SUBIECTE SOCIOLOGIE

1. Obiectul si vocatia sociologica. Ce este sociologia?

Sociologia este o stiinta ce se diferentiaza de celelalte stiinte sociale prin aceea ca
se "autonomizeaza" si se "revendica" in calitate de stiinta sociala fundamentala, ca
sociologie generala, ca stiinta a totalitatii sociale, a ansamblului faptelor, fenomenelor si
proceselor sociale, a multitudinilor formelor de asociere si interactiune umana.
Isi asuma o sarcina descriptiva si expozitiva a realitatii, dar si un statut
complementar de stiinta normativa, prin recursul pe care il face la legi si norme, ca
sisteme coerente de orientare si reglementare a conduitelor si relatiilor socio-umane.
Obiectul sau de studiu nu este conceput in sens exclusiv, ci impartit cu alte
discipline, fiecare dintre ele ocupandu-se de aspecte si fatete ale aceleiasi realitati societatea - din unghiuri diferite de abordare.
Vocatia sociologiei este una sociala, slujind progresul societatii.
2. Momente semnificative ale istoriei sociologice
Un prim moment semnificativ, al inceputurilor sociologiei il reprezinta reflectiile
teoretice despre om si societate ale lui H. de Saint-Simon, in care ofera premisele trecerii
de la studiul problemelor umane de o maniera conjuncturala la stiinta "pozitiva". El este
interesat de problemele pe care le ridica societatea industriala, de intemeierea unei ordini
sociale rationale intemeiate pe stiinta productiei si industriei.
Un al doilea mare moment l-a reprezentat constientizarea problemei masurarii
faptelor sociale. A. Quetelet are meritul de a fi transformat "fizica sociala" in "statistica
sociala", introducand metoda de analiza cantitativa in studierea datelor realitatii empirice.
Frederic Le Play a elaborat pentru studiul fenomenelor sociale, metodele
interviului si clasificarii, parvenind la numeroase generalizari empirice in serviciul
filosofiei sociale.
Un al treilea moment este legat de tentativele unor reprezentanti ai scolilor
istorice franceza si germana din secolul al XIX-lea (A. Thierry, Foustel de Coulange,
Lorenz von Stein, Gustav Schmoller) de a utiliza interpretarea sociologica in analiza
institutiilor si factorilor culturali si economici ai devenirii umane.
Un al patrulea moment semnificativ pentru constituirea sociologiei ca stiinta il
reprezinta conceptia despre praxis a lui Karl Marx si Friedrich Engels. Viziunea lor
sociologica, opereaza prin accentuarea determinatiilor economice ale vietii sociale, prin
aplicarea unei matrici a dezvoltarii istorice avand in centrul ei lupta claselor sociale,
antagonismul dintre acestea in jurul proprietatii asupra mijloacelor de productie, fiind
cheia intelegerii tuturor celorlalte raporturi sociale dintre oameni, a relatiilor politice si
functionarii ideologiilor.

!!!

