Antropogeneza

Antropogeneza este o parte a antropologiei, care studiaz evoluia i dezvoltarea omului, procesul
apariiei i dezvoltrii omului, a speciei umane. Ea relev trecerea omului din starea de animalitate n
cea de umanitate, trecere condiionat de existena a trei coordonate eseniale: starea biped
(staiunea vertical); limbajul articulat; gndirea.
Preistoria este un domeniu destul de greu de definit. O definiie implic existena ctorva elemente la
care s ne raportm, cum ar fi stabilirea trsturilor care o difereniaz de celelalte epoci istorice sau
delimitarea realitilor pe care preistoria le presupune. Metodologic, putem dobndi acces la
problematica perioad prin analiza arheologic, antropologie, etnografie, paleontologie, geologie sau
studii asupra resturilor organice.

De asemenea, preistoria se poate defini prin intermediul culturilor, ntruct putem considera c orice
societate posed o cultur, chiar dac timpul pe care l studiem nu ne permite dect s abordm latura
material, adic resturile organice i anorganice, fenomenele spirituale rmnnd strine de noi n mare
msur. i termenul de societate joac un rol important, pentru c este practic principiul de organizare a
culturii, reeaua de indivizii i relaiile dintre ei, care se stabilesc n conformitate cu anumite reguli
motenite i asumate.
De fapt, cam 99% din traseul parcurs de umanitate se desfoar n preistorie. Cronologia general este
aplicabil doar pentru primele faze ale preistorie, cnd exista uniformitate cultural, ulterior diversitatea
local i imposibilitatea realizrii unei serii cronologice unice i mpiedic aplicarea.
Preistoria nu se limiteaz doar la istorie, ci face parte din ansamblul tiinelor sociale. Are o
individualiatea aparte datorata ansamblului instrumentelor de investigaie i presupune o uzan
ridicat a ipotezelor din cauza absentei surselor scrise.
S vedem acum care ar fi principalele teorii ale antropogenezei, adic ale apariiei speciei umane i ale
particularizrii sale prin crearea de ansambluri culturale. O bun bucat de vreme concepia sacr a avut
rang de teorie tiinific. Ipoteza biblic folosete concluziile ca argument de autoritate. Antropogonia
este legat de cosmogonie, omul avnd o evoluie similar universului din care face parte. Divinitatea a
intervenit din mai multe motive: singurtatea, spiritul ludic creator, dorina de a-i extinde manifestarea
prin crearea de supui etc. Cum a avut loc geneza este un aspect care variaz. Aceasta se poate s se fi
produs prin intervenia asupra unui element material deja existent, printr-o aciune asupra propriului
corp, prin sacrificiu, etc. Persist o diferen ntre miturile societilor complexe i cele ale societilor
tradiionale, pentru c n vreme ce la primele gsim o ierarhie de divinitai care acioneaz, la celelalte
divinitatea este unic i acioneaz de multe ori cu ajutor uman (strmoii). Ca o extindere a mitului
genezei, mitul vrstei de aur trimite la starea primordial a fiintei umane. Acel illo tempore ideal se
regsete n Biblie, la Hesiod sau la Lucretius, fiind preluat i de gndirea iluminist, care se folosete de
ideea timpului paradisiac pentru a identifica neajunsurile societii moderne. Timpul idilic este
personificat prin bunul slbatic, un personaj cu o istorie destul de ndelungat, reprezentnd imaginaea
uman perfecta. Mitul este mai degraba un instrument de critic social, asemenea utopiilor care se
dezvolt din secolul al XVI-lea. De asemenea, acesta a influenat considerabil dezbaterea asupra
preistoriei.
Teoriile tiinifice se dezvolt n secolele XVIII-XX, ca urmare a expansiunii cunoaterii, apariiei a noi
domenii i contactelor cu noi culturi. Jean-Baptiste Lamarck, unul dintre fondatorii paleontologiei,
elaboreaz teoria catastrofic presupunnd perindarea a 32 de catastrofe nsoite de o nou genez, cu
acumulare de caracteristici genetice. Ajunge la aceast concluzie n urma studiilor asupra fosilelor n

succesiunea straturilor geologice, ncercnd s armonizeze noile date furnizate de geologie cu

