Sunteți pe pagina 1din 17

INTRODUCERE

Finanele publice constituie o component important a vieii social-economice a fiecrei


ri, iar impactul lor asupra economiei naionale are conotaii att n dimensiunile i distribuirile
Produsului Intern Brut (PIB), ct i n modul concret de realizare a acestui proces.Existena
finanelor publice este indisolubil legat de existena statului care are de ndeplinit funcii i
sarcini importante n ce privete organizarea i conducerea activitii economico-sociale
naionale, aprarea independenei i suveranitii rii.
Concepiile despre finane au evoluat continuu. n aceast evoluie se contureaz dou
etape distincte: prima corespunde capitalismului ascendent, iar cea de-a doua corespunde
dezvoltrii monopolurilor.
Concepiile din prima etap sunt considerate clasice, iar cele din etapa urmtoare
moderne.
n concepia clasic se considera c intervenia statului n economie ar putea perturba iniiativa
privat, libera concuren, aciunea legilor obiective ale pieei. Statul trebuia s selimiteze la
sarcinile sale tradiionale viznd meninerea ordinii publice, aprarea frontierelorrii i
ntreinerea de relaii diplomatice cu alte state, iar cheltuielile publice trebuiaurestrnse la
minimum.
Concepiile modern iau natere dup primul rzboi mondial, caurmare a unor crize economice
grave.
Preocuparea principal a specialitilor devine studiereainstrumentelor cu ajutorul crora statul
poate interveni n viaa economic, a modalitilor deinfluenare a proceselor economice i a
relaiilor sociale.
Astfel, finanele publice reprezint relaii sociale de natur economic aprute
n procesul procurrii i repartizrii resurselor necesare statului, exprimnd distribuirea unei pri
din produsul intern brut, prin intermediul statului, ntre diverse categorii sociale.
Conceptul de finante publice
Conceptul de finane poate fi privit sub dou aspecte:
n sens restrns
vizeaz operaiunile, procesele i relaiile economicee f e c t u a t e n f o r m b n e a s c , d a r
d e s e m n n d n e s e n p r o c e s u l d e repartiie al produsului naional.
n sens larg

conceptul de finane include ansamblul operaiunilor bneti legate nu numai


de repartiia produsului naional, dar i de formarea, circulaia i consumul produsului
naional.
Finantele publice constituie o componenta importanta a vietii social-economice a fiecarei
tari, iar impactul lor asupra economiei nationale are conotatii att n dimensiunile si distribuirile
Produsului Intern Brut (P.I.B.), ct si n modul concret de realizare a acestui proces. Existenta
finantelor publice este indisolubil legat de existenta statului, care are de ndeplinit functii si
sarcini importante n ce priveste organizarea si conducerea activitatii economico-sociale
nationale, apararea independentei si suveranitatii tarii.
n procesul procurarii si repartizarii resurselor financiare necesare statului pentru a-si
ndeplinii functiile si sarcinile sale, se formeaza anumite relatii sociale, de natura
economica, care exprima modul de repartizare a unei parti din P.I.B. ntre diverse categorii
sociale. Aceste relatii se concretizeaza n transferuri banesti de la agenti economici, institutii si
persoane fizice la bugetul statului, de la bugetul de stat catre agentii economici, ntre institutii si
chiar n interiorul unor structuri economice, cu prilejul formarii sau utilizarii diferitelor fonduri.
De aceea, exista o deosebire clara ntre finantele publice si cele particulare, astfel:

finantele publice sunt asociate cu resursele, cheltuielile, mprumuturile, datoria statului,

unitatilor administrativ-teritoriale si altor institutii de drept public;

finantele private cuprind resursele, cheltuielile, mprumuturile, creantele de ncasat si

obligatiile de plata ale agentilor economici, bancilor, societatilor de asigurare private.


ntre finantele publice si cele private exista unele asemanari, dar si deosebiri, asa cum
rezulta din tabelul de mai jos:

Asemanari si deosebiri ntre finantele publice si cele private


ASEMNRI NTRE FINANELE PUBLICE SI CELE PRIVATE:
Att finantele publice, ct si cele private se confrunta cu probleme de echilibru financiar.
DEOSEBIRI NTRE FINANELE PUBLICE SI CELE PRIVATE:
FINANELE PUBLICE

FINANELE PRIVATE

Resursele necesare realizarii functiilor si Resursele necesare realizarii functiilor si


sarcinilor statului se procura de la persoane sarcinilor ntreprinderii private se procura de
fizice si juridice prin masuri de constrngere la persoane fizice si juridice n principal pe
n principal si ntr-o proportie mai mica pe baze contractuale.
baze contractuale.

ntreprinderile private, pentru completarea

Prelevarea unei parti din venitul persoanelor resurselor

proprii,

si

procura resursele

fizice si juridice la bugetul statului are financiare de pe piata, pe baze contractuale,


caracter obligatoriu, fara contraprestatie si n conditiile rezultate din confruntarea cererii
este nerambursabila.

si ofertei de capital de mprumut.

Statul poate lua anumite masuri n legatura cu ntreprinderile private nu pot influenta n mod
moneda nationala, n care se constituie legal aceasta moneda pe care si ele o folosesc.
fondurile publice.
Finantele publice sunt folosite n scopul Finantele private sunt puse n slujba realizarii
satisfacerii nevoilor generale ale societatii.

de profit de catre ntreprinzatorii individuali.

Gestiunea finantelor publice este supusa Gestiunea


dreptului public.

financiara

ntreprinderilor

urmeaza regulile dreptului comercial.

