Schimbarea numelui si botezarea din nou

Inca din cele mai vechi timpuri au existat numeroase superstitii si obiceiuri, intalnite nu doar la
popoarele din Europa, ci si din alte continente, legate de credinta ca bolile si suferintele fizice, au
drept cauza forte supranaturale malefice.
Atunci cand nici sursa bolilor si nici remediile medicale nu erau cunoscute, omul societatii rurale
considera drept cauza fundamentala a neputintelor trupesti, demonii bolilor sau duhurile
necurate.
Astfel, a luat nastere o serie de rituri magico-religioase menite sa insele demonul bolii sau
moartea. In randul acestor obiceiuri, practicate si pe teritoriul Romaniei ,se numara schimbarea
numelui si botezarea din nou.
Schimbarea numelui
Episcopul Melhisedec al Husilor, vorbind de fiul lui Stefan cel Mare, Bogdan al II-lea, observa
ca mai avea si numele de Vlad, nume cu care e pomenit intr-o multime de urice ale marelui
voievod al Moldovei, dand urmatoarele lamuriri : "Obiceiul de a avea doua numiri, unul de
botez, altul adaos pe urma din motive superstitioase, exista si astazi la poporul roman. Cand un
copil zace de boala grea si indelungata, mai ales insotita de spasmuri, mamele schimba numele
bolnavului, crezand ca prin aceasta ar ascunde oarecum copilul de spiritul cel rau, carele, dupa
credinta lor, duce boala".
Chiar si Ion Creanga, in povestea Stan Patitul, face aluzie la aceast obicei, cand eroul basmului,
intrebat de nume, ii raspunde dracusorului: "Tot Stan ma cheama, dar de la o boala ce-am avut,
cand eram mic, mi-au schimbat numele, din Stan in Ipate, si de-atunci am ramas cu doua nume'.
In Oltenia, primul copil nascut viu - dupa unul sau mai multi nascuti morti, se numeste dupa
pierit. Acestui prim copil viu i se schimba numele adesea, i se pune un cercel pe care sta scris al
doilea nume. Cel dintai nume se scrie pe o caramida care se arunca intr-o apa curgatoare. Astfel,
se incerca inducerea in eroare a duhurilor necurate care, nemaicunoscandu-l pe bolnav, i-ar
pierde
urma
si
l-ar
lasa
in
pace.
Un alt obicei presupune ca cel bolnav - in special copiii - sa fie "dat de pomana". Copilul este
trecut peste mormantul unui necunoscut, si o alta persoana il primeste, zicand "bogdaproste".
Astfel, duhul rau, cautand sufletul mortului necunoscut, va uita de copilul bolnav.
Folcloristii au confirmat faptul ca datina de a se schimba numele copilului bolnav era practicata
in tot cuprinsul Tarii Romanesti, in credinta ca duhul rau se va departa, iar copilul se va
insanatosi... "Schimbandu-i numele de botez cu alt nume nou, se crede ca dracul il va pierde, si
in veci nu mai da peste el".
Parintele Simion Florea Marian precum si alti folcloristi amintesc de o datina foarte veche la
romani, potrivit careia schimbarea numelui se face in urma unei vanzari simulate.
Astfel, femeia, al carei copil boleste sau careia-i mor copiii unul dupa altul, il vinde pe fereastra
altei femei, schimbandu-i numele.
Numele cel nou care se da adesea copilului care boleste e acela de Lupu (fem. Lupa), mai rar
Ursu (fem. Ursa) sau Zmeu, alteori un nume putin placut, ca: Grozav (fem.
Grozava),Grozea,)etc., toate acestea cu scopul de a indeparta duhurile necurate de la el.
Botezarea
din
nou
Au fost consemnate insa cazuri in care copilul se boteaza a doua oara, dar noaptea si fara fast.
In judetul Olt, se crede ca, daca se boteaza a doua oara un copil bolnav de epilepsie, se vindeca.
Pentru aceasta, mama bolnavului trebuie sa aduca 9 ulcioare de aga, in 9 vineri de dimineata, pe
1

nemancate, de la un izvor curat. In vinerea a noua, vine preotul, inainte de rasaritul soarelui, tot
pe nemancate si, fara stirea nimanui, boteaza din nou copilul, schimbandu-i numele, astfel ca
necuratul sa nu-l mai cunoasca.
Sanzienele sunt sarbatorite pe 24 iunie, ziua in care se face pomenirea nasterii Sfantului Ioan
Botezatorul. In calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscuta si sub denumirea de "Cap de
vara, pentru ca acum soarele ajunge la apogeu.
Potrivit traditiei, Sanzienele plutesc in aer sau umbla pe pamant in noaptea de 23 spre 24 iunie,
canta si danseaza, impart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile casatorite, inmultesc
animalele si pasarile, umplu de leac si miros florile, tamaduiesc bolnavii si apara semanaturile de
grindina.
In ajunul Sanzienelor, pe 23 iunie, fetele culegeau de pe camp flori de sanziene si impleteau
cununi pe care le aruncau peste case. Daca acestea se agatau de horn, era semn ca se apropie
cununia. Cei in varsta aruncau coronite peste casa, pentru a afla cand vor muri. Se credea ca
atunci cand coronita va cadea de pe acoperis, moartea este aproape.
Tot in noaptea de Sanziene, fetele isi puneau sub perna flori de sanziene pentru a-si visa ursitul.
In unele zone ale tarii, fetele agatau coronitele in diferite locuri si daca a doua zi le gaseau pline
de roua, era semn ca se vor marita in vara care urma sa inceapa. Exista si obiceiul ca florile
impletite in cununi sa fie duse in ocolul vitelor, unde, cu ochii inchisi, sa fie date spre mancare
vitelor. Se credea ca dupa cum va arata vita venita sa manance cununa, asa va fi si viitorul sot!
In noaptea de Sanziene, flacaii aprindeau focuri, invarteau faclii si strigau: "Du-te soare, vino
luna,/ Sanzienele imbuna, Sa le creasca floarea-floare,/ galbena, mirositoare, Fetele sa o adune,
sa le aseze in cunune, Sa le prinda-n palarie,/ struturi pentru cununie, Boabele sa le rasteasca,/
pana-n toamna sa nunteasca!.
Gospodarii puneau in seara din ajunul sarbatorii nasterii Sfantului Ioan Botezatorul, flori de
Sanziene la coltul casei dinspre rasarit. Daca in urmatoarea zi gaseau in coronite par de la
animale, era semn ca vor avea parte de un an sanatos si roditor pentru animale.
Batranele satului adunau in zorii zilei de 24 iuni, din locuri necalcate, roua Sanzienelor. La
intoarcerea spre casa, daca nu vorbeau si nu intalneau pe nimeni, puteau oferi roua ca leac pentru
sanatate si dragoste.
Numele de Sanziene desemneaza pe de o parte zanele bune, dar si florile galbene ce infloresc in
preajma zilei de 24 iunie.
Sanzienele ca zane, pot fi aducatoare de rele daca oamenii lucreaza in ziua de 24 iunie. Daca nu
sunt cinstite, starnesc vijelii si lasa campul fara rod si florile fara leac.
Florile de culoare galbena - sanzienele, erau considerate a fi plante de leac. In vechime, ele erau
vandute cu usurinta pe 24 iunie. Cei care vindeau flori strigau in aceasta zi: "Ia sanzienele, sunt
bune de leac, aduc noroc! sau "Apara de toate relele, de toate bolile!.
Sanziana, planta erbacee din familia Rubiaceae, are doua denumiri zonale: sanziana (Oltenia,
Banat, Transilvania, Bucovina, Maramures, nordul Moldovei) si dragaica (Dobrogea, Moldova
de sud si centrala, Muntenia).