creaionismul. Teoria sa expus n Filosofia geologic din 1809 este mbogit de Georges Cuvier. Cea
mai disputat teorie rmne cea darwinist, elaborat ca urmare a colectrii de date n anii 1833-35 de
ctre Darwin n cltoria sa cu nava Beagle. Confruntat cu varietatea speciilor de animale, n special
cazul sturzilor din Galapagos, Darwin este obligat s accepte c teoria creaionist nu st n picioare. Pe
scurt, teoria lui Darwin spune urmtoarele: speciile evolueaza nu att datorit mutaiilor, ct datorit
adaptrii la mediu. Presiunea mediului duce la selecia natural. Meritul lui Darwin este de a pune n
eviden importanta acestui factor extern i a relaiei dintre acesta i specii. Iniial teoria nu se aplica
oamenilor, contemporanii find cei care au adus teoria sa n centrul dezbaterilor.
De menionat sunt i alte teorii. Neolamarckismul pretinde ca mutaia genetic se datoreaz stimulilor
ecologici. Neutralismul lui Kimura susine c hazardul este mai puternic dect presiunea ecologic.
Teoria elaborat de W.W. Howell, Arca lui Noe, are drept obiectiv identificarea mecanismelor care au
dus la apariia umanitii moderne. Astfel, variantele moderne ar fi provenit de la un strmo comun de
sex feminin pe la 200.000 a.Hr., cu rspndire rapid i variabilitate genetic redus. Teoria este extins
printr-o alta, cea a Grdinii Edenului, care propune existenta a dou ramuri moderne, una nlocuind-o
pe cealalt n timpul deplasrii sale. Toate aceste ipoteze identific Africa drept locul de origine. n 1949,
Weidenreich propune policentrismul, care implic cel puin un alt centru de genez, i anume China,
care are avea o continuitate regional cu Africa datorit legturii dintre Homo erectus i Homo sapiens
recens. Transferul genetic ntre cele dou grupuri ar proba apartenena la aceeai specie.

Termenul de mitologie se poate referi fie la studierea miturilor, fie la un corp de mituri. De
exemplu, mitologia comparativa se ocupa de studierea conexiunilor dintre miturile diferitelor culturi, in
timp ce mitologia greaca e corpul de mituri ce provin din Grecia Antica. Termenul de mit e folosit,
uneori, in mod colocvial atunci cand se face referire la o poveste falsa, dar termenul academic nu emite
judecati despre adevar sau falsitate. In studiul folclorului, un mit este o naratie sacra ce explica cum
lumea si omenirea au ajuns in forma prezenta. In sensul larg al cuvantului, acesta poate fi folosit in
privinta oricarei povestiri traditionale.
Caracteristici de baza
Personajele miturilor sunt de regula zeii sau eroii supranaturali. Fiind povestiri sacre, majoritatea lor
sunt sustinute de conducatori si preoti, fiind de regula apropiate de religie. In societatile in care mitul
este narat, acesta e considerat ca fiind o dovada autentica a unui trecut indepartat. Societatea imparte
miturile in 2 categorii, povestirile adevarate sau mituri si povestirile false sau fabule. Miturile au loc
de obicei, in perioada primordiala, atunci cand lumea nu avea forma curenta si explica cum si-a dobandit
aceasta forma si cum au fost create obiceiurile, institutiile si tabuu-urile curente.
Miturile, legendele si povestile din folclor sunt tipuri diferite de povestiri traditionale. Spre deosebire de
mituri, povestirile folclorice se pot petrece oriunde si oricand, ele nu sunt considerate adevarate sau
sacre de catre societatile respective. Asemenea miturilor, legendele sunt povestiriconsiderate in mod
traditional ca fiind adevarate, dar provin dintr-o perioada mai recenta, in care lumea era in forma de
azi. Legendele au de regula ca protagonisti principali fiintele umane, in timp ce miturile au personaje
principale supraumane.
Distinctia dintre mit, legenda si folclor e e folosita doar ca simpla unealta pentru a separa si a grupa
povestirile traditionale. In multe culturi, e greu de separat miturile de legende. Nici macar miturile si

povestirile folclorice nu pot fi separate uneori. O povestire poate fi considerataca fiind adevarata (prin
urmare mit) intr-o societate, si simpla fictiune (povestire folclorica) in alta. De fapt, atunci cand un mit isi
pierde statutul sau din cadrul unui sistem religios, de regula preia una sau mai multe trasaturi specifice
povestirilor folclorice, personajele divine fiind inlocuite de eroi umani, uriasi sau zane.
Mitul, legenda, saga si povestea sunt doar cateva dintre tipurile de povestiri traditionale. Alte categorii
include anecdotele si alte tipuri de glume.

