Sunteți pe pagina 1din 8

Operatiuni in contrapartida

Tranzactiile in contrapartida sunt operatiuni comerciale care se deosebesc de cele clasice bazate pe
vanzare-cumparare, care presupun atat transferul marfurilor cat si a banilor, prin aceea ca prestatiile celor
doi parteneri se realizeaza in marfuri (sunt afaceri ce se deruleaza dupa principiul marfa marfa).
1 Continutul si functiile contrapartidei
Operatiile in contrapartida s-au practicat din cele mai vechi timpuri, capatand un ritm si o importanta
mai mare dupa al doilea razboi. Ca urmare a ritmului rapid de crestere din ultimele doua decenii, ponderea
acestor operatii a ajuns, conform estimarilor OMC la circa 20% din comertul mondial. Analiza trasaturilor
specifice ale acestor operatii ne dezvaluie o serie de elemente care ne ajuta sa intelegem mecanismul de
functionare a lor:
a) combina mai multe operatiuni comerciale traditionale cu altele de data recenta
(intermedieri, cooperare, etc)
b) afacerile de acest gen sunt practicate de firme specializate in calitate de reprezentante,
agenti de comercializare internationala, firme care actioneaza pe cont propriu, etc.
c) au un grad ridicat de complexitate, fiind insotite de numeroase riscuri comerciale si
necomerciale.
d) necesita inalta pregatire, abilitate, experienta, valorificate in conditii comerciale favorabile
pe mai multe piete.
Principalii factori de expansiune a acestor afaceri sunt:

nevoia de valuta convertibila

escaladarea unor bariere comerciale discriminatorii

atenuarea caracterului rigid al conventiilor si acordurilor comerciale

obtinerea unui loc mai bun in comertul mondial

realizarea unor interese de politica comerciala si valorificarea unor stocuri de marfuri greu
vandabile

decalajele internationale in domeniul comercializarii si inechitatile existente in acest domeniu

amploarea si complexitatea sporita a actelor si faptelor de comert international

folosirea mai buna a resurselor umane si materiale.


Esenta acestor operatii are la baza principiul marfa plateste marfa si consta in schimbul reciproc de
marfuri fara utilizarea reala a mijloacelor de plata.
Operatiile in contrapartida pot fi definite ca acele operatii care presupun reducerea sau eliminarea
modalitatilor si instrumentelor de plata traditionale si inlocuirea lor cu schimburi reciproce de marfuri si
servicii. Prima forma de manifestare a contrapartidei a fost trocul adica schimbul de marfa contra marfa,
ea evoluand odata cu economia mondiala. Aceasta forma de comert a proliferat mai ales in perioadele de
instabilitate monetara. Astazi, contrapartida este privita ca o solutie pentru reducerea efortului si a riscului
valutar, care au devenit elemente de conditionare ale reusitei unei afaceri. Principala ratiune a acestor
operatii este de a reduce sau elimina platile nete in valuta intre partenerii apartinand unor tari diferite.
Dintre avantajele care au determinat extinderea schimburilor in contrapartida enumeram:

depasirea problemelor legate de instabilitatea monetara, determinata de flotarea generalizata a


cursurilor valutare, si de lipsa lichiditatilor internationale

costul creditelor internationale foarte ridicat face ca operatiile in contrapartida sa permita


suplinirea lipsei de resurse financiare si inlocuirea creditului in valuta cu un transfer de marfa
(credit comercial)

ofera avantajul unor eforturi investitionale mai mici pentru parteneri, prin angajarea unor
operatiuni comerciale de cooperare in productie

ofera posibilitatea dezvoltarii relatiilor reciproce dintre state prin realizarea contrapartidei la
nivel global (clearing)

ofera posibilitatea practicarii unui comert mai ieftin, in sensul ca, contrapartida necesita o
activitate de marketing mai redusa

posibilitatea evitarii barierelor protectioniste.