Statul - premisa fundamentala a finantelor publice


Aparitia primelor institutii de tip statal n perioada tranzitiei societatii omenesti de la
comunitatile de tip gentilic la societatea sclavagista, a constituit un factor obiectiv ce a dat
nastere unor norme juridice, procese economice si relatii sociale de redistribuire a produsului
national ntre acestea si membrii colectivitatilor statale. Pe masura dezvoltarii institutiilor de tip
statal si amplificarii sarcinilor asumate de stat, ajungnd pna la statul modern, acest gen de
relatii s-a amplificat continuu pe fundalul manifestarii din ce n ce mai complexe a functiilor
statului. n acest context, formele institutiilor statale incipiente (armata) s-au caracterizat prin
continutul nematerial, necreator de valoare, al activitatilor desfasurate. Implicit, existenta si
functionarea acestor institutii, presupunnd consumuri de valori, a impus preluarea, n virtutea
fortei publice, de valori create de membrii colectivitatii respective ce desfasurau activitati
creatoare de produs national. Caracterul neproductiv al activitatilor desfasurate de institutiile
statale reprezinta principala cauza a redistribuirii produsului creat n activitatile materiale
private, respectiv al proceselor economice de repartitie a unei parti din produsul national prin
intermediul institutiilor statului. Pe seama valorilor redistribuite de la membrii colectivitatilor
institutiile de tip statal si-au putut desfasura activitatile proprii, cu impact asupra vietii sociale si
economice a colectivitatii respective. n timp, s-a ajuns la asumarea de catre stat a unor noi
sarcini, att n planul sustinerii materiale, direct sau indirect, a unor membri ai colectivitatii, ct
si n planul organizarii si coordonarii de activitati n sfera activitatilor materiale sau interventiei
statului n reglarea activitatilor economice si sociale n vederea atingerii unor obiective de interes
comun.
Tipuri de stat si impactul lor asupra finantelor publice

Asupra manifestarii finantelor publice un impact deosebit l-au avut formele de organizare
statala corespunzatoare diferitelor trepte ale societatii omenesti, iar n lumea moderna se pot
distinge urmatoarele tipuri de stat: - statul de tip protector (statul jandarm) - statul de tip socialist
- statul de tip interventionist. Statul protector a fost tipic fazelor initiale ale societatii capitaliste,
iar caracteristica sa esentiala consta n asumarea numai a unor sarcini traditionale, cum sunt
apararea nationala, ordinea interna, relatiile diplomatice etc. La baza functionarii acestui tip de
stat se afla doctrina liberala clasica, potrivit careia activitatile creatoare de bunuri trebuiau
considerate a fi apanajul exclusiv al initiativei private. Deoarece economia functiona avnd la
baza autoreglarea mecanismelor sale n virtutea legitatilor specifice economiei de piata, statul nu
trebuia sa intervina n desfasurarea activitatilor economice, considerndu-se ca orice interventie
a sa ar avea efecte dereglatoare. Mai mult, statul era considerat un administrator mai prost al
resurselor dect agentii economici privati, iar eventuala implicare n viata economica, inclusiv
prin mobilizarea si redistribuirea de resurse financiare, devenea o sursa de ineficienta economica.
n conditiile specifice fazei initiale a dezvoltarii capitaliste pentru finantele statului problema
principala era limitarea cheltuielilor publice la strictul necesar asigurarii functionarii normale a
institutiilor de stat. Cheltuiala publica era considerata un consum nerecuperabil de produs
national, avnd impact negativ asupra dezvoltarii economice si sociale, cu att mai mult cu ct
resursele respective apareau pierdute pentru societate. Fara a se contesta ipostazele statului de
creator si supraveghetor al aplicarii regulilor de conduita, care faceau din cheltuielile publice, un
rau necesar, finantelor publice li se rezerva un rol relativ minor. Functionnd ca stat protector,
acesta trebuia sa asigure, deci, cadrul organizatoric adecvat desfasurarii activitatilor economice si
sociale, protejnd si agentii economici fata de eventualii factori perturbatori. n consecinta,
cvasitotalitatea utilitatilor de bunuri si servicii trebuiau oferite si consumate n varianta privata,
sub protectia statului. Deoarece ndeplinea sarcini limitate, de domeniul asigurarii ordinii si
protejarii cetatenilor, iar n raport cu economia era chemat doar sa stabileasca regulile jocului
economic si sa supravegheze respectarea acestora, el a fost numit si stat jandarm. Din
perspectiva finantelor publice, unui asemenea tip de stat (jandarm) i era caracteristica o sfera de
manifestare mai restrnsa a acestora, dimensiunile proceselor de redistribuire a produsului creat
n corespondenta cu consumurile si, implicit, cheltuielile publice fiind relativ reduse. Ipostaza
statului jandarm, cu impactul sau asupra finantelor publice s-a dovedit a fi viabila o buna
perioada de timp, n care economia si societatea capitalista, nu a cunoscut fenomene profund
perturbatorii de tipul crizelor si somajului, care au aparut ulterior. Statul socialist, care a
functionat n varianta cea mai concludenta n fostele tari socialiste din Europa si, mai ales, n
fosta URSS, s-a bazat pe asumarea unor functii si sarcini economice si sociale foarte
cuprinzatoare, pe fundalul desfiintarii proprietatii private si promovarii altui tip de proprietate,

