Sunteți pe pagina 1din 18

Securitatea alimentar este o problem care a preocupat dintotdeauna lumea.

Iar agricultura
este singura ramura de producie care poate asigura securitatea alimentar pentru om,
disponibilitti pentru export i completarea rezervelor naionale. Constituind una din ramurile
principale de productie material, nivelul realizrilor din agricultur determin n mod
nemijlocit i progresul economic i social al lumii n care trim.
n acest context trebuie privit si sectorul agricol al Uniunii Europene. Faptul ca, nainte de
ultima lrgire, n 2004, 15 milioane de persoane (fr fora de munc ocazional) i
desfurau activitatea n cca. 8 milioane exploataii agricole, cuprinznd peste 135 milioane
ha de teren agricol i asigurau hrana pentru 350 milioane locuitori este o dovad a
importanei agriculturii n Uniune.
Zonele rurale ocupau, nainte de 2004, 80% din teritoriul Uniunii Europene - spaiu n care
locuia 20% din populaia celor 15 state membre(3% n Belgia, dar 40% n Irlanda, Grecia,
Spania si Portugalia). Suprafaa agricola la nivelul UE - 15 era de aproximativ 40% din
suprafaa total (cu maxime de 50 - 60% n Frana, Olanda, Danemarca, Irlanda i Marea
Britanie), iar populaia ocupat n agricultur era de 8,6% din populaia rural.
De menionat totodat, c agricultura UE - practicnd metode intensive i mecanizarea
modern - deine un rol important n producia agricol mondial: 16% din producia
mondial de gru; 15% din producia de zahar; 25% din producia de lapte; 20% din producia
de carne de vit, porc si pasre; 70% la vin. Uniunea a devenit un concurent important al
Statelor Unite ale Americii pe piaa produselor agricole.
Agricultura ocup un loc de seama i n totalul schimburilor comerciale ale Uniunii. nc
naintea ultimei largiri din mai 2004, produsele agricole i alimentare reprezentau la export
cca. 8,5%. Cele mai importante produse la export sunt: cerealele, brnzeturile, carnea,
vinurile, berea, legumele i fructele. Balana comercial a UE este excedentar la cereale,
carne, lapte, ou, peste, tutun i este deficitar la oleaginoase boabe, nutreuri, lemn, legume i
fructe.
Pentru dezvoltarea schimburilor comerciale cu produse agricole, UE a ncheiat acorduri
bilaterale cu peste 120 de ri i face parte din 30 convenii internaionale.
Veniturile realizate n sectorul agricol al UE sunt, n general, mai reduse n raport cu
cele obinute n sectoarele industriale sau a serviciilor. Dei preurile produselor agricole
sunt n cretere, acestea cresc ntr-un ritm inferior produselor din alte sectoare ale economiei.
n cursul ultimelor decenii, fora de munc din agricultur a fost redus, numrul
agricultorilor care au prsit acest sector de activitate crescnd considerabil. Acest
proces a avut ca rezultat abandonarea unor regiuni din Uniune i suprapopularea unor centre
urbane i n ceea ce privete folosirea pmntului, n ultimele doua decenii s-a nregistrat o
reducere cu cca. 4,5 milioane la (0,3% pe an), ndeosebi ca urmare a transferului de terenuri
agricole spre alte utilizari (drumuri, construcii, etc.). La acestea se adaug 5 milioane ha
supuse regimului de "ngheare" a terenurilor cultivate, adic restricii de cultivare n baza
reformei PAC din 1992.
Rezultatele de azi ale agriculturii din Uniunea Europeana sunt rezultatul unor eforturi
susinute, iniiate nc prin Tratatul de la Roma, care prevedea crearea unei piee agricole
unice europene. Obiectivul final al acestui demers era s permit consumatorilor Comunitii
s-i procure hrana zilnic la preuri accesibile, asigurnd, n acelasi timp, agricultorilor o
remunerare echitabil, care sa le recompenseze eforturile fcute.

n cele 6 ri fondatoare ale CEE, la mijlocul locul anilor '50, pe 65 milioane ha arabile lucrau
cca. 17,5 milioane persoane. Spre deosebire de America i Australia unde predominau marile
exploataii agricole extensiv mecanizate, n trile Comunitii preponderena era mica
exploataie familial. Aceste exploataii trebuiau sprijinite printr-o politic coordonat care a
fost Politica agricol comun (PAC). Aceasta politic a contribuit decisiv la crearea pieei
agricole comune i la transformarea Uniunii ntr-un furnizor de produse agricole i alimentare
pentru ntreaga lume.
2. Peste 50 de ani de Politica Agricola Comuna
Obiectivele PAC au fost definite de articolul 39 al Tratatului de la Roma si anume :
a)

Creterea productivitii agricole, ncurajnd modernizarea exploataiilor;

b)

Garantarea unui standard de via echitabil populaiei agricole la paritate cu alte


sectoare de activitate, mai ales, prin creterea veniturilor celor care lucreaz n
agricultur;

c)

Stabilizarea pieelor produselor agricole evitnd alternana dintre creterea i


prbuirea preurilor;

d)

Garantarea securitii aprovizionrii cu alimente, la preuri rezonabile pentru


consumatori.

Obiectivele PAC au fost concepute att n interesul productorului, ct i al


consumatorului. Dar cum acestea se situeaz adesea n opoziie, cum este i cazul diferitelor
interese naionale, PAC a fost realizata pe baza compromisului.
Trei principii fundamentale stau la baza Politicii Agricole Comune:

Crearea i meninerea unei singure piee i a unor preuri comune (o singur pia
n care produsele agricole circul liber);

Respectul noiunii de preferin comunitar (n comerul agricol se manifest


preferina pentru mrfurile produse n interiorul Comunitii, cumprtorii de produse
necomunitare trebuind s plteasc un supracost). Prin aceasta se urmrea protejarea
pieei interne mpotriva importurilor masive i la preuri sczute a produselor agricole
originare din alte ri;

Solidaritatea financiar (statele membre particip mpreun la constituirea resurselor


i la ansamblul cheltuielilor legate de PAC). Pentru a finana cheltuielile PAC, n 1992,
a fost creat Fondul European de Orientare i Garantare Agricol (FEOGA).

O strns relaie exist ntre cele trei principii, nici unul neputnd s existe independent.
De-a lungul timpului, aplicarea celor trei principii a adus mari servicii Comunitii, astfel c:
- securitatea aprovizionrilor a fost asigurat pentru principalele categorii de mrfuri
alimentare;
- milioanele de agricultori din Uniunea European sunt, astzi printre cei mai productivi din
lume;
- ei produc bunurile alimentare eseniale pentru ntreaga Uniune. n acelai timp, prin
exporturile comerciale, prin intermediul ajutorului alimentar, contribuie la hrnirea unui
numar important de persoane din alte prti ale globului.

