Sunteți pe pagina 1din 100

PLAN DE ÎNVĂŢĂMÂNT

Meseria : POMICULTOR

Durata pregătirii : 3 luni

Module :

= Cultura speciilor pomicole


= Elemente de contabilitate
= Maşini şi instalaţii agricole – exploataţii, întreţinere
= Elemente de contabilitate şi gestiune economică
= Legislaţie, management şi marketing
= Protecţia mediului

Despre acest curs:


Curs pomicultura ( an 2009 – Jud Buzau).
Documentul este incropit de mine. Nu exista o ordine bine stabilita a capitolelor, de aceea
atasaz fisierul in format word pentru ca cei mai priceputi si interesati sa poata face
modificarile de rigoare. Daca o sa apuc sa fac eu, am sa revin cu o versiune mai buna.
Alegera formelor de coroana

In perioada de tinerete, pomii formeaza coroane piramidale, conice sau


globuloase, in functie de particularitatile de crestere ale fiecarei specii si soi. Coroanele
pomilor crescuti liber (fara taiere) au un schelet simplu si bine dezvoltat si un semischelet
amplu si complex, garnisit cu numeroase ramuri de rod. In aceste conditii, pomii incep sa
fructifice mai devreme, temperand astfel ritmul si extensia cresterilor. Pe baza acestor
constatari practice, pomicultorii au conceput si construit coroane semi-libere, de talie mare,
mijlocie si mica in functie de vigoarea pomilor.Pentru soiurile viguroase, altoite pe portaltoi
franc, au fost realizate coroane cu volum mare : piramidale si sub forma de vas.Pentru soiurile
de vigoare mica si mijlocie, altoite pe portaltoi vegetativi, au fost realizate coroane aplatizate,
dirijate pe spalioer, si coroane conice, fara suport de sustinere.

FORMAREA COROANELOR

Coroanele pomilor se diferentiaza intre ele prin volum si contur, prin numarul, vigoarea si
orientarea spatiala a elementelor permannente (ramurile de schelet) si nepermanente
(semischelet), cat si prin modul de taiere in formare si intretinere.
In pomicultura moderna, structura coroanelor se recomanda sa fie preponderent tanara,
alcatuita in principal din ramuri de semischelet purtatoare a unui numar mare de ramuri de
rod. La formare se are in vedere : eliminarea zonelor neproductive din jurul axului, baza
sarpantelor si din punctele de interferenta a ramurilor pomilor vecini ( in cazul palmetelor),
sporirea elementelor productive in cadrul aceluiasi volum de coroana si simplificarea
tehnologiei de formare pe baza cunoasterii si folosirii economice a particularitatilor biologice
ale soiului ( precocitatea, tipul de ramificare si fructificare).
La pomii dirijati pe spalier, taierile de formare sunt necesare si se executa inca din
anul plantarii, in timp ce la pomii fara suport, primele taieri se fac dupa 2-3 recolte, cand
ramurile de schelet si semischelet s-au arcuit (sub greutatea fructelor) si in punctele de
curbura au aparut lastarii indicatori pentru aplicarea taierilor de incadrare a pomului intr-o
forma conica
Principii si norme generale de taiere :

- fiecare coroana trebuie sa aiba o structura permanenta proprie, alcatuita din


ramuri principale, variabile ca numar, pozitie si orientare in spatiu ;
- in timpul formarii ,folosirea unor scheme si tehnici de taiere este obligatorie si in
functie de vigoarea si particularitatile de crestere si rodire a soiului ;
- prin taierile de formare trebuie temperata sau stimulata cresterea axului si a
sarpantelor din coroana si grabita extensia si ramificarea productiva a semischeletului
(aparitia ramurilor de rod) ;
- pentru folosirea eficienta a energiei de crestere a pomilor in constructia coroanei
trebuie generalizate lucrarile in verde ;
- pentru formarea mai devreme a structurii permanente a coroanei trebuie
provocate prin taieri , ramificari anticipate.
In general, coroanele trebuie sa indeplineasca cateva cerinte:
-sa fie cat mai simplu de realizat si cu un consum cat mai mic de munca;
-sa fie cat mai apropiate de nivelul solului pentru ca lucrarile manuale de mare
volum (taierile si recoltarea ) sa se faca pe cat posibil de jos, fara scari ;
-sa fie cat mai rare si de dimensiuni optime pentru patrunderea cat mai directa a
razelor solare in tot cuprinsul coroanei ( in interiorul coroanlor de mari dimensiuni patrund
mai putin de 30% din razele solare.
Tehnica formarii coroanelor

La infiintarea unei exploatatii pomicole comerciale sau familiale, alegerea


coroanei constituie un element cheie pentru valorificare potentialului de rodire al speciilor si
soiurilor.
In plantatiile familiale, coroanele piramidale si formele de vas se realizeaza
mai usor si cu interventii mai putine. De asemenea pomii plantati pe solurile fertile si dirijati
in coroane conice si cilindrice garanteaza obtinerea unor productii anuale si economice.
Gruparea coroanelor se face in :
- coroane dirijate fara spalier pentru gradinile familiale si plantatiile
comerciale;
-coroane dirijate pe spalier, destinate plantatiilor comerciale si plantatiilor de
agrement.

Dintre coroanele conduse prin taieri si fara sustinere, mentionam : piramida


etajata rarita, piramida neetajata (Leader), piramida mixta, vasul intarziat, vasul Sarger,
palmeta liber aplatizata, coroana fus tufa fusul subtire, tufa vas, cordonul vertical, cordonul
tufa, Bouche Thomas, Lepage, Heckinger si cordoane conice realizate prin taieri de incadrare.
Cordoanele mai importante , sustinute pe spalier, pentru livezile comerciale
sunt :Palmeta etajata cu brate oblice, palmeta neetajata, palmeta evantai, tripla incrucisare,
drapel Marchand, haag, Lincoln, TaturaTrellis, Tesa si Solen.

Coroane dirijate fara spalier

Piramida etajată rărită . Pomii condusi in aceasta forma au un trunchi inalt de 70-
80 cm si un ax central puternic, pe care sunt inserate 3-4 etaje, distantate intre ele la 80-100
cm. In fiecare etaj se afla 3-4 sarpante (ramuri de ordinul I )viguroase, dispuse simetric in
jurul axului, la o distanta de 8-12 cm una de alta. Sarpantele (bratele ) sunt inclinate la 50-60
grade (fata de ax) si au 3-4 subsarpante, dispuse alternativ la 50-60cm una de alta.
Tehnica formarii piramidei etajate consta in :
- Anul I – scurtarea vergii altoi la plantare la inaltimea de 110 cm si alegerea a 4
lastari vigurosi pentru formarea axului si a primului etaj.
-Anul II – scurtarea axului pentru formarea etajului II la inaltimea de 80 -120cm
fata de ultima ramura din coroana (cea de sus) si a prelungirii sarpantelor pentru obtinerea
primei subsarpante.
-Anul III – scurtarea axului pentru proiectarea etajului III, alegerea lastarilor pentru
formarea etajului II si scurtarea prelungirii sarpantelor etajului I pentru obtinerea
celei de-a doua subsarpante.
- Anul IV- Taierea axului , alegera sarpantelor etajului III si scurtarea prelungirilor
sarpantelor etajelor I si II in vedera realizarii de noi sarpante. Dupa consolidarea
pozitiei sarpantelor din ultimul etaj (III si IV), axul central al pomului se suprima.
Piramida neetajata (Leader). Are un trunchi scurt de 60 cm inaltime si un ax
pe care se prind 5-6 sarpante solitare, uniforme ca vigoare, dispuse in spirala si la o distanta
de 30-40 cm una de alta. Pe primele sarpante de la baza, care sunt si cele mai viguroase, se
formeaza s3-4 subsarpante ; pe urmatoarele, numarul subsarpantelor descreste progresiv,
ajungandu-se ca pe ultima sarpanta de la varf sa nu se mai formeze subsarpante. Se asigura
astfel un echilibru intre sarpantele pomului pe verticala si o baza mai larga a coroanei, care
realizeaza o cantitete mai mare de fructe. Totodata se usureaza recoltarea fructelor si
patrunderea luminii pana la ramurile inferioare. Formarea piramidei neetajate se face dupa
urmatoarea tehnica :in anul I, primavara, pomii plantati ca vargi se scurteaza la inaltimea de
100 cm, iar in luna mai, cand lastarii au lungimea de 10-15cm, se aleg trei, dintre care : unul
la inaltimea de 60 cm de la sol. Al doilea la 90 cm si intr-o pozitie diferita fata de primul (sub
un unghi de deschidere de 1200), iar cel de-al treilea la 93-98 cm ( aproape de varf), asezat
simetric fata de cei doi lastari-sarpante . Cu aceasta ocazie, lastarii de pe trunchi se suprima.
In anul II, lucrarile de formare incep cu curtarea sarpantelor 1 si 2 la distanta de
60-70 cm, pentru ramificare si echilibrare (daca s-au dezvoltat normal si depasesc 90-100cm
lungime).Pentru realizarea unei sarpantei noi, ramura a treia de la varf, crescuta ca ax, se taie
mai sus cu 35-40cm de la insertia sarpantei 2. Din lastarii crescuti sub punctul de scurtare se
aleg doi lastari, unul pentru sarpanta 3, iar celalalt pentru prelungirea axului.
In urmatorii ani (III,IV ,V) se continua cu formarea de noi sarpante si
subsarpante, pana se completeaza numarul lor.
Cand pomii livrati din pepiniera au ramuri anticipate in pozitii dorite, acestea pot
fi folosite in constructia coroanei, fapt ce permite reducerea timpului de formare cu 1-2 ani.
La soiurile de prun care cresc viguros , primele 3 sarpante pot fi proiectate din primul an prin
scurtarea vergilor la inaltimea de 1,3 –1,4 m.
Piramida mixta. Este o coroana folosita pentru pomi de vigoare mijlocie si
mare , care formeaza un schelet viguros. Pomii astfel dirijati, prezinta un trunchi inalt de 0,8
m si un ax central pe care se formeaza un etaj de ramuri (ca la piramida etajata)si alte 3-4
sarpante solitare (ca la piramida neetajata).In functie de vigoarea si de pozitia sa pe ax, fiecare
sarpanta are 1-3 subsarpante. Numarul subsarpantelor descreste de la baza pomului ctre varf.
Pentru formarea acestei coroane, in anul I, primavara, vergile –altoi se scurteaza la inaltimea
de 100 cm, iar la inceputil verii se aleg 3-4 lastari pentu formarea unicului etaj.In anul II ,in
luna martie, se fac aceleasi lucrari ca la piramida etajata, iar axul se scurteaza la inaltimea de
90 cm (de la ultima sarpanta a etajului) pentru formarea primei sarpante solitare .In luna mai,
cand lastarii au 10-15 cm lungime, se aleg 2, dintre care unul pentru formarea primei sarpante
solitare si unul pentru prelungirea axului. Pentru stimularea cresterii lor, lastarii apropiati se
suprima, iar toti ceilalti se ciupesc pentru a evolua mai rapid in ramuri de rod.In anii urmatori
se continua cu formarea sarpantelor solitare prin scurtarea axului pomului la distanta de 35-40
cm (de la ultima sarpanta) si alegerea lastarilor sarpante, in asa fel incat sa se realizeze o
simetrie a dispinerii acestora in coroana si sa se evite oricesuprapunere care ar crea conditii de
umbrire. Ulerior axul pomului se indeparteaza.
Vasul intarziat. Este o coroana deschisa (fara ax), formata cu 3 sarpante dispuse
simetric in jurul unui ax scurt, la distanta de 15-20cm la piersic si 30-40cm la prun, cais, mar
si par. Pentru formarea acestei coroane, primavara, in primul an de la plantare, vergile altoi se
taie la inaltimea de 100 cm. In luna mai se aleg trei lastari uniformi ca vigoare, pentru
formarea primelor doua sarpante si pentru prelungirea axului. Primul lastar se alege la
inaltimea de 60 cm de la sol (spre sud) pe directia randului, al doilea la 90 cm , iar cel de-al
treilea la 93-98cm ( ca la piramida neetajata). Toti ceilalti lastari de prisos se suprima. In anul
II, in luna martie, se protejeaza sarpanta a treia prin scurtarea ramurii ce prelungeste axul ( la
35-40 cm). Se echilibreaza vigoarea primelor sarpante (1 si 2) prin inclinari si dresari si se
proiecteaza primele subsarpante prin scurtarea sarpantelor la 50-60cm (la acelasi nivel). In
perioada mai –iunie se alege un lastar viguros, intr-o pozitie favorabila, pentru formarea celei
de-a treia sarpante.In anii ,IIIsiIV, se continua cu echilibrarea vigorii sarpantelor si formarea
subsarpantelor. La cais si prun, vasul intarziat se realizeaza mai usor si intr-un timp mai scurt
prin lucrari in verde. Particularitatea formarii vasului la aceste specii consta in aceea ca
sarpanta 3 se realizeaza dintr-un lastar anticipat, care s-a format pe lastarul de prelungire, iar
iar prima sarpanta poate fi proiectata prin ciupirea lastarului- la distanta de 50-60 cm.
Vasul Sarger este o coroana conceputa si realizata in Franta de Sarger ,pentru
soiurile de cires cu unghiul de ramificare mare, altoite pe franc sau mahaleb. Pomii se conduc
cu un trunchi mic (0,5m) si un ax scurt (35-40cm) pe care se prind in spirala trei sarpante,
dirijate sub un unghi de insertie de 50-550. Pe fiecare sarpanta se formeaza trei subsarpante
orizontale, dispuse alternativ. Este important de precizat ca toate operatiunile de taiere la
formare trebuie sa se execute primavara, cu putin timp inainte de pornirea pomilor in
vegetatie. Prin accelerarea circulatiei sevei de stimuleaza calusarea ranilor si se previne
aparitia gomelor in punctele de taiere.
Palmeta liber aplatizata a fost generalizata in plantatiile intensive datorita
simplificarii tehnicii de conducere a pomilor si eliminarii spalierului. Aceasta coroana se
realizeaza in exclusivitate prin taieri de incadrare si mentinere a pomilor intr-un sablon
specific gardului fructifer. Pomii dirijati in aceasta forma prezinta un trunchi mic (30-40 cm)
si un ax pe care sunt prinse 15-16 sarpante (5-6 cu caracter provizoriu).Dupa 4-5 ani de
vegetatie, pomii ating parametrii unui gard fructifer , inalt de 3-3,5 m si cu o grosime de 1,5-
1,8m.
Fusul subtire este o coroana conica de volum mic, pretabila la
intensivizarea productiei de fructe. Pomii au un trunchi mic (30-40 cm), un ax zigzagat si o
inaltime de 2,5- 3,0 m. Baza coroanei este larga de 0,9-1,4cm si alcatuita din 4-5 sarpante
scurte si viguroase. Pe restul axului sunt ramuri de semischelet care reduc largimea coroanei
la varf la 0,4-0,6 m. se conduc usor ca fus subtire soiurile de mar altoite pe portaltoi de
vigoare submijlocie si mica, precum si soiurile de piersic, cais si prun care rodesc pe buchete.
In anul II se aleg pe ax 4-5 ramuri pentru formarea structurii permanente a coroanei. Acestea
trebuie sa fie viguroase si repartizate uniform in jurul axului, la o distanta de 10-12 cm intre
ele. Ramurile suplimentare se suprima la inel. In anul III, axul se transfera

TAIERILE LA POMII SI ARBUSTII FRUCTIFERI

1. Importanta taierilor in comparatie cu celelalte lucrari


tehnologice

Experienta si practica celor care obtin an de an productii mari de fructe, a demonstrat


ca in tehnologia aplicata pomilor nu este nici o lucrare mai importanta decat alta ; fiecare
masura agrotehnica are rolul si efectele sale si este la fel de importanta in asigurarea unui
echilibru favorabil intre crestere si rodire, echilibru care garanteaza rodirea an de an a
pomilor.
Ceea ce deosebeste taierile de celelalte lucrari este faptul ca efectele negative
inregistrate in cazul unor interventii nerationale se manifesta ani in sir, iar uneori nu pot fi
inlaturate toata viata pomilor.Din acesta cauza executarea corecta a taierilor impune
cunoasterea catorva aspecte de biologie a pomilor, in functie de specie, soi, varsta etc.

2. Caracteristicile taierilor din livezile intensive

De obicei , prin taieri intelegem operatiunile de adevarata chirurgie prin care


eliminam o parte din ramurile din coroana, total(rarire) sau partial (scurtare). In cazul livezilor
intensive notiunea de ,,taiere’’ este mai cuprinzatoare, in sensul ca inglobeaza si alte
operatiuni care se folosesc la acest sistem de cultura si anume :dirijarile de ramuri (arcuiri,
inclinari, dresari), plivirea (rarirea lastarilor), ciupirea, inciziile.Aceste operatiuni sunt
specifice obtinarii diferitelor forme de coroana folosite in cultura moderna.
Spre deosebire de livezile ,,clasice’’, in care taierile la pomii tineri urmarec
formarea unui schelet puternic, bine dezvoltat, in livezile intensive si superintensive, in primii
ani dupa plantare nu se efectueaza de regula taieri, mai ales scurtari de ramuri, cu scopul de a
favoriza intrarea pe rod mai rapida a pomilor. In perioada de fructificare deplina, taierile se
efectueaza asemanator, indiferent de sistemul de cultura al pomilor.

3. Ce se intalege prin echilibru intre crestere si rodire.

In coroana pomilor, in decursul vietii, se petrec in paralel doua procese: -cresterea


vegetativa-care se manifesta in special prin formarea an de an a lastarilor pe ramurile mai
varstnice
-rodirea-reprezinta formarea organelor care asigura productia de fructe.
Echilibrul favorabil pe care urmarim sa-l realizam prin lucrarile de ingrijire a
pomilor, consta in existenta anumitor raporturi intre cele doua procese:
1.Un numar prea mare de lastari, cu lungimi foarte mari, sunt in detrimental formarii
mugurilor de rod.
2. O incarcatura exagerata de fructe stanjeneste cresterea lastarilor si in acelasi timp,
impiedica formarea rodului in anul urmator.
Experientele au aratatca, in mod normal, lastarii trebuie sa aiba lungimea de 40-
60cm si sa fie bione repartizati pe toate ramurile din coroana.
In ceea ce priveste rodire, productii normale se obtin atunci cand din numarul de
muguri din coroana unui pom, 25-40% sunt muguri de rod.Pomii care in timpul infloririi apar
ca ,,ninsi’’, au un numar de muguri de rod exagerat, de obicei in proportie de 80-90% din
totalul mugurilor din coroana, ceea ce nu este favorabil pentru o rodire normala.
In perioada de tinerete se manifesta cu mare intensitate procesul de crestere
vegetativa, fara interventii deosebite din partea pomicultorului. Dupa intrarea pe rod, pe
masura ce trec anii, procesul de rodire se intensifica din ce in ce mai mult, productiile de
fructe sunt din ce in ce mai mari. Formarea lastarilor, ca numar si lungime, este din ce in ce
mai slaba, pana cand lungimea acestora ajunge la numai cativa centimetri. In mod natural,
daca in coroana pomilor nu se fac nici un fel de interventii incepe sa se manifeste procesul de
uscare a ramurilor, in primul rand a varfurilor acestora.
Ca o concluzie : -in mod natural, pomii au tendinta de a pierde echilibrul intre
crestere si rodire .

4.Cum se dirijeaza prin taieri cresterea si rodirea pomilor


Operatiunile de scurtare a ramurilor determina cresterea lastarilor, cu cat se
scurteaza mai mult, cu atat lastarii crec mai lungi. Efectul opus scurtarii (formarea mugurilor
de rod) se obtine prin inclinarea si arcuirea ramurilor.
Pe masura ce pomii rodesc si imbatanesc, formarea lastarilor se reduce si in
acest caz este necesar sa se foloseasca scurtarile de ramuri si formatiuni fructifere, pentru a
provoca noi cresteri
Scurtarile de ramuri in perioada de maturitate si batanete a pomilor, cand acestia
au tendinta de a se supaincarca in unii ani cu muguri de rod, servesc si ca masura de,,
normare’’a productiei, in sensul ca o parte din mugurii fructiferi se elimina cu acest prilej.

5.Necesitatea formarii lastarilor in coroana in tot cursul vietii pomilor


Rodirea in fiecare an, cu fructe de calitate superioara sub aspectul
dimensiunilor, nu se poate realiza fara sa se formeze si lastari; s-a stabilit pe cale statistica ca
majoritatea fructelor se formeaza pe ramuri cu varsta de 1-4 ani. Un pom de 20 ani, spre
exemplu, pentru a rodi normal, trebuie sa aiba majoritatea ramurilor din coroana cu varsta
intre 1-4ani.Ori raintinerirea permanenta a scheletului coroanei se bazeaza pe formarea an de
an a lastarilor.
Cand pomii nu au cresteri vegetative si se ajunge la imbatanirea scheletului,
apare fenomenul cunoscut de ,, rodire periodica’’- in unii ani pomii formeaza un numar
exagerat de flori si fructe, in anii urmatori se ,,odihnesc’’si nu produc fructe. De cele mai
multe ori ,, supraproductia’’ este insotita de o calitate inferioara a fructelor, subdumensionate,
cantitate redusa de zahar acumulat, slab colorate.
Numarul lastarilor si lungimea acestora constituie un adevarat ,,barometru’’
care ne indica starea biologica in care se gasesc pomii si ne sugereaza ce masuri sa
intreprindem : scurtare sau rarire.

6. Obiectivele urmarite de taieri in afara de dirijarea cresterii si


rodirii

Desfasurarea poroceselor de crestere si fructificare este conditionata de


existenta in cantitati suficiente a hranei preparate in frunze in procesul de fotosinteza. Fiecare
frunza, trebuie sa primeasca mai multa lumina, pentru a simila cat mai multe substante
necesare metabolismului pomilor.
Coroanele indesite se raresc prin eliminarea ramurilor de prisos, a celor
plasate necorespunzator, se indeparteaza ramurile uscate, cele atacate.
Cu ajutorul taierilor se mentine inaltimea dorita a pomilor prin eliminarea
sau scurtarea de la nivelul dorit, a tuturor ramurilor.
Inaltimea maxima a pomilor in livezile intensive si superintensive trebuie sa
fie de 2,2-2,5 m pentru a asigura executarea ,,cu picioarele pe pamant’’ a celor doua lucrari de
mare volum ; taierile si recoltatul.
De asemenea prin taieri se obtine,,aplatizarea’’ coroanei pomilor si formarea
gardurilor fructifere. Aplatizarea este o caracteristica importanta a livezilor moderne, care pe
langa o mai buna iluminare a coroanelor pomilor, permite circulatia utilajelor de-a lungul
randurilor si deci mecanizarea principalelor lucrari.

Dupa intrarea pe rod, dirijari de ramuri nu se mai efectueaza de regula, se


folosesc in schimb, operatiunile de scurtare si rarire :
-se fac scurtari la ramurile de semischelet si la formatiunile fructifere, in
cuprinsul carora nu se mai formeaza cresteri anuale sau acestea sunt slabe ;
-se scurteaza mai mult sau mai putin in functie de starea fiecarei ramuri.
-daca o ramura a fost scurtata exagerat, lastarii prea vigurosi care se
formeaza sunt un indiciu pentru o taiere mai usoara in anul urmator ;
-ramurile de schelet se scurteaza si acestea pentru regenerare ;
-operatiunea de rarire, de eliminare de la baza a unor ramuri, se refera la
formatiunile fructifere imbatanite, plasate necorespunzator sau uscate, lramurile de
semischelet care indesesc coroana, se umbresc ;
-la speciile samburoase se lasa pentru rodire, pe cat posibil, numai ramuri
mixte, de vigoare mijlocie (40-70cm), departate la 18-20cm una de alta.Restul de ramuri, cele
prea slabe sau prea viguroase se suprima, iar cele care au rodit in anul precedent se inlocuiesc
cu ramuri noi.

7. In ce perioada a anului se executa taierile

Daca ne referim numai la taierile propriu-zise, cunoscute sub denumirea de


taieri,, in uscat’’, acestea se pot executa in intreaga perioada cand pe pomi nu exista frunze.
La noi a existat obisnuinta ca taierile sa se efectueze catre sfarsitul iernii si in
primavara (februarie-martie). In ultimul timp se practica tot mai mult taierea pomilor in tot
cursul toamnei si iernii, incepand cu luna noiembrie. Vindecarea ranilor se face tot atat de
bine, indiferent de perioada in care se taie. In lunile de iarna trebuie evitate zilele geroase, mai
ales la pomii tineri.

8.Taierile de vara (in verde )

Se executa ca o masura de intregire sau uneori substituire a taierilor in uscat,


in vederea imbunatatirii calitatii fructelor si controlul cresterii si fructificarii pomilor.
Taierile de vara : -reduc vigoarea pomilor si cresterile noi din anul urmator
sunt mai reduse decat cele care apar dupa taierile de iarna.
- asigura penetrarea radiatiilor solare active la o
suprafata cat mai mare a frunzisului din interiorul coroanei.
- asigura sporirea eficacitatii tratamentelor de
fitoprotectie prin acorerirea uniforma a frunzelor cu o pelicula de solutie antiparazitara.
- asigura o mai buna coloratie a fructelor.

- elimina scoaterea din plantatii a unor cantitati mari de


ramuri ce rezulta cu ocazia taierilor de iarna.
-organele eliminate vara sunt in stadiu erbaceu sau
semilignificat, raman pe sol, se descompun si reintra in circuitul trofic.
- se executa cu mare productivitate, in conditii climatice
optime.

Operatiunile specifice taierilor de vara sunt numeroase, intre acestea


enumeram : - ciupirea lastarilor, scurtarea lastarilor, plivirea lastarilor(rarirea), orbirea
mugurilor, dirijarea ramurilor si a lastarilor.
Operatiunea de plivire a lastarilor in plantatiile de mare densitate, este o
lucrare obligatorie. Se elimina in primul rand lastarii care tind sa devina ,,lacomi’’, situati in
pozitie verticala, cei prea desi, mai ales cei situati spre partea superioara a gardurilor
fructifere. Cea mai buna perioada de efectuare a plivitului este in lunile iunie-iulie ;
9.Randamente realizate la taierea pomilor

Randamentul de taiere difera in functie de marime pomilor :


- in livezile in plina productie, dupa anul 6 de la plantare un muncitor
taie 30-35pomi/zi. Se poate considera ca, in cursul unei luni, un muncitor executa taieri la 1ha
livada.

PROTECTIA FITOSANITARA INTEGRATA A PLANTATIILOR


POMICOLE

Conditiile climatice si edafice deosebit de favorabile pentru vegetatia pomilor si arbustilor


fructiferi, sunt in acelasi timp si prielnice pentru dezvoltarea unui numar mare de boli si
daunatori, care produc pagube importante culturilor pomicile. Se estimeaza daune pe
ansamblul pomocilturii intre 5-20% sub aspect cantitativ si de 15-40% dinpunct de vedere
calitativ.
Bolile si daunatorii ataca pomii, arbustii fructiferi si capsunul pe toata durata perioadei
de vegetatie, in diferite stadii de evolutie, atacul manifestandu-se pe muguri, frunze, flori,
fructe si ramuri. Atacul poate fi partial sau total cu intensitati variabile de la un an la altul si
de la un loc la altul in functie de conditiile ecologice specifice si de densitatea daunatorului
respectiv.

Principalele boli si daunatori la pomii fructiferi


a). Bolile provocate de ciuperci

Patarea cafenie sau rapanul-este cea mai raspandita si pagubitoare boala la mar
( Endostigme inegvalis) si (Endostigme pirina).
Atacul este intalnit in toate zonele pomicole in care se concentreza cultura marului si parului.
Pierderile cele mai mari se inregistreaza in anii cu precipitatii ridicate primavara si vara,
putand sa fie distrusa , in cazul atacului necombatut, pana la 98% din productia de fructe.
Sunt atacate frunzele, pedunculii florali, fructele si chiar lastarii. Manifestarea
bolii consta in aparitia pe organele atacate de pete brune-negricioase sau maronii, catifelate
care in timp cresc si conflueaza. Frunzele atacate in primele stadii, se usuca si cad timpuriu
reducand prin aceasta capacitatea fotosintetica a pomilor. In afara de recolta anului respectiv,
este afectata productia anului urmator, diferentierea mugurilor de rod fiind, in cazul unei
defolieri puternice, total compromisa. Atacul pe pedunculii florali se semnaleaza cu deosebire
la par provocand caderea unui numar mare de flori sau fructe imediat dupa legare. Fructele
atacate raman mici , se deformeaza, prezinta crapaturi, iar cele atacate pana la 2,5cm in
diametru cad inainte de maturare. La fructele atacate si ajunse in depozit, boala continua
evolutia producand mari pierderi si in timpul pastrarii.
Biologia(evolutia).Primavara , cand conditiile climatice sunt favorabile, ascosporii
proveniti din periteciile de pe frunzele atacate si cazute in anul anterior, sunt proiectati pe
organele nou aparute, pe care germineaza si produc infectiile primare. Infectiile si germinarea
pot incepe peste 5-60C, in care caz perioada de incubatie este mai lunga (20-22 zile) ;
temperatura medie optima de producere a infectiei si incubatiei este de 19-210 C , in care caz
durata perioadei de incubatie este mai scazuta, de 8 zile, dupa care apar primele pete pe care
sunt formate conidiile, prin care se continua infectiile de vara. Producerea noilor infectii este
favorizata de prezenta umiditatii pe organele pomilor, provenita din precipitatii sau alte surse
(roua, irigatii) si se poate continua pana in toamna.
Fainarea

Este o boala destul de raspandita la numeroase specii pomicole : mar (podosphera


leucotricha) ; piersic (spherotheca pannosa) ; cais (podosphera tridactyla) ; capsun
( Spheroteca moprsuae).
Atacul de fainare se manifesta pe muguri, frunze, inflorescente, lastari si
fructe.Organele atacate prezinta o pasla pulverulenta, albicioasa, constituita din miceliu,
conidioforii si conidiile ciupercii. Mugurii atacati evolueaza pana in faza de dezmugurire sau
rasfirare a inflorescentei, dupa care se usuca si cad.O parte din mugurii floriferi atacati pot
ajunge pana in faza de inflorit, dar florile sunt anormale morfologic si fiziologic
sterile.frunzele sunt deformate, incretite, mici, tesuturile se necrozeaza, devin sfaramicioase si
cad de timpuriu. Lastarii atacati sunt inveliti cu pasla miceliana albicioasa cu deosebire spre
varf, din care cauza se indoaie, cresc slab si se usuca. Fructele atacate cu deosebire la piersic
crapa, raman mici, se zbarcesc si se usuca.
Biologia(evolutia). Fainarile se transmit de la un an la altul prin miceliul de
rezistenta instalat in muguri si pe lastari (partea din varf), cat si prin ascospori (mai putin prin
conidiile din anul anterior, ramase in coroana pomilor). In perioada de vegetatie noile infectii
se realizeaza prin conidii. Ciuperca se hraneste din celulele epidermei si din mezofil, cu
ajutorul haustorilor. Conditiile optime pentru noile infectii sunt temperaturile de 18-200C si
umiditatea de 90-100% cei mai favorabili pentru atac, fiind anii in care perioadele secetoase
alterneaza cu perioadele ploioase.

Moniliozele

Produc pagube destul de mari, la aproape toate speciile pomicole, pierderile de


recolta ajungand , in anii favorabili atacului, pana la 90% si chiar total. Atacul este favorizat
de anii cu precipitatii abundente si persistente side asemenea, de o slaba circulatie a aerului in
coroana pomilor, determinata de microzone cu drenaj natural defectuos sau de desimea
exagerata a ramurilor in coroana pomilor.
Speciile atacate de monilioze sunt : mar si par (Monilinia fructigena) ; gutui
(Monilinia linhartiana) ; prun (Monilinia Laxa) ; cires, visin, migdal,(Monilinia fructigene si
Monilinia cinerea) ; piersic si cais (Monilinia laxa si Monilinia fructigena) ; capsun (Botritis
cinerea). Ciupercile ataca frunzele, florile, lastarii tineri si fructele. Cele mai mari pierderi se
produc cand atacxul se inregistreaza primavara pe flori, frunze si ramuri tinere (visin, gutui,
prun ), pe fructe ( gutui) cat si in perioada de parga a fructelor. Organele atacate primavara se
ofilesc, se brunifica si raman pe pom uscate mai multa vreme. Fructele atacate putrezesc
partial sau total se mumifiaza, cad, sau raman uneori pe ramurile pomilor, asigurand
transmiterea bolii de la un an la altul.
Biologia (evolutia). Ciupercile ierneaza sub forma de miceliu de rezistenta in
fructele mumifiate sau ramurile atacate, cat si sub forma de conidii.Prezenta umiditatii
ridicate in aer (ploaie , ceata), a temperaturilor scazute in timpul infloritului, favorizeaza
producerea atacurilor de monilioza cu mare intensitate. Infectiile pe fructe sunt favorizate de
leziunule provocate de grindina sau insecte, cat si de contactul fructelor sanatoase cu cele
atacate.

Patarea rosie a frunzelor


Boala este intalnita la prun fiind produsa de ciuperca Polystigma rubrum si la cires
de Microspherella cerasella care provoaca pagube numai in anii deosebit de ploiosi.
La prun conditiile de atac sunt favorabile in toate zonele de cultura a acestei specii
din tara noastra. Daunele produse constau in reducerea substantiala a fotosintezei care are
drept consecinta acumularea in cantitati mici a zaharului in fructe. Uneori atacul provoaca
desfrunzirea pomilor, fenomen care repetandu-se mai multi ani duce la debilitarea si uscarea
acestora.
Boala se caracterizeaza prin aparitia pe frunze a unor pete circulare de culoare
galbuie care devin rosii- sangerii, iar la sfarsitul verii brun-negricioase. Tesuturile sunt
bombate in dreptul petelor spre fata inferioara a limbului. Petele pot sa conflueze. De la un an
la altul boala se transmite prin frunzele atacate si cazute. Pe care se gasesc periteciile
ciupercii. Ascosporii formati asigura infectia primara.

Ciuruirea frunzelor

Aceasta boala este frecventa la speciile samburoase (prun, cires, visin, cais ,
piersic, migdal) fiind produsa de ciuperca Ascospora beijerinkii.
Atacul se manifesta de timpuriu, prin aparitia de pete punctiforme, brun-roscate,
in dreptul carora tesuturile se necrozeaza, fructele se deformeaza, au concentratie redusa de
zahar si cad in masa de timpuriu.Pe lastari si ramuri boala este frecventa in special la piersic,
provocand pe aceste organe rani de dimensiuni mari care in final duc la uscarea intregului
pom. Ciuperca ierneaza ca miceliu si conidii pe ramurile atacate. Din miceliu, primavara, sunt
puse in libertate conidiile care provoaca infectiile primare, dupa care in intreaga perioada de
vegetatie, precipitatiile favorizeaza diseminarea ciupercii.

Rugina
Este intalnita la prun ,cais, piersic, (Tranzschelia prunispinosae), coacaz
(Cronartiumribicola) si la zmeur (Phragmidiun rubi idaei).
Pagubele produse constau in desfrunzirea timpurie, la sfarsitul verii, care duce
la debilitarea plantelor. Cele mai mari pagube sunt semnalate la coacaz, la care ataca frecvent
frunzele sub forma unor pete galbui- rosietice.Fructificatiile ciupercii sunt prezente pe fata
inferioara a frunzelor, sub forma unor pustule de culoare galben-maronie.De obicei atacul
intens provoaca caderea timpurie a frunzelor in luna august, contribuind la slabirea tufelor si
diminuarea productiei de fructe.

Antracnoza

Boala este prezenta la cires si visin (Cocomyces hiemalis), la nuc ( Gnomonia leptostyla),
la coacaz si agris (Pseudopeziza ribes).Caracteristic acestei boli este defolierea timpurie a
plantelor (puieti. Pomi , tufe0, urmata de consecintele diminuarii fotosintezei : stagnarea
cresterii, nediferentierea mugurilor de rod, caderea fructelor, debilitarea plantelor. Ciuperca
ataca frunzele, lastarii, pedunculii florali si fructele. Pe organele atacate apar pete brun-
rosiatice. In dreptul petelor mai ales pe partea inferioara a frunzelor, se formeaza pustule mici
cu fructificatiile ciupercii pulverulente de culoare abla-murdar care prin erupere pun in
libertate conidiile, care asigura noi infectii in perioada de vegetatie.Frunzele puternic atacate
se usuca si cad , plantele ramanand desfrunzite inca din luna iulie.
La nuc fructele atacate isi opresc cresterea , se innegresc si cad ; cele atacate mai tarziu
prezinta pete si se deformeaza.
La coacaz, defolierile premature sunt frecvente in anii ploiosi putand ajunge pana la 98-
100%.

Basicarea frunzelor si fructelor

Boala este foarte frecventa la piersic produsa de ciuperca Taphrinia deformans, la


migdal si in masura mai mica la prun Taphrinia pruni. Pagubele sunt foarte mari in anii cu
precipitatii abundente. Sunt atacate cu predilectie frunzele, pe care apar umflaturi sub forma
de basici neregulate pe partea superioara a limbului, ca urmare a cresterii neuniforme a
parenchimului fata de nervuri. Frunzele atacate se lungesc si se latesc, se decoloreaza, se
ingroasa, devenind rigide si acoperite de o pulbere albicioasa. In final frunzele cad timpuriu,
lastarii se usuca, iar fructele de asemenea cad, uneori in proportie de care afecteaza sensibil
productia. Cu toate ca in cursul verii apar frunze noi, pomii atacati in mai multi ani consecutiv
sunt debilitati, sufera de ger si se pot usca. Ciuperca ierneaza sub forma de ascospori sau
miceliu de rezistenta in muguri si lastari, care primavara, pe tesuturile tinere isi incep
activitatea in conditii favorabile ( temp. de 150C, umiditate persistenta), producand infectiile.

b). Bolile produse de bacterii

Focul bacterian al semintoaselor

Produs de Erwinia amylovora bacteria ataca toate organelle aeriene; arsura inflorescentelor
apare primavera devreme (indeosebi pe timp polios); florile se ofilesc, se brunifica si se
innegresc; frunzele atacate se vestejesc si intreg lastarul se brunufica; pe timp umed mai ales
dimineata cand temperatura este mai scazuta incepand cu perioada infloritului pe lastarii
atacati apar picaturi de exudat cu nuante de brun- galben- portocaliu. Frunzele atacate se
brunifica ; leziunile de pe lastari, ramuri, tulpina, evolueaza in uceratii ; daca inconjoara
intreaga sarpanta , produce moartea (uscarea ) pertii superioare ; daca ataca tulpina, moare
intreg pomul.
Prevenire si combatere :
-folosirea la plantare a unor pomi sanatosi fara leziuni bacteriene.
-depistarea vetrelor de atac, indepartarea focarelor (frunze, lastari, sarpante si chiar
pomi) cu infectii, pentru diminuarea atacului.
-tratamente preflorale cu produse cuprice si daca perioada infloritului se
prelungeste( temperaturi scazute si precipitatii ), chiar in perioada infloritului cu Aliette80WP
conc. 0,2% ;
- combaterea insectelor vectoare ( afide)cu insecticide specifice (piretroizi).

Cancerul pomilor fructiferi

Produs de Agrobacterium tumefaciens , se intalneste la majoritatea speciilor


pomicole, manifestandu-se pe radacini si colet, pe care se formeaza la inceput tumori cat
unbob de mazare, moi, de culoare albicioasa. Tumorile cresc haotic, ca urmare a dereglarii
metabolismului tesuturilor, atingand uneori dimensiuni pana la 20-30cm si se lignifica. In
cazul infectiilor puternice, numarul tumorilor este mare si determina o crestere mai slaba a
pomilor si intrarea in declin prematur. In toate cazurile, atacul este favorizat pe terenurile
grele si umede.
Alte boli produse de bacterii sunt: Patarea si ciuruirea bacteriana a frunzelor de
prun si bacterioza nucului.

c). Bolile produse de virusuri si micoplasme

Bolile virotice detin un loc important intre factorii care limiteaza productivitatea
pomilor fructiferi. Ele provoaca :
-reducerea vigorii, frecvent cu 10% uneori chiar peste 50%.
-Incompatibilitatea la altoire ;
-degenerarea si pieirea mai mult sau mai putin rapida a pomilor ;
-deteriorarea calitatii fructelor ;
- modificarea caracterelor biologice si morfologice;
- cancere si necrozari diverse.
Bolile provocate de virusi sunt de obicei cornice si rar caracteristice. Este deci
foarte dificil de a le identifica printr-o simpla observatie vizuala.
Modul de transmitere. Inmultirea vegetativa si schimburile comerciale de material
biologic necontrolate, prin intermediul omului, constituie cauza principala a raspandirii
bolilor virotice. Unii vectori animali (aphidele si nematozii) si polenul contribuie de
asemenea , la diseminarea in zone mai restranse a unora dintre bolile virotice.
Pentru a limita transmiterea virozelor sunt recomandate urmatoarele precautii :
-pentru evitarea transmiterii prin nematozi este necesar de a nu se planta imediat, livada dupa
livada din aceeasi specie, in afara de cazul in care se efectueaza dezinfectia cu nematocide;
-pentru a reduce celelalte cai de transmitere, trebuie sa se evite plantarea in
apropiere a soiurilor sanatoase cu cele bolnave sau cu stare sanitara necunoscuta.
Mijloacele de lupta. Lupta impotriva bolilor virotice este in general
preventiva. Ea consta in plantarea de material vegetal stabilit prin control ca sanatos,
provenit din plante initiale selectionate, conservate la adapost de contaminare si verificate
periodic .
In livezile infiintate cu material sanatos, unele boli virotice, cu deosebire
cele epidemiologice, pot sa reinfecteze o parte din pomi. Dar aceasta proportie va fi cu atat
mai mica cu cat procentul de pomi sanatosi initial a fost mai mare. Efectele recontaminarilor
ulterioare, au in general o incidenta slaba asupra cresterii si dezvoltarii pomilor.

