Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
c unele dintre scrisorile sale fuseser citite public n cadrul deliberrilor. Actele
urmtorului Sinod Ecumenic (680-681) l numesc preastrlucitul i fericitul Augustin,
iar Actele Sinodului constantinopolitan din 1166-1167 citeaz unul dintre florilegiile sale,
numindu-l sfntul Augustin.
Augustin n Bizan
Una dintre mrturiile importante cu privire la reputaia lui Augustin n Bizan
provine de la patriarhul Constantinopolului, Fotie (sec. al IX-lea). n disputele sale cu
teologii franci, care i bazau opiniile greite pe scrieri ale lui Augustin, Fotie a depus
eforturi pentru aprarea corectitudinii nvturii acestuia, cu scopul meninerii sale ca
autoritate a cretinismului ortodox. n Mystagogia Sfntului Duh, ca i n Scrisoare
ctre Mitropolitul din Aquileea, eruditul patriarh susinea c cei care i bazau prerile
eronate pe textele lui Augustin nu fceau altceva dect s ponegreasc memoria acestuia.
Teologul bizantin, care l tia pe Augustin doar dup reputaie i din florilegii, era nclinat
s cread fie c textele acestuia, ca i ale altor Prini apuseni, suferiser intervenii
strine, fie c ele cuprindeau unele exagerri care puteau fi nelese ca mijloace de a evita
erori mai mari, adic n contextul epocii n care au fost scrise. Chiar i n cazul n care
Augustin sau ali prini apuseni au scris poate unele lucruri uor diferite de
nvtura ortodox, ei au fcut aceasta fr intenie, iar teologii franci fceau, dup
el, un abuz susinndu-i ereziile pe scprile din textele lor teologice, scpri ce
trebuiau, dimpotriv, acoperite, precum au fcut fiii lui Noe n cazul goliciunii
tatlui lor.
Dac Patriarhul Fotie a aprat, strict, reputaia Printelui Bisericii, fr a-i cunoate
opera, rolul teologiei augustiniene n dialogul teologic al Rsritului cu Apusul a crescut
ncepnd cu secolul al XIII-lea, cnd au nceput s fie fcute traduceri n grecete ale
lucrrilor importante. Datorit acestora, Augustin a fost receptat pozitiv de
personaliti precum Sfinii Grigorie Palama i, mai ales, Marcu Eugenicul. Acesta
din urm a acceptat autoritatea lui Augustin la Sinodul de la Ferrara-Florena
(1438-1439), citndu-i mai multe lucrri n dezbaterile cu privire la Purgatoriu,
numindu-l Fericitul Augustin i nscriindu-l ntre nvtorii Bisericii.
Respectul artat lui Augustin de Rsritul ortodox, ilustrat aici tocmai de mari stlpi ai
Ortodoxiei precum Fotie, Grigorie Palama i Marcu Eugenicul este, cred, demn de
remarcat. Dei ar fi putut fi tentai s-l resping pe Augustin, n contextul insistenei
apusenilor de a-i ntemeia erorile pe teologia sa, ei au continuat s-l rnduiasc ntre
Prinii Bisericii, considernd c erorile promovate ulterior n Apus nu i se puteau
imputa.
Caci acesta era pacatul meu, anume ca nu in El, ci in zidirile Lui in mine si in
ceilalti cautam placerile, maretiile, adevarurile, si in acest chip ma pravaleam cu
capul inainte in necazuri, in tulburari, in rataciri.
[...]
Si ce altceva ma desfata, fara numai a iubi si a fi iubit? Dar nu am pastrat masura
dragostei, de la cuget la cuget, cat este hotarul luminos al prieteniei: ci din intinata
pofta a carnii si din clocotul tineretii se ridica o pacla ce-mi incetosa si intuneca
inima, incat nu mai puteam deosebi senina stralucire a dragostei de incetosarea
poftei. Amandoua fierbeau amestecate in mine si imi zoreau nestatornica tinerete spre
prapastia dorintelor celor necuvioase. () Fierbeam intru desfranarile mele, iar Tu taceai,
o, tarzie bucurie a mea!
Unde eram, si cat de departe de desfatarile casei Tale eram surghiunit in acel al
saisprezecelea an al varstei trupului meu, cand nebunia poftei destrabalate (careia
nerusinarea omeneasca ii da toata ingaduinta, desi legile Tale nu o ingaduie) a pus
stapanire pe mine, si m-am dat cu totul in mana ei?
Cui povestesc acestea? Nu Tie, Dumnezeul meu; ci, stand inaintea Ta, le povestesc celor
de un fel cu mine, neamului omenesc, oricat de mica ar fi partea din omenire ce ar putea
da peste aceste insemnari. Si pentru ce? Pentru ca si eu, si oricine le citeste sa cugetam
din ce adanc trebuie sa strigam catre Tine. Caci ce este mai aproape de urechile Tale
decat o inima ce se marturiseste si o vietuire intru credinta?