Cu toate aceste avantaje, desfasurarea comertului in contrapartida implica si aparitia unorlimite sau
inconveniente:

echilibrul care exista intre partenerii care practica contrapartida se poate deteriora in timp,
datorita faptului ca, volumul de marfuri de care dispune fiecare poate fi inegal ca si cantitate si
valoare

compensarea valorica a unor marfuri poate fi destul de greoaie, fapt care va distorsiona, in
sensul reducerii, fluxul comercial de marfuri

posibilitatea ca unii parteneri din tari dezvoltate sa ofere marfuri depasite din punct de vedere
tehnic partenerilor din tari mai putin dezvoltate, solicitandu-le in schimb cantitati importante de
materii prime

influenta negativa asupra raportului de schimb.


Trebuie precizat faptul ca, la nivelul anilor 70 specialistii apreciau ca operatiile in contrapartida
raspund unor motivatii conjuncturale. Cu toate acestea, analizand evolutia fluxului comercial de marfuri si
servicii s-a constatat ca, acest gen de operatiuni raspunde unor motivatii economice mult mai profunde. Este
semnificativ faptul ca, daca in 1970 numai circa 12 tari utilizau in mod curent aceasta practica, in
anii 90 numarul participantilor a crescut la peste 100. Domeniile in care se manifesta cu preponderenta sunt
cele industriale, comertul cu masini, utilaje, instalatii, tehnologie.
Analiza acestor operatii in cadrul comertului mondial trebuie sa porneasca de la o clasificare a lor
dupa urmatoarele criterii:
a) in functie de nivelul la care se realizeaza:
operatiuni in contrapartida la nivel de firma
operatiuni la nivel de grupuri de firme sau ramura economica (barter)
operatiuni la nivel de state (clearing)
b) dupa numarul participantilor la afacere:
operatiuni in contrapartida bilaterale
operatiuni in contrapartida multilaterale
c) dupa gradul de compensare prin marfa si/sau servicii:
compensatii, care elimina total moneda din afacerea comerciala
operatiuni paralele, in care o parte din afacere include moneda ca termen de schimb, iar restul
opereaza in schimburi reciproce.
Pentru ca operatiile in contrapartida sa fie avantajoase pentru toti partenerii, trebuie realizat un cadru
contractual riguros. In practica, apare posibilitatea utilizarii unui singur contract pentru ambele fluxuri de
marfa, sau a doua contracte diferite, dar legate (unul de export si unul de import). De obicei, cele doua
contracte se negociaza in acelasi timp, chiar daca obligatia unuia dintre parteneri va trebui executata peste o
perioada de timp mai mare. In orice operatie in contrapartida peste aceste contracte, se suprapune un
document numit contract de baza sau contract cadru, care va contine drepturile si obligatiile partilor legate
de acest tip de operatie (serveste ca si ghid pentru toate contractele ce urmeaza a fi semnate de exportator,
sau un tert desemnat de acesta, cu toate firmele din tara importatoare in executarea obligatiei de
contrapartida).
Un astfel de contract de baza va cuprinde urmatoarele clauze[1]:
precizarea partilor contractante, inclusiv a firmei terte (de exemplu, o casa de comert), desemnata sa
preia produsele livrate in contrapartida
referire la contractul principal de export, in legatura cu care se stabilesc obligatiile de contrapartida
valoarea livrarilor in contrapartida
esalonarea in timp a livrarilor
lista de marfuri pentru contrapartida, disponibile in tara importatoare, ce pot fi selectate de catre
exportator in cadrul operatiei de contrapartida
indicatii privind calitatea si pretul produselor vizate
precizari privind dreptul beneficiarului contrapartidei de a exporta produsele primite pe terte piete
stabilirea de penalitati pentru nerespectarea de catre partener a obligatiei de preluare in contrapartida
precizarea ca obligatia de contrapartida va fi anulata daca se reziliaza contractul de export
modalitati de solutionare a eventualelor litigii.
2. Compensatiile
Compensatiile reprezinta acele operatii in contrapartida in care se realizeaza schimbul de marfa
contra marfa, servicii contra servicii, fara folosirea monedei ca mijloc de plata. Trebuie precizat faptul ca,

