ORGANOGRAFIA

Este capitolul care studiaza organele sub

raportul formei si structurii. Numim organ o
grupare
de
tesuturi
adaptata
sa
ndeplineasca una sau mai multe functii.
Corpului plantelor superioare, numitcorm, i
s-au diferentiat n decursul evolutiei organe
vegetative (radacina, tulpina, frunza) si
organe reproducatoare constituite n floare.
O
planta
gimnosperma
sau
angiosperma si are
originea n embrionul semintei. Embrionul a
rezultat din zigot si are formate radicula,
hipocotilul (tulpinita), cotiledoanele sigemul
a (mugurasul). Din embrion rezulta, dupa
germinare,
plantula
cu
partile
ei
componente (fig. 18).
RDCINA
Este organul care obisnuit creste n sol,
specializat pentru absorbtie si fixare, dar
poate avea rol si n depozitare, sinteza s.a.
Radacinile normale se dezvolta din radicula
embrionului
si
ndeplinesc
functiile
caracteristice.Radacinile
adventive se
formeaza
pe
tulpini
sau
frunze,
iar radacinile metamorfozate ndeplinesc n
principal alte functii: fixarea pe arbori cnd
sunt metamorfozate n crampoane (ca la Hedera), asigurarea oxigenului
necesar respiratiei ca la pneumatofori (ce sunt ramuri de radacini situate
deasupra apei, bogate n tesuturi afnate numite aerenchimuri) etc.
Morfologia radacinii
a. Vrful radacinii normale prezinta o organizare caracteristica (fig. 19):
- scufia sau piloriza acopera si protejeaza vrful radacinii cu meristemele
lui apicale;

- zona neteda corespunde zonei de crestere prin ntindere a celulelor

generate de meristemele apicale;
-

zona
pilifera n
care
fiecare
celula
a
rizodermei
are cte un
perisor
absorbant;
dupa
23(10) zile
perisorii
mor, dar se
formeaza
mereu peri
noi pornind
dinspre
zona
neteda; n
zona
pilifera
structura
primara a
radacinii
este
constituita;
- zona aspra este numita astfel datorita cicatricilor formate dupa caderea
perilor, cicatrici care i dau aspectul rugos; la arbori, n zona aspra ncepe

formarea structurii secundare, prin aparitia cambiului si felogenului.

b. Ramificarea obisnuita a radacinii este cea monopodiala: pe radacina
principala (numita sipivot si provenita din radicula embrionului) ce prezinta
crestere nedefinita, se formeaza, ncepnd de la vrf spre baza ramuri
(radicele) de ordinul I, de asemenea cu crestere nedefinita, iar pe acestea
ramuri (radicele) de ordinul II, cresterea continundu-se n acelasi mod (fig.
20). Pivotul mpreuna cu radicelele de diferite ordine alcatuiesc sistemul
radicelar, numit si radacina plantei.

Formele de radacini se realizeaza n urma raportulu 535i84f i dimensional

dintre pivot si ramurile de diferite ordine. Exista radacini pivotante (la brad,
stejar), ramuroase (la
carpen,
tei,
paltin)
si,
la
graminee, fasciculate sau firoase (fig. 21).

Fig. 21 - Forme de radacini: a - radacina pivotanta;

b, c - radacini ramuroase; d - radacina fasciculata

Anatomia radacinii
Din meristemele apicale se formeaza structura primara, care la plantele
ierboase ramne toata viata, dar la cele lemnoase se vor constitui foarte
curnd si meristemele secundare (laterale) care vor da nastere structurii
secundare a radacinii.

a. Organizarea structurii primare (fig. 22)

- Rizoderma este nvelisul extern, unistrat. n zona pilifera fiecare celula
a rizodermei prezinta cte un perisor absorbant.
- Scoarta cuprinde mai multe straturi de celule vii, parenchimatice, cu
pereti subtiri, celulozici si spatii intercelulare. Fac exceptie primele 2-3(5)
straturi periferice, exoderma, caracterizate prin peretii celulari suberificati
(unele celule ale exodermei ramn cu peretii nesuberificati, pentru a
permite schimburi cu exteriorul).

