Seminar: Geopolitica Federatiei Rusiei

1. Asezarea fizico-geografica si structura etnico-confesionala

Rusia este cel mai intins stat al lumii contemporane, ocupand o parte din estul Europei si nordul Asiei.
Prin numarul de locuitori, ocupa locul 8 pe glob. Datorita intinderii sale foarte mari in partea nordica a
Eurasiei, cuprinde o varietate foarte mare de peisaje naturale, resurse si unitati religioase care fac din acestea
un exemplu de diversitate geografica a teritoriului.
Cea mai mare parte a rii este format din cmpii vaste, att n partea european ct i n cea asiatic,
aceasta din urm fiind cunoscut cu numele generic de Siberia. Lanurile muntoase sunt ntlnite de-a lungul
frontierelor de sud, aa cum sunt: Munii Caucaz; Munii Altai; Munii Verhoiansk i vulcanii din Peninsula
Kamceatka. n zona central se afl Munii Ural, un lan muntos care se ntinde de la nord la sud i care
mparte n mod convenional Eurasia n dou continente, cel european i asiatic. Rusia are un litoral foarte
extins, de peste 37.000 km de-a lungul Oceanului Arctic i a celui Pacific, ca i de-a lungul unor mri
nchise sau seminchise, precum Marea Baltic, Marea Neagr sau Marea Caspic.
n ciuda numrului ridicat de ceteni, Rusia are o densitate a populaiei foarte sczut, n primul rnd
datorit uriaelor sale dimensiuni. Densitatea populaiei este mai ridicat n zona european a rii, n zona
Munilor Ural. Partea de sud-est a Siberiei, pe rmul Pacificului, este slab populat, numrul locuitorilor
crescnd uor ctre sud. Federaia Rus este cminul a peste 160 de grupuri etnice diferite i popoare
indigene.
Biserica Ortodox Rus este biserica cretin dominant n Federaia Rus. Islamul este a doua religie
important a rii. Mai exist i alte culte: catolic, iudaic, budist i diferite biserici protestante. Iniierea
religioas se face, de obicei, pe linie etnic. Ruii sunt n cea mai mare parte ortodoci, n timp ce
persoanele de origine turcic sau caucazian sunt musulmani.
2. Interesele geopolitice a Rusiei in bazinul pontic
Importanta economica si geostrategica a axei Dunare-Marea Neagra a trezit, de-a lungul vremii,
interesele tuturor statelor din aceasta regiune si a marilor puteri europene, interese care uneori s-au acutizat
genernd vii dispute. Referindu-se la acest aspect marele istoric Nicolae Iorga afirma: "Cnd orientul a
pornit spre occident, cnd rasaritul si-a dat mna cu apusul, cnd nordul a vrut sa se ntlneasca cu sudul,
aici s-au ntlnit".
Marea Neagr reprezint o unitate geografic, o regiune individualizat a continentului i, n acelai
timp, o punte de legtur a acestuia cu Asia Mic, Orientul Mijlociu i ndeprtat. Stepele nord-pontice au
fost o cale multimilenar a invaziilor, iar bazinul Mrii Negre a devenit n secolele XIII-XV o adevrat
plac turnant a marelui comer euro-asiatic (G.I. Brtianu).
Cercetarea istoric global relev faptul c Marea Neagr, Strmtorile i Dunrea de Jos alctuiesc o
component esenial geopolitic pentru descifrarea sensului evoluiei popoarelor acestei pri a Europei i
Asiei Mici, a posibilitilor lor de dezvoltare i cooperare.
Pentru politica externa a Rusiei, 2010 va ramane, intre altele, un an al Marii Negre, Caucazului, Marii
Caspice. In acest vast areal de la confluenta Europei cu Asia, Moscova a facut performanta in plan politic si
militar, chiar daca nu a inregistrat reusite la fel de semnificative in zona energetica si in ce priveste
neutralizarea actiunilor insurgentilor islamisti. Pozitia Rusiei in Marea Neagra s-a consolidat. Sau, mai
corect spus, Rusia si-a refacut un statut geopolitic si militar solid. Liderii ucrainean Iuscenko si georgian
Saakasvili au incercat sa valorifice aceasta vulnerabilitate evidenta a Moscovei, pentru a apropia statele lor
de NATO si UE, dar, prin razboiul din Georgia si prin alegerile din Ucraina, Rusia a curmat energic acest
curs, facand cunoscut Occidentului ca exista o linie rosie a intereselor ruse in aceasta vecinatate imediata
peste care nu se poate trece. Acum, Rusia poate conta in mod cert pe baza sa militara navala de la
Sevastopol pentru aproape jumatate de secol, poate conta si pe porturi din regiunile care s-au desprins de
sub autoritatea Georgiei, poate conta si pe baza militara Gyumri din Armenia, adica din centrul Caucazului,
printr-un acord cu o valabilitate tot cam de o jumatate de secol.
