in special in ceea ce priveste
inovarea si cercetarea-dezvoltarea, precum si in domeniul societatii informationale,
componente orizontale de esenta in dezvoltarea unei baze industriale puternice.
Romania isi propune sa atinga nivelul de 3% din PIB pentru activitate de CDI (din
care 1% fonduri publice nationale si 2% fonduri private) in jurul anului 2015.
Obiectivele generale ale politicii industriale sunt:
-
Cresterea competitivitatii
Sporirea rolului cercetarii si dezvoltarii
Promovarea unui management durabil al resurselor si protectia mediului
Imbunatatirea pregatirii profesionale si ocuparea fortei de munca

Aceste obiective vor putea fi atinse numai in conditiile in care politica industriala a
Romaniei va respecta principiile economiei cunoasterii adoptate la Lisabona in anul 2000.

Cele mai recente actiuni intreprinse pentru atingerea obiectivelor politicii industriale
au fost in principal urmatoarele:
Elaborarea noii politici industriale si aplicarea acesteia
Constituirea Grupului interministerial de lucru pentru coordonarea elaborarii si
implementarii Politicii industriale si a Planului de Actiune aferent, prin Hotarrea
Guvernului nr. 660/2001.
Imbunatatirea mediului de afaceri
37
Constituirea Grupului de lucru pentru elaborarea si monitorizarea Planului de

actiuni referitor la imbunatatirea mediului de afaceri, prin Hotararea Guvernului nr.
803/2001.
Elaborarea si aprobarea, prin Hotararea Guvernului nr. 1189/2001, modificata si
completata prin Hotararea Guvernului nr. 209/2002, a Planului de Actiuni viznd inlaturarea
barierelor administrative din mediul de afaceri.
Infiintarea biroului unic, pe lnga Camera de Comert si Industrie, in scopul
eliminarii obstacolelor birocratice, in procesul de initiere a unei noi afaceri (infiintare si
autorizare de noi societati comerciale) diminund semnificativ timpul si efortul
intreprinzatorilor, prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea
unor formalitati administrative pentru inregistrarea si autorizarea functionarii comerciantilor.
Realizarea contractelor de achizitie publica prin licitatii electronice (potrivit
dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 20/2002) in vederea intririi liberei concurente,
cresterii eficientei utilizarii fondurilor publice, transparentei, tratamentului egal al tuturor
participantilor si garantarea protejarii secretului comercial si a proprietatii intelectuale,
precum si ca o contributie la diminuarea coruptiei.
Adoptarea Ordonantei Guvernului nr. 38/2002 pentru modificarea si completarea
Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului.
Accelerarea procesului de privatizare
Legea nr. 137/2002 privind unele masuri de accelerare a procesului de privatizare
completeaza cadrul legal existent in domeniul privatizarii, elementele cu caracter de noutate
ale actului normativ fiind in principal:
Instituirea administrarii speciale in perioada de privatizare la societatile
comerciale cu capital majoritar de stat;
Diversificarea metodelor de diminuare a implicarii statului in economie prin:
- introducerea in mod explicit, alaturi de vnzarea de actiuni, a majorarii capitalului
social prin aport de capital privat si a transferului cu plata sau cu titlu gratuit al activelor cu
caracter social;
- introducerea vnzarii pe un pret simbolic a actiunilor detinute de stat la societati
comerciale neatractive.
Restructurarea datoriilor societatilor supuse administrarii speciale;
Judecarea cu celeritate a unor cauze ce au ca obiect privatizarea societatilor
comerciale;
38
Reconsiderarea competentelor instantelor de judecata, in ceea ce priveste