3. Capitolul de metodologie sociologica

Metodologia poate fi definita ca studiul sistematic al metodelor utilizate de o

stiinta, incluzand analiza lohica a procesului de cercetare si de evaluare critica a
achizitiilor sale fundamentale.
Prin metoda sociologica se intelege aplicarea principiilor fundamentale ale
stiintei in campul sociologiei, in vreme ce tehnica este o procedura specifica cu care
sociologul culege si ordoneaza datele ce-l intereseaza.
Daca in general se poate spune despre conceptele pe care le utilizeaza sociologia
ca trebuie sa aiba si o pronuntata sarcina empirica, aceasta inseamna ca ele nu trebuie sa
fie atat de abstracte incat sa nu poata fi folosite in cercetarea concreta sociologica. Daca
exista un deficit de claritate conceptuala, calitatea rezultatelor va avea de suferit.
Procesul prin care se verifica imediat claritatea conceptelor este masurarea.
Pentru a rezolva problema corespondentei dintre concept si realitate empirica, o
solutie, aparent radicala, este operationalizarea. Pe aceasta cale se poate trece de la
luarea in considerare a conceptelor izolate la examinarea conceptelor in inter-relationarea
lor.
Conceptele trebuie sa fie transformate in variabile masurabile. Variabila a fost
definita ca o caracteristica sau trasatura ce se schimba sau are valori diferite in conditii
diferite (Goodman). Exemple: varsta, sexul, clasa sociala.
Exista anumite variabile ce le influenteaza pe altele (variabilele independente).
Variabilele care sunt influentate sunt variabilele dependente. Daca variabilele se schimba
impreuna, ele sunt corelate.
Daca variabila A creste/descreste si variabila B creste/descreste, este vorba
despre viariabile corelate pozitiv. Daca variabila A creste/descreste si variabila B
descreste/creste, vorbim despre variabile corelate negativ.
Ipotezele pot fi descriptive (se refera la distributia unei variabile sau la
determinarea valorii ei) si relationale (pun in relatie mai multe variabile).
Cercetarea sociologica este un proces de identificare, de investigare a unei
probleme sociale in vederea obtinerii de date relevante despre aceasta cu ajutorul unor
metode si tehnici stiintifice proprii sau imprumutate.
Etape:
a) definirea problemei, delimitarea temei de cercetare, formularea acesteia intr-o
terminilogie stiintifica adecvata;
b) examinarea bibliografiei aferente temei de cercetare, stabilirea reperelor
teoretico-metodologice, identificarea conceptelor-cheie;
c) operationalizarea conceptelor folosite, avansarea de ipoteze, prefigurarea
eventualelor relatii intre variabilele avute in vedere;
d) elaborarea unui plan de cercetare si alegerea metodelor, tehnicilor care vor fi
aplicate;
e) colectarea datelor, inregistrarea informatiilor;
f) analiza datelor, verificarea ipotezelor de lucru, interpretarea rezultatelor
cercetarii;

g) formularea de concluzii si propuneri in cadrul unui raport destinat unui

beneficiar sau care va fi dat publicitatii.
Metodele folosite pot fi formale (statistici, interviuri, chestionare, experimente) si
informale (valorifica traditia descriptiva generala a stiintelor - exemple: metoda
etnografica, studiile privind comunitatile umane).
Clasificarea metodelor:
observatia sociologica
Metoda de obtinere a datelor despre o situatie, o manifestare de viata sociala prin
intermediul simturilor, cu scopul de a verifica anumite ipoteze de cercetare, pentru a
descrie sistematic si obiectiv un obiect de studiu.
Se poate prezenta ca observatie documentara, observatie directa extensiva si
observatie directa intensiva. (M. Duverger)
Dupa gradul de implicare al observatorului in viata grupurilor umane studiate, R.
L. Gold distinge intre: observatia completa, observatia prticipanta (cercetatorul
reuseste sa se faca acceptat ca membru al grupului studiat), participarea observanta
(cercetatorul este deja membru al grupului) si participarea completa (membrul
grupului nu dezvaluie rolul de cercetator). In cazul observatiei nonparticipante,
observatorul ramane exterior si strain grupului studiat. Observatia cvasiparticipanta
presupune ca observatorul sa participe la anumite activitati de grup.
ancheta sociologica
Metoda de cercetare a realitatii sociale bazate pe tehnici de culegere a datelor cu
ajutorul intrebarilor puse de cercetator si raspunsurilor furnizate de subiectii interogati.

Aceasta metoda utilizeaza:

- tehnica chestionarului (formular standardizat ce cuprinde un numar de intrebari dispuse
intr-o anumita succesiune vizand acele aspecte de interes pentru investigator care au
legatura cu ipotezele de cercetare avansate si pe care tinde sa le verifice din punct de
vedere cantitativ)
Din punctul de vedere al continutului, chestionarele cuprind trei mari tipuri de
intrebari:
a) factuale (referitoare la caracteristicile socio-demografice ale subiectilor
interogati);
b) date de comportament (referitoare la modul in care subiectii actioneaza si
reactioneaza in raport cu anumite cauze sau situatii);
c) date referitoare la opinii, asteptari si motivatii.
Intrebarile pot fi deschise (libertate de raspuns; riscul furnizarii raspunsurilor
neformalizate, in cantitate mare, ce ingreuneaza prelucrarea; grad sporit de
spontaneitate), inchise (raspunsuri prestabilite, subiectul putand doar sa aleaga intre
alternativele propuse pe cea care crede ca exprima cel mai bine punctul sau de vedere) si
structurale (raspunsuri alternative fixate ce ofera posibilitatea de a alege pe baza unor
cunostinte deja acumulate).

