"1.

Onorati domni,
V-as ruga sa-mi ingaduiti, mai intai, sa va explic motivul care m-a adus la acest proces. Caci vreau sa va
scutesc de niste banuieli inutile. Cam stiu ce au barbatii in cap, asa ca prefer sa va rog sa nu ma suspectati
de ganduri ascunse. Va asigur, domnilor, ca nu ma numar printre cele 1.003 femei care, potrivit legendei,
au fost seduse si abandonate de Don Juan. N-am venit, deci, sa ma plang ori sa ma razbun. Cel mult, as
putea recunoaste ca, intr-o vreme, m-am numarat si eu printre femeile care, visandu-l si asteptandu-l pe
Don Juan, si-au format despre dragoste niste idei de gaste romantice. Dar asta e problema mea. N-are
legatura cu ceea ce doresc sa va spun.
Va previn, domnilor, ca n-o sa va placa tot ce veti auzi de la mine. Ascultati-ma, totusi, cu calm. Si n-o sa
va para rau. Veti auzi de la mine ceea ce nu va spun sotiile si amantele dumneavoastra pentru a va menaja.
Inainte de a veni aici, am rascolit multe saptamani prin arhive si biblioteci, pentru a fi sigura ca nu
gresesc. Am cautat sa gasesc un cat de mic repros facut de vreo femeie lui Don Juan, fie si sub forma unui
bilet parfumat varat in buzunar Seducatorului, in timp ce el se barbierea in baie, pregatindu-se de plecare.
Ei bine, n-am gasit nimic. Absolut nimic. Femeile au fost foarte discrete, n-au vorbit niciodata despre Don
Juan. In schimb, bibliotecile gem de opinii ale barbatilor. Au fost scrise nenumarate carti despre ispravile
lui. Am renuntat, chiar, sa le tin socoteala. Incat concluzia la care am ajuns e simpla. De cand a aparut
Don Juan in mitologia iubirii, el a devenit pentru barbati o obsesie. Iar "cazul" lui a fost dezbatut exclusiv
de catre barbati. De la Tirso de Molina si Moliere, care l-au adus pe scena, pana la autorii moderni, toti
cei care s-au ocupat de Don Juan au apartinut - fara nicio exceptie! - tagmei pe care o reprezinta si acest
tribunal. Dovada ca n-a fost inclusa printre jurati nicio femeie! Or, onorati domni, am venit sa va atrag
atentia ca sotiile, amantele si fiicele dumneavoastra gandesc ca mine, nu ca dumneavoastra. Nu v-au spuso din delicatete sau, poate, au intuit, ca si mine, ca era inutil. Pentru ca femeile, va anunt, nu-l judeca pe
Don Juan. Se multumesc sa-l inteleaga. Isi amintesc de el sau il asteapta.
2.
Imi dau seama, evident, ca ma aflu intr-o situatie ingrata. Ati fi preferat, fireste, ca in locul meu sa fie o
victima a lui Don Juan, ca sa puteti da, in baza marturiei ei, un verdict care sa va satisfaca. Deoarece ati
venit la acest proces, nu ma indoiesc, plini de prejudecati barbatesti la care nu sunteti dispusi sa renuntati
usor . De altfel, sincera sa fiu, nu stiu ce veti intelege din ceea ce voi spune eu. Sau, mai exact, ce veti
dori sa intelegeti.
Dar de ce v-as face, oare, o vina din asta? Nu e nevoie, sper, sa va dezvalui cati soti incornorati au vrut sal provoace la duel pe Don Juan ori sa-l injunghie pe o strada mai dosnica. Si cati amanti cu mai putin
noroc i-au purtat pica. De fapt, sunt convinsa ca orice barbat tresare cand aude fluieratul lui, devenind fie
gelos, fie banuitor. Nu cumva vrea sa-i seduca, in clipa urmatoare, consoarta sau amanta?
Incercati sa fiti sinceri, onorati domni. Care dintre dumneavoastra ar refuza sa aiba succesul la femei de
care s-a bucurat Don Juan? Vad ca taceti. In schimb, nu va dati inapoi sa-l incarcati cu pacate, vrand sa
jucati comedia sotului fidel sau a amantului statornic. Ziceti ca Don Juan este un obsedat jnual, un
desfranat, un maniac al seductiilor, un nerusinat, care-si permite sa puna in centrul ideilor despre viata un
pat, sfidand si cerul, un escroc al aventurilor amoroase. Rosi de invidie sau de resentimente, barbatii l-au
acoperit cu toate ocarile posibile. L-au socotit un vanator de fuste, un amant marsav, care o sterge dupa
prima noapte de dragoste, o canalie cu probleme metafizice sau, pur si simplu , un porc. L-ati ingropat in
teorii calomnioase. Si nu v-a trecut niciodata prin minte sa va interesati, macar din curiozitate, ce parere
are o femeie despre el. Spune-ti-mi, ati intalnit printre denigratorii lui Don Juan vreo femeie? Mi-ati putea
da un singur exemplu din care sa rezulte ca femeile s-au pronuntat, o data, si ele in legatura cu Don Juan?
Observ ca taceti in continuare. Femeile v-au lasat pe dumneavoastra, barbatii, sa-l judecati in fel si chip.
Ele au avut - si au - alta treaba. Sa-l viseze sau sa-l regrete. Eu sunt, cred, prima femeie care-si ingaduie
sa rupa tacerea.
3.
Dar va previn, onorati domni: n-am catusi de putin intentia sa-l idealizez pe Don Juan. Si n-o voi face

dintr-un motiv foarte simplu . A-l idealiza ar fi forma cea mai perfida de a-l calomnia! Va garantez ca
nicio femeie care l-a cunoscut ori care l-a asteptat nu va accepta sa-l considere un inger. Cum sa te culci
cu un inger? De idealizat, nu l-au idealizat decat femeile la care nu s-a uitat niciun barbat. Celelalte stim
exact cat valoreaza juramintele lui. Doar o noapte! Dar, onorati domni, nu uitati ca dragostea e eterna
atata vreme cat ea dureaza.
Daca va face placere, pot accepta ca, in destule imprejurari, Don Juan s-a purtat, intr-adevar, ca un porc.
Dar as vrea sa va ajut sa pricepeti, daca sunteti dispusi sa faceti un asemenea efort, ca acest porc
reprezinta pentru noi, femeile, mai mult decat o fidelitate searbada si altceva decat minciunile jalnice pe
care le indruga barbatii obisnuiti cand se intorc acasa de la o amanta. E nevoie, oare, sa va spun eu cum
arata cele mai multe divorturi? Sau sa va explic ce ati facut din destule femei? Niste fiinte care, dupa ce
au dormit multi ani langa un barbat, i-ar da cu ceva in cap intr-o zi. Se pot compara, oare, asemenea
barbati politicosi si enervanti cu Don Juan? Oricat ar fi de porc, el a lasat in urma lui numai regrete. Caci
noi, femeile, am dorit intotdeauna sa fim mintite frumos.
Apoi, v-ati intrebat, oare, vreodata cate femei, acrite de o viata anosta, au fost fericite sa petreaca o noapte
cu Don Juan? Nu v-ati intrebat, as putea sa jur. Dar, furiosi ca vi s-au pus coarne sau gelosi pe succesele
lui Don Juan, l-ati coplesit cu rautati. Gresesc cumva? E suficient, onorati domni, sa ma uit la figurile
dumneavoastra ca sa inteleg ca nu gresesc. Pana si barbatii cuminti, casnici au, probabil, pentru Don Juan
o sincera antipatie. Lipsita de aventuri, viata lor li se pare terna, banala, cand o compara cu cea a celui pe
care-l judecati dumneavoastra. Exista, neindoielnic, o solidaritate barbateasca tacita, impotriva lui; o
solidaritate care pe noi, femeile, ne face sa zambim.
Ideea cea mai josnica pe care au avut-o barbatii in legatura cu Don Juan a fost, daca ma gandesc bine,
aceea de a-l vari, in final , intr-o manastire. Ce sa caute, onorati domni, unul ca Don Juan intr-o
manastire? Sa se roage pentru iertarea pacatelor? Scuzati-ma, ipoteza asta e o mare prostie. Caci pacatul
este chiar sensul existentei lui Don Juan. Cainta ar fi, in cazul lui, suprema forma de ratare. Dati-mi voie
sa va dezvalui ca nu un pocait au visat si au asteptat femeile, ci un pacatos care ne-a dat posibilitatea sa ne
amagim ca dragostea exista. Daca nu altminteri, macar sub forma de dorinta.
4.
As putea recunoaste, pentru a va convinge ca nu-l idealizez pe Don Juan, ca uneori imi e mila de el. A
avut nenumarate ocazii de a cunoaste dragostea adevarata, dar le-a pierdut pe toate. A alergat mereu de la
un pat la altul. Dorinta nu i-a lasat timp sa afle si altceva despre dragoste. Tot ce a aflat e placerea.
Dar va las pe dumneavoastra sa-l striviti pe Don Juan sub principii. Prefer sa va dezamagesc cu niste
adevaruri pe care numai noi, femeile, le putem spune fara a fi banuite de ipocrizie.
Iata unul destul de prozaic. Inteleg, onorati domni, ce va supara la Don Juan. El nu are nevoie, ca
dumneavoastra, de eforturi indelungate pentru a cuceri o femeie. El nu trebuie decat sa intinda mana.
Victimele ii cad singure in brate. El trece pe strada ca printr-un cimitir, incredintat ca e singurul barbat viu
si ca femeile sunt vii doar in masura in care il asteapta sau il regreta pe el. O asemenea impertinenta nu va
poate lasa indiferenti, nu-i asa? Barbatii nu i-au iertat-o niciodata. Si as vrea sa precizez: toti barbatii.
Sfintii nu i-au iertat lui Don Juan depravarea. Depravatii nu i-au iertat succesele, fiindca erau mai mari
decat ale lor. Iar acei dintre dumneavoastra care nu sunteti nici sfinti, nici depravati nu i-ati iertat ca si-a
permis sa fie si nerusinat, si iubit.
5.
Pe scurt, nu e de mirare, onorati domni, ca amintirea lui Don Juan va otraveste de secole gandurile. Si nu
m-as mira daca, in timp ce va strangeti in brate sotiile sau amantele, va incolteste banuiala ca ele se
gandesc, in taina, la cel caruia i-ati intentat acest proces.
Probabil va supara ce va spun. Barbatilor nu le place sa le spui in fata ce crezi despre ei. Au nevoie sa fie
laudati, chiar cand nu merita, si sa li se dea impresia ca omenirea depinde de ei, chiar cand sunt niste
ratati. Dar nu va spun ce va spun pentru a va jigni. Ideea mea, onorati domni, este ca e mult mai usor sa
admiti adevarul decat sa minti. Pentru ca numai minciuna trebuie nascocita. Adevarul nu cere decat sa-l

