INTERESUL PENTRU COPIL

INSTRUMENTE UTILIZATE ÎN CUNOAŞTEREA PSIHOLOGICĂ

A COPILULUI DE VÂRSTĂ MICĂ

1. IMPORTANŢA CUNOAŞTERII PSIHOLOGICE A COPILULUI DE VÂRSTĂ

MICĂ

Copilul este un fenomen care trebuie studiat în procesul devenirii sale, pentru
a i se asigura o creştere sănătoasă, o dezvoltare corespunzătoare psihică, intelectuală
şi morală, însă personalitatea lui, în formare şi dezvoltare este un fenomen greu de
pătruns şi mai ales greu de ancorat în viitor. Pentru pătrunderea în esenţa acestui
„fenomen” este nevoie de apropiere cu persoana şi cu tot ceea ce ţine de persoana sa.
Faptul că acel copil se află într-un stadiu de dezvoltare evident, îngreunează stabilirea
unor concuzii definitive, pentru că individul nu poate fi privit în mod static, deoarece
este om.1
Inteligenţa, afectivitatea, atitudinea copilului de vârstă mică, se formează
treptat, ca urmare a realizării posibilităţilor native, sub influenţa mediului socio-
cultural. Înainte de împlinirea vârstei de 6 / 7 ani dezvoltarea fizică şi psihică a
copilului trebuie să atingă un anumit grad de maturitate, pentru ca el să poată
beneficia de învăţare şcolară. Nivelul de dezvoltare a diferitelor funcţii psihice poate
fi ameliorat, într-o oarecare măsură, în activităţile de joc din grădiniţă, prin activităţi
organizate corect, mai ales la copiii cu o întârziere temporală în ritmul dezvoltării
mintale, la cei lipsiţi de influenţe educative adecvate în cadrul familiei sau la cei cu o
eficienţă mintală scăzută, ca efect al unor traume diverse sau carenţe afective.
În plan teoretic, se află obligativitatea examinării medicale şi psihologice a
copilului înaintea înscrierii în clasa I. În ultimii ani s-a pus mai mult accent pe
obligativitatea înscrierii copilului la şcoală, la vârsta de 6 ani, mai mult decât testarea
prealabilă. Învăţătorului îi rămâne sarcina de a –şi dovedi în primele două săptămâni
de şcoală, toate abilităţile şi competenţele de care dispune, toată energia, răbdarea şi
spiritul de organizare eficientă a colectivului nou format. Aplică tot felul de teste
iniţiale, pe care ulterior le interpretează (mai mult sau mai puţin ştiinţific), se
îngrijeşte de buna relaţionare cu „boboceii”, de crearea bunei dispoziţii a şcolarilor şi
de satisfacerea mascată a unor aşteptări a acestora faţă de şcoală. Toată agitaţia fizică
şi intelectuală a învăţătorului e datorată faptului că multe dintre probele psihologice se
administrează individual. Nu neg importanţa aplicării acestor probe, ba chiar pot
susţine că presupun o muncă deosebit de interesantă, prin experienţa unică dată de
exerciţiul obţinerii unor informaţii interesante, în urma aplicării şi interpretării unor
probe aparent banale. Susţin doar că această muncă ar trebui susţinută sau împărţită cu
o persoană specializată în a realiza aşa ceva. Mai mult decât atât subliniez ideea că e
nevoie de examen medical obligatoriu, în condiţiile în care dezvoltarea psihică a
copiilor, ritmul acestei dezvoltări, poate fi prin natură accelerat, dar şi încetinit, iar
copiii de 6 / 7 ani pot să benefieze de instruire şcolară doar în cazul în care se găsesc,