Scoarta propriu-zisa este constituita din celule cu protoplastii interconectati

prin plasmodesme, pentru a nlesni circulatia substantelor.
Stratul cel mai intern al scoartei, endodermul, este alcatuit din celule strns
unite ntre ele, cu peretii radiari suberificati (ngrosarile suberificate se
numesc benzile lui Caspary). Mai
trziu se suberifica, devenind
impermeabili, si ceilalti pereti ai
celor mai multe dintre celule
endodermice, astfel ca se creeaza
un fel de bariera ce limiteaza
circulatia apei cu sarurile minerale.
n felul acesta circulatia are loc
doar prin celulele de pasaj, aflate
n dreptul fasciculelor lemnoase si
ramase cu pereti permeabili,
celulozici.
- Cilindrul
central
(stelul) ncepe
cu periciclul,
unistrat sau, mai ales la plantele
lemnoase, din cteva straturi de
celule ce si pastreaza caracterul
embrionar, astfel ca periciclul
genereaza radicele (ramuri ale

radacinii) (vezi fig. 19).

Sistemul conducator este cuprins n
stel si consta din fascicule lemnoase
si fascicule liberiene, aflate n
alternanta. Diferentierea lor ncepe
dinspre exterior spre interior. Astfel, n cazul fasciculului lemnos primele
vase conducatoare, cele ale protoxilemului(de la gr. protos - primul
si xylon - lemn) au ngrosari inelate si spiralate ce permit o oarecare
alungire a vasului, n pas cu celulele tesuturilor vecine care nca nu si-au
ncheiat cresterea. Apoi se formeaza vasele demetaxilem (de la gr. meta -

dupa si xylon), mai centrale si cu ngrosari reticulate ori ngrosari uniforme

(doar punctuatiunile ramn nengrosate).
n mod analog, primele vase liberiene alcatuiesc protofloemul, iar cele mai
centrale, diferentiate ulterior, metafloemul.
Spre deosebire de tulpina, la
radacina centrul stelului este
ocupat de metaxilem.
b. Formarea structurii secundare
a radacinii:
Cambiul se constituie sub forma de arcuri (fig. 23): unele din resturile de
procambiu dintre fasciculele lemnoase si altele din segmentele de periciclu
din dreptul protoxilemului. Ulterior, arcurile se racordeaza, formnd un inel
sinuos ce activeaza genernd, prin diviziuni tangentiale, xilem secundar
spre interior si floem secundar spre exterior. Treptat cambiul devine din
sinuos inelar, datorita activitatii inegale a initialelor cambiale.
Felogenul (celalalt meristem secundar) ia nastere mai adesea din periciclu
si produce spre exterior suber si spre interior feloderm. Dupa ctiva ani si
nceteaza activitatea si se formeaza cte un nou felogen, mereu mai
profund.
TULPINA
Este organul vegetativ care sustine frunzele si florile si face legatura ntre
acestea si radacina, prin tesuturile sale conducatoare.
Morfologia tulpinii
Formarea tulpinii este pornita odata cu constituirea embrionului, dar se
dezvolta mai ales dupa germinarea semintei, astfel ca o plantula are tulpina
cu ax hipocotil si ax epicotil (fig. 18).
Tulpina prezinta noduri (regiuni ngrosate la
nivelul carora se prind frunzele), internoduri,
precum si muguri (la vrf si n axila
frunzelor).
Mugurele este un ax n formare, cu
internoduri nca scurte, purtator de primordii
si acoperit cu solzi protectori (catafile) (fig.
24).

