Cartea Iov: demonologie, ispita, suferinta si biruinta

Cartea Iov: demonologie, ispita, suferinta si biruinta

Cartea Iov este o explicatie a raului si a injustitiei. Ea se adreseaza tuturor acelora care nu
inteleg prezenta raului in lume.
Vechiul Testament nu infatiseaza in vreuna din cartile sale, o invatatura inchegata intr-un tot
despre demoni. Dar in diferite carti, de la cele mai vechi, la cele apropiate timpurilor intruparii
lui Mesia, se intalnesc pasaje care vorbesc despre demoni. Din acestea cunoastem activitatea
acestor spirite rele si despre puterile ce le-au fost date.
Pasajele importante din Vechiul Testament in care se vorbeste despre demoni sunt cuprinse in
cartile: Facere, Levitic, Iov, I Cronici si Zaharia. Pe langa acestea trebuie luate in calcul si inca
multe alte texte de mai putina insemnatate, dar care intaresc invatatura cu privire la
demonologie. Pasajele despre demoni sunt raspandite in tot Vechiul Testament: se intalnesc in
lege, in cartile istorice, didactice si in cele profetice. Aceste texte apartin anumitor epoci din
viata poporului evreu si reprezinta, in samburele ei, credinta despre demoni a poporului din
vremea scrierii acestor carti.
Vorbind despre demoni in aceste pasaje, devine posibila si infatisarea unei invataturi despre
demoni desprinsa din intreg Vechiul Testament, cum si dovedirea ca poporul evreu, in
diferitele epoci din istoria lui, a avut sau nu aceeasi credinta despre demoni.
Foarte important de urmarit este raportul in care sta aceasta invatatura despre demoni a
Vechiului Testament fata de celelalte popoare orientale si invataturile lor respective.
Invatatura Vechiului Testament cuprinde adevaruri de credinta descoperite de Dumnezeu
pentru infaptuirea planului de mantuire a neamului omenesc. Pentru pregatirea omenirii in
vederea dobandirii raiului, aceste invataturi au fost traite in viata unui popor special chemat si
proniat de Dumnezeu. Prin pronia divina a luat nastere teocratia - astfel religia lui fiind in
stransa legatura cu planul dumnezeiesc de mantuire a omului. Cercetarea dezvoltarii religiei
poporului evreu si a raporturilor ei cu religiile celorlalte popoare se poate face din acest punct
de vedere.
Religia poporului evreu este religia descoperita a Vechiului Testament. Ea a avut insa o viata
istorica asemeni celorlalte religii, care se poate urmari in viata istorica a poporului evreu
desfasurata inainte si, mai ales, intre secolele XV si V inainte de venirea lui Mesia. Epocile de
dezvoltare din acest timp sunt in directa si stransa legatura cu trairea si cu practicarea
invataturii religioase revelate: a) de la Moise pana in vremea primilor trei regi (secolele XV-X);
b) de la impartirea celor doua regate si pana la intoarcerea din robia babilonica (secolele X-VI).
Dupa eliberarea din robie, o parte s-a intors in pamanul natal intemeind o comunitate

religioasa, iar o alta parte s-a raspandit intre neamuri, formand diaspora; c) epoca ce urmeaza
cuprinde o dezvoltare in credintele religioase ale poporului evreu care nu mai angajeaza
Vechiul Testament, fiind aici vorba nu de evrei, ci de iudei si de invatatura religioasa a
iudaismului.
Istoria poporului evreu se desfasoara o vreme in pamantul Canaanului, iar o alta vreme in
robie intre popoarele orientale. Cata vreme poporul evreu a trait in pamantul si in tara lui, a
avut legaturi neintrerupte cu popoarele din Canaan sau din jurul lui. A avut insa si legaturi
intamplatoare cu popoarele mai indepartate: egiptean, asirian, babilonian. Aceste legaturi au
dus in chip firesc la un contact al religiei revelate a Vechiului Testament cu religiile acestor
popoare. Este foarte bine cunoscut conflictul dintre religiile celor doua popoare: evreu si
canaanit. Este vorba de contactul dintre religia poporului evreu, o religie revelata de
Dumnezeu, cu un cult si o viata morala de inalta tinuta, cu religiile canaanite care adorau
puterile naturale fara principii adanci, cu un cult vesel si destrabalat, cu precepte morale care
nu cereau eforturi prea mari, ci incurajau slabiciunile.
Zeii Canaanului erau personificari ale puterilor naturale, mai ales cele care erau in stransa
legatura cu muncile agricole (Baali si Astarte) adorati in special sub forma taurului si a vacii.