In credinta populara, Sfantul Ilie apare ca cel ce stapaneste fulgerele si ploile. Ilie este redat in
imaginatia populara ca cel ce si-a ucis parintii la indemnul diavolului. Isi cere iertare pentru fapta
savarsita si primeste de la Dumnezeu un car de foc si putere sa-i omoare pe diavoli. Fulgerul este
2

interpretat ca fiind semnul ca Ilie umbla cu carul de foc spre a-i pedepsi pe demoni, iar tunetul
semnul ca a mai omorat un diavol. Rotile carului au zimti si, mergand, sparg cerul, aducand
ploaia.
Atat de pornit este Ilie in a se razbuna pe diavoli, incat Dumnezeu, ca sa-l mai domoleasca, i-ar fi
uscat bratul si piciorul stang.
Oamenii se insemneaza cu semnul sfintei cruci pe vreme de furtuna, ca nu cumva vreun necurat
sa se ascunda prin preajma si sa fie fulgerati si ei odata cu diavolul.
Exista si credinta ca daca omul poarta in ziua de praznuire a Sfantului Ilie, matisori de salcie,
sfintiti la Florii, va fi ferit de fulgere.
Nu era voie sa se consume mere pana pe 20 iulie si nici nu era voie ca aceste fructe sa se bata
unul de altul, pentru a nu bate grindina. In aceasta zi, merele (fructele lui Sant-Ilie) se duc la
biserica pentru a fi sfintite, crezandu-se ca numai in acest mod ele vor deveni mere de aur pe
lumea cealalta.
In trecut, oamenii nu lucrau de ziua Sfantului Ilie, ca sa fie feriti de grindina; daruiau mere, miere
si covrigi pentru cei adormiti.
De Sfantul Ilie, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, operatie numita "retezatul stupilor".
Recoltarea mierii se facea numai de catre barbati curati trupeste si sufleteste, imbracati in haine
de sarbatoare, ajutati de catre un copil, femeile neavand voie sa intre in stupina. Dupa recoltarea
mierii, cei din casa, impreuna cu rudele si vecinii invitati la acest moment festiv, gustau din
mierea noua si se cinsteau cu tuica indulcita cu miere. Masa festiva avea menirea de a asigura
belsugul apicultorilor si de a apara stupii de furtul manei si se transforma intr-o adevarata
petrecere cu cantec si joc. Era nevoie de multa atentie, ca la aceasta masa sa nu fie prezenti cei ce
stiau sa faca farmece si vraji, caci mierea furata in astfel de zile mari "e mai cu putere la
farmecele si vrajile lor".
In vechime, se obisnuia ca in ziua praznuirii Sfantului Ilie sa se organizeze targuri si intalniri ale
comunitatilor satesti, numite nedei. Tot in aceasta zi, se culegeau plante de leac, in special
busuiocul.
Deochiul

Considerat de multi o simpla superstitie, motivul principal fiind imposibilitatea definirii lui
precise, deochiul exista si se manifesta la om si animal in diverse forme.
Unii cred ca este un "furt de energie" provocat de privirea admirativa / invidioasa a unei
persoane ce are puteri magice, in timp ce altii cred ca este o vorba ce vatama om, copil sau
animal si care se spune fara voia celui deochiat.
Simptomele deochiului
Primul semn ca o persoana este deochiata consta in dureri puternice de cap, urmate de cascat,
desi persoana respectiva nu este obosita.
Dar mai exista si alte simptome precum: tiuitul in urechi, urmat de febra puternica, stari de
voma, transpiratii sau hemoragii nazale.
Desi dupa logica lui Lazarev ar trebui sa se deoache doar oamenii, practica a demonstrat ca se
pot deochia si plantele, animalele, vitele, culturile sau recoltele.
3

Daca nu se trateaza prin rugaciune sau descantec omul sau animalul, se imbolnaveste si moare;
pamantul, se crapa; iar sticla, plesneste.
Cum sa ne ferim de deochi ?
Calea cea mai simpla pentru a feri pe cineva de deochi este sa-l scuipam de trei ori, zicand: "Ptiu,
ptiu sa nu-i fie de deochi."
Copii mici (in special nou-nascutii) sunt cei mai expusi deochiului, de aceea exista mai multe
reguli pe care parintii trebuie sa le respecte, si anume:
Copiii nu trebuie lasati sa se uite in oglinda pana la varsta de un an, fiindca se pot deochea
singuri.
Pentru a fi ferit de deochi, nou nascutul trebuie cantarit inainte de a face prima baie. Insa nimeni
nu trebuie sa stie acest lucru si nici sa afle greutatea.
Se mai poate face pe fruntea copilului un semn cu cenusa de vatra, cu praful de pe talpa
amestecat cu putin scuipat, ori cu funinginea de la horn. Dar acest semn, facut in mijlocul fruntii,
sau la incheietura sprincenelor, il poate face doar mama copilului.
Aurul este iarasi un bun aparator contra deochiului, de aceea orice obiect de aur purtat la gat, la
ureche ori la mana poate atrage energia rea din privirea vatamatoare.
Un sfat din popor spune ca pentru a nu fi deochiati este bine sa purtam ceva rosu sau ceva pe
dos.
Tot impotriva deochiului anumite popoare poarta diverse talismane considerate adevarate
remedii. Un talisman de mare efect impotriva deochiului, chiar daca este mai greu de realizat,
este cel facut din 2, 4, sau 6 coarne de radasca uscate si prinse fie direct la gat, pe un snurulet, fie
puse intr-un saculet de pinza.
Descantece de deochi
Folclorul romanesc contine multe descantece de deochi care difera de la o zona la alta. In mare
parte, ritualul consta in "stingerea carbunilor sau chibriturilor". Astfel intr-un vas cu apa
neinceputa se arunca 3, 6 sau 9 carbuni / chibrituri aprinse, si se rostesc diferite incantatii
precum:
Sting toate strigarile,
Toate pociturile
Cum se sting taciunii
Sa se stinga deochiul
Toate cascaturile,
Toate uitaturile
Sting ochii cei rai din cale
Si gurile cele rele
Sa n-aiba la ce se uita
Sa n-aiba la ce striga
Sa treaca de grija lui....
(se rosteste numele de botez a persoanei deochiate)
Sau se mai poate spune:
Fugi ochi de deochi
Iesi si fugi din calea lui...( numele de botez al celui deochiat)
Pe pamant pustiu
Unde vantul nu bate
Unde cainii nu latra
Si cocosii nu canta.
4

Daca persoana care descanta casca,e semn bun fiindca inseamna ca deochiatul este in curs de
vindecare. La sfarsit i se da deochiatului trei inghitituri din aceasta apa. Apoi i se face semnul
crucii pe frunte, in ambele palmi si la buric. Apa ramasa se arunca pe tocul usii, rostind "cata apa
ramane pe lemnul usii/atata rau sa ramana"(urmeaza numele celui deochiat).

Cultul apelor in mitologia romaneasca

Mareste imaginea.
In mitologia romaneasca, apa impreuna cu pamantul si cerul, constituie una materiile primordiale
din care a fost inchegata lumea.
Apa - izvor originar
Conform mitului cosmogonic romanesc, la inceputuri, cand nu era "nimic - cand exista numai
posibilitatea sau virtualitatea neprecizata a creatiei - acest nimic a luat forma unui "noian intins
de ape: "din inceput era numai apa. In legendele romanesti se precizeaza ca "singur
Dumnnezeu si cu Dracul umblau pe deasupra, amandoi superiori planului acvatic si avand
calitatea vointei capabile de a pune in forma fluiditatea.
Apa apare deopotriva ca sursa a materiei prime dar si ca simbol al regenerarii si izvor al vietii.
Astfel, apa este prezenta obligatoriu, ca ipostaza primara a oricarei existente, in toate riturile
familiale
sau
sociale.
Apa - "sangele purificator si transfigurator al pamantului"
Functia sa magica si sacrala este, in aceste rituri, cea purificatoare. Convietuirea apei cu
pamantul, dupa creatia originara, s-a materializat intr-un fel de organism cosmic in care apele,
care izvorasc din adancuri atunci cand pamantul este "ranit - natural sau prin interventia omului
- sunt "sangele pamantului. Prin urmare, natura capacitatii ei purificatoare se aseamana cu cea a
sangelui jertfelor.
Aceasta apa purificatoare, prezenta in ritualul botezului sau in acela mai vechi al scaldei
copilului imediat dupa nastere sau al scaldei mortului inainte de inmormantare, are virtute de
transfigurare mai curand decat simplu-purificatoare. Ea reface structura corporala si sufleteasca a
omului pentru a-l trece peste pragurile lumilor - de aici si de dincolo - praguri figurate de
asemenea acvatic.

