1 OBiectul De studiu al logicii Juridice

1.1

logica este acea tiin care are drept obiect de studiu

analiza propoziiilor i a validitii inferenelor din orice
domeniu al cunoaterii i al activitii practice, innd seama
de forma lor i fcnd abstracie de coninut.Prin urmare, logica
studiaz, n primul rnd, raionamentele i inferenele pe care le facem sub aspectul validitii
lor. i, ntruct n studiul validitii inferenelor intereseaz forma logic a propoziiilor, obiectul
nemijlocit al logicii n partea ei teoretic nu l constituie raionamentele concrete, ci schemele de
raionament.

1.1Dea lungul timpului au fost produse o multitudine de difinitii ale logicii,toate acestea
contin o serie de elemente commune care permit identificarea caracteristicilordefinitorii
ale acestei stiinte.Astfel sintetizind diferitele pozitii exprimate, putem formula
urmatoarea difinitie:logica este acea stiinta care are drept obiect de studiu analiza
propozitiilor si a validitatii inferentelor din orice domeniu al cunoasterii si al activitatii
practice tinind seama de forma lor si facind abstractie de continut.Prin urmare, logica
studiaza,in primul rind, rationamentele si inferentele pe care le facem sub aspectul
validitatii lor. Si intrucit in studiul validitatii inferentelor intereseaza forma logica a
propozitiilor,obiectul nemijlocit al logicii in partea ei teoretica nu ilconstituie
rationamentele concrete,ci schemele de rationament.
1.2Caracterizati prin utilizarea metodei comparatiei problematica obiectului de studio al
logicii juridice.
Logica este stiinta formelor gindirii corecte.Analizind diverse rationamente cum ar fi de
exemplu ca toate fetele sunt frumoase iar toti baietii sunt inteligenti de aici deriva ca
Ana este frumoasa iar Ion este intelligent si in acest fel putem scoate o formula
matematica care reese dentr-o concluzie care insa poate fi corecta sau incorecta. Asa dar
observam ca aceste rationamente se compun din judecati sau propozitii,iar acestea la
rindul lor sunt alcatuite din termini sau notiuni.Notiunea,propozitia si rationamentul
sunt formele logice fundamentale ale caror conditii de adevar formal sunt analizate de
gindirea care se gindeste pe sine ca gindire.Problematica logicii s-a largit si diferentiat
pe parcursul istoriei.Intrucit in unele rationamente deductive,avem deaface cu o logica
deductive,sau logica rationamentelor certe,din care a evoluat logica matematica.In cazul
rationamentelor in care generalitatea concluziei depaseste gradul de generalitate al
premiselor,vorbim de logica inductive,sau logica rationamentelor probabile,din care a
evoluat logica stiintei.Pentru cazul rationamentelor practice avem de-a face cu logoco
speciale,cum sunt logica intrebarilor sau erotetica,logica deontica,logica juridica etc.
1.3Argumentati importanta posedarii cunostintelor de logica juridical.

Termenul de logica juridical nu trebuie de inteles in sensul ca ar desemna o disciplina

distincta de logica formala clasica, care ar descrie strategii si demersuri logic-deductive
specifice juristilor si neutilizate de alte specialitati. Logica nu este o teorie proprie unei
categorii profesionale ci, ca teorie si metoda,este specifica omului in
general:operatiile,regulile,rationamentele logice sunt folosite de catre toti
oamenii,indifferent de profesie.Din acest moment este preferabil s aintelegem prin
logica juridical un set de cunostinte teoretice de logica,care sunt utilizate in practica
juridical in conditii uneori specifice si in cadrul unor exigente proprii reglementarii
juridice a raporturilor dintre oameni.Cunostintele de logica nu sunt suficiente pentru al
face pe jurist sa rationeze impecabil in diferitele cazuri particulare pe care le are de
solutionat. Cunostintele si abilitatile logice reprezinta doar un mijloc de control si
optimizare a unor activitati a caror calitate depinde de multi alti factori.Din acest
motiv,in cazul juristilorcunostintele generale de logica trebuie sa fie completate de
cunoasterea temeinica a principiilor si regulilor juridice.Analiza logica este o modalitate
de imbunatatire a performantelor.Desi ea nun e poate conduce de una singura la aflarea
solutiei,ne poate ajuta totusi, sa micsoram procentul de erori logice.

2.Principiile logicii juridice:

a)relatati despre principiile logicii juridice mentionand caracteristicele esentiale ale principiilor:
Pentru a fi corect, gndirea trebuie s se supun anumitor principii logice, acestea fiind nite legi
generale ale gndirii Principiile logice sunt nite legturi necesare i eseniale dintre gnduri n
procesul de raionare. Principiile logice au un caracter universal, stau la baza funcionrii gndirii n
general, n ele se reflect cele mai generale i profunde caliti, relaii i legturi ale lumii obiective,
care este perceput de gndirea noastr. : La baza gndirii stau anumite condiii formale numite
principii logice sau legi de raionare, fr de care aceasta nu ar fi posibil. Ele nu exprima
raionamente, ci condiii generale ale raionamentelor indiferent de tipul de propoziii cu care
formulam inferena. Dei aceste principii nu sunt suficiente pentru o gndire perfect logic de altfel,
aa cum am vzut anterior, aceast calitate este un ideal pentru individul uman ele ofer un ndreptar,
iar respectarea lor, oarecum instinctiv i intuitiv, permite urmarea unui fir logic n gndire. Negarea
sau nesocotirea lor antreneaz consecine absurde. Aceste principii care sunt n numr de patru, au fost
identificate i formulate de Aristotel i Leibniz. Ele sunt: 1. Principiul identitii fiecare lucru este
ceea ce este. i n attea exemple cte vrei. A este A, B este B. (Leibniz); 2. Principiul
noncontradiciei este peste putin ca unuia i aceluiai obiect s i se potriveasc i totodat s nu i
se potriveasc sub acelai raport unui i acelai predicat (Aristotel); 3. Principiul terului exclus
dac nu e cu putin nici s existe un termen mijlociu ntre cele dou membre extreme ale unei
contradicii, ci despre orice obiect trebuie neaprat sau s fie afirmat sau s fie negat fiecare
predicat, orice afirmaie i orice negaie este sau adevrat sau fals. (Aristotel); 4. Principiul
raiunii suficiente niciun fapt nu poate fi adevrat sau real, nicio propoziie veridic fr s existe
un temei, o raiune suficient pentru care lucrurile sunt aa i nu astfel, dei temeiurile acestea de cele
mai multe ori nu pot fi cunoscute. (Leibniz).

b)caracterizati esenta principiilor logice: sunt fundamentale,n raport cu legile i regulile logice.
Aceasta nseamn c legile i regulile logice presupun principiile logice i in seama de ele cu ocazia
fiecrei operaii logice. Validitatea reprezint problema central a logicii i argumentrii, iar operaiile
logice i de fundamentare sunt valide doar dac satisfac cerinele exprimate de principiile logice. - sunt
formale adic ele regizeaz procesele de raionare i nu ofer nicio informaie privind caracteristicile
determinate ale obiectelor, nu sunt simple convenii de limbaj aceasta nseamn c renunnd la
principiile logice ar trebui s renunm la adevr; ele nu au un temei n limbaj sau n structurile logice,
ci exprim trsturi de maxim generalitate a realitii. - sunt ntemeiate. ntemeierea principiilor nu
poate fi, ns, dect indirect, ntruct, fiind legi de maxim generalitate,principiile logice nu pot fi
derivate din legi mai generale.
c)argumentati prin intermediul unui principiu logic importanta respectarii legilor pt o buna
functionare a statului de tip democratic: Respectarea principiilor logicii constituie o condiie
necesar a cunoaterii esenei realitii. Ea asigur atingerea cunotinelor adevrate n procesul de
gndire, fr de care nu este posibil cunoaterea. Respectarea principiilor logice este obligatorie
pentru gndirea corect .

3. principiile logicii juridice

1.1
Pentru a fi corect, gndirea trebuie s se supun anumitor principii logice, acestea fiind nite legi
generale ale gndirii. Principiile logice sunt nite legturi necesare i eseniale dintre gnduri n
procesul de raionare. Gndirea juridic, de asemenea, se supune principiilor logice. Activitatea
legislativ, cea de interpretare a legilor, de aplicare a normelor juridice este guvernat de principiile
logice.
Principile logice prezinta urmatoarele caracteristici:
- Sunt fundamentale,in raport cu legile si regulile logice. Validitatea reprezinta problema centrala
a logicii iar operatiile logice sunt valide doar daca satisfac cerintele exprimate de principiile
logicii.
- Sunt formale. Ele regizeza procesele de rationare si nu ofera nici o informatie privind
caracteristicile determinate ale obiectelor.
- Nu sunt simple conventii de limbaj. Renuntind la principiile logiciiar trebui sa renuntam la
adevar. Ele au un temei situat in afara conventiilor de limbaj, in afara structurii logice,
exprimind trasaturi de maxima generalitate ale realitatii.
- Sunt intemeiate. Intemeierea principiilor fi doar indirecta, intrucit fiind lege de maxima
generalitate, principiile nu pot fi derivate din legi mai generale.
1.2
-

Principiul identitii (Principiul identitii: un termen este identic cu sine dac ii pstreaz n
elesul ncadrul aceluia i discurs raional n acelai timp i sub acelai raport.Principiul
identitii cere ca o noiune folosit s-i pstreze n cadrul aceluiai dicurs sensul, adic s
reflacte acelai obiect.)