Portul Novorosiisk se va extinde, iar Flota rusa a Marii Negre se va moderniza pana in 2020 si va dobandi o
noua strategie, care va implica si prezenta ei permanenta in estul Mediteranei, in portul sirian Tartus. In
Abhazia vor fi desfasurate rachete S-300, iar cu Azerbaidjanul se poarta discutii de acelasi tip.
1

Politiologul armean Gaidz Minasian, care sintetizeaza aceste evolutii, afirma ca toata lumea, incepand cu
tarile din Caucazul de Sud Georgia, Armenia, Azerbaidjan trebuie sa inteleaga ca aceasta regiune este
sub aceasta influenta (a Rusiei n.n.). Alte forte, mai ales Turcia si Statele Unite, trebuie sa inteleaga ca nu
pot avea ambitii in aceasta regiune care depinde de interesele directe ale Rusiei. Si analistul Vladimir Socor
de la Jameston Institute conchide ca Statele Unite si NATO par sa absoarba aceste reculuri strategice in
tacere.
Deci, observam, ca inca de la inceput Rusia tarista, care nca de la Petru cel Mare si manifestase tendintele
expansioniste, reuseste acum sa ncheie o etapa din istoria Marii Negre, n care aceasta era un simplu "lac
turcesc", si sa si faca simtita propria prezenta n regiune.
Interesele Rusiei in zona Marii Caspice
Zona Mrii Caspice este astzi una dintre cele mai importante zone geostrategice de pe glob.
Regiunea Mrii Caspice este considerat a fi cea mai important zon din punctul de vedere al resurselor
energetice.
Pn la destrmarea URSS, Marea Caspic a fost domeniul exclusiv a dou state riverane: Iran i
URSS. Dup 1991, situaia s-a schimbat profund, iar saltul de la doi la cinci riverani (Rusia, Kazahstan,
Turkmenistan, Iran i Azerbaijan) a avut drept consecin multiplicarea intereselor i preteniilor juridice
asupra mrii i resurselor sale, mai ales asupra rezervelor de petrol i gaze naturale.
Dei pare paradoxal la prima vedere, doctrina abordeaz ca direcie regional Marea Caspic, dar
avnd n vedere importana geostrategic a acesteia, totul intr n cadrul firesc. Cel mai important este faptul
c, aici, este concentrat un imens volum de resurse minerale i biologice i, ca urmare, n doctrin sunt
accentuate unele obiective regionale de maxim importan, cum ar fi:
- determinarea elementelor favorabile din dreptul internaional, astfel nct Federaia Rus s poat
folosi ct mai mult din resursele din zon;
- rennoirea cilor maritime i combinate (fluvial-maritime) tradiionale;
- crearea condiiilor necesare pentru dislocarea i folosirea n zon a potenialului maritim optim al
Federaiei Ruse;
- mpiedicarea eliminrii flotei ruse de pe piaa maritim de transport din zon;
- reorganizarea legturii pe cile de comunicaii ctre bazinul mediteranean i cel baltic;
- dezvoltarea i reconstrucia porturilor din zon.
Ca urmare, dup punerea n aplicare a acestei doctrine, Rusia devine mult mai activ n zona Mrii Caspice,
ncepnd cu anul 2002 desfsurnd exercitii de o mare amploare, chiar mai mare dect pe vremea fostei
URSS.
3. Interese a federatiei Ruse in arealul european
La suprafa, relaia UE cu Rusia merge relativ bine. Punctul critic dup rzboiul ruso-georgian a fost
depit aparent, summit-ul la Rostov-pe-Don a fost declarat un succes, prile discut despre parteneriatul
pentru modernizare, Rusia i-a retras trupele militare din Perevi (localitatea georgian n vecintatea
imediat a Osetiei de Sud), iar prima ntrebare pe agenda Comitetului Politic i de Securitate UE-Rusia la
nivel nalt (dac va fi creat n viitorul apropiat) ar fi conflictul ngheat din Moldova.
ns senzaia unei resetri a relaiei UE-Rusia este neltoare. n cel mai bun caz, se poate vorbi despre
mimarea unui reset.
Pentru prima oara in ultimi 70 de ani interesele Rusiei intalnesc interesele unei Europe care s-a bucurat de
bunastare si progres cand o alta parte a cunoscut binefacerile Stalinismului si dupa aceea a umanismului
Sovietic. Pentru a intelege necesitatea unei colaborari intre UE si Rusia ar trebui analizate intersele
2

strategice ale ambelor in punctele de interfata comune. Asadar UE si Rusia au puncte de interfata in trei
regiuni diferite. Zonele in care interesele UE si ale Rusiei se intalnesc intr-o situatie de divergenta sau
convergenta se refera numai la cazurile in care am considera ca NATO nu mai reprezinta si interese
americane pure. Cele trei zone de interese care UE si Rusia se intersecteaza Balcanii de Vest, Europa de
Est care nu este membra UE/NATO si Asia Centrala.
- Rusia incearca sa-si pastreze influenta politica si economica in fostele state comuniste, astazi membre UE
prin agentii de influenta pastrati de pe timpul vechilor regimuri si alti noi recrutati in perioadele de tranzitie
care au avut loc in aceste tari.