1
după Titus Şuteu- „Cunoaşterea şi autocunoaşterea elevilor”, Editura Politică, Bucureşti, 1978
sub aspectul dezvoltării, cel puţin la stadiul imediat precedent perioadei care face
obiectul antrenamentului intelectual. Revenind la obligativitatea de a înscrie copilul
de 6 ani la şcoală, admit reticenţa părinţilor de a o respecta, în condiţiile în care
diferenţele în dezvoltarea intelectuală şi psihică sunt evidente la un copil de 7 ani, faţă
de anul anterior. Fiind vorba de COPIL ÎN CENTRUL ATENŢIEI, Ministerul
Educaţiei Cercetării şi Tineretului a pierdut din vedere faptul că nu trebuie să primeze
vârsta cronologică, pentru înscrierea în clasa I (criteriul clasic al şcolarizării), ci
gradul de maturitate psihologică.
Este adevărat faptul că nu toţi copiii frecventează grădiniţa, înainte de a fi
introdus în mediul şcolar. Lesne de înţeles că aceşti copii nu sunt corespunzător
formaţi pentru programul şcolar, nu sunt socializaţi, nu au deprinderi de lucru
corespunzătoare. Apreciez iniţiativa actuală a celor din MECT de a implementa în
viitoarea Lege a învăţământului obligativitatea părinţilor de a-şi da copiii la grădiniţă,
la vârste timpurii. Nu înţeleg, însă, rolul altor schimbări propuse pentru segmentul de
învăţământ preşcolar şi şcolar, ale căror comentarii nu fac obiectul acestui referat.
Consider, însă, că dorinţa a fost de schimbare sistemică, analizată superficial sub
aspectul problemelor reclamate de transferul copilului într-un mediu şcolar (şi nu
numai). Dacă o problemă ar fi adaptarea copilului la cerinţele şcolare, aceasta nu se
datorează lipsei de profesionalism a educatoarelor, ci unor alte cauze, inclusiv cele
care privesc nefrecventarea grădiniţei.
În ultima vreme s-a vorbit tot mai mult despre integrarea copiilor cu cerinţe
educative speciale în şcoala de masă, însă aplicabilitatea acestei decizii s-a oprit la a-l
înscrie în clase normale. Copilul nu este testat corespunzător (de către comisie), nu i
se stabileşte un itinerar pedagogic corespunzător (sau dacă e testat e doar pentru a se
înainta, scriptic, în realizarea unor demersuri), copilul nu primeşte sprijinul unui
profesor itinerant (din lipsă de fonduri, datorită unor aspecte legate de normare). Şi tot
ca regulă a ultimului timp e interdicţia de a lăsa un copil repetent la sfârşitul clasei I,
chiar dacă el nu a asimilat decât câteva litere şi cifre, fără a putea opera cu ele în
scriere, citire, calcul, pe motiv că nu se finalizează perioada prealfabetară decât la
sfârşitul clasei a II-a. Acest ultim aspect a fost aspru criticat de către mare parte dintre
învăţători. Mai binevenită ar fi, repet, o examinare medicală şi psihologică a copiilor,
înaintea înscrierii copilului în clasa I. Un controlor de specialitate poate să-şi dea
avizul asupra orientării copilului în perioada imediat următoare. Verificarea nivelului
dezvoltării psihice şi a volumului de cunoştinţe permite depistarea şi exersarea
sistematică a funcţiilor rămase în urmă, elaborarea unor deprinderi, asimilarea unor
noţiuni necesare pentru înţelegerea şi achiziţionarea unui întreg domeniu de
cunoştinţe şcolare.

