Sunteți pe pagina 1din 33

Fericitul Augustin n Rsrit

[Dragos Marsanu] Fericitul Augustin n Rsrit, din vremea sa pn la primirea n


Sinaxar : Cine l cunoate pe Augustin?
Dei a fost o figur exemplar a cretinismului primului mileniu, Augustin, episcopul
Hipponei n nordul Africii Romane (sec. IV-V), se bucur astzi numai de o primire cu
jumtate de gur ntre sfinii Bisericii Ortodoxe. Nu puini dintre cretinii ortodoci de
astzi sunt contrariai de apelativul de Fericit asociat numelui acestui Printe al
Bisericii. Nu este Augustin chiar un sfnt? n ciuda importanei generale a operei sale
pentru gndirea occidental, sau poate tocmai pentru aceea, Augustin este astzi, pentru
unii ortodoci, un strin sau chiar un intrus.
Pentru teologi chiar, Augustin este o piatr de ncercare. Dei nu le este de-a dreptul
necunoscut, acetia intr rar n dialog cu teologia lui sau prefer s o treac cu vederea.
De pild, n faimosul su studiu intitulat Treimea, structura supremei iubiri, propunnd
definirea iubirii ca act divin fiinial lui Dumnezeu i ca relaie n Dumnezeu-Treime,
printele Dumitru Stniloae se afla, n mod evident, n posteritatea celebrei analogii
augustiniene despre iubire (Cel Care iubete, Cel Care este iubit, Iubirea, De Trinitate
VIII, 10, 14). ndatorat teologiei lui Pavel Florensky, pe care l i citeaz, marele teolog
romn prefer s nu fac nici o referire la Augustin, nici mcar pentru a-i manifesta
rezerva aa cum s-ar fi cerut n acest caz - fa de riscul pe care l presupunea
nvtura sa (care ar putea sugera c Sfntul Duh nu este o Persoan aflat n relaie, ci
relaia nsi).
Aceast trecere cu vederea este simptomatic C opera lui Augustin are unele erori
n privina doctrinei despre Sf. Treime ori a celei despre pcat i har este tiut.
Reacia corect ar trebui s fie promovarea dialogului critic cu opera, i nu ignorarea
acesteia, ori sfiala semantic este evident azi prin impunerea consecvent de ctre unii
ortodoci a apelativului de fericit i nu de sfnt. De ce i de cnd aceast fric de
Augustin? Din rndurile de mai jos se va vedea c n fapt aceast atitudine e mai degrab
de dat recent, el fiind mult vreme inut la loc de cinste ntre Prinii Bisericii.

Augustin i Rsritul: din vremea sa, prin Bizan, n Sinaxar


A spune c Augustin (353-430) a devenit foarte repede, i a rmas pn astzi, un stlp al
cretinismului apusean nu va contraria pe nimeni. Recunoaterea acestui fapt ncepuse
din vremea ucenicilor si i se poate spune c era definitivat deja n vremea Sf. Grigorie
Dialogul, papa Romei (540-604). Spre deosebire ns de scrierile acestuia din urm,
ca i de cele ale rsriteanului Ioan Casian, opera lui Augustin, dei uria, nu a fost
propriu-zis citit n Rsrit pn n secolul al XIII-lea, cu excepia unor florilegii*.
Dincolo de oper, ns, Augustin era ndeajuns de cunoscut n Rsrit, nct s fie invitat
la Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes (431). Chiar fr a fi propriu-zis citit, Augustin a
rmas i dup vremea sa o figur respectat. Actele Sinodului al V-lea Ecumenic (553) l
enumer ntre prinii i nvtorii Bisericii, include extrase din florilegii i atest faptul

c unele dintre scrisorile sale fuseser citite public n cadrul deliberrilor. Actele
urmtorului Sinod Ecumenic (680-681) l numesc preastrlucitul i fericitul Augustin,
iar Actele Sinodului constantinopolitan din 1166-1167 citeaz unul dintre florilegiile sale,
numindu-l sfntul Augustin.

Augustin n Bizan
Una dintre mrturiile importante cu privire la reputaia lui Augustin n Bizan
provine de la patriarhul Constantinopolului, Fotie (sec. al IX-lea). n disputele sale cu
teologii franci, care i bazau opiniile greite pe scrieri ale lui Augustin, Fotie a depus
eforturi pentru aprarea corectitudinii nvturii acestuia, cu scopul meninerii sale ca
autoritate a cretinismului ortodox. n Mystagogia Sfntului Duh, ca i n Scrisoare
ctre Mitropolitul din Aquileea, eruditul patriarh susinea c cei care i bazau prerile
eronate pe textele lui Augustin nu fceau altceva dect s ponegreasc memoria acestuia.
Teologul bizantin, care l tia pe Augustin doar dup reputaie i din florilegii, era nclinat
s cread fie c textele acestuia, ca i ale altor Prini apuseni, suferiser intervenii
strine, fie c ele cuprindeau unele exagerri care puteau fi nelese ca mijloace de a evita
erori mai mari, adic n contextul epocii n care au fost scrise. Chiar i n cazul n care
Augustin sau ali prini apuseni au scris poate unele lucruri uor diferite de
nvtura ortodox, ei au fcut aceasta fr intenie, iar teologii franci fceau, dup
el, un abuz susinndu-i ereziile pe scprile din textele lor teologice, scpri ce
trebuiau, dimpotriv, acoperite, precum au fcut fiii lui Noe n cazul goliciunii
tatlui lor.
Dac Patriarhul Fotie a aprat, strict, reputaia Printelui Bisericii, fr a-i cunoate
opera, rolul teologiei augustiniene n dialogul teologic al Rsritului cu Apusul a crescut
ncepnd cu secolul al XIII-lea, cnd au nceput s fie fcute traduceri n grecete ale
lucrrilor importante. Datorit acestora, Augustin a fost receptat pozitiv de
personaliti precum Sfinii Grigorie Palama i, mai ales, Marcu Eugenicul. Acesta
din urm a acceptat autoritatea lui Augustin la Sinodul de la Ferrara-Florena
(1438-1439), citndu-i mai multe lucrri n dezbaterile cu privire la Purgatoriu,
numindu-l Fericitul Augustin i nscriindu-l ntre nvtorii Bisericii.
Respectul artat lui Augustin de Rsritul ortodox, ilustrat aici tocmai de mari stlpi ai
Ortodoxiei precum Fotie, Grigorie Palama i Marcu Eugenicul este, cred, demn de
remarcat. Dei ar fi putut fi tentai s-l resping pe Augustin, n contextul insistenei
apusenilor de a-i ntemeia erorile pe teologia sa, ei au continuat s-l rnduiasc ntre
Prinii Bisericii, considernd c erorile promovate ulterior n Apus nu i se puteau
imputa.

Augustin n Sinaxar. Sfnt i Fericit


Dup cderea Constantinopolului, Augustin a continuat s fie prezent n bibliotecile
athonite. n epoca veneian a tiparului ortodox, Sf. Nicodim Aghioritul public n
1799 Solilocviile. n 1793, Nicodim l numise pe Augustin sfnt i mare teolog al
Bisericii ntr-o not explicativ la un canon cuprins n Pidalion. Considernd c

operele sale fuseser corupte de eretici, el recomanda citirea lor cu atenie i


primirea celor scrise doar n msura fidelitii fa de nvturile Bisericii
ortodoxe. n 1819, acelai Nicodim a publicat Sinaxarul revizuit, n care introdusese mai
muli sfini, printre care i pe Augustin (15 iunie). De aici a urmat introducerea sa i n
sinaxarele folosite n alte Biserici locale.
Sfnt? Fericit? Oricum ar fi numit, cred c venerarea ca sfnt a episcopului african
nu este disputat. Trebuie subliniat, de asemenea, c apelativul de fericit nu
provine nicidecum dintr-o practic similar beatificrii catolice. n biseric, vom
putea spune Fericitul Augustin fr ca acesta s nsemne altceva dect Sfntul
Augustin. Vom pstra, astfel, o tradiie care provine dintr-o epoc n care nu se fceau
de fapt canonizri i n care, cum am vzut mai sus, termenii de sfnt i fericit au fost
folosii simultan pentru a desemna o aceeai persoan. Pe de alt parte, dac Sf.
Nicodim era deja contient de erorile existente n operele pstrate sub numele lui
Augustin, acest lucru a devenit cu att mai clar n ultimele dou secole de cercetare
critic. Se poate admite c, n context teologic, denumirea de fericit reprezint un mod
practic, chiar dac, strict vorbind, inadecvat, de a avertiza asupra acestor erori. n
concluzie, vom putea spune c, pentru ortodocii informai teologic i responsabili
bisericete, Augustin va fi citit ca Fericit, dar venerat ca Sfnt.
* Datorez majoritatea informaiilor istorice lui George E. Demacopoulos i Aristotle
Papanikolaou, Augustine and the Orthodox: The West in the East, n Orthodox
Readings of Augustine, 2008, p. 11-40).

Inima Fericitului Augustin


[extrase]
Dam in continuare cateva pasaje din Marturisirile Fericitului Augustin subliniate de
Parintele Serafim in exemplarul sau din aceasta carte [Pr. Serafim Rose, Locul
Fericitului Augustin in Biserica Ortodoxa]. Pasajele respective ne dezvaluie care
anume insusiri ale lui Augustin erau pretuite mai mult de catre Parintele Serafim,
aratandu-ni-l pe Augustin ca pe un adevarat Parinte al evlaviei ortodoxe si adanc
dascal al pocaintei[1].
Nelinistit este sufletul nostru pana ce se va odihni intru Tine.
[...]
Spune-mi, pentru indurarile Tale, ce esti Tu pentru mine? Zi sufletului meu: Mantuirea ta
sunt Eu. Vorbeste-mi asa ca sa te aud. Iata, Doamne, inima mea e inaintea Ta; deschide
Tu urechile ei si zi sufletului meu: mantuirea ta sunt Eu. Lasa-ma sa alerg dupa acest
glas si sa te prind. Nu ascunde de la mine Fata Ta. Sa mor ca sa nu mor -, dar sa
vad Fata Ta.
De cele ascunse ale mele curateste-ma, Doamne, si de ale streinilor cruta pe robul tau.
Cred, pentru aceea si graiesc. Doamne, Tu stii. Oare nu am marturisit eu tie impotriva
mea gresalele mele, Dumnezeul meu, si nu ai lasat Tu paganatatea inimii mele?
M-am facut neascultator nu fiindca as fi ales ceva mai bun, ci din dragoste de joaca,
iubind la intreceri mandria izbanzii si placandu-mi ca urechile mele sa fie gadilate de
povesti mincinoase, ca sa doreasca cu si mai multa ardoare aceeasi curiozitate
stralucind din ce in ce mai mult in ochii mei pentru privelistile si jocurile celor mai in
varsta.
Izbaveste pe cei ce inca nu Te cheama, ca sa Te poata chema, si Tu sa-i izbavesti.
Placerea ce omoara... ne indeparteaza de la Tine.
Nu vedeam prapastia ticalosiei in care eram lepadat de la ochii Tai.
Savarseam si furturi din camara si de la masa parintilor, fie robit de lacomie, fie ca sa am
ce da copiilor (). Oare aceasta sa fie nevinovatia copilariei? Nu este, Doamne, nu este;
strig catre mila Ta, Dumnezeul meu. Caci chiar aceste pacate, o data cu trecerea anilor,
chiar aceste pacate se muta de la pedagogi si invatatori, de la nuci si mingi si vrabii, catre
prefecti si regi, catre aur si mosii si robi, asa cum pedepsele cele aspre urmeaza nuielelor.