Principalele boli virotice la samburoase sunt : Patarea inelara (Plum ring


spot-PRSV), Piticirea prunului (Prune dwarf-PDV), Mozaicul in benzi (Line pattern-LPV),
Varsatul prunului (Plumpox, Sharka-PPV), Patarile clorotice (Chlor5otic leaf spot- CLSV) ,
Craparea scoartei prunului (Plum bark split) , Rasucirea frunzelor ciresului(Cherry leaf roll
virus) , Cancerul distrugator al ciresului (Detrimentul canker virus ), Marmorarea inelara a
ciresului (Cherrry ring motte).
Principalele boli virotice la semintoase sunt : Mozaicul marului (Apple
mosaic), Patarea clorotica a marului (Apple chlorotic leaf spot –CLSV), Brazdarea tulpinii
marului (Apple stem groowing) ,Declinul lui Spy sau stierea lemnului (Spy decline stem
pitting –SDV-SPV) si ingalbenirea nervurilor parului (Vien yellows-VYV), Cancerul puturos
al parului( Pear bliter canker), Pietrificarea perelor (Pear stony pit), Deformarea verde a
merelor ( Green crinkle) si Craparea stelara a merelor (Star crack), Patarea inelara ruginie a
merelor (Apple russet ring), Flexibilitatea lemnului ( Rubbery wood-RW) , Profliferarea
marului (Maturi de vrajitoare).
In afara de aceste boli virotice, exista inca numeroase afectiuni, dar care au
o incidenta economica mai putin importanta pentru cultura pomilor fructiferi.

PRINCIPALELE INSECTE DAUNATOARE

Paduchele din San José ( Quadraspidiotus perniciosus)

Este cel mai periculos dusman al pomilor, constituind o adevarata calamitate, pentru
livezile in care nu se efactueaza tratamente de combatere.
In tara noastra a fost semnalat pentru prima data in anul 1933 in zona de vest dupa
care s-a raspandit in intreaga tara. Paduchele din San Jose ataca peste 200 de specii de pomi,
arbusti fructiferi si alte specii de arbori si arbusti forestieri. La pomii fructiferi cele mai mari
pagube le produce in ordine la : mar, par, piersic, visin, cires, si chiar la prun, cais, migdal. De
asemenea , ataca puternic coacazul, si agrisul. Ataca ramurile, fructele si chiar frunzele.
Pe ramuri, larvele localizate isi infig rostrul in tesuturi pentru a se hrani, injectand o
substanta pentru dizolvarea vaselor liberiene, fenomen care se manifesta prin aparitia in
locurile respective a unor pete circulare de culoare rosie-visinie. In timp, zonele respective
se brunifica si mor. Pomii puternic atacati incep sa se usuce de la varf si in decurs de 3-4 ani
se pot usca total.
Pe fructe atacul este frecvent si se manifesta sub forma de pete rosii-visinii, circulare,
cu densitate mai mare in zona caliciului si a pedunculului. Fructele atacate in primele stadii
raman mici, diforme, de asemenea cele atacate catre faza de maturitate se depreciaza calitativ
si nu au valoare comerciala.
Pomii atacati si netratati formeaza fructe mici, galbene, dau recolte de la un an la altul
tot mai mici, se debiliteaza si se usuca in cativa ani.
Biologie.In conditiile din tara noastra Paduchele din San Jose are 1-3 generatii pe
an ; o singura generatie in zonele cu altitudinea de peste 800m si trei generatii in cele sub 100-
200m altitudine in unii ani. In zonele pomicole de traditie are de obicei doua generatii.
Inmultirea la aceasta insecta este vivipara. Ierneaza pe scoarta pomilor ca larve
protejate de un scut. La sfrasitul lunii martie-aprilie, dupa o perioada de hranire, larvele
diferentiaza in cele doua sexe, are loc imperecherea dupa care sub scutul larvelor-mama se
formeaza noi larve. Acestea devin mobile si migreaza pe ramuri, pe tulpini, frunze si fructe
mentinandu-si mobilitatea timp de 24 de ore. Dupa cateva ore de migratie larvele care au o
culoare portocalie se fixeaza si isi infig rostrul in organele vegetative, de unde sug seva
tesuturilor.
Infectia la noii pomi, chiar la distante mari, se produce inainte de fixarea larvelor
prin transportul acestora pe picioarele pasarilor, pe haine sau cu ajutorul vantului. Dupa fixare
larvele isi formeaza scut care devine din ce in ce mai dens, dupa 10-15 zile nemaiputand fi
penetrat de insecticide. Imediat larvele incep o noua diferentiere sexuala si are loc cea de-a
doua generatie. In functie de conditiile fiecarui an si ale zonei, generatia I se inregistreaza in
lunile iunie-iulie, iar generatia aII-a la sfarsit de august –inceput de septembrie.
De remarcat ca fiecare generatie, si cu deosebire prima , se esaloneaza pe o
perioada lunga, de cel putin 30 de zile, ceea ce explica necesitatea mai multor tratamente la
fiecare generatie.

Paduchii ţestosi

Se intalnesc mai frecvent la mar (Aspidiotus ostreiformis) si la par ( Epidiaspis


betulae), dar pot fi semnalati si la prun, piersic, cires, visin, etc. Ataca asemanator paduchelui
din San Jose, cu o rata de inmultire mult mai redusa avand o singura generatie pe an.
Combaterea se realizeaza simultan cu paduchele din San Jose.

Gargaritele florilor si mugurilor

Provoaca daune importante la mar (Anthonomus pomorum), par (Anthonomus


cinctus), sau la mai multe specii pomicole (Sciaphobus Squalidus) prin distrugerea de catre
larve si adulti a organelor interne ale mugurilor de rod sau a mugurilor in intregime. Pagubele
pot ajunge pana la 90-92%.
Gargaritele au o singura generatie pe an, cu deosebirea ca la mar ierneaza sub
forma de adult si depune ouale in primavara, la dezmuguritul mugurilor florali, in timp ce la
par ponta are loc toamna tarziu, atat la mugurii de rod, cat si la cei vegetativi. De asemenea,
la mar bobocii florali atacati raman pe pom cu petalele brunificate ,,cuisoare’’ (in interior se
dezvolta o larva), iar la par distrug baza mugurilor.
La capsun, gargarita neagra (Anthonomus rubi), produce pagube insemnate,
adultii hranindu-se cu mugurii vegetativi, florali si cu frunzele tinere.

Viespile pomilor

In aceasta grupa de insecte se disting doua categorii : unele care produc pagube
prin atacul fructelor tinere ( viespea cu fierastrau a marului- Hoplocampa testudinea ;
viespea perelor- Hoplocampa minuta ; viespea neagra cu fierastrau a prunelor-
Hoplocampa minuta ; viespea rosie cu fierastrau a prunului Hoplocampa flava, in timp
ce altele dauneaza prin atacul pe frunze( viespea ciresului – Caliroua limaciana ; viespea
coacazului – Nematus ribesi).
Viespile fructelor care au o singura generatie pe an, ierneaza ca larve sub forma
de cocondin care pprimavara ies adultii ce depun ouale de obiceipesepalele florilor. Larvele
care se formeaza, patrund in fructe si se hranesc cu semintele si samburii acestora de obicei o
larva trece dela un fruct la altul, putand ataca 3-5 fructe care cad ulterior. La prun cu
deosebire in anii fara ploi in perioada de inflorire, atacul se transforma in calamitate intrucat
90-98% din fructe pot fi atacate.
Subliniem in mod deosebit viespea samburilor de prun Eurytoma schreineri
care s-a extins foarte mult in ultimii ani si compromite productia de prune uneori pana la
100% ; are o generatie pe an ; viespile depun ouale in samburele abia format, larvele eclozate,
hranindu-se cu acesta ; pericolul este atat cat viespile zboara si samburele este nelemnificat.
Tratamentele pentru combatere trebuie sa vizeze stadiul de ou, inainte de
patrunderea larvelor in fructe.
Viespile frunzelor, care au de obicei doua generatii pe an, produc cele mai
mari pagube in pepiniere si plantatiile tinere, in care larvele rod epiderma superioara si
parenchimul frunzelor. Acestea se usuca si cad determinand cresterea slaba a lastarilor si
maturarea insuficienta a tesuturilor. In afara de cires , viespea ataca in egala masura visinul,
parul, caisul, piersicul.

Viermii fructelor

Insectele din aceasta grupa produc pagube la cea mai mare parte din speciile
pomicole (mar, par, prun, cires, piersic, cais, nuc).
Dintre insecte cele mai reprezentative sunt : viermele merelor (Carpocapsa
pomonela) ; viermele perelor (Carpocapsa pyrivora) ; viermele prunelor (Laspeyresia
funebrana) ; viermele (musca) cireselor (Rhagoletis cerasi) ; molia vargata a
piersicului( Anarsia lineatella) ; molia orientala a fructelor (Laspeyresia molesta) ; gargarita
fructelor (Rhynchites bacchus).
Insectele din aceasta grupa au 1-2 generatii pe an si se caracterizeaza prin
aceea ca larvele patrund in interiorul fructelor unde se hranesc cu semintele, samburii sau
tesuturile din jurul acestora. Fructele atacate cad prematur, iar cele ce ajung la maturitate
(mere, cirese, nuci, piersici, ) sunt depreciate calitativ. Importanta deosebita prezinta
urmarirea ciclului biologic al fiecarei insecte in legatura cu conditiile climatice din fiecare
zona si cu fazele de vegetatie ale pomilor pentru a se efectua tratamente in momentul de
maxima eficacitate, care la aceasta grupa de daunatori corespunde cu perioada dinaintea
patrunderii larvelor in fructe.
Unele din dintre insectele din aceasta grupa de daunatori produc pagube
importante si prin atacul pe muguri, frunze, lastari (molii, gargarita fructelor)
Acarienii
Sunt cunoscuti frecvent sub numele de paianjeni, grupul fiind format din m,ai
multe specii : paianjenul rosu al pomilor (Panonycus ulmi) ; paianjenul brun al pomilor
( Bryobia rubrioculus) ; paianjenul rosu al merilor(Tetranichus viennensis) ; acarianul galicol
al prunului ( Eriophyes phleocantes) ; paianjenul capsunilor ( Tersonemus fragarinae)
Acarienii se intalnesc din ce in ce mai mult in plantatiile de pomi fructiferi,
arbusti si capsun, unde determina debilitarea pomilor, scaderea intensitatii fotosintetice, o
slaba diferentiere a mugurilor de rod, fructe mici si cu un continut redus de substanta uscata.
Biologia . Acarienii au mai multe generatii pe an, pana la 5-7, au corpul mic ,
sub 0,8mm, traiesc in colonii de mare densitate, pe partea inferioara a frunzelor, la baza
mugurilor, la punctele de insertie. Ierneaza ca adulti sau sub forma de oua, se caracterizeaza
printr-o mare putere de inmultire. Atunci cand depunerile de oua sunt mari, ramurile capata
aspect rosiatic, datorita numarului mare 8-12 straturi suprapuse, ajungandu-se la peste 1500
oua/cm2 de scoarta.
Atacul se manifesta prin depigmantarea frunzisului care capata un aspect cenusiu,
datorita numarului mare de intepaturi in tesuturile parenchimatoase care se degradeaza.
Dinamica populatiilor de acarieni este stans legata de distrugerea acarofagilor din
genul Typhlodormus si Tydens cu ocazia tratamentelor antiparazitare. Se manifesta , de
asemenea, fenomenul de rezistenta ca urmare a aplicarii repetate a produselor
organofosforice, pe baza de Parathion. Practica a dovedit ca, in general tratamentul care se
executa dupa cadera petalelor, inaintea pontei primei generatii este hotarator pentru limitarea
puterii de inmultire a acarienilor.
Paduchii si purecii de frunza (afidele)

Insectele din aceasta grupa (paduchele verde al marului _Aphis pomi ; puricele
melifer al parului- Psylla pyricola ; paduchele cenusiu al prunului- Hyalopterus pruni ;
paduchele negru al ciresului- Myzuscerasi ; paduchele verde al piersicului-Myzodes persicae)
produc pagube deosebite la pomii tineri in pepiniera si in livada.
Biologia . Ierneaza in stadiul de ou sau adult (Psylla), au un numar mare de
generatii pe an (pana la 8-12), se inmultesc partenogenetic si vivipar si traiesc in colonii, pe
partea inferioara a frunzelor, catre varful lastarilor. Atacul se manifesta prin rasucirea
frunzelor catre partea inferioara, lastarii se deformeaza, raman curbati, uneori se usuca la varf
sau degera peste iarna neavand lemnul copt. Intensitatea maxima a atacului se inregistreza in
perioada cresterii intense a lastarilor.

Insectele defoliatoare

Cele mai raspandite insecte care se hranesc cu frunzele pomilor provacand


defolierea la speciile de cires, prun, cais, mar, par sunt : cotarul verde (Cheimatobia
brumata) ; omida paroasa a stejarului (Lymantria dispar) ; cotarul brun (Hibernia
difoliaria) ; nalbarul (Aporia crataegi), inelarul ( Malacosoma neustia).
Insectele ierneaza de obicei sub forma de oua pe diferite organe ale
pomilor.Larvele iau nastere la inceputul vegetatiei si se hranesc cu muguri, butoni florali,
fructe tinere. Apoi consuma frunzele, partial sau total, cu exceptia nervurii principale. In anii
de invazie puternica pomii sunt desfrunziti in totalitate, fenomen urmat de pierderea fructelor,
stanjenirea diferentierii mugurilor florali, debilitarea in ansamblu a pomilor.
Alaturi de acestea daune importante produce omida paroasa a
dudului(Hyphantria cunea) in livezile de prun , cires, nuc, mar, par, cais, visin etc. repetarea
atacului mai multi ani la rand poate ava ca efect –uscarea pomilor.
Ierneaza in stadiul de crisalida in crapaturile scoartei pomilor, pe frunzele
cazute, in sol si diferite alte adaposturi. Dupa aparitia adultilor si pontei, larvele apar in cursul
lunii iunie, care in primele stadii formeaza cuibul din 2-3 frunze unde se hranesc cu epiderma
si parenchimul acestora.Se inregistreaza 2-3 generatii pe an.
Carabusul de mai (Melolonha Melolontha). Produce pagube atat in stadiul de
adult, cand sunt atacate frunzele carora le roade limbul, mai putin petiolul si nervura
principala, cat mai ales in stadiul de larva cand distruge in sol Radacinile la pomii tineri in
pepiniera si inlivada.
Carabusul are a generatie la 3 ani, timp in care traieste in sol ca larve cu varsta
de 2 si 3 ani. Zborul adultilor are loc din 3 in 3 ani si se petrece in luna mai, incepand din
amurg si in timpul noptii. Atacul cel mai pagubitor il produc larvele de 2-3 ani, putand sa
determine pagube de 50-100% in cazul unor densitati de peste 2-3 larve /m2. Sunt atacate in
mod preferential speciile de mar, par, gutui. Tratamentele impotriva adultilor se aplica
odatacu celelalte. Pentru combaterea larvelor inainte de plantare se stabileste mai intai
densitatea acestora in sol dupa care, in functie de varsta si de densitate , se administreaza
inainte de desfundarea terenului, Heclotox 1,5% in doza de 50kg/ha. Larvele de 2 si 3 ani se
pot combate si prin prafuirea solului toamna sau primavara si incorporarea cu ajutorul unei
araturi sau discuiri.

Organele pomilor si arbustilor fructiferi

Partile componente ale unui pom sunt:radacina si tulpina. La pomii altoiti, radacina apartine
portaltoiului, iar tulpina altoiului. Cand pomii se inmultesc prin seminte (nucul, zarzarul,
migdalul etc.), prin butasi(coacazul negru) sau prin drajoni (prunul Gras romanescsi visinul
local), tulpina si radacina apartin aceluiasi individ. Din practica pomicola se stie ca, la pomii
altoiti, intre tulpina (altoi) si radacina(portaltoi) exista o influenta reciproca. Pentru
confirmarea acestei influente ,dam exemplu comportarea soiului de mar Jonathan altoit pe un
portaltoi viguros obtinut din samanta si un portalroi de vigoare mica(M9) inmultit vegetativ
(prin marcotaj).

In primul caz, portaltoiul, imprima soiului o vigoare mare si o fructificare tardiva (la 5-6ani),
fructele sunt mici , mai putin gustoase si se valorifica greu si cu pierderi mari.
In al doilea caz, pomii au o crestere mai slaba, rodesc mai timpuriu ( la 2-3 ani) si formeaza
fructe mari, mai intens colorate si echilibrate ca gust.

Radacina este partea subterana a pomului, specializata pentru absorbtia apei si a


substantelor minerala din sol.Pentru usurarea absorbtiei, radacina secreta in sol diferite
substante, care dizolva compusii greu solubili, facandu-i accesibili pomilor.In timpul cresterii,
radacina se amplifica si formeaza o structura permanenta (schletul radacinii), cu ajutorul
careia pomul se ancoreaza si se fixeaza mai bine in sol, si o structura nepermanenta, care se
reantinereste periodic (de la 10 zile la 3-4 ani).

Structura permanenta este alcatuita din radacini lungi de 1-15m, groase de 3mm-25cm,
dispuse orizontal, vertical sau oblic. La speciile pomicole inmultite prin seminte si samburi
(mar si par franc, nuc zarzar si corcodus), structura permanenta a radacinii se compune din :
pivot (ordinul 0)si ramificatiile acestuia (ordinul I si II). La nuc, scheletul radacinii este mai
puternic si alcatuit din radacini viguroase, putine la numar, in timp ce la mar, ramificatiile
sunt mai multe si maigrupate. La pomii altoiti pe portaltoi vegetetivi, radacinile care
alcatuiesc structura permanenta sunt mai numeroase si mai subtiri (cu mici exceptii).

Culoarea radacinilor pomilor :


-violacee –zarzar si coacaz negru
-galben-roscata –cires ,visin si piersic
-galben-murdara -corcodus
-galben-cafenie -mar
-cafeniu-negricioasa -par
-cenusie-bruna-nucul-negru
Intr-un stadiu mai evoluat, radacina pomilor capata o culoare negricioasa datorita
suberului ingrosat si exfoliat.

Structura nepermanenta a radacinii, este formata din radacini axiale, radacini


absorbante, intermediare si conducatoare.
Radacinile axiale se formeaza primavara in varful radacinilor de schelet, asigurandu-le
acestora cresterea in lungime. Ele sunt albe, transparente, cu o lungime de 10-25 mm.
Radacinile active sunt albe, translucide, groase de 0,3-1mm si lungi de 0,1- 4mm
avand o durata de viata foarte scurta (10-14 zile).Ele indeplinesc functia de absorbtie (prin
perisorii absorbanti) a apei si a sarurilor minerale din sol.
La unele specii pomicole , perisorii absorbanti lipsesc, iar functia de absorbtie este
asigurata de micoriza. Micorira este rezultatul unei aglomerari de filamente celulare ale unei
ciuperci care contamineaza radacinile pomilor (indeosebi la nucifere) si activeaza procesele
de absorbtie. Prin substantele antibiotice pe care le secreta, micoriza asigura protectia
radacinilor impotriva bolilor.
Totalitatea radacinilor unui pom formeaza ceea ce noi numim sistemul radicular.
Acesta se dezvolta mai mult decat tulpina, desi in sol sunt mai multi factori limitativi ai
cresterii dacat in atmosfera.
Pe solurile pietroase, sistemul radicular al pomilor depaseste uneori de 3-4ori proiectia
coroanei, iar pe un sol brun lutos , de peste 5 ori.
La portaltoii generativi , sistemul radiculer este de 4-6 ori mai mare decat la portaltoii
vegetativi.
In culturile clasice, sistemul radicular al pomilor este asigurat in proportie de 85% de
radacini orizontale si de numai 15% de radecinile verticale si oblice.
In plantatiile superintensive, peste 25% din radacinile uni pom sunt dispuse vertical si
oblic.
In marea lor majoritate, radacinile se afla in sol, la adancimea de 20-100cm, in functie
de vigoarea portaltoiului, tipul de sol si sistemul de intretinere a acestuia.

Tulpina este partea aeriana a pomului . Ea este formata din trunchi si coroana.
Trunchiul este portiunea de tulpina cuprinsa intre colet si prima ramura principala a coroanei.
Trunchi pomilor creste drept sau rasucit, uniform sau asimetric. La baza trunchiului se afla
coletul pomului, adica punctual de legatura dintre radacina si tulpina. La unele asociatii soi-
portaltoi, coletul este mai ingrosat, fapt ce dovedeste ca intre cei doi parteneri exista o
oarecare nepotrivire. Se cunosc insa si pomi (Golden Delicios/M9) la care coletul ingrosat
asigura pomilor o viata economica prelungita, precocitate in rodire si o capacitate mare de
productie.

Coroana pomilor este partea de tulpina situata deasupra trunchiului. Aceasta este
compusa din :axul coroanei, sageata (ramura anuala care prelungeste axul coroanei),ramuri
multianuale care formeaza scheletul si semischeletul pomilor, ramuri anule( vegetative si de
rod) si muguri (vegetativi si de rod). Ramurile de schelet (ramurile principale) sunt
ramificatiile axului (de ord. I)din care iau nastere ramurile de ordinul II ; acestea, la randul
lor, formeaza ramurile de ord. III s.a.m.d. La pomii vigurosi, ramurile de ord.I se numesc
brate sau sarpante, iar cele de ordinulII- subsarpante. Cand pomii sunt maturi, aceste ramuri
sunt viguroase, conice si longevive, formand o adevarata osatura a pomului. Cu timpul , pe
aceste ramuri se formeaza ramurile de semischelet si de rod, creandu-se o rezerva de muguri
suplimentari. Ramurile de semischelet sunt ramuri multianuale (2-6 ani) care se formeaza la
inceput pe ax, apoi pe ramurile principale ale coroanei.Ele sunt subtiri si incarcate cu multe
ramuri anuale, vegetative si de rod. Ramurile vegetetive sunt mai groase(peste 15mm) si mai
lungi (peste 70cm) decat ramurile roditoare. Acestea cu timpul se transforma in ramuri de
semischelet. Ramurile vegetative, in evolutia lor, ramifica si formeaza noi ramuri, a caror
vigoare si denumire sunt date de pozitia initiala a mugurilor. Aceste ramuri sunt :
-ramuri terminale sau de prelungire, care iau nastere din mugurii terminali (din varf) ;
-ramuri laterale, formatedin mugurii laterali ;
-ramuri concurente, formate din primii muguri laterali subterminali.

Din mugurii de la baza ramurilor groase se formeaza ramurile lacome. Acestea cresc
vertical, sunt viguroase si prezinta multe ramuri anticipate, adica ramuri fiice formate in
acelasi an cu ramura mama.
Ramurile anticipate se formeaza mai mult la pomii tineri si la pomii care s-au aplicat taieri
de regenerare.
Ramurile roditoare sunt cresteri de un an, cu muguri dispusi solitar sau in grupuri (2-6
muguri in grup), lungi de 3-30cm (mai rar 50-70cm) si groase de 6-10mm.

Ramurile pot fi :
- vegetative- de schelet (sarpante, semisarpante) si semischelet
- de rod sau fructificare care se deosebesc pe grupe de specii :
 Ramurile de rod la samburoase.
Doua tipuri de ramuri fructifere de mare importanta sunt comune
piersicului, caisului, prunului, ciresului si visinului : ramura mixta si
ramura buchet. Se mai intalnasc la unele specii si ramura salba si
pleata.
Ramurile mixte poarta totdeauna un mugure vegetativ normal in varf
iar lateral (axilar) atat muguri florali, cat si vegetativi, constituind
grupurile de muguri caracteristice prunului, caisului, piersicului.
Ramurile mixte prezinta unele particularitati specifice de la o
specie la alta.

La piersic sunt lungi de 25-60-70 cm si poarta pe noduri totdeauna


grupuri din 3 muguri care pot fi : toti florali, cel din mijloc vegetativ si
cei laterali florali sau unul lateral floral si ceilalti vegetativi. `La baza
ramurii se gasesc 1-2-3 muguri vegetativi slab dezvoltati care pot evolua
daca ramura se scurteaza, daca se arcuieste sau daca se fac operatii in
verde. Ramurile mixte ale piersicului asigura fructe de calitate numai in
primul an de formare a lor, motiv pentru care se elimina prin taiere dupa
prima fructificare, inlocuindu-se cu altele nou formate pe ramurile de
schelet si semischelet.
Prunul si caisul formeaza ramuri mixte lungi de 7-20cm, cu grupuri de 2-3muguri de
rod la prun si 5-6-8 la cais, in majoritate florali. Sunt ramuri de baza pentru fructificarea
acestor specii si asigura fructe de calitate, chiar dupa ramificari multiple, 4-6 ani.
Ramura mixta la cires si visin , lunga de 7-30cm, chiar mai lunga la unele soiuri, are
particularitatea ca pe nod se formeaza un singur mugure de obicei floral ; mai rar se intalnesc
axilar si muguri vegetativi. Ca atare, ramifica putin sau chiar deloc. Evolueaza in acest caz
numai prin mugurele vegetativ din varf, facand imposibila regenerarea.
Ramurile buchet, numite si buchete de mai- deoarece in aceasta luna sunt deja
conturate la unele specii- poarta un singur mugure vegetativ in varf, iar axilar in jurul acestuia
strans grupati ( la cires, visin, prun, cais) sau mai desirati(cais) satu 3-7 muguri florali. La
unele specii pot fi axilari si cate 1-2 muguri vegetativi, care conduc la ramuri buchet
ramificate (prun, cais) . In general , buchetele de mai sunt ramuri scurte, 1-12 cm si au o
durata de viata variabila cu specia si soiul de la 1-2 ani pana la 10-12 ani. Evoluand numai
prin mugurele vegetativ din varf, neavand nici o rezerva laterala de muguri vegetativi,
ramurile buchet nu pot fi regenerate prin taieri.
Durata economica a ramurilor buchet la prun si cais este relativ scurta, 3-4 ani ; poate
fi mai lunga la soiuri care au buchete de mai tipice (Stanley, Agen). Ramura buchet la piersic
este de durata scurta, 1-2 ani si nu asigura fructe de calitate
Ramurile salba, ca si celelalte formatiuni fructifere ale Punoidelor, poarta in varf un
mugure vegetativ, iar lateral numai muguri florali ; foarte rar se pot intalni in pozitie axilara 1-
2 muguri vegetativi. Sunt foarte subtiri, cu lungimi de 15-60cm. Sub greutatea frunzelor si a
fructelor se arcuiesc, se degarnisesctotal, ramanand sa evolueze numai prin mugurele
terminal. Nu pot fi regenerate prin taieri, decat in cazul cand au lateral 1-2 muguri vegetativi
care, de obicei in anul urmator evolueaza in buchete de mai. Ramurile salba se intalnesc la
piersic, in numar redus de regula si au o durata de 1-2 ani. ; fructele sunt de calitate mediocra.
De aceea daca fructificarea este asigurata pe ramurile mixte , ramurile salba se suprima.
Ramura pleata este o ramura cu organizare morfologica identica cu salba. Se
intalneste la numeroase soiuri de visin. Aici aceste ramuri sunt foarte numeroase, constituind
baza fructificarii. Durata economica poate fi de 5=7 ani, dar alungindu-se an de an provoaca o
puternica indesire a coroanelor. Nu poate fi regenerata decat rar prin taieri.

 Ramurile de rod la speciile semintoase

- pintenul (ramura preflorifera) are 1-3 cm lungime si poatra in varf


un singur mugure vegetativ, fara muguri axilari evidenti. In 1-2 ani
acesta evolueaza in tepusa.
- Smiceaua(ramura preflorifera) are 15-20 cm lungime, poarta
muguri vegetativi axilari si un mugure terminal de asemenea
vegetativ. Evolueaza in in nuielusa sau mladita ;
- Tepusa, ramurade rod propriu-zisa, de 1-3 cm lungime, cu un
mugure florifer mixt in varf ;
- Nuielusa, 15-30cm lungime, poarta un singur mugure de rod in varf,
restul mugurilor ramanand vegetativi ; trebuie facuta sublinierea, ca
nuielusa poate fi de doua feluri, sub aspectul varstei :
- a). provenita din diferantierea mugurelui terminal al unei smicele,
formata in anul anterior (deci 2 ani).
b).provenita dintr-o crestere vegetativa, lastar, care in anul formarii
diferantiaza la varf mugure de rod.
- Mladita are aceleasi caracteristici ca nuielusa, avand in plus fata de
aceasta muguri de rod axilari, amplasati de la varf care baza ;
a). mladita de 2 ani provenite din diferentierea mai multor muguri de rod
pe o fosta smicea ;
b). mladita de un an, realizata prin diferentierea pe lastari , in primul an
de crestere a mugurilor de rod. De altfel , aceasta ultima situatie de diferentiere pe cresterile
anuale a mugurilor de rod chiar in anul formarii lastarilor, este un fenomen tot mai frecvent in
livezile moderne, cu soiuri precoce ( intrare rapida pe rod), proces accentuat de folosirea
portaltoilor vegetativi de mica vigoare.
- Vatra de rod, este o formatiune realizata din ramificarea burselor
purtatoare de pinteni si tepuse care se extinde anual si care trebuie
regenerata periodic .
- Bursa-punga, constituie ingrosarea bazei inflorescentei ;, pe care se
formeaza si cresc fructele, portiune de 1-1,5cm lungime, pe care
lateral, alaturi de fructe, se formeaza 1-2 muguri ; din acestia i-au
nastere noi ramuri fructifere motiv pentru care mai sunt denumite
punti de rod.

In primii ani de livada, unele soiuri de pomi diferentiaza o mare cantitate de muguri de rod pe
ramurile lungi, care ulterior, devin ramuri de semischelet sau de schelet. Aceasta insusire se
manifesta mai ales la soiurile precoce de mar si par altoite pe portaltoi de vigoare slaba si
mijlocie
Mugurii sunt organe de crestere si de rodire cu structura anatomo-morfologoca
diferita.

Mugurii vegetativi (de crestere) sunt mai mici, au varful ascutit si baza largita si o
structura primara, formata dintr-un con de crestere, primordii de frunze si muguri. Din ei se
formeaza intotdeauna lastari sau rozete de frunze.
Mugurii de rod sunt mai mari (cu mici exceptii), mai bombati si cu
varful rotunjit. Structura interna este alcatuita din primordii. Mugurii de
rod, la randul lor pot fi floriferi si micsti.
Mugurii floriferi formeaza o singura floare (la piersic, cais migdal)sau o
inflorescenta cu 2-5 flori(la prun, cires si visin).
Mugurii micsti evolueaza intr-o rozeta de frunze si o inflorescenta (la
mar si par), intr-un lastar si o floare (la gutui), sau intr-un lastar cu mai multe
inflorescente (la zmeur si mur).
Mugurii vegetativi , dupa pozitia lor pe ramura, sunt numiti :terminali,
axilari, stipelari, dorminzi si adventivi.
1. Mugurii terminali sunt situati in varful ramurilor anuale si indeplinesc functia de crestere
sau de rodire (mar, par, gutui).
2. Mugurii axilari se formeaza in axila frunzei si descresc ca marime de la varf
catre baza ramurii.
3. Mugurii dorminzi sunt muguri axilari, cu dezvoltare incompleta, situati la insertia
ramurilor si constituie rezerva de muguri a pomilor. Din ei se formeaza ramurile lacome.
Asezarea mugurilor pe o ramura este solitara-la mar, par,cires, visin, sau in grupuri de cate 2-
3 - la prun si piersic si 3-8 -la cais. In cadrul grupului mugurele central este vegetativ iar cei
laterali sunt floriferi.

Frunzele speciilor pomicole cultivate sunt simple, lanceolate, ovale,


eliptice,obovale,subrotunde,sau de diferite tipuri,simplu cu lobul intrg, lobatr, palmat
compuse si imparipenat compuse.
Florile . Majoritatea speciilor pomicole au florile hermafrodite cu
unul sau mai multe pistiluri (mar, par, cais etc.) . Nucul si
castanul comestibil prezinta flori unisexuat monoice , adica
unele au androceu iar altele gineceu, dar ambele sunt pe
aceeasi planta.
Fructele sunt simple , multiple si compuse. Denumirea diferitelor tipuri de fructe :
-poama = mar, par ,gutui
-baca =coacaz
-pseudobaca= agris
-drupa =prun,nuc, alun
-hesperida=lamai
-polinucula=capsun
-polidrupa=zmeur
-soroza=dud
-sicona=smochin

ÎNTREŢINEREA ŞI LUCRAREA SOLULUI ÎN LIVADĂ

Lucrarile de intretinere a solului din livezi alaturi de celelalte verigi agrotehnice duc la
o eficienta economica ridicata.
Nu se poate recomanda un sistem de lucrare a solului valabil pentru orice conditii. De
aceea s-au stabilit anumite sisteme de intretinere si lucrare a solului :

Ogorul negru

Se bazeaza pe mentinerea afanata si fara buruieni a solului printr-o mobilizare


permanenta pe intreaga suprafata a livezii, mecanizat si manual- aratura de toamna la 18-
22cm si prasile sau discuiri repetate in perioada de vegetatie. Acest sistem s-a impus datorita
urmatoarelor avantaje :
- asigura o buna solubilizare a substantelor nutritive si o mai
buna conservare a apei in sol ;
- determina o mai buna aeratie a solului, favorizand cresterea sistemului radicular si
activitate microorganismelor aerobe ;
-distruge buruienile eliminand concurenta pentru apa si substante nutritive ;
-Stanjeneste inmultirea soarecilor si a altor daunatori ;
- afaneaza solul tasat I urma trecerii utilajelor si ca urmare a ploilor puternice.

Totodata ogorul negru prezinta si dezavantaje:


-pe terenurile in panta favorizeaza eroziunea ;
- prin lucrarile repetate ale solului o parte a radacinilor pomilor situate la adancimea de
15-20cm sunt taiate sau ranite, ceea ce contribuie la reducera volumului de radacini active
tocmai in stratul de sol cel mai imbogatit in elemente nutritive.
- practicarea ogorului negru duce la reducerea continutului in materie organica,fiind
necesara completare sistematica a deficitului prin aplicarea de gunoi de grajd;
- ogorul folosit timp indelungat duce la tasarea in adancime, provocata de circulatia
utilajelor ;
- pe timp ploios nu permite accesul utilajelor pentru efectuarea tratamentelor si
recoltare ;
- Fructele provenite din plantatiile intretinute ca ogor negru si fertilizate cu
ingrasaminte pe bazade azot sunt mai putin dense si colorate, contin mai multa apa, mai
putine zaharuri si sunt mai sensibile la transport si pastrare.
Datoita numeroaselor dezavantaje, ogorul negru tinde sa fie inlocuit sau combinat cu alte
sisteme de intretiner si lucrare a solului.
Inierbarea

Consta din mentinere terenului din plantatie cultivat cu ierburi perene.Acest


sistem se recomanda in livezile amplasate pe terenuri in panta in zonele cu precipitatii
suficiente (700-800mm anual) si plantatiile irigate.
Inierbarea are loc incepand cu al doilea, al treilea an de la plantare si poate sa fie
totala sau partiala.In cazul inierbarii partiale o parte din suprafata de teren din jurul
trunchiului se mentine sub forma de ogor negru prin lucrari manuale si erbicidare.In cazul
plantatiilor intensive latimea benzii inierbate va fi de maximum 2,5-3,0m , iar cea lucrata sub
proiectia coroanei de 0,8-1,5m.
Inierbarea poate fi permanenta sau periodica, cand dupa un numar oaerecare de ani
se ara si se mentine cativa ani ca ogor negru, dupa care se inierbeaza din nou. Destelenirea nu
trebuie sa se faca pe toata suprafata deodata, ci prin alternanta intervalelor lucrate cu cele
nelucrate.
Folosirea ierburilor perene sub forma de benzi si cosirea repetata nu influenteaza
negativ cresterea si dezvoltarea pomilor, fapt demonstrat de numeroase cercetari. Productiile
medii obtinute sunt egale cu cele realizate in sistemul de intretinere ca ogor negru.

Culturi de acoperire folosite pentru ingrasamant verde

Intretinerea terenului din livada se face prin cultura unor plante folosite ca
ingrasamant verde. Cultura ocupa terenul doar cateva luni, in restul timpului solul se mentine
ca ogor propriu. Specia cultivata trebuie sa creasca repede, sa produca o masa cat mai bogata
de materie organica, sa nu concureze pomii pentru apa si substante nutritive.
Culturile de primavara se seamana cat mai tiompuriu ai se incorporeaza insol var,
ce ; pentru culturile de toamna- secara, mazarichea paroasa, trifoiul incarnat si rapita.le de
vara se seamana la inceputul verii si se incorporeaza in sol toamna, iar cele de toamna se
seamana la inceputul toamnei si se incorporeaza in sol primavara anului urmator. Aportul de
humus fiind in functie de stadiul de lignificare al mplantelor, se recomanda ca incorporarea sa
aiba loc cand plantele au depasit faza de deplina inflorire, iar tulpinile au ajuns in faza de
lignificare.
Cele mai bune culturi de acoperire pentru ingrasamant verde in livezi sunt cele
de toamna-primavara sau vara, deoarece ele cresc si se dezvolta in perioadele in care pomii au
cerinte mai mici pentru apa si substante nutritive.
Ca specii pentru culturile de primavara se recomanda : sulfina si rapita ; pentru
vara- lupinul alb, lupinul galben, facelia, soia, fasolita, si floarea-soarelui ; pentru culturile de
toamna- secara, mazarichea paroasa, trifoiul incarnat si rapita.
Incorporarea in sol se realizeaza cu ajutorul grapei cu discuri si cu plugul.Cea
mai buna incorporare se realizeaza prin fractionarea tulpinilor, printr-o lucrare prealabila de
discuit urmata de aratura.. Odata cu incorporarea se recomanda aplicarea unor doze de 40-
60kg azot s.a./ ha, pentru a compensa azotul folosit de microorganisme la descompunerea
masei vegetale din sol.

Culturi intercalate cu plante agoalimentare

Acest sistem consta in cultivarea printre randurile de pomi, in primii ani dupa
plantare, a unor plante agroalimentare anuale sau perene, de la care se urmareste obtinerea
unor productii suplimentare. Aceste culturi pot fi mentinute pana la intrarea pomilor pe rod si
incheierea coroanelor, fara a influenta cresterea si dezvoltarea pomilor atunci cand terenurile
sunt fertile sau bine fertilizate.
Cele mai recomandate sunt plantele prasitoare de talie mica la care nu se consuma
partile care pot fi infestate prin tratamente si anume :Leguminoasele pentru boabe (fasolea,
mazarea, soia), acestea avand si avantajul ca imbogatesc solul in azot si lasa o mare cantitate
de materie organica prin radacini, tulpini si frunze ; radacinoasele (sfecla rosie, morcovul,
sfecla furajera si cartofii timpurii) ; ceapa si usturoiul pentru consum de iarna, guliile, varza(la
care se curata foile exterioare), pepenii galbeni si verzi. Pe solurile foarte fertile si irigate, in
plantatiile tinere se pot face culturi de capsuni timp de 2-3 ani.

Mulcirea solului

Acest sistem include toate practicile prin care solul din plantatie se mentine
acoperit cu diferite materiale. Mulcitul poate fi natural (resturi vegetale din gospodarie – paie
rumegus coceni, frunze fanul de proasta calitate- acopera terenul intr-un strat uniform de 110-
15 cm, strat ce permite patrunderea in sol a apei, aerului si caldurii dar impiedica pierderea
apei, patrunderea luminii si cresterea buruienilor) sau artificial ( folia neagra sau cea
transparenta).

