Sunteți pe pagina 1din 7

Fraze ale marelui regizor , Andrei serban

Exercitii pentru actori:


Teatru este o forma de entertainment: mergem la teatru sa uitam de greutatile
zilei,de banalitatea, de mediocritatea de a trai, dar nu e destul ca teatrul sa
ofere spectatorului doar placere si distractie. Radacinile spirituale ale teatrului
sunt foarte adinci- de doua-trei mii de ani in urma. Eu nu cred ca in teatru
experimentam sau gasim ceva nou,nu e nimic nou de gasit, totul a fost spus,
totula a fost gasit. Teatrul este un mesaj pierdut, o amfora cazuta la fundul marii
Mediterane in Grecia , pe care daca o scoti la suprafata , regasesti toata istoria
acestui vas. Misiunea mea(regizorului) este de a regasi acest mesaj pierdut, de a
transfigura lumea simturilor. Trupul are un rol foarte important pentru ca traim
viata intr-un mod extreme de limitat ,nu ne folosim simturile , perceptia,
inteligenta, este un alt nivel in noi insine pe care noi nu il folosim. Viata ne cere
foarte putin , societatea ne cere minimum din noi si intram in aceasta uzura, pe
cind in teatru e posibil altceva. A transmite in teatru acele adevaruri- arhietip
valabile in toate culturile. In teatru intilnirea este cu sine insusi (a spectatorului)
si cu un alt limbaj-limbaj universal care este peste orice lombaj. Un limbaj
universal merge peste orice cultura. In teatru trebuie de gasit ceva ce a existat
dintotdeauna- o certitudine, un alt nivel de realitate. Adevarata realitate este
cea invizibila- realitatea a II-a.
Asa cum ai nevoie de mincare , de aer, de impresii am nevoie sa fac efortul de a
iesi din uzura in care eu insumi ma trag si in care societatea ma trage. Am nevoia
sa fac efortul de a merge spre altceva ceea ce cred ca mi-a fost menit sa fac
inainte de ultima ora, cind e prea tirziu.
Un shoc al mortii cuiva ma trezeste la realitatea mea aici si acum.
Viziunea pe care o vad in teatru, pe care nici eu nu o fac este viziunea de a ne
trezi la momentul prezent , a lui acum aici, si acest moment este al vibratiei
unei vieti, pe care , daca o simtim in scena, si cei care sunt in sala o simt,e o

vibratie a faptului ca traim altfel, la o alta intensitate. Teatrul poate sa-mi


transmita acest apel, un fel de clopot , si nu o spun in sensul religios, mistic,
dar in sensul direct al chemarii pentru-acum, al trairii acum, in ora de acum ,in
acest moment, caci nu stim daca mai avem norocul sa mai avem o alta ora.

1 exercitiu: (RENE DOMAL muntele analog)


Sa luam nr 4. Cite numere poate gindi un om concomitant, sis a le reprezinte
simultan fara a le desigura.Gindirea obisnuita merge pina la 2, rar pina la 3,
foarte rar pina la 4. Pentru acest exercitiu e nevoie de atentie , de rabdare si
de liniste interioara. 1- ma imbrac pentru a iesi, 2-ies ca sa iau metroul, 3- iau
metroul ca sa plec la service, 4 merg la service ca sa cistig bani. Trebuie sat ii
minte toate aceste 4 lucruri simultan. Aici incerci sa adaogi o a 5-a veriga
pentru a vedea daca cel putin primele 3 vor disparea din mintea ta. 5- cistig
bani pentru a-mi intretine familia. E foarte greu sa le tii minte simultan pe
toate cinci.
Acest exercitiu ne spune ca nu luam totul decit fragmentat. Confundam
efectul drept cauza , confundam intelectul drept noi insine, si noi insine drept
un lucru etern. In ateliere , acest exercitiu ajuta sa dezvolti o anumita atentie.

