ORALITATEA

Trasaturile definitorii ale oralitatii, ce decurg din specificul situatiei de comunicare, sunt:
Realizarea sonora
Comunicarea directa
Spontaneitatea
Secventialitatea
Oralitatea este predominant fragmentara, in vreme ce scrisul inseamna integrare, pentru ca
suplineste contextul absent, permite revizia si organizarea mesajului.
Mesajul oral dispune de mijloace specifice pentru a transmite informatii si atitudini/stari
subiective: intonatia, accent suplimentar pe anumite cuvinte, pauze, variatii de ritm, variatii
de viteza, a rostirii, variatii de cantitate(lungiri de sunete).
Mesajul scris utilizeaza mijloace prin care noteaza unele trasaturi orale (semnele de
punctuatie), dar are si conventii proprii : dispunerea in pagina, abrevierile, schemele grafice.
Anumite texte document reprezinta transcrierea cat mai fidela a unui mesaj oral. Alte texte (mai
ales cele literare) cuprind doar anumite trasaturi de oralitate.
Oralitatea in literatura in dialogurile personajelor sau in discursul naratorului nu este
deci o transcriere fidele a veritabilei oralitati, ci o sugerare a acesteia, pe baza unei selectii din
trasaturile specifice.

Caracteristici ale oralitatii

Comunicarea directa, fata in fata, permite folosirea mijloacelor nonverbale (gesturi,
mimica). De asemenea, vorbitorul recurge la context, se refera la situatia de comunicare prin
cuvinte cu valoare de gesture verbale (ex : aici, acum, acesta etc.), se adreseaza direct
interlocutorului (prin interjectii de adresare, vocative, verbe la imperativ, forme verbale si
pronominale la persoana a II a).
Caracterul spontan al mesajului oral permite manifestarea puternica, mai directa a
afectivitatii. Exprimarea spontana poate produce inovatii, dar adesea se rezuma la stereotipii, la
comoditatea cliselor si a expresiilor deja date. Un efect al spontaneitatii poate fi si aparitia
anumitor erori, a nejlijentelor in exprimare. Unele mesaje se pot caracteriza prin : incoerenta,
ezitante, nu se duce fraza pana la capat, lasa lucruri subintelese sau pare ca nu isi gaseste cuvinte.
Mesajul oral are in genere o constitutie sintactica mai simpla bazata pe coordonare si pe
repetitie. Caracterul sau secvential, de linearitate temporala, impune ca autocorectarea sa se faca
prin reluare si reformulare (producand uneori constructii sintactice defectuase, anacoluturi).

Stilul oral
Stilul oral este specific anumitor autori sau unor creatii literare si se defineste prin utilizarea
unor forme si procedee specifice limbii vorbite.
Rezultat al intentiei autorului de a potenta impresia de autenticitate a discursului artistic si
de a-si individualiz personajele, oralitatea stilului propune selectia si stilizarea elementelor de
limba vorbita, asadar, o evaluare, dozare si prelucrare a acestora.

Marcile lingvistice ale oralitatii sunt, de obicei, prezentate de :

1. forme fonetice
2. forme lexicale cu caracter popular, uneori chiar regional
3. preponderenta raporturilor de coordonare
4. structuri eliptice, formule repetitive si tantologice
5. prezenta vocativelor, a unor mijloace de exprimare a afectivitatii, precum
interjectiile si exclamatiile
6. prezenta unor structuri anacolutice
7. locutiuni si expresii populare
8. pentru transpunerea unor astfel de texte, in scris, este necesara o diversitate de
semne grafice : de intrebare, de exclamare, puncte de suspensie.
Stilul oral ofera posibilitatea unei reprezentari acustice, opunandu-se celui scris, care
implica o perceptie vizuala. Apelul la acordul scris implica prelucrarea modului curent de
exprimare, impunand uzul variantei literare a limbii. Deschiderea fata de elementele regionale,
populare, argotice, familiare, justificata prin intentii de ordin artistic, caracterizeaza numai
beletristica.
Alaturi de acele mijloace care isi au sursa in comunicarea orala curenta, fiind definitorii
pentru ceea ce s-ar putea numi oralitate premara , in basmul cult este posibila folosirea unor
structuri si procedee preluate din literatura populara, care definesc o oralitate secundara .
Acesta din urma se obtine prin transferul unor elemente din limba vorbita deja prelucrata

Stilurile functionale
*Stilurile functionale reprezinta varietatii ale limbii literare, diferentiate ca urmare a
folosirii lor in sfere distincte de activitatea sociala.