recunosti, pe cand, ca sa minti, trebuie sa-ti bati capul, sa ai imaginatie si memorie buna, ca sa nu te
incurci.
Ei bine, sper sa nu va surprinda ceea ce voi declara acum. Poate nu barbatii sunt de vina pentru toate
degradarile dragostei, ci sperantele exagerate pe care ni le-am pus noi, femeile, in ei! Daca nu suntem
curve, dumneavoastra, barbatii, ne credeti niste gaste visatoare care abia asteapta sa fie mintite.
Si, uneori, chiar asa ne comportam, din pacate. Preferam sa-l auzim pe Don Juan indrugand minciuni
frumoase decat sa ascultam sforaitul unui barbat pentru care nu suntem decat niste servitoare, bune sa stea
cu masa pregatita si sa ne supunem cand intinde mana spre noi. Minciunile lui Don Juan ne scot din
mediocritatea fada la care ne obligati dumneavoastra.
In ce ma priveste, v-am spus ca nu l-am intalnit niciodata pe Don Juan. Dar, multa vreme, am fost destul
de proasta pentru a crede in minuni. Ma emotionau povestile de dragoste pe care le aflam din carti la fel
de mult ca noptile de vara in care nu puteam adormi din pricina mirosurilor. Le dispretuiam si atunci, cum
le dispretuiesc si acum, pe feministe, convinsa fiind ca ele nu fac decat sa incurajeze mizoginismul si sa
transforme jnul in politica. Eu n-am simtit nevoia sa ma bat pentru drepturile femeilor. M-a interesat un
singur drept, si acela doar in legatura cu mine. Dreptul la dragoste. Sunt egoista, ce vreti? Numai ca n-am
putut iubi niciodata un barbat pe care-l simteam inferior mie. Am simtit nevoia sa admir pentru a ma
darui.
6.
Sa va spun o mica poveste, onorati domni. Am cunoscut, candva, un barbat inalt, slab si cumsecade, care
traia impreuna cu mama sa, o batrana grasa, astmatica si binevoitoare, care-l adora. Era foarte priceput in
meseria lui si serios , dar foarte neajutorat in relatiile cu femeile. M-a intrebat intr-o zi de ce credeam ca-l
parasise sotia. Ce-i lipsise? Imi venea sa-i spun: "Prostule, femeile n-au nevoie de un mototol ca tine".
Dar n-am vrut sa-l jignesc. I-am zis doar atat: "Femeile cauta la barbati ocrotirea". M-a privit cu niste ochi
aposi, blanzi si vulnerabili. "Da?" "Da". Ar fi trebuit sa nascocesc ceva, sa-i ofer o explicatie mai buna. Nam gasit nimic mai potrivit. Din aceeasi teama de a nu ofensa, am ingaimat ceva confuz cand mama lui
aproape m-a implorat sa ma marit cu el. Cum stiti, se vorbeste in bataie de joc despre fetele batrane, dar
flacaii batrani si molai sunt si mai de plans, credeti-ma. Acestia dorm singuri chiar langa o femeie.
Barbatul de care va vorbesc s-ar fi dat si peste cap de dragul meu si se agata, umil, de orice pretext ca sa
ma vada cat mai des. Imi lipsea ceva? Umbla prin tot orasul ca sa-l gaseasca. Mi se strica broasca de la
usa? Venea si mi-o repara. Dar ce puteam face, onorati domni, daca nu-l iubeam? Femeia vrea langa ea un
barbat pe care sa-l poata pretui cat de cat. Altminteri are impresia ca se injoseste. Cel putin asa judec eu.
Daca nu aveam niciun motiv sa ma simt atrasa de un barbat nu m-as fi putut indragosti nici batuta cu
biciul. Barbatii, onorati domni, nu pricep decat foarte rar ca femeia este o fiinta curioasa. Nu-i place sa fie
sclava decat daca isi leaga singura lanturile. Daca altcineva vrea s-o lege cu de-a sila, se revolta, sufera
sau se ofileste. Nu se poate simti fericita in robie decat daca a vrut. Or, eu nu voiam. Cu toate eforturile
mele de a ma convinge ca nu-mi strica un barbat care sa-mi satisfaca toate capriciile, nu izbuteam sa ma
atasez de el. Ajunsesem chiar sa-l detest din pricina ca era prea bun cu mine, prea supus. Mi-ar fi placut
sa-l vad, macar o data, infuriindu-se, batand cu pumnul in masa. Dar din gura lui nu ieseau decat vorbe
umile. Asta ma scotea din sarite. N-aveam ce sa-i reprosez. Cum sa-i reprosezi cuiva ca e prea
cumsecade? Prin felul lui de a se purta ma facea sa ma simt numai eu vinovata, iar asta ma determina sa
fiu si mai pornita impotriva lui. In cele din urma, n-am avut incotro, a trebuit s-o fac pe batrana doamna
astmatica sa sufere. De fata cu ea, i-am zis intr-o zi fiului, cand am simtit ca nu mai pot suporta situatia:
"Gata, s-a terminat". El ma privea cu ochii lui albastri si vulnerabili, aratand ca un caine batut. Mi-am dat
seama ca nu intelegea, bietul de el, nimic, asa cum nu intelesese de ce-l parasise, dupa jumatate de an,
nevasta. Mi s-a inmuiat inima de mila si am fost la un pas de o prostie. Sa ma marit cu el. Noroc ca m-am
tinut tare.
Iata, onorati domni, cum arata contrariul lui Don Juan. Acum veti intelege mai bine, poate, de ce s-au
aruncat atatea femei in bratele celui care nu va da pace de cand a devenit "mit". Dupa ce te-ai plictisit de
barbati mediocri, stersi si plicticosi, e mare ispita sa te lasi in voia unor vorbe frumoase pe care ti le

sopteste la ureche un barbat atragator, chiar daca banuiesti ca ele sunt mincinoase.
7.
Unii ma invidiaza, onorati domni, pentru tineretea mea. Acestora imi vine sa le strig: "Pentru Dumnezeu,
sunt mai batrana decat voi. Nu va luati dupa aparente. Eu sunt ca o ruina stralucitoare. Pot sa stralucesc
fizic, si o fac, recunosc, din orgoliu, dar pe dinauntru sunt o ruina". Si n-as exagera, va asigur. Ma imbrac
cu grija, tin sa fiu eleganta, fiindca o femeie nefericita nu-si poate ingadui sa umble oricum. Daca vrea sa
nu inspire mila, e obligata sa fie atenta cand pleaca de-acasa.
Am ajuns, sufleteste, o ruina fiindca am visat o dragoste mare , frumoasa si n-am avut parte decat de mici
simulacre. M-am lamurit ca barbatii te dezamagesc la primul colt de strada daca au ocazia. Cel putin Don
Juan nu e ipocrit. El e un barbat serios . Nu promite nimic, in afara de o noapte de dragoste. Si se tine de
cuvant. Le face fericite pe victimele sale, dupa care dispare asa cum a venit.
Incat dati-mi voie sa intreb, onorati domni care tineti sa-l judecati. Sunt mai buni, oare, barbatii care nu
stiu sa fie la inaltime nici in tradare? La Don Juan totul se petrece pe fata. Bineinteles, o noapte de
dragoste este foarte putin pentru o femeie care si-a dorit stelele de pe cer. Dar, oricum, femeile au la ce sa
se gandeasca dupa ce pleaca Don Juan. Le ramane o amintire frumoasa. Regreta doar ca totul s-a sfarsit
prea repede.
In schimb, ce sa zicem despre barbatii care, venind de la amante, se prefac ca-i doare capul? Saracii de ei,
au migrene! Caci nu-i usor sa se imparta intre patul oficial si alte paturi. In comparatie cu sinceritatea
brutala a lui Don Juan, pe care dumneavoastra nu va dati inapoi s-o barfiti, barbatii joaca o comedie
ieftina. Sau cel putin asa au procedat barbatii pe care i-am cunoscut eu.
De aceea il respect pe Don Juan, onorati domni. Niciuna din femeile pe care le-a imbratisat el nu va
povesti ceea ce se aude, de obicei, la procesele de divort sau in casniciile unde sotii ajung sa se uite unul
la altul cu ura. Don Juan n-a intrat niciodata intr-un tribunal. El n-a degradat ceea ce a iubit. Nu cunosc
nicio femeie care sa fi dorit sa-i arunce cu ceva in cap. A plecat totdeauna inainte ca femeile sa se
plictiseasca de el.
Din pacate, onorati domni, traim intr-o lume in care viata fiecaruia depinde de altii. Nu e de ajuns sa
visezi. Mai trebuie sa nu vina cineva care sa te azvarle intr-o cocina. In zadar am vrut eu sa fiu buna si
generoasa. M-am ferit sa fac vreun rau cuiva. Si la ce mi-a folosit? Idealismul nu valoreaza doi bani,
credeti-ma, daca n-ai si putin noroc. Or, eu n-am avut. Si nimeni n-a banuit ca, sub masca mandriei mele,
o proasta astepta sa fie trasa pe sfoara.
Ce-i drept, am fost si eu de vina."
"8.
Onorati domni,
Inainte de a va explica de ce imi crapa capul de tristete cand ma gandesc la situatiile prin care am trecut si
care m-au convins ca barbatii sunt in stare sa degradeze si patul, nu numai un sentiment, v-as ruga sa-mi
permiteti sa va amintesc cum au rastalmacit - tot barbatii! - razboiul troian. Cum stiti, Homer a lansat
teoria, care circula si azi, ca frumosul Paris a provocat razboiul, in calitate de Don Juan antic. El ar fi
sedus- o pe sotia lui Menelau si a dus-o la Troia, ceea ce a starnit mania grecilor. Or, adevarul, domnilor, e
ca frumoasa Elena a sarit in bratele lui Paris fiindca se saturase de barbatul ei.
Va place, nu va place, asa stau lucrurile: toate adulterurile au in spatele lor o mare plictiseala. Oare v-a
trecut vreodata prin minte cat de apasatoare poate deveni plictiseala casnica a unei sotii neglijate?
Dumneavoastra, domnilor, transformati aventurile lui Don Juan in statistica. Numarati femeile pe care el
le-a sedus si abandonat, convinsi ca asta e totul. Preferati sa vedeti in Don Juan o canalie sau un escroc
care-si rezolva problemele metafizice in pat, in loc sa va dati seama ca el isi face loc in golul creat de ceea
ce nu le oferiti dumneavoastra femeilor. Barbatii isi imagineaza ca femeile exista pentru a fi ei fericiti. Nu
le trece prin cap ca si noi, femeile, am vrea sa fim fericite. Ca nu ne place sa va vedem venind de la altele
acasa, asteptand sa va poftim la masa si dupa aceea sa cititi ziarul in loc sa stati de vorba cu noi. Si, la
urma urmei, pentru ce s-au batut grecii, zece ani, in razboiul troian? Ca frumoasa Elena sa se plictiseasca
sub maslinii din Sparta, obligata sa-l suporte pe Menelau?

