Discursul lui Steve Jobs la Universitatea Stanford, 2005

Sunt onorat sa fiu cu voi astazi cu ocazia ceremoniei de absolvire a uneia din cele mai bune
universitati din lume. Eu niciodata nu am absolvit vreo facultate. Adevarul este ca azi e momentul in
care m-am apropiat cel mai mult de o absolvire. Astazi vreau sa va spun 3 povestiri din viata mea. Atat
- 3 povestiri. Nu e mare lucru.
Prima poveste este despre unirea unor puncte
Am renuntat la Colegiul Reed dupa primele sase luni, dar am ramas in facultate ca un student fara
drepturi inca 18 luni pana sa renunt definitiv. De ce am renuntat?
Totul a inceput inainte ca eu sa ma fi nascut. Mama mea biologica era o tanara necasatorita,
absolventa de facultate, asa ca s-a hotarat sa ma dea spre adoptie. Si a simtit foarte mult nevoia sa ma
incredinteze unor absolventi de facultate, asa incat lucrurile pareau stabilite dinainte pentru mine sa
fiu adoptat la nastere de un avocat si sotia lui. Numai ca atunci cand am aparut pe lume, ei s-au
razgandit in ultimul moment si au considerat ca-si doresc o fetita. Asa ca parintii mei, care erau pe o
lista de asteptare, au primit un telefon in mijlocul noptii prin care erau intrebati: Avem un baietel
care poate fi adoptat. Il doriti?. Au spus Bineinteles!. Mama mea biologica a aflat mai tarziu ca
mama adoptiva nu absolvise niciodata facultatea si ca tatal meu adoptiv nu absolvise liceul. Asa ca a
refuzat sa semneze actele de adoptie. S-a razgandit doar cateva luni mai tarziu, cand parintii mei
adoptivi i-au promis ca intr-o zi voi merge la facultate.
La 17 ani am mers la facultate. Dar din naivitate am ales o facultate care era aproape la fel de
scumpa ca si Stanford si toate economiile parinilor mei care apartineau clasei muncitoare au fost
cheltuite pe taxa de scolarizare. Dupa sase luni, n-am mai vazut valoarea acelor studii. Nu aveam
nicio idee despre ceea ce as vrea sa fac cu viata mea si nici felul in care facultatea ma va ajuta sa imi
dau seama ce imi doresc. Si m-am vazut la facultate, cheltuind toti banii pe care parintii mei ii
economisisera toata viata lor. Asa ca m-am hotarat sa renunt avand increderea ca pana la urma totul
se va termina cu bine. A fost destul de inspaimantator la acea vreme, dar privind inapoi imi dau seama
ca a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat vreodata. Momentul in care am renuntat a
insemnat sa nu mai merg la cursurile obligatorii care nu ma interesau si sa trec pe la cele care mi se
pareau interesante.
N-a fost deloc romantic. N-aveam o camera in care sa dorm, asa ca dormeam pe podea in camerele
prietenilor, am colectat sticle de Cola pentru cei 5 centi pe care ii primeai pentru returnarea unei
sticle ca sa-mi cumpar mancare si mergeam in fiecare duminica seara 11 km prin oras doar pentru a
beneficia de o masa buna pe saptamana la Templul Hare Krishna. Mi-a placut mancarea aceea. Si
multe din obstacolele de care m-am lovit urmandu-mi curiozitatea si intuitia s-au dovedit a fi de
nepretuit mai tarziu. Sa va dau un exemplu.

Colegiul Reed oferea la acea vreme cel mai bun curs de caligrafie din tara. In tot campusul, orice
poster, orice eticheta de pe orice sertar erau frumos scrise de mana. Pentru ca renuntasem si nu mai
eram obligat sa merg la cursurile obisnuite, am decis sa merg la cursul de caligrafie pentru a invata
cum sa scriu frumos. Am invatat despre fonturile serif si fara serif, despre a varia spatiul dintre mai
multe combinatii de litere, despre ce face tipografia sa fie grozava. Era frumos, demn de tinut minte,
subtil si artistic intr-un mod in care stiinta nu poate surprinde si am gasit acest lucru fascinant.
Nimic din toate acestea nu as fi crezut ca vor avea o aplicatie practica in viata. Dar 10 ani mai tarziu,
cand proiectam primul computer Macintosh totul mi-a revenit in minte. Si am proiectat totul in Mac.
Acesta a fost primul calculator cu tipografie frumoasa. Daca nu as fi trecut pe la acel singur curs in
facultate, Mac nu ar fi avut niciodata mai multe seturi de caractere sau fonturi proportional spatiate.
Si cum Windows doar a copiat Mac-ul, e de la sine inteles ca niciun calculator personal nu ar fi avut
asta. Daca nu as fi renuntat la facultate, nu as fi luat niciodata cursuri de caligrafie si calculatoarele
poate nu ar fi avut tipografia minunata pe care o au. Bineineles era imposibil sa unesc aceste puncte,
privind inainte in timpul facultatii, dar era foarte, foarte clar uitandu-ma inapoi dupa zece ani.