Caci acesta era pacatul meu, anume ca nu in El, ci in zidirile Lui in mine si in
ceilalti cautam placerile, maretiile, adevarurile, si in acest chip ma pravaleam cu
capul inainte in necazuri, in tulburari, in rataciri.
[...]
Si ce altceva ma desfata, fara numai a iubi si a fi iubit? Dar nu am pastrat masura
dragostei, de la cuget la cuget, cat este hotarul luminos al prieteniei: ci din intinata
pofta a carnii si din clocotul tineretii se ridica o pacla ce-mi incetosa si intuneca
inima, incat nu mai puteam deosebi senina stralucire a dragostei de incetosarea
poftei. Amandoua fierbeau amestecate in mine si imi zoreau nestatornica tinerete spre
prapastia dorintelor celor necuvioase. () Fierbeam intru desfranarile mele, iar Tu taceai,
o, tarzie bucurie a mea!
Unde eram, si cat de departe de desfatarile casei Tale eram surghiunit in acel al
saisprezecelea an al varstei trupului meu, cand nebunia poftei destrabalate (careia
nerusinarea omeneasca ii da toata ingaduinta, desi legile Tale nu o ingaduie) a pus
stapanire pe mine, si m-am dat cu totul in mana ei?
Cui povestesc acestea? Nu Tie, Dumnezeul meu; ci, stand inaintea Ta, le povestesc celor
de un fel cu mine, neamului omenesc, oricat de mica ar fi partea din omenire ce ar putea
da peste aceste insemnari. Si pentru ce? Pentru ca si eu, si oricine le citeste sa cugetam
din ce adanc trebuie sa strigam catre Tine. Caci ce este mai aproape de urechile Tale
decat o inima ce se marturiseste si o vietuire intru credinta?
Cand acel tata m-a vazut la baie, trecand de-acum catre varsta barbatiei si invesmantat cu
o nelinistita tinerete, el, ca si cum in aceasta si-ar fi vazut mai dinainte urmasii, cu
bucurie i-a spus mamei; bucurandu-se de acea razvratire a simturilor intru care
lumea a uitat de Tine, Ziditorul ei, indragind zidirea Ta in locul Tau, din pricina
aburilor vinului celui nevazut al voii proprii ce se abate si inclina spre cele mai de
jos lucruri.
Pofteam sa fur, si am facut-o, impins nu de foame, nici de saracie, ci de imbuibarea
bunastarii si rasfatul nedreptatii. Caci am furat ce avem din belsug, si inca mult mai
bun; si nu voiam sa ma bucur de ceea ce am furat, ci de furtul si pacatul insusi.
Iata, sa-ti spuna acum inima mea ce cauta acolo, ca sa fiu rau fara pricina, pricina
rautatii mele nefiind alta decat rautatea. Eram smintit, si imi iubeam sminteala,
iubeam pieirea mea, iubeam vinovatia mea, nu lucrul pentru care eram vinovat, ci insasi
vinovatia mea.
Frumoase erau acele pere, dar nu pe ele le-a dorit ticalosul meu suflet; caci aveam din
belsug altele mai bune, dar pe acelea le-am cules numai ca sa fur. Caci odata culese, leam aruncat, ospatandu-ma numai cu pacatul meu, cu care imi placea sa ma desfat. Caci
chiar daca ceva din acele pere a intrat in gura mea, dulceata lor era pacatul.

Astfel sufletul meu savarseste preacurvie cand se abate de la Tine, cautand in afara
Ta lucrurile pe care nu le poate gasi curate si neprihanite pana ce se intoarce la
Tine.
Tu ai topit pacatele mele precum gheata.
Oricine, chemat de Tine, a urmat glasul Tau si s-a ferit de acele lucruri pe care le citeste
aici ca mi le amintesc si le marturisesc despre mine, sa nu dispretuiasca pe cel ce,
bolnav fiind, a fost tamaduit de Doftorul prin care a ajuns sa nu fie, sau sa fie mai
putin bolnav: si de aceea sa te iubeasca tot atat de mult, ba inca si mai mult; pentru
ca prin Acela prin care ma vede pe mine ca m-am vindecat dintr-o atat de adanca boala a
pacatului, prin Acela se vede pe sine a fi fost ferit de aceeasi boala a pacatului.
Am cazut departe de Tine si am ratacit, Dumnezeul meu, prea departe de Tine,
sprijinitorul meu, in acele zile ale tineretii mele, si mie insumi loc pustiu m-am facut.
Inca nu iubeam, dar iubeam a iubi si, mistuit de o adanc-salasluita lipsa, ma uram ca
ma simt prea putin lipsit. Cautam ce sa iubesc, iubind a iubi, si uram siguranta si
calea lipsita de curse, caci inlauntru mi-era foame de hrana cea launtrica, de Tine,
Dumnezeul meu.
Deci dulce-mi era a iubi si a fi iubit, ci inca si mai mult atunci cand ajungeam sa ma
desfat cu fiinta pe care o iubeam; asadar pangaream izvorul curat al prieteniei cu
zoaiele poftelor si intunecam stralucirea ei cu iadul poftei trupesti; si astfel, prostanac
si necuviincios, mi-as fi dorit, in marea mea desertaciune, sa fiu subtil si politicos. M-am
pravalit deci chiar in dragostea de care tanjeam sa fiu prins. Dumnezeul meu,
Milostivirea mea, cu cata amaraciune Tu, pentru marea Ta bunatate, mi-ai stropit
acea dulceata? Fiindca am fost iubit, si in ascuns am ajuns prins in lantul placerii, si
m-am legat bucuros cu legaturi aducatoare de durere, ca sa fiu batut cu vergile de
fier inrosit ale geloziei, banuielilor, temerilor, maniei si certurilor.
In randuiala obisnuita a invataturii ajunsesem la o anume carte a lui Cicero, a carui vorbire o admira aproape toti, dar nu la fel si inima. Cartea sa cuprinde un indemn la filosofic
si se cheama Hortensius. Insa acea carte mi-a schimbat simtamintele si mi-a intors
rugaciunile catre Tine, Doamne, facandu-ma sa am alte teluri si alte doriri.
Cum ardeam atunci, Dumnezeul meu, cum ardeam de dorul de a urca din nou de la cele
pamantesti la Tine, fara sa stiu ce vei face cu mine! Ca la tine este intelepciunea. Dar in
greceste dragostea de intelepciune se cheama filosofie tocmai lucrul care ma inflacara
in acea carte.
Si intrucat in acea vreme (Tu, Lumina inimii mele, stii) Scriptura Apostolului nu-mi era
cunoscuta, ma desfatam cu acel indemn, dar numai in masura in care eram puternic
starnit, si atatat, si aprins sa iubesc, si sa caut, si sa dobandesc, si sa apuc, si sa
imbratisez nu o secta sau alta, ci intelepciunea insasi, oricare, ar fi fost ea; un singur
lucru imi stavilea inflacararea, anume faptul ca numele lui Hristos nu era acolo.

Caci acest nume, dupa mila Ta, Doamne, acest nume al Mantuitorului meu, Fiul
Tau, inima mea frageda il sorbise cu evlavie o data cu laptele mamei mele si-l pastra
in adanc ca pe o comoara; si orice era lipsit de acest nume, oricat de savant de ales
sau de adevarat, nu punea cu totul stapanire pe mine.
Atunci am hotarat sa imi indrept mintea spre Sfintele Scripturi, ca sa vad cum erau. ()
Caci atunci cand m-am aplecat asupra acelor Scripturi nu simteam asa cum vorbesc
acum, ci mi se parea ca nu sunt vrednice a se asemui cu maretia lui Cicero: caci umflarea
mandriei mele se tragea inapoi de la simplitatea lor, iar ascutita mea minte nu
patrundea inlauntrul lor. Si totusi ele erau acelea ce puteau sa creasca intr-unul dintre
cei mici; dar eu dispretuiam faptul de a fi unul dintre cei mici si, umflat de
ingamfare, ma socoteam a fi unul dintre cei mari.