9.
As mai vrea sa va atrag atentia ca Don Juan nu s-a nascut, cum credeti dumneavoastra, in 1630, cand l-a
adus Tirso de Molina pe scena. Don Juan a existat, domnilor, si in pesteri si prin paduri. A umblat nu
numai in matasuri, ci si imbracat cu o piele de animal si a vanat cu arcul. Daca nu stim nimic despre acest
Don Juan arhaic e fiindca nu s-a gasit nimeni, pe atunci, care sa spuna ca barbatul are vocatie de amant.
Singurul barbat despre care se poate afirma cu certitudine ca s-a oprit la o singura femeie a fost Adam,
dintr-un motiv lesne de inteles. Nu exista alta femeie in Paradis in afara de Eva.
Va invit, asadar, sa lasati deoparte ipocriziile. Povestea lui Don Juan incepe foarte curand dupa izgonirea
din Paradis. Si n-o sa-i puneti dumneavoastra capat cu acest proces. Mai bine intrebati-va de ce ajung
femeile sa viseze, cand raman singure, dupa un divort sau dupa o dezamagire, ca, intr-o seara, Don Juan
le va bate la usa, rugandu-le sa-i acorde gazduire pana dimineata.
10.
Din felul in care va uitati la mine, deduc ca sunteti nelamuriti. Va imaginati, cumva, ca sunt multe femeile
dispuse sa renunte la o noapte de dragoste pentru niste principii uscate si utile filosofilor? Daca ganditi
asa, n-aveti nicio sansa sa intelegeti miza acestui proces.
Se pare ca barbatii se cred inteligenti cand spun ca, pentru Don Juan, nu exista "iubire", ci "iubite". Ei nusi dau seama ca orice femeie vrea sa fie iubita pentru ea insasi, nu fiindca exista "iubire" pe lume . Daca
va intereseaza ce cred eu, ca femeie, va pot marturisi, domnilor, ca visul meu a fost unul foarte banal. Am
visat sa pot imbatrani langa un barbat pe care sa-l iubesc si pentru ridurile lui, cum l-am iubit pentru
elanurile lui. Mi-am dorit o casa frumoasa si sa am copii. Or, pe Don Juan nu mi-l pot inchipui casnic,
iesind duminica la plimbare cu consoarta si spaland impreuna cu ea vasele. E prea superficial pentru a
pricepe ca fericirea imbraca, de multe ori, forme prozaice. Sau e prea slab pentru a-si asuma riscul de a se
insura si de a trai, apoi, cu gandul la divort. Destinul lui e sa plece, totdeauna, grabit, cu mainile in
buzunare, fredonand o melodie la moda. Sau, fiindca vremurile s-au schimbat de cand hoinarea el prin
Sevilla, sa se urce in masina si sa apese pe accelerator, cu gandul la urmatoarea aventura.
De ce va spun toate acestea? Vi le spun, onorati domni, ca sa intelegeti mai bine de ce am venit eu sa apar
la acest proces. N-am venit sa-l apar pe Don Juan. Nu el intruchipeaza ideea mea despre dragoste. Am
venit sa va ajut sa deschideti mai bine ochii, pentru a va da seama in ce eroare traiti dumneavoastra,
barbatii. Ati fi in stare sa-i spanzurati si umbra lui Don Juan pentru a va razbuna ca ati fost inselati. Dar
permiteti sa observ, domnilor, ca Don Juan n-a spart nicio usa. As spune chiar ca n-a avut nevoie nici sa
intinda mana. Victimele sale s-au repezit de bunavoie sa-i cada in brate. Va supara asta? Sigur ca va
supara. Vanitatea dumneavoastra nu poate accepta o asemenea umilinta.
11.
Dumneavoastra, barbatii, aveti principii, nu-i asa? Ii dati lui Don Juan cu principiile in cap. Dar, la urma
urmei, nu va voi impiedica eu sa faceti ce vreti cu vorbele. Sa ascundeti cu ele tot ce nu doriti sa
recunoasteti. Eu, domnilor, nu vreau sa ascund nimic. Asa ca va voi spune, in continuare, ce cred. Pentru a
fi pe deplin sincera, va marturisesc ca m-am saturat de barbatii care mint jurand pe vesnicie. Ei jura pe
ceea ce n-au! Vesnicia, domnilor, nu e a nimanui. Fagaduiti marea cu sarea la inceput. Marea dragoste!
Iubire pana la moarte! Basme, domnilor, basme. Gogosi. Minciuni. Singurul care nu minte e Don Juan.
"Nu stiu ce va fi maine, zice el, tot ce pot sa-ti ofer este clipa." Da, domnilor, o fericire de moment. Nu
mai mult. Dar una cinstita si sigura. Si chiar daca noi, femeile, visam mai mult decat o fericire de-o clipa,
intelegem argumentul lui Don Juan. El, cel putin, nu e ipocrit. E, cum vreti dumneavoastra, nerusinat,
egoist, cinic, dar nu e ipocrit. In realitate, pe dumneavoastra nu va deranjeaza catusi de putin ca el
paraseste, una dupa alta, femeile pe care le seduce. Va irita altceva. Va irita ca pune in pericol sistemul
ipocrit pe care se bazeaza barbatii, potrivit caruia noi trebuie sa fim multumite cu viata searbada oferita de
ei femeilor.

12.
Imi aduc aminte de un ins maruntel si slabanog, de aproape 80 de ani, care venise intr-o statiune de
odihna cu o amazoana superba, avand parul brun-roscat, revarsat ca o flacara pe spate, pana aproape de
solduri. Era ultima lui cucerire. Imbracat in pantaloni scurti, din care ieseau niste picioare subtiri, ca niste
bete strambe, batranul se invartea ca un titirez in jurul ei. Facea pe Don Juan, fara sa fie nici macar
caricatura lui. Imi venea sa-l trag deoparte si sa-i soptesc la ureche: "Pleaca, domnule, de-aici, ce vrei, sa
spulberi o legenda? Du-te, vara-te intr-o mansarda, scrie-ti memoriile, cum a facut Casanova, nu umbla
prin hoteluri, profitand ca esti bogat". Dar l-as fi jignit degeaba. N-ar fi inteles nimic. Mai ales ca, dupa o
anumita varsta, barbatii nu au decat foarte rar simtul ridicolului. Vor sa se afiseze, neaparat, cu fete tinere.
Nu-si dau seama ca sunt caraghiosi si ca lumea sa uita cu mila la ei. Cum de sunt atat de prosti, incat sa-si
inchipuie ca o femeie tanara, care le-ar putea fi chiar nepoata, cade lata, de amor, atunci cand da cu ochii
de ei? Explicatia o cunoasteti. Banii si celebritatea atrag, cum atrage fluturii o lampa aprinsa.
Dar, fireste, n-o sa le faceti niciodata proces acestor batrani care fac pe don-juanii. Ei nu sunt un pericol.
Pe dumneavoastra va scoate din sarite orice seducator care poate reprezenta un pericol pentru sotiile sau
amantele proprii. Si, mai ales, unul care aduce aminte de succesele chipesului Alcibiade in vechea Atena.
Stiti, sper, ca Alcibiade umbla cu un scut de aur pe care pusese sa fie sculptat un Eros cu sageata pregatita
in arc. Voia sa avertizeze femeile din Atena ca niciuna nu putea sa-i reziste, daca o dorea el.
13.
Una ca mine, domnilor, ramane visatoare si dupa ce a trecut prin infern, asa dupa cum un idiot ramane
idiot si dupa ce a trecut prin rai. Ultimul barbat pe care am facut greseala sa-l cred (fiindca noi, femeile,
nu ne invatam niciodata minte, ii luam in serios pe barbatii care fac pe sentimentalii si suntem surprinse
cand, dupa ce-si ating scopul, ne intorc spatele) mi-a zis cu raceala intr-o zi: "Ce-ar fi sa ne intelegem?"
"Cum adica?", am intrebat eu cu un inceput de speranta. "Sa facem un targ", mi-a zis. Tot nu intelegeam.
"Ce fel de targ?" El ranjea. "Tu ma scutesti de scene, iar eu iti las lantul de aur pe care ti l-am daruit". Mi
s-a urcat sangele la cap. M-am intors spre caseta de bijuterii, am rupt lantul si l-am azvarlit: "Ia-l si
pleaca, sa nu te mai vad". Dar, dupa ce a inchis usa, m-am pornit sa plang ca o proasta. Tacerea urla,
parca, in jurul meu. Cateva saptamani am stat nemiscata langa telefon. Speram ca ma va suna. Eram gata
sa-i iert orice si sa nu-i mai reprosez nimic.
Vi se pare cumva ca ma contrazic? Ca laud graba lui Don Juan, dar suport greu despartirile? Aici,
domnilor, e ceva ce barbatii nu prea inteleg. Si, probabil, nici nu sunt dispusi sa inteleaga deoarece ar
trebui sa iasa din ipocrizia lor. Ei bine, domnilor, Don Juan nu lasa amintiri urate in urma lui, cand isi ia
talpasita, deoarece femeia cu care a petrecut o noapte de dragoste n-a apucat sa se deprinda cu el. Nu s-au
creat obisnuinte. Nu ajungi sa te certi cu Don Juan, sa te impaci, sa-i afli metehnele, sa-i ghicesti reactiile,
sa banuiesti cand te minte si sa te induiosezi cand iti cere iertare. In clipa in care pleaca, Don Juan e un
necunoscut care ti-a oferit cateva clipe de extaz. Pe cand un barbat de care te-ai legat prin nenumarate
nimicuri te raneste in momentul cand pleaca. Si, uneori, rana nu se mai vindeca. Azi dimineata, uitanduma in oglinda, am observat ca mi-au aparut doua riduri pe frunte, care nu erau inainte. Dar, la urma urmei,
ce stiti dumneavoastra despre dragoste? Barbatilor nu le place decat sa le canti in struna si sa te transformi
in obiect. Daca n-o faci, se plictisesc si te tradeaza. Cauta pe alta care intelege mai repede ce vor ei.
Barbatii vor cariera, vor glorie, vor bani, nu dragoste. Amintiti-va ca Penelopa a stat zece ani sa-l astepte
pe Ulise. Si n-a gasit ceva mai bun sa destrame noaptea decat panza pe care o tesea ziua. In vremea asta,
Ulise se distra cu nimfa Calypso.
14.
O sa-mi spuneti ca un barbat a cautat-o pe Euridice pana in Infern. Si ca a iubit-o atat de mult incat n-a
rezistat sa ajunga afara, la lumina, fara a intoarce capul, sa se incredinteze ca ea venea, intr-adevar, dupa
el. Imprudenta din pricina careia a pierdut-o pentru totdeauna. Orfeu, veti zice, nu s-a consolat niciodata.
A preferat sa fie sfasiat de femeile trace si sa-i fie aruncat capul in fluviul Herbus decat sa tradeze
amintirea Euridicei.