Cand acel tata m-a vazut la baie, trecand de-acum catre varsta barbatiei si invesmantat cu
o nelinistita tinerete, el, ca si cum in aceasta si-ar fi vazut mai dinainte urmasii, cu
bucurie i-a spus mamei; bucurandu-se de acea razvratire a simturilor intru care
lumea a uitat de Tine, Ziditorul ei, indragind zidirea Ta in locul Tau, din pricina
aburilor vinului celui nevazut al voii proprii ce se abate si inclina spre cele mai de
jos lucruri.
Pofteam sa fur, si am facut-o, impins nu de foame, nici de saracie, ci de imbuibarea
bunastarii si rasfatul nedreptatii. Caci am furat ce avem din belsug, si inca mult mai
bun; si nu voiam sa ma bucur de ceea ce am furat, ci de furtul si pacatul insusi.
Iata, sa-ti spuna acum inima mea ce cauta acolo, ca sa fiu rau fara pricina, pricina
rautatii mele nefiind alta decat rautatea. Eram smintit, si imi iubeam sminteala,
iubeam pieirea mea, iubeam vinovatia mea, nu lucrul pentru care eram vinovat, ci insasi
vinovatia mea.
Frumoase erau acele pere, dar nu pe ele le-a dorit ticalosul meu suflet; caci aveam din
belsug altele mai bune, dar pe acelea le-am cules numai ca sa fur. Caci odata culese, leam aruncat, ospatandu-ma numai cu pacatul meu, cu care imi placea sa ma desfat. Caci
chiar daca ceva din acele pere a intrat in gura mea, dulceata lor era pacatul.
Astfel sufletul meu savarseste preacurvie cand se abate de la Tine, cautand in afara
Ta lucrurile pe care nu le poate gasi curate si neprihanite pana ce se intoarce la
Tine.
Tu ai topit pacatele mele precum gheata.
Oricine, chemat de Tine, a urmat glasul Tau si s-a ferit de acele lucruri pe care le citeste
aici ca mi le amintesc si le marturisesc despre mine, sa nu dispretuiasca pe cel ce,
bolnav fiind, a fost tamaduit de Doftorul prin care a ajuns sa nu fie, sau sa fie mai
putin bolnav: si de aceea sa te iubeasca tot atat de mult, ba inca si mai mult; pentru
ca prin Acela prin care ma vede pe mine ca m-am vindecat dintr-o atat de adanca boala a
pacatului, prin Acela se vede pe sine a fi fost ferit de aceeasi boala a pacatului.
Am cazut departe de Tine si am ratacit, Dumnezeul meu, prea departe de Tine,
sprijinitorul meu, in acele zile ale tineretii mele, si mie insumi loc pustiu m-am facut.
Inca nu iubeam, dar iubeam a iubi si, mistuit de o adanc-salasluita lipsa, ma uram ca
ma simt prea putin lipsit. Cautam ce sa iubesc, iubind a iubi, si uram siguranta si
calea lipsita de curse, caci inlauntru mi-era foame de hrana cea launtrica, de Tine,
Dumnezeul meu.
Deci dulce-mi era a iubi si a fi iubit, ci inca si mai mult atunci cand ajungeam sa ma
desfat cu fiinta pe care o iubeam; asadar pangaream izvorul curat al prieteniei cu
zoaiele poftelor si intunecam stralucirea ei cu iadul poftei trupesti; si astfel, prostanac
si necuviincios, mi-as fi dorit, in marea mea desertaciune, sa fiu subtil si politicos. M-am
pravalit deci chiar in dragostea de care tanjeam sa fiu prins. Dumnezeul meu,
Milostivirea mea, cu cata amaraciune Tu, pentru marea Ta bunatate, mi-ai stropit
acea dulceata? Fiindca am fost iubit, si in ascuns am ajuns prins in lantul placerii, si
m-am legat bucuros cu legaturi aducatoare de durere, ca sa fiu batut cu vergile de
fier inrosit ale geloziei, banuielilor, temerilor, maniei si certurilor.
In randuiala obisnuita a invataturii ajunsesem la o anume carte a lui Cicero, a carui vorbire o admira aproape toti, dar nu la fel si inima. Cartea sa cuprinde un indemn la filosofic
si se cheama Hortensius. Insa acea carte mi-a schimbat simtamintele si mi-a intors
rugaciunile catre Tine, Doamne, facandu-ma sa am alte teluri si alte doriri.