Combaterea buruienilor cu ajutorul erbicidelor

O parte din buruieni sunt distruse prin lucrarile solului , pentru altele in schimb,
tot prin aceste lucrari se creaza conditii favorabile de rasarire in toata perioada de vara.
Folosirea excesiva a erbicidelor duce la inmultirea speciilor perene de buruieni mai rezistente
la erbicide (pir, talpa gastii si volbura). De asemenea erbicidele selective contribuie in mare
masura la schimbarea compoaitiei floristice a buruienilor. Cele sensibile sunt distruse foarte
repede, lasand loc liber celor rezistente. Astfel folosirea erbicidelor triazinice ceeaza conditii
pentru inmultirea unor buruieni perene ca : volbura, pirul, palamida.
In general ,erbicidele se aplica peemergent toamna sau primavara devreme,
pentru a impiedica germinatia semintelor si postemergent in stadiul de vegetatie , acestea
fiind absorbite de plante prin frunze.
Buruienile perene se combat in tot timpul anului pe vetre, cele mai bune
rezultate obtinandu-se inainte de inflorire sau cand au 10-15 cm inaltime.

Erbicide pentru plantele pomicole. Rezultatele experimentale au aratat ca


dintre speciile pomicole cultivate, semintoasele si in special marul, suporta cel mai bine
erbicidarea.In aceste plantatii pot fi folosite cu succes atat erbicidele sistemice, cat si cele de
contact sau totale.
Erbicidele recomandate si autorizate pentru a fi folosite si in plantatiile de pomi

Denumirea erbicidelor sau a Substanta activa in % Doza recomandata


amestecurilor de erbicide Kg/l/ha efectiv
1 2 3
Gramoxone Paraquart 20% 4
Roundup Glyphosate 36% 6-10
Devrinol Napropamid 50% 6-8

IRIGAREA (UDAREA) LIVEZILOR

Pentru desfasurarea in optim a tuturor proceselor de crestere si fructificare este necesar


ca pomilor sa li se asigure in permanenta apa, in cantitete suficienta, diferentiat, in functie de
cerintele fiecarei specii, soi, portaltoi si a fazei de vegetatie in care se gasesc. Portaltoii
vegetativi de mica vigoare, folositi in ultimul timp pentru livezile intensive, manifesta o
rezistenta redusa la seceta in comparatie cu portaltoii vigurosi care exploreaza un volum mare
de sol.

Necesitatea irigarii livezilor

Principala sursa naturala de apa pentru livezi o constituie precipitatiile atmosferice. Insa
regimul pluviomeric din zonele in cre anual se inregistreaza sub 500mm precipitatii nu
satisface consumul de apa al speciilor pomicole si este absoluta nevoie sa se completeze prin
irigatii, pana la asigurarea necesarului. In zonele din sudul si sud-estul tarii asigurarea unei
cantitati suplimentare de apa prin irigatii este obligatorie.
Desi cerintele pomilor fata de umiditate sunt mari, acestia au totusi o rezistenta
apreciabila la seceta, in comparetie cu restul culturilor agricole, datorita sistemului radicular
mai profund si bine dezvoltat. De asemenea, un sistem rational de intretinere a solului
favorizeaza acumularea unor cantitati mari de apa din precipitatii si contribuie la mentinerea
acestora cat mai mult in sol, putand uneori suplini aportul de apa suplimentara.

Metodele de irigare in plantatiile de pomi.

Cele mai folosite metode sunt :

1. udarea prin brazde


2. udarea prin aspersiune
3. udarea localizata (prin picurare)
Pentru folosirea udarii prin brazde terenul trebuie cat mai bine nivelat pentru a
asigura braze uniforme si cu panta continua.
Lungimea brazdelor este legata de permeabilitatea solului si de panta terenului. Se
recomanda o lungime a brazdelor de la 50-300m.
Distanta dintre brazde. In livezile tinere este suficient sa se efectueze cate o singura
brazda, de fiecare parte a randului de pomi , la 0,8-1m distanta de rand. In plantatiile pe rod,
in care radacinile impanzasc intreg intervalul, se traseaza mai multe brazde si anume :pe
solurile argiloase grele, la 0,8-1m una de alta, pe cele mijlocii la 0,6-0,8m , iar pe cele usoare
la 0,4-0,6m si la 1,5m distanta de randul de pomi.
Dupa infiltrarea apei in sol si zvantarea terenului, se executa o lucrare cu discul
sau cu cultivatorul cu care prilej se astupa brazdele (cu exceptia solurilor intelenite).
Udarea prin aspersiune.La aceasta metoda apa este distribuita in plantatii
asemanator ploii naturale folosind instalatii ca functioneaza sub presiune.aceasta metoda se
poate folosi pe orice fel de teren, inclusiv pe cele in panta. In plantatiile intensive si
superintensive, sub forma de garduri fructifere, aspersoarele sunt prevazute cu prelungitoare
pentru distibuirea apei deasupra coroanelor pomilor. La pomii cu talie inalta dimpotriva jetul
de apa se dirijeaza sub nivelul coroanelor, pentru a evita lovirea directa cu apa sub presiune.

Udarea localizata. Se caracterizeaza prin aceea ca distributia apei la pomi se


face numai in zonele de maxim consum si nu pe toata suprafata . Metoda are mai multe
variante dintre care cele mai folosite sunt :
Udarea prin picurare- consta in umezirea locala a zonei de sol in care sunt
extinse majoritatea radacinilor active ale pomilor, prin administrarea lenta a apei in aceasta
zona. Exista urmatoarele avantaje ale metodei :
-economie de apa datorita reducerii pierderilor prin evaporatie si a umectarii
partiale a terenului ( normele de irigare se reduc cu 20-50%).
- permite circulatia permanenta in livada pentru celelalte lucrari tehnologice,
deoarece intervalele nu sunt umezite.
- economie de forta de munca datorita posibilitatilor de automatizare a lucrarii.
-consum redus de energie.
-posibilitatea de a se putea iriga terenuri cu orice fel de relief si pante si de a
folosi instalatia pentru fertirigare.
Conductele de udare se amplaseaza de-a lungul randurilor de pomi fixandu-se in
functie de sistem, la nivelul solului, la diferite inaltimi pe trunchiul pomilor si spalieri, sau pe
sarma de jos a spalierului.
Udarea (localizata) prin rampe perforate. Elementul activ al instalatiei il
constituie conducta de udare confectionata din polietilena perforata pentru iesirea apei.
Conductele de udare se amplaseaza de-a lungul randurilor de pomi, cu caracter permanebt si
repartizeaza apa in rigole special amenajate intrerupte din loc in loc de digulete din pamant.

Metodele de udare prezentate se aplica in cazul suprafetelor mari.In


gospodariile populatiei udarea se realizeaza cu mic digulete de 10-15cm care delimiteaza
proiectia coroanei pomilor realizand o ,,farfurie’’. Pentru a sigura patrunderea apei cat mai
adanc, aplicarea acesteia se face in 2-3 reprize. Dupa ce apa a patruns in sol zona umectata se
acopera cu pamant uscat sau diverse materiale pentru a impiedica evaporarea.
Inmultirea pomilor si arbustilor fructiferi

In pomicultura sunt cunoscute doua metode de inmultire a pomilor si arbustilor fructiferi:


inmultirea sexuata si inmultirea vegetativa. Se inmultesc sexuat populatiile locale de nuc si
castan comestibil, iar pe cale vegetativa , toate soiurile de specii cultivate.
Plantele inmultite pe cale vegetativa isi pastreaza in totalitate insusirile ereditare dobandite
de-a lungul timpului.dintre formele de inmultire vegetativa, mentionam : altoirea, despartirea
tufelor, inmultirea prin drajoni, marcotajul, butasirea si inmultirea prin stoloni.

I. Altoirea

Altoirea este o metoda de inmultire si de promovare a soiurilor valoroase de pomi, de


innobilare a speciilor pomicole spontane(mar paduret, par paduret0 si semicultivate (zarzar,
corcodus) si de schimbare a sortimentului de soiuri invechit ale caror fructe nu mai corespund
solicitarilor consumatorilor.Altoirea in pomicultura este considerata o tehnica de lucru a
chirurgiei vegetale prin care doi parteneri (altoiul si portaltoiul) vin in contact, se accepta
reciproc si convietuiesc multa vreme ca o entitate pomicola noua. Cand intre acesti parteneri
apar unele nepotriviri si ranile se vindeca greu si incomplet, exista riscul ca pomii sa se usuce
inca din primii ani de convietuire.Uneori , insa, uscarea se produce lent, dar progresiv,
recoltele sunt mici si de calitate slaba.
Acese forme de manifestare a incompatibilitatii la altoire (partiala sau totala) intre altoi si
portaltoi tyrebuie cunoscute din timp si evitate chiar de la alegerea partenerilor, pentru a nu
inregistra in livezile tinere multe goluri.

Alegerea soiului si portaltoiului

Pentru livezile de pomi cu densitate mica se aleg soiuri valoroase, viguroase si rezistente la
boli, care formeaza coroane ample si cu schelet puternic pentru a rezista incarcaturii mari de
fructe.
In livezile moderne (intensive si superintensive )se folosesc soiuri de vigoare mijlocie si
mica, precoce si foarte productive, pretabile pentu intensivizare.
In zonele sudice, unde pomii pornesc in vegetatie mai devreme, se recomanda soiuri
timpurii de prun, cais, piersic, cires, mar, si capsun, ale caror fructe se valorifica mai usor pe
piata libera si la preturi ridicate.
In zonele montane se planteaza soiuri de mar, par si arbusti fructiferi cu maturare
timpurie a feructelor, deoarece perioada de vegetatie este mai scurta decat in zonele colinare
si de campie.
Pentru zona dealurilor mijlocii si inalte, sortomentul va fi alcatuit in principal din soiuri
cu maturare mijlocie si tarzie, asigurandu-se un consum esalonat de fructe, din toamna si pana
primavara tarziu.
Pentru ca productia de fructe sa fie constanta si performanta, pentru fiecare soi de baza
se stabilesc 1-2 polenizatori, verificati in zona, cu polen fertil si cu aceasi epoca de inflorire si
maturare a fructelor.
Portaltoii trebuie sa fie compatibili cu soiurile recomandate si sa prezinte a mare
capacitate de adaptare la conditiile de sol din zona de cultura.
Din practica pomicola se stie ca unele soiuri de par sunt incompatibile cu gutuiul(ca
portaltoi), in timp ce altele de cais si piersic au o durata de viata mai scurta cand sunt altoite
pa corcodus.
Longevitatea soiurilor de par creste cand sunt altoite pe parul franc, a celor de piersic
pe migdal si a caisului pe unele populatii locale de prun (Buburuz).

Alegerea metodei de altoire

Pentru inmultirea pomilor in pepiniera se foloseste altoirea in oculatie (cu mugure). In


perioada iulie-august se practica altoirea in ochi dormind, iar primavara, in luna aprilie,
altoirea in ochi crescand.
La altoirea in ochi dormind, altoiul este un scutisor de scoarta cu lungimea de 3cm,
insotit pe partea inferioara de o foita subtire de lemn, iar pe partea superioara de un mugure
vegetativ si un petiol de frunza de 0,5cm lungime.
La altoirea in ochi crescand, altoiul nu mai prezinta portiunea de petiol.
Pentru realtoirea puietilor in pepiniera si a pomilor in livada (in vederea schimbarii
sortimentului), pentru inducerea fructificarii si innobilarii unor specii semicultivate(prun
franc, zarzar) sau anularii incompatibilitatii intre altoi si portaltoi (par altoit pe gutui) se
folosesc metode de altoire cu ramuri detasate.
La altoire se folosesc : bricege de altoit, foarfeci de pomi, cosoare, despicatoarte,
pietre si curele pentru ascutit bricegele, rafie, mastic, ramuri altoi, etichete, sfoara.

Altoirea in oculatie se efectueaza in pepiniera pe portaltoi generativi(din


samanta) si vegetativi (marcote sau butasi inradacinati)cu grosimea de 7-8mm si in livada in
coroana pomilor tineri ,pe ramuri de 1-2ani, cand se urmareste schimbarea soiului depasit cu
unul performant.
Operatiunea cuprinde urmatoarele etape :fasonarea altoiului, taierea si
desprinderea scoartei portaltoiului, detasarea si introducerea scutisorului in locasul
confectionat pe portaltoi si executarea legarii.
Inainte de altoire cu 3-4 saptamani, se verifica grosimea portaltoiului si
circulatia sevei (dupa usurinta desprinderii scoartei). Daca portaltoii sunt prea subtiri si
scoarta trunchiului se desprinde relativ greu, varful erbaceu se ciupeste, iar solul se iriga si se
fertilizeaza cu azot pentru ingosarea portaltoiului si activareasevei.in ziua altoirii se desfac
biloanele(la portaltoii generativi) si se suprima toate ramificatiile portaltoiului pe o inaltime
de 15-20cmde la sol. Cu o carpa usor umezita, se sterge praful din zona de altoire pentru a nu
deteriora lama briceagului de altoit.In ziua altoirii, din plantatia mama furnizoare de altoi se
recolteaza lastari lungi (40-50 cm), lignificati, cu muguri vegetativi normal dezvoltati (fara
anticipati) care se defoliaza, pastrand pentru controlul prinderii altoiuluio o portiune mica de
petiol. Odata stabilita inaltimea de altoire (la 3-4cm de la sol pe portaltoiul generativ si 10-
12cm pe cel vegetativ), altoitorul executa cu briceagul pe portaltoi (spre nord) o incizie
transversala de 8-12 mm si una longitudinala (de 3,5-4cm)de jos in sus, pana se intretaie cu
prima. Apoi cu spatula briceagului, sedespreinde usor scoarta portaltoiului de o parte si de alta
a sectiunii longitudinala, prin doua miscari succesive, una descendenta si alta ascendenta.
Pentru detasarea scutisorului (altoiului), ramura altoi se fixeaza sub brat in mana stanga, iar
briceagul aflat in mana dreapta se culca cu lama pe altoi, in forma de X. Apoi se imprima
briceagului o miscare inainte si spre dreapta, pentru a taia mai usor scoarta, sio fasie subtire
de lemn (sub mugure) pe o lungime de 3 cm. Scutisorul astfel detasat si fixat intre degetul
mare si lama briceagului se introduce prinimpingere in locasul de pe portaltoi. Cu degetele
aratatoare de la ambele maini, se preseaza scoarta portaltoiului peste altoi si se scurteaza
altoiul daca acesta depaseste incizia transversala. Dupa aceea se leaga stans cu rafie sau cu
fasii de policclor vinil protejand tot timpul mugurele altoi.Dupa 12-14 zile de la altoire, se
verifica prinderea altoiului apasand cu degetul aratator pe petiolul care insoteste mugurele
altoi. Daca acesta cade, este semn bun- altoiul s-a prins, daca nu, portaltoiul va fi realtoit pe
partea opusa primei grefe.
In timpul altoitului, lastatii altoi se tin la umbra, infasurati in carpe umede (in
galeti de plastic), lama briceagului se trage periodic pe gresie si pe curea si se sterge (dupa 3-4
altoiri) pe un bandaj de panza, fixat5 pe mana stanga, pentru a elimina seva oxidata. Altoirea
se executa in tot timpul zilei cand cerul este innorat, sau intre orele 6-10 si 16-20, cand este
senin si foarte cald.

Altoirea cu ramuri detasate . Se executa spre sfarsitul perioadei de repaus a


pomilor (in copulatie si in despicatura) si la inceputul vegetatiei (sub scoarta). Pentru aceste
altoiri se recomanda ca ramurile altoi sa fie recoltate cu 3-4 saptamani inainte de umflarea
mugurilor . Dupa recoltare, ramurile altoi se fac pachete, se trateaza cu substanta fungicida, se
introduc in pungi de plastic si se pastreaza pana la altoire in figider, la temperatura de 2-
30C.Daca sunt recoltate mai devreme, se imparafineaza si se depoziteaza in camere frigorifice.
Pentru badijonarea ranilor de pe portaltoi si altoi se foloseste ceara de altoit
(mastic)preoparata din : rasina (400g), ceara de albine (200g), seu de oaie (100g) si spirt
(90ml). Aceste substante se maruntesc si se pun intr-un vas pe foc (fara spirt0, pentru fierbere
si omogenizare. Dupa o ora de fierbere, aceasta compozitie se raceste (sub790C) si se
amesteca cu spirt, obtinandu-se astfel un lichid vascos. Pana la altoire, masticul se pastreaza
in sticle sau borcane, iarla folosire se incalzeste la foc.

Altoirile cu ramuri detasate sunt : altoirea in copulatie perfectionata, altoirea


in despicatura si altoirea sub scoarta perfectionata.

Altoirea in copulatie perfectionata. La aceasta altoire, atat altoiul, cat si


portaltoiul trebuie sa aiba aceeasi grosime (8-15 mm). Se foloseste in pepiniera pentru
realtoirea portaltoilor si in livezile tinere (in coroana pomilor) pentru schimbarea
sortimentului de soiuri.
Altoirea consta in efectuarea unei sectiuni oblice in portaltoi si altoi (de 2,5-3
cm) si a unei taieturi pentru imbinarea celor doi parteneri. In continuare , altoiul se fasoneaza
la o lungime de 2-3 muguri. Pentru imbinare se suprapun mai intai sectiunile si apoi, printr-o
apasare usoara si continua, se imbina limbile, potivindu-se (prin miscari scurte) zonele de
crestere ale celor doi parteneri.In punctul de altoire se executa o legatura stansa (de jos in
sus), dupa care se ung cu mastic marginile sectiunilor si capatul de sus al altoiului.

Altoirea in despicatura se foloseste in pepiniera pentru realtoirea portaltoilor


vigurosi (piersic franc, corcodus) si in livada, pentru schimbarea sortimentului de soiuri.La
aceasta altoire, portaltoiul are o grosime de 2-10 cm, iar altoiul de 7-8 mm. Fasonarea
portaltoiului consta in : retezarea acestuia in punctul de altoire (cu foarfeca), netezirea
sectiunii (cu cosorul) si despicarea (cu despicatorul) pe o adancime de 4-5cm. Altoiul se
fasoneaza sub forma unor pene lungi de 3-4cm. Dupa deschiderea despicaturii cu ajutorul
varfului despicatorului, altoii (cu aceeasi grosime)se introduc prin fortare in portaltoi , avand
grija ca zonele generatoare ale celor doi parteneri sa se suprapuna. Apoi , altoiul se scurteaza
la 2-3 muguri, iar despicatura portaltoiului (dintre altoi ) se acopera cu o fasie de scoarta si se
unge cu mastic suprafata sectiunii si ranile laterale ale portaltoiului si capetele altoilor . Se
leaga strans cu rafie sau cu benzi de plastic rezistente.

Altoirea sub scoarta perfectionata se executa primavara, in aprilie-mai, cand


vegetatia a pornit si scoarta portaltoiului se desprinde usor. Grosimea altoiului este de 7-8 mm
si a portaltoiului de 2-6cm.
Dupa retezarea si netezirea sectiunii portaltoiului se executa cu briceagul o
incizie longitudinala in scoarta, de 4-5 cm lungime. Apoi se fasoneaza altoiul cu 2-3 muguri
sub forma de pană. Pentru usurarea calusarii, se inlatura din partile laterale ale penei fasii
subtiri de scoarta , pastrand o fasie intraga si ingusta de 3-4 mm, situata central pe directia
primului mugure(cel de jos). Altoiul astfel fasonat se introduce fortat sub scoarta portaltoiului,
se leaga strans cu rafie sau benzi elastice de plastic si se unge cu mastic suprafata sectiunii
portaltoiului si capetele altoilor.

Ingrijirea altoilor dupa altoire ,in timpul vegetatiei, din lastarii crescuti (din altoi)
sunt retinuti 3-4, pentru formarea axului pomilor (in pepiniera), axului si sarpantelor (in
livada).Lastarii care se formeaza din portaltoi se suprima inca din faza de mugure
umflat,pentru ca toate fotoasimilatele formate in frunze sa fie directionate in punctele de
crestere ale altoiului.

II. Despărţirea tufelor

Se practica la speciile : agris, coacaz si zmeur si consta in despartirea unei tufe mari
in altele mai mici.Fiecare planta rezultata in urma despartirii tufelor trebuie sa prezinte tulpina
si radacina.

III. Inmultirea prin drajoni

Se foloseste pentru inmultirea zmeurului, catinei, populatiilor locale de prun si visin.


Drajonii sunt lastari formati din mugurii de pe radacini si prin individualizarea lor se pot
obtine mai multe plante.

IV. Inmultirea prin marcotaj

Se aplica la agris, coacaz, alun, catina si gutui. Marcotele sunt tulpini inradacinate in
timpul legaturii lor cu plantele mama. Marcotajul poate fi :simplu, prin musuroire, radiar si
orizontal.

V. Inmultirea prin butasire

Butasii sunt portiuni de tulpina si radacina detasate de planta mama, care in conditii
de vegetatie normala, formeaza atat radacini , cat si lastari cu frunze. Butasii pot fi : simplii,
cu cârlig,si cu călcâi. Se folosesc la inmultirea coacazului, agrisului, murului, afinului, catinei,
soculi, cornului.

VI. Inmultirea prin stoloni

Stolonii sunt tulpini taratoare specifice capsunului ; in contact cu solul, acestea


formeaza mai multe rozete, care dupa inradacinare si fortificare pot fi plantate pentru
productie.
Infiintarea plantatiilor

La infiintarea unei plantatii pomicole sunt necesare cunostinte si date despre: alegerea
terenului, a speciilor, soiurilor, polenizatorilor si portaltoilor, dimensiunile parcelelor,
sistemul de pichetare si distantale de plantare, tehnologia de infiintare si exploatare, calcule
economice etc.

Alegerea terenului

Pentru obtinerea unor rezultate economice satisfacatoare, plantatiile pomicole se


infiinteaza pe terenuri plane si pe pante amenajate (pante 18-20%) si neamenajate (panta 6-
12%), cu expozitie sudica, sud-vestica sau sud-estica.
Plantatiile intensive si superintensive cu caracter comercial se amplaseaza de regula in
bazinele si centrele pomicole consacrate, pe soluri fertile si mecanizabile, sau pe soluri subtiri
si ameliorate, cu un continut redus in argila (sub 20%), calciu (sub 8%) si aluminiu mobil (sub
10 ppm).
Plantatiile extensive intretinute prin inierbare sunt pozitionate in zonele colinare, unde
portaltoii generativi (din seminte) valorifica mai economic solurile sarace. In gradinile
familiale sunt acceptate mai toate tipurile de sol, cu conditia ca ele sa fie ameliorate prin
fertilizari organice. Cand se doreste foarte mult prezenta pomilor in gospodarie, plantarile pot
fi facute si pe biloane de pamant inalte de 40-50 cm, pentru evitarea asfixierii radacinilor,
provocata de excesul temporar de umiditate ( de ex : in zonele inundabile din Delta Dunarii)
Sunt excluse de la plantare terenurile excesiv de umede si fara drenaj, ca si cele cu
nivelul freatic sub 1,5m.
Dupa alegere, terenul este supus unor lucrari complexe de pregatire care sa asigure
conditii bune de prindere a pomilor la plantare si o crestere uniforma in primii ani de livada.
Pregatirea incepe cu defrisarea arboretului si a pomilor solitari si continua cu
nivelarea, desfundatul sau scarificarea terenului, drenarea excesului de umiditate (temporara
sau permanenta), corectarea reactiei chimice a solului, fertilizarea de baza, asigurarea sursei
de apa pentru irigare si stropit etc.
Pe terenurile plane, nivelarea este sumara si consta numai in distrugerea
musuroaielor si completarea cu pamant a santuletelor si gropilor rezultate in timpul defrisarii
vegetatiei lemnoase.
Pe terenurile denivelate, nivelarea presupune trei faze. In prima faza terenul se
decoperteaza pe o adancime de 10-15cm si solul fertil se deplaseaza spre marginile parcelei,
unde este stocat in gramezi. In cea de-a doua faza, crovurile si micile depresiuni se niveleaza,
iar in cea de-a treia, terenul se recoperteaza cu solul fertil din gramezi si se niveleaza.
Prin recopertare si nivelare se asigura terenului o panta usoara(1%0) pentru irigare.
Solul nivelat se afaneaza adanc prin desfundare sau scarificare.
Desfundarea se executa la adancimea de 50-60cm, cu plugul de desfundat. O
mobilizare mai adanca a solului si cu rezultate mai bune pentru cultura pomilor se poate
obtine numai printr-o scarificare la adancimea de 70-80 cm, urmata de o aratura adanca de 25-
30cm.
Desfundatul terenului se executa cu 1-2 luni inainte de plantare, pentru ca solul sa
se aseze si sa acumuleze mai multa apa din ploile ce cad la inceputul toamnei. In aceste
conditii, pichetatul terenului , sapatul gropilor si plantatul pomilor se vor executa mai usor si
mai bine.
Dimensiunile exploatatiilor pomicole

In societatile comerciale, exploatatiile de mar intensiv si superintensiv sunt


viabile, cand suprafata acestora se situeaza intre 10-20 ha.
In regim privat, aceste exploatatii, cu un nivel minim de dotare (un tractor mic, un
plug, un disc si o pompa de stopit), sunt viabile chiar in limita unei suprafete de 1 ha. O
familie de pomicultori formata din 3-4 membri poate asigura forta de munca necesara pentru
exploatare in conditii foarte bune a unui hectar de plantatie de mar in sistem superintnsiv, 2 ha
intensiv si 4-5ha in sistem clasic.Pntru lucrarile speciale si de volum mare (taieri si recoltare)
se pot folosi lucratori sezonieri .
Prin asocierea mai multor familii de pomicultori, efectele economice ale unei
exploatatii pomicole cresc, in principal datorita folosirii la capacitate maxima a tractoartelor si
a intregului sistem de masini aflat in dotare.

Parcelarea terenului

Pentru usurarea executarii lucrarilor de intretinere a solului , ingrijirii pomilor si


recoltarii fructelor, terenul se imparte in parcele.
Forma unei parcele este de obicei dreptunghiulara, iar latimea reprezinta
aproximativ jumatate din lungimea acestuia. Pe terenurile plane, randurile de pomi se vor
orienta pe directia nord-sud, pentru ca pomii sa beneficieze de o cantitate mai mare de lumina
in tot timpul zilei, iar pe terenurile in panta, orientarea randurilor se face de-a lungul curbelor
de nivel, prevenind in acest fel eroziunea solului.
Pe versantii lungi si uniformi, latimea parcelei se orienteaza pe directia curbelor
de nivel, iar pe versantiiscurti, pe linia pantei. Pentru delimitarea parcelelor se folosesc
drumuri principale (5-6 m latime),secundare (3-4 m) si poteci (2m ). In capetele randurilor se
rezerva o zona de intoarcere a agregatelor, inierbata, cu o latime variabila (de 3-4 m in livezile
clasice si 5-6m in livezile intensive si superintensive).

Stabilirea distantelor de plantare si pichetatul terenului

Distantele folosite pentru plantarea pomilor se stabilesc in functie de vigoarea


soiului si a portaltoiului, de fertilitatea soiului, nivelul tehnologiei de cultura si latitudinea la
care se afla localitatea.
Daca distantele de plantare sunt prea mari, coroanele pomilor nu pot
intercepta si folosi eficient intreaga cantitate de lumina directa de la soare.
Daca distantele sunt prea mici, exista riscul ca pomii sa se umbreasca reciproc
si sa se degarniseasca intr-un timp mai rapid si pe portiuni mari din coroana. Decele mai
multe ori, ei cresc inalti in goana dupa lumina si fructifica slab.
Pentru evitarea autoumbririi si folosirii integrale a luminii directe, este necesar
sa se tina seama de raportul dintre distanta de plantare (inter randuri) si inaltimea pomilor.
Acest raport se stabileste in functie de latitudinea locului.
La latitudinea de 45o (Bucuresti), distanta de plantare intre randuri este egala
cu inaltimea pomilr (limitata prin taieri).
La latitudini mai mari de 45o(Baia Mare), distanta dintre randuri va fi mai
mare, iar sub 45o(Constanta), mai mica, datorita variatiei gradului de inclinare a razelor
solare. Daca aceste recomandari se respecta, atunci pomii vor intercepta si vor folosi mai
eficient intreaga cantitate de lumina directa primita de la soare.
Distantele de plantare pentru fiecare specie se stabilesc in functie de zona de
cultura, vigoarea soiului si a portaltoiului.

Distante de plantare la mar in diferite zone de cultura

Zona de cultura Fertilitatea Grupa de soiuri Portaltoiul Distanta de


solului plantare (m)
Zona Mica standard franc 4,5 x 4
premontana standard M106 4x2
Zona dealurilor Mijlocie standard franc 5x4
inalte standard M106 4 x 2,5
spur M106 4 x 1,5
Mica standard franc 5,5 x 4,5
spur franc 4 x 2,5
Zona dealurilor Mijlocie standard M106 4x3
mici si mijlocii
Mica spur M106 4x2

spur M9 3x1
Zona de ses Mare standard M106 4x2
spur M9 , M26 3,5 x 1
Mijlocie standard M106 4 x 2,5
spur M9, M26 3,5 x 1
Zona inundabila Mare standard M4 4 x 2,5
a Deltei si a spur M9 3,5 x1,5
Dunarii
Mijlocie standard M4 4x2
spur M9 3x1

Distante de plantare la par si gutui in diferite zone de cultura


Zona de cultura Specia Soiul Portaltoiul Distanta de
plantare (m)
Zona dealurilor Par Viguros Franc 4x3
mici si mijlocii Gutui 3 x 1,25
Mijlociu Franc 4 x 2,5
Gutui 3,5 x 1,25
Gutui Viguros Gutui 4 x 2,5
Mijlociu Gutui 3,5 x 1,5
Zona de ses Par Viguros Franc 5x4
Gutui 4x2
Mijlociu Franc 4x3
Gutui 3,5 x 1,5
Gutui Viguros Gutui 4 x 2,5
Mijlociu Gutui 4x2
Gutui Viguros Gutui 4x2
Zona inundabila Mijlociu Gutui 3,5 x 1,5
a Dunarii
Distantele de plantare la speciile drupacee si nucifere
Zona de cultura Specia Soiul Portaltoiul Distanta de
plantare(m)
Zona dealurilor prun mijlociu Franc,vegetativ 4,5 x 3,5
mici si mijlocii viguros Franc,vegetativ 5x4
cires viguros Franc,vegetativ 6,5 x 5
mijlociu Franc,vegetativ 5x4
visin mijlociu Franc,vegetativ 4x2
pitic vegetativ 3 x 1,5
nuc viguros franc 10 x 8
mijlociu Nuc negru 8x6
castan viguros franc 8x6
mijlociu franc 6x5
migdal mijlociu franc 5x4
Zona de ses prun viguros Franc,corcodus 6x5
mijlociu Franca,vegetativ 5x4
cires viguros mahaleb 7x6
mijlociu mahaleb 6x5
visin mijlociu Franca,mahaleb 4x3
pitic franc 3,5 x 1,5
cais viguros Zarzar,franc 5x4
mijlociu Zarzar,franc 4x3
piersic viguros franca 5x4
mijlociu migdal 4x4
migdal viguros migdal 5x5
mijlociu migdal 4 x 3,5

Gruparea pomilor in plantatii

In tara noastra, soiurile de pomi standard si spur se planteaza in randuri simple.


Incercarile de plantare in benzi ( cu 2-4 randuri in banda) , cu soiurile spurgolden si
Starkrimson, au aratat ca fructificare pomilor din randurile interioare ale benzilor este slaba ,
iar calitatea fructelor necorespunzatoare. In plus, datorita lipsei de lumina, dupa 1-2 ani de
fructificare, ramurile de rod se usuca, favorizand extinderea zonelor degarnisite pe ax si pe
ramurile de schelet si semischelet..Pomii din randurile marginale se dezvolta asimetric mai
mult spre exterior si mai putin spre interior.
In unele tari cu soluri recuperate din mare(Olanda), plantarea pomilor in benzi cu
4-5 randuri s-a dovedit eficienta datoritasolurilor sarace si umede care imprima pomilor o
crestere redusa.
In tara noastra, gruparea pomilor in benzi cu 3-5 randuri este posibila si se
realizeaza numai la marul de tip columnar.
Pichetatul terenului

Pichetatul este o lucrare speciala prin care se stabileste pe teren (prin picheti)
pozitia fiecarui pom. Orice greseala legata de pichetet poate fi urmata demodificarea
suprafetei de nutritie a pomilor si a intervalelor de lucru. De asemenea lucrarea trebuie
efectuata atent si corect, respectand intocmai sistemul de pichetat si tehnica de lucru. Sistemul
de pichetat ales este dat de figura geometrica ce se realizeaza pe teren cu ajutorul a 3-4
picheti si care poate fi :un patrat, un dreptunghi sau un triunghi.
In tara noastra, aceste sisteme se aleg si se folosesc in raport de intensivizarea
culturii pomilor si conditiile de plantare(ses sau deal).
Pichetatul in patrat, la care distantele dintre randuri sunt egale cu cale dintre pomi
pe rand se foloseste pentru infiintarea plantatiilor clasice si pe terenurile plane, unde lucrarile
de intretinerea solului se pot executa in ambele sensuri (de-a lungul si de-a latul parcelei).
Pichetatul in dreptunghi, cu distantele mai mari intre randuri si mai mici intre
pomi pe rand, se utilizeaza mai mult pe terenurile plane si cu panta usoara (pana la 6%),
pentru toate tipurile de livezi. Acest sistem asigura conditii optime de deplasare a agregatelor
pentru lucrarea solului numai pe intervalele dintre randurile de pomi.
Pichetatul in triunghi ofera pomilor conditii mai bune de interceptare a luminii
directe si de distributie a radacinilor in spatiul de nutritie. Pe terenurile in panta, pomii
constituie obstacole pentru apa care se scurge la vale si erodeaza solul. Lucrarile de intretinere
a plantatiilor se fac numai pe intervalele dintre randurile de pomi .

Pentru imbunatatirea regimului de lumina in plantatiile de pomi, randurile de


pomi vor fi trasate (daca conditiile permit) pe directia nord-sud. Numai in situatii obligate vor
fi acceptate si directiile sud-est, sud-vest si est-vest. Pe terenurile situate in panta, randurile de
pomi se orienteaza in functie de expozitia versantului, marimea pantei, cantitatea de
precipitatii cazute, tipul de sol, sistemul de plantare. Pe versantii cu expozitie sudica si panta
terenului mai mare de 6%, randurile de pomi se traseaza paralel cu curbele de nivel, de la est
la vest. Pe versantii estici si vestici, pe directia nord-sud, iar pe cei nordici (in zonele calde si
secetoase), pe directia est-vest.
Pe terenurile cu panta pana la 6%, randurila de pomi se teaseaza din deal in
vale, pentru asigurarea unei scurgeri mai rapide a excesului de apa din plantatie, intervalele
dintre randuri se inierbeaza , iar pe rand se aplica un strat de iarba sub forma de mulci. In felul
acesta solul se spala mai greu, iar tractoarele pot intra si efectua, imediat dupa ploaie,
tratamentele impotriva bolilor si daunatorilor.
In conditii de amenajare a versantilor in terase, randurile de pomi se
orienteaza dupa configuratia terenului.
Pentru picheterea terenului pe suprafete mari sunt necesare aparate speciale.
Pe suprafete mai mici se pot folosi instrumente mai simple, confectionate pe plan local. Astfel
pentru ridicarea perpendicularelor se poate utiliza triunghiul dreptunghic, iar pentru trasarea
curbelor de nivel si a randurilor de pomi pe pante, un triunghi echilateral prevazut cu un fir cu
plumb si un cadru de lemn cu boloboc. Pentru pichetat sunt necesare de asemenea : un
triunghi compas cu deschiderea reglabila, o panglica de otel pentru masurarea distantelor,
cabluri de sarma pentru plantare ( simple sau duble) cu lungimea de 105 si 55m , pe care sunt
marcate distantele dinte tanduri si dintre pomi pe rand, jaloane pentru tasarea aliniamentelor,
tarisi de lemn lungi de 60-70cm, armati la un capat cu un inel de fier pentru anu crapa in
timprl baterii si fixarii lor in sol, picheti, carlige de lemn pentru fixarea cablurilor pe sol, o
scandura de repichetat si plantat(cu lungimea de 140-151cm si latimea de 12-15cm),
prevazuta cu o crestatura centrala si doua laterale, si maiuri din lemn pentru baterea tarusilor
si pichetilor.
Pentru pichetarea mai rapida a unor terenuri cu pante mici si uniforme se
poate folosi cu bune rezultate un cuoplu de sarme si un triunghi echilateral din sarma cu 3
inele metalice , prin care se introduc jaloanele pentru intinderea sarmelor si fixarea pozitiei in
teren a pichetilor.

Tehnica pichetatului

Dupa stabilirea suprafetei de plantare se executa in ordine urmatoarele lucrari :


incadrarea terenului, parcelarea si pichetatul propru-zis.Pentru simplificarea pichetatului,
terenul se incadreaza in forme geometrice regulate si se subdivide in unitati mai mici de lucru.
Pentru incadrarea terenului se traseaza mai intai o linie de baza, care trebuie sa
fie paralela cu un drum principal. Pe aceasta linie se ridica doua perpendiculare si se inchide
perimetrul cu a 4-a linie.Intotdeauna prima si a-4 alinie trebuie sa fie egale si paralele. Cand
diferentele dintre cele dua linii sunt mari (depasesc +sau – 20cm), exista riscul ca parcelele sa
fie neuniforme ca latime, numarul de pomi sa fie variabil pe rand, iar spatiul de nutritie sa nu
fie economic. Pentru folosirea rationala a terenului si respectarea distantelor de plantare se are
in vedere, inca de la parcelarea terenului, ca lungimea si latimea parcelei sa fie un multiplu al
distantei dintre randuri si pomi pe rand.
Daca la impartirea parcelei nu se tine seama de acest criteriu, diferentele in plus
care apar(peste multiplul distantelor) vor fi repartizate uniform, la toate intervalele dintre
randuri si pomi pe rand.

Stabilirea polenizatorilor

In multe zone din tara exista plantatii de pomi de varste diferite care nu au
rodit niciodata, desi au beneficiat de cele mai bune conditii climatice si agrotehnice. Faptul ca
multi din acesti pomi au inflorit, dar nu au legat fructe, dovedeste ca florile lor s-au polenizat
cu polen propriu. Florile de mar, cires,visin si prun, in marea lor majoritete, sunt autosterile si
de aceea pentru legarea fructelor ele au nevoie sa se polenizeze cu polen strain (de la alte
soiuri sau specii).
Unele soiuri de mar (Renet de Canada si Frumos de Boskop) au polenulrau si
nu sunt bune polenizatoare, iar altele (Kalterer Bohmer si London Pepping), in anumite
conditii climatice, se comporta bine ca soiuri autofertile. Soiurile Parmen auriu si Renet
Bauman formeaza in unele zone polen cu vitalitate scazuta si nu sunt bune polenizatoare.
Majoritatea soiurilor de par sunt autosterile, dar se cunosc si soiuri ca :
Ducesa de Angouleme, Decana Comisiei, Favorita lui Clapp, Josefina de Malines, Passe
Crassane, Untoasa Bosc, Williams, care – in conditii favorabole-devin autofertile. Exista de
asemenea,soiuri cu polen rau, ca : Cure, olivier de Serres, Untoasa Diel si Untoasa Amanlis ,
care nu pot fi folosite ca polenizatori.
Intrersterilitatea la par se manifesta destul de rar. La par, fenomenul de
partenocarpie (legatul fructelor fara polenizare) este mai frecvent decat la mar si se intalneste
indeosebi la soiurile : Cure Decana de iarna, Decana Comisiei, Untoasa Bosc ,Untoasa Diel,
Wiliams si Untoasa Hardy.
Soiurile de prun se comporta diferit in procesul polenizarii si fecundarii.
Unele, ca Tuleu gras, Tuleu timpuriu, Superb, Kirke, Nectarina rosie si Rosioara varatica, se
prezinta ca soiuri autosterile ; altele ca Vinete de Italia,Grase romanesti si Agen- ca soiuri
partial autofertile, iar Stanley si Anna Spath ca soiuri autofertile. Intersterilitatea la prun este
aproape inexistenta.
Pentru asigurarea unei bune polenizari trebuie evitate (ca polenizatori)
soiurole Tuleu gras (soi lipsit de polen), Renclod verde si Abatele Arton.
In primaverile secetoase, soiurile Vanat de Italia si Vanat romanesc leaga
putine fructe, care cad adeseori prematur.
Soiurile de cires Ramon Oliva, Gemersdorf, Hedelfinger, Timpurii de mai,
Armonia si Bigarreau Moreau sunt cunoscute ca autosterile, in timp ce Stella, Lambert
compact- ca soiuri autofertile. La cires au fost semnalate si cazuri de intersterilitate intre
soiurile Hedelfinger cu Pietroase mari negre, Pietroase Napoleon cu Pietroase mari negre,
Pitroase Dinissen cu Pietrose galbene Drogan.
La visin exista atat soiuri autosterile cat si soiuri autofertile. Soiurile
autosterile- Crisana, Mocanesti si Mari Timpurii, careau fost extinse la noi in perioada 1950-
1975- au dat recolte foarte slabe si de aceea, ele au fost inlocuite treptat cu soiuri autofertile
ca : Nana, Morellaneagra, Engleza timpurie, Vrancean, Ilva, Oblacinska, Intersterilitatea la
visin este partiala si apare mai frecvent intre soiurile Turcestisi Hortensia, Mocanesti si
Turcesti, Crisana si Mocanesti.