Mugurii ce nu pornesc n primavara anului

urmator formarii lor se numesc muguri
dorminzi(proventivi), iar cei ce nu provin
din primordii de muguri, ci din cambiu,
felogen ori din alte tesuturi se
numesc muguri adventivi. Dupa dispunere
pe
ax,
se
deosebesc muguri
alterni, opusi, verticilati (mai multi, n verticil, la un nod) si seriali (mai multi,
suprapusi, la un nod, ca la caprifoi). Dupa forma mugurii pot fi:globulari (
sferici), ovoizi, conici si fusiformi,
iar
dupa
organele
ce
vor
rezulta: muguri foliari,florali si micsti.
a. Ramificarea tulpinii
Prin cresterea mugurilor axilari se formeaza ramuri de ordinul I, pe care iau
nastere ramuri de ordinul II, urmeaza ramuri de ordinul III, IV etc. Ca
rezultat al ramificarii se constituie sistemul caulinar cu particularitati
ereditare si influentat de mediu.
Ramificarea poate fi de tip monopodial sau simpodial (fig. 25).
Ramificarea monopodiala: pe axul
principal, ce are crestere nedefinita, se
formeaza ramuri de ordinul I si ele cu
crestere nedefinita, iar pe acestea ramuri
de ordinul II s.a.m.d. (ca la rasinoase,
fag,
stejar,
frasin
etc.).
Ramifi
carea
simpodiala se realizeaza prin
cresterea definita a tulpinii principale si a ramurilor, astfel ca de fiecare data
alungirea este continuata de mugurele axilar imediat subterminal (ca la tei,
alun etc.); drept consecinta tulpina si ramurile sale sunt constituite dintr-o
suprapunere de segmente de un ordin din ce n ce mai mare (fig. 25).
Tipuri de ramuri. Exista ramuri care asigura marirea coroanei si care sunt
caracterizate prin internoduri lungi. Ele sunt numite macroblaste. Pe acelasi
exemplar se afla si ramuri cu internoduri foarte scurte, purtatoare de flori
sau uneori (ca la larice) de frunze ngramadite; acestea sunt
numitemicroblaste. n terminologia forestiera acceptia lujerului este ca
parte de ramura (cu frunze si flori) crescuta n ultimul an, dar, prin
extindere, s-a ajuns la termenii lujer de doi ani sau lujer de trei ani.

b. Tipuri morfologice de tulpini

Tulpinile aeriene, dupa orientarea n spatiu (fig. 26), pot fi ortotrope (cu
cresterea verticala) siplagiotrope (cu cresterea oblica sau orizontala).
La tulpinile ortotrope apartin tipurile: erect (drept), nutant (cu vrful
aplecat), geniculat (internodurile formeaza cotituri unghiulare pronuntate) si
cel urcator.
La tulpinile plagiotrope se
nscriu tipurile: trtor(repent)
- tulpini ntinse pe sol,
purtatoare
de
radacini
adventive la noduri, prostrat tulpini culcate pe sol, dar fara
radacini
adventive
si ascendent - baza tulpinilor
paralela cu solul, iar vrful
arcuit n sus.
Tulpinile aeriene ce ndeplinesc functii nespecifice sunt numite tulpini
metamorfozate. Ele pot servi pentru:
aparare: spinii,
exemplu la gladita;

spre

fixare: crceii,
exemplu la vita;

spre

fotosinteza: filocladiile (ramuri latite cu aspect de frunze), ca la Ruscus

sp. (fig. 27);
- depozitare: tulpinile tuberizate; exista specii la care tuberizarea afecteaza
doar mugurii (ei sunt numiti tuberuli cnd axul mugurelui este tuberizat
si bulbili cnd sunt tuberizati solzii.

Tulpinil
e
subtera
ne pot
fi de tip
(fig.
28): riz
om interno
durile
sunt
alungit
e, iar la
noduri
se afla
radacin
i adventive si frunze rudimentare, ca la
stnjenel; tubercul - vrfuri de stoloni devenite tuberizate si carnoase, ca la
cartof; bulb - ramuri scurte, ca niste discuri, acoperite de frunze carnoase,
ca la speciile deAllium.
Anatomia tulpinii
Structura primara a tulpinii arborilor, asemanatoare celei de la plantele
ierboase, este prezenta doar la lujerii tineri si se mentine o perioada foarte
scurta. Dupa circa o luna sau chiar mai putin de la pornirea lujerului, ncep
sa se diferentieze meristemele laterale (secundare), cambiul si felogenul,
care produc cresterea n grosime a axului, constituindu-se astfel structura
secundara.
a. Structura primara a tulpinii
Organizarea meristemelor apicale de la lujer este mai complexa dect la
radacina, deoarece, pe lnga tesuturile generate pentru structura primara a
axului lujerului, meristemele apicale sunt implicate si n formarea
primordiilor mugurilor si a primordiilor frunzelor.

