CELULELE STEM, UNESCO si

CERCETAREA PRIVIND
CELULELE STEM: ASPECTE
ETICE si LEGISLATIVE
LUNI, 12 MAI 2008 DR.RADU-IOAN URSU
Evaluare articol: /5
Evaluare vote com_content
Cel mai slab Cel mai bun
791 http://w w w .medi

Ce sunt celulele stem?

Celulele stem sunt acele celule care au abilitatea de a se transforma în cursul
dezvoltării în mai mult de un singur tip de celule.
Această proprietate unică face ca celulele stem să fie ţinta a numeroase cercetări,
dezbateri, punctul de plecare a numeroase tehnologii dar și o problemă bioetică
majoră prin implicaţiile ştiinţifice, religioase, filosofice, etice pe care le-ar putea avea
utilizarea lor asupra omului şi asupra viitorului omului.
Comisia Internaţională de Bioetică a UNESCO, precum și Comisia de Bioetică a
UNESCO România acordă în ultimul timp din ce în ce mai mult interes rezolvării
acestei probleme aparente fără soluții momentane.
În acest sens, pe data de 27 februarie 2008 a avut loc în sediul Comisiei Naționale a
României pentru UNESCO dezbaterea cu tema „Cercetarea privind celulele stem:
aspecte etice și legislative”. Printre participanții la această consfătuire s-au numărat
prof. dr. Constantin Bogdan, președintele Comisiei de Bioetică UNESCO România,
dr. Mircea Panait, președintele Comisiei de bBioetică INCDMI Cantacuzino, preot
prof. dr. Emil Moraru, reprezentant al Arhiepiscopiei Romano – Catolice București,
Ioana Ispas, consilier pe probleme de bioetică ANCS, preot prof. dr. Vasile Răducă,
secretar general Comitetul de Bioetică al Patriarhiei Române, dr. Alexandra Burlacu,
de la INCDP Simionescu, dr. Stela Lerintiu, de la UMF Cluj-Napoca, Clinica
Ginecologie I, Mariela Hăulică, de la OSIM.
Vom vorbi în continuare despre fondul științific al celulelor stem, despre posibilele
aplicații pe care le-ar putea avea cercetarea pe acest tip de celule, vom trece în
revistă punctele de vedere ale filosofilor dar și ale Bisericii, vom încerca să stabilim
statutul embrionului uman și argumentele etice pro și contra în acestă dezbatere,
vom prezenta opțiunile pe care le putem avea prin folosirea embrionilor umani pentru
ceretarea pe celule stem embrionare și vom încheia cu o serie de concluzii generale
care ar putea fi un ghid pentru cercetătorii din acest domeniu.
De asemenea vom trece în revistă pe parcursul acestei dezbateri scrise câteva dintre
lucrările prezentate la consfătuirea de bioetică și genetică de la CNR UNESCO din
27 februarie. Trebuie menționat aici că prezentările participanților la această
reuniune pe tema cercetării privind celulele stem au fost variate și au cuprins diverse
teme. Amintim aici cercetarea privind celulele stem și UNESCO, legislația națională
și internațională în domeniul cercetării privind celulele stem, aplicații legate de
celulele stem – ce este și ce nu este brevetabil în biotehnologii, considerații etice
legate de fertilizarea in vitro. De asemenea au mai fost prezentate problemele legate
de statutul embrionului, moralitatea experimentelor pe celule stem embrionare
umane, aspectele practice ale evaluării etice a proiectelor europene de cercetare în
domeniul celulelor stem și aspectele etice privind obținerea acordului de utilizare în
cercetare a surplusului de material biologic. Vom observa mai târziu că au fost
surprinse prin lucrările la această consfătuire toate punctele cheie ale problemei
reale și arzătoarea a cercetării pe celulele stem embrionare.