Soiurile de cais, piersic, nectarin si capsun sunt mai adaptate la autopolenizare,


desi rezultate bune se obtin atunci cand donatorul de polen este alt soi. Pentru aceasta soiurile
bune polenizatoare trebuie sa infloreasca in acelasi timp cu soiul pe care il polenizeaza, sa
produca polen viabil si in cantitate mare .
Alegerea polenizatorilor
Penru mar
Soiuri cultivate Soiuri polenizatoare
Ark 2 Vista Bella, Jersey Mac
Close Stark Earlist, James Grieve
Stark Earlist Melba, Golden Delicios
Ciprian Generos, Pionier, Frumos de Voinesti
Florina Pionier, Voinea, Prima, Idared
Frumos de Voinesti Generos, Pionier, Ionathan
Generos Pionier, Romus 3, Ionathan
Golden Delicios Pionier, Florina, Ionathan , Starkrimson
Idared, Golden Delicios, Ionathan
Granny Smith James Grive, Ionathan, Golden Delicios
Idared Pionier, Idared, Starkrimson, Golden Delicios
Romus 2, Florina, Prima
Ionathan Florina, Auriu de Bistrita,Pionier
Golden Delicios, Ionathan
Pionier Ionathan
Prima
Starkrimson
Wagener

Pentru par
Soiuri cultivate Soiuri polenizatoare
Aniversarea Williams, Untoasa Geoagiu
Doina Williams ,Untoasa Geoagiu
Napoca Republica, Williams
Republica Williams , Passe Crassane
Abatele Fetel Williams, Beurre Giffard
Beurre Bosc Williams, Conference
Beurre Giffard Williams , Beurre Bosc
Beurre Hardy Williams, Abatele Fetel
Beurre preccoce Morettini Beurre Hardy, Passe Crassante
Conference Williams, Beurre Hardy
Cure Williams, Beurre Bosc
Passe Crassane Williams, Conference
Williams Beurre Bosc, Passe Crassane
Trivale Napoca ,Williams
Untoasa de Geoagiu Napoca ,Republica.
Pentru prun
Soiuri cultivate Soiuri polenizatoare
Agen Anna Spath, Stanley, Peche
Anna Spath Vinete de Italia, Agen, Peche ,Stanley
Grand Prix Anna Spath, Vinete de Italia, Peche
Grase Romanesti Agen 707, Vinete de Italia
Stanley Agen, Anna Spath, Vinete de Italia
Tuleu gras Peche, Stanley, Anna Spath
Tuleu timpuriu Anna Spath, Agen, Vinete romanesti
Vinete de Italia Stanley, Agen, Silvia
Diana Agen, Stanley, Silvia
Centenar Agen, Silvia, Anna SpathAgen,
Silvia Agen ,Stanley, Anna Spath
Pescarus Agen, Silvia, Anna Spath
Pitestean Agen,Stanley, Silvia
Record Silvia, Agen, Stanley
Dambovita Silvia, Agen, Stanley
Ialomita Valor, Agen, Anna Spath

Pentru cires
Soiuri cultivate Soiuri polenizatoare
Fruheste der Mark Ramon Oliva, Bigarreau Donnisen
Prezident Rivviere Ulster, Bigareau Moreau
Bigareau Moreau Stella , Van
Ramon Oliva Gemersdorf, Hedelfinger
Negre de Bistrita Ramon Oliva , Gemersdorf
Van Stella, Rainer
Pietroase de Cotnari Ramon Oliva, Fruheste del Mark
Gemersdorf Ramon Oliva, Hedelfinger
Bigareau Donissen Pietroase de Cotnari ,Gemersdorf
Bigareau noir Gemersdorf, Negre de Bistrita
Uriase de Bistrita Ramon Oliva , Negre de Bistrita
Jubileu 30 Pietroase de Cotnari
Bing Van, Stella,Hedelfinger
Sam Gemersdorf, Hedelfinger
Armonia Jubileu 30, rubin, Van
Compact Lambert Sam
Pietroase Burlat Van, Hedelfinger

Pentru visin
Soiuri cultivate Soiuri polenizatoare
Dropia Crisana 2, Nana
Nana Crisana 2, Meteor
Meteor Crisana 2, Oblacinska
Crisana 2 Oblacinska
Schatenmorelle Crisana 2,Dropia
Grossa Gamba Crisana 2, Nana
Ilva Nana, Schatenmorelle
In grupa speciilor autofertile se intalnesc uneori si soiuri autosterile. Astfel, la cais sunt
cunoscute soiurile Erevani, Sateni, Riland si Perfection, iar la piersic- J.H.Halle si Firegold.
Autosterilitatea este foarte pronuntata la unele soiuri de cires (Gemersdorf), visin (Crisana),
Migdal (Non pareille), incat pomii plantati singuri, fara polanizatori nu dau recolte niciodata.
Aceasta comportare a soiurilor de pomi in timpul infloritului si legarii farata ca in unele
plantatii nu este nevoie de plenizatori, in schimb in altele se recomanda folosirea a cel putin 1-
2 polenizatori care produc polen viabil si in cantitate mare. Asadar in plantatii se vor folosi
diferite scheme de plantare care exprima raportul dintre soiurile de baza si cele
polenizatoare.Rapoarte dintre soiul de baza si soiurile polenizatoare : 1 :1( duoa soiuri
valoroase care infloresc simultan si se polenizeaza reciproc), 4 :1, 3 :1.

Alegerea materialului saditor pentru plantare

Pentru plantatiile moderne, alegerea pomilor pentru plantare se face diferentiat, in


functie de specie, soi, densitatea de plantare si anul obtinerii primei recolte economice.
In livezile intensive de piersic, cu densitati de 400-500 pomi la hectar, se planteaza
pomii obtinuti in campul II al pepinierei (in varsta de 1 an), cu ramuri anticipate viguroase,
din care se aleg primele ramuri de la baza (sarpantele) ale coroanei.Uneori se accepta si pomii
fara ramuri anticipate, cu conditia ca ei sa fie vigurosi si sanatosi.
Cand piersicul se planteaza in densitati mai mari (1250-3333pomi/ha) si se conduce
sub forma de cordon vertical, sunt mai utili, pentru formarea coroanei, pomii de vigoare mica
decat cei cu ramificatii puternice.
Pentru plantatiile superintensive de mar si par se folosesc pomi sub forma de varga
sau cu anticipati vigurosi, din care se aleg primele ramuri ale coroanei.
La visin si cires, prima recolta se poate obtine in anii 2-3 de livada, daca vigoarea
pomilor la plantare este mica, iar mugurii axilari de pe tulpina sunt sanatosi si in numar cat
mai mare.
La cais si prun se recomanda ca pomii sa fie vigurosi si cu numeroase ramuri
anticipate, formate in zona coroanei.
Prazanta ramurilor anticipate si a ramurilor de rod la pomii scosi din pepiniera arata
ca toate aceste soiuri sunt precoce sau ca au fost altoite pe portaltoi de vigoare mica.
Ramurile anticipate, spre deosebire de cele normale, au unghiurile de insertie mai
marisi, de aceea, ele nu necesita sa fie inclinate in timpul formarii coroanei.
Pomii destinati plantarii trebuie sa fie autentici, sa prezinte un sistem radicular bine
dezvoltat, tulpina sa fie dreapta si scoarta neteda, fara leziuni si urme de degeraturi la exterior
si pe suprafata sectiunii transversale.
Verigile altoi (pomii de 1 an) trebuie sa aiba o lungime de 110 cm la mar,par si
gutui, 120 cm la cires, prun, cais si migdal si 100 cm la visin. Pomii in varsta de 2 ani trebuie
sa prezinte minimum 5 ramuri in coroana,cu lungimea de 60-80 cm si grosimea trunchiului,
sub prima ramura a coroanei, de cel putin 15 mm. La pomii care provin din percela de
fortificare, este necesar ca radacinile principale sa fie viguroase, intacte si cu o lungime mai
mare de 40-50 cm. Numai in aceste conditii la nivelul pomului se poate asigura un echilibru
intre partea aeriana si cea subterana a acestuia si un procent mare de prindere la plantare.
In unele cazuri, insa se constata ca pomii care se planteaza sunt partial deshidratati,
degerati sau uscati, rosi de sobolani sau iepuri. Aceste forme de degradare a materialului
saditor, se datoresc in primul rand neglijentelor unor lucratori care scot, transporta si stratifica
acesti pomi. Adeseori pomii se scot din pepiniera partial desfrunziti, sunt transportati in
masini deschise, neprotejati, stratificarea se face in nisip, in sol uscat sau excesiv de umed, si
se acopera cu un strat subtire de pamant care nu-i protejeaza suficient impotriva uscaciunii si
gerului. De asemenea o alta geseala o reprezinta, amplasarea locului de statificare langa o
magazie de cereale, unde unii pomi sunt distrusi de sobolani, iar lipsa imprejmuirii locului
poate sa duca la distrugerea totala datorita iepurilor si caprioarelor.
In timpul transportului, o mare parte din mugurii axilari ai ciresului si visinului sunt
distrusi fiind compromisa ideea de a forma pomi cu trunchi pitic.
Din practica se stie ca la aceste specii rezerva mugurilor suplimentari este mai mica
decat la mar , par si cais, iar lastarii noi care se formeaza sunt adeseori mai putini la numar si
in pozitii mai putin favorabile constructiei coroanei.
Pentru asigurarea unui material saditor de cea mai buna calitate cumparatorul trebuie
sa analizeze foarte atent aspectul scoartei pomilor (neteda sau incretita) scosi de la stratificare,
prezente sau absenta pe radacini, tulpini si colet a unor zone degradate sau roase de sobolani
si iepuri. Prin mocirlire, aceste forme de depreciere a materialului saditor pot fi mascate print-
un strat subtire de pamant, iar pomii sa fie livrati ca fiind de cea mai buna calitate.
Cand se constata ca radacinile pomilor sunt uscate in proportie de 60-70%, ca tulpina este
subtire, partial deshidratata si lipsita de muguri axilari, viabili, pomii se distrug.Daca se
planteaza, exista riscul ca pomii sa porneasca mai greu in vegetatie si pe parcurs, sa se usuce.
Lipsa mugurilor axilari poate, de asemenea, intarzia cresterea si rodirea pomilor cu cel putin
1-2 ani.
Pentru reusita plantatiilor superintensive trebuie solicitati pomi de vigoare mica
(sub forma de vergi), altoiti pe portaltoi slabi, iar pentru plantatiile obisnuite (clasice)- pomi
vigurosi, altoiti pe portaltoi franc, obtinuti din samanta.

Plantarea pomilor
Pomii se planteaza pe terenuri plane si pe versanti cu soluri fertile sau ameliorate,
umede sau uscate, precum si pe cele recuperate din bazinele carbonifere si carierele de piatra.
In unele cazuri, situatia impune ca unele plantatii defrisate sa fie replantate imediat, fara a
respecta o perioada de odihna a solului de cel putin 3-4 ani. De aceea plantarea este o lucrare
tehnica complexa, in care respectarea unor indicatori biologici si a unor norme de lucru este
obligatorie.
Epoca de plantare .Plantarea pomilor se face toamna, in perioada 15 octombrie- 20
noiembrie, in tot timpul iernii, cand temperatura din sol si aer este pozitiva, sau uneori
primavara devreme, cand terenul s-a zvantat. La plantarile de toamna, ranile deschise, facute
la fasonarea radacinilor, se cicatrizeaza mai usor si mai repede, iar pe terenurile mai umede se
formeaza primele radacini, care vin in contact direct cu solul. Cand plantarile se fac mai
devreme, in sol se acumuleaza cantitati importante de apa care fac ca pomii sa se prinda mai
usor si sa porneasca in vegetatie cu 2-3 saptamani mai devreme decat pomii plantatii
primavara tarziu. La acesti pomi, perioada de crestere a lastarilor este mai mare si mai intensa.
Plantatiile care se infiinteaza primavara sunt uneori afectate de o perioada lunga de
seceta, sustinuta si amplificata de vanturile puternice din primavara. Cand toamnele sunt
lungi si calduroase si pomii continua sa vegeteze in pepiniera, plantarea pomilor se face
concomitent cu scosul pomilor, daca temperatura o permite. In anii cu zapezi timpurii, cand
pomii nu se pot scoate din pepiniera sau cand protectia in livada impotriva rozatoarelor nu
poate fi asigurata, plantarea se face primavara, cand aceste pericole au trecut.
Sapatul gropilor . Pe terenurile nedesfundate, gropile se sapa manual si au
dimensiunile de 1,25/1,25/1 m(pe trenurile grele) si 1/1/0,8 m( pe terenurilemijlocii si usoare).
Cand terenurile sunt desfundate, dimensiunile gropilor sapate mecanizat sunt de
0,6/0,6/0,4 m.
Daca pe solurile fertile si ameliorate gropile au forma patrata, pe nisipuri forma
este rotunda , pentru ca marginile lor sa nu se surpe.
Repichetatul . In plantatiile classice si de aliniament, dupa sapatul gropilor,
inainte de plantare se face repichetatul terenului, folosind scandura de repichetat. La
repichetat se aseaza scandura in asa fel incat pichetii marginali(din exteriorul gropii) sa intre
in crestaturile laterale. Dupa fixarea scandurii in aceasta pozitie, crestatura centrala va indica
exact punctul de plantare a pomului.
Tehnica de plantare .Inainte de plantare , o echipa compusa din 2 muncitori
scoate pomii de la stratificare si verifica foarte atent starea de sanatate a radacinilor, a scoartei
tulpinii si a mugurilor. Pentru plantare se vor folosi numai pomi care au radacinile sanatoase,
turgescente si au culoarea specifica portaltoiului.
Dupa ierni uscate si secetoase, pimii stratificati pot prezenta usoare simptome de
deshidratare si de aceea, cu 24 de ore inainte de plantare, vor fi introdusi in bazine cu apa
pentru rehidratare.
La pomii acceptati pentru plantare se executa fasonatul si mocirlitul
radacinilor.Prin fasonat se intelege indepartarea (prin taieri) radacinilor rupte si traumatizate
in timpul scosului si transportului , a celor uscate, necrozate si partial mucegaite si scurtarea
celor sanatoase, in functie de grosimea lor si dimensiunile gropii.
Materialul saditor fasonat se introduce cu radacinile intr-o mocirla (compusa
din : balega proaspata de bovine, pamant si apa) in asa fel incat fiecare ramificatie sa fie
acoperita cu o pelicula fina din aceasta compozitie.
Adancimea de plantare .Pe terenurile plane, pomii altoiti pe portaltoi franc se
planteaza cu coletul mai sus cu 3-4 cm, iar cei altoiti pe portaltoi vegetativi, cu 4-5 cm sub
nivelul solului.
Pe terenurile in panta, supuse eroziunii, adancimea de plantare a pomilor este
mai mare in treimea superioara, normala in treimea mijlocie si mai mica la baza pantei. Pe
terenurile cu exces temporar de umiditate, pomii se planteaza pe biloane sau brazde inaltate,
late de 1,5-2 m. Pe terenurile terasate, excesul de umiditate se evacueaza cu ajutorul unui dren
fixat la fiecare pom.
Plantarea propru-zisa a pomilor incepe cu umplerea partiala a gropilor cu pamant
din sapatura si cunfectionarea unui musuroi dintr-un amestec omogen de mranita si pamant,
inalt de 15-20cm. In continuare un muncitor din echipa de plantare fixeaza scandura de
repichetare intre pichetii marginali,aseaza pomul cu curbura pe rand si coletul la adancimea
de plantare ( in crestatura scandurii) si rasfira radacinile pe musuroi, iar cel de-l doilea umple
groapa cu pamant reavan. Cand radacinile au fost acoperite cu un strat de pamant de 10-15 cm
grosime, muncitorul care tine pomul incepe sa taseza pamantul de la marginea gropii catre
centru, calcand de-a lungul radacinilor principale, pentru a asigura a maibuna contactare cu
solul si a preveni o eventuala frangere a radacinilor fragile (la portaltoii vegetativi M9si M4).
Dupa tasarea pamantului, la fiecare groapa se toarna 1-3 galeti de apa (dupa
cerinte) cand apa s-a infiltrat si solul s-a zvantat, din pamantul ramas se confectioneaza un
musuroi inalt de 30-40 cm, care acopera groapa in intregime (la plantarile de toamna).La
plantarile de primavara se face o copcain jurul pomului, se uda puternic si apoi, dupa
zvantarea solului, se mulceste cu paie, frunze si rumegus.

Alegera formelor de coroana


In perioada de tinerete, pomii formeaza coroane piramidale, conice sau
globuloase, in functie de particularitatile de crestere ale fiecarei specii si soi. Coroanele
pomilor crescuti liber (fara taiere) au un schelet simplu si bine dezvoltat si un semischelet
amplu si complex, garnisit cu numeroase ramuri de rod. In aceste conditii, pomii incep sa
fructifice mai devreme, temperand astfel ritmul si extensia cresterilor. Pe baza acestor
constatari practice, pomicultorii au conceput si construit coroane semi-libere, de talie mare,
mijlocie si mica in functie de vigoarea pomilor.Pentru soiurile viguroase, altoite pe portaltoi
franc, au fost realizate coroane cu volum mare : piramidale si sub forma de vas.Pentru soiurile
de vigoare mica si mijlocie, altoite pe portaltoi vegetativi, au fost realizate coroane aplatizate,
dirijate pe spalioer, si coroane conice, fara suport de sustinere.

FORMAREA COROANELOR

Coroanele pomilor se diferentiaza intre ele prin volum si contur, prin numarul, vigoarea si
orientarea spatiala a elementelor permannente (ramurile de schelet) si nepermanente
(semischelet), cat si prin modul de taiere in formare si intretinere.
In pomicultura moderna, structura coroanelor se recomanda sa fie preponderent tanara,
alcatuita in principal din ramuri de semischelet purtatoare a unui numar mare de ramuri de
rod. La formare se are in vedere : eliminarea zonelor neproductive din jurul axului, baza
sarpantelor si din punctele de interferenta a ramurilor pomilor vecini ( in cazul palmetelor),
sporirea elementelor productive in cadrul aceluiasi volum de coroana si simplificarea
tehnologiei de formare pe baza cunoasterii si folosirii economice a particularitatilor biologice
ale soiului ( precocitatea, tipul de ramificare si fructificare).
La pomii dirijati pe spalier, taierile de formare sunt necesare si se executa inca din
anul plantarii, in timp ce la pomii fara suport, primele taieri se fac dupa 2-3 recolte, cand
ramurile de schelet si semischelet s-au arcuit (sub greutatea fructelor) si in punctele de
curbura au aparut lastarii indicatori pentru aplicarea taierilor de incadrare a pomului intr-o
forma conica
Principii si norme generale de taiere :

- fiecare coroana trebuie sa aiba o structura permanenta proprie, alcatuita din


ramuri principale, variabile ca numar, pozitie si orientare in spatiu ;
- in timpul formarii ,folosirea unor scheme si tehnici de taiere este obligatorie si in
functie de vigoarea si particularitatile de crestere si rodire a soiului ;
- prin taierile de formare trebuie temperata sau stimulata cresterea axului si a
sarpantelor din coroana si grabita extensia si ramificarea productiva a semischeletului
(aparitia ramurilor de rod) ;
- pentru folosirea eficienta a energiei de crestere a pomilor in constructia coroanei
trebuie generalizate lucrarile in verde ;
- pentru formarea mai devreme a structurii permanente a coroanei trebuie
provocate prin taieri , ramificari anticipate.
In general, coroanele trebuie sa indeplineasca cateva cerinte:
-sa fie cat mai simplu de realizat si cu un consum cat mai mic de munca;
-sa fie cat mai apropiate de nivelul solului pentru ca lucrarile manuale de mare
volum (taierile si recoltarea ) sa se faca pe cat posibil de jos, fara scari ;
-sa fie cat mai rare si de dimensiuni optime pentru patrunderea cat mai directa a
razelor solare in tot cuprinsul coroanei ( in interiorul coroanlor de mari dimensiuni patrund
mai putin de 30% din razele solare.
Tehnica formarii coroanelor

La infiintarea unei exploatatii pomicole comerciale sau familiale, alegerea


coroanei constituie un element cheie pentru valorificare potentialului de rodire al speciilor si
soiurilor.
In plantatiile familiale, coroanele piramidale si formele de vas se realizeaza
mai usor si cu interventii mai putine. De asemenea pomii plantati pe solurile fertile si dirijati
in coroane conice si cilindrice garanteaza obtinerea unor productii anuale si economice.
Gruparea coroanelor se face in :
- coroane dirijate fara spalier pentru gradinile familiale si plantatiile
comerciale;
-coroane dirijate pe spalier, destinate plantatiilor comerciale si plantatiilor de
agrement.

Dintre coroanele conduse prin taieri si fara sustinere, mentionam : piramida


etajata rarita, piramida neetajata (Leader), piramida mixta, vasul intarziat, vasul Sarger,
palmeta liber aplatizata, coroana fus tufa fusul subtire, tufa vas, cordonul vertical, cordonul
tufa, Bouche Thomas, Lepage, Heckinger si cordoane conice realizate prin taieri de incadrare.
Cordoanele mai importante , sustinute pe spalier, pentru livezile comerciale
sunt :Palmeta etajata cu brate oblice, palmeta neetajata, palmeta evantai, tripla incrucisare,
drapel Marchand, haag, Lincoln, TaturaTrellis, Tesa si Solen.

Coroane dirijate fara spalier

Piramida etajată rărită . Pomii condusi in aceasta forma au un trunchi inalt de 70-
80 cm si un ax central puternic, pe care sunt inserate 3-4 etaje, distantate intre ele la 80-100
cm. In fiecare etaj se afla 3-4 sarpante (ramuri de ordinul I )viguroase, dispuse simetric in
jurul axului, la o distanta de 8-12 cm una de alta. Sarpantele (bratele ) sunt inclinate la 50-60
grade (fata de ax) si au 3-4 subsarpante, dispuse alternativ la 50-60cm una de alta.
Tehnica formarii piramidei etajate consta in :
- Anul I – scurtarea vergii altoi la plantare la inaltimea de 110 cm si alegerea a 4
lastari vigurosi pentru formarea axului si a primului etaj.
-Anul II – scurtarea axului pentru formarea etajului II la inaltimea de 80 -120cm
fata de ultima ramura din coroana (cea de sus) si a prelungirii sarpantelor pentru obtinerea
primei subsarpante.
-Anul III – scurtarea axului pentru proiectarea etajului III, alegerea lastarilor pentru
formarea etajului II si scurtarea prelungirii sarpantelor etajului I pentru obtinerea
celei de-a doua subsarpante.
- Anul IV- Taierea axului , alegera sarpantelor etajului III si scurtarea prelungirilor
sarpantelor etajelor I si II in vedera realizarii de noi sarpante. Dupa consolidarea
pozitiei sarpantelor din ultimul etaj (III si IV), axul central al pomului se suprima.
Piramida neetajata (Leader). Are un trunchi scurt de 60 cm inaltime si un ax
pe care se prind 5-6 sarpante solitare, uniforme ca vigoare, dispuse in spirala si la o distanta
de 30-40 cm una de alta. Pe primele sarpante de la baza, care sunt si cele mai viguroase, se
formeaza s3-4 subsarpante ; pe urmatoarele, numarul subsarpantelor descreste progresiv,
ajungandu-se ca pe ultima sarpanta de la varf sa nu se mai formeze subsarpante. Se asigura
astfel un echilibru intre sarpantele pomului pe verticala si o baza mai larga a coroanei, care
realizeaza o cantitete mai mare de fructe. Totodata se usureaza recoltarea fructelor si
patrunderea luminii pana la ramurile inferioare. Formarea piramidei neetajate se face dupa
urmatoarea tehnica :in anul I, primavara, pomii plantati ca vargi se scurteaza la inaltimea de
100 cm, iar in luna mai, cand lastarii au lungimea de 10-15cm, se aleg trei, dintre care : unul
la inaltimea de 60 cm de la sol. Al doilea la 90 cm si intr-o pozitie diferita fata de primul (sub
un unghi de deschidere de 1200), iar cel de-al treilea la 93-98 cm ( aproape de varf), asezat
simetric fata de cei doi lastari-sarpante . Cu aceasta ocazie, lastarii de pe trunchi se suprima.
In anul II, lucrarile de formare incep cu curtarea sarpantelor 1 si 2 la distanta de
60-70 cm, pentru ramificare si echilibrare (daca s-au dezvoltat normal si depasesc 90-100cm
lungime).Pentru realizarea unei sarpantei noi, ramura a treia de la varf, crescuta ca ax, se taie
mai sus cu 35-40cm de la insertia sarpantei 2. Din lastarii crescuti sub punctul de scurtare se
aleg doi lastari, unul pentru sarpanta 3, iar celalalt pentru prelungirea axului.
In urmatorii ani (III,IV ,V) se continua cu formarea de noi sarpante si
subsarpante, pana se completeaza numarul lor.
Cand pomii livrati din pepiniera au ramuri anticipate in pozitii dorite, acestea pot
fi folosite in constructia coroanei, fapt ce permite reducerea timpului de formare cu 1-2 ani.
La soiurile de prun care cresc viguros , primele 3 sarpante pot fi proiectate din primul an prin
scurtarea vergilor la inaltimea de 1,3 –1,4 m.
Piramida mixta. Este o coroana folosita pentru pomi de vigoare mijlocie si
mare , care formeaza un schelet viguros. Pomii astfel dirijati, prezinta un trunchi inalt de 0,8
m si un ax central pe care se formeaza un etaj de ramuri (ca la piramida etajata)si alte 3-4
sarpante solitare (ca la piramida neetajata).In functie de vigoarea si de pozitia sa pe ax, fiecare
sarpanta are 1-3 subsarpante. Numarul subsarpantelor descreste de la baza pomului ctre varf.
Pentru formarea acestei coroane, in anul I, primavara, vergile –altoi se scurteaza la inaltimea
de 100 cm, iar la inceputil verii se aleg 3-4 lastari pentu formarea unicului etaj.In anul II ,in
luna martie, se fac aceleasi lucrari ca la piramida etajata, iar axul se scurteaza la inaltimea de
90 cm (de la ultima sarpanta a etajului) pentru formarea primei sarpante solitare .In luna mai,
cand lastarii au 10-15 cm lungime, se aleg 2, dintre care unul pentru formarea primei sarpante
solitare si unul pentru prelungirea axului. Pentru stimularea cresterii lor, lastarii apropiati se
suprima, iar toti ceilalti se ciupesc pentru a evolua mai rapid in ramuri de rod.In anii urmatori
se continua cu formarea sarpantelor solitare prin scurtarea axului pomului la distanta de 35-40
cm (de la ultima sarpanta) si alegerea lastarilor sarpante, in asa fel incat sa se realizeze o
simetrie a dispinerii acestora in coroana si sa se evite oricesuprapunere care ar crea conditii de
umbrire. Ulerior axul pomului se indeparteaza.
Vasul intarziat. Este o coroana deschisa (fara ax), formata cu 3 sarpante dispuse
simetric in jurul unui ax scurt, la distanta de 15-20cm la piersic si 30-40cm la prun, cais, mar
si par. Pentru formarea acestei coroane, primavara, in primul an de la plantare, vergile altoi se
taie la inaltimea de 100 cm. In luna mai se aleg trei lastari uniformi ca vigoare, pentru
formarea primelor doua sarpante si pentru prelungirea axului.
TAIERILE LA POMII SI ARBUSII FRUCTIFERI

Importanta tauerilor in comparatie ce celelalte lucrari tehnologice

Experienta si practica celor careobtin an de an productii mari de fructe, a demonstrat


cain tehnologia aplicata pomilor nu este nici o lucrare mai importanta decat alta ; fiecare
masura agrotehnica are rostul si efectele sale si este la fel de importanta in asigurarea unui
echilibru favorabil intre crestere si rodire, echilibru care garanteaza rodirea an de an a
pomilor.
Ceea ce deosebeste in schimb taierile de celelalte lucrari este faptul ca efectele
negativeinregistrate in cazul unor interventii nerationale se manifesta ani in sir, iar uneori nu
pot fi inlaturate toata viata pomilor.Din aceasta cauza executarea corecta a taierilor impune
cunoasterea catorva aspecte de biologie a pomilor, in functie de specie,soi, varsta.

Caracteristicile taierilor din livezile intensive.


De obicei prin taieri intelegem operatiunile de adevarata chirurgie prin care
eliminam o parte dinramurile din coroana(rarire) sau partial (scurtare). In cazul livezilor
intensive notiunea de,, taiere’’ este mai cuprinzatoare, in sensul ca inglobeaza si alte
operatiuni care se folosesc la acest sistem de cultura si anume :dirijarile de ramuri (arcuiri,
inclinari, dresari), plivirea (rarirea lastarilor)ciupirea, inciziile.Aceste operatiuni sunt specifice
obtinerii diferitelor forme de coroana folosite in cultura moderna. Spre deosebire de cultura
clasica, in care taierile la pomii tineri urmaresc formarea unui schelet puternic, bine dezvoltat
pentru a ocupa spatiile mari dintre pomi, in livezile intensive si superintensive, in primii ani
dupa plantare nu se efectueaza de regula taieri, mai ales scurtari de ramuri, cu scopul de a
favoriza intrarea cat mai rapida pe rod a pomilor.

Ce se intelege prin echilibru intre crestere si rodire.


In coroana pomilor, in decursul vietii, se petrec in paralel doua procese: cresterea
vegetativa-(care se manifesta in special prin formarea an de an a lastarilor pe ramurile mai
varstnice ) si rodirea-prin care se intelege formarea organelor care asigura productia de fructe.

FORMELE DE ORGANIZARE; STRUCTURA DE PROPRIETATE;


EXPLOATATIA POMICOLA;

Dragostea pentru cultura pomilor este un sentimremt inascut in sufletul romanilor.


Nu exista gospodarie sateasca care sa nu aiba in jur catva pomi fructiferi. Chiar atunci cand
taranul ,,dezradacinat’’ a devenit orasean, nu i s-a stins iubirea de pomi si a plantat sub
fereastra blocului macar un cires, un visin sau un prun. Triada ancestrala spune ca esti implinit
in viata daca : ai dat nastere si ai crescut un copil , daca ai zidit o casa ,daca ai sadit un pom !

Structura de proprietate –Dimensiunile exploatatiilor agricole

Dupa aplicarea Legii 18/1991 a Fondului funciar a rezultat urmatoarea structura de


proprietate : mii ha
-S.C. cu capital majoritar de stat -……………………. ….70
- Domeniul public (cercetare + invatamant)………………30
- Sectorul particular………………………………………189
din care :
- provenit din fostele CAP-uri si asociatii….111
- in gradina de langa casa……………………52

Dimensiunile exploatatiilor pomicole au suferit un grad insemnat de faramitare cu


toate consecintele negative pe care le-a generat aceasta situatie, datorita si pregatirii slabe
tehnico-materiala a noilor proprietari.
Fara indoiala, cultura pomilor in jurul gospodariei, necesara
asigurarii consumului propriu, a constituit prima forma de
organizare a productiei in acest domeniu, forma care se mai
mentine si astazi intr-o proportie destul de insemnata. Astfel
notiunea de ,,livada’’, in Tara Romaneasca, apare pentru
prima data in anul 1374. notiunea de ,,ferma’’ este folosita la
noi in anul 1865, cand printr-o decizie ministeriala Ion
Ionescu de la Brad este imputernicit sa organizeze ferma de la
Pantelimon, in apropierea Bucurestiului.
Iata ce spunea Ion Ionescu de la Brad : ,, Pana nu vor deveni prin fapte vazute si
pipaite de toata lumea ca o cultura luminata scoate din pamant mai mult venit decat
aceea ignoranta si rutiniera, nu este cea mai mica speranta a induplaca pe cultivatorii
nostrii sa intre pe calea progresului’’.

Particularitati ale exploatatiilor pomicole in principalele tari europene

O radiografie in economia pomicola de mare performanta a


unor tari ca Franta, Italia, Belgia, Olanda, Grecia, reliefeaza
urmatoarele caracteristici :

-patrimoniul pomicol este constituit din ferme particulare, denumite frecvent si


exploatatii ;
-nu exista pomicultura in proprietate de stat, exceptie fac plantatiile domeniului
public, pentru nevoi de cercetare si invatamant
-din,ensiunile fermelor au un caracter istoric, in sensul ca au evoluat in timp, prin
concentrare, pornind acum 35-40ani de la cateva hectare ;
-si in prezent exista ferme de diferite dimensiuni, mai rar sub 10 ha, dar cu tendinta
spre dimensiuni optime, viabile fiind considerate suprafetele de 10-15 ha ;
-fermierul, proprietarul exploatatiei, este de regula pomicultor profesionist,
absolvent al invatamantului mediu sau superior ;
-fermierul dispune de tractoarele, masinile si echipamentele necesare, pe care el si
membrii familiei sale le folosesc pentru aplicarea lucrarilor tehnologice in perioadele de
maxima eficienta, de o calitate specifica propriului interes ;
- in functie de nevoi , se folosesc angajati sezonieri sau zilieri pentru taieri si recoltare.
Stabilirea unor criterii pentru dimensionarea optima a exploatatiilor pomicole
Orice decizie adoptata in cadrul unei economii de piata libera, concurentiala, in
oricare domeniu, comporta o analiza pertinenta a unei multitudini de factori cu incidenta
directa sau conexa in procesul sau afacerea care se are in vedere. Cu atat mai mult, in
domeniul pomiculturii, datorita specificului biologic al pomilor, acela de a avea o larga
perioada de rodire, uneori deciziile strategice, luate pe termen lung, au un inalt grad de
dificultate si complexitate. In primul rand , trebuie anticipate situatiile social-economice in
urmatorii 8-10-15 ani, cand productiile de fructe obtinute vor face obiectul unor tranzactii
bazate pe legea cererii si ofertei.
Pentru a analiza rezultatele din diferite exploatatii se urmaresc anumite criterii :
a). Criterii de analiza
Productia de fructe realizata
In urma datelor din productie se desprinde concluzia ca randamentele realizate la
productia de fructe sunt in directa relatie cu forma de proprietate si dimensiunile exploatatiei
pomicole. Astfel, in plantatiile proprietate privata, productia medie la hectar este intre20 tone
si 36,6t/ha, in unii ani realizand chiar 42 t/ha. Urmeaza exploatatia arendata, cu o medie pe 3
ani de 19,9t/ha ; fermele din domeniul public, cu 16,9t/ha.
Se constata ca, cu cat suprafata este mai mare, cu atat si randamentele sunt mai
scazute. Fara indoiala ca acast fenomen nu pledeaza pentru o structura faramitata, de mica
proprietate, a exploatatiilor pomicole, dar este util sa fie consemnat ca atare putand sa fie luat
in consideratie la determinarea dimensiunilor optime ale fermelor private.

Relatia dintre productia de fructe estimata si cea recoltata

Una din cauzele randamentelor diferite care se inregisteaza in exploatatiile


pomicoleo constituie pierderile de recolta, din motive cunoscute si mai putin cunoscute. An de
an , cu toate ca in perioada de formare a fructelor pe pom prognozele si estimarile stabilesc
anumite cantitati de fructe, in momentul recoltarii, cantitatile sunt diminuate, in proportie de
13-245, la proprietatea de stat si publica. Aceasta este o situatie fericita, intrucat diferentele
intre estimat si recoltat sunt, in multe cazuri de 35-40%. Cauza principala o constituie
organizarea defectuoasa a securitatii recoltei din faza de parga a fructelor pana in perioada
recoltarii.

Durata perioadei de recoltare

Durata perioadei de recoltare are o incidenta deosebita asupra cantitatii si calitatii


productiilor de fructe.
Prelungirea perioadei de recoltare are drept consecinte :
- supracoacerea fructelor pe pom cu efecte negative asupra pastrarii.
( in cazul soiului Jonathan, se semnaleaza prabusirea masiva a fuctelor).
- caderea fructelor pe sol, fenomen accentuat de perioadele cu brume frecvente-
deprecierea prin lovire, acoperirea cu pamant si alte resturi a fructelor. Urmarea este ca o
proportie insemnata de fructe cat.isunt declasate pentru industrie sau pentru distilare.
-sustragerea de fructe ;
-pericolul de surprindere a fructelor in pom de ingheturi timpurii.

Calitatea si profitabilitatea productiei de fructe

In urma datelor inregistrate din productie s-a constatat urmatoarele :


- calitatea fructelor incadrate in categoriile extra si aI-a a avut o pondere
semnificativ mai mare in exploatatiile particulare si arendate , fiind cuprinsa intre 75-93%;
-in fermele de stat, fructele extra si cal aI-a au avut un procent de 40-60%, in timp
ce in di\omeniul public a inregistrat 70%.
Concluzia este ca exploatatiile din sectorul privat nu sunt grvate de nuci un fel de
cheltuieli indirecte , proprietarii neavand un sistem de ierarhii administrative.

b). Criterii economico-financiare

Secretul eficientei din pomicultura apuseana il constituie faptul ca veniturile din


bugetul familiei au provenienta excusiva din activitatea pomicola. Specializarea a atins un
asemenea grad incat exista exploatatii pentru cultura marului, pentru cultura parului, pentru
cultura prunului (pentru deshidratare), pentru cultura piersicului, caisului etc.
Proprietarul si patronul sunt una si aceeasi persoana si toti membrii familiei sunt legati
organic de singura lor sursa de existenta si actioneaza ca atare. In conditiile tarii noastre, inca
se mai apeleaza la venituri salariale .

c). Criterii tehnologice


Efectuarea fiecarei operatiuni tehnologice in perioada de maxima
favorabilitate,constituie factorii determinanti ai realizarii de randamente sporite si in final,
profitabilitate ridicata in exploatatiile pomicole.
Principala lucrare tehnologica, care constituie o sinteza a tuturor operatiunilor
efectuate intr-un ciclu de vegetatie, o constituie recoltarea fructelor.
Tocmai acestei lucrari esentiale nu i s-a acordat practic nici un
fel de atentie la dimensionarea fermelor pomicole din unitatile
de stat din tara noastra, ajungand ca recoltatul sa se
prelungeasca foarte mult cu pierdere de recolta.
Recoltarea fructelor si partial operatiunile de taiere sunt singurele lucrari
tehnologice care depasesc capacitatea de munca manuala a unei familii cu 2,5 persoane active,
detinatoare a unei exploatatii.
O lucrare tehnologica principala care trebuie sa se incadreze intr-o anumita perioada
(zile) , o constituie protectia fitosanitara. La mar, frecvent, schema anuala de combatere este
compusa din 16-18 tratamente. In general, durrata eficace a unui tratament este de max. 4-5
zile, cu un optim de 3 zile. O productie de fructe nerealizata la optim este si din cauza
neaplicarii la timp a tratamentelor fitosanitare.

d).Criterii manageriale

Managementul productiei pomicole, asemanator oricarei alte activitati economice,


are un rol determinant in rezultatele finale, in profitabilitatea activitatii.
O serie de factori detrermina calitatea managementului :

1). Forma de proprietate in cadrul careia se desfasoara managementul


In situatia proprietatii de stat, managerul este un salariat, care isi desfasoara
munca pe baza unui orar. In unele forme mai evoluate, managerul-functionar are un contract
bazat pe anumiti parametri cantitativi si calitativi , de realizarea carora depinde retributia.
In exploatatiile din tarile vestice ale Europei, unde proprietatea este privata se
evidentiaza cel mai bine , relatia dintre management si profitabilitate.
Managerul unei exploatatii pomicole este in marea majoritate a cazurilor si
proprietarul respectivei afaceri, ca proprietar efectueaza impreuna cu familia, principalele
lucrari tehnologice. Deciziile, sunt luate rapid, uneori cu risc asumat, fara sa se astepte alte
avize si aprobari.

2). Dimensiunile exploatatiei au un rol major in actul managerial, cu deosebire


deciziile de ordin tehnologic. Exploatatia de dimensiuni optime , trebuie sa permita
managerului, cunoasterea in detaliu a fiecarui pom . Trecerea in revista trebuie facuta cel
putin odata pe luna in perioada de vegetatie, in care se desfasoara principalele faze : inflorire,
legarea fructelor, cresterea fructelor, parga, recoltarea.