Faptul ca evreii erau inclinati spre idolatrie, din pricina trairii indelungate printre popoarele
politeiste, facea foarte grea trairea invataturii monoteiste revelate. Adaugand spiritualitatea
inalta a ideilor monoteiste se intelege usor de ce evreii au fost atat de aproape de apostazie.
Caderile in idolatrie au existat, ele dand nastere multor conflicte religioase in trairea
adevarurilor de credinta, dar nu au putut sa denatureze invatatura Vechiului Testament.
Fata de aceste posibilitati de inraurire, poporul evreu a dat dovada de o deosebita putere de
rezistenta. Aceasta putere constituia caracterul religiei lor. Activitatea profetilor atat inainte de
robie, cat si dupa, vadeste acest lucru. Acestia au pregatit capacitatea de rezistenta a
poporului pentru vremea robiei: staruinta asupra adevarurilor fundamentale de credinta pe
care le repeta de nenumarate ori pentru a o intari; lamurirea constiintei pacatului si a
necesitatii de pedeapsa; anuntarea eliberarii din robie, readucerea in tara si reintrarea in
gratia lui Dumnezeu. Odata cu intarirea convingerii ca poporul sufera pedeapsa robiei ca
urmare a pacatelor lor, se ridica puterea de rezistenta a poporului iudeu la o capacitate
exceptionala fata de toate incercarile de atunci, care fara indoiala ar fi dus la mari schimbari in
credintele lor religioase.
Activitatea profetilor reduce asadar posibilitatile de apostazie a poporului evreu si creeaza o
stare sufleteasca noua, un spirit nou care duce la o renastere desavarsita ce dureaza pana la
robie. Asadar, daca poporul s-a desteptat in aceasta faza la o viata religioasa adanca, se
apropie de Dumnezeu si practica adevarurile de credinta pe care le avusese mai inainte, dar le
nesocotise, a fost o imposibilitate patrunderea in sanul acestei fortarete religioase a altor
credinte, cu atat mai mult a acelora care atacau tocmai ceea ce era central in ea monoteismul.
In acest sens, exegetul Nau marturiseste; "Evreii au fost inconjurati in toate epocile de
popoare care credeau si adorau numerosi demoni. Asadar, evreii i-au cunoscut, insa numai
revelatia si precautia scriitorilor sfintiti i-au ferit tot timpul de teama si cultul degradant al
demonilor"; iar Jean Charles afirma: "intre Mesopotamia si Palestina au existat diferente
esentiale: au existat si influente, imprumuturi, dar aceste imprumuturi nu au constat niciodata
in idei, mai ales in idei importante, ci s-au marginit la cuvinte, expresii, figuri si procedee
literare".
Satan in cartea Iov
Demonii isi au locul in credintele popoarelor, incepand cu cele primitive. in Vechiul Testament,
ei sunt numiti la modul general: satiri (cel paros) si idoli, insa in mod mai precis, sunt doua
categorii, si anume: 1. se'irim - idolii carora evreii le sacrificau in camp deschis sunt demoni
descrisi ca locuind in pustietate, in salbaticie si sunt identici cu duhurile rele din padurile si
deserturile Arabei. Din aceasta categorie face parte si Azazel - demonul negru al salbaticiei.

Pustietatea este considerata casa demonilor si este privita ca locul unde bolnavii de lepra erau
alungati si o pasare era eliberata pentru a aduce boala in pustie; 2. Shedim -demonii au fost
de multe ori asociati cu adjectivul atotputernic, in mod eronat, desemnand un demon-furtuna
(Isaia 13, 6).
Se pare ca din limba caldeica a fost imprumutat de catre israeliti termenul de demon. La Iesire
12, 23, evreii il numesc si pierzatorul, distrugatorul, demonul care a trecut pe langa usa
evreilor din Egipt, usa unsa cu sangele unui miel sacrificat. La II Regi 24, 16 si II Cronici 21, 15,
demonul este numit ingerul distrugator in contrast cu ingerul Domnului de la IV Regi 19,35 si
Isaia 37, 36.
Sunt insa multe indicatii referitoare la mitologia iudaica populara, demonii avand libertate si
vointa rea in dorinta lor de a deveni mai puternici (Iov 38, II).
Existenta demonilor, nedemni de a fi numiti ingeri, este un subiect traditional, bazat pe texte
si relatari biblice. Ei sunt numiti cu diverse nume, ce provin aproape toate din Sfanta
Scriptura. Aceste puteri potrivnice Dumnezeirii sunt intotdeauna adversari ai lui Dumnezeu
(mai mult in cuprinsul operelor apocrife si in Noul Testament) si acuzatori sau vrajmasi
neinduratori ai omului (in general).
