Continuare procedura contenciosul administrativ

La Prefect si ANFP = sunt scutite de taxa de timbru.

Cand autoritatea emitenta solicita anularea actului in instanta,actiunea poate fi introdusa in maxim
un an.

Potrivit unei dispozitii finale a legii actiunile introduse de persoanele de drept public si de orice
autoritate publica in apararea unui interes public precum si cele introduse impotriva actelor
administrative normative nu mai pot fi retrase cu exceptia situatiei in care ele sunt formulate si
pentru apararea drepturilor sau intereselor legitime de care pot dispune persoanele fizice sau
juridice de drept privat.

In ce priveste controlul in instanta de contencios-administrativ asupra actelor administrative care

pot fi supuse unui control administrativ- jurisdictional legea 554/2004 reglementeaza in art. 6
posibilele situatii care pot aparea pornind de la prevederea art 21 (4) din Constitutie : Jursidictiile
speciale administrative sunt facultative si gratuite .
1. Daca partea vatamata nu doreste sa urmeze procedura admnistrativ-jurisdictionala atunci
ea este obligata sa respecte conditia procedurii prealabile.
2. Partea vatamata a urmat deja o prima cale administrativ jurisdictionala si renunta la cea de-a
2-a legea stabilind ca actul in cauza poate fi atacat direct la instanta de contencios
administrativ in termen de 15 zile de la comunicare.
3. Daca partea care a optat pentru jurisdictia administrativa speciala sau pentru calea de atac
la un alt organ administrativ-jurisdicitonal intelege sa renunte la aceasta in timpul
solutionarii litigiului este obligata sa notifice decizia de renuntate organului administrativ
jurisdictional. Putand sa atace actul direct la instanta de contencios-administrativ in termen
de 15 zile de la notificare. ( nu mai e necesara procedura prealabila ) Aceste termene sunt
termene de decadere.
(exemplu de jurisdictie administrativa : Constiliul National de Solutionare a Contestatiilor)

Judecata la instanta de fond

In ce priveste obiectul actiunii judiciare acesta poate fi :
1. Un act administrativ unilateral
2. Nesolutionarea in termen legal al unei cereri
3. Raspuns nejustificat / Absenta unui raspuns
4. Potrivit legii instanta de contencios administrativ e competenta sa solutionze litigiile care
apar in fazele premergatoare incheierii unui contract administrativ precum si orice litigii
legate de incheierea , modificarea ,executarea,interpretarea,incetarea contractului
administrativ, tinand cont de regula dupa care :
Principiul libertatii contractuale e subordonat principiului
Prioritatii interesului public

Actiunile legate de Ordonantele Guvernului

Art 126 ( 6) teza 2 din Constitutiei creaza posibilitatea ca prin intermediul instantei de contencios
administrativ sa poti sesiza CCR cu prevederile unei Ordonante a Guvernului pe care o considera
vatamatoare.
Persoana vatamata intr-un drept al sau sau intr-un interes legitim prin Ordonante sau dispozitii din
Ordonante , introduce actiune la instanta de Contencios administrativ insotita de exceptia de
neconstitutionalitate. Instanta daca apreciaza ca exceptia indeplineste conditiile prevazute legea
CCR ( L 47/1992 ) sesizeaza prin incheiere motivata CCR si suspenda solutionare cauzei pe FOND.
Dupa pronuntarea CCR instanta de contencios administrativ repune cauza pe rol si da termen cu
citarea partilor. Daca Ordonanta sau o dispozitie a acesteia a fost declarata neconstitutionala
instanta solutioneaza fondul cauzei iar in caz contrar actiunea se respinge ca inadmisibila.

Obiectul actiunii si solutiile ce pot fi date

In cazul introducerii actiunii in contencios administrativ reclamantul poate solicita:

Anularea actului
Anularea actului si obligarea la despagubiri
Plata unor despagubiri

Legea 554/2004 consacra expres posibilitatea de a solicita pe langa daunele materiale si daune
morale.

Art 10 din L 554/2004 reglementeaza competenta materiala si teritoariala in materie .