prin contractul cadru existent marfurile implicate in aceste doua operatii (de import si de export) nu se
platesc in valuta ci se compenseaza reciproc. In literatura de specialitate operatiile de compensare se
clasifica in functie de mai multe criterii:
in functie de obiectul lor: compensatii particulare (individuale) si compensatii globale
in functie de numarul partenerilor implicati: compensatii simple, compensatii largite, compensatii
triunghiulare, compensatii in lant
in functie de nivelul la care se desfasoara: compensatii inter-firme si compensatii interguvernamentale
2.1 Compensatii individuale
Compensatiile individuale sau particulare sunt acele compensatii care se practica sub forma unor
tranzactii intre firme individuale din diferite tari si care privesc schimburile de marfuri si servicii. Acest tip
de operatiune imbraca mai multe forme in functie de numarul participantilor si de mecanismul lor de
desfasurare; astfel avem compensatii individuale simple si compensatii individuale progresive.
a) Compensatia individuala simpla - este compensatia care se incheie intre doua firme din tari
diferite, fiecare dintre ele fiind atat exportator cat si importator, valorile celor doua partide de marfuri sunt
egale si se compenseaza reciproc. Acest tip de compensatie seamana foarte mult cu trocul, in sensul ca, se
schimba o marfa pe o alta marfa de valoare egala, care se livreaza simultan. Acest tip de operatie apare in
momentul in care, in contractul dintre cele doua firme va fi cuprinsa clauza de compensare (aceasta prevede
ca plata marfurilor importate se va face printr-un export de valoare egala). In general, in practica comerciala
apar mai multe situatii rezultate din dorinta partenerilor de a avea o mai mare siguranta in ceea ce priveste
onorarea contractului:
efectuarea unui import prealabil, adica sa se livreze marfa proprie numai dupa primirea
contrapartidei de marfuri; in acest caz partenerul care livreaza primul marfa, pentru a limita
riscul nelivrarii contrapartizii poate solicita o scrisoare de garantie bancara sau sa recurga la
expedierea marfurilor pe adresa unui tert cu dispozitia de a le elibera numai concomitent cu
obtinerea contrapartizii
efectuarea unor operatii de import si export concomitent, adica schimbarea efectiva a
marfurilor, unele pe altele in cadrul zonelor libere, a targurilor internationale, etc.
efectuarea compensatiilor cu import export alternativ, adica divizarea partizilor de marfuri in
loturi care se livreaza alternativ si esalonat intr-o anumita perioada de timp, diminuandu-se astfel
riscul nelivrarii marfurilor in contrapartida
b) Compensatii individuale progresive - cunosc o extindere tot mai mare in comertul contemporan
practicandu-se in mai multe variante: compensatii bilaterale largite, compensatii multiple (triunghiulare si in
lant).
Compensatii bilaterale largite - se bazeaza pe participarea a doi sau mai multi parteneri din partea
fiecareia dintre cele doua tari. In cadrul acestor operatii, marfurile circula intre cele doua tari, iar stingerea
obligatiilor generate de aceste fluxuri comerciale se efectueaza prin decontarea in interiorul fiecarei tari
(prin decontari intre firmele din aceeasi tara, in moneda nationala). Adica, exportatorul dintr-o tara va primi
contravaloarea marfurilor exportate de la importatorul din propria tara in moneda nationala, fara sa fie
necesara existenta devizelor. Aceste compensatii se pot desfasura numai in conditiile in care, regulamentul
valutar al tarii in cauza permite acest lucru. Pentru realizarea cu succes a acestor operatii este nevoie de
colaborarea firmelor in cauza cu societati financiare sau chiar banci, care sa supravegheze finalizarea
actiunii, adica realizarea platii in moneda nationala (vezi figura nr.7.1).
Compensatii multiple - se realizeaza prin participarea a trei firme (compensatie triunghiulara) sau
mai multe (compensatii in lant) din mai multe state, livrarea marfurilor intre firmele participante avand
forma unui circuit inchis; stingerea obligatiilor se face in acelasi mod, evitandu-se astfel decontarile in
valuta (vezi figura nr. 7.2) Operatiunile din aceasta categorie urmaresc satisfacerea ofertei si a cererii la
nivel global.