3).Criterii referitoare la baza tehnico-materiala

Considerand norma anuala a unui tractor de 520 hectare aratura normala (ha.a.n) ,
iar lucrarile mecanice de pe 1 ha livada de mar de 30-70ha ha.a.n, rezulta o suprafata optima
medie pe tractor de 17ha . Exploatatiile de 5 ha se dovedesc supra echipate, iar cele de 20ha
subechipate.

4).Criterii in legatura cu folosirea fortei de munca familiale

O familie din tara noastra este compusa in medie din 3,5 persoane , din care 2,5
persoane active. Disponibilitatea de forta de munca pe o familie este de 600 zile munca
anualastfel:
-2,5 persoane active x 240 Z.O anual =600 zile om (pentru lucrari manuale si mecanice)
- consumul de Z.O.la 1 ha mar: - lucrari manuale =110Z.O.d.c 50 z.o. recoltare
- lucrari mecanice= 12 Z.O
112 Z.O.
- din totalul disponibil anual de 699 Z.O. – 50 Z.O.= 550 Z.O. anual fara recoltare.
- 550 Z.O. : 122 Z.O. / ha = 5 ha suprafata minima pentru asigurarea folosirii integrale a
fortei de munca familiale.

Exploatatiile de dimensiuni reduse, care ocupa numai partiasl capacitatea de forta de


munca , conduc la nespecializarea fortei de munca familiale, la reducerea initiativei
( veniturile fiind asiguarate din alte surse). Lucrarile de mare volum , incadrate intr-o perioada
optima, cum ar fi recoltarea fructelor, nu pot fi efectuate numai de catre familie recurgandu-se
la munca sezoniera, dar cu supravegere familiala in cuprinsul unor echipe de maximum 10-15
persoane.

STRATEGIA CONSTITUIRII DE EXPLOATATII SPECIALIZATE,


VIABILE, CU CARACTER COMERCIAL

Pe baza analizelor efectuate, avand ca element de referinta modelul pomiculturii


performante din tarile apusene, s-a ajuns la concluzia, ca intrega strategie a dezvoltarii
pomiculturii trebuie sa aiba ca obiectiv fundamental evilutia catre exploatatiile special ;izate,
private, cu caracter comercial. La noi inca avem forme paralele si intermediare dintre care
evidentiem :

Gradina de langa casa

Este constituita din plantatiile de pomi din jurul gospodariei, din intravilan, cu
dimensiuni de la catva pomi la cateva sute de metri patrati, avand ca scop principal
autoconsumul. Acest gen de exploatatii a fost practic abandonat in tarile apusene, terenul di
jurul locuintelor fiind amenajat peisagistic, pentru nevoi de agrement, reconfortare, sport.
Dupa datele institutelor de nutritie si fiziologie, necesarul optim este asigurat de un
consum mediu anual de 62 kg fructe autohtone, la care se adauga citricele si alte fructe de
import. Considerandu-se ca membrii unei familii producatoare de fructe se asigura
autoconsumul pentru 10 persoane (copii, nepoti) rezulta un necesar de asigurat 10x 100kg (cat
se consuma in mod real)= 1000kg fructe din diverse specii.
Avand in vedere ca autoconsumul trebuie sa se refere la un conveer asigurat din mai
multe specii si soiuri, se considera o medie de 5/3m schema de plantare, respectiv 15m.p.
pentru fiecare pom .
Aproximativ o productie medie pe pom de 20-25 kg fructe total specii, urmeaza ca
cele 1000kg sunt asigurate de 40-50 pomi x 15m. p pentru fiecare pom , rezulta o suprafata pe
gospodarie , pentru autoconsum de 750-1000m.p.
Calculatia orientativa aduce elemente in sprijinul categorisirii plantatiilor sub
1000m.p. din intravilan in grupa gradinilor de langa casa.
In mod strict, insa autoconsumul gospodariei, compusa din 3,5 persoane, poate fi
asigurat, de 12-16 pomi si o suprafata de teren de 1809-250m.p.

Exploatatia pomicola familiala


( cu ocuparea partiala a timpului proprietarilor penru activitatea pomicola)

Situate in intravilanul localitatilor sau in extravilan, cu dimensiuni de peste 0,1 ha , cel


mai fracvent de 0,3-0,5 ha , mai rar pana la 2-3 ha, constituie in prezent peste 50% din
patrimoniul pomiciol al tarii. Productia de fructe este valorificata individual pe piata,
achizitionata de unele fabrici si centre de vinalcol sau de diversi intreprinzatori si comercianti
pentru revindere.
Singura solutie o, o mai constitue , impartirea fermelor existente la societatile
comerciale, in ferme de dimensiuni optime, viabile de 10-15 ha.

VALORIFICAREA PRODUCTIEI DE FRUCTE

Eficienta activitatii de productie este determinata in final de modul si de formele de


valorificare. Productia de fructe realizata pe suprafete de 400-500mp, cultivata cu specii si
soiuri diferite care sa asigure un consum esalonat, este destinata autoconsumului. Plantatiile
care depasesc cateva sute de mp, si ocupa 1000-2000mp pana la hectare, mai ales daca sunt
cultivate cu una- doua specii pomicole, au deja un caracter comercial, productia realizata il
face pe proprietar sa intre in relatie cu piata, cu cererea si sa intre in competitie
Competitia presupune informare, cunoasterea cerintelor consumatorilor, a
cantitatilor ce pot fi absorbite de piata , sub ce forma, calitate, in ce perioade etc. Competitia il
obliga pe producator sa realizeze costuri cat mai reduse, sa foloseasca tehnologii moderne,
performante, sa procure materialele si echipamentele necesare, cu cea mai mare eficacitate si
cat mai ieftin.
Problema cae mai dificila pe care o intampina atat micul cat si marele producator de
fructe este valorificarea, mai ales in cazul fuctelor perisabile.
Toate inconvenientele legate de valorificare si perisabiliotatea fructelor pot fi
depasite , sau atenuate prin crearea unor forme de cooperare, de asociere pentru anumite
segmente lae procesului de productie,si valorificare care sa fie benefice pentru toti
producatorii cooperanti. Formele de cooperare specifice economiei de piata nu au nimic de-a
face cu munca in comun cu unirea si exploatarea de-a valma a terenurilor , a proprietatilor.
Fiecre fermier isi administreaza singur cum doreste proprietatea, ia singur decizii, isi exprima
initiativa personala. Cea mai raspandita activitate pe care fermierii apuseni o realizeaza in
comun si care se impune si la noi este valorificare productiei de fructe.
Gruparile se pot constitui, pentru valorificare merelor in stare proaspata, la intern si
export. In acxest caz, in comun se construiesc capacitati de conditionare si depozitare.
Organizatia poate avea o anumita sigla, o m,arca inregistrata ,,Mere de Voinesti ‘’. Activitatea
de marketing, contractarea, tranzactiile nu se fac de fiecare producator, ci de personal calificat
in fiecare domeniu, cu utilizarea mijloacelor moderne, inclusiv –internetul. In situatia unui
volum mare de productie, se poate recurge la organizatii interprofesionale, cu aderenti, in
parteneriat dintre producatori, procesatori, transportatori, cercetatori. Printre rezultatele
acestor actiuni in cadrul interprofesional, urmare a publicitatii, conjugata cu studiile de piata,
s-a obtinut triplarea consumului de prune deshidratate, in Franta, iar aplicarea de catre
producatori aconsultantei tehnice, productivitatea livezilor a crescut, randamentul la hectar
dublandu-se.

Concentrarea si specializarea productiei

Concentrarea presupune cultura de catre proprietariidintr-o zona a aceleiasi specii ;


nu neaparat parcela langa parcela, camasat, dar in acelasi sat sau comuna.
Doau considerente determina concentrarea : conditii de sol si clima favorabile pentru
cultura respectiva( ex. mar sau prun), si posibilitatea de a asigura partizi mari de fructe din
acceasi specie care sa permita valorificarea avantajoasa pentru fiecare proprietar. Acestor
considerente li se mai pot alatura traditia din unele centre (ex. Tuica de Ursei, in nordul
dambnovitei, Prune de Samburesti-Olt, Mere de Voinesti), vecinatatea unor piete de
desfacere.
Specializarea permite cultivatorului sa-si canalizeze toate eforturile catre o specie si
una-doua directii de valorificare. Avantajele majore sunt ca, desfasurand an de an tehnologia
la acelasi sortiment, producatorul isi imbogateste experienta in toate privintele ; de asemenea,
dotarea cu echipamente specifice culturii respective este maieconomicoasa ; nu in ultimul
rand se evita riscul de a da prioritate unei culturi in detrimentul alteia.
In ultimii ani, in anumite zone cantitati insemnate de mere au avut dimensiunim
reduse(seceta) au fost lovite de grindina, sau atacate de boli si insecte ; pre4turile acestor
fructe au fost derizorii, cu mult sub costurile de productie. Ultima supapa pe care a avut-o
producatorul a fost distilarea , obtinerea tuicii si a rachiurilor ale caror preturi de valorificare
sunt, total neeconomicoase. In asemenea cazuri grupurile de producatori trebuie sa aiba in
vedere procesarea in produse cu valoare alimentara si comerciala-superioare : sucuri naturale,
nectaruri, gemuri, magiun, otet, fructe deshidratate, pireuri, faina de mere. Cu echipamente si
instalatii proprii de capacitate medie-mica, castigurile producatorilor de fructe pot fi duble sau
triple fata de vanzarea ca materie prima a fructelor catre intermediari sau industriasi.

FERTILIZAREA PLANTATIILOR POMICOLE

1.Rolul principalelor maco si microelemente in nutritia pomilor. Carente nutritionale.


Azotul

O buna aprovizionare cu azot determina : realizarea unor cresteri anuale viguroase ;


cresterea numarului de muguri bine diferentiati pana in toamna ; cresterea procentului de
legare a fructelor ; micsorarea procentului de cadere a fructelor, accelerarea cresterii fructelor
si a maririi dimensiunii acestora ; realizarea unor fructe cu aspect exterior mai placut, cu
pulpa mai frageda si mai suculenta, insa mai putin dulci si aromate.
Printre primele simptome ale lipsei de azot mentionam : cresterea lenta a lastarilor,
frunze rare, putin dezvoltate, de un verde pal, coloratii rosietice pe lastari sau pa petiolul
frunzelor. In cazul lipsei acute de azot, aproape toate frunzele se decoloreaza si cad.
Nutritia cu azot a pomilor trebuie insa bine echilibrata, excesul de azot determina :
cresterea luxurianta a lastarilor si frunzelor ; prelungirea vegetatiei pana tarziu, intarziind
maturarea tesuturilor lemnoase si micsorand rezistenta la ingheturile timpurii ; la pomii pe rod
prin stimularea cresterii excesive a lastarilor se determina umbrirea formatiunilor fructifere,
ceeace reduce numarul de flori si legarea fructelor ; fructele mai putin colorate ; aparitia
timpurie si mai intensa a caderii fructelor ; scaderea rezistentei la transport si reducerea
duratei de pastrare prin favorizarea dezvoltarii unor boli in peioada depozitarii ( mai ales la
soiul de mar Ionathan).

Fosforul

Mentine pH-ul solutiei din sucul celular la valori corespunzatoare desfasurarii


normale a proceselor metabolice ; lipsa fosforului contribuie la limitarea cresterii lastarilor si
radacinilor. La pomii slab aprovizionati cu fosfor lastarii capata o culoare rosietica, iar
frunzele capata a culoare rosie intansa, mai evidenta la inceput pe petioluri si nervuri.

Potasiul

Se gaseste in planta numai sub forma de ioni. Participa la numeroase procese


metabolice ; activeaza enzimele ce iau parte la sinteza proteinelor si hidratilor de carbon ;
regleaza miscarea apei din pomi ; neutralizeaza la nivel celular acizii organici ; are rol esential
in imbunatatirea calitatii fructelor (gust, culoare, dimensiune) ; grabeste epoca de coacere si
mareste rezistenta la ger a pomilor.
Carenta de potasiu se exteriorizeaza prin aparitia pe frunze de necroze marginale,
iar limbul acestora se rasuceste ctre partea superioara. Excesul de potasiu determina in general
o scadere a continutului de calciu si magneziu ceea ce reduce capacitatea de pastrare si
determina aparitia, intr-o proportie mai mare a bolilor de depozit.

Calciul

Intra in compozitia membranei celulare, regland o serie de procese metabolice ;


regleaza raporturile dintre elemente (potasiu, magneziu,mangan,zinc, bor ) ; carenta de calciu
determina o coacere timpurie a fructelor si astfel o cadere timpurie a lor , aparitia unor boli de
depozit.

Magneziul

Este un component principal al clorofilei ; influenteaza formarea si


transportul hidratilor de carbon ; asigura transferul de energie si sinteza proteinelor. Lipsa
magneziului se manifesta prin prin aparitia petelor clorotice pe frunze si a tesutului spongios
la mere (pluta).

Particularitatile nutritiei minerale a pomilor


Comparativ cu plantele anuale, pimii fructiferi raman pe acelasi amplasament o
perioada lunga de timp, in care extrag din sol cantitati mari de elemente nutritive. Fata de
plantele anuale pomii au o extindere mai mare a radacinilor, dar si o desime mai redusa a
acestora.datorita acestor particularitati pomii nu determina o epuizare avansata a elementelor
nutritive din sol , dar absortia acestora de la adancimi mai mari constituie o greutate deoarece
impune introducerea ingrasamintelor in aceste zone, lucru greu de realizat, in special in cazul
ingrasamintelor cu fosfor si potasiu.
Cerintele pomilor fata de elementele nutritive variaza in cursul vietii acestora
astfel :
1. De la plantare si pana la intrarea pe rod a pomilor, obiectivele principale ale
pomicultorului sunt de a stimula cresterea rapida a pomilor, aparitia formatiunilor fructifere si
grabirea intrarii pe rod. Ca atare in aceasta perioada trebuiesc aplicate doze mari de azot.
2. Pe masura intrarii pe rod a pomilor este necesar sa se asigure cresterea coroanei
pentru a ocupa intregul spatiu destinat prin distantele de plantare, dar si cu atentie la
dimensiunea fructelor care nu trebuie sa fie exagerata. Ca atare , dozele de azot trebuie putin
micsorate si unde este nevoie , aplicate ingrasaminte cu fosfor si potasiu.
3. cand pomii au atins coronamentul maxim dorit si sunt in plina perioada de rodire
consumul de elemente nutritive este foarte mare, iar rtaportul dintre principalele elemente
nutritive (N.P.K.)este la mar, in general 1 :0,3 :1,2 si 1 :0,25 :1,5 la prun.
Cerintele fata de elementele nutritive se scuimba in cursul unui an astfel :
a).In perioada repausului relativ (toamna dupa caderea frunzelor pana
primavara, la umflarea mugurilor) absorbtia elementelor nutitive este in general lenta. In
toamnele mai lungi insa are loc o absorbtie a azotului care la nivelul radacinilor formeaza cu
hidratii de carbon compusi organici ce sunt folositi dupa dezmugurire.
b). In perioada de vegetatie :
- de la dezmugurire si pana la legarea fructelor si inceputul cresterii intense a
lastarilor, nutritia pomilor are loc in principal pe seama substantelor de rezerva acumulate in
organele pomilor in anii precedenti ;
- de la inceputul cresterii lastarilor si pana la incetarea cresterii, absorbtia
elementelor nutitive are loc cu viteza maxima. Rolul principal in aceasta fenofaza il are
nutritia cu azot. In acesta fenofaza se disting doua perioade importante in nutritia cu azot a
pomilor :
1. prima perioada este la 10-15 zile de la dezmugurire cand o
aprovizionare buna cu azot determina aparitia unui numar mai mare de lastari si mai mic de
rozete.
2. adoua perioada este de la incetarea cresterii lastarilor si
inceputul diferentierii mugurilor de rod ;
In fenofaza maturarii lemnului si coacerii fructelor, ritmul de absorbtie al
azotului scade, devenind practic egal cu cel al fosforului si potasiului.

O particularitate a pomilor fructiferi de care trebuie tinut cont , este aceea de


reutilizare a elementelor nutritive, in special a N.P.K. atunci cand pomii intalnesc conditii
optime de absorbtie a elementelor nutritive, acestea sunt absorbite in cantitati mai mari decat
este necesar la momentul respectiv si sunt depozitate in anumite organe (radacini, ramuri,
trunchi). Atunci cand apar deficiente in nutritie, aceste elemente sunt luate din organele de
rezerva si folosite acolo unde este nevoie.
Orientari deosebit de valoroase asupra starii de aprovizionare a pomilor cu
elemente nutitive se pot obtine si prin observarea atenta a dimensiunii lastarilor, a productiei
de fructe si a calitatii acesteia. Astfel la mar pentru soiurile de tip spur lungimea medie a
lastarilor de 25-30cm in conditiile incarcaturii normale cu fructe a pomilor, poate fi
considerata ca indicatoare a unei stari nutritionale bune a pomilor, iar pentru soiurile ce nu
intra in aceasta grupa, lungimea medie de crestere a lastarilor trebuie sa fie de 40-50cm.

Principalele ingrasaminte organice folosit in pomicultura

Gunoiul de grajd (balegarul). Este un ingrasamant organic cu


actiune pozitiva complexa asupra tuturor tipurilor de sol
din pomicultura.
Efectele cele mai evidente ale aplicarii gunoiului in livezi (sporuri de recolta medii de
35-63%) s-au inregistat pe solurile cu un continut ridicat de argila, slab aerate, umede si reci.
Cantitatile de gunoi ce trebuiesc aplicate in livezi cresc odata cu cresterea continutului in
argila si a scaderii indicelui de azot, fiind intre 4-10kg /m2 in livezile clasice pe teren
nemecanizabil si intre 15-40kg/ m2 in plantatiile clasice si intensive pe teren mecanizabil.
Gunoiul de pasari. Este de 2-4 ori mai bogat in elemente nutitive decat gunoiul de
animale. El se foloseste numai dupa fermantare (7-8t/ha) sau compostare (15-20t/ha), o data la
2 ani. Pe suprafete mici se poate folosi si ca ingrasamant suplimentar (1kg la 10 litri apa) in
timpul vegetatiei.Deoarece prin descompunere pierde cantitati mari de azot , se recomanda sa
se pastreze in locuri uscate, acoperit cu un strat de pamant sau cu o floie de polietilena.
Compostul. Resturile vegetale din gospodarie (paie ,frunze,uscate, fan stricat,
resturi ale tulpinilor de lagume) se pot strange intr-o platforma. Pentru grabirea fermentarii se
uda in perioadele uscate si se omegenizeaza la 6-8 saptamani.Continutul in elemente de
nutritie minerala se poate imbogati prin adaosul de cenusa sau ingrasaminte minerale. Pe
scara mai redusa se folosase, urina, fecalele, turba si ingrasamintele verzi.

Fertilizarea cu ingrasaminte minerale

Ingrasamintele cu azot- aproximativ98% din azotul total din sol se gaseste sub
forma organica. Pomii nu pot absorbi azotul decat sub forme minerale de nitrati si saruri de
amoniu.De aceea azotul din materia organica trbuie mineralizat sub influenta
microorganismelor.
In general : la planterea pomilor se administreaza 15-20kg gunoi bine fermentat sau
8-10kg de mranita care se amesteca cat mai bine cu pamantul cu care se umple groapa. In
primul an de viata al pomilor, cand lastarii au 8-12cm lungime se aplica imprejurul fiecarui
pom 15-20kg N s.a. Acesta se incorporeaza in sol print-o lucrare superficiala. Pana la intrarea
pe rod , anul, se administreaza 4kg gunoi si 4-6kg N s.a./ m2 de proiectie a coroanei
pomilor.In livezile ajunse in perioada de rodire deplina se recomanda administrarea gunoiului
odata la 2 ani.
Epoca de aplicare a ingrasamintelor

Ingrasamintele cu fosfor si potasiu se aplica odata cu desfundarea terenului pentru


infiintarea plantatiilor, mai tarziu aplicarea lor in profunzime ar duce la distrugerea unui
numar mare de radacini.
Ingrasamintele organice se aplica de obicei toamna, fiind incorporate cat mai
adanc in sol. Ingrasamintele cu azot se vor administa 1/3 toamna si 2/3 primavara, de preferat
in doua reprize (primul moment primavara devreme si al doilea imediat dupa legarea
fructelor).

Metodele si locul de aplicare al ingrasamintelor

Aplicarea la sol :
-ingrasamintele cu azot care sunt usor solubiletrebuie aplicate de-a
lungul randului de pomi pe banda lucrata sau erbicidata, unde se gasesc majoritatea
radacinilor.
- datorita mobilitatii reduse a fosforului si potasiului , concentraarea
acestora prin aplicarea in benzi late de 1-1,2m dispuse de o parte si de alta a randului de pomi
si intre coroanele pomilor pe rand mareste continutul de potasiu din frunzele pomilor
comparativ cu aplicarea pe intrega suprafata in special pe solurile cu permeabilitate mai mica.
-In cazul pomilor razleti de pe terenurile cu pante mari, administrarea
ingrasamintelor se va realiza pe suprafata lucrata din jurul pomilor care trebuie sa fie egala cu
proiectia coroanei si nu mai mica de 7m2.

Aplicarea odata cu apa de irigatie localizata (fertirigare)

Consta in dizolvarea anticipata a ingrasamintelor solubile cu azot, fosfor, potasiu si


administrarea lor fractionata odata cu apa de irigatie prin picurare sau microaspersiune. Acest
tip de fertilizare are foarte multe avantaje(folosirea economica a apei si ingrasamintelor, o
crestere mult mai puternica a lastarilor si o diferentiere mult mai mare a mugurilor floriferi).

Aplicarea pe cale foliara. Consta in aplicarea prin stropirea pe frunze, in


diferite fenofaze de vegetatie a unor ingrasaminte simple sau complexe care, pe langa o serie
de elemente nutritive, pot contine si unele substante organice cu rol de stimulare a proceselor
metabolice. Prin aceasta metoda se completeaza nevoia de elemente nutritive mult mai rapid
pentru a satisface cerintele pomilor in anumite fenofaze specifice.rezultate mai bune se
inregistreaza prin aplicarea lor in perioadele cu temperaturi moderate, cand absorbtia in frunze
este maxima (dimineata devreme, dupa amiaza, in zilele noroase dar fara perocol de ploaie in
urmatoarele 24 de ore).

Formarea si evolutia mugurilor

In perioada de crestere a lastarilor, la subsoara frunzelor incep sa se formeze mugurii


vegetative, cu primordiile foliare si si solzii protectori. Cea mai mare parte din acesti muguri
trec intr-o stare de repaus, in timp ce altii formeaza lastari anticipati sau se tansforma in
muguri de rod. Aceasta transformare este rezultatul influentei pe care o exercita marimea
recoltei de fructe asupra unor procese interne si inmai mica masura al factorilor climatici.
Din practica se stie ca, in conditiile unei recolte supraoptimale, aparatul foliar al
pomului se diminueaza, iar marimea si structura frunzei sunt mult deficitare in
fotoasimilate.Datirita comprtitiei pentru hrana intre diferite oegane ale pomilor (lastari, fructe,
muguri), cantitatea si calitatea hranei sunt din ce in ce mai reduse si mai putin favorabile
formarii mugurilor de rod.
Trecerea mugurilor vegetativi spre faza reproductiva se realizeraza numai atunci
cand aparatul foliar este sanatos si normal dezvoltat si in conditiile in care pentru fiecare fruct
recoltat se asigura cel putin 30-50 frunze la mar si 70-80 frunze la piersic.
In timpul formarii lor, mugurii de rod parcurg doua etape distincte si anume : inductia
florala (inductia androgena) si organogeneza florala (formarea organelor florale).
Inductia florala este prima etapa a evolutiei mugurilor vegetativi spre cei
reproductivi si se realizeaza numai atumci cand pomii dispun de suficiente rezerve de
substante hidrocarbonate si proteice (azot proteic). Aparitia primordiilor florale duce la
sfarsitul acestei faze.
In conditiile tarii noastre, inductia florala are loc dupa incheierea cresterii intensive a
lastarilor, adica in ultima decada a lunii iunie si prima decada a lunii iulie.
La pomii tineri, ingrasati puternic cu azot, in toamnele lungi si calduroase, inductia
florala poate aparea mult mai tarziu (septembrie).
Inductia la mar se produce mai intai la soiurile care fructifica pe ramuri scurte
(soiuri spur) si la cele cu recolte slabe. Pe ramurile lungi, initierea florala este mai lenta si
uneori are sanse putine a se realiza.Dupa incheierea inductiei urmeaza faza formarii organelor
florale (organogeneza florala).Acest stadiu coincide cu faza formarii mugurilor de rod si
continua in primavara urmatoare cu faza infloririi si legarii fructelor.
Organogeneza florala la mar cuprinde : formarea florii centrale din inflorescenta,
apoi, diferentierea celorlalte flori (3-50. In cadrul fiecarei flori apar pe rand, la intervalle
scurte, mici protuberante din care se formeaza, succesiv : 5 sepale ,5 petale, 20 stamine si 5
pistile.
Cu aceasta strucrura, mugurii de rod la mar intra in repaosul de iarna. In acest repaus
, mugurii trec prin temperaturi scazute si dobandesc insusirea de a inflori si a forma fructe.
Daca frigul lipseste (cazul zonelor calde),acesti muguri nu pornesc in vegetatie, se usuca si
cad in masa.
Evolutia

Dupa parcurgerea repaosului de iarna(obligatoriu), cand temperatura aerului creste


si depaseste pragul biologic (6-80) mai multe zile consecutiv, mugurii vegetativi si de rod se
umfla si pornesc in vegetatie. In aceasta perioada, mugurii parcurg mai multe faze fenologice
specifice, formand lastari si fructe.
Din mugurii vegetativi se formeaza lastarii, care reinnoiesc structura coroanei in
fiecare an. De la inceputul umflarii mugurilor si pana la oprirea cresterii lastarilor sunt
parcurse, succesiv, urmatoarele faze fenologice : dezmuguritul si inceputul cresterii lastarilor,
cresterea intensa a lastarilor, incetinirea si incetarea cresterii lastarilor si maturarea tesuturilor
si pregatirea pomilor pentru iernat.
Durata acestor faze este mai mica sau mai mare in functie de varsta pomilor,
marimea recoltei, nivelul agrotehnicii aplicate si conditiile climatice ale zonei de cultura.
La pomii tineri, primele doua fenofaze se desfasoara cu o intensitate mai mare decat
la pomii maturi, in timp ce ultimile doua se incheie relativ tarziu si de accea, in ultimii ani,
pomii sunt expusi la ingheturile timpurii din toamna.

Dezmuguritul si inceputul cresterii lastarilor au loc in perioada martie- aprilie


(dupa specie) si sunt influentate de nivelul temperaturii si starea de aprovizionare a pomilor
cu substante de rezerva. In general, aceasta faza se desfasoara lent si se incheie cand apare
prima frunza adevarata. Frunzele formate in aceasta fenofaza sunt mici, anormale si cu un
randament scazut in fotosinteza, iar mugurii care se formeaza la baza rozetei sunt slab
dezvoltati si raman multa vreme in stare lenta.
Crestera intensa a lastarilor incepe odata cu formarea celei de-a 5-6-a frunze si
se incheie cand sporurile zilnice de crestere a lastarilor devin constante. Calendaristic,
cresterea intensa se desfasoara la sfarsitul primaverii si inceputul verii(mai-iunie) si dureaza
circa 3-4 saptamani, la pomii maturi, si 6-8 saptamani, la pomii tineri. In aceasta fenofaza,
lastarii ating dimensiuni mari si de accea, pentru sustinerea cresterii sunt necesare cantitati
importante de ingrasaminte azotate.
Incetinirea si incetarea cresterii lastarilor incep cand sporurile de crestere a
lastarilor devin constante si se incheie odata cu formarea mugurelui terminal. In aceasta faza
se desavarseste suprafata aparatului foliar pe baza noilor frunze care apar in zona de varf a
lastarului ai a celor mai vachi care ating dimensiunile normale. Mugurii laterali devin normali
si se pot transforma in muguri de rod datorita acumularilor mari de substante de rezerva in
ramuri. Calendaristic, aceasta fenofaza se desfasoara in perioada sfarsit de iunie- inceput de
iulie.
Maturarea tesuturilor si pregatirea pomilor pentru iernare este cea de-a 4-a si
ultima faza a evolutiei lastarului. In acest timp lastarii de lignifica, se calesc si se pregatesc
pentru a preintampina rigorile iernii.
In anii cu toamne lungi si umede, cand frunzele persista pe lastari, exista pericolul
ca lemnul sa nu se matureze (1994) si ramurile sa degere. Pentru prevenirea acestor pierderi
este de dorit ca in lunile de vara (iulie-august) sa nu se aplice fertilizari cu azot si udari. Din
mugurii de rod (floriferi sau micsti)se formeaza flori si fructe. Pana la recoltare, organele de
rod parcurg urmatoarele fenofaze : infloritul si legatul fructelor, cresterea fructelor si
maturarea fructelor.
Infloritul si legatul fructelor este fenofaza care se realizeaza pe baza substantelor
de rezerva acumulate in tulpina pomilor in anul precedent. Cand pomii infloresc abundant si
cantitatea de substante de rezerva este mica, exista pericolul ca florile sa cada in masa (caz
frecvent la cais) si sa ramana putine fructe legate. Aceasta fenofaza incepe cu umflarea
mugurilor si aparitia bobocilor florali si continua cu deschiderea florilor :caderea petalelor si
legarea fructelor. In timpul aparitiei butonilor florali are loc formarea polenului si a
ovulelor.Infloritul la mar incepe cu deschiderea florii centrale, iar la par cu una din florile
marginale. Pentru realizarea unei fructificari normale se are in vedere ca, la plantare, sa fie
respectata schema de polenizare. Polenizarea se realizeaza cu ajutorul vantului sau al
insectelor (albine , bondari).cand conditiile de mediu sunt favorabile si donatorii de polen
(soiurile polenizatoare) produc polen bun si in cantitate suficienta, exista posibilitatea ca
pomii sa lege un numar mare de fructe. Situatia este si mai alarmanta atunci cand soiurile
leaga si pe cale partenocarpica(fara polenizare ).In aceste conditii de legare excesiva,
pericolul unei caderi in masa a fructelor tinere creste datorita competitiei pentru hrana),
punand in pericol nivelul recoltelor.
Cresterea fructelor incepe din momentul legarii fructelor si dureaza pana la
intrarea in parga a acestora. Perioada de crestere a fructelor este diferita de la o specie la alta.
Astfel, pentru cresterea cireselor la unele soiuri sunt necesare numai 45 de zile, in timp ce
pentru soiurile de mar de iarna, perioada de crestera fructelor se prelungeste pana la 150-160
de zile. La mar si par, cresterea fructelor este continuu ascendenta pana la faza de parga, in
timp ce la prun, cais cires , visin si piersic ritmul cresterii este intrerupt in perioada formarii
samburelui.
Fructele cersc mai intai in diametru si apoi in inaltime. In luna iunie asistam
la o cadere intensa a fructelor tinere datorita tendintei pomilor de a-si autoregla marimea
recoltelor in raport cu potentialul lor de rodire. Cand numarul de fructe legate pe pom este mai
redus, caderea din iunie poate fi prevenita prin suprimarea ramurilor apicale (din varf) care le
concureaza (pentru hrana si apa ). In conditii de seceta, unele soiuri de mar crapa si se
prabusesc, iar cele de par formeaza numeroase sclereide (celule pietrificate) in pulpa fructului.
Prin aplicarea taierilor de normare si de reinnoire a lemnului productiv sunt retinute pe pom
fructe mai putine, care cresc mai intens si ating dimensiuni mai mari.
Maturarea fructelor incepe cu faza de parga si continua cu coacerea propriu-
zisa, realizand calitatile gustative si coloritul specific soiului. Pe masura ce avanseaza in
coacere, unele fructe evolueaza mai lent, iar altele mult mai rapid, indicand astfel un anumit
grad de perisabilitate. Pentru obtinerea unor fructe comerciale si competitive pe piata libera,
nu trebuie sa lipseasca din tehnologia de cultura masurile de protectie a pomilor si recoltei.

Cresterea, rodirea si uscarea pomilor

Cresterea pomilor

Cresterea pomilor este un proces de reînnoire anuala a tulpinii si radacinii. Cand pomii
sunt tineri, cresterea este progresiva, amplificand astfel coroana si intregul sistem radicular.
La pomii maturi, nivalul cresterilor este mai redus si controlat permanent de marimea recoltei
de fructe. In perioada de tinerete si rodire deplina, reînnoirea coroanei se realizeaza in
principal pe baza lastarilor terminali ai ramurilor de schelet si de semischelet. Lastarii laterali
au o contributie mai redusa la dezvoltarea coroanei intrucat, in marea lor majoritate evolueaza
in ramuri roditoare si dupa 1-2 recolte se usuca.La pomii intrati in declin, reînnoirea anuala a
coroanei se face prin lastarii laterali si lacomi, datorita procesului de uscare, centipet, care
incepe mai intai cu uscarea ramurilor de prelungire si apoi continua (incet dar progresiv) si cu
elementele de schelet si semischelet ale pomului. In aceste conditii, coroanele reînnoite scad
in volum cu fiecare an ce trece.
Reinnoirea sistemului radicular copiaza fidel ritmul de dezvoltare (progresiv sau
ragresiv) al coroanei in corelatie cu perioadele de varsta ale pomului.
Pentru mentinerea unui nivel ridicat de crestere al lastarilor si o fructificare normala si
constanta, sunt necesare taieri de normare a incarcaturii de rod. Prin aceste taieri se asigura
conditii mai bune pentru fructificarea pomilor, cresterea lastarilor si formarea mugurilor de
rod.
Odata cu accentuarea uscarii centipede a pomilor, se fac taieri de regenerare a
ramurilor de schelet si semischelet, in vederea reinnoirii structurii de baza a coroanei si a
formatiunilor de rod. In urma taierilor, mugurii dorminzi si adventivi sunt activati si stimulati
in crestere, formand lastari vigurosi, din care se aleg prelungirile sarpanelor si subsarpantelor
si a ramurilor de semischelet.

Rodirea pomilor

Rodirea pomilor reprezinta o etapa noua, calitativa, care apare mai devreme sau mai
tarziu, in functie de precocitatea soiului si vigoarea portaltoiului.
Pomii incep sa rodeasca mai intai pe ax si apoi pe sarpante si subsarpante.La inceput
rodirea este mai slaba, apoi numarul fructelor creste atingand o valoare maxima in perioada de
maturitate deplina a pomi lor. Odata cu procesul de inbatanire, pomii formeaza mai putine
fructe si de calitate inferioara.
Influenta marimii recoltei de fructe asupra cresterii si fructificarii

Din cercetarile efectuate de N.Cepoiu in1974 reiese ca, in anii de mare productie,
fructele exercita o influenta represiva asupra cresterii si rodirii pomilor. Pomii supaincarcati
cu rod reduc ritmul de crestere a sistemului radicular, a tulpinii, lastarilor, frunzelor si de
formare a mugurilor de rod.Cea mai mare paret a asimilatelor din partile vegetative sunt
translocate si depozitate in fructe. In aceste conditii, sistemul radicular si coroana pimilor se
extind foatre putin (cu 10-15 cm), iar sporul de crestere a trunchiului in grosime nu depaseste
0,5-0,7cm.
Aparatul foliar reprezinta numai 30-40% din aparatul foliar total al pomilor, care
fructifica normal si in fiecare an. Influenta recoltelor mari de fructe asupra metabolismului
pomilor determina si schimbari importante in desfasurarea intensitatii unor faze si indici
fenologici.Caderea fiziologica a fructelor la merii supraincarcati cu rod, se prelungeste si
devine mai intensa datorita deschiderii esalonate a florilor de pe ramurile lungi roditoare si a
rezervelor reduse de hrana.
La pomii cu mult rod cad mai intai fructele de pe burse (la mar si par), apoi cele de
pe pinteni, tepuse (8-15 zile) si lastari (dupa 50-60 zile).In momentul recoltarii fructelor,
pomii cu recolte mari prezinta lastari scurti si subtiri, cu putine substante de rezerva, care nu
le poate asigura o buna rezistenta la ger. Intotdeauna, productiile de fructe cumulate pe o
perioada mai lunga de timp de la pomii care rodesc intermitent sunt mai mici cu 20-25 % si de
calitate inferioara fata de cele obtinute la pomii cu fructificare anuala controlata (prin taieri si
rarirea fructelor).

Alternanta de rodire

In plantatiile pomicole, unele specii si soiuri rodesc in fiecare an , in timp ce


altele fructifica o data la 2-3 ani. Fructificarea bienala sau trienala se intalneste mai frecvent la
speciile cu fructul mare (mar , par, gutui),si mai rar la speciile cu fructul mic (cires,
visin).Exista insa si specii, precum piersicul, care, indifefent de marimea recoltei fructifica in
fiecare an.Aceste exemple arata ca, in aceleasi conditii de cultura, unele specii de pomi au
tandinta naturala sa fructifice periodic, in timp ce altele se comporta normal, formand muguri
de rod in fiecare an.
La speciile predispuse sa fructifice intermitent, soiurile de vara rodesc constant.
Acest compotrament se bazeaza pe existenta unor cantitati maimari de fotoasimilate de care
beneficiaza mugurii vegetativi (dupa recoltarea fructelor), pentru a se transforma in muguri de
rod.
O frecventa mai mare la fructificarea bienala si trienala o au soiurile
partenocarpice care in anul de rodire, beneficiaza de conditii excelente pentru polenizare,
dublandu-si sau triplandu-si uneori numarul de fructe legate. Fructifica de asemenea
intermitent soiurile de mar care in anul rodirii, leaga si isi mentin un numar mare de fructe
pana la recoltare.
In anii cu un atac puternic de omizi, rapan sau fainare, cand frunzisul este distrus
partial sau total, mugurii de rod nu se mai formeaza, iar pomii sunt antrenati in alternanta de
rodire. Ciclurile trienale care apar in fructificarea marului si parului se manifesta mai mult la
pomii batani, datorita amplificarii fenomenului de uscare. Ciclurile fructificarii bienale sunt
cele mai frecvente si constante pe o perioada determinata. Mentinerea soiurilor de mar in
cicluri prelungite derodire la 2-3 ani sunt determinate in principal de portaltoi, gradul de
autonomie a ramurilor, varsta pomilor, marimea recoltei si factorii climatici.Asa ,de exemplu
portaltoii vegetativi ai marului M9 si MM106 imprima soiului Golden Delicios calitatea de a
rodi in fiecare an, in timp ce M7 il determina sa fructifice bienal .
Fructificarea in cicluri prelungite a soiurilor cu o autonomie pronuntata a ramurilor
pare sa fie stimulata de translocarea asimilatelor din frunzele lastarilor vegetetivi spre
punctele de rodire. Varsta pomilor amplifica sau reduce durata ciclului de rodire a marului in
functie de precocitatea si de vigoarea pomului, indusa de portaltoi.
Merii tineri, altoiti pe portaltoi M27 si M26, rodesc mai devreme si de aceea sunt
antrenati mai usor in alternanta de rodire decat cei asociati cu portaltoi M106, M 109, A2 si
franc, care incep sa fructifice mai tarziu.
Practica a dovedit ca. indiferent de asocierea soi/portaltoi, fructificarea bienala
este este mai prezenta la pomii supaincarcati cu rod si mai batrani, care au ramuri subtiri si
epuizate.
Mentinerea pomilor intr-o fructificare intermitenta vreme indelungata este cauzata
de factorii externi (ingheturile tarzii de primavara, vremea racoroasa in timpul polenizarii
florilor, umiditatea redusa a aerului, stresul pentru apa, bolile si insectele) care controleaza
permanent echilibrul dintre recolta-crestere si formarea mugurilor de rod. Implicarea
factorului genetic este uneori pusa sub semnul intrebarii datorita comportamentului
contradictoriu al acelorasi soiuri in diferite zone climatice.

Controlul alternantei

In plantatiile intensive si superintensive, controlul alternantei de rodire a pomilor


se realizeaza relativ usor prin taieri de productie (de normare a incarcaturii) aplicate
diferentiat pe grupe de soiuri si categorii de varsta a pomilor, prin rarirea chimica a florilor si
fructelor prin irigatii si fertilizari corelate cu zona de cultura si marimea recoltei de fructe.
Taierile de productie aplicate diferentiat asigura un spor de recolta de 28-42% la
pomii tineri si 34-63% la pomii maturi. In plus, acestea imbunatatesc calitatea fructelor si
anuleaza tendinta de fructificare bienala a pomilor.
Taierile se executa in perioada rapaosului vegetativ (taieri in uscat) si in timpul
perioadei de vegetatie (taieri in verde). Prin taierile in uscat se asigura o repartizare uniforma
a rodului in coroana pomului , iar prin taierile in verde se stabileste numarul de inflorescente
pe ramurile lungi, se imbunatateste regimul de lumina din interiorul coroanei si se stimuleaza
randamentul fotosintezei frunzelor si diferentierea mugurilor de rod.