Satan este cel care i-a condus pe ceilalti demoni si i-a inselat pe oameni, chemandu-i la
idolatrie. in Vechiul Testament, el este un inger trimis de Dumnezeu sa-i incerce pe oameni, iar
in cartile apocrife si in Noul Testament este un inger rebel, dusman al lui Dumnezeu si ispititor
al oamenilor. Conform Genezei, Satan este identificat cu acel sarpe care a convins-o pe Eva sa
manance din fructul oprit, si de aceea in arta, prima reprezentare a diavolului este aceea de
sarpe.
Numele Satan este folosit deseori in Vechiul Testament, cu urmatoarele intelesuri:
-dusman in razboi, de unde s-a ajuns si la ideea de tradator
-acuzator in fata scaunului de judecata a fiecarui om
- cel ce pune obstacole in calea tuturor
-in Cronici 21,1 Satan il provoaca pe regele David sa actioneze impotriva vointei lui
Dumnezeu, fapt care atrage nenorociri asupra poporului
-lucreaza pentru Dumnezeu, insa faptele sale sunt de distrugere si de ispitire in scopul
incercarii. Atunci cand Satan apare ca inger, el este instrument al Divinitatii si joaca un rol de
acuzator (asemenea procurorului). Acest lucru este gasit in prologul cartii Iov cand Satan
apare, impreuna cu alte fiinte ceresti, inaintea lui Dumnezeu. Cele doua intrebari si raspunsuri,
il caracterizeaza pe Satan ca membru al consiliului ceresc, insa menirea lui nu este alta decat
aceea de acuzator ceresc, persecutor, care vede doar nedreptatea si persista in rautate. Tot ce
ii face dreptului si milostivului Iov, este cu voia lui Dumnezeu, Satan neavand nici o putere, el
cerand permisiune de la Dumnezeu.
-Satan este invidios si indeamna la pacat. Chiar daca suferintele provocate de Satan sunt
putine in Vechiul Testament, el este angajat constant in activitati ostile oamenilor. Psalmistul
considera o calamitate ca Satan sa stea de-a dreapta cuiva.
- in cartile apocrife, Satan este prezentat ca tatal minciunii, care a introdus moartea in lume.
O privire asupra intelesului pe care il dau Sfintii Parinti si scriitorii bisericesti Sfintei Scripturi
este folositoare in acest caz. Interpretarea lor accentueaza si mai mult identificarea lui Satan
cu duhul rau cazut din ascultarea lui Dumnezeu, care a contribuit la caderea omului in pacat
dorind sa-l separe de Dumnezeu.

Conceptia cartii Facerii despre acest duh rau poate fi rezumata astfel: Dumnezeu a creat
inaintea lumii vazute lumea nevazuta - lumea ingerilor. Acestia au fost creati toti ingeri buni si
spre slujirea Creatorului lor - Dumnezeu. Cand o parte dintre ei s-au gandit la ei, dedicandu-se
lor si nu lui Dumnezeu, dorind prin ambitie si prin propria putere sa devina asemenea cu
Dumnezeu, au fost pedepsiti cu aruncarea din rai. Fostii locuitori ai raiului fiind alungati in
urma pacatului lor, in intuneric, nu au urmarit de atunci inainte decat savarsirea si ispitirea la
rau a oamenilor.
In drama caderii oamenilor in pacat, ingerii rai au luat forma sarpelui, pentru ca ispita sa nu
poata fi asa usor ascultata de oameni. Desi sarpele traia in buna intelegere cu Adam si femeia
lui, acesta le pizmuia fericirea de care se bucurau ascultand si indeplinind poruncile lui
Dumnezeu; fiind pe deplin convins ca ii va tari pe amandoi in nenorocire. Sfintii Parinti sunt
neclintiti in invatatura lor realista despre acest moment important din viata omului, si anume
amagirea si caderea lui in pacat: "nu te uita la sarpele de acum, nu te uita cum fugim si ne
scarbim de el. Ca nu asa a fost la inceput.
Ca prieten al omului era sarpele, si cel mai apropiat dintre slujitorii lui. Dar cine l-a facut
vrajmas? Hotararea dumnezeiasca: "Blestemat sa fii tu din toate dobitoacele si din toate
fiarele pamantului... " (Fac. 3, 14). Iata vrajmasia care a distrus prietenia... fiind o faptura care
iubea, a stat aproape de om, sarpele i-a parut diavolului a fi unealta potrivita pentru amagire,
asa diavolul a vorbit prin sarpe, amagind pe Adam".
