Sunteți pe pagina 1din 3

Randamentul şcolar şi factorii care îl influenţează

Evaluarea şi analiza randamentului şcolar au un rol deosebit de important în


atingerea calităţii învăţământului, în creşterea a eficienţei acestuia.
Termenul de “randament”, preluat din economie şi tehnică, exprimă “raportul
dintre efectul obţinut şi efortul depus într-o activitate”. Randamentul şcolar echivalează
cu produsul şcolar, cu rezultatele elevului la învăţătură, materializate în note, deşi el nu se
poate reduce la calificative şi nu este numai rezultatul elevului. Randamentul este definit
şi prin termenul de “performanţă” şi exprimă rezultatele optime într-un timp optim în
condiţii normale de activitate, obţinute de un elev dotat cu abilităţile necesare pentru
activitatea de a învăţa.
Randamentul şcolar este mai bun sau mai slab, în funcţie de o seamă de factori
(anatomo-fiziologici, temperamentali, inteligenţă, caracter, mediul social şi şcolar,
pregătirea şi metodele profesorului, ajutorul dat de părinţi) care intervin cu ponderi
diferite asupra rezultatelor obţinute de elevi la învăţătura şi în comportamentul acestora.
Evaluarea reprezintă mijlocul prin care se obţin informaţii asupra condiţiilor şi a
modului în care se desfăşoară procesul de instruire şi educare, pe baza cărora se adoptă
apoi decizii pentru ca activitatea să fie eficientă.
În procesul instructiv-educativ, randamentul şcolar depinde de calitatea factorilor
care interacţionează: elevii, profesorii, mijloacele materiale, instrumentele de lucru. De
aici reyultă două probleme importante în desfăşurarea actului pedagogic: 1)
caracteristicile elevului, trăsăturile lui individuale, nivelul de cunoştinţe acumulate
anterior, capacităţile de care dispune (atitudini, interese, motivaţii), modul în care se
integrează în activitatea de învăţare; 2) conceperea programului de instruire şi educaţie,
condiţiile de participare a elevului la programul de instruire.
Evaluarea rezultatelor şcolare presupune o bună cunoaştere a elevului, a
trăsăturilor sale individuale: capacitatea individuală, capacitatea de efort, nivelul de
pregătire, trăsăturile de personalitate (motivaţia învăţării, capacitatea de muncă
independentă, de autocontrol şi autoapreciere).
Un anumit grad de dezvoltare a inteligenţei este o condiţie necesară pentru
obţinerea randamentului scontat, căci elevii aflaţi sub nivelul cerut de dezvoltare
intelectuală pot obţine cu greu performanţa cerută, uneori e imposibil s-o realizeze.
Motivarea pentru învăţare este o componentă importantă a dispoziţiei de muncă a
elevului. Succesul unei acţiuni depinde de motivarea interioară, de sârguinţă, de de
conştinciozitate, de capacitatea generală pentru învăţare, de aptitudinile personale.
Educarea elevului trebuie să vizeze dezvoltarea acestor calităţi voliţionale care îl fac să
dirijeze în mod conştient activitatea de asimilare a cunoştinţelor. Elevii cu ritm lent de
învăţare nu vor ţine pasul cu ceilalţi elevi, vor acumula lacune în cunoştinţe, de la o zi la
alta, activitatea lor viitoare va fi sortită eşecului, căci la un moment dat nu-şi vor mai
putea însuşi volumul mare de cunoştinţe prevăzut de programa şcolară. De aceea, ei
trebuie ajutaţi suplimentar prin şedinţe individuale, prin muncă independentă ca să-şi
poata însuşi noţiunile de bază absolut necesare în înţelegerea celor ce se vor preda
ulterior.
În orice moment al activităţii de instruire, pregătirea elevului se bazează pe o
anumită pregătire anterioară. Prin promovarea elevului dintr-o clasă într-alta sau în ciclul