pronuntarea acestora, numai asupra legalitatii si nu asupra oportunitatii;
Scurtarea unor termene procedurale.
Atragerea investitiilor straine
Infiintarea Agentiei Romne pentru Investitii Straine ca unica institutie de
informare si promovare a investitiilor straine directe in Romnia, in subordinea Guvernului.
Adoptarea Legii nr. 332/2001 privind investitiile straine directe cu un impact
semnificativ in economie (investitiile de peste 1 mil. USD).
Cresterea competitivitatii produselor industriale
Adoptarea Legii nr. 608/2001 privind evaluarea conformitatii produselor
industriale.
Sprijinirea activitatii IMM-urilor
Constituirea, prin Hotarrea Guvernului nr. 1211/2001, a Fondului National de
Garantare a creditelor pentru IMM-uri, finantat din bugetul Ministerului pentru
Intreprinderile Mici si Mijlocii si Cooperatiei.
Constituirea, prin Hotarrea Guvernului nr. 1240/2001, a Centrului de selectare si
pregatire a potentialilor antreprenori de succes.
Protectia mediului
Constituirea si functionarea Comitetului Interministerial pentru coordonarea
includerii domeniului protectiei mediului in politicile si strategiile sectoriale la nivel
national, prin Hotarrea Guvernului nr. 1097/2001.
Aprobarea introducerii etichetei ecologice prin Hotarrea Guvernului nr. 189/2002.
3.5.
Evolutia negocierilor de aderare si transpunerea acquis-ului

comunitar
39
Politica industriala are stranse legaturi cu alte capitole de negociere, in special cu

cele referitoare la libera circulatie a marfurilor, politica in domeniul concurentei (inclusiv
ajutorul de stat) si politica sociala.
Acquis-ul cuprins in Capitolul 15 Politica industriala nu necesita transpunere in
legislatia nationala a tarilor candidate si nici masuri speciale de implementare si aplicare.
Acest acquis consta din linii directoare privind competitivitatea industriala, stabilite atat in
plan orizontal, cat si specific sectorial, linii directoare care nu sunt obligatorii din punct de
vedere juridic pentru Statele Membre.
In cadrul negocierilor s-a solicitat tarilor candidate sa prezinte strategii de politica
industriala si restructurare in vederea evaluarii modului in care politicile lor industriale sunt
conforme cu principiile UE, in special cu cele referitoare la privatizare si restructurare,
definite in Decizia Consilului UE privind Implementarea unui program comunitar de
actiune in scopul intaririi competitivitatii industriei europene 24.
Acest capitol a fost negociat cu toate tarile candidate. Capitolul a fost provizoriu
inchis cu Bulgaria si Romania. Nu s-au solicitat perioade de tranzitie sau aranjamente
speciale de catre nici una dintre tarile candidate.
Conform documentului de pozitie revizuit la Capitolul 15 Politica industriala,
Romania accepta acquis -ul comunitar privind politica industriala in vigoare la data de 31
decembrie 2001 urmand a implementa acquis-ul comunitar in domeniul politicii industriale
pana la data aderarii fara solicitarea unei perioade de tranzitie sau derogari.
Negocierile cu UE pentru Capitolul 15 Politica industriala au fost deschise si
inchise provizoriu la data de 30 iulie 2002.
Potrivit concluziilor Raportului de tara 2003, Romania a facut progrese in crearea
structurilor de implementare a politicii industriale. Progresele in privatizare au continuat.
S-au pus bazele unei politici industriale moderne, dar implementarea ramane principala
provocare, atata timp cat exista slabiciuni structurale, care limiteaza capacitatea de aplicare.
Restructurarea si privatizarea industriilor strategice trebuie accelerata.
CAPITOLUL IV
24
CE/96/413
40
CONCLUZII
Uniunea Europeana incearca sa implementeze o politica industriala menita sa asigure