Dupa modul de completare, chestionarele pot fi autoadministrate (completarea

raspunsurilor revina in totalitate subiectului, fara nicio interventie din afara - exemplu:
chestionarul expediat postal) sau interviuri pe baza de chestionar (administrat de un
operator de teren sau investigator calificat).
- tehnica interviului (conversatie intre intervievator cu ajutorul unui ghid de
interviu/chestionar si subiectul intervievat)
Interviul poate fi liber (condus pe baa unui simplu ghid de interviu ce precizeaza
temele urmarite) ori non-structurat/semi-structurat (intrebarile din chestionar sunt, in
mare parte, deschise).
Esantionarea reprezinta prelevarea unui procentaj mic de populatie dintr-un grup
de ansamblu asupra caruia sunt aplicate tehnicile de investigare.
Tipuri de esantionare:
aleatorie (se stabileste o marja de eroare; in general de plus/minus 3%; volumul
minim este de circa 1100 de persoane; se aplica raportarea totalului populatiei la
volumul esantionului);
pe cote (presupune stabilirea criteriilor de esantionare - caracteristicile cele mai
relevante ale unitatilor sociale).
Experimentul consta in analiza actiunii unor variabile independente asupra unor
variabile dependente intr-o situatie aflata sub control in vederea verificarii de ipostaze
cauzale.
Studiul documentelor sociale are in vedere obiecte sau texte ce ofera informatii
despre viata sociala trecuta sau prezenta a colectivitatilor umane. Exemple: statistici,
recensaminte, legislatie, documente neoficiale - scrisori, jurnale intime, biografii sociale.
4. Structura si functie in sociologie 5. Status si rol in sociologie
6. Structura sociala. Concepte de status si rol.
H. Spencer considera ca structura este rezultatul unui proces de diferentiere a
partilor constitutive ale unui organism social global in organe individualizate, a caror
subzistenta este posibila gratie interdependentei lor mutuale in functie de intreg.
Procesul prin care devin functionale partile unui intreg este numit organizare, iar
rezultatul sau este insasi structura.
Emile Durkheim considera ca structura este substratul de norme constante si
generale prezente in societate. Exista astfel o structura globala si mai multe structuri
partiale, coexistand intre ele.
In viziunea marxista, termenul de structura este rezervat ansamblului raporturilor
de productie care subintind si relatiile sociale.

Pentru Parsons, conceptul de functie este unul fundamental pentru intelegerea

tuturor sistemelor vii.
R. K. Merton face distinctia intre functiile manifeste (consecinte obiective ale
unui sistem, prevazute, voite si recunoscute de participantii la interactiune) si functiile
latente (cele care nu sunt vizibile). O alta distinctie posibila este cea dintre eufunctiuni
(functii pozitive) si disfunctiuni (functii negative).
Alti sociologi precum W. J. Goode a definit si o alta serie de activitati ce nu
comporta in particular consecinte asupra starii sistemului, nefiind nici disfunctionale, nici
eufunctionale - functii neutre sau nule.
Conceptele-cheie de status si rol au permis sociologiei sa ofere un model
explicativ si operational la nivelul cercetarii structurii sociale.
Odata cu Max Weber care a avansat termenul de "ordine legitima" si care poate fi
considerat un echivalent al structurii sociale, in prim plan apare interactiunea intre
indivizii purtatori de statusuri si roluri constitutive, campul si substanta relatiilor
sociale.
T. Parsons a relevat faptul ca raportul status-rol subzista prin cel dintre
structura si functie, in cadrul unui sistem de interdependente centrate pe personalitate,
cultura si societate.
Statusul desemneaza pozitia intr-un sistem social ce implica asteptari reciproce
de actiune din partea celor care ocupa alte pozitii in aceeasi structura, avand o
semnificatie psihologica si sociala.
Existenta unui individ intr-un sistem social se manifesta prin diversele functii ale
sistemului. Orice status este parte a unui sistem functional al sistemului si nu numai. El
este o expresie a scalei de valori a societatii.
R. Linton face distinctia intre statusul prescris, cel care poate fi anticipat si este
ocupat de un individ fara legatura cu caracteristicile ce-l diferentiaza si statusul
dobandit, care presupune calitati speciale si poate fi ocupat prin competitia cu altii.
Criteriile pentru atribuirea statusului pot fi sexul, varsta, rudenia sau diferiti
factori sociali. C. I. Barnard a stabilit cinci tipuri de diferente si nevoi care formeaza
conditiile in care se origineaza sistemele de status:
diferentele intre abilitatile indivizilor;
diferentele intre dificultatile inerente unei sarcini, misiuni, activitati;
diversitatea importantei diferitelor tipuri de munca;
dorinta unui status oficial ca instrument de actiune sociala sau organizatorica;
nevoia de protectie a integritatii persoanei, atribuindu-i acesteia un status care sa
fie la inaltimea capacitatilor sale.
Fiecare individ ocupa de-a lungul existentei sale mai multe statusuri. Indiferent
de numarul si calitatea pozitiilor, el ocupa un status distinct in comunitate sau societate status-cheie.

