Sunteți pe pagina 1din 3

Poetul

de Adrian Punescu

A sta, aa cu faa-n sus,


Lovit piezi de vreme
i-ncet ca un izvor supus
i-a murmura poeme.

i patul de sub ira mea,


Podeaua care-l ine,
Cu timpul s-ar drpna
i-n casa-ar fi ruine.

i peste molcomul prpd


Peste privirea-mi oarba
Cu gura ncepnd s vd
Eu, npdit de iarb.

Din somnul ca un trist magnet


Ce tie doar s cheme,
i-a mai ncredina ncet
Mistere i poeme.

Albitul firii mele os,


Schiload chiproas,
Lovit de pietre dureros
i mrunit de-o coas.

Ar face gur i-ar opti

Despre ce e i nu mi-i
n veacul de schizofrenii
Pn-la sfritul lumii.

i dac varul cel nestins,


Ce-i una cu folosul,
Cu cinic urlet dinadins
Mi-ar nghii i osul,

Eu, tainic, blnd i tutelar,


Clcnd tceri postume,
Din toi pereii dai cu var
M-a rentoarce-n lume.

Ctre o casa, unde-acum


i moartea mai ateapt,
Pn s-nceap tristul drum
De dincolo de oapt.

S-i spun c nc nu-i trziu.


Ruina e departe,
Iar eu cu inima te tiu
Pe via i pe moarte.

A sta aici, pe-acest prundi


Pe care-mi este bine,
C vremii, pus hotar piezi,
S-mbtrnesc de tine.

S-mi sug oasele-n pmnt


De parc oase-a plnge,
S fiu doar calcar i cuvnt
i-un ultim strop de snge.