Principiul noncontradiciei(Principiul noncontradiciei: n acelai timp i sub acela i raport

este imposibil caun lucru s fie i s nu fie sau, ntr-un caz mai particular, n acela i timp i
sub acelai raport este imposibil ca un lucru s aib sau s nu aib o anumit proprietate. Acest
principiu prevede c dou propoziii dintre care una afirm iar alta neag ceea ce cealalt a
afirmat, nu pot fi n acelai timp i sub acelai raport adevrate.)
Principiul terului exclus(Principiul terului exclus: n acelai timp i sub acelasi raport un lucru
exist sau nu exist, a treia posibilitate fiind exclus, sau, ntr-o alt perspectiv, este necesar
ca unlucru s posede sau s nu posede o proprietate n acelai timp i sub acelai raport. O
propoziie poate fi deci adevrat sau falsa a treia variant nefiind posibil.)
Principiul raiunii suficiente( Principiul raiunii suficiente: orice lucru are un temei n virtutea
cruia exist sau orice proprietate este condiionat de alt proprietate pe care se ntemeiaz
sau orice adevr este condiionat de alte adevruri pe care se ntemeiaz. Nimic nu poate exista
fr o raiune justificativ i orice propoziie trebuie s aib un temei.)

1. Principiul identitii.
Fiecare gnd n procesul raionrii trebuie s fie identic cu sine. Unul i acelai gnd nu poate s fie
el nsui i altul. Primul principiu al logicii formale este cel al identitii. Acest principiu exprim
calitatea gndirii corecte de a fi determinat. Fiecare principiu logic are un fundament ontologic.
Fundamentul ontologic al principiului identitii l reprezint una dintre calitile eseniale ale realitii
determinismul calitativ al obiectelor i fenomenelor realitii reflectate n gndire. Aceste obiecte i
fenomene sunt identice cu ele nsele (n acelai timp i sub acelai raport). Formularea ontologic a
principiului identitii este: orice lucru/fenomen este identic cu sine n acelai timp i sub acelai
raport. Obiectele i fenomenele i pstreaz calitatea de a fie ele nsele, de a fi identice cu sine i,
deci, gndurile despre ele trebuie s fie i ele identice cu ele nsele dac n ele se reflect corect aceste
obiecte i fenomene. Principiul identitii este universal. Din coninutul acestuia reiese c fiecare
noiune, judecat . a. trebuie s fie utilizate n unul i acelai sens pe care s-l pstreze pe parcursul
ntregului proces de gndire (discuie, argumentare, etc.).
2. Principiul noncontradiciei.
Principiul noncontradiciei exprim aa o caracteristic a gndirii corecte ca, noncontradicia
sa. De asemenea, el asigur consecvena logic a gndirii. Contradicia logic este condiionat de
enunarea a dou judeci incompatibile, care se exclud reciproc, i care sunt enunate despre un
obiect luat n acelai timp i sub acelai raport.
Fundamentul ontologic al principiului noncontradiciei este urmtorul: obiectele din realitate
nu pot s existe i s nu existe n acelai timp i sub acelai aspect. Nu pot s posede i s nu posede o
caracteristic n acelai timp i sub acelai aspect. Nu pot s se afle n relaii i s nu se afle n relaii
cu alte obiecte n acelai timp i sub acelai aspect. Cu referire la aceasta Aristotel afirma: nu e cu
putin ca acelai lucru s fie i s nu fie ntr-unul i acelai timp i c nu se poate ca unuia i
aceluiai subiect s i se potriveasc i totodat s nu i se potriveasc sub acelai raport unul i acelai
predicat. Deci, formularea ontologic a principiului noncontradiciei este: n acelai timp i sub
acelai raport este imposibil ca un lucru s aib i s nu aib o proprietate, s fie i s nu fie, s aib
anumite relaii i s nu le aib. Utilizarea contient a acestui principiu permite s descoperim i s
nlturm contradiciile n procesul de gndire att al nostru, ct i al altora. Acest principiu nu

interzice contradiciile dialectice, ci doar contradiciile gndirii incorecte, care distrug continuitatea
gndirii, ncurc cunoaterea realitii.
3. Principiul terului exclus.
Acest principiu este o adugare pentru principiul noncontradiciei dar i cel al terului
exclus. n el se exprim, la fel, determinarea gndirii, continuitatea acesteia, noncontradicia.
Fundamentul ontologic al acestui principiu este determinarea calitativ a obiectelor i
fenomenelor lumii nconjurtoare. i deci, un anumit obiect sau exist, sau nu exist, sau are relaii cu
alte obiecte, sau nu are. Formulare ontologic a principiului terului exclus este: n acelai timp i sub
acelai raport un lucru are o proprietate, sau nu o are, are o relaie sau nu, exist sau nu exist, a treia
posibilitate este exclus.
Principiul terului exclus ar putea s fie formulat astfel: dou judeci contradictorii
despre unul i acelai obiect nu pot fi concomitent false. Una dintre ele este cu necesitate adevrat.
4. Principiul raiunii suficiente.
n principiul raiunii suficiente se exprim o caracteristic de baz a gndirii corecte fundamentarea
acesteia. naintnd un gnd, i pretinznd c el este adevrat, trebuie s fundamentm adevrul su.
Calitatea de a fi argumentat este una dintre cele mai importante caliti ale gndirii logice. n cazul
cnd afirmm ceva, convingem pe alii de ceva, trebuie s demonstrm judecile noastre, s aducem
raiuni suficiente, care confirm adevrul gndurilor noastre. Stabilirea adevrului dar i a falsitii
unui gnd este posibil doar n cazul fundamentrii acestuia. Formularea ontologic a acestui
principiu: orice lucru (fenomen, etc.) exist n virtutea unui temei.
O premis important pentru funcionarea principiului raiunii suficiente este dependena
universal a unor obiecte de altele. Dac primele trei principii ale gndirii au fost formulate de ctre
Aristotel, atunci acest principiu a fost formulat de ctre Leibniz. La el acest principiu apare ca unul
universal att al existenei, ct i a cunoaterii principiul cauzalitii. Cu referire la gndire se poate
da urmtoarea formulare: nici o judecat nu poate s fie recunoscut drept adevrat fr o raiune
suficient. Suficiente sunt acele fundamente faptice i teoretice, din care judecata dat reiese cu
necesitate.

4.Gandire si limbaj:
a)Analizati relatia gandire-limbaj: Limbajul este o condiie necesar a existenei gndirii abstracte. El
apare odat cu contiina i gndirea. Limbajul reprezint materializarea gndirii n vorbirea scris i oral. Nu exist
limbaj n afara gndirii i invers. Ele se afl ntr-o unitate indisolubil. Limbajul este nveliul gndirii care poate fi
perceput senzorial, este haina lingvistic a gndurilor noastre, este acea entitate care asigur o existen evident,
sesizabil gndurilor omului.
Limbajul este predestinat s serveasc drept mijloc pentru obinerea i fixarea cunotinelor, pstrarea i
transmiterea acestora. Limbajul ndeplinete un rol foarte important, deoarece gndurile exist ntr-o form ideal fr ca s
poat s fie percepute de ctre organele de sim. Iar limbajul le confer acestor gnduri o form de cuvinte, care pot fi
percepute de ctre organele de sim.
Limbajul se utilizeaz nu doar n procesul de exprimare al gndurilor, dar i n procesul de formare al lor. n toate
domeniile activitii umane, gndurile se exprim prin limbaj

b)Elaborati caracteristici distinctive relatiei gandire-limbaj:

c)Argumentati afirmatia precum ca limbajul este un sistem conceptual de redare a realitatii
juridike:Dreptul si limbajul juridik s-au nascut impreuna,pt ca o ide juridika nu poate fi exprimata
correct decat intr-un limbaj specific stiintelor juridike.