Stilul beletristic (artistic)

*Este specific domeniului literaturii, esteticului.
Trasaturi
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.

genereaza emotie
promoveaza sensibilitatea
se adreseaza imaginatiei receptorului
cuvantul este intrebuintat cu sens figurat si plasat in contexte expresive cu o mare
forta specifica
scriitorul/poetul are liertate totala putand sa incalca sau sa modifice normele limbii
literare
referendul este o lume imaginara, generata de formatiunea creatoare
functia specifica de comunicare este cea estetica
din punct de vedere fonetic/prozodic, opera literara/poezia este rezultatul unei
prelucrari din partea artistului, are va incerca sa obtina efecte ritmice si eufonice
deosebite

9. din punct de vedere morfologic, scriitorul are libertatea de a plasa in context artistic
forme flexionare neuzuale, arhaice, regionale, populare etc.,nerecomandate in limba
literara sau in general
10. artistul poate sa modifice sau sa creeze el insusi cuvinte si expresii noi
11. sunt preferate sensurile conotative ale cuvantului, mai alea in poezie, figurile de stil
12. topica este subiectiva
13. punctuatia dobandeste si ea valori stilistice
14. modalitatile de comunicare sunt : descrierea, naratiunea, dialogul, monologul scris
si monologul oral
15. contribuie la educarea gustului publicului, la formarea si dezvoltarea limbii literare

Stilul tehnico-stiintific
*Indeplineste functia de comunicare in domeniul stiintei si tehnicii

Trasaturi
1. sunt respectate normele limbii literare
2. comunicarea este, in general, lipsita de incarcatura afectiva ; exceptii : istoria,
psihologia, filosofia etc.
3. accesibilitatea relativa deoarece se adreseaza unui public specializat
4. limbajul se distinge prin claritate, precizie si proprietate a termenilor
5. textul poate contine si mijloace auxiliare : scheme, tabele, diagrame, formule,
fotografii etc.
6. limbajul este specializat, bogat in neologisme
7. termenii sunt monosemantici
8. citatul are rol de argument sau de material demonstrative
9. apare frecvent persoana I plural (pluralul autorului)
10. modalitati de comunicare: monologul scris si oral, dialogul oral.

Stilul juridico-administrativ
*Indeplineste functia de comunicare in sfera relatiilor oficiale : legi,
hotarari judecatoresti, documente politice, discursuri parlamentare,
corespondenta oficiala etc.
Trasaturi :
1. se respecta strict normele limbii literare
2. textele au caracter obiectiv, impersonal, neutru din punct de vedere expresiv,
lipsit de incarcatura afectiva
3. limbajul este clar, accesibil, fara a lasa loc de interpretari
4. se observa folosirea infinitivului cu valoare de imperativ ( A se revedea
incadrarea..), a viitorului cu valoare de imperativ (Elevii vor purta
uniforma.....), a reflexivului pasiv ( Se convoaca adunarea actionarilor..), a
unor forme verbale impersonale (Vi se aduce la cunostinta..)
5. sunt preferate anumite adverbe, prepozitii, locutiuni si expresii precum :
conform , in conformitate cu , in calitate de , drept care

6. modalitati de comunicare : monologul scris si oral, dialogul scris si oral.

Stilul publicistic
*Este specific mass-media :ziare,reiste, emisiuni de radio si televiziune etc. Scopul
principal este informarea si formarea opiniei publice

Trasaturi :
1. sinteza a obiectivitatii cu subiectivitatea , a componentai afective cu cea intelectuala
2. vocabularul este extrem de divers
3. imbina exprimarea oficiala cu cea familiara, tonul obiectiv, stiintific cu expresia
subiectiva, dominata de sensibilitate
4. apar si mijloace extralingvistice : fotografii, caricaturi, tabele, harti, statistici,
grafice etc.
5. normele limbii literare sunt, adesea, respectate
6. sursa de inovatie lingvistica, de raspandire si impunere a neologismelor
7. stil accesibil
8. titlul are rol covarsitor in captarea atentiei si in convingerea publicului, alaturi de
imaginile care pot insoti textul propriu-zis