In anumite cazuri valoarea sa este pur simbolica, cateva picaturi fiind suficiente pentru curatirea
unei lumi. Asa se intampla, de pilda, in ritualul nuntii, cand mireasa stropeste nuntasii cu apa
scoasa de la fantana.
In mitologia romaneasca, focul este elementul purificator al sufletului, iar apa al materiei si
sufletului, deodata. Cea mai mare putere de refacere, de anulare a mortii, de transformare a ei
intr-o existenta innoita, o are tocmai apa statuta, maloasa. Bolnavii "tratati cu apa neinceputa,
pusi in contact cu substanta primordiala, au sansa regenerarii. Purificarea prin apa inseamna nu o
transfigurare, o metamorfoza, ca in cazul purificarii prin foc; ea exclude distrugerea, disparitia
substantei. Lustratia inseamna reluare, este renasterea, cu toate atributele nasterii initiale.
Modelul reinvierii eroului din basmele romanesti, care, in urma unei morti naprasnice este
scaldat in doua ape - apa vie si apa moarta - ilustreaza aceasta restaurare. Ca si aceasta din urma,
nici prima dualitate nu este antitetica, ci complementara. Moartea nu se opune vietii, ci o
completeaza si o conditioneaza chiar - reciproca este de asemenea valabila - iar functia apei
moarte nu o contrazice pe aceea a apei vii.
Oficianta acestui ritual de reinviere nu are cum sa fie decat o femeie, o zana sau o fecioara,
preoteasa a unui ritual ce reia, pe scurt, nasterea sau renasterea periodica a materiei.
Unele din superstiile poporului roman sustin ca cei morti prin inecare nu stau impreuna cu
ceilalti morti - materia lor nu este a unui repauzat in mediul teluric - ci deoparte, pe langa apele
in care s-au inecat, aratandu-se uneori pe luna noua ca rata sau ca gasca si chemand si pe altii sa
se scalde si sa-i reia destinul.
Potrivit lui Romulus Vulcanescu apele mirifice sunt: Apa Duminicii si Apa Sambetei. "Apa
Duminicii izvoraste din paradis, da deviere cerurilor in spirala si coboara pe pamant, ca o apa
fasta, benefica. Apa Sambetei da tarcol Pamantului si coboara in spirala in fundul Iadului ca o
apa nefasta , malefica. Apa Sambetei este, mai mult decat un rau infernal, un rau-prag ce
desparte lumi ireconciliabile (precum Stixul mitologiei antice grecesti), apa primordiala care nu
lasa pamantului autonomie totala ("ea imprejura pamantul ca un gard"), ci il pastreaza incatusat
in zalele sale, integrandu-l intr-un ciclu de existente anistorice, inceput cu emersiunea Bradului
Cosmic si sfarsit cu insulele mortilor de la marginea oceanului primordial. Pe prima, oamenii o
invoca in rugaciunile lor, pe a doua o urasc si o blesteama , ca fiind infernala. Pe firul acestor ape
oamenii pot urca in ceruri sau cobora in subpamanturi, bineinteles respectand ritul calatoriei in
spirala."
In Moldova se crede, de exemplu, ca mortii in ape sunt cei mai buni dintre morti. Acestia sunt
blajinii, care locuiesc in curatenie pe ostroavele de la capatul Apei Sambetei. Destinul lor inca nu
s-a scris pana la capat, caci, se crede, dupa ce pamantul va fi napadit de pacatele oamenilor de
aici, blajinii il vor stapani si il vor purifica. Si sufletele lor sunt purtate de apa mortuara a
Sambetei, care izvoraste din radacinile Bradului Lumii si inconjoara pamantul de noua sau de
sapte ori.
Conform lui Mircea Eliade, toata preistoria ritualului de purificare prin apa presupune, de fapt,
moartea si reinvierea.
6

Babele din luna martie

Mareste imaginea.
Primele zile ale lunii martie sunt numite babe, in credinta populara. Exista obiceiul de a pune
babe, adica de a numi pe fiecare din aceste zile cu numele unei babe cunoscute, pentru a
cunoaste firea ei: "daca timpul nu e bun, baba e rea". Zilele babelor se incheie pe 9 martie, cand
se crede ca vin mosii si caldura.
Bunicii nostri cunosteau ca primele zile din aceasta luna sunt fie prea friguroase, fie prea calde.
Ei au numit aceste zile cu vreme schimbatoare, zilele babelor. De unde vine acest obicei?
Etnografii spun ca mitul "babelor" este unul din cele mai importante mituri romanesti, cel al
Babei Dochia. Exista credinta ca Baba Dochia si-a luat numele de la Sfanta Mucenita Evdochia,
sarbatorita de Biserica pe 1 martie.
Daca tinem seama ca in stravechiul calendar roman anul incepea pe 1 martie, Baba Dochia apare
ca intruchiparea anului vechi, care este pe sfarsite si trebuie sa moara. Moartea Dochiei in ziua
de 9 martie se considera hotar intre anotimpul friguros si cel calduros. Astfel, perioada cuprinsa
intre 1 si 9 martie reprezinta intervalul de timp in care Dochia isi implineste destinul urcand
muntele, impreuna cu turma sa de oi, pentru a muri inspre renastere. Aspectul instabil al vremii
din aceasta perioada este considerat a se datora caracterului capricios al Babei Dochia.
Legendele despre Baba Dochia sunt numeroase. Una dintre ele o infatiseaza ca o baba ce avea o
nora, pe care o napastuia ori de cate ori i se ivea ocazia. Odata, la 1 martie, o trimite sa spele
lana, dar nu oricum, ci din neagra sa o faca alba. Pe nora o ajuta un inger. Ii da o floare alba si ii
spune sa spele lana cu ea. Baba Dochia decide sa plece cu oile la munte, fiind convinsa ca venise
primavara
pentru
ca-si
vazuse
nora
cu
floarea
in
mana.
Ea isi pune 9 cojoace de blana si urca cu oile la munte. Acolo este fie prea cald, fie prea frig,
ploua si i se uda cojoacele. Se dezbraca rand pe rand de cojoace, iar cand ramane in camasa, vine
gerul si o ingheata. Dumnezeu a transformat-o in stanca, impreuna cu oile, sa ramana amintire.

Sfantul Andrei - Traditii, obiceiuri si

superstitii
7

Mareste imaginea.
Sfantul Andrei - Traditii, obiceiuri si superstitii
SANTANDREI
Santandrei este o mare divinitate geto-daca peste care crestinii au suprapus pe Sfantul
Apostol Andrei cel Intai chemat, ocrotitorul Romaniei. El a preluat numele si data de
celebrare ale Apostolului Andrei (30 noiembrie), cel care a predicat in primele decenii dupa
nasterea lui Iisus pe pamanturile Daciei. El trebuie sa se fi bucurat de mare respect de vreme ce
ziua lui de celebrare a inlocuit o importanta divinitate precrestina, personificare a lupului.
Numele zeului uzurpat s-a pierdut. Noaptea de Santandrei (29 - 30 noiembrie) si ciclul de innoire
a timpului, care se suprapun peste perioada calendaristica a Dionisiacelor Campenesti si cu
fermentarea vinului in butoaie la popoarele tracice, pastreaza numeroase urme precrestine.
Pana la inceputul secolului al XX-lea se organizau in Colinele Tutovei, in noaptea de Santandrei,
petreceri de pomina ale tinerilor, asemanatoare cu Revelionul. Pentru a fi feriti de actiunea
malefica a moroilor si strigoilor, tinerii camuflau si ungeau cu mujdei de usturoi ferestrele si
usile casei unde se desfasura petrecerea inainte de lasatul serii. De altfel, petrecerea se numea,
local, Noaptea Strigoilor, timp nefast, cand strigoii vii (oamenii care se nasc cu caita, cu coada o vertebra in plus, din legaturi incestuoase etc.) isi parasesc trupurile fara stirea lor, iar strigoii
morti ies din sicrie, morminte si cimitire pentru a provoca suferinte oamenilor, pocesc si sug
sangele celor vii, leaga sau iau puterea barbatilor, strica taurii, fura sporul vitelor, se joaca cu
lupii si ursii etc. In acest timp, petrecerea tinerilor in vatra satului, numita si Pazitul Usturoiului,
era in toi. Fetele aduceau cate trei capatani de usturoi, le puneau laolalta intr-o covata pentru a fi
pazite de o batrana la lumina lumanarii. Complet izolati de lumea din afara, stapanita de fortele
malefice, tinerii se distrau, cantau, jucau, beau, adesea peste masura, mancau, glumeau, ca la un
adevarat revelion. Amintim ca aceasta izbucnire de bucurie se desfasura in chiar postul Nasterii
Domnului (Postul Craciunului). Dimineata, pe lumina zilei, tinerii ieseau in curtea casei unde
covata cu usturoi era jucata in mijlocul horei de un flacau. Se impartea usturoiul si, in mare
veselie, se intorceau pe la casele lor. Incepea un nou an. Usturoiul privegheat se pastra ca ceva
sfant, la icoana, si se folosea peste an ca leac pentru vindecarea bolilor, pentru prinderea
farmecelor si descantecelor etc.
Bocetul Andreiului
La cei vechi, moartea si renasterea divinitatii adorate si deci a timpului anual cu care aceasta se
confunda, era substituita de un sacrificiu sacru (pom, animal, pasare, om si chiar a unui obiect
insufletit simbolic). Un obicei care atesta suprapunerea sarbatorii crestine a Apostolului Andrei
8

