Sunteți pe pagina 1din 8

Referat la psihologie medicala

METODE DE PSIHOTERAPIE
UTILIZATE IN CAZUL COPIILOR
CU PROBLEME

METODE DE PSIHOTERAPIE UTILIZATE IN CAZUL


COPIILOR CU PROBLEME

In clinica de neuropsihiatrie infantila tratamentul medicamentos este adesea asociat


cu psihoterapia si cu activitatea de asistenta sociala. Reamintim faptul ca
psihoterapia este definita ca o forma de tratament psihologic in cadrul careia
agentul terapeutic principal il reprezinta relatia si comunicarea dintre terapeut si
pacient.
Desi exista multe sisteme psihoterapeutice, care se deosebesc atat in ceea ce
priveste baza teoretica cat si prin modul in care functioneaza relatia si comunicarea
dintre terapeut si pacient, in toate tipurile de psihoterapie este importanta
intelegerea semnificatiei unui anumit tip de comportament cat si invatarea
pacientului s faca fata mai bine problemelor sale emotionale.
Initial psihoterapia a luat un mare avant datorita aparitiei psihanalizei si terapiei
analitice, care considera ca tulburarile psihice au la baza mecanisme de natura
inconstienta si care pun accent pe realizarea "insight"-ului in ceea ce priveste
conflictele de natura inconstienta. Psihoterapia analitica la copii a fost dczvoltata
de Anna Freud, Melanie Klein si Michael Fordham.
Modelul de functionare a psihismului uman cat si realizarea insight-ului asupra
problemelor subiectului fac parte astazi din aproape toate sistemele de
psihoterapie, indiferent de orientarea teoretica, deoarece este evident ca anumitc
modele de comportament pot avea o semnificatie simbolica sau un sens ascuns.
(Astfel, de pilda supararea cu seful poate fi transferata asupra sotiei sau uitam sa
ne ducem la o intalnire la care nu vrem sa ne ducem.)

Psihoterapiile individuale la copii

Psihoterapia individuala este indicata mai ales cand avem de-a face cu o tulburare
emotionala datorata unor conflicte de natura interioara sau a unor agenti stresanti
care au actionat in trecut sau care actioneaza in prezent si despre care copilul simte
ca nu le poatc face fata, agenti stresanti ce nu tin de patternul de comunicare din
cadrul familiei (dificultati ce apar din modul in care copilul sau adolescentul
percepe situatia). La copiii mai mici adesea o comunicare se realizeaza mai bine
sub forna de joc si din acest motiv si psihoterapia prin joc este mai eficienta. dar
jocul prin el insusi nu reprczinta o psihoterapie, ci el faciliteaza comunicarea.
Folosind intr-un anumit fel jucariile, copii exprima sentimente si trairi (plastelina,
animale, soldati, papusi ce reprezinta pe mama, tata. bunici, frati, surori pot ajuta
pe copil sa-si exprime mai bine sentimentele).
La copiii mai mari sau adolescenti se pot analiza visele si se pot stimula copiii s
vorbeasca deschis despre trairile lon. Metoda teatrului de papusi, in care copilul
reface scene din propria familie, pare a fi foarte utila. Se observa sentimentele de
ostilitatc si se pot intrevedea si noi solutii. Terapeutul este adesea confruntat cu o
opozitie deschisa cand incearca sa abordeze direct problemele copilului; daca el se
preface ca nu stie ca baietelul de pe scena este acelasi cu pacientul, problemele pot
fi discutate cu acesta. Pentru multi copii este important sa aiba incredere in
terapeut, s stie ca exista cineva pe care se pot baza cu adevarat, ceea ce in
familiile cu probleme adesea nu se poate realiza.

Psihoterapia comportamentala
Este un concept cu sens foarte larg ce se aplica la o serie de demersuri
psihoterapeutice destinate s modifice anumite comportamente nedorite, sistem ce
are ca baza teoretica principiile teoriei invatarii.
Elementul comun al acestor tehnici consta in manipularea unor elemente ale
ambiantei pentru a incuraja sau descuraja un anumit tip de comportament.
Principal ele tehnici ale psihoterapiei comportamentale sunt:

a) Desensibilizarea este una din cele mai bine puse la punct tehnici de
psihoterapie comportamentala si se utilizeaza la adulti, addescenti si copii,
mai ales in tratamentul fobiilor. Are la baza doua principii generale:
Asocierca stimulului anxiogen cu relaxare si experiente pozitive.
Familiarizarea gradata pe o scala ierarhica cu stimuli tot mai anxiogeni (de la
cel mai putin anxiogen, pana la cel mai anxiogen).
b) Modelarea - Bandura si colaboratorii au demonstrat ca vizionarea altei persoane
care face fata progresiv unor situatii tot mai anxiogene poate facilita eliminarea
unor fobii. (Astfcl, copiii care au vazut alti copii sau adulti carora nu le era frica,
apropiindu-se de caini, s-au debarasat mai uor de teama lor.)
c) Metoda imersiunii (sau metoda imploziva) - Se utilizeaza tot in tratamentul
fobiilor. Metoda consta in aceea ca dupa ce s-a discutat si analizat natura fobiei,
subiectul este aruncat direct in cea mai anxiogena situatie. De regula, aceasta se
face initial mai ales la nivel de imaginatie dirijata, cerandu-i subiectului sa-si
imagineze situatia care ii provoaca cea mai mare panica. Apoi i se cere sa faca fata
situatiei celei mai anxiogene in viata reala. Metoda este echivalenta cu a arunca
copilul in apa adanca acesta ajungand la concluzia ca situatia nu este atat de
ingrozitoarc cum si-a imaginat-o. Studiile au aratat c metoda d uneori rezultate
tot atat de bune ca si desensibilizarea. Rezultatele sunt si mai bune daca se
combina metoda cu administrarea de tranchilizante care mentin la tin nivel scazut
anxietatea generala. Mecanismul acestor terapii consta probabil in aceea ca intr-un
fel sau altul pacientul invata sa faca fata situatiei.

e) incurajarea si descurajarea reprezinta un principiu de baza al comportamentului


uman in cadrul caruia se postuleaza ca anumite comportamente tind sa se
perpetueze, daca atrag dupda sine o intarire pozitiva, sau tind sa dispara daca sunt
intarite negativ.
Principiul terapeutic consta in a fragmenta comportamentul in pasi mici. in care
sansele de succes sunt maximc si in acordarea copilului a feed-back-ului imediat
legat de succes sau esec.