De acord, domnilor, frumoasa legenda. Las la o parte faptul ca opiniile despre Orfeu sunt impartite.
Aristotel, de pilda, era convins ca Orfeu n-a existat niciodata. Dar, adevarata sau nu, o legenda n-are cum
sa modifice niste realitati care nu sunt deloc in favoarea dumneavoastra, a barbatilor. In treacat fie zis, nu
circula oare o legenda in care ticalosul de Don Juan a sedus-o pana si pe metresa Papei?
Din pacate, domnilor, nu stim unde doarme fiara care se naste odata cu dragostea si se repede, mai tarziu,
s-o sfasie. Am cunoscut un barbat care era si chipes, si inteligent, dar traia singur. Nu voia sa aiba de-a
face cu femeile. Ocolea petrecerile si nu-l vedea nimeni in compania unei femei. Se vorbea despre el ca
avusese o experienta urata, in urma careia devenise un mizogin feroce. Asta mi-a starnit curiozitatea si
mi-a zgandarit dorinta de a-l cunoaste mai bine. Pana la urma, am reusit . Si am devenit amanti. Intr-o
seara insa, a vrut sa stie, neaparat, cu cati barbati ma culcasem pana atunci. "Vrei sa-i numar?", am zis eu,
sperand ca ironia mea il va face sa renunte. Mi-a spus insa foarte serios : "Da". Am continuat sa ma joc si
i-am zis ca numarul barbatilor din viata mea era dezarmant de mic. Dupa care, vazandu-l foarte incruntat
si nemultumit, l-am asigurat ca nu eram potrivita nici pentru o manastire, nici pentru un bordel. Cu ce
drept voia sa scormoneasca prin trecutul meu? Ne-am certat, caci n-am suportat niciodata barbatii care
sunt gelosi pe ce-ai facut inainte de a-i cunoaste. "Nu te priveste cum am inteles eu sa-mi platesc
datoriile", i-am zis. S-a intunecat la fata si mi-a zis pe un ton dusmanos: "Ai dreptate. Nu ma priveste".
Dupa aceea nimic n-a mai fost normal intre noi. Si a reinceput sa bea. Inainte de a fi apropiati, aflasem ca
era alcoolic. Unii barfeau ca se trezea din betie numai pentru a se imbata din nou . Dar, dupa ce s-a mutat
la mine, nu mai pusese picatura de alcool in gura pana ce, intr-o seara, intorcandu-ma acasa, l-am gasit
beat turta. In loc sa ma supar, m-am atasat si mai mult de el. Simteam pentru el un fel de dragoste
amestecata cu mila. Aveam, parca, o misiune in armata salvarii, pe care eram datoare s-o duc la
indeplinire. Numai ca, peste vreo trei zile, a disparut. Si nu l-am mai vazut de-atunci.
Cunosc, asadar, onorati domni, cum arata esecurile. Le-am trait, sub diverse forme, pe pielea mea.
15.
Si, fiindca tot a venit vorba despre esecuri, as vrea sa va dezvalui un secret. Domnilor, Don Juan lasa
totdeauna impresia ca spune mai mult decat spune. Victimele sale cad, de aceea, prada propriei inchipuiri.
Sunt convinse de fiecare data ca au auzit mai mult decat au auzit. Asta le face sa se considere mai
frumoase, mai ispititoare decat sunt in realitate si sa-i fie recunoscatoare celui care le da aceasta ocazie.
E o vina asta? O vina pe care nu i-o puteti ierta? Eu va garantez, domnilor, ca niciuna dintre victimele lui
Don Juan nu l-ar fi dat pe mana politiei. Toate au fost fericite sa-i auda juramintele, chiar stiind ca erau
juramintele unui mincinos. Da, da, nu va incruntati! Si nu mai pretindeti ca va inspira compasiune femeile
pe care le-a inselat Don Juan! Niciuna dintre cele 1.003 femei pe care dumneavoastra le socotiti "victime"
nu s-a simtit jignita de cel pe care-l judecati. Dimpotriva, pastreaza cu grija, ca pe un lucru de pret, biletul
de "adio" gasit dimineata pe noptiera.
16.
De altfel, va asigur ca noi, femeile, am fi mai in masura decat dumneavoastra sa-i descriem defectele. Nam facut-o dintr-un motiv foarte simplu . Noi am dorit sa traim iubirea, nu sa emitem teorii despre ea. De
ce i-am reprosa, ca dumneavoastra, ca e egoist? Daca Don Juan n-ar fi egoist, domnilor, ar incepe sa aiba
amintiri! Cum am eu. Si mai e nevoie sa va spun ca amintirile iti pot otravi viata? Fac apel la logica
dumneavoastra, in masura in care doriti sa ajungeti la o judecata dreapta. Ca Don Juan sa-si poata urma
destinul pana la capat, memoria lui trebuie sa fie ca o camera goala!
Si, va repet, Don Juan nu le promite femeilor luna de pe cer. Le fagaduieste, doar, o noapte de dragoste,
dupa care le va spune: "Imi pare rau, s-a terminat". Si pleaca inainte ca dragostea sa se uzeze, inainte de a
se ajunge la reprosuri, la scandaluri. Nu veti gasi o singura femeie, din cele 1.003 victime ale lui Don
Juan, care sa exclame ca in tribunalele unde se judeca divorturi: "Bine c-am scapat de el! Nu mai puteam
sa-l suport!". Dimpotriva, onorati domni, cel caruia i-ati intentat acest proces lasa in urma lui numai pareri
de rau.
E adevarat, el nu intoarce niciodata capul. Pentru el nu exista "ieri". Fara sa fie un filosof, Don Juan

aplica in dragoste ideea cunoscuta a lui Heraclit ca nu ne putem scalda de doua ori in acelasi rau. Mai
direct, si mai simplu , el ar zice: "Nu ma pot culca de doua ori in acelasi pat". Daca ar face-o, dragostea sar banaliza. De aceea despartirile lui, desi sunt pripite, n-au nimic urat. Din contra, pastreaza un abur de
mister, in care n-au ce cauta nici tragedia, nici romanta.
17.
Moliere a impus uneia dintre victimele lui Don Juan sa izbucneasca in lacrimi. Dar eu banuiesc ca Elvira
minte sau se insala. Eu, una, n-am crezut-o. Deoarece nu-mi pot imagina cum il poti iubi pe Don Juan
altfel decat culcandu-te cu el. El stimuleaza in femeie dorinta, domnilor, nu sentimentul. Ar fi bine sa
faceti aceasta distinctie inainte de a va apuca sa-l huliti si sa-l condamnati. La drept vorbind, pe cei care
v-ati vazut inselati de neveste sau aveti o fata sedusa de Don Juan va inteleg. Ii inteleg si pe cei care si-au
pierdut o amanta din pricina lui. Dar ceilalti, de ce puneti mana pe piatra? O faceti pentru a poza in
oameni seriosi?
Inutil, domnilor. Va reamintesc ca nicio femeie n-a visat sa-l duca pe Don Juan in fata altarului ori sa faca
din el un bun cap al familiei. Nu el e idealul nostru de barbat. Ne dorim, de fapt, un barbat care,
patrunzand intr-o dragoste, sa lase in urma meschinariile, asa cum isi lasa musulmanii incaltarile la usile
moscheilor. Nu sa pastreze in buzunar un carnet cu telefoanele altor femei in timp ce-ti jura tie dragoste
eterna. Dar asta nu inseamna ca aveti dreptul sa-i puneti in lanturi si fantoma lui Don Juan. L-ati
amenintat, domnilor, inclusiv cu mania Cerului. De ce? Dragostea fizica a fost interzisa numai in Paradis.
Dincoace de limitele Paradisului e permisa."
18.
Onorati domni,
Sper sa nu considerati o obraznicie din partea mea daca va voi marturisi ca barbatii prosti m-au scos
intotdeauna din sarite. Nu m-am putut apropia niciodata de ei. Si stiti de ce? Un barbat prost condamna
ceea ce nu intelege. Intrebat de Sganarelle daca nu se teme de iad, Don Juan fuge, cum va amintiti, de un
raspuns serios . "Doi si cu doi fac patru, iar patru si cu patru fac opt", zice el, convins ca Dumnezeu ii va
lasa suficient timp ca sa-si ispaseasca pacatele. Un barbat prost nu pricepe nimic din acest raspuns. Se va
grabi sa-l socoteasca pe Don Juan un depravat, uitand ca nu traim intr-o lume de sfinti. Si ca nu e normal
sa fie condamnata dorinta fizica.
Din nefericire, domnilor, nici barbatii mai deschisi la minte nu se intreaba de ce pana si sfarsitul lui Don
Juan e invaluit in mister. Si uita ca despre moartea lui s-a vorbit aproape la fel de mult ca despre viata lui.
De ce uita? Explicatia e simpla, domnilor, dupa parerea mea. De obicei, barbatii au fost fie furiosi ca Don
Juan le-a pus coarne sau le-a ademenit amantele, fie au fost gelosi pe performantele lui. In concluzie, v-as
ruga sa recunoasteti, macar in sinea dumneavoastra, ca dispretul cu care vorbiti despre Don Juan e prea
acru pentru a fi sincer.
19.
Probabil, domnilor, adevaratul Don Juan poarta si acum palarie cu pene si spune, curtenitor, femeilor
"sarut mana", indiferent daca are sau nu intentia de a le seduce. Poate si azi femeile din Sevilla il asteapta,
tremurand de emotie si de nerabdare in spatele unor perdelute albe. Asa imi place mie sa cred, desi, va
asigur, imi dau seama in ce lume traiesc si ca vremurile nu mai corespund unor romantice proaste ca
mine. Ne gasim, cum stiti, intr-un secol pragmatic in care nu e timp de visuri. E la moda, nu-i asa?,
"eficienta ". Inclusiv in dragoste.
As dori sa va spun ca modelul meu de cochetarie a fost, inca din adolescenta, o prietena a mamei mele.
Era o femeie inalta care, intr-o fotografie de tinerete, avea umarul gol. Un umar plin de promisiuni. Sunt
convinsa ca acea prietena a mamei mele putuse cere, in tinerete, barbatilor orice. Ar fi fost suficient sa-si
arate umarul. Azi femeile au alte gusturi. Dar nici nu cred, domnilor, ca femeile sunt bune numai ca sa va
puna dumneavoastra prisnite. La urma urmei, ce ati vrea sa-i opuneti lui Don Juan? O casnicie searbada,