Nu poti sa faci legaturi intre puncte privind inainte ci doar privind inapoi. Deci trebuie sa crezi ca
punctele se vor lega cumva in viitor. Trebuie sa crezi in ceva instinctul tau, destin, viata, karma,
orice. Aceasta abordare nu m-a dezamagit niciodata si a facut toata diferenta in viata mea.
A doua poveste este despre iubire si pierdere
Am fost norocos; am aflat ce imi place sa fac devreme in viata. Woz si cu mine am pus bazele Apple in
garajul parintilor mei cand aveam 20 de ani. Am muncit mult si in 10 ani Apple crescuse de la doua
persoane intr-un garaj la o companie de 2 miliarde de dolari cu peste 4000 de angajati. Tocmai
lansasem cea mai buna creatie a noastra Macintosh, cu un an inainte, si tocmai implinisem 30 de ani,
cand am fost concediat. Cum poti fi concediat de la o companie pe care tu ai infiintat-o? Pe masura ce
Apple a crescut am angajat pe cineva pe care il credeam suficient de talentat sa conduca compania
impreuna cu mine, iar in primii ani lucrurile au mers bine. Dar viziunile noastre cu privire la viitor au
inceput sa fie diferite si in cele din urma am avut o disputa. Consiliul nostru de administratie i-a luat
lui partea. Deci la 30 de ani am plecat si chiar intr-un mod public. Tot ce a fost centrul vietii mele de
adult se naruia si am fost devastat.
Nu am stiut ce sa fac pentru cateva luni. Am simtit ca dezamagisem generatiile anterioare de
antreprenori ca scapasem stafeta in timp ce imi era incredintata. M-am intalnit cu David Packard si
Bob Noyce si am incercat sa imi cer scuze pentru ca am dat-o in bara atat de rau. Eram un ratat
public si chiar m-am gandit sa fug din zona. Apoi ceva a inceput sa se lumineze eram inca
indragostit de ceea ce faceam. Evenimentele de la Apple nu schimbasera asta deloc. Fusesem respins,
dar inca imi iubeam munca. Asa ca am decis sa o iau de la capat.
Nu am vazut asta atunci, dar faptul ca am fost concediat de la Apple a fost cel mai bun lucru care mi
s-ar fi putut intampla. Povara de a fi un om de succes a fost inlocuita cu usurinta de a fi din nou un
2

incepator mai putin sigur pe orice. M-a eliberat sa intru intr-una dintre cele mai creative perioade ale
vietii mele.
In urmatorii cinci ani am inceput sa pun pe picioare o companie numita NeXT, o alta companie numita
Pixar si m-am indragostit de o femeie minunata care mi-a devenit sotie. Pixar a creat primul film
animat pe calculator, Toy Story, si este acum cel mai de succes studio de productii a filmelor animate
din lume. Printr-o remarcabila intorsatura a evenimentelor, Apple a cumparat NeXT, m-am intors la
Apple si tehnologia pe care am dezvoltat-o la NeXT este acum in centrul renasterii companiei Apple.
Iar eu si Laurene avem o familie minunata impreuna.
Sunt aproape sigur ca nimic din toate astea nu s-ar fi intamplat daca nu as fi fost concediat de la
Apple. A fost un medicament cu un gust ingrozitor, dar cred ca pacientul avea nevoie de el. Cateodata
viata te loveste cu o caramida in cap. Dar nu iti pierde increderea. Sunt convins ca singurul lucru care
m-a facut sa merg mai departe a fost faptul ca iubeam ceea ce faceam. Trebuie sa gasesti ceea ce
iubesti. Si e un lucru valabil atat pentru munca, cat si pentru persoana iubita. Munca iti va ocupa o
mare parte din viata si singura modalitate de a fi pe deplin satisfacut este sa faci ceea ce crezi ca e o
munca grozava pentru tine. Si singura modalitate de a face o treaba grozava e sa iubesti ceea ce faci.
Daca nu ai gasit-o inca, cauta in continuare. Nu te opri. Ca in toate privintele, inima ta va sti atunci
cand o vei gasi. Si ca si o relatie nemaipomenita, lucrurile vor deveni din ce in ce mai bune cu
trecerea anilor. Deci continua sa cauti pana o vei gasi. Nu te opri.
A treia mea poveste este despre moarte
Cand aveam 17 ani am dat peste un citat care zicea cam asa: Daca iti traiesti fiecare zi ca si cum ar
fi ultima intr-o zi cu siguranta vei avea dreptate. M-a impresionat si de atunci in ultimii 33 de ani, mam uitat in oglinda in fiecare dimineata si m-am intrebat daca azi ar fi ultima zi a vietii mele, as mai
vrea sa fac ceea ce voi face azi? Si de fiecare data cand raspunsul era un Nu pentru mai multe zile
la rand, stiam ca trebuie sa schimb ceva.