denumita generic socialista, care, n esenta, era una de stat. Instituirea acestui tip de proprietate
asupra cvasitotalitatii bunurilor si concentrarea de catre partidul unic (comunist) a dreptului de
decizie asupra desfasurarii tuturor activitatilor economice si sociale s-au concretizat n
amplificarea fara limite a activitatii statului. n mod corespunzator, latura financiara a ntregii
activitati economice si sociale a devenit, n cea mai mare masura, de domeniul finantelor publice.
Un asemenea tip de stat si-a asumat explicit o functie economica, autoritatile de partid si de stat
dirijnd ntreaga activitate economica si sociala. S-au creat astfel economiile socialiste
centralizate, n cadrul carora procesele si relatiile economice, inclusiv cele n forma baneasca, au
devenit predominant relatii financiare publice, la care statul era participant omniprezent, att
direct, ct si prin multitudinea de entitati economice si sociale cu caracter public, de stat. n acest
cadru de functionare a statului, cea mai mare parte a resurselor financiare se afla la dispozitia
statului sau a ntreprinderilor si institutiilor sale, fiind alocate si utilizate aproape n totalitate prin
decizii cu caracter public (statal). Astfel, oferta de utilitati se asigura n cea mai mare masura de
catre entitatile numite generic socialiste, fie ca erau ntreprinderi producatoare de bunuri,
comerciale etc. sau institutii publice din sfera activitatilor nemateriale. n conditiile respective,
finantele publice (ale statului socialist) se caracterizau prin: - sfera foarte larga de cuprindere, n
baza proprietatii socialiste de stat; - constituirea de fonduri financiare la dispozitia statului si
entitatilor socialiste cu o anumita autonomie functionala, care se baza pe relatiile de repartizare a
produsului creat, reglementate de catre autoritatile statale; - distribuirea planificata a fondurilor
(resurselor) financiare, corespunzator obiectivelor prevazute prin planurile centralizate.
Instrumentul principal folosit de statul socialist n procurarea si distribuirea resurselor, inclusiv a
celor financiare, era planul, respectiv planificarea si conducerea centralizata a ansamblului
activitatilor economice si sociale. Statul interventionist s-a conturat n conditiile confruntarii
societatii capitaliste cu fenomene necunoscute anterior, de tipul crizelor economice si somajului,
care au bulversat economia si societatea, n ansamblu. nceputurile interventionismului statal se
plaseaza n perioada primului Razboi Mondial, cnd n tarile beligerante a fost necesara
concentrarea si coordonarea eforturilor de razboi, care nu puteau fi realizate dect de catre stat.
Astfel, statele beligerante au fost puse n situatia de a concentra la dispozitia lor un mare volum
de resurse si de a le dirija pentru a face fata efortului de razboi. O mare parte din aceste resurse
trebuia procurata si alocata n forma baneasca, ceea ce a determinat amplificarea sferei de
manifestare a finantelor publice. Dupa ncheierea razboiului, refacerea infrastructurii si a
economiei, ca si crearea premiselor pentru reluarea ascensiunii economice si sociale au fost
asumate ca sarcini ce reveneau autoritatilor statale. n noile conditii, statul s-a implicat pregnant
si prin decizii menite sa sustina reglarea si dezvoltarea economiei, ceea ce a imprimat actiunilor
sale un caracter interventionist. Momentul culminant care a determinat nasterea doctrinei

interventioniste este considerat cel al declansarii crizei economice mondiale din 1929-1933, cnd
statul a trebuit sa abandoneze unele dintre tezele liberale de noninterventie n viata economica si
sociala si sa se implice mult mai profund n redistribuirea, alocarea si folosirea resurselor.
Confruntat cu dificultatile crizei economice, statul si-a extins activitatea, incluznd n sfera
actiunilor sale si masuri de contracarare a factorilor perturbatori. Astfel, alaturi de sarcinile
traditionale asumate anterior de stat, s-au conturat si altele noi, care vizau, mai ales,
contracararea factorilor destabilizatori sau corectarea impactului negativ al dereglarii vietii
economice si sociale. S-a nascut, n acest context, o noua doctrina privitoare la economie si stat,
plednd pentru cresterea rolului statului n societate si economie, cunoscuta ca doctrina
interventionista, care mai este numita, prin comparatie cu cea clasica, doctrina moderna. Potrivit
noii doctrine, pentru a compensa imperfectiunile si a contracara disfunctionalitatile
mecanismelor economiei de piata, este de admis implicarea autoritatilor statale, att n
activitatile economice pentru a influenta evolutia produsului intern brut (asigurndu-i o tendinta
de crestere echilibrata) ct si n plan social, pentru a ameliora situatia materiala a persoanelor
afectate de producerea fenomenelor distructive (criza, recesiunea, somajul etc.) Suportul
doctrinar al interventionismului statal este considerata opera lui J.M.Keynes, n special lucrarea
intitulata "Teoria generala a folosirii minii de lucru, a dobnzii si a banilor". n functionarea
statului interventionist se disting mai pregnant doua tipuri de interventionism care marcheaza si
modalitatile de exprimare, respectiv masurile luate n planul finantelor publice, si anume: - statul
interventionist

compensator;

statul

interventionist

corector. Interventionismul

compensator semnifica implicarea statului, cu mijloacele sale, n atenuarea ciclicitatii


economice, prin promovarea de masuri de natura financiara si monetara menite sa impulsioneze
activitatile economice n perioadele de declin sau sa atenueze ritmurile prea ridicate de crestere
economica n perioadele de boom (economic).
Compensarea adusa astfel tendintelor ce apar n evolutia economiei s-a dovedit favorabila
atenuarii oscilatiilor ciclice, evitnd dereglarile profunde n plan economic si social. Asemenea
interventii presupun alocarea sau realocarea adecvata a resurselor, ntre care un rol major revine
celor financiare, implicnd participarea autoritatilor statale. Din perspectiva masurilor ce pot fi
aplicate de catre statul interventionist compensator, doctrina keynesiana fundamenteaza
necesitatea si posibilitatea implicarii statului n economie, att prin dezvoltarea sectorului
economic de stat, ct si prin influentarea evolutiei activitatilor economice private. n ambele
cazuri, se presupune angajarea finantelor publice prin mobilizarea de resurse si distribuirea lor
adecvata sustinerii economiei, apelnd la instrumentele principale, cum sunt: impozitele,
cheltuielile publice, bugetul public.Interventionismul corector reprezinta o varianta ulterioara
de interventie a statului, n viata socio-economica, fiind considerat stat al bunastarii generale a

