--Monologul scurt al printului Antoine--

Da , trebuie sa recunosc , sunt chiar eu printul acestei povesti , in care ninsorile au

amutit ploile si iernile cuvintele. . .
. . . plec descult prin zapada , pe urmele pasilor tai , in timp ce tu , din departare
Imi faci semne cu ramuri inflorite , fiindca ai mai descoperit o primavara . . .
Imi faci semne din departare si parca, de sus si , iata , am si ajuns langa podul colorat!
Fiecare culoare e din piatra si e din ce in ce mai inalta ,. . . ma catar. . . , multimea ma
aclama:
--Priviti , a escaladat curcubeul !
Am talpile insangerate , dar sunt langa tine ,. . . sunt langa tine. . .

--Povesti pentru Antoine--

Iata ,cuvantul sarpe se incolaceste pe trunchiul pomului din rai , in incercarea

disperata de a se descotorosi de s-ul onomatopeic de inceput si de e-ul plat din coada;
aspira la cele doua i-uri pe care le-a pierdut in cadere. . . sARIPIe. . .
Imi lipseste un dictionar al raiului , imi lipseste vazul cuvantului vazduh , nu-mi pot vedea
chipul in acest inalt adanc. . . N-am decat o oglinda lichida si stelele din lac , pe care pot sa le
tulbur ,pot sa le rasfir , le pot face sa-mi tremure in palma. . .
Sunt doar un om cu saripi . . .
. . . undeva , intre trestii , doarme o lebada. . . si ma viseaza. . .

Asadar , stand eu si uitandu-ma la stele , mi-am dat seama ca atarn cu capul in jos si stelele
sunt, vai ! , chiar sub mine. Ca nu pic in cap , asta tine de gravitatie ,dar gandul acesta nu m-a
linistit deloc .Instictiv, m-am agatat de lucruri solide si bine infipte in pamant , cum ar fi copacii
.Mi-am dat seama insa ,ca si copacii cresc tot cu capul in jos . In logica aceasta , soarele rasare in
jos si apune in sus , oile pasc , toate , cu capul in jos si cu picioarele in sus ,pana si lupii , oricat ar
fi ei de lupi ,mananca oile , stand tot cu picioarele in sus .Este-clar- o rasturnare de situatie !. . .
Ar mai fi. . . doar amanuntul nesemnificativ ca , pe deasupra ! ,ma mai si invartesc odata cu
pamantul ,ingrozitor de repede si permanent , chiar si in somn cu patul . Asta ar putea fi sublim:

IA-TI PATUL SI UMBLA !

-JOB- 1

In sfarsit , mi-am gasit un al doilea job : sunt pazitor de stele . . .

Este o munca usoara , dar care cere totusi o oarecare concentrare in fiecare noapte stau cu
ochii atintiti pe cer , nu cumva sa fuga vreuna!
Daca e innorat , daca ploua sau daca ninge , fug cat pot de repede , intr-un loc senin .
Sigur , ma irita putin faptul ca stelele , in loc sa stea adunate in turma , se rasfira la nesfarsit si
se indeparteaza incet , incet ,si din aceasta cauza sufar de fenomenul de alungire a privirii .
In rest , n-am nici o responsabilitate , exploziile solare si ploile de stele nu-mi produc nici un
fel de emotie , nu intra in atributiunile mele si deci , nu tin de privirea mea . Eu imi fac doar
datoria si le pazesc .
Ziua , revin la treburile mele serioase , findca si stelele , din fecioare sfielnice se transforma
in sori virili.
De la o vreme insa se intampla ceva cu mine : imi dau seama cu tristete ca eu , cel care
scruteaza noaptea cerul pana dincolo de toate galaxiile , nu reusesc sa ma privesc pe mine
insumi , nici prin ochii mei , nici prin ochii celor din jurul meu si ma surprind spunand , din cand
in cand , incetisor :
-Doamne , ajuta-ma sa ma vad prin ochii Tai !
Si, pentru cateva clipe , stelele apar in plina zi. . .

Cuvantul job are pentru mine , aceeasi consistenta ca si guma de mestecat care mi se lipeste
de talpile pantofilor .

-job-2
jobul meu de pazitor de stele s-a dus pe apa sambetei .Nici nu stiu cum s-a intamplat .Se
prea poate sa fi clipit intr-un moment nepotrivit , vigilenta cu care ma mandream atata mi-a
jucat o festa teribila si n-am observat cum o gaura neagra a inghitit carul mare cu stea polara cu
tot !
Pentru prima data in viata mea am simtit ce-i aceea remuscare si , tot pentru prima data ,
nimeni n-a mai putut sa faca nimic ; ANTI-carul mare si ANTI-steaua polara sunt de-acum ,
istoria pacatului meu .
M-am framantat mult din aceasta cauza si as fi fost dispus sa-mi asum riscul cautarii ANTIacului in ANTI-carul cu fan , dar mi s-a explicat ca ANTI-materia este ceva impotriva firii , dupa
cum ii este si numele , si ca , pana la urma , n-as reusi decat sa ma transform intr-un ANTIpazitor de stele , asa ca , m-am resemnat si mi-am cerut retrogradarea , am ajuns oficialpazitor de nori .
Naiv , cum sunt ! , mi-am inchipuit ca pazitul norilor este o treaba usoara , de care o sa ma
achit impecabil . Cat m-am inselat ! E tare greu !
In primul rand , este un job permanent , zi si noapte si imi incurca meseria de baza ,
aceea de violonist intr-o orchestra , in al doilea rand , nu stiu sa ma descurc cu norii . Toti ,
absolut toti , sunt , la inceput , herghelii ,mai pe urma se transforma in orice iti trece prin cap .
Eu , fiind total lipsit de fantezie , ca si de orice inclinatie catre visare , nu vad decat tot cai .
Foarte rar , in timpul furtunilor cu tunete si fulgere , cand de-abia izbutesc sa nu ma abandonez
cu totul dezlantuirilor infernale , parca , parca , imi seamana a zmei . De ce sa nu recunosc, mi-e
frica .
Mi-e dor de stelele mele si de vremea in care indrazneam sa-L rog pe Dumnezeu , sa ma
ajute sa ma vad prin ochii Lui :
-Doamne , uita-Te la mine , sunt in mijlocul furtunii !
Nimic . Furtuna continua. . .

Cuvantul job are pentru mine , aceeasi consistenta ca si guma de mestecat care mi se lipeste
de talpile pantofilor .

-Job-3

Ramasesem la jobul de pazitor de nori . . .

M-am plans ca-I greu ? M-am inselat .Nu e greu , este imposibil !
Cochetez deja cu ideea de a ma transfera la malul marii si de a incerca , intr-o ultima sfortare
,jobul de pazitor de valuri .La care mare ? La marea noastra neagra , mai alba decat toate
marile lumii si in care m-as ineca fara urma de regret .Din fericire , nu-I nici un pericol , marea
noastra n-are flux , n-are reflux , ci doar valuri mititele , anoste si oricum , foarte usor de pazit
.Doar ca , se putea altfel ? . . . si aici exista un mic neajuns ---vocatia mea de balena : imi plac
adancimile si mai ales , viteza cu care se propaga sunetul in apa , cu mult mai mare decat in aer
! si s-ar putea sa las balta pazitul valurilor , sa ma plictisesc de mal si sa fug in larg .
Ar fi o dezertare si s-ar solda , bineanteles , cu inca o concediere .Deci , la ce bun ?
Prefer sa-mi dau demisia si sa raman somer de jobul al doilea , intr-o lume care n-a binevoit
sa inventeze un job al doilea si pentru mine .
Despre meseria mea de baza , aceea de violonist intr-o orchestra , nici un cuvant . . .
Ar mai fi . . . o lista cu joburi , pe care am primit-o de curand si pe care v-o transcriu :
--pictor de aripi de musca
--taietor de mustati de sobolan
--insotitor de melc (pentru strazi aglomerate )
--zidar de dune
--pastor de capre negre
--lustruitor de luna
--pilot secund O. Z. N.
--croitor pentru sirene
--arhitect de orase de caracatite
--traducator din lirica delfinilor
--fabricant de sfoara pentru firul Ariadnei
7

--producator de manusi pentru aripi

--antrenor de indreptat gatul lebedelor
--bijutier in oricalc
--sosia lui Brad Pitt
Cu pagina pe care figurau joburi de pazitor s-a intamplat in felul urmator :
a trecut ingerul , a luat-o si a facut-o ferfenite . Cred ca a fost un semn , ca si cucuiul pe care mi
l-a lasat in gand .Doare ? Doare , fiindca imi inchipui cat de greu trebuie sa-I fie ingerului sa ma
pazeasca , pe mine , care n-am fost in stare sa pazesc nici stelele , nici norii si nici valurile. . .

Cuvantul job are pentru mine , aceeasi consistenta ca si guma de mestecat care mi
se lipeste de talpile pantofilor .