- Rusia incearca crearea unor investiti strategice in toate fostele state ex-comuniste de mule ori sub
acoperirea unor firme create in Uniunea Europena sau cu sedii in UE.
Rusia incearca sa creeze oportunitati economice prin diferentierea preturilor energiei vandute diferitilor
membri ai Uniunii.
4. Interesele rusiei in fostul spatiu sovietic
Au trecut 20 de ani de cand nu mai exista Uniunea Sovietica. Intre timp, trei foste republici sovietice Letonia, Estonia si Lituania, de unde a inceput totul, au devenit membre ale UE. Dintre celelalte 11, unele
au reusit sa iasa din zona de influenta a Rusiei, axa centrala a fostei URSS si, ulterior, a Comunitatii Statelor
Independente (CSI), altele au mai ramas agatate, in virtutea vechilor increngaturi economice. In ceea ce
priveste Rusia, ea depune eforturi uriase si angajeaza jocuri politico-economice alambicate pentru a-si
mentine pozitia de lider in CSI si pentru a ramane in elita mondiala. La unele performante economice, Rusia
este invinsa insa de fostii ei sateliti sovietici, care, de-a lungul timpului, au dobandit o mai mare incredere
din partea investitorilor straini. Dar, din punctul de vedere al productiei de petrol si gaze naturale, al celei
industriale, al rezervelor valutare, Rusia detine suprematia. Un lucru este insa cert: majoritatea analistilor
intrevad, intr-un viitor mai mult sau mai putin apropiat, disparitia inclusiv a CSI, o structura interstatala care
a supravietuit pana acum in special datorita intereselor militare, a legaturilor energetice si comerciale.
Pentru unele dintre fostele republici sovietice, Rusia ramane o atractie ca piata de desfacere si a fortei de
munca.
Mic ndreptar geopolitic: China interese geopolitice
07/12/2013 Autor theophyle Categorii: Dosare, GeoPolitica, Ziarul de Duminica
Nici un comentariu
China si celelalte puteri ale lumii
Indiferent de cum si cand se va rezolva criza actuala, majoritatea analistilor geopoliticii mondiale sunt de
parere ca gigantul galben chinez s-a trezit si isi va ocupa locul in economia si politica mondiala. Situatia
actuala chiar impune o intrebare aproape iminenta- care vor fi aliantele care se vor crea dupa aceasta criza,
sau poate care sunt aliantele deja china-xi-powerscreate? Raspunsul este extrem de dificil si poate la ora
actuala ar fi extrem de inselator. Un sigur lucru este deja clar Germania isi joaca cartea independent de
Uniunea Europeana. Analizand interesele SUA si cele ale Chinei, Germaniei, Rusiei sau Indiei, se poate
ajunge la diferite concluzii. Prima, si cea iminenta, este incercarea Germaniei de a evada, cel putin
economic, din spatiul ei natural, Uniunea Europeana. Hegemonia politica, pe baza rezultatelor economice,
nu va fi niciodata acceptata de Franta sau Marea Britanie, asadar spre Est este singurul drum posibil.
Personal nu cred intr-o chinemie, simplu, interesele sunt antagoniste, desi la modul declarativ vizita in
China a Cancelarului Merkel a fost un mare succes, pana la urma insa, Germania si China lupta pe aceeasi
piata si ambele doresc sa-si mareasca excedentul monetar prin marirea exporturilor. Deci nu vad cum
chinemia!
China este cel mai mare creditor extern al Statelor Unite. China are nevoie de tehnologia americana pentru
a-si sustine dezvoltarea si suprematia pe pietele pe care deja le-a cucerit, personal cred intr-un pact
3

chimerican. SUA are doua lucruri pe care Germania nu le are resurse energetice gigantice, inca
neexploatate si inca un mare avantaj tehnologic pe care Germania nu-l poate ajunge nici intr-un secol.
India si China sunt cele mai populate state ale lumii, subiectele pe care le au de impartit sunt minore fata de
problemele unor populatii sarace, care se zbat intr-o saracie destul de problematica. China a sustinut
intotdeauna Pakistanul, istorica inamica a Indiei, nu vad cum lucrurile se pot schimba, nu au de ce si nici
cum sa se schimbe, nu cred intr-o alianta de genul chindia.
Interesele Chinei in Orientul Mijlociu
Daca o dorim sau nu, China este direct sau poate mai mult indirect responsabila de tulburarile din Orientul
Mijlociu. Nu putem nega ca majorarea nivelului de trai in China se produce fara efecte vizibile pentru toate
tarile lumii. Germanii China-Indreptar-2vand mai multe masini de lux in China si Egiptenii platesc mai mult
pentru produsele lor de baza grane, ulei, orez, ceai, cafea, zahar. Chinezii mananca mai usor, egiptenii
mananca mai greu. Simplista ecuatie si totusi extrem de adevarata fara ca acest enorm stat sa o
doreasca a reusit inca o data sa dezechilibreze pietele interne in multe state, cu populatii foarte sarace.