Fondul științific al celulelor stem

Cum spuneam, celulele stem sunt celule cu proprietatea de a se putea transforma în
mai mult de un singur tip de celule. Ele pot fi totipotente, pluripotente sau
multipotente.
Celulele stem totipotente sunt celulele embrionului timpuriu și se pot transforma în
toate tipurile de celule necesare pentru a asigura funcțiile organismului. Celulele
stem pluripotente (liniile de celule stem embrionare) sunt de asemenea capabile să
se dezvolte în majoritatea tipurilor celulare dar singure nu pot asigura funcționarea
organismului și deci viața. Celulele stem multipotente au de asemenea abilitatea de a
se transforma într-o serie limitată de tipuri de țesuturi. Acest ultim tip de celule stem
pot fi găsite și în corpul uman ajuns la maturitate (de exemplu celulele din măduva
osoasă care pot da naștere la toate seriile de celule sanguine dar în același timp și la
celule hepatice sau miocardice).
Celulele stem embrionare pot proveni direct din embrion în stadiul de preimplantare a
dezvoltării sale. Extracția în sine va avea ca urmare directă tocmai blocarea
posibilității respectivului embrion de a se dezvoltare prin implantare în uter. Cu alte
cuvinte existența embrionului va lua sfârșit odată cu extragerea celulelor.
Celulele stem embrionare pot fi menținute viabile în mediu artificial și vor prolifera
mai mult sau mai puțin indefinit. Mai mult, previziunile viitorului geneticii ne spun că
va fi posibil să dezvoltăm aceste celule în anumite tipuri de țesut care să devină mai
târziu în stadiul evolutiv celule sau țesuturi ”de rezervă”.

Posibilele aplicații ale cercetării pe celule stem embrionare.

Numeroși oameni de știință au afirmat că beneficiile pe care le-ar putea aduce acest
tip de cercetare umanității sunt extrem de importante și dacă ne lăsăm puțin
imaginația să se joace putem să ne dăm și noi seama de incredibilele posibilități și
porți care s-ar putea deschide în lumea medicală odată cu dezvoltarea cercetării pe
celule stem embrionare.
Riscul incompatibilității de organ în cazul persoanelor care au suferit un transplant ar
putea fi evitat prin prepararea celulelor stem din ”embrioni” creați prin transfer
nuclear (transferul unui nucleu din celulele proprii ale pacientului). Acest procedeu a
fost numit de unii cercetători ”clonare terapeutică”.
Dar cum nimic nu este perfect, există și anumite riscuri ale acestei noi tehnologii. Ca
exemple ar fi proliferarea necontrolată a celulelor transplantate sau transmiterea
agenților infecțioși.
Revenind la beneficii, cercetarea pe celule stem embrionare ar putea provoca
revoluții în multe ramuri ale medicinii, prin posibila descoperire a tratamentelor
diferitelor afecțiuni care în acest moment sunt în mare parte incurabile.
În cazul bolilor sistemului nervos, cum ar fi Parkinson, Alzheimer, scleroza multiplă
precum și alte afecțiuni neurodegenerative, rezolvarea ar putea apărea prin
înlocuirea celulelor nervoase pierdute sau deteriorate cu țesuturi dezvoltate în
laborator derivate din liniile celulare embrionare stem. Ar putea fi posibil transplantul
de neuroni care să pătrundă în creier sau să producă diferiți neurotransmițători care
lipsesc. De asemenea ar putea fi posibil și transplantul de celule gliale. În clinică,
tratamentul
pacienților care suferă de boala Parkinson s-a efectuat la o scală limitată prin
transplantul de celule din creierul fetal.
Celulele musculare cardiace distruse în timpul unui infarct miocardic ar putea fi
înlocuite cu celule musculare netede cardiace produse
prin diferențierea in vitro a celulelor stem embrionare.
În cazul afecțiunilor oaselor și cartilajelor, boli
precum osteoartrita ar putea fi corectate prin inserarea de celule care ar putea repara
porțiunea cu probleme. De asemenea, osul lipsă (în urma traumelor sau intervențiilor
chirurgicale) ar putea fi înlocuit de celule ososase nou generate.
În tratamentul cancerului, măduva osoasă, care este folosită astăzi în transplantul de
sânge și celule cu rol în imunitate (parte a tratamentului cancerului care permite
folosirea mai intensivă a medicamentelor citotoxice), ar putea fi înlocuită în mod
eficient cu injecții de celule stem hematopoietice derivate din celule stem embrionare
cu potențial imunogenetic definit sau autologe pacienților. Această metodă cu efecte
benefice directe asupra imunității ar putea de asemenea fi extrem de utilă și în
tratamentul imunodeficiențelor de tip SIDA sau bolilor imune cum sunt lupusul
eritematos sistemic sau scleroza multiplă.
În condițiile în care xenotransplantul și implantarea de celule producădoare de
insulină din insulele pancreatice au întâlnit reacții limitate, existând probleme majore
de siguranță publică mai ales în cazul xenotransplantului, cultivarea de celule ale
insulelor β pancreatice derivate din celule stem embrionare ar putea fi o soluție
salvatoare în situația actuală de lipsă de țesut transplantabil și pentru problemele ce
țin de incompatibilitatea de organ în cazul pacienților diabetici.