o pozitie de lider mondial pentru economia europeana, asigurnd in acelasi timp o crestere
economica de durata, reducnd numarul somerilor si realiznd coeziunia sociala. Avnd in
vedere fuziunile intense in care sunt implicate intreprinderile mari si efectele pe care le
prezinta acest proces, inclusiv somajul in crestere, UE isi canalizeaza eforturile spre
promovarea in societate a antreprenoriatului si a inovatiilor care trebuie sa rezulte in
cresterea numarului de intreprinderi mici si mijlocii, care sunt cel mai important creator de
locuri de munca. Masurile menite sa realizeze acest obiectiv sunt detaliate in Programul
Multianual pentru Intreprinderi si Antreprenoriat pentru anii 2000-2005. Orientarea spre o
continua decentralizare a economiilor tarilor membre, precum si spre generarea initiativelor
de jos in sus, adica care pornesc din mediul economic si care au nevoie de sprijinul politic,
pentru a-si atinge obiectivele.
Alte prioritati sunt de a realiza o colelare si o interactiune intre politica industriala si
dezvoltarea durabila care, bazndu-se pe cei trei piloni economic, social si ecologic,
trebuie sa asigure o dezvoltarea a acestor piloni. Respectnd aceste obiective politica
industriala trebuie sa asigure o crestere stabila si adecvata a economiei UE.
In ceea ce priveste situatia actuala, este mentionat faptul ca un progres semnificativ
dar neuniform a fost realizat. In pofida efortului considerabil facut de tarile candidate in ceea
ce priveste reformele structurale, exista diferente semnificative in structura industriei
producatoare in tarile membre si cele candidate. Astfel, in tarile candidate industria era mai
putin specializata si concentrata in sectoare slab tehnologizate (industria alimentara, textile,
metalurgie), dar lucrulile au inceput sa se schimbe cu ajutorul fondurilor de preaderare,
investitii straine, transfer de tehnologie.
Unele sectoare vor avea nevoie de o atentie speciala. Cu toate ca industria statelor
candidate este gata sa concureze intr-o Europa largita, integrarea mai profunda va crea unele
probleme izolate. In primul rnd va fi necesara continuarea procesului de restructurare, in
primul rnd sectorul metalurgic si marile intreprinderi neprivatizate din sectoarele
traditionale. De asemenea sectorul IMM-lor si antreprenoriatului se dezvolta foarte incet in
tarile candidate, datorita mai multor factori cum ar fi: lipsa know-how-lui managerial,
41
organizational si tehnologic; accesul dificil la finante; insuficienta institutiilor ce ofera

suport si dificultatea de a se integra in reteau de productie.
In momentul de fata
exista trei factori-cheie pentru realizarea unei industrii
competitive in urmatorii ani: cunostintele si inovatiile, antreprenoriatul si promovarea

dezvoltarii durabile in productia industriala.
Noile cunostinte din educatie, formare si cercetare trebuie puse la dispozitia
industriei. Sau, prin alte cuvinte, noile tehnologii, inclusiv tehnologiile de informare si
comunicare, biotehnologia si nanotehnologia, trebuie sa se dezvolte in paralel cu dobndirea
de noi priceperi si cunostinte in utilizarea lor.
Fiecare sector al industriei trebuie sa devina mai inovator, iar conditiile de stimulare
a inovatiei trebuie sa fie prezente si asigurate printr-o politica adecvata. Europa trebuie sa-si
dezvolte capacitatea antreprenoriala si sa-si asume riscuri pentru afaceri noi si de mai mare
anvergura. Si acest lucru este sustinut de rezultatele unor studii care mentioneaza ca
europenii par ca resping riscul antreprenorial, multumindu-se cu o crestere limitata a
afacerilor lor si ca nu sunt dispusi in a recunoaste si a recompensa contributia sociala a celor
care risca.
De asemenea trebuie stimulate investitiile intangibile si in capitalul uman, pentru a
permite utilizarea eficienta a cunostintelor obtinute si raspndirea lor. Incurajarea aparitiei
grupurilor si retelelor de inovatie, trebuie sa devina o alta prioritate. Politicile ce formeaza
cadrul regulator pentru companii, facilitatile fiscale si fondurile de finantare pot fi utilizate
ca instrumente de sustinere a inovatiei.
Mediul de afaceri trebuie sa fie favorabil pentru crearea, cresterea si dezvoltarea
IMM-lor si a antreprinoriatului in general. Activitatea de inovatie a IMM-lor poate fi
imbunatatita prin cooperarea si interactiunea mai buna intre statele membre. Spiritul de
antreprinoriat trebuie dezvoltat si promovat in sistemul educational cu ajutorul trainingurilor
incepnd cu scoala generala.
In Romania
Cele mai importante obiective ale politicii industriale sunt: cresterea competitivitatii
industriei romanesti, pentru a face fata concurentei europene, sporirea rolului cercetarii,
dezvoltarii si inovarii, promovarea unui management durabil al resurselor si protectia
mediului, imbunatatirea pregatirii profesionale si ocuparea fortei de munca. Documentul
stabileste si 10 factori de influenta cu actiunile lor specifice, prezentate in Planul de actiune,
anexat Documentului de Politica Industriala.
42
Acesti factori sunt: consolidarea mediului de afaceri, sustinerea cercetarii, dezvoltarii