Uscarea pomilor

Uscarea este un proces lent, care se declanseaza o data cu aparitia fructificarii.


Primele ramuri care se usuca sunt ramurile scurte si subtiri de la baza axului si a scheletului,
iar ultimile, ramurile lacome, viguroase care au luat nastere mai tarziu din mugurii dorminzi si
adventivi ai pomilor, intrati in declin.
Ramurile de rod se usuca si dispar mai usor decat cele vegetative,deoarece sunt
mai subtiri si mai solicitate(pentru hrana) de catre fructe.
Ramurile permanente ( de schlet) sunt viguroase si dispun de o rezerva mai mare
de muguri suplimentari, care oricand pot forma lastari vigurosi de inlocuire (la piersic, cais
,prun).

Cresterea, rodirea si uscarea pomilor sunt modificate, ca durata si intensitate ,


de vigoarea soiului si a portaltoiului. Astfel, la pomii pitici, intensitatea si durata cresterii sunt
mai mici decat la pomii vigurosi, iar uscarea se manifesta mult mai devreme datorita
precocitatii soiului si influentei reduse a portaltoiului.

Combaterea bolilor si daunatorilor

Esential pentru eficacitatea luptei impotriva bolilor si daunatorilor la pomi, arbusti


fructiferi si capsuni este cunoasterea cu precizie a agentului daunator sau patogen (diagnoza).
In functie de agent (cauza) se aplica diferite masuri de combatere, preventive sau curative.
In pomicultura se folosesc urmatoarele metode de combatere :
- agrofitotehnice (culturale) ;
-fizice ;
-mecanice ;
-chimice ;
-biologice ;

Masurile agrofitotehnice se refera in general la asolamente (in pepiniera),


folosirea anumitor ingrasaminte, lucrarile solului distrugerea buruienilor, folosirea de soiuri
cat mai rezistente, distrugerea resturilor vegetale (frunze, fructe, ramuri, mai ales cele
atacate), folosirea de material sanatos etc.
Toate masurile au in vedere sa modifice conditiile mediului inconjurator, asa incat
acestea sa devina optime pentru pomi si improprii pentru boli si insecte.
Masurile fizice constau in folosirea temperaturilor ridicate sau scazute, a focului,
luminii, campurilor electrostaticeetc. Acestea au in vedere anumite praguri letale peste sau
sub care, diferiti daunatori nu pot vietui.
Masurile mecanice se refera la adunarea directa a insectelor cumana sau cu
diverse aparate, la eliminarea unor organe atacate, la folosirea de braie capcana, benzi sau
inele cleioase sau a momelilor pentru atragerea si distrugerea insectelor, atragerea prin surse
luminoase, capcane cu feromonietc.
Metodele chimice sunt cele mai folosite pentru combaterea bolilor si insectelor din
plantatii, celelalte metode fiind practic numai mijloace auxiliare.
Aplicarea produselor chimice (pesticide) folosite in combatere se face sub diferite
forme : prafuiri cu pulberi sau pudre ; stropiri cu solutii, suspensii sau emulsii ; gazari sau
fumigari, cu produse asfixiante ;aerosoli.
Produsele chimice prezinta o serie de avantaje intre care eficacitate,
compatibilitate, posibilitatea unor tratamente mixte, pentru combaterea mai multor boli si
daunatori. Alaturi de acestea, un avantaj deosebit il constituie posibilitatea de mecanizare
completa a metodelor chimice.
Pe de alta parte extinderea combaterii chimice pe suprafete tot mai mari, cresterea
numarului de tratamente, aplicarea sistematica an de an a unor produse toxice persistente, au
determinat aparitia unor fenomene secundare negative : poluarea meduilui, remanta in
produse, dereglarea echilibrului biologic etc.

Metodele biologice sau lupta biologica consta in folosirea diferitelor produse


microbiologice, cu organisme parazite ( bacterii, ciuperci, protozoare si virusi) inmultite pe
baza unor tehnologii industriale, folosirea zoofagilor ( paraziti si pradatori) dintre care unii se
inmultesc deja pe scara industriala ( Trichograma sp. , Prospaltella perniciosi) ; combaterea
genetica consta in obtinerea masiva de indivizi sterilizati si lansarea lor in plantatii cat si in
dirijarea aparitiei in masa a indivizilor de acelasi sex ; folosirea de substante care regleaza
comportamentul si activitatile vitale ale insectelor : atacanti, inclusiv feromoni sexuali,
inhibitori de nutritie, substante cu actiune hormonala.etc.

Combaterea integrata

Datorita multitudinii de organisme daunatoare existente in plantatiile pomicole, o


singura metoda de combatere nu poate asigura succesul, intelegand prin combatere, nu numai
eliminarea unui agent daunator, ci incidenta masurilor intreprinse asupra complexului de
factori care alcatuiesc ecosistemul respectiv.
In practica pomicola se recurge la imbinarea metodelor chimice cu cele biologice si
alte metode, de o maniera compatibila, astfel incat populatiile de daunatori sa fie mentinute la
un nivel sub pragul economic de daunare.
In pomicultura moderna isi croieste drum tot mai evident productia biologica- bio,
care in afara utilizarii combaterii integrate, cu produse nepoluante, are in vedere toate
inputurile chimice impuse de tehnologie, inclusiv fertilizarea.
Cateva elemente privind tehnica stropirilor

Modul de preparare a solutiilor : Fiecare pesticid se foloseste in concentratia


omologata in Romania – cantitatea de produs comercial stabilindu-se in functie de volumul de
solutie administrat la hectar, astfel incat sa asigure o imbaiere foarte buna a intregului pom.
Volumul de solutie difera in functie de specia pomicola de varsta plantatiei, de
sistemul de cultura, de coroana, precum si de starea de vegetatie (dezmugurit, plina vegetatie,
caderea frunzelor). Inn functie si de echipamentele folosite volumul de solutie pe ha variaza.
Dupa volumul lichidului folosit la prepararea solutiilor , se practica mai multe
tipuri de stropiri :
a). Stropiri cu volum normal(VN). Se fac cu masina de mica presiune.Au
dezavantajul ca necesita cantitati mari de apa (400-100l/ha) sau mai mult, iar picaturile se
scurg de pe frunze.
b). Stopiri cu volum mediu (VM). Acestea necesita 50-150l solutie la ha , picaturile
avand sub 300 microni.
c).Stropiri cu volum redus (VR). La acestea se folosesc numai 5-50 litri apa / ha.
Se realizeaza cu masini pneumatice cu atomizoare sau cu dispozitive rotative de pulverizare,
actionate de mijloace terestre sau aeriene, picaturile fiind foarte fine (sub 250 microni).
d).Stropiri cu volum ultraredus (VUR). Aceasta nu necesita apa, cantitatea de
lichid fiind de 0,5-5 litri / ha. Se realizeaza prin transformarea insectofungicidelor
(conditionate in mod special in ulei) in picaturi extrem de fine ( sub 100 microni), formand o
ceata toxica. Pentru stropiri VUR se utilizeaza atomizoare, dispozitive de pulverizare
pneumatica sau pulverizare rotativa, actionate de elicoptere, avioane sau tractate terestru.
Tehnica stropirilor. Tratamentele se efectueaza cu pompe speciale de
administrare a solutiei, astfel ca solutia sa fie pulverizata cat se poate de fin , pe toate
organelle pomului si pe toata inaltimea lui. Duzele de pulverizare sa nu se apropie mai mult
de 0,5 m de frunzis, deoarece substanta chimica produce intoxicarea frunzelor. In timpul
stropirii sa nu se formeze picaturi mari pe frunze, care curg, ci picaturi foarte fine, care sa
ramana pe frunzis. Tratamentele sa se efectueze pe timp linistit , fara ploaie si vant , de
preferat la temp. de 18-200C ; sa treaca minimum 4 ore de la terminarea tratamentului si
eventual pana la prima ploaie. In amestecurile de insectofungicide trebuie sa se tina seama de
compatibilitatea acestora.
Masuri de protectie a oamenilor, albinelor , animalelor si pasarilor in
perioada tratamentelor.
Parcela unde se stropeste va fi marcata printr-un indicator ,,PERICOL DE
OTRAVIRE’’ sau ,,FRUCTE OTRAVITE’’ ; cei ce manipuleaza produsele trebuie sa
cunoasca in prealabil masurile de protectie, sa fie echipati cu combinezoane (salopete
corespunzatoare) ; in timpul efectuarii stropirilor nu se mananca nu se bea, nu se fumeaza ;
dupa terminarea tratamentului, se dezbraca echipamentul folosit si se spala cu multa apa si
sapun ; ambalajele rezultate de la pesticidele folosite vor fi arse sau ingropate. ; albinele, pe
perioada efectuarii tratamentelor, trebuie sa fie inchise, pasarile si animalele pot consuma
iarba din livezi, numai dupa trecerea timpului de remanenta al produselor folosite ; fructele in
parga nu se vor stropi (numai cu produse biologice cu remanenta 3 zile).
Cateva principii tehnice pentru executarea stropirilor
Stropirile de iarna sefac prin imbaierea pomilor si in concentratii mari.
Stropirile de vara se fac prin pulverizare fina . Vara se fac stropiri prin
imbaierea pomilor numai in czul combaterii larvelor Paduchelui din San Jose si a purecilor de
frunze. Impotriva bolilor provocate de ciuperci este bine sa se urmareasca pulverizarea
solutiei mai ales pe partea inferioara a frunzelor unde se gasesc majoritatea ,,portilor’’ de
intrare, respectiv stomatele. Stropitul unui pom se incepe din susul in josul coroanei si dinspre
partea din care bate eventual vantul. Se continua dinspre exteriorul spre interiorul coroanei, de
sus in jos si de jos in susul ramurilor. La sfarsit se stropeste trunchiul.
Nu se stropeste pe vant puternic si nici in zilele cand solutia ingheata pe pom.

Cerintele pomilor fata de factorii de mediu

Cresterea si fructificarea pomilor au loc sub influenta a 2 categorii de factori: ereditari


si ecologici.
Factorii ereditari apartin potentialului fiecarei specii sau soi, depind de bagajul genetic
cu care fiecare genotip este inzestrat.
Factorii de mediu cu effect direct saupra cresterii si fructificarii sunt grupati in doua
categorii:
- factori climatici : lumina temperatura, apa si aerul
- factori edafici (pedologici), care cuprind proprietatile fizico-chimice ale solului,
gradul de asigurare al acestuia cu substante nutritive, apa, aer si activitatea microbiologica.
Se poate adauga acestora factorul antropologic ( uman), care tinde sa modifice in
sens pozitiv caracteristicile ereditare si de mediu care influenteaza cresterea si fructificarea.
Lumina
Lumina este sursa de energie in procesul de transformare a substantelor
minerale, apei si bioxidului de carbon in substante organice.Energia luminoasa determina
fotoliza moleculei de apa, desfacerea acasteia in hidrogen, care este sintetizat si oxigen care
este eliberat in atmosfera. Pentru indeplinirea functiei sale, lumina trebuie sa penetreze
coroana pomului, sa asigure o buna iluminare a tuturor frunzelor. Aceasta cerinta, se asigura
prin alegerea unor forme de coroana rationale si prin evitarea supraindesirii ramurilor din
coroana, cu ajutorul taierilor.
Lumina, masurata sub aspectul intensitatii (nr. de lucsi) cat si a duratei acesteia
(numar de ore de stralucire a soarelui )este, pentru latitudinea tarii noastre, suficienta pentru
cerintele tuturor speciilor pomicole cultivate.

Temperatura
Fiecare specie pomicola, chiar fiecare soi, are cerinte diferite fata de
temperatura, acest factor avand o limitativa asupra cultivarii unei anumite specii intr-o zona
sau alta. Intrunirea optimului de temperatura pentru o anumita specie, intr-o anumita zona,
conduce la specializarea zonei pentru cultura speciei respective. Astfel , se poate distinge
grupa speciilor termofile, iubutoare de caldura,( migdal, piersic, cais)a caror cultura cu
caracter comercial poate asigura performante in Campia Romana, Dobrogea si Banat.
In schimb, sortimentul de fructe care urmeaza sa fie pastrat 4-5 luni in depozite
(mere si pere de iarna) trebuie cultivat in zona dealurilor, mai spre nord, pentru a preveni
supracoacerea fructelor inca in plantatii.
Fiecare fenofaza se desfasoara peste un anumit prag biologic specific, diferit de
la o specie la specie, are o plaja optima de temperatura si incetineste sau se poreste la un
anumit nivel maxim.
Temperaturile din zona maximelor din timpul verii nu au influente negative
semnificative, atunci cand umiditatea in sol este asigurata.Temperaturile scazute si foate
scazute din perioadele de toamna timpurie, iarna sau primavara tarzie pot avea influente
negative foatre semnificative care pot conduce chiar la pierderea recoltei sau, cazuri mai rare,
pieirea pomilor prin degerare.Ingheturile timpurii din toamna provoaca caderea prematura a
frunzelor si degerarea varfurilor lastarilor, impiedicand maturarea tesuturilor si pregatirea
pomilor pentru iarna. Nu in rare cazuri, ingheturile timpurii pot surprinde fructele, in special
la mar, nerecoltate, cauzand caderea sau chiar inghetarea acestora pe pom.

Temperaturile minime de rezistenta la ger a pomilor


0 0
Specia C Specia C
Mar -35…-36 Prun -30…-32
Par -32…-33 Cais -26…-28
Gutui -28…-30 Piersic -24…-26
Cires -29…-32 Capsun -22…-24
Visin -30…-32 Smochin -16

Ingheturile de primavara pot provoca pagube importante atunci cand mugurii


floriferi au ajuns untr-un anumit stadiu in care devin sensibili.

Limitele de rezistenta la ger in primele faze de vegetatie la cateva specii


pomicole.

Specia Butoni florali Inflorit Fructe mici


0 0 0
C C C
Mar -2,8…..-4,9 -1,7…-3,2 -1,1…-2,7
Par -1,7….-4,9 -1,7…-3,2 -1,7…-2,1
Piersic -1,7….-4,9 -1,1…-3,8 -1,1…-2,1
Cires -1,7….-3,2 -1,1…-3,2 -1,1…-2,1
Prun -1,1….-4,2 -0,6…-3,2 -0,6…-2,1
Cais -1,1…-4,9 -0,6 …-3,2 -0,0…-1,5
Apa

Apa este un factor indispensabil activitatii vitale a tuturor organismelor, in absenta apei
nefiind posibila manifestarea proceselor caracteristice vietii. Absorbtia apei se realizeaza prin
intermediul radacinilor tinere fiind in stransa dependenta de temperatura, umiditatea aerului,
gradul de aprovizionare cu apa a solului.
Regimul pluviometric in tara noastra difera mult de la o zona la alta, ceea ce face ca,
factorul apa sa devina, ca si in cazul temperaturii, un element limitativ. Necesarul de apa al
speciilor pomicole se poate determina si dupa consumul de apa al acestora pentru producerea
unui kg substanta uscata.La mar de pilda apreciind consumul la 300l apa pentru un kg
substanta uscata,s-a calculat ca pentru obtinerea unei productii de 45 t/ha, este necesara o
cantitate de 900mm precipitatii anuale bine repartizate.
Apa necesara este provenita in primul rand din precipitatii, dar in unele zone apa
trebuie asigurata si pe cale artificiala, prin irigatii.
In afara de totalul precipitatiilor, pentru cultura pomilor
intererseaza marimea si intensitatea acestora, datorita faptului
ca,contributia ploilor mici de 3-4mm este neinsemnata pentru
pomi deoarece astfel de cantitati sunt retinute la suprafata
solului si se evapora foarte repede. Ploile pana la 10mm, care
patrund in sol 5-15cm, in functie de textura solului, daca sunt
urmate de o insolatie puternica si caldura, nu sunt utilizate de
radacinile pomilor, care in general sunt dispuse mai adanc.
Cerintele diferitelor specii si soiuri pomicole fata de apa, in
conditiile tarii noastre, pentru cresterea si rodirea normala,
sunt in medie de 600-800mm precipitatii anuale, repartizate
unuform in tot timpul anului, din care in perioada de vegetatie,
mai-august, minimum 250-300mm.

Precipitatiile medii multianuale lunare si anuale-mm

Lunile Baia Mare Buzau Constanta


Ianuarie 70,7 27,1 26,6
Februarie 65,0 26,8 24,5
Martie 61,7 25,6 23,8
Aprilie 78,3 43,4 28,1
Mai 90,5 56,6 34,1
Iunie 111,2 80,0 43,5
Iulie 92,6 61,7 34,9
August 89,1 38 30,1
Septembrie 76,9 34 29,6
Octombrie 84,4 39,5 35,1
Noiembrie 76,8 36,0 32,2
Decembrie 78,8 33,4 32,3
Suma anuala 976,0 512,1 378,8
Suma pe perioada de 538,6 323,7 200,3
vegetatie
Suma pe perioada 383,4 246,3 122,6
mai-august

Din analiza precipitatiilor medii anuale, cat si din repartitia acestora in perioada de
vegetatie, rezulta ca in putine bazine pomicole sunt asigurate cerintele principalelor specii
pomicole pentru realizarea unor productii mari si de calitate an de an (Baia Mare, Cluj,
Falticeni Sibiu). In bazinele pomicole Constanta, Buzau, Craiova se impune asigurarea unui
aport suplimentar de apa prin irigare. Dupa cerintele specifice pentru apa se poate stabili o
ordine relativa.
Arbustii fructiferi si marul (soiurile de iarna) constituie grupa speciilor cu cele mai
mari cerinte pentru apa.Cerintele acestora sunt satisfacute in zonele unde precipitatiile
depasesc 650-700mm, iar temperatura medie din perioada de vara nu depaseste 16-180C.
Prunul, parul, nucul ciresul si visinul formeaza grupa speciilor cu cerinte reduse
pentru apa, nevoia lor fiind satisfacuta in zonele cu precipitatii de peste 600mm anual ceea ce
in tara noastra coraspunde cu limita inferioara a padurilor de fag, cu intrepatrundere in zona
podgoriilor cat si in silvostepa.
Piersicul, caisul si migdalul, constituie grupa pomi lor cu cele mai mici cerinte pentru
apa, comportandu-se satisfacator in zonele cu precipitatii de peste 550mm anual,in aceste
zone fiind asigurata temperatura necesara.
In perioada de repaus necesarul de apa este redus, in timp ce in perioada de vegetatie
(cresterea intensa a lastarilor, formarea recoltei), se inregistreaza un maxim in cerintele
pomilor pentru apa. Asigurarea apei din precipitatii sau irigatii este absoltut necesara in
perioada mai-iulie-august.

Aerul
Pentru pomicultura aerul prezinta importanta sub aspectele urmatoare : compozitia
aerului din atmosfera si din sol, miscarea aerului (vantul) si continutul in substsnte poluante.
Miscarea aerului ,respective vantul, are influente semnificative asupra pomilor. Vantul
mareste transpiratia, ridicand consumul de apa. Vanturile puternice sunt intotdeauna
nefavorabile, acestea putand produce pagube insemnate , determinand caderea fructelor,
ruperea ramurilor sau desradacinarea pomilor .
Factorii poluanti din aer sunt numerosi si au intotdeauna efecte negative. Acestia
pot fi : praful de ciment, cenusa, hidrocarburile, bioxidul de sulf, amoniacul, acizii organici,
oxizii de plumb, de azot etc., degajati in atmosfera de catre platformele industriale isi pot
manifesta influenta negativa pe arii extinse. Formele de manifestare pot fi arsuri , necroze,
blocarea stomatelor, reducerea accesului luminii in frunza si diminuarea fotosintezei.
Este important, sa se stie ca intr-o zona cu intensa poluare a aerului,
infiintare unei livezi comerciale este cu probleme.

Solul

Solul este principalul factor de mediu (edafic sau pedologic) de care depinde
productia de fructe in cazul in care conditiile climatice sunt asigurate.
Referitor la sol, intereseaza insusirile fizico-chimice si biologice de care
depinde fertilizarea naturala a acestuia.
Dintre insusirile fizice de prima importanta sunt :
-textura –care poate fi :nisipoasa, lutoasa sau argiloasa.
Solurile nisipoase impun tehnologii speciale, cu cantitati mari de ingrasaminte
organice si obligatoriu conditii de irigare.
Solurile argiloase, grele, cu mare extindere in zona dealurilor, pe platouri, pot
fi avute in vedere pentru cultura prunului, altoit pe corcodus mai ales.
Cultura marului si parului altoite pe portaltoi vegetativi se face cu mari
dificultati pe asemenea soluri, fara performanta.
Cele mai preferabile soluri pentru speciile pomicole sunt cele nisipo-lutoase
sau chiar nisipo-argiloase, care pot asigura un regim aero-hidric favorabil vietii sistemului
radicular.
-structura-respectiv agregarea particulelor de nisip, praf si argila in granule de diferite
marimi si stabilitati, favorizeaza penetrarea si mentinerea apei in sol, viata
microorganismelor, regimul aero-hidric.
-grosimea solului poate fi superficiala (30-50cm), medie sau profunda peste 100-
150cm acasta din urma fiind preferata de toate speciile pomicole.
- apa freatica poate fi la adancimi variabile, adancimea de peste 150cm fiind cea mai
convenabila penrtu pomi in functie de specie si portaltoi.
Dintre insusirile chimice prezinta interes :
-continutul in humus- un nivel de 2-3% fiind optim pentru majoritatea speciilor
pomicole.
-pH-ul sau reactia solului, este foarte important de retinut, cerintele pentru pH ale
speciilor pomicole fiind diferite. Astfel, nivelul optim al pH-ului pentru mar este de 5,7-7,6 in
timp ce pentru prun este de 6,8-8,3.
Solul poate fi, obiectul a numeroase interventii din partea pomicultorului, acesta
putand interveni, de exemplu, in cazuri obligate la desecarea terenurilor mlastinoase daca
este cazul, sau la amendare cu calciu a celor puternic acide.

ASPECTE ECONOMICO-FINANCIARE
ALE PRODUCTIEI POMICOLE

Pomicultorii trebuie sa cunoasca precis si in detaliu costurile


pentru toate verigile tehnologice specifice culturii, productiile
si veniturile obtinute pe directii de valorificare pe care trebuie
sa le analizeze permanent.
Ponderea insemnata la infiintarea unei plantatii o detin cheltuielile cu materialul
saditor (65,3% la mar si 53,6% la prun), urmate la distanta de cheltuielile privind fertilizarea
(8,7% la mar si 17,25 la prun ). Atunci cand pentru celelalte lucrari specifice investitiei, partea
de munca manuala o reprezinta aportul membrilor familiei, cheltuielile pot fi diminuate cu 25-
30%. In ceea ce priveste cheltuielile cu intretinerea plantatiilor pana la intrarea pe rod, acestea
sunt in valoare de 814$ la mar, reprezentand 30% din investitia totala si de 914$ la prun ,
reprezentand 49% din investitia totala. Lucrarile manuale pot fi executate in totalitate de catre
prorietar impreuna cu familia, situatie in care cheltuielile pot fi diminuate cu pana la 15%.
Ponderea mare a cheltuielilor cu intretinerea la prun este determinata de perioada mare pana
la intrarea pe rod ( 5 ani), comparativ cu marul (3 ani). Durata de exploatare economica la mar
este de 18 ani si la prun 22ani.
Cheltuielile cu investitia pot fi compensate partial de veniturile obtinite prin
culturile intercalate, posibil de realizat pe intervalul dintre randurile de pomi, pana la intrarea
acestora pe rod. Cu toate ca rata profitului are cote destul de ridicate, profitul brut obtinut
(500-1528$/ha la mar si 263-739$/ha la prun ), poate constitui o sursa suplimentara de venit,
dar nu asigura necesarul de resurse pentru dezvoltarea investitiei. Avand in vedere
componenta cheltuielilor de exploatare, reiese ca un buget anual de 3000$ poate fi asigurat de
pe o suprafata de 2,2-2,5 ha mar cu o productie medie de 20-30 t/ha sau 4,6-5,5 ha la prun cu
conditia ca marea majoritate a lucrarilor specifice tehnologiei sa fie efectuate de proprietar
impreuna cu familia. Bugetul de 3000$ anual popate fi asigurat si de pe suprafete mai mici,
atunci cand cultivatorul, continua fluxul tehnologic in aval prin conditionarea, pastrarea,
procesarea sub diverse forme a fructelor si chiar desfacerea directa pe piata a produselor
obtinute. Astfel, pastrarea si conditionarea merelor penrtru consum conduce la o crestere a
veniturilor ci 60-70%, deshidratarea prunelor cu 70-80%, distilarea fructelor cu 20-25%.
Concluzia este ca productia de fructe chiar pe suprafete mici este profitabila,
aducand venituri suplimentare, pe masura ce suprafetele cultivate cresc pana la dimensiuni
viabile de 10-15 ha.

STRUCTURA SI VOLUMUL CHELTUIELILOR DE INVESTITII


PENTRU INFIINTAREA PLANTATIILOR DE POMI ARBUSTI FRUCTIFERI SI
CAPSUNI

Plantatiile pomicole sunt mijloace fixe, cu durata de exploatare de la 10-12 ani


(arbustii fructiferi) pana la catava zeci de ani. Valoarea lor este echivalenta cu totalitatea
cheltuielilor efectuate pentru realizarea pregatirii terenului, plantarea propriu-zisa si
intretinerea pana la intrarea pe rod.

Costurile de investitii pentru plantatii semiintensive si intensive de mar, par si gutui

UM=USD/ha
Categoria de Materiale Manopera Lucrari Transport Total
lucrari mecanice cheltuieli
Pregatire teren 300-320 120-160 125-140 160-180 745-800
Infiintare 1450-1800 400-550 60-70 15-20 2425-2440
plantatie
Intretinere-total 1730-1870 670-760 420-480 170-200 2995-3303
d.c.-anul I 550-600 210-220 130-140 40- 45 930-1005
-anul II 580-620 220-240 140-160 50-55 992-1075
-anul III 600-650 240-300 150-180 80-100 1070-1230
Total investitie 3480-3990 1190-1470 605-690 355-400 5630-6548
Caracteristici :- distanta de plantare intre randuri 4 m si 2-4 m pe rand ;
-densitatea 625-1250 pomi la hectar ;
-pregatirea terenului= desfundatul terenului peste tot sau gropi individuale.
-material saditor din soiuri standard, altoite pe portaltoi de vigoare medie sau
soiuri spur altoite pe franc.
Costurile de investitii la speciile samburoase pentru plantatii intensive
UN=USD/ha
Categoria de Materiale Manopera Lucrari Transport Total
lucrari mecanice cheltuieli
Pregatire teren 300-310 120-130 110-120 140-150 670-710
Infiintare 1120-1650 320-410 50-55 15-50 1505-2135
plantatie
Intretinere- total 1750-1860 875-1000 535-635 180-210 3239-3705
d.c. - anul I 310-320 160-180 90-95 25-30 585-625
-anul II 320-330 170-190 95-110 30-35 615-665
-anul III 340-380 175-200 100-130 35-40 650-750
-anul IV 420-450 190-220 140-170 40-45 767-887
-anul V 360-380 180-210 110-130 50-60 700-780
Total investitie 3115-3820 1315-1540 695-810 335-380 5715-6550
Caracteristici- distanta de plantare intre randuri 4-5m si pe rand 3-4m;
-densitatea 500-800 pomi la hectar ;
-pregatirea terenului prin desfundare si gropi de 0,5x0,5x0,5m sau scarificare si
aratura adanca cu gropi mari ;
-la speciile piersic, visin si cais perioada de intretinere este de 4 ani costurile
reducandu-se cu 1800-2020 USD/ha.
Costurile de investitii pentru cultura capsunului

Categoria de Materiale Manopera Lucrari Transport Total


lucrari mecanice cheltuieli
Pregatire teren 280-320 50-60 45-60 45-60 450-530
Infiintare 3500-4000 550-600 10-15 10-15 4070-4627
plantatie
Intretinere anul I 180-220 120-135 15-25 15-25 330-398
Total investitie 3960-4540 720-795 70-100 70-100 4850-5555
Caracteristici : -distanta de plantare intre randuri 80-90cm si 20cm pe rand ;
-densitatea 56000-62500 stoloni la hectar ;
-lucrarile de pregatirea terenului , infiintarea plantatiei si intretinere in anul
I se realizeaza intr-un singur an si se urmareste o singura fisa tehnologica. ;
-In anul II, plantatia de capsuni incepe sa rodeasca, iar cheltuielile pentru
lucrarile tehnologice se incadreaza la costuri de productie, a caror valoare orientativa este de
1760-2200USD cu o productie de 8010t/ha, care poate aduce un venit de 6000-8000USD.

Durata de exploatare sau durata de serviciu a plantatiilor pomicole

In practica se intalnesc doua aspecte si anume :


- durata de serviciu determinata prin acte normative ;
- durata optima sau durata potentiala de exploatare determinata de num,erosi
factori particulari pentru fiecare plantatie.

Durata de serviciu, se utilizeaza acolo unde trebuie sa se acumuleze fondul de


amortisment care impreuna cu o cota de profit sa poata fi reinvestite pentru realizarea altor
plantatii.

Durata de serviciu conform H.G.R. nr. 964/1998

Codul de clasificare Denumirea mijloacelor de Durata normala de utilizare


baza (ani)
5.2.1 Plantatii de mari, peri, pruni, 20
gutui, migdali, castani
5.2.2. Plantatii de ciresi, visini, 12
piersici, aluni, caisi,
5.2.3. Plantatii de nuci 30
5.2.4. Plantatii de coacaz, trandafiri 8
de dulceata si agris
5.2.5. Plantatii de zmeura, alti 5
arbusti si subarbusti (mur,
capsuni)

La durata de utilizare se adauga anii de intretinere pana la intrarea pe rod (in functie de specie,
sortiment si tip de plantatie), obtinandu-se durata totala de viata.
In privinta dutatei de exploatare, aceasta este cu mult mai mare decat cea stabilita prin
HG 964/1998, iar atunci cand detinatorii aplica tehnologii corespunzatoare utilizand chiar
lucrari de regenerare, durata de serviciu poate fi mult prelungita.

Durata potentiala de exploatare a plantatiilor de pomi, arbusti fructiferi si


capsuni dupa insusirile biologice ale sortimentului

Nr. Specia Portaltoi Perioada Durata de exploatare Durata


crt. inmultire de Total d.c. totala
tinerete(an Incepere Rodire Declin de viata
i) a rodirii economica (ani)
0 1 2 3 4 5 6 7 8
1. mar franc 6 35-45 7 25-34 3-4 41-51
2. mar vv.M 4 20-25 4 14-19 2 24-29
3. mar vv.m 3 15-20 3 10-15 2 18-23
4. mar vv.s 2 10-15 2 7-11 1-2 12-17
5. par franc 6 35-45 5 27-36 3-4 41-51
6. par gutui 4 20-25 4 14-18 2-3 24-29
7. gutui gutui 4 20-25 6 12-16 2-3 24-29
8. prun corcodus 6 30-35 6 22-26 2-3 36-41
9. prun franc 5 25-32 5 18-24 2-3 30-37
10. cires franc 5 30-35 6 22-26 2-3 35-40
11. visin Franc 4 25-32 5 18-24 2-3 29-36
12. cais zarzar 4 12-15 4 7-9 1-2 16-19
13. piersic franc 4 12-15 4 7-9 1-2 16-19
14. migdal franc 4 15-20 5 7-9 1-2 19-24
15. alun selectionat 5 25-30 5 18-23 2 30-35
16. nuc selectionat 11 50-60 10 35-45 5 61-71
17. capsun stoloni 1 3-4 1 1-2 1 4-5

Nota: vvM-vegetativ vigoare mare


vv.m-vegetativ vigoare medie
vv.s –vegetativ vigoare slaba

Amortismentul (A) pentru plantatiile de toate felurile se calculeaza cu ajutorul formulei:


A=V+R-r/T in care :
V=valoarea de inlocuire sau valorificarea plantatiilor
R=valoarea lucrarilor de modernizare sau de regenerare (echivalente cu valoarea
reparatiilor capitale pentru cladiri si utilaje) ;
R= valoarea reziduala care la speciile cu trunchi se regaseste in valoarea lemnelor ce se
evalueaza ca lemn de foc, iar trunchiurile cu diametrul > de 30cm ca lemn pentru
industrializare (furnir).
T=durata de exploatere sau durata de serviciu ;

Creşterea şi dezvoltarea nucului


Ciclul individual de viaţă

- Perioada embrionară- durează până la germinaţia seminţei. Este caracteristică


plantelor înmulţite prin seminţe şi se întîlneşte şi la înmulţirea portaltoilor de nuc.
- Perioada juvenilă -este perioada de creştere sau de tinereţe a plantelor. La nucul
înmulţit prin seminţe, perioada juvenilă poate dura 10-12 ani, timp în care are loc formarea
scheletului şi a rădăcinilor principale. Creşterea este foarte puternică în această perioadă iar
formaţiunile fructifere lipsesc. Creşterea lăstarilor este puternică şi se prelungeşte până
toamna târziu motiv pentru care lemnul insuficient maturat degeră în timpul iernii.
La nucul altoit, perioada juvenilă este mult mai scurtă, după 1-2 ani de la altoire nucii
produc primele fructe, iar fructificarea economică se produce la 4-5 ani de la plantare. (se
înregistrează un câştig de 5-7 ani prin intrarea mai timpurie în fructificare).
- Începutul rodirii. - este definit prin aparitia primelor fructe şi durează până la
obţinerea unor producţii maxime şi constante.
La nucul obţinut prin sămânţă începutul fructificării se produce odată cu anul 8 de la plantare
şi poate fi prelungit până la anul 15. Plantele altoite au perioade de început a fructificării mai
timpurie (anul 4) şi cu durată mai scurtă .(până în anul 6-7).
-Perioada de mare producţie - începe la vârste diferite şi poate dura 50-100 de ani.
Productivitea este mai redusă şi uniformă la plantele pe rădăcini proprii şi mai mare şi
constantă la cele altoite.
-Perioada de diminuare a rodirii- se instalează odată cu reducerea producţiei de nuci şi se
datorează fenomenului de uscare centripetă a scheletului şi de dimiuare a creşterilor anuale.
La nuc această perioadă se produce la vârsta de 70 - 80 ani şi poate fi atenuată prin aplicarea
unor lucrări tehnologice adecvate (tăieri puternice, fertilizări, combaterea corectă a bolilor şi
dăunătorilor)
- Perioada de declin (sau perioada de bătrâneţe)- apare odată cu accentuarea uscării
ramurilor de schelet şi lipsa rodului).

Ciclul anual de viaţă al nucului.

În zona ţării noastre nucul parcurge cele patru anotimpuri sub două forme; starea de
repaus şi starea de vegetaţie.
În condiţiile din România, nucul intră în perioada de repaus în cursul lunii octombrie,
odată cu încetarea creşterii şi căderii frunzelor. În această perioadă se înregistrează un repaus
profund (pomii nu pornesc în vegetaţie chiar dacă se înregistrează temperaturi pozitive mai
ridicate). În perioda de repaus nucii suportă temperaturi negative care coboară până la - 30
-33°C.
Starea de vegetaţie începe în momentul umflării mugurilor, calendaristic perioada
începe în prima decadă a lunii aprilie şi cuprinde etapele:
- Umflarea mugurilor - această fază se declanşează atunci când temperatura medie
zilnică din aer este de 10 °C.
- Dezmuguritul şi începutul creşerii lăstarilor. Calendaristic, faza se produce între
15-30 aprilie, în funcţie de evoluţia temperaturilor. În această perioadă se produc brume şi
uneori chiar îngheţuri care pot distinge în intregime fruntele şi lăstarii.
- Creşterea intensă a lăstarilor. Această fenofază se desfăşoră începând cu prima
decadă a lunii iulie. Pentru a asigura o creştere normală a lăstarilor (50-100 cm) la plantele pe
rod este necesar ca în cursul lunilor mai-iulie aceste plante să beneficieze de cantităţi optime
de îngrăşaminte şi de apă.
- Maturarea ţesuturilor şi pregătirea pomilor pentru iernare. Această fenofază
începe la sfârşitul verii, odată cu formarea mugurelui terminal şi se încheie la căderea
frunzelor. O mare parte din substanţele existente în frunze migrează către ramurile pomului.
Acestea contribuie la creşterea concentraţiei sucului celular şi la sporirea rezistenţei la ger.
În unele toamne lungi, călduroase şi ploioase, se constată că majoritatea frunzelor
rămân pe pomi (la cei tineri) şi în acest fel ţesuturile nu se maturează şi suferă în iarnă. Pentru
evitarea acestor fenomene negative se recurge la înierbarea intervalelor dintre pomi, reducerea
îngrăşămintelor cu azot şi a apei iar în unele cazuri la defolierea plantelor prin tratamente cu
sulfat de cupru fapt care produce forţat încetarea perioadei de vegetaţie.

Fenofazele organelor de rod.


- înfloritul şi legarea fructelor . Nucul este o plantă unisexuat monoică, adică are flori
mascule (amenţi) şi flori femele dispuse separat, dar situate pe aceeaşi plantă.
Înfloritul şi legarea fructelor reprezintă o fenofază specifică la nuc, legată în mod
direct de nivelul temperaturilor înregistrate (pragul biologic de +10°C) în această perioadă. În
condiţiile dealurilor subcarpatice, înfloritul florilor femele la nuc se produce în perioada 14
aprilie-22 mai. Florile mascule înfloresc între 19 aprilie şi 18 mai, în funcţie de soi. După
înflorire are loc polenizarea anemofilă (cu ajutorul vântului) şi fecundarea sau legarea
fructelor. La majoritatea soiurilor de nuc există un decalaj de una sau mai multe zile între
perioadele de înflorire la cele două tipuri de flori (fenomen numit dichogamie). Durata de
emisie a polenului din amenţii unei plante poate fi de 8 - 14 zile, dar emisia puternică durează
numai 5-6 zile. La florile femele, durata sigură de recepţie a polenului este de 8-10 zile. Dacă
cele două periode de plină înflorire sunt decalate în timp, polenizarea florilor femele cu
polenul propriu nu este posibilă. Pentru ca să se obţină producţii de nuci este important să se
asigure polenizatorii (soiuri de nuc) adecvaţi a căror perioadă de înflorire a florilor mascule
(eliberarea polenului de către amenţi) să coincidă cu perioada de înflorire a florilor femele de
la soiurile de bază din livezile de nuc.
- Creşterea fructelor. La soiurile de nuc, mai puţin decât la alte specii pomicole,
întâlnim fenomenul de cădere fiziologică a fructelor în cursul lunii iunie.
- Maturarea fructelor - coincide cu momentul în care miezul şi-a desăvârşit evoluţia
iar coaja verde crapă. Perioada de maturitate începe la sfârşitul lunii august, cu soiurile
timpurii.
Fructul de nucă este o pseudodrupă, formată dintr-un înveliş exterior verde (epicarp),
coaja lignificată (endocarp) şi sămânţa (miezul).
La nuc se oţin 2-4 t/ha, în ultimele decenii, amelioratorii de soiuri de nuc au creat noi
genotipuri care realizează producţii de peste 7-8 t/ha.

CERINŢELE NUCULUI FAŢĂ DE FACTORII ECOLOGICI

Lumina
Nucul este o plantă cu cerinţe foarte ridicate faţă de lumină. În lipsa luminii au loc
perturbări în procesul de metabolizare a substanţelor sintetizate, creşterea lăstarilor şi fructelor
este redusă, la fel se reduce rezistenţa plantelor la ger şi la atacul unor boli.
Temperatura
Reprezintă pentru nuc un factor limitativ în unele zone ale ţării. Restricţile datorate
temperaturii sunt generate de temperaturile scăzute din cursul iernii sau cele foarte ridicate din
vară. În timpul înfloritului se produc unele accidente climatice datorate distrugerilor
provocate asupra organelor florare de temperaturile negative (-20°C). Se consideră că nucul
creşte şi rodeşte satisfăcător în zonele în care temperatura medie anuală este de peste 8 °C.
- iarna sunt sensibili amenţii şi mugurii mixi la temperaturi de -25°C, - 27°C când pot
să degere în proporţie ridicată;
- ramurile anuale sunt distruse la -28°C; -29°C;
Amplitudinile mari de temperatură şi gerurile de revenire din primăvră produc pagube
mari chiar dacă temperaturile nu sunt aşa de mult scăzute. În aceste cazuri (pomii sunt
decăliţi), nucul degeră şi la -20° C; -22°C
Cel mai uşor se observă la nucii pe rod efectul negativ pe care îl produce gerul asupra
ramurilor anuale aflate la periferia coroanei.
Apa
Nucul este o plantă pomicolă cu cerinţe destul de mari faţă de apa din sol. El este
foarte mult răspândit în zonele cu 600-800 mm precipitaţii anuale. Pentru culturile de nuc de
mare randament se impune ca în zonele secetoase, cu precipitaţii anuale sub 700 mm şi cu
repartizare neregulată a acestora să se intervină cu irigarea plantaţiilor. Pe terenurile argiloase
cu drenaj necorespunzător se produce în anumite perioade un exces de umiditate. Apa în
exces conduce la asfixierea rădăcinilor, rodire şi creştere necorespunzătoare, iar în final, la
debilitarea sau chiar moartea plantelor.
Grindina este un fenomen care produce nucilor pagube însemnate.
Solul
Nucul poate supavieţui pe aproape toate tipurile de sol existent în ţara noastră.
Grosimea stratului de sol sau volumul edafic util, ca de altfel şi nivelul apei freatice
influenţează în mod determinant creşterea şi fructificrea nucului . Stratul de sol cu grosimea
de minim 1-1,5 m este o condiţie obligatorie pentru cultura nucului. Nivelul apei freatice nu
trebuie să urce mai la suprafaţă de 2,5-3 m, dar nu trebuie să fie nici mai jos de 4 m. Reacţia
solului este un factor ecologic important şi cu mari implicaţii în creşterea şi fructificarea
nucului. (ph 7,5-6)
Aerul
Are influenţă asupra plantelor de nuc datorită vânturilor. Efectele negative datorate
vântului se produc în timpul înfloririi (vânturile puternice limitează procentul de polenizare)
sau în vară (dezrădicinarea nucilor în cazul unor furtuni puternice). Vântul măreşte
intensitatea de transpiraţie şi sporeşte nevoile în apă în cursul perioadei de vegetaţie.