Al-II-Lea exercitiu (pentru perceptie si sensibilitate):


Trebuie sa ne imaginam ca mai avem o singura ora de trait, ce vom face? Vom fi
multumiti ca am facut tot ce a trebuit sa facem in viata asta? Mi-am trait viata
liber (interior)? Doar idea de a trai ultima ora imi da imediat sentimental ca nu
avem tot timpul la dispozitie, ca timpul nu ne apartine. Traim in timp
imprumutat si nu ne dam seama, si nu ne pasa, si ne doare in cot, cind defapt
fiecare ora este un timp imprumutat. Trebuie sa ne dam seama ca in fiecare ora
ni se poate intimpla orice . ideea de ati simti posibilitatea mortii. Ultima ora
trebuie sa nu regreti ca ai folosit-o prost. Orice ora poate fi ultima ora. Incearca
in ora urmatoare sa extragi mai mult ca in ora precedenta, sa traiesti mai lucid,

mai intens, mai curajos daca se poate si mai sincer. Cum nu mai ai nimic de
pierdut, priveste-te din exterior, nu mai are nici un rost sa-ti aperi numele ,
prestigiul. Daca fiecare ora ar insemna o unitate de viata separata, utilizezi
fiecare segment al acestei unitati,ca argument la maxim. Acest exercitiu este ca
un fel de metanoia (inoirea mintii, reorientarea fundamental a vietii) pentru ca
nu poti sa nu intri in ceva foarte essential,de care cu toti ar trebui sa ne
intrebam.

Al III-lea exercitiu
Inainte de a intra in scena actorul din teatrul japonez No trebuie sa stea in
Green Room spatiul de asteptare unde trebuie sa se aseze si sa se linisteasca,
sa se goleasca de tot ce este in el, pentru ca spiritual rolului sa poata intra in el.
Trebuie sa faca un exercitiu de respiatie foarte simplu: inspira aerul si il lasa sa
iasa prin tot trupul. Este ca un exercitiu de purificare.

Stilul Andrei serban

Eu incerc in fiecare spectacol sa-mi sterg semnatura sa nu se vada niciodata


stilul Andrei Serban. Eu nu pun in scena viata oamenilor, eu doar incerc sa-I
inteleg. Tot ceea ce putem face in arta, in teatru , este sa cream aceasta stare de
lumina, ca si cum am pune un reflector mare, imens in acest intuneric in care
traim si il iluminam. Aceasta iluminare, daca este posibila,ne face sa plecam
acasa cu faptul ca da , inteleg situatia in care sunt si daca macar imi dau
seama ca sunt in situatia asta defapt intr-un fel imi dau seama ca am o sansa sa
ma intreb cum pot sa ies din ea. De obicei in timpul vietii noastre suntem atit de
prinsi in aceasta confuzie generala , spirituala, care este viata noastra , ca nici nu
ne mai dam seama ca suntem strinsi de git. Mergind la teatru ai sansa sa-ti pui
intrebarea, daca se poate si altfel.

Lucrind mereu, este o scuza sa nu traiesti.

Prin teatru ne deschidem spre viata.


Parintele meu spiritual in teatru este petter broke.

Daca este posibil, atunci cind intri in teatru sa iti lasi la garderoba haina
obisnuita a felului in care mergi si judeci orice, sa te dezbaieri odata cu ea de
toate prejudecatile posibile pe care le ai fata de toti si toate, si de faptul ca stii
cum sa judeci, deci ai opinii ca te astepti la un anumit cod moral sau artistic , ai
anumite asteptari, si sa intri acolo sis a fii intr-adevar golit de tot si sa fii ca o
pagina alba si sa te deschizi si sa te lasi dus pentru moment de ce ti se ofera, sa
accepti, ceea ce nu inseamna ca trebuie sa accepti prosteste sau naiv orice
prostie care ti se ofera si nici nu inseamna sa aplauzi ca in epoca lui Ceausescu,
cind se ridica lumea in picioare pentru orice banalitate, dar in acelasi timp sa fii
deschis si sa dai o sansa ca ceva sa intre in tine. Daca faci acest lucru, datorita
puritatii dialogului actorilor si tendintei, dorintei de puritate a
spectatorului,pentru ca toti , chiar si cei mai corupti politicieni au dorinta adinca
de puritate, poate ca o sansa este ca ceva sa se intimple si ca acest spectatori sa
iasa din teatru altfel.