Competenta materiala :
Litigiile privind actele administrative emise sau incheiate de autoritatile publice locale si judetene
precum si cele care privesc taxe si impozite ,contributii,datorii vamale ,precum si accesorii ale
acestora de pana la 1.000.000 lei se solutioneaza in fond de catre tribunalele administrative fiscale (
adica sectiile de contencios-admi ale tribunalelor ) iar cele privind actele administrative emise sau
incheiate de autoritatile publice centrale precum si cele care privesc taxe si
impozite,contriburii,datorii vamale precum si accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 lei se
solutioneaza in fond de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale Curtilor de Apel ,daca prin
lege nu se prevede altfel.
Universitatile publice Recurs in interesul legii, se actioneaza la Tribunal. D Tofan e de parere ca e de
interes national si trebuie sa se actioneze impotriva lor la Curtea de Apel.
Competenta teritoriala
Reclamantul se poate adresa instantei de la domiciliul sau sau celei de la domiciliul paratului. Daca
reclamantul a optat pentru instanta de la domiciliul paratului nu se poate invoca exceptia
necompetentei teritoriale .

Procedura in contencios administrativ are ca specific caracterul URGENT al solutionarii cauzelor,

caracter PUBLIC si caracterul ACCESIBILITATII in ce priveste cuantumul taxei.
Cererile adresate instantei se judecata de urgenta si cu precadere in sedinta publica,in completul
stabilit de lege ,iar hotararile date urmeaza sa fie redactate si motivate in cel mult 30 de zile de la
pronuntare.

Taxa de timbru modificari fata de carte !!

In ce priveste taxa de timbru ea este modica in continuare,fiind prevazuta in OUG 80/2013.
Potrivit art 16 din OUG80/2013 , cererile pentru anularea actului sau dupa caz, recunoasterea
dreptului pretins,precum si pentru eliberarea unui certificat a unei adeverinta sau a oricarui alt
inscris se taxeaza cu 50 lei.
Cererile cu caracter patrimonial prin care se solicita si repararea pagubelor suferite printr-un act
administrativ se taxeaza cu 10 % din valoarea pretinsa , dar nu mai mult de 300 de lei.
Art 24 din OUG80/2013 reglementeaza taxele din materia recursului in contencios administrativ.
Legiuitorul reglementeaza posibilitatea solicitarii suspendarii actului administrativ in regim de
urgenta o data cu depunerea plangerii prealabile cu dovada realizarii acesteia potrivt art 14 din lege
( de recitit si invata acest articol ):

Daca exista cazuri bine justificate

Pentru prevenirea unei pagube iminente

Suspendarea poate fi solcitata o data cu anularea pentru aceleasi 2 conditii de mai sus,in conditiile
art 15 din lege.
Se pot identifica urmatoarele solutii ale instantei de fond :
Instanta solutionand actiunea poate ,dupa caz, sa anuleze in tot sau in parte actul administrativ , sa
oblige autoritatea sa emita un act administrativ , sa elibereze un alt inscris , sau sa efectueze o
anumita operatiune administrativa.
Instanta e competenta sa se pronunta si asupra legalitatii operatiunilor administrative care au stat la
baza emiterii actului supus judecatii.
In cazul solutionarii cererii , instanta va hotari si asupra despgubirilor pentu daune materiale si
morale daca au fost solicitate. ( + de citit art 18 in mateira contractelor administative)

Judecata in recurs
Legea stabileste un termen de 15 zile de la comunicarea hotararii pronuntate in prima instanta ,
pentru introducerea recursului care se depune efectiv la instanta de fond.
In art 20 se prevede ca recursul suspenda executarea si se judeca de urgenta . In cazul admiterii
recursului instnata de recrus casand sentinta va rejudeca litigiul in fond. Daca hotararea primei
instantei a fost pronuntata fara a se judeca fondul ori daca judecata s-a facut in lipsa parti care a
fost nelegal citata atat la administrarea probelor cat si la dezbaterea fondului cauza se va trimite o
singura data la aceasta instanta (instanta de fond).

Este obligatorie publicarea hotararilor judecatoreste definitive si irevocabile prin care s-au anulat in
tot sau in parte ACTE ADMISTRATIVE cu caracter NORMATIV in Monotorul Of. partea I sau ,dupa
caz, in Monitorele Oficiale ale judetelor. ( ele fiind general obligatorii erga omnes si producand
efecte pentru viitor ) Principiul simetriei juridice .
Ultimele modificari ale legii prin legea 138/2014 in materia de executare nu se cer la examen.

Exceptia de nelegalitate = O aparare pe care o parte dintr-un proces o ridica impotriva unui act
administrativ considerat nelegal si are incidenta in cauza respectiva . Ea poate fi ridicata in orice faza
procesuala si de catre orice parte din proces, inclusiv din oficiu de catre instanta de judecata.
Prin exceptia de nelegaltiate cel care o ridica urmareste ca instanta constatand nelegalitatea actului
sa dea o solutie favorabila inlaturand efectele acestuia din proces . Exceptia de nelegalitate a fost
pentru prima data reglementata in legislatie prin legea 554/2004 in art 4 care a suferit modificari
succesive,cea mai recenta fiind adusa prin legea 76/2012 de punere in aplicare a codului de
procedura civila. Potrivit cadrului legal actual ea priveste doar :

Actele administrative individuale ( actul adm normativ poate fi atacat pentru

nelegaltiate doar pe cale directa,iar aici solutia este erga omnes !!! ) .