Aici insa a venit greseala de gandire macroeconomica si egoism nerational de sorginte aproape nationalista.
China a marit subsidiile alocate pentru populatie concomitent cu marirea stocurilor. Alte state, mult mai
slabe si mai nevoiase, au procedat la fel, unele prea tarziu (Algeria si Iordania), altele in panica (Indonezia
si Vietnam), unele cu presiuni pe pietele interne (Rusia si India) si in sfarsit unele platind orice pret (Sud
Coreea). Toti au intrat pe mana speculantilor pe pietele de commodities, care detineau contracte future
pe 12 luni, aranjate prin prelungiri automate din perioade mult mai bune. Inca o data capitalismul fiduciar a
varsat sangele nevinovatilor.
China-Indreptar-3
China duce una din cele mai duplicitare politici economice din cate sunt pe glob, sustinuta de o diplomatie
la fel de duplicitara. Un singur stat in lume poate fi asemuit Chinei din acest punct de vedere, Israelul. Daca
Israelul o face cu circumstante atenuante (cartier rau-famat si vecini batausi), China nu prea are de ce,
in afara motivatiei politice comunismul dauneaza sanatatii! Israelul vrea sa traiasca, China vrea sa traiasca
mai bine in formatul politic existent.
Povestea Chinei contemporane este povestea energiei necesare pentru a sustine cresterea ei economica.
Orientul Mijlociu inseamna energie. Aici se leaga interesul major al Chinei in aceasta regiune geografica.
Intr-un fel sau altul, povestea Chinei in anii 70-80 se aseamana cu povestea Romaniei in aceasta perioada,
minus jaful metodic la care a fost supusa Romania timp de 4 decenii anterioare, privind rezervele de petrol
si gaze de catre Germania nazista si Rusia comunista.
China-Indreptar-4
In anii 50, in China, sunt descoperite rezerve de petrol gigantice in bazinul Jiang-Liao din nord-estul tarii.
Rezervele de petrol sunt consumate la greu de industrializarea de tip stalinist (asemanatoare cu cea din
Romania) si exportate pentru a obtine valuta necesara hranirii unui popor de un miliard de cetateni. In 1974
China exporta 6.6 milioane de tone; 1n China-Indreptar-51978: exporturile se dubleaza 13.5 milioane
de tone; in 1985 exporturile ajung la 20 milioane de tone. In 1993, necesitatile Chinei depasesc productia
proprie. China incepe sa importe petrol si gaze din Asia de Est si Rusia. In 2001 necesarul Chinei nu mai
poate fi satisfacut din sursele apropiate si ajunge in Orientul Mijlociu prin trei giganti energetici (China
National Offshore Oil Corp, China National Petroleum Corp si Sinopec) China ajunge peste tot, dar in
special in Orientul Mijlociu. Cifrele de afaceri ale celor patru combinate cu alte afaceri energetice chineze
fac Gazpromul sa arate ca o mica afacere de familie. Astazi China este cel mai mare consumator energetic
dupa Statele Unite. Din datele oficiale luam cunostinta ca in anul 2010 China a consumat 455 milioane de
tone de petrol, din ele 200 de milioane importate. In anul 2011 se asteapta o crestere de 6% a acestor cifre.
4

Relatiile Chinei cu diversele sate din regiune au fost mult mai indraznete decat cele ale japonezilor si ei
dependenti de energia statelor arabe din Orientul Mijlociu. Daca Japonia si-a confirmat boicotul arab asupra
firmelor care faceau afaceri si cu Israelul, China nu s-a sinchisit si si-a vazut de afaceri cu toata lumea.
Bineinteles ca Japonia a adoptat o pozitie perdanta, care pana la urma i-a adus prejudicii de ordin economic
si de imagine, in special in Statele Unite.
De iure, China a recunoscut drepturile PLO asupra teritoriilor ocupate de Israel si nu a acordat vize
israelienilor dornici sa viziteze China pana la inceputul anilor 90. De facto, lucrurile stateau diferit.
Incepand de la mijlocul anilor 70, China facea afaceri cu Israelul prin consulatul Israelian din Hong-Kong,
cumparand tehnologie agricola si militara prin firme din Hong-Kong. De la inceputul anilor 90 afacerile
incep sa fie facute pe fata si daca in anul 1992 cifra de afaceri a fost de 30 de milioane de dolari, in 2008
cifra ajunsese la 5 miliarde de dolari, in 2010 a fost 10 miliarde si in 2011-2012 probabil va ajunge la 15-18
miliarde de dolari. Israelul desfasoara proiecte gigantice pentru agricultura chineza (irigatii, soiuri de
legume si fructe eficiente si rezistente la daunatori sau perisaj natural, desalinizare de teritorii si indulcirea
apei de mare). Afacerea principala este totusi tehnologia militara. Astazi Israelul este al doilea furnizor de
armament (din punctul de vedere al volumului financiar) al Chinei, primul dupa Rusia.