si inovarii, dezvoltarea pietei libere si concurentiale, asistenta sectoriala, promovarea
investitiilor directe, sustinerea dezvoltarii intreprinderilor mici si miajlocii, sustinerea
privatizarii si restructurarii, asistenta pentru export, respectarea problemelor globale de
mediu, absorbtia mai buna a investitiilor directe si dezvoltarea politicii in domeniul
resurselor umane si promovarea coeziunii sociale.
Implementarea politicii industriale va fi coordonata de Consiliul Interministerial
pentru Probleme Economice, Politici Fiscale si Comerciale.
Industria romaneasca post-aderare comparatii in cifre cu Uniunea Europeana
Cei mai multi intreprinzatori nu si-au acomodat inca managementul calitatii si nu au
investit nimic pentru atingerea standardelor de mediu, lucru care ii va afecta dupa aderare.
Dar asta nu e tot, considera specialistii. "Sectoarele industriale trec acum printr-o
restructurare fortata. Pentru majoritatea firmelor, aceasta restructurare inseamna reducerea
cotelor de piata si a marjelor de profit. In principiu, restructurarea a constat intr-o serie de
presiuni conjuncturale: cursul de schimb, liberalizarea comerciala prin acordurile
internationale", explica Liviu Voinea, director de cercetare al Grupului de Economie
Aplicata.
Comparatii in cifre
Industria textila:
* in Romania: considerat sector cu avantaj global si relativ stabil. A inregistrat o
scadere in medie de 3%, in perioada 1999-2004.
*
in UE: reprezinta 8% din valoarea adaugata bruta, in totalul industriei
prelucratoare, in scadere ca productie, in medie de 2% in anii 1993-2004.

Industria alimentara:
* in Romania: este considerat sector cu avantaj global si relativ stabil. Ca procente in
structura productiei industriale, a scazut continuu, cel mai mult de la 18% in 1998 la 12% in
2002, ajungand acum la 13%.
* in UE: reprezinta 20% din valoarea adaugata bruta din industria prelucratoare si
este caracterizata prin rate de crestere medii si ridicate.
Prelucrarea lemnului:
* in Romania: crestere medie de 16% in perioada 1999-2004. Este in crestere ca
procent in structura industriei, de la 1,8% in 1994 la 2,7 in 2003.
43
* in UE: rata medie de crestere anuala este de 1,1% la valoarea adaugata si de 2,4%
la productivitatea muncii.
Romania se plaseaza pe locul doi, dupa Polonia, in Uniunea Europeana dupa ritmul
de crestere a comenzilor noi in industrie, de 31,5%, inregistrat in luna decembrie 2007,
comparativ cu luna similara din anul precedent, arata un raport al biroului de statistica
european, Eurostat.
Din punct de vedere al evolutiei lunare, Romania ocupa pozitia a treia la ritmul de
crestere a comenzilor, dupa Letonia si Polonia, in timp ce Bulgaria, Danemarca si Italia au
fost statele cu cele mai semnificative scaderi.
BIBLIOGRAFIE
44
1 A. Iancu
Bazele teoriei politicii economice
Editura All
Beck
Bucuresti 1998
2 A. Iancu
Liberalizare, integrare si sistemul

industrial
Editura
Expert
Bucuresti 2003
3 N. Niculescu
Romania pe calea integrarii economice Editura

europene
Economica
Bucuresti 2001
4 R. Ionescu
Economie european-Tratat
Editura
Didactica si
Pedagogica
Bucuresti 2004
5 R. Ionescu
Politici Publice Europene
Editura
Didactica si
Pedagogica
Galati
7 C. Russu
Economie industriala
Editura
Economica
Bucuresti 2004
8 M. Niculescu
Diagnostic global strategic
Editura
Economica
Bucuresti 1997
9 S. Negrut
" Geografie economic mondial "
Editura
Bucuresti 2003
Meteor Press
2009
LEGISLAIE
1
Hotrrea Guvernului nr.965/2001 privind aplicarea Politicii industriale a Romniei i a Planului

de aciune, Monitorul Oficial al Romniei nr.648/16.oct.2001
Legea nr. 137/2002 privind unele masuri de accelerare a procesului de privatizare
INFORMAII DE PE INTERNET
http://www.fonduri-structurale.ro
www.minind.ro
www.ccir.ro
www.mae.ro
www.mie.ro
http://www.bursa.ro
45

