Sunteți pe pagina 1din 10

Universitatea Aurel Vlaicu

Facultatea de Stiinte Economice


Studii masterale,
Buget public, piete financiare si banci

Formele reasigurarilor
- Referat -

Materand:

Burca Valentin

Profesor coordinator:

Arad

2010

Principii si functii ale asigurarilor


Economia de piata, dupa propria experienta, am observat ca se
caracterizeaza atat prin avantaje cat si dezavantaje relevante, comparativ cu alte
forme de organizare a economiei. Desi, viciile umane si aspiratia spre libertate au
trimufat prin instalarea acestui model de organizare economica, au luat nastere si o
serie de inconveniente, deloc neglijabile. Unul dintre cele mai semnificative aspect
ear fi reprezentat de caracterul mult mai incert al variabilelor economice pe care se
fundamenteaza un sistem economic. Este evident ca starea de echilibru economic,
stare caracterizata printr-o variabilitate mai scazuta a parametrilor economici,
reprezinta doar un model teoretic de studiu.Altfel spus, un astfel de system
economic prezinta un risc mult mai scazut de producere al unor anomalii
economice-sociale. Ca atare specialisti in domeniu au venit cu o solutie dea dreptul
remarcabila, si anume demersul de acoperire a riscurilor, prin intermediul
contractelor de asigurare.
Asigurarea reprezinta o prevedere legala sau un accord de vointa intre
asigurat si societatea de asigurari, prin care asiguratul se oblige sa plateasca o
anumita suma de bani, numita prima de asigurare, in shimbul careia societatea de
asigurari se oblige ca in cazul de producere a riscului sa plateasca asiguratului
despagubirea la bunuri sau suma asigurata in gazul afactarii persoanelor.
Conceptul de asigurare poarta mai multe valente conceptuale, putand fi
privit sub aspect juridic, economic sau financiar. Pentru a reda o imagine concisa
asupra a ce inseamna asigurarea este suficient a trasa cateva dintre principiile
asigurarilor, functiile indeplinite si elementele definitorii.
Asigurarile, de orice natura, in faza de concepere, trebuie sa respecte o serie
de principii general valabile, si anume:
universalitatea asigurarilor, prin care asiguratul se poate asigura
impotriva mai multor si celor mai variate riscuri, cu plata acelorasi
prime se asigurare;
integralitatea asigurarilor, se determina cat mai aproape de valoarea
reala a bunurilor asigurate pentru ca aceste despagubiri sa permita
refacerea bunurilor avariate sau distruse;
realitatea asigurarilor, prin care asigurarile au la baza date reale sin u
fictive si temeinic verificate in prealabil;
asiguratorul plateste despagubirile si sumele asigurate numai pentru
bunurile, persoanele si riscurile cuprinse in asigurare;
mutualitatea asigurarilor, prin care se certifica caracterul de
solidaritate al societatii prin existenta unei comunitati de risc, formata
din membri ai societatii care sunt supusi acelorasi riscuri si care
participa cu primele de asigurare stabilite prin contract;