1
următor de instruire se confirmă aptitudinea acestuia pentru a continua programul de
instruire, faptul că el şi-a însuşit cunoştinţele necesare.
Cu toate acestea, practica şcolară oferă numeroase neajunsuri: nu toţi copiii care
vin la şcoală au o pregătire anterioară prin frecventarea grădiniţei; nivelul cultural scăzut
din unele familii va influenţa negativ pregătirea elevilor; unii elevi continu[ activitatea de
învăţare şi în vacanţe, se pregătesc suplimentar prin şedinţe individuale cu alţi profesori
ceea ce face ca la început de an şcolar să se constate diferenţe de pregătire între elevi faţă
de rezultatele înregistrate la sfârşitul anului şcolar precedent; nivelul de pregătire al unor
elevi poate fi mai scăzut decât cel scontat datorită unei activităţi nesatisfăcătoare în anul
precedent (a învăţat cu alt profesor, etc.); între elevii proveniţi din diferite şcoli, la
începerea ciclului gimnazial, de pildă, deşi au avut aceleaşi calificative, se constată
diferenţe sensibile de pregătire.
Toate acestea demonstrează necesitatea cunoaşterii de către profesor, la începutul
programului de instruire, a nivelului de pregătire al elevilor. Testele de evaluare iniţială
aplicate elevilor la începutul anului şcolar ajută profesorul să depisteze lacunele din
cunoştinţele elevilor în vederea sprijinirii celor în cauză prinmuncă independentă şi
suplimentară, dar şi pentru a depista elevii capabili de performanţe superioare. Acestea
permit cunoaşterea nivelului clasei, iar prin testele de progres si sumative la sfârşitul unei
unităţi de învăţare sau la sfârşit de semestru se poate constata progresul realizat de către
elevi în activitatea de învăţare.
Randamentul şcolar este influenţat şi de starea sănătăţii elevilor, de o dezvoltare
fizică şi psihică normală. Copiii sănătoşi, cu un psihic sănătos, vor puteqa munci şi obţine
rezultate bune, pe când cei subdezvoltaţi fizic sau intelectual, cei emotivi, timizi nu obţin
întotdeauna rezultatele dorite şi meritate de ei, se adaptează mai greu la noile condiţii de
învăţare şi într-o perioadă mai lungă de timp. În acest sens, profesorul trebuie să cunoască
particularităţile individuale ale fiecărui elev, să-i trateze pe cei emotivi cu răbdare şi
blândeţe, încurajându-i pentru a căpăta încredere în forţele lor.
Alt factor deloc neglijabil care influenţează randamentul este oboseala (fizică,
psihică, auditivă sau vizuală). În cazul oboselii apar tulburări ale coordonării mişcărilor,
atenţia şi capacitatea de concentrare scad, gândirea devine lentă, superficială; elevii
obosiţi sunt irascibili şi indiferenţi, manifestă o slăbicune generală şi doresc să întrerupă
activitatea de învăţare.
În scopul evitării instalării oboselii, profesorul va ţine cont de următoarele
aspecte: dozarea efortului să se facă în raport cu particularităţile de vârstă ale elevilor,
respectând principiul de la uşor la greu; să evite supraîncărcarea elevilor prin teme lungi
pentru acasă; să respecte regimul zilnic de muncă şi odihnă al elevului; orarul şcolar să
ţină cont de curba de efort a elevilor; să asigure o motivaţie superioară a activităţii de
învăţare.
De asemenea, cunoaşterea trăsăturilor de personalitate ale elevilor prezintă o
importanţă pentru rezultatele activităţii acestora. Motivaţia învăţării şcolare este una
dintre trăsăturile personalităţii care influenţează randamentul şcolar. Se cunoaşte funcţia
educativă a aprecierilor, faptul că un sistem de evaluare poate stimula sau poate frâna
dezvoltarea unei motivaţii puternice faţă de învăţătură.
Interesul elevului pentru o activitate generează o atitudine caracterizată prin
plăcerea de o realiza şi amplifică sentimentul de sastisfacţie pentru rezultatele obţinute.

2
De aceea, este necesar ca profesorul să dezvolte la elevi acele trăsături voliţionale care
să-i facă să asimileze în mod conştient cunoştinţele.
Mediul şcolar, climatul statornicit în colectivul clasei, natura relaţiilor dintre
elevi, dintre profesori şi elevi influenţează randamentul şcolar, exprimarea dorinţei de a
se autodepăşi a elevilor. Un climat adecvat de muncă, cooperarea profesorilor cu elevii,
încrederea lor manifestată faţp de elevi, şi exprimată în nivelul solicitărilor, atitudinea
apropiată şi în acelaşi timp exigentă a profesorului, sunt elemente care favorizează
reaşizarea unui randament ridicat.
Din cele arătate rezultă că asupra randamentului şcolar acţionează mai mulţi
factori care condiţionează succesele şi insuccesele elevilor. Ritmul lent de învăţare,
regimul zilnic defectuos, lipsa motivaţiei învăţării şi a controlului din partea părinţilor
duc adesea la insuccese şcolare.
Pentru obţinerea succeselor şcolare este necesară activizarea elevilor, pe măsura
posibilităţilor fiecăruia, la activitatea de învăţare, centrarea activităţii de învăţare pe elev
din partea profesorilor, acordarea unei atenţii săporite elevilor cu ritm de muncă mai
scăzut (muncă independentă, consultaţii), astfel încât fiecare elev să devină un participant
activ la propria sa formare.
Dreptul la învăţătură al tuturor elevilor justifică efortul de care este nevoie pentru
instruirea şi educarea lor, în vederea creşterii randamentului şcolar, a valorificării
aptitudinilor fiecăruia, potrivit posibilităţilor şi intereselor sale.

Prof. Cornelia Banu


Şcoala de Arte şi Meserii Băiuţ, Maramureş