Sunteți pe pagina 1din 3

3.Tematica.

Plecand de la metafora lui Nietzsche, ,,Solitudinea m-a inghitit ca o


balena , Iona da expresie strigatului tragic al individului insingurat, care face
eforturi disperate spre a-si regasi identitatea (,,Mi-am adus aminte :Iona. Eu sunt
Iona !- isi spune in final personajul), precum si neputintei momentane de a
inainta pe calea libertatii, conditie obligatorie a asumarii responsabile a destinului
propriu.

4. Constructie si semnificatii.Personajul.

a. Meditatie dezinvolta, aparent naiva si ironica pe tema conditiei umane, piesa


lui M. Sorescu e construita ca un fals monolog, altfel spus, un dialog interiorizat,
alcatuit din replici in realitate, mici poeme- pe care personajul, dedublat, si le
adreseaza lui insusi, dar si lumii in care actioneaza, interogandu-i sensurile.

b. Realizata, asadar, ca o mare metafora, piesa urmareste devenirea lui Iona,


experientele sale ontologice, in trecerea de la starea de inconstienta la starea de
luciditate. Iona este un pescar care traieste intr-un perpetuu orizont al asteptarii.
Dar, fiindca pestele fabulos intarzie sa apara, iar ghinionul il persecuta, Iona
incearca, prin joc, sa-si contrafaca destinul, ca expresie deviata a libertatii,
inscenand realul. Isi aduce de acasa un acvariu si, distrandu-se, imita gestul
ancestral : vaneaza cate o ,,fatza pe care o arunca apoi in navodul nenorocului.
Iona comenteaza, in timp ce primejdia se apropie, simbolul apei ca existenta
intesata de un sir neintrerupt de capcane :,,Apa asta e plina de nade, tot felul de
nade frumos colorate.Noi, pestii, inotam printre ele atat de repede, incat parem
galagiosi.Visul nostru de aur e sa inghitim una, bineinteles, pe cea mai mare. Ne
punem in gand o fericire, o speranta, in sfarsit ceva frumos, dar peste cateva clipe
observam mirati ca ni s-a terminat apa.

Treptat, pescarul descopera ca existenta se consuma intre marginile unui


univers piscicol, in care pestii se inghit, inevitabil, unii pe altii. Iona este,la randul
sau, intr-un abdomen de peste. Incercand sa se elibereze, actiunea in sine ramane
zadarnica, pentru ca iesirea dintr-un peste inseamna intrarea in alt peste,
eliberarea dintr-un cerc al existentei este inchiderea in altul, intr-o succesiune
nesfarsita de pantece concentrice de pesti. Totdeauna, iesirea din limite vechi
inseamna intrarea in limite noi. Apare acum limpede sensul metaforei pestelui, in
care rezida viziunea centrala a piesei: in pantecele ihtiozaurului, Iona se
descopera pe sine ca ins captiv intr-un labirint in care fiintele au o dubla
identitate, de vanat si vanator, de jucarie a destinului si destin.

c. Iona e constrans, impotriva vointei sale, la un exil fortat in spatiul singuratii


absolute. Dar, paradoxal, in intunericul lumii in care traieste, Iona devine
constient de rostul sau, se opune unui univers ostil si trece de la starea de
inconstienta la luciditate. Preocupat, la inceput, doar de ,,trebusoaralui isi
ingaduie acum dialogul cu sine asupra sensului existentei umane :,,De ce trebuie
sa se culce toti oamenii la sfarsitul vietii?", "Daca nu exista ferestre, ele trebuie
inventate()", "De ce oamenii isi pierd timpul cu lucruri care nu le mai folosesc
dupa moarte ? .

Intre pesti, simboluri ale fiintelor primare, nu functioneaza nici unul dintre
atributele umanului : nevoia de comunicare cu ceilalti, sentimentul solidaritatii
umane, setea de aspiratie, cautarea identitatii de sine, nostalgia stabilitatii,
dorinta de libertate etc. Fiindca toate acestea nevoi fundamentale ale fiintei
superioare, Iona cauta iesirea din labirint, intruchipand ca individ de exceptieasaltul umanitatii impotriva tiraniei tacerii, prin saparea de ferestre in peretii
mistuitori ai pestilor simboluri ale orizonturilor deschise in zidurile
necunoscutului.

Iesit, in sfarsit, la lumina, desi imbatranit, din spintecatura ultimului peste,


pe o plaja pustie, orizontul care i se arata il inspaimanta din nou, pentru ca si
acesta, spre nefericirea pescarului, este alcatuit dintr-un alt sir nesfarsit de burti
de peste, ,,ca niste geamuri puse unul langa altul, si intre ele el, Iona,
intruchipare liliputana ce se crezuse, in fine, libera :,,Sunt ca un Dumnezeu
exclama el, disperat- care nu mai poate invia".

Este momentul formularii unei meditatii care dezvaluie, in fapt, miezul


tragediei lui Iona :,,Problema e daca mai reusesti sa iesi din ceva, o data ce te-ai
nascut". Si bineinteles, al clarificarii. Ceea ce paruse a fi pana aici indistinct, devine
explicit. Iona afla o definitie a vietii (,,dracia aceea frumoasa si minunata si
nenorocita si caraghioasa, formata din ani pe care am trait-o eu), cauta un nume
pentru sine (,,Cum ma numeam eu ?), isi descopera identitatea, ca fiinta
inzestrata cu atributul reflectarii, singura blestemata sa fie astfel (,,Mi-am adus
aminte :Iona .Eu sunt Iona !), si intelege ca prizonier al unui univers fizic ostil a gresit drumul, trebuind sa incerce o cale ,,inversa": in loc de a mai taia burti de
peste, in speranta unei libertati iluzorii, isi spinteca propriul abdomen, cu
sentimentul de a fi gasit nu in afara, ci in sine, deplina libertate :,,Razbim noi
cumva la lumina". Iona intrerupe astfel circuitul inconstient al naturii pentru a
renaste, prin moarte, in orizontul cunoasterii:,, Si acum, daca sau sa ma gandesc,
tot eu am avut dreptate. Am pornit-o bine. Dar drumul, el a gresit-o. Trebuia s-o
ia in alta parte.

Tragicul nu rezida in moartea propriu-zisa a protagonistului, ci in curajul


confruntarii destinului propriu (destinul-jucarie) cu destinul leviathanic al lumii.