SINUCIDEREA

Dr.MARIAN POPA
MEDIC PRIMAR PSIHIATRU
DOCTOR IN STIINTE MEDICALE
LECTOR UNIVERSITAR
Spitalul clinic de psihiatrie
Prof.Dr.Alexandru Obregia

BUCURESTI

 Sinuciderea este intotdeauna semn de boala

mintala?
Dupa parerea noastra sinuciderea, este
intotdeauna expresia unei suferinte psihice
pe care de obicei o numim depresie
Este insa depresia intotdeauna un teritoriu al
psihiatriei? Putem numi toate tristetile
depresii? Are dreptul PSIHIATRIA sa-si
asume intregul teritoriu al acestei stari
sufletesti? Poate ea sa-l acopere?

 Un raspuns posibil ar fi DA. Asa cum

MEDICINA trateaza toate suferintele
umane si psihiatria, ca ramura a medicinii,
poate trata toate suferintele psihice.
Desi inca nu este posibil sa previna si/sau sa
trateze toate suferintele psihice ale omului,
PSIHIATRIA are dreptul sa tinda catre
asta.Putem face o comparatie cu
infectioasele care nici ele nu pot trata
inca toate suferintele provocate de bolile
infecto-contagioase.Ganditi-va la SIDA.

 O varianta mai restrinsa ar fi aceea ca

PSIHIATRIA nu se poate ocupa decat de
bolile psihice, descrise in manualele de
profil si deosebite de starile sufletesti
normale, printre care se afla si tristetea. Dar
oare este vreodata tristetea o stare
sufleteasca normala? DSM-IV-TR o prinde
in categoria depresie fara alte specificatii.
Discutia ramane deschisa. PSIHIATRIA
trebuie sa indrazneasca.La un congres
recent (cel de la Madrid) se vorbea de
cosmetica personalitatii.

 Depresia poate fi, dupa cum stim cu totii

simptom, sindrom, sau boala, poate fi o
reactie , o dezvoltare, un proces, o nevroza,
o psihopatie, sau o psihoza.
Depresia este o traire afectiva, o traire
cognitiva si o trecere la act.
Poate fi prezenta sinuciderea in toate aceste
ipostaze ale depresiei?
Da. Poate fi prezenta ca idee dominanta,
obsesiva, prevalenta sau deliranta si ca
trecere la act, pe versantul
cognitiv/comportamental al persoanei.

 Sinuciderea este o solutie, un tratament

radical si empiric, o incercare de a iesi
dintr-o situatie, atunci cand avem de-a face
cu o reactie, sau dintr-o stare, atunci cand
avem de-a face cu un proces, de depresie
insuportabila, pentru care nu am gasit o
alternativa.
Ea poate fi prezenta, in proportii variabile,
la toate varstele, in copilarie, adolescenta,
tinerete, in viata de adult si la batranete.

 O privire scurta prin DSM-IV-TR arata o

rata a suicidului complet de 10-15% la
tulburarea bipolara I si II (pag.351), 10% la
dependentii de o substanta (p.207), 10% la
schizofrenie.
Peste 50% din schizotipali au in istoric cel
putin un episod depresiv major, personalit.
borderline are in criterii suicidul iar la
pers.histrionica exista un risc crescut de
gesturi si amenintari de S. Pana si antisoc.
au un risc crescut de moarte prin suicid.

 Psihologic sinuciderea afecteaza persoane

ale caror instincte, primare sau sociale, s-au
transformat in patimi, care nu mai pot fi
satisfacute si nici stapanite de mecanismele
frenatorii. Sunt implicate instinctele de
reproducere, de proprietate si de dominatie.
Sunt afectate persoane de varsta fragila
(adolescenti, batrani), fragilizate de boli somatice sau predispuse ereditar, cu un
narcisism pronuntat, orgolioase si care cred
mai mult in sine decat in Dumnezeu.

 Cea mai importanta afirmatie cu caracter

pragmatic din aceasta comunicare si care ne
intereseaza pe toti este aceea ca
NU ESTE POSIBIL SA SE PREVADA CU
CERTITUDINE CAND SAU DACA UN
INDIVID CU DEPRESIE VA INCERCA
SA SE SINUCIDA (DSM-IV-TR, p.351).
Dupa cum stim cu totii DSM este rodul
muncii a 2000 de specialisti si este acceptat
de 40.000 de psihiatri americani si multi alti
specialisti din majoritatea tarilor lumii.

 Sinuciderea este prezenta, de asemenea in

proportii diferite, la ambele sexe si in toate
starile si clasele sociale.
Cauzele sinuciderii sunt cauzele
depresiei.Ele pot fi endogene, datorate unor
gene cu penetranta alternativa (ceea ce da
caracterul de periodicitate), endo-exogene,
atunci cand anumite evenimente provoaca
depresie numai la anumite persoane,
vulnerabile si exogene, atunci cand
evenimentul este atat de puternic incat
poate provoca depresie oricui.