cetatenilor sai. Acest tip de interventionism statal s-a conturat n contextul economic al societatii
contemporane, n care fenomenele de tipul crizelor si somajului nu numai ca s-au atenuat
semnificativ, dar au putut fi anticipate si controlate ntr-o anumita masura, iar preocuparile
pentru protectia sociala, mai ales, a categoriilor sociale defavorizate s-au amplificat. S-a produs,
astfel, o mutatie din perspectiva implicarii autoritatilor publice, n sensul accentului pus pe
exercitarea unor influente indirecte asupra vietii economice si sociale si renuntarii sau diminuarii
interventiilor directe. Instrumentele financiare publice sunt folosite acum pentru a influenta
indirect evolutia fenomenelor economice si sociale, stimulndu-le pe cele cu impact pozitiv si
inhibndu-le pe cele generatoare de efecte nefavorabile dezvoltarii. Noul tip de interventionism
statal se manifesta n noile conditii, mai ales, prin redistribuirea resurselor ntre membrii
societatii, ceea ce se poate nfaptui, de regula, prin metode specifice finantelor publice. Ca
urmare, resursele financiare redistribuite prin impozite si cheltuieli publice au crescut
considerabil, detinnd proportii net superioare n PIB, fata de perioadele anterioare. Impactul
acestuia se concretizeaza, totodata, ntr-o realocare a resurselor ce favorizeaza si corelarea cererii
agregate cu oferta si cresterea economica. Pe de alta parte, ultimele decenii evidentiaza aparitia
unor tendinte de reconsiderare a pozitiilor statului n societatea contemporana, n sensul
diferentierii pozitiei sale de creator al regulilor jocului si arbitraj al aplicarii lor (stat arbitru) de
cea de agent economic (actor sau jucator) participant direct la activitati economice. n prima
ipostaza, statul poate desfasura activitatile traditionale avnd un rol relativ restrns n viata
economica si sociala, dar realizeaza coordonarea de ansamblu, stabilind regulile de joc pentru
agentii privati si urmarind respectarea lor prin institutiile sale. n a doua ipostaza, el organizeaza
si deruleaza activitati economice proprii, lund decizii cu caracter economic, care presupun si
respectarea regulilor general aplicabile, stabilite n ipostaza de arbitru. n aceasta a doua situatie,
finantele publice se dezvolta si printr-un segment specific, cel al finantelor ntreprinderilor cu
capital de stat, n cadrul caruia se realizeaza si o activitate financiara direct legata de procesele
economice creatoare de bunuri materiale. Reflectarea ambelor ipostaze n planul finantelor
publice semnifica, pe de o parte, amplificare proportiilor proceselor de procurare, alocare si
utilizare a resurselor banesti la care participa autoritatile publice, iar pe de alta parte, cresterea
complexitatii fenomenelor si tehnicilor financiare folosite, inclusiv a interdependentelor cu
finantele private.

Conceptii asupra problematicii finantelor publice


Finantele, n ansamblu, si cele publice, n special, si-au conturat o problematica de
cercetare specifica, axata pe modalitatile de asigurare si folosire a resurselor destinate
functionarii normale a diferitelor entitati, inclusiv a institutiilor de stat, viznd direct procesele si

relatiile banesti de procurare, mai ales, sub forma de contributii ale mentorilor colectivitatii,
respectiv de alocare si utilizare a lor eficienta, sub forme, denumite generic, ale cheltuielilor
efectuate. Preocuparile de cercetare asupra problematicii finantelor publice au evoluat sub
impactul doctrinelor economice dominante, inclusiv al conceptiilor privitoare la aparitia,
existenta si functionarea statului. n acest context, principalele conceptii referitoare la
problematica sau domeniul de cercetare al finantelor publice pot fi ncadrate n doua orientari
majore, si anume: conceptia clasica si conceptia moderna.
Conceptia clasica
Conceptia clasica asupra finantelor publice s-a format n contextul doctrinei economice
liberale, ce a dominat perioada de nceput a dezvoltarii capitaliste, conturdu-se n secolul al
XIX-lea. Conform acestei doctrine, se sustinea necesitatea liberei initiative private n economie
si evitarea oricarei interventii din partea statului, considerat un factor perturbator al activitatii
economice. n acord cu dictonul "laissez-faire, laissez-passer, le monde va de lui meme",
doctrina liberala pleda pentru asigurarea unui cadru economic si social care sa nu stnjeneasca
initiativa privata si n acelasi timp, milita pentru limitarea sarcinilor statului numai la cele
traditionale (ordine interna, aparare nationala, relatii diplomatice, educatie). n concordanta cu
aceste sarcini, statul era privit mai mult ca stat jandarm, iar cheltuielile de functionare a
institutiilor sale erau concepute la un nivel ct mai redus considerat strict necesar, asigurndu-se
guvernarea ct mai ieftina. Prevala, deci, teza limitarii cheltuielilor la nivelul strictului necesar
functionarii normale a statului, ca obiectiv determinant n domeniul finantelor publice.
n consecinta, conform doctrinei liberale, se contesta participarea statului la activitati cu
caracter economic, cu att mai mult cu ct, prin prisma efectelor pozitive obtenabile, acestea
apareau inferioare celor din activitatea economica privata, datorita incapacitatii acestuia de a
asigura o gestionare eficienta. n aceste conditii, dimensiunile proprietatii de stat n economie sau situat, n general, la limite reduse, acoperind mai ales domenii pentru care initiativa privata nu
manifesta interes sau nu dispunea de potential financiar. Ipostaza statului jandarm, fara o
participare semnificativa la viata economica, a imprimat stiintei finantelor publice orientarea
spre a gasi modalitati adecvate finantarii institutiilor sale neproductive. Ca urmare, n conceptia
clasica, se considera ca problematica de studiat trebuia sa se refere direct la modalitatile de
procurare si utilizare economicoasa a resurselor financiare publice. n mod corespunzator,
aceasta a inclus determinarea cheltuielilor publice de finantat, stabilirea sarcinilor fiscale pe
contribuabili si urmarirea ncasarii impozitelor, ntocmirea si executia bugetului de stat etc. De
altfel, ntre primele masuri adoptate de guvernele burgheze s-a nscris instituirea ordinii n
finantele publice, viznd direct cunoasterea ct mai precisa si controlul cheltuielilor si veniturilor