China-Indreptar-6Pentru a descreti putin fruntile din expunerea faptelor voi povesti doua fapte diverse,
prima adevarata 100%, o a doua posibila, dar neprobata. Prima ar fi ca fostul sef al Marinei Militare
Israeliene (2007-2011), Amiral Eli Marom, este de origine chineza (vezi poza). O anecdota populara
printre jurnalistii americani povesteste ca o retea de spionaj industrial de sorginte chineza a spionat intr-o
veselie intr-un complex industrial important din Israel, fiind lasati sa o faca fara interventia organelor
abilitate. Dupa ce si-au terminat misiunea, consulul israelian din Beiging a prezentat o nota de plata pentru
cele furate, anuntand ca lipsesc documente pentru a finaliza proiectul furat. Chinezii au platit fara nici un
scandal. Chiar nu stiu cat de adevarata este intamplarea. Probabil nu este :)
Alti doi mari parteneri de afaceri ai Chinei in Orientul Mijlociu sunt Arabia Saudita si mai nou Iranul.
Relatiile cu Arabia Saudita au inceput in paralel cu cele oficiale cu Israelul, adica in 1990. Ambele tari erau
considerate de fostul regim comunist-maoist ca tari reactionare, reabilitate insa de intemeietorul Chinei
comunisto-China-Indreptar-7capitaliste, Deng Xiaoping. In 2010, conform unor date neoficiale, publicate
insa de prestigiosul magazin britanic The Economist (vezi in bibliografie), China a cumparat mai mult petrol
din Arabia Saudita decat Statele Unite. In 2008, cifra de afaceri intre China si Arabia Saudita a fost de 41.8
miliarde de dolari americani, probabil ca in 2010 a depasit 45 de miliarde de dolari (vezi in bibliografie
datele oficiale in Window of China). In 2006, cu ocazia vizitei regelui saudit Abdullah, s-au semnat
contracte de cooperare energetica, dublate cu ocazia vizitei Presedintelui Hu Jintao la Riad. Interesant de
mentionat ca dupa catastrofalul cutremur din 2008, petrecut in regiunea Sichuan, Arabia Saudita a fost cel
mai mare donator de ajutoare pentru reabilitarea acestei regiuni. Totalul ajutoarelor a ajuns la suma de
aproape 50 de milioane dolari (40 in bani si 8 milioane in materiale de constructii). Sume importante, dar
mai important insa a fost gestul. Conform traditiei wahabite, Saudia ajuta numai state sau populatii islamice.
Relatiile dintre China si Iran sunt putin diferite fata de celelalte doua varfuri ale politicii chineze in Orientul
Mijlociu. Relatiile diplomatice intre cele doua state sunt poate cele mai vechi ale Chinei comuniste in
Orientul Mijlociu, avand in vedere ca au o vechime de la inceputurile Chinei comuniste in anii 50.
Interesant de mentionat ca Imparateasa Iranului Farah Pahlavi si Premierul Iranian Hoveyda au fost printre
primii vizitatori din vest dupa deschiderea Chinei, la inceputul anilor 70 (vezi poza).
China-Indreptar-8

In martie 2004, gigantul energetic chinez ZZC (Zhuhai Zhenrong Corporation) a semnat un contract de
import pe 25 de ani cu Iranul pentru cumpararea a 110 milioane de tone metrice de gaz lichefiat (LNG). Un
5

alt contract, in valoare totala de 100 de miliarde de dolari, pentru inca 250 de milioane de tone metrice de
LNG, a fost semnat de alta firma a statului Chinez, Sinopec, care si-a asumat deezvoltarea bazinului
Yadavaran, pentru aceasi perioada de 25 de ani. In ianuarie 2009, Iranul si China au semnat inca un contract,
in valoare de 1.8 miliarde de dolari pentru dezvoltarea si exploatarea bazinului petrolifer Azadegan din
vestul Iranului.
Analizand comportamentul pragmatic al Chinei in Orientul Mijlociu nu putem sa nu observam detasarea cu
care China isi transeaza afacerile externe, bazandu-se exclusiv pe interesele proprii in totalitate, economice
si financiare. Pentru China pozitiile politice sunt parghii pentru promovarea importurilor de energie si
vanzarile de bunuri, inclusiv de armament arabilor si cumpararea de tehnologii agricole, medicale si in
special militare din Israel.
Avantajele Chinei in Orientul Mijlociu:
1. China nu are o politica imperiala (nu a avut-o niciodata in istoria ei milenara) si nu incearca sa-si
exporte sisteme politice sau economice.
2. China nu a fost o putere coloniala si majoritatea popoarelor din Orientul Mijlociu nu vad in China o
amenintare asemanatoare puterilor occidentale, neregasind resentimentele trecutului colonial.
3. Progresul inregistrat de chinezi intr-o perioada scurta i-a conferit posibilitatea de a egala unele puteri
occidentale si de a fi intr-o pozitie pentru a prelua hegemonia economica mondiala, ceea ce o face extrem de
apreciata de majoritatea statelor arabe.
4. Rezervele monetare ii acorda Chinei avantajul negocierii de afaceri profitabile, platind mult mai bine
decat unii competitori.