Originea miturilor
Eufemismul
O teorie zice ca miturile sunt relatari distorsionate a unor evenimente istorice. Conform teoriei,
povestitorii au elaborat in repetate randuri aceste relatari istorice pana cand personajele lor au capatat
statut divin. De exemplu, am putea spune ca mitul zeului vantului Eol a evoluat din relatarea istorica
despre un rege ce si-a invatat supusii sa navigheze. Herodot si Prodicus au facut afirmatii de acest gen.
Teoria se numeste eufemism dupa numele mitologului Euhemerus, care a sugerat ca zeii greci au la
origine legendele despre oameni.
Alegoria
Unele teorii sustin ca miturile sunt alegorii. Miturile sunt simple alegorii a fenomenelor naturale. Apollo
reprezinta focul, Poseidon reprezinta apa si tot asa. Conform altei teorii, miturile sunt alegoriile unor
concepte filozofice si spirituale: Atena reprezinta gandirea inteleapta, Afrodita reprezinta dorinta, etc.
Max Muller credea ca miturile reprezinta descrieri alegorice ale naturii ce sunt interpretate literal.
Personificarea
Unii ganditori cred ca miturile au rezultat din personificarea obiectelor inanimate si a fortelor.Conform
acestor ganditori, anticii adorau fenomenele naturale cum ar fi focul si aerul, ajungand in timp sa le
considere zei. Anticii tindeau sa vada obiectele ca fiind persoane, nu ca simple obiecte, de aceea ei
descriau fenomenele naturale ca fiind actiunile unor zei personali, dand astfel nastere la mituri.
Teoria mit-ritual
Conform ei, existenta zeilor e legata de ritual. In forma sa cea mai extrema, spune ca miturile au
aparut ca explicatie a ritualurilor. Oamenii creaza ritualuri din motive ce nu au legatura cu mitul, mai
tarziu uita motivul original al ritualului si incearca sa compenseze acest fapt prin inventarea unui mit de
a carui comemorare se ocupa ritualul. James Frazer are o teorie similara. Frazer credea ca omul primitiv
avea o credinta in legi magice; mai tarziu, cand omul a inceput sa isi piarda credinta in magie, el a
inventat miturile despre zei si sustine ca fostele sale ritualuri magice sunt de fapt ritualuri religioase
menite zeilor.
Functiile mitului
Mircea Eliade sustine ca una dintre raspandite functii e cea de stabilirea a unor modele
comportamentale si a unor experiente religioase. Prin reproducerea miturilor, membrii unei societati
traditionale se detaseaza de prezent si se intorc in epoca mitica, apropiindu-se in acest fel de divin.

Larui Honko afirma, ca in unele cazuri, o societate ca reproduce mitul avand ca scop reproducerea
conditiilor din epoca mitologica. De exemplu, va reproduce vindecarea miraculoasa facuta de un zeu din
trecut, pentru a vindeca pe cineva din prezent. La randul sau, Roland Barthes, sustine ca in
prezent cultura moderna exploreaza experienta religioasa. Deoarece nu e rolul stiintei de a defini
moralitatea umana, o experienta religioasa este o tentativa de conectare cu un trecut moral ce
contrasteaza cu prezentul tehnologic.
Joseph Campbell defineste miturile prin 4 functii de baza:
- Functia Mistica: experimentarea minunatiei Universului.
- Functia Cosmologica: explorarea formei Universului.
- Functia Sociologica: sustinerea si aprobarea unei anumite ordini sociale.
- Functia Pedagogica: cum sa traiesti o intreaga viata in diferite circumstante.
Teorii pre-moderne si moderne
Interpretarea critica a miturilor ajunge pana la presocratici. Euhemerus a fost unul dintre cei mai
importanti mitologi pre-moderni. Miturile si originile lor sunt criticate si de Platon in lucrarea sa
Phaedrus. Desi Platon condamna miturile poetice atunci cand discuta educatia tinerilor in Republica,
datorita pericolului ca cei tineri si needucati sa interpreteze miturile literal, el face multe referiri la
mituri in scrierile sale.
E.B. Tylor interpreteaza miturile ca fiind o incercare de a explica literal fenomenele naturale:
fiindincapabili de a concepe legile impersonale ale naturii, oamenii au incercat sa le explice prin
atribuirea sufletelor obiectelor neinsufletite, animismul. Conform lui Tylor, oamenii au evoluat in mai
multe etape, incepand cu idei mitologice si avansand spre idei stiintifice. Nu toti cercetatorii sunt de
acord cu aceasta idee. Lucien Levy-Bruhl afirma ca mentalitatea primitiva este o caracteristica a mintii
primitive, si nu o etapa in dezvoltarea sa istorica.

