Afinul (nume tiinific Vaccinium myrtillus L.

, denumire popular: afin, afin de munte, afin negru, afene,

asine, coacz, merior de munte, pomuoar.).
Vaccinium myrtillus
Clasificare tiinific
Regn:
Plantae
ncrengtur: Magnoliophyta
Clas:
Magnoliopsida
Ordin:
Ericales
Familie:
Ericaceae
Gen:
Vaccinium
Specie:
V. myrtillus

Descrierea speciei
Este un subarbust (arbust mic), stufos, rmuros, cu tulpina de culoare verde, lung de circa 30-60 cm,
cu ramuri anguloase. Frunzele sunt scurt-peiolate, mici, ovale, denticulate (crestate pe margine), verzi pe
ambele fee. Florile sunt verzui roietice, albe sau roz cu petalele unite sub form de clopoel, dispuse cte
1-2 la axila (subioara) frunzelor. nflorete n lunile mai-iunie. Fructul este numit afin i reprezint o bac
de culoare albastru-nchis sau albastru-brumrie, de form rotund, cu diametrul de 0,5 - 0,6 cm, zemoas,
cu suc violaceu, cu gust plcut dulce acrior.
nmulire
Se poate nmuli prin nsmnare sau prin butai, obinui din ramurile laterale care se nrdcineaz
n turb cu amestec de nisip. Pentru aceasta trebuie asigurat o umiditate moderat i o temperatur de 18
25 C.
Arealul de rspndire
Crete n regiunile alpine pn la altitudinea de 2000-2500 m, mai ales pe versanii umbrii i umezi,
prin pduri de conifere, pajiti montane, pe stncrii i pe soluri silicoase.
Fructele afinului
Organe folosite n scopuri medicale
Frunzele i fructele - (Folia et fructus vaccini myrtilis).
Folium Myrtilli - frunza
Fructus Myrtilli - fructul
Recoltare
Momentul recoltrii: Frunzele, mpreun cu ramurile, se culeg n timpul verii pn n toamn, n
perioada mai-septembrie, dup care se usuc la umbr mpreun cu ramurile, n locuri bine aerisite. Fructele
se culeg n perioada de maturitate (cnd sunt bine coapte) n lunile iulie - septembrie, consumndu-se fie
uscate fie proaspete.
Moduri de recoltare
Pentru recoltarea afinelor se folosete un pieptene alctuit din srme de oel paralele, situate la
distana "D" ntre ele, fixate ntr-un mner, nclinate astfel nct afinele recoltate s se strng la baza
instrumentului (adica spre mner). Distana "D" este foarte important. Dac srmele sunt prea rare, afinele
vor cdea printre srme, dac srmele sunt prea dese, vor jumuli i frunze i ramuri, distrugnd tufa de afin.
Bineneles srmele sunt rotunjite la captul liber. Fructele se desprind de frunze prin scufundarea ntr-un vas
cu ap, se zvnt la soare i se aaz pe policioare de plas. Se depoziteaz n ncperi aerisite, fr praf,
nclzite, smochinndu-se. Se mut ulterior n pungi sau sculei de hrtie.
Principii active
Frunzele conin: tanin, arbutin, hidrochinon, mirtilin, neomirtilin.
Fructele conin: tanin, pectine, mirtilin, zaharuri, provitamina A, vitamina C, acizi organici (citric,
malic, oxalic, succinic, lactic).
Indicaii terapeutice
Frunzele i fructele de afin au proprieti astringente datorit taninului. Au activitate antibiotic,
modificnd favorabil flora patogen intestinal, i antidiareic. Se recomand n diabet (scade zahrul din