n vrful vegetativ (conul

de crestere) se afla doua
grupuri de celule: unul
periferic (tunica) si unul
central (corpusul) (fig. 29).
Din aceste doua grupuri se
vor diferentia cele trei
meristeme
primare

cunoscute:protodermacar
e
va
forma
epiderma, meristemul
fundamentaldin care se
vor diferentia scoarta si
maduva siprocambiu care
apare ca niste suvite n masa meristemului fundamental si va forma
fasciculele conducatoare libero-lemnoase.
La o structura primara deplin formata (fig. 30) se disting epiderma, scoarta
si cilindrul central.
- Epiderma este stratul periferic, alcatuit din celule cu peretii exteriori
impregnati cu cutina. Protoplastul lor este lipsit de obicei de cloroplaste, iar
vacuola, bine dezvoltata, contine antociani protectori fata de radiatia
ultravioleta. Formatiunile epidermice (peri, stomate) de regula sunt
prezente.

- Scoarta constituie un parenchim multistrat. Straturile periferice pot avea

rol n fotosinteza (contin cloroplaste), iar cele mai interne n depozitare
(acumuleaza substante de rezerva). La multe specii straturile cele mai
exterioare ale scoartei sunt reprezentate prin tesuturi mecanice (colenchim
si sclerenchim) ce alcatuiesc ohipoderma. Stratul cel mai intern al
scoartei,endodermul, nu prezinta caracteristici tipice dect la unele tulpini
subterane, ca rizomii.
- Cilindrul central (stelul) al tulpinii este constituit din fascicule
conducatoare si maduva.
Fasciculele conducatoare ale tulpinii sunt mixte (au si floem si xilem)
si mai adesea apartin tipului colateral deschis, adica ntre xilemul (dispus
intern) si floemul (dispus spre exterior) ramne un rest de procambiu,
ntruct procambiul nu s-a diferentiat n ntregime n xilem si floem la
formarea fasciculului.
La diferentierea fasciculului din suvita de procambiu, formarea
floemului este centripeta: mai nti apare protofloemul care este apoi n
parte dezorganizat curnd dupa ncheierea alungirii internodului
(protofloemul ramas se diferentiaza n fibre floematice ce se constituie n
arcuri la periferia fasciculelor), iar apoi se va forma metafloemul.
Diferentierea xilemului este nsa centrifuga: mai nti ia nastere
protoxilemul, pornind dinspre interior (mai trziu, dupa ncheierea alungirii
internodale, acesta se dezorganizeaza - fig. 30), apoi metaxilemul.
n centrul stelului se afla maduva, care trimite prelungiri printre
fascicule, razele medulare.
Fasciculele conducatoare ale tulpinii si frunzei comunica ntre ele fara
modificari. n vrful tulpinii vasele conducatoare se diferentiaza mai nti n
primordiile frunzelor si se continua apoi cu fasciculele tulpinii care se
formeaza mai trziu. Portiunea de fascicul (fascicule) dintre baza frunzei si
cilindrul central reprezinta urma foliara, iar locul prin care fasciculul
(fasciculele) patrund (patrunde) n cilindrul central, lacuna foliara.
n schimb, la trecerea de la fasciculele conducatoare ale radacinii la
cele ale tulpinii, au loc unele modificari treptate, prin care se ajunge de la
fascicule simple si alterne, caracteristice radacinii, la cele mixte, liberolemnoase, proprii tulpinii. Zona de tranzitie corespunde coletului.
b. Structura secundara a tulpinii la gimnosperme si
dicotiledonate
b1. Structura tesuturilor produse de cambiu. Dupa constituirea
structurii primare, procambiu, care la arbori se prezinta (n sectiune

transversala) aproape circular, datorita fasciculelor libero-lemnoase foarte

apropiate, va deveni cambiu si va genera prin diviziuni alternative, spre
interior si spre exterior (activitate bipleurica), lemn secundar spre interior
si liber secundarspre exterior. Din initialele de raza ale cambiului vor fi
generate, n ambele sensuri, raze medulare secundare.
Lemnul
secundar. Este
constituit
xilematice si parenchim lemnos.

din elemente

traheale, fibre

Elementele traheale la angiosperme se constituie n vase perfecte (trahee),

pe cnd gimnospermelor le sunt caracteristice traheidele. n sectiune
transversala vasele mai largi apar sub forma de pori, care prin dispunerea
lor specifica servesc drept criterii de identificare a lemnului.
Fibrele xilematice (fibre lemnoase) sunt ntlnite numai n lemnul
angiospermelor, caruia i confera rezistenta. La gimnosperme rolul lor este
ndeplinit de traheide, care au deci si rol mecanic.