Figura nr. 7.1. Compensatie largita bilaterala

Figura nr. 7.2. Compensatie triunghiulara


Operatiile de compensare progresiva prezinta unele avantaje fata de cele simple deoarece, in
conditiile participarii mai multor firme din aceeasi tara sau din alte tari se poate realiza mai usor intelegerea
partenerilor asupra marfurilor tranzactionate.
2.2 Compensatii globale
Compensatiile globale sunt acelea care se practica in cadrul acordurilor de barter si clearing si care
se realizeaza la nivel de holdinguri, ramuri economice si economii nationale, pe baza unor acorduri
incheiate la nivel interguvernamental.
a) Barterul este o forma a compensatiei globale realizata la nivel de grupe de firme, apartinand uneia
sau mai multor ramuri economice din tari diferite; de regula, se realizeaza pe baza unor acorduri incheiate
intre ministere, si chiar la nivel guvernamental. Trebuie precizat faptul ca, acordurile interguvernamentale
care stau la baza acestei operatii sunt incheiate de obicei, pe termene scurte, de cel mult un an. Principalele
deosebiri care apar intre barter si compensatiile simple tin atat de sfera de cuprindere (care este mult mai
mare in cazul barterului) cat si prin nivelul de institutionalizare (mai inalt, in cazul barterului). Pe de alta
parte, delimitarea care apare intre barter si clearing este data de faptul ca, acesta din urma este o
compensatie globala, realizata la nivelul economiei nationale, si pe termen lung. Datorita faptului ca, in
contractul de barter nu exista o mentionare de stingere a obligatiilor prin instrumente si mijloace de plata
obisnuite, apare necesitatea existentei unei scrisori de garantie bancara ca mijloc de asigurare. Cu toate
avantajele barterului folosirea acestei forme de compensare intr-o maniera exagerata poate avea efecte
negative asupra economiei nationale prin faptul ca se reduce aportul valutar, fapt care va afecta situatia
balantei de plati.
b) Clearingul este o forma a compensatiei globale, privind schimbul de marfuri si servicii dintre
doua sau mai multe tari. La fel ca si in cazul oricarei operatii in contrapartida, si clearingul presupune numai
schimbul de marfuri, fara un schimb de devize. Spre deosebire de compensatiile simple, relatia de clearing
este formata din importatori banca de compensatie exportatori. Plata exportatorilor se va face in limitele
disponibilitatilor bancii de clearing, constituite din varsamintele importatorilor. Compensatia se efectueaza
in mod global la sfarsitul anului, soldul rezultat urmand a fi compensat de partea debitoare intr-un mod
convenit in acordul de clearing (livrari de marfuri, prestatii de servicii, plati in valuta). Din aceasta cauza,