Filosofii și clerul
Fiecare ființă, fiecare persoană este unică. Deci cum și cu ce drept să folosim
embrionii, care au acest potențial extraordinar de a se transforma într-un OM UNIC,
în scopul cercetării? Aceasta este problema pe care filosofii moderni o au de
rezolvat. Pentru cercetarea pe embrioni umani stau ca argumente în primul rând
incredibilele beneficii pe care le-ar putea aduce aceasta în tratamentul tuturor
afecțiunilor pe care le-am descris mai sus. Cu alte cuvinte, nu este sigur dacă este
etică această cercetare, dar cu siguranță este nevoie
de ea.
În același timp, o contribuție majoră în această dezbatere o aduc opiniile diferitelor
religii, opinii care variază în funcție de statutul embrionului uman în diferitele culturi și
confesiuni. Unele consideră posibilă utilizarea embrionului în scopuri terapeutice sau
de cercetare, în timp ce altele consideră inacceptabilă folosirea embrionului uman în
astfel de scopuri.
În religia islamică, vârsta la care embrionul „capătă suflet” este de 40 de zile de la
fertilizare, deci în perioada de dinainte de atingerea vârstei de 40 de zile ar putea fi
acceptată folosirea embrionului în scopuri terapeutice sau în cercetare.
Din punctul de vedere al creștinilor protestanți, statutul uman este stabilit după
dobândirea treptată a anumitor calități, calități care ar putea să nu fie prezente la
embrionul timpuriu, fapt care ar permite cercetarea pe embrioni și folosirea lor
terapeutică.
Iudaismul spune că statultul de om nu este prezent în momentul fertilizării, ci se
dobândește după o perioadă de dezvoltare post-implantare. De asemenea,
embrionul în afara pântecelui mamei nu are statut de ființă, decât atunci când părinții
își exprimă dorința de a avea copil, fapt ce ar putea înlesni utilizarea embrionilor care
nu prezintă potențial de implantare și deci de viață.
Cea mai vehementă opinie contra folosirii embrionilor în scopuri terapeutice sau
pentru cercetare o are Biserica Romano-Catolică. Această opoziție se datorează
percepției că omul își capătă statutul de ființă umană în momentul fertilizării, deci
embrionul este considerat ființă umană și i se conferă toate drepturile inclusiv dreptul
la viață. Viața fiecărui embrion este sacră și în concluzie nu este permisă sub nici o
formă utilizarea embrionilor supranumerari în scopuri terapeutice. Papa Ioan Paul al
II-lea spunea că „cercetarea pe celule stem embrionare este în aceeași categorie cu
avortul, eutanasia sau orice altă formă de atac asupra unei vieți nevinovate”.