Fig. 31 - Tulpina de stejar (sectiune transversala si longitudinala): 1 - suprafata cambiului; 2 - raza medulara n inelele de
lemn secundar; 3 - raza medulara n floem; 4 - ritidom; 5 - floem secundar; 6 - coaja (dupa Raven, P. H. si colab., 1992)

Parenchimul lemnos este un tesut viu n inelele anuale functionale ale

lemnului secundar si ndeplineste rol de depozitare a substantelor de
rezerva. Este bine reprezentat la foioase, dar lipseste aproape n totalitate
la rasinoase, unde se afla ca zone restrnse, asociat canalelor rezinifere.
esutul lemnos format n decursul unei perioade de vegetatie poarta
numele de inel annual. n sectiune longitudinala inelele anuale apar sub
forma unor benzi (fig. 31 si 32).

Diferentierea inelelor este datorata vaselor de calibru mai mare

generate n perioada de primavara (cnd activitatea fiziologica este
intensa) si proportiei reduse a fibrelor xilematice si parenchimului lemnos.
Aceasta portiune de inel este numita lemn timpuriu (lemn de primavara).
Spre sfrsitul perioadei de vegetatie sunt generate vase de calibru mai mic,
iar fibrele si parenchimul lemnos sunt sporite cantitativ, constituindu-se
portiunea de lemn trziu (lemn de toamna) a inelului.
La gimnosperme, carora le lipsesc fibrele xilematice, iar parenchimul
lemnos are o participare foarte restrnsa, inelul anual se individualizeaza
mai ales prin diferenta de calibru al traheidelor si de ngrosare a peretilor
acestora.
Cu naintarea n vrsta, cele mai multe specii de arbori formeaza n
xilemul secundar doua zone distincte (fig. 31): una periferica, din inele
anuale recente de culoare deschisa, ce reprezintaalburnul si o zona
centrala, inactiva fiziologic, de culoare nchisa, duramenul.
Duraminificarea se realizeaza prin impregnarea peretilor celulari cu
taninuri, rasini, gome; la nivelul duramenului au loc si obturari ale lumenului
vaselor, din proeminari catre interiorul lor, prin punctuatiuni, ale unor celule
de parenchim, formndu-se astfel tilele, care blocheaza circulatia sevei.

Fig. 32 - Sectiune transversala prin ramura de tei de trei ani: ep - epiderma; s - suber; f - felogen; fd - feloderm; sc.p scoarta primara; f.f.p - fibre floematice primare; p.d - parenchim de dilatare a razei medulare; l.s - floem secundar; f.f - fibre
floematice din liberul secundar; c - cambiu; l.t - lemn trziu; l.p - lemn timpuriu; i.a - inel anual; r.m - raza medulara; xl - xilem
primar; m - maduva (dupa Komarov, V. L., 1949, modificat)

Liberul secundar. Este produs de cambiu prin activitatea sa nspre

exterior, fiind constituit dintuburi ciuruite (vase liberiene) cu celule
anexe, parenchim liberian si fibre liberiene (fig. 32 si fig. 33). Alaturi de
fibre, la unele specii (stejar, frasin) se pot gasi si sclereide, iar la alte specii
(fag si molid) tesutul mecanic al liberului secundar este limitat doar la
sclereide.