Orice status implica trei tipuri generale de comportament din partea celui care
detine respectivul status:
a) solicitat;
b) interzis;
c) permis.
Pot aparea, deci, doua tipuri de conflicte: un conflict intre statusurile unei
persoane si un conflict intrastatus.
Unele statusuri sunt exprimate simbolic prin vestimentatie, insemne exterioare,
titulatura, privilegii.
Rolul reprezinta aspectul dinamic al statusului.
Din punct de vedere social, individului ii este asociat un status pe care el il detine
in relatiile cu alte statusuri. Cand acesta uzeaza de drepturile si indatoririle ce constituie
statusul, el indeplineste un rol.
Thomas Hobbes folosea termenul de "structura sociala" pentru a descrie statul
ca un organism artificial.
Structura sociala a unei societati poate fi definita ca ansamblul relatiilor
(interactiunilor) dintre oameni, avand in vedere o anumita matrice care evidentiaza
principiile structurante, persistenta, stabilitatea acestui ansamblu.
Oamenii desfasoara o multitudine de activitati in cadrul carora ei relationeaza si
isi definesc status-rolul. Aceste activitati specifice (economice, politice, culturale) sunt
tributare unor modele de structurare diferite.
Principii, factori si criterii structurante:
rudenia, casatoria, originea etnica, apartenenta nationala, credinta;
factori demografici, economici, politici, culturali.
7. Grupuri sociale
Grupul social este acea grupare umana care, indiferent daca este constientizata
sau nu, are cateva caracteristici definitorii:
orice grup este alcatuit dintr-un numar mai mic sau mai mare de persoane care au
calitatea de membru;
intre membrii grupului se stabilesc o multitudine de relatii psihologice,
sociologice;
membrii grupului si grupul ca intreg desfasoara anumite activitati la care participa
in modalitati specifice toti memebrii grupului;
membrii grupului au, impreuna, anumite norme si valori comune impartasite si
respectate in proportii diferite de catre toti membrii grupului;
orice grup este caracterizat printr-o structura proprie;
orice grup presupune o anumita structura ierarhica interna;
orice grup are un anumit mecanism propriu de control si de presiune asupra
membrilor, de presiune spre conformare, respectarea normelor si valorilor
grupului etc.