ÎNMULŢIREA NUCULUI

Înmulţirea sexuată - din sămânţă nu este indicată, prezentând difetite dezavantaje ca:
- pomii intră târziu pe rod;
- calitatea inferioară a fructelor caracterizată în general printr-o variabilitate accentuată ca
formă şi mărime
- neomogenitatea pomilor în cadrul plantaţiei
Înmulţirea prin seminţe se recomandă numai pentru obţinerea portaltoilor şi a nucilor
destinaţi productiei de lemn.
Recoltarea nucilor pentru sămânţă se face la maturitatea deplină, reţinându-se numai
nucile perfect sănătoase şi cât mai omogene.
Păstrarea facultăţii germinative, poate să dureze 2-3 ani.
Dacă nu se seamănă în toamnă, nucile se pun peste iarnă la stratificat pentru parcurgerea
procesului de postmaturaţie. În cazul în care nucile nu au fost stratificate peste iarnă şi trebuie
semănate, se introduc în apă firbinte la 55-60 °C unde se lasă 3 zile, apoi se scot şi se repetă
operaţiunea, după care se scurg de apă, se stratifică în nisip umed în încăperi la 24-26 °C timp
de 10-14 zile, după care se seamănă.
Alegerea şi pregătirea terenului în vederea înfiinţării şcolii de puieţi se efectuează ca la
celelalte specii pomicole.
Epocile de semănat pentru nuc sunt toamna şi primăvara. Semănatul de toamnă se
efectuează în a doua jumătate a lunii octombrie, în rânduri simple la 90 cm între ele şi 10-12
cm pe rând, după care se bilonează cu un strat de pământ de 15-20 cm. Toamna se poate face
semănatul şi cu nuci nestratificate postmaturaţia având loc în cursul iernii, în câmp.
Semănatul de primăvară se face în a doua jumătate a lunii martie, cu nuci cu postmaturaţia
parcursă, la aceeaşi distanţă între rânduri şi 15-20 cm pe rând, fără a se bilona. Înfiinţarea
câmpului I se efectueză cu puieţi de nuc de un an, produşi în şcoala de puieţi. Plantarea
puieţilor se efectuează primăvara devreme (înainte de dezmugurit) la distanţa de 90 cm între
rînduri şi de 35- 40 cm pe rînd.
În vederea plantării, se fasonează sistemul radicular prin uşoare scurtări ale rădăcinilor
secundare a tulpinii deoarece mugurele terminal porneşte mai repede în vegetaţie şi asigură o
creştere dreaptă a tulpinii.
Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor se efectuează prin aplicarea a 6-8
tratamente cu zeamă bordeleză în concentraţie de 0,5- 1% sau cu alte produse cuprice, în
amestec cu insecticide adecvate.
Traumatismele provocate sistemului radicular, cu ocazia transplantărilor, se vindecă
foarte greu. Refacerea sistemului radicular după transplantare efectuată în condiţii normale
durează cel puţin un an. Cele mai bune rezultate la prinderea la plantare se realizează cu
material săditor sub formă de vragă în vârstă de 2 ani, cu înălţimea de peste 1,6 m.

Înmulţirea asexuată sau vegetativă


Este singura metodă de a transmite în deşcendenţă caracteristicile genetice iniţiale ale
soiurilor, rezultând un material uniform şi de calitate şi prezintă avantajul precocităţii de
rodire. Înmulţirea nucului prin altoire realizează o reducere a taliei pomilor care dă
posibilitatea înfiinţării unor plantaţii cu densităţi sporite la unitatea de suprafţă, cu producţii
mari de fructe de calitate superioară. Înmulţirea pe cale vegetativă, pe lângă avantajele net
superioare înmulţirii generative, prezintă dezavantajul transmiterii unor boli virotice. Pentru a
diminua acest efect negativ se vor folosi la înmulţire numai plante libere de boli virotice.
Altoirea nucului este mai dificilă decât la celelalte specii pomicole datorită mărimii
măduvei, afluxului mare de sevă în timpul altoirii, grosimea şi tăria fibrelor libero-lemnoase
precum şi datorită oxidării rapide a tăieturilor din cauza conţinutului în substanţe tanoide.
Reuşita altoirii în câmp este condiţionată de realizarea temperaturii optime la punctul de
altoire, deziderat care nu se poate obţine în fiecre an, în România. Pentru altoirea din iulie-
august recoltarea ramurilor altoi se face în ziua efectuării altoirii cât mai de dimineaţă, se
depozitează cu vârful în jos, în poziţie verticală la temperatura de - 1°C ; + 4° C în saci de
plastic. Ramurile altoi trebuie să fie sănătoase, rotunde ca sectiune, cu muguri viabili bine
dezvoltaţi şi internodiile scurte de 5-6 cm. La altoirea manuală îmbimnarea celor doi parteneri
trebuie să se facă rapid şi cât mai bine pentru a evita oxidarea secţiunilor. Lungimea altoiului
este de 2 muguri. Sursa de stimulare a calusării este căldura.

Metode de altoire la nuc.

- altoirea cu mugure în ferestruică - puţin folosită la noi în ţară, în perioada 15 august- 1


septembrie
- altoirea cu mugure cu scutişor lung - este o metodă obişnuită cu mugure în "T "
îmbunătăţită. Perioada de altoire în cursul lunii august. Metodă puţin folosită.
- altoirea cu mugure în fluier sau inel - cere ca grosime portaltoiului şi a altoiului să fie
egală. Epoca de altoire începe din primăvară odată cu circulaţia sevei.
- altoirea cu mugure scutişor- dă rezultate bune în perioada 15 mai-15 iunie
- altoirea în copulaţie perfecţionată- se practică în spaţii protejate în perioada repausului
vegetativ. Este necesar ca portaltoiul şi altoiul să aibă aceeaşi grosime.
- altoirea în despicătură -se poate aplica în special în spaţii protejate în perioada repausului
vegetativ cât şi în câmp.
- altoirea mecanizată a nucului

ORGANIZAREA EXPLOATAŢIEI NUCICOLE

Delimitatea suprafeţelor
- Exploataţia nucicolă rentabilă presupune o suprafaţă cultivată cu nuci, de minim 5-10
ha. Cu cât suprfaţa este mai mare (50-100 ha) cu atât aceasta este mai rentabilă.
- delimitarea supafeţelor se va face cu precizie (măsurători) şi dacă este posibil prin
construirea unui gard de sârmă ghimpată.
- la fiecare parcelă se va lăsa loc de acces în interior spre şi dispre drumuri publice
Alegerea sistemului de cultură
- se folosesc plantaţii de tip clasic cu distante de 9-10 m între rânduri şi 8-9 m pe rând şi
densităţi de 110-140 pomi /ha
- în primii ani, până la intrarea pe rod (4-5 ani) solul se menţine ca ogor negru pe toată
suprafaţa cu ajutorul grapei cu discuri şi a cultivatorului
Pregătirea terenului pentru plantare
- terenul se curăţă, dacă este necesar se defrişează, cu mare atenţie
- uşoara nivelare
- lucrare de mobilizare profundă a terenului între 30-60 cm, funcţie de grosimea solului
- fertilizare de bază concomitent cu arătura folosind: 40-60 t gunoi de grajd/ha, 80-120 kg/ha
fosfor şi 120-150 kg/ha potasiu, având grijă să fie încorporate bine în sol deoarece sunt greu
solubile şi nu pot pătrunde la nivelul rădăcinelor
- mobilizarea solului se face cu 4-6 luni înainte de plantare
- cu 25-30 zile înainte de plantare se face discuirea prin două treceri perpendiculare
- pregătirea terenului pentru plantare se poate face vara-toamna (august-octombrie), în cazul
plantării de toamnă şi primăvara (februarie-martie) pentru plantarea de la sfârşitul lunii martie
Plantarea materialului săditor
- în cadrul unei în plantaţii se vor planta mai multe soiuri în funcţie de mărimea acesteia, de
regulă 3-4 soiuri. Un criteriu de maximă importanţă pentru alegerea soiurilor îl constituie
valoarea de polenizare.
- soiurile româneşti sunt cu un grad ridicat de neconcordanţă între înflorirea florilor mascule
cu cele femele, şi au nevoie de polen de la alte soiuri
Distanţe de plantare
- cultură clasică : 9-10 m / 8-9 m - D 110-140 pomi/ha
- cultură intensivă : 7-8 m /6-8 m -D 150-200 pomi/ha
- sepot folosi diferite tipuri de asezare a plantelor:
- în dreptunghi
- în pătrat
- în chinconz

Pregătirea locului pentru plantare


- pichetarea se face ţinând seama de limitele parcelelor, cu picheţi din lemn 50-60 cm
înălţime şi 3-4 cm grosime. Aşezarea nucilor faţă de limitele parcelelor (hotarele cu vecinii)
se face la cel puţin 4-5 m distanţă
- orientarea rândurilor va ţine seama de panta terenului, dacă panta este de peste 6-7 % (se
aşează rândurile pe curbele de nivel) , de poziţia soarelui (rândurile se orientează nord-sud
pentru ca lumina să fie repartizată egal pe toate părţile coroanei)
- după pichetare se trece la săparea gropilor pentru plantare (manual sau mecanic) de regulă
acestea se fac 1/1/0,8 m. Cu cât solurile sunt mai puţin favorabile cu atât gropile ar terbui să
fie de dimensiuni mai mari.
- concomitent cu săparea gropilor se pregăteşte şi fertilizarea locală
- partea de sol rezultată din pământul scos din partea de sus a gropii se amestecă cu 25-30 kg
gunoi de grajd şi 50-60 g superfosfat şi 50-60 g sare potasică şi se introduc în groapă (cel
puţin jumătate din adâncimea gropii).
- repichetarea terenului pentru poziţionarea locului definitiv de aşezarea pomului, cu tutori de
1,2-1,5 m înălţime şi 5-6 cm grosime de care se leagă pomul în primii 2-3 ani.
Pregătirea materialului săditor pentru plantare

- pomii sunt sensibili la loviturile mecanice şi mai ales la expunerea la soare şi aer a
rădăcinilor, de aceea la transport pomii se protejează cu prelate sau folie de polietilenă.
Rădăcinile odată afectate au capacitate foarte scăzută de a se reface în timp scurt.
- nucii se stratifică imediat în sol. Se introduc în şanţuri de 50-60 cm adâncime făcute cu 1-2
zile înainte, cu tot sistemul radicular. Se acoperă rădăcinile cu pământ umed şi se ocupă toate
spaţiile dintre rădăcini. Stratul de deasupra rădăcinilor este de 5-6 cm.
- dacă plantarea se face în zilele mai calde din iarnă sau în primăvara, atunci stratificarea se
face în şanţuri ceva mai adânci, iar peste sistemul radicular se aşează un strat de pământ gros
de 50-60 cm, aşa încât pomii să nu fie afectaţi de gerurile puternice din cursul iernii
- pentru plantare se folosesc plante altoite în vârstă de 1-2 ani
- plantele de nuc cu altoiul de 1 an trebuie să fie cu înălţimea de minim 50-60 cm, bine
lemnificte şi cu mugurii sănătoşi. Sistemul radicular trebuie să fie cât mai bine dezvoltat, cu
multe rădăcini cît mai lungi posibile
- plantele de 2 ani au înălţimea de circa 2 m, lemnul bine maturat şi sănătos şi mugurii bine
formaţi. Sistemul radicular este format din numeroase rădăcini dintre care minim 3 sunt de
peste 35 cm lungime.
- calitatea plantelor destinate plantării este capitală pentru reuşita unei plantaţii de nuc
Plantarea pomilor
Perioada de plantare coincide cu perioda de repaus a pomilor, şi ţine de la căderea
frunzelor până la momentul îngheţării solului, dacă solul nu îngheaţă şi temperatura aerului se
menţine peste 0 °C este posibil să plantăm nucul şi în lunile de iarnă. Plantarea de toamnă are
avantajul că permite pomilor să-şi reia activitatea şi să apară rădăcini noi (rizogeneza) astfel
că aceşti pomi se prind într-un procent mai mare.
Plantarea de primăvară este mai puţin recomandată. Perioada este scurtă, imediat după
plantare temperatura creşte şi provoacă pornirea în vegetaţie a părţii aeriene, fără ca partea din
sol să aibă timpul necesar să formeze rădăcini noi şi să începă procesul de absorţie al apei şi
altor elemente minerale.
Indiferent când plantăm se impun anumite operaţiuni comune obigatorii. La început
vom definitiva pregătirea gropilor de plantare. Am introdus gunoiul de grajd şi
îngrăşamintele minerale amestecate cu solul până la proximativ 2/3 din înălţimea gropii, după
care tastăm uşor acest amestec. Rămâne loc liber în groapă de cca 30-35 cm, exact cît este
necesar să introducem complet pomul cu toate rădăcinile sale. Pomul se plantează în groapă
la acelaşi nivel de adîncime la care a fost şi în pepineră. Nu terbuie urmărit punctul de altoire,
pentru că acesta este de regulă cu 10-20 cm mai sus decît adâncimea la care a fost pomul în
pepineră. Dacă se palntează pomii pe fundul gropii la adâncimea de 80 cm, rădăcinile se
axfisiază, şi pomii mor. Dacă se plantează cu rădăcinile la 3-10 cm adîncime pomii se usuca
din cauza lipsei de apă.
Etapele plantării:
- fasonarea ;
- mocirlirea rădăcinilor ( balegă de bovine 1/2, pămînt fertil 1/2 şi apă )
- pentru îmbogăţirea solului cu ciupercile ce alcătuiesc micoriozele la nuc (absolut
necesare) la fiecare groapă la plantare se aduce 1-2 kg de sol din plantaţile
vechi de nuc.
Plantarea se face în mod obişnuit ca la orice pom, tasând uşor pământul din jur
începând de la marginile gropii către interior (operaţiunea se repetă de mai multe ori).

Alegerea sistemelor de cultură


-la plantaţiile clasice, extensive, cultivate în sisteme agropomicole, ca şi la pomii
răzleţi trunchiul se proiectează la 2-2,5 m
-un trunchi de 1,5-2 m se pretează pentru plantaţiile semi-intensive, cu fructificare
terminală
- pentru plantaţiile intensive, cu fructificare laterală şi cu pomi conduşi în garduri
fructifere, cel mai adecvat trunchi are o înălţime de 0,8-1,5 m.
Pentru a se forma trunchiul la înălţimea dorită pomul are nevoie de 1-2 ani. Cel mai
bine este atunci cînd folosim pomi de doi ani care deja au înălţimea la care se poate forma
coroana. După proiectarea trunchiului este necesar să avem în vedere, protejarea contra
temperaturilor scăzute din timpul iernii, prin învelirea pomilor
cu hârtie sau alte materiale orgaice.
Toţi nucii din România au o coroană naturală, de formă globulosă, relativ răsfirată.
Pentru plantaţiile moderne se impune conducerea şi formarea coroanelor care să răspundă
cerinţelor, nucii suportă foarte bine operaţiile de tăiere, care se execută în perioada de repaus
vegetativ, cu precădere la sfârşitul iernii începutul primăverii.
Principalele forme de coroană la nuc folosite în diferite tipuri de plantaţii sunt:
- coroana globuloasă
- coroană globuloasă cu ax
- coroană cu ax vertical liber

Tăierile de întreţinere şi fructificare.


Odată cu definitivarea formării coroanei se trece la efectuarea tăierilor de întreţinere a
coroanelor şi de fructificare. Aceste tăieri se vor efectua an de an până la încheierea ciclului
de viaţă al plantei. Prin tăierile de întreţinere se va acţiona asupra ramurilor care s-au frânt, a
celor care s-au suprapus şi se umbresc, prin îndepărtarea lor. Se vor îndepărta şi lăstarii
lacomi care pot apărea pe trunchi sau la baza şarpantelor. Tăierile de fructificare sunt diferite
la cele două tipuri de soiuri, cu fructificare terminală şi cu fructificare laterală. La pomii cu
fructificare terminală, odată ce au ajuns la potenţialul maxim de fructificre se conturează trei
zone distincte: zona exterioară, zona intermediară, zona din interior . Singura modalitate
directă de a îmbunătăţi fructificarea la aceşti pomi constă în efectuarea la cel puţin 3 ani a
tăierilor de fructificare. Acestea se reduc la rărirea formaţiunilor fructifere din exteriorul
coroanei pentru a favoriza pătrunderea luminii în zonele din interior şi a crea condiţiile
necesare formării şi fructificării a cât mai multor ramuri din această zonă. Astfel de tăieri se
efectuează în februarie -martie, după trecerea perioadelor cu geruri mari.
La pomii cu fructificare pe ramuri laterale, vom avea în vedere că aceştia au tendinţa
naturală de a-şi încetini creşterea pe măsura intrării în fructificare. Dacă nu vom efectua
tăirile de fructificare, de această dată în fiecare an, vom constata o reducere a potenţialului de
fructificare concomitent cu scăderea mărimii şi calităţii nucilor. Tăierea rămâne pentru acest
tip de plante singura modalitate de menţinere a unui echilibru favorabil între creştere şi
fructificare. Cu alte cuvinte, astfel de soiuri nu pot fi folosite în plantaţii dacă nu li se asigură
o creştere puternică pe parcursul perioadelor de vârstă. Tăierile de fructificare vor începe la
vârsta de 3-4 ani a plantelor deoarece acestea fructifică mai devreme decât soiurile cu
fructificare terminală. În această situaţie apare mai timpuriu problema de îndesire a coroanei
dar şi a creşterilor cu lungimi foarte mici.
Lucrările de înterţinere a solului în plantaţii. La noi în ţară nucii sunt cultivaţi în
sistem agro-productiv de cultură extensiv, în care plantele se găsesc de regulă pe păşuni şi
fâneţe, deci cu terenul înierbat natural iar singura lucrare care se face este cea de păşunat sau
cosit. Noile exploataţii nucicole intensive practică alte sisteme de întreţinere a solului cu
influenţe pozitive asupra ceşterii şi fructificării cum sunt:
- ogorul negru - se practică tot mai puţin datorită costului ridicat şi din cauza unor elemente
tehnologice. Se întreţine prin lucrări mecanice combinate uneori cu erbicidare pe rânduri.
- culturile asociate - se practică când pomii sunt încă mici şi nu au intrat în frucificare
deplină, folosind intervalul dintre rânduri. Se preferă plante cu înrădăcinare mai superficială
cum este fasolea , mazărea , ceapă, căpşuni.
- înierbarea livezilor - se practică pretutindeni în lume şi se face cu ierburi perene ca Lulium
perene, Dactylis glomerata etc. Pe parcursul perioadei de vegetatşie iarba se coseşte de 3-5 ori
şi se lasă pe sol ca mulci. Pentru evitarea unei concurenţe cu nucii se aplică suplimentar pe
iarbă 80-100 kg N/ha, în afară de dozele care se administrează pentru nuc. Acest sistem se
practică în zonele cu umiditate mare sau cu posibilităţi de irigare.

FERTILIZAREA

Când gândim fertilizarea la nuc, avem în vedere că terenurile pe care sunt amplasate
plantaţiile sunt sărace în elemente minerale, iar pomii stau pe acelaşi loc zeci de ani, timp în
care secătuiesc solul. Din comparaţia făcută între compoziţia chimică a organelor nucului şi
cea a solului, rezultă că există un deficit de elemente minerale deoarece necesiţăţile plantelor
sporesc an de an, iar pe de altă parte dispare o cantitate însemnată de elemente minerale odată
cu recolta, lemnul şi chiar o parte din frunze.
Prima fertilizare , numită şi de bază se aplică odată cu lucrarea de mobilizare a solului
înainte de plantare, cînd se aplică 40-60 t gunoi de grajd/ha, la care se mai adaugă 80-120
kg/ha P2O5 şi 120-150 kg/ K2O. Îngrăşămintele se împrăştie pe toată suprafaţa terenului şi se
încorporează la adâncimi mari 35-60 cm, în funcţie de arătura adâncă.
Cea de-a doua fertilizare, extrem de importantă se referă la fertilizarea la groapă cu
gunoi de grajd şi îngrăşăminte minerale cu fosfor şi potasiu. De observat că în aceste etape nu
se folosesc îngrăşăminte minerale cu fosfor şi potasiu. Pe lângă faptul că aceste îngrăşăminte
sunt foarte solubile în apă şi uşor levigabile în sol, ele au un efect nedorit asupra sistemului
radicular după plantare (inhibă fenomenul de rizogeneză şi întârzie formarea noilor rădăcini
şi prinderea la plantare).
Fertilizarea anuală a palntaţiilor începe cu anul I şi este diferenţiată în funcţie de vârstă
şi mărimea pomilor.
Azotul se administrează în următoarele cantităţi:
- anul 1 - 10 kg/ha - 0,066 kg/pom
- anul 2 - 20 kg/ha - 0,132 kg/pom
- anul 3 - 30 kg/ha - 0,190 kg/pom
- anul 4 - 40 kg/ha - 0,264 kg/pom
- anul 5 - 50kg/ha - 0,330 kg/pom
- anul 6 - 60 kg/ha - 0,400 kg/pom
Azotul se administrează individual pe pom, puţin mai mult decât proiecţia coroanei pe
sol.. Începând cu anul 5 acesta se poate administra pe întreaga suprafaţă. Administrarea
azotului se face fracţionat 1/3 din cantitate în toamnă şi 2/3 în primăvară. Concomitent cu
fertilizarea cu azot, în primii ani se fertilizează şi cu fosfor 15-20 kg/ha fosfor şi 20-25 kg/ha
potasiu, ambele administrate în toamnă şi încorporate în sol.
Fertilizarea anuală se situează la nivelui a 80-120 kg/ha azot, 40-60 kg/ha fosfor şi 80-
100 kg/ha potasiu. Administrarea îngrăşămintelor se face la fel ca la plantaţiile tinere, ca
epocă , dar acestea se împrăţie pe toată suprafaţa.

Protecţia fitosanitară

Nucul este o plantă atacată de numeroase boli şi dăunători. Atenţia fermierilor va fi


concentrată asupra combaterii dăunătorilor care produc pagube majore nucului.
Combaterea bolilor
Bacterioza nucului - este cea mai periculoasă boală a nucului. Bacteria pătrunde în
cursul verii în muguri vegetativi şi floriferi pe care îi infectează. După trecerea iernii alte
organe se infectează de la această sursă. Mugurii atacaţi mor. Amenţii, florile femele şi
fructele foarte mari atacate evoluează odată cu bola care se extinde şi asupra miezului. Pe
frunze atacul se manifestă sub formă unor puncte cu margine înconjurată de un ţesut galben
(halou de culoare galbenă) care ulterior se necrozează. Din unirea mai multor puncte de atac
frunza se răsuceşte.
Limitarea atacului se face cu substanţe pe bază de cupru (Champion, Funguran,
turdacupral, Kocide etc. Tratamentele se vor efectua în fazele de maximă sensibilitate a
organelor atacate: la începutul înfloririi, perioada de creştere a fructelor, faza de creştere a
lăstarilor
Antagnoza nucului - o boală provocată de o ciupercă, răspândită în toată ţara. Boala
se manifestă pe frunze, ramuri şi fructe. Frunzele atacate prezintă mici pete poligonale, la
început galbene, apoi brune cu margini brune-închise. Lăstarii atacaţi prezintă pete alungite şi
uşor adânci. Nucile au un număr mai mare sau mai mic de pete brune care în centru lor sunt
mai deschise la culoare. Când atacul este puternic nucile rîmân mici şi uşor deformate.
Combaterea chimică se face cu produse cuprice.
Cancerul bacterian- bacterioză răspândită în toată ţara şi se manifestă mai ales la
pomii tineri pe ramuri de 1-2 ani. Boala se manifestă sub formă de pete negriciose în jurul
mugurilor. În acest fel este foarte uşor de identificat şi localizat atacul. Primăvara, mugurii nu
mai pornesc în vegetaţie sau emit lăstari care mor brusc. Ţesuturile necrozate de pe trunchi
prezintă exudate. Solurile acide, toamnele umede şi iernile geroase favorizează dezvoltarea
bacteriei. Pentru combatrea bolii, se folosesc produse cuprice, se curăţă locul de apariţie şi se
cicatrizează plăgile, se evită cultura pe soluri acide.
Boala cernelii - este provocată de o ciupercă şi se manifestă pe trunchi, în coroană şi
la rădăcini. La partea aeriană, apar modificări importante privind culoarea frunzelor, în special
pe ramurile din exteriorul coroanei. Pe măsură ce boala avansează, unele ramuri se usucă iar
în final planta moare. Cel mai tipic atac al bolii se produce la nivelul trunchiului în zona
coletului. Punctul se extinde, cuprinzând tot trunchiul, după care provoacă moartea pomului.
Din rană se scurge seva oxidată, de la care a luat numele şi boala. De cele mai multe ori boala
se extinde şi la rădăcinile mai groase din apropierea coletului. Ciuperca trăieşte în sol.
Infecţia se produce prin rădăcini de la spori care circulă prin apă. Metodele de luptă sunt
preventive.
Cancerul galicol al rădăinilor- boala este răspândită pretutindeni. Pomii sunt
infectaţi de o bacterie care provoacă formarea de gale pe rădăcini şi în zona coletului. Aceste
gale se formează ca urmare a pătrunderii bacteriei prin răni, care provoacă tumori, care
perturbă circulaţia sevei în plantă. Pentru combaterea bolii sunt posibile măsuri prevetive .
Boala liniei negre - provocată de un virus, este prezentă în ţara noastră şi cauzează
moartea plantelor. Boala se transmite uşor prin polenul care contaminează flori femele de la
pomii sănătoşi. Boala se transmite şi prin seminţe şi altoire. Primele simtome ale bolii se
manifestă la nivelul creşterilor terminale care sunt mai reduse, se defoliază prematur şi în
final pomul avansează spre un declin total. Concomitent pot apărea drajonii de pe portaltoi,
care vor indica tocmai o perturbare de circulaţie a sevei prin punctul de altoire, care în final
va duce la separarea altoiului de portaltoi.

Combaterea dăunătorilor

Viermele nucilor - cel mai mare dăunător al nucului. Adultul este un mic fluture care
îşi depune ouăle în apropierea nucilor. Omizile penetrează fructul . Prezintă două generaţii pe
an: la jumătatea lui mai şi începutul lui septembrie. Hibernează sub formă de lavă în scoarţa
pomilor sau în sol. În primăvară se transformă în crisalidă şi în luna mai apar fluturii. Cel de-
al doilea zbor al fluturilor se produce în iulie-august. Ouăle sunt depuse când temperatura este
peste 15°C(noaptea), incubaţia durează 7-20 zile. După apariţia omizilor, acestea pătrund în
fructe unde se dezvoltă ajungînd până la 2 cm lungime. Ele distrug conţinutul fructului şi apoi
trec în fructele vecine.
Combaterea viermelui se bazează pe substanţe cu acţiune ovicidă şi larvicidă ca: Decis
0,03%, Karate 0,015% etc.

Păianjenul roşu este răspândit pretutindeni şi atacă numeroase specii pomicole, atacul
provoacă decolorarea frunzelor pe partea superioară, de-a lungul nervurilor, începând de la
bază către vărf. Atacul puternic face frunzele cu aspect mat şi uşor brunificat . Efectul atacului
se extinde asupra creşterii şi maturii lăstarilor şi al fructelor. La începutul lui mai apar primii
adulţi. În funcţie de condiţiile climatice au 7-9 generaţii pe an. Începînd cu sfîrşitul lunii
august femelele depun ouăle hibernale, în jurul mugurilor, sub formă de colonii.
În combaterea acarianului roşu se foloseşte un tratament de iarnă Oleoekalux 1,5 %,
Oleocarbetox 1,5 % şi tratamente în vegetaţie, funcţie de intensitatea atacului Nissorun 0,05%
şi altele.

Păduchii ţestoşi - parazitează ramurile nucului. În populaţii mari provoacă reducerea


creşterilor anuale, deshidratarea lăstarilor şi în final uscarea completă a ramurilor parazitate
(2-3 ani)
Cele mai eficace tratamente sunt cele de iarnă pe bază de uleiuri sau cele din faza de
larve migratoare (iunie-iulie) când sunt sensibile la unele pesticide puternice.

(Material realizat după Ion Btu, Mihai Botu, Gheorghe Achim-


Cultura nucului în exploataţii nucicole moderne)

Specificul culturii ciresului

Ciresul este o specie mai putin raspandita la noi in cultura, desi conditiile de clima
si sol ii sunt deosebit de favorabile.
Restangerea ariei de cultura a ciresului a fost influentata de marile probleme care
apar la intretinerea plantatiilor si la recoltarea fructelor ( datorita inaltimii mari a pomilor ),
de productia scazuta si de gradul ridicat de perisabilitate a cireselor.
Redresarea culturii ciresului a inceput odata cu introducerea noului sortiment de
soiuri cu vigoare mijlocie (Bigarreau Moreau, Lambert compact) si foarte productive (Van,
Stella, Mona, Bing, Sam). Cultura ciresului intensiv si superintensiv se va extinde mult,
deoarece in ultimul timp au fost creati portaltoi cu vigoare mijlocie si mica (INMIL, DAMIL,
CAMIL) care reduc talia pomilor cu cel putin 30-50%.
Piticirea pomilor, cresterea densitatii de plantare si alegerea unei coroane adecvate
reprezinta prioritati si in dezvoltarea acestei culturi.

Sortimentul de soiuri

In prezent pe piata mondiala exista doua mari grupe de soiuri, Bigareau si


Napoleon, care asigura fructe pentru consum in stare proaspata si materie prima pentru
industrializare.
Un sortiment orientativ pentru microferme de cires ar putea fi alcatuit din
soiurile : Rivan, Bigarreau Burlat, Bigarreau Moreau, Rosii de Bistrita. Izverna, Cerna,
Iva,Colina, Van, Sam, Stella, Ulster< Boambe de Cotnari, Somesan, Gemesdorf, Clasic,
Hedelfinger, Bigarreau Donisen, Armonia, Lambert compact, Jubileu 30, Severin.

Specificul infiintarii plantatiilor

In livezile comerciale, pomii se planteaza in sistem semiintensiv (300-500


pomi/ ha) si intensiv (500-1250 pomi/ha). Soiurile de cires pot fi plantate si in densitati mari
(3333 pomi/ha), cu conditia ca ele sa fie tratate cu paclobutrazol ( o substanta
retardanta).Pentru prelungirea duratei de viata a ciresului trebuie evitate solurile grele si cu
exces temporar de umiditate.
Formele de coroana folosite sunt :vasul ameliorat, palmeta cu brate oblice,
piramida modificata, coroana sanger, tufa vas si cordonul vertical la pomii tratati cu
paclobutrazol. La plantare se folosesc pomi sub forma de varga, cu mugurii axilari nevatamati
sau c

Cresterea si rodirea

In perioada de tinerete, intensitatea cresterii ciresului se manifesta diferit. Mai


lenta in primii 4-5 ani de la plantare si mai activa in urmatorii ani pana la obtinerea primelor
recolte economice. Spre deosebire de celelalte specii drupacee (caisul, piersicul, prunul),
ciresul formeaza in timpul cresterii un ax puternic, pe care sunt dispuse etajat primele ramuri
ale coroanei. Acestea, la randul lor ramifica slab si formeaza din loc in loc grupuri de ramuri,
desfasurate pe spatii largi care fac ca tot timpul coroana sa se mentina suficient de rara.
Ramurile de rod se formeaza mai intai pe ax si sarpante si mai tarziu (dupa
mai multe ramificari) pe ramificatiile exterioare ale coroanei.
Tipul de fructificare

Dupa tipul de fructificare, soiurile de cir3s pot fi grupate in :

-soiuri tip spur, care fructifica numai pe buchete de mai( soiul Ferrovia)
- soiuri de tip standard, care rodesc pe : ramuri mijlocii, ramuri lungi, ramuri plete si
buchete de mai. In cadrul grupului de soiuri standard, dupa predominanta formatiunilor de
rod, se diting 3 categorii de soiuri si anume :
a). soiuri care rodesc predominant pe buchete de mai : Stella, Bing,Van, Gemersdorf,Usler,
Cerna, Severin, Bigarreau Burlat, Bigarreau Moreau etc.
b). soiuri care fructifica in principal pe ramuri mijlocii : Hedelfinger, Boambe de Cotnari,
Somesan, Roze, Jubileu30, Rosii de Bistrita.
c).soiuri care rodesc pe ramuri plete : Ramon Oliva.

Taierile de productie

La cires taierile de productie sunt mai reduse ca volum decat la celelalte


specii pomicole. Dupa inceperea fructificarii, cresterile sunt temperate in asa fel incat
majoritatea ramurilor care se formeaza sunt purtatoare de rod. La soiurile spur (Ferrovia)
taierile sunt mai intense in primii ani, cand se formeaza structura de baza a coroanei, ulterior,
insa, intensitatea taierii se diminueaza foarte mult. Soiurile care rodesc pe buchete de mai si
ramuri mijlocii (Gemersdorf, Van, Stella, Bing, Cerna), pe plete si buchete (Ramon Oliva)
solicita de asemenea taieri sumare ale semischeletului.
Taierile la pomii tineri constau in scurtarea puternica a prelungirilor anuale
si a semischeletului (cu 1/3- 2/3 din lungime) pentru obtinerea unei ramificatii abundente,
formata din ramuri mijlocii si plete viguroase.

Taierile de productie la pomii aflati in plina rodire

In aceasta perioada se intensifica gradul de scurtare a semisheletului, concomitent


cu regenerarea unor formatiuni de rod. La pomii netaiati de multa vreme, care au coroana
indesita, se inlatura portiuni mari din semischelet, se suprima ramurile degarnisite , iar cele
retinute se scurteaza pentru regenerare deasupra unui buchet.
La unele soiuri, taierea se executa simultan cu recoltarea fructelor.

Specificul culturii caisului

Pentru cais au fost stabilite 5 zone de cultura, diferite ca grad de favorabilitate in functie de
conditiile de mediu.

Zona I (cea mai buna) este situata de-a lungul Dunarii si in apropierea litoralului
Marii Negre.
Zona a II-a cuprinde terasele mai indepartate ale Dunarii si o parte din campia
Timisului, unde frecvent apar curenti reci si distrug partial recoltele de caise.
Zona a III-a include campiile de est , sud-est si de vest ale tarii, ci ierni reci si veri
calde.
Zona a IV-a este alcatuita din latura interioara a Subcarpatilor de Curbura, Campiile
Somesului, Crisurilor si aradului, cu inversiuni termice primavara.
Zona a V-a este situata in centrul si nord-vestul tarii, cu conditii mai putin
favorabile pentru cultura caisului. Soiurile recomandate in zona aIII-a sunt : Timpurii de arad,
NJA 19, Neptun, Marculesti 9/4, Favorit, Comandor, Selena si Olimp.

Specificul infiintarii plantatiilor


Caisul se planteaza la distanta de 6/5 m in livezile clasice, 4/3m in livezile intensive si
la 4/2 m in livezile superintensive, 3,5/2,5m in parcelele cu alei de trafic tehnologic. Pentru
evitarea pieirii premature a pomilor, soiurile de cais se altoiesc pe prun sau cuintrmediar de
prun. Soiurile de cais sunt autocompatibile si la plantare nu au nevoie de polenizatori.

Cresterea si rodirea

In perioada de tinerete, soiurile de cais au un ritm de crestere rapid, continuu sau


intrerupt ( cu 2-3 valuri de crestere) in functie de umiditatea din sol. Pe fiecare portiune de
crestere a lastarului principal se formeaza un numar variabil de anticipati care indesesc
adeseori coroana pomilor. Cand pomii incep sa fructifice (anii 3-4 de la plantare) intensitate
cresterilor se reduce, iar dupa 3-4 recolte normale, coroana pomilor se deschide prin arcuirea
bratelor, iar cresterile de la periferia coroanei devin mici si nesemnificative. In primii ani de
crestere, ramurile de schelet formeaza cu axul pomilor unghiuri de insertie mijlocii si mici.
Dintre soiuri, ramifica mai bine Timpurii de Chisinau si Cea mai buna de Ungaria si mai slab
–Sirena, Silvana si Excelsior.

Taierea de productie

Taierile de productie la cais incep in anul III de la plantare, cand pe sarpante si


subsarpante se formeaza lastari normali, cu 2-3 valuri de crestere, lastari anticipati si muguri
de rod. Primele interventii care se executa in luna iulie constau in rarirea lastarilor fertili, la
distanta de 15-20cm si scurtarea lastarilor principali la 3-4 anticipati vigurosi. Lastarii
anticipati formati in zona de varf a lastarului principal nu se scurteaza , cel mult se raresc daca
sunt prea desi.
La pomii maturi, taierile de productie se executa diferentiat in functie de varsta si
vigoarea semischeletului, lungimea si incarcatura ramurilor cu muguri floriferi.
Momentul, volumul si gradul de scurtare a ramurilor se stabileste in asa fel uncat
semischeletul sa fie permanent reinnoit si garnisit cu ramuri mijlocii si anticipate viguroase,
eliminandu-se astfel ramurile subtiri si buchetele slabe, ale caror flori avorteaza de regula.
In anul fara rod, structura coroanei se reinnoieste in totalitate. Astfel ramurile de
schelet se reduc cu ¼ din lungime, semischelet cu 1/3-1/2 din lungime pentru fructificare,
ramificare si formarea de noi ramuri purtatoare de rod.
Cand incarcatura de muguri de rod este redusa si situata la periferia coroanei, singurele
interventii care se fac sunt cele legate de reductia semischeletului din interiorul coroanei,
scurtarea si rarirea ramurilor lacome, formate in zona de curbura a sarpantelor.
In unii ani, seceta din timpul vegetatiei, gerurile mari din cursul iernii si ingheturile
tarzii de primavara pot produce mari daune productiei de caise.
Datorita secetei, florile de cais, dupa deschidere, cad in masa, iar sub actiunea
temperaturilor scazute mugurii floriferi si fructele tinere sunt distruse in mare parte sau in
totalitate. Pentru refacerea potentialului de fructificare al acestor pomi sunt necesare taieri
severe in lemn de 4-5 ani, la inceputul primaverii ( dupa caderea florilor si fructelor) in
vederea obtinerii unor formatiuni de rod viguroase, care sa reziste mai bine la temperaturile
scazute din anul urmator. Aceste intreventii sunt cu atat mai necesare cu cat caisii nu au fost
taiati, iar zona de fructificare s-a deplasat spre periferia coroanei, unde ramurile de rod sunt
dese, scurte si debile, iar fructele obtinute sunt mici si fara valoare comerciala.
Prin taierea pomilor cu florile cazute in totalitate se urmareste :
-reinnoirea structurii permanente a coroanei (a ramurilor de schelet) ;
-activarea mugurilor adventivi si dorminzi din zonele degarnisite, pentru formarea
de noi cresteri vegetative viguroase necesare completarii spatiilor libere din coroana si
amplificarii rodirii ;
-coborarea zonei fructifere periferice spre partea mediana a pomului ;
-realizarea unei repartizari mai uniforme a noilor ramuri de rod in coroana pomului.
In acest scop se fac taieri de reductie a sceletului si semischeletului ci 1/3- 2/3 din
lungime si de eliminare a lemnului batran si epuizat, cu sanse reduse in formarea ramurilor de
rod viguroase si a unor fructe de calitate superioara.
Ramurile lacome formate la baza si pe curbura sarpantelor sunt dirijate in spatiile
libere ale coroanei, intr-o pozitie orizontala usor ascendenta, dupa care se scurteaza cu 1/3 din
lungime pentru ramificare.
La pomii cu recolte mici (sub 40% din recolta normala) taierile se fac mai tarziu,
cand fructele au marimea unei alune si nu mai cad fiziologic. In acest caz, obiectivele taierii
sunt legate de protectia recoltei si de reinnoirea structurii coroanei. Pentru aceasta se fac taieri
de reductie a scheletului si semischeletului( fara rod) cu 1/3-2/3 din lungimea acestuia.
Aceasta lucrare se repeta timp de 3 ani consecutiv, in asa fel incat anual sa se reduca cel mult
30% din volumul coroanei pentru a nu compromite recolta de fructe.
Dupa efectuarea acestor reductii sub punctul de taiere si pe ramurile de schelet, se
formeaza un numar mare de lastari vigurosi care tind sa indeseasca coroana pomilor si sa
umbreasca fructele ramase. Pentru a preveni aceste neajunsuri, in luna mai, in fenofaza
cresterii intensive a lastarilor, se fac lucrari in verde pentru rarirea lastarilor, stimularea
formarii anticipatilor si proiecterea unor ramificatii laterale care sa umple ramurile in coroana.
Pentru regarnisirea ramurilor de schelet si de semischelet cu formatiuni de rod
viguroase, sunt retinuti din 20 in 20cm lastarii vigurosi, iar cei debili se suprima. Stimularea
formarii anticipatelor se realizeaza prin ciupitul lastarilor retinuti la inaltimea de 35-40cm. In
urma acestor interventii se formeaza 3-4 lastari anticipati cu muguri de rod, care in anul
urmator fructifica.
Pentru refacerea prelungirii sarpantelor si subsarpantelor se aleg lastarii cei mai
vigurosi de sub punctele de taiere, iar toti ceilalti, pe o zona de 15-20cm se elimina.
Pomii care nu au fost taiati in perioada de tinerete si au un semischelet lung si
subtire, cu multe zone degarnisite si ramuri de rod debile, sunt tratati astfel : se reduce cu 1/3
scheletul si semischeletul si se elimina toate ramurile de rod cu sanse minime in evolutie si
supravietuire.
Reintinerirea periodica (la 3-4 ani) a ramurilor de semischelet la cais este necesara
deoarece acestea se degarnisesc foarte usor in timpul fructificarii.