fiind vorba despre o compensatie globala, nu este necesar sa existe un echilibru intre diferitele categorii de
exporturi reciproce.
Clearingul poate fi: bilateral, realizat intre doua tari si multilateral, cu participarea a trei sau mai
multe state, stingerea obligatiilor facandu-se intr-o formula mai elastica.
Clearing bilateral a fost practicat pentru prima data in anii 30, dupa criza financiara care a marcat
economia; a aparut in scopul evitarii transferului de valute convertibile.
La baza compensatiei globale prin clearing se afla un acord interguvernamental care cuprinde:
modalitatile de desfasurare a acestuia; stabilirea bancilor centrale sau a altor organisme (oficiul de clearing)
desemnate de guvernele semnatare ale acordului, sa organizeze si sa execute decontarile reciproce conform
clauzelor contractuale; deschiderea conturilor de clearing; precizarea marfurilor si serviciilor care fac
obiectul tranzactiilor.
Un element de baza al acordului de clearing este stabilirea cursului monedei de clearing, care este o
unitate de cont (aceasta nu va putea fi preschimbata la paritate cu monede efective). Cursul monedei de
clearing este stabilit in raport cu monedele tarilor implicate in acord; este posibil ca aceste tari sa aleaga o
singura moneda pentru evidenta conturilor, care va fi una din monedele nationale ale tarilor partenere sau
moneda unei tari terte considerata mai stabila (de ex. dolarul, DST, etc.) in acest caz moneda asupra careia
au convenit partile devine moneda de clearing.
Oficiul de clearing este institutia sau banca specializata, care se ocupa cu evidenta si reglarea
sumelor aferente contractului de clearing. Functionarea acordurilor de clearing presupune faptul ca, in cazul
a doua tari partenere A si B, rezidentii tarii A, care sunt debitori fata de partenerii din tara B, sunt obligati sa
exporte anumite marfuri catre tara B sau sa verse sumele corespunzatoare in moneda nationala la oficiul de
clearing al tarii sale. Astfel, Oficiul de clearing din tara A crediteaza, in evidentele sale, Oficiul de clearing
al tarii B si ii transmite instructiuni in vederea efectuarii platii contravalorii catre creditorii din tara sa, in
moneda nationala.
Din punct de vedere al tehnicii utilizate exista doua tipuri de clearing: clearing cu doua conturi si
clearing cu un cont.
Clearingul cu doua conturi - presupune desfasurarea operatiei de compensare prin intermediul a
doua conturi. Plecand de aici, fiecare din cele doua tari care au semnat un acord de clearing isi infiinteaza
cate un oficiu de clearing in cadrul unei banci importante, fiecare oficiu de clearing deschizand un cont de
clearing pentru tara partenera. In practica, importatorul care a cumparat o marfa din tara partenera achita la
oficiul de clearing al tarii sale suma care reprezinta pretul global al marfii in moneda nationala; deasemenea,
exportatorul din tara partenera care are de incasat suma reprezentand valoarea marfii exportate se va
prezenta la oficiul de clearing din tara sa, dovedind cu documentele de expeditie a marfii sau cu alte acte
prevazute in acordul de clearing efectuarea exportului, conform contractului de vanzare- cumparare,
incheiat cu partenerul strain si isi va ridica suma ce i se cuvine in moneda nationala.
Prin aceasta metoda platile aferente contractelor de import export nu se efectueaza in valuta, ci in
monedele nationale ale tarilor partenere. Trebuie sa precizam faptul ca, exporturile si importurile nu se
desfasoara simetric din punct de vedere al valorii astfel ca, la un moment dat se poate intampla ca
disponibilul din contul de clearing sa nu fie suficient pentru plata exporturilor efectuate, caz in care,
exportatorii ar trebui sa astepte pana cand se creeaza un disponibil suficient in cont prin platile efectuate de
importator. Pentru a se evita aceasta situatie s-a instituit notiunea de credit tehnic sau spatiu de joc. Acesta
reprezinta suma maxima cu care se poate credita contul tarii partenere. Prin acordul de clearing trebuie sa se
prevada marimea maxima a creditului tehnic pe care partile si-l acorda reciproc, precum si conditiile de
acordare. In general, depasirea creditului tehnic este admisa pe termen scurt cand nu se plateste dobanda;
insa daca durata este depasita se prevede plata unei dobanzi.
In situatia in care, la sfarsitul unui an, contul de clearing nu este echilibrat, soldul activ trebuie
acoperit de celalalt partener prin livrari suplimentare de marfuri, prestari de servicii sau prin devize.
Clearingul cu un singur cont - apare in situatia in care decontarile se realizeaza printr-un singur cont
de clearing, astfel incat numai unul dintre oficiile de clearing va tine contul de clearing, avizandu-l pe
celalalt asupra operatiilor efectuate. In acest caz apare posibilitatea unui tratament preferential pentru tara
care realizeaza inregistrarile: astfel, exportatorii din tara in care este deschis contul incaseaza contravaloarea
marfurilor livrate concomitent cu depunerea documentelor, in timp ce, exportatorii din tara partenera isi
incaseaza drepturile numai dupa ce documentele lor parcurg intregul circuit bancar (banca exportatorului
banca la care este deschis contul de clearing banca exportatorului).