publice, prin trecerea la ntocmirea bugetului de stat si elaborarea principiilor bugetare. n raport
cu aceasta conceptie, asigurarea echilibrului bugetar, n sensul egalizarii cheltuielilor de finantat
cu veniturile curente (provenite n cea mai mare parte din contributii obligatorii), a reprezentat
"cheia de bolta" a finantelor publice. n acelasi timp, apelul la mprumuturi de stat (ca resursa
bugetara extraordinara) era considerat, n principiu, inacceptabil, folosirea sa avnd doar un
caracter cu totul exceptional. n aceasta viziune, faptul ca bugetul trebuia sa fie echilibrat avea o
semnificatie chiar mai profunda dect egalitatea dintre venituri si cheltuieli, si anume, aceea a
unui principiu politic n sens deplin. Echilibrul bugetar urma a se realiza, relativ facil, prin
limitarea cheltuielilor publice, el devenind un mijloc de constrngere a actiunilor statului.
Totodata, n conceptia clasica, modul de abordare a problematicii finantelor publice avea un
pronuntat caracter juridic si mai putin unul economic. Identificarea si reglementarea
modalitatilor si formelor concrete de procurare a resurselor banesti la dispozitia statului, precum
si a tehnicilor privind alocarea si utilizarea acestor resurse constituia principalul domeniu de
cercetare pentru stiinta finantelor. n aceasta optica, activitatea financiara implicnd prezenta
statului a fost interpretata ca reprezentnd si gospodaria financiara sau economia financiara a
statului. Prin urmare, n conceptia clasica, statul, avea doar un rol protector n societate si trebuia
sa stabileasca regulile de baza ale jocului pentru toti actorii economici si sociali, acestea
decurgnd din necesitatea apararii a doua drepturi fundamentale: proprietatea si libertatea
individuala; el era doar un consumator de resurse, pentru ca, sub acest aspect, "nu reprezinta
dect o prapastie imensa (o gaura) care nghite o parte din venitul unei tari, fara speranta de a-l
mai regasi", echivalnd cu o pierdere pentru societate. ntruct cheltuielile publice erau
interpretate ca simple consumuri finale, se aprecia ca indivizii, neplatind impozite, ar putea
valorifica sumele ramase la dispozitia lor ntr-o maniera mai rationala si mai productiva.
Deosebit de relevanta pentru conceptia clasica asupra finantelor este celebra sintagma,
apartinnd lui Gaston Jze (considerat parintele stiintei finantelor): "Exista cheltuieli publice; ele
trebuie acoperite". Asadar, problema esentiala a stiintei finantelor publice consta n gasirea
modalitatilor concrete de a acoperi cheltuielile finantate de stat, ceea ce echivala si cu a asigura
functionarea normala a institutiilor publice. La rndul sau, Adolph Wagner, sustinea ca: "stiinta
finantelor este stiinta economiei administrate de stat sau de catre un corp public n vederea
procurarii si ntrebuintarii bunurilor, n special a banilor, care le sunt necesare functiilor lor de
comunitati economice obligatorii". n plus, el considera ca obiect de studiu al finantelor publice
si realizarea unei mai juste repartizari a veniturilor ntre membrii societatii, economia financiara
avnd datoria de a nlatura unele stari economice si sociale nefavorabile". Se extindea, astfel, aria
problematicii finantelor spre cautarea unor solutii care sa permita o mai echitabila distribuire a
resurselor n societate. Un alt reprezentant al conceptiei clasice, Paul Leroy Beaulieu, facnd

trimitere la necesitatea corelarii cheltuielilor publice cu procurarea resurselor acoperitoare


acestora, afirma ca: "stiinta finantelor publice este de fapt stiinta veniturilor publice si a utilizarii
acestora pentru acoperirea cheltuielilor publice". n acelasi context, se cuvine a fi mentionata
conceptia lui Ion Ionescu de la Brad, care considera, ndreptatit, ca finantele publice trebuie sa
raspunda la ntrebarea, "cum sa se aseze, sa se strnga si sa se ntrebuinteze darile catre stat,
evitnd cheltuielile zadarnice" risipitoare. Indiferent de unghiul de abordare, conceptia clasica
asupra stiintei finantelor publice s-a subordonat conceptelor liberale despre economie si stat,
dominante n prima faza a dezvoltarii societatii capitaliste.

Conceptia moderna
Cristalizarea conceptiei moderne a avut loc n contextul nasterii doctrinei economice
interventioniste, care a devenit tipica pentru societatea moderna. Debutul acestei conceptii, n
cadrul doctrinei interventioniste, axata pe implicarea statului n viata economico-sociala, se
situeaza la nceputul secolului XX, dar, mai ales, n perioada primului razboi mondial.
Abordarile doctrinare cu caracter interventionist s-au amplificat mult, nsa, pe fundalul crizei
economice mondiale din anii 1929-1933, care a evidentiat limitele initiativei private n
rezolvarea unor probleme economico-sociale cu impact profund n societate si disfunctionalitati
majore ale mecanismelor economiei de piata, confruntata cu fenomene perturbatoare grave.
Manifestarea fenomenelor de criza si somaj au constituit factori decisivi n reconsiderarea
doctrinei economice liberale, dupa ce se constatase ca prezenta statului a fost indispensabila n
rezolvarea unor probleme fundamentale pentru tarile beligerante n primul razboi mondial. Or, n
conditiile razboiului, alaturi de eforturile financiare mari, s-a impus adaptarea economiei la
nevoile de desfasurare a ostilitatilor, prin restructurarea ei si dezvoltarea productiei de razboi. n
acele conditii, statul s-a dovedit singurul n masura sa asigure concertarea eforturilor si
reorientarea resurselor, actionnd, mai ales, prin mijloace financiar-monetare. Ulterior, pentru
nlaturarea efectelor dezastruoase ale razboiului si combaterea efectelor distructive ale crizei
economice mondiale, inclusiv ale manifestarii ciclitatii economiei s-a recurs la noi masuri de
interventie statala, ca alternativa viabila la dereglarile aparute n functionarea mecanismelor
pietei. n noile conditii, s-a abandonat teza statului-jandarm (menit sa ndeplineasca sarcini
traditionale) n favoarea celei a statului-providenta sau al bunastarii (welfare). n aceasta viziune
statul nu se mai limita la finantarea actiunilor neproductive, ci si manifesta pregnant prezenta n
economie, fie direct, prin dezvoltarea unor ntreprinderi de stat, fie indirect prin sustinerea si
influentarea ntreprinzatorilor de o maniera convergenta politicilor de stabilizare si crestere
economica. n consonanta cu noua doctrina, statul nu mai este interpretat doar ca un consumator
de produs national. El devine acum redistribuitor de resurse, capabil sa orienteze si sa sustina