realizarea unei eficiente economico-sociale ridicate in domeniul


asigurarilor, prin respectarea unor principii si postulate amintite in
literatura gestiunii economico-financiare a intreprinderilor.
In aceeasi masura, conceptual de asigurare poate fi difinit si prin intermediul
functiilor asigurarilor. Literatura de specialitate suprinde cateva dintre cele mai
importante si anume:
functia de compensare a pagubelor pricinuite de producerea riscurilor
acoperite prin contractul de asigurare;
functia de prevenire a riscurilor si daunelor;
functia de repartitie financiara.
Reasigurarea, concept
Reasigurarile prezinta o forma hibrida, mai avansata a asigurarilor, tocmai
sub presiunea aparitiei unor riscuri greu suportabile de catre o singura societate de
asigurari. In acest sens, societatile de asigurari, pentru a obtine o stabilitate
financiara pe termen lung, au inceput sa caute diverse solutii de a trece impasul
unor potentiale incapacitate de plata cauzate de acoperirea unor riscuri enorme,
procedand fie la majorarea primelor nete, extinderea si diversificarea masei de
bunuri cuprinse in asigurare, ori nu in ultimul rand la recurgerea la reasigurare.
Impartirea riscurilor intre mai multe societati de asigurari se poate face pe
doua cai, si anume:
coasigurarea;
reasigurarea.
Coasigurarea consta in asigurarea de la inceput a unui bun de o valoare mai
mare la mai multe societati de asigurarem in anumite cote. In momentul producerii
evenimentului asigurat fiecare societate va contribui la acoperirea despagubirea
daunelor proportional cu cotele initiale consemnate in contractul de coasigurare. Si
in Romania se practica acest tip de reasgiurare.
Reasigurarea este operatiunea financiara prin care are loc divizarea,
egalizarea raspunderilor intre mai multe societati de asigurari-reasigurari,
dispersate geografic. Printr-o astfel de metoda se urmareste mentinerea echilibrului
financiar intre primele de asigurare incasate si despagubirile ce se datoreaza. In
fapt, reasigurarea consta in cedarea de catre asigurator, catre alte societati de
asigurari, de reasigurari, a unei parti din riscul preluat care depaseste capacitatea
proprie.

In cazul contractelor de asigurare, acesta reprezinta un acord de vointa intre


doua parti, denumite reasigurat si reasigurator, prin care reasiguratul cedeaza o
parte din prima si din riscuri catre reasigurator, care in schimbul primei de
reasigurare incasate si a riscurilor preluate se oblige sa plateasca reasiguratului
despagubirile cuvenite in cazul producerii riscurilor asigurate, potrivit conditilor
contractuale.
De remarcat ca asiguratul initial nu este participant la contractul de
reasigurare si el nu are dreptul sa obiecteze impotriva incheierii contractului de
reasigurare, doar poate sa emita pretentii fata de reasigurator in conditiile stipularii
in contractul de asigurare initial a unei astfel de clause.
Aceste contracte de reasigurare se caracterizeaza printro serie de trasaturi
specifice, si anume:

contractul de reasigurare este conditionat de existenta unui contract de


asigurare intial incheiat intre asigurat si asigurator;

contractul de asigurare si cel de reasigurare functioneaza in acelasi


timp;

contractul de reasigurare este un contract separate incheiat intre


asiguratorul initial si reasigurator; reasiguratorul acopera pagubele reasigurate doar
in limita raspunderii pe care si-a asumat-o prin contractul de reasigurare;

contractul de asigurare nu are o forma standard, ci se tine seama de


interesul, natura si marimea riscuui, domeniul de activitate;

contractul de reasigurare nu se poate incheia pentru o valoare mai


mare decat cea pentru care s-a incheiat contractul initial de asigurare;

exista posibilitatea recurgerii la retrocesiune;


Contractul de reasigurare cuprinde:

denumirea si sediul reasiguratului si a reasiguratorului;

obiectul reasiguari;

limita maxima a raspunderii;

cota de participare a reasiguratorului;

retinrea proprie a reasiguratului;

modelul de decontare si plata a primelor si daunelor;

durata contractului si termenul de preavizare in caz de reziliere;

nivelul rezervelor de prime si daune inclusive dobanda aferenta lor;

clause ad-hoc, privind avizarea riscurilor subscrise;

avizarea daunelor, arbitrajul, lichidarea obligatiilor reciproce in cazul


rezilierii etc.

