Intre Sacru si Profan

Predica de pe munte consemnata de evanghelistul Matei in capitolele 5-7, este cu

adevarat fascinanta. Cu fiecare meditatie primesc o alta lumina ce se transforma apoi intro lectie de viata. Ultima lectie se regaseste in urmatoarele cuvinte de aur rostite de insusi
Mantuitorul:
O cetate asezata pe un munte nu poate sa ramana ascunsa. Si
oamenii n-aprind lumina ca s-o puna sub obroc, ci o pun in sfesnic
si lumineaza tuturor celor din casa. Tot asa sa lumineze si lumina
voastra inaintea oamenilor, ca ei sa vada faptele voastre bune si
sa-L slaveasca pe Tatal vostru, care este in ceruri.
(Matei 5:14-16)
Privite dintr-un alt unghi, aceste metafore ne vorbesc despre realitatea vietii cotidiene,
acolo unde teoretic, lucrurile in lumea noastra se impart intre sacru si profan, intre
spiritual si firesc, intre biserica si restul. Undeva in istoria omenirii s-a produs aceasta
schisma nedorita si anume ruperea dintre curtea paganilor si sfanta sfintelor.
Muzica, arta, poezia, meditatiile, atitudinea si insasi ideile se impart in cele doua lumi.
Petrica Lascau a observat acest lucru atunci cand scrie ca spunem uneori cu prea grabita
dezinvoltura ca un anumit lucru este firesc sau lumesc, cum si spunem la fel de
superficial ca altele sunt duhovnicesti sau sacre.
Ori Isus Hristos prin predica de pe munte (si nu numai) ne trimite un alt mesaj. Mesajul
este important deoarece Dumnezeu in suveranitatea Sa decide sa-l pastreze si sa-l
transmita posteritatii intr-o forma scrisa. Care este acesta? Autenticitatea vietii noastre
spirituale este probata nu cand savarsim gesturile religiei exterioare, ci cand
aplicam credinta la viata cotidiana. Pe scurt, nu exista o demarcatie intre sacru si
profan!
De la felul in care ne purtam cu semenii (familia, prieteni, vecini, colegi) pana la modul
in care ne valorificam timpul, cheltuim resursele materiale si ne indeplinim datoriile
cotidiene, toate ne vorbesc despre ce fel de crestini suntem. Disciplinele spirituale
precum rugaciunea, postulsi studiu ne aduc in postura in care putem primi putere de la
Dumnezeu. Viata de zi cu zi ne arunca in arena care este locul unde se dovedeste aceasta
putere. Daca disciplinele spirituale nu-mi afecteaza viata si activitatea zilnica, deduc ca
pe undeva lumina lui Hristos se pierde sau este nabusita. Acel loc este cel mai probabil
obrocul propriei mele ipocrizii si a propriului egoism.
In cartea sa, Susana Wesley. The Mother of John and Charles Wesley, Arnold Dallimore
scrie urmatoarele cuvinte:
Sfintirea nu depinde de schimbarea activitatilor noastre, ci de
faptul ca facem, de dragul lui Dumnezeu, ceea ce facem in mod
obisnuit de dragul nostru. Metoda cea mai buna [] de a ne

apropria de Dumnezeu este sa ne ducem la indeplinire indatoririle

cotidiene fara sa ne gandim ca le facem oamenilor pe plac, ci pur si
simplu din dragoste fata de Dumnezeu.
In acest context cuvintele apostolului Pavel sa facem totul ca pentru Domnul au o
semnificatia eterna. Pentru crestin, orice lucrul, eveniment, sau criza devine o noua
oportunitate de a-si confirma chemarea la sacralitate. Asa sa ne ajute Dumnezeu!