Cum ardeam atunci, Dumnezeul meu, cum ardeam de dorul de a urca din nou de la cele
pamantesti la Tine, fara sa stiu ce vei face cu mine! Ca la tine este intelepciunea. Dar in
greceste dragostea de intelepciune se cheama filosofie tocmai lucrul care ma inflacara
in acea carte.
Si intrucat in acea vreme (Tu, Lumina inimii mele, stii) Scriptura Apostolului nu-mi era
cunoscuta, ma desfatam cu acel indemn, dar numai in masura in care eram puternic
starnit, si atatat, si aprins sa iubesc, si sa caut, si sa dobandesc, si sa apuc, si sa
imbratisez nu o secta sau alta, ci intelepciunea insasi, oricare, ar fi fost ea; un singur
lucru imi stavilea inflacararea, anume faptul ca numele lui Hristos nu era acolo.
Caci acest nume, dupa mila Ta, Doamne, acest nume al Mantuitorului meu, Fiul
Tau, inima mea frageda il sorbise cu evlavie o data cu laptele mamei mele si-l pastra
in adanc ca pe o comoara; si orice era lipsit de acest nume, oricat de savant de ales
sau de adevarat, nu punea cu totul stapanire pe mine.
Atunci am hotarat sa imi indrept mintea spre Sfintele Scripturi, ca sa vad cum erau. ()
Caci atunci cand m-am aplecat asupra acelor Scripturi nu simteam asa cum vorbesc
acum, ci mi se parea ca nu sunt vrednice a se asemui cu maretia lui Cicero: caci umflarea
mandriei mele se tragea inapoi de la simplitatea lor, iar ascutita mea minte nu
patrundea inlauntrul lor. Si totusi ele erau acelea ce puteau sa creasca intr-unul dintre
cei mici; dar eu dispretuiam faptul de a fi unul dintre cei mici si, umflat de
ingamfare, ma socoteam a fi unul dintre cei mari.
Caci singurul om care nu pierde nici o fiinta draga este acela caruia toti ii sunt dragi
intru Cel ce nu se poate pierde. Si cine oare este Acela, de nu Dumnezeul nostru,
Dumnezeu, cel ce a facut cerul si pamantul si umple pe ele, caci umplandu-le le-a facut?
Oriunde se indreapta sufletul omului, in afara de Tine, e pironit de suferinte, desi e
atintit spre lucruri frumoase.
() O, suflete al meu, macar acum ai obosit de desertaciuni. Incredinteaza
Adevarului tot ce ai de la Adevar, si nimic nu vei pierde; si vor inflori cele putrede
ale tale, si se vor tamadui toate bolile tale, si cele muritoare ale tale se vor alcatui din
nou si se vor innoi, si se vor strange la tine: si nu te vor aseza acolo unde ele se pogoara, ci vor ramanea cu tine si vor dainui pururea inaintea lui Dumnezeu, Cel ce pururea
dainuie si ramane.
De iubesti cumva trupurile, lauda pe Dumnezeu pentru ele si intoarce-ti dragostea
catre Facatorul lor; ca nu cumva intru cele ce iubesti, tu sa nu fi iubit. De iubesti
cumva sufletele, iubeste-le intru Dumnezeu: ca si ele sunt schimbatoare, dar in El se
asaza statornic; altfel s-ar duce si ar pieri. Iubeste-le, dar intru El, si du cu tine la El
oricate suflete poti, si spune lor:
Pe El sa-l iubim, pe El sa-l iubim: El a facut acestea, si nu este departe. ()
Pogorati-va ca sa va inaltati, si inaltati-va la Dumnezeu, caci ati cazut inaltandu-va
impotriva lui Dumnezeu.
Spune-le aceasta, ca sa planga in valea plangerii, si astfel du-le cu tine la Dumnezeu;
caci daca le vorbesti astfel, numai din Duhul Lui le vorbesti, arzand de focul
dragostei.
Dar acel retor era asa cum imi placea mie, incat voiam sa fiu si eu la fel. Si rataceam din
umflarea mandriei, si eram purtat incolo si incoace de orice vant, insa eram carmuit
de Tine, desi in chip foarte ascuns.
Eram de vreo douazeci si sase sau douazeci si sapte de ani cand am scris acele volume,
framantand inlauntrul meu plasmuiri trupesti ce zumzaiau in urechile inimii mele, pe care
le atinteam, dulce adevar, la melodia Ta launtrica, cand cugetam la frumos si bine,
tanjind sa stau in picioare si sa Te aud, si cu bucurie sa ma bucur la glasul Mirelui, dar nu
puteam; caci eram scos afara de glasurile ratacirilor mele si, tras de greutatea mandriei
mele, ma scufundam in cele mai de jos.