Orice acord de clearing va trebui sa cuprinda pe langa clauzele referitoare la data intrarii in vigoare a
acordului, termenul de valabilitate, creditul tehnic, moneda de clearing, platile admise a fi efectuate prin
clearing, o serie de alte clauze dintre care amintim: clauza de devize, clauza switch, clauza de rectificare sau
consolidare valutara, precum si alte modalitati de acoperire a soldului activ[2].
Clauza de devize are rolul de a ajuta la echilibrarea balantei de clearing. Astfel, daca o parte/tara
devine deficitara si nu ia masuri de reducere a importurilor si stimulare a exporturilor, va fi obligata sa
acopere diferenta care exista in creditul tehnic prin transfer real de valuta convertibila spre tara excedentara.
Clauza switch apare in situatia in care acordul de clearing este blocat datorita depasirii creditului
tehnic sau se inregistreaza existenta unei disparitati intre valoarea interna si cea externa a monedei, respectiv
intre puterea ei de cumparare si cursul sau de schimb. Cand aceasta disparitate este mai accentuata pentru
una din cele doua monede si cand cursul de transformare inscris in acordul de clearing reflecta aceasta stare
de lucruri, fluxurile comerciale dintre cele doua tari sunt afectate. In astfel de situatii, acordurile de clearing
pot prevedea posibilitatea ca o tara excedentara sa-si utilizeze soldul sau creditor prin una sau mai multe
operatiuni cu tari terte, nemembre ale acordului de clearing.
Clauza de rectificare sau consolidare valutara este clauza prin care se urmareste sa se preintampine
influentele unor devalorizari ale monedei de cont prin majorarea sau micsorarea soldului clearingului in
mod automat si proportional cu aceasta evolutie al cursului monetar.
Alte modalitati de acoperire a soldului activ presupun livrari suplimentare de marfuri (care nu au fost
cuprinse in acordul de clearing), prestari de servicii, export de capital sau printr-un credit luat de la o
institutie financiara.
Clearingul multilateral presupune participarea a trei sau mai multe state, care incearca astfel sa
depaseasca problemele aparute din lipsa lichiditatilor. Acest sistem a functionat atat in Europa de Vest (tarile
care au beneficiat de Planul Marshall au recurs la clearing sub supravegherea Bancii Reglementarilor
Internationale), cat si in cadrul CAER-ului, derulat prin Banca Internationala de Colaborare Economica.
3. Operatiuni paralele
Operatiunile paralele sunt cele care opereaza in schimburile reciproce, partial cu marfuri sau servicii
si partial cu moneda ca termen de schimb. Aceste operatiuni se mai numesc si operatiuni conexate,
conjugate sau de reciprocitate, fiind fluxuri comerciale care se deruleaza la nivel de firma sau economie
nationala avand la baza acorduri special incheiate in acest sens.
Operatiunile paralele au ca si trasaturi de baza[3]:
valoarea celor doua partizi de marfuri nu trebuie sa fie egala si de regula, nu este egala, ca in cazul
compensatiilor, ceea ce inseamna ca numai o parte din valoarea importului este acoperita printr-un
export concomitent, restul urmand sa fie acoperit prin plata in devize libere
contravalorile celor doua partizi de marfuri sunt decontate in valuta, utilizandu-se una din
modalitatile de plata cunoscute: acreditiv sau incasso documentar
numarul partenerilor din cele doua tari care participa la operatiune nu este egal, el fiind diferit da
la o tara la alta, in functie de firmele antrenate in realizarea operatiunilor
din momentul incheierii tranzactiei, intre fluxurile de marfuri exportate exista o conditionare
reciproca in sensul ca, o tara nu acorda autorizatie de import decat in situatia in care in schimbul
marfurilor importate, se exporta alte marfuri din tara partenera.
Scopurile principale urmarite prin operatiile paralele sunt:

plasarea avantajoasa a unor marfuri la export

obtinerea unor marfuri absolut necesare, in conditii de eficienta


Dupa modalitatea in care se realizeaza compensarea exportului cu importul, distingem: cumparari
legate, cumparari in avans (operatiuni iunctimate sau adresate) si cumparari de produse rezultate (buy-back).
3.1 Cumparari legate
Cumparari (achizitionari) legate - sunt acele operatii care presupun obligativitatea exportatorului de
a cumpara anumite produse din tara importatorului (prin semnarea unui acord-cadru intre firme sau intre
tarile respective). Contrapartida poate fi impusa si de tara importatoare; in acest caz, scopul operatiunii este
de a dirija la export anumite produse mai putin competitive, sau pentru a depasi anumite obstacole de
politica comerciala care se interpun la export (vezi figura nr.7.4).

In general, cumpararile legate sunt specifice produselor cu un grad inalt de prelucrare, precum si
importului de tehnologie. In acest ultim caz, ele sunt de fapt mijloace de promovare, permitand tarilor
beneficiare sa-si asigure, prin exporturile de produse finite in tara partenera, o parte din valuta necesara
pentru plata importurilor (acopera intre 30-100% din valoarea echipamentelor). Exista situatii in care
autoritatile comerciale dintr-o anumita tara nu acorda licente de import decat, in situatia in care, se exporta
alte marfuri in tara partenera, asigurand prin aceasta continuitatea fluxului de marfuri intre cele doua tari in
ambele directii (export-import). Caracteristicile de baza ale unei ale unei cumparari legate sunt:
se incheie doua contracte separate unul de altul, unul de import si altul de export, peste care se
suprapune un acord-cadru al operatiei legate
marfurile din cele doua contracte sunt facturate separat, in valuta si obligatia de plata este
exigibila pe o perioada de 1-5 ani
in acordul-cadru al cumpararii legate trebuie specificat faptul ca, obligatia de cumparare
trebuie indeplinita intr-o perioada de timp specificata, neindeplinirea ei putand fi sanctionata prin
plata unor penalitati, mergand pana la 25% din valoarea cumpararii legate.
Figura nr. 7.4