Politica Industriala A Ue

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Politica Industriala A Ue

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MINISTERUL EDUCAIEI CERCETRII I TINERETULUI

Universitatea Dunarea de Jos, Galati

POLITICA INDUSTRIALA IN UNIUNEA

Politica industriala a Uniunii Europene

Politica industriala a Uniunii Europene

Politica industriala a Uniunii Europene

Scurt istoric al politicii industriale

Politica industriala - pilon important al Strategiei de la Lisabona - este ancorata in

Comisia Europeana (1994)

Politica industriala a Uniunii Europene

Primele elemente legate de o politica industriala la nivelul Comunitatii pot fi

Proiecte de dezvoltare n comun a unor programe de studiu care vizezaz implementarea/diseminarea de

Politica industriala a Uniunii Europene

Comisia Europeana, (1993)

Politica industriala a Uniunii Europene

Principiile care fundamentau aceasta viziune a Comisiei au fost subliniate si de catre

Documente care au stat la baza politicii industriale europene

Politica industriala a Uniunii Europene

sustinandu-se faptul ca politica industriala se bazeaza pe parteneriatul dintre UE si State

Politica industriala a Uniunii Europene

e) 2007/COMUNICAREA Coordonarea politicii industriale la nivel european .

Obiectivele politicii industriale

Rolul principal al politicii industriale la nivelul UE consta in asigurarea in mod

Politica industriala a Uniunii Europene

Principiile politicii industriale

Conceperea si aplicarea politicii industriale a Uniunii Europene sunt guvernate de

Comisia Europeana, (1990)

Politica industriala a Uniunii Europene

Al treilea principiu: competitivitatea ca scop pricipal

guvernamentala in situatiile de esec al pietei. Acestea se refera la monopoluri, bunuri

Politica industriala a Uniunii Europene

In interiorul cadrului politicii industriale a UE, fiecare stat membru dispune, in

Institutii cu atributii in domeniul politicii industriale

Politica industriala a Uniunii Europene

sectorul particular. Pentru a impulsiona si a incuraja cooperarea au fost create un sir de

Instrumentele politicii industriale

Obiectivul general al politicii industriale il constituie cresterea competitivitatii si in

Politica industriala a Uniunii Europene

C&D, proceduri de elaborare a standardelor tehnice, programe de imbunatatire a instruirii si

Trasaturi definitorii ale politicii industriale

principiilor, obiectivelor, masurilor si actiunilor care dau

substanta acestei politici permite evidentierea principalelor ei trasaturi: 7

C.Russu, Economie industrial, Editura Economic, Bucureti, 2004, pag.457

Politica industriala a Uniunii Europene

concludent a intarit convingerea guvernelor Statelor Membre ca o politica industriala

Politica industriala a Uniunii Europene

Abordnd aceste cazuri, Uniunea European nu face derogare de la principiile

Politica industriala a Uniunii Europene

Politici industriale sectoriale (verticale)

Politica industriala a Uniunii Europene

Astfel, sectoarele sunt grupate in patru categorii principale, in functie de

Alimentara, bauturi, tutun

3. Industrii bazate pe moda si design

Politica industriala a Uniunii Europene

4. Industrii primare (de baza) si

Ind. extractive non-energetice

Industrii agroalimentare si ale stiintelor vietii

Politica industriala a Uniunii Europene

Politica industriala a Uniunii Europene

Programul spatial European

Politica industriala comuna (orizontala)

Politica industriala a UE a evoluat treptat spre o abordare orizontala, orientata spre

Politica industriala a Uniunii Europene