Liberul secundar, ca si
lemnul
secundar,
se
constituie
ca
manson
(teaca), nsa se mentine
functional doar pentru o
perioada scurta (1-ctiva
ani), dupa care este strivit
prin dezvoltarea lemnului
secundar; n locul tesuturilor
strivite
se
formeaza
continuu altele noi, de
aceea n liberul secundar nu
se contureaza inele anuale.
b2. Structura
tesuturilor
produse
de
felogen. Felogenul formeaz
a
prin
activitatea
sa
bipleuricasuberul si feloder
mul.
Suberul este format din pachete radiare de celule moarte si suberificate,
ce preiau rolul de protectie al epidermei.
Felodermul este generat spre interior si constituit n mod obisnuit din
celule vii.
La unele plante felogenul functioneaza monopleuric, producnd numai
suber.
Suberul si felodermul reprezinta scoarta secundara (peridermul). mpreuna
cu liberul secundar, peridermul alcatuieste coaja. Prin urmare, decojirea se
produce n dreptul cambiului.
Cnd unicul felogen activeaza n acelasi ritm cu cambiul, scoarta
secundara ramne neteda. La numeroase specii de arbori felogenul si
nceteaza activitatea, n locul lui constituindu-se mereu cte un nou
felogen, din ce n ce mai profund, pna chiar si n liberul secundar. Prin
activitatea acestor felogene succesive sunt generate n decursul anilor
tesuturi care, fiind mpinse spre exterior, se mortifica din lipsa de apa si
hrana si crapa n mod caracteristic diferitelor specii, formndu-se
astfelritidomul (de la gr. rhytis - zbrcitura, ncretitura). Acesta cuprinde
resturi de epiderma si scoarta primara, vechi straturi de suber si feloderm,
precum si portiuni de liber secundar.
FRUNZA

Este organul cu structura dorsiventrala si simetrie bilaterala, adaptat pentru

fotosinteza si transpiratie.
Morfologia frunzei
La frunze s-au diferentiat: limbul (lamina), petiolul si teaca (vagina).
Exista frunze simple, cu margine ntreaga sau incizata si frunze
compuse, n care caz din lobii laminei s-au individualizat foliole cu petioli
proprii dispusi pe petiolul comun (rahisul) (fig. 34).
B
A

Fig. 34 - Margini de limb foliar cu inciziuni mari si frunze compuse: A - tipul penat: a - penat lobata; b - penat fidata; c penat partita; d - penat sectata; e - frunza imparipenat compusa; f - frunza paripenat compusa; B - tipul palmat: a - palmat
lobata; b - palmat fidata; c - palmat partita; d - palmat sectata; e - frunza palmat compusa; f - frunza trifoliata
(dupa Rothmaler, W., 1981)

Frunza este un organ cu mare plasticitate,

fiecare din partile sale putnd mbraca o
diversitate de forme. Astfel, la frunzele
simple se ntlnesc numeroase forme de
limb (fig. 35), iar marginea limbului se
prezinta de asemenea diversa sub raport
morfologic, putnd fi ntreaga, cu inciziuni
mici (fig. 36) sau cu inciziuni mari (fig. 34).

n figura 37 se evidentiaza
tipurile de vrf ale limbului
foliar, iar n figura 38 tipurile

de baza foliara. Frunzele difera si prin nervatiunea limbului (fig. 39) si felul
petiolului. Cnd petiolul lipseste, frunzele se numesc sesile. Exista mai
multe tipuri de frunze sesile (fig. 40).

Fig. 37 - Vrful limbului foliar: a - trunchiat; b - rotunjit; c - obtuz; d - acut; e - acuminat; f - spinos; g - mucronat; h emarginat (dupa Rothmaler, W., 1981)

Fig. 38 - Baza limbului foliar: a - trunchiata; b - rotunjita; c - ngustata; d - cuneata; e - sagitata; f - hastata; g - asimetrica; h
- auriculata; i - cordata; g - reniforma (dupa Rothmaler, W., 1981)

Teaca frunzei este partea

latita cu care frunza se prinde de tulpina.

La multe plante lemnoase baza frunzei
prevazuta cu formatiuni anexe,stipelele,
ce sunt excrescente foliare, mai adesea
caduce, dispuse simetric de o parte si
de alta a tecii.
n diferite etape ale dezvoltarii plantei se disting patru tipuri de organe
foliare diferentiate morfologic si functional: cotiledoanele - primele organe

foliare (la embrion), catafilele - frunze rudimentare protectoare (solzii

mugurilor
si
ai
tulpinilor
subterane), nomofilele frunzele
normale,hipsofilele - organe foliare aparatoare ale florilor si inflorescentelor
(bractee, involucru etc.).
Anatomia frunzei
Primordiile foliare se diferentiaza n lungul apexului (vrfului) tulpinii
din tunica si corpus. Ulterior, prin diviziuni si cresteri celulare, primordiul ia
forma de mamelon si apoi de con, alcatuit dintr-un strat protodermic, o
masa de meristem fundamental si o suvita de procambiu.
La cresterea n latime a limbului se porneste de la cele doua fsii marginale
de meristem care se formeaza de fiecare parte.
a. Structura frunzei la rasinoase
Tipul morfologic de frunza mai raspndit la rasinoase este cel acicular.
Structura anatomica a frunzei difera de la specie la specie, mai ales n
raport cu adaptarile la conditii de uscaciune.