5. Etatismul economic Chinez este compatibil cu cel Saudit sau Iranian, intr-o mare masura si cu cel
Israelian.
Posibilele evolutii in Orientul Mijlociu legate de prezenta tot mai accentuata a Chinei in aceasta zona:
1. Zona Orientului Mijlociu devine multipolara, la fel ca cele care se dezvolta in alte zone geografice ale
lumii (Europa si America Latina).
2. Statele Unite sunt intr-o pozitie descendenta (voita sau nevoita) in Orientul Mijlociu. Politica
administratiei Obama este izolationista si aproape identica cu cea care a urmat crizei economice a anilor 30
din secolul trecut.
3. Quartetul format din SUA, UE, Rusia si ONU nu a reusit sa-si faca o prezenta utila in ultimele doua
decenii si reprezentantul quartetului, Tony Blair, a taiat frunze la caini in Ierusalim. (Vezi bibliografia).
4. Uniunea Europeana nu a avut niciodata o politica unitara in Orientul Mijlociu si probabil nu va conta in
perioada urmatoare, desi a ingropat miliarde de euro in Autoritatea Palestiniana.
5. Avand in vedere ca statul Chinez nu are obiective politice (la vedere), in afara celor care ii sustin
interesele economice in zona, el poate deveni un onest broker in Orientul Mijlociu, acceptat de partile
beligerante. In special avand in vedere ca statul Chinez ocupa unul din locurile permanente din comisia de
securitate a ONU, cu drept de Veto, asemanator cu puterile occidentale si Rusia.
6. Prezenta Rusiei in Orientul Mijlociu va ramane limitata, avand in vedere prioritatile Europene si
caucaziene ale Rusiei contemporane.
7. Investitiile Chinei in Orientul Mijlociu vor ajunge in viitorii 5 ani la un nivel de peste 200 230 de
miliarde de dolari. O suma care justifica o influenta majora.
8. Toate punctele mentionate si rapiditatea dezvoltarii lor sunt profund dependente de felul in care se vor
termina crizele actuale, in special cea din Egipt. Daca tranzitia va fi lenta prezenta Chinei va fi treptata,
daca va fi scurta si violenta va deveni rapida.
Concluzie:
Orientul Mijlociu intra intr-o faza de condominiu, in care vor juca roluri puterile regionale si China. Intr-un
fel sau altul, mai mult traditional decat practic va ramane si SUA pe fundal, cu o influenta mai mult militara
decat politica.
6

UE in geopolitica secolului XXI

de A. WESS MITCHELL* 1125 afisari din 21.02.2013 | Nu exista comentarii
Ce tip de putere va fi si ce rol va juca UE intr-o lume multipolara? UE va fi o putere de esalonul doi,
predispusa la crize interne, o putere care pare sa reproduca vulnerabilitatile structurale ale Imperiului
Austro-Ungar de secol XIX: incercuita, poligama din punct de vedere geopolitic si predispusa la dependenta
in raport cu vecinii mai puternici. O uniune multinationala este in mod fundamental diferita de celelalte mari
puteri. Succesul sau intern si extern depinde de actiunile si vointa celorlalte mari puteri. Fatalismul strategic
al UE, vazut prin prisma experientei Imperiului Habsburgic de secol XIX, poate fi rezumat astfel:
fragmentare interna + declin relativ = dependenta geopolitica.
Fragmentare interna
Ca si Austro-Ungaria secolului XIX, UE este formata din multipli actori politici, cei mai multi plasati in
orbita geostrategica a unei puteri externe. De altfel, exista numeroase afinitati strategice intre puterile mici si
mijlocii din interiorul proiectului european si marii actori geopolitici din afara (Statele Unite si Rusia).
Pentru Austria, acestea erau Germania si Rusia.
In ultimii ani, Moscova a practicat o forma de coercitie bilaterala pentru a submina sistematic din interior
proiectul european. S-a urmarit crearea unor legaturi de dependenta permanenta (si asimetrica) care vor
putea bloca emergenta Europei ca un actor geopolitic unitar sau care vor putea, la nevoie, submina acele
politici europene comune care lovesc interesele Moscovei. La fel cum Moscova doreste astazi fragmentarea
UE prin cultivarea unor parteneriate privilegiate cu state puternice, precum Germania, dar si cu fostii
sateliti, precum Slovacia si Bulgaria, Rusia tarista submina monarhia habsburgica prin cultivarea unor relatii
privilegiate cu grupuri proruse din interiorul Imperiului (cehii, slavii de sud si rutenii).
Insa, pe fond, problema Europei institutionalizate este de natura structurala. Statele membre au urmarit
dintotdeauna sa atraga sprijinul unor patroni politici externi in scopul consolidarii propriei pozitii in
interiorul balantei de putere intraeuropene: statele Europei Centrale, Marea Britanie si statele scandinave
sunt state atlantiste; inima Europei (Germania, Franta) si statele din sfera lor de influenta considera
eurasianismul ca fiind un avantaj. Aceste forte bidirectionale vor continua sa lucreze impotriva oricarui
consens strategic paneuropean. A supravietui acestor forte de sens opus este posibil numai intr-un mediu
international deosebit de permisiv. Celelalte mari puteri trebuie sa vrea ca Europa institutionalizata sa existe.