evolutia ascendenta a societatii spre realizarea unor obiective de interes larg, ce corespund
aspiratiilor de progres si civilizatie. Doctrina interventionista a implicat, firesc, si domeniul
finantelor publice, genernd un interventionism financiar prin care statul se angajeaza cu
mijloacele de care dispune pentru contracararea fenomenelor destabilizatoare, perturbatorii, ale
vietii economico-sociale (crize, somaj) si stimularea factorilor de dezvoltare a societatii si de
crestere economica. Confruntat cu realitatea dificultatilor de realizare a autoreglarii economiei
prin mecanismul pietei libere, statul interventionist si asuma sarcini multiple ce vizeaza si
corectarea unor imperfectiuni n functionarea acestuia. n acelasi timp, evolutia societatii a impus
ca necesara asumarea de catre stat a unor sarcini noi, mai ales, n sfera protectiei sociale, care au
determinat, pe de o parte, cresterea cheltuielilor statului, iar pe de alta parte, cautarea solutiilor
de procurare a unor resurse suplimentare acoperitoare. n acest context, s-au nregistrat cheltuieli
publice sporite pentru actiuni economice, inclusiv cu dezvoltarea sectorului economic de stat,
subventionarea ntreprinderilor private sau protectia categoriilor sociale defavorizate etc., odata
cu amplificarea celor traditionale. Concomitent, s-au produs mutatii si n sfera formarii
resurselor financiare publice, prin admiterea apelului la resursele extraordinare, de tipul
mprumuturilor de stat sau a emisiunii inflationiste de moneda, pentru a favoriza interventia
(reglatoare) a statului n viata economica si sociala. La baza conceptiei moderne interventioniste,
sta doctrina elaborata de J.Keynes, prin cea mai importanta opera a sa, "Teoria generala a
folosirii minii de lucru, a dobnzilor si a banilor", n cadrul careia stimularea investitiilor, att n
sectorul public, ct si n cel privat, prin instrumente de domeniul finantelor publice, pentru a
asigura o folosire mai completa a fortei de munca, ocupa un loc prioritar. Doctrina Keynesista
acorda un rol deosebit statului si folosirii mijloacelor sale, n primul rnd celor financiare, pentru
influentarea evolutiei societatii, inclusiv a economiei. Pe acest fundal, conceptia moderna asuma
studiul folosirii tehnicilor financiar-monetare n scop reglator (fata de evolutia vietii socialeconomice) ca un domeniu nou al stiintei finantelor (publice). Prin urmare, mentinnd
problematica finantelor publice afirmata de conceptia clasica, abordarile moderne adauga, ca
obiect al stiintei finantelor, studierea posibilitatilor de folosire a instrumentelor financiare n scop
reglator (interventionist), n economie si societate. Domeniul de cercetare al finantelor publice,
n conceptia moderna, include, deci, att modalitatile de fundamentare si finantare a cheltuielilor
publice, respectiv modalitatile de procurare a resurselor financiare acoperitoare lor, ct si pe cele
de interventie prin finante n viata economica si sociala pentru corectarea dezechilibrelor si
asigurarea mersului ascendent al societatii. n ultimele decenii, nsa, s-au produs unele
reconsiderari ale acestei conceptii, pe fundalul neoliberalismului contemporan, orientate spre
limitarea interventionismului statal si combaterea inflatiei generate de finantarea deficitelor
bugetare. Dintre autorii cu contributii majore la crearea conceptiei moderne asupra finantelor