Ea [mama mea], cu credinta si duhul pe care le


avea de la Tine, deslusea moartea in care zaceam, iar Tu ai auzit-o, Doamne; ai
auzit-o, si nu i-ai dispretuit lacrimile atunci cand, curgand udau pamantul de sub
ochii ei in orice loc s-ar fi rugat; da, ai auzit-o. Caci de unde a venit acel vis prin care
ai mangaiat-o, incat mi-a ingaduit sa traiesc impreuna cu ea si sa mananc la aceeasi masa
din casa, lucru de la care incepuse sa dea inapoi, scarbindu-se si urand hulele ratacirii
mele?
Acela [un anume episcop] i-a raspuns ca inca nu pot fi invatat, umflat fiind de noutatea
ereziei aceleia, si ca pe multi nepriceputi ii tulburasem cu intrebari iscusite, asa cum ii
spusese ea. Dar lasa-l in pace o vreme, i-a zis el, numai roaga pe Dumnezeu pentru
el si, citind, singur isi va da seama ce este acea ratacire si cat de mare este necinstirea.
() Mergi in calea ta si Dumnezeu sa te blagosloveasca, ca nu este cu putinta ca fiul
acestor lacrimi sa piara. Care raspuns ea l-a luat (cum adesea isi aducea aminte
vorbind cu mine) ca si cum ar fi rasunat din cer.
In acest rastimp de noua ani (de la al nouasprezecelea an pana la al douazeci si
optulea) am trait ademenit si ademenind, inselat si inseland, in felurite pofte; pe fata,

prin stiintele pe care ei le numesc liberale; in ascuns, printr-o mincinos-numita


credinta; aici mandru, dincolo superstitios, pretutindeni desert.
Rada de mine cei trufasi, si cei ce nu au fost inca, intru vindecarea sufletului lor,
loviti si aruncati la pamant de Tine, Dumnezeul meu; ci eu inca voiesc a marturisi
Tie rusinea mea, intru lauda Ta.
Iar Tu, Dumnezeule, de departe ai vazut cum ma poticneam pe lunecoasa cale si,
intru acel fum gros, mi-ai trimis cateva scantei de credinciosie ce o infatisam celor
calauziti de mine, care iubeau desertaciunea si cautau minciuna, eu insumi fiindu-le
tovaras. In acei ani aveam o femeie, dar nu intru ceea ce se numeste casatorie
legiuita, ci pe care o gasisem intr-o nabadaioasa patima, lipsita de intelegere; totusi
una singura, careia ii ramaneam credincios, prin care insa experiam pe mine insumi
ce deosebire este intre infranarea de sine a legamantului casatoriei, avand ca tel
dobandirea de urmasi, si invoiala unei iubiri de placere, unde copiii se nasc impotriva
dorintei parintilor, desi, odata nascuti, silesc la iubire.
Inima mea s-a intunecat cu totul de acea durere [a mortii unui prieten drag], si tot ce vedeam era moarte. Patria imi era un chin, iar casa parinteasca o ciudata nefericire; si tot ce
impartasisem cu el, in lipsa lui se preschimbase intr-un chin cumplit. Ochii mei il cautau
pretutindeni, dar nu le era dat sa-l vada; si uram toate locurile fiindca nu-l aveau, nici
puteau sa imi spuna: Iata va veni, ca atunci cand traia, dar lipsea. Eu insumi- ajunsesem
o mare intrebare pentru mine si intrebam sufletul meu pentru ce este intristat si pentru ce
ma tulbura asa de rau: dar el nu stia ce sa-mi raspunda. () Numai lacrimile imi erau
dulci, caci ele luasera locul prietenului meu in cel mai drag dintre simtamintele
mele.
Oare as putea afla de la Tine, cel ce esti Adevarul, si sa imi apropii urechea inimii
mele de gura Ta, ca sa-mi spui de ce plansul este atat de dulce celor nenorociti ?
Eram nefericit; si nefericit este orice suflet prins de prietesugul cu lucrurile
pieritoare; si cand le pierde, este sfasiat in bucati, si simte atunci nefericirea de care
era cuprins inca inainte de a le fi pierdut.
Insa in mine s-a ivit un simtamant de neinteles, cu totul potrivnic acestuia, caci aveam
deopotriva o grozava sila de viata si frica de moarte.
La Tine, Doamne, se cuvenea sa fie inaltat [sufletul meu], ca Tu sa-l luminezi; stiam
aceasta, dar nici puteam, nici voiam, cu-atat mai mult cu cat, cand ma gandeam la Tine,
Tu nu erai pentru mine nicidecum ceva temeinic si sigur. Caci nu erai Tu insuti, ci o biata
inchipuire, si ratacirea mea imi era dumnezeu.
Fericit cel ce te iubeste pe Tine si pe prietenul sau intru Tine si pe vrajmasul sau
pentru Tine.

Caci singurul om care nu pierde nici o fiinta draga este acela caruia toti ii sunt dragi
intru Cel ce nu se poate pierde. Si cine oare este Acela, de nu Dumnezeul nostru,
Dumnezeu, cel ce a facut cerul si pamantul si umple pe ele, caci umplandu-le le-a facut?
Oriunde se indreapta sufletul omului, in afara de Tine, e pironit de suferinte, desi e
atintit spre lucruri frumoase.
() O, suflete al meu, macar acum ai obosit de desertaciuni. Incredinteaza
Adevarului tot ce ai de la Adevar, si nimic nu vei pierde; si vor inflori cele putrede
ale tale, si se vor tamadui toate bolile tale, si cele muritoare ale tale se vor alcatui din
nou si se vor innoi, si se vor strange la tine: si nu te vor aseza acolo unde ele se pogoara, ci vor ramanea cu tine si vor dainui pururea inaintea lui Dumnezeu, Cel ce pururea
dainuie si ramane.
De iubesti cumva trupurile, lauda pe Dumnezeu pentru ele si intoarce-ti dragostea
catre Facatorul lor; ca nu cumva intru cele ce iubesti, tu sa nu fi iubit. De iubesti
cumva sufletele, iubeste-le intru Dumnezeu: ca si ele sunt schimbatoare, dar in El se
asaza statornic; altfel s-ar duce si ar pieri. Iubeste-le, dar intru El, si du cu tine la El
oricate suflete poti, si spune lor:
Pe El sa-l iubim, pe El sa-l iubim: El a facut acestea, si nu este departe. ()
Pogorati-va ca sa va inaltati, si inaltati-va la Dumnezeu, caci ati cazut inaltandu-va
impotriva lui Dumnezeu.
Spune-le aceasta, ca sa planga in valea plangerii, si astfel du-le cu tine la Dumnezeu;
caci daca le vorbesti astfel, numai din Duhul Lui le vorbesti, arzand de focul
dragostei.
Dar acel retor era asa cum imi placea mie, incat voiam sa fiu si eu la fel. Si rataceam din
umflarea mandriei, si eram purtat incolo si incoace de orice vant, insa eram carmuit
de Tine, desi in chip foarte ascuns.
Eram de vreo douazeci si sase sau douazeci si sapte de ani cand am scris acele volume,
framantand inlauntrul meu plasmuiri trupesti ce zumzaiau in urechile inimii mele, pe care
le atinteam, dulce adevar, la melodia Ta launtrica, cand cugetam la frumos si bine,
tanjind sa stau in picioare si sa Te aud, si cu bucurie sa ma bucur la glasul Mirelui, dar nu
puteam; caci eram scos afara de glasurile ratacirilor mele si, tras de greutatea mandriei
mele, ma scufundam in cele mai de jos.
Imi placea sa-mi indreptatesc [pacatul] si sa invinuiesc nu stiu ce alt lucru care era
la mine, dar nu [pe mine]. Ci cu adevarat eram chiar eu, si necinstirea mea ma
impartise impotriva mea: iar pacatul acela era cu atat mai greu de tamaduit, cu cat
nu ma socoteam a fi eu cel pacatos.

Si am venit la Mediolan, la Episcopul Ambrozie, cunoscut in


tot pamantul a fi unul dintre cei mai buni oameni, credincios slujitor Tau, ale carui
stralucite cuvantari dadeau atunci din belsug norodului Tau faina granelor Tale, si veselia
untdelemnului Tau, si cumpatata betie a vinului Tau. Insa la el eram adus de Tine fara sa
stiu, ca prin el sa fiu adus la Tine stiind.
Si pe cand imi deschideam inima spre a recunoaste cat de frumos graia, imi patrundea
acolo si [gandul] cat de adevarat graia; dar numai treptat.
Am hotarat deci ca sa fiu catehumen in Biserica Universala, careia ii fusesem incredintat
de parintii mei, pana ce mi se va arata ceva sigur inspre care sa imi indrept calea.
Ma facusesi mai intelept, totusi-umblam in intuneric si in locuri alunecoase, si Te
cautam in afara mea, si nu aflam pe Dumnezeul inimii mele, si ajunsesem intru
adancurile marii si imi pierdusem increderea si nadejdea de a mai afla vreodata
adevarul.
Ea [mama mea] m-a gasit intr-o mare primejdie, din pricina deznadejdii de a mai
afla vreodata adevarul.
Insa pe acel barbat [Ambrozie al Mediolanului] il iubea ca pe un inger al lui
Dumnezeu, stiind ca prin el fusesem adus la acea stare de credinta indoielnica in
care ma aflam acum, prin care prevedea, foarte increzatoare, ca voi trece de la boala
la sanatate, dupa o rabufnire oarecum mai ascutita pe care doftorii o numesc
criza.
Dar inca nu gemeam intru rugaciunile mele ca Tu sa imi vii in ajutor; ci duhul meu,
tanjind mereu sa afle si sa vorbeasca, nu-si mai gasea linistea.
Dar cum se intampla ca atunci cand cineva a dat de un doftor rau se teme sa se
increada in cel bun, tot asa era si starea sanatatii sufletului meu, ce nu se putea face
sanatos decat crezand si care, ca nu cumva sa creada lucruri mincinoase, refuza sa
se lase tamaduit, impotrivindu-se mainilor Tale, Cel ce ai facut leacurile credintei si
le-ai intins peste bolile intregii lumi, dandu-le atata tarie.

10

Nimeni nu poate fi feciorelnic de nu ii dai Tu; si aceasta mi-ai fi dat, de as fi batut in


auzul Tau cu geamat launtric, si cu credinta tare as fi aruncat asupra Ta grija mea.
[Mama mea], asa cum zicea ea, printr-un anume simtamant pe care nu-l putea
descrie in cuvinte, putea sa deosebeasca intre descoperirile Tale si visarile sufletului
ei.
Multi dintre cei ce eram prieteni, stand de vorba si urand tumultul cel rascolitor al vietii
omenesti, socotisem si aproape ca ne hotaraseram sa traim despartiti de treburile si zarva
oamenilor; si aceasta avea sa se faca astfel: urma ca fiecare sa aduca tot ce putea sa
gaseasca, facand din toate o singura gospodarie; si astfel, prin sinceritatea prieteniei
noastre, nimic sa nu apartina indeosebi cuiva, ci intregul adunat astfel de la flecare sa
apartina ca intreg fiecaruia si toate tuturor. Socoteam ca in obstea noastra puteau fi cam
zece oameni Dar cand am inceput a ne gandi daca sotiile pe care unii dintre noi le
aveau, iar altii nadajduiau sa le aiba, ar fi ingaduit acest lucru, intregul plan asa de bine
intocmit s-a rupt in mainile noastre, a cazut la pamant si a fost parasit.
A Ta fie lauda, slava Tie, Izvorule al milei. Eu ajunsesem si mai nefericit, iar Tu mai
aproape de mine. Dreapta Ta era totdeauna gata sa ma scoata din noroi si sa ma
curateasca.