2. OBSERVAREA COPILULUI ŞI CONSEMNAREA INFORMAŢIILOR

Cuceririle ştiinţifice actuale în domeniul psihopedagogic relevă faptul că

dascălul (fie el educator sau învăţător) nu mai este doar o sursă de cunoştinţe, ci
acestuia îi revine sarcina de a canaliza şi orienta realizarea optimă a posibilităţilor de
dezvoltare ale fiecărui elev, prin organizarea şi individualizarea activităţilor şcolare şi
preşcolare. Pentru aceasta este absolut necesară cunoaşterea copilului, pentru a
pătrunde în esenţa individualităţii sale şi a grupurilor sociale din care face parte şi de a
determina starea de maturizare psihică, intelectuală şi socială a acestuia, în vederea
dirijării şi determinării unei evoluţii reale a personalităţii individului. Aşadar,
cunoaşterea copiilor nu presupune numai o acţiune constatativă, ci o activitate cu un
pronunţat caracter formativ.
Cunoaşterea psihologică a copilului de vârstă mică este realizată de către
educator, învăţător, nu în ultimul rând de către părinţi (care furnizează informaţii
valoroase acestui proces de cunoaştere organizată pe baze ştiinţifice), dar şi de către
specialişti psihologi, cărora le acord un loc important în acest material, ca şi persoane
avizate să verifice siguranţa punţii de legătură între învăţământul preşcolar şi cel
primar. Fiecăreia dintre persoanele enumerate îi revine un loc aparte în realizarea
acestui proces de cunoaştere a fiecărui copil. Toate acţiunile îndreptate în acest sens
au la bază identificarea suporturilor copilului ca personalitate şi proiectarea corectă a
strategiilor educaţionale, favorizând, în fiecare etapă a dezvoltării, valorificarea şi
amplificarea potenţialului nativ.
Pentru a ajunge la o cunoaştere cât mai completă şi complexă a copilului se
parcurg o serie de etape în colectarea informaţiilor. Toate datele obţinute constituie
obiectul unui aşa-numit „caiet personal al copilului” sau „dosar-portofoliu” în care
se adună, în diferite prezentări, informaţiile esenţiale, cu rol diagnostic şi predictiv cu
privire la personalitatea şi comportamentul preşcolarului sau a şcolarului mic. Acest
dosar poate să conţină:
1) caracterizarea psihopedagogică analitică
Aceasta e o formă detaliată şi completă a caracterizării psihologice, e un raport
scris.
2) fişe psihopedagogice
Sunt caracterizări sintetice, forme tipizate de consemnare a informaţiilor, care
oferă avantajul rapidităţii şi uşurinţei în completare, precum şi posibilitatea
comparării copiilor între ei.
Fişa psihopedagogică a copilului preşcolar sintetizează:
- date generale despre copil şi familia sa
- informaţii referitoare la activitatea copilului în grădiniţă şi în afara acesteia
- informaţii referitoare la anumite caracteristici ale persoanei (motricitate,
capacităţi cognitive, trăsături temperamentale dobândite, trăsături de caracter,
dezvoltarea sinelui).
Fişa psihopedagogică a copilului şcolar (după Emil Verza, 1995) cuprinde:
- date personale
- date familiare
- date privind dezvoltarea fizică şi starea sănătăţii
- particularităţi ale debutului şcolarităţii
- rezultate obţinute de elev (în cei 4 ani ai învăţământului primar)
- date privind procesele cognitive şi stilul de muncă intelectuală
- date privind conduita elevului la lecţii şi în clasă
- date privind conduita în grup şi integrarea spocială a elevului
- evidenţierea trăsăturilor de personalitate
Fişa de observaţii psihopedagogice asupra copilului din grădiniţă în vederea
şcolarizării (după Florin Verza, 1997) se prezintă sub forma unui chestionar,