Graie PAC, Uniunea European a devenit o putere agricol, iar ameninarea penuriei
alimentare a disprut pentru consumatorul comunitar.
PAC nu numai c a confirmat i a dezvoltat vocaia agricol a Europei, dar n Europa
occidental a contribuit esenial la meninerea unui anumit echilibru ntre ora i sat, pe
de o parte, i ntre interesele agricultorilor i cele ale consumatorilor, pe de alt parte.
Mai mult, ea a meninut pe loc o populaie agricol dinamic i a ncetinit exodul rural
ctre marile aglomeraii urbane. Toate acestea ar fi fost mult mai dificil de realizat fr
PAC.
Definite prin Tratatul de la Roma si explicitate prin Conferinta de la Stressa, obiectivele PAC
au fost puse n aplicare treptat ntre 1958 si 1968, perioada realizarii pietei unice a
produselor agricole. Primele produse au fost supuse reglementarilor pietei comune n 1962.
Preturile comune nsa, au fost aplicate ncepnd din 1968.
n vederea finanrii unitare a PAC, n ianuarie 1962 Consiliul a instituit Fondul
European de Orientare si Garantii Agricole (FEOGA). FEOGA cuprinde toate creditele
destinate Politicii Agricole Comune, constituind un capitol special si cel mai mare n bugetul
UE. Pna n urma cu ctiva ani, FEOGA reprezenta peste 50% din bugetul Uniunii.
Fondul are doua sectiuni distincte si anume:
- sectiunea "orientare", destinata ajustarii structurilor agricole si modernizarii agriculturii;
- sectiunea "garanii" ce reprezint peste 90% din FEOGA i este destinat transpunerii n
practica a celor trei principii fundamentale.
FEOGA finaneaz n ntregime:
- mecanismele de susinere a preurilor;
- restituirile la export i intervenia public de pia;
- fondurile structurale destinate dezvoltarii rurale (parial).
n scopul nfiinrii pieei unice a produselor agricole, preurile acestora au fost unificate.
Pentru a evita nsa ca agricultorii din tarile cu preturi ridicate sa fie obligati sa accepte
reducerea acestora, preturile unice au fost stabilite pentru fiecare produs la cel mai nalt nivel
existent. n felul acesta, preturile mondiale la majoritatea produselor agricole s-au situat sub
preturile unice comunitare, iar diferenta dintre acestea nu a ncetat sa creasca.
Respectarea principiului preferintei comunitare presupune ca produsele comunitare sa
ramna mai ieftine dect produse similare importate, astfel nct produsele comunitare
sa fie preferate celor din afara Comunitatii. n acest scop, importurile au fost supuse unei
taxe de intrare cunoscuta sub numele de prelevare la import, egala cu diferenta dintre pretul
la frontiera si un pret de referinta la intrare (pret prag, pret de intrare, pret ecluza, etc.).
conducnd la scumpirea produselor extra comunitare peste nivelul preturilor interne ale
produselor comparabile. n paralel, un sistem de subventionare a exporturilor (restituiri la
export) a fost pus la punct pentru a permite produselor comunitare sa fie competitive pe piata
mondiala.
La rndul sau, principiul solidaritatii financiare se realizeaza prin utilizarea bugetului
comunitar ca principal instrument financiar pentru gestionarea PAC. Statele membre nu-

si mai sprijina direct proprii agricultori. Ele contribuie direct la constituirea bugetului
comunitar, din care se suporta toate costurile implicate de aplicarea mecanismelor PAC.
Piata agricola unica a reprezentat fara ndoiala un succes. Schimburile agricole
intracomunitare au crescut n mod semnificativ. Consumatorii comunitari au avut cel mai mult
de cstigat. Ei pot opta astazi pentru o gama de produse greu de imaginat cu ani n urma. n
ciuda cresterii preturilor, procentul din bugetul de familie pe care o familie medie l aloca
alimentatiei n UE a scazut n ultimii douazeci si cinci de ani de la 28% la 20%.
Eficienta si productivitatea agriculturii s-au ameliorat continuu. Pe masura ce
Comunitatea a atins, iar pe urma a depasit nivelul de autosuficienta, numarul exploatatiilor
agricole si al agricultorilor s-au redus. Cele sase tari fondatoare ale CEE numara astazi cu
50% mai putini agricultori dect acum patruzeci si cinci de ani.
Contributia agriculturii la Produsul Intern Brut, chiar daca redusa, nu este totusi de
neglijat, aceasta atingnd n medie 2,4%. Sub aceasta medie se situeaza Marea Britanie,
Germania, Belgia si Luxemburgul, iar peste ea celelalte tari membre si, n special, Irlanda si
Grecia. Odata cu aderarea tarilor din Europa Centrala si de Est, acest procent creste.
n ciuda preferintei comunitare, PAC nu a mpiedicat cresterea importurilor agricole
din afara Comunitatii. De altfel, astazi UE importa mai multe produse agricole dect
exporta, fapt care face ca balanta sa comerciala cu restul lumii sa fie deficitara.
Ca si Uniunea Europeana, si celelalte tari din grupul celor mai industrializate - fie ca
este vorba de SUA, Japonia sau tarile vest europene nemembre - practica un nivel
ridicat de subventionare a agriculturii lor. Stabilirea acestui nivel ridicat de sustinere a
agriculturii a fost de neevitat n momentul cnd guvernele tarilor respective au decis sa
asigure securitatea alimentara a popoarelor lor si dezvoltarea echilibrata a zonelor urbane si
rurale.
Aceste doua optiuni strategice au fost platite scump. De asemenea, veniturile agricole au
trebuit sa poata sustina comparatia cu salariile din celelalte sectoare ale economiei.
Fara ndoiala, complexitatea si rigiditatea acestor sisteme de sprijinire a agriculturii au
contribuit la aparitia unor probleme serioase carora Uniunea Europeana si celelalte state
trebuie sa le faca fata astazi. Pe de o parte, PAC a constituit un veritabil succes, nsa daca
analizam prin prisma costurilor, a excedentelor si a ajutorului acordat acelor agricultori
ce ar avea cea mai mare nevoie, bilantul nu este att de pozitiv.
3.

Lectiile trecutului

Ca orice politica dinamica, PAC a suferit de-a lungul timpului ajustari si modificari att n
scopul adaptarii la noile circumstante si prioritati, ct si datorita evolutiilor pietei si a
tehnologiilor. Au fost facute eforturi nsemnate, n special pentru limitarea productiei
excedentare, reducerea costurilor bugetare si mpiedicarea prabusirii veniturilor
agricole. Primele masuri de reforma nsa s-au lovit de rigiditatea functionala a sistemului
creat de PAC. Sistemul de subventionare, bazat pe garantarea preturilor de productie, a dat
nastere la dependente structurale greu de ajustat.
Prima modificare a PAC a fost operata n 1979, nsa schimbari importante au fost
introduse ntre 1984 si 1988. Reamintim ca sistemul garantarii preturilor de productie
constituia miezul PAC.

nainte de aplicarea modificarilor mentionate, agricultorii primeau un pret minim pentru