In sens minimal, asta inseamna sa nu actioneze premeditat impotriva coeziunii interne a proiectului
comunitar. Celelalte mari puteri isi vor modera tentatia de a submina politica externa si de securitate
comuna europeana numai daca vor vedea beneficii semnificative din existenta acestui actor geopolitic
poliglot. Europa poate relua destinul strategic al Austro-Ungariei. In epoca, aceasta era considerata o
necesitate (Metternich) - un agent de stabilizare de neinlocuit si fara de care balanta de putere continentala
nu ar fi putut functiona; rolul era acela de a umple un vacuum geopolitic potential instabil, moderand prin
existenta sa apetitul teritorial al marilor puteri (Germania si Rusia).
Declin relativ
Dar, pentru a-si asigura statutul de puteri necesare, Austro-Ungaria si UE trebuie sa fie cu adevarat
puternice, cat mai putin vulnerabile. Declinul geopolitic este o provocare pentru orice mare putere, insa este,
in mod special, deosebit de periculos pentru un stat multinational. Pe parcursul secolului XIX Austria a
cunoscut o panta descendenta de declin geopolitic (economic, militar, demografic) si care finalmente a
plasat-o intr-o permanenta conditie de "maretie geriatrica" in raport cu celelalte mari puteri. Efectele acestui
declin relativ au condus la o erodare a capacitatii de a actiona independent, pe fondul accentuarii
dependentei de ceilalti poli. Ambele simptome sunt vizibile astazi la nivelul Uniunii Europene. In
multipolaritatea secolului XXI, UE are destule sanse pentru a deveni una dintre cele mai slabe puteri si, in
anumite dimensiuni, cea mai slaba putere. Din punct de vedere militar, UE cheltuieste doar 1,7% din PIB
pentru aparare (fata de 3,6% in Rusia si 4% in Statele Unite). Se estimeaza ca in 2050 ponderea economiei
UE va reprezenta numai 12% din economia globala, fata de 20,3% cea a SUA sau 24% cea a Chinei.
Ratiunea acestui potential declin geopolitic european este in mare masura demografic: populatia UE va
scadea cu 30 de milioane, in timp ce populatia SUA va creste cu 116 milioane. Nu numai ca o astfel de
Europa va fi incapabila sa conduca sistemul international, dar ceea ce se trece mult prea usor cu vederea este
ca deficitul sau de "hard power" va limita semnificativ potentialul de "soft power". Sa ne imaginam UE
peste 10 ani, incercand sa gestioneze de una singura o problema majora globala. Daca un alt tsunami ar
devasta din nou Pacificul de Sud, absenta capacitatilor expeditionare (de transport strategic) ar bloca UE sa
7

devina un actor relevant. In cazul nuclearizarii Iranului, Bruxellesul nu ar dispune de un capital de presiune
credibil pentru a intimida Teheranul sau pentru a-l determina sa-si modifice politicile regionale. In cazul
unui acord de pace intre Israel si Palestina, niciuna dintre parti nu ar dori ca UE sa fie unicul mediator sau
garant al aranjamentului de pace.
UE nu are la dispozitia sa optiunea neutralitatii geopolitice. Nu poate fi o Elvetie uriasa. Dupa cum ne-a
aratat istoria Imperiului Habsburgic, o mare putere aflata in declin, dispusa geografic intre doi poli activi
geopolitic, nu poate ramane in afara jocului. UE pare sa reproduca fatalismul Austriei de secol XIX:
existenta sa va fi vizualizata fie ca o necesitate geopolitica, fie ca un obstacol. Iar vecinii mai puternici vor
cauta sa manipuleze in propriul beneficiu clivajele unei astfel de constructii. Mai devreme sau mai tarziu
(fragmentata intern, dezarticulata si in declin), o astfel de putere multinationala va fi fortata sa graviteze
intr-o zona de dependenta strategica fata de unul dintre polii relevanti ai sistemului. Spre sfarsitul secolului
XIX, confruntata cu o disparitate de putere tot mai mare, pe fondul unei Rusii tot mai agresive, Viena a
devenit din ce in ce mai dependenta de Germania pentru a-si sustine pozitia in balanta de putere
continentala. Austriei ii lipsea de fapt un activ strategic pe care Germania il avea din abundenta: puterea
militara.
Dependenta geopolitica
Intrebarea este: spre care dintre cei doi poli va pivota Europa institutionalizata? Competitia geopolitica
pentru orientarea strategica a Europei este departe de a avea un castigator. Suntem tentati sa credem ca
America este optiunea naturala a UE. Insa istoria secolului XIX ne arata ca dependenta strategica de un
vecin mai puternic ii confera acestuia o parghie esentiala in exercitarea unui control sistematic asupra
comportamentului unui actor geopolitic vulnerabil. Parghia pe care Rusia o detine asupra unor state membre
cheie ale UE poate slabi ireversibil atlantismul ca orientare strategica in Europa. Pe acest fundal, pentru
multe state europene, Rusia devine mai atractiva. Motivul este simplu: resursele energetice si, de fapt,
capitalul de santaj energetic pe care Moscova il detine raspund unor interese si nevoi imediate, mai urgente
pentru cetatenii europeni decat virtuala umbrela de securitate militara furnizata de catre Statele Unite.