Formele reasigurarilor
Reasiguratul determina o forma sau alta de reasigurare functie de mai multi
parametric, printre care mentionam:
tipurile de asigurare;
categoriile de riscuri asigurate;
obiectele asigurarii;
interesul sau privind gradul de protectie dorit prin reasigurare etc.
Dupa caracterul lor, in practica, contractele de reasigurare pot fi:
obligatorii;
facultative;
mixte.
Prin contractul obligatoriu de reasigurare, reasiguratul se oblige sa include
in reasigurare toate asigurarile pe care acesta le incheie in conditiile prevazute in
contract, fara posibilitatea de alegere a unui singur risc sau a unui grup de riscuri,
iar reasiguratorul se oblige sa le accepte, indiferent de natura riscului implicat.
Contractul faculatativ de reasigurare reprezinta un contract de reasigurare,
care comparative cu cel de reasigurare obligatoriu, permite reasiguratorului sa
analizeze fiecare risc in parte aferent contractelor de asigurare incheiate de
asigurat, avand posibilitatea fie sa accepte riscul partial sau integral, ori sa il
respinga.
Contractul mixt de reasigurare de este rezultatul combinarii
caracteristicilor contractelor de reasigurare obligatorie si respectiv de reasigurare
facultative, una din partile implicate avand obligativitatea de acceptare a oricaror
riscuri asiguartorii. De regula, in cazul acestor contracte principiul obligativitatii
este valabil in cazul reasiguratorului, iar faculatitivitatea este disponibila
reasiguratului.
Dupa modul de repartizare a riscurilor intre intre reasigurat si reasigurator,
contractile de reasigurare se clasifica astfel:
reasigurari proportionale;
reasigurari neproportionale.
Reasigurarile proportionale, reprezinta o forma de reasigurare in cazul
careia raspunderile ce revin asiguratului si reasiguratorului se stabilesc sub forma
unei proportii fata de suma totala asigurata. De aceea, tot proportional cu acest
raport se repartizeaza si:
o primele de reasigurare;

o eventualele daune care se produc.


La randul lor acest tip de reasigurari cuprinde mai multe subcategorii, si
anume reasiguarile proportionale cota-parte, reasigurarile proportionale excedent
de suma asigurata, reasigurarile proportionale mixte ori reasigurarile
proportionale pe baza de pool.
Reasigurarea proportionala cota-parte se caracterizeaza prin aceea ca
participarea reasiguratului se stabileste intr-o cota fixa din uma asigurata prevazuta
in contractul de asigurare, iar reasiguratorul preia o parte din aceasta suma tot sub
forma unei cote procentuale fixe.
Acest tip de reasiugrari este recomandabil fie in cazul societatilor de
asigurari noi infiintate sau de mici dimensiuni, in cazul unor riscuri cu
incertitudine ridicata, cand reasiguratul solicita asistenta financiara, pentru a
reduce cheltuielile etc.
Printre avantajele alegerii unei astfel de reasigurari amintim:
permite reducerea cheltuielilor de administrare entru reasigurat,
deoarece calculele privind stabilirea drepturilor si obligatiilor
financiare ale partilor contractante sunt simple;
reasiguratul nu are posibilitatea sa selecteze riscurile, fapt care
determina si
o diversificare si diferentieire semnificativa a
portofoliului reasiguratorului;
permite reasiguratului sa contracteze asigurari variate, chair daca
capacitatea sa nu ii permite acest lucru;
contractul se reinnoieste in mod automat de la o perioada la alta, fiind
un contract de tip continuu, rezilierea trebuind notificata in timp util.
Binenteles ca si dezavantajele isi fac locul in cazul reasigurarilor
proprtionale cota-parte, mentionand:
acest tip de reasigurari il oblige pe reasigurat sa cedeze in reasigurare
toate asigurarile contractate, inclusive pe cele prin care isi asuma
raspunderi de un volum mai mic, ce nu ar necesita neaparat o
reasigurare;
nu permite nivelarea riscurilor.
Reasigurarea de execedent de suma asigurata, reprezinta o forma a
reasigurarilor proportionale, constand intr-un constract prin care reasiguratul
stabileste anticipat o suma fixa, reprezentand retinerea sa proprie, numita si plin de
conservare. Diferenta dintre suma maxima asigurata si plinul de conservare este
cedata reasiguratorului. Acest tip de asigurare este preferabil in cazul asigurarilor
de bunuri, deoarece suma sigurata poate fi determinate cu exactitate, air retinerea

proprie a reasiguratului poate fi diferentiata in functie de natura si frecventariscului