in care femeia doarme singura chiar cand doarme alaturi de sotul ei? Cel putin Don Juan lasa in urma lui
o dara de fericire. Si are destul bun-simt pentru a pleca totdeauna inainte de a ajunge plicticos."
"20.
Iertati-ma ca trec de la o idee la alta cu prea mare usurinta si ca din pricina asta pledoaria mea risca sa va
para dezordonata. Uneori, ma simt, credeti-ma, ingrozitor de obosita de lungul razboi care a fost viata
mea. Caci Dumnezeu a vrut sa nu primesc nimic pe gratis. Am platit si cat nu era cazul, fiindca s-a
intamplat sa ma numar printre femeile care fac greseala sa ia dragostea prea in serios . Mi-ar fi placut
grozav sa pot trece prin viata urcata pe tocuri inalte, ironica si superficiala. Din pacate, n-a fost sa fie.
Dar sa nu va plictisesc cu amanunte inutile. Mai bine sa ma intorc la obiectiile pe care i le aduce lui Don
Juan acest tribunal, alcatuit - se putea altfel? - exclusiv din barbati.
Primul repros pe care i-l faceti e ca nu trece dincolo de dorinta, ca nu e in stare, adica, de o pasiune
autentica. Ziceti ca a ratat calitatea prin cantitate, ca rateaza iubirea adevarata deoarece nu e capabil sa se
opreasca la o singura cucerire. Alearga, continuu, din femeie in femeie, cu bagajele mereu facute. E ziceti dumneavoastra - un fel de nomad. In aceste conditii, mai ziceti dumneavoastra ca fiecare pasiune a
lui nu valoreaza mai mult decat un foc de paie. Si daca alearga, eventual, dupa o mare dragoste, n-o
intalneste deoarece e mereu nerabdator sa plece.
Alt repros pe care i-l faceti e legat de aceasta infidelitate. Aici comiteti o mare greseala, domnilor,
dovedind ca nu sunteti consecventi in judecata dumneavoastra. Admiteti, va intreb, ca numai iubirile pot
fi tradate? Ca dorintele esueaza singure in implinirea lor? Mi se pare firesc sa admiteti, dar daca asa stau
lucrurile, e de la sine inteles, domnilor, ca Don Juan n-are ce trada. El nu reneaga decat o dorinta care deja
a murit in satisfacerea ei.
E adevarat ca Don Juan nu pierde niciun prilej pentru a se lauda ca e infidel. Dar in felul acesta el ascunde
ca-i lipsesc credinta si pasiunea, singurele care i-ar da forta unui sentiment durabil. Se lauda cu o
infidelitate care e, cum stiti din propria dumneavoastra experienta, foarte comoda. Oricine o poate
practica. E la indemana oricarui barbat. Nu trebuie sa fie neaparat o canalie sau un porc ca sa fie infidel.
Asa ceva e mai pe masura barbatilor fiindca e mai simplu decat sa se aseze temeinic langa o femeie. Pe
scurt, domnilor. N-am venit aici pentru a va convinge ca Don Juan este un inger. Dar chiar nu v-a trecut
prin minte ca el zambeste batjocoritor cand e invinuit ca-si ia mereu talpasita? Ce lauda mai mare puteti
sa-i aduceti pentru a nu se observa ca infidelitatile lui sunt datorate unui deficit sufletesc?! I-ati reprosat,
domnilor, numarul iubirilor, in loc sa-i reprosati incapacitatea de a iubi.
21.
Am auzit si teoria ca Don Juan ar fi un fals afemeiat. El lasa impresia ca poate suci mintile oricarei femei,
dar, de fapt, sub aceasta masca s-ar ascunde un misogin.
Ce este un misogin, domnilor? Un "misogin", zic dictionarele, e un barbat care detesta femeile. Si nu
cumva, se intreaba unii, Don Juan alearga din femeie in femeie pentru ca n-are niciun respect pentru
victimele lui? Fiecare plecare a lui ar fi o dovada de dispret. "Super-amantul", cum e socotit Don Juan, isi
arata, conform teoriei de care vorbesc, totala lipsa de consideratie pentru niste cuceriri pe care le poate
obtine cu maxima usurinta. Vraja ametitoare a dorintei se transforma, prin succesele sale, intr-o nesfarsita
platitudine. Dragostea devine simpla si banala numaratoare, lipsita de orice taina.
Sincera sa fiu, domnilor, nu stiu daca e ceva real in aceste carteli. Inclin sa cred ca ele s-au nascut dintr-o
prea mare invidie sau dintr-o prea mare rautate. Nici eu nu-l pot vedea pe Don Juan intr-o postura de
rentier al amintirilor, cum era Casanova la batranete, dar nu-mi e strain faptul ca unii barbati au motive
puternice sa-i poarte pica, mai ales cand vor sa pozeze in burghezi cumsecade, grijulii cu reputatia lor, sau
fac pe puritanii.
22.
Onorati domni, v-ati pus vreodata problema ce a asigurat, vreme de secole, cinci, daca tin eu minte bine,
celebritatea oracolului de la Delfi? Faima acestui oracol s-a bazat pe ambiguitatea prezicerilor. Dupa ce
Pythia bolborosea, in delir, vorbe fara sir, preotii lui Apollo ii talmaceau bolboroselile in hexametri. Si o

faceau in asa fel incat orice s-ar fi intamplat dupa aceea se potrivea cu profetia. Ei bine, domnilor,
celebritatea lui Don Juan s-a intemeiat tot pe ambiguitate. Pe care a intretinut-o si el, e adevarat. Amintitiva cu cata nerusinare se lauda: "Nu se va putea spune, orice s-ar intampla, ca eu sunt capabil sa ma
caiesc". Si amintiti-va cate scandaluri a provocat. Nu s-a sfiit nici sa forteze incuietoarea unei manastiri ca
sa ajunga in patul unei calugarite care ii placea. Dar mai amintiti-va ceva: ca franciscanii s-au gandit sa-l
asasineze, pentru a raspandi apoi zvonul ca pacatele i-au adus o pedeapsa cereasca. Asta arata, domnilor,
ca faima de seducator a lui Don Juan se datoreaza in primul rand adversarilor sai! Ponegrindu-l, ei i-au
sporit gloria. Ce ironie, la urma urmei, domnilor! Barbatii lipsiti de noroc in dragoste si incornoratii i-au
asigurat nemurirea celui pe care dumneavoastra il socotiti un escroc.
Dar m-a pufnit, realmente, rasul, va marturisesc, cand m-am lamurit de ce il invidiaza multi barbati pe
Don Juan; fiindca a fost atat de iubit de femei! Cred ca gogomanie mai mare nu putea veni din tagma pe
care o reprezinta acest onorat tribunal. Barbatii care au pus-o in circulatie confunda, domnilor, iubirea si
jnul! Transforma legenda lui Don Juan intr-un bordel cu scari de matase, cu perdele tremurande si cu
1.003 femei care asteapta acelasi client, pandind momentul in care il vor auzi fluierand si isi va scoate, in
usa, palaria cu pene. Iertati-ma, acei barbati au transformat un mit in pornografie. Si ma mir ca inca nu lau pus pe Don Juan pe coperta unei reviste deochiate ca sa stie femeile pe cine asteapta, iar barbatii sa stie
de cine trebuie sa-si fereasca sotiile si amantele.
Spuneti-mi, ce rost are sa-l invidiati pe Don Juan? Orice barbat care-l invidiaza are, dupa parerea mea,
chiar daca nu recunoaste, o mentalitate de bordel. Nu vede din misterul dragostei decat un pat. Si nu-i
trece prin minte un adevar elementar. Ca n-a existat un seducator mai putin iubit! Si, credeti-ma, nu ma
joc cu vorbele. Fac un rationament care mi se pare evident. Niciuna din cele 1.003 femei pe care le-a
sedus Don Juan n-a avut timp sa se indragosteasca de el. Niciuna nu l-a iubit in realitate. Patul face parte
din dragoste, domnilor, nu voi fi ipocrita sa tagaduiesc asta. Daca nu sunt niste sfinte, femeile care
dispretuiesc jnul sunt demne de compatimit. Dar patul e doar o implinire a dragostei. Sau, poate, o
bucurie in plus. Sigur nu inseamna dragoste. Dragostea adevarata cere mai mult.
Asa ca, daca vreti sa aflati ce cred femeile despre dragoste, nu intrebati pe cele 1.003 victime ale lui Don
Juan. Ele va pot povesti numai despre betia simturilor. Intrebati-ma pe mine.
23.
Am crezut totdeauna, domnilor, ca e mult mai usor sa spui adevarul decat sa minti. Pentru ca numai
minciuna trebuie nascocita. Adevarul nu cere decat sa-l recunosti. Voi recunoaste, deci, ca l-am intalnit pe
Greg in cel mai banal mod cu putinta. Eram la mare , in vacanta, si, intr-o zi, la amiaza, pe o caldura
inabusitoare, am intrat intr-o cofetarie sa beau un suc rece. A venit si s-a asezat pe scaunul din fata mea,
intrebandu-ma cu aerul cel mai familiar din lume : "Pot sa stau si eu?". Mi-a fost jena sa-i atrag atentia ca,
din intamplare, cofetaria era goala si am mormait un "da" cam enervat. Ma supara si faptul ca-mi zambea
intr-un fel care mi se parea usor stupid, fiindca eram, totusi, o necunoscuta. Dar m-am straduit sa raman
politicoasa. Avea cu el un zodiac si, dupa ce a comandat o prajitura, a vrut sa stie in ce zodie m-am
nascut. Am impresia ca prima noastra discutie s-a invartit in jurul stelelor. Mi-a zis, razand, ca felul lui de
a cauta fericirea era sa umble cu capul in nori. "Nu-mi place sa ma aflu prea aproape de pa-mant", a
adaugat vesel, dar in tonul lui era ceva care m-a facut sa devin atenta. Am vrut sa aflu cu ce se ocupa si
am fost surprinsa de raspunsul lui categoric: "Cu nimic". Isi bate joc de mine, m-am gandit, si am tacut.
Probabil fiindca s-a simtit obligat sa dea o explicatie, a continuat pe acelasi ton: "Nu sunt destul de
puternic pentru a realiza ceva important sau sunt prea lenes". Privindu-si mainile (m-am lamurit mai
tarziu de ce), mi-a zis ca era mandru de esecurile lui si mi-a facut o intreaga teorie a cauzelor pierdute. Pe
usa cofetariei era prins cu o pioneza un afis patat de muste care facea reclama unui bar de noapte. Fara sai pese ca abia ne cunoscuseram si ca nu stiam nimic unul despre celalalt, m-a invitat sa merg cu el,
noaptea, la bar, sa dansam. O clipa, am fost tentata sa accept. Imi placuse dezinvoltura cu care imi facuse
invitatia si as fi vrut sa par lipsita de prejudecati. Am refuzat insa si, pretextand ca aveam o intalnire la
care intarziasem, m-am ridicat si am plecat. A doua zi, cam tot pe la ora pranzului, am intrat intr-o
librarie. Deodata, a aparut in spatele meu si mi-a soptit la ureche: "Ce cauti aici?". Am ras. "Cum ce caut?