Generalitati
Exist mai multe tipuri de clasificari ale grupurilor, potrivit mai multor criterii
pe care le utilizam in raportarea la grupuri.
O prima tipologie este aceea care face distinctia intre grupurile primare si
grupurile secundare. Grupurile primare sunt grupuri de tipul fata in fata, grupuri in
care membrii comunica direct, nemijlcit, avand o forta persuasiva cu totul deosebita
(exemple: familia). Grupurile secundare desemneaza forma opusa grupurilor primare,
grupurile care nu se bazeaza pe interactiuni afective, sunt adesea grupuri de interese sau
profesionale, care au in mod uzual scopuri precise si in care de cele mai multe ori
interactiunile sunt mijlocite de instrumente (exemple:un grup de studenti care sunt pusi sa
rezolve o sarcina la seminar).
O alta distinctie este aceea intre grupuri formale i informale. Grupurile
informale sunt acele grupuri care sunt rezultatul asocierii unor indivizi in urma unor
relatii preferentiale, interpersonale si care nu dezvolta niciun fel de structuri oficializate.
Gruprile formale pot actiona in afara si individual de grupurile formale, fie in interiorul
acestora. Din punct de vedere sociologic, o importanta aparte o au grupurile informale.
O alta clasificare este cea care face distinctia intre grupurile de apartenenta si
cele de referinta. Grupurile de apartenenta sunt grupurile la care apartinem la un
moment dat. Grupurile de referinta sunt cele din care nu facem parte, dar totusi luam
ca referinta valorile, normele si/sau simbolurile acestora.
8. Conceptele de "socializare" si "interactiune" (retele sociale)
Termenul de socializare desemneaza procesul prin care un nou membru al unui
grup social isi insuseste valorile, normele, asteptarile si comportamentele ce vor fi
impartasite cu ceilalti in cadrul vietii de grup. Este un proces care se intinde pe parcursul
intregii vieti a individului.
Socializarea poate fi raportata la procesul invatarii prin:
"referire la altul" (agentii socializarii: parinti, invatatori);
"referire orizontala" (grupul de aceeasi varsta, clasa sociala);
"referire cronologica si longitudinala" (trimitere spre viitor).
Socializarea primara se infaptuieste in primii ani de viata, perioada in care se
constituie structura de baza a personalitatii fiecaruia. Socializarea secundara consta intr-o
orientare si o specializare in vederea asimilarii rolurilor pe care individul le va indeplini
succesiv.
Agentii de socializare sunt elementele responsabile cu transmiterea normelor,
valorilor si modelelor de comportament care actioneaza asupra indivizilor. Agentii de
socializare actioneaza fiecare in parte, dar si in concordanta unii cu altii.
familia;
scoala;
grupul de prieteni;
mass-media;
biserica, asociatiile voluntare, partidele politice, sindicatele.

Interactiunea sociala este procesul prin care indivizii si/sau grupurile se

influenteaza reciproc printr-un transfer permanent de idei, sentimente, reactii, fiind insasi
substanta vietii sociale.
Interactiunea este conditia fundamentala pentru dezvoltarea psihica a individului,
pentru socializarea sa si invatarea rolurulir sociale.
Eubank a identificat doua mari tipuri de interactiune:
a) cea mare conduce la opozitie (conflict, competitie);
b) cea care conduce la acord (combinatie, fuziune - prezinta un grad de
continuitate, egalitate si asemanare intre protagonistii procesului).
La inceputul unei relatii, fiecare participant isi releva diferitele fatete ale
personalitatii sale, observa cum reactioneaza ceilalti la toate aceste aspecte si valorizeaza
trasaturile personalitatii celorlalti. Daca exista probe gratificante, reciproc convenabile,
interactiunea continua; daca nu, ea se intrerupe. O interactiune negratificanta (apare
atunci cand se manifesta dorinte egoiste de satisfacere doar a propriilor interese) poate
deveni conflictuala.
Interactiunea constituie un proces circular. Ea nu se produce doar intre doi
indivizi, ci si intre individ si grup sau intre doua sau mai multe grupuri.
Abordarea dramaturgica este o tentativa de a concilia punctul de vedere structural
al interactiunii sociale cu abordarea mai flexibila a interactiunii simbolice.
Etnometodologia se axeaza pe modalitatile cu care oamenii se straduiesc sa
inteleaga realitatea sociala pe baza ipotezelor fundamentale gratie carora ei insisi isi
regleaza comportamentul intr-o situatie data.
"Justitia distributiva" este un concept avansat de Homans potrivit caruia oamenii
se asteapta sa primeasca beneficii de pe urma interactiunii sociale, proportionale cu
costurile implicate de o astfel de situatie.
Noile relatii sociale care se formeaza in urma interactiunii poarta numele de retele
sociale. Retelele sociale sunt constituite dintr-o multitudine de relatii, avand intensitati si
extensii diferite.
Daca la nivelul unei comunitati, retelele sociale sunt independente, fragmentate si
nu comunica intre ele, organizarea si valorificarea resurselor respectivei comunitati au de
suferit. in caz contrar, odata constituite, retelele au tendinta de a prescrie roluri sociale,
de a impune standarde actionale.
Caracteristici definitorii:
densitatea - data de procentajul legaturilor posibile ce ar putea fi create intre
membrii efectivi ai retelei;
accesibilitatea - vizeaza numarul de legaturi intre grupuri de doi indivizi dintr-o
retea. Cu cat densitatea e mai mare, cu atat accesibilitatea e mai mare.
sfera de cuprindere a retelei este data de numarul de contacte directe pe care
fiecare individ le are in cadrul unei anumite retele.
9. Controlul social
Controlul social priveste nemijlocit problema ordinii sociale, se refera la
conditiile ce marcheaza regularitatea si previzibilitatea conduitei umane, la mentinerea
echilibrului elementelor constitutive ale societatii.