Argumente etice – statutul embrionului uman

Toate argumentele pro și contra cercetării pe celule stem embrionare au fost în jurul
unei probleme centrale: ce este embrionul? Variantele de răspuns la această
întrebare capitală sunt două: embrionul este o ființă umană - și în această situație
dezbaterea poate lua sfârșit deoarece la fel ca orice ființă umană embrionul va avea
legi care să-l protejeze; sau, embrionul este doar o grămadă de celule – variantă în
care din nou această discuție este de prisos având în vedere libertatea totală pe care
ar putea-o avea oamenii de știință în cercetarea pe celule stem embrionare.
Și deși ne-am dori ca de această dată regula să nu fie respectată, vorbele din
străbuni par a fi enervant de actuale – adevărul este undeva la mijloc și din păcate
asta nu ne poate ajuta cu nimic…
Cum spuneam – problema o reprezintă statutul embrionului. Dar de ce atâtea discuții
pentru o grupare de celule (și aici vom vedea și de ce nu este deloc simplă treaba
bioeticienilor)? Pentru că nu este un grup de celule ca oricare alt grup de celule –
este un grup de celule cu proprietatea extraordinară de a se dezvolta într-un
organism uman unic complet funcționabil și total diferit față de entitatea din care s-a
format. Tocmai acest potențial biologic al embrionului de a se transforma într-o ființă
umană îl face tema atâtor discuții în contradictoriu. Întrebarea cheie în această
situație de mijloc este: trebuie inclus embrionul uman cu deplinătatea drepturilor în
comunitatea morală care cuprinde oamenii și doar pe ei?
Și cum clericii de diferite confesiuni au diferite opinii în funcție de poziția adoptată de
diversele religii, la fel și filosofii și bioeticienii au diferite păreri cu referire la statutul
embrionului uman în funcție de filosofia după care se ghidează.
Un punct de vedere este acela că apartenența la comunitatea umană începe odată
cu fertilizarea ovulului de către spermatozoid, moment din care organismul primitiv –
embrionul – are o identitate pe care o va purta pe tot parcursul dezvoltării sale ca și
infant, copil și până la definitivarea devenirii sale ca om.
O părere interesantă vine din partea altor grupuri de filosofi care afirmă că putem
numi o entitate „om” condiționând aparteneța sa la comunitatea umană cu
capacitatea de a experimenta tocmai acele lucruri care dau sens și valoare vieții
însăși.
Din punctul de vedere biologic, individualitatea personală poate fi atribuită
embrionului doar după ziua din dezvoltarea sa timpurie în care diviziunea în gemeni
nu mai este posibilă (până la 13 zile după fertilizare).
O altă mare problemă a dezbaterii o reprezintă potențialul embrionului. Tocmai acel
potențial extraordinar și unic despre care aminteam mai sus de a deveni o persoană
chiar dacă embrionul în sine nu este încă o persoană. Cu alte cuvinte, embrionul
uman are două motive pentru care ar trebui să fie protejat: statutul său contestat de
ființă umană și potențialul său de a deveni o ființă umană, chiar dacă este sau încă
nu una. Și dacă în cazul statutului există din plin argumente pro cercetării pe celule
stem embrionare, capacitatea embrionului de a se dezvolta într-un om care cu
siguranță va fi unic pune probleme mari mai ales bioeticienilor. Și asta din cauză că
este greșit să distrugi un embrion înainte de a-și duce la bun sfârțit scopul său atât
de spectaculos care este viața umană. Există evident și opinii care să contrazică cele
tocmai spuse și anume acelea că potențialul de a deveni ceva nu trebuie echivalat cu
ceea la care trebuie să se ajungă. Dacă nu acordăm nici un fel de drepturi
spermatozoidului sau ovulului cu toate că sunt componentele zigotului, care va
deveni embrion și apoi făt, de ce atunci să dăm statut uman embrionului?

Dacă ne gândim la vechea problemă a oului și a găinii, întrebarea aici n-ar fi cine a
fost primul, ci mai degrabă dacă ar fi etic să spargem oul când el are potențialul de a
deveni găină. Și dacă la această problemă rezolvarea ar fi de ordin gastronomic,
când vine vorba de specia umană, gravitatea situației este critică. Și ar mai fi o
problemă – cea a embrionilor rezultați prin fertlizarea in vitro: ei nu vor fi implantați în
uter și deci nu au potențial de a deveni om. În aceeași categorie intră și embrionii
rezultați prin transfer nuclear care nu vor fi implantați în scopul de clonare umană.