peste Anul Nou dacic este obiceiul atestat la romanii din Transnistria numit Bocetul Andreiului.
Fetele, dupa confectionarea unei papusi din carpe, numita Andreiu, substitut al anului vechi, o
asezau pe lavita (pat) ca pe un mort si o jeleau. Lipseste marele sacrificiu, jertfa rituala a
animalului care personifica divinitatea, specifica oricarui inceput de an. Este posibil ca una din
traditiile care a migrat din toamna, de la Anul Nou dacic la Anul Nou contemporan, celebrat la
solstitiul de iarna, sa fi fost sacrificiul porcului. De altfel, unul din numele purtate de lup in zilele
lui de celebrare, gadinet, in special la Filipi cand incepe imperecherea pentru inmultire, este
purtat si de porcul tanar, numit popular si godin, godinet.
Noaptea strigoilor
Aparitia celor doi sfinti-mosi, Mos Andrei si Mos Nicolae, inceputul iernii si punerea in
miscare a haitelor de lupi sunt semne evidente de imbatranire si degradare a timpului
calendaristic. Ordinea se deterioreaza neincetat, ajungand in noaptea de 29 spre 30 noiembrie, in
Noaptea Strigoilor, la starea simbolica de haos, cea de dinaintea creatiei. Este o noapte de
spaima, intrucat spiritele mortilor ies din morminte si, impreuna cu strigoii vii, "care in aceasta
noapte isi parasesc culcusurile lor, fara sa aiba vreo stiinta despre aceasta" (Pamfile, 1914, p.
127), se iau la bataie pe la hotare, raspantii de drumuri si prin alte locuri necurate. Duelurile
sangeroase cu limbile de la melite si coasele furate din gospodariile oamenilor se prelungesc
pana la cantatul cocosilor, cand spatiul se purifica, duhurile mortilor se intorc in morminte, iar
sufletele strigoilor revin in trupurile si paturile parasite fara stiinta lor. In anumite situatii, strigoii
se manifestau violent fata de oamenii care nu-si luau anumite masuri de protectie: "Cand strigoii
morti nu au cu cine sa se razboiasca, se duc pe la casele oamenilor unde incearca sa suga sangele
celor ce au nenorocul sa le cada in maini. Pentru ca sa nu se poata apropia de case, oamenii, - e
grija gospodinelor mai ales -, mananca usturoi in aceasta seara, se ung pe corp tot cu usturoi, sau
numai pe frunte, in piept, pe spate si pe la incheieturile trupului. La casa se ung cercevelele
ferestrelor, pe unde strigoii ar putea sa intre sau sa se uite in casa, facandu-se semnul crucii si tot
astfel urmeaza si la usa si horn, pe unde de asemenea ea crede ca strigoii pot intra si iesi din
casa" (Pamfile, 1914, p. 128). Se credea ca sunt si strigoi care nu doreau sa faca rau. Acestia "fac
hori pe la raspantiile drumurilor, unde joaca cu strasnicie pana la cantatul cocosilor" (Pamfile,
1914, p. 128). Strigoii sunt de doua categorii: vii si morti. Strigoii vii sunt spirite ale oamenilor,
femei sau barbati, care isi parasesc trupurile noaptea, mai ales la Santandrei (Noaptea Strigoilor),
Sangiorz si in alte imprejurari. Cauzele pentru care numai o parte din oameni devin strigoi in
viata sunt diverse: copiii nascuti cu coada (o vertebra in plus), cu tichie, dintr-o legatura
incestuoasa, al treilea copil din flori nascut de o femeie etc.
Activitatea lor cea mai intensa este in Noaptea Strigoilor (29/30 noiembrie) cand isi parasesc in
somn corpul, ies din casa pe horn sau pe usa, se rostogolesc de trei ori pentru a se intrupa intr-un
animal (lup, caine, pisica, porc, berbec, gaina, broasca), incaleca pe melite, butoaie, cozi de
matura pentru a merge in locuri numai de ei stiute (intre hotare, raspantii de drumuri, poieni din
paduri) unde se intalnesc cu strigoii morti. Acolo redevin oameni, se bat cu limbile de melita, se
zgarie, se ranesc pana iese invingator unul din ei, care le va fi conducator un an de zile. Se
bocesc unii pe altii, isi vindeca pe loc ranile, se intrupeaza din nou in animale si pornesc spre
case inainte de primul cantat al cocosilor. In ajunul Sangiorzului, la Manecatoare (noaptea de
22/23 aprilie), isi parasesc din nou trupurile pentru a merge sa fure mana holdelor, laptele vitelor
- sa strice taurii, sa lege sau sa ia puterea barbatilor etc. In cele doua nopti oamenii se ungeau cu
9

mujdei de usturoi, ascundeau melitele, intorceau vasele cu gura in jos, produceau zgomote, ii
strigau pe nume, aprindeau focuri, pazeau cu atentie vitele si pasunile etc. In Moldova, noaptea
se numea Pazitul Usturoiului si se celebra ca un revelion. Sunt argumente etnofolclorice care
sprijina ipoteza ca in aceasta perioada a anului dacii celebrau Anul Nou. Tinerii satului, fete si
baieti, se adunau in cete de 10 -12 persoane la o casa mai mare, careia ii ungeau, la lumina zilei,
usile si ferestrele cu usturoi. Participantii, care nu paraseau pana dimineata casa, petreceau ca la
un revelion: mancau, se cinsteau, adesea peste masura, jucau, glumeau. Dimineata ieseau cu
lautarii in curte unde jucau covata cu capatani de usturoi adus de fete si pazit noaptea de o
batrana. Petrecerea se incheia cu impartitul usturoiului intre participante care il pastrau la icoana,
pentru a-l folosi la vindecarea bolilor, pentru farmecele de dragoste etc.
Strigoii morti sunt spirite ale mortilor care nu ajung in Lumea de dincolo din anumite motive: au
fost Strigoi in viata, au fost oameni obisnuiti, dar li s-a gresit sau nu li s-au facut rosturile la
inmormantare. Ei se intorc printre cei vii, in special printre rudele apropiate, pentru a le provoca
mari suferinte: aduc moarte, boala, molime in animale, grindina. Dupa locul unde apar si relele
care le aduc, strigoii morti pot fi, dupa locul unde actioneaza, de apa si de uscat, de vite si de
stupi, de ploi si de foc. In cazul in care prezenta strigoiului se considera evidenta prin efectele
produse de acesta (era auzit, visat, apareau anumite semne pe mormant), se proceda la
descoperirea si anihilarea lui prin diferite practici de dres sau de destrigoire. Atmosfera devenea
si mai apasatoare datorita unei importante zile a lupului fixata de traditie pe data de 30
noiembrie, la Santandrei. In aceasta zi lupul isi poate indoi gatuI teapan, devine si mai sprinten,
astfel ca prada, indiferent ca este animal domestic sau om, nu mai are scapare (Pamfile, 1914, p.
135-137). Ca urmare, acum trebuia sa se ia masuri suplimentare de paza a vitelor si sa se
efectueze diverse practici magice de aparare impotriva lupilor. Se considera ca nici un alt
moment al anului nu era atat de prielnic pentru transformarea oamenilor in pricolici, oameni cu
infatisare de lupi sau caini, ca in ajunul si in ziua de Santandrei.
Pricolicii sunt suflete ale oamenilor care isi parasesc trupul in timpul noptii, se rostogolesc de trei
ori si capata infatisare de lup sau de alta vietate (caine, porc cal, bivol, pisica, sarpe, broasca).
Spre deosebire de varcolaci care calatoresc prin vazduh, pricolicii se deplaseaza pe pamant Ei nu
se intrupeaza in vietati sfinte (arici, oaie, cerb, porumbel, randunica, albina). Adesea, sunt
oameni din sat recunoscuti dupa infatisarea si comportamentul animalului pricolici. Traiesc
putin, cat lupul sau animalul in care se metamorfozeaza. Intr-una din legende pricoliciul este un
tanar casatorit care, mergand pe drum cu sotia, se face nevazut, revine sub forma de caine si se
repede s-o muste. Nevasta sa se apara cu braul si il alunga lovindu-l cu secera. In final,
pricoliciul este recunoscut dupa scamele catrintei ramase intre dinti. In alte legende pricoliciul
este fratele cel mic care pleaca de acasa si este recunoscut tot dupa scamele hainelor ramase
printre dinti. O data pe an, in Noaptea Strigoilor (29 - 30 noiembrie), s-ar intalni cu strigoii
morti, care isi parasesc si ei mormintele, pentru a-si alege, prin lupta, stapanul. Pe timp de iarna
ar intra in haita lupilor, ia conducerea si ataca oamenii si turmele de vite.
Pentru pericolul inchipuit ce l-ar fi adus strigoii, pricolicii si lupii la Santandrei, practicile de
prevenire si aparare erau asemanatoare cu cele efectuate la Sangiorz. Informatiile etnografice nu
atesta insa la Santandrei aprinderea focurilor, fumigatiile, stropitul si scaldatul cu apa, strigatele
si producerea zgomotelor, pomenile pentru imbunarea mortilor iesiti din morminte si altele.
Lipsesc, in general, practicile active de alungare a spiritelor malefice; alimentele rituale si
10