--Ida ce este timpul ? Daca nu sunt intrebat ,

stiu ; daca sunt intrebat , nu mai stiu .
Sf .Augustin

Mi-am dat seama de existenta mea , intr-o zi in care m-am imprietenit cu un licurici
.M-am trezit deodata cu el pe deget si n-a fost chip sa-l conving sa mai plece .Nu mai vorbisem
cu nimeni , de aceea nici nu stiam ca exist .Ziua aceea a echivalat pentru mine cu zi de nastere .
A fost in anul 5321 , un an fara anotimpuri .

Aceasta este o insemnare din jurnalul Idei care a trait in viitor .Trebuie sa ma explic :
La un moment dat , in secolul nostru , al -XXI- lea , Dumnezeu a hotarat sa intoarca timpul si l-a
facut sa curga invers , iar viitorul s-a transformat in material de cercetare pentru istorici , carora
schimbarea directiei timpului le-a creat disconfortul de a-i vaduvi de toata stiinta lor .
Omenirea se folosea de toate castigurile civilizatiei , dar , neaducandu-si aminte cum
se ajunsese la ele , devenind amnezica .
Din viitor apareau informatii ciudate , cu precadere in biblioteci , printr-o magie la fel
de ciudata , acolo de unde disparusera fara urma , tomuri intregi de filozofie si intelepciune .

Cine esti ? , l-am intrebat

--Sunt licurici , mi-a raspuns el ,si am puteri miraculoase .De cate ori te vei afla in
pericol ,voi straluci ca aurul , in felul acesta vei sti ca trebuie sa te feresti . Mi-a fost usor sa te
aleg dintre miile de fete pe care le-am intalnit , pentru ca am inceput sa stralucesc de cum team vazut .Nu erai intr-un pericol prea mare , dar se putea sa-ti continui existenta fara sa stii de
ea si ar fi fost pacat !
9

Nu stiu daca licuriciul mai vorbise pana atunci cu cineva si daca stiuse ceva despre
existenta lui pana sa-mi vorbeasca , poate s-a nascut tot in anul acela fara anotimpuri . . .
Sta de o vreme pe mana mea si nu l-a observat nimeni , asa de bine seamana cu o bijuterie !

Ceea ce la inceput mi-a parut a fi o figura de stil , era , de fapt , un fenomen natural
care se intampla o data la cativa ani , anotimpurile lipseau sau se succedau alandala . Nu stiu
cum se comportau oamenii in anul acela , nu stiu cum reusea natura sa-si vada de mersul ei ,
poate aveau o tehnologie atat de inaintata incat suplineau acest capriciu al naturii .

Stia pe dinafara istoria licuricilor :

--Cum ar fi fost , ma intreba el , sa stau pe mana ta si sa nu-ti pot spune nimic ?
Stii , pe vremuri , oamenii nu vorbeau cu licuricii .Te-ai fi speriat si m-ai fi aruncat in iarba !

Cele cateva insemnari din jurnalul Idei imi parvin de nicaieri , le gasesc in cutia mea
postala si sunt tiparite pe niste carduri confectionate dintr-un material necunoscut .Se prea
poate ca Ida sa fi trait in viitorul ei tecut , cam in acelasi loc in care locuiesc eu acum-ah, acest
acum ! punctul in care timpul si-a schimbat directia . . .

Un lucru este cert : in viitor, omenirea era mai buna .

Oamenii aveau acelasi chip , ma rog , aceleasi doua chipuri .Femeile semanau intre ele ca doua
picaturi de apa , barbatii , la fel . Nu stiu cum s-a ajuns la asemenea uniformizare , dar lucrul
acesta simplifica mult relatiile dintre ei , desi , la prima vedere , ca sa zic asa , parea sa le faca
imposibile ! , niciunei femei si niciunui barbat nu i se parea ciudat sa-si vada chipul multiplicat in
milioane de copii ,mai tinere sau mai batrane , de altfel , nici nu imbatraneau prea tare , a doua
tinerete le era infloritoare si lunga .
10

Diferenta o facea amprenta sufletului , pe care cu totii o sesizau din momentul in care luau
cunostiinta de existenta lor si care ii facea sa se simta unici .Aceasta amprenta functiona ca o
unda--ii unea sau ii despartea .
Societatea traia echilibrat , fara spasme , disparusera situatiile conflictuale marile
razboaie, , fusese eradicat sentimentul de mandrie , dar ceea ce ii facea deosebiti , era o
realizare fenomenalacomunicarea intre regnuri .

Se ajunsese la acest lucru incredibil :puteau sa comunice cu animalele , cu plantele , cu

pietrele .
Exista o limba universala pe care o intelegeau cu totii , revolutionand tot ce credeam noi a
sti despre animalul rational numit om .
N-am nici un fel de dubiu , Ida vorbea cu licuriciul , insemnarile ei nu sunt incercari poetice , ci
relatari ale intalnirilor ei .
Am aflat , mai apoi ,despre convorbirile ei cu copacii , dintre care unul ii era nespus de drag
si pe care il imbratisa de cate ori stateau de vorba , copacul se lumina , ca si licuriciul ,intr-un
foc de artificii de frunze ! , despre prietenia ei cu un melc pe care il intalnise pe o strada foarte
aglomerata , ii auzise glasul mititel si speriat si il insotise pana in iarba :
Iti multumesc , m-ai salvat si mi-ai salvat si casuta !
--Mi-ar placea o casuta ca a ta , colorata si spiralata !
--Casuta mea este asa cum spui tu , pentru ca in ea imi car visele . Stii, sunt un melc
visator. . .
Il escortase de multe ori de atunci incolo , desi o costase ore intregi , . . . despre glumele pe care
le facea atunci cand inota impreuna cu delfinii . . .

Viata mea continua , ( inainte ?!inapoi ?! ) .

Apareau din ce in ce mai multe dovezi ca , in viitor , pietrele , de la cele mai mici pana la zidurile
cele mai impunatoare , vorbeau . Spiritul planetei se calma .
11

Incet , incet , ne puteam recupera trecutul din viitor , apareau organizatii internationale de
colectare si stocare a informatiilor ; inventatori , regi , filozofi , pictori si muzicieni , ca intr-un
puzzle urias , isi recapatau numele , vietile , opera .
Mai staruia insa , confuzia generata de o intrebare , la care nimeni nu putea raspunde :
nu se putea sti daca aceasta curgere inapoi a timpului , ar putea avea repercursiuni asupra
procesului de imbatranire .Se faceau presupuneri care mai de care mai fanteziste ,
intre timp (!!!) , acele ceasornicelor se invarteau invers pe cadranele lor si savantii ridicau
neputinciosi din umeri .

Firea mea simpla si neanclinata catre complicatii m-a salvat de bolile de inversare a
timpului , care aparusera deja si sacaiau o buna parte a populatiei.
Consilieri si psihologi faceau cu greu fata valului de fobii , cu atat mai mult cu cat
cauza lor , le era lor insusi , motiv de angoasa. Nu stiau cum sa se descurce cu pacientii care
sufereau de nou aparutul complex invers al lui Narcis , dintre care , unii evitau obsesiv
uitatul in oglinda , nu puteau nici macar sa-si vada imaginea, reflectata in geamurile vitrinelor
sau ale masinilor si deveneau , in multe cazuri , violenti , altii , dimpotriva , nu se mai puteau
desprinde de oglinda , pandind ore in sir orice modificare a chipului lor , cauzata de trecerea
inversa a timpului .
Se inmulteau si cazurile de spaima asociata de apropierea animalelor sau a plantelor ,
existau pacienti care sufereau de teama , ca nu cumva , cainele lor , care le fusese , de altfel ,
cel mai apropiat prieten , sa inceapa sa vorbeasca cu voce omeneasca si tremurau ca apucati de
friguri , altii sustineau ca plantele si animalele comploteaza deja impotriva omenirii si se
retrageau intre pereti goi , de beton , refuzand orice tratament .

N-am suflat nimanui nici un cuvant despre Ida.

In primul rand, pentru ca tin foarte mult la linistea mea , iar insemnarile ei , oricat de relevante
ar fi pentru cercetatori , inseamna cu mult mai mult pentru mine si n-as putea s-o vad ,
transformata intr-un cobai. In al doilea rand , sunt un singuratic .N-am prieteni , nimeni nu mi-a
zambit sincer vreodata , n-am avut parte decat de zambete false cu privirile ingustate si cu
maxilarele inclestate--, asa ca , le-am intors tuturor spatele si cu totii ma considera un ingamfat.
12

.
De aceea , Ida imi este foarte draga . Sunt sigur ca m-ar asculta cu bunavointa si nu
m-ar lua niciodata peste picior .