Cumparari legate
Sursa: Ioan Popa Tranzactii comerciale internationale, Ed. Economica, Bucuresti,1997
3.2 Cumparari in avans
Cumpararile in avans, numite si operatiuni inuctimate sau adresate - constau in aceea ca, o firma
care urmeaza sa exporte un anumit produs, de regula de valoare mare, cumpara in prealabil de la partenerul
sau o anumita cantitate de marfa, indeplinindu-si astfel ex ante obligatia de contrapartida. Principalul scop
al acestor cumparari este acela de a crea capacitate de plata partenerului importator. Aceste operatii sunt cel
mai des intalnite intre tarile care au incheiat acorduri de clearing, fiind folosite pentru a depasi anumite
blocaje care pot sa apara datorita depasirii creditului tehnic. Pentru ca, exportatorii din tara creditoare sa-si
poata continua livrarile, se pot incheia astfel de operatiuni adresate, prin care exportul lor este destinat in
mod expres realizarii unui import de marfuri.
In practica, pot aparea probleme legate de garantarea utilizarii banilor rezultati din cumpararile in
avans, pentru plata importurilor din tara exportatoare (adica de a nu folosi fondurile rezultate din
cumpararile in avans pentru alte plati). In acest sens au aparut asa-numitele conturi de siguranta, deschise
la o banca si in care se depun sumele rezultate din achizitiile in avans facute de exportator. Aceste sume sunt
destinate strict pentru plata livrarilor facute de exportator in tara partenera.
3.3 Cumparari de produse rezultate (buy back)
Cumpararea de produse rezultate sau buy-back - este o forma a operatiilor paralele prin care
exportatorul unor bunuri si echipamente tehnologice se obliga sa importe produse finite realizate cu
echipamentele respective de la beneficiarul acestora (de la importatorul de echipamente). Baza contractuala
intr-o operatiune buy-back este formata din trei instrumente principale:

un acord-cadru, in care se stabilesc conditiile in care un export de echipamente urmeaza sa fie


rambursat printr-un import de produse rezultate

un contract de vanzare/export al unor echipamente, instalatii, etc.

un contract de cumparare/import prin care exportatorul echipamentului se obliga sa cumpere


(pe o perioada de timp sau pe o valoare determinata) produse obtinute cu echipamentul respectiv.
Acest tip de operatii intrunesc caracteristicile generale ale contrapartidei: exista doua contracte
distincte (de vanzare si de cumparare) si un acord-cadru, facturarea marfurilor in ambele cazuri se face in
valuta convertibila, livrarile reciproce au loc intr-un interval de timp bine determinat. Pe langa aceste
trasaturi generale, apar o serie de particularitati specifice operatiunilor buy-back: valoarea tranzactiei este
foarte mare (instalatii, echipamente, etc.), iar intervalul de timp al derularii operatiunii este mare, intre 5 si
25 de ani. Derularea acestor operatiuni prezinta o serie de avantaje pentru ambii parteneri:
pentru exportatorul de utilaje - largirea pietelor de desfacere pentru echipamentele in cauza,
valorificarea cunostintelor tehnice, eficienta economica ridicata a investitiei, asigurarea
aprovizionarii cu factori prioritari pe o perioada lunga de timp, aparitia unor efecte de antrenare,
etc.
pentru importatorul de echipament - asigura depasirea dificultatilor legat de finantare, accesul
la o tehnologie avansata, promovarea exportului de produse manufacturate.
Apar situatii in care, cumpararile de produse rezultate pot avea un caracter mult mai complex,
antrenand o serie de terti specializati (intermediari, banci finantatoare, garanti), astfel ca succesul operatiunii
depinde de capacitatea de coordonare si armonizare a intereselor partilor implicate. Acest gen de operatii,
care sunt considerate de cei mai multi ca o forma de cooperare economica, au cunoscut o anumita extindere,
contribuind mai ales la transformarea comertului international intr-un factor de eliminare a subdezvoltarii
unor tari. Pe de alta parte, criticile cele mai mari apar din faptul ca operatiunile buy-back sunt o forma de
protectionism, deoarece furnizorul de echipamente este obligat sa cumpere marfuri pe care in alte conditii
nu le-ar fi luat.

Referate propuse:
1. Sistemul institutional al contrapartidei in Romania.
2. Bursele de barter din zona America de Nord.
3. Operatiuni buy back (studii de caz).
Bibliografie:
[1] Alexandru Puiu Management in afacerile economice internationale, Ed. Independenta economica, Bucuresti, 1996, pag.333334
[2] Mariana Negrus Mijloace si modalitati de plata internationale, Ed. Academiei R.S.R., Bucuresti, 1986, pag.62
[3] Alexandru Puiu Management in afacerile economice internationale, Ed. Independenta economica, Bucuresti, 1996, pag. 337