Specificul culturii gutuiului

Soiurile de gutui mai rezistente la ger (De Husi, Aurie de Delta si Galbene
Moldovenesti)sunt mai adaptate pentru conditiile Campiei Romane, iar cele mai sensibile
(Bereczki, De Portugalia, Champion si De Constantinopol)sunt cantonate indeosebi in Delta si
in zona colinara.
Gutuiul (Cydonia oblonca)este una din speciile pomicole care s-a adaptat si fructifica
bine atat in campie cat si in zona colinara.
Incepand din anul 1992 ,intr-o plantatie din Braila a fost descoperita arsura bacteriana
si productia de gutui a devenit nesigura. A trebuit sa treaca multi ani si oamenii sa constate ca
pomii plantatii izolat au fost mai putin atacati si chiar s-au refacut dupa 2-3 sezoane de
vegetatie. Pe baza acestor observatii si constatari, se apreciaza ca in prezent plantarile pe
suprafete mici par deocamdata sa fie singura alternativa de a mai produce gutui pentru nevoile
gospodaresti, pana la crearea unor noi soiuri rezistente la focul bacterian.

Soiurile de gutui se altoiesc pe portaltoi de gutui inmultiti prin butasi sau marcotaj.
Soiurile sunt autocompatibile si de aceea nu necesita polenizatori .
In stare semispontana, gutuiul creste ca arbustoid, cu inaltimi de 2-3 m si coroana
rasfirata, iar in cultura este condus cu trunchi (mijlociu si inalt) si atinge o inaltime de 8-10 m.
Pomii incep sa fructifice in anii 3-4 de la plantare. In timpul rodirii, ramurile de schelet se
arcuiesc si in interiorul coroanei pornesc lastari vigurosi (din muguri dorminzi de la baza
sarpantelor) care tind sa restabileasca forma naturala a coroanei. Pe ramurile de schelet si
semischelet se formeaza ramuri de rod lungi, asemanatoare mladitelor la mar si par si ramuri
scurte. Dupa 5-6 recolte , cresterilre se domolesc si pomii formeaza numai ramuri de rod
scurte, cu muguri mixti si vegetativi. Din mugurii micsti iau nastere lastarii fertili care poarta
in varf o floare mare, alba sau roz cu nervuri rosietice. Dupa fructificare, varful lastarului se
ingroasa si capata forma unei maciuci, de unde si denumirea de maciulie.

Taierea de productie

La pomii tineri, in perioada de formarea coroanei, ramurile roditoare lungi se scurteaza


cu 1/3 din lungime pentru stimularea pornirii in crestere a mugurilor de la baza si realizarea
unor maciulii viguroase. In anii 2-3 , taierile sunt mai moderate si constau in : scurtarea
maciuliilor subtiri deasupra unui mugure vegetativ, eliminarea maciuliilor epuizate si reductia
semischeletului. In anul 4 se fac taieri de reductie a semischeletului si de regenerare a
maciuliilor si coarnelor de melc. La pomii maturi , dupa 4-5 ani de rodire( fara raieri),
ramurile de semischelet ale gutuiului se arcuiesc sub greutatea fructelor. Scaderea
potentialului de crestere al ramurilor este compensata de trezirea la viata a mugurilor
suplimentari (de la baza lor si a semischeletului), care au capacitatea de a forma ramuri noi
lungi, purtatoare de rod. In acest caz, taierile constau in reductia semischeletului la nivelul
unei maciulii viguroase. Cand numarul maciuliilor este pra mare, se fac taieri de normare prin
care se elimina cele slabe, situate la o distanta mai mare de ramurile de schelet.

Specificul culturii marului

In tara noastra , marul se cultiva pretutindeni, de la nivelul marii pana in zonele


premontane. Dar cei mai multi meri se intalnesc pe dealurile si vaile judetelor Arges, Bistrita-
Nasaud si Maramures , iar cei mai putini in sud-estul tarii si in campie.
Unele soiuri de mar dau fructe de o calitate exceptionala numai in anumite conditii de
microclimat. Astfel soiul Jonathan realizeza fructe intens colorate (rosu inchis) pe valea
Gorgovei (Ramnicu-Valcea) si in localitatile Sisesti si Bistrita (Mehedinti) ; soiul Golden
Delicious produce fructe galben-portocaliu in judetul Bacau ; Winter Banana cultivat pe
Valea Teleajenului produce fructe rosii, iar Frumos de Voinesti capata culoare si stralucire
numai pe valea Dambovitei.
In zonele favorabile de cultura pentru mar, sortimentul de soiuri este mai restrans
sau mai bogat in functie de preferintele consumatorilor si destinatia productiei. Aceasta
explica de ce se cultiva mai mult soiurile din grupele ,,Golden Delicious’’ si ,,Starking
Delicious’’, Frumusetea Romei, Jonathan, Granny Smith , Fuji. Toate acestea sunt foarte
productive si dau fructe de calitate. Dar aceste performante se obtin numai cu tehnologii de
varf, in care un rol important il au tratamentele fitosanitare si dozele mari de ingrasaminte. De
multe ori fructele obtinute sunt bogate in reziduuri toxice si devin periculoase pentru
consumatori.
Pentru prevenirea acestor neajunsuri au fost create si introduse in cultura soiuri
noi, cu rezistenta mare la bolile principale ale marului. Dintre acestea, mai importante sunt :
Prima, Libery, Florina,Priscila,Pionier, Romus 3, Generos, Ciprian.

Infiintatea plantatiilor

Marul se planteaza in sistem clasic, intensiv si superintensiv, realizand densitati de


200-2500 pomi/ ha.In exploatatiile viabile, soiurile de mar asociate cu portaltoi de vigoare
mica M27, P22, etc. pot realiza la densitati de 2570 pomi/ha , productii de peste 60t/ha in anii
4-7 de la plantare. Formele de coroana recomandate sunt : piramida etajata rarita ( pentru
livezile clasice), palmeta (pentru livezile intensive), fusul subtire, cordonul fus-tufa si Tesa
(pentru livezile superintensive).

Cresterea si rodirea

In conditiile de livada, ritmul si vigoarea de crestere a soiurilor de mar se modifica


foarte mult in functie de portaltoiul folosit.
Soiurile de vigoare slaba (Starkrimson, Goldenspur) asociate cu portaltoi vegetativi de
aceeasi vigoare (M9) formeaza pomi mici si debili care nu pot fi plantati decat in livezile
superintensive, unde au nevoie de un mijloc de sustinere.
Soiurile de vigoare mijlocie (Akane, Jonathan) se pot asocia cu portaltoi de diferite
vigori (mica, mijlocie si mare). Cand se altoiesc pe potrtaltoi slabi
( M9) formeaza pomi uniformi, destinati livezilor superintensive. Asociate cu portaltoi de
vigoare mijlocie (MM106) si mare (PF Cretesc), aceste soiuri realizeaza pomi mai bine
dezvoltati, cu o comportare normala atat la densitatile de 1250-1666 pomi/ ha cat si in cele de
833-1000 pomi/ha.
Sub influenta portaltoiului au loc modificari importante si in ce priveste intrarea
pomilor pe rod, marimea si calitatea recoltei, longevitatea economica a plantatiilor.
Pomii altoiti pe portaltoi vegetativi (M9, M26, MM106) rodesc mai devreme si au o
durata de viata mai scurta decat cei altoiti pe portaltoi franc, care rodrsc mai tarziu si sunt mai
longevivi.
Cu toate ca portaltoiul produce schimbari importante in cresterea si rodirea pomilor ,
ramificare si tipul de fructificare desi sunt influentate nu pot fi modificate foarte mult .
Dupa modul de ramificare, soiurile de mar se grupeaza in trei categorii :
1. soiuri cu ramificatii lungi si subtiri, dispuse uniform pe ramurile principale ale
coroanei (Jonathan, Delia, Ionared).
2. soiuri cu ramificatii lungi si viguroase, asezate etajat( James Grive, frumusetea
romei si NJR 64).
3.soiuri cu ramificatii scurte (Starkrimson, Wagner permiat, Golden spur) dispuse
uniform pe toate ramurile multianuale.
Pentru stabilirea sistemului de taiere dupa particularitatile de rodire ale pomilor,
soiurile de mar au fost grupate astfel:
1. Soiuri standard, care fructifica frecvent pe nuieluse si mladite (Golden Delicious.
Jonathan. Mutsu, Idared,Delia, Prima). Aceste ramuri se formeaza pe lemn tanar de scelet sau
semischelet de 1-3 ani, rodesc abundant si se epuizeaza foarte repede. Drept urmare ramurile
de schelet se degarnisesc usor, iar zona productiva se deplaseaza foarte repede spre periferia
coroanei.
2. Soiurile spur rodesc pe tepuse ( Starkrimson, Goldenspur, Wagner premiat,
Yellospur). Tepusele se formeaza mai intai pe ax si sarpante, apoi dupa 2-3 fructificari , pe un
semischelet scurt si viguros, in varsta de 2-5 ani
In primul ande rodire, majoritatea soiurilor de mar fructifica pe ax si pe saante, iar
urmatorii 2-3 ani pe un semiscelet garnisit cu tepuse, nuieluse si mladite. Marul spre
deosebire de alte specii, infloreste tarziu si de aceea scapa de ingheturile tarzii de primavara.
Majoritatea soiurilor de mar sunt autosterile si deci au nevoie de polenizare incrucisata.
Caderea fiziologica a fructelor este mai accentuata la soiurile Jonathan, Patul si Wagner
premiat si mai mica la soiul Golden Delicious.

Taierile de productie

Dupa intrarea merilor pe rod se fac taieri de productie pentru mentinerea unui
echilibru fiziologic intre procesele de crestere si fructificare.
Prin taieri , pomii se incadreaza si se mentin in parametrii constructivi ai coroanei,
semischeletul si ramurile de rod se reinnoiesc contunuu, asigurandu-se astfel un raport
favorabil de 3 :1 intre ramurile anuale si multianuale, intre mugurii vegetativi si cei roditori.
Pentru stabilirea liniei de taiere a pomilor se fac aprecieri generale asupra varstei si starii de
vegetatie a pomilor, a incarcaturii de rod si a dimensiunilor ramurilor anuale.
La merii tineri, taierile sunt relativ reduse si constau in rarirea formatiunilor indesite,
inclinarea, arcuirea si torsionarea ramurilor verticale viguroase, pentru a le determina sa
initieze formarea mugurilor de rod. La soiurile cu sarpante si subsarpante garnisite cu
numeroase ramuri de rod se fac taieri de rarire, punandu-se accentul pe suprimarea celor
verticale. Nu se fac scurtari de ramuri, pentru a nu provoca cresteri noi si indesirea coroanei.
La merii maturi, la care semischeletul si ramurile de rod se amplifica mult prin
alungire si ramificare, iar noile cresteri sunt mici si debile, se fac taieri severe pentru
realizarea unui echilibru intre elementele permanente (schelet) si nepermanente (scemischelet
si ramuri de rod) ale coroanei si intre ramurile purtatoare si nepurtatoare de rod.
Prin taieri trebuie sa se asigure :
-imbunatatirea regimului de lumina din interiorul coroanei ;
-redresarea pozitiei sarpantelor si a subsarpantelor prin taieri de transferare a
directiei de crestere ;
- realizarea unui spatiu de lumina intre sarpantele suprapuse, prin reductia
semischeletului lung si subtire, care atarna si umbreste coroana. ;
- reinnoirea semischeletului cu ramuri anuale viguroase, crescute lateral si distantate
relativ simetric, la 25-30cm, ramura de ramura ;
- inlocuirea semischeletului viguros cu pozitie verticala, format in urma taierilor de
plafonare, cu un semischelet relativ slab, dispus orizontal, pentru prevenirea formarii
,,umbrerlei pomului’’ ;
- scurtarea in cepi a semischeletului aflat in curs de epuizare pentru multiplicarea
punctelor de crestere si ramificarea sarpantelor si subsarpantelor ;
-simplificarea si regenerarea ramificatiilor fructifere complexe si imbatranite ;
- repartizarea uniforma a rodului in coroana pomilor.
Intensitatea taierii se stabileste in functie de varsta si vigoarea semischeletului si a ramurilor
de rod, de prezenta sau absenta rodului si de reactia soiului la taiere.
In perioada de mare productie, la soiurile de mar apar 5 situatii, mult diferentiate intre ele :

- cazul I- pomi cu o incarcatura optima de muguri de rod si cresteri normale sau


slabe.
La cresteri normale se urmareste rea lizarea unei repartizari uniforme a mugurilor in
coroana in asa fel incat distanta dintre fructele recoltate sa fie de 15-20 cm.
La cresteri slabe, se intensifica reductia scheletuluisemischeletului, concomitent cu
diminuarea incarcaturii de rod a pomului.

- cazul II- pomi cu o incarcatura de muguri de rod supra-optimala si cresteri slabe


In anii de mare productie, nivelul cresterilor anuale poate fi relativ cresteri slabe
redus , iar incarcatura de rod, excesiv de mare. La acesti pomi se fac amputari severe pentru
diminuarea punctelor de rodire in favoarea celor vegetative.

- cazul III- pomi fara rod. Cand pomii rodesc excesiv de mult sau sunt supusi unor
taieri severe pentru regenerarea coroanei si a structurilor fructifere, mugurii de rod nu se
formeaza. In aceste conditii se va tine cont de numarul si vigoarea acestor ramuri in coroana.
a). Ramuri scurte si debile . Acest caz se intalneste la soiul Golden
delicious altoit pe M9. Pentru activarea cresterilor si prevenirea unei diferentieri abundente a
mugurilor de rod, sunt indicte urmatoarele interventii :
- o reducere severa a semischeletului subtire si degarnisit, concomitent cu
simplificarea formatiunilor fructifere retinute.
- efectuarea unor reductii puternice in lemn de 3-4 ani pentru activarea de
noi cresteri (din mugurii dorminzi si adventivi) pe sarpante si subsarpante. ;
- simplificarea si reintinerirea semischeletului puternic ramificat, precum
si a vetrelor de rod imbatranite (dupa 5-6 recolte).
b). Ramuri lungi si viguroase . Cand in coroana pomilor domina ramurile
viguroase, prin taieri se urmareste temperarea cresterii acestora si crearea unor conditii mai
bune pentru formarea mugurilor de rod. Interventiile prin taieri constau in :
- rarirea ramurilor anuale viguroase, la distanta de 25-30cm, in vederea
formarii unui semischelet puternic, garnisit cu numeroase ramuri de rod. Rarirea se face prin
suprimarea ramurilor slabe, situate intre cele viguroase.
- suprimarea sau reintinerirea semischeletului care nu a fost supus taierilor
de regenerare in anul precedent. Ramurile retinute nu se scurteaza pentru a nu intarzia cu un
an formarea mugurilor de rod.

- cazul IV- pomi cu cresteri viguroase, purtatoare de rod


a).Pomi cu multe ramuri de rod viguroase. Linia de taiere va consta in :
-pastrarea tepuselor ca puncte principale de rodire ;
-mentinerea integrala a tuituror nuieluselor si mladitelor ;
- rarirea smicelelor, nuieluselor si mladitelor la distanta de 25-30cm una de alta,
concomitent cu scurtarea a 1/3 din lungime a celor existente, pentru formarea de noi
puncte pentru anul urmator ;
- reductia semischeletului slab periferic, care nu a fost afectat de taierile de regenerare
din anul precedent. ;
- regenerarea ramificatiilor de rod, dupa 5-6 fructificari, prin taieri efectuate la nivelul
unui pintrn sau tepusa ;
- suprimare ramurilor vegetative situate pe curbura semischeletului si pastrarea celor
laterale, utile fructificarii ;
- reductia sau eliminarea in totalitate a semischeletului batran si epuizat, garnisit cu
pinteni multianuali.
b).Pomi cu cresteri viguroase relativ putine, purtatoare de rod.In timpul
fructificarii, unele soiuri de mar altoite pe portaltoiul M9 ( Prima, Cardinal) formeaza mladite
viguroase, purtatoare a unui mare numar de muguri de rod (15-25). Desi putine la numar (30-
40 ramuri pe pom ) mladitele pot asigura o productie normala datorita numarului mare de
fructe legate la nivelul ramurii. La acesti pomi nu se fac taieri , cel mult se reduce
semischeletul periferic, taindu-se la nivelul unei ramuri viguroase cu pozitie exterioara.

- cazul V- Taierea pomilor neglijati. In perioada de productie unele soiuri Golden


delicious Wagner premiat, se supraincarca cu muguri de rod si tind safructifice
intermittent.
In acest scop se fac taieri :
- de reductie a axului semischeletului si a ramificatiilor laterale ;
- de regenerare a formatiunilor de rod simple si complexe. ;
- pentru diminuarea semischeletului cu pozitie defectuoasa in coroana care timp de 2-3
ani nu a format ramuri purtatoare de rod. La pomii aflati in declin, in anul fara rod se
fac taieri severe in lemn de 4-5 ani pentru refacerea streucturii nepermanente a
pomului.

Specificul culturii parului


In tara noastra, cultura parului este cantonata in zona colinara si are o pondere mai
mare in jidetele Arges, Prahova, Dambovita, Buzau, Valcea, Mehedinti, Suceava,si Botosani.
In zonele de sud si sud-est ale tarii (Bucuresti, Medgidia), sortimentul de par este
compus din soiurile: Trivale, Bella di Giugno, Triumf, Untoasa precoce, Morettini, Argesis,
Williams, Williams rosu, Abatele Fetel, Conference, PasseCrassane, Contesa de Paris si Cure.
Parul (Pirus sativa), intalneste conditii favorabile de cultura in zonele mai
calde, unde temperature medie anuala este cuprinsa intre 9,50C si 110C.
Odata cu diversificarea sortimentului de soiuri si portaltoi se spera sa se
mareasca arealul de cultura , dar, s-a observant ca in multe livezi pomii au inceput sa produca
din ce in ce mai putin si sa se usuce. Pana la obtinerea unui sortiment nou de pere, valoros si
rezistent la boli si daunatori si sa aplicam mai putine tratamente poluante.
In functie de traditie si de vigoarea pomilor, soiurile de par se planteaza in
livezi cu densitati mici (500-625 pomi/ha), medii (833-1250pomi/ha)si mari (1500-
3333pomi/ha). Pomi sunt condusi ca piramida etajata rarita, palmeta si fus subtire. Soiurile de
par altoite pe gutui se planteaza pe soluri fertile si profunde, iar cele altoite pe portaltoi franc
pe soluri mai sarace. Soiurile incompatibile cu gutuiul se altoiesc cu intermediary (un soi de
par compatibil cu gutuiul: Cure, Hardy)et.
Cresterea si rodirea
Soiurile de par cresc mai puternic pe portaltoii franc si mai slab pe gutui. Cand
sunt altoite pe acelasi portaltoi, apar diferente de crestere intre ele in functie de insusirea lor
genetic. Dupa vigoarea de crestere, aceste soiuri se impart in :
a). soiuri de vigoare supramijlocie si mare: Cure, Pastravioara, Doyenne du
Comice, Contesa de Paris;
b).soiuri cu vigoare mijlocie: Untoasa Bosc, Williams,Abatele Fetel, Untoasa
Hardenpont, Ducesa de Angouleme, Oliver de Serres;
c). soiuri cu vigoare mica: Dr. Joule Gutot si Josefina de Malines.
Tipul de fructificare diferentiaza soiurile de par in :
a). Soiuri standard, care rodesc predominant pe nuieluse si mladite Williams,
Cure, Untoasa Giffard, Untoasa precoce Morettini, Passe Crassane, Josefina de Malines
b). soiurile spur, care fructifica pe tepuse: Passe Crassane,Untoasa Bosc
,Abatele Fetel , Pastavioara.
Soiurile de par infloresc mai devreme decat cele de mar, dar
pierderile cauzate de ingheturile de revenire sunt minime si nu
afecteaza recolta.
Infloresc mai devreme soiurile Contesa de Paris, Dr. Joule Guyot si cel mai tarziu
soiul Napoca.
In timpul fecundarii, majoritatea soiurilor de par se comporta ca autosterile, dar exista
si soiuri cu tendinta de a lega fructe fara fecundare (partenocarpie). Cu toate acestea, pentru
obtinerea unei recolte normale, in noile plantatii se stabilesc polenizatorii, cu polen fertil,
pentru toate soiurile de par.

Taierile de productie
La pomii tineri, care fructifica pe tepuse, taierile normale constau in reductia
semischeletului la 3-6 tepuse, in functie de vigoarea acestuia. Cand pomii intra in perioada de
mare productie, tepusele sunt situate pe vetre de rod (cu multe ramificatii). In acest caz se fac
taieri de rarire, reductie si regenerare. La soiurile standard, care fructifica pe mladite
(Wiliams) si formeaza tepuse pe lemn tanar (2-3 ani), se aplica taieri lungi si o regenerare
periodica a semischeletului. ; o reductie periodica in lemn de 4-5 ani a semischeletului si o
regenerare individuala a formatiunilor fructifere complexe sunt necesare pentru a stimula
aparitia unor noi puncte de crestere.

Specificul culturii piersicului

Piersicul intalneste conditii favorabile de cultura de cultura in Campia roamana si in


Dopbrogea , in podgoriile din Muntenia si Oltenia, in zona de campie si colinele dealurilor din
vest, precum si in centrul si nord-vestul Transilvaniei.
Cu multi ani in urma, piersicul crestea liber pe dealurile insorite alaturi de vita de vie.
Plantatiile erau reduse ca numar si cuprindeau numai soiuri cu pulpa alba., inmultite prin
samburi. O data cu introducerea in cultura a soiurilor americane cu pulpa galbena, cultura
piersicului a inceput sa se dezvolte, incat in 1989 piersicul ocupa locul 3 ca productie si
importanta economica, dupa mar si prun. A urmat o perioada de stagnare si chiar decadere.
Pentru relansarea culturii piersicului , noile plantatii trebuie infiintate cu soiuri care au valoare
in functie de destinatia si modul de valorificare a productiei .Pentru export si consumul in
stare proaspata se folosesc piersicile propriu-zise, iar pentru industrializare , nectarinele si
paviile. Pentru gradinile familiale trezesc interes soiurile pitice (dwarf) si semipitice
(semidwarf), compacte si columnare, care necesita taieri putine si fructele pot fi recoltate
direct de pe sol.

Sortimentul de soiuri

Sortimentul la piersic este compus din : piersici propriu-zise,necterine si pavii.


Piersicile au pielita pubescenta si pulpa galbena sau alba. Nescarinele au pielita
neteda si pulpa aderenta la sambure. Paviile sunt pubescente, au pulpa tare si aderenta la
sambure.
Dintre piersici, mai importante sunt soiurile :Madeleine Pouyet, Springtime,
Springold, Cardinal, Jerseyland, Redhaven, Southland, Halehaven, Elberta, Flacara etc.
Necterinele sunt prezente la noi prin soiurile : Crimsongold, Nectared 4,
Independence, Nectered 6, fantasia si Romamer.
Sortimentul de pavii este alcatuit din soiurile: Fortuna, Vivian, Babygold 6, Babygold 8 etc.

Portaltoii piersicului

Piersicul se altoieste pe piersic, migdal amar si corcodus.


Din piersicul comun au fost selectionati si omologati in tara noastra doi
portaltoi : De Balc si Oradea 1. Soiurile altoite pe acesti portaltoi au o vigoare mare si
mijlocie si sunt mai rezistente la seceta si ger.
Migdalul amar imprima soiurilor de piersic cresteri mai mici si o foarte buna
rezistenta pe solurile calcaroase si secetoase.
Corcodusul se foloseste mai rar ca portaltoi pentru piersic si numai pe solurile
grele, compacte si umede.

Specificul infiintarii plantatiilor

Cultura piersicului standard se infiinteaza in sistem intensiv si superintensiv.


Distantele de plantare sunt de 6/4m in livezile clasice in care pomii sunt dirijati ca vas
ameliorat si 4.4m in livezile intensive in care pomii sunt condusi cu coroane aplatizate.
In livezile superintensive, pomii sunt plantati la distanta de 3/1m si dirijati sub forma de
cordon vertical. Piersicul pitic se planteaza la 3/1m si se conduce conduce sub forma de tufa-
vas. Soiurile de piersic sunt autocompatibile (cu mici exceptii) si de aceea nu sunt necesare
alte soiuri polenizatoare la plantare.

Cresterea si rodirea

Soiurile de piersic au o crestere intense si o precocitate in rodire foarte


pronuntata. In perioada de tinerete, pomii formeaza lastari vigurosi, cu 2-3 serii de anticipati,
care indesesc coroana si favorizeaza instalarea timpurie a fenomenului de autorarire sau de
degarnisire a ramurilor de schelet.
Datorita acestui ritm rapid de crestere , rodire si degarnisire durata de viata
a piersicului nu depaseste 12-14 ani.
Piersicul intra pe rod in anul 3-4 de la plantare. La inceput pomii fructifica
pe ramuri mixte si anticipate, iar mai tarziu, cand intensitatea cresterilor se reduce, fructifica
si pe salbe si buchete. Dupa rodire aceste ramuri se inlatura, deoarece au ramificatii multe si
debile, lipsite de rod.
In urma taierilor de fructificare, mugurii suplimentari (adventivi si
dorminzi) de pe sarpante si subsarpante sunt mai usor activati in crestere decat la celelalte
specii pomicole. Pe existenta acestor lastari, care ulterior devin ramuri mixte, se bazeaza
taierea moderna a piersicului. Pe ramurile anuale, mugurii piersicului sunt asezati
solitar(buchete, salbe) sau in grupuri (ramura mixta). Dintr-un mugure florifer se formeaza o
singura floare.
Piersicul are un repaus scurt si o inflorire timpurie (aprilie).
Piersicul dwarf prezinta pomi de talie mica (0,8-1,4m), cu coroane dese
formate din ramuri scurte normale si anticipate, frunze mari intens colorate si flori simple sau
involte, de culoare roz sau rosu-frez, care se deschid esalonat pe o perioada mai indelungata,
oferind un peisaj coloristic fara egal. Soiurile sunt precoce si foarte productive, ci o perioada
de vegetatie pr3elungita. Fructele sunt acceptabile ca marime si de calitate apropiata celor
obtinute de la soiurile standard.

Taierile de productie

Taierile de productie la pomii tineri constau in rarirea ramurilor mixte (la 20-
25 cm), suprimarea salbelor si buchetelor. Ramurile mixte viguroase se scurteaza la 60-70cm
lungime sau se elimina cu o portiune delemn vechi, daca se gasesc in prelungirea
semischeletului. Ramurile mixte care garnisesc sarpantele se raresc prin suprimarea celor
slabe. Se inlatura buchetele , salbele si ramurile anticipate. Ramurile mixte ramificate (cu
anticipate) se simplifica, taindu-se deasupra unei anticipate viguroase, iar cele de semischelet
se suprima.
La pomii intrati in plina productie, ramurile de rod aflate in numar mare sunt
mai dese si de vigoare slaba. Dupa un an de productie, ramurile fructifere predominante sunt
salbele si buchetele de mai. La taierea de productie se retin mai multe ramuri de semischelet,
cu salbe si buchete de mai viguroase, care se raresc la distanta de 10-15cm. Prelungirea
semischeletului se reduce la nivelul unei salbe viguroase, iar celelalte salbe cu un potential de
fructificare redus se suprima. Se suprima si semischeletul periferic.
In plantatiile cu densitate mare, pomii lastaresc puternic si dezvolta ramuri
viguroasede 1-1,5m lungime, care prezinta spre varf mixte si salbe. In aceste cazuri exista
tendinta indesirii si umbririi reciproce a pomilor si drept urmare diferentierea mugurilor si
maturarea lemnului au mult de suferit. La acesti pomi, taierile de productie incep din timpul
vegetatiei si constau in ciupirea lastarilor formati pe ax si saprante (la 25-30cm lungime) in
vederea obtinerii unor anticipate viguroase (40-60cm), apropiate de schelet si cu multi muguri
floriferi.
La taierea de normare, efectuata primavara devreme, pe fiecare ramura taiata in
timpul vegetatiei sunt retinute 1-2 anticipate. In total pe pom se obtin 20-30 ramuri mixte
(normale si anticipate). La pomii aflati la sfarsitul perioadei de mare productie, cu sarpantele
si subsarpantele degarnisite, sunt acceptate pentru rodire si ramuri mixte evoluate ( de 2 ani),
cu salbe si buchete, care pot suplini prin muguriilor floriferi ramurile mixte de un an.
In anii cu ierni grele si geruri aspre, cu pierderi mari de ramuri si muguri de
rod, taierile de productie se executa primavara tarziu, cand scoarta ramurilor se brunifica si
mugurii se usuca. In aceasta situatie, linia de taiere se schimba, in sensul ca sunt retinute
pentru compensarea rodului pierdut toate ramurile viabile din partea de sus a coroanei . Daca
acestea sunt prea dese, se raresc la 10-15 cm una de alta.
Specificul culturii prunului

Prin plantarile masive efectuate in gradinile populatiei, prunul este pe primul loc in
randul speciilor pomicole cultivata in tara noastra. Pentru obtinerea unor rezultate economice
valoroase, soiurile de prun trebuie sa fie amplasate mai ales in localitatile consacrate, din
regiunile intîi si aIi-a pomicola, in care de-a lungul veacurilor s-au format numeroase
populatii locale, deosebit de valoroase ( Tuleu gras, Vinete romanesti), unele din ele fiind
prezente si astazi in sortiment. Dupa recensamantul din 1979 , in tara noastra, cultura prunului
era concentrata la acea data mai ales in judetele Arges si Valcea, cu peste 3,5 milioane de
pruni si in judetele Buzau, Prahova, Olt, Caras-Severin si Hunedoara cu 3-3,5 milioane de
pruni. In aceste zone temperatura medie anuala de 9-100C si precipitatiile insumate de 650-
mm ceeaza conditii deosebite de cultura pentru prun. In prezent sortimentul de prun este
destul de variat. Pentru plantatiile de prun care se infiinteaza :
- pe dealurile inalte si mijlocii, cercetatorii recomanda soiurile : Gras romanesc,si
Gras ameliorat ;
-pe dealurile subcarpatice – soiurile : Pitestean, Albatros,Stanley, Vinete de Italia ;
-pe coline si la campie- soiurile : Anna Spath, Renclod Althan, Silvia, Carpatin,
Centenar si Stanley.
- soiurile Anna Spath,Agen, Tuleu gras si Timpurie Rivers dau rezultate slabe in
zonele mai inalte ;
- soiul Vinete de Italia nu se adapteraza la conditiile de campie.
Infiintarea plantatiilor
Prunul se planteaza pe terenuri plane si terenuri amenajate in terase si in parcele
prevazute cu alei de trafic tehnologic. Livezile care se infiinteaza sunt clasice, intensive si
superintensive. In livezile clasice, prunul se planteaza la distanta de 5,5- 6,o / 4,5-5,0m , in
livezile intensive la 5/ 3,5-4,0 m, iar la superintensive, la 3,0-3,5/2m (Agen, Anna Spath).
Intrucat majoritatea soiurilor de prun sunt autoincompatibile se recomanda ca in parcela sa se
planteze 2-3 soiuri cu inflorire simultana pentru asigurarea polenizarii incrucisate.
Cresterea si rodirea
In primii ani de livada prunii formeaza cresteri viguroase de 0,5-1,5m lungime, cu
unghiuri de insertie diferite in functie de soi. Majoritate soiurilor au coroanele compante si
umbrite datorita numarului mare de lastari anticipati care apar inainte de intrarea pomilor pe
rod (Agen, Minerva). Exista insa si soiuri care au coroanele mai rare si mai bine luminate
(Stanley, Peche).
Soiurile cu coroane compacte, rodesc pe ramuri mijlocii si ramuri lungi, iar cele
cu coroane aerisite pe buchete ramificate. Pomii incep sa fructifice cand au varsta de 3-4
ani (Stanley, Agen), 5-6 ani (Tuleu gras, Anna Spath) sau 7-8 ani (Uriase).
In anii 9-10 de la plantare, soiurile de prun altoite pe corcodus au o talie mare (9-
10 m), iar cele altoite pe prunul franc au talie mijlocie (5-7m) sau mica (3,4-4m ).
Durata de viata a prunului variaza intre 25-35 ani. Spre deosebire de mar si par,
prunul infloreste mai devreme, la safarsitul lunii martie sau inceputul lunii aprilie. In functie
de momentul deschiderii florilor, soiurile de prun se grupeaza in :
-soiuri cu inflorire timpurie – Gras romanesc
- soiuri cu inflorire mijlocie- Stanley
- soiuri cu inflorire tarzie –Tuleu gras si Vinete romanesti.
Dupa modul in care se comporta florile in timpul fecundarii, soiurile de prun se
impart in :
-autocompatibile (Stanley)
-partial autocompatibile (Agen)
- autoincompatibile (Tuleu gras)
Soiurile autoincompatibile partial sau total fructifica normal numai in conditiile in
care li se asigura cei mai buni polenizatori.
Cand 20-30 % din flori au fost fecundate, exista garantia realizarii unei recolte
economice din acest punct de vedere.

Taierile de productie

La soiurile cu ramurile de schelet dresate si fragile, curbate si subtiri ( Tuleu gras,


Vinete romanesti, Grase romanesti) se fac taieri de reductie in lemn de 3-4 ani, pentru
fructificare si ramificare, evitandu-se astfel dezbinarile si frasngerile ramurilor.
La soiurile cu ramuri viguroase, garnisite cu buchete ramificate (Stanley, Anna
Spath), taierile sunt mai usoare si constau in scurtarea prelungirilor sarpantelor cu 1/3-1/2 din
lungime pentru stimularea ramificarii. Cu aceasta ocazie se reduce semischeletul care s-a
degarnisit in timpul ramificarii, se suprima ramurile care au rodit alsab si prezinta zone mari
neroductive, precum si a celor epuizate de recolte.
La pomii vigurosi , cu cresteri normale, se fac taieri in fiecare an pentr normare
incarcaturii pomilor cu rod, care constau in intinerirea semischeletului care a depasit varsta de
4-6 ani, scurtarea semischeletului tanar- alungit, garnisit cu numeroase buchete si ramuri
mijlocii.
La pomii aflati in plina rodire, cu cresteri mai reduse si pozitia sarpantelor arcuita si
orizontala, se fac taieri in lemn de 4-5 ani, deasupra unei ramuri viguroase, unei lacome si de
semischelet 1.3-1/2 din lungime , petru ramificare si fortificare, iar ramurile debile si epuizate
se suprima.
La pomii netaiati ani de-a randul, sarpantele si aubsarpantele se taie in lemn de 5-6
ani deasupra unei ramificatii laterale, eliminandu-se toate portiunile degarnisite si
neproductive.

Specificul culturii visinului

Visinul se cultiva in principal pe colinele judetelor botosani, Iasi, Cluj, Bacau,


Mures, vaslui, Arges, Vrancea, Valcea si Dolj. Exista si populatii de visin care s-au format si
s-au extins in gradinile familiale din zonele de campie si pana in cele premontane.
Cultura visinului este relativ redusa in tara. Cea mai mare parte din productia de
fructe se obtine din gradinile populatiei, unde visinul se inmulteste prin drajoni si fructifica de
timpuriu.
In zonele de sud-est si nord-vest ale tarii se intalnesc populatii si hibrizi naturali (
Prunus cerasus x Prunus fruticosa), cu portul redus precoce si autofertili care an de an dau
productii mari de fructe de cea mai bina calitate.
Beneficiind de un sortiment valoros de soiuri autofertile autohtone, portaltoi nanizati si
tehnologii de cultura moderne, tara noastra poate si trebiue sa extinda intr-un ritm rapid
cultura superintensiva a visinului, cu atat mai mult cu cat visinele sunt cerute la export.
Infiintarea plantatiilor

Se infiinteaza pe terenuri usoare si bine drenate, in sistem intensiv la distanta de


4x3m superintensiv la distanta de 3/1,5m. Pentru livezile superintensive se folosesc vergi
subtiri si cu mugurii axilari in totalitate, pentru ca bratele coroanei tufa vas sa fie formate cat
mai aproape de nivelul solului.

Cresterea si rodirea
Dupa vigoarea de crestere si habitus, soiurile de visin se pot grupa in : soiuri
arborescente si soiuri arbustoide.
Soiurile arborescente realizeaza pomi inalti de 5-6 m, cu trunchiul definit si
coroana globuloasa si ampla, formata din ramuri permanente si nepermanente viguroase, mai
putin ramificate, pe care sunt inserate buchete de mai si ramuri mijlocii. Din aceasta grupa fac
parte soiurile Mari timpurii, Mocanesti16, Crisana2, Scuturator.
La soiurile arbustoide, pomii au o inaltime mica (2-3m), coroanele globulos-
turtite, alcatuite din ramuri lungi si subtiri, adeseori pletoase. Incepand cu anuii 3-4 de la
plantare, soiurile arbustoide incep a drajoneze. Fructificarea se realizeaza in principal pe
ramuri plete si mai putin pe ramuri mijlocii si buchete de mai. Soiurile arbustoide aflate in
cultura sunt :Pitic de Iasi, Vrancean, Morella neagra tarzie. Visinul este o sepcie precoce, care
incepe sa fuctifice in anul 2 de la plantare (soiul Vrancean). Dupa varsta intrarii pe rod,
soiurile de visin pot fi grupate in :

- soiuri foarte precoce : Vrancean ;


- soiuri precoce : Nana, timpurii de Cluj ;
- soiuri tardive : Mari Timpurii, Spaniole ;

Taierile de productie

Prin taierile de productie se limiteaza extinderea sarpantelor si subsarpantelor in


afara cadrului proiectat, se reinnoieste semischeletul epuizat si se fortifica formatiunile tinere.
Reductiile axului sarpantelor si subsarpantelor se fac deasupra unor ramuri laterale,
orizontale, suficient de valoroase, care sa poata prelua energia de crestere si sa o repartizeze
uniform pe formatiunile fructifere.
Reductia semischeletului se executa la nivelul unei ramuri anuale vegetative sau
de rod, cu un potential mare de crestere si de ramificare. Semischeletul imbatranit, se suprima,
iar cel format prin evolutia pletelor se poate reface taindu-l deasupra unei formatiuni de rod
(buchet de mai, ramuri mijlocii). Taierile de productie se pot face si vara, dupa recoltarea
fructelor. Avantajul taierii de vara consta in aceea ca imbunatateste regimul de lumina din
interiorul coroanei, fortifica mugurii diferentiati si limiteaza aparitia gomelor pe sectiunile
taiate ale ramurilor.