Alo, Centrala

25/Apr/12 14:00:14
Necunoscut

E clar: raman indragostita de acele mesaje primite de mine, si de inca o suta de mii de
utilizatori yahoo, de la te miri cine, mesaje ce transmit o invatatura mai mult sau mai putin
ascunsa si care te fac sa versi cel putin o lacrima. Unul dintre acestea il aveti mai jos.
Pe cand eram copil, tatal meu a facut rost de unul dintre primele telefoane din cartier. Imi
aduc perfect aminte de ladita aceea din lemn lacuit, montata in perete. Receptorul stralucitor
atarna intr-o parte. Eram inca prea mic ca sa ajung la telefon dar ascultam mereu, fascinat, cum
mama mea vorbea cu el. Apoi am descoperit ca undeva, inauntrul acestui aparat, traia o persoana
uluitoare. Numele ei era "Alo, Centrala" si nu era nici un lucru pe lumea asta, pe care ea sa nu-l
stie. "Alo, Centrala" putea sa-ti spuna numarul oricui si in plus, ora exacta. Experienta mea, cu
acest duh inchis intr-o sticla, a venit intr-o zi cand, in vreme ce mama era in vizita la o vecina iar
eu ma jucam la bancul de scule din pivnita, mi-am lovit un deget cu ciocanul. Durerea era
teribila si nu era nimeni in preajma care sa-mi arate compasiune. Am umblat in jurul casei
sugandu-mi degetul inflamat pana am ajuns la scara. Telefonul! Am tarat repede un scaun din
sufragerie pana in hol, m-am urcat pe el, am scos din furca receptorul telefonului si l-am dus la
ureche. "Alo, Centrala!" , am strigat in microfonul care era chiar deasupra capului meu.
Un clic sau doua, apoi o voce joasa si clara mi-a ajuns la ureche: "Centrala ".
- " Mi-am ranit degetul... " - m-am smiorcait eu in telefon iar lacrimile m-au podidit imediat,
acum ca aveam o audienta.
- " Mamica ta nu este acasa? "- urma intrebarea.
- " Nu este nimeni acasa in afara de mine... "- am bolborosit.
- "Iti curge sange?" - m-a intrebat vocea..
- " Nu " - i-am raspuns. " M-am lovit cu ciocanul si acuma ma doare tare rau... "
- " Poti sa deschizi racitorul?" - m-a-ntrebat ea. I-am spus ca pot.

- " Atunci ia de acolo o bucatica de gheata si tine-o lipita de degetel " - spuse vocea.
Dupa aceea am inceput sa chem "Alo, Centrala" pentru orice. I-am cerut ajutor pentru lectia
de geografie, iar ea mi-a spus unde se afla Philadelphia... M-a ajutat si la matematica... Ea mi-a
spus ca veverita pe care o prinsesem in parc cu o zi inainte, mananca fructe si alune. A venit apoi
o zi in care Petey, canarul nostru, a murit. Am chemat "Alo Centrala" si i-am spus vestea asta
trista. Ea m-a ascultat si a inceput sa-mi spuna lucruri pe care de obicei oamenii mari le spun
copiilor ca sa-i linisteasca. Am intrebat-o, "De ce se intampla ca pasarile, care canta atat de
frumos si aduc atata bucurie oamenilor, trebuie sa se sfarseaca intr-o gramajoara de pene, pe
fundul unei colivii?" Cred ca ea mi-a inteles afectarea, pentru ca mi-a spus incet, "Wayne, tine
minte intotdeauna, ca mai sunt si alte lumi in care se poate canta." Alta data la telefon, "Alo,
Centrala!" "Centrala. " - mi-a raspuns vocea cunoscuta. "Cum se scrie cuvantul fix?" - am
intrebat-o.
Toate astea se intamplau intr-un mic orasel din zona Pacificului de Nord-Vest. Pe cand aveam
noua ani, ne-am mutat la capatul celalalt al tarii, la Boston. Imi lipsea foarte mult prietena mea...
"Alo, Centrala" ramasese in cutia aceea din lemn de mahon din vechea noastra casa. N-am mai
incercat sa fac acelasi lucru cu telefonul modern, stralucitor, din locuinta noua. Devenisem
adolescent, dar amintirea acelor conversatii din copilarie m-a urmarit pretutindeni... Adesea, in
momente de incertitudine si neputinta, mi-am reamintit acea seninatate si sentiment de siguranta,
pe care le-am avut la timpul acela. Am apreciat acum cat de rabdatoare de intelegatoare si buna
la suflet trebuie sa fi fost ea, "Alo, Centrala" , ca sa-si piarda atata timp cu un mic baietel ca
mine.
Dupa cativa ani, am facut iarasi drumul catre Vest, de data asta pentru a-mi continua studiile
colegiale. Am aterizat in escala la Seattle. Aveam o jumatate de ora intre avioane. Am petrecut
vreo 15 minute la telefon cu sora mea, care locuia aici de o vreme. Apoi, fara sa ma gandesc, am
format numarul operatorului din oraselul nostru de bastina si am spus: "Alo Centrala!"
Miraculos, am auzit aceiasi voce joasa si clara, pe care o cunosteam atat de bine. " Centrala " Nu
planuisem asta, dar m-am auzit spunand: " Poti sa-mi spui cum se scrie cuvantul fix? " ... O
pauza lunga. Apoi, vocea aceea catifelata mi-a raspuns, " Cred ca degetelul tau s-a vindecat pana
acum. " Am ras, " Deci tu esti, intr-adevar " - i-am spus. " Ma-ntreb daca ai idee cat de mult ai
insemnat pentru mine la vremea aceea. "
" Iar eu ma-ntreb, " - zise ea, " daca tu realizezi cat de mult au insemnat telefoanele tale pentru
mine. N-am avut niciodata copii si asteptam cu bucurie chemarile tale, zi de zi... "
I-am spus cat de mult m-am gandit la ea de-a lungul anilor si am intrebat-o daca pot s-o mai
chem din nou atunci cand voi veni sa-mi vizitez sora. " Cu placere, " - mi-a spus ea. " Intreaba de
Sally." M-am intors la Seattle peste trei luni. O alta voce mi-a raspuns la "Informatii". Am
intrebat de Sally.
" Santeti un prieten? " - m-a intrebat.
" Da, un foarte vechi prieten... Wayne ... "

" Imi pare rau sa-ti spun asta, " - mi-a spus ea. " Sally a lucrat doar o jumatate de norma in
ultimii ani, pentru ca era bolnava. A murit cu cinci saptamani in urma. "
Inainte de a apuca sa agat receptorul, mi-a spus, " Un minut, ai spus ca te cheama Wayne ? "
" Da. " - i-am raspuns.
" Ei bine, Sally a lasat un mesaj pentru d-ta... L-a scris pe o hartie in caz ca ai sa suni. Ti-l
citesc."
Mesajul ei era, "Spune-i ca sunt si alte lumi in care se poate canta. El va sti la ce ma refer "
I-am multumit si am atarnat receptorul. Stiam la ce se referea Sally...

Niciodata sa nu subestimezi impresia pe care ai facut-o asupra cuiva. A cui viata ai atins-o
astazi? (sursa: de pe net...)

Surprinde.... si vei fi surprins!