ungerea cu usturoi, ascunderea coaselor si a limbilor de melita sunt mai mult actiuni de aparare
pasiva. Fortelor malefice nu li se declara razboi deschis, ca la Boboteaza, Sangiorz, Joimari,
Sanziene, intrucat sansa de izbanda era minima in conditiile in care puterea aliatilor, intunericul
si frigul, crestea neincetat pana la solstitiul de iarna.
Aflarea ursitei
Ca la orice inceput de an, prisoseau practicile magi ce de aflare a ursitei, adica a viitorului sot.
Fata de maritat prepara o "Turtuca de Andrei", turtita subtire din faina de grau, foarte sarata,
coapta pe plita sobei si o manca inainte de culcare. Baiatul care venea in vis sa-i aduca apa ca sasi potoleasca setea urma sa o ceara de nevasta in cursul anului. Alte fete, dupa ce soseau acasa de
la Pazitul Usturoiului, semanau cate un catel de usturoi privegheat intr-un cocolos de aluat. Dupa
modul cum incoltea si crestea usturoiul semanat, se faceau anumite pronosticuri matrimoniale.
Timpul era insa favorabil si pentru observatii meteorologice si astronomice. Unii batrani,
nestiutori de carte dar "cititori" in stele, observau cerul in noaptea de Ovidenie sau de Santandrei
si noroceau anul, prevestind daca va fi bogat sau sarac, ploios sau secetos, daca va fi pace sau
razboi etc. Obiceiul de a semana in noaptea de Santandrei grau intr-o oala de pamant pentru a
interpreta rodnicia ogoarelor in noul an este practicat si astazi.
Acte de divinatie
Spiritele mortilor care misunau pretutindeni la Santandrei, favorizau actele de divinatie.
Asemanator altor sarbatori sezoniere de peste an, cele mai preocupate sa valorifice ocazia oferita
de Noaptea Strigoilor pareau tot fetele, cu nelipsita lor grija, casatoria. Practicile de divinatie
efectuate la fantana, la cotetul porcului, la gardul si poarta gospodariei, la masa incarcata cu
usturoi etc. aveau unul si acelasi scop: aflarea ursitului, a calitatilor lui (tanar, batran, frumos urat, bogat - sarac). Aceste acte magice erau savarsite in taina, de fiecare fata in parte, sau "pe
fata", cu participarea mai multor fete.
Elemente de ritual specifice renovarii timpului apar, mai ales in Moldova, la Ovidenie. Acum, ca
si la Anul Nou, Sangiorz, Paste se credea ca cerul se deschide si vorbesc animalele; se faceau
previziuni si pronosticuri meteorologice, se incepeau vrajile si farmecele al caror punct
culminant era atins in noaptea de Santandrei.
Covasa. Bautura rituala
Prin Colinele Tutovei, la Ovidenie sau la Santandrei, se prepara din malai si faina, uneori numai
din malai de porumb sau de mei, o bautura fermentata numita covasa. Literatura etnografica
descrie doua tehnici de preparare a covasei; din malai si faina sau numai din malai. In primul caz
se luau malai si faina, in parti egale, se amestecau si se opareau cu apa clocotita pana se obtinea
un fel de terci. Dupa doua ore, amestecul acesta se punea intr-o putina si se turna apa calduta
pana se obtinea un lichid vascos ce putea trece prin ciurul cu care se cernea malaiul. Continutul
se amesteca foarte bine si se lasa apoi sa fermenteze, la loc caldut, pana a doua zi cand se fierbea,
la foc potrivit, intr-un ceaun, pana se mai ingrosa. Gustul bauturii era dulce-acrisor, asemanator
cu cel al bragii. Covasa se punea prin strachini sau oale si se impartea prin vecini "pentru ca
vacile sa fie laptoase, iar laptele sa fie smantanos" (Pamfile, 1914, p. 145). In alte sate covasa se
11

numea braga si se prepara numai din malai, care se oparea si se faceau patru turte; doua turte se
coceau, doua ramane au crude. Dupa ce turtele coapte se raceau, erau framantate intr-o putina, se
amestecau cu malaiul ramas necopt si se turna apa clocotita. Continutul se amesteca, se puneau
cateva felii de lamaie si se lasa sa fermenteze pana a doua zi, cand era bun de baut. In zona
Covurluiului din Moldova Centrala se spunea ca fiecare om "este dator sa manance covasa, in
aceasta zi, pentru ca sa fie ferit de strigoi" (Pamfile, 1914, p. 146).

Sfantul Andrei - Traditii, obiceiuri si

superstitii

Mareste imaginea.
Sfantul Andrei - Traditii, obiceiuri si superstitii
SANTANDREI
Santandrei este o mare divinitate geto-daca peste care crestinii au suprapus pe Sfantul
Apostol Andrei cel Intai chemat, ocrotitorul Romaniei. El a preluat numele si data de
celebrare ale Apostolului Andrei (30 noiembrie), cel care a predicat in primele decenii dupa
nasterea lui Iisus pe pamanturile Daciei. El trebuie sa se fi bucurat de mare respect de vreme ce
ziua lui de celebrare a inlocuit o importanta divinitate precrestina, personificare a lupului.
Numele zeului uzurpat s-a pierdut. Noaptea de Santandrei (29 - 30 noiembrie) si ciclul de innoire
a timpului, care se suprapun peste perioada calendaristica a Dionisiacelor Campenesti si cu
fermentarea vinului in butoaie la popoarele tracice, pastreaza numeroase urme precrestine.
Pana la inceputul secolului al XX-lea se organizau in Colinele Tutovei, in noaptea de Santandrei,
petreceri de pomina ale tinerilor, asemanatoare cu Revelionul. Pentru a fi feriti de actiunea
malefica a moroilor si strigoilor, tinerii camuflau si ungeau cu mujdei de usturoi ferestrele si
usile casei unde se desfasura petrecerea inainte de lasatul serii. De altfel, petrecerea se numea,
local, Noaptea Strigoilor, timp nefast, cand strigoii vii (oamenii care se nasc cu caita, cu coada o vertebra in plus, din legaturi incestuoase etc.) isi parasesc trupurile fara stirea lor, iar strigoii
morti ies din sicrie, morminte si cimitire pentru a provoca suferinte oamenilor, pocesc si sug
sangele celor vii, leaga sau iau puterea barbatilor, strica taurii, fura sporul vitelor, se joaca cu
lupii si ursii etc. In acest timp, petrecerea tinerilor in vatra satului, numita si Pazitul Usturoiului,
era in toi. Fetele aduceau cate trei capatani de usturoi, le puneau laolalta intr-o covata pentru a fi
12