Un recent raport al Ministerului suedez al Apararii considera ca, intre 1992 si 2006, Moscova a folosit
energia ca instrument politic de 55 de ori. De altfel Rusia nici nu trebuie sa suspende alimentarea cu energie
a Europei; pentru multe dintre statele membre, imperativul unei aprovizionari permanente cu energie, ca dealtfel si relatiile economice privilegiate cu Rusia, reprezinta o componenta de descurajare suficient de
puternica pentru a nu promova politici care sa loveasca in interesele Moscovei. In aceste conditii, in
decembrie 2007, un raport al European Council on Foreign Relations considera ca 16 dintre cele 27 de state
membre ale UE formau un asa-numit grup informal de lobby pro-Moscova. Balanta de putere pare sa se
incline in favoarea Rusiei: cele 16 state partenere (care detin relatii economice privilegiate cu Moscova)
controleaza 211 voturi in Consiliul European (fata de 134 detinute de cele 11 state atlantiste) si 463 de locuri
(fata de cele 269) in Parlamentul European.
Din acest grup face parte si Germania - cel mai important actor geopolitic european, cel mai mare
contributor la bugetul UE si cel mai bun prieten al Rusiei in interiorul proiectului comunitar. Astazi,
Germania este cel mai mare partener comercial al Rusiei, cea mai mare piata energetica si, de fapt, fereastra
prin care Rusia s-a infiltrat politic chiar in inima procesului decizional al UE. Efectele nu au intarziat sa
apara: Berlinul s-a opus initiativelor SUA de a oferi MAP-ul Ucrainei si Georgiei, a respins eforturile de
liberalizare a pietei energetice europene, a refuzat desfasurarea unei misiuni de pace a UE in Republica
Moldova. Kremlinul pare sa influenteze din ce in ce mai mult agenda de politica externa a statelor europene
si chiar sa defineasca regulile jocului. Capitalul de presiune energetica al Moscovei a functionat fara fisura
in timpul crizei georgiene, cand state pivot ale UE au evitat sa se alature pozitiei dure a Washingtonului.
Dupa cum a precizat ministrul de Externe al Frantei, Bernard Kouchner: "sanctiunile impuse de furnizori
sunt foarte diferite de cele impuse de catre cei care se gasesc la celalalt capat si care nu pot inchide
robinetul". Liderii rusi speculeaza pur si simplu un set de oportunitati structurale, oferite pe fondul tranzitiei
la multipolaritate. Este foarte putin probabil ca, in aceste conditii, sa rezulte traditionala Europa gaullista
dorita de comentatorii conservatori. O imagine mult mai sugestiva ar fi sa proiectam comportamentul recent
al Germaniei (foarte sensibil la interesele Moscovei) la scara europeana. Din punct de vedere geopolitic,
Europa institutionalizata s-ar putea transforma intr-un pol de putere negationist care, fara a respinge pe fata
obiectivele SUA, totusi nici nu va dori sa-si asume riscuri semnificative pentru a le sprijini. Rolul sau ar
putea fi cel de amortizare si tergiversare a initiativelor strategice americane impotriva Rusiei, dar fara a
furniza o alternativa viabila leadership-ului exercitat de Washington. Provocarea pentru Statele Unite este o
8

Europa mult prea slaba si dependenta de un actor din afara lumii euro-atlantice. Totodata, pentru America
miza pe termen lung este simpla: sa se asigure ca, atunci cand va exista o Europa unita, aceasta sa reflecte,
mai ales la nivelul politicilor asumate, interese euro-atlantice fundamentale. Pe termen scurt, Washingtonul
poate insa aplica o strategie de tip Bismarck, scopul fiind acela ca balanta de putere din interiorul proiectului
european sa se incline in avantajul statelor de orientare atlantista. Prioritatea administratiei Obama ar trebui
sa fie cultivarea unui nucleu de state atlantiste capabile sa influenteze procesul decizional european in sensul
adoptarii unor politici publice care sa reflecte interese euro-atlantice. Contrar opiniei generale, istoria este
departe de a fi luat sfarsit in Europa. Ne aflam la inceputul unei noi competitii strategice pentru sufletul si
inima Europei. Rezultatul ramane unul deschis. Intre timp, trebuie sa renuntam la certitudinile trecutului si
mai ales la aceea ca Europa va ramane intotdeauna atlantista.
* Director de cercetare la Center for European Policy Analysis (CEPA), Washington D.C., un think-tank
dedicat studiului Europei Centrale.
Adaptare de Octavian Manea dupa Perhapsburg, aparut in The American Interest, noiembrie/decembrie
2008