asigurat.
Reasigurarea excedent de suma asigurata, contsa in selectarea de catre
reasigurat a riscurilor mici, avand posibiliatea a le include in plinul de conservare,
fara a fi reasigurate. Acest tip de asigurare se apropie cel mai mult de modelul
conceptual al reasigurarii, intrucat reasiguratul poate sa stabileasca plinul de
conservare functie de marimea daunelor, probabilitatea producerii riscurilor, de
marimea medie a sumelor asigurate si a surselor financiare de care dispune.
Printre inconvenientele acestui tip de asigurare reamintim in special volumul
mare de operatiuni si calcule ce trebuie effectuate pentru fiecare contract de
asigurare. Prin atare tipuri de reasigurare reasiguratul stabileste plinul de
conservare ca fiind echivalent cu capacitatea sa maxima de absoritie a riscurilor.
Reasigurarea proprotionala mixta, reprezinta o imbinare intre reasigurarea
cota-parte si reasigurarea excedent de suma asigurata. Astfel, reasiguratul subscrie
in reasigurare riscuri individuale din care retine pe cont propriu o anumita cota,
iar restul il cedeaza in regim de cota-parte. Partea care depaseste limita raspunderii
pentru participarea pe baza de cota-parte se reasigura in cadrul sectiunii excedent
de suma asigurata.
Acest tip de reasigurare avantajeaza rasiguratorii care participa la cestiunea
cota-parte, intrucat acestia obtin o diversificare identica a portofolilui propriu, cu
dispersia portofolilui reasiguratului. Reasiguratorii care participa la sectiunea
excedent suma asigurata. Ca atare, reasiguratorii de regula participa atat la
sectiunea cota-parte cat si la sectiunea execedent suma asigurata.
Reasigurarea pe baza de pool, graviteaza in jurul unor uniuni, infiintate de
mai multe societati de asigurari, prin constituirea unor societati, subscriind in
diverse cote la capitalul noii entitati. Aceasta noua entitate se va ocupa de
acoperirea unei cote-parti a anumitor riscuri subscrise de societatile fondatoare.
Pentru centralizarea ofertelor de reasigurare se formeaza un oficiu de administrare,
si realizeaza repartizarea primelor de reasigurare, respectiv a eventualelor daune in
raport cu cota-parte cu care fiecare societate a contribuit la subscrierea capitalului
entitatii grup.Binenteles ca diferenta dintre valoarea contractelor oferite in
reasigurare si cota-parte cuvenita membrilor care nu este acoperita va fi plasata in
afara pool-ului.
Reasiguraile neproportionale, sunt acelea in care lipseste orice relatie
directa atat intre volumul primelor incasate de societatea de asigurari directe sic el
cedat reasiguratorului, cat si intre marimea daunelor totale suportate de reasigurat
si marimea despagubirilor platitie de reasigurator.

Acestea se pot clasifica in :


reasigurari neproportionale excedent de dauna;
reasiguari neproportionale oprire de dauna.
Aceasta categorie de reasigurari se preteaza in special in cazul riscurilor
asigurate forate mari, pentru care nu se poate stabili o solutie fiabila sub forma
unor reasigurari proportionale, avand la baza doua principii fundamentale, si
anume:
cand se produc daunele, reasiguratorul, in functie de conditiile
concrete stabilite in contractul de reasigurare, poate sa nu participe
deloc la despagubiri sau contributia sa poate fi foarte mica in
comparativ cu marimea despagubirii, daca daunele sunt mici;
reasigurarea neproportionala se bazeaza, comparativ cu reasigurarea
proportionala, pe repartizarea rezultatelor, care in cele mai multe
cazuri este foarte selectiva.
Altfel spus, la reasigurarile neproportionale, repartizarea raspunderii intre
reasigurat si reasiguratori se face in functie de volumul probabil al daunei sin u in
baza unui raport proportionalfata de suma asigurata. In acest caz, raspunderea
reasiguratului este limitata, pentru fiecare dauna, cazand in sarcina reasiguratorului
partea de dauna care depaseste raspunderea reasiguratului. De retinut ca nivelul
retinerii reasiguratului se poate stabili sub forma absoluta, pri sub forma unei cote
din rata daunei.
Reasigurarea excedent de dauna, consta in obligatia reasiguratului de a
acoperi eventualele daune care nu depasesc o limita fixate anticipat, cunoscuta si
ca prag ori prioritate. Raspunderea reasiguratorului vizeaza partea care depaseste
prioritatea. Suma cu care reasiguratorul va participa la plata despagubirilor poate fi
fie limitata la o anumita suma fixa din dauna, fie nelimitata.
Marimea prioritatii depinde, ca si in cazul plinului de conservare, se
determina functie de capacitatea financiara a reasiguratului de a compensa singur o
parte mai mica sau mai mare din daunele inregistrate, de structura si volumul
portofoliului sau.
Reasigurarea oprire de dauna, se caracterizeaza prin faptul ca reasiguratul
is asuma raspunderea de a acoperi, din daunele produse in cursul anului, o suma
echivalenta cu un procent din volumul primelor incasate, iar reasiguratorul sa
suporte tot ceea ce depaseste acest nivel. Pentru a evita angajamente potentiale
execiv de mari, reasiguratorul trebuie sa stabileasca prin contractu de reasigurare si
un plafon maxim aferent opririi de dauna, sin u numai marimea relativa in raport
cu primele incasate. Acelasi aspect este urmarit si de catre reasigurat, care