snge), gut, enterocolit (colit de fermentaie sau de putrefacie), parazitoze intestinale, infecii urinare,
uremie, ca antiseptic minor (este bacteriostatic) i diuretic precum i n reumatism, afeciunile dermatologice,
tulburrile circulatorii periferice, uretrite, somatite, eczeme, ulceraii cronice sngernde. Frunzele intr n
compoziia ceaiului dietetic. Afinele sunt folosite la obinerea afinatei, o butur alcoolic destul de apreciat,
sau la prjituri i alte dulciuri. Afinele au efecte antidiabetice, antitoxice intestinale, antiseptice, urinare,
vasoprotectoare capilare, protectoare contra radiatiilor ionizante. Datorita mirtilinei, care este considerata
insulina vegetala, atit frunzele, cit si fructele de afin au efecte hipoglicemiante. Afinele se folosesc in diabetul
zaharat, complicat cu afectiuni dermatologice (candidoze, prurigo diabetic, ulceratii trofice), in tulburari
circulatorii, uretrite, stomatite, eczeme, cuperoze.
Mod de utilizare
Se pot folosi urmtoarele preparate: Infuzie din frunze, care se obine din frunze, punnd 2 lingurie
la 500 ml ap clocotit. Se beau 2-3 cni de infuzie cldu, fracionat n 3 reprize, n decursul unei zile (1
litru pe zi). Decoct din frunze - 500 ml/zi n trei reprize. Suc de fructe. Decoct de fructe.
Afinele scad glicemia Datorita mirtilinei, care este considerata insulina vegetala, atat frunzele, cat si
fructele de afin au efecte hipoglicemiante. Din frunze se poate face o infuzie indulcita cu miere sau zaharina,
din care se beau zilnic 1-1,5 l. Este buna in caz de cistita, diabet zaharat si ca protector vascular capilar. De
asemenea, decoctul din frunze ajuta, prin gargara, in afectiuni buco-faringiene. In vindecarea arsurilor se
aplica pe locul bolnav comprese cu frunze.
Afinele - pline de vitamine Fructele sunt bogate in vitaminele A si C. Sunt utilizate in diaree,
enterocolite, oxiuraza, diabet zaharat, infectii urinare. Se consuma proaspete sau se prepara. O lingurita si
jumatate de fructe zdrobite se pun in 500 ml de apa si se fierb aproximativ 30 de minute. Se bea in trei
reprize, in decursul unei zile.
Pastrare
Fructele de afine se pot macera si la rece: o lingurita si jumatate de fructe zdrobite se lasa in 400 ml
de apa rece, la temperatura camerei, timp de opt ore. Toata cantitatea de macerat se bea in timpul unei zile, in
trei reprize.
Pe larg despre afin si miracolul sau
Afinele au efecte protectoare n ulcerul gastric indus de stres, medicamente, alcool si chiar fata de
ulcerul cronic indus de acidul acetic, stimulnd apararea locala a mucoasei stomacului. Mod de utilizare:
Infuzie din frunze (1 lingura planta la o cana cu apa), din care se beau cte 2-3 cani/zi sau decoct concentrat
din fructe uscate (3 linguri de afine la 0,5 l de apa), care se consuma nefiltrat, mpreuna cu fructele, de 2-3
ori/zi.
De asemenea, decoctul din frunze ajuta prin gargarisme n afectiuni buco-faringiene. Afinele,
consumate ca atare sau sub forma de suc, vindeca stomatitele. Fructele proaspete, pot fi consumate n orice
cantitate, att ct permite organismu Ceaiurile din frunze (2 lingurite de frunze se oparesc in 500 ml de uncrop,
din care cantitate se bea de trei ori pe zi) in cazurile de diaree, infectii urinare, uremie. Diabeticii vor bea cite
1-2 ceaiuri pe zi (scade zaharul din singe) adaugind la frunzele de afin parti egale de pastai de fasole si frunze
de dud. Din fructe uscate se prepara ceaiul antidiareic si antidezinterie cronica: 1-2 lingurite de fruncte se
fierb timp de 25-30 de minute in 100 ml de apa, se filtreaza si se completeaza cu apa fiarta pina la implinirea
cantitatii initiale. Se beau zilnic pina la 300 ml de astfel de ceai. Pentru obtinerea unui efect mai bun si mai
puternic la cantitatea de fructe se mai poate adauga inainte de fierbere 1 g flori de musetel (romanita), 0,5 g
frunze de menta si chiar 0,5 g de coaja de stejar.
Pe langa infectiile urinare si uremie, ceaiurile din frunze si fructe de afin ajuta la guta si reumatism.
Afinul este un bacteriostatic, pentru care proprietati se recomanda in ameliorarea proceselor de fermentatie si
putrefactie intestinala. In medicina populara infuzia din fructe de afin se mai foloseste in tratarea gastritei,
aciditatii scazute a stomacului, calculilor (pietre la rinichi) si in combaterea metabolismului (schimbul de
substante) dereglat. Fiertura si sucul de afin se mai folosesc in forma de gargara la iflamatiile mucoasei
cavitatii bucale, gingiilor, faringelui si laringelui. Terciul din fructe proaspete in forma de comprese e bun in
cazurile de arsuri, diferite exeme si boli de piele. Sub forma de infuzie, care se obtine un ceai extraordinar din
frunze. Se beau 2-3 cani pe zi. Frunzele si fructele de afin au proprietati astringente datorita taninului. Au
activitate antibiotica, modificand favorabil flora patogena intestinala. Actiunea hipoglicemianta a frunzelor de
afin este controversata. Frunzele intra in compozitia ceaiului dietetic. Afinul mai este indicat in infectia
urinara, ca antiseptic minor si diuretic, in reumatism, in guta, in colita de fermentatie sau de putrefactie.
Fructele prelucrate termic, precum cele din dulceturi, pierd cea mai mare parte din substantele benefice.
Afinele ajuta in cazul tulburarilor de circulatie encefalica, la diaree, enterocolita de fermentatie. Au aport
benefic in cazul oxiurozei, al diabetului si maladiilor asociate acestei boli, al infectiilor urinare, artritelor,
candidozei bucale si digestive, faringitelor, stomatitelor, aftelor, micozelor, eczemelor sau in tratarea ranilor
sangerande. Ceaiul din frunze si fructe are efect de rehidratare.Frunzele si fructele afinului au o lunga istorie