Terapeutul si parintii trebuie sa fie atenti si la pedepse. Uneori acestea pot ascunde
o recompensa mascata ca de pilda, copilul la care se tipa in clasa, beneficiaza de
atentia colegilor si invalatoarei. Pedepsele prea severe pot provoca panica si
resentimente: - utilizarea prea frecventa a pedepselor poate oferi copilului un
exemplu negativ, acesta utilizand mai tarziu, in viata, modele agresive si bazate pe
violenta in relatie cu partenerul de viata si cu propriii sai copii.

Psihoterapiile de familie

Aproape toti psihologii si psihiatrii din reteaua de copii au ajuns la concluzia ca in


foarte multe cazuri originea problemelor copilului consta in existenta unor
probleme in familie. Psihoterapia de familie se caracterizeaza prin aceea ca toata
familia este vazuta de terapeut impreuna, atentia fiind indreptata spre interactiunile
din cadrul familiei si mai putin pe problemele copilului. In cadrul acesteia trebuie
s tinem seama de urmatoarele aspecte (Rutter, 1990);
1. Problema de baza isi are originea in comunicarile din cadrul familiei,
membrii familiei avand dificultati sa se inteleaga unii pe altii, sa ajunga la un
acord, sau sa comunice cu alte persoane.
2. Aceasta problema reprezinta factorul major care produce tulburarea si care
conduce familia la solicitarea unui ajutor.
3. Pentru ca terapia sa aiba succes trebuie s existe legaturi emotionale stranse
intre membrii familiei (acestea pot fi si de coloratura negativa resentimente, ura, dar psihoterapia de familie are rezultate mai ales atunci
cand exista legaturi afective pozitive si chiar cand ostilitatea si rejectia au la
baza o caldura afectiva mascata).
4. Trebuie sa existe dorinta sau nevoia membrilor familiei de a ramane
impreuna unii cu altii. Daca parintii sunt in prag de divort sau daca copilul
este pe cale de a parasi familia, acest gen de psihoterapie nu mai este indicat.
5. Psihoterapia de familie nu trebuie aplicata nici cand problemele copilului se
datoreaza in mare masura unor factori interni de natura psihologica sau
exteriori familiei.

In aceste cazuri este indicat s se intervieveze familia impreuna, dar sa se


lucreze individual cu fiecare membru al acesteia.

Psihoterapia de grup cu parintii sau cu copiii


Psihoterapia de grup este indicata mai ales atunci cand problema principala a
copilului consta in relatia cu alti copii. Se utilizeaza grupuri de copii de varsta
apropiata. Terapeutul observa ce face copilul astfel incat s fie rejectat, izolat,
provocat sau luat la bataie. Psihoterapia de grup poate fi utilizata si pentru
parintii carora le este de folos sa discute cu alti parinti care au probleme
similare cu ale lor. Acest lucru este valabil mai ales pentru parintii copiilor
handicapati (deficienti mintal, paralitici sau autisti). In grup parintii scapa de
culpabilitatea legata de problemele copilului lor, grupul find suportiv pentru
acest aspect. In cursul terapiei parintii sunt ajutati de terapeut si de ceilalti
parinti s gaseasca solutii cat mai bune la problemele lor. Adesea parintii
copiilor handicapati incearca sentimente negative (furie, frustratie, disperare,
vinovatie), sentimente pe care le este greu sa le recunoasca deschis. Pentru ei
este benefic sa-si dea seama ca si alti parinti simt la fel, iar discutiile ii pot ajuta
sa inteleaga cum apar astfel de sentimente si cum pot sa le faca fata.
Un alt tip de grup este cel in care mai multi parinti si copii se intalnesc
impreuna. Acest grup este indicat mai ales cand mame nevrotice sau
dizarmonice nu stiu cum sa se descurce cu copiii lor presolari. In acest caz nu
este vorba de a rezolva un comportment problematic. ci de a invata cum trebuie
sa vorbesti si s te joci cu un copil.

Aspectele discutabile ale abordarii psihanalitice in psihoterapia la


copii (Rutter, 1990)
Psihanaliza a adus o contributie esentiala in intelegerea unor mecanisme
ascunse ale comportamentului uman si in dezvoltarea unor metode de
psihoterapic. Cu toate acestea, trebuie sa fim de acord cu Graham (1974) care
spunea ca din psihanaliza au izvorat si o serie de atitudini daunatoare in
interpretarea comportamentului copiilor.
Cele mai evidente atitudini exagerate constau in:

opinia ca orice tip de comportament ar putea fi explicat prin intermediul unor


concepte psihanalitice;
nevoia terapeutului de a-si satisface propria curiozitate este mai puternica
decat dorinta de a face bine pacientului.

Bibliografie:

1. Irina Holdevici Elemente de psihoterapie, Ed. All , 1996

S-ar putea să vă placă și