[1] The Confessions of St. Augustine, trad. Edward B. Poussey, D.D., New York, CollierMacmillan, 1961.
(din: Pr. Serafim Rose, Locul Fericitului Augustin in Biserica Ortodoxa, Editura
Sophia, Bucuresti, 2002)

11

Ruga filosofului
1 Dumnezeule, Ziditorul universului, da-mi, mai intai, puterea sa Te rog cum se
cuvine, apoi, sa ma fac vrednic de a ma asculta, ca sa ma liberezi, in cele din urma.
2 Dumnezeule, prin Carele toate, care n-ar putea fi prin sine, tind sa fie;
3 Dumnezeule, Carele nu ingadui sa piara nici macar ceea ce singur se nimiceste;
4 Dumnezeule, Carele din nimic ai creat lumea aceasta, pe care ochii tuturor o simt
preafrumoasa;
5 Dumnezeule, Carele nu faci raul si faci firea ca nu sufla tot raul;
6 Dumnezeule, Carele le arati celor putini, ce-si cauta adapost la ceea ce adevarat este, ca
raul nimic nu este;

12

7 Dumnezeule, prin Carele-i perfect, chiar si cu partea stanga, universul;


8 Dumnezeule, la Carele nu-i pana la capat nicio nepotrivire, incat cele mai rele inlesnesc
cele mai bune;
9 Dumnezeule, pe Carele Te iubeste tot ceea ce, fie stiutor, fie nestiutor, e-n stare sa
iubeasca;
10 Dumnezeule, intru Carele-s toate, Caruia, totusi, dintru intreaga creatura nici uratenia
nu-i este urata, nici rautatea nu-i face rau, nici greseala nu-i greseste;
11 Dumnezeule, Carele n-ai voit sa stie adevarul decat numai cei curati;
12 Dumnezeule, Tatal adevarului, Tatal intelepciunii, Tatal vietii adevarate si depline,
Tatal fericirii desavarsite, Tatal binelui si frumosului, Tatal luminii intelegatoare, Tatal
vegherii si luminarii noastre, Tatal chezasiei prin care ni se aminteste sa ne intoarcem la
Tine;
13 Pe Tine Te chem,
14 Dumnezeule Adevar, intru Carele si de la Carele si prin Carele-s adevaratele, care
adevarate-s toate;
15 Dumnezeule Intelepciune, intru Carele si de la Carele si prin Carele-s intelepte, care
intelepte-s toate;
16 Dumnezeule Viata adevarata si deplina, intru Carele si de la Carele si prin Carele
vietuiesc, care cu adevarat si deplin vietuiesc toate;
17 Dumnezeule Fericire, intru Carele si de la Carele si prin Carele-s fericite, care fericites toate;
18 Dumnezeule Binele si Frumosul, intru Carele si de la Carele si prin Carele-s bune si
frumoase, care bune si frumoase-s toate.
19 Dumnezeule Lumina intelegatoare, intru Carele si de la Carele si prin Carele
intelegator stralucesc, care intelegator stralucesc toate;
20 Dumnezeule, a Carui imparatie-i lumea intreaga, pe care simtul nu o cunoaste;
21 Dumnezeule, dintru a Carui Imparatie-i de asemenea hotarata legea si-n imparatiile
acestea;
22 Dumnezeule, de la Carele a fi-ndepartat e a cadea, la Carele a fi convertit e a invia,
intru Carele a ramane e a dainui;

13

23 Dumnezeule, de la Carele a iesi-i a muri, la Carele a te intoarce-i a reinvia, intru


Carele a locui-i a trai;
24 Dumnezeule pe Carele nimeni nu Te pierde decat cel pierdut, pe Carele nimeni nu Te
cauta decat cel prevenit, pe Carele nimeni nu Te gaseste decat cel curatit;
25 Dumnezeule, pe Carele a Te parasi-i totuna cu a pieri, pe Carele a Te asculta-i
totuna cu a iubi, pe Carele a Te vedea-i totuna cu a avea;
26 Dumnezeule, catre Care ne indeamna credinta, ne-nalta nadejdea, ne uneste
milostivirea;
27 Dumnezeule, prin Carele biruim pe cel potrivnic,
28 Pe Tine staruitor te rog.
29 Dumnezeule, prin Carele am primit sa nu pierim intrutotul;
30 Dumnezeule, de la Carele suntem preveniti sa veghem;
31 Dumnezeule, prin Carele deosebim bunele de rele;
32 Dumnezeule, prin Carele indepartam relele si urmam bunele;
33 Dumnezeule, prin Carele nu cedam celor ce ne stau impotriva;
34 Dumnezeule, prin Carele slujim bine si stapanim bine;
35 Dumnezeule, prin Carele invatam ca-s straine, care-s, uneori, ale noastre, si-s ale
noastre, pe care le socoteam straine;
36 Dumnezeule, prin Carele nu suntem prinsi de momelile si ademenirile celor rai;
37 Dumnezeule, prin Carele bunuri micsorate nu ne micsoreaza;
38 Dumnezeule, prin Carele maibinele nostru n-a fost supus mairaului;
39 Dumnezeule, prin Carele moartea este inghitita-n biruinta [I Corinteni XV, 54];
40 Dumnezeule, Carele ne convertesti pe noi;
41 Dumnezeule, Carele ne dezbraci pe noi de ceea ce nu este si ne imbraci cu ceea ce
este;
42 Dumnezeule, Carele ne faci pe noi auziti;

14

43 Dumnezeule, Carele ne intaresti pe noi;


44 Dumnezeule, Carele ne petreci pe noi in tot adevarul;
45 Dumnezeule, Carele ne vorbesti noua toate bune si nu ne faci nebuni si nu ingadui sa
fim noi de careva facuti;
46 Dumnezeule, Carele ne chemi pe noi inapoi pe cale;
47 Dumnezeule, Carele ne conduci pe noi la usa;
48 Dumnezeule, Carele faci sa li se deschida celor care bat;
49 Dumnezeule, Carele ne dai noua painea vietii;
50 Dumnezeule, prin carele insetam dupa bautura prin care, bauta, nu ne mai e nicicand
sete [Ioan VI, 35];
51 Dumnezeule, Carele vadesti veacul de pacat, de dreptate si de judecata [Ioan
XVI,8];
52 Dumnezeule, prin Carele nu ne clintesc pe noi cei care nu cred deloc;
53 Dumnezeule, prin Carele ne lepadam de greseala celora care socot ca nu-i niciun merit
al sufletelor la Tine;
54 Dumnezeule, prin Carele nu slujim stihiilor slabe si saracacioase [Galateni IV,9]
55 Dumnezeule, Carele ne curatesti pe noi si ne pregatesti pentru rasplata dumnezeiasca,
56 Intampina-ma, Tu, Induratule.
57 Orice s-a spus de catre mine, Unule, Dumnezeule Tu, Tu, vino-mi in ajutor;
58 Una Vesnica Adevarata Substanta, unde nu-i nici nepotrivire, nici nelamurire, nici
schimbare, nici lipsa, nici moarte;
59 Unde-i pacea desavarsita, vadirea desavarsita, statornicia desavarsita, plinirea
desavarsita, viata desavarsita;
60 Unde nimic nu lipseste, nimic nu prisoseste;
61 Unde Carele naste si pe Carele-L naste-i Unul.
62 Dumnezeule, Caruia ii slujesc toate cate Ii slujesc, Caruia Ii da ascultare tot bunul
suflet;

15

63 Prin legile Caruia se rotesc polii, isi plinesc crugul lor stelele, soarele pune-n miscare
ziua, luna domoleste noaptea si-ntreaga lume pazeste, zi de zi, in framantarea luminii si a
noptii, luna de luna, prin cresterile si descresterile lunii; an de an, prin insirarea
primaverilor, verilor, toamnelor si iernilor; lustru de lustru, prin perfectiunea cursului
soarelui, marile de marile cicluri, prin revenirea stelelor la rasaritul lor, cat o indura
materia sensibila, prin sirurile si revenirile timpurilor, marea trainicie a lucrurilor;
64 Dumnezeule, ale carui legi, intemeiate in veac, nu ingaduie a fi schimbata miscarea
continua a lucrurilor schimbatoare, si invartirea secolelor se recheama pururea din fraie
catre asemanarea statorniciei;
65 Prin ale Carui legi arbitrul sufletului este liber, iar celor buni rasplati si celor rai
pedepse le-au fost impartite in mod necesar;
66 Dumnezeule, de la Care se revarsa pana la noi toate cele bune, de la Carele se
infraneaza in noi toate relele;
67 Dumnezeule, peste Carele nimic, in afara Caruia nimic, fara de Carele nimic nu
este;
68 Dumnezeule, sub Carele totul este, intru Carele totul este, cu Carele totul este;
69 Carele ai facut omul dupa chipul si asemanarea Ta, ceea ce recunoaste oricine se
cunoaste pe sine insusi;
70 Auzi-ma, Auzi-ma, auzi-ma pe mine, Dumnezeul meu, Doamne al meu,
Imparatul meu, Tatal meu, Cauza mea, Nadejdea mea, Bogatia mea, Cinstea mea,
Casa mea, Sanatatea mea, Lumina mea, Viata mea.
71 Auzi-ma, auzi-ma, auzi-ma pe mine, dupa obiceiul Tau minunat, binecunoscut celor
putini.
72 De acum doar pe Tine Te iubesc, doar pe Tine Te urmez, doar pe Tine Te intreb, doar
Tie sunt pregatit sa-Ti slujesc, ca Tu singur stapanesti drept; al imparatiei Tale doresc sa
fiu.
73 Porunceste, rogu-Te, toate cele ce vrei, dar insanatoseste si deschide urechile
mele, prin care s-aud vocea Ta.
74 Insanatoseste si deschide ochii mei, prin care sa vad insemnatatea poruncilor Tale.
75 Departeaza de la mine sminteala, ca sa Te recunosc pe Tine.
76 Spune-mi mie spre ce sa tind, ca sa te privesc pe Tine, si nadajduiesc sa fac toate
cele ce-mi vei fi poruncit.