Diavolul, ca cel ce indeamna la haos, la despartirea de Dumnezeu, si-a atins scopul propus
numai prin ispitire, caderea oamenilor fiind din propria lor vointa. Prin urmare, caderea omului
a fost si este calea satanica a pierderii legaturii cu Dumnezeu. Sfantul Efrem Sirul invata:
"cuvantul ispititor nu i-ar fi adus in pacat pe cei ispititi, daca ispititorul nu ar fi fost calauzit de
insasi dorinta lor". Asadar, omul este victima diavolului.
Iata asadar, pacatul este privit ca opera unei fiinte care doreste raul omului si conducerea
acestuia catre stricaciune. Cu toate ca diavolul pare a fi iesit biruitor din aceasta prima lupta
de a-l desparti pe om de Dumnezeu, oamenii au nadejde de a se intoarce la Creatorul lor prin
pocainta. Asadar, dupa neascultarea stramoseasca, lupta si asceza au devenit prietenii vietii
omenesti. Conform Sinaxarului, care se refera la pomenirea proorocului si imparatului David,
in duminica dupa nasterea lui Hristos, proorocul Natan a prevazut ca imparatul o sa
desfraneze cu Batseba, ucigandu-l pe barbatul acesteia, pe generalul Urie, si a vrut sa
preintampine savarsirea faradelegii, insa, pe drumul sau, diavolul a aruncat un mort, sfasiat si
gol. Proorocul era dator sa-l ingroape. Astfel, intarziind, nu a ajuns la timp la David, care
cazuse deja pe coborasul alunecos al pacatului. Dar, dupa ce a fost certat de Natan, David s-a
pocait si a redevenit prietenul lui Dumnezeu. Prin urmare, intotdeauna ramane vie nadejdea
ca, in ciuda tuturor relelor, a pacatelor, omul o sa gaseasca prin pocainta bucuria si prietenia
cu Dumnezeu. Satana seamana deznadejdea, dar nadedjea anuleaza negresit influenta
satanica.
Duhurile necurate sunt pline de indrazneala si nerusinare, pentru ca desi sunt biruite, ne ataca
iarasi in alt chip. Daca vor gasi sufletul neclintit in credinta si cugetarea nadejdii, aduc pe
Satana, capetenia lor. Acesta este asa cum il descrie Iov: " Ochii lui chip de luceafar, din gura
lui ies parca niste torte aprinse si izbucnesc valuri de scantei. Din narile lui iese fum...
Rasuflarea lui este de carbuni aprinsi si din gura lui tasnesc flacari".
Noi suntem in drum spre imparatia Cerurilor, dar duhurile rele ne ataca pe toata lungimea
acestui drum. Turbarea demonului se dubleaza impotriva celor care intra in cel mai hotarat
mod in slujba lui Dumnezeu. Este ceea ce numeste Ecleziastul: " Vino sa te ispitesc cu veselia
si sa te fac sa gusti placerea!"Si iata ca si aceasta este desertaciune" (2, l).
Referitor la invatatura despre demoni dupa Sfanta Scriptura a Vechiului Testament, pasajul din
cartea Iov are o insemnatate deosebit de mare, pentru ca nu este o simpla amintire a
denumirii demonilor, ci-l infatiseaza, pe Satan intr-una dintre cel mai caracteristice atitudini in

raporturile cu Dumnezeu si cu oamenii. Felul cum lucreaza Satan in lume, in cadrul acestei
carti, are un mare rol in intelegerea invataturii despre demoni inainte de venirea lui Mesia.
S-au pus multe intrebari referitoare la autorul acestei carti. Unii considera ca ar fi Moise, iar
alti ca ar fi unul din profetii Vechiului Testament. Gasind in cartea Facerii un Iobab, descendent
din Isav si succesor al regelui Bela, fiul lui Beor, ne face sa credem ca fericitul Iov ar fi trait cu
mult timp inaintea lui Moise. Daca Moise ar fi scris aceasta carte, inseamna ca el a vrut sa
mentioneze un exemplu al omului virtuos conform preceptelor Legii.
Daca aceasta carte este traducerea ebraica a unei carti arabe sau idumee, compusa poate de
insusi Iov, sau o opera a lui Moise alcatuita dupa traditiile arabe sau idumee, este greu, daca
nu cu neputinta a raspunde. Un lucru este cert - aceasta carte in care nu se gaseste nici o
urma a legii lui Moise si nici o amintire despre poporul evreu, nu poate avea o origine ebraica,
si este anterioara captivitatii babilonice.
Despre rolul suferintei in cartea Iov
Iov, acest om mult-rabdator, ar fi ramas necunoscut, fara tark si biruinta in fata incercarilor
sale. Fara indoiala, aceasta calitate se datoreaza nu propriilor lui puteri, ci puterii lui
Dumnezeu care ii vine in ajutor, raspunzand rugii sale.