5 Gindire si Limbaj:
1.1 Analizati relatia gindire limbaj
Gindirea nu poate fi separate de limbaj. Ele se afla in unitate, in sensul ca limbajul este
mediude formare si manifestare a gindirii, pe de alta parte limbajul exprima direct sau
indirect anumite continuturi de gindire. Astefel spus, nu gindim ginduri pur si simplu ci
gindim romaneste, ruseste,englezeste, adica intr-un limbaj. Limbajul este un sistem de
semne care semnifica continutul formelor logice ale gindirii. Acest continut se fixeaza
in limbaj far de care nu poate exista. Sint strins legate, deoarece e imposibila o gindire
in afara limbajului si un limbaj vid de orice continut de gindire. Gindirea ni se prezinta
ca un system de operatii ce are drept scop sa afle, sa descopere, sa evalueze si sa decida,
operatiilte sint formele logice ale gindirii care formeaza limbajul si se exprima prin
limba.. Prin limaj sint communicate gindurile, ideile omenesti. Noi ne gindim intr-un
anumit limbaj, ne adresam intr-o anumita limba ceea ce ne evidentiaza inca odata
legatura dinre gindire si limbaj.Trebuie totusi sa deosebim limba de limbaj. Limba
contine lexical si gramatica si este ideala, pe cind limbajul este o limba concretizata,
manifestata. Unei limbi ii corespund mai multe limbaje.Exista limbaj stiintific, limbaj
poetic, limbaj filosofic, limbaj juridic. Orice limbaj are o dimensiune argumentative.Din
punct de vedere semantic elementele oricarui limbaj sint expresiile.
1.2 Elaborati caracteristici distinctive relatiei gindire limbaj juridic.a) n legatura
cu functiile limbajului, Karl Biihler distingea trei aspecte: cel de reprezentare (a unui
obiect, a unei situatii) acela de expresie a starii subiectului si o functie de apel, la cei
care ne asculta. Acestea sunt implicate ntr-o masura mai mare sau mai mica n orice
comunicare verbala. Mai analitic, se poate vorbi de cinci functii : functiile
semnificativa, dialectica, practica, afectiva, ludica. La ele se mai adauga si functia
cathartica. n ce priveste functia semnificativa, dupa psihologul francez, ar fi vorba de
proprietatea cuvintelor de a fi n relatie cu anumite ntelesuri pe care cineva le poate
comunica altcuiva. Am putea disocia aceste aspecte n: rolul cognitiv al limbajului si
rolul sau n comunicarea semnificatiilor si a sensurilor.b) Raportul dintre gndire si
limbaj a fost subiect de controversa, existnd puncte de vedere deosebite. Conform unei
conceptii moniste, ar exista o singura realitate, limbajul fiind aspectul exterior al
gndirii, iar gndirea fiind latura lui interioara. Mentalitatea dualista contine doua
pozitii: unii considera gndirea si limbajul ca fiind functii esential diferite, vorbirea
folosind doar n a exterioriza, a comunica rezultatele obtinute de gndire n mod
independent, iar altii argumenteaza ca, desi nu sunt activitati identice, vorbirea si
rationamentul sunt interdependente, n strnsa relatie att din punct de vedere genetic,
ct si structural. Datele stiintifice adunate n ultimele decenii constituie argumente

temeinice n sustinerea celui din urma punct de vedere. Mai nti, n ce priveste lipsa de
identitate a gndirii cu limbajul, ne dam seama ca uneori avem o idee si nu gasim
cuvintele pentru a o exprima. Apoi, n timp ce vorbim, exista un control al gndirii care
supravegheaza ceea ce spunem, pentru a fi coerenti si logici. n schimb, dementii
vorbesc ore n sir, povestind lucruri absurde, ireale, la ei, lipseste stapnirea limbajului
de catre ratiune.
c) Limbajul obliga la rationalizarea si socializarea gndirii. Pentru a ne face ntelesi
trebuie sa eliminam ceea ce e prea individual, afectiv, personal, exprimarea trebuie sa
fie clara, precisa.Evolutia limbajului de-a lungul mileniilor a fost solidara cu
dezvoltarea gndirii, n mare, categoriile limbajului corespund categoriilor intelectului.
Progresul nvatarii limbajului se realizeaza concomitent cu progresul gndirii,
comunicnd, ncercnd sa elucidam altora o notiune, ne precizam noua nsine
ntelesurile, eliminam neclaritatile.
1.3 Argumentat afirmatia precum ca limbajul este sistem conceptual de redare a
realtaii juridice
Ce este realitatea juridica? Este ceea ce ne inconjoara relationat cu dreptul cu normele
de drept, este ceea ce exista la moment din punct de vedere juridic si care printr-o
metoda sau alta trebuie exteriorizat, manifestat, adus la cunostinta oamenilor. Cum alt
fel am putea exterioriza o realitate fie ea juridica sau pursisimplu realitate, decit prin
limbajul zilnic care-l utilizam pentru exteriorizarea gindurilor noastre, pentru
manifestarea sentimentelor, sau pentru publicarea unor informatii.
Limbajul vorbit
este caracterizat de prezenta unor figuri de stil retorice, fiind bogat in nuantarea
semnificarilor pri timbrul vocii, prin intensitate, prin ton. El suplineste lipsa unor
expresii explicite printr-un limbaj gestual paralel care creeaza asociatii psihologice sau
schimba intelesul expresiilor vorbite.Limbajul scris este un limbaj mai elaborat,
abundind in termeni conceptuali complecsi si care se articuleaza intr-un discurs
coeerent si sistematic. Figurile retorice, de pilda sint mai putine in cazul discursului
scris care accentueaza pe o argumentare logica, avind posibilitati mai restrinsesa
apeleze la emotie.Deci rezulta ca redarea realitatii juridice se efectueaza prin
intermediul atit a limbajului vorbit cit si scris, realitatea juridica se reda prin intermediul
oricarui limbaj, aceasta fiind una din modalitatile de baza de redarea a acestei realitati.
Doar vorbind si transmizind informatia de la o persoana la alta, fie fizica fie juridica
putem reda realitatea ce ne inconjoara. Informatia se transmite prin limbaj, prin vorbire,
prin semne si discursuri, deci intelegem prin redarea realitatii juridice, explicarea,
definirea si conceptele de baza a ceia ce ne inconjoara, a realitatii din jurul nostru fie ea
o realitate propriuzisa sau juridica.

6 Teoria termenului juridic

1.1

Relatati despre caracteristicile generale ale notiunii ca forma a gindirii ..

Notiunea este forma logica distinctiva,are o structura proprie ceea ce inseamna ca ea nu se reduce la
cuintul care o reda si nici la reprezentarea care o insoteste. Ea are 2 elemente component
:sfera,continutul. Sfera reprezinta acea dimensiune a uniei notiuni juridice care cuprinde obiectele
juridice ce alcatuiesc clasa la care notiunea se refera. Ca forma a gindirii sfera este insasi multimea
obiectelor. Continutul-reprezinta acea dimensiune a uniei notiuni juridice formata din proprietatile
comune obiectelor juridice ce alcatuiesc clasa la care se refea notiunea . o notiune este juridika numai
daca are un continut juridic. Notele ce alcatuiesc continutul unei notiuni juridice sunt de 2 feluri
Specifice ,Generale( ex) Notiunea de drept de proprietate privata are note specifice care o deosebesc
de notiunea de drept de proprietate publica si note generale ambelor notiuni cuprinse in notiunea de
drept de proprietate
1.2
Caracterizati fiecare tip de notiuni indicind criteriul de la care se obtin
Notiuni cognitive si notiuni pragmatice. Notiuni cognitive sunt acele a caror extensiune este data
in mod obiectiv si isi pastreaza intelesul in orice situatie. Notiuni pragmatice sunt cele a caror
extensiune este data de o conventie si se modifica in functie si se modifica in fonctie de contextul
socio-istoric.Notiunea de om este o notiune cognitive .
Notiuni precise si notiuni imprecise .
O notiune precisa are o extensiune bine determinate cunoastem ce obiect este desemnat ex:
om,crima,contract. Iar o notiune imprecise are o sfera care nu poate fi bine determinate deoarece
criteriile de delimitare ale sferii nu au fost stabilite concret
Notiuni absolute si notiuni relative .
Notiunile absolute sunt cele care au inteles de sine statator(avocet,infractor. Notiunile relative sunt
cele care nu au inteles decit atunci cind nu se afla in raport cu alte notiuni corelative ex-sot
sotie,drept-nedrept Notiuni vide,nevide,ideale.. Notiuni vide sunt cele care nu cuprind nici un
obiect in accentuarea lor sunt 2 feluri :notiuni logic-vide-cuprind o contradictie logica (exinfractor-nevinovat)notiuni vactual vide-care nu sunt vide. Notiuni ideale-sunt notiuni rezultate
printrun proces de idealizare ex-drept subiectiv)
1.3 Argumentati importanta notiunii pentru conceptualizarea dreptului .

Notiunea este o forma logica si are o structura proprie ea nu se reduce la cuintul

care o reda. In timpurile mai vechi dreptul avea un continut foarte bogat insa avea o
sfera mica. Insa cu ajutorul notiunii noi distingem faptul ca cu timpul continutul
dreptului sa micsorat si sfera sa largit. Micsorarea continutului dreptului sa produs
parallel cu largirea sferei deoarece odata cu aceasta modificare de continut sa facut
o largire de sfera si deea ceea notiunea are o importanta pentru conceptualizarea
dreptului pentru a a afla forma logica ..

