Floare albastra

Mihai Eminescu
Eminescu este ultimul mare poet romantic european care va exprima in
poeziile sale o viziune antitetica asupra lumii plecand de la conceptia
romantica potrivit careia universul este o unitate a contrariilor.Ca si ceilalti
poeti romantici el va manifesta interes pentru legenda,mit,simbol va cultiva
teme precum natura,folclorul,istoria nationala va evada in trecut,exotic sau
vis.Eminescu va prelucra folclorul si va introduce in poezii limbajul popular si
stilul retoric.Poeziile lui vor exprima atitudinea tipic romantica de melancolie.
Titlul poeziei anticipeaza continutul ei.Eminescu preia motivul florii albastre
de la poetul german Novalis,in poezia lui floarea albastra se metamorfoza si
lua chipul iubitei.Eminescu imbogateste cu noi sensuri acest motiv literar
floarea albastra devenind o metafora a vietii.Poezia este o idila cu dialog ce
depaseste statutul poeziilor erotice aducan tema creatorului.Iubirea se
implesteste cu natura la Eminescu ea este spiritualizata si costa neputanduse realiza decat in vis.Motive precum visul,padurea,izvoarele sunt specifice
decorului poetic eminescian si imaginarul sau poetic.
Din punct de vedere structural in poezie identificam patru secvente
poetica.Primele trei strofe construiec planul cosmic ilustrand universul
spiritual al indragostitului.Monologul iubitei reprezinta reprosul ei adresat
celui care este preocupat de cunoastere
Iar te-ai cufundat n stele
Si n nori si-n ceruri nalte ?
De nu m-ai uita incalte,
Sufletul vieii mele. .
Cele trei metafore campiile Asire,intunecata mare,piramidelenvechitesurprind izolarea geniului in plan spiritual.Cuplu eminescian este in
plan antitetic:el apartine planului spiritual ea planului material;el este
simbolul omului de geniu ea simbolul omului comun.Iubita incearca sa-l
convinga sa renunte la cautarile din lumea spirituala si sa traiaca iubirea
inteleasa ca alta cale de cunoastere.
Cea de doua secventa corespunzatoare strofei a patra exprima
consimtamantul tanarului la chemarea iubitei
Astfel zise mititica,
Dulce netezndu-mi prul.
Ah ! ce spuse adevarul;
Eu am rs, n-am zis nimica..

Prezenta eului liric este exprimata prin interjectia ah!;epitetul mititica

exprima inferioritatea femeii in fata geniului cuvantul capatand valoare
ironica.
Cea dea treia secventa readuce planul uman si ideea cunoasterii terestre
respectiv strofele cinci-doisprezece.Secventa cuprinde un ceremonial de
iubire alcatuit din mai multe etape:chemarea in mijlocul naturii Hai la codrul
cu verdeata,asteptarea Vom sedea in foi de mure ,intalnirea propriuzisa
urmata de jocurile de tandrete Mi-i tinea de subsuoara,Ne-om da sarutari pe
cale,cufundare in somn,visare.Pastelul terestru este alcatuit cu ajutorul
enumeratiei:codrul,izvoarele,prapastia,trestia.Portretul fetei pune in evidenta
frumusetea si gingasia ei.Imaginea ei exprima prototipul frumusetii feminine
asemanatoare Ilenei Cosanzene din basmele romanesti.Comparatia voi fi
rosie ca marul surprinde emotivitatea fetei.Folosirea verbelor la viitor sau
conditinalului optativ de mi-i da , mi-i tinea , voi cerca plaseaza iubirea intr-un
plan ipotetic.Limbajul este familiar : S-apoi cine treaba are sau Grija
noastra n-aib-o nime.
Ultima secventa aduce concluzia poeziei:iubirea este trecatoare ca si
tineretea,viata.Constructia exclamativa Ce frumoasa, ce nebuna are
valoarea! unui adjectiv la gradul superlativ absolut.Repetitia din finalul
floare albastra surprinde intensitatea trairii,iar adverbul totusi implica
raportul iluzie realitate pe care este construita poezia si strecoara o umbra de
speranta pentru viitor.
La nivel lexical poezia se sprijina pe doua campuri semantice:cel al
cunoasterii(prin cuvinte precum cerul,mare piramide) si cel al naturii (prin
cuvinte precum trestie,codru,verdeata).Prozodia este clasica ( ritm
trohaic,masura 7-8 silabe,rima imbratisata),incipitul poeziei este
abrupt,construind un simbolism fonetc:Iar te-ai cufundat in stele/Si in nori sin ceruri nalte?/De ce nu m-ai uita incalte/Sufletul vietii mele.
In poezie indentificam relatii de opozitie intre planul uman si cel
cosmic,intre cunoasterea infinita si cea terestra,intre el si ea,precum si un
element de recurenta floare albastra ,care evidentiaza efemeritatea lumii.

Contemporanii lui Eminescu l-au considerat un fenomen inexplicabil in

peisajul nostru literar.Criticul Nicolae Manolescu vede in M.Eminescu un
miracol,dar si o sinteza a traditiilor romanesti.El ocupa spatiul dintra trecut si
viitor,umplandu-i cu personalitatea sa.El face saltul de la Alecsandri la
Bacovia/Arghezi.El este un simbol national,dar si universal,reflectand,ceea ce
este specific poporului sau,dar si ceea ce este comun tuturor popoarelor la un
moment dat.