Imi placea sa-mi indreptatesc [pacatul] si sa invinuiesc nu stiu ce alt lucru care era
la mine, dar nu [pe mine]. Ci cu adevarat eram chiar eu, si necinstirea mea ma
impartise impotriva mea: iar pacatul acela era cu atat mai greu de tamaduit, cu cat
nu ma socoteam a fi eu cel pacatos.
10
[1] The Confessions of St. Augustine, trad. Edward B. Poussey, D.D., New York, CollierMacmillan, 1961.
(din: Pr. Serafim Rose, Locul Fericitului Augustin in Biserica Ortodoxa, Editura
Sophia, Bucuresti, 2002)
11
Ruga filosofului
1 Dumnezeule, Ziditorul universului, da-mi, mai intai, puterea sa Te rog cum se
cuvine, apoi, sa ma fac vrednic de a ma asculta, ca sa ma liberezi, in cele din urma.
2 Dumnezeule, prin Carele toate, care n-ar putea fi prin sine, tind sa fie;
3 Dumnezeule, Carele nu ingadui sa piara nici macar ceea ce singur se nimiceste;
4 Dumnezeule, Carele din nimic ai creat lumea aceasta, pe care ochii tuturor o simt
preafrumoasa;
5 Dumnezeule, Carele nu faci raul si faci firea ca nu sufla tot raul;
6 Dumnezeule, Carele le arati celor putini, ce-si cauta adapost la ceea ce adevarat este, ca
raul nimic nu este;
12
13
14
15
63 Prin legile Caruia se rotesc polii, isi plinesc crugul lor stelele, soarele pune-n miscare
ziua, luna domoleste noaptea si-ntreaga lume pazeste, zi de zi, in framantarea luminii si a
noptii, luna de luna, prin cresterile si descresterile lunii; an de an, prin insirarea
primaverilor, verilor, toamnelor si iernilor; lustru de lustru, prin perfectiunea cursului
soarelui, marile de marile cicluri, prin revenirea stelelor la rasaritul lor, cat o indura
materia sensibila, prin sirurile si revenirile timpurilor, marea trainicie a lucrurilor;
64 Dumnezeule, ale carui legi, intemeiate in veac, nu ingaduie a fi schimbata miscarea
continua a lucrurilor schimbatoare, si invartirea secolelor se recheama pururea din fraie
catre asemanarea statorniciei;
65 Prin ale Carui legi arbitrul sufletului este liber, iar celor buni rasplati si celor rai
pedepse le-au fost impartite in mod necesar;
66 Dumnezeule, de la Care se revarsa pana la noi toate cele bune, de la Carele se
infraneaza in noi toate relele;
67 Dumnezeule, peste Carele nimic, in afara Caruia nimic, fara de Carele nimic nu
este;
68 Dumnezeule, sub Carele totul este, intru Carele totul este, cu Carele totul este;
69 Carele ai facut omul dupa chipul si asemanarea Ta, ceea ce recunoaste oricine se
cunoaste pe sine insusi;
70 Auzi-ma, Auzi-ma, auzi-ma pe mine, Dumnezeul meu, Doamne al meu,
Imparatul meu, Tatal meu, Cauza mea, Nadejdea mea, Bogatia mea, Cinstea mea,
Casa mea, Sanatatea mea, Lumina mea, Viata mea.
71 Auzi-ma, auzi-ma, auzi-ma pe mine, dupa obiceiul Tau minunat, binecunoscut celor
putini.
72 De acum doar pe Tine Te iubesc, doar pe Tine Te urmez, doar pe Tine Te intreb, doar
Tie sunt pregatit sa-Ti slujesc, ca Tu singur stapanesti drept; al imparatiei Tale doresc sa
fiu.
73 Porunceste, rogu-Te, toate cele ce vrei, dar insanatoseste si deschide urechile
mele, prin care s-aud vocea Ta.
74 Insanatoseste si deschide ochii mei, prin care sa vad insemnatatea poruncilor Tale.
75 Departeaza de la mine sminteala, ca sa Te recunosc pe Tine.
76 Spune-mi mie spre ce sa tind, ca sa te privesc pe Tine, si nadajduiesc sa fac toate
cele ce-mi vei fi poruncit.
16
17
18
greselilor lui Augustin, in loc de indreptatirea lor (cum faceau marii Parinti din
trecut), si, in academica lor corectitudine, ei pierd adesea smerenia si delicatetea
launtrica ce pecetluieste autentica predanie a traditiei ortodoxe de la parinte la fiu
(iar nu doar de la profesor la student).
Sa vedem doar un singur exemplu de atitudine gresita fata de Fericitul Augustin a unora
dintre cercetatorii moderni ai teologiei.
Un preot ortodox si profesor la o scoala teologica, care traise renasterea patristica,
tinea o conferinta despre deosebirile dintre mentalitatea rasariteana si cea apuseana.