Max Muller numea miturile boli ale limbajului. Pentru el miturile au aparut ca urmare a lipsei de
substantive abstracte si a genului neutru din limbajul antic: figurile antropomorfice de vorbire, atat de
necesare in asemenea limbaje, au ajuns sa fie interpretate literal, ducand la ideea ca fenomenele
naturale erau fiinte constiente, zei.
James Frazer afirma ca miturile sunt o interpretare gresita a ritualurilor magice, care si ele la randul lor
se bazau pe idei gresite despre legile naturii. Omul a inceput cu o credinta nefondata in legi magice
impersonale. Atunci cand isi da seama ca aplicatiile acestor legi nu functioneaza, el renunta la credinta
sa in legile naturale, in favoarea unei credinte in zei personali ce controleaza natura dand astfel
nastere miturilor religioase.
In tot acest timp, omul continua sa practice vechile ritualuri magice datorita obisnuintei,
reinterpretandu-le drept reproduceri ale evenimentelor mitice. In final, Frazer sustine ca omul isi da
seama ca natura asculta de niste legi naturale, ale caror natura o descopera prin intermediul stiintei.
Odata ajuns in acest punct, stiinta elimina miturile, dupa cum zice si Frazer, omul progreseaza de la
magie prin religie pana la stiinta.

Carl Jung a incercat sa inteleaga psihologia din spatele miturilor. Jung afirma ca toti oamenii poseda
forte psihologice inconstiente, numite de el arhetipuri. Jung crede ca similaritatile dintre miturile unor
culturi diferite indica existenta unor arhetipuri universale.
Joseph Campbell credea ca exista 2 grupe de mitologii: mituri care sunt metafore ale potentialitatii
spirituale a fiintei umane si mituri care se ocupa de anumite societati.
Claude Levy-Strauss credea ca miturile reflecta anumite tipare mintale care ar trebui interpretate mai
degraba ca fiind structuri mintale fixe mai exact, perechi opuse (bine/rau) decat afecte inconstiente.
In apendicele de la Mituri,Visuri si Mistere cat si in Mitul Eternei Reintoarceri, Mircea Eliade atribuie
anxietatile omului modern, respingerii miturilor si a ideii de sacru.
Mitologia comparativa
Este comparatia sistematica a miturilor din diferite culturi. Are ca scop descoperirea de teme comune in
miturile mai multor culturi. In unele cazuri, aceste asemanari sunt folosite ca argument in favoarea unei
surse comune a unor mitologii diferite. Aceasta sursa comuna poate fi o sursa comuna de
inspiratie (fenomen natural ce a inspirat mituri similare) sau o proto-mitologie comuna ce a dat
nastere diferitelor mitologii existente.
Interpretarile moderne ale miturilor sunt de regula comparative si incearca sa gaseasca o origine
comuna. Cercetatorii moderni incearca totusi sa evite afirmatiile generale sau universale despre
mitologie. Una dintre exceptiile acestei reguli e cartea lui Joseph Campbell Eroul cu o mie de fete, care
sustine ca toti eroii mitologici urmeaza aceleasi tipare. Teoria monomitului nu este agreeata de
comunitatea stiintifica.