De cateva zile , ( de alaltaieri !-sau de poimaine ! ), n-am mai primit nimic de la Ida.
Ultima data scria despre povestile unor pietre din pustie .Toate sustineau ca in preajma lor
trisera sfinti , oameni care urmasera cailor lui Dumnezeu , se lipsisera de traiul indestulator al
multimii si incercasera sa strabata cu sufletul lor puternic , drumul spre rai.
Pe de alta parte ,tot zilele acestea , ( maine , azi , ieri ! ), cativa oameni de stiinta au
descoperit marturisiri ale unor pietre pretioase , fel de fel de rubine , smaralde , safire si
diamante , care fusesera incrustrate in ferecatura unor carti sfinte pe care le numeau Evanghelii
si care glasuiau despre Preasfanta Treime ,despre dulcele mantuitor Iisus Hristos si despre
Preacurata Lui Maica , despre rastignire si inviere .

Am tras cu ochiul la cutia postala si inima mi-a tresarit de bucurie .Am recunoscut
plicul elegant in care sosesc cardurile Idei .Poate va intrebati in ce limba sunt scrise .Va voi
raspunde cinstit ca nu stiu, dar inteleg tot !
Il voi citi in parc . E o zi de toamna , calda ca o zi de vara , desi seamana , mai degraba,
cu o zi de primavara . . .

M-am asezat pe banca si am scos plicul din buzunar.

In fata mea , o bunica isi dojenea nepoata :
--Iesi , mamaie , din iarba , ca te murdaresti !
Si, ce faci cu pietrele acelea in mana , nu vezi ca-s pline de noroi ?
13

Lasa-le , si hai sa mergem !

--Le iau acasa !
Si fetita o zbughi inainte , pe alee .
In urma ei , bunica se stradui sa grabeasca pasul :
--Aoleu , mamaie , tare rasfatata mai esti , nu faci decat ce vrei tu !

14

--- Mandru Imparat

Inainte de a fost odata ca niciodata , vreau sa va avertizez ca povestea aceasta nu este

o poveste frumoasa , personajele n-au nimic interesant , n-au legatura cu moda ,cu sexul , cu
viata de noapte si ca , in , general, desi este vorba despre imparati si fii de imparati , n-au
apucaturi de baieti de bani gata , asadar , pe cei care pun pret pe asemenea lucruri , ii rog
frumos sa n-o citeasca , celorlalti le spun doar ca finalul acestei povesti este unul fericit si poate
ca povestea , chiar daca nu le va placea , macar le va ridica moralul . . .
. . . a fost odata ca niciodata un imparat , pe nume Mandru-- Imparat . Mandru ,

pentru ca in vremurile acelea , mandru era sinonim cu frumos , cu bun , cu intelept , cu iubit si
imparatul chiar avea toate aceste calitati si era iubit de toti supusii lui .
Acest imparat traia fericit alaturi de de credincioasa lui sotie , care ii daruise trei fii .Desi
erau fiii aceluiasi tata si a aceleasi mame , cei trei baieti nu semanau deloc intre ei .
Cel mare era de o frumusete nemaiantalnita , dar , prost nevoie mare !, tandalea toata
ziua si nu era in stare sa lege doua vorbe , mijlociul era had de urat , dar , pe cat era de urat , pe
atat era de destept ,incat ii intrecuse de departe pe toti inteleptii imparatiei, care , de altfel , nu
mai aveau ce sa-l invete , caci el stia si lucruri pe care ei nu-l invatasera niciodata , iar mezinul
nu era nici pre frumos , dar , nici urat , nici prea destept , dar , nici prost , un flacau cum erau
multi in imparatie .
Nimeni n-a putut sa-i dezvaluie imparatului cauza pentru care fiii lui erau atat de
diferiti in vremea aceea nu se cunostea nici puterea vrajilor si nici a blestemelor , la nasterea
lor nu asistasera ursitoare , in toata povestea nu va fi vorba , nici despre zmei , nici despre
pitici, nici despre babe-cloante si nici despre harapi , iar eu nu stiu sa fi fost vorba despre vreo
magie .
Timpul trecea si imparatul devenea dince in ce mai ingrijorat , caci imparatia trebuia sa
fie lasata mostenire primului nascut , care , pe deasupra , mai trebuia sa-si gaseasca si o sotie,
asa cum cerea legea , iar lucrul acesta parea cu totul si cu totul imposibil .
Ce n-a facut imparatul ?! A organizat petreceri cu mese imbelsugate , cu dansuri si
jocuri de tot felul , dupa care se dadeau in vant fetele mai-marilor dregatori , le-a invitat pe
acestea sa locuiasca impreuna cu familiile lor , cu slujnice si cu servitori , la castel , doar , doar ,
vazandu-l o vreme mai indelungata pe printul cel frumos si prost , acesta sa-i pice vreuneia cu
tronc . Dar , n-a fost chip ! Niciuna dintre fete nu s-a indragostit de print , atat de
neandemanatic si de natang era , iar imparatul , fiind un imparat drept si intelept , nu putea
decat sa recunoasca , in sinea lui , ca fetele aveau dreptate .
15

Chibzui multa vreme si hotari , cu durere in suflet , ca printul cel mare trebuia sa lase
imparatia si sa plece in lume . Aveau sa-l astepte , poate ca , hoinarind si colindand pamantul in
lung si in lat , pana la urma , isi va gasi si o sotie si mintile , poate ca , intr-o zi , avea sa se
intoarca si avea sa devina imparat in locul tatalui sau , poate , dar toate acestea pareau foarte
indepartate si greu de crezut .
Printul cel frumos si prost fu insotit pana la marginea imparatiei si trimis in lume , doar
cu o bocceluta cu de-ale gurii , pe jos , caci nu era in stare sa incalece un cal, rataci multa vreme
prin locuri pustii , fara sa fie pandit de vreun pericol real , doar prostia , fiindu-i cu adevarat
dusman , de-abia nimerea gura cand ii era foame !, de-abia deosebea ziua de noapte ! ,
frumusetea , nefolosindu-i la nimic .
Cum era de asteptat , dupa zile intregi de umblat incoace si incolo , hamesit de foame si
de sete ,caci proviziile i se terminasera , puterile il parasira si se prabusi lesinat, la marginea
unui lac .

In acel loc , chiar la marginea lacului , traiau singuratice , trei surori .

Ramasesera orfane de mici si invatasera sa se descurce singure , ingrijindu-si mica lor coliba , in
jurul careia incropisera o gospodarie .Erau frumoase si mladii ca trestiile care cresteau pe apa si
la fel de gratioase ca lebedele care pluteau pe lac .
Intr-o zi in care se pregateau sa se scalde , il gasira pe tanarul print , cazut in iarba si se
grabira sa-l duca , tarandu-l incetisor , pana la coliba . Il asezara pe un pat de muschi si isi
dadura seama, ca tanarul nu era decat foarte obosit si ca , ingrijindu-l ,isi va reveni in simtiri .
Bineanteles , nu scapase ochiului lor ager , frumusetea tanarului , dar , doar uneia dintre
fete i se intampla sa fie atrasa intratat de print , incat , cateva zile mai tarziu ,pe cand surorile
ei trebaluiau pe afara , intra in odaia in care se afla acesta , il privi indelung , ii privi chipul
senin, , fata linistita ,micul suras din coltul gurii si fara sa stie de ce , se apleca si il saruta .
Va amintesc , nu era vorba de nici o vraja , de nici un blestem care ar fi trebuit sa se rupa ,
niciunuia nu-i fusese sortit acel sarut si totusi , sarutul acela il trezi pe print , nu numai din
lesinul in care cazuse , ci si din trecuta lui viata de prost si de natang si deveni , dintr-odata , un
tanar cu cu mintea agera si patrunzatoare .
Ramase toata vara alaturi de fete , in sfarsit ,cand toamna isi anunta primele zile si fetele
se pregateau sa culega roadele saracacioasei lor gospodarii , printul , care pana atunci nu le
suflase o vorba despre originea lui , le povesti totul , de-a fir a par ! si le ruga sa-l insoteasca la

16

drum . Impreuna aveau sa gaseasca imparatia lui Mandru Imparat , pe Mandru Imparat insusi ,
iar fetele se invoira .
A fost o calatorie usoara , fiindca printul , in ratacirile lui , nici nu batuse prea mult
drum si imparatia era pe aproape .
Mare fu uimirea imparatului , cand printul , insotit de cele trei fete , se infatisa pe poarta
castelului , cand il imbratisa si printul ii raspunse cu grai limpede si curgator !
Tristetea , care cuprinsese imparatia de la plecarea printului, se risipi ------ce a urmat
, se intelege de la sine , aproape ca nu mai trebuie povestit. Va povestesc totusi :
Printul mostenitor s-a insurat cu fata care il sarutase pe furis , printul mijlociu , cu una dintre
surori , careia , uratenia lui i se parea cea mai incantatoare frumusete , iar mezinul , cum era si
firesc , cu cea de-a treia.
A fost o nunta ca-n povesti, care a durat , nu trei zile si trei nopti , ci sapte , Mandru
Imparat i-a lasat , dupa datina , tronul , printului cel mare si au trait fericiti pana la adanci
batraneti .
Dupa aceasta formula , chiar ca n-ar mai fi nimic de adaugat , dar eu vreau sa va mai
spun doar atat :
In decursul lungii lor vieti fericite , in perioadele in care treburile imparatiei le-o
permiteau cu totii se intorceau la coliba de langa lac .Poate pentru ca locul era atat de frumos ,
incat parea un colt rupt din rai , poate ca celor trei domnite le era dor de locul in care
crescusera , de lebede , de trestii , de lac . . . poate, . . . eu insa cred altceva ---simteau ca locul
acela era binecuvantat cu o taina , pe care ar fi vrut sa o desluseasca si doar tanara
imparateasa stia ca taina nu era doar a locului , ci si a inimii ei , o pastra ascunsa ca pe o
comoara de mare pret si n-avea s-o destainuie nimanui , niciodata . . .