stabileste de regula si un nivel minim al plafonului de participare a reasiguratorului


la plata despagubirilor datorate.
Un interes foarte mare este acordat de catre asigurator si asupra aspectului
calcului nivelului primelor de asigurare cedate reasiguratorilor. Este evident ca
aceste prime sunt mult mai mici decat volumul daunelor acoperit de catre
reasigurator in aul depasirii unei limite a daunelor, tocmai datorita faptului ca
probabilitatea cea mai mare este aceea a aparitiei daunelor mai mici, care sunt
incluse in prioritate.
Determinarea nivelului primelor de asigurare cedate reasiguratorilor se
realizeaza prin aplicarea unei cote, si anume costul arderii. Acest cost reprezinta
cota de prima cuvenita reasiguratorilor, exprimata in procente si care se aplica
asupra volumului primelor incasate in anul de asigurare.
Costul arderii este determinat prin raportarea volumului daunelor
inregistrate de reasigurat, la nivelul considerat din ramura de asigurare in cauza, in
ultimii cinci ani, la volumul total al primelor incasate de reasigurat, in ramura
considerate, in ultimii cinci ani.
Indiferent de forma de asigurare pentru care un reasigurat opteaza, este
important ca, atat reasiguratul, cat si reasiguratorul sa analizeze cu mare atentia
cota de participare la acoperirea daunelor angajate prin contractele de asigurare
obtinute, pentru a-si asigura un echilibru financiar stabil, cat sis a obtina un profit
din operatiunile de asigurare, pe care sa il plaseze in cele mai eficiente portofolii
de valori imobiliare. Acest exercitiu poate fi analizat in mare masura cu elemente
de teoria jocurilor, insa pentru aceasta este nevoie de un cumul de informatii
statistice semnificativ, tocmai pentru a determina matricea costurilor si a
profiturilor.
Aceste analize pot continua sub mai multe forme, prin utilizarea unui
instrumentar variat, in care elementele de teoria probabilitatilor si cele de
previziune ocupa un loc aparte. Important este a aborda metodele si procedurile ce
folosesc acest intrumentar intr-un mod rational, in care riscul aferent fiecarei
asigurari sa fie diminuat cat mai mult posibil, in conditiile existentei unor restrictii
bugetare specifice fiecarei societati de asigurari.

Bibliografie:
1.
2.
3.
4.
5.

Asigurarile de viata individuale si de grup, Florin Ion Coana si


Rodica-Viorica Coana, editura Gutenberg Univers;
Asigurari si reasigurri in Romania, Gheorghe Bistriceanu, editura
Universitara;
Aigurari si reasigurari- note de curs, Rozalia Kicsi si Angelica
Cozorici;
Asigurari si reasigurari, Iulian Vacarel si Florian Bercea, editura
Expert;
www.biblioteca.ase.ro

10