Primul verset al cartii indica patria acestui om drept pentru a arata cel mai bine excelenta sa
in practicarea virtutilor. Ce nu se stie? Uz era o tara pagana, iar paganii erau mult mai
nedrepti, pentru ca traiau ignorandu-L pe Creatorul lor. Ni se arata tara lui Iov, pentru a-i
scoate in evidenta bunatatea sa: el este singurul bun si a ramas drept in mijlocul acestor
oameni rai si de aceea este laudabil. Este asadar in masura sa numim tara lui Iov - pamant
pagan si sa descriem viata fericitului Iov printre pacatosi.
Trebuie cercetat mai atent motivul abaterii incercarilor atat de numeroase asupra unui om
care a trait fara nici slabiciuni, in pazirea virtutilor. Cu siguranta, el a practicat umilinta,
potrivit marturiei sale: "Daca as fi nesocotit dreptul slugii sau al slujnicei mele, in socotelile lor
cu mine"; el a practicat ospitalitatea aratand acest lucru cand a zis: "Strainul nu petrecea
noaptea niciodata afara; portile mele le deschideam calatorului"; a respectat buna randuiala: "
Tineretul vazandu-ma, se ascundea cu sfiala, iar cei batrani se ridicau in picioare si ramaneau
asa. Fruntasii poporului isi opreau cuvantarile si isi puneau mana la gura "; a fost bland in
fermitatea sa si chiar el o recunoaste: "Le aratam care este dreapta cale si stateam mereu
injruntea lor, stateam ca un imparat, intre ostasii sai si, oriunde-i duceam, ei veneau dupa
mine "; s-a consacrat ajutorarii celor nevoiasi: "Datu-m-am, oare, in laturi, cand saracul dorea
ceva si lasat-am sa se stinga de plansete ochii vaduvelor? Maneam, oare, singur bucata mea
de paine si orfanului nu-i dadeam din ea? ".
Dupa practicarea a tot ceea ce era strans legat de aceste virtuti, ii lipsea ceva: suferinta. Nu
trebuie ignorat faptul ca el a stiut sa-L slujeasca pe Dumnezeu si recunostea cu o rigoare
severa si asigura in acelasi timp ca, si in incercare, el va ramane fidel lui Dumnezeu. Dar
nenorocirea este piatra de incercare a sinceritatii iubirii aratata in timpul prosperitatii.
Iov este un exemplu demn de amintit, este un om care a biruit diavolul. Sfanta Scriptura
spune ca cei ce biruie sunt cu mult mai de pret decat cei biruiti, chiar daca unii sunt mai multi,
iar ceilalti mai putini: mai bun este unul care face voia lui Dumnezeu, decat mii si mii de
nelegiuiti. Despre existenta istorica a lui Iov ne certifica Iezechiel care ii aminteste pe Iov
drept unul dintre cei mai mari drepti ai Vechiului Testament, alaturi de Noe si Daniel; Isus, fiul
lui Sirah - Iov a tinut fara abatere toate caile dreptatii; Iacob - Iov este un model de rabdare
pentru cei credinciosi. Iov, ca persoana istorica, reiese si din consensul Bisericii Universale,
care il onoreaza numindu-l: "Biruitorul multor ispite si barbatul admirabil al suferintei".
Fara indoiala, impotriva dreptului Iov, diavolul si-a dezlantuit atacurile, insa scopul final al
acestuia si adevaratul inamic pe care Satana dorea sa-l invinga era Dumnezeu, Cel impotriva

caruia s-a angajat in lupta. intre Dumnezeu si Satana, fericitul Iov, in mijloc, nu era decat miza
bataliei.
Satan este prezentat ca dusman al omului: "Tu care desi nu esti om, nu ai persistat in
practicarea virtutii". "Rau, diavolul nu era la origine, dar a devenit astfel; prin urmare, este
numit apostat". Cand vorbeste despre diavol, Sfantul Ioan Hrisostom il catalogheaza cu doua
epitete: Raul -l, 9, 43) si Necuratul (1, 12, 40). Rau este si termenul folosit de Domnul Hristos
in Evanghelie. El este singurul numit Raul absolut.
De ce a fost lasat acest adversar redutabil pe pamant? Daca Dumnezeu vrea sa mantuiasca
oamenii de ce i-a acordat o asemenea autoritate?