Controlul social poate fi echivalat cu "toate procesele de mediere prin care

societatea si grupurile ce o compun influenteaza conduita membrilor in conformitate cu
normele colective" - Roncek, Warre.
Tipurile principale de control social sunt: obiceiurile si opinia publica, dreptul,
religia, morala, educatia, cunoasterea, stiinta, sistemul de instruire si sistemul politic,
bisericile si institutiile religioase, familia. (T. Bottomore)

Modalitatile controlului social:

controlul constient - scopul sau este de a obtine de la indivizii controlati un
anumit nivel de conformitate (exemple: publicitate, propaganda, legi emanate din
parlament, decizii ale tribunalelor);
controlul inconstient - este un control real, dar cauzal, fara interventia/initiativa
sursei stimulului ce evidentiaza o conduita complacenta (exemple: sugestia,
obiceiul, codul moral);
controlul personal - exercitat de persoane vii/moarte (marile figuri
istorice/politice/religioase), realizandu-se in prezenta lor sau a operelor lor
vizualizate;
controlul de grup - actioneaza atat la nivelul grupurilor primare, cat si secundare;
controlul situational - caracterizeaza anumite situatii sociale;
controlul formal, neorganizat, neoficial si neinstitutional (legende, mituri,
proverbe, traditii);
controlul institutional - ansamblu de consemne sociale constituite si organizate in
timp pentru mentinerea ordinii sociale si functionarea fiecarui sector al vietii
sociale, prin stabilirea de stardarde, bazate pe considerente morale imperative;

Natura controlului:
- negativa: procesele care, in mod deliberat, inhiba sau interzic forme de comportament
antisocial;
- pozitiva: procesele intentionale de inducere, stimulare, motivare, generand o conduita
dezirabila si sanatoasa.
Obiectivele controlului social:
a) profitoare, speculative, pradatoare - care vin in contradictie cu interesele
celorlalti indivizi sia le grupurilor;
b) controlul reglator de mentinere - folosirea de tehnici si instrumente de control
in interesul societatii, mentinerea ordinii sociale la un nivel minim;
c) controlul reorganizator - in scopul reformarii ordinii sociale.
10. Schimbarea sociala
Schimbarea este o componenta intrinseca a existentei sociale.

Sociologul P. A. Bardis grupeaza opt orientari teoretice:

evolutionismul/schimbarea sociala uniliniara;
evolutionismul discontinuu;
scoala dihotomica;

schimbarea sociala finalista;

schimbarea sociala in zig-zag;
schimbarea sociala neregulata;
schimbarea sociala in spirala;
schimbarea sociala ciclica.

Elementele comune ale continutului procesului de schimbare sociala vizeaza

trecerea de la o societate preponderent traditionala, la una contractuala si rationala, ce
presupune totodata o reconstructie institutionala in lumina unor principii rationale si
etice.
Perspectiva structural-functionalista propune conceperea schimbarii sociale ca un
proces de ajustare a unei matrici structural-functionale in vederea eliminarii disfunctiilor,
proces care se caracterizeaza prin continuitate.

Strategiile schimbarii:
vizeaza modul de difuziune a inovatiilor, de persuasiune si propaganda;
se refera la discrepanta cognitiva;
evaluarea actiunii colective in comunitati sau a tehnicilor puterii, a formelor de
manipulare a tehnicilor proiective si de elaborare a proiectelor de schimbare
sociala.

Aspectele sociale definitorii ale schimbarii se grupeaza in jurul unui nucleu

central, comun societatilor industriale moderne - rationalitatea structurilor tehnologice si
economice.