publice se pot remarca: - J. M. Keynes, care prin continutul lucrarilor sale abordeaza plenar
problemele financiar-monetare n contextul cerintelor echilibrului economic general punnd,
implicit, bazele conceptiei moderne privind finantele publice; - Maurice Duverger, care reliefnd
deosebirile dintre conceptia clasica si cea moderna asupra problematicii finantelor publice, le
defineste domeniul de cercetare, considerndu-le ca fiind "stiinta care studiaza activitatea statului
n masura n care el utilizeaza tehnici financiare: cheltuieli, taxe, impozite, buget, procedee
monetare etc.". n mod sintetizator, el afirma ca aceasta stiinta cuprinde, n conditiile societatii
moderne, doua domenii de studiu: 1. folosirea mijloacelor financiare n scop financiar; folosirea
mijloacelor financiare n scop interventionist. De asemenea, M.Duverger apreciaza ca, potrivit
conceptiei moderne, finantele publice sunt o ramura a stiintelor economice, deoarece mijloacele
financiare sunt folosite de stat mai ales pentru a interveni n domeniul economic, pentru
regularizarea productiei si a schimbului, pentru a asigura echilibrul preturilor si mentinerea
puterii de cumparare a monedei etc. Asadar - conchide M. Duverger, "n viziune moderna,
finantele publice sunt integrate n mecanismele economiei si adaptate la acestea", ceea ce le
confera un rol major n influentarea evolutiei economiei si societatii, n ansamblu. - James
Buchanan, care, la rndul sau ajunge la constatarea ca finantele publice studiaza activitatea
economica a guvernului considerat ca entitate (social-economica). El apreciaza ca stiinta
finantelor publice, att la nivele simple ct si mai complexe, trebuie sa cuprinda doua stadii
(formulate sub forme ale unor ntrebari) si anume: primul, semnifica ce ncerca sa faca guvernul
si ct de eficace sunt eforturile pentru atingerea obiectivelor sale; al doilea, cum sunt afectate
comportarea si conditiile indivizilor n economia privata sau de piata. J. Buchanan evidentiaza,
de asemenea, accentul pus (n conceptia moderna) pe abordarea problematicii finantelor publice
prin prisma eficientei economico-sociale a actiunilor ce se ntreprind. Aceasta directie de
abordare presupune ca, pentru fundamentarea deciziilor ce se iau de catre organele de stat,
finantele publice sa ofere tehnicile adecvate studierii nivelului de eficienta n diferite variante de
realizare a obiectivelor, urmnd a se opta pentru cele mai avantajoase. n acest sens, el constata
ca "optiunea publica, teoria si analiza elaborarii deciziilor colective au fost tot mai mult incluse
n finantele publice". - William Shultz si Lowell Harris accentund, la rndul lor, asupra laturii
tehnice a fenomenelor financiare, concluzioneaza ca "stiinta finantelor publice se ocupa cu
studiul faptelor, principiilor, tehnicilor si efectelor dobndirii si cheltuirii fondurilor de catre
organele guvernamentale si ale administrarii datoriei publice". Un impact major asupra evolutiei
conceptiilor contemporane cu privire la finantele publice l are doctrina "supply-side economics",
ndeosebi n varianta sa "monetarismul". Aceasta, opunndu-se interventionismului keynesian,
pledeaza pentru restrngerea rolului statului si cheltuielilor (consumurilor) publice si implicit
limitarea folosirii instrumentelor financiare n scop interventionist, atribuind o importanta sporita

monedei si politicilor monetare. Pe un plan mai larg, se poate constata ca n abordarea


problematicii finantelor, att n conceptiile clasice, ct si n cele moderne, latura sociala a
acestora (vazuta prin prisma relatiilor dintre participantii la procesele financiare) este luata n
considerare ntr-o masura mai redusa, accentul fiind pus pe elementele de ordin tehnic. Sub acest
aspect, doctrina marxista asumata de statul totalitar socialist, s-a remarcat prin definirea si
interpretarea finantelor, n primul rnd, ca relatii sociale, subestimnd latura lor tehnica.
De asemenea, ntre conceptiile moderne asupra finantelor se pot distinge si cele axate pe latura
psihologica a problematicii lor, respectiv pe studierea reactiilor indivizilor si a comportamentului
lor, ca si a institutiilor statului, n contextul procurarii si utilizarii resurselor financiare publice.
Totodata, se remarca accentuarea tendintei de abordare a problematicii finantelor prin metode de
cercetare si modelare matematica a fenomenelor financiare. Ramura a stiintelor economice,
finantele studiaza procesele si relatiile de constituire, repartizare si utilizare a resurselor
financiare, cu instrumentele si tehnicile de realizare a acestora la nivelul statului si celorlalte
entitati publice si private. n mod implicit, ele cerceteaza formele, metodele si tehnicile
utilizabile n dimensionarea si efectuarea operatiilor banesti legate de functionarea acestor
entitati, dar si modalitatile de folosire a instrumentelor financiare pentru influentarea evolutiei
economiei si societatii, n ansamblu. Corespunzator sferei proprii de manifestare, finantele
publice ca domeniu de cercetare studiaza procesele si relatiile economice implicate n formarea,
alocarea si utilizarea resurselor financiare publice, respectiv tehnicile si instrumentele specifice
nfaptuirii lor, inclusiv incidenta acestora si modalitatile de influentare asupra celorlalte laturi ale
activitatii economico-sociale.

Finanele publice contemporane


Se caracterizeaz printr-o schimbare de dimensiune care a transformat raportul lor cu
economia general. Aceast schimbare mbrac un aspectcantitativ (ponderea financiar a
statului i componentele sale n PIB), precum i un aspect calitativ, ntruct au aprut i s-au
dezvoltat cheltuielile publice de tip nou, n special cheltuielile de transfer. Aadar, finanele
publice
constituie o parte a relaiilor bneti prinintermediul crora, n procesul repartiiei produsului
intern brut se formeaz, se repartizeaz ise utilizeaz fondurile necesare ndeplinirii funciilor
i sarcinilor statului.n perioada 1978-1980, apar curente neokeynesiste i neoliberale, care
ncearc sadapteze teoria clasic a liberalismului economic, adic cea keynesist, la noile
condiii economice postbelice.

Conceptiile neoliberale se dezvolta dupa al doilea razboi mondial, cand necesitatile de


reconstructie a economiei si incapacitatea mecanismelor pietei de a asigura utilizarea deplina a
fortei de munca, au permis extinderea si aplicarea conceptiei, conform careia statul poate si
trebuie sa exercite o actiune de relansare a cererii globale.
Astfel rolul statului s-a extins progresiv in numeroase domenii de activitate economica si
sociala, ceea ce s-a refelectat intr-o crestere de volum si schimbare a naturii finantelor publice
care filtreaza peste 50% din produsul intern brut in prezent, comparativ cu circa15% inaintea
primului

razboi

mondial

si

economia

capitalista

este

caracterizata

de

profesorii

americani Richard si Peggy Musgrave ca fiind un sistem combinat profund, in care fortele
sectorului public si privat interactioneaza si sistemul economic nu este nici public, nici privat,
dar implica un mix al celor doua sectoare.
Intr-o abordare economica, acestia disting trei mari functii ale finantelor publice, si anume:
-

de alocare a resurselor,

de distribuire a veniturilor si

de reglare a vietii economice.