pazite de o batrana la lumina lumanarii. Complet izolati de lumea din afara, stapanita de fortele
malefice, tinerii se distrau, cantau, jucau, beau, adesea peste masura, mancau, glumeau, ca la un
adevarat revelion. Amintim ca aceasta izbucnire de bucurie se desfasura in chiar postul Nasterii
Domnului (Postul Craciunului). Dimineata, pe lumina zilei, tinerii ieseau in curtea casei unde
covata cu usturoi era jucata in mijlocul horei de un flacau. Se impartea usturoiul si, in mare
veselie, se intorceau pe la casele lor. Incepea un nou an. Usturoiul privegheat se pastra ca ceva
sfant, la icoana, si se folosea peste an ca leac pentru vindecarea bolilor, pentru prinderea
farmecelor si descantecelor etc.
Bocetul Andreiului
La cei vechi, moartea si renasterea divinitatii adorate si deci a timpului anual cu care aceasta se
confunda, era substituita de un sacrificiu sacru (pom, animal, pasare, om si chiar a unui obiect
insufletit simbolic). Un obicei care atesta suprapunerea sarbatorii crestine a Apostolului Andrei
peste Anul Nou dacic este obiceiul atestat la romanii din Transnistria numit Bocetul Andreiului.
Fetele, dupa confectionarea unei papusi din carpe, numita Andreiu, substitut al anului vechi, o
asezau pe lavita (pat) ca pe un mort si o jeleau. Lipseste marele sacrificiu, jertfa rituala a
animalului care personifica divinitatea, specifica oricarui inceput de an. Este posibil ca una din
traditiile care a migrat din toamna, de la Anul Nou dacic la Anul Nou contemporan, celebrat la
solstitiul de iarna, sa fi fost sacrificiul porcului. De altfel, unul din numele purtate de lup in zilele
lui de celebrare, gadinet, in special la Filipi cand incepe imperecherea pentru inmultire, este
purtat si de porcul tanar, numit popular si godin, godinet.
Noaptea strigoilor
Aparitia celor doi sfinti-mosi, Mos Andrei si Mos Nicolae, inceputul iernii si punerea in
miscare a haitelor de lupi sunt semne evidente de imbatranire si degradare a timpului
calendaristic. Ordinea se deterioreaza neincetat, ajungand in noaptea de 29 spre 30 noiembrie, in
Noaptea Strigoilor, la starea simbolica de haos, cea de dinaintea creatiei. Este o noapte de
spaima, intrucat spiritele mortilor ies din morminte si, impreuna cu strigoii vii, "care in aceasta
noapte isi parasesc culcusurile lor, fara sa aiba vreo stiinta despre aceasta" (Pamfile, 1914, p.
127), se iau la bataie pe la hotare, raspantii de drumuri si prin alte locuri necurate. Duelurile
sangeroase cu limbile de la melite si coasele furate din gospodariile oamenilor se prelungesc
pana la cantatul cocosilor, cand spatiul se purifica, duhurile mortilor se intorc in morminte, iar
sufletele strigoilor revin in trupurile si paturile parasite fara stiinta lor. In anumite situatii, strigoii
se manifestau violent fata de oamenii care nu-si luau anumite masuri de protectie: "Cand strigoii
morti nu au cu cine sa se razboiasca, se duc pe la casele oamenilor unde incearca sa suga sangele
celor ce au nenorocul sa le cada in maini. Pentru ca sa nu se poata apropia de case, oamenii, - e
grija gospodinelor mai ales -, mananca usturoi in aceasta seara, se ung pe corp tot cu usturoi, sau
numai pe frunte, in piept, pe spate si pe la incheieturile trupului. La casa se ung cercevelele
ferestrelor, pe unde strigoii ar putea sa intre sau sa se uite in casa, facandu-se semnul crucii si tot
astfel urmeaza si la usa si horn, pe unde de asemenea ea crede ca strigoii pot intra si iesi din
casa" (Pamfile, 1914, p. 128). Se credea ca sunt si strigoi care nu doreau sa faca rau. Acestia "fac
hori pe la raspantiile drumurilor, unde joaca cu strasnicie pana la cantatul cocosilor" (Pamfile,
1914, p. 128). Strigoii sunt de doua categorii: vii si morti. Strigoii vii sunt spirite ale oamenilor,
femei sau barbati, care isi parasesc trupurile noaptea, mai ales la Santandrei (Noaptea Strigoilor),
13

Sangiorz si in alte imprejurari. Cauzele pentru care numai o parte din oameni devin strigoi in
viata sunt diverse: copiii nascuti cu coada (o vertebra in plus), cu tichie, dintr-o legatura
incestuoasa, al treilea copil din flori nascut de o femeie etc.
Activitatea lor cea mai intensa este in Noaptea Strigoilor (29/30 noiembrie) cand isi parasesc in
somn corpul, ies din casa pe horn sau pe usa, se rostogolesc de trei ori pentru a se intrupa intr-un
animal (lup, caine, pisica, porc, berbec, gaina, broasca), incaleca pe melite, butoaie, cozi de
matura pentru a merge in locuri numai de ei stiute (intre hotare, raspantii de drumuri, poieni din
paduri) unde se intalnesc cu strigoii morti. Acolo redevin oameni, se bat cu limbile de melita, se
zgarie, se ranesc pana iese invingator unul din ei, care le va fi conducator un an de zile. Se
bocesc unii pe altii, isi vindeca pe loc ranile, se intrupeaza din nou in animale si pornesc spre
case inainte de primul cantat al cocosilor. In ajunul Sangiorzului, la Manecatoare (noaptea de
22/23 aprilie), isi parasesc din nou trupurile pentru a merge sa fure mana holdelor, laptele vitelor
- sa strice taurii, sa lege sau sa ia puterea barbatilor etc. In cele doua nopti oamenii se ungeau cu
mujdei de usturoi, ascundeau melitele, intorceau vasele cu gura in jos, produceau zgomote, ii
strigau pe nume, aprindeau focuri, pazeau cu atentie vitele si pasunile etc. In Moldova, noaptea
se numea Pazitul Usturoiului si se celebra ca un revelion. Sunt argumente etnofolclorice care
sprijina ipoteza ca in aceasta perioada a anului dacii celebrau Anul Nou. Tinerii satului, fete si
baieti, se adunau in cete de 10 -12 persoane la o casa mai mare, careia ii ungeau, la lumina zilei,
usile si ferestrele cu usturoi. Participantii, care nu paraseau pana dimineata casa, petreceau ca la
un revelion: mancau, se cinsteau, adesea peste masura, jucau, glumeau. Dimineata ieseau cu
lautarii in curte unde jucau covata cu capatani de usturoi adus de fete si pazit noaptea de o
batrana. Petrecerea se incheia cu impartitul usturoiului intre participante care il pastrau la icoana,
pentru a-l folosi la vindecarea bolilor, pentru farmecele de dragoste etc.
Strigoii morti sunt spirite ale mortilor care nu ajung in Lumea de dincolo din anumite motive: au
fost Strigoi in viata, au fost oameni obisnuiti, dar li s-a gresit sau nu li s-au facut rosturile la
inmormantare. Ei se intorc printre cei vii, in special printre rudele apropiate, pentru a le provoca
mari suferinte: aduc moarte, boala, molime in animale, grindina. Dupa locul unde apar si relele
care le aduc, strigoii morti pot fi, dupa locul unde actioneaza, de apa si de uscat, de vite si de
stupi, de ploi si de foc. In cazul in care prezenta strigoiului se considera evidenta prin efectele
produse de acesta (era auzit, visat, apareau anumite semne pe mormant), se proceda la
descoperirea si anihilarea lui prin diferite practici de dres sau de destrigoire. Atmosfera devenea
si mai apasatoare datorita unei importante zile a lupului fixata de traditie pe data de 30
noiembrie, la Santandrei. In aceasta zi lupul isi poate indoi gatuI teapan, devine si mai sprinten,
astfel ca prada, indiferent ca este animal domestic sau om, nu mai are scapare (Pamfile, 1914, p.
135-137). Ca urmare, acum trebuia sa se ia masuri suplimentare de paza a vitelor si sa se
efectueze diverse practici magice de aparare impotriva lupilor. Se considera ca nici un alt
moment al anului nu era atat de prielnic pentru transformarea oamenilor in pricolici, oameni cu
infatisare de lupi sau caini, ca in ajunul si in ziua de Santandrei.
Pricolicii sunt suflete ale oamenilor care isi parasesc trupul in timpul noptii, se rostogolesc de trei
ori si capata infatisare de lup sau de alta vietate (caine, porc cal, bivol, pisica, sarpe, broasca).
Spre deosebire de varcolaci care calatoresc prin vazduh, pricolicii se deplaseaza pe pamant Ei nu
se intrupeaza in vietati sfinte (arici, oaie, cerb, porumbel, randunica, albina). Adesea, sunt
oameni din sat recunoscuti dupa infatisarea si comportamentul animalului pricolici. Traiesc
14