completat şi semnat de către educatoare fiecărui copil pretendent la calitatea de
şcolar. Educatoarea menţionează în final dacă copilul este apt pentru şcoală, sau
nu, şi oferă câteva recomandări (de ordin psihopedagogic, sau se pronunţă asupra
rămânerii încă un an în grădiniţă, ori pentru orientarea către un specialist).
3) harta psihopedagogică
Este o modalitate de reprezentare grafică a informaţiilor, care presupune
înregistrarea informaţiilor prin bifare sau haşurare, prin notarea locului pe care îl
constatăm pentru o situaţie/un fenomen polarizat, pe o scară de 3- 9 trepte (de o
parte şi de alta a mediei).
Harta psihologică pentru copilul preşcolar (adaptată după Emil Verza)
vizează:
- interesul sau dezinteresul pentru activitatea instructiv- educativă (cuprinse
nominal „Activităţile comune”, dar şi „Jocuri şi activităţile alese”)
- aspecte vizând conduita
- aspecte vizând activismul social
- aspecte vizând comunicarea în grup preşcolar
- aspecte vizând particularităţi de personalitate specifice
- aspecte vizând comunicarea în familie
Harta psihologică pentru copilul şcolar (adaptată după Emil Verza) vizează:
- particularităţi ale învăţării
- aspecte vizând conduita
- aspecte vizând activismul social
- aspecte vizând comunicarea în şcoală
- aspecte vizând comunicarea în grup şcolar
- aspecte vizând particularităţi de personalitate specifice
- aspecte vizând comunicarea în familie
4) grilele şi fişele de observaţie a copilului în diferite medii şi activităţi
Observaţiile, atât cele spontane, cât şi cele ştiinţifice trebuie consemnate
imediat în grile sau fişe de observaţie tipizate sau create de către observator, în
funcţie de scopul şi particularităţile observării. Fişele de observaţie pot fi
consemnate în:
Jurnalul observării- utilizat frecvent în învăţământul preşcolar şi primar în
studiul periodic al copilului/ elevului; se notează comportamentele speciale,
pozitive sau negative, frecvenţa lor, gravitatea şi intensitatea lor, situaţia ce le
precede, urmările, etc.
Rolul jurnalului este de a diagnostica şi de a corecta, înlătura comportamentele
şi reacţiile negative sau de a dezvolta / valorifica abilităţile şi comportamentele
pozitive.
Tabelul de analiză a comportamentului
Este un tabel cu două intrări: pe verticală, în prima coloană se trec anumite
fapte de conduită înregistrate prin observaţie, iar pe verticală, în primul rând se
notează semnificaţiile posibile sau trăsăturile psihice pe care le dezvăluie aceste
comportamente.
Fişa de observaţie tematică
Este folosită mai ales când se realizează o caracterizarea sintetică a unui
fenomen /proces psihic/ tip de comportament (ex: stadiul dezvoltării limbajului,
stadiul dezvoltării intelectuale, identificarea aptitudinilor).
Constă din aprecierea pe o scală dinainte stabilită (de obicei cu 5, 7 sau 9
trepte calitative) a nivelului dezvoltării constatat pentru comportamentele sau
abilităţile urmărite. În funcţie de zona în care se grupează aprecierile ( dreapta sau
stânga, de o parte sau de alta a mediei) identificăm nivelul general al dezvoltării.
5) portofolii ale chestionarelor, testelor şi probelor aplicate în procesul
cunoaşterii
6) copii ale unor fişe/ certificate medicale, consemnări ale unor specialişti
(logoped, psiholog şcolar, asistent social, etc), atunci când este cazul
7) produse ale activităţii copilului (desene, fişe de lucru, colaje, poze, etc.)
8) diplome, calificative sau alte distincţii primite
 METODE ŞI INSTRUMENTE DE CUNOAŞTEREA PSIHOLOGICĂ
A COPILULUI DE VÂRSTĂ MICĂ