Cerul ii este interzis, dar pamantul l-a primit. Daca Dumnezeu nu l-a pierdut inseamna ca
prezenta lui ne este utila. Diavolul nu poate face nimic impotriva omului credincios. Pacatul se
datoreaza lasitatii noastre. Tot ceea ce incearca diavolul, o face cu permisiunea lui Dumnezeu
care nu-i acorda niciodata libertate deplina. Sunt ispite pe care Dumnezeu le permite, si altele
pe care le interzice. Daca permisiunea incercarilor vine de la Dumnezeu, ispita perversa este a
diavolului. in final, unica responsabila va fi vointa omului.
Ispita este utila; toti Parintii vietii spirituale repeta acest adevar. Doctrina Sfantului Grigorie, ca
si cea a Sfantului Ioan Casian despre purificarea prin ispite (ispita-incercare) este considerata
ca absolut necesara pentru viata duhovniceasca al carei punct culminant este vederea lui
Dumnezeu. Ispita este o ocazie ca virtutile sa prinda radacini mai profunde. Ispita este cu
adevarat o mare incercare, caci prin ea omul se poate mantui sau se poate pierde.
Ideea biblica de ispita nu contine in primul rand ideea de seductie, ca in sensul modern, ci
contine ideea de punere la incercare a unei persoane, lucrul acesta poate fi facut cu un scop
bun de a dovedi sau de a imbunatati calitatile omului; ea este calea de mantuire, sau poate fi
facut cu un scop rau, pentru a arata slabiciunea sau pentru a-l atrage pe om intr-o actiune rea.
Satan ii pune la incercare pe oameni prin manipularea circumstantelor in limitele pe care i le
permite Dumnezeu (Iov 1, 12; 2, 6), intr-o incercare de a-i face sa paraseasca voia lui
Dumnezeu. Oamenii trebuie sa vegheze in permanenta si trebuie sa lupte impotriva diavolului
cerand ajutorul lui Dumnezeu.
Diavolul a parat pe om lui Dumnezeu, spunand: " Oare degeaba te cinsteste Iov? Dar ia
intinde mana Ta si atinge-Te de ce are in fata Te va huli!" (Iov 1,9-l1). Acum se poate vedea de
ce l-a lasat Dumnezeu pe diavol sa-l incerce pe Iov cu toate suferintele: nu pentru a-l face mai
stralucit, ci pentru a-l incerca. Diavolul este rau si izvorul rautatii lui sunt gandurile rele si
vointa rea. Dumnezeu e bun, deci este si drept, si dreptatea Lui nu poate disparea si nici
intarzia.
Cand Satana doreste sa-l incerce pe acest Iov, il ispiteste pe insusi Dumnezeu. Iar daca
Dumnezeu se lasa ispitit de Satana, este remarcabil faptul ca, daca totul depinde de
Dumnezeu, si daca Dumnezeu este impenetrabil, atunci este imposibil sa-I judecam actele,
respectiv este imposibil sa-I judecam atitudinea fata de Satana.
Diavolul stia ca el nu este capabil de nimic. Din aceasta cauza, in Sfanta Evanghelie, legiunea
care a fost izgonita din omul indracit zice: "Iar demonii il rugau zicand: Daca ne scoti afara,
trimite-ne in turma de porci ". Asadar, daca ei nu puteau intra in turma de porci fara ajutorul
Celui care i-a creat, se puteau atinge de casa si de sufletul unui sfant?
Dumnezeu ii da voie Satanei sa-l incerce pe acest ales al Sau, dar nenorocirile sa vina una
dupa alta, si nu toate odata, pentru a le putea suporta. Asa marturiseste si Sfantul Apostol
Pavel: "Nu v-a cuprins ispita care sa fi fost peste puterea omeneasca. Dar credincios este
Dumnezeu; el nu va ingadui ca sa fiti ispititi mai mult decat puteti, ci odata cu ispita va aduce
si scaparea din ea, ca sa puteti rabda ". Si David: " Cerceteaza-ma Doamne, si ma cearca;

aprinde rarunchii si inima mea " pentru a-i examina puterile si pentru a permite o incercare in
masura in care acesta o poate suporta.
Diavolul a adus o multime de necazuri asupra dreptului Iov. L-a despuiat de bogatii, a facut sai piara copiii, i-a ruinat sanatatea, i-a dezlantuit impotriva nevasta, i-a adus pe prietenii lui
pentru a-l consola, dar le-a pus in grai remarci jignitoare, astfel incat la sfarsitul acestui viu
atac, patru prieteni i-au adus acuzatii dintre cele mai virulente. Prin pedepsele sale repetate,
diavolul spera ca Iov sa se rascoale impotriva lui Dumnezeu si sa se lepede de El. Acestea au
pus rabdarea sfantului la incercare, incepand cu cele mai mici si terminand cu cele mai mari
nenorociri! incepand cu pierderile suportabile, Satan a pastrat-o pentru final, pe cea mai
dureroasa.