putin, cat lupul sau animalul in care se metamorfozeaza. Intr-una din legende pricoliciul este un
tanar casatorit care, mergand pe drum cu sotia, se face nevazut, revine sub forma de caine si se
repede s-o muste. Nevasta sa se apara cu braul si il alunga lovindu-l cu secera. In final,
pricoliciul este recunoscut dupa scamele catrintei ramase intre dinti. In alte legende pricoliciul
este fratele cel mic care pleaca de acasa si este recunoscut tot dupa scamele hainelor ramase
printre dinti. O data pe an, in Noaptea Strigoilor (29 - 30 noiembrie), s-ar intalni cu strigoii
morti, care isi parasesc si ei mormintele, pentru a-si alege, prin lupta, stapanul. Pe timp de iarna
ar intra in haita lupilor, ia conducerea si ataca oamenii si turmele de vite.
Pentru pericolul inchipuit ce l-ar fi adus strigoii, pricolicii si lupii la Santandrei, practicile de
prevenire si aparare erau asemanatoare cu cele efectuate la Sangiorz. Informatiile etnografice nu
atesta insa la Santandrei aprinderea focurilor, fumigatiile, stropitul si scaldatul cu apa, strigatele
si producerea zgomotelor, pomenile pentru imbunarea mortilor iesiti din morminte si altele.
Lipsesc, in general, practicile active de alungare a spiritelor malefice; alimentele rituale si
ungerea cu usturoi, ascunderea coaselor si a limbilor de melita sunt mai mult actiuni de aparare
pasiva. Fortelor malefice nu li se declara razboi deschis, ca la Boboteaza, Sangiorz, Joimari,
Sanziene, intrucat sansa de izbanda era minima in conditiile in care puterea aliatilor, intunericul
si frigul, crestea neincetat pana la solstitiul de iarna.
Aflarea ursitei
Ca la orice inceput de an, prisoseau practicile magi ce de aflare a ursitei, adica a viitorului sot.
Fata de maritat prepara o "Turtuca de Andrei", turtita subtire din faina de grau, foarte sarata,
coapta pe plita sobei si o manca inainte de culcare. Baiatul care venea in vis sa-i aduca apa ca sasi potoleasca setea urma sa o ceara de nevasta in cursul anului. Alte fete, dupa ce soseau acasa de
la Pazitul Usturoiului, semanau cate un catel de usturoi privegheat intr-un cocolos de aluat. Dupa
modul cum incoltea si crestea usturoiul semanat, se faceau anumite pronosticuri matrimoniale.
Timpul era insa favorabil si pentru observatii meteorologice si astronomice. Unii batrani,
nestiutori de carte dar "cititori" in stele, observau cerul in noaptea de Ovidenie sau de Santandrei
si noroceau anul, prevestind daca va fi bogat sau sarac, ploios sau secetos, daca va fi pace sau
razboi etc. Obiceiul de a semana in noaptea de Santandrei grau intr-o oala de pamant pentru a
interpreta rodnicia ogoarelor in noul an este practicat si astazi.
Acte de divinatie
Spiritele mortilor care misunau pretutindeni la Santandrei, favorizau actele de divinatie.
Asemanator altor sarbatori sezoniere de peste an, cele mai preocupate sa valorifice ocazia oferita
de Noaptea Strigoilor pareau tot fetele, cu nelipsita lor grija, casatoria. Practicile de divinatie
efectuate la fantana, la cotetul porcului, la gardul si poarta gospodariei, la masa incarcata cu
usturoi etc. aveau unul si acelasi scop: aflarea ursitului, a calitatilor lui (tanar, batran, frumos urat, bogat - sarac). Aceste acte magice erau savarsite in taina, de fiecare fata in parte, sau "pe
fata", cu participarea mai multor fete.
Elemente de ritual specifice renovarii timpului apar, mai ales in Moldova, la Ovidenie. Acum, ca
si la Anul Nou, Sangiorz, Paste se credea ca cerul se deschide si vorbesc animalele; se faceau

15

previziuni si pronosticuri meteorologice, se incepeau vrajile si farmecele al caror punct

culminant era atins in noaptea de Santandrei.
Covasa. Bautura rituala
Prin Colinele Tutovei, la Ovidenie sau la Santandrei, se prepara din malai si faina, uneori numai
din malai de porumb sau de mei, o bautura fermentata numita covasa. Literatura etnografica
descrie doua tehnici de preparare a covasei; din malai si faina sau numai din malai. In primul caz
se luau malai si faina, in parti egale, se amestecau si se opareau cu apa clocotita pana se obtinea
un fel de terci. Dupa doua ore, amestecul acesta se punea intr-o putina si se turna apa calduta
pana se obtinea un lichid vascos ce putea trece prin ciurul cu care se cernea malaiul. Continutul
se amesteca foarte bine si se lasa apoi sa fermenteze, la loc caldut, pana a doua zi cand se fierbea,
la foc potrivit, intr-un ceaun, pana se mai ingrosa. Gustul bauturii era dulce-acrisor, asemanator
cu cel al bragii. Covasa se punea prin strachini sau oale si se impartea prin vecini "pentru ca
vacile sa fie laptoase, iar laptele sa fie smantanos" (Pamfile, 1914, p. 145). In alte sate covasa se
numea braga si se prepara numai din malai, care se oparea si se faceau patru turte; doua turte se
coceau, doua ramane au crude. Dupa ce turtele coapte se raceau, erau framantate intr-o putina, se
amestecau cu malaiul ramas necopt si se turna apa clocotita. Continutul se amesteca, se puneau
cateva felii de lamaie si se lasa sa fermenteze pana a doua zi, cand era bun de baut. In zona
Covurluiului din Moldova Centrala se spunea ca fiecare om "este dator sa manance covasa, in
aceasta zi, pentru ca sa fie ferit de strigoi" (Pamfile, 1914, p. 146).
Duminica in superstitii si credinte romanesti
Cea mai insemnata si de bun augur zi a saptamanii, duminica era dedicata, in superstitiile si credintele
populare romanesti, implinirii aduse de Inviere, o zi sfanta, dedicata totusi si practicilor magice de
dragoste, in care era interzis a se munci, oamenii neavand voie sa spele, sa toarca, sa coase, sa faca
focul, sa isi taie unghiile, sa sadeasca sau sa ude plantele ori sa taie orataniile si animalele din ograda.
Adeseori, ziua de duminica era infatisata drept o frumoasa fata sau femeie (al carui barbat era sambata),
vazuta in vise cu un lung si despletit par, purtand straie albe, ce isi avea salasul dincolo de Apa Sambetei,
in niste palate de aur, aflate in paduri necalcate vreodata de picior de om.
Se spunea ca duminica ii vizita in vise pe oameni pentru a-i sfatui cum sa se fereasca de pagube si de
boli. Felul cum isi facea aparitia depinde de curatenia spirituala sau de pacatele celor care o visau, fiind
vazuta cu picioare de gaina de aceia care mancasera de dulce in zi de post sau taiata, insangerata,
zgariata de catre acele femei ce cususera ori spalasera de ziua ei.
Duminica era considerata o zi plina de lumina, ziua din saptamana dedicata Invierii, Sfanta Duminica
fiind vazuta uneori in folclor drept mama lui Hristos. Din aceste motiv se zicea ca oamenii nascuti in
aceasta zi sunt veseli si norocosi.
Duminica nu era bine sa mananci de dimineata pentru ca ti se impartasea ingerul. La fel, cainelui din
curte era potrivit sa ii dai de mancare ceva mai tarziu.
16