7.Judecata juridika:
a)Relatati despre judecata juridika ca forma a gandirii: Judecata este forma de gndire prin
intermediul creia se dezvluie prezena sau absena unor caracteristici la obiecte i prezena sau

absena relaiilor dintre obiecte. Putem s deosebim judecata de alte forme logice prin faptul c n ea
se afirm sau se neag ceva despre ceva. Judecata este o form de gndire mai complex dect
noiunea, ea fiind alctuit din noiuni.Termenul judecata desemneaza un continut propozitional si are
avantajul de a reliefa deseobirea de obiecte dintre analiza logica si analiza gramaticala.
b)Indicati caracteristici ale tipurilor de judecati simple si complexe si exemplificati: Cele
mai elementare judeci sunt cele simple. Numite i atomice, aceste judeci nu includ n sine alte judeci. Ele constituie
reflectarea unei singure legturi dintre obiecte. De exemplu: Obiceiul este cel mai vechi izvor de drept, Toate persoanele
sunt egale n faa legii.
Judecile simple se mpart n diverse tipuri n funcie de caracteristicile logice: caracterul legturii logice
(calitatea i cantitatea) subiectului i predicatului, relaia dintre subiect i predicat. Judecile compuse sunt alctuite din
judeci simple i conectori logici. Se cunosc urmtoarele tipuri de judeci compuse: conjunctive, disjunctive, implicative,
echivalente i negative. De asemenea, exist judeci compuse combinate.

c)Apreciati modul in care are loc verificarea valorilor de adevar al judeactilor si modul in care
acestea sunt validate.Comparati termenul validare in drept si
validare in logica:

8.inferenta ca forma a gindirii

1.1Unele cunotine le obinem nemijlocit, cu ajutorul organelor de sim, iar pe altele mijlocit, prin
intermediul gndirii logice, fcnd concluzii din cunotinele pe care le avem. Raionamentul este o
form de gndire, prin care se obin cunotine noi din judecile existente. Judecile din care deriv
concluziile se numesc premise, iar judecata obinut, cea care reprezint cunotine noi, se numete
concluzie. Raionamentul este o operaie logic, n rezultatul creia din una sau mai multe judeci, pe
care le numim premise, deriv o judecat nou, care se numete concluzie. El este procesul de obinere
a cunotinelor, exprimate prin judeci din alte cunotine, care la fel sunt exprimate prin judeci.
Esena logic a raionamentului const n micarea gndirii de la analiza cunotinelor deja existente la
sinteza cunotinelor noi. Aceast micare are un caracter obiectiv i se determin de legturile reale
ale realitii. Legtura obiectiv, reflectat n contiin asigura legtura logic a gndurilor. Iar lipsa
legturilor obiective a realitii duce la greeli logice. Pentru ca concluzia obinut s fie o judecat
adevrat, trebuie ca premisele raionamentului s fie judeci adevrate.
1.2
Raionamentele deductive sunt acele raionamente n care concluzia decurge cu necesitate logic din
premise, adic dac acceptm anumite premise, atunci concluzia n mod obligatoriu decurge din ele.
Deducie sau raionament deductiv este raionament n care se trece de la judeci de un anumit grad
de generalitate la judeci de acelai grad de generalitate sau la judeci de un grad mai mic de
generalitate. Deducia se supune unei condiii logice: dac premisele sunt adevrate, atunci este
adevrat i concluzia. i dac ea nu satisface aceast condiie, atunci se poate afirma c raionamentul
a fost alctuit incorect.
Deducia ne permite s obinem concluzii adevrate, iar raionamentele deductive se supun unor reguli
clare, precise i ordonate sistematic. De aceea unii autori susin c logica n sens strict trebuie privit
ca studiu formal consacrat numai inferenelor deductive sau, mai pe scurt, ca teorie a deduciei.
Spre deosebire de raionamentele deductive, n care ntre premise i concluzie exist o relaie de
urmare logic, raionamentele inductive constituie aa legturi ntre premise i concluzie, n care

premisele doar confirm concluzia. Premisele doar susin concluzia, dar nu asigur adevrul ei i n
concluzia inferenei inductive se conine o informaie, care nu exista n premise.
n raionamentele inductive concluzia nu decurge cu necesitate logic din premise. De aceea
concluziile obinute nu le putem califica ca adevrate, ci ca mai mult sau mai puin probabile. Totui,
aceast afirmaie nu este valabil pentru induciile complete, n cadrul crora se studiaz toate
obiectele unei clase anumite.
Dac n cadrul raionamentelor concluzia decurge logic dintr-un ansamblu de premise, atunci n cazul
raionamentelor inductive se realizeaz sprijinirea prin premise a concluziei fr ca s o implice cu
necesitate.
n raionamentele deductive legturile dintre premise i concluzie reprezint legi logico-formale, de
aceea n cazul cnd premisele sunt adevrate, concluziile sunt cu necesitate adevrate (dac
raionamentul este alctuit corect).
n raionamentele inductive ntre premise i concluzii au loc aa legturi dup form, care asigur
obinerea mai cu seam a concluziilor verosimile atunci cnd premisele sunt adevrate.
Prin raionamente deductive un gnd se deduce din altele. Prin cele inductive se induce la un gndconcluzie. Iar n raionamentele prin analogie gndul se transpune de la un obiect la altul.
1.3
...................................
Judecatorul trebuie sa aplice o norma generala la un fapt individual. Norma trebuie sa fie inteleasa ca o
functie a formularii literare a normei si a ideii continutului. Ideea continutului ofera repere in cazul in
care norma scrisa este lacunara pentru completarea ei. Structura normei este alcatuita din 2 elemente:
descriptia faptelor reglementate si descrierea consecintei.
Obligatia impusa judecatorilor de a dezvolta silogistic rezultatul convingerilor asupra conflictelor
dintre particulari sau dintre particulari si colectivitate, devine o garantie ca judecata lor nu este un act
arbitrar, nemotivarea, adica neexpunerea deductiva a hotaririlor neprezentind un motiv legal de
desfiintare a lor.

11.Inferenta ca forma a gandirii:

a)Realatati interferenta ca forma a gandirii: Unele cunotine le obinem nemijlocit, cu ajutorul
organelor de sim, iar pe altele mijlocit, prin intermediul gndirii logice, fcnd concluzii din cunotinele pe care le avem.
Raionamentul este o form de gndire, prin care se obin cunotine noi din judecile existente. Judecile din care deriv
concluziile se numesc premise, iar judecata obinut, cea care reprezint cunotine noi, se numete concluzie.
Raionamentul este o operaie logic, n rezultatul creia din una sau mai multe judeci, pe care le numim premise, deriv o
judecat nou, care se numete concluzie. El este procesul de obinere a cunotinelor, exprimate prin judeci din alte
cunotine, care la fel sunt exprimate prin judeci.
Esena logic a raionamentului const n micarea gndirii de la analiza cunotinelor deja existente la sinteza
cunotinelor noi. Aceast micare are un caracter obiectiv i se determin de legturile reale ale realitii

b)Comparati tipuri de interferenta dupa modul de formare si relatati specificul acestora:

c)argymentati importanta interferentei de tip deductiv in drept.Formulati un exemplu:
Interferenta de tip deductive sunt acele raionamente n care concluzia decurge cu necesitate logic din premise, adic dac

acceptm anumite premise, atunci concluzia n mod obligatoriu decurge din ele. Deducie sau raionament deductiv este
raionament n care se trece de la judeci de un anumit grad de generalitate la judeci de acelai grad de generalitate sau
la judeci de un grad mai mic de generalitate. [Enes, dc, p. 68]. Deducia se supune unei condiii logice: dac premisele
sunt adevrate, atunci este adevrat i concluzia. i dac ea nu satisface aceast condiie, atunci se poate afirma c
raionamentul a fost alctuit incorect. Deducia ne permite s obinem concluzii adevrate, iar raionamentele deductive se
supun unor reguli clare, precise i ordonate sistematic. Concluziile obinute printr-un raionament deductiv sunt adevrate
i nu necesit verificare adugtoare. Fundamentul logic al adevrul concluziei unui raionament deductiv l constituie
adevrul premiselor, stabilirea ntre ele a unor relaii de gen i de specie. Cci, caracteristicile genului sunt concomitent i
caracteristici ale speciei. Sau, se poate afirma c: tot ceea ce se afirm despre toate obiectele unei clase, se poate afirma sau
nega i despre fiecare obiect n parte.
Raionamente deductive sunt importante pentru evaluri juridice, pentru opera de calificare juridic. n
raionamentele deductive legtura dintre premise i concluzie se bazeaz pe legi logice, de aceea concluzia decurge cu
necesitate din premise.

17. Interpretarea logica a legilor:

1 Relatati despre interpretarea logica
interpretarea-reprezinta procedeul logic de explicare ,cercetare sau stabilire a sensului legii.Interpretarea logica-se conf
principiilor logicii:principiul identitii,principiul non-contradiciei,principiul terului exclus,principiul raiunii suficiente:
principiul identitii- identitatea este un fel de unitate, o unitate de existen a pluralitii sau aceea care rezult din
considerareamai multor lucruri ca unul,ca atunci cnd spunem c un lucru este
identic cu sine, caz n care acelai lucru e socotit ca dou lucruri; principiul non-contradicieacest principiu e cel mai sigur dintre toate, cci el cuprinde n sinecaracteristicile artate mai sus. ntr-adevr, e peste putin ca un om si poat nchipui c unul i acelai lucru este i totodat nu este. principiul terului exclus- Principiul terului exclus stipuleaz
c dou propoziii contradictorii nu pot fi ambele false.Una din ele este in mod necesar adevrata.
principiul raiunii suficiente-Situaia adevrurilor de raiune este reglementat de principiul contradiciei, n timp ce
poziiaadevrurilor de fapt este determinat de princi piul raiunii suficiente.

.2

Dezvaluiti esenta interpretarii conventiilor si legilor

Interpretarea poate fi realizata de catre organele emitente.Interpretarea desemneaz operaiunea intelectual de stabilire a
sensului exact al normelor juridice, n vederea aplicrii lor i, deci, a soluionrii unor cauze. interpretarea este ntr-un
anumit fel o alterare a sensului normelor, uneori violent, aa cum remarca M. Djuvara, ea este necesar tocmai pentru c o
norm este un rezumat al unor cazuri .Interpretarea concret poate fi fcut de orice organ care aplic dreptul, rezultatul ei
fiind cuprins n coninutul actului de aplicare. n timp ce interpretarea general are o valoare de sine stttoare, n sensul c
nu e condiionat de soluionarea vreunui caz, cea cauzal este un mijloc de a soluiona o spe concret. De aceea nici nu
avem aici un act distinct.