Lucrul actorului cu Andrei Serban este o aventura. Cel mai important lucru in
teatru este sa fii deschis in fata faptului ca esti un incepator. Idea de inceput, ca
incepi mereu, este atit de importanta incite eu insumi am impresia ca de fiecare
data cind lucrez incep din nou, ca si cum sunt un incepator. Pot sa ma aduc in
pozitia de incepator, pentru ca cind incep lucru asupra unei piese imi pun de
fiecare data intrebarea de ce o pun in scena? . o pun in scena pentru ca nu o
cunosc , nu o inteleg. Sa incep ceva stiind dinainte ce vreau sa fac ,este un
preludiu pentru moarte pentru ca asta nu va duce decit la ceva care este
absolut sec, care este dj-viu, deci pentru mine de a incepe este de a intra

intr-un fel de necunoscut, intr-un tunel impreuna cu actorii cu care cautam ,


cautam, incercind sa gasim o raza de lumina. Asta este Extraordinar. De aceea
pentru mine este inceput.
Pentru serban un actor trebuie sa aiba o capacitate tehnica, adica aptitudine, sa
fie un bun profesionist, pentru ca fiind un bun profesionist esti mult mai liber sa
faci orice. (Ex . in opera cintaretul care cinta cel mai bine ,poate liber sa
infaptuiasca o sarcina neobisnuita spre deosebire de cel care inca nu e bine
pregatit tehnic si se sperie de unele lucruri.) A doua conditie catre un actor este
aceea de a avea libertate sufleteasca interioara. Este mai mult o conditie umana
decit artistic. Conditia umana fiind in aceea ca daca ai intr-adevar o deschidere
indiferent de virsta, daca mai ai deschiderea copilului, curiozitate de copil de a
te deschide inspre viata si inspre arta, intr-un fel in care vrei sa descoperi
altceva, in care tot timpul este ceva neprevazut, care poate sa fie altfel, si in care
tot timpul esti sensibil. Deci actorul cu care as lucra trebuie sa aiba profesionism
pe deoparte si sensibilitate speciala pe de alta parte. Actorul trebuie sa fie
sincer, sa nu minta, sa aiba curajul sa fie adevarat. Pe de o parte trebuie sa fie
foarte puternic sa iti stapinesti trupul, vocea, emotia si in acelasi timp sa nu se
inchida in perfectiunea asta.
Atelierele lui erau un model de ai educa pe tinerii actori, student de la filosofie,
medicina,aveau scopul de ai invata sa traiasca altfel. Exercitiile incepeau
dimineata devreme, de la 6.00, si erau mai intii exercitii de linistire, de
meditatie, dupa care urmau exercitii commune de TAI-CI, de incantatie, pentru
ca corpul sa se linisteasca sa se disciplineze si sa se concentreze. Noi nu avem
linistea necesara pentru a percepe lucrurile altfel, pentru a ne deschide urechile
si sensibilitatea spre altceva. Aceste experimente au ajutat pe acesti tineri sa se
educe sau sa aiba un gust al unei alte posibile educatii, de o alta calitate umana,
de cit aceea pe care o au zi de zi in scolile lor.

Pentru Andrei Serban individualitatea sau vanitatea regizorului in teatru este un


nonsens pentru ca teatrul nu a inceput cu regizorul, teatrul este o vibratie a

unei multimi de oameni, daca ne reintoarcem in Grecia Antica aceasta vibratie


era creata datorita spititului de comuniune care era formata din participantii la
aceasta actiune - Corul, dansatorii, spectatorul. Aceasta actiune trebuia sa se
manifeste pe verticala.