Discutand dezastruoasele deformari ale moralitatii crestine in Apusul modern, si in
special falsul puritanism si sentiment al perfectiunii, el afirma:
Nu stiu care este originea acestei notiuni. tiu doar ca Augustin o punea deja in discutie
atunci cand spunea, daca nu ma insel, in Marturisirile sale, ca dupa botez nu a mai avut
ganduri sexuale. Nu-mi place sa pun la indoiala onestitatea lui Augustin, dar imi este
absolut imposibil sa-i accept afirmatia. Banuiesc ca a facut afirmatia cu pricina fiindca
avea deja ideea ca intrucat devenise crestin trebuia sa nu mai aiba nici un fel de ganduri
sexuale. Iar conceptia crestinismului rasaritean era de asemenea cu totul diferita (The
Hellenic Chronicle, 11 noiembrie 1976, p. 6).
Aici Augustin a devenit pur si simplu un tap ispasitor pe seama caruia sa se puna
orice conceptie socotita neortodoxa sau apuseana; el este obarsia ultima a tot ce
este putred in Occident! i se socoteste chiar, impotriva oricaror legi ale bunului simt,
ca este cu putinta sa i se cerceteze mintea si sa i se atribuie cel mai primitiv tip de
gandire, ce nu se gaseste nici la cei mai recenti convertiti la ortodoxia de azi.
Fireste, in realitate Fericitul Augustin nu a facut vreodata o asemenea afirmatie. In
Marturisirile sale el vorbeste destul de deschis despre focul poftei trupesti ce era
inca in el si despre cum sunt inca tulburat de acest fel de rautate (Marturisiri X, 30);
iar invatatura sa despre moralitatea sexuala si lupta impotriva patimilor este
indeobste aceeasi cu invatatura Parintilor rasariteni ai vremii sale ambele fiind
foarte diferite de atitudinea apuseana moderna pe care conferentiarul o vede pe drept
cuvant ca gresita si necrestina. (Totusi harul slobozirii de ispitele trupesti a fost dat
catorva Parinti cel putin in Rasarit, daca nu in Apus; vezi Istoria Lausiaca, cap. 29,
unde pustnicul Ilie din Egipt, ca urmare a unei cercetari ingeresti, a primit o asemenea
slobozire de pofta incat putea sa spuna ca Patima nu mai vine in mintea mea.)
Nu trebuie sa fim si noi peste masura de aspri in judecarea unor astfel de abateri ale
renasterii patristice; astazi, cand in numele crestinismului si chiar al Ortodoxiei se
prezinta atatea idei nepotrivite si potrivnice, multe din ele cu adevarat straine Bisericii,
putem scuza usor pe cei ale caror pareri si evaluari ortodoxe sunt uneori lipsite de
echilibru, atata vreme cat cauta in mod sincer un crestinism cu adevarat curat. Chiar
studiul de fata despre Fericitul Augustin ne-a aratat ca tocmai aceasta este si atitudinea
Parintilor Ortodocsi fata de cei ce au gresit cu buna-credinta. Avem multe de invatat de
la marinimoasa, ingaduitoarea si iertatoarea atitudine a Parintilor.
20
21
dar astazi robia apuseana impresoara si adesea domina chiar atmosfera si tonul
Ortodoxiei noastre, care adesea este corecta teoretic, dar lipsita de adevaratul duh
crestinesc si de gustul de nedescris al adevaratului crestinism.
Sa fim deci ceva mai smeriti, mai iubitori si iertatori in felul cum ne apropiem de
Sfintii Parinti. Sa ne dovedim continuitatea cu neintrerupta traditie crestina a
trecutului nu numai prin incercarea de a fi precisi in dogma, ci si prin dragostea
noastra pentru oamenii ce au facut-o sa ajunga pana la noi - dintre care unul a fost cu
siguranta Fericitul Augustin, asa cum a fost si Sfantul Grigorie al Nyssei, in ciuda greselilor lor. Sa ramanem intr-un gand cu marele nostru Parinte rasaritean, Sfantul Fotie al
Constantinopolului, si sa
nu luam ca invatatura acele locuri unde ei s-au abatut, ci sa imbratisam oamenii.
Iar Fericitul Augustin are intr-adevar ceva de spus generatiei noastre de crestini
ortodocsi precisi si corecti, dar reci si fara simtire. Acum este la moda inalta
invatatura a Filocaliei; dar cati dintre cei ce o citesc au trecut mai intai prin ABC-ul
adancii pocainte, caldurii sufletesti si adevaratei evlavii ortodoxe ce straluceste din
fiecare pagina a Marturisirilor lui Augustin, pe buna dreptate renumite? Aceasta carte,
povestea convertirii Fericitului Augustin, nu si-a pierdut defel insemnatatea astazi;
convertitii plini de ravna vor afla in ea mult din propria cale prin pacat si ratacire
pana in Biserica Ortodoxa si un antidot impotriva unora dintre ispitele
convertitului din vremurile noastre.
