O poveste din a iadului inchisoare,

Disperat in mine insu-mi ma inchisesem

Si nici rastignit, nici mort, nici viu
Stateam clocotind a ganduri negre si amare
Si ici si colo cate un licar de lumina, n-au scapare
Picioarele ma dusera singure catre undeva,
Si in coliba cea de lemn si cruce o zari, a patra oara
Ma lua de umar si ma intreba curios:
<<Vi?
Unde? Raspunsai mirat de soarta,
Hai cu mine in raiul cel de taina
Ma scoti din iadul ce ii mereu in mine?
Vino, ai sa vezi ce nume port cu mine, Hai >>

Si merg cu ea, o domnisoara, nici urata nici frumoasa-n trup

Dar curatia ce emana, sufletul mi-l prinde-n palme
Si curios, cu sufletul gol ca o nalucama trezesc ca o urmez

Ajunsaram, e o casa, e o strada, nu o cunosc

Am intrat, iar fata, de parinti dand peste o clipa
Se intoarse catre mine, catre ei
<<Tata, mama acesta e cel ce va sa-mi fie sot
Eu il iubesc si voi ca sa-l stiti de acum si inainte>>
Am zambit,

Dar n-am stiut sa-I spun pe nume

Celei ce ma chemase catre zori
Ea mersese, cale lunga catre nori
Si eu sarmanul, lovit de propia-mi constinta
Stam adancit in tina arsa de noroi
Iar ea acum mi se prezinta caun inger rupt din stele
Sa spulbere gandurile mele
Dar parca nu-I ce merit pe pamant
Dar nici sa o refuz in inima nu simt imbold
As vrea sa fug dar nu mai pot,
As vrea sa mor dar parca voi si sa inviu
Ma apuca rasul, un fel curios de bucurie
Ma las in voia sorti, pe mainile-i dospite-n feciorie
Sa faca din mine aluatul framantarii ce-o vroi
Caci ca ogorul bun, pentru ea eu voi a fi.