Pentru mine nu exista un perete care desparte lumea scenei de lumea salii.
Pentru mine acel perete e distrus de mult timp. E foarte important ca in orice
eveniment teatral sau musical sa fim in care participam , sa fim cu totii inclusi.
Spectatorii, daca sunt la doi pasi de actor si daca ei reactioneaza intr-un fel care
este surprinzator pentru actori, actorul trebuie sa ia seama de asta , trebuie sa
lucreze cu acest spectator, trebuie sa I se adreseze lui, sa aiba un dialog foarte
direct, foarte privat cu un spectator sau altul din sala. Actorii sunt indemnati de
mine sa nu le fie frica sa se uite in ochii spectatorilor, pentru ca in piesa nu este
vorba despre basme sau povesti, dar despre noi , spectatorii si actorii, deci intrun fel trebuie sa ne impartasim cu totii. Faptul ca ei se uita in ochii spectatorilor
,ii invita sa reactioneze ajutindu-i astfel sa joace. Incercam sa mergem cu toata
forta impotriva pasivitatii si sa cream un teatru Ia care fiecare membru al salii
este un membru activ care participa la drama umana. La repetitia unei noi piese
Serban nu permite nimanui sa intre,pentru ca este un moment fragil, intim,
delicat, si atentia poate usor sa se piarda. Cind piesa este mai asezata,se permite
la repetitie prezenta persoanelor din afara(studenti,tineri) . Fiecare regizor este
obligat sa educe actorul, daca este interesat in actor il ajuta sa evolueze. Asa
cum Grotowski practic la creat pe Richard Chislac, si alti actori care erau ca
vioara Stradivar,care faceau cu trupul lor lucruri care nici nu ne putem imagina
ca se pot face,si cu vocile lor atingeau registre atit de complexe,subtile,incit
imitau animale,pasari. Acesti actori erau formati de un regizor care se ocupa cu
ei, si care este interesat in primul rind de potentialul uman,cit de departe poate
sa mearga un om in a crea pe scena zone de expresie cu totul si cu totul
deosebite.
Nu fug de nimic mai mult in viata si in teatru decit de metoda si de stil. In clipa in
care cineva imi spune ca am un stil,care este al meu,imi pare ca incep sa

imbatrinesc. Tot ceea ce am facut in viata a fost sa elimin orice stil,sau orice
metoda,pentru ca ceva ce se cristalizeaza in tine te face sa devii prizonierul
acestei metode, acestui stil. Libertate este atunci cind poti sa rupi cu stilui, sa
rupi cu metoda,si sa incerci ceva cu totul altceva,ceva nou, pentru a fi mereu
intr-o stare de descoperire. Lucrez ca sa ma eliberez de orice stil. (si deaceea a
facut la teatrul national din budapesta piesa lui tony cushner Ingeri in
America un spectacol de foarte mare forta politica si poetica ,in o sala de
aproape 1000 de ocuri. La metropolitan Opera cc 2000-2500 locuri. In
constrast,ca sa imi shimb stilul,imi place sa fac spectacole intime, de camera, in
care suntem intre 4 pereti ale unei casei,si spectatorii sunt ca cei invitati sa
asiste la o drama de familie in care ei sunt martori si in acelasi timp sunt si
participanti. Ca sa te simti atit de special ca esti invitat in casa acestor oameni,si
ca aproape ca esti obligat sa participi si tu la lucrurile extraordinar de puternice
care le experimenteaza ei,este un mare beneficiu,si de aceea imi place sa
alternez de la un spectacol de opera la un spectacol foarte intim, de la un
spectacol foarte popular la un spectacol mai de elita. Si prin aceasta ma
eliberez de ideea de metoda care ma face sa fiu recunoscut de la un spectacol
la altul. Incerc sa fiu mereu nou,novator,daca se poate. Am reusit sa ajung unde
sunt pentru ca niciodata raspunsurile nu m-au multumit. Cind am raspusurile la
intrebari se produce o stare de satisfactie iar apoi de somnolenta. Atunci cind
raspunsul provoaca o alta itrebare,atunci sunt obligat sa caut, sa incerc ,sa
descopar,sa merg intr-o directie gresita,ca in padure,cind cauti diferite poteci ca
sa o gasesti pe cea dreapta. Aceasta este munca in Arta, -o munca in
intuneric,dar in care stim sigur ca la un moment dat se va aprinde o scinteie.
Aceasta are de aface cu intrebarea,nu cu raspunsul.