Modul de implementare a Amendamentelor de la Kampala

Crima de agresiune/ actul de agresiune

1. Art. 8 bis
In 1945, intra in vigoare Carta Natiunilor Unite, care in art.2 alin.(4) interzice recurgerea
la forta in relatiile dintre state: Toti Membrii Organizatiei se vor abtine, in relatiile lor
internationale de a recurge la amenintarea cu forta sau la folosirea ei fie impotriva
integritatii teritoriale ori independentei politice a vreunui stat fie in orice alt mod
incompatibil cu scopurile Natiunilor Unite. Carta prevede expres si limitativ situatiile in
care recurgerea la forta armata este considerata licita in art. 1 alin. (1) si in art. 51.: Nici
o dispozitie din prezenta Carta nu va aduce atingere dreptului inerent de autoaparare
individuala sau colectiva in cazul in care se produce un atac armat impotriva unui
mmbru al Natiunilor Unite, pina cind Consiliul de Securitate va fi luat masurile necesare
pentru mentinerea pacii si securitatii internationale. Masurile luate de Membri in
exercitarea acestui drept de autoaparare vor fi aduse imediat la cunostinta Consiliului de
Securitate si nu vor afecta in nici un fel puterea si indatorirea Consiliului de Securitate, in
temeiul prezentei Carte, de a intreprinde oricind actiunile pe care le va socoti necesare
pentru mentinerea sau restabilirea pacii si securitatii internationale. Situatiile licite sunt
dreptul la autoapararea individuala sau colectiva . Art. 51 face referite la situatiile de
restabilire a situatiei de respectare a pacii si securitatii internationale prin mijloace care
implica folosirea fortei armate in conditiile capitolului VII din aceeasi Carta. Orice alta
situatie de recurgere la utilizarea fortei armate este considerata o incalcare a principiilor
fundamentale de drept international.
Art. 39 al Capitolului VII din Carta ONU califica situatiile care atrag competenta
Consiliului de Securitate de a adopta o decizie de utilizare a fortei armate ca masura de
restabilire a pacii si securitatii internationale, si anume: agresiunea, amenintarea la adresa
pacii si incalcarea pacii. Cu toate acestea, nu defineste notiunea de agresiune si nici nu
stabileste raspunderea individuala in aceasta situatie.
Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, au fost desfasurate procese in Nuremberg ( 19451946 ) si Tokyo ( 1946-1948 ) pentru judecarea acelora responsabili de crime impotriva
pacii, crime de razboi si crime impotriva umanitatii. Carta de la Nuremberg a definit

crimele impotriva pacii ca planificarea, pregatirea, initierea sau purtarea unui razboi de
agresiune sau a unui razboi cu incalcarea tratatelor internationale, a acordurilor sau a
garantiilor internationale, sau participarea la un Plan Comun sau la o Conspiratie pentru
realizarea celor din urma.
Rezolutia 3314 (1974) a Adunarii Generale ONU stabileste faptul ca: Agresiunea
represinta utilizarea fortei armate de catre un stat impotriva suveranitatii, integritatii
teritoriale sau independentei politice a unui alt stat sau in orice alt mod incompatibil cu
prevederile Cartei ONU. Articolul 3 al aceleiasi rezolutii exemplifica situatii care sunt
considerate agresiune, si anume: invazia sau atacul de catre fortele armate ale unui stat a
teritoriului unui alt stat sau orice ocupatie militara, chiar si temporara, care rezulta dintr-o
astfel de invazie sau atac; bombardarea de catre fortele armate ale unui stat a teritoriului
unui alt stat; actiunea unui stat de a permite ca teritoriul sau, pus la dispozitia unui alt
stat, sa fie folosit de catre acesta din urma pentru comiterea unui act de agresiune
impotriva unui stat tert etc.
Art. 5 al acestei rezolutii face diferenta intre agresiune, care da nastere la raspundere
individuala, si razboiul de agresiune, care este o crima impotriva pacii internationale.
In cadrul Conferintei de la Roma din 1998 care a avut ca rezultat adoptarea Statului de la
Roma a Curtii Penale Internationale, a fost lung disputata introducerea in acest statut a
unei definitii a agresiunii deoarece unii dintre delegate optau pentru introducerea notiunii
de crima de agresiune in timp ce altii optau pentru notiunea mai larga prezenta in
Rezolutia Adunarii Generale. In cele din urma, crima de agresiune a fost inclusa in
competenta materiala a Curtii Penale Internationale, insa definitia si conditiile de
exercitare a jurisdictiei Curtii asupra acestei crime au fost amanate pentru prima
Conferinta de revizuire.
In cadrul Conferintei de revizuire de la Kampala din 2010, crima de agresiune a fost
definita ca planificarea, pregatirea, initierea sau executarea, de catre o persoana aflata
intr-o pozitie de a exercita in mod eficient controlul sau de a dirija actiunea politica sau
militara a unui stat, a unui act de agresiune, care, prin caracterul, gravitatea si amploarea
sa, constituie o incalcare vadita a Cartei Natiunilor Unite.
definitie regasita in art. 8 bis introdus de catre Amendamentele de la Kampala.