Epiderma este stratul periferic, mai adesea din celule moarte, cu peretii

lignificati, cei dinspre exterior cu cuticula bine dezvoltata si acoperita cu

ceara (fig. 41 A). Sub epiderma se afla ohipoderma dintr-un strat sau
cteva straturi de celule, care i amplifica functia protectiva. Stomatele sunt
frecvent adncite n hipoderma (fig. 41 B) sau mezofil, avnd celulele
anexa mari, ntre ele cu o anticamera mai mult sau mai putin nalta.
Mezofilul frunzelor de rasinoase
poate fi de tipul tesutului asimilator
septat (celulele au peretii invaginati
spre interior, marindu-se astfel
suprafata
de
dispunere
a
cloroplastelor, ca la pin - fig. 41),
nsa la unele specii (ca de exemplu,
la brad) mezofilul, asemanator celui
de la foioase, este diferentiat n tesut
palisadic (din
celule
prismatice
alungite) si tesut lacunar. n mezofil
se afla canale rezinifere al caror numar difera (1-2 la Picea abies, 5-12
la Pinus sylvestrisetc.).
Nervura este delimitata de mezofil printr-un endodermunistrat si include
mai adesea doua fascicule libero-lemnoase, n jurul carora se afla tesutul
de transfuzie. Fasciculele au xilemul spre fata superioara si floemul spre
cea inferioara. La multe specii fasciculele sunt sustinute de arcuri de
sclerenchim. esutul de transfuzie este constituit din celule vii,
parenchimatice si respectiv traheide localizate n apropierea xilemului.
b. Structura frunzei la
foioase
Limbul (lamina) frunzei
cuprinde epiderma,mez
ofilul si nervurile (fig.
42). Epiderma este mai
frecvent unistrata, cu
peretii
exteriori
ai
celulelor acoperiti cu un
strat
de
cutina,
denumit cuticula.
La
majoritatea
arbo-rilor
stomatele sunt dispuse
exclusiv n epiderma
inferi-oara (dorsala).

Mezofilul este localizat ntre epiderma superioara si cea inferioara si este

reprezentat prin tesuturile asimilatoare.
La frunzele
bifaciale (fig.
42),
ntlnite la majoritatea
arborilor foiosi, sub
epiderma superioara
se
afla tesutul
palisadic,
din
1-2
straturi
de
celule
alungite, bogate n
cloroplaste. ntre tesutul palisadic si epiderma inferioara se afla tesutul
lacunar, din celule paren-chimatice de diferite forme, mai sarac n
cloroplaste si cu spatii intercelulare mari (lacune), aflate n comunicare cu
camera substomatica.
La frunzele ecvifaciale tesutul palisadic este dispus spre ambele fete.
Nervurile au mai adesea cte un fascicul libero-lemnos, cu xilemul
nspre fata superioara a frunzei si floemul nspre cea inferioara. Frecvent
nervurile mari proemineaza nspre fata dorsala a limbului. La nervurile mai
groase, care au rol numai n conducere, fasciculul este nconjurat de
sclerenchim si colenchim, tesuturi care, alaturi de epiderma cu cuticula
foarte groasa, asigura suportul mecanic al laminei. La nervurile mai fine (de
ordin superior de ramificare fasciculul este nconjurat de o teaca
fasciculara din celule vii ce intermediaza schimburile cu celulele
asimilatoare ale mezofilului. Ultimele ramificatii au terminatiile constituite
din elemente traheale, nconjurate si ele de teaca fasciculara (fig. 42 B),
astfel ca vasele nervurii sunt ferite de contactul cu aerul din spatiile
intercelulare.
Structura petiolului este asemanatoare structurii primare a tulpinii, de
care se deosebeste mai ales prin monosimetrie.