16

77 Primeste-l te rog, pe fugarul Tau, Doamne, Atotiertatorule Tata; m-am inrobit


de-acum destulor pedepse, destul slujit-am dusmanilor Tai, pe care-i ai sub picioare,
fost-am destul batjocura inselaciunilor.
78 Primeste-ma pe mine, robul tau, fugarul de la acestia, ca si acestia m-au primit
pe mine, fugarul strain, cand fugeam de la Tine.
79 Simt ca mi-e dat sa ma intorc la Tine: deschide-mi-se mie, celui care bat, usa Ta;
invata-ma in ce chip sa ajung la Tine.
80 Nu am nimic altceva decat numai vointa, nu stiu nimic altceva decat numai ca
trebuie lepadate cele trecatoare si pieritoare, iar cele sigure si vesnice, cautate.
81 Asta o fac, Tata, ca numai asta o cunosc; de unde, insa, se ajunge la Tine, nu stiu.
82 Tu insufla-mi, Tu arata-mi, Tu ofera-mi merindea de drum.
83 Daca prin credinta te gasesc cei ce se refugiaza la Tine, credinta da-mi, daca prin
vartute, vartute, daca prin cunostinta, cunostinta. Sporeste-n mine credinta,
sporeste nadejdea, sporeste milostivirea.
84 O, preamarita Ta bunatate fara asemanare!
85 Catre Tine m-astern sa Te cuprind si tot de la Tine cer puterea sa ma pot asterne catre
Tine.
86 Caci, daca Tu Te departezi, totul piere: dar nu Te departezi, ca Tu esti binele
deplin, pe Care nimeni nu l-a cautat drept si sa nu-L fi gasit.
87 Totul, insa, Te-a cautat drept, pe care Tu numai l-ai facut sa Te caute drept.
88 Fa-ma si pe mine, Parinte, sa Te caut, scapa-ma de greseala; cautandu-te pe Tine sa nu
dau peste nimic altceva in afara de Tine.
89 Daca nu doresc altceva decat pe Tine, rogu-Te, Parinte, sa Te aflu acum pe Tine.
90 Daca se afla in mine dorinta a ceva nefolositor, Tu Insuti ma curateste pe mine si
fa-ma vrednic sa te vad pe Tine.
91 Iar despre mantuirea acestui trup muritor al meu, cata vreme nu stiu ce-mi poate fi
folositor din el mie sau celor pe care-i iubesc, Ti-l incredintez pe el Tie, Atotinteleptule si
Preabunule Parinte, si, daca-ntre timp imi vei fi ingaduit, ma voi ruga fierbinte pentru el.
92 Doar atat ma rog de Iertarea Ta preamarita, sa ma intorci pe mine cu totul la
Tine si sa faci sa nu ma scarbeasca nimic pe mine, cel ce tind catre Tine, si sa-mi
ingadui, cat timp acest trup il locuiesc si-l port, sa fiu curat, marinimos, drept si

17

priveghetor si desavarsit iubitor, si invatator al intelepciunii Tale, si vrednic sa imi


gasesc salas si sa fiu locuitor intru preafericita imparatia Ta. Amin, amin.
(Dupa o traducere a domnului Vasile Sav, din Opera omnia. Vol. V: Solilocvii. Despre
natura binelui. Despre lupta crestina, Editura Dacia)

18

Parintele Serafim Rose despre FERICITUL AUGUSTIN (15 iunie)


SI RAVNITORII SUPERCORECTI (I)
Cuviosul Serafim Rose Cateva observatii despre detractorii contemporani ai
Fericitului Augustin
In secolul XX teologia ortodoxa a trecut printr-o renastere patristica.
Neindoielnic, exista multe lucruri pozitive in aceasta renastere. Unele dintre
manualele ortodoxe din ultimele secole invatau anumite dogme cu un vocabular si
intr-un duh partial apusean (mai ales romano-catolic), nereusind sa aprecieze cum se
cuvine pe unii dintre cei mai profunzi Parinti Ortodocsi, mai ales din vremurile mai
recente (Sfantul Simeon Noul Teolog, Sfantul Grigorie Palama, Sfantul Grigorie
Sinaitul). Renasterea patristica din secolul XX a corectat macar in parte
neajunsurile si a eliberat academiile si seminariile ortodoxe de unele dintre
influentele apusene nefolositoare ce erau prezente in ele. Era de fapt continuarea
miscarii moderne de redescoperire ortodoxa inceputa in veacurile al XVIII-lea si al XIXlea de catre Sfantul Nicodim Aghioritul, Sfantul Macarie din Corint, Fericitul Paisie
Velicikovski, Mitropolitul Filaret al Moscovei si altii, atat in Grecia, cat si in Rusia.
A existat insa si o latura negativa a renasterii patristice. In primul rand, in secolul
XX ea a fost si a ramas in mare parte un fenomen academic: abstract, indepartat de
viata reala, purtand pecetea unora dintre meschinele patimi ale lumii academice
moderne superioritate, suficienta, criticarea fara mila a parerilor altora, formarea
unor tabere sau clici de initiati ce stiu care conceptii sunt la moda si care nu.
Unii cercetatori arata atata zel in favoarea renasterii patristice incat gasesc peste tot
influenta apuseana, devenind extrem de critici fata de Ortodoxia occidentalizata a
ultimelor veacuri si avand o atitudine extrem de dispretuitoare fata de unii dintre cei
mai respectati dascali ortodocsi din acele veacuri (sau chiar de astazi ori din vechime), datorita conceptiilor lor apusene. Asemenea zeloti nici nu banuiesc ca ei insisi
isi submineaza temelia ortodoxa de sub picioare, reducand neintrerupta traditie
ortodoxa la o simpla linie directa pe care un mic grup dintre ei o are, chipurile, cu
marii Parinti din trecut. In acest caz renasterea patristica ajunge periculos de
aproape de un fel de protestantism.
In ultimii ani Fericitul Augustin a devenit victima laturii negative a renasterii
patristice. Sporita cunoastere teoretica a teologiei ortodoxe in vremurile noastre
(spre deosebire de teologia Sfintilor Parinti, legata inseparabil de viata crestina) a
produs multe critici ale Fericitului Augustin pentru erorile sale teologice. Unii dintre
cei ce studiaza teologia chiar s-au specializat in a-l face bucati pe Augustin si
teologia sa, lasandu-ne putine sanse de a crede ca mai poate sa fie un Parinte al
Bisericii. Uneori acesti cercetatori ajung in conflict deschis cu savantii teologi ortodocsi
din vechea scoala, care au invatat in seminar despre unele din defectele teologiei lui
Augustin, dar il accepta ca pe un Parinte intre altii, neacordandu-i prea multa atentie.
Acesti din urma invatati sunt ceva mai aproape de opinia ortodoxa despre Fericitul
Augustin de-a lungul veacurilor, pe cand cei dintai se fac vinovati de exagerarea
19

greselilor lui Augustin, in loc de indreptatirea lor (cum faceau marii Parinti din
trecut), si, in academica lor corectitudine, ei pierd adesea smerenia si delicatetea
launtrica ce pecetluieste autentica predanie a traditiei ortodoxe de la parinte la fiu
(iar nu doar de la profesor la student).
Sa vedem doar un singur exemplu de atitudine gresita fata de Fericitul Augustin a unora
dintre cercetatorii moderni ai teologiei.
Un preot ortodox si profesor la o scoala teologica, care traise renasterea patristica,
tinea o conferinta despre deosebirile dintre mentalitatea rasariteana si cea apuseana.
Discutand dezastruoasele deformari ale moralitatii crestine in Apusul modern, si in
special falsul puritanism si sentiment al perfectiunii, el afirma:
Nu stiu care este originea acestei notiuni. tiu doar ca Augustin o punea deja in discutie
atunci cand spunea, daca nu ma insel, in Marturisirile sale, ca dupa botez nu a mai avut
ganduri sexuale. Nu-mi place sa pun la indoiala onestitatea lui Augustin, dar imi este
absolut imposibil sa-i accept afirmatia. Banuiesc ca a facut afirmatia cu pricina fiindca
avea deja ideea ca intrucat devenise crestin trebuia sa nu mai aiba nici un fel de ganduri
sexuale. Iar conceptia crestinismului rasaritean era de asemenea cu totul diferita (The
Hellenic Chronicle, 11 noiembrie 1976, p. 6).
Aici Augustin a devenit pur si simplu un tap ispasitor pe seama caruia sa se puna
orice conceptie socotita neortodoxa sau apuseana; el este obarsia ultima a tot ce
este putred in Occident! i se socoteste chiar, impotriva oricaror legi ale bunului simt,
ca este cu putinta sa i se cerceteze mintea si sa i se atribuie cel mai primitiv tip de
gandire, ce nu se gaseste nici la cei mai recenti convertiti la ortodoxia de azi.
Fireste, in realitate Fericitul Augustin nu a facut vreodata o asemenea afirmatie. In
Marturisirile sale el vorbeste destul de deschis despre focul poftei trupesti ce era
inca in el si despre cum sunt inca tulburat de acest fel de rautate (Marturisiri X, 30);
iar invatatura sa despre moralitatea sexuala si lupta impotriva patimilor este
indeobste aceeasi cu invatatura Parintilor rasariteni ai vremii sale ambele fiind
foarte diferite de atitudinea apuseana moderna pe care conferentiarul o vede pe drept
cuvant ca gresita si necrestina. (Totusi harul slobozirii de ispitele trupesti a fost dat
catorva Parinti cel putin in Rasarit, daca nu in Apus; vezi Istoria Lausiaca, cap. 29,
unde pustnicul Ilie din Egipt, ca urmare a unei cercetari ingeresti, a primit o asemenea
slobozire de pofta incat putea sa spuna ca Patima nu mai vine in mintea mea.)
Nu trebuie sa fim si noi peste masura de aspri in judecarea unor astfel de abateri ale
renasterii patristice; astazi, cand in numele crestinismului si chiar al Ortodoxiei se
prezinta atatea idei nepotrivite si potrivnice, multe din ele cu adevarat straine Bisericii,
putem scuza usor pe cei ale caror pareri si evaluari ortodoxe sunt uneori lipsite de
echilibru, atata vreme cat cauta in mod sincer un crestinism cu adevarat curat. Chiar
studiul de fata despre Fericitul Augustin ne-a aratat ca tocmai aceasta este si atitudinea
Parintilor Ortodocsi fata de cei ce au gresit cu buna-credinta. Avem multe de invatat de
la marinimoasa, ingaduitoarea si iertatoarea atitudine a Parintilor.