Formele incriminate ale acestei crime sunt planificarea, pregatirea, initierea sau
executarea, cat si complicitatea, iar actul de agresiune trebuie sa prezinte caracterul,
gravitatea si amploarea de a constitui o incalcare vadita a Cartei ONU.
Art. 8 bis reia exemplificarile prezente in Rezolutia Adunarii Generale 3314 (1974).
Observam faptul ca Rezolutia Adunarii Generale ofera definitia actului de agresiune, si
anume actul comis de catre un stat, in timp ce Amendamentele de la Kampala prezinta
definitia crimei de agresiune, si anume fapte unei persoane intr-o pozitie de putere de a
exercita un act de agresiune.
Amendamentele au inlaturat art. 5 alin. (2) din Statutul de la Roma care prevedea un
mandat al Inaltelor Parti de a adopta o prevedere a crimei de agresiune. Nu exista nicio
obligatie a statelor parti la Statutul de la Roma de a implementa definitia crimei de
agresiune in legislatia nationala. Acestea pot ratifica amendamentele si ulterior sa
implementeze definitia crimei de agresiune in legislatia nationala sau pot ratifica
amendamentele fara a implementa definitia deloc. Aceasta implementare a definitiei
crimei de agresiune la nivel national ar putea avea in vedere incriminarea propriilor lideri
ai statului care implementeaza definitia in legislatia nationala, sau si a liderilor statelor
terte. Statul care implementeaza va trebui sa aiba in vedere pozitia de putere pe care
trebuie sa o detina persoanele avute in vedere in ceea ce priveste crima de agresiune
precum si diferite imunitati care pot fi relevante.

2. Art. 15 bis
Amendamentele de la Kampala prevad modalitatile si conditiile de exercitare a
jurisdictiei Curtii Penale Internationale asupra crimei de agresiune prin introducerea art.
15 bis.
Astfel, indiferent daca sunt state parti sau nu, o situatie in care pare a fi fost comis un act
de agresiune poate sa fie inaintata Curtii de catre Consiliul de Securitate in baza
capitolului VII al Cartei ONU. In absenta unei astfel de inaintari, procurorul poate initia o
ancheta proprio motu sau la cererea unui Stat Parte, cu autorizatia prealabila a Sectiei de
Prima Instanta a Curtii.
Paragrafele 2 si 3 al art. 15 bis prevad faptul ca jurisdictia in ceea ce priveste crima de
agresiune poate fi exercitata de catre Curte doar dupa ratificarea sau acceptaea

amendamentelor de catre 30 de State Parti, sub rezerva unei decizii care trebuie adoptate
dupa 1 ianuarie 2017 de catre aceeasi majoritate de state parti necesara pentru adoptarea
unui amendament la Statut.
Curtea isi poate exercita jurisdictia asupra unei crime de agresiune care decurge dintr-un
act de agresiune comis de catre un Stat parte, in conformitate cu art. 121 din Statutul de la
Roma, cu exceptia cazului in care Statul Parte a declarat anterior ca nu accepta o astfel de
competenta prin depunerea unei declaratii la grefa Curtii. Retragerea unei astfel de
declaratie poate fi efectuata in orice moment si trebuie luata in considerare de catre Statul
Parte in termen de trei ani.
Curtea isi poate exercita jurisdictia in aceasta situatie doar daca amendamentele au fost
ratificate si aplicate de catre cel putin unul din Statele Parti implicate, fie statul agresor,
fie statul victima, deoarece amendamentele se aplica individual pentru fiecare stat care le
ratifica, conform art. 121 alin. (5)2 din Statutul de la Roma. Astfel, Curtea isi poate
exercita jurisdictia asupra crimelor de agresiune doar atunci cand statul pe teritoriul
caruia s-a produs crima de agresiune sau statul caruia persoana acuzata de crima ii este
resortisant au ratificat Amendamentele.
Potrivit paragrafului 5 al art. 15 bis, in ceea ce priveste un stat care nu este parte la
prezentul Statut, Curtea nu isi va exercita jurisdictia asupra crimei de agresiune atunci
cand crimele sunt savarsite de catre nationali ai acelui stat sau pe teritoriul acelui stat.