Trstura specific a acestor concepii o reprezint armonizarea intereselor i interveniei

statului cu cele ale sectorului privat. Se recomand, n aceste concepii denumite i


contemporane ale finanelor publice, intervenia statului pentru a stabili cadrul juridic al
concurenei, baza funcionrii armonioase a mecanismului preurilor i ampiedicrii abuzurilor
monopolurilor.
Aceste concepii susin stimularea ofertei i se pronun mpotriva interveniei statului n
economie prin metoda stimulrii cererii. Se lanseaz conceptul economiei sociale de pia
(Ludwig Erhard), n cadrul acestui concept statul urmnd s intervin: pe calea socialului, pe
calea politicii fiscale, s efectueze redistribuiri cnd acestea sunt necesare, dar intervenia
statului s nu vizeze mecanismeleintime ale pieei. Numai n mod cu totul excepional ar
interveni statul i n mecanismuleconomic dup regulile
pieei, dar numai asupra consecinelor, i nu asupra regulilor de joc ale pieei. Astfel, s-a acordat
prioritate mediului economic fa de intervenia direct a statului, s-a dat ntietate produciei
(influenrii ofertei) i au intervenit modificri n redistribuirea valorii adugate n favoarea
produciei, dirijismul fiind nlocuit cu stimularea iniiativei. Se consider c, n prezent, finanele
publice joac dou roluri. n primul rnd, ele reprezint un mijloc de acoperire a cheltuielilor
cu funcionarea sectorului public, iar n al doilea rnd, finanele publice sunt un mijloc de
intervenie economic i social.

Concluzie:
Ramur

tiinelor

economice,

finanele

studiaz

procesele

relaiile

de

constituire,repartizare i utilizare a resurselor financiare, cu instrumentele i tehnicile de realizare


a acestora lanivelul statului i celorlalte entiti publice i private. n mod implicit, ele cerceteaz
formele,metodele i tehnicile utilizabile n dimensionarea i efectuarea operaiilor bneti legate
defuncionarea acestor entiti, dar i modalitile de folosire a instrumentelor financiare pentru
influenarea evoluiei economiei i societii, n ansamblu.Corespunztor sferei proprii de
manifestare, finanele publice ca domeniu de cercetare studiaz procesele i relaiile economice
implicate n formarea, alocarea i utilizarea resurselor financiare publice, respectiv tehnicile i
instrumentele specifice nfptuirii lor, inclusiv incidena acestora i modalitile de influenare
asupra celorlalte laturi ale activitii economico-sociale.
Finantele publice au evoluat si s-au perfectionat continuu intre altele si sub aspectul
componentelor structurale, astfel din cele mai vechi timpuri si pana in prezent au ramasa
constante doua elemente:
1.Veniturile publice - au evoluat diferentiat de la un stat la altul, dar au pastrat constat
elementele impozitelor, taxelor, completate in functie de necesitati cu imprumuturile publice
2. Cheltuielile publice - care se manifestau in trebuintele banesti de intretinere a institutiilor
publice si fortelor armate de dezvoltare, a institutiilor si serviciilor publice
Conceptiile specialistilor privind finantele sunt diferite. Astfel, finantele sunt considerate ca
fiind, dupa caz:

fonduri banesti la dispozitia statului;

bani si bunuri utilizate pentru functionarea institutiilor publice;

mijloace de interventie a statului n economie (impozite, mprumuturi, alocatii bugetare,

subventii si alte prghii sau instrumente cu ajutorul carora statul intervine n viata economica);

ansamblul activitatii desfasurate de sectorul public al economiei;

relatii sociale, de natura economica, care apar n procesul constituirii si repartizarii

fondurilor publice etc.


n realitate, ntre resursele banesti prelevate la dispozitia statului n vederea satisfacerii
nevoilor sociale, modalitatile concrete prin care se procura si se distribuie aceste resurse,
instrumentele prin care statul intervine n viata economica, metodele de gestionare a resurselor
financiare publice si formele juridice pe care le mbraca toate acestea, exista legaturi strnse.
Prin urmare, finantele publice reprezinta relatiile aparute n procesul de asigurare si
repartizare a fondurilor necesare statului, exprimate n forma baneasca (valorica).

Existenta si dezvoltarea finantelor publice sunt in strinsa legatura cu aparitia si dezvoltarea


statului si cu aparitia formelor valorice si a banilor in repartizarea produsului social. Relatiile
aparute in procesul procurarii si repartizarii resurselor banesti de care are nevoie statul pentru
indeplinirea functiilor si sarcinilor sale formeaza relatiile financiare publice.
In capitalism, finantele au cunoscut o mare dezvoltare ca urmare a cresterii productivitatii
muncii, a generalizarii relatiilor marfa-bani si a cresterii nevoilor de resurse banesti ale statului
pentru indeplinirea functiilor sale. Finantele publice sunt parte a unui intreg denumit finante. In
literatura de specialitate si in legislatie, relatiile financiare la care statul participa ca entitate de
sine statatoare, sunt desemnate prin termenul de finante publice.
Pentru statul modern,finanele publice nceteaz de a mai fi doar un simplu mijloc
deacoperire a cheltuielilor strict necesare funcionrii sale i ndeplinirii unor minime atribuii, ci
devin un
instrument activ de intervenie n economie. Atenia specialitilor nu se mai limiteaz la studiul
mijloacelor de acoperire a cheltuielilor statului, ci se extinde i seconcentreaz asupra
posibilitilor de influenare a proceselor economice i a relaiilor sociale prin intermediul
cheltuielilor i al veniturilor publice.

Bibliografie:

1. Finane publice, Autor,prof.dr. Gheorghe FILIP;


2. Cioponea, Mariana-Cristina, Finane publice i teorie fiscal, Editura Fundaiei
Romnia de Mine, Bucureti, 2007;
3. Condor, Ioan, Dreptul finanelor publice, Editura Fundaiei Romnia de Mine,
Bucureti, 2006
4. Conspect (la drept financiar), Televca Oleg;
5. http://ru.scribd.com/doc/55474110/finante-publice.