20

Fara indoiala, cand e vorba de greseli, trebuie sa ne straduim sa le indreptam;


influentele apusene din vremurile moderne trebuie combatute, erorile Parintilor
din vechime nu trebuie urmate. Cat despre Fericitul Augustin in particular,
neindoielnic, invatatura sa si-a gresit tinta in multe privinte: in privinta Sfintei
Treimi, a harului si naturii, ca si a altor invataturi; invatatura sa nu e eretica, ci
exagerata, iar cei ce au invatat adevaratele si profundele invataturi crestine in aceste
probleme au fost Parintii rasariteni.
Intr-o masura, greselile invataturii lui Augustin sunt greselile mentalitatii apusene,
care in ansamblu nu a patruns invatatura crestina atat de profund precum
Rasaritul. Sfantul Marcu al Efesului face o observatie deosebita fata de teologii latini
de la Ferrara-Florenta, ce poate fi luata drept rezumatul deosebirilor dintre Rasarit si
Apus:
Nu vedeti ca dascalii vostri abia de ating intelesul si nu patrund inauntrul lui, cum
fac, de pilda, Sfantul Ioan Gura de Aur si Grigorie Teologul si alti luminatori de obste ai
Bisericii? (Cuvantul intai despre focul curatitor, cap. 8; Pogodin, p. 66).
Cu siguranta ca unii Parinti apuseni, precum Sfintii Ambrozie, Ilarie din Poitiers, Casian
patrund mai adanc si sunt mai mult in duh rasaritean; dar ca regula generala Parintii
rasariteni invata indeobste cel mai patrunzator si mai adanc invatatura crestina.
Aceasta insa nu ne indreptateste in nici un caz la vreun triumfalism rasaritean.
Daca ne laudam cu marii nostri Parinti, sa avem grija sa nu fim ca iudeii ce se
laudau chiar cu prorocii pe care ii ucideau cu pietre (Mat. 23/ 29-31). Noi, crestinii cei
de pe urma, nu suntem vrednici de mostenirea pe care ei ne-au lasat-o; nu suntem
vrednici nici macar sa privim de departe inalta teologie pe care ei au invatat-o si au
trait-o; ii citam pe marii Parinti, fara a fi noi insine in duhul lor.
Ca regula generala, se poate spune ca de obicei cei care striga cel mai tare impotriva
influentei apusene si au cea mai putina ingaduinta fata de cei a caror teologie nu
este pura tocmai aceia sunt cei mai infectati de influente apusene, adeseori chiar
nebanuite. Duhul discreditarii tuturor celor ce nu sunt de acord cu parerile tale
corecte, fie ca e vorba de teologie, iconografie, slujbele bisericesti, viata duhovniceasca sau orice altceva, a devenit extrem de raspandit astazi, mai ales printre noii
convertiti la Credinta Ortodoxa, la care este cat se poate de nepotrivit si are adesea
rezultate dezastruoase, insa chiar si la popoarele ortodoxe duhul acesta a ajuns mult
prea raspandit (evident ca rezultat al influentei apusene!), cum se poate vedea din
nefericita incercare recenta din Grecia de a nega sfintenia Sfantului Nectarie al
Pentapoliei, un mare facator de minuni din secolul nostru, fiindca se presupune ca ar fi
invatat incorect in anumite chestiuni dogmatice.
Noi, crestinii ortodocsi de astazi, din Rasarit sau din Apus de suntem destul de cinstiti si
sinceri sa o recunoastem -, ne aflam intr-o robie apuseana mai rea decat a cunoscut
vreunul dintre Parintii nostri din trecut. Poate ca in veacurile de dinainte influentele
apusene sa fi dus la unele formulari teoretice ale invataturii de credinta lipsite de precizie;

21

dar astazi robia apuseana impresoara si adesea domina chiar atmosfera si tonul
Ortodoxiei noastre, care adesea este corecta teoretic, dar lipsita de adevaratul duh
crestinesc si de gustul de nedescris al adevaratului crestinism.
Sa fim deci ceva mai smeriti, mai iubitori si iertatori in felul cum ne apropiem de
Sfintii Parinti. Sa ne dovedim continuitatea cu neintrerupta traditie crestina a
trecutului nu numai prin incercarea de a fi precisi in dogma, ci si prin dragostea
noastra pentru oamenii ce au facut-o sa ajunga pana la noi - dintre care unul a fost cu
siguranta Fericitul Augustin, asa cum a fost si Sfantul Grigorie al Nyssei, in ciuda greselilor lor. Sa ramanem intr-un gand cu marele nostru Parinte rasaritean, Sfantul Fotie al
Constantinopolului, si sa
nu luam ca invatatura acele locuri unde ei s-au abatut, ci sa imbratisam oamenii.
Iar Fericitul Augustin are intr-adevar ceva de spus generatiei noastre de crestini
ortodocsi precisi si corecti, dar reci si fara simtire. Acum este la moda inalta
invatatura a Filocaliei; dar cati dintre cei ce o citesc au trecut mai intai prin ABC-ul
adancii pocainte, caldurii sufletesti si adevaratei evlavii ortodoxe ce straluceste din
fiecare pagina a Marturisirilor lui Augustin, pe buna dreptate renumite? Aceasta carte,
povestea convertirii Fericitului Augustin, nu si-a pierdut defel insemnatatea astazi;
convertitii plini de ravna vor afla in ea mult din propria cale prin pacat si ratacire
pana in Biserica Ortodoxa si un antidot impotriva unora dintre ispitele
convertitului din vremurile noastre.
Fara focul adevaratei ravne si evlavii dezvaluite de Marturisiri duhovnicia noastra
ortodoxa este fatarnicie si bataie de joc, facandu-se partasa duhului viitorului
Antihrist la fel de sigur ca si apostazia dogmatica ce ne impresoara din toate partile.
Gandul la Tine il tulbura pe om asa de adanc, incat nu-si poate afla multumirea pana ce
nu Te lauda pe Tine; caci ne-ai facut pe noi pentru Tine, si nelinistit este sufletul nostru
pana ce se va odihni intru Tine. (Fericitul Augustin, Marturisiri 1,1)
(din: Pr. Serafim Rose, Locul Fericitului Augustin in Biserica Ortodoxa, Editura
Sophia, Bucuresti, 2002)

Parintele Serafim Rose despre FERICITUL AUGUSTIN SI


ZELOTII SUPERCORECTI (II): Simt in aceste inimi reci o
pregatire pentru lucrarea lui Antihrist
Cateva scrisori ale Parintelui Serafim Rose despre Fericitul Augustin
29 sept./12 oct. 1975
Sfantul Chiriac
Iubite Parinte Igor [Kapral][1]
22

() Iata in sfarsit ceva ce nu este o cerere, ci expresia adancii noastre preocupari fata de
misiunea noastra ortodoxa in ziua de azi. Parintele N., in ultimul numar din Witness, il
ataca din nou cu multa suficienta si fara temei pe Fericitului Augustin. Oricine
cunoaste invatatura gresita a Fericitului Augustin despre har; dar de ce acest
fundamentalist incearca sa nimiceasca cu totul pe un om caruia nu i s-a tagaduit
niciodata in traditia ortodoxa un loc intre Parintii Bisericii? Parintele Teodoret,
vorbind neindoielnic in numele altor zeloti din Grecia si Sfantul Munte, ne scrie ca
fireste ca il accepta pe Augustin ca sfant, fiindca si Sfantul Nicodim Aghioritul il accepta.
Vladica Ioan[2] al nostru a pus sa i se scrie o slujba si avea mare evlavie la el.
Sfantul Nicodim l-a pus in Calendarul nostru rasaritean (cam la fel cum Vladica
Ioan l-a pus pe Sfantul Patricius), iar Parintii nostri rusi din secolul al XIX-lea l-au
urmat. Sinodul al Cincilea Ecumenic il randuieste pe Augustin ca autoritate
teologica la acelasi nivel cu Sfintii Vasile, Grigorie si Ioan Gura de Aur, fara retineri.
Contemporanii lui Augustin care nu au fost de acord cu el (Sfantul Vincentiu de Lerin,
Sfantul Ioan Casian) i-au indreptat invatatura fara a-i pomeni numele altfel decat cu
respect, si nici vorba sa-l numeasca eretic. Restul contemporanilor sai, intre care si
unii mari Parinti, i s-au adresat intotdeauna cu cel mai mare respect. Traditia ortodoxa
universala il accepta ca pe un neindoielnic Sfant Parinte, desi cu anumite scaderi in
invatatura cam ca pe Sfantul Grigorie al Nyssei in Rasarit.

23

De unde deci strania campanie protestanta pentru a-l declara


pe Fericitul Augustin eretic si de a osandi fatis pe oricine nu este de acord cu acest
lucru? E un lucru care ne tulbura mult, nu atat pentru Fericitul Augustin (care la urma
urmei e un Parinte cu mai putina greutate decat multi altii), ci fiindca dezvaluie un
foarte nesanatos duh partinic ce ameninta intreaga misiune ortodoxa de limba
engleza. Parintele N. merge pana acolo incat sa zica: Daca nu crezi exact cum crede
Parintele P, nu esti ortodox! Daca recomanzi un catehism din secolul al XIX-lea (cum
recomanda intotdeauna Vladica Ioan convertitilor, esti latin; daca citesti Razboiul
nevazut, esti sub influenta latineasca; daca refuzi sa crezi in evolutie (!), esti sub
influenta apuseana!!!
Va impartasim ingrijorarea noastra fiindca suntem cu adevarat descurajati de aceasta
atitudine nesanatoasa care este tocmai acea ravna nu dupa cunoastere [Rom. 10, 2].
Si noi, si altii am incercat cu blandete sa luam legatura cu Parintele N. si cu Parintele P.
referitor la aceste lucruri, dar am impresia ca nu putem comunica in nici un fel; in orice
lucru ei au dreptate, sunt specialisti, si nu este cu putinta o alta parere. ()

24

Va rugam sa ne iertati ca va impovaram cu astfel de lucruri. Am dori foarte mult sa va cunoastem gandurile in privinta celor aratate. Este oare vreo cale prin care [ei] sa poata fi
convinsi sa fie mai putin cutezatori? Se pare ca nu este nimeni dintre rusi pentru care
sa aiba putin respect toti sunt sub influenta apuseana. (Asta-i schmemanism!) Cum
oare ar putea fi facuti sa vada, pana nu e prea tarziu, ca toti ar trebui sa fim mai
smeriti si sa nu avem o parere asa de inalta fata de propria teologie) ca poate ne
aflam toti sub influente apuseane de tot fe lul (lucru foarte evident chiar in cazul
Parintelui N.), dar aceasta nu trebuie sa ne excluda din Ortodoxie atata vreme cat ne
straduim sa intelegem adevarul.
Roaga-te pentru noi.
Cu dragoste in Hristos,
Monahul Serafim