Diavolul nu ne invinge prin sila si nici prin tiranie. Nu ne forteaza si nici nu ne sileste. Cirezile
de vite si turmele de oi ale lui Iov nu a indraznit sa le piarda fara voia lui Dumnezeu. Diavolul
biruie prin inselaciune, dar nu pe toti. Iov este un exemplu de tarie in mijlocul nenorocirilor
aduse de Satan impotriva lui cu mii si mii de uneltiri, dar nici asa nu l-a biruit; dimpotriva a
plecat infrant.
Nu este suferinta omeneasca ce nu poate dobandi mangaiere si usurare, prin nevointele lui
Iov. Toate suferintele ce sunt pe lume nu-l clatina pe Iov, dovedind tarie in fata lor.
Cine a fost mai sarac decat Iov? zacea gol avea pe el numai haina data de Dumnezeu, pielea
de pe trup si pe aceasta diavolul o ciuruise peste tot cu buboaie groaznice. Iov statea zi si
noapte sub cerul liber; nici un acoperis, cat de mic, nu-i usura chinul. Saracii se stiu pe ei cu o
multime de pacate, Iov nu se stia cu nimic vinovat si acesta ii marea si mai mult durerea si ii
facea mai mare suferinta. Nu-i putin lucru pentru usurarea sufletului sa stii ca esti pedepsit pe
drept. Iov era lipsit insa si de aceasta mangaiere: dusese o viata plina de virtuti si iata ca
suferea ca unul dintre cei mai mari pacatosi.
Cei care s-au nascut din parinti saraci si au fost crescuti intr-o casa saraca, suporta mai usor
povara saraciei; insa cel care a fost inconjurat de bunuri si care s-a mandrit cu bogatia, cand a
cazut intr-o stare total opusa, nu va putea suporta linistit aceasta schimbare. Cel care nu este
obisnuit i se pare mai rau decat violenta. Pe de alta parte, un om intunecat, nascut din parinti
obscuri si traind mereu in dispret, nu se simte deloc tulburat cand este coplesit de injurii, de
nedreptati, si cand este jignit cu adevarat. insa, cel care s-a bucurat de un mare respect,
insotit de toti, fiind deasupra tuturor si laudat pretutindeni, daca a cazut si a fost tras in
dispret si mediocritate, sufera asemenea unui bogat devenit dintr-o data sarac.
Iov isi plange feciorii si fetele dintr-odata, intr-o singura schimbare brusca a sortii si printr-un
fel crud si amar. Aceasta moarte era violenta si prematura si circumstanta si locul adaugau
suferintei un element important, caci era ora mesei, iar casa deschisa musafirilor a devenit
pentru ei mormant.
Cine a fost lovit de o boala asa cumplita? Cine a indurat o boala ca aceea? Nimeni! Boala si
ranile ii mancau incetul cu incetul trupul. Trupul se macina putin cate putin; topit de atata
putreziciune, invaluia cu duhoarea lui si mancarea ce i se aducea. Iov, care avea trupul intreg
acoperit de teribile ulceratii, totusi rabda?.
Cu toate suferintele fizice si morale, Iov rezista cu fermitate, biruind asupra dezastrelor si
nenorocirilor si nu isi pierde credinta in Dumnezeu. Iov a pierdut totul, iar pentru a-si pastra
rabdarea, el si-a adus aminte de modul in care a venit pe lume si nu avea nimic. El astfel alina
suferinta care-l incerca: " Truda mare a fost harazita fiecarui om si jug greu peste fiii luiAdam
". Mahnit, el a pierdut bunurile pamantesti, dar a rabdat cu demnitate, cu modestie
incercarile, inmultind bogatiile ceresti: "Si intru toate acestea, Iov nu s-a razvratit si nu a rostit
niciun cuvant de hula impotriva lui Dumnezeu ". Iov nu abandoneaza dragostea fata de Tatal
sau ceresc. Despuiat de bogatii, privat de bucuria copiilor, el si-a sfasiat vesmantul, s-a ras in
cap si a inceput sa se inchine. Vrednice de amintit sunt si cuvintele lui: " Gol am iesit din
pantecele mamei mele si gol ma voi intoarce in pamant".