17

---La Judecata de Apoi---

La Judecata de Apoi ma voi infatisa cu turnul meu de cuvinte , turn pe care mi-l port in
spate , nu in cap , ca si cum toate cuvintele mi s-ar fi inghesuit intr-o cocoasa , intr-un gheb
inalt si pietrificat , incolacit fara noima , care nu seamana deloc cu o cochilie de melc , asa cum
mi-am inchipuit o vreme , care imi ingreuneaza orice miscare, aproape ca trebuie sa-mi tin
respiratia ca nu cumva sa ating cu el vreo stea si s-o rastorn din ceruri .
Ma trec fiori cand ma gandesc ca mi se va cere doar un singur cuvant nepietrificat si
eu nu voi fi in stare sa mi-l dezghiog din turnul meu de cuvinte .
Mi-am construit turnul , in decursul marilor batalii pe care le-am purtat cu haitele de cuvinte
sacali , din nevoia imperioasa de a avea un refugiu , un loc in care sa nu patrunda duhoarea
rasuflarii lor , un loc in care sa ma feresc de coltii lor , caci, le era foame de cuvintele mele , le
adulmecau , ranjind incontinuu , le incolteau , le atacau , le sfartecau si le molfaiau , le scuipau,
ca apoi sa le atace din nou .
Ah , cuvintele-sacali si manifestarea lor infernala---batjocura !!!
Mi-am construit turnul , din cuvintele mele schilodite , pe care , inevitabil , le-am pietrificat si
le-am transformat in metereze , in posturi de observatie , desi n-am capacitatea unui stratrg ,
desi n-am indemanarea de a ma apara. . .
opreste-te , ca exagerezi !
Ce faci cu pietroaiele astea de cuvinte ?
Or fi bune de aruncat cu prastia , dar cu psalmii , cu psalmii cum ramane ?
Ingerul meu are dreptate . Exagerez . Iar , autocompatimirea este un pacat la fel de mare
ca si mandria .. .
Ingerului meu ii datorez faptul , ca , in turnul meu de cuvinte , n-am pietrificat si sunetele
harpei mele , ( a se citi viorii mele ), desi a existat si acest pericol, eu , in naivitatea mea ,
inchipuindu-mi ca si sunetele sunt tot cuvinte si ca muzica este tot un fel de a vorbi .
Tot lui ii datorez si scurtele perioade de liniste , de armistitiu cu haitele de cuvinte-sacali. . .
Recunosc , n-am inca putere sa semnez cu numele de David , al tatalui meu ; recunosc , e un
nume greu de purtat prin lume .

18

-- Fotografie de nunta

Am fost invitat de curand la o nunta .

Mirele si mireasa imi erau necunoscuti , ea era fata matusii unui var de-al sefului unui prieten
sau cam asa ceva , el , fireste , logodnicul ei .
Puteam sa ma bucur de atmosfera festiva , fara sa fiu nevoit sa socializez din cale afara ! , asa
ca , in ziua stabilita , pe la ora pranzului , m-am imbracat cu cel mai bun costum pe care il
aveam si am plecat spre biserica , fericitul eveniment urmand sa inceapa cu o ora mai tarziu .
Drumul de acasa pana la biserica , pe care il cunosteam cu ochii inchisi , a fost insa , cel mai
straniu traseu pe care l-am strabatut vreodata .
Am iesit in strada , nimic dinauntrul fiintei mele nu m-a avertizat de cele ce aveau sa se
intample , poate doar faptul ca ma simteam incomod in hainele mele elegante --nu sunt un
metrosexualsi parca si pantofii ma strangeau si , incercand sa-mi controlez tinuta in vitrina
magazinului de vis a vis , mi-am dat seama ca geamul lipsea si ca in locul lui , se afla o pelicula
de gheata .
Imposibil , mi-am spus , gheata in toiul verii ! , dar , gheata era gheata , am atins-o si mana mi
s-a lipit ca de peretii unui congelator . Zidul traslucid era cu mult mai inalt decat cel al
magazinului pe care il stiam , fasii subtiri de abur se ridicau de pe el incontinuu si , ridicandu-mi
privirea , am dat cu ochii de cer .Vai , nu ! Cerul era roz .Un roz imposibil , bombon fondant .
Mi s-a parut ca si lumina a capatat o usoara nuanta de roz si ca aerul devenise mai dens , mai
greu de respirat si mai dulceag .Cineva a acoperit cerul cu glazura !, mi-am mai spus ingrozit si ,
aruncandu-mi privirea in jur , mi-am dat seama ca nimic nu mai seamana cu orasul in care
locuiam .
Am reactionat atunci in modul cel mai las cu putinta , fiindca mi-ar fi fost greu sa-mi vad casa
transformata intr-un sloi de gheata sau, si mai rau , sa descopar ca nici nu mai e la locul ei ; pote
ca , daca in clipa aceea as fi reusit sa ma intorc , as fi putut relua firesc drumul pana la biserica ,
dar am fugit fara sa ma uit inapoi .

19

Trebuia sa ajung la nunta ! , . . . sa ma orientez cumva, . . . dar harta orasului , pe care o

aveam foarte clar in minte , nu mai corespundea .
Si totusi , ma descurcasem in mai toate orasele lumii , nu ma ratacisem nici macar o data ,
nici macar pe ulitele intortocheate ale Veneziei , trebuia sa gasesc cu orice pret biserica si , mai
ales , parcul bisericii. Era cel mai frumos parc din tot orasul , iar acum , in perioada florilor de tei
, trebuia sa ma ghidez , m-am gandit eu , dupa mirosul lor .
Sa caut deci , teii, sa ma asigur ca sunt la locul lor , dar , explorand cu privirea de-a lungul
strazii , mi-am dat seama ca nu exista nici un fel de vegetatie .
Sa reformulez : nu mi-a venit sa-mi cred ochilor , existau si copaci si tufisuri si flori si chiar iarba ,
dar , toate , din beton !
Mi-a luat un timp sa ma dezmeticesc si poate ca nici n-as fi reusit , daca , din toate partile ,
nu m-ar fi inghiontit oamenii , care treceau ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic si pe care , fara
sa vreau , ii incomodam.
I-am observat cu teama si pe furis .Nu pareau diferiti fata de ieri , poate doar hainele aveau
alta croiala si aveau culori mai vii , unele erau chiar fosforescente , dar , nu sunt un fin
observator al modei si , pe urma , moda este atat de capricioasa si se schimba atat de des , incat
se putea schimba si peste noapte .
Nu trebuie sa-mi pierd cumpatul , mi-am spus , nu acum! Trebuia sa ma obisnuiesc cu
situatia incredibila in care ma aflam, sa ma amestec firesc in multime , sa observ si sa caut. De
flori de tei nici nu mai putea fi vorba. . .

Toate cladirile aveau fatade de gheata , netede si fara ornamente , nu lasau sa se intrevada
nimic din interiorul lor ,reflectau incontinuu lumina roz a cerului si imi accentuau usoara
senzatie de greata , pe care o simtisem la inceput .

20

Fara sa vreau , am observat ca , pe cerul roz , aparusera nori :aveau consistenta de nori ,
aveau forme de nori , dar , vai !, erau negri ca smoala , si , pana si negrul lor lucios , reflecta
culoarea roz a cerului .
Doamne , mi-am spus , bine ca nu ploua si bine ca nu e noapte ! Mi-ar fi fost frica de ploaia
acestor nori , de care , pote cu o umbrela m-as fi putut feri , dar si mai frica imi era ca se va
innopta si , pe langa faptul ca habar n-aveam unde ma aflu , ar mai fi trebuit sa vad si luna ,
albastra sau verde sau , Doamne fereste ! , tot roz , si , mai mult ca sigur ca asa si era !
De asa ceva cum m-as fi putut feri ? Nu , asa ceva n-as fi suportat !
Am cotit pe o strada la intamplare , apoi pe alta --aceleasi cladiri de gheata , stralucind roz ,
in soarele , evident , roz .Acelasi miros dulceag de bomboane fondante .
Ma incapatanam sa cred ca nu ratasem nunta , ca nu trecuse prea mult din ora pe care mi-o
propusesem ca sa ajung la biserica .