Desi in mod traditional exceptia de nelegalitate a avut in vedere actele administrative normative,care
pana in anii 1990 nu puteau fi controlate de instanta de judecata. In 2012 textul anterior care a
prevazut competenta instantei specializate de contencios administrativ de a solutiona exceptia de
nelegalitate a fost modificat stabilindu-se ca instanta investita cu fondul litigiului se va pronunta si
asupra exceptiei de nelegalitate. In cazul in care se constanta nelegaltiatea actului administrativ cu
caracter individual , instanta va solutiona cauza fara a tine seama de actul a carui nelegalitate a fost
constatat. ( exceptia de nelegalitate = efecte inter partes litigantes ).
Actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al exceptiei de nelegalitate .
Controlul judecatoresc al acestora se exercita de catre instanta de contencios administrativ in cadrul
actiunii in anulare, in conditiile prevazute de lege.

Domeniul public si proprietatea publica

Aparitia si dezvoltarea teoriei domeniului public

Din toate timpurile s-a simtit necesitatea se a se scoate de sub incidenta regulilor dreptului privat o
categorie de bunuri care fiind destinate folosintei intregii colectivitati urmau sa fie conduse de reguli
speciale. Aceste bunuri considerate de mai mare importanta pentru interesul societatii au format in
timp DOMENIUL PUBLIC.
Notiunea de domeniu isi are originea in cuv lat. DOMINIUM = stapanire ,proprietate .
DOMINUS=proprietar.

In doctrina se admite unanim ca bunurilor din domeniul public li se aplica un regim juridic
exorbitant,derogatoriu de la dreptul comun. De-a lungul vremii,doctrina juridica privind domeniul
public a incercat sa raspunda unor probleme precum :

Stabilirea naturii juridice a dreptului exercitat asupra bunurilor care il compun si titularii
acestui drept
Stabilirea sferei de cuprindere a domeniului public si a caracteristicilor regimului
inalienabilitatii

In dreptul roman bunurile se clasificau in BUNURI DIN PATRIMONIU / BUNURI DIN AFARA
PATRIMONIULUI. Cele din urma fiind considerate ca sunt afectate uzului public ( res comunnaes) fie
direct fie ca o consecinta a destinatiei lor.
In vechiul drept francez in perioada monarhiilor absolute , domeniul public nu putea fi conceput
separat de domeniul privat al monarhului,ambele facand parte din proprietatea suveranului. Treptat
a fost dezvolta principiul INALIENABILITATII bunurilor domeniului public .
Ca urmare a Revolutiei franceze din 1879 regele a fost deposedat de domeniul public,natiunea
franceza fiind decalrata proprietarea domeniului public. Astfel codul domenial francez din 1790 a
trecut proprietatea asupra domeniului public de la rege la natiune si a trecut in domeniul national
toate proprietatile producatoare de venituri alaturi de bunurile afectate folosintei tututor.
In 1833 Victor Proudhon consacra principiul inalienabilitatii bunurilor domeniului public reluand
distinctia intre domeniul public si domeniul privat si consacrand si un domeniul al suveranitatii.
Acestui autor ii revine meritul de a fi consacrat si relativitatea principiului inalienabilitatii ,bunurile
domeniului public putand fi oricand dezafectate pentru a fi instrainate.

Spre sfarsitul sec 19 si prima parte a sec 20 doctrina franceza ca si cea romaneasca au fost
preocupate de stabilirea cat mai precisa a criteriilor de delimitarea a bunurilor domeniului public si
implicit a dreptului pe care statul prin autoritatile sale il exercita asupra acestora.
1. Teoria folosintei generale si a inexistentei unui drept de proprietate
Potrivit acesteia s-a considerat ca din domeniul public fac parte bunurile afectate folosintei tuturor si
asupra carora administratiei nu are un drept de proprietate. Se considera ca nu e un drept de
proprietate ci un drept de folosinta.
2. Teoria dreptului de proprietate
Domeniul public era alcatuit din bunuri afectate uzului tuturor , bunuri inalientabile si
imprescriptibile,spre deosebire de bunurile din domeniul privat al administratiei ,care nu sunt
afectate folosintei tuturor fiind alienabile si prescriptibile. Potrivit acestei teorii adiministratia
dispune de un drept de proprietate asupra bunurilor domeniului public .
Ambele teorii recurd la acelasi criteriu de domenialitate ,cel al afectarii bunurilor uzului tuturor,wlw
fiind diferite doar sub aspectul dreptului statului asupra bunurilor domeniului public
3. Teoria serviciului public
Aceasta teorie considera ca apartin domeniului public toate bunurile mobile si imobile afectate unui
serviciu public,care datorita acestei afectari sunt inalienabile si imprescriptibile. Aceasta teorie nu e
de acceptat .