Folosirea embrionilor umani pentru cercetare pe celule stem embrionare

Și dacă ne gândim la controversele tocmai descrise de mine cine altcineva să

găsească soluții la această problemă decât Comisia Internațioanlă de Bioetică ?. În
legătură cu cercetarea pe celule stem embrionare bioeticienii s-au hotărât asupra a
trei opinii, toate inteligibile etic și susceptibile unor discuții mai aprofundate: poziția
potrivit căreia folosirea embrionilor umani pentru derivarea celulelor stem embrionare
nu este etică, opinia care susține că este acceptabilă această tehnică din punct de
vedere etic doar pentru anumite scopuri medicale și sub supraveghere strictă și
puntul de vedere care afirmă că luând în considerare numeroasele riscuri care apar
odată cu acest tip de cercetare și posibilele implicații etice, cercetarea pe celule stem
embrionare ar trebui interzsisă.

Dacă se consideră că cercetarea pe celule stem embrionare este posibilă din punct
de vedere etic, Comisia Internațională de Bioetică a dispus o serie de considerații
etice care trebuie să fie urmate.

Există mai multe surse de embrioni, care atrag de la sine o serie de discuții etice:
embrionii rezultați în urma fertilizării in vitro cu scopul de a fi implantați în uter – ceea
ce îi conferă statutul de precursor al unei ființe vii și deci nu ar trebui sub nici o formă
oprit din atingerea scopului pentru care a fost creat; embrionii supranumerari, creați
inițial in vitro tot pentru a fi implantați în uter – sunt embrioni fără viitor, ceea ce ar
face posibilă utilizarea lor în scop terapeutic sau pentru cercetare; embrionii obținuți
în urma fertilizării oocit – spermă în scopul cercetării sau dezvoltării de linii celulare
stem și „embrionul” creat prin transferul nucleului unui donor într-un oocit denucleat –
aceste ultime două tipuri de embrioni, fiind formați special pentru cercetare, necesită
discuții suplimentare.

Aceste discuții sunt bine înțeles de ordin etic și se referă la aceleași două proprietăți
ale embrionului uman: statutul său și abilitatea sa de a se transforma într-o
persoană. Doar că în această situație, a embrionilor creați pentru cercetare pe celule
stem embrionare, problema se complică tocmai din cauză că, făcând referire la
statutul acestor embrioni, ei nu au avut niciodată vreun fel de viitor ca ființă vie. Cu
alte cuvinte dacă scopul embrionilor umani este să dea naștere la viață, scopul
acestor tipuri de embrioni creați artificial este știința.

Împotriva folosirii acestei categorii aparte de embrioni pentru cercetare și terapie stă
conceptul de respect pentru viață și mai ales pentru viața umană, în conformitate cu
care dacă prețuim viața și oamenii, atunci ar trebui să prețuim toate manifestările
corpului uman. Tocmai această dragoste de viață și de oameni vine ca argument
pentru cercetarea pe acest tip de celule stem embrionare și folosirea în acest sens a
acestui tip de embrioni. Și deși este oarecum anormal ca aceeași idee filosofică să
fie și pro și contra într-o situație, în acest caz, deși nu este etic să distrugem ceva ce
poate deveni o viață și nu orice fel de viață, un om, beneficiile pe care le poate aduce
cercetarea pe celule stem embrionare pentru umanitate în general ne provoacă să
găsim soluții imediate și poate de ce nu să alegem acele cazuri excepționale care să
împace pe toată lumea.

O categorie specială este cea a embrionilor creați prin transfer nuclear în scopul
derivării celulelor stem. Această tehnică este o formă de clonare, dar nu este clonare
reproductivă, având în vedere că acești embrioni nu urmează sub nici o formă de a fi
implantați. Din acest motiv acest procedeu a fost numit și „clonare terapeutică” și
aceste celule prezintă proprietatea de a fi compatibile cu celulele donorului nucleului,
cu numeroase posibilități pentru transplantul autolog și rezolvări în cazul respingerii
organului transplantat.