***
17/30 martie 1976
Sfantul Patricius al Irlandei
Iubite frate intru Hristos, Nicolae [Moreno],
Inchinaciune intru Domnul nostru Iisus Hristos. Ma rog sa petreci cu bine Postul si sa fii
pregatit sa intampini Sfanta Patima si Inviere a Mantuitorului nostru. Pentru noi aceasta
este o parte a anului foarte bogata duhovniceste, cu slujbe lungi, cu tonul aparte al vietii
din Postul Mare si citirile din Sfintii Parinti. Imi inchipui ca acolo toate citirile se fac in
ruseste, dar nadajduiesc ca vei fi cumva in stare sa te folosesti de aceasta randuiala a
citirilor de la slujbe. Aici am citit Scara, Lavsaiconul, Istoria Avvei Dorothei si Vietuirea
Parintilor [Vita Patrum] a Sfantului Grigorie din Tours. Citirea repetata a acestor carti
in fiecare an are darul de a le face sa patrunda si mai adanc in constiinta noastra
ortodoxa si totdeauna se afla lucruri noi in ele, indiferent cat de des le-ai fi citit
lucru care, fireste, arata cat suntem de invartosati, si cata nevoie avem de asemenea
lucruri.
Nadajduiesc ca in mijlocul studiilor tale (care ne rugam sa fie foarte rodnice!) prinzi si
simtamantul a ceea ce nu se poate invata in chip direct tonul vietuirii si gandirii
ortodoxe ce apare printre randuri parca, respectul pentru generatia mai varstnica
25

care ne preda comoara sfanta a Ortodoxiei, apropierea de invatatura Sfintilor


Parinti, care nu trebuie sa fie una academica, ci practica, si, dincolo de disputele de
suprafata, trebuie sa ia aminte la intelesul mai adanc al invataturii patristice.
Specialistilor patrologi din noua scoala le scapa acest lucru, ceea ce e o mare ispita in
Biserica noastra in prezent, fiindca toti sunt afectati acum intr-o anumita masura de
atmosfera academica lipsita de suflet din jurul nostru.
In ultima vreme am observat cat de superficiala a fost discutia despre Fericitul
Augustin o abordare rece si precauta care fie l-ar fi acceptat cu ingaduinta, fie lar fi scos din calendar, doar pe temeiul unei analize abstracte a invataturii sale.
Dar adevarata perspectiva ortodoxa este, intai de toate, aceea de a nu te increde in
conceptia teologica abstracta si a te intreba: Ce gandesc batranii nostri, ce gandesc
Parintii mai apropiati? Si luand parerile lor cu respect, incepi sa iti compui propria
imagine. Dar noii teologi, cand aud ca Parintii nostri mai recenti, precum Sfantul
Nicodim Aghioritul sau Arhiepiscopul nostru Ioan, aveau mult respect pentru Fericitul
Augustin, nu pot decat sa spuna cu dispret: erau sub influenta apuseana, si isi arunca
serioasele lor pareri cu o nesimtire si o neintelegere cu totul apuseana. Oricine a
citit Marturisirile Fericitului Augustin cu simpatie nu e chiar asa de pornit sa-l
scoata din calendar caci vede in carte tocmai acea ravna si dragoste arzatoare
care e tocmai lucrul ce lipseste asa de mult in viata noastra ortodoxa de azi! Apropo,
ai citit cartea cu pricina? Ar trebui.
Arhiepiscopul Filaret al Cernigovului, in Patrologia sa din secolul al XIX-lea, desi
scoate in evidenta clar greselile Fericitului Augustin sau chiar le exagereaza -,
totusi lauda foarte mult aceasta carte pentru caldura si evlavia sa. Si poate ca
occidentalismul Fericitului Augustin il face si mai relevant pentru noi, cei de azi, care
suntem asa de cufundati in Apus si in modul sau de gandire; este cu siguranta o trufie sa
gandim ca vom citi doar marile carti rasaritene si mistice.
Ei bine, nu am vrut sa divaghez asa de mult asupra acestui subiect. Dar cel putin stii ca ne
gandim la tine si suntem foarte dornici sa-ti insusesti cat mai mult cu putinta din
experienta ta de seminar si de manastire. Si mai ales tine-ti inima deschisa si invata sa
fii un pic mai desprins de multimea disputelor intelectuale si curentelor ce zboara
prin jurul Bisericii noastre. Da-ne de stire cum o duci. Roaga-te pentru noi am
inceput tiparirea cartii despre Viata Fericitului Paisie [Velicicovschi, n.n.], care este un
proiect imens pentru noi. ()

Cu dragoste in Hristos,
Monahul Serafim

13/26 iunie 1981

26

Sfantul Trifilie al Ciprului

***
Iubite Parinte Mihail [Azkoul],
Hristos in mijlocul nostru!
Multumesc pentru scrisoare. Sunt sincer fericit sa vad ca exista cineva cu asemenea
pareri ca ale dumitale fata de Fericitul Augustin, care doreste sa faca si altceva
decat sa-i dea in cap (atat lui cat si noua, tuturor celor ce avem cat de cat respect fata
de el).
Ne ceri sa lucram impreuna la ceea ce pare a fi un studiu amanuntit al Fericitului
Augustin. Ma intreb insa ce valoare poate avea un asemenea studiu caci pentru
cineva care doreste sa infatiseze obarsia influentei apusene in teologia ortodoxa
aceasta analiza amanuntita pare ea insasi ingrozitor de apuseana!
Daca incerci sa afli care e locul real al lui Augustin in Biserica Ortodoxa cred ca
abordarea dumitale este cu totul gresita. Ea porneste de la parerea ca noi modernii
suntem cei ce putem face acest lucru ca noi putem sti mai bine decat oricine din
trecutul ortodox. Eu nu prea cred. Am o profunda neincredere in toti cei ce scriu
astazi pe teme teologice caci noi ne aflam sub influenta apuseana mai mult decat
oricine inainte, si cu cat ne dam seama mai putin de acest lucru, cu-atat
occidentalismul nostru devine mai daunator. Intreaga noastra abordare a
teologiei, asa de rece, de academica, si adesea dispretuitoare, este atat de indepartata
de Parinti, atat de straina lor. Sa recunoastem acest lucru si sa incercam sa nu fim
asa de indrazneti (vorbesc si de mine).
Nu am timpul (si probabil nici sursele) ca sa aflu cat anume au citit Sfantul Fotie si
Sfantul Marcu din Fericitul Augustin. Banuiesc ca Sfantul Fotie a citit destul de putin in
afara de textele aflate in disputa, iar Sfantul Marcu probabil ceva mai mult (de fapt, daca
cercetezi suficient de mult, ai putea sa arati probabil ca Sfantul Marcu a fost intr-un fel
influentat de Augustin! la urma urmei ucenicul sau Ghennadie a fost traducatorul lui
Toma din Aquino in greceste). Neindoielnic, respectul lor pentru Augustin se intemeia pe
respectul general fata de el din Biserica, si indeosebi in Apus, inca de la inceput.

27

Ajungem astfel la singura


problema reala pe care cred ca ai putea-o cerceta cu folos: Ce anume a gandit Biserica
Apuseana despre Fericitul Augustin in veacurile cat a fost ortodoxa? Apusul l-a
cunoscut ca pe unul dintre Parintii sai; i-a cunoscut bine scrierile, inclusiv disputele
asupra lor. Ce anume au gandit despre el Parintii apuseni care erau legati de
Rasarit? Cunoastem parerea Sfantului Casian el a criticat (politicos) invatatura
despre har a lui Augustin, acceptand insa autoritatea sa in alte chestiuni. Sfantul
Vincentiu de Lerin s-a certat mai mult cu discipolii necumpatati ai lui Augustin. In
nici unul dintre cazuri nu a fost vorba de erezie sau despre cineva care sa fie total
neortodox. Daca e cineva care ar trebui sa fie un dusman al lui Augustin, acela este
Sfantul Faust din Lerin, dar marturiile par a dovedi contrariul. Sfantul Chesarie din
Arles, Sfantul Grigorie cel Mare admiratori ai lui Augustin, desi nu urmeaza
exagerarile sale in privinta harului. Nu mai pomenesc de adeptii entuziasti ai lui
Augustin.
Este aici un domeniu de cercetare in izvoarele latine, dar nici o cercetare nu poate
rasturna faptul evident ca (dupa cate mi se pare mie), Apusul Ortodox l-a primit ca pe un
Parinte. Daca este intr-adevar un eretic, oare atunci nu cumva trebuie aruncat la gunoi
intregul Apus o data cu el? Sunt sigur ca poti gasi destule semne de mentalitate
apuseana la Grigorie cel Mare, de pilda, spre a-l discredita ca Parinte si Sfant in

28

ochii multora dintre invatatii ortodocsi de azi caci si el este primit in Rasarit pe
temeiul reputatiei sale generale din Apus si pe temeiul Dialogurilor sale (carte fata
de care sunt sigur ca putini s-ar indoi ca are dreptul sa fie numita ortodoxa).
Cred ca vanarea ereziilor lui Augustin dezvaluie cel putin doua greseli majore la
invatatii ortodocsi de azi care o practica:
1. O profunda nesiguranta in privinta propriei ortodoxii, nascuta din nesiguranta
vremurilor noastre, tradarea ecumenismului si propria lor educatie pur
occidentala.Aici Augustin este tapul ispasitor - loveste-l cat mai tare, ca sa dovedesti
cat esti de ortodox!

