Isostearil Isostearatul

Pentru a putea intelege modul de functionare

a emolientilor si beneficiile pe care acestia le
aduc in ingrijirea pielii, este necesara mai
intai intelegerea metodelor de analiza.
Astfel, nu este suficienta o singura analiza in
vivo , ci o explorare sistematica, a
emolientului in cauza, combinand tehnici de
bioinginerie.

Wiechers, mereu preocupat de problema

proprietatilor si actiunilor emolientilor asupra
pielii, a cautat sa abordeze acest subiect din
punct de vedere holistic.
El a studiat efectele emolientilor individuali, dar
si combinati, si a impartit emolientii in doua
segmente majore de formulare cosmetica :
furnizarea de substanta activa ( solubila in ulei)
si proprietatile mecanice ale perceptiei senzoriale
la nivelul pielii ( efectele de hidratare si
elasticitate a pielii).

Emolientii sunt ingrediente multifunctionale

care servesc multiple roluri in produsele
cosmetice : solventi pentru numeroase
ingrediente active, potentiatori de
permeabilitate, stabilizatori ai suspenciilor,
protectori ai pielii impotriva daunatorilor din
mediul inconjurator, agenti de control ai
luciului pielii in cazul produselor pentru
machiaj, s.a.m.d.
Aceste functii trebuie sa atinga anumite
standarde de formulare chimica, de siguranta
si formulare, dar si standarde de genul celui
cost-eficacitate.

Primul criteriu ce trebuie luat in calcul de catre

producatori, la formularea unui emolient, este o
apreciere subiectiva a proprietatilor tactile si
senzoriale ale uleiurilor simple; deoarece functia
de baza a unui emolient este aceea de a lubrifia
si de a reduce frictiunea la nivelul pielii.
Prin plasarea unui strat cornos uscat in diferite
medii lichide, Blank a ajuns, acum peste 60 de
ani, la realizarea ca cel mai eficient hidratant al
pielii este apa si ca uleiurile simple nu au efecte
asupra pielii sau parului uscat. Cu toate astea,
concluziile sale erau eronate , deoarece nu luase
in considerare circulatia apei prin epiderma
pierderea trans-epidermala de apa.

Deoarece apa si uleiul nu sunt miscibile, s-a

ajuns la ideea ca aplicarea unui strat subtire
de ulei la suprafata pielii va contribui la
pierderea de apa din piele prin blocarea sa
in piele ocluzia apei in piele. De aceea, prin
reducerea pierderii de apa din piele,
emolientii pot fi considerati hidratanti
indirecti ai pielii.
Hidratarea pielii este functia de baza a
emolientilor si deci prima asteptare a
consumatorului obisnuit.

Au fost elaborate diferite teste, pe acelasi

principiu al mentinerii nivelului de hidratare,
pentru a clasifica lipidele si diversele
formulari.

Wiechers a lucrat cu mai multe criterii, pe un

grup de 20 de subiecti, pentru a clasifica
emolientii, si anume : hidratare, elasticitate si
substantivitate, asa cum sunt ele prezentate
in graficul de mai jos.

Clasificarea emolientilor
conform studiului lui Wiechers

Deoarece nu au fost
constatate similaritati
intre rezultatele in vivo
si cele in vitro ale
performantelor
emolientilor, Wiechers
a ajuns la concluzia ca
o hidratare crescuta nu
duce la o elasticitate
mai mare a pielii, fiind
deci nevoie de o
combinatie de
mecanisme pentru o
perceptie favorabila a
consumatorului asupra
hidratarii pielii.

Luand in considerare aceste criterii au fost

testate 2 emulsii, cu un adaos de glicerina
6%. Rezultatele , surprinzatoare, au fost :

1. Performantele clinice ale emolientilor

domina efectele emulsificatorului.
2. Alegerea tipului de emulsificator s-a
reflectat in performanta emolientul ca fiind bun
sau mai putin bun, deci un emulsificator are
propria semnatura clinica.
3. Adaugarea de glicerina nu are o contributie
hotaratoare la performanta totala a unui
emolient.

Wiechers, in colaborare cu echipa Bouwstra, si-a

concentrat eforturile asupra studiului specific al
emolientilor Isopropil Isostearat si Isostearil
Isostearat, acesta din urma fiind considerat ca avand
proprietati de hidratare foarte slabe.

A fost examinat efectul hidratant al acestora la nivel

celular, numarand-se efectiv zonele ce contineau
apa. In contrast cu uleiurile, s-a descoperit ca
glicerina permeaza mai usor straturile pielii si
mentine apa in celule. Studiindu-se diferenta dintre
cei doi emolienti, s-a realizat ca aceasta este una
foarte fina si trebuiesc analizate straturile de
suprafata ale pielii.

Comparatie intre cele 2 emolienti si proba de

control - Fourier

Concluzia lui Wiechers a fost ca emolientii

lipizi pot modifica gradientul de hidratare al
pielii prin operarea a doua mecanisme
simultane care sa opereze la diferite adancimi
si ca masurarea metodei poate defini
clasificarea performantelor, in functie de care
mecanism este luat in considerare
preferential de aparatul de masurare.
Prin urmare, molecula mai mica de Isopropil
Isostearat penetreaza mai usor si mai bine
straturile pielii decat aceea de Isostearil
Isostearat.

Caussin a incercat efectuarea unui studiu la

scara mica, pe 4 subiecti, timp de 3 ore, cu
aparatul Tewameter 210, fara rezultate
semnificative.
Croda a condus un studiu din care au fost
insa trase anumite concluzii :
Isostearatii nu functioneaza doar prin ocluzie,
deoarece schimbarile la suprafata pielii sunt
prea subtile pentru a putea fi masurate.
Isostearatul isostearil s-a comportat mai bine
din punct de vedere al hidratarii decat
Isopropilul Isostearat.

Concluzia principala ce poate fi desprinsa din

aceste studii este aceea ca pielea este un
mecanism unic si complex, astfel incat o
metoda singulara de analiza un emolient nu
este suficienta.
Astfel, un emolient respins printr-o anumita
metoda de analiza va fi considerat potrivit de
o alta, cazul Isostearil Isostearatului.

Va multumim.
Popa Claudia Roxana
Trifan Cristina Anca
Vilceanu Camelia Cristina
Anul 5, grupa 12.