1. CONVORBIREA ŞI CHESTIONARUL
Convorbirea constă în stabilirea unui dialog direct cu copilul sau adulţii, în relaţie
cu copilul (educatoarea, părinţii sau alţi aparţinători, medicul de familie, asistent
social sau medical, alţi adulţi) pe baza unei suite de întrebări şi consemnarea
răspunsurilor.
Chestionarul constă într-un set de întrebări, afirmaţii, la care se solicită răspunsuri
sau aprecieri, evaluări. Chestionarele nu se aplică copiilor, ci părinţilor, altor adulţi
sau se completează de către educatoare/ învăţătoare după observarea sistematică a
copilului.
Se pot utiliza chestionare pentru cunoaşterea copilului (aplicat părinţilor),
chestionare care să conducă la evaluarea potenţialului creativ al preşcolarului şi
şcolarului mic (aplicat părinţilor, educatoarei sau învăţătoarei)2, ş.a.m.d

2. PROBE PSIHOLOGICE3
- probe de lateralitate funcţională
o dominanţă manuală
o dominanţă oculară
o dominanţă auditivă
o dominanţa piciorului
- probe pentru determinarea vârstei lingvistice
o probe pentru sesizarea defectelor de pronunţie şi audiţie
o proba de noţiuni integratoare
o proba de anonime
o proba de vocabular
- probe piagetiene de conservare şi invarianţă
o de conservare a numărului
o de conservare a cantităţii de materie
o conservarea lichidelor
o conservarea lungimii

3. ANALIZA PRODUSELOR ACTIVITĂŢII (desenul ca abordare

diagnostică)
- testul omuleţului
- testul casa- copac- persoană
- testul „desenul familiei”
- testul arborelui (copacului)
- testul DAVIDO- CHaD
- testul casei
- ş.a.

METODE ŞI INSTRUMENTE DE CUNOAŞTERE A GRUPURILOR

2
Cristina Pavelea,D.T.Pavelea, Gh. Alexandru-“Psihopedagogie aplicată în activităţi de practică
pedagogică”- Ed. „Gheorghe Alexandru” Craiova, 2005, pg. 88
3
idem, pg. 90-96
 Testul sociometric
Una dintre cele mai accesibile metode de cunoaştere a relaţiilor interpersonale
din cadrul grupei de şcolari sau clasei şcolare este chestionarul sociometric.
Scopul acestuia este stabilirea coeficientului de sociabilitate, integrare,
expansiune, status social în cadrul unui grup.
Din analiza informaţiilor din matrice şi sociogramă putem constata:
- liderii formali/ informali ai clasei
- copiii retraşi,neintegraţi în colectiv, chiar respinşi de colectiv
- alegerile individuale, cine pe cine a ales şi dacă alegerile au fost reciproce,
parţial reciproce sau nonreciproce)
- copiii indiferenţi unii altora
- relaţii dintre băieţi şi fete
- coeziunea sau dispersia grupului
Aplicarea probei e bine să se facă la începutul constituirii grupei/ clasei şi apoi
periodic, pentru a urmări evoluţia relaţiilor dintre copii.

Concluzionez prin a aminti faptul că e absolut necesară intervenţia în a cunoaşte

copilul sub aspect psihologic, e necesară realizarea unităţii între acţiunile şi operaţiile
didactice concrete între cele două instituţii (grădiniţă şi şcoală) şi psiholog , pentru că
formarea, antrenarea şi cultivarea de abilităţi, deprinderi, atitudini şi modalităţi
acţionale, disponibilităţi motivaţionale afective se realizează prin coroborarea
informaţiilor obţinute în timp şi respectarea specificului acestora.

BIBLIOGRAFIE:

 Colecţia „Cathedra”- „Cunoaşterea copilului preşcolar”- Revista de pedagogie,

Bucureşti, 1992

 Cristina Pavelea,D.T.Pavelea, Gh. Alexandru-“Psihopedagogie aplicată în

activităţi de practică pedagogică”- Ed. „Gheorghe Alexandru” Craiova, 2005

 Ezechil, L, Păişi, M- „Laborator preşcolar”- editura V&I Integral, Bucureşti,

2006

 Păişi, M- „Ghid pentru cunoaşterea nivelului de dezvoltare psihică a copilului

preşcolar” în Revista „Învăţământ preşcolar”. Nr. 3-4, 2996

 Tiberiu Kulcsar- „Factori psihologici ai reuşitei şcolare” EDP Bucureşti, 1976

 Titus Şuteu- „Cunoaşterea şi autocunoaşterea elevilor”, Editura Politică,

Bucureşti, 1978