Conform regulilor nescrise din superstitiile si credintele romanesti, era recomandat sa deschizi usa de la
intrare cat puteai de dvreme, chiar inainte de zori, pentru ca Maica Domnului sa poata intra in casa si sa
lase in ea noroc.
Nu era indicat a se dormi pana tarziu duminica dimineata, iar daca sunetul clopotelor de la biserica te
prindeau in pat urmau sa treaca serpii peste tine. De asemeni, daca dormeai in acea zi in vreme ce
preotul slujea la biserica, nu se apropiau sfintii de tine vreme de 40 de zile.
Cine indraznea sa munceasca duminica atragea focul asupra sa ori a casei sale. Orice treaba facuta
acum, indiferent daca era vorba de cusut, spalat, tesut, injugat boii pentru camp era lucrul dracului, si
oricine nesocotea aceste oprelisti risca sa fie trasnit de fulgere daca il prindea ploaia pe drum. Plantele
sadite duminica se uscau, cele udate in aceasta zi faceau viermi la radacina, si era mare pacat a se taia
animale ori pasari, urmand ca cel ce savarsea asa ceva sa nu aiba noroc cu vitele, porcii si pasaretul din
ograda. Spalatul pe cap duminica aducea pecingine, matreata, bube si dureri de cap. Mai mult decat
atat, copilul scaldat in ziua de sarbatoare dadea inapoi din crestere, iar cana sau ulciorul din care se lua
apa pentru spalat pe ochi capata un neplacut miros. Daca femeile torceau duminica pe ata lor se urcau
varcolacii trimisi de Dumnezeu cate ceruri pentru a infuleca soarele.
Potrivit vechilor traditii populare, duminica se tinea post pentru dusmani si se faceau, mai ales
dimineata, farmece de dragoste. Se spunea ca matraguna, careia i se dadea de baut si de mancare
duminica pe camp, fiind dusa apoi acasa cu norod si lautari, si tinuta la mare cinste, putea sa
indeplineasca orice dorinta daca erai mereu vesel, nu te certai si nu blestemai pe nimeni. Intr-o practica
asemanatoare, o fata care voia sa placa flacailor si sa fie remarcata la hora, se ducea cu maica-sa la
camp, sapa la radacina unei matragune si aseza in groapa astfel facuta rachiu, paine si sare, dupa care se
intorcea casa purtand matraguna pe cap, ferindu-se totodata de sfada sau de rostirea vreunui cuvant
necuvincios.
Duminica de Florii in superstitii, traditii si obiceiuri
Duminica Floriilor comemoreaza intrarea triumfala a lui Cristos in Ierusalim (Matei 21; 8-9) , ocazie cu
care i-au fost asternute in cale ramuri infrunzite , inainte ca el sa fie arestat in Joia Mare si crucificat in
Vinerea Mare. Aceasta sarbatoare marcheaza inceputul Saptamanii Mari si a celei din urma saptamani
de post , saptamana in care crestinii omagiaza misterul salvarii lor prin moartea lui Cristos si invierea sa
din duminica Pastelui.
Floriile sau Ziua Palmierilor (nume consacrat mai ales in occident) isi are originea in secolul IV in
Ierusalim , cand au inceput a avea loc procesiuni ale credinciosilor purtand ramuri de palmier ,
simbolizandu-i pe evreii care au sarbatorit sosirea lui Iisus in oras.In acele vremuri , pelerinajul
oamenilor incepea de pe muntele Maslinilor si se finaliza la biserica Sfintei Cruci.
Pe masura ce acest ritual s-a raspandit in toata lumea crestina , procesiunea de Florii debuta in fiecare
biserica prin binecuvantarea ramurilor de palmier sau ale unui alt copac , urmata de o iesire din biserica
si o revenire in ea pentru ascultarea cuvintelor despre patimile lui Cristos asa cum sunt ele inscrise in
17

Evanghelia dupa Matei.Credinciosii continua sa tina in maini ramurile si in timpul acestei slujbe ,
aducandu-si astfel aminte ca multi dintre oamenii care l-au ovationat pe Cristos in ziua de Florii au
strigat cerandu-i moartea in Vinerea Mare , un fapt avand darul de a ne atrage atentia asupra propriei
noastre slabiciuni si a pacatului comis de cei care il resping pe Iisus.
Mai ales in traditia catolica , frunzele de palmier sunt folosite in perioada postului Pastelui pentru
decorarea caselor sau se impletesc sub forma unor cruci ce sunt apoi amplasate in altarele caminelor ori
in alte locuri de rugaciune. De vreme ce aceste ramuri au fost binecuvantate , ele nu se arunca in nici un
caz , fiind mai curand daruite preotului ce urmeaza sa le arda pentru a obtine cenusa pentru Vinerea
Mare sau a Cenusii.De obicei, in aceasta zi se utilizeaza cenusa ramurilor de palmier obtinute anul
anterior cu ocazia Floriilor .In Vinerea Mare , preotul binecuvanteaza cenusa si o stropeste cu apa
sfintita. Credinciosii ajung pe rand in fata preotului care isi aseza degetul mare al mainii drepte in cenusa
si traseaza cu el semnul crucii pe frunte , spunand :" Tarana esti si in tarana te vei intoarce".
Se spune ca sarbatoarea Floriilor isi trage numele din latinescul "Floraria" , un cuvant din latina
desemnand festivalul Florei , zeita florilor si vegetatiei .Cu prilejul acestei sarbatori , marcand intrarea
intr-un nou ciclu al vietii , renasterea naturii si revenirea primaverii , romanii si leapadau straiele albe in
favoarea unora intens colorate si petreceau incantati de o multitudine de cantece , de nectarul lui
Bacchus si variatele flori proaspete care ii inconjurau.
In Romania , cu ocazia Floriilor , ramurile de pamier lasa locul celor de salcie , ele simbolizand reinvierea
ciclica a pamantului dar si crengutele fluturate de evrei in ziua intrarii lui Iisus in Ierusalim. De obicei,
ramurile se aduna cu o zi inainte de Florii si , stranse snop , sunt purtate la biserica pentru a fi sfintite. ,
fiind apoi aduse acasa si folosite pentru impodobirea rituala a usilor, portilor , ferestrelor , icoanelor,
stresinelor caselor , fantanilor si intrarilor in grajduri. Uneori, crengutele de salcie sunt amestecate in
hrana animalelor (pentru sanatate si inmultire) , se aseaza pe morminte sau campurile recent semanate.
Traditiile si superstiile romanesti asociate cu Floriile sunt numeroase si extrem de variate ...
- Cine nu se spala pe cap in duminica de Florii cu apa sfintita sau descantata este in pericol de a i se albi
parul.
- Cu ocazia Floriilor, se improspateaza prin aerisire vestmintele si zestrea fetelor.
- Ramurile sfintite de salcie se pastreaza de-a lungul intregului an, avand menirea de a lecui diverse boli.
- In unele regiuni, oamenii isi incing mijlocul cu crengute sfintite de salcie , incredintati ca astfel alunga
boala sau o inving cu o mai mare usurinta. Astfel de brauri din salcie se zice ca iti iau cu mana durerea de
sale si sunt un antidot pentru muscatura de sarpe.
- Intr-o alta traditie , ramurile de salcie sunt asezate inainte de culcare sub perna de catre fetele mari ,
ele avand credinta ca , prin acest mijloc, se vor infrumutesa si se vor marita in acel an.
- In ziua de Alexii , cu ocazia scoaterii stupilor de la iernat , in Bucovina se obisnuieste sa se puna pe
ciubeie buchete de snopuri de ramuri de salcie , in scopul de a le curati si a le umple cu mana.
- Viile si livezile sunt impodobite cu ramuri de salcie sfintite pentru a aduce o recolta bogata.
- Crengutele de salcie asezate la icoane dupa Florii se aruncau vara pe foc atunci cand incepea o furtuna
pentru a se imprastia norii , ori se asterneau in ograda pentru a alunga grindina.Intr-o alta superstitie,
18

ramurile de salcie de la icoana se asezau de catre gospodar in mijlocul casei , cand era vremea rea ,
pentru a o apara de trasnete.
- Femeile incercau sa se pricopseasca din biserica cu ramuri de salcie cat mai lungi, convinse ca , astfel, le
va creste canepa inalta.
- Potrivit unei legende populare, salcia s-a facut punte peste un rau pentru Maica Domnului, ajutand-o
sa isi continue drumul.Drept urmare, Fecioara Maria a daruit sfintenie salciei.
- De Florii este dezlegare la peste, asa ca nu pacatuiesti daca te infrupti din aceasta carne slaba.
- Floriile sunt numite si "Nunta urzicilor" intrucat , potrivit traditiei , aceasta zi prilejuieste inflorirea
urzicilor care , astfel , nu mai sunt bune de mancat.In unele zone folclorice din tara , Floriile purtau
numele de ziua "Stalparilor" ori a "Vlastarilor".
- Daca te impartasesti de Florii poti sa iti indeplinesti o dorinta pe care ti-o pui atunci cand te indrepti
catre preot.
- In unele zone, ziua de Florii este ultima in care se poarta martisorul , el fiind asezat pe un maces sau pe
crengile unui pom inflorit.
- In dumica de Florii, se culeg flori ce se aduna in ciubare , ele urmand a fi folosite pentru incondeierea
de oua pentru Pasti.
- In Banat si Transilvania , fetele mari aveau obiceiul de a aseza o camasa curata si o oglinda sub crengile
unui par altoit. Cele doua obiecte erau recuperate dupa rasaritul soarelui , fiind de mare pret in
farmecele de dragoste si sanatate.
- O alta reteta a unei vraji de dragoste consta in fierberea de busuioc in apa la vremea miezului noptii
dinaintea Floriilor. In fiertura se adauga canafi de la steagurile bisericesti utilizate la inmormantarea unei
fete mari , iar amestecul rezultat este folosit de fete pentru a-si spala parul a doua zi dimineata. In acest
fel , ele credeau ca vor avea cositele frumoase si stralucitoare .Fecioarele nu uitau sa arunce restul
preparatului sub un par , astfel incat flacaii sa nu le scape din ochi de drag , uitandu-se la ele ca la un
pom inflorit.

19