2. O constiinta sectara incipienta - caci atacandu-l asa de aspru pe Augustin se ataca nu


doar intregul Apus Ortodox din primele veacuri, ci si o mare parte dintre ganditorii
ortodocsi din veacurile mai apropiate si de astazi. As putea sa-ti numesc episcopi din
Biserica noastra ce gandesc exact ca Augustin in destul de multe chestiuni deci sunt si
ei eretici? Cred ca unii dintre anti-augustinienii nostri ajung aproape de aceasta
concluzie, si deci aproape de schisma si de formarea unei secte ortodoxe ce se
lauda cu corectitudinea parerilor sale intelectuale

Nu sunt un mare admirator al doctrinelor lui Augustin. El are intr-adevar acel


supra-rationalism apusean pe care Parintii rasariteni nu il au (acelasi suprarationalism pe care-l manifesta din belsug criticii de azi ai lui Augustin). Principalul
si singurul lucru placut si ortodox al sau este simtamantul ortodox, evlavia si
dragostea de Hristos, ce ies la iveala asa de puternic in lucrarile sale nedogmatice,
precum Marturisirile (iar Parintii Rusi indragesc si Solilocviile). A-l distruge pe
Augustin, asa cum incearca s-o faca criticii de azi, inseamna sa ajuti de asemenea la
distrugerea acestei evlavii si iubiri de Hristos care sunt prea simple pentru
intelectualii de azi (chiar daca si ei pretind a fi evlaviosi in felul lor). Astazi este
Augustin; maine (si deja a inceput) vor fi atacati simplii episcopi si preoti ai
Bisericii noastre. Miscarea anti-Augustin este primul pas catre schisma si mai mari
neo-randuieli in Biserica Ortodoxa.
Sa presupunem ca felul cum talcuieste cineva versetul de la Romani 5, 12 este
incorect; ca el crede la fel ca Augustin in privinta transmiterii pacatului stramosesc;
ca stie prea putin despre deosebirea intre Treimea transcendenta si cea
iconomica si uneori le confunda. Oare nu mai poate ramane ortodox? Trebuie
oare sa ne strigam in gura mare corectitudinea in astfel de chestiuni, ca si
dispretul (dispret puternic resimtit!) fata de cei ce cred astfel? In istoria Bisericii pareri
de acest tip, ce sunt in dezacord cu consensul Bisericii, nu au fost pricina pentru a porni o
vanatoare de erezii. Recunoscand firea noastra supusa greselii, Parintii din trecut au

29

pastrat cele mai bune pareri ortodoxe si au parasit tacit asemenea pareri private ce
nu au incercat sa se proclame a fi singurele pareri ortodoxe.
In ce ma priveste, eu ma tem mult mai mult de inimile reci ale celor corecti
intelectual decat de orice greseli pe care le-ai putea gasi la Augustin. Simt in aceste
inimi reci o pregatire pentru lucrarea lui Antihrist (a carui imitare a lui Hristos
trebuie sa se intinda si la teologia corecta !); simt la Augustin dragostea lui
Hristos.

Iarta-ma pentru sinceritatea mea, dar cred ca o vei primi cu bunavointa. Am vorbit din
inima si nadajduiesc ca nu vei pune in circulatie aceasta scrisoare, astfel incat sa
poata fi pusa la diverse dosare si facuta bucati pentru neindoielnicele sale defecte.
Fie ca Dumnezeu sa ne pastreze in harul Sau! Roaga-te pentru noi.
Cu dragoste in Hristos,
Nevrednicul ieromonah Serafim
P.S. Un lucru deosebit de important pe care nu l-am specificat in scrisoarea de mai sus:
extrema criticare a lui Augustin arata o mare lipsa de incredere in Parintii si
episcopii ortodocsi din trecut care l-au primit ca Parinte (inclusiv intregul Apus
Ortodox de dinainte de schisma). Aceasta lipsa de incredere este semnul racirii
inimilor din vremea noastra.

[1] Mai tarziu Episcopul Ilarion (n. ed.).


[2] Arhiepiscopul Ioan Maximovici (n. ed.).
(din: Pr. Serafim Rose, Locul Fericitului Augustin in Biserica Ortodoxa, Editura
Sophia, Bucuresti, 2002)

30

31

Fericitul Augustin: Iubeste si fa ce vrei!


Daca vrem o definitie scurta si exacta, noi vom spune ca virtutea este ordinea iubirii.
Adevarata iubire consta in a ne atasa de adevar pentru a trai in dreptate; sa
dispretuim deci toate lucrurile pieritoare din iubire fata de oameni, iubire care ne face sa
dorim ca ei sa traiasca in dreptate.
Intr-un cuvant, primeste aceasta scurta porunca: iubeste si fa ce vrei! Daca pastrezi
tacerea, sa fie din iubire; daca strigi sa fie din iubire; daca indrepti, indreapta din iubire;
daca ierti, iarta din iubire. Radacina interioara sa fie cea a iubirii, din aceasta radacina
nu poate iesi decat bine.
Nimeni nu traieste fara a iubi; dar, in general, ce se iubeste? Dumnezeu nu ne opreste de
a iubi, dar e vorba de a alege obiectul iubirii noastre. Or, daca putem alege, este pentru ca
noi insine am fost iubiti mai intai Noi iubim, dar de unde ne vine acest privilegiu? De
acolo ca El ne-a iubit primul. De unde vine deci ca omul poate iubi pe Dumnezeu?
Cautati si nu veti gasi alt motiv decat acesta: El ne-a iubit mai intai. Acela pe care-L
iubim ni S-a dat noua si El ne-a dat, in acelasi timp, ceea ce face ca noi sa-L iubim.
Doua iubiri au facut doua cetati: iubirea de sine dusa pana la dispretul lui Dumnezeu
a produs cetatea pamanteasca; iubirea lui Dumnezeu, impinsa pana la dispretul de
sine a produs cetatea cereasca.
() Doamne, Tu, Cel Care singur domnesti fara trufie, pentru ca Tu esti singurul
Dumnezeu adevarat, Tu, Care nu ai stapan, () Tu Te impotrivesti celor mandri si numai
celor smeriti le dai har si tuni impotriva dorintelor de inaltare ale veacului acesta si
temeliile muntilor se cutremura. Si, intrucat pentru unele indatoriri ale societatii umane
este necesar sa fii iubit si temut de oameni, de aceea dusmanul adevaratei noastre fericiri
ne urmareste peste tot si arunca in capcanele lui vorbe ca acestea: bravo, bravo!, da-i
inainte, pentru ca noi, in timp ce culegem laudele cu lacomie, sa fim luati pe nepregatite
si sa ducem bucuria noastra departe de adevarul Tau, s-o punem in rand cu viclenia
oamenilor, sa ne placa sa fim iubiti si temuti, nu din cauza Ta, ci in locul Tau; si, in felul
acesta, sa ne faca asemanatori lui si nu pentru armonia iubirii, ci pentru participarea la
chinul lui, el, care a hotarat sa-si puna lacasul sau pe vijelie, pentru ca ei, reci si
intunecati, pe o cale vicleana si intortocheata sa-i slujeasca celui care Te imita pe Tine.
Noi insa, o, Doamne, biata Ta turma mica iata ce santem, ia-ne Tu sub ocrotirea Ta.
Intinde-Ti aripile Tale, pentru ca sub ele sa ne gasim salvarea. Tu sa fii slava noastra; de
dragul Tau sa fim noi iubiti, si in noi sa fie temut Cuvantul Tau.
Nu fi desert, o, suflete al meu, si nu deveni surd de urechea inimii din cauza zgomotului
desertaciunii tale. Asculta si tu: Cuvantul insusi iti striga sa te intorci la tine insuti, caci
locul linistii tale netulburate va fi acolo unde nu este parasita dragostea, daca nici ea
nu paraseste. Priveste si tu cum se retrag unele, pentru ca altele sa le ia locul, si pentru ca

32

intregul in cea mai mica dimensiune a lui sa se poata alcatui din toate aceste parti ale sale.
Dar Eu ma voi retrage oare undeva?, zice Cuvantul lui Dumnezeu. Acolo sa-ti stabilesti
salasul, acolo sa-ti incredintezi tot ceea ce ai de aici, o, suflete al meu, tu, care ai fost fie
si numai obosit de inselaciuni; incredinteaza Adevarului tot ceea ce ai de la Adevar si
nu vei pierde nimic, si vor inflori din nou cele putrede ale tale, se vor insanatosi
slabiciunile tale, vor capata din nou forma si se vor reinnoi si se vor aduna la tine si nu te
vor parasi acolo unde dispar toate, ci vor sta neclintite si vor ramane impreuna cu tine
pentru totdeauna la Dumnezeu, Cel Care sta neclintit si ramane in veci.
Daca iti sunt dragi sufletele, atunci ele sa fie iubite intru Dumnezeu, fiindca si ele
sant schimbatoare si doar intru El ajung sa-si dobandeasca stabilitatea: altminteri, ele sar putea duce fara intoarcere si ar putea sa piara. Prin urmare, intru El sa fie iubite, iar
atunci cand pleci din lumea aceasta, ia cu tine la El tot ceea ce poti, si spune-le tuturor: pe
Acesta sa-L iubim; El este Cel Care le-a faurit si nu se afla departe de noi. Caci nu le-a
intocmit si s-a retras, ci toate sunt dintru El si intru El. Iata unde se afla: acolo unde se
simte gustul adevarului, in adancul inimii se afla, dar inima s-a indepartat de El. O, voi,
tradatori ai cauzei celei bune, intoarceti-va la inima voastra si lipiti-va cu sufletul de
Cel Care v-a facut! Stati acum impreuna cu El si veti sta apoi de-a pururi! Odihnitiva intru El si va veti afla odihna, incotro va purtati pasii spre cele abrupte, incotro va
indreptati? Binele pe care voi il iubiti numai de la El vine, insa acesta este bun si suav
doar atata timp cat se afla la El; dar, pentru ca este iubit cu intentii nedrepte, pe drept va fi
amar ceea ce este iubit in mod nedrept, dupa ce a fost parasit ceea ce este de la El.
De unde va vin voua mereu si mereu caile cele grele si anevoioase? Linistea nu se afla
acolo unde o cautati voi. Voi cautati viata fericita intru imparatia mortii? Ea nu este
acolo. Caci, in ce fel ar putea sa existe viata fericita acolo unde nici macar viata nu este?
Dar El, Care este insasi Viata noastra, a coborat aici, intru imparatia mortii, si a luat
asupra-si moartea noastra si a biruit-o cu bogatia Vietii Sale, si a tunat strigand sa ne
intoarcem de aici la El, in acel loc tainic, din care El a purces la noi, venind pentru prima
data in insusi pantecele Fecioarei, acolo unde firea umana s-a unit cu El, pentru ca trupul
cel muritor sa nu mai fie mereu muritor; si de aici, asemenea unui mire care iese din
camera sa de nunta, s-a bucurat ca un atlet pentru cursa pe care trebuia sa o strabata. Caci
n-a mai zabovit, ci a alergat strigand: cu vorbele, cu faptele, cu moartea, cu viata, cu
coborarea si cu inaltarea Sa, strigand catre noi sa ne reintoarcem la El. Si s-a facut
nevazut pentru ochii nostri, pentru ca noi sa ne reantoarcem la inima noastra si
acolo sa-L aflam pe El. Caci s-a retras de la noi, dar iata ca El este aici. () O, voi, fii ai
oamenilor, pana cand veti fi tot grei la inima? Oare nici dupa coborarea vietii la noi
nu voiti sa urcati spre ea si sa traiti? Dar in ce loc va urcati, atunci cand sunteti in inalt
si cand ati dus pana la cer gura voastra? Coborati, daca vreti sa urcati la Dumnezeu.
Fiindca, urcand impotriva lui Dumnezeu, ati cazut.

33

S-ar putea să vă placă și