ART. 12
1. Un stat care devine parte la statut recunoate prin aceasta competena Curii cu privire la
crimele prevzute la art. 5.
2. n cazurile prevzute la art. 13 lit. a) sau c) Curtea poate s i exercite competena dac unul
dintre statele menionate la lit. a) sau b) ale prezentului paragraf sau ambele state sunt pri la
prezentul statut ori au recunoscut competena Curii conform paragrafului 3:
a) statul pe teritoriul cruia comportamentul n cauz s-a produs sau, n cazul n care crima a
fost comis la bordul unei nave ori aeronave, statul pavilionului ori statul de nmatriculare;
b) statul cruia persoana acuzat de crime i este resortisant.
3. Dac recunoaterea competenei Curii de ctre un stat care nu este parte la prezentul statut
este necesar potrivit dispoziiilor paragrafului 2, acest stat poate, prin declaraie depus pe lng
grefier, s consimt ca fa de crima n discuie Curtea s i exercite competena. Statul care a
recunoscut competena Curii coopereaz cu aceasta fr ntrziere i fr excepie.
2
ART. 121. Amendamente
5. Un amendament la art. 5, 6, 7 i 8 din prezentul statut intr n vigoare fa de Statele pri
care l-au acceptat dup un an de la depunerea instrumentelor lor de ratificare sau de acceptare.
Curtea nu i exercit competena n raport cu o crim care face obiectul acestui amendament
cnd aceast crim a fost comis de un resortisant al unui stat parte care nu a acceptat
amendamentul pe teritoriul acestui stat.

In cazul in care Procurorul ajunge la concluzia ca exista o baza rezonabila pentru a

continua o investigatie in ceea ce priveste o crima de agresiune, acesta trebuie sa verifice
in prealabil daca Consiliul de Securitate a determinat existenta unui act de agresiune
comis de catre statul membru in cauza. Procurorul trebuie sa notifice Secretariatului
General al ONU situatia in fata Curtii, inclusiv orice informatii si documente relevante.
In cazul in care Consiliul de Securitate a facut o astfel de determinare, procurorul poate
continua ancheta in ceea ce priveste crima de agresiune.
In cszul in care o astfel de determinare nu este facuta in termen de 6 luni de la data
notificarii, procurorul poate continua ancheta in ceea ce priveste o crima de agresiune, cu
conditia ca decizia preliminara sa fi autorizat inceperea anchetei in ceea ce priveste o
crima de agresiune, in conformitate cu procedura prevazuta la art. 153, iar Consiliul de
Securitate nu a decis altfel in conformitate cu art. 164.
O determinare facuta de catre un organ din afara Curtii ( Consiliul de Securitate ) ca un
act constituie act de agresiune, nu va aduce atingere constatarilor proprii facute de Curte
in conformitate cu Statutul de la Roma.
3