Mi-a trecut prin cap gandul copilaresc ca aceste cladiri camuflau doar vechiul meu oras si
ca , tranzitandu-le , as reusi sa revin in lumea mea .
N-a fost greu sa descopar procedeul prin care se intra in ele fiindca , cu totii faceau acelasi
lucru: : suflau .Suflau aer cald , asa cum sufli sa incalzesti un geam inghetat si usile , care se
intrezareau prin pelicula de gheata , se deschideau automat . La fel trebuia procedat si cu
reclamele si anunturile pe care vroiai sa le vezi mai clar si care se insirau pe ziduri , aproximativ ,
la inaltimea unui om .
Am suflat de cateva ori , dar n-am avut curaj sa intru de la inceput , apoi , mi-am luat luat
inima in dinti si , fie ce-o fi !, am intrat. . . , pe dinauntru erau la fel ca oricare alte cladiri .
Am trecut prin blocuri de locuinte , de birouri , prin baruri , prin restaurante , prin magazine ,
prin cinematografe , prin muzee , am nimerit si intr-o filarmonica , dar nu semana deloc cu
filarmonica din orasul meu---am intrat in sala de repetitii , orchestra lipsea , in locul ei , o orga
uriasa , actionata mecanic , scotea niste sunete inspaimantatoare , ca de fluiere si de tignale a
mii de locomotive !, am fugit !, incercand mereu sa gasesc alta iesire decat usa pe care intrasem
, dar , de fiecare data, reveneam in orasul de cosmar , din care incercam , din rasputeri, sa
scap.

21

Obosisem de atata suflat , cand , un anunt mi-a atras atentia .Scria simplu : angajam prosti !
Daca situatia in care ma aflam n-ar fi fost atat de tensionata , as fi ras cu gura pana la urechi ,
dar mi-am continuat rationamentul infantil si m-am gandit ca vraja s-ar putea rupe , daca as
intra in contact cu cineva din lumea aceea , ar fi durat doar cateva minute , poate , la iesire,
aveam sa gasesc drumul spre biserica si puteam sa ajung la timp , la nunta . Am suflat iar .Am
intrat .Nimic ciudat .Un birou elegant , pereti verzi , ma rog !, un functionar imbracat intr-un
costum pestrit .A luat cunostiinta de prezenta mea , m-a masurat din cap pana in picioare , a
zambit discret , probabil , la adresa costumului meu :
--Ce doriti ?
--Stiti , am vazut afisul , as vrea sa ma angajez .
--Foarte bine , va rog sa-mi prezentati diploma .
Poate intelesese gresit , poate facea o confuzie :
--Am intrat pentru afisul de pe usa , cel pe care scrie : angajam prosti !
--V-am inteles perfect , va rog sa-mi prezentati diploma !
--Ce fel de diploma ?
--Diploma de prost .
--N-o fi greu sa fii prost , nu stiam ca-mi trebuie diploma .
--Va trebuie .
--Nu va suparati , dar , ce fel de diploma , de la ce facultate ?
--Diploma de prost , de la facultatea de prosti .
--Ei , nu , ! Si , ce se invata la facultatea de prosti ?
--Cum sa fii prost , fireste !
--Dar , eu sunt prost !
--Trebuie s-o dovediti !
--Chiar acum sunt foarte prost , m-am ratacit !

22

--Imi pare rau , fara diploma nu se poate !

N-avea sens sa mai continui .Eram sigur ca postul mi-ar fi venit ca o manusa , tot ce fac , fac
prost , dar n-aveam cum s-o dovedesc .
Am plecat fara sa salut , convins ca asta nu i se poate reprosa unui prost si , sperand
prosteste !, ca , la iesire , totul revenise la normal . Dinauntru se iesea fara nici un efort, nu
trebuia sa mai suflu , am trecut prin pelicula de gheata si mi-a venit sa plang---afara cerul era
roz!

M-am indepartat cat mai mult de centrul orasului , vroiam sa ajung la periferie si apoi ,in camp,
vroiam sa intru in oras din alta directie , pe alta cale si cine stie ? am trecut pe langa cladirea
unui circ , da , si in orasul meu , cam pe acolo , era un circ , am recunoscut cupola ampla , desi ,
acoperita cu gheata , m-am amestecat printre copiii, nerabdatori sa sufle si sa intre , aproape ca
m-as fi strecurat inauntru , impreuna cu ei , afisele anuntau : dresura de cai de mare , femeia
cu barba albastra , dansul elefantilor pe un fir de paianjan , . . . dar , chiar atunci , mi-a sunat
celularul. Cum de uitasem de el ? Am raspuns cu infrigurare . Prietenul meu ma admonesta
bine-dispus :
--Ce faci , pe unde umbli ? Intarzii la nunta !
--Iarta-ma , sunt pe drum , cred ca m-am ratacit !
--Spune-mi prin ce zona esti , te ghidez eu !
--Cred ca am trecut de circ .
--Pai , ce faci la marginea orasului ? Ia-o la dreapta si pe urma , pe bulevardul principal ,
intreaba , n-ai cum sa nu nimeresti , grabeste-te , ca mai ai timp !

Pe bulevardul principal , da , pe bulevardul principal si mai aveam timp .Trebuia neaparat sa

ajung la biserica .Mi-am adunat toate fortele si am pornit inapoi , catre centru :
--Va rog , bulevardul principal !
--La dreapta .
--La stanga .
23

--La dreapta .
--Inainte .
. . . iar ladreapta , iar la stanga , iar la dreapta , pe bulevardul principal era un trafic infernal ,
masini multicolore si locomotive fosforescente claxonau si urlau din sirenele lor aurzitor ,
oamenii ma inghionteau , iar la dreapta , iar la stanga , iar pe bulevardul principal , oameni
pestriti , cladiri de gheata , fumegande , cerul roz , norii negri , flori de beton , dar , in sfarsit ,
cand crdeam ca efortul meu este in van , am zarit , ca prin vis , teii si apoi biserica . Teii erau tei
si biserica , la fel de frumoasa cum o stiam , zvelta , de caramida rosie .
Am recunoscut grupul de nuntasi , mi-am recunoscut prietenul care s-a apropiat de mine si
m-a batut pe umar :
--Ai ajuns ! Uite , acum vin si mirii !
Asadar , ajunsesem , asadar , reusisem . M-am lasat inghitit de multimea care se inghesuia sa
intre in biserica:
--Ce frumosi sunt ! Si , ce bine le sta impreuna !
M-am uitat spre ei : ea avea trena lunga pana dincolo de portile parcului , pantofi din gene de
melc , impletite si un buchet de flori carnivore , dresate , de culoare roz . El , in armura de don
Quijote , brodata cu tinte computerizate , isi urmarea logodnica prin vizor si se lauda , in stanga
si in dreapta , ca face zapping pe toate canalele visului . N-am mai suportat . Ultimul lucru pe
care l-am zarit , a fost blitz ul unui aparat de fotografiat . In urechi imi sunau cuvintele mirelui:
fac zapping pe toate canalele visului ! si exclamatia prietenului meu , in timp ce lesinam in
bratele lui :
--Vai , draga , dar esti prea emotiv !

La spital am primit asigurari ca nu fusese decat un simplu lesin , din cauza caldurii! .
Ieri , prietenul meu mi-a adus fotografii de la fericitul eveniment , cu mentiunea : ca sa vezi
ce ai ratat ! . Apar intr-una singura . Am privit-o cu atentie : sunt un nuntas ca oricare altul ,
costumul imi sta impecabil si nimic din atitudinea mea , nu lasa sa se ghiceasca zbuciumul
acelei ore , in care ma incapatanasem sa ajung la biserica .
24

-- Baba Cloanta

As vrea sa va spun totul dintr-o suflare .