Mitul ca prim, dar complex i peren form a realitii culturale, cuprinde o viziune coerent,
profund i nu lipsit de mreie a lumii arhaice i a omului ei. Interesnd direct condiia uman ca
atare, istorisete modul n care, graie actelor unor fiinesupranaturale, ceva a dobndit pentru prima
oar existen: fie o realitate total (cosmosul), fie un fragment al acesteia (o poriune de pmnt, un
animal, o plant, un comportament omenesc, o instituie cu normele i valorile ei etc.) relevate ca
elemente ale sacrului sau supranaturalului n lume. Prin intermediul mitului se cunoate i se
"retriete" originea i structura realului, care, numai astfel, poate fi stpnit i folosit. Funcia principal
a unei mitologii, a ritualurilor, a cnturilor sacre i a dansurilor ceremoniale const n a trezi n fiecare eu
simul respectului, gustul minunrii i dorina participrii la misterul lumii.
Mitologia romneasc nu se suprapune unei geografii mitice delimitat etnic (spaiul mioritic) sau
totemic fenomenul horal); ambele delimitri au un sens metaforic. Spaiul sacru este, ca la orice
mitologie, acest trm, desprit printr-o grani magic de trmul cellalt; mitologia romneasc se
suprapune peste spaiul sacru specific i propriu care este limba romn.
Nu este un panteon autentic de mitologie religioas riguros constituit n sistem, fiind mai degrab un
ansamblu de relicte din vechi filoane pierdute. Iat cam ce ar cuprinde acest panteon mitic romnesc:
diviniti sincretice (Dumnezeu, Sfntul Soare, Snpetru, Maica Domnului, Ursitoarele, Sfnta Vineri,
Snicoar, Sfntul Andrei .a.), semizei (Crciun, Crciuneasa, Trif Nebunul, Foca), strmoi arhetipali
(Moii, Uriaii, Mo Adam, Moaa Eva), personificri calendaristico-meteorologice (Sntilie, Paparuda,
Baba Dochia, Zoril, Mo Criv), zne bune (Sora Soarelui, Snzienele, Ileana Cosnzeana, Piaza Bun),
zne rele (Rusalii, Iele, Piaza Rea), eroi arhetipali (Ft Frumos, Ler mprat, Aleodor mprat), demoni

(Celul Pmntului, Muma Pdurii, Moul Codrului, Baba Cloana, Baba Hrca, Joimria, Marolea,
tima Apei, stafiile, Strigoii, Pricoliciul, Sfnta Smbt, Dracul), personaje magice binevoitoare (Ochil),
iniiai (Meterul Manole, solomonarii), suflete sacralizate (Blajinii sau Rohmanii), montri (Balauri,
Zmeul, Ghionoaia, Scorpia, Cpcuni, Strmb Lemne, Sfarm Piatr, Statu-Palm-Barb-Cot), animale
sapienal-oraculare (Oaia Nzdrvan sau Mioria, Pasrea Miastr, Calul Nzdrvan, Ariciul, Albina).
Alturi de acest panteon sunt clasificabile: elementele primare (apa vie, apa moart, focul nou, focul
viu), diferite obiecte, plante i unelte magice (roile de foc, Ceasornicul casei, cciula fermecat,
mtrguna, bradul, stejarul, iarba fiarelor), coregrafia magic (Cluarii, hora), srbtori, ritualuri,
ceremonii cultuale (Arminden, Caloianul, colindele, Patele Blajinilor), precum i o geografie mitic
(Trmul Cellalt, Apa Smbetei, Valea Plngerii, Muntele Alelei, Mnstirea Alb, Valea Znelor).
Kernbach nu este de acord cu Vulcnescu n privina perechii divine Frtatul-Nefrtatul; ar fi simpli
demoni, atestai periferic i accidental. Mitologia romneasc nu are diviniti absolute, chiar Dumnezeu
(moneag benefic!) este doar printre divinitile principale, fr rol central. Mitologia dacogetic ar fi
baza.
Trsturi specifice:
1. lumea e populat de duhuri rele i viclene, care pot fi pclite cu inteligena (iretenia) omeneasc;
2. destinul e implacabil (vezi Mioria);
3. credina ntr-un trm secund, paralel (Trmul Cellalt) unde exist o via parauman pgn, liber
ncnttoare i etern; a nu se confunda cu Raiul biblic;
4. convingerea c exist undeva un domeniu magic al unei zne (Tineree-fr-btrnee-i-via-frde-moarte), unde timpul poate fi anulat i unde unii eroi ajung, dar de unde invariabil pleac, absorbii
de dorul de cas i, cnd se ntorc, constat c acolo timpul se scurgea mult mai ncet, iar aici
mbtrnesc i mor imediat, pierznd efectul misterios care i meninuse tineri;
5. actele eseniale svrite de eroii mitici, de obicei condensai n eroul arhetipal Ft Frumos, sunt tot
ideale;
6. lipsa de pragmatism.
Animismul se refer la religiile de la nceput, anterioare apariiei agriculturii i creterii
animalelor, care au un element comun fr de care n-ar fi posibil sentimentul religios, credina
n ceva mai presus de trup care se ridic deasupra morii, numit suflet. Reprezentrile animiste
au aprut la omul primitiv ca urmare a modului su antropomorfic de a gndi, a tendinei de a
atribui fenomenelor naturii nsuiri omeneti i de a le personifica prin spirite supranaturale.
Pentru a le obine bunvoina sau pentru a le potoli mnia, oamenii primitivi svreau rituri
sacrificiale n care erau jertfite plante, animale i chiar oameni, n special prizionerii de rzboi.
Tradiiile animiste combin sacrificiile cu postul i castitatea pentru c spiritul nu primete
ofranda dac acela care o ofer nu este purificat, rstignit n trupul lui pentru a merita Duhul.
Aceast pregtire impunea timp ndelungat de abstinen i renunri. La azteci, preoii postau
40 de zile, iar la mayai chiar mai mult de 60 de zile. n animism, n afara sacrificrii
prizonierilor din triburile rivale, se mai practica i sacrificarea copiilor, considerai puri i
nevinovai. La vechii evrei, sacrificarea copiilor, preluat din religia canaanit, s-a pstrat pn
la mijlocul mileniului nti, nainte de Hristos. Ieftae care era judector n Israel i sacrific
singura fiic prin ardere complet pe altarul lui Dumnezeu (Jud. 11,31). Astfel, prin practicarea
ascezei i a sacrificiilor, preoia a devenit o categorie social aparte, dinstinct de ocupaiile
profane a crei existen sau absen este un criteriu de clasificare a religiilor, unele cu sacrificii
i preoi sacrificatori, iar altele fr sacrificii i preoi.
n iudaismul contemporan s-a renunat la practicarea jertfelor nc din anul 70 d.Hr., de cnd
romanii au distrus templul zeului Iahve din Ierusalim, iar rabinii nu au calitate de preoi.
Bisericile protestante i neoprotestante cretine au nlocuit preoia cu pastoratul, considernd c
jertfa lui Iisus Hristos pe cruce a fost un eveniment istoric unic i nerepetabil.