Ma crezi atat de inculta, incat te surprinde ca ma vezi cu o carte in mana?" De data asta am acceptat
invitatia sa mergem seara la bar. Barbatul incepuse sa ma intrige. L-am intrebat: "Cum te cheama?".
"Greg", a zis el. "Greg? Ce nume e asta?" A zis ca-mi va explica mai tarziu. Am dansat pana spre miezul
noptii. Apoi m-a condus la hotel. Pe drum, mi-a marturisit ca era pictor.
A doua zi, mi-a daruit un flacon de parfum verde, scump, si un sal de matase chinezeasca pe care mi l-a
infasurat in jurul gatului. Venise si cu un sfesnic mic de bronz in care a fixat o lumanare alba pe care a
aprins-o. A intins mana spre flacara si a jurat ca ma iubea. "Ma crezi?", a zis. "Nu", i-am raspuns eu.
"Cum sa-ti dovedesc?" Vorbea foarte serios. Mi-a povestit ca Van Gogh a cerut unei femei s-o poata vedea
doar atat timp cat va reusi sa tina mana in flacara unei lumanari. Am incercat, dupa aceea, sa discut cu el
despre pictura, dar mi-a zis ceva care m-a uluit: "Talent au multi. Ce conteaza unul in plus sau in minus?
In arta se face greu diferenta dintre talent si nulitate. Doar geniile reusesc sa se impuna. Si nu sunt un
geniu. Asa ca nu voi mai pune mana pe penel. N-am mintit cand ti-am zis ca nu sunt destul de dotat
pentru a realiza ceva important". Ceva din tonul lui m-a emotionat. Mie, domnilor, nu mi-a dat Dumnezeu
niciun talent special . Dar as fi putut sa ma daruiesc cu toata abnegatia unui barbat care ar fi avut o nevoie
reala de mine. As fi facut-o fara sa ezit. Seara, ne-am dus din nou sa dansam. Pe la miezul noptii, Greg a
avut ideea sa mergem pe plaja. Tin minte ca era o luna pe jumatate neagra si ca dinspre mare venea un
miros de alge putrezite. Ma imbracasem in seara aceea cu o rochie visinie, cu maneci falnice, dar nu mam ferit sa ma trantesc cu ea pe nisip alaturi de Greg. Ne-am iubit langa valurile argintate de luna care
fosneau. Intr-un tarziu, a aparut din intuneric, pe mare, o salupa care a aprins farurile si a trebuit sa
plecam. Mi-a parut rau fiindca noaptea aceea era dureros de frumoasa. Poate si din pricina ca nisipul
pastrase caldura din timpul zilei. La hotel, inainte de a ne desparti, i-am cerut sa-mi promita ca, dupa ce
vom pleca de la mare, imi va arata tablourile lui si ma va lasa sa-i spun ce cred eu despre ele. "Am de
gand sa le dau foc", mi-a zis. "Dar numai dupa ce le vad si eu", i-am spus imbratisandu-l. Doamne, ce
fericita am fost in acea noapte! Parca iesisem din timp. Melodia pe care dansasem imi staruia in minte si
cand am ramas singura. Venea, parca, dintr-un vis.
Un vis din care m-am trezit a doua zi, cand m-am convins ca Greg a disparut. Restul zilelor de vacanta au
fost o asteptare zadarnica. M-am dus de sute de ori, cred, la cofetaria unde il intalnisem, la librarie, la
barul de noapte, pe plaja, degeaba. Si, astfel, vacanta s-a terminat. In vara urmatoare, am mers la mare cu
alt barbat. Mi-am zis ca nu conta cu cine priveam valurile. Important era sa nu fiu singura. Mi-am dat
seama insa, din prima zi, ca imi facusem o socoteala gresita. Cu un barbat care nu ma atragea deloc ma
simteam si mai singura in acel loc unde fusesem fericita.
De atunci n-am mai fost niciodata la mare. Dar amintirea acelei nopti cu miros de alge putrede si cu
fosnet de valuri obosite valoreaza, pentru mine, mai mult decat o casnicie presarata de certuri. Din pacate,
domnilor, barbatii se lamuresc adeseori prea tarziu ca au stat in fata unor usi deschise, intrebandu-se pe
unde sa intre.
24.
Multe din cate va spun eu le-ati mai auzit, probabil, de la iubitele si consoartele dumneavoastra, domnilor.
Dar nu le-ati luat in serios. Din vanitate ori din alte motive, v-ati zis ca parerile noastre nu conteaza. De
aceea mi-as ingadui sa va avertizez ca vorbele pe care le voi cita acum nu sunt ale unei femei. Sunt ale
unui barbat. Se chema Aristotel si a zis: "Avem datoria sa fim fericiti". Ati retinut? N-a spus "dreptul". A
zis ca avem "datoria sa fim fericiti". Or, ce inseamna asta? Inseamna, domnilor, ca toate ocarile cu care lati coplesit pe Don Juan pornesc de la o premisa gresita. Dumneavoastra faceti statistica femeilor inselate
de Don Juan, uitand ca infidelitatea tine de destinul lui. In clipa in care el s-ar hotari sa fie credincios unei
femei, s-o duca la altar si sa intemeieze o familie, ar inceta sa mai fie amantul tuturor femeilor.
Nenumaratele femei care-l asteapta, care-l viseaza ar trebui sa se resemneze cu viata anosta pe care le-o
ofera alti barbati. Va dati seama cate visuri s-ar spulbera, cate femei n-ar mai avea ce sa astepte?
Probabil nu va dati seama. De aceea insistati sa vedeti in Don Juan un simplu desfranat. Onorati domni,
va reamintesc ca Don Juan e un mit! Si ma intreb daca acest tribunal isi poate ingadui sa judece un mit.

25.
Da-ti-mi voie sa va semnalez acum alta banalitate. Don Juan e singurul seducator care a patruns in
mitologia dragostei cum a patruns Napoleon in istorie: lipsit de pudoare si fara sa se impiedice in
prejudecati. Ceilalti seducatori au disparut in cronici sau in uitare. Si chiar celebrul Casanova a ramas pe
dinafara miturilor. V-ati intrebat, cumva, inainte de a incepe acest proces ce anume explica faptul ca Don
Juan a devenit un mit? Dupa logica barbatilor, orice barbat care invaluie in vorbe dulci dorinta de a face
jn cu o femeie si reuseste sa seduca un numar important de victime se poate socoti un Don Juan. Ei bine,
va inselati. Casanova e, daca vreti, o legenda. N-a reusit sa ajunga insa un mit, desi a sedus, poate, tot
atatea femei ca Don Juan, daca luam in serios ce flecareste in memoriile sale. Nefiind un mit, eu, una, mil pot reprezenta pe Casanova, fara dificultate, batran si bolnav de podagra, stand in biblioteca si
depanandu-si amintirile. Pe Don Juan, nu.
De fapt, dintre toate sfarsiturile care i-au fost atribuite lui Don Juan unul singur mi se pare imposibil. Mi-l
pot imagina ucis intr-un duel sau prins intr-o ambuscada, lovit de trasnet sau doborat de mania
Comandorului. Daca tineti sa-l vedeti ingropat intr-o manastire, pot admite si asta, cu conditia ca
manastirea sa fie una de maici. Dar pentru nimic in lume nu mi-l pot imagina, ca pe Casanova, batran si
scriindu-si memoriile. Asa ceva ar fi impotriva adevarului ca miturile nu imbatranesc. Ele mor si dispar,
cand mor si dispar, fara sa capete riduri. Agonia lor, oricat de lunga, are loc in afara varstelor. Un Don
Juan acrit de viata, cu pungi sub ochi, cu degetele intepenite de artrita, decazut si cam ridicol, cum l-ar
vrea adversarii sai cei mai inversunati pentru a-i compromite si faima, ar fi mai rau decat un mit degradat.
Ar fi o farsa penibila. Cei care l-ar sui intr-o asemenea stare pe scena, spre satisfactia rautacioasa a
barbatilor lipsiti de noroc in dragoste si, poate, a catorva fete batrane, n-ar face decat sa substituie, unui
mit, un strigoi. "Iata pe cine ati iubit, de cine v-ati lasat amagite", ar jubila inamicii lui Don Juan,
aratandu-l victimelor sale. Dar aceasta gluma proasta, domnilor, i-ar saraci si pe cei care, din invidie, din
razbunare, ar saluta-o in primul moment. Tot ce ar putea demonstra ea este ca pana si iubirea e
vremelnica.
26.
Ganditi-va, domnilor, la ce ziceau gnosticii. Ca singurul mod de a scapa de pacat e sa-l comiti, pentru a te
debarasa de el. Oare nu asta face si Don Juan? Ceea ce epicureenii voiau sa obtina prin virtute el vrea sa
obtina prin viciu.
Veti zice: pai, asta face si Casanova! Din nou va inselati. Caci dincolo de patul in care Casanova isi
traieste aventurile jnuale nu exista niciun mister. Ati auzit vreodata vorbindu-se despre setea de absolut a
lui Casanova? Sau spunandu-se ca nerusinarile lui au sfidat Cerul? Nu intamplator, domnilor, sfarsitul lui
Casanova n-a starnit ipoteze de genul celor care au circulat pe seama lui Don Juan. Si insist asupra acestui
fapt pentru a va determina sa remarcati diferenta dintre o legenda si un mit. Unica pedeapsa care i se
cuvenea lui Casanova e aceea rezervata de soarta: sa imbatraneasca singur, cu o celebritate mancata de
molii, si sa-si aduca aminte. Batranetea si memoria sunt mai necrutatoare decat orice tribunal, oricat de
linistit ar fi cel care vorbeste despre trecut. Ele sunt aproape infernul. Pentru Don Juan se impunea insa,
dupa cum v-am rugat sa observati, un sfarsit care sa nu-i permita sa ajunga la batranete. Sau sa ne ascunda
chipul lui daca, totusi, a apucat sa imbatraneasca. El moare la timp sau se calugareste la timp, inainte de a
avea trecut. Si oare e vina lui ca nimic nu dureaza pe lume? Va spune asta, domnilor, cineva care are
multe cicatrici in memorie. Si care si-a inchipuit ca viata inseamna mai mult decat un pat care sa tina loc
de visuri. De felul meu sunt foarte toleranta. Femeia e libera sa-si astepte barbatul impletind ciorapi ori sa
se lase pacalita de un fustangiu care o minte ca vine de la o reuniune anuntata in ultimul moment: eu am
gandit altfel. Ca te poti purta cu barbatii cum te porti cu bibelourile. Le asezi unde-ti place si, daca-ti
scapa din maini unul, arunci cioburile la gunoi. Numai ca m-a costat asta."
"27.
Uneori, domnilor, ma apuca o mare sila cand ma gandesc ce porci sunt barbatii. Imi e sila si de dorintele
care nu vor sa moara in mine. Cum vine seara, iau un somnifer si incerc sa ma culc. Daca nu adorm, mai
iau unul. A doua zi ma trezesc cu gura cleioasa si cu o senzatie de greata. Ma scol, imi fac toaleta, pe