În cazul acestui tip de embrioni, care pare a fi una din acele situații excepționale,
Comisia Internațională de Bioetică consideră acceptabilă din punct de vedere etic
crearea „embrionilor” prin transfer nuclear în sensul producerii de celule stem
embrionare cu scopuri terapeutice. Implantarea embrionilor astfel creați este interzisă
în conformitate cu Declarația Univesală a Drepturilor Omului și Genomului Uman.
Problema etică ridicată în acest caz este alta, de asemenea gravă – transferul
nuclear poate deveni primul pas spre clonarea reproductivă umană. Discuțiile rămân
deschise și probabil că istoria ne va spune dacă ne-am descurcat bine sau nu…
Cert este că pentru a putea stăpâni o descoperire pe cât de impresionantă pe atât de
periculoasă dacă este scăpată din mâini, trebuie stabilite anumite reguli și
constrângeri foarte clare și care să fie urmate cu strictețe. În primul rând este
necesar consimțământul din partea donatorilor materialului biologic și de asemenea
este necesar ca cercetarea să se justifice prin beneficiile aduse umanității. Orice
cercetare de ordin non-medical este cu siguranță total neetică, la fel și cercetare care
continuă după depășirea stadiilor inițiale de dezvoltare embrionară. În concluzie,
aplicațiile medicale ale cercetării pe celule stem embrionare trebuie să fie aplicații
terapeutice bine identificate și nimic altceva. Și bine înțeles trebuie enunțat și
evidentul, pentru a evita speculanții din toate colțurile, SUB NICI O FORMĂ
DONAREA DE EMBRIONI UMANI NU TREBUIE SĂ FIE O TRANZACȚIE
COMERCIALĂ, IAR ORICE FEL DE RECOMPENSĂ FINANCIARĂ TREBUIE
EVITATĂ.

În concluzie

Cel mai dificil într-o dezbatere de acest gen, cu multe variante și argumente și
aspecte și excepții, este finalul, momentul concluziilor. Și ca un efect logic concluziile
unui șir lung de întrebări vor fi tot niște întrebări.

Grija principală a bioeticienilor este de a stabili statutul embrionului uman. Este

embrionul ființă umană în deplinătatea drepturilor sau nu, și dacă da, de la ce vârstă?
Sunt întrebări la care se răspunsul se lasă așteptat și compromisul pare greu de
găsit.

O altă problemă este aceea că embrionul, indiferent de statutul său, are potențialul
de a deveni o ființă umană, care este unică. Cum putem să folosim celulele stem
embrionare fără a vătăma în nici un fel acest potențial?

Salvarea de ultimă oră pare a fi o nouă tehnică numită reprogramare directă, care
realizează modificarea genetica prin rearanjarea ADN-ului unor celule adulte cu
scopul creării de celule stem. Cercetătorii de la cele două universități implicate în
acest studiu – Universitatea Kyoto și Universitatea Wisconsin-Madison folosesc
celule recoltate din prepuțul unui nou-născut și celule tegumentare prelevate de la o
femeie adultă. O descoperire formidabilă care ar putea face în viitor ca această
dezbatere să nu-și mai aibă rostul.

Din punct de vedere legal, Comisia Internațională de Bioetică ne spune că fiecare

țară, fiecare societate în parte are dreptul și îndatorirea de a se decide asupra
problemelor etice cu care se confruntă, inclusiv cercetarea pe celule stem
embrionare. De asemenea, trebuie să existe un proces continuu de educare și
informare în acest sens și în același timp un dialog continuu în cadrul societății
asupra problemelor etice ridicate de acest tip de cercetare.