Amintindu-mi ca voi muri curand este cel mai bun instrument pe care l-am intalnit pentru a ma ajuta
sa fac alegerile importante din viata mea. Pentru ca aproape orice toate asteptarile, toata mandria,
toata frica de jena sau de esec toate aceste lucruri palesc in fata mortii, lasand doar lucrurile
importante. Amintindu-ti ca vei muri este cea mai buna metoda pe care o stiu de a evita sa cazi in
capcana gandului ca ai ceva de pierdut. Esti deja gol. Nu exista niciun motiv sa nu iti urmezi inima.
Cam cu un an in urma am fost diagnosticat cu cancer. Mi-am facut o tomografie la 7.30 dimineata
care a aratat clar ca aveam o tumoare la pancreas. Nici nu stiam ce e pancreasul. Doctorii mi-au spus
ca e un tip de cancer incurabil si ca voi mai trai intre trei si sase luni. Medicul meu m-a sfatuit sa
merg acasa si sa imi pun afacerile in ordine, mesajul codat al doctorilor care spune sa te pregatesti de
moarte. Inseamna sa le spui copiilor tai in cateva luni ceea ce ai vrea sa le spui in urmatorii zece ani.
Inseamna sa te asiguri ca totul e in ordine pentru a fi cat mai simplu de suportat pentru familia ta.
Inseamna sa le spui adio.
3

Am trait cu acest diagnostic toata ziua. Mai tarziu in seara aceea mi-au facut o biopsie prin care miau introdus un endoscop pe gat, prin stomac in intestinele mele, mi-au pus un ac in pancreas si au
extras cateva celule din tumoare. Eu eram sedat, dar sotia mea care era acolo mi-a povestit ca atunci
cand au examinat celulele la microscop, medicii au inceput sa planga pentru ca s-a dovedit a fi o
forma foarte rara de cancer la pancreas care se poate vindeca prin operaie. Mi-am facut operatia si
acum sunt bine.
Cu aceasta ocazie am fost cel mai aproape de moarte si sper sa ramana asa pentru inca cateva
decenii. Traind aceasta experienta pot sa va spun acestea cu mai multa certitudine decat cand
moartea era un concept util, dar pur intelectual: Nimeni nu vrea sa moara. Chiar si oamenii care vor
sa ajunga in Rai nu vor sa moara ca sa ajunga acolo. Si totusi moartea este destinatia pe care toti o
impartim. Nimeni nu a scapat de ea. Si asa trebuie sa fie, pentru ca moartea e foarte probabil cea mai
mare inventie a vietii. Este agentul de schimbare al vietii. E clar ca vechiul trebuie sa faca loc noului.
Acum tu esti cel nou, dar intr-o zi, nu peste mult timp, vei deveni treptat vechi si vei disparea. Scuze ca
sunt asa dramatic, dar e adevarat.
Timpul tau e limitat, nu il irosi traind viata altcuiva. Nu trai blocat in doctrine, care inseamna sa
traiesti cu rezultatele gandirii altor oameni. Nu lasa zgomotul altor opinii sa iti inabuse propria voce
launtrica. Si cel mai important, trebuie sa ai curajul sa iti urmezi inima si intuitia. Ele stiu deja ce vrei
sa devii cu adevarat. Orice altceva este in plan secundar.
Cand eram tanar, exista o revista extraordinara numita Catalogul Intregului Pamant, care a fost
una din Bibliile generatiei mele. A fost creata de un tip numit Stewart Brand, nu departe de aici, in
Menlo Park, si el a adus-o la viata cu o nuanta poetica. Se intampla spre sfarsitul anilor 60, inainte
de vremea computerelor si a tehnoredactarii computerizate, asa ca era facuta cu foarfece, masini de
scris si aparate foto Polaroid. Era ca un fel de Google in forma unei carti brosate, cu 35 de ani inainte
sa apara Google. Era idealista, debordand de unelte frumoase si notiuni grozave.
Stewart si echipa lui au scos mai multe editii, si cand ciclul s-a incheiat au tiparit o ultima editie. Era
mijlocul anilor 70, cand eu eram de varsta voastra (a absolventilor de la Stanford). Pe coperta din
spate a ultimului numar era fotografia unui drum de tara dimineata devreme, genul de drum pe care
te-ai trezi facand autostopul daca ai fi aventuros. Sub el erau cuvintele: Stay Hungry. Stay Foolish.
Era mesajul lor de adio. Si a fost ce mi-am dorit pentru mine toata viata. Si acum, cand voi absolviti si
incepeti un drum nou, va doresc acelasi lucru.
Stay Hungry. Stay Foolish. Va multumesc foarte mult.