3 Pentru fiecare tip de interpretare indicate regulile necesare a fi respectare in realizarea acestora
Exista interpretari in scopul de a explica continutul legii in vederea completarii continutului legii de concretizare. La
activitatea de interpretare particip mai multe subiecte cu rol diferit, soluiile la care ele ajung neavnd ns aceeai for i
valoare juridic. Pe baza acestui criteriu interpretarea poate fi oficial obligatorie i neoficial. Interpretarea oficial este
cea fcut de organele de stat competente (Parlamentul, instane judectoreti etc.); ea poate fi la rndul ei general, deci cu
valoare pentru orice fel de situaii care se ncadreaz n norm, i cauzal concret, obligatorie numai n cazul concret cu
ocazia soluionrii cruia este dat. Cea general este fcut printr-un act normativ, emis fie de organul care este i autorul
normei interpretative regula fie de un altul. n acest caz actul interpretativ face corp comun cu cel
interpretat.Interpretarea concret poate fi fcut de orice organ care aplic dreptul, rezultatul ei fiind cuprins n coninutul
actului de aplicare. n timp ce interpretarea general are o valoare de sine stttoare, n sensul c nu e condiionat de
soluionarea vreunui caz, cea cauzal este un mijloc de a soluiona o spe concret. De aceea nici nu avem aici un act
distinct. Interpretarea neoficial doctrinar nu este obligatorie, ea fiind fcut de persoane neoficiale care i exprim
astfel o opinie asupra normei. De aceea ea nici nu se concretizeaz ntr-un act, fie el normativ sau de aplicare, ci n scrieri de
specialitate. Valoarea ei este dat de puterea de convingere a argumentelor tiinifice folosite, deci este una pur tiinific. Ea
mai poate fi cuprins i n expuneri ale parlamentarilor cu ocazia dezbaterii proiectelor de legi. Dei lipsit de valoare

juridic, interpretarea neoficial nu este mai puin util, fcnd lumin asupra necesitii reglementrii respective, asupra
finalitii ei. Dei nu face parte din procesul de aplicare a dreptului, ea poate ajuta acest proces.

18. Interpretarea logica a legilor

1.1
Prin interpretare se n elege evidenierea sensului termenilor cuprini n actele juridice n general i n
lege n special. Legile conin rareori indicaii pentru interpretri. De pild art. 1 din Codul civil
prevede c legea dispune numai pentru viitor i ea nu are putere retroactiv. Deasemenea, uneori,
legiuitorul comand o interpretare restrictiv sau una extensiv, de pild atunci cnd menioneaz c o
enumerare este numai enuniativ sau, dimpotriv,cnd spune c ea este limitativ. De asemenea
interpretarea logica re un rind de metode de interpretare a legii cum ar fi: Interpretarea gramatical,
Interpretarea intuitiv, Interpretarea sistematic ,Interpretarea logic, Interpretarea hermeneutic,
Interpretarea istoric.
1.2
Interpretarea unei convenii nseamn descifrarea nelesului exact al acelei convenii. Clauzele din
convenii au nelesul direct pe care ni-l transmit cu claritate expresiile verbale ntrebuinate de pri
pentru a formula i explicita ceea ce au hotrt. Necesitatea de apela la interpretare apare numai n
mod subsidiar i excepional, atunci cnd formularea dat de pri nu este clar i conine ntunecimi
sau lacune. Interpretarea conveniei este deci o operaiune excepional i paliativ, ntruct
conveniile trebuie s fie clare, explicite i complete.
Interpretarea legilor
n domeniul interpretrii legilor se folosesc dou tipuri de metode deinterpretare: metode de
interpretare ordinar, pentru cazul n care legea este obscur sau ambigu i metode de interpretare
extensiv pentru cazul n care legea e lacunar.
I.

Interpretarea ordinar. n cadrul acestui tip de metode ntlnim n special folosirea

metodei gramaticale i a metodei logice.Metoda gramatical presupune analizarea n
elesului etimologic al noiunilor,analiza sintactic i morfologic a propoziiei, afirmarea
sensului gramatical al frazelor i clauzelor, prin sinteze ale intelesurilor lor.
a)
b)
c)
d)

II.

Interpretarea logic direct

Interpretarea logic semidirect
Interpretarea semiindirect
Interpretarea indirect

Interpretarea extensiv folosete metode asemntoare cu cele prezente ncazul

interpretrii semiindirecte fiind ns folosit n cazul n care legea este lacunar. ncazul
acestui tip de interpretare se folosesc metodele raionamentului prin analogie, a
raionamentului a pari ratione, a contrario sensu, a maiori ad minus, etc

Interpretarea poate fi:

a) Interpretatio declarativa
b) Interpretatio restrictiva
c) Interpretatio extensiva

1.3
Interpretarea ordinar
a) Interpretarea logic direct(a proprio sensu;lato sensu; stricto sensu; a generale sensu;
ratione legis stricta)
b) Interpretarea logic semidirect(pro subjecta materia; a topica;a rubrica)
c) Interpretarea semiindirect(a pari ratione si a contrario sensu; a fortiori rationae si a
maiori ad minus; ab inutilitate legis; in favore)
d) Interpretarea indirect(regula ce ne recomanda sa cautam argumente in lucrarile
preparatorii; regula autoritatii)
Interpretarea extensiv
a)
Interpretatio declarativa
b)
Interpretatio restrictiva
c)
Interpretatio extensiva
d)
Interpretare verbala
e)
Interpretare substantiala(reguli: a sensu legis; ab intentione legis; ab occasione legis; a ratione
legis; a mente legis; scopo legis; a favore; ab efficacitate legis; ab utilitate legis)

19.Interpretarea logica a legilor:

a).relatati despre interpretarea logica a legilor: interpretarea-reprezinta procedeul logic de explicare ,cercetare

sau stabilire a sensului legii.Interpretarea logica-se conf principiilor logicii:principiul identitii,principiul noncontradiciei,principiul terului exclus,principiul raiunii suficiente: principiul identitii- identitateaeste un fel de
unitate, o unitate de existen a pluralitii sau aceea care rezult din considerareamai multor lucruri ca unul,ca
atunci cnd spunem c un lucru este
identic cu sine, caz n care acelai lucru e socotit ca dou lucruri; principiul non-contradicieacest principiu e cel mai sigur dintre toate, cci el cuprinde n sinecaracteristicile artate mai sus. ntr-adevr, e peste putin ca un om si poat nchipui c unul i acelai lucru este i totodat nu este. principiul terului exclus- Principiul terului exclus stipuleaz
c dou propoziii contradictorii nu pot fi ambele false.Una din ele este in mod necesar adevrata.
principiul raiunii suficiente-Situaia adevrurilor de raiune este reglementat de principiul contradiciei, n timp ce
poziiaadevrurilor de fapt este determinat de princi piul raiunii suficiente.

b)dezvaluiti esnta interpretarilor(conventiilor si legilor): Interpretarea poate fi realizata de catre organele

emitente.Interpretarea desemneaz operaiunea intelectual de stabilire a sensului exact al normelor juridice, n vederea
aplicrii lor i, deci, a soluionrii unor cauze. interpretarea este ntr-un anumit fel o alterare a sensului normelor, uneori
violent, aa cum remarca M. Djuvara, ea este necesar tocmai pentru c o norm este un rezumat al unor
cazuri .Interpretarea concret poate fi fcut de orice organ care aplic dreptul, rezultatul ei fiind cuprins n coninutul
actului de aplicare. n timp ce interpretarea general are o valoare de sine stttoare, n sensul c nu e condiionat de
soluionarea vreunui caz, cea cauzal este un mijloc de a soluiona o spe concret. De aceea nici nu avem aici un act
distinct.

c)argumentati importanta respectari regulilor in realizarea interpretarii:

21.logica tehnicii legislative

1.1

Tehnica legislativa reprezinta un complex de metode si procedee menite sa asigure o forma

corespunzatoare continutului reglementarilor juridice.
Tehnica legislativa asigura sistematizarea, unificareasi coordonarea legislatiei, precum si continutul si
formajuridica adecvate pentru fiecare act normativ. Normele de tehnica legislativa definesc partile
constitutive ale actului normativ, structura, forma si modul de sistematizare a continutului acestuia,
procedeele tehnice privind modificarea, completarea, abrogarea, publicarea sirepublicarea actelor
normative, precum si limbajul si stilulactului normativ.
Tehnica legislativa asigura sistematizarea, unificarea si coordonarea legislatiei, precum si continutul si
forma juridica adecvate pentru fiecare act normativ.
1.2
- trecerea de la individualtatea faptelor la tipizarea lor.
Fapta este actiunea sau inactiunea pe care o savirseste un om. Orice tip de fapta este caracterizat de
anumite efecte , dintre care unele pot avea semnificatie juridica. Din momentul in care legiuitorul da
aceasta semnificatie juridica , fapta ce tip de vine juridica.
- Stabilirea efectelor caracteristice tipurilor de fapte.
- Retinerea din multimea efectelor pe acelea care angajeaza ordinea juridica a sacietatii prin
cuprinderea lor intr-o norma juridica corespunzatoare.
In sens larg ,orice eveniment de care dreptul positiv leaga consecintele juridice este fapt juridic.
In sensul strict,faptul juridic consta intr-un eveniment care are loc in mediul inconjurator de care
ndreptul positiv ataseaza consecintele juridice.
1.3
Orice norma logic juridica trebuie sa satisfaca sub aspect structural, urmatoarele cerinte:
- Stabilirea conditiilor de aplicare a normei.
- Descrierea conduitei subiectelor carora li se adreseaza norma.
- Prescrierea consecintelor pentru acel subiect care va avea o alta conduita decit aceea care este
deschisa in norma juridica.
Aceste cerinte corespund celor trei elemente care fac parte din structura normei:
1. Ipoteza: trebuie sa fie determinata cu precize. Cind ipoteza este relativ determinata tehnica
legislativa este de calitate mediocrata si indica o stare nesatisfacatoare a legalitatii in statul
respectiv.
Ea trebuie sa cuprinda:
- Subiectele de drept vizate prin norma juridica.
- Conditiile in care subiectele de drept cad sub incidenta normei juridice.
2. Dispozitia: ea poate fi
- Absolut determinata : descrie drepturile si obligatiile pe care le au partile relatiei sociale
determinate.
- relativ determinata: lasa subiectului mai multe posibilitati de actionare in limitele indicate de
insasi norma juridica.
- nedeterminata : este cea mai nesatisfacatoare, intrucit permite arbitrariul in activitatea
organilor judiciare.

3. Sanctiunea : pot fi:

- Determinate : este aceea care prescrie in mod corect si cu claritate consecintele nesocotirii
dispozitieii la care se refera sanctiunea.
- Relativ determinate : este acea care fie prescrie limitele sactiunii,fie prescrie 2 sau mai multe
optiunipe care le are organul de aplicare a legii in cazul violarii dispozitiei la care se refera
sanctiunea.
- Nederminate

22 Discursul juridic
1.1Relatati desprespecificuldiscursuluijuridic.
1.2 Analizatispecificulprocesului de elaboraresiprezentare a discursuluijuridic.
1.3 Elaboratireguli de prezentare a discursuluijuridic.
1.1Arta de a convinge un auditoriu de justete a ideilor expuse printr-o argumentare bogat, riguroas,
pus n valoare de un stil ales sta nemijolocit la baza unui dicurs de success, acesta fiind inzestrat de un limbaj potrivit
tipului de discurs.Limbajul juridic exprima acel mechanism social,abstract si stabil,bazat pe anumite repere stilistice care
are scopul de a produce necontenit mesaje noi prin intermediul unui text juridic. In asemenea ordine de idei, un text
juridic, in principiu, ar trebui sa fie inchis, adica sa nu lase localtei sau altor interpretari, pe fondul conceptelor respective,
altfel spus, pe fondul sumei de semnificatii prevazute de legiuitor. Expunerea facuta in fata unei adunari
asupra unui subiect cu scopul de a transmite celor ce asculta convingerile oratorului se
numeste discurs, acesta notiune este abordata de Mitu Movila in lucrarea Conceptarea si
formele discursului, consider acesta abordare prea ingusta pentru conceptualizarea
discursului. Astfel prin discurs intelegem ansamblul de enunturi, legate intre ele printr-o
coerentalogica, care se refera la un subiect unic, topic, si care are drept scop sa
convinga un auditoriu de justetea si veridicitatea acestui continut.Discursul juridic este o specie
a discursului care are ca obiect de studio dreptul.Genul judiciar are drept scop sa faca distinctia ntre just i injust, dreptate
versus ne dreptate, se ocupa de interesele individului, acuzand sau aparand pe cineva.n cadrul genului judiciar, oratorul
trebuie sa dezvolte rationamente puternice, sa aiba un stil simplu i precis, exact chiar, sa poata sa jongleze cu probe,
argumente, marturii. Regula principala a acestui gen este de a adapta autoritatea legilor juridice la autoritatea adevarului
de fapt ;stabileste raportul dintre adevarul de drept i de fapt.Discursul judiciar se caracterizeaza prin doua trasaturi
specifice si anume:1)Este prezentat de cele mai multe ori la timpul trecut. Discursul judiciar cuprinde totalitatea
argumentelor si conterargumenteleor ce au drept scop sa demonstreze existenta/neexistenta unor fapte juridice din
trecut.2)Face apel cu precadere la logos. Discursul juridic este format dintr-o suma de notiuni si termini ce tin nemijlocit
de domeniul juristprudentei.
1.2 Discursuljuridic trebuie sa fie elaborat in conformitate cu scopul pe care il are.Orice discurs juridic
urmareshte un careva scop de baza,conform acestui criteriu distinginduse urmatoarele tipuri de
discurs:Rechizitoriul discurs rostit de procuror inaintea instanei, prin care acuza sau incrimineaza, prezinta
imprejurarile n care s-a produs fapta i cere pedepsirea autorului n conformitate cu gravitatea faptei .Pledoaria
Discursul juridic prin care se sustine oral punctul de vedere al fiecarei parti in fata completului de judecata. Aceasta poate
fi facuta atat de partea implicata in proces, cat si de reprezentantul legal al acestuia.Memoriul discurs juridic scris pus la
dispozitia judecatorului prin care se fac anumite clarificari, expunerea unei probleme etc.Rezumatul discurs pronuntat
de presedintele unei adunari judiciare prin care rezuma dezbaterile care au avut loc.Consulatiile
in juristprudenta.Rapoartele Acestea trei sunt considerate ca accesorii ale discursului judiciar.Indiferent de tipul
discursului juridic, persoanace urmeaza sa o prezinte trebuie sa urmeze un lant logic de expunere. Astfel discursul juridic
ca si alte tipuri de discurs este format din trei elemente:1.exordiu - prima parte a unui discurs, care,

enuntand sumar
continutul acestuia, urmreste cstigarea
atentiei si bunvointei auditoriului. La aceasta etapa de obicei auditoriu face cunostinta cu
subiectul cauzei, se practica o introducere petru a putea conduce gandurile ascultatorului catre ceea ce ar urma sa fie
convins. Aceasta etapa este una foarte importanta fiind ca anume aici se stirrneste interesul ascultatorului, iar in cazul in
care acesta ramane indifferent este mult mai greu de convins pe parcursul desfasurarii discursului. 2.naratiunea
expunerea circumstantelor cauzei. La aceasta etapa vorbitorul (Avocat,Procuror, Judecator) face cunoscut
auditoriului speta cauzei pe care acestaosustine (apara, acuza, judeca). Se dezvolta ideia centrala, si se axpun
argumentele: premise.,Rationament.Concluzie.Inaintea punctelor cheie: tehnici de captare a atentiei.3. argumentare
expunerea nemijlocita a gandurilor si au scopul de a persuada. Aceasta etapa este tratata in literatura de specialitate ca
fiind cea mai importanta si cuprinde citiiva pasi esentialiEtapa prejudiciara are in componenta sa patru elemente
esentiale:a)etapa contactului direct cu rationamentele logice ce persoana aparata sau acuzata si in formarea
cit mai completa asupra situatiei (problema-de-judecat), stabilirea clara a faptelor si incadrarea juridica. b)etapa
colectarii si strangerii tuturor problemelor necesare la dosar.c)etapa documentarii asupra problemei
d)etapa finalizarii dosarului si depunerea lui la instanta competenta.Etapa judiciara:a)etapa
prepararii. b)etapa incubatiei
1.3Discursuljuridic trebuie sa fie prezentat urmind urmatoarele reguli:
a)sa aiba o pornire logica,o tema si un continut concret,logic etapizat si format.
b)sa tinda spre persuasiunea auditoriului indiferent de tipul de discurs.
c)sa aiba un orator,o persoana ce-l aduce spre desavirsire prezentindu-l.
d)sa fie format urmind principiile logicii.
e)sa nu contina propozitii ce se contrazic reciproc
.f)sa fie format corect,prin stabilirea anumitor criterii de divizare a informatiei.
g)sa fie format conform probelor strinse avute,fara a contine informatie ce duce in eroare auditoriul si
judecatorul etc.

