Rolul schitei conceptuale in arhitectura.

Prin termenul de schita intelegem in primul rand caracterul sau de

incercare, de non-finito, fara pretentia de a cristaliza obligatoriu o solutie
data, de a da un raspuns pe loc unei probleme inerente. Caracterul sau de
devenire, de proces continuu, poate dezvalui prin contemplatie o serie de
date intentionale si neintentionale, care se pot inlantui intru nasterea altor
episoade, altor raspunsuri inter-relationate. Se nasc astfel serii de schite
prin imprumutarea partiala a formelor utilizate anterior sau gasirea unui nou
limbaj formal, ca o reactie la cel folosit inainte. Schita, in viziunea
platoniciana a Gabrielei Goldschmidt[1], are rolul de a dezvalui prin
munca ideile care nu ni se arata de prima data; daca detinem aceste idei,
ele nu ni sunt dezvaluite decat prin procesul acesta de descoperire
treptata, crescatoare. Procesul fiind personal si intim din punct de vedere
psihologic, ne permite sa comunicam cu interiorul nostru, in asa fel incat
creierul poate utiliza scurtaturi, cai deja batatorite, inaccesibile celui din
afara. Daca privim serii de schite ale unor arhitecti precum Renzo Piano sau
Calatrava, descoperim in ele episoade de inlantuire, de crestere a unor
forme din altele, dar si de hiatus, de rupere a formelor de cele dinainte
acest lucru vine sa sustina intimitatea procesului de schitare.
De multe ori, simpla contemplare a schitei desenate activeaza resorturi ale
mintii care declanseaza la randul lor alte procese, antrenand amintiri, senzatii
si fragmente de forme si figuri; de aceea, schita nu isi poate gasi substitut in
procesul de proiectare de arhitectura. Varietatea sa, in care sunt incluse
desenul de observatie, diagramarea, notitele, textul pe marginea desenului,
chiar si mazgaleala, activeaza aceste resorturi despre care am vorbit mai sus;
din acest motiv schita nu poate fi inlocuita de desenul CAD. Odata ce am
creeat un desen, el subzista pe hartie; CAD-ul nu permite reveniri, asocieri
aleatorii, momente de declic in gandire rigiditatea sa este cumva de inteles
daca luam in considerare faptul ca programele computerizate sunt
instrumente de desenat si nu scopuri in sine.
Pe de alta parte, rolul schitei nu este numai acela de a ne aduce la
suprafata ideile, ci si a le face cunoscute celor din jur: schita proiecteaza
informatie vizuala in forma vizuala si este un mod de a intra in contact cu
ceea ce este indescriptibil prin cuvinte.[2] Este un raspuns dat provocarii de
a creea un contur sau un volum atunci cand nu este bine definit mental:
asezarea pe hartie ii ofera consistenta, il cristalizeaza. In viziunea
teoreticienilor Purcell si Gero, schita este caracterizata de un mod de
transformare laterala ideile se dezvolta tangential diferenta profunda

fata de desenul pe calculator, al carei dezvoltare este liniara (inexistenta unor

corelatii intre sensuri): schita presupune o facilitate a conexiunii manaminte; mana genereaza o noua schita ochiul o reinterpreteaza o idee noua
apare.
A asemana schita cu un limbaj discursiv este un demers in sine problematic:
chiar daca ea poate fi citita si are o sintaxa intrinseca, ea nu urmeaza un
pattern predefinit; tocmai caracterul sau nestatornic nu o poate incadra
intr-un tipar care sa fie decodat de fiecare data cu aceleasi mijloace de
receptare associating a specific mark on the paper with a constant and
universal meaning is problematic (Kendra Schank Smith).