ART. 15
Procurorul
1. Procurorul poate deschide o anchet din proprie iniiativ, vznd informaiile privind
crimele care in de competena Curii.
2. Procurorul verific seriozitatea informaiilor primite. n acest scop el poate cere informaii
suplimentare statelor, organelor Organizaiei Naiunilor Unite, organizaiilor interguvernamentale
i neguvernamentale sau altor surse demne de ncredere pe care le socotete corespunztoare i
poate strnge depoziii scrise sau orale la sediul Curii.
3. Dac consider c exist motive ntemeiate de a deschide o anchet, procurorul prezint
Camerei preliminare o cerere de autorizare n acest sens, nsoit de orice element justificativ
obinut. Victimele pot fi reprezentate la Camera preliminar conform Regulamentului de
procedur i de probe.
4. Dac dup examinarea cererii i a elementelor justificative care o nsoesc Camera
preliminar consider c se justific deschiderea unei anchete i c pare s fie de competena
Curii cauza, Camera preliminar i d autorizarea, fr prejudicierea deciziilor pe care Curtea le
va lua ulterior n materie de competen i admisibilitate.
5. Un rspuns negativ al Camerei preliminare nu mpiedic procurorul s prezinte n continuare
o nou cerere bazndu-se pe noi fapte i probe avnd legtur cu aceeai situaie.
6. Dac dup examenul preliminar prevzut la paragrafele 1 i 2 procurorul conchide c
informaiile care i-au fost supuse nu justific deschiderea unei anchete, el avizeaz despre aceasta
pe cei care i le-au furnizat. Acestuia nu i este interzis s examineze, n lumina noilor fapte sau
probe, alte informaii care i-ar putea fi comunicate n legtur cu aceeai cauz.
4

ART. 16
Amnarea anchetei sau a urmririi
Nici o anchet i nici o urmrire nu pot fi angajate, nici conduse n baza prezentului statut n
perioada de dousprezece luni care urmeaz datei la care Consiliul de Securitate a fcut o cerere
n acest sens Curii printr-o rezoluie adoptat n baza cap. VII al Cartei Naiunilor Unite; cererea
poate fi rennoit de ctre Consiliul de Securitate n aceleai condiii.

Acest articol nu va aduce atingere dispozitiilor referitoare la exercitarea jurisdictiei cu

privire la alte infractiuni prevazute la art. 5 din Statutul de la Roma.

3. Art. 15 ter
Art. 15 ter se refera la ipoteza in care crima de agresiune a fost deferita Procurorului de
catre Consiliul de Securitate, care actioneaza in baza capitolului VII al Cartei ONU ( art.
13 lit. b) ).
Dispozitiile articolului 15 ter sunt identice cu o parte din cele ale art. 15 bis, si anume
jurisdictia in ceea ce priveste crima de agresiune poate fi exercitata de catre Curte doar
dupa ratificarea sau acceptaea amendamentelor de catre 30 de State Parti, sub rezerva
unei decizii care trebuie adoptate dupa 1 ianuarie 2017 de catre aceeasi majoritate de state
parti necesara pentru adoptarea unui amendament la Statut.
O determinare facuta de catre un organ din afara Curtii ( Consiliul de Securitate ) ca un
act constituie act de agresiune, nu va aduce atingere constatarilor proprii facute de Curte
in conformitate cu Statutul de la Roma.
Acest articol nu va aduce atingere dispozitiilor referitoare la exercitarea jurisdictiei cu
privire la alte infractiuni prevazute la art. 5 din Statutul de la Roma.
Principiul ne bis in idem prezent in art. 20 alin. (3) al Statului de la Roma este aplicabil si
crimelor de razboi, si anume nimeni nu poate fi judecat de doua ori in aceeasi cauza.
Curtea isi exercita jurisdictia asupra crimei de agresiune pe baza deferirii de catre
Consiliul de Securitate in concordanta cu art. 13 lit. b) din Statutul de la Roma indiferent
daca Statul vizat a acceptat jurisdictia Curtii in aceasta privinta.
In ceea ce priveste desfasurarea unei anchete de catre Procuror proprio motu sau la
cererea unui Stat Parte, Curtea isi poate exercita jurisdictia asupra crimei de agresiune
doar dupa luarea deciziei de activare a amendamentelor si la un an dupa ratificarea sau
acceptarea amendamentelor de catre cel de-al 30-lea stat.

Statul Victima a ratificat

Statul Victima nu a

amendamentele

ratificat amendamentele

Statul Agresor a ratificat

Jurisdictie: DA

Jurisdictie: DA

si nu s-a retras
Statul Agresor nu a

Jurisdictie: DA

Jurisdictie: NU

ratificat si nu s-a retras

Statul Agresor a ratificat

Jurisdictie: NU

Jurisdictie: NU

si s-a retras
Statul Agresor nu a

Jurisdictie: NU

Jurisdictie: NU

ratificat si s-a retras