produsele lor, chiar daca aceste produse erau excedentare si contribuiau la marirea stocurilor
comunitare de interventie ce trebuiau ulterior exportate pe piata mondiala apelnd la
subventii.
Totusi sistemul de sustinere a preturilor a permis Comunitatii sa atinga gradul de
autosuficienta la majoritatea produselor agricole. n 1973, nevoile comunitare de
cereale, carne de vita, produsele lactate, carne de pasare si legume erau asigurate n
proportie de 100% din productia proprie.
Uniunea Europeana producea nainte de 1993 cu 20% mai multe cereale dect avea
nevoie. Chiar daca luam n considerare exporturile si stocurile strategice, excedentul ramas
este destul de important. Fara o actiune concertata de reforma, acest dezechilibru crescnd al
pietei s-ar fi agravat. nainte de 1993, productia agricola a Comunitatii Europene crestea
n medie cu 2%, n timp ce cererea stagna sau chiar era n scadere.
n anumite sectoare ale agriculturii, progresul stiintei si tehnologiei a permis agricultorilor o
sporire remarcabila a randamentelor, ceea ce a contribuit la marirea excedentelor. ntre 1970
si 1990 randamentele cerealiere s-au dublat n Franta si Olanda. n acelasi timp, randamentele
la lapte n aceste doua tari, precum si la zahar n Italia au crescut cu 505.
Schimburile nregistrate n gustul consumatorului, precum o scadere a atractiei pentru carnea
rosie sau pentru produsele lactate au accentuat dezechilibrul ntre cerere si oferta. Pe de alta
parte, produse importate, n particular oleaginoasele si asa numitele produse de substitutie a
cerealelor, ce nu sunt n totalitate acoperite de taxe vamale sau de prelevari la import,
continua sa fie mai avantajoase dect cerealele n furajarea animalelor. Aceste produse cstiga
noi segmente pe piata europeana, deoarece acestea ramn n continuare competitive. Lacunele
PAC le da posibilitatea evitarii rigorilor principiului preferintei comunitare concurnd n felul
acesta cerealele comunitare si substituindu-le n consumul animalelor.
n ciuda eforturilor facute pentru a mpiedica o noua crestere a costurilor bugetare aferente
PAC, sumele din bugetul comunitar consacrate agriculturii nu au ncetat sa creasca; de la 26
miliarde ECU n 1988, acestea s-au ridicat la 36 miliarde n 1992, continund sa creasca n
ciuda reformei ntreprinse n 1992. Anul financiar 1994 a fost primul an n care efectele
bugetare ale reformei au fost simtite. Proportia bugetului comunitar consacrata agriculturii s-a
diminuat n termeni relativi. Daca n 1988 aceasta era de 63%, n 1994 ea s-a redus la 49,7%.
Aceasta situatie nsa nu este dect reflectarea cresterii cheltuielilor consacrate altor politici, n
special celor referitoare la dezvoltarea sociala si regionala.
Daca pna n 1993 sumele suplimentare erau n principal absorbite de acumularea stocurilor
excedentare si de subventiile necesare desfacerii lor pe pietele mondiale, dupa 1993 acestea
au fost canalizate catre compensarea pierderilor rezultate din reducerea sustinerii preturilor.
n 1991, PAC se gasea n situatia n care nu mai aducea un sprijin indispensabil
agricultorilor, nici micilor exploatari si nici celor situate n regiunile defavorizate ale
Comunitatii. Practic, resursele financiare comunitare erau prost repartizate. ncercarile
pentru operarea unor modificari substantiale viznd reducerea costurilor si comprimarea
excedentelor au fost temperate. Pentru cea mai mare parte a produselor, garantiile
acordate au fost supuse unor plafoane. n felul acesta agricultorii ce nu respectau
plafoanele erau obligati sa suporte o taxa de prelevare necesara desfacerii excedentelor
rezultate. Cu toate acestea bugetul comunitar nu a ncetat sa creasca. n acelasi timp
consumatorul comunitar trebuia sa suporte cresterea preturilor cu amanuntul la alimente. ntre
1985 - 1991 indicele preturilor agricole a crescut cu 17,9%, n timp ce preturile alimentare cu
amanuntul au crescut cu 30% n aceeasi perioada.

nainte de 1992, PAC se gasea cu siguranta ntr-un impas, deoarece n timp ce


agricultorii faceau sacrificii, eforturile erau putin benefice consumatorilor si
contribuabililor. Mai mult, pna n momentul declansarii reformei, PAC a evoluat de asa
maniera nct 205 din agricultorii Comunitatii erau beneficiarii a peste 80% din buget. Acestia
reprezentau n general exploatarile cele mai mari si cele mai eficiente. Micile exploatari nsa
au beneficiat cel mai putin de ajutorul acordat prin PAC, nefiind n masura sa profite pe deplin
nici de noile tehnologii sau de metodele intensive de productie.
Importul de furaje ieftine a cstigat segmente importante de piata n detrimentul cerealelor
europene, ale caror excedente au dat nastere la stocuri uriase devenite de acum structurale. n
anumite parti ale Comunitatii supra exploatarea terenurilor, prin folosirea de ngrasaminte si
pesticide, a condus la o crestere fara precedent a randamentelor, n timp ce regiunile agricole
marginale erau afectate de exodul rural si desertificare. O actiune energica se impunea de
urgenta.
5.

Nevoia de reforma a PAC. Reforma Mc Shary (1992)


a. Primele etape

Primele reactii ale comunitatii la efectele negative ale PAC au aparut la sfrsitul anilor '70.
Desi modeste, n 1979 au fost operate primele schimbari la sistemul preturilor nelimitat
garantate. S-a decis astfel, sa se introduca o taxa de coresponsabilitate la productia de lapte,
cu scopul transferarii asupra producatorilor a unei parti din cheltuielile de stocare si a
subventiilor necesare exportarii pe piata mondiala a excedentelor acumulate. n scurt timp
nsa, taxa de coresponsabilitate stabilita s-a dovedit insuficienta pentru stoparea cresterii
productiei de lapte.
Anul urmator nsa, ministrii agriculturii au recunoscut n principiu ca PAC trebuie sa ia
n considerare o anumita limitare a productiei. Pentru a restrnge oferta la nivelul cererii
(consumul interior plus export), n 1984 a fost introdus sistemul cotelor la productia de
lapte. n 1988 au fost operate schimbari radicale n PAC. n aceasta directie, consiliul
Ministrilor a decis sa plafoneze cheltuielile agricole suportate pe viitor de comunitatea
Europeana. Cresterea cheltuielilor agricole trebuia sa ramna net inferioara ritmului de
crestere a PIB n comunitate. S-a instituit astfel o "linie directoare" obligatorie, fixnd un
plafon, prin care rata cresterii cheltuielilor pentru agricultura nu mai putea sa depaseasca 74%
din rata de crestere a PIB-ului comunitar.
"Cei doisprezece" au decis atunci sa aplice plafoane pentru garantiile acordate
principalelor produse comunitare, exceptie facnd laptele, pentru care sistemul cotelor
fusese stabilit n 1964, si zaharul, ce fusese dintotdeauna supus regimului cotelor la productie.
Aceste limitari, denumite stabilizatori, erau mecanisme destinate a controla cheltuielile
comunitare aferente organizarii comune a pietei. Stabilizatorii functionau pe baza unuia si
aceluiasi principiu fundamental: daca productia depasea un nivel determinat (cantitatea
maxima garantata, CMG), atunci sprijinul acordat agricultorilor se reducea automat. Aceasta
reducere se aplica ansamblului productiei si nu numai asupra partii ce depasea CMG. Pentru
cereale, CMG a fost fixat la 160 milioane tone pe an. n cazul depasirii acestui plafon, se
proceda la reducerea pretului cu 3% pe parcursul anului urmator recoltei luate n considerare.
Reducerile de pret fiind cumulative, orice productie care depasea CMG pentru a doua oara
dadea nastere unei noi reduceri de preturi de 3%.
Stabilizatorii au avut un succes limitat. Acumularea excedentelor, n special n sectoarele
carnii de bovine si lapte, continuau sa cntareasca greu n bugetul comunitar. n acelasi timp,
preturile pe pietele cerealiere mondiala, reflectnd devalorizarea dolarului n raport cu
monedele comunitare, antrenau o crestere a costului subventiilor la export. Conjunctura

internationala a condus la pierderea de catre Comunitate a unor piete traditionale de export,


precum republicile din fosta URSS si anumite regiuni din Orientul Mijlociu.
Toate aceste evolutii au facut ca trei ani mai trziu, reforma din 1988 sa se dovedeasca deja
inadaptata. Exista totusi un sector n care PAC s-a dovedit eficace: dezvoltarea rurala n
ansamblul sau.
PAC a dispus dintotdeauna de fonduri pentru sprijinirea modernizarii si restructurarii
sectorului agricol. Primul program finantat de sectiunea "orientare" a Fondului European
pentru Orientare si Garantii Agricole a demarat n 1972.
ncepnd din 1988, Comunitatea a mobilizat simultan sectiunea "orientare" din
FEOGA, Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDER) si Fondul Social
European (FSE), ntr-o actiune concertata n beneficiul dezvoltarii rurale. Obiectivul
acesteia este diversificarea activitatilor economice din zonele rurale si dezvoltarea
infrastructurilor aferente acestora, n scopul sustinerii sectorului agricol ce va continua sa
constituie temelia Europei rurale.
n toate regiunile care au nevoie de ajutorul sau, sectiunea "orientare" din FEOGA,
ncurajeaza investitiile destinate sa amelioreze competitivitatea exploatarilor agricole, prin
interventii sub forma proiectelor de modernizare, instalarea tinerilor fermieri, instituirea unor
programe de pensionare anticipata sau de ajutoare destinate agriculturii din zonele de munte si
din zonele defavorizate.
De asemenea, actiunile ntreprinse n acest sens contribuie n egala masura la finantarea
proiectelor menite sa:
-

reduca productiile excedentare;

amelioreze transformarea si comercializarea produselor agricole si silvice;

amelioreze folosinta neagricola a terenurilor arabile;

protejeze mediul nconjurator si sa ncurajeze mpadurirea terenurilor.

n 1991 comunitatea a lansat o noua initiativa destinata n principal regiunilor rurale. Aceasta
initiativa denumita "Leader2" este un program de auto-asistenta a regiunilor periferice sau a
colectivitatilor rurale numarnd ntre 5.000 si 100.000 locuitori. "Leader" finanteaza
proiectele dezvoltate de asociatiile locale si alte grupuri n vederea diversificarii bazei
economice a zonelor rurale, promovarii asistentei tehnice, furnizarii de consultanta.
Aceste elemente ale programului de dezvoltare rurala n curs de desfasurare n Uniunea
Europeana au constituit precursorii masurilor de acompaniere continute n reforma decisa n
1992 si destinata sustinerii agricultorilor.
b. Modificarea decisiva: Reforma McShary (1992)
Constienta de nevoia unei restructurari substantiale, Comisia a naintat noi propuneri
de reforma n 1991. n aceste propuneri de reforma, comisia a declarat ca singura optiune
viabila oferita agriculturii comunitare pe termen lung rezida ntr-o politica de preturi
competitive. Numai aceasta formula permite comunitatii sa faca fata unei concurente
inevitabile, att pe piata interna, ct si pe pietele mondiale. Reforma politicii agricole trebuie
sa-i incite pe agricultori sa recurga la metode de productie mai puti intensive, reducnd astfel
impactul negativ asupra mediului si excedentele de productie agricole.

Scopul noii politici agricole era sa asigure corelarea ofertei cu cererea, fara a afecta viata
fermierilor din mediul rural. Numai instrumentele financiare se vor schimba. Orice scadere a
pretului va fi acoperita printr-un sistem de compensari directe.
Dupa mai mult de un an de discutii si negocieri, Consiliul de Ministri a adoptat oficial n
iunie 1992, reforma cea mai radicala si mai ambitioasa pe care agricultura europeana a
cunoscut-o n cei treizeci de ani ce s-au scurs de la instituirea PAC. Aceasta reforma a fost
inevitabila pentru o comunitate ce dorea sa sparga cercul vicios: preturi agricole ridicate supraproductie.
Asa cum s-a vazut, remediile mai putin radicale ntreprinse pna n 1992 au esuat. Reforma
din 1992, cunoscuta sub numele de McShary, constituie piatra unghiulara a unei
strategii viznd plasarea PAC n centrul strategiei de dezvoltare rurala a Uniunii
Europene.
Obiectivele sale esentiale sunt n numar de cinci:
-

mentinerea Comunitatii n rndul producatorilor si exportatorilor de produse


agricole, prin cresterea competitivitatii agricultorilor sai, att pe pietele interne,
ct si pe pietele de export;

reducerea excedentelor prin reducerea productiei la nivelul cererii manifestate


pe piata;

diminuarea preturilor la consum si concentrarea ajutorului asupra agricultorilor


ce au cea mai mare nevoie de sprijin;

ncurajarea agricultorilor sa nu-si abandoneze terenurile;

protejarea mediului si dezvoltarea potentialului natural al satelor.

Elementul central al pachetului reformei consta n reducerea preturilor la produsele cheie si


scoaterea din cultura a terenurilor arabile. Pentru compensarea pierderilor pe venit rezultate
din aceste doua masuri, agricultorii vor primi compensatii directe. Reforma McShary se refera
nainte de toate la cereale oleaginoase, plante proteice si carne de bovine.
Preturile minime garantate ale cerealelor se diminueaza cu 295 n decurs de trei ani ncepnd
cu campania agricola 1993/94. Prin aceasta reducere, preturile cerealelor comunitare se vor
apropia de nivelul celor de pe piata internationala. Pentru mentinerea unei limite rezonabile
(aproape 40%) a preferintei comunitare, un pret minim la import se aplica importurilor de
cereale pe piata comunitara. Mai mult, o cantitate determinata din suprafata arabila destinata
cerealelor va fi retrasa din cultura, n functie de crearea estimata pe piata. n primul an
suprafata retrasa din cultura reprezinta 15% din suprafata cerealiera a UE.
Obligatia de nghetare a terenurilor nu se aplica micilor producatori de cereale din
Comunitate, adica fermierilor ce cultiva aproximativ mai putin de 20 ha (media comunitara).
Terenurile retrase din cultura pot fi utilizate n scopuri productive nealimentare, spre exemplu
pentru producerea de cereale destinate fabricarii de biocarburanti.
Producatorilor de cereale li se compenseaza direct si integral pierderea pe venit
rezultata din reducerea preturilor garantate. Compensarea este conditionata de retragerea
din cultura a 15% din suprafata cultivata cu cereale, oleaginoase si plante proteice. Platile
compensatorii directe pentru sustinerea veniturilor sunt calculate pe baza randamentelor medii
ale fiecarei regiuni agricole din UE. Pe aceeasi baza se calculeaza si platile compensatorii
destinate sa acopere pierderile de venit rezultate ca urmare a retragerii din cultura a

terenurilor. Micii producatori nsa, primesc compensatii fara obligatia de nghetarea a unui
procent din suprafata cerealiera.
Trecerea de la sistemul de garantare a preturilor la un sistem de sprijinire directa a veniturilor
agricultorilor are darul sa alinieze sectorul cerealier la principiile aplicate celorlalte produse,
precum oleaginoasele, legumele transformate, uleiul de masline si tutunul.
Un alt domeniu important al reformei McShary l constituie reducerea preturilor
garantate la carnea de bovine. Pe parcursul acelorasi trei ani, preturile lor vor fi reduse
cu 15%. Pentru crescatorii de animale aceasta reducere va fi compensata n doua moduri :
- Agricultorii ce folosesc pasunatul liber primesc o prima suplimentara pe cap de animal,
destinata ncurajarii acestui tip de crestere extensiva a bovinelor n defavoarea cresterii
intensive n sistem industrial.
- Primele nu sunt acordate si crescatorilor ce-si cresc animalele n grajd, dar ei pot fi
compensati pentru pierderile rezultate din reducerea preturilor la carnea de bovine prin
utilizarea de cereale furajere ieftine pentru hrana animalelor. Mai mult, primele existente
pentru boi si pentru vacile de lapte au fost majorate. n loc sa piarda bani n cadrul sistemului
reformat, agricultorii ce practica cresterea extensiva a animalelor vor avea de cstigat. Acest
lucru este valabil si pentru micii producatori de cereale, care nu sunt obligati sa apeleze la
retragerea din cultura a terenurilor. n cadrul noului sistem, veniturilor lor brute pot sa creasca.
Schimbarea mecanismelor pietei pentru o serie de produse individuale este nsotita de masuri
de acompaniere adiacente, care sunt destinate ncurajarii metodelor de cultura menite sa
protejeze mediul nconjurator (bazate pe utilizarea n mica masura a ngrasamintelor si
pesticidelor), finantarii programelor de mpadurire a terenurilor si asigurarii gestionarii
terenurilor retrase din cultura.
Mai mult, UE co-finanteaza regimul de pensioare anticipata mai avantajos pentru agricultorii
cu vrste peste 55 ani, lasnd astfel locul tinerilor agricultori.
Reforma McShary, chiar daca radicala, nu nceteaza sa se sprijine pe principiile fundamentale
ale PAC. Ea da agricultorilor asigurarea ca UE nu si-a schimbat angajamentul sau
fundamental n ceea ce i priveste. Chiar daca preturile sunt scazute, preferinta comunitara
este respectata. Piata unica a produselor agricole si aplicarea preturilor unificate pe tot
teritoriul Uniunii au fost mentinute. Ca si n cazul sustinerii preturilor, costul ajutoarelor
directe platite agricultorilor sunt suportate din bugetul comunitar, fara sa apara fisuri n ceea
ce priveste solidaritatea financiara. Datorita faptului ca acordul din 1992 integreaza aceste
ajutoare n categoria cheltuielilor obligatorii, carora Uniunea trebuie sa le faca fata cu
prioritate absoluta, agricultorii sunt protejati contra riscului reducerii eventuale a nivelului
compensatiilor.
5.

Impactul reformei din 1992

n urma reformei din 1992 (McShary), costul PAC a devenit mult mai suportabil pentru
guvernele Statelor membre, lucru ce nu ar fi fost posibil prin continuarea sistemului
anterior. Cea mai mare parte a acestui buget va servi platii ajutoarelor directe pentru
agricultori, iar o parte mai putin consistenta va continua sa gestioneze excedentele si sa
subventioneze exporturile pe pietele mondiale. Gratie reducerii preturilor garantate,
agricultorii comunitari au devenit mai competitivi, att pe pietele interioare, ct si pe cele
mondiale.

Natura reformei a avut darul sa schimbe modul de functionare a sistemului de sustinere a


agriculturii. Pentru prima oara reforma a prevazut niveluri diferite de compensare n diferitele
regiuni ale Uniunii, avnd ca baza de calcul statisticile privind productia si randamentul. Mai
mult, suma compensatiilor varsate nu va depinde numai de pret, ci si de cantitatea produsa.
Pentru cereale, compensarile vor depinde de numarul de hectare cultivate si de localizarea
acestora. Ajutorul acordat crescatorilor de bovine va depinde de marimea septelului si de
metoda de crestere practicata.
n sistemul anterior, bazat pe sustinerea pretului fara impunerea de limite la cantitatile de
produse, n momentul cnd preturile erau nghetate, agricultorul nu avea alta posibilitate de
ameliorare a situatiei sale dect prin cresterea randamentelor si deci, producnd mai mult. n
prezent, el primeste o compensare de venit integrala, fara a fi obligat sa produca mai mult.
Acest sistem de sustinere directa a veniturilor nu mai creeaza o dependenta a fermierului fata
de o anumita forma de asistenta publica. Sistemul de sustinere a pretului aplicat anterior, le
acorda de facto subventii care chiar daca erau mai putin vizibile nu erau mai putin reale. Un
sistem care consta n vnzarea directa catre depozitele frigorifice ale comunitatii, la preturi
dinainte garantate, a produselor ce nu aveau nici un fel de sansa de a fi competitive pe pietele
mondiale nu avea mai nimic n comun cu principiile pietei libere. n cazul sistemului reformat
cea mai mare parte a veniturilor agricultorilor provine de pe piata. Ajutorul pentru sustinerea
veniturilor va constitui un supliment.
Reforma va permite o stabilizare a productiei la un nivel mai apropiat de consumul
comunitar. Ea va frna n mod sigur cresterea viitoare a productiei, fara sa antreneze totusi
reduceri majore ale nivelurilor ei actuale. Singura ratiune de crestere a productiei n viitor
va fi gasirea de noi piete de desfacere. Aceste piete vor fi nsa aprovizionate prin
exporturi concurentiale si nicidecum prin exporturi subventionate. Gratie reducerilor de
pret, n mod normal produsele ar trebui sa fie mai ieftine pentru consumatorul final.
Consumatorii ar trebui sa profite de aceste reduceri de pret, dar nu integral. Preturile bunurilor
alimentare vor creste cu siguranta mai ncet pe parcursul anilor urmatori dect rata generala a
inflatiei pe ansamblul economiei europene.
Exista cu siguranta un domeniu n care consumatorii au de cstigat: calitatea. Din 1985,
Comisia Europeana propune ca o parte integranta a PAC sa fie criteriile de calitate. Produsele
de calitate ar trebui sa beneficieze de o bonificare n raport cu produsele de masa. S-au
introdus noi reguli n materie. Ele prevad utilizarea etichetelor speciale si a certificatelor de
garantare a calitatii, pentru informarea consumatorului ca este vorba de un produs de calitate.
S-a adoptat o reglementare privind metodele de productie biologica a produselor agricole si a
marfurilor alimentare. O noua directiva protejeaza denumirea de origine controlata.
S-a avut n vedere o calitate superioara, fixarea unor norme de igiena severa pentru bunurile
alimentare ale UE si furnizarea de informatii adecvate consumatorilor despre valoarea
dietetica a alimentelor.
O atentie deosebita se acorda specialitatilor regionale fabricate potrivit procedeelor
traditionale, precum brnza pe baza de lapte nepasteurizat, vinurile locale, carnea afumata sau
sarata. UE trebuie sa asigure respectarea regulilor de igiena obligatorie n momentul vnzarii
acestor produse.
Reforma recompenseaza modelele mai putin intensive de cultura si crestere a animalelor.
Sistemul anterior de sustinere a preturilor pentru un nivel nelimitat al productiei a ncurajat nu
numai recurgerea masiva la ngrasaminte si pesticide, dar si cresterea productiilor cu

randament ridicat. n fapt, confruntati cu o nghetare a preturilor, producatorii nu aveau alt


mijloc de crestere sau cel putin de mentinere a nivelului anterior de venit dect producnd mai
mult pentru acelasi pret. Mai mult, agricultorii pot acum sa ramna n agricultura lucru care
nu era posibil n sistemul anterior. Pna n prezent, numarul exploatarilor agricole s-a redus
ntr-un ritm de 3% pe an.
Daca era putin probabil ca reforma va inversa complet aceasta tendinta, ea trebuia cel putin sa
ncetineasca acest proces. Practic, ajutorul financiar va fi canalizat si se va adresa n particular
categoriilor de agricultori celor mai vulnerabile si modelelor extensive de cultura si crestere a
animalelor.
Pentru toate aceste ratiuni, si gratie faptului ca reforma a pus accent pe masurile de sprijin
ecologic si social, programul reformei a fost chemat sa devina pivotul strategiei de piata a UE
n vederea unei dezvoltari rurale echilibrate.
Reforma PAC si mediul nconjurator
Reforma a implicat participarea activa a agricultorilor la protectia mediului.
Operatiunile de mpadurire sau de gestiune a suprafetelor forestiere sunt remunerate la
fel ca oricare alta activitate economica. Pastrarea patrimoniului rural al Uniunii si al satelor
europene va avea mult de cstigat.
Noua PAC dinamizeaza eforturile pe care le desfasoara n vederea ajutarii zonelor rurale sa-si
mentina un nivel de activitate economica suficienta pentru mentinerea dinamismului
colectivitatilor locale. Aceasta nu ar fi fost posibila n cadrul PAC anterioare. Exodul
agricultorilor ce paraseau satul pentru oras nu facea altceva dect sa accelereze spirala
declinului unui sector agricol cu infrastructura insuficienta si servicii neadecvate.
Impactul international al Reformei McShary
Uniunea a avut sansa de a-si exporta produsele la un nivel de subventionare mai scazut, sau
chiar fara sa apeleze la subventii, si de a juca un rol mai activ si pozitiv n evolutia
schimburilor internationale. Pe termen mediu scaderea preturilor va permite diminuarea
nivelului de suport direct varsat agricultorilor.
Aceasta este una din modalitatile prin care comunitatea a contribuit la facilitarea progresului
n negocierile GATT din cadrul Rundei Uruguay. Programul de reforma devenise
indispensabil datorita costurilor excesive ale excedentelor si incapacitatii UE de a asigura un
nivel adecvat pe venit pentru anumite categorii de agricultori.
Mesajul lansat de reforma partenerilor UE a fost clar : Uniunea se asociaza miscarii ce tinde
catre un mai mare grad de liberalism n schimburile mondiale, dar ea nu abandoneaza nici
principiile si nici instrumentele de baza ale PAC.
n ciuda scaderii preturilor, datorita mentinerii unei productii destul de importante, Uniunea
va continua sa joace rolul sau de furnizor de ajutor alimentar de urgenta tarilor care au nevoie.
Dar ea nu vrea sa se transforme n donator pe termen lung fata de tarile care sunt capabile sasi dezvolte propriul lor sector agricol productiv.
6.

Agenda 2000 si obiectivele PAC.

n conformitate cu Agenda 2000, obiectivele PAC sunt urmatoarele:

Continuarea proceselor de reforma ncepute n 1992 prin reducerea preturilor


si cresterea valorii platilor compensatorii;
mbunatatirea competitivitatii produselor din UE prin scaderea preturilor;

Garantarea sigurantei si calitatii alimentelor pentru consumatori prin


mbunatatirea procesarii si marketingului produselor agricole;

mbunatatirea sistemului de productie prin protejarea mediului nconjurator si


respectarea conditiilor de bunastare pentru animale printr-o politica mai
exigenta n acest sens;

Integrarea componentei de mediu n instrumentele si obiectivele politicii


agricole comune;

Introducerea n cadrul PAC a unei politici complexe de dezvoltare rurala, care


sa permita asigurarea unor venituri stabile si a unui standard de viata echitabil
pentru populatia ocupata n agricultura, sa creeze oportunitati si alternative de
angajare a fermierilor si familiilor lor;

Simplificarea legislatiei;

Flexibilitate n domeniul alocarii sprijinului PAC n statele membre.

7.

Reforma Fischler din 2003

n septembrie 2003, Consiliul Uniunii a adoptat o noua reforma a PAC, cunoscuta sub
denumirea de "Reforma Fischer", dupa numele comisarului pentru agricultura al UE. Scopul
esential al respectivei reforme a fost asigurarea unui mai bun echilibru pentru sustinerea
mediului rural, prin transferarea unor fonduri din Pilonul 1 al PAC - Agricultura, n Pilonul 2 Dezvoltarea rurala. Prin aceasta reforma s-a urmarit crearea conditiilor ca fermierii sa aiba
libertatea de a produce ceea ce se cere pe piata.
Obiectivul general al acestei reforme l-a constituit, asadar, orientarea cu precadere spre
cerintele pietei, sprijin mai putin distorsionat pentru comertul agricol si centrarea
activitatii mai mult pe calitate si mai putin pe cantitate.
Obiectivele specifice ale noii politici agricole comune sunt:
-

Sustinerea att a intereselor consumatorilor, ct si pe cele ale producatorilor


agricoli;
Protejarea n mai mare masura a economiei rurale si a mediului;
Mentinerea disciplinei financiare, prin ncadrarea stricta n baremurile de
cheltuieli;

Facilitatea negocierilor cu OMC privind comertul cu produse agricole;

Stimularea competitivitatii fermierilor pe piata interna si externa;

Stimularea aplicarii tehnologiilor "prietenoase fata de mediu";

Orientarea productiilor spre calitate si spre beneficiul regional;

Pastrarea specificitatii zonelor rurale. Principala schimbare adusa de reforma


din 2003 se refera la modul de acordare a subventiilor agricole, care vor fi
decuplate, ceea ce nseamna ca cea mai mare parte a acestora va fi platita
independent de volumul productiei.

Reforma din 2003 a PAC a avut ca obiectiv si ntarirea politicii de dezvoltare rurala, prin
masuri de protectie a mediului si de a mbunatati ajutorul acordat tinerilor agricultori pentru
investitii.
Prin Acordul de la Luxemburg, din iunie 2003, s-a decis ca noua Politica Agricola Comuna sa
se bazeze pe urmatoarele principii:
-

O mai mare orientare spre cerintele pietii;

Amplificarea masurilor de dezvoltare rurala;

O sustinere mai putin birocratizata;

Schimbarea unor instrumente de politica de piata comuna'.

Din pacate, ultima reforma dezavantajeaza tarile nou aderente la UE, ndeosebi Polonia,
Romnia si Bulgaria, a caror agricultura detine o pondere importanta n producerea PIB si au
nevoie de un sprijin mai sustinut pentru restructurare si modernizare.
8.

Rolul Politicii Agricole Comune n viitor.

Reformele PAC adoptate n 1992 si 2003 nu rezolva toate problemele agricole ale
Uniunii Europene. Aplicarea mecanismelor adoptate necesita un anumit numar de ani.
Eficacitatea unora, precum reducerea preturilor garantate, depinde de evolutia preturilor
mondiale, asupra carora Uniunea nu are dect un control foarte limitat. n acelasi timp, PAC
contine un numar important de contradictii. Pe de o parte, se ncurajeaza tehnologia si
ingineria genetica, toate acestea dnd nastere unor randamente mult mai ridicate la lapte si
conducnd la aparitia unor soiuri de cereale mult mai productive. Pe de alta parte, Uniunea
ncearca sa reglementeze productia si sa limiteze dreptul de a produce.
Daca Uniunea vrea sa aiba un sector agricol performant, producnd bunuri de consum
ntr-o economie moderna, ea trebuie sa accepte regulile pietei, si n particular regulile
concurentei. Ori, UE vrea, de asemenea, ca agricultorii sa-si asume o functie de serviciu
public n materie de gestiune si conservare a satelor. Aceasta implica cu siguranta noi costuri.
Tehnologia va cstiga nca n importanta si va furniza metode de productie mult mai
complexe si specii de animale si soiuri de plante cu randamente superioare. Dar tehnologiile
nu se vor limita a fi un simplu mijloc de productivitate sau un garant al uniformitatii
productiei. Ele vor contribui, de asemenea, la promovarea metodelor extensive de productie.
n ciuda reformei, va continua tendinta de concentrare a activitatii agricole n regiunile
cele mai favorabile ale UE. Suprafata totala cultivata va fi redusa n continuare, chiar
daca au fost facute eforturi n favoarea culturilor extensive si a cresterii animalelor n
stabulatie libera.
Terenurile scoase din productie nu vor fi totusi abandonate. Reforma PAC a pus la punct
programe de mpaduriri si de gestiune a terenurilor, crearea de parcuri si rezervatii naturale,
etc.
Chiar daca productia se va stabiliza, aceasta nu nseamna totusi ca agricultorii nu vor putea sa
cstige mai multi bani adoptnd o ntreaga gama de noi produse, n special cele cu valoare
adaugata ridicata.
Desi nivelul alimentatiei tinde sa se stabilizeze n Europa, ca de altfel, peste tot n lume,
nevoia de a raspunde gusturilor rafinate ale consumatorilor va stimula aparitia noilor produse
si va ncuraja noi nivele de calitate pentru produsele existente.

Nu exista nici o ndoiala ca numarul agricultorilor va continua sa scada n UE n anii


viitori. Structura actuala a anumitor tari n care partea agriculturii din PIB este
superioara mediei europene trebuie sa se schimbe. Amploarea schimbarilor viitoare este
totusi dificil de prevazut. Ramne de vazut modul n care vor reactiona agricultorii la
solicitarile societatii europene postindustriale, care le cere sa-si depaseasca rolul lor
traditional de furnizori de alimente. Rolul marginal pe care l-au avut pna acum n protectia
mediului va deveni mult mai important.
Agricultorilor li se va cere sa joace un rol deosebit n dezvoltarea altor activitati, la care
unii dintre ei participa deja: agroturismul, artizanatul si atelierele de productie
industriala la scara mica.
Chiar daca poate parea paradoxala, ncurajarea pensionarii anticipate a agricultorilor
acorda tinerilor posibilitatea sa mbratiseze profesia de agricultor si sa mentina astfel
tineretea si dinamismul satului, asigurnd o viata linistita si decenta agricultorilor
pensionari. Pe de o parte, pensionarea agricultorilor vrstnici elibereaza terenurile, care
regrupate cu cele ale micilor exploatari nconjuratoare permit crearea de exploatari viabile
pentru tinerii agricultori. dimensiunea acestora fiind insuficienta, nici una din cele doua
categorii de exploatari nu ar fi viabila luata separat. Pe de alta parte, tinerii agricultori se
confrunta n zilele noastre cu numeroase probleme, motiv pentru care ei au vadita nevoie de
ajutor. Ei trebuie sa faca fata dificultatilor tinnd de dreptul de proprietate n momentul n care
trebuie sa cumpere pamnt. Probleme de mostenire pot interveni atunci cnd trebuie sa-si
compenseze fratii sau surorile pentru a pastra n integralitate exploatarea familiala. De
asemenea, ei au nevoie de un nivel de pregatire care sa raspunda noilor tehnologii si metode
moderne de gestiune si de contabilitate. Tinerii sunt dornici de cunoastere. Soarta agriculturii
europene se afla n minile lor.
10.

PAC si largirea UE. Spre Europa Centrala si de Est.


Situatia Romniei

Decizia de extindere a Uniunii Europene catre Est necesita ajustari de ambele parti ale
continentului, pentru a face din procesul integrarii un succes. Preocuparile n acest sens sunt
legate n primul rnd de ajustarea politicilor agricole. Asa cum am vazut, PAC reprezinta cea
mai costisitoare politica a UE. Cresterea numarului tarilor membre de la 15 la 27 si aplicarea
instrumentelor actuale ale PAC noilor membri va conduce la o crestere semnificativa a
bugetului comunitar. Ambiguitatile si exagerarile n acest domeniu au determinat Comisia
Europeana sa pregateasca si sa prezinte Consiliului European de la Madrid din decembrie
1995 o Strategie agricola n perspectiva largirii UE. Prin aceasta, UE evalueaza posibilitatile
ajustarii n continuare a PAC, tinndu-se cont de continuarea tendintei de liberalizare a
comertului mondial cu produse agricole, nceputa de runda Uruguay, si de acceptarea de noi
membri. Aceasta ajustare s-a realizat prin ultima reforma din 2003.
PAC a ocupat un loc important si n timpul discutiilor asupra bugetului Uniunii pentru
perioada 2007 . 2013. Franta - principalul beneficiar al fondurilor asigurate de PAC - a fost
principalul sustinator al capitalului destinat agriculturii din viitorul buget.
Cele 10 tari care au aderat la 1 mai 2004 au ncheiat negocierile la sfrsitul anului
2002. n cadrul negocierilor s-a ncercat intrarea n vigoare, la data aderarii, a celei mai mari
parti din legislatia comunitara. Totusi, au fost negociate perioade de tranzitie, fie pentru a da
noilor tari membre timp de adaptare, fie pentru a evita socurile excesive n vechile state
membre. Aceste perioade de tranzitie ce reprezinta derogari limitate n timp de la dreptul
comunitar, au fost fie acordate (n cazul achizitiilor de terenuri agricole), fie impuse noilor
state aderente (mentinerea restrictiilor la libera circulatie a muncitorilor).

Cteva exemple de perioade tranzitorii acordate unor tari care au aderat la 1 mai 2004:
-

Autorizarea mentinerii unor ajutoare de stat (Slovacia - 2006, Slovenia 2009, Malta - 2015);

Derogare referitoare la continutul minim n grasime al laptelui integral


(Cipru, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia - 2009);

Organizarea pietei interne a carnii de vita (Cipru - 2009);

Alimentatia albinelor (Letonia, Lituania - 2005);

Derogarea de la dispozitiile comunitare privind diferite produse vini - viticole


(Slovenia - 2007; Malta - 2008; Ungaria - 2014);

Lupta contra bolilor cartofului (Lituania - 2005; Polonia, R. Ceha, Slovenia 2009);

Organizarea comercializarii unor tipuri de seminte (Cipru, Letonia, Malta,


Slovenia - 2009);

Amnarea aplicarii unor reguli cu privire la productia si comercializarea


produselor lactate (Polonia - 2006; Malta - 2009);

Neaplicarea regulilor privitoare la productia si comercializarea piersicilor


(Polonia, Slovacia - 2006;

Derogare de la aplicarea exigentelor aplicabile la sub-produsele animale,


nedestinate mediului urban (Letonia - 2004).

Situatia Romniei
n procesul de tranzitie la economia de piata, agricultura romneasca a suferit
transformari majore : restituirea proprietatii private asupra pamntului, liberalizarea
preturilor factorilor de productie si a produselor agricole, spargerea monopolului statului n
comertul cu produse agricole, restructurarea si privatizariea serviciilor de stat pentru
agricultura. Deocamdata, aceste masuri sunt insuficiente pentru ca piata sa constituie
principalul factor regulator al procesului.
n plus, modul de restructurare a agriculturii romnesti dupa 1989 complica si mai mult
sarcina decidentilor politici n rezolvarea acestor probleme. Structurile agricole au fost
excesiv farmitate, subdezvoltarea sistemului bancar au accentuat gradul de decapitalizare a
sectorului, ritmul lent al patrunderii capitalului strain au mentinut ineficienta si lipsa de
dinamism a sectorului din avalul agriculturii.
Ajustarea politicii agricole romnesti n perspectiva aderarii la UE trebuie sa tina cont de
cresterea gradului de competitivitate pe pietele mondiale de produse agricole si mai ales pe
piata europeana.
Analizele Uniunii Europene si ale expertilor romni, efectuata n ultimii ani, au dus la
identificarea unor aspecte pozitive, dar si a unor probleme de solutionat, n domeniul
agriculturii si dezvoltarii rurale, din perspectiva integrarii Romniei n Uniune.
ntre tendintele pozitive mentionam;
a)

Romnia are un potential agricol important, dar neexploatat la nivel


optim. Dupa suprafata terenurilor agricole, Romnia este pe locul al doilea
dupa Polonia n cadrul tarilor Central si Est Europene si pe locul 7 n UE - 27.
n plus, att solul, ct si conditiile climatice sunt favorabile agriculturii.

b)

Importanta agriculturii n economia romneasca a fost semnificativa, n


ultimii ani. n perioada 1999 - 2002, de exemplu, aportul agriculturii n PIB a
fost de 10,7 - 13%.

c)

Majorarea ponderii sectorului animal n structura productiei agricole (2002 2004).

d)

Productivitatea la cultura grului dur depaseste nivelul mediu din UE.

e)

Trend pozitiv la productia de lapte.

f)

Integrarea tot mai activa a comertului agricol n comertul european (peste


60% din exporturile agricole merg pe relatia UE si CEFTA;

g)

Importanta eco-turismului. Conform unui studiu olandez, Romnia este a


patra tara ca preferinta pentru turistii din UE, care apreciaza autenticitatea
traditiilor din spatiul rural (carutele, oieritul si agricultura traditionala), precum
si activitatile ecoturistice (calarie, etc.).

h)
i)

Existenta zonelor montane este un avantaj si nu un handicap.


Tendinta favorabila n dezvoltarea agriculturii organice (de la 18.690 ha la
140.000 ha).

Dintre problemele de solutionat mentionam:


a)

Dinamica PIB-ului agricol si a populatiei ocupata n agricultura au avut,


pna n 2004, un trend neconcordant cu tendintele din UE. PIB-ul agricol a
scazut la 11%, iar populatia ocupata n agricultura a crescut de la 28% n
1990, la 40% n 2001.

n UE, ponderea agriculturii n PIB a fost, n 2001, de 1,7%, iar populatia din agricultura de
4,2%.
b)

Terenurile agricole sunt excesiv fragmentate, ceea ce determina


productivitatea scazuta
a sectorului, n lipsa aplicarii lucrarilor
mecanizate.

n Romnia existau, n 2003, 4.759.229 exploatatii agricole cu o suprafata medie de 2,9 ha, n
timp ce, n UE, media suprafetei agricole utilizate este de 18,7 ha.
c)

Acces limitat la servicii si imput-uri datorat lipsei de resurse financiare si


decapitalizarii sectorului agricol.

n anul 2004, n Romnia, ncarcatura pe un tractor era de 53,8 ha, iar pe combina de 86,7 ha.
La sfrsitul anului 2003 ha, iar pe combina de 86,7 ha. La sfrsitul anului 2003, din 169.147
tractoare, un numar de 121.170 si ndeplinisera norma de serviciu.
n anul agricol 1999/2000, consumul de ngrasaminte chimice a fost de 23,9 kg substanta
activa la ha, ceea ce nseamna ca, n Olanda, era de 21 de ori mai mare, n Marea Britanie de
14 ori, n Franta si Germania de 10 ori, n Grecia de 5 ori, n Italia de 6,8 ori, n Polonia de 4,4
ori, n Slovacia de 2,4 ori.
d)

Activitatile din agricultura au un caracter preponderent de subzistenta si


semisubzistenta.

n anul 2001, contravaloarea consumului de produse din surse proprii reprezinta 57,6% din
totalul cheltuielilor gospodariilor de agricultori; numai 12,8% din cheltuielile totale erau
destinate cumpararii de marfuri nealimentare si 5,4% pentru plata serviciilor.
La nivelul anului 2001, venitul mediu lunar al unei gospodarii de agricultori era de
aproximativ 165 euro, ceea ce reprezenta cu 60% din venitul mediu lunar al unei gospodarii
de salariati, depasind doar cu 3,4% venitul unei gospodarii de pensionari si cu 12,5% pe cel
al unei gospodarii de someri.
e)

Productivitatea scazuta a sectorului agricol: n 2001, productivitatea a fost


de 2200 euro/persoana ocupata, ceea ce reprezenta doar 6% din valoarea
nregistrata n UE.

Valoarea productiei agricole/ha a fost, n 2002, de 248 euro/ha comparativ cu 2000 euro/ha n
UE.
La lapte, productivitatea este de 3000 l/cap de vaca, fata de 5800 l media nregistrata n UE.
f)

Gradul redus de competitivitate al produselor agricole prelucrate a


transformat Romnia ntr-o piata de desfacere pentru produsele agroalimentare din import.

Din acest motiv, n ciuda potentialului natural si uman din agricultura, Romnia este net
importatoare de produse agro-alimentare. n schimb, Romnia exporta materii prime agricole
si produse cu grad mare de prelucrare: animale vii, cereale, oleaginoase, vin, ciuperci de
padure, trufe si nuci.
Dimensiunile mici ale exploatatiilor agricole, caracterul comercial restrns al productiei
agricole, preturile mici ale produselor agricole influenteaza asupra veniturilor agricultorilor, a
puterii de cumparare si a capacitatii investitionale a acestora.
g)

Romnia este net importatoare de produse agro-alimentare.

h)

Slaba dezvoltare a economiei rurale neagricole si lipsa de alternative de


ocupare si venit pentru populatia agricola determina:
-

i)

Migratia tinerilor din mediul rural spre alte tari sau spre mediul urban,
care are ca efect o mbatrnire accentuata a populatiei rurale;
Nivelul scazut al ratei de ocupare a populatiei rurale;

Ponderea scazuta (doar 43%) a persoanelor care aveau, n 2002, garantia


obtinerii unui venit lunar, avnd statutul de salariati;

Ponderea ridicata (41%, n 2002) a populatiei ocupate n gospodariile


proprii, pe fondul reducerii sectorului public n totalul ocuparii;

Tendinta de degradare a situatiei economice a gospodariilor: mai mult de


jumatate din numarul total al gospodariilor din mediul rural fie nu au, n
componenta lor, nici o persoana activa, fie au o singura persoana activa ;
Nivelul redus al infrastructurii rurale fizice (retele de drumuri, de
comunicatii) si a infrastructurii sociale (unitati scolare si pozitionarea lor fata
de domeniul copiilor).

n 2001, doar 10% din drumurile judetene si comunale erau modernizate; din totalul de 3,85
milioane locuinte din mediul rural, n anul 2002, doar 42,8% erau dotate cu instalatii de

alimentare cu apa rece (14% din reteaua publica), 0,6% din instalatii de alimentare cu apa
calda si 14% cu instalatii de alimentare cu apa calda si 14% cu instalatii de canalizare.
Am asistat la o crestere a decalajelor dintre mediul rural si cel urban n ceea ce priveste
accesul la o forma de instruire a tinerilor: doar 48% din populatia n vrsta de 15 - 19 ani si
7,7% din populatia n vrsta de 20 - 24 de ani din mediul rural mai frecventa o forma de
nvatamnt, comparativ cu 67,6% si 24,6% n mediul urban.
j)

Degradarea solului afecteaza calitatea a cca. 12 milioane ha de teren


agricol, din care 7,5 milioane ha sunt teren arabil. Este vorba de eroziunea
solului produsa de apa sau de vnt; umiditatea crescuta; salinizarea solului;
deteriorarea si compactarea solului, deteriorarea chimica; managementul
inadecvat al deseurilor; abandonarea terenurilor, diminuarea excesiva a
suprafetelor mpadurite si a pajistilor.

k)

ntrzieri importante n crearea institutiilor pentru preluarea "acquis-ului


comunitar" si accesarea fondurilor comunitare. Din cele 4 cartonase rosii
cuprinse n Raportul de monitorizare al Comisiei Europene din 15 mai 2006, 3
se refereau la ntrzieri n domeniul agriculturii si dezvoltarii rurale.

Toate aceste considerente ne conduc la concluzia ca agricultura romneasca reprezinta una din
marile provocari pentru aderarea la Uniunea Europeana. n fapt, agricultura va reprezenta cel
mai complex si mai dificil proces integrator n structurile si politicile europene.