23. comunicarea juridical

1.1
Limbajul este o condiie necesar a existenei gndirii abstracte. El apare odat cu contiina i
gndirea. Limbajul reprezint materializarea gndirii n vorbirea scris i oral. Nu exist limbaj n
afara gndirii i invers. Ele se afl ntr-o unitate indisolubil. Limbajul este nveliul gndirii care
poate fi perceput senzorial, este haina lingvistic a gndurilor noastre, este acea entitate care asigur
o existen evident, sesizabil gndurilor omului.
Limbajul este predestinat s serveasc drept mijloc pentru obinerea i fixarea cunotinelor, pstrarea
i transmiterea acestora. Limbajul ndeplinete un rol foarte important, deoarece gndurile exist ntr-o
form ideal fr ca s poat s fie percepute de ctre organele de sim. Iar limbajul le confer acestor
gnduri o form de cuvinte, care pot fi percepute de ctre organele de sim.
Limbajul se utilizeaz nu doar n procesul de exprimare al gndurilor, dar i n procesul de formare al
lor. n toate domeniile activitii umane, gndurile se exprim prin limbaj. n cadrul logicii s-a
constituit un limbaj care port denumirea de limbaj formalizat. n acest limbaj cuvintele limbajului
obinuit sunt nlocuite prin anumite litere i simboluri, acesta fiind un limbaj simbolic. n domeniul
dreptului gndurile se exprim prin limbajul juridic.
1,2

Limbajului juridic aparin reprezentanilor colii istorice de drept din Germania, n special lui J.
Grimm i F. C. de Savigny. Primul consider c dreptul i limbajul juridic s-au nscut mpreun,
pentru c o idee juridic nu poate fi exprimat corect dect ntr-un limbaj specific tiinelor juridice.
De aceea istoria dreptului este totodat o istorie a dezvoltrii i maturizrii conceptelor juridice.
Din perspectiva logicii limbajul juridic se poate diferenia n felul urmtor:
- limbajul teoretic, care este limbajul teoriilor juridice, a legilor juridice;
- limbajul empiric, aplicativ, adic limbajul analizei juridice, interepretrii normelor de drept;
- limbajul obiectual sau nivelul obiectual al limbajului juridic este sistemul de semne i
simboluri ale limbajului natural i celui formalizat care reprezint i reflect obiectele reale pe
care le cerceteaz juristul n procesul activitii juridice
Dar exista si alte tipuri de limbaje, cum ar fi:
Limbajele naturale sunt limbajele care apar n mod spontan, se constituie treptat i sunt inseparabile
de popor, care este purttorul lor. Limbajul natural este un sistem de semne care s-a constituit pe
parcursul dezvoltrii umanitii pentru a ndeplini funcia de comunicare i cunoatere. Acestea sunt,
de fapt, limbile naionale. Limbajele artificiale sunt limbajele care se creeaz de ctre oameni, n baza
limbajelor naturale, n mod contient, pentru anumite scopuri, n special, pentru a transmite exact i n
mod econom informaia, mai ales cea tiinific. Limbajul artificial este format pentru soluionarea
optim a problemelor speciale n anumite sfere ale cunoaterii. Prin crearea limbajului artificial se
soluioneaz problema cutrii mijloacelor de analiz i reflectare a rezultatelor atinse. Drept exemplu
de limbaje artificiale pot servi limbajele de programare, limbajele logicii i matematicii, limbajele de
semnalare (n sistemul transportului feroviar i acvatic), cifruri, .a.m.d. Limbajele tiinelor exacte i
socio-umane se pot considera limbaje semi-artificiale, deoarece ele includ i terminologie din limbajul
natural, dar i terminologie i simbolic special i anumite reguli de funcionare prestabilite. Limbaje
parial artificiale sunt sisteme de semne care includ semnele limbajului natural i a celui artificial. La
ele se atribuie limbajele tiinelor, de exemplu, cel al fizicii sau al dreptului.
1,3
Dreptul are nevoie de mijloace lingvistice pentru a desemna exact noiunile juridice i a exprima
corect ideile specialitilor n drept. De exemplu, pentru a-i ndeplini eficient funcia, legile trebuie s
fie impecabile att dup coninut, ct i dup form iar limbajul legilor trebuie s fie unul exact. n
domeniul dreptului, n care avem nevoie de precizie, n care nu se admite prezena paradoxurilor i a
sofismelor, se utilizeaz un limbaj semi-artificial, care opereaz cu anumii termeni cuvinte i
mbinri de cuvinte, noiuni speciale. Una dintre principalele caracteristici ale limbajului juridic este
exactitatea. Claritatea, pe lng exactitate i simplitate reprezint una dintre calitile importante ale
limbajului juridic. Dac norma juridic va fi transmis printr-un limbaj inexact, ea nu va fi neleas i
executat. Pentru acest limbaj, de asemenea, este caracteristic neutralitatea emoional: faptele i
evenimentele trebuie descrise n limbajul juridic n expresii neutre din perspectiv emoional.

24 Comunicarea juridica
Pragmatismul societii contemporane a impus luarea de atitudini asupra unor aspecte deosebite, n
cadrul unui stat de drept, n special, devin importani factorii care uneori ar prea strini acestui
domeniu. Este cunoscut c, n pofida calitii crescnde a actului de justiie, nu de puine ori unii

oameni, dei au dreptate, nu pot sau nu tiu s-i cear drepturile sale, s-i dovedeasc susinerile i
cererile legitime, ntr-un cuvnt - s comunice. De pe alt poziie ns, poate fi vorba despre calitatea
serviciilor prestate de ctre persoanele specializate n drept.
Dat fiind faptul c la moment n toate instituiile de nvmnt se ncearc accentuarea aspectului
practic al stilului de predare, considerm c un rol important n acest sens l are nsuirea abilitilor de
comunicare eficient, n general, i a celor de elaborare a discursului judiciar, n special.
n cele ce urmeaz ne vom referi la rolul comunicrii i al mecanismelor pe care acest domeniu ni le
propune. Credem c unele dintre raionamentele propuse ar putea fi de un real folos att teoreticienilor,
ct i practicienilor din domeniul dreptului. Problematica pus n discuie se impune i prin
multitudinea aspectelor practice abordate.
Pn a vorbi despre caracteristicile specifice discursului, vom prelua metoda deductiv, deci vom
ncepe cu aspectele generale ale actului de comunicare pentru ca n cele din urm s indicm aspectele
lui specifice. Astfel, nti de toate ne vom opri asupra unor principii de comunicare, care snt,
considerm, de o importan relevant i pentru actul de justiie.
n opinia noastr, principiile retorice pe care le prezint Gheorghe Mihai n lucrarea Retorica
tradiional i retorica modern snt cele de care trebuie s se in cont i pe care trebuie s le
menionm. Astfel, autorul precitat prezint i analizeaz urmtoarele principii: principiul alegerii
(haeresic); principiul comunicrii; principiul atitudinii implicate; principiul etic; principiul
veriformitii.
ncepnd cu o analiz comparat a logicii formale i a celei juridice, autorul reuete s menioneze
specificul principiilor retorice aplicate dreptului, ns, aceast specificare nu poate fi o piedic pentru a
extinde aria de aplicare a principiilor menionate. "Teorie a organizrii discursului retoric,
Persintologia studiaz principiile, regularitile structurale psiho-logice, mijloacele de comunicare i
de transfer a valorilor purtate de opiunile subiecilor n materie de soluii la probleme argumentative.
Un discurs retoric are n vedere gndirea subiectului determinat, exprimat intenionat ntr-un limbaj,
ctre altcineva, urmrind o asumare, univoc sau comunitar"1. Dup aceast specificare va meniona
c "...teoria retoricii analizeaz condiiile i mijloacele generale de convingere, prin discursul
persuasiv, seductiv i incitativ ", dar care exist doar formal, pentru c "este implicat n toate
domeniile de activitate social, la toate nivelurile...i, n mod explicit, n domeniul dreptului". n cele
ce urmeaz vom prezenta succint coninutul fiecrui principiu n parte.
Principiul alegerii, n activitatea sa de zi cu zi fiina uman este pus n situaia de a alege: de a alege o
anume activitate, un anume produs, un comportament, de a lua o anume poziie, de a merge undeva
anume etc. La nivel de comunicare avem prezent aceeai situaie de alegere. Noi gndim, vorbim,
acionm, iar ceea ce d unitate psiho-logic acestor activiti ale subiectului este principiul alegerii.
"Orice persoan fizic (de altfel, ca i orice persoan etic) nzestrat cu autonomie de gndire i voin
are discernmnt i, prin urmare, responsabilitate pentru ceea ce intenioneaz i vrea, pentru ceea ce
hotrte, aflat pe pragul alegerii ntre alternative, pentru ceea ce fptu-iete (face sau nu face)"2.
Raportat la dezbaterile judiciare, acest principiu relev poziii diverse alese de ctre subiecii implicai,
dar care snt, n consecin, i acte argumentative.
Principiul comunicrii. Acesta se axeaz pe ideea c o persoan, o instituie poate s transfere, s
comunice idei sau s emane o imagine, n cazul transferului de idei avem fie aducere impersonal la
cunotin, fie o informare intenionat cu caracter manipulator, seductiv sau incitativ, persuasiv. "Prin
comunicare se nelege att aciunea de transmitere de mesaje, ct i rezultatul aciunii de punere
dimpreun a valorii unui mesaj, n transfer nu intereseaz atitudinea emitentului fa de ceea ce
transmite el, problema esenial fiind ca receptorul s prind semnificaia mesajului..."3-zice Gh.
Mihai.

