Sunteți pe pagina 1din 3

Eufemismul este o importanta figura de stil de atenuare si se distinge prin faptul ca dilueaza

elementele socante, grosolane, extreme.


Potrivit dictionarelor, eufemismul este un cuvant sau expresie care inlocuieste un alt cuvant sau
o alta expresie neplacuta, jignitoare, sau obscena, respectandu-se paralelismul de sens.
Functia eufemismului este de a evita contrazicerile tabuurilor sau convenientelor sociale.
Eufemismul se justifica pe deplin pentru eliminarea conflictelor si pentru a ramane in zona de
amabil si prudent.

Compensatia este apropiata, ca forma, de eufemism. Permite atenuarea sensului unui cuvant
prin adaugrea unei expresii cu sens contrar.
Ex: acest artist a pictat cu mult talent si sinceritate o opera naiva. In acest caz, compensatia
incearca sa neutralizeze adjectivul naiv care il pune pe pictor intr-o lumina proasta.

Figurile enuntarii si ale dialecticii.


1. Apostrofa. Consta in tehnica de a te adresa intr-un discurs sau intr-o povestire mai multor
interlocutori (din auditoriu, cititori sau chiar terti).
Apostrofa intervine cu ocazia unei intreruperi sau chiar in mijlocul unei dezvoltari.
Apostrofa este un mijloc activ de a invita cititorul sau auditoriul intr-o povestire.
Poate fi un mijloc de a blama sau a lauda o persoana.
Este de obicei adresata unei terte persoane care este absenta la un discurt. Pentru un
avocat poate fi o tehnica prin care atrage de partea lui auditoriul sau instanta.

2. Concesia. Unele figuri marcheaza o retinere a oratorului in fata publicului. Premonitia


oratorica care implica auditoriul, un avertisment adresat celor de fata, al carui scop este de
a-i pregati in legatura cu anumite cuvinte sau fraze, socante sau surprinzatoare, care
urmeaza in acel discurs.
Concesia se foloseste foarte des in zona audio-vizualului, presa si comert.
Concesia aparenta precede o contradictie sau o capcana. Acest tip de argument se alatura altor
argumente fondate pe incompatibilitate.
Oratorul cauta adeziunea auditoriului, dar nu pe teritoriul rationamentului, ci pe cel al moralei.
Ex. Un scriitor care publica o autobiografie se poate scuza pentru cultul eului prin
beneficiile prezentarii operei proprii pentru generatiile viitoare.

3. Tacerea este o alta tehnica retorica prin care oratorul pastreaza tacerea aparent in legatura
cu un subiect in scopul abordarii ulterioare cu mai multa forta. Se folosesc o serie de
formule de genul : as prefera sa trec peste acest subiect sau nu v-as putea spune sau
mai bine sa nu vorbim despre aceasta dupa care se trece la dezvoltarea subiectului despre
care oratorul se preface ca il trece sub tacere.
Tacerea este un mijloc de insistenta sireata si eficace deoarece este bine cunoscut faptul ca
publicul devine mai atent cand au loc indiscretii sau chestiuni inedite.

4. Autocorectia este tehnica prin care se modifica ceea ce se intentioneaza a fi spus pentru a
substitui un cuvant mai dur sau un termen care nu este foarte convenabil oratorului.

5. Dubitatia este procedeul de exprimare publica a unei indoieli. Oratorul, in mod voit, ezita in
anumite cuvinte sau expresii, mimand grija pentru precizie sau deruta.
Dubitatia este proprie stilului oral, in exclusivitate.

6. Epifonemul este o exclamatie sententioasa care apare sub forma unei paranteze si este
adesea abil plasata la sfarsitul unei fraze sau cuvantari.
Epifonemul se deosebeste de alte paranteze prin generalitatea celor afirmate.

MANIPULAREA

1. Subiectia. Consta in prezentarea unei idei sub forma de intrebare si raspuns in acelasi timp.
Aceasta formula pune in valoare o idee prezentand-o ca raspuns la o intrebare.
Este o figura tipica discursului politic si juridic si urmareste atragerea publicului printr-o
aparenta asociere a auditoriului la o idee.

2. Intrebarea retorica. Este o intrebare care presupune un raspuns unanim care, in aparenta este
exprimat de auditoriu.
In scopul adunarii tuturor opiniilor, favorabile sau nefavorabile fata de o idee, oratorul
are grija sa foloseasca un vocabular apreciativ sau depreciativ care va trimite auditoriul in sensul
dorit de orator.

3. Scrierea sau vorbirea obscura (de neinteles). Este procedeul prin care se enunta in mod
sclipitor dar putin inteligibil o idee simpla.
In acest tip de discurs se folosesc in mod excesiv neologismele, limbajul tehnocrat sau savant.

Functioneaza la cei mai putin educati :) .


Se foloseste cand autorul nu poseda suficiente argumente logice.
Ca si regula de baza, aceasta forma de manipulare se recomanda doar in anumite imprejurari,
deoarece, un public, oricare ar fi el, este indreptatit sa solicite de la un orator un minimum de
claritate in expunerea ideilor.

S-ar putea să vă placă și