Fara focul adevaratei ravne si evlavii dezvaluite de Marturisiri duhovnicia noastra
ortodoxa este fatarnicie si bataie de joc, facandu-se partasa duhului viitorului
Antihrist la fel de sigur ca si apostazia dogmatica ce ne impresoara din toate partile.
Gandul la Tine il tulbura pe om asa de adanc, incat nu-si poate afla multumirea pana ce
nu Te lauda pe Tine; caci ne-ai facut pe noi pentru Tine, si nelinistit este sufletul nostru
pana ce se va odihni intru Tine. (Fericitul Augustin, Marturisiri 1,1)
(din: Pr. Serafim Rose, Locul Fericitului Augustin in Biserica Ortodoxa, Editura
Sophia, Bucuresti, 2002)
() Iata in sfarsit ceva ce nu este o cerere, ci expresia adancii noastre preocupari fata de
misiunea noastra ortodoxa in ziua de azi. Parintele N., in ultimul numar din Witness, il
ataca din nou cu multa suficienta si fara temei pe Fericitului Augustin. Oricine
cunoaste invatatura gresita a Fericitului Augustin despre har; dar de ce acest
fundamentalist incearca sa nimiceasca cu totul pe un om caruia nu i s-a tagaduit
niciodata in traditia ortodoxa un loc intre Parintii Bisericii? Parintele Teodoret,
vorbind neindoielnic in numele altor zeloti din Grecia si Sfantul Munte, ne scrie ca
fireste ca il accepta pe Augustin ca sfant, fiindca si Sfantul Nicodim Aghioritul il accepta.
Vladica Ioan[2] al nostru a pus sa i se scrie o slujba si avea mare evlavie la el.
Sfantul Nicodim l-a pus in Calendarul nostru rasaritean (cam la fel cum Vladica
Ioan l-a pus pe Sfantul Patricius), iar Parintii nostri rusi din secolul al XIX-lea l-au
urmat. Sinodul al Cincilea Ecumenic il randuieste pe Augustin ca autoritate
teologica la acelasi nivel cu Sfintii Vasile, Grigorie si Ioan Gura de Aur, fara retineri.
Contemporanii lui Augustin care nu au fost de acord cu el (Sfantul Vincentiu de Lerin,
Sfantul Ioan Casian) i-au indreptat invatatura fara a-i pomeni numele altfel decat cu
respect, si nici vorba sa-l numeasca eretic. Restul contemporanilor sai, intre care si
unii mari Parinti, i s-au adresat intotdeauna cu cel mai mare respect. Traditia ortodoxa
universala il accepta ca pe un neindoielnic Sfant Parinte, desi cu anumite scaderi in
invatatura cam ca pe Sfantul Grigorie al Nyssei in Rasarit.
23
24
Va rugam sa ne iertati ca va impovaram cu astfel de lucruri. Am dori foarte mult sa va cunoastem gandurile in privinta celor aratate. Este oare vreo cale prin care [ei] sa poata fi
convinsi sa fie mai putin cutezatori? Se pare ca nu este nimeni dintre rusi pentru care
sa aiba putin respect toti sunt sub influenta apuseana. (Asta-i schmemanism!) Cum
oare ar putea fi facuti sa vada, pana nu e prea tarziu, ca toti ar trebui sa fim mai
smeriti si sa nu avem o parere asa de inalta fata de propria teologie) ca poate ne
aflam toti sub influente apuseane de tot fe lul (lucru foarte evident chiar in cazul
Parintelui N.), dar aceasta nu trebuie sa ne excluda din Ortodoxie atata vreme cat ne
straduim sa intelegem adevarul.
Roaga-te pentru noi.
Cu dragoste in Hristos,
Monahul Serafim
***
17/30 martie 1976
Sfantul Patricius al Irlandei
Iubite frate intru Hristos, Nicolae [Moreno],
Inchinaciune intru Domnul nostru Iisus Hristos. Ma rog sa petreci cu bine Postul si sa fii
pregatit sa intampini Sfanta Patima si Inviere a Mantuitorului nostru. Pentru noi aceasta
este o parte a anului foarte bogata duhovniceste, cu slujbe lungi, cu tonul aparte al vietii
din Postul Mare si citirile din Sfintii Parinti. Imi inchipui ca acolo toate citirile se fac in
ruseste, dar nadajduiesc ca vei fi cumva in stare sa te folosesti de aceasta randuiala a
citirilor de la slujbe. Aici am citit Scara, Lavsaiconul, Istoria Avvei Dorothei si Vietuirea
Parintilor [Vita Patrum] a Sfantului Grigorie din Tours. Citirea repetata a acestor carti
in fiecare an are darul de a le face sa patrunda si mai adanc in constiinta noastra
ortodoxa si totdeauna se afla lucruri noi in ele, indiferent cat de des le-ai fi citit
lucru care, fireste, arata cat suntem de invartosati, si cata nevoie avem de asemenea
lucruri.