urma ma asez in fotoliu. Unde sa ma duc? La slujba am renuntat in cele din urma. Ma enervau colegii. Se
simteau obligati sa se intereseze cum imi omoram timpul dupa ce plecam de la serviciu . De fapt, voiau sa
vada daca m-am consolat. Cei mai multi nu se gandeau decat sa se culce cu mine, de parca asta pierdusem
eu, un amant. Barbatii, domnilor, sunt in stare sa degradeze si patul, nu numai un sentiment. Mint, fac pe
sentimentalii, pana isi ating scopul.
Iertati-ma ca va vorbesc pe sleau. Sunt prea obosita pentru a-mi cauta cuvintele sau ca sa ma prefac.
Scuzati-ma si pentru faptul ca va silesc sa ascultati niste lucruri care ma privesc doar pe mine. Dar numai
asa veti intelege de ce am avut curajul sa vin in fata acestui onorat tribunal. Am vrut sa va ajut sa va dati
seama ce greseala faceti. Il socotiti pe bietul Don Juan un nelegiuit, un ticalos, in loc sa va ganditi ca o
femeie plictisita e, poate, si mai vulnerabila decat una nefericita. Va spune asta o femeie care, oricat s-ar
stradui, nu poate accepta linistita explicatia din Biblie: celui care are i se va mai da, iar celui care n-are i
se va lua si ce are.
28.
V-am spus ca in noaptea in care am facut dragoste cu Greg, pe plaja, langa mare , luna era pe jumatate
neagra. Atunci n-am dat importanta acestui detaliu. Nu mi-a trecut prin minte ca era un semn rau. Eram
prea fericita ca sa am presimtiri proaste. Inainte de a ne lumina, cu farurile, salupa aparuta pe mare , i-am
aratat lui Greg acea luna pe jumatate neagra si am ras: "Vezi? E complice cu noi". Tot atunci Greg mi-a
facut o teorie careia, de asemenea, nu i-am dat importanta . A tinut sa-mi demonstreze ca numai barbatii
inteligenti se pricep sa fie, cu adevarat, superficiali. Ceilalti se dau in vant sa para profunzi. Toti prostii
sunt profunzi, a zis el razand. Seamana cu cartitele. Vor sa-si sape galerii numai in adancime, temandu-se
sa iasa la suprafata, fiindca in plina lumina prostia se vede. In schimb, superficialitatea e un mare risc.
Pentru a fi mereu superficial trebuie sa fii mereu proaspat.
Ei bine, domnilor, pe noi, femeile, faima lui Don Juan ne-a ajutat de mult sa intelegem ca el tradeaza la
fel de usor cum cucereste. Spre deosebire de dumneavoastra, noi stim exact cat valoreaza juramintele lui.
Nu ne-am simtit tradate decat atunci cand le-am luat prea in serios .
29.
In prima noapte dupa disparitia lui Greg, m-am visat intr-o casa frumoasa, inconjurata, spre nord, de un
desert, iar spre miazazi de o padure de platani. Platanii n-aveau scoarta. Erau acoperiti cu un fel de mal
uscat, care-i facea sa semene cu bivolii iesiti la soare dupa ce s-au balacit prin balti. Si, n-o sa ma credeti,
cand am ridicat privirea, pe cer ratacea ca o stafie o luna pe jumatate neagra. In vis, ea mi se parea
minunata. Parca nu mai aveam nici varsta, nici amintiri. Dinspre desert venea miros de zapada, iar
fosnetul platanilor semana cu fosnetul pe care-l fac, la mare, valurile noaptea. Dar, brusc, am simtit ca mi
se va intampla ceva rau. Si m-am trezit, avand sufletul greu ca un bolovan. Am mai inghitit un somnifer
pentru a readormi.
M-am visat, apoi, pe o plaja necunoscuta, langa o mare pe care n-o vedeam din pricina intunericului,
alaturi de Greg. Stiam amandoi ca era ultima noapte pe care o petreceam impreuna. Nu cunosteam nici eu,
nici el de ce trebuia sa ne despartim, dar eram convinsi ca nu statea in puterea noastra sa schimbam acea
decizie care nu ne apartinea. Nu ne ramanea decat sa ne supunem, oricat ne-am fi opus. Eu m-am sculat
prima de pe nisip. Simteam ca, daca nu ma grabeam, as fi izbucnit in plans. I-am intins mana lui Greg, in
semn de ramas bun. El a ramas nemiscat. Parca dormea, in continuare. Asta a fost ultima imagine din vis.
30.
Ma straduiam sa-l uit, sa-l sterg din mintea mea. La urma urmei, ma mintise... Dar, oare, aceasta este
viata, o frumoasa minciuna pe care o luam in serios? Imi aminteam cum tinuse mana in flacara unei
lumanari si-mi jurase ca ma iubea. "Ma crezi?, ma intrebase. "Nu te cred", i-am raspuns, dar, de fapt, imi
placuse sa-l cred, domnilor. Si adevarul e ca trebuie sa depinzi mereu de ceva, de o speranta, de o iluzie,
chiar si de o tristete. Asa e lumea construita. Nu e de ajuns sa visezi. Mai trebuie sa nu vina cineva care sa
te faca sa vrei sa procedezi ca Ana Karenina: s-o pornesti spre prima cale ferata, asteptand sa soseasca un

tren.
31.
Poate ca femeile gresesc, domnilor, oferindu-le barbatilor mai mult decat pot ei sa primeasca. Ar fi mai
bine, probabil, sa le oferim doar jumatate, ca sa-i obligam sa cucereasca ei cealalta jumatate.
In ceea ce ma priveste, am fost destul de proasta pentru a crede in minuni. Cand eram eleva, ma
emotionau povestile de dragoste pe care le aflam din carti sau filme. Ma emotionau la fel de mult ca
noptile de vara in care nu puteam dormi din pricina mirosurilor. Mai tarziu, m-am lamurit ca barbatii te
tradeaza la primul colt de strada, daca au ocazia. La ce mi-a folosit ca am avut idealuri? Idealismul nu
valoreaza doi bani, dupa parerea mea, daca n-ai si putin noroc.
Cel putin, Don Juan nu e un ipocrit. El nu vine cu o lumanare, ca sa intinda degetele in flacara pentru a-ti
jura dragoste vesnica. Nu promite decat o partida de jn. Dupa care pleaca asa cum a venit. La el totul se
petrece pe fata, de ce l-ar detesta, asadar, femeile? Detestam barbatii care ne fac sa nu ne mai putem
apropia de alt barbat! Barbatii care ne cred niste visatoare proaste, daca nu suntem curve. Sau care ne
considera bune doar ca sa fim servitoarele lor.
O sa-mi spuneti ca si Don Juan nu cunoaste din dragoste decat dorinta. Ca sentimentele nu-i spun nimic.
Si n-o sa va contrazic, domnilor. Asa este. Dar macar Don Juan recunoaste ceea ce dumneavoastra nu
vreti in ruptul capului sa admiteti. Ca nu e cazul sa ne facem visuri in legatura cu fidelitatea lui. Nu veti
gasi nicio femeie care sa va spuna ca minciunile lui Don Juan pot fi comparate cu sforaitul barbatilor care
isi amintesc ca existam doar cand intind mana spre noi.
32.
Si as vrea sa va mai spun ceva, onorati domni. Aflati ca o femeie adevarata e o fiinta curioasa. Nu-i place
sa fie sclava decat daca isi leaga singura lanturile. Cand altcineva vrea s-o lege cu de-a sila, se revolta,
sufera sau se ofileste. Ea nu se poate simti fericita in robie decat daca a vrut. Eu nici batuta cu biciul n-as
fi stat langa un barbat care nu mi-ar fi trezit niciun interes. Si nu e nevoie, sper, sa va spun eu ca sunt
destui barbati care dorm singuri chiar langa o femeie. "Cum v-ati descurca voi, barbatii, fara noi,
femeile?, l-am intrebat pe Greg. Probabil v-ati spinteca intre voi". Greg a ras. "Dar ce, toti barbatii sunt
barbati?"
Poate aici ar trebui cautate si motivele acestui proces! Fiindca nu va pot banui, domnilor, ca din pricini de
moralitate va este profund antipatic Don Juan. Ma indoiesc ca, in afara de sfinti si de impotenti, barbatii
iau in serios porunca din Biblie care zice: "Sa nu preacurvesti!". Ceea ce va enerveaza pe dumneavoastra
este faptul ca noi, femeile, vrem mai mult decat o minciuna searbada sau barbati care, venind de la
amante, se prefac ca-i doare capul. Saracii de ei, au migrene! Nu-i usor sa se imparta intre patul oficial si
alte paturi, pana ce femeile care-i suporta simt nevoia, intr-o zi, sa le dea cu cratitele in cap.
Va imaginati, cumva, ca ne-a impresionat compasiunea pe care ati aratat-o femeilor seduse si abandonate
de Don Juan? Aflati ca nu ne-a impresionat deloc. Ne-am dat seama ca aceasta compasiune era si ea un
mijloc de a va exprima enervarea impotriva desfranatului - cum ii ziceti dumneavoastra - care aprinde
imaginatia femeilor.
Cu siguranta, domnilor, multi barbati au respirat usurati cand au auzit ca Don Juan s-ar fi retras intr-o
manastire. In sfarsit, el nu le mai facea concurenta, iar sotiile si fiicele lor nu mai erau in pericol. Nu mai
trebuia nici sa-si suspecteze amantele. Si ce razbunare placuta, sa-l stie pe nelegiuit bolborosind
rugaciuni! Ma mir, domnilor, ca nu s-a gasit niciun autor dramatic care sa-l urce pe scena pe Don Juan
imbracat in rasa calugareasca. S-ar fi simtit razbunati toti sotii incornorati si logodnicii carora Don Juan
le-a ademenit logodnicele, uneori chiar in ajunul zilei cand trebuia sa mearga la altar. Ar fi fost, pentru
barbati, un prilej minunat de a azvarli cu pietre pe scena.
Dar ma gandesc ca si mai interesant ar fi un spectacol in care sa apara un Don Juan batran, un ramolit care
uita unde si-a pus ochelarii. Un asemenea spectacol ar fi compromis pentru totdeauna legenda. Nu mai era
nevoie de acest proces, care, oricum, pot sa va asigur, va avea un efect invers decat cel scontat de
dumneavoastra. Fiindca nu femeile pe care Don Juan le-a sedus i-au creat celui pe care-l judecati acum