de uz medicinal. Initial se credea ca inlesnesc nasterea, apoi s-a descoperit ca ajuta digestia si stopeaza
diareea si inflamatiile. Pana in prezent, rezultatele cele mai bune in tratamentul pancreatitelor si al diabetului,
prin mijloace fitoterapeutice, au fost obtinute asociind extractele selective din cele mai multe plante sau
plantele ca atare, neprelucrate prin procedee chimice. Aceste plante contin glicozite sterolice si flavonozide.
La unele specii, efectul hipoglicemiant dispare prin prin uscarea plantei la temperaturi de peste 400C sau prin
infuzare. In alte cazuri, efectele hipoglicemiante depind de starea de maturizare a fructului. La numerosi
pacienti tratati cu extracte de frunze de afin, s-a constatat reducerea semnificatica a dozelor de insulina
necesare zilnic. Administrarea fructelor de afin are un efect hipoglicemic. In formele usoare de diabet zaharat,
preparatele din afin pot chiar inlocui insulina, mai ales daca se asociaza si cu alte plante cu actiune
hipoglicemianta. Totusi, trebuie retinut ca substantele active din afin nu dau rezultate satisfacatoare in formele
medii sau severe de diabet, sau in diabetul infantil. Fructele se pot consuma proaspete, uscate sau congelate,
cate 50-100g pe zi, in cure de 2 saptamani pe luna. Tratamentul se va face intermitent, cu pauze intre serii.
Din infuzia preparata dintr-o lingura de frunze de afin la o cana cu apa se beau 2 cani pe zi timp de 10 zile.
Extractul apos, preparat la rece prin macerarea a doua linguri de frunze in 250 ml apa, timp de 6 ore, se bea in
cantitate de 2 cani pe zi. Pulberea din fructe uscate se ia cate jumatate de lingurita, in putina apa, de 3 ori pe
zi.

Huckleberries have been a staple of life for Northwest and Rocky Mountain Native
American tribes for thousands of years. Northwest tribes made special combs of wood or
salmon backbones to strip huckleberries off the bushes. They dried the berries in the sun or
smoked them and then mashed them into cakes and wrapped these in leaves or bark for
storage.
Forest fires can enhance huckleberry habitat by allowing more light onto the forest floor.
Also, fires release more nutrients into the soil, producing ashy soils upon which huckleberries
thrive.

High doses or extended use of bilberry leaf or leaf extract are considered unsafe due to
possible toxic side effects.
Vernacular names: Bilberry (especially Vaccinium myrtillus) is known by a very wide range of
local names. As well as "bilberry", these include blaeberry, whortleberry (pronounced /
hrtlbri/), (ground) hurts, whinberry, winberry, wimberry, myrtle blueberry and fraughan. The
berries were called black-hearts in 19th century south-western England, according to Thomas
Hardy's 1878 novel, The Return of the Native.[1] In several other European languages its name
translates as "blueberry", and this may cause confusion with the related plants more usually known
as "blueberry" in English those in section Oxycoccus of the Vaccinium genus.
Although the effect of bilberry on night vision is controversial, laboratory studies have provided
preliminary evidence that bilberry consumption may inhibit or reverse eye disorders such as macular
degeneration.[4][non-primary source needed][unreliable source?]
As a deep purple fruit, bilberries contain anthocyanin pigments. In folk medicine, bilberry leaves
were used to treat gastrointestinal ailments, applied topically, or made into infusions. Bilberries are
also used as a tonic to prevent some infections and skin diseases