Principiul atitudinii implicate. Lrgete extensiunea, indicnd tangene nu doar ntre retoric i drept,
dar i cu domeniul psihologiei, n special cu psihologia social.
Atitudinea se caracterizeaz prin aspecte de natur afectiv, prin coninut cognitiv i intenie
comportamental. Fiind exprimate prin limbaj natural i prin manifestri individuale nonverbale,
atitudinile indic inteniile comportamentale ale subiectului i se ntemeiaz pe valorile fiecrui
individ. Astfel, acest principiu ofer diversitatea stilurilor de oratori, determinate de situaia -problem
de soluionat sau de personalitatea vorbitorului, n acest context menionm c exist oratori care
pledeaz cu discursuri structurate raional, emoional, fie prin mbinarea ambelor stiluri.
Rolul pe care l au atitudinile n cadrul comunicrii este vdit n cadrul discursului judiciar. "Principiul
atitudinii implicate enun c, n situaii determinate, acionm asupra unei dimensiuni sau alteia din
atitudini, prin a ajunge la acest echilibru; astfel, uneori este nevoie de un limbaj afectiv mai pregnant
pentru sporirea intensitii afective, ... alteori e nevoie de un limbaj probator mai pregnant pentru
ntrirea temeiurilor cognitive..., alteori e nevoie de ntrirea inteniei care poate s mpiedice
desfurarea normal a argumentrii..."4.
Principiul etic. Stabilete cerinele de natur normativ fa de discurs. Cunoscut este c n elaborarea
i prezentarea discursului retoric autorul se axeaz pe dou aspecte - cognitiv i afectiv. Aceste aspecte
snt implicate n egal msur n expunerea oral i cea scris a discursului. Nu ntmpltor, spre
exemplu, Legea cu privire la avocatur face trimitere n repetate rnduri la Codul deontologic al
avocatului.
n fond, dac ne referim la respectarea principiului etic n comunicare, atunci primul aspect vizeaz
ascultarea activ din partea persoanelor implicate n comunicare. Un alt aspect este subordonarea
opiniilor expuse valorilor, cci nu este posibil prezentarea discursului fr a ine cont de valorile
general acceptate, dar i de cele specifice mediului n care este prezentat discursul. Al treilea aspect al
principiului etic este implicarea sinceritii n discursul retoric.
Din perspectiva respectrii principiului etic, retorica ca disciplin teoretic a fost contestat i acuzat
de imoralitate din cauza c legitimeaz aprarea oricrui punct de vedere, chiar i a punctelor de
vedere opuse. Exemplu n acest context este Carneade, elevul lui Gogias, care a prezentat n faa
romanilor dou discursuri, dintre care unul demonstra utilitatea justiiei, cellalt inutilitatea acesteia,
fapt ce a ngrozit auditoriul. Dar aceast situaie este absolut normal dac acceptm faptul c retorica
este numai tehnic discursiv, n fine, un discurs este moral, dac: emitorul discursului nu ascunde
informaii utile publicului; utilizatorul nu deformeaz informaiile pe care le prezint publicului;
utilizatorul nu expune raionamente cu sens ambiguu; utilizatorul nu reinterpreteaz sau rupe de
context argumentele adversarului.
De asemeni, nu poate fi trecut cu vederea o problem ce vualat este prezent i n principiile expuse
anterior, n special dac ncercm o iniiere ntr-o teorie general a discursului prezentat n dezbaterile
judiciare. Anume: este vorba despre problema adevrului, sau principiul veriibrmitii.
Din perspectiv epistemologic, nc Aristotel spunea c o afirmaie sau o negaie snt adevrate dac
leag sau despart n mintea noastr ceea ce e legat sau desprit n realitate, despre care afirm sau
neag. Tratarea acestei probleme are incidene cu logica, deoarece se refer ia stabilirea valorii de
adevr a propoziiilor logice. Propoziiile logice posed existen n gndirea uman, iar semnificaia
acestora este redat prin intermediul propoziiilor lingvistice. Emitorul mesajelor va cuta s
foloseasc cuvinte ce redau un sens anume nu numai la nivel cognitiv, dar i afectiv.
n general, dac ne referim la termenul comunicare, acesta se refer la o legtur, unitar, biunivoc
sau multipl ntre dou sau mai multe entiti. Aceast legtur poate avea diverse forme determinate
de diversitatea subiecilor, ntre care exist un anumit gen de relaii. La fel, comunicarea poate avea loc
ntr-un singur sens, n ambele sensuri sau n mai multe sensuri, totul depinznd de sistemul de referin

la care ne raportm, n Cahiers de L' Education Naionale (nr. 65, mai 1988) se menioneaz:
"Comunicarea nu este o funcie separat, adugat celorlalte. Ea este primul nostru instrument de
munc. Toate demersurile noastre snt demersuri de comunicare".
Termenului de comunicare i snt date o mare diversitate de definiii, fiecare dintre ele specificnd o
anumit dimensiune, n general, comunicarea este interaciune, interpretare comun, relaie, aciune,
efect etc. Spre deosebire de explicaiile termenului de comunicare, n general, comunicarea juridic
implic semnificaiile elementelor structurale i relaionale ce compun sistemul juridic, n care un rol
important l are limbajul juridic. Astfel, comunicarea juridic cuprinde totalitatea procedeelor juridice
aflate la ndemna practicienilor dreptului, fiind utilizate de ctre acetia, n cadrul instituiilor
abilitate, n scopul aplicrii concrete a normelor la realitatea vieii sociale. La fel, ea poate fi definit
ca ansamblul tuturor instrumentelor, mijloacelor i procedeelor juridice aflate la ndemna avocailor i
folosite de acetia. Cu ajutorul lor, n cadrul procesului de comunicare juridic persoanele implicate
urmresc, prin interpretarea i aplicarea concret a normelor juridice la realitile vieii sociale, s
influeneze intima convingere a instanelor, dar i a celorlali actori implicai, n vederea obinerii unor
soluii favorabile pentru inculpat, realizrii actului de justiie, adic n scopul de a satisface cerinele
persoanelor interesate direct n cauza respectiv, n acest cadru, ca punct de referin i cu un nalt grad
de aplicabilitate putem invoca modelul empirico-funcionalist al lui Harold Laswell: Cine snt actorii?
Ce spun ei? Pe ce canale? Cui spun? Cu ce efecte?
De pild, dac n cazul nostru ca sistem de referin este domeniul dreptului, atunci forma general de
comunicare relev subieci, legi proprii, spaiu, timp i alte dimensiuni specifice. Adic, fiecrui sistem
i corespunde un anumit tip de comunicare, un anume tip de discurs, n ceea ce privete discursul
judiciar, acesta se caracterizeaz printr-un nalt gard de specificitate, dar i de diversitate.
Specificitatea comunicrii n domeniul jurisprudenei este determinat de acea realitate la care se
refer acest domeniu i de raporturile care l caracterizeaz, n ceea ce privete diversitatea, aceasta
este determinat de faptul c ntregul sistem social, i nu numai acesta, i aduc contribuia ia formarea
dreptului, nc din antichitate este bine cunoscut importana comunicrii juridice n cadrul sistemului
social. Ceea ce putem deduce din cele menionate este c persoana care are studii juridice sau care nc
se afl la etapa de nsuire a acestui domeniu trebuie s se creeze pe ea nsi, s-i perfecioneze
calitile personale nsuind discipline ce snt conexe cu cea a dreptului, cum ar fi comunicarea.
Definirea argumentarii
In functie de calitatea dovezilor care fundamenteaza concluziile argumentarii
Argumentarea reprezinta procesul de dovedire, demonstrare (utilizand probe sau temeiuri)
Stiinta se bizuie pe acest sens al argumentarii
Argumentarea poate fi inteleasa si ca metoda de convingere, persuasiune
Politica, retorica folosesc acest sens al argumentarii
Definirea argumentarii
In functie de persoanele care participa la procesul de argumentare
Argumentarea este o relatie intre doua persoane:
Interlocutor destinatarul argumentarii, cel care primeste argumentarea
Locutor cel care argumenteaza
De aici decurge ca, spre deosebire de rationament care utilizeaza premisele pentru a stabili
valoarea de adevar a concluziei, argumentarea utilizeaza premisele pentru a-l convinge pe
interlocutor de adevarul sau falsitatea concluziei. In acest context, pot exista concluzii aparente
(Locutorul nu este convins de adevarul sau falsitatea acestora) sau reale (Locutorul este
convins de adevarul sau falsitatea acestora)

Definirea argumentarii
In functie de structura acesteia
Un sistem de temeiuri, bine selectate si organizate, astfel incat sa poata convinge interlocutorul
sau auditoriul de adevarul sau falsitatea unei propozitii numita teza
Structura argumentarii
Argumentarea presupune existenta:
- Unei concluzii, teze, care se demonstreaza sau respinge
- Unor premise, probe, argumente, temeiuri, care folosesc pentru a confirma sau infirma
concluzia
Structura argumentarii
Cum identificam premisele?
- Exista cuvinte specifice care introduc premisele:
- PENTRU CA
- DEOARECE
- FIINDCA
- PRESUPUNAND CA
- DATORITA
Structura argumentarii
Cum identificam concluziile?
- Exista cuvinte specifice care introduc concluziile:
- REZULTA
- CONCHIDEM
- PRIN URMARE
- DECI
- IN CONSECINTA
Structura argumentarii
Exemplu de argumentare
Pentru ca toamna este frig/psi fiindca unele pasari nu rezista la frig /p, conchidem ca unele
pasari pleaca atunci cand vine toamna /c.
Ce presupune argumentarea?
Un continut: teza + temeiuri (concluzia+premisele)
Tehnici de argumentare: rationamente si organizarea propozitiilor
Finalitatea argumentarii: convingerea auditoriului cu privire la adevarul sau falsitatea concluziei
Reguli in argumentare
1. Orice argumentare incepe cu o propozitie afirmativa
2. Din neinfirmarea unui propozitii nu decurge nimic cu privire la opusa ei
3. O propozitie negativa poate fi confirmata numai prin intermediul unor propozitii
afirmative