faima de care se bucura de atatea secole. Aceasta faima i-au creat-o barbatii care au debitat rautati pe
seama lui.
33.
Va dau ca exemplu una singura dintre aceste rautati. Don Juan ar fi, s-a zis, un "maniac jnual ". Va
aduceti aminte, sper, expresia. Ei bine, domnilor, inainte de a lua o hotarare, n-ar strica sa va amintiti ca
jnul vine direct din Paradis. Nu e deloc sigur ca Adam si Eva s-au iubit unul pe altul. Ceea ce se stie cu
certitudine , deoarece nimeni nu neaga pacatul originar, e ca Adam si Eva "au facut jn ", cum e la moda
sa se zica azi. Si trebuie sa admiteti ca lumea, cum a conceput-o Dumnezeu, avea un singur cusur. Ea nu
se perpetua decat cu riscul izgonirii din Paradis. Daca ramanea virtuoasa, ar fi fost condamnata la pieire.
Pacatul originar a corectat, de fapt, un defect al Creatiei.
Dar, bineinteles, pudoarea nu va permite sa luati in seama asemenea argumente. Si, mai ales, nu va
permite ipocrizia, fara de care barbatii ar avea mari dificultati. Vreti sa va spun, cu deplina sinceritate, ce
mi-a adus mie viata? Gandurile mele din clipa aceasta sunt, parca, de dincolo de mine. Seamana cu niste
frunze uscate, rasucite de vant si udate de ploaie, care inca n-au fost maturate. In secret, domnilor, multe
femei, mai ales dupa cateva deceptii, sunt macinate de teama ca vor esua ca femei. Sau, cel putin, asa cred
eu. Lipsa dragostei e, pentru noi, principala forma de ratare. Dumneavoastra vreti cariera, glorie, bani.
Noi vrem dragoste. In fond , de ce va mirati ca Don Juan a intrat in conflict cu Cerul? Era normal sa se
intample asa. Eu, una, inteleg de ce, intrebat unde se poate obtine mantuirea, Iisus raspunde intr-o
evanghelie: "Oriunde nu exista femeie". Dar puneti-i in fata lui Don Juan acest raspuns, daca vreti sa
vedeti un pacatos caruia mantuirea i se pare un cosmar.
34.
Uneori, ma intreb cum a trecut viata pe langa mine. Probabil, numai femeile care au dorit ceva foarte mult
si s-au trezit singure ma pot intelege. Intr-o noapte, cand am iesit pe balcon, am crezut ca visam. Luna
arata intocmai ca atunci cand m-am iubit cu Greg pe plaja. Nu-mi venea sa cred. Trecusem, parca, dincolo
de realitate, intr-o lume mai buna sau, in orice caz, mai putin rea. Luna tocmai iesise din nori. Era
nesigura si tulbure. M-am gandit sa ma imbrac si sa cobor, dar mi-a fost teama ca, pana voi ajunge afara,
luna va intra in nori.
Era vara, iar stelele pareau coborate foarte jos. Aproape ca le puteam atinge cu mana. De undeva venea
miros de iarba descompusa de caldura. Nu-mi doream nimic decat sa nu dispara in nori luna aceea pe
jumatate neagra care-mi amintea de mare fara s-o mai urasc. In loc de amintiri, nu mai erau in mine decat
cicatricele amintirilor. Dar n-a trecut mult si luna s-a ascuns in nori, lasand in urma o dara laptoasa. M-am
intors in casa si am incercat sa ma culc. Ma gandeam: ce pacat ca nu m-am scaldat niciodata in mare intro noapte cu luna. Mi-am imaginat cum ar fi fost. Pe urma, fiindca n-am reusit sa adorm, am iesit din nou
pe balcon. Am vazut cazand o stea. O fi fost steaua mea?, mi-am zis. Curand dupa aceea, luna a reaparut.
Acum era vinetie si trista. Nehotarata, ca mine. Imi treceau prin cap tot felul de bazaconii. Oare
Dumnezeu o fi fost vreodata nefericit?, m-am intrebat. Cunoaste ce simt unele dintre creaturile sale? Sau
e surprins cand ne vede plangand?
Va rog sa nu va mirati ca, uneori, am tentatia sa ma persiflez singura. Va asigur ca nu e o dovada de
neseriozitate. Am ajuns la concluzia ca ironia e remediul cel mai potrivit impotriva nefericirii. Oare
clovnii nu rad ca sa-si ascunda tristetea? In noaptea aceea, realitatea se golise, parca, de orice inteles.
Doar amintirile mai insemnau ceva. Si faptul ca luna avea o mare pata in centru. Ma uitam la ea si ma
intrebam ce putea sa insemne. Trecusem un fel de Rubicon.
35.
N-as vrea sa va plictisesc cu lucruri care, sunt sigura, nu va intereseaza. Dar, ca sa intelegeti punctul meu
de vedere despre Don Juan - caci asta doriti sa aflati, nu? -, simt nevoia sa va dezvalui ce cred despre
barbati, in general.
Dumnezeu, domnilor, a lasat femeii libertatea de a alege daca vrea sa fie virtuoasa sau prefera sa fie, cum

va place dumneavoastra sa spuneti, "o curva". Eu, domnilor, n-am fost interesata sa aleg. N-am putut
dispretui nici dorinta, nici reversul ei. Si nici acum n-as vrea sa par o femeie jignita, care se razbuna
lovind in barbati. Ca sa va scutesc de orice dubiu, va declar ca le-am dispretuit totdeauna pe feministe,
convinsa ca ele nu fac decat sa incurajeze misoginismul si sa transforme "jnul" in politica. Eu n-am
simtit nevoia sa ma bat pentru drepturile femeilor. M-a interesat un singur drept, si acela doar in legatura
cu mine. Dreptul la dragoste. Sunt egoista, ce vreti?! Egoista pana in fundul sufletului. Dar nu mi-a placut
ca dragostea sa semene cu o perna veche.
Dupa disparitia lui Greg, mi-am zis la un moment dat: "De ce esti proasta? Balaceste-te putin in viata, asa
cum e, murdara si frumoasa. Daca n-o faci acum, cand esti inca tanara, cand s-o faci?". Numai ca n-a
mers. Pana si prietenilor le-am ascuns adevarul. Ma temeam sa nu par ridicola ca o femeiusca ofensata,
care s-a lasat pacalita de romantism. Ma saturasem si de mine insami. Scormoneam in mine ca intr-un
cufar vechi unde cauti ceva si nu stii ce cauti.
Intelegeti, oare, ce va reprosez? Traim, domnilor, intr-o lume in care viata fiecaruia depinde de altii.
Recunosc ca nimic din ceea ce mi s-a intamplat nu mi-a fost impus. Greg a fost insa ultima mea sansa de
a crede ca viata are un sens. Si va rog sa retineti. Intocmai ca Don Juan, el nu mi-a acordat decat o noapte
de dragoste. Dupa care a disparut. E adevarat, fara fluieratul obraznic al lui Don Juan care pe
dumneavoastra va scoate din sarite.
36.
V-am ascuns, totusi, ceva. Pentru a fi sincera pana la capat, va povestesc si acest episod, chiar daca n-are
legatura cu procesul.
Intr-o zi, am simtit o durere ascutita sub sanul stang. M-am speriat si m-am dus la doctor. El m-a consultat
si m-a trimis sa-mi fac niste analize. Dar, in loc sa pornesc spre laborator, m-am dus la gara, m-am suit in
tren si am plecat la mare. Trec peste amanuntele calatoriei, mai ales ca totul s-a petrecut ca intr-un vis.
Mi-am lasat poseta in camera, la hotel si m-am indreptat spre tarm. Care era pustiu, fiindca nu incepuse
inca sezonul. Marea avea o culoare care ezita intre verde si albastru, iar in larg batea in violet inchis.
Atinsesem, cred, partea cea mai de jos a oboselii, dar eram linistita.
Am trecut si pe langa o biserica. Era incuiata, n-am putut sa intru. Plecand mai departe, m-am gandit ca,
oricum, n-as fi stiut ce sa-l rog pe Dumnezeu. Ce sa-mi dea? Fericire? Dumnezeu nu face pe nimeni
fericit sau nefericit. Fericirea ti-o poate da numai un om. Liniste? Ce sa fac cu linistea? Linistea e
folositoare cand mai ai si ceva langa ea. Un punct de sprijin. Or, mie tocmai asta imi lipsea. In timp ce
mergeam, am simtit din nou o durere, ca un junghi, sub sanul stang. Ce idioata sunt, mi-am zis. In loc sami fac analizele si sa ma lamuresc cum stau cu sanatatea, ma pedepsisem venind la mare, cu toate ca
jurasem sa mi-o scot din minte.
Cred ca am umblat cateva ceasuri pe tarm, fara sa fiu atenta la ce era in jurul meu. Banuiesc ca, daca as fi
intalnit pe cineva care m-ar fi intrebat ce cautam, n-as fi stiut ce sa-i raspund. As fi luat-o la fuga, riscand
sa par o nebuna. Undeva am citit ca, pentru a intelege un lucru, trebuie sa incerci sa-l ignori. Daca te
incapatanezi sa te gandesti numai la el iti scapa. Ce prostii se pot scrie, uneori! Eu incercasem sa ma ignor
pe mine insami fugind la mare, dar mirosul intepator de alge imi amintea ca am fost vie candva!
Intr-un tarziu, m-am oprit sa ma odihnesc. Cerul era albastru, fara nicio scama de nor. M-am intins pe
fasia de nisip cea mai apropiata de mare si, in clipa aceea, am simtit ca nu mai eram datoare nimanui cu
nimic. M-am gandit ca mi-ar fi placut sa am undeva, pe acel tarm, o baraca. Sa ma scol dimi-neata auzind
marea, sa ies si sa merg pe nisip desculta, iar valurile sa stearga urmele in spatele meu. Sa traiesc printre
pietre cenusii si maracini infloriti, fara sa astept nimic. Imi ziceam ca e mai simplu sa traiesc fara amintiri.
Ai la dispozitie o viata goala pe care o umpli cum iti place.
Presupun ca am si atipit, dogorita de soarele dupa-amiezii. M-am revazut imbracata in prima mea rochie.
O rochie lunga, roz, cu dantela. Eram slaba, cu ochelari prea seriosi, iar aceasta accentua contrastul cu
rozul rochiei. Dar eram fericita. Sau, mai exact, credeam in fericire.
37.

Va vad nedumeriti. Va garantez, domnilor, ca sunt in toate mintile. V-am povestit despre strania mea
intoarcere la mare dintr-un singur motiv. Am vrut sa va rog sa reflectati, inainte de a da un verdict, la un
adevar cat se poate de banal. Uneori, domnilor, e nevoie de un motiv temeinic pentru a continua sa
traiesti. Daca nu-l gasesti, trebuie sa inventezi unul. Acum pricepeti de ce nimeni nu stie cum a sfarsit
Don Juan? Si ca singura certitudine e ca n-a apucat sa imbatraneasca? Tainele nu imbatranesc, domnilor.
Si lasati-le sa ramana ceea ce sunt: niste taine. Daca scormoniti prea mult prin legendele lui Don Juan, nu
veti gasi decat un pat oarecare. Credeti ca merita efortul? Orice femeie adevarata va va spune ceea ce
recunosc eu acum. Ca nu barbatii sunt de vina pentru dereglarile dragostei, ci sperantele pe care ni le-am
pus noi, femeile, in ei."