Iov, dupa pierderea bogatiilor, dupa moartea copiilor, dupa suferintele provocate de boala, a
fost ridicat printr-o recompensa indoita. Si Domnul 1-a pus pe Iov iarasi in starea lui de la
inceput si i-a intors indoit tot ce avusese mai inainte. Si toti fratii si toate surorile si toti
prietenii lui de alta data au venit sa-l cerceteze, au mancat paine in casa lui, l-au compatimit,
l-au mangaiat de toate nenorocirile pe care le slobozie Domnul asupra lui si fiecare i-a dat cate
un chesita si cate un inel de aur. Si Dumnezeu a binecuvantat sfarsitul vietii lui Iov mai bogat
decat inceputul ei, si el a strans paisprezece mii de oi, sase mii de camile, o mie de perechi de
boi si o mie de asine.
Pe buna dreptate marturiseste Sfantul Grigorie cel Mare, Dumnezeu il numeste pe Iov, rob,
slujitor, pentru ca el nu a dispretuit niciodata acesta conditie. Sfantul Apostol Pavel zice: "
Care, Dumnezeu fiind in chip, n-a socotit o stirbire a fi El intocmai cu Dumnezeu. Ci S-a
desertat pe Sine, chip de rob luand, facandu-se asemenea oamenilor, si la aratare aratandu-Se
ca un om ". Asa si Fiul lui Dumnezeu, care nu a schimbat nimic din ceea ce avea, firea Sa
divina nu S-a micsorat prin firea Sa omeneasca, iar firea Sa omeneasca nu a fost absorbita de
firea Sa divina. Iisus Hristos, unicul Fiu al lui Dumnezeu, a fost admirabil in conditia Sa de rob:
simplu si drept.
Mijlocitorul intre Dumnezeu si oameni, Iisus Hristos a venit printre oameni: simplu - pentru a
da un exemplu viu; drept - pentru a combate fara mila, duhurile rele; temator de Dumnezeu pentru a invinge mandria; ferindu-se de rau - pentru a purifica de toata necuratia viata alesilor
Sai. De aceea, proorocul Isaia a scris: "Si-L va umple pe el Duhul temerii de Dumnezeu. Si va
judeca nu dupa infatisarea cea din afara si nici nu va da hotararea Sa dupa cele ce se zvonesc
".
Iov cu adevarat poate fi socotit drept vestitor al Fiului lui Dumnezeu; el a aratat ce va indura
Hristos prin suferintele Sale. Fericitul Iov simbolizeaza venirea Mantuitorului si nasterea
Bisericii crestine; sotia sa, cea care blestema, simbolizeaza viata oamenilor trupesti, a celor
care duc o viata imorala. Nu trebuie uitati adevaratii crestini, care rabda cu multa durere pe
cei rai din mijlocul lor; iar prietenii lui Iov ii prefigureaza pe eretici, care nu au alta ocupatie
decat seducerea sufletelor.
Faptul ca Iov e o prefigurare a Mantuitorului Hristos, Cel asteptat, este aratat prin felul in care
isi indura suferinta. Pe cine prefigureaza fericitul Iov prin suferinta sa daca nu pe Hristos la
vremea patimirii si mortii Sale pe cruce, despre care un prooroc a zis: "Dar El a luat asupra-Si
durerile noastre si cu suferintele noastre s-a impovarat. Si noi il socoteam pedepsit, batut si
chinuit de Dumnezeu ". Iov a trait inaintea harului, cand inca nu se imbracase in "omul cel
nou", cu toata vietuirea atat de curata, cand harul Duhului nu era revarsat cu atata
imbelsugare, cand blestemul si moartea stapaneau.
Ce invatatura putem afla de la el? Sfantul Ioan Gura de Aur identifica in Iov un vestitor al
Evangheliei si al noii vieti in Hristos si pilda pentru orice crestin. "Multe sunt necazurile
dreptilor si din toate acelea ii va izbavi pe ei Domnul", dar Iov a fost cel mai mult incercat.
Dupa ce el a rabdat cu tarie incercarile dure, Cuvantul divin i-a zis: "Poti tu cu adevarat sa
gasesti cusur judecatii Mele? si Ma vei osandi pe Mine, ca sa-ti faci dreptate?"(Iov 40, 8).
Iov primeste in parte si gusta din harul ce avea sa fie dat oamenilor de catre Hristos, prin care
suferinta capata un rost duhovnicesc. Iov se face vestitor al suferintei biruita de lumina lui
Hristos. Crestinul trebuie sa socoteasca suferinta ca unealta a mantuirii sale. Sfantul Grigorie
de Nazianz il vede drept chip al sfinteniei la care il urca pe om rabdarea suferintei.
Cartea Iov este considerata ca fiind "coroana cartilor didactico-poetice si una dintre cele mai
de seama carti ale geniului uman".
Protos. lect. dr.Justinian Carstoiu