Din pacate , nu pot . Doar Dumnezeu poate . Noi , oamenii , de cand am uitat limba raiului , ne
incurcam in explicatii . Eu deja m-am incurcat . Vroiam sa va spun altceva . De fapt , vroiam sa
va intreb , daca stiti ca aparentele inseala ?! Mai mult ca sigur ca stiti .Eu nu . Inca ma mai
incurc in relatiile sufletesti cu semenii mei : cei in care am avut incredere , m-au dezamagit ,
dovedindu-se a-mi fi total incompatibili ,iar cei , pe care , la inceput , nici nu i-am bagat in
seama , mi-au devenit , in timp , cei mai buni prieteni . Acestora din urma trebuie sa le
multumesc pentru rabdarea cu care m-au inconjurat si pentru intelegerea lor , caci iubirea mea
pentru ei s-a maturizat greu . Greu, dar sigur .
Ah , iubirea , ce lucru mare ! , cum ar spune un bun prieten de-al meu .Tot el ,
preocupandu-se de soarta mea si cunoscandu-mi insomniile sacaitoare , mi-a recomandat o
lista lunga de scriitori si poeti , din opera carora sa citesc . Am citit cat am putut din ea , dar
insomniile au devenit si mai rebele .
Vazand ca n-o scoate la capat cu mine , mi-a spus intr-o zi : Tie iti trebuie doar povesti
simple si totul va fi bine ! si s-a apucat sa-mi scrie chiar el povesti .
N-a fost nevoie de prea multe . Dupa fiecare adormeam ca un prunc . Iata una dintre ele ,
. . . .este o poveste despre aparentele care inseala . . .
. . . A fost odata ca niciodata , sau , mai degraba , n-a fost odata ca niciodata ,o Baba
Cloanta , caci acesta Baba-Cloanta nu avea nimic din personajul negativ, pe care il cunoastem
cu totii . Traia intr-o padure de brazi , chiar la marginea unei rape , intr-o scorbura captusita cu
muschi .
Mai la vale, se insirau casele unui sat din imparatia aceea .
Nici cei mai varstanici dintre localnici nu stiau de unde venise Baba-Cloanta , trecuse multa
vreme de cand se pomenisera cu ea acolo . Rar se intampla ca ea sa coboare in sat si atunci
trebuia sa se strecoare aproape nevazuta, ca sa nu fie alungata cu pietre, iar atunci cand
vanatorii din sat strabateau padurea in cautare de vanat , se ascundea ca sa nu le stea in drum .
Nu stiu nici de ce o numeau Baba-Cloanta , nu era nici rea de gura , nici stirba si nici atat de
batrana sau de zbarcita , incat sa inspire teama .E adevarat ca hainele ii erau de mult, zdrente si
ca, la mers, se folosea de un toiag , dar mersul ii era sprinten si tinuta , zvelta , nici urma de
cocoasa , iar , daca cineva ar fi avut curiozitatea sa o vada mai de aproape , si-ar fi dat seama ca
25

, printre latele crescute salbatic si usor albite , chipul ei lasa sa se intrevada o frumusete de
netagaduit
In padure , Baba-Cloanta se simtea cu adevarat acasa .N-avea grija hranei , se multumea cu
ghebele care cresteau din belgug dupa ploaie , cu fructe de tot felul , iar setea si-o potolea cu
apa izvoarelor fermecate , de care era plin locul .
Era inconjurata mereu de animale salbatice , carora le invatase graiurile si obiceiurile ; o
insoteau cete de cerbi , de vulpi si de rasi , ursi si ursoaice , iar ea le ocrotea cum putea mai bine
si le avertiza de cate ori prindea de veste ca vanatorii pornesc spre padure si le incurca
acestora cararile , prin semne numai de ea stiute .

In imparatia aceea , domnea un imparat al carui fiu ajunsese la varsta primei tinereti , era
frumos si viteaz , calitati pe care le mostenise de la tatal sau , imparatul si de la mama lui , pe
care nu o cunoscuse niciodata .
In primul lui an de viata , imparatia fusese atacata de imparatul vecin ; atunci , soldatii
acestuia ajunsesera pana la castelul in care se aflau tanara imparateasa si fiul ei si ii rapira .
In cele din urma , imparatul vecin fusese invins , micul print , readus langa tatal lui , dar
imparateasa disparuse fara urma . Oricat o cautara , n-o mai gasira si cu totii crezura ca aceasta
se prapadise .

Intr-o zi , tanarul print , insotit de alaiul sau , ajunse in satul de la poalele muntelui , isi lasa
oamenii sa se odihneasca pe la casele satenilor si o porni de unul singur spre padure . Se afunda
tot mai mult printre cetinile brazilor si se minuna sa intalneasca , in asa salbaticie , o fiinta
omeneasca :
--Buna ziua , maicuta !
--Buna sa-ti fie inima , flacaule ! ii raspunse Baba-Cloanta , aproape , nerecunoscandu-si
vocea :
--Ce vant te-aduce pe-aici ?
26

Dar ghici , dupa arcul pe care tanarul il ducea in spate , ca venise dupa vanat.
Cu printul se petrecu atunci ceva ciudat , deveni alb ca varul si lacrimile incepura sa-i curga
siroaie .
--Ce-i , maicuta, ti-o fi rau ?!
Si Baba-Cloanta se apropie de el sa-l sprijine , fiindca printul se clatina pe picioare .
Il imbarbata cu vorbe pe care habar n-avea ca le stie si incet , incet , printul isi reveni in simtiri.
Mai zabovi o vreme alaturi de Baba-Cloanta , apoi se intoarse in sat , isi aduna alaiul si porni in
mare graba , inapoi spre castel.

Din ziua aceea , viata Babei-Cloanta se schimba cu totul . Satenii bateau de multe ori cararea
spre padure ca sa-i aduca merinde , imparatul si printul o vizitau des , iar in sat se soptea ca
insusi imparatul ar fi vrut s-o ia cu el la castel ,dar Baba-Cloanta nu se hotarase sa se desparta
de locul ei din padure .
O sa ma intrebati daca Baba-Cloanta era imparateasa pierduta . O sa va raspund simplu ca nu
stiu . Poate ca da . Poate ca nu .Tot ce pot sa va mai spun este ca printul s-a insurat apoi si a
devenit imparat in locul tatalui sau si ca pe fiii lui i-a adus de mici Babei-Cloanta ca sa-i cunoasca
si ca , pe masura ce cresteau , baietii o indrageau din ce in ce mai mult , fiindca lor , BabaCloanta li se parea cea mai blanda fiinta de pe pamant .
Aceasta a fost povestea simpla a Babei-Cloanta, o poveste despre aparentele care inseala si
despre iubirea care are forta de a trece dincolo de ele.
Daca povestea prietenului meu nu v-a convins , incercati sa gasiti o Baba-Cloanta in viata reala,
nu se poate sa nu gasiti vreuna .Observati-o cu atentie , inainte si dupa ce ati invatat s-o iubiti!
O sa fiti la fel de surprinsi ca si printul din poveste si credeti-ma , experienta aceasta merita !...

27

--Aiiegro ma non troppo

--vesel , dar nu prea
Ati aflat cate ceva despre mine : in primul rand , ca sunt un om cu saripi---zbor sau ma
tarascacesta doua actiuni ma caracterizeaza , mi-ati descoperit job-urile , pe care , ati vazut,
le-am ratat intr-un mod lamentabil , apoi , stiti ca, de cand s-a inversat timpul si viitorul a
devenit trecut , sunt prieten cu Ida , o fata care , la randul ei , este prietena cu un licurici , ca imi
plac povestile si ca am prieteni atat de buni , incat mi le scriu chiar ei si mai stiti ca mi-e frica sa
nu cad in cap , fiindca toate lucrurile imi par a fi cu susul in jos , dar imi dau seama ca doar cu
atat de putin nu poti sa cunosti un om ; de aceea , m-am decis sa va mai spun cateva cuvinte
despre meseria mea de baza , aceea de violonist intr-o orchestra .
Vedeti , n-am spus job , caci job are , pentru mine , aceeasi consistenta ca si guma de
mestecat care mi se lipeste de talpile pantofilor si asta o s-o repet mereu , oricui ! , am spus
meserie , dar nici meserie nu-i un cuvant potrivit . Ocupatie?. . . ar putea fi . . . si totusi
nu. Deja ma aflu intr-un impas nu stiu cum sa denumesc activitatea cu care ma ocup .
-- Nici nu trebuie , imi sopteste ingerul , mai bine, spui simplu : violonistii sunt cei care
incearca sa mearga pe apa !
Dar , dupa figura mea nedumerita , se simti dator sa continue :
--Esti atat de prostut , incat esti in stare sa-ti inchipui ca am incurcat lucrurile si ca ma
gandesc la navigatori . Te inseli , un inger nu incurca niciodata , nimic ! Ingerul stie ca Marea
Galileii are forma unei viori si ca pe marea aceea , Iisus a mers pe apa !, tu nu trebuie decat sa
mai adaugi ca vioara se aseaza direct pe inima si pentru oricine va fi clar despre ce e vorba !

Intre anii 1880-1990 , cand orchestra noastra se afla in pericolul de a fi desfiintata ,

trebuia sa ne autofinantam si lucrul acesta era aproape imposibi, ma obseda ideea ca doar o
inima ar mai putea sa ne salveze si ca inima aceea trebuia sa fie a unuia dintre noi , poate a
concertmaestrului , poate a unui orchestrant mai umil , important era , sa fie o inima vie , care
sa aiba energia sa duca orchestra mai departe , o inimalocomotiva .
Iata cateva scene , dintr-o piesa pe care n-am scris-o niciodata---imaginam o lume in care
muzica simfonica isi pierduse sensul , marii compozitori fusesera uitati , limba romana isi
pastrase doar sensul propriu , o lume din care disparuse si metafora si legatura cu Dumnezeu .
In lumea aceea mai exista doar un nebun. . .
28

--Allegro ma non troppo

--vesel , dar nu prea
Scene pentru pauza unui concert simfonic
Scena aranjata ca pentru un cvartet de coarde .Patru scaune , patru pupitre .Trei busturi :
Bach , Beethoven , Brahms .Foarte prafuite .
Se aude coralul acela foarte cunoscut :Iisuse , ramai bucuria mea ! .A fost o parere .Nu se
mai aude nimic .
Undeva , in spatele scenei---trei umbre , trei barbati . Inainteaza pana la marginea scenei .
Sunt imbracati in fracuri . Foarte gravi .
--Johan Sebastian Bach , spune primul si isi agata de gat un carton pe care scrie : Johan
Sebastian Bach . Tacere .
--Ludwig van Beethoven , spune al doilea , se inclina si isi agata de gat numele , inscris pe
un carton .
Alte cateva momente de tacere .
--Johanes Brahms , se prezinta al treilea si scena cu cartonul se repeta .
Stau drepti si nemiscati minute in sir , poate doua , poate trei , oricum , multe pentru lumea
din sala care nu intelege nimic .In sfarsit, se retrag .Fiecare langa bustul lui . Numele , scrise cu
litere mari si negre , sa vad clar .
Din culise se aud voci .