Nadajduiesc ca in mijlocul studiilor tale (care ne rugam sa fie foarte rodnice!) prinzi si
simtamantul a ceea ce nu se poate invata in chip direct tonul vietuirii si gandirii
ortodoxe ce apare printre randuri parca, respectul pentru generatia mai varstnica
25
Cu dragoste in Hristos,
Monahul Serafim
26
***
Iubite Parinte Mihail [Azkoul],
Hristos in mijlocul nostru!
Multumesc pentru scrisoare. Sunt sincer fericit sa vad ca exista cineva cu asemenea
pareri ca ale dumitale fata de Fericitul Augustin, care doreste sa faca si altceva
decat sa-i dea in cap (atat lui cat si noua, tuturor celor ce avem cat de cat respect fata
de el).
Ne ceri sa lucram impreuna la ceea ce pare a fi un studiu amanuntit al Fericitului
Augustin. Ma intreb insa ce valoare poate avea un asemenea studiu caci pentru
cineva care doreste sa infatiseze obarsia influentei apusene in teologia ortodoxa
aceasta analiza amanuntita pare ea insasi ingrozitor de apuseana!
Daca incerci sa afli care e locul real al lui Augustin in Biserica Ortodoxa cred ca
abordarea dumitale este cu totul gresita. Ea porneste de la parerea ca noi modernii
suntem cei ce putem face acest lucru ca noi putem sti mai bine decat oricine din
trecutul ortodox. Eu nu prea cred. Am o profunda neincredere in toti cei ce scriu
astazi pe teme teologice caci noi ne aflam sub influenta apuseana mai mult decat
oricine inainte, si cu cat ne dam seama mai putin de acest lucru, cu-atat
occidentalismul nostru devine mai daunator. Intreaga noastra abordare a
teologiei, asa de rece, de academica, si adesea dispretuitoare, este atat de indepartata
de Parinti, atat de straina lor. Sa recunoastem acest lucru si sa incercam sa nu fim
asa de indrazneti (vorbesc si de mine).
Nu am timpul (si probabil nici sursele) ca sa aflu cat anume au citit Sfantul Fotie si
Sfantul Marcu din Fericitul Augustin. Banuiesc ca Sfantul Fotie a citit destul de putin in
afara de textele aflate in disputa, iar Sfantul Marcu probabil ceva mai mult (de fapt, daca
cercetezi suficient de mult, ai putea sa arati probabil ca Sfantul Marcu a fost intr-un fel
influentat de Augustin! la urma urmei ucenicul sau Ghennadie a fost traducatorul lui
Toma din Aquino in greceste). Neindoielnic, respectul lor pentru Augustin se intemeia pe
respectul general fata de el din Biserica, si indeosebi in Apus, inca de la inceput.
27
28
ochii multora dintre invatatii ortodocsi de azi caci si el este primit in Rasarit pe
temeiul reputatiei sale generale din Apus si pe temeiul Dialogurilor sale (carte fata
de care sunt sigur ca putini s-ar indoi ca are dreptul sa fie numita ortodoxa).
Cred ca vanarea ereziilor lui Augustin dezvaluie cel putin doua greseli majore la
invatatii ortodocsi de azi care o practica:
1. O profunda nesiguranta in privinta propriei ortodoxii, nascuta din nesiguranta
vremurilor noastre, tradarea ecumenismului si propria lor educatie pur
occidentala.Aici Augustin este tapul ispasitor - loveste-l cat mai tare, ca sa dovedesti
cat esti de ortodox!
29
pastrat cele mai bune pareri ortodoxe si au parasit tacit asemenea pareri private ce
nu au incercat sa se proclame a fi singurele pareri ortodoxe.
In ce ma priveste, eu ma tem mult mai mult de inimile reci ale celor corecti
intelectual decat de orice greseli pe care le-ai putea gasi la Augustin. Simt in aceste
inimi reci o pregatire pentru lucrarea lui Antihrist (a carui imitare a lui Hristos
trebuie sa se intinda si la teologia corecta !); simt la Augustin dragostea lui
Hristos.
Iarta-ma pentru sinceritatea mea, dar cred ca o vei primi cu bunavointa. Am vorbit din
inima si nadajduiesc ca nu vei pune in circulatie aceasta scrisoare, astfel incat sa
poata fi pusa la diverse dosare si facuta bucati pentru neindoielnicele sale defecte.