 Cu cat depresia este mai grava cu atat riscul

suicidar este mai mare.
Cu cat persoana depresivului este mai
simpla, mai rudimentara, cu o paleta mai
redusa de comportamente, cu atat riscul
suicidar este mai mare.
Un egosinton este mai putin expus riscului
suicidar, decat un egodiston, desi sunt
egodistoni care nu se vor sinucide niciodata
(vezi Cioran.)

 Si egosintonii, in urma unui conflict cu cei

din jur, care se opun dorintelor lor mai mult
sau mai putin imperioase, pot dezvolta o
depresie reactiva cu tentativa de suicid
demonstrativa, de santaj, de obicei nereusita.
O trecere in revista a mijloacelor de
sinucidere ne arata mijloace vulgare,
spanzurarea si mijloace nobile, spada sau
revolverul, mijloace feminine, otrava, gazele
si mijloace masculine, defenestrarea, desi
confuzia de gen din lumea contemporana
care a dus la proliferarea celui de-al treilea
sex, a amestecat si mijloacele.

 Exista mijloace neobisnuite de sinucidere,

cum ar fi autozidirea intr-un colt de pivnita,
inghitirea de pietre, taierea venelor cu o
penita, sugrumarea cu o batista si un
betigas.
Asa cum exista depresii mascate exista si
sinucideri mascate, cum ar fi consumul
excesiv de alcool, tutun, stupefiante sau
conducerea la risc a automobilului. Toate
excesele, inclusiv acela de munca, pot fi
forme mascate de sinucidere.

 Exista sinucideri individuale si sinucideri de

grup datorate fenomenului de contagiune
mentala. Cel mai celebru caz este al asa
numitei secte sinucigase din SUA, formate
din peste 800 de membri care s-au sinucis
cu cianura, in aceeasi zi, in Guyana
Britanica, urmand exemplul liderului lor.
Exista sinucideri precedate de asa-numitele
omoruri altruiste, executate asupra
persoanelor iubite, care in acest fel sunt
scutite de suferinte prezente sau viitoare.

 O analiza din perspectiva axiologica a

sinuciderii presupune o trecere in revista
istorica, filozofica, estetica si religioasa.
Istoria sinuciderii urmeaza istoria lumii.
Exista mai mult ca sigur o preistorie a
sinuciderii. Aceasta probabil ca a inceput
sub forma sinuciderii altruiste pe care o
intilnim inca din regnul animal (vezi
Moartea caprioarei a lui Labis).Multe
mame si-au pierdut viata salvandu-si copiii.

 Sinuciderea altruista merita mai multe

comentarii. Ea nu este o sinucidere
adevarata, care intotdeauna este egoista si
se datoreaza iubirii de sine sau mai degraba
iubirii unei anumite imagini de sine si fugii
de suferinta. Ea este o moarte previzibila, de
erou, datorata unei lupte inegale in care
acesta intra constient ca va muri,
sacrificandu-si viata pentru a-i salva pe cei
dragi. Ganditi-va la celebrul cavaler Roland.

 Acesta isi sacrifica viata in stramtorile

Pirineilor, in lupta cu sarazinii, pentru a-i
permite lui Carol cel Mare si grosului
armatei sale sa se retraga pe pozitii
fortificate si sa-si salveze viata.
In antichitate avem cazuri celebre de
sinucigasi, care au facut furori si prozeliti
pana prin secolul XIX: Cato din Utica,
Seneca, Brutus, Petronius, Antonius,
Cleopatra, Crassus, Democrit, Diogene, din
motive evident diferite.

 Atitudinea fata de sinucidere este diferita si

merge de la opozitia categorica a
pitagoreicilor si pana la aprobarea
ingaduitoare a epicurienilor si a stoicilor.
Suicidul motivat filozofic sustine ca viata
nu merita sa fie pastrata decat daca
reprezinta un bine adica daca iti aduce mai
multe placeri si satisfactii decat nenorociri.
Trebuie sa ai libertatea de a decide singur si
cu demnitate asupra propriei vieti sau morti.

 Sinuciderea in Vechiul Testament are un

caracter eroic sau de onoare: Saul se omoara
cu o sabie dupa ce a pierdut o batalie cu
filistenii. Samson se sinucide provocand
prabusirea palatului asupra sa si a
filistenilor. In timpul regelui David, vazind
ca nu-i sunt ascultate sfaturile, Ahitofel, si-a
facut testamentul si s-a spinzurat.
Istoricul evreu, cetatean roman, Josephus
Flavius relateaza moartea celor noua sute
saizeci de evrei din Massada, care nu au
vrut sa capituleze in fata Romei, in anul 73.

 Nasterea lui Isus, care marcheaza inceputul

erei noastre, aduce in atentie o noua forma
de moarte voluntara, omorarea sinelui, a
vietii pentru sine, a egoismului, a
narcisismului, pentru castigarea unei noi
vieti, a celei vesnice. Este cea mai mare
provocare pusa in fata fiecarei fiinte umane.
Aceasta noua atitudine in fata vietii si a
mortii, a nu te mai lupta cu ceilalti pentru
sinele tau, ci a te lupta impotriva sinelui tau,
pentru ceilalti, a schimbat istoria lumii.

A FI SAU A NU FI