În cazul în care este permis vreun tip de cercetare pe embrioni umani, trebuie avut
grijă ca această cercetare să se deruleze în conformitate cu programul stabilit și
după anumiți indici bine definiți. În orice fel de cercetare pe celule embrionare
provenite din orice tip de embrioni, este obligatoriu ca donatorii de material biologic
să fie în totalitate informați și cercetarea să aibă loc doar cu consimțământul lor
informat.
Este îmbucurător sau poate – cine știe – înspăimântător faptul că sfatul Comisiei
Internaționale de Bioetică este să se ia în considerare tehnologiile alternative de
obținere de linii celulare embrionare stem de la surse compatibile genetic pentru
cercetarea în clonarea terapeutică. Aceste celule stem embrionare pot fi celule stem
adulte, prelevate de la un individ adult viu, și celule stem obținute prin transfer
nuclear. Din nou trebuie specificat că transferul nuclear trebuie folosit doar pentru
cercetarea terapeutică.

Și pentru că suntem oameni și îmi place să cred că respectăm oamenii măcar pentru
incredibila creație reprezentată de corpul uman trebuie să amintesc în final respectul
față de demnitatea umană în conformitate cu principiile Declarației Universale a
Drepturilor Omului și a Declarației Universale a Drepturilor Omului și Genomului
Uman. Să folosim știința pentru binele umanității și nu pentru binele individului…

Bibliografie
1. ”The use of embryonic stem sells in therapeutic research, Report of te IBC on the
ethical aspects of human embryonic stem cell research”, Alexander McCall Smith
and Michel Revel, International Bioethics Committee, United Nations Educational,
Scientific and Cultural Organization, Paris, 6 Aprilie 2001
2. ”Cercetarea privind celule stem: aspecte etice și legislative - Agenda”, Comisia
Națională UNESCO România, Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică,
București, 27 februarie 2008
3. ”Progres în cercetare: celule stem «etice»”, Laurențiu Crăciunaș,
www.contraboli.ro, 21 nov 2007
DR.RADU-IOAN URSU
Medic
rezident anul I genetică medicală

Probleme legate de etică

Cercetările celulelor stem sunt însă îngreunate de unele probleme de natură etică, ce
apar tocmai pentru că obtinerea lor presupune sacrificarea embrionilor. Se pune
astfel intrebarea : când un embrion poate fi considerat o fiinţă umană?

Un embrion de câteva zile are 100-200 de celule. În schimb, creierul unei muşte
conţine sute de mii de celule. Iar dacă nouă ne pasă de suferinţă, e mai degrabă
evident să fim mai mult îngrijoraţi de uciderea muştelor decât a unui embrion de 3
zile. Acest lucru pare foarte provocator, dar nu este aşa dacă ne uităm la detalii. Se
poate spune că un embrion de 3 zile e diferit de o muscă pentru că e o potenţială
fiinţă umană. Însă ce ne facem când ne scărpinăm în nas şi automat distrugem o
mulţime de celule, celule care în prezent şi ele pot fi potenţiale fiinţe umane.

Pentru a evita problemele ce ţin de etică, unii au venit cu următoarele propuneri:

 - clonarea folosind celule din piele. Însă în prealabil, una sau mai multe gene care
controlează dezvoltarea ordonată a embrionului ar fi inactivate. Astfel s-ar forma o
masă de celule dezvoltate cu totul dezorganizat, care ar putea fi folosite mai departe
ca celule stem, dar care nu ar putea fi considerate un embrion.

- o altă propunere vizează utilizarea doar a embrionilor neviabili, situaţie

asemănătoare cu cea în care organe de la persoane care tocmai au murit pot fi
transplantate şi astfel reutilizate. Problema este cum se determină când un embrion
nu mai este viabil.

- partenogeneza e procesul prin care un ovul nefecundat e stimulat chimic sau

electric să se dezvolte către stadiul de blastocist. Acest lucru se întâmplă în mod
natural la unele specii de insecte, broaşte, peşti, şopârle care se pot reproduce prin
partenogeneză. Astfel, un blastocist rezultat prin acest mecanism nu ar fi un embrion,
dar ar putea oferi celule stem, celule care însă nu ştim dacă ar fi folositoare,
funcţionale.