Fie ca Dumnezeu sa ne pastreze in harul Sau! Roaga-te pentru noi.
Cu dragoste in Hristos,
Nevrednicul ieromonah Serafim
P.S. Un lucru deosebit de important pe care nu l-am specificat in scrisoarea de mai sus:
extrema criticare a lui Augustin arata o mare lipsa de incredere in Parintii si
episcopii ortodocsi din trecut care l-au primit ca Parinte (inclusiv intregul Apus
Ortodox de dinainte de schisma). Aceasta lipsa de incredere este semnul racirii
inimilor din vremea noastra.
30
31
32
intregul in cea mai mica dimensiune a lui sa se poata alcatui din toate aceste parti ale sale.
Dar Eu ma voi retrage oare undeva?, zice Cuvantul lui Dumnezeu. Acolo sa-ti stabilesti
salasul, acolo sa-ti incredintezi tot ceea ce ai de aici, o, suflete al meu, tu, care ai fost fie
si numai obosit de inselaciuni; incredinteaza Adevarului tot ceea ce ai de la Adevar si
nu vei pierde nimic, si vor inflori din nou cele putrede ale tale, se vor insanatosi
slabiciunile tale, vor capata din nou forma si se vor reinnoi si se vor aduna la tine si nu te
vor parasi acolo unde dispar toate, ci vor sta neclintite si vor ramane impreuna cu tine
pentru totdeauna la Dumnezeu, Cel Care sta neclintit si ramane in veci.
Daca iti sunt dragi sufletele, atunci ele sa fie iubite intru Dumnezeu, fiindca si ele
sant schimbatoare si doar intru El ajung sa-si dobandeasca stabilitatea: altminteri, ele sar putea duce fara intoarcere si ar putea sa piara. Prin urmare, intru El sa fie iubite, iar
atunci cand pleci din lumea aceasta, ia cu tine la El tot ceea ce poti, si spune-le tuturor: pe
Acesta sa-L iubim; El este Cel Care le-a faurit si nu se afla departe de noi. Caci nu le-a
intocmit si s-a retras, ci toate sunt dintru El si intru El. Iata unde se afla: acolo unde se
simte gustul adevarului, in adancul inimii se afla, dar inima s-a indepartat de El. O, voi,
tradatori ai cauzei celei bune, intoarceti-va la inima voastra si lipiti-va cu sufletul de
Cel Care v-a facut! Stati acum impreuna cu El si veti sta apoi de-a pururi! Odihnitiva intru El si va veti afla odihna, incotro va purtati pasii spre cele abrupte, incotro va
indreptati? Binele pe care voi il iubiti numai de la El vine, insa acesta este bun si suav
doar atata timp cat se afla la El; dar, pentru ca este iubit cu intentii nedrepte, pe drept va fi
amar ceea ce este iubit in mod nedrept, dupa ce a fost parasit ceea ce este de la El.
De unde va vin voua mereu si mereu caile cele grele si anevoioase? Linistea nu se afla
acolo unde o cautati voi. Voi cautati viata fericita intru imparatia mortii? Ea nu este
acolo. Caci, in ce fel ar putea sa existe viata fericita acolo unde nici macar viata nu este?
Dar El, Care este insasi Viata noastra, a coborat aici, intru imparatia mortii, si a luat
asupra-si moartea noastra si a biruit-o cu bogatia Vietii Sale, si a tunat strigand sa ne
intoarcem de aici la El, in acel loc tainic, din care El a purces la noi, venind pentru prima
data in insusi pantecele Fecioarei, acolo unde firea umana s-a unit cu El, pentru ca trupul
cel muritor sa nu mai fie mereu muritor; si de aici, asemenea unui mire care iese din
camera sa de nunta, s-a bucurat ca un atlet pentru cursa pe care trebuia sa o strabata. Caci
n-a mai zabovit, ci a alergat strigand: cu vorbele, cu faptele, cu moartea, cu viata, cu
coborarea si cu inaltarea Sa, strigand catre noi sa ne reintoarcem la El. Si s-a facut
nevazut pentru ochii nostri, pentru ca noi sa ne reantoarcem la inima noastra si
acolo sa-L aflam pe El. Caci s-a retras de la noi, dar iata ca El este aici. () O, voi, fii ai
oamenilor, pana cand veti fi tot grei la inima? Oare nici dupa coborarea vietii la noi
nu voiti sa urcati spre ea si sa traiti? Dar in ce loc va urcati, atunci cand sunteti in inalt
si cand ati dus pana la cer gura voastra? Coborati, daca vreti sa urcati la Dumnezeu.
Fiindca, urcand impotriva lui Dumnezeu, ati cazut.
33