Totemismul - este concepia unei nrudiri supranaturale ntre un grup de oameni i o anumit
specie de animale, de plante, i uneori, chiar cu anumite obiecte. Totemul este considerat
strmoul i ntemeietorul ginii. n numeroase mituri ale popoarelor primitive se pomenete
despre strmoi totemici, fiine fantastice care erau jumtate oameni i jumtate animale. Omul
primitiv credea c viaa lui e dependent de animale i tocmai de aceea simea nevoia s triasc
n simbioz cu ele, prin bunvoina lor. Cel mai eficace mijloc de a-i atrage favoarea unui
animal, credeau oamenii primitivi, era s-l declari sfnt. n acest fel devenea tabu, ceea ce-i
conferea calitatea de fiin intangibil fa de lumea profan i protejat fa de nevoile ei.
Totemul constituia obiectul unei serii de interdicii: nu era voie s-l omori i s-l consumi ca
hran (cu excepia ceremoniilor religioase) sau s-i produci vreo vtmare corporal. Oamenii
primitivi mai credeau c pot avea o influen favorabil asupra totemului, practicnd ceremonii
speciale cu caracter magic, care ar fi determinat nmulirea animalelor i plantelor totemice.
Participanii la dansurile ceremoniale se strduiau ca prin aspectul lor: pieptnturi i
podoabele de pe corp, mti, vopsirea anume a corpului, dar i prin micri de dans s aib o
nfiare ct mai apropiat totemului. Partea final a ceremoniei era consumarea totemului,
ceea ce era considerat un mijloc de comunicare cu el (o mprtanie). Totemismul reflect i
particularitile relaiilor sociale din comuna primitiv, bazate pe rudenia de snge. Oamenii
primitivi necunoscnd n comunitate alte legturi dect cele ale rudeniei de snge le
transpuneau n mediul natural nconjurtor.
Relaiile membrilor ginii cu fauna i flora regiuniii n care triau era conceput tot ca o rudenie
de snge. Oamenii, animalele i zeii se confundau n religiile primitive. n viaa primitivilor,
desfurat exclusiv n cadrul natural, animalul uman se roag animalului divin care face
legtura dintre natural i supranatural.