4. Teoria interesului general

Potrivit acestei teorii s-a apreciat ca pot fi reunite cele 2 citerii de delimitare a bunurilor domeniului
public ( folosinta generala si serviciu public ) prin introducerea ideii de interes
general,considerandu-se ca bunurile afecata unui interes general sunt ale domeniului public.

Delimitarea domeniului public de domeniul privat reflectarea ideii de bun domenial in legislatia
romaneasca
Orice societate ajunsa intr-un anumit stadiu de organizare presupune ca element obligatoriu
recunoasterea in afara de bunurile fiecarui individ a unei categorii de bunuri apartinand colectivitatii.
Aceste bunuri s-au delimitat in 2 categorii :
1. Bunuri asemanatoare celor detinute de particulari si asupra carora autoritatea publica
exercita acelasi drepturi ca si acestia formand domeniul privat.
2. Bunurile considerate de mai mare importanta pentru interesele sociale ,bunuri care au fost
supuse unor restrictii pentru a impiedica deturnarea lor de la scopurile pe care le
deserveau,formand domeniul public.
Respectarea intereselor societatii se opune ca bunurile domeniului public sa fie instrainate,de aici
caracteristica esentiala a acestora de a fi inalienabile.
In doctrina interbelica s-a apreciat ca domeniul public si domeniul privat formeaza domeniul
administrativ , compus din toatalitatea bunurilor mobile sau imobile posedate de stat,
judete,comune si stabilimente publice.
Spre deosebire de acesta , domeniul civil este constituit din totalitatea bunurilor care apartin
particularilor ,aflate in comert , facand obiectul unei proprietati civile.
Fata de o astfel de delimitare domeniul public era format din totalitatea bunurilor mobile sau
imobile , destinata prin natura lor sau printr-o dispozitie legala ( prin destinatia legii ) in mod
permanent pentru folosirea tuturor , destinate uzului public si scoase din circuitul civil. Desi apare
simpla, delimitarea bunurilor nesusceptibile de apropriere privata ,dar destinate folosintei
tuturor,fata de bunurile domeniului privat,fata de bunurile apartinand particularilor , in practica
administrativa au aparut in timp multe controverse ce au condus la elaborarea unor teorii diferite ,
mai ales sub aspectul continutului notiunii si al regimului juridic aplicabil.
De aici identificarea unei sfere mai largi sau mai restranse a bunurilor domeniului public. La
problemele aparute in practica a contribuit si diversitatea terminologica,legislatia utilizand notiuni
diferite precum : proprietate publica,bun public,proprietate de stat , domeniul public.

Evolutia legislatiei romanesti in materie

Regulamentele organice sunt primele acte juridice care se aproprie de o consacrare moderna a ideii
de bun public,desi sintagma domeniu public ,nu e folosita expres.
In reglementarile din timpul lui Cuza s-a utilizat expres sintagma de domeniu public comunal ,
domeniu public judetean , domeniu privat .

Constitutie din 1866 a folosit atat notiunile de proprietate publica / privata cat si pe cea de domeniu
public.
Constitutia din 1923 a continut o reglementare mai ampla a materiei referindu-se si la proprietatea
publica si la cea privata , dar recurgand si la o enumerare a bunurilor domeniului public.
In dreptul socialist pe fondul disparitiei distinctiei dintre dreptul public si dreptul privat s-a renuntat
la delimitarea proprietatii in proprietate publica si proprietate privata,regimul proprietatii private
devenind unul foarte strict.
Notiunea de domeniu public a fost reluata in legislatia de dupa 1990 , spre exemplu legea 18/1991 (
legea fondului funciar ) , Legea privind autorizarea constuctiilor ( L 50/1991 ) etc.
Constitutia a reglementat proprietatea privata intr-un articol special in titlul consacrat drepturilor,lib
si indatoririlor fundamentale ( art 44). Proprietatea publica in art 136 in titlu referitor la Economie si
Finante.