Doua femei . Imbracate in halate albastre . Sterg praful .

prima femeie Cam zurliu tinerelul asta , de unde o mai fi venit ?! Si ce l-o fi apucat sa scoata
din pod , vechiturile astea ?
a doua femeieDe , tineret , minte putina ! A cotrobait si iar a cortobait si , stii ce mi-a spus ?
Sa stergem praful si in biblioteca ! Eu , una, il las sa vorbeasca!

29

prima femeieIn biblioteca ? Pai , acolo n-a mai intrat nimeni de ani de zile ! De-abia intram
noi sa luam sa luam partiturile alea sau , ce-or fi!, si sa le punem pe foc !
a doua femeieAsta acuma , iarna . Vara , fac paienjeni .
prima femeieIa te uita , BAC ( pronunta chiar asa BAC ), asta cine o mai fi
Johan Sebastian Bach tresare .
a doua femeieBEE TH-OVEN , parca asta ce cusur are ?
Ludwig van Beethoven isi astupa urechile .
prima femeieSa- l fi auzit cum statea de vorba cu ei ! Si ce-i mai jelea , de parca erau toti ,
mortii lui !
a doua femeieNu-i lucru curat !Ia te uita ! BRA-HAMS !
prima femeieOr fi fost ei ceva , ca degeaba n-au ajuns statui !Poate-i duce la muzeu , mai stii !
Johanes Brahms isi acopera fata cu palmele .
a doua femeieBataie de cap ! Mai bine erau din lemn , ce mai foc faceam cu ei !
In jurul lor , un nor de praf .

Tinerelul intra in scena :

--Sarmanii mei , ce ma fac cu voi ?
Sunt morti , morti de-a binelea . Nu se mai poate face nimic .
Intr-un colt , cele doua femei isi dau coate :
prima femeieTi-am spus ca-i nebun ? Tot singur vorbeste !
apoi , tare ,
catre el ---Buna ziua !
Tinerelul nu raspunde , Ramane pe ganduri . Femeile il urmaresc perplexe .
prima femeieEu zic sa-l lasam .

30

tinerelul tresareAa , sunteti aici ?!

a doua femeieDa , i-am sters de praf pe domnii , dar , ce vreti sa faceti cu ei ?
tinerelulIi tinem aici , ca decor .
prima femeieAha ! Ei , noi mai avem de maturat si sala , va lasam .
tinerelulDa , chiar , ce-i cu sala ?
Femaile , mirate , nu raspund .
tinerelulDe ce e plina de hartii ?
prima femeiePai , asa e intotdeauna dupa concert , unii dorm , altii mananca. . .
a doua femeieSe relaxeaza , ca doar nu vin degeaba la concert !!
tinerelulSe relaxeaza ?!. . . Dorm ?!. . . Mananca?!. . . La concert ?!!!
a doua femeieEi , mai sunt si simandicosi care stau tepeni in fotolii , sau altii care citesc ziarul!
prima femeiePe astia , cel putin , nu trebuie sa-i trezim .
tinerelulSa-i treziti ?!
prima femeieDa , sa-i trezim la sfarsit , ca pe aia care dorm .
tinerelulCredeam ca se trezesc singuri la aplauze !
a doua femeieAplauze ?! Nu aplauda nimeni , domnule , ca nu suntem la circ!
Tinerelul , ingrozit , catre Bach Ati auzit , domnule , nu suntem la circ !
Catre Beethoven Nu suntem la circ !
Tinerelul izbucneste in plans . Catre BrahmsDomnule Brahms , nu mai aplauda nimeni .
Tinerelul plange in hohote .Femeile ies din scena , facandu-si cruce .

31

--Dare de seama
Inregistrare pe o banda de magnetofon .Vorbarie de neantelespe alta turatie . Se clarifica.
Anul 2050 .. . Romania . . . in zbor. . . spre cele mai inalte culmi ale comunismului .
(Poate fi si citita de catre un personaj .Costum si cravata rosie obligatoriu .)-secretar P.C.R. :
. . . S-au evidentiat tovarasii x , y si zet pentru activitatea desfasurata in vederea bunului
mers al filarmonicii noastre . Astfel , tovarasul x a compus gama Do Major , tovarasul y , gama
la minor , iar tovarasul zet a dedus si arpegiile respectivelor game , deschizand un drum nou in
lumea muzicala contemporana .
Am primit numeroase scrisori de multumire si din partea altor filarmonici din tara , carora leam impartasit aceste descoperiri uluitoare, asadar , preocuparea noastra pentru dezvoltarea
muzicala este certa , asigurandu-se astfel , continua ridicare a nivelului nostru profesional .
Este de remarcat faptul ca toti membrii orchestrei noastre au luat cunostiinta de aceste
cuceriri muzicale , le-au aprofundat iar , in ultimele concerte , au reusit chiar spectaculoasa
performanta de a canta , atat cordarii , cat si suflatorii , in aceeasi tonalitate . In acest fel ,
muzica pe care noi o practicam , desi moderna , a capatat o noua stralucire .
Sigur , orice inceput este greu , dar , la noi , acesta a fost facut si trebuie sa spunem , plini de
mandrie , ne-am inscris pe un drum nou si inregistram succese nebanuite pana acum .
De remarcat este si faptul , ca alti doi tovarasi incearca cu mult talent si daruire sa
stabileasca , o data pentru totdeauna , importanta diezului si a bemolului in compunerea altor
game , cum ar fi , Sol Major si Fa Majorsuntem siguri de reusita !
Un alt aspect al preocuparil noastre este acela legat de costumele de concert . Ne intereseaza
mai mult ca niciodata , gusturile in materie de vestimentatie , ale ascultatorilor nostri si ceea ce
doresc sa aiba in fata ochilor pe scena .
Am dezbatut problema in C.O.M. (Consiliul Oamenilor Muncii) si am ajuns la concluzia ca
fracurile negre si ca , in general , negrul , dezavantajeaja activitatea noastra de scena . Asa cum
tovarasele femei se pot imbraca in rochii colorate , asa si tovarasii barbati se pot imbraca in
fracuri colorate .Se va face un tabel in care vor fi inscrisi toti tovarasii instrumentisti, fiecare isi
va exprima preferinta pentru o anume culoare , se va analiza situatia , pentru a se evita o
culoare dominanta , se va evita , de asemenea , albul , nefiind economicos , se murdareste prea
repede ! si sa speram , ca orchestra noastra va arata in zilele de concert , intr-adevar, ca de
sarbatoare .
32

Trecem acum la unele aspecte referitoare la repetitiile orchestrei noastre , care trebuie
corectate , ca :
-- s-au mancat trei timp I !doi , trei , zece , e o rusine !, cine poate manca in timp ce se
desfasoara o activitate artistica !
Sau :
--s-a pierdut o masura !nu avem voie , dragi tovarasi , sa pierdem nimic din avutul obstesc ,
cu atat mai mult , masura !
Sau :
--rubato !toata lumea stie , ca in limba italiana , acest lucru inseamna furat !. Este
inadmisibil !
Sau :
--ad libitum !adica , dupa bunul plac ! Tovarasi , nimic nu trebuie sa fie dupa bunul plac !
Nimic nu trebuie sa fie la intamplare ! Ca sa nu mai spunem ca se folosesc expresii in limba
italiana ! Acest lucru atenteaza la morala noastra comunista!
Sau :
--mai jos!dimpotriva , tovarasi , sa cantam tot mai sus , din ce in ce mai sus !aceasta este
deviza noastra !
Ne pare rau ca trebuie sa incheiem cu un fapt si mai putin imbucurator , dar trebuie sa va
aducem la cunostiinta cazul tanarului nostru coleg B.B.B., poreclit tinerelul , proaspat angajat
in institutia noastra . In apartamentul lui s-au gasit teancuri de partituri , stime , tiparituri
muzicale , ba , chiar si discuri , toate sustrase , bineanteles , din biblioteca noastra . Nu putem
intelege acest gest ,decat ca pe o incalcare grava a legilor noastre , un gest egoist , de rea
credinta , o sfidare !
Ce trebuinta ar fi putut avea tovarasul tinerel de aceste partituri ? Niciuna .Orientarea
noastra este clarape dinafara !Tot ce se afla in biblioteca noastra folosim iarna , la incalzit.
Sau , ce nevoie avea de niste discuri cu interpretari gresite ale unor muzici de mult apuse ,
interpretari ce pot altera gustul publicului nostru, pe care cu greu il educam?! Repetam : nu
putem intelege acest gest !
Tovarasil B.B.B. a refuzat cu inversunare sa-si faca autocritica, ba , mai mult , a avut
nerusinarea sa sustina ca tot ce a facut , esta absolut normal si ca, daca ar fi pus de zeci de ori
in aceeasi situatie , ar repeta fara remuscare acesta crime .
33

Nu avem nevoie de infractori in colectivul nostru, de aceea, am hotarat ca tovarasului B.B.B. sa

i se desfaca contractul de munca si sa fie dat pe mana justitiei .
Daca are cineva intrebari ?
Va rog sa va inscrieti la cuvant prin ridicare de mana. . .
. . . . . . . . . .din nou , vorbarie de neanteles. . . . pe alta turatie. . .

Acelasi decorcvartet de coarde . Doi violonisti , un violist , un violoncelist .Bach , Beethoven ,

Brahms in carne si oase .Tinerelul .
Tinerelulva rog sa va concentrati , incercati sa respectati toate indicatiile de dinamica , va rog,
aveti grija de nuante si de accente , va repet , muzica este dincolo de note !
Cei patru se uita cu atentie in spatele pupitrelornici urma de muzica !
TinerelulIncepem ?
Par cu totii emotionati . De fapt , nu simt nimic .Isi pregatesc instrumentele , se acordeaza , dar ,
in loc sa inceapa , privesc lung in stime, apoi se privesc nedumeriti intre ei .Cei doi violonisti isi
aseaza viorile pe scaune si ies .La fel si violistul .Violoncelistul cauta ceva in buzunare. A gasit
o bricheta .O aprinde , o stinge .O aprinde.
TinerelulDaca vrei sa fumezi , poti sa pleci si tu ! Stiam ca n-o sa mearga !
CellistulSa fumez ? Dar . . .
Cei trei plecati s-au si intors . La fel de neasteptat .Fiecare cu cate o lumanare pe care incearca
s-o fixeze pe pupitru .
TinerelulNu inteleg nimic . Ce v-a apucat ?Brichete , lumanari ?!
V. a-ll-aAsta-i buna , asa scrie !
TinerelulCe scrie ? Unde scrie ?
v. a-ll-aAici , asa scrie !

34

tinerelulPentru numele lui Dumnezeu , ce scrie ?

v. l Scrie con fuoco.
ViolaCon fuoco scrie , con fuoco facem !
TinerelulDoamne , doar atat ati inteles ?! N-are sens sa mai incercam . Sunteti liberi .
CelloIsi bate joc de noi ! Ne da liber !
v. l --Cum isi permite ?!
violaNe-a ametit cu filozofia lui de doi bani, ne-a facut partasi la ilegalitatea asta si acum isi
rade de noi !
v. l --Face pe dirijorul , cand noi am putea sa cantam foarte bine si fara dirijor si fara
hartogaria asta !
Au aruncat stimele cat colo! Scena e plina de note .
v. a-ll-aDrept cine ne ia ?!
Tinerelul a prins din zbor o stima . Cauta ceva . A gasit .
TinerelulDaca la con fuoco atata v-a dus capul , priviti ce scrie la sfarsit ! Acolo ce-ati fi
facut ?
v. lCe scrie ?
v. a-ll-aCe scrie ?
viola , celloCe scrie ? Ce scrie ?
S-au napustit cu totii asupra stimelor .
TinerelulDa , cautati trei masuri inainte de sfarsit . . .
v. l Morendo !
v. a-ll-aMurind adica!!!
CelloE clar , si-a batut joc de noi !
v. l Auzi , la sfarsit sa murim !
35

tinerelulNici n-ati mai putea , sunteti morti deja !

v a-ll-aSau , poate alte ganduri avea dumnealui cu noi !
v. l A vrut sa ne omoare!
CelloAsta e !
V a-ll-aE sadic !
ViolaPoate are si pistol !
v. l Sa-l dezarmam !
v a-ll-aSa-l dezarmam !
cello, violaSariti ! Sariti !
Agitatie . Se stinge lumina . Bezna .
( Pe tot parcursul acestei scene , Bach , Beethoven , Brahms ,ingroziti , fac un joc de
pantomima )

Din fericire , bezna nu dureaza prea mult. Luminile se aprind pentru ca in partea a doua a
concertului urmeaza , de obicei , o simfonie , iar tinerelul isi reia locul in orchestra .
Despre mine, ca violonist intr-o orchestra, pot sa va mai spun ca zile intregi imi rasuna in cap
teme si fraze muzicale , apoi altele si iar altele si , in felul acesta , n-am timp sa ma cert cu
nimeni in gand . Sfintii Parinti spun ca e un lucru bun . . .

36

---Adagio--Pentru ca , intrebandu-l pe Bach despre Bach , n-am reusit sa deslusesc in raspunsurile lui
decat umbra intrebarilor mele , m-am decis sa-i fac un portret . La propriu . Sa-l desenez atat
cat ma pricep si sa-l privesc in ochi . Mai exact , sa-l oblig sa ma priveasca in ochi , pe mine , un
simplu violonist dintr-o orchestra , toate cuvintele din lume , gandind eu , neputand egala o
privire. . . Mi-a fost imposibil , tocmai fiindca n-am rezistat privirii lui ! . . . Dar , cine poate sa-i
reziste ? . . . Bach nu priveste !. . . Bach scruteaza !. . . Bach tintuieste cu privirea !. . .
Dumnezeu l-a creat pe Bach , pentru ca acesta , la randul lui, sa re-creeze universul in chipul cel
mai minunat , adica , muzical . Daca Bach ar putea fi exprimat , intr-adevar , intr-o privire ,
probabil ca pe retina ne-ar staluci portile raiului . Dar, cine poate rezista luminii raiului ? . . . Nu ,
Bach nu trebuie si nici nu poate fi desenat . . .
Bach trebuie cantat !!!
Nu stim mare lucru despre frazarea muzicii lui Bach , dar ii putem simti respiratia , ca si cum
muzica i-ar fi o transfigurare a trupului de carne .
Nu stim care ii erau tempo-urile , dar putem presimti ca erau ideale dimensiunii Bach ,
acelui timp care nu curge linear , ci urca in spirala.
Nu stim nimic despre ornamentatia muzicii lui Bach , dar ornamentele lui nu pot fi inchipuite
ca simple podoabe , ele fiind accesoriile unui univers elevat .
Nu stim cum dirija Bach , dar putem sa ne inchipuim cat de tare il deranja neputinta celor din
jur , pe el , care stapanea toate instrumentele si care , adesea , canta in orchestra, impreuna cu
violele , pentru a simti mai bine echilibrul muzicii .
Nu stim cum canta Bach la vioara , dar virtuozitatea , care trebuie sa-i fi fost interioara,
transforma vioara intr-un instrument miraculos si incredibil adecvat polifoniei .
Nu stim cum canta Bach la orga , dar putem sa ne inchipuim cum decoleaza o catedrala !
De aceea , cine are aceasta nemaipomenita onoare , de a canta Bach , trebuie sa devina o
parte din fiinta spirituala a lui Bach , sa adopte tinuta Bach , sau , mai degraba , atitudinea
Bach , atitudine de o extraordinara elocventa , care imprima muzicii o sobrietate
incontestabila , dar , in acelasi timp , ingemaneaza sobrietatea cu sentimentul de ardere
intensa , totala , cu fervoarea . . . si s-ar putea ca lucrul acesta sa fie aproape imposibil , din
moment ce , Bach insusi pare a spune : compus pentru uz personal!.
Mi se taie respiratia cand ma gandesc la privilegiul pe care il aveau contemporanii lui cela
de-al asculta cantand !- si la situatia lui , de mare insingurat , caci , dincolo de viata-i
37

tumultuoasa, trebuie sa fi fost complet singur , constient , in ciuda respectului si a consideratiei

de care s-a bucurat din partea familiei si a societatii , de imposibilitatea de a fi perceput la justa
lui valoare .
Muzica incepe si se sfarseste cu Bachsi nu doar la figurat !--, cu fuga pe care n-a apucat s-o
mai termine , fiindca avea ceva mai important de facut , si anume sa moara , cu numele lui ,
care apare drept contrapunct in aceasta fuga si , dintr-odata ! . . . tacere . . .
Bach nu este nici baroc , nici clasic , nici romantic . El este antediluvian ---adica , de dinainte
de potop !el este postdiluvian---adica , de dupa orice potop posibil !---el este potop !--Si inchei , adaugand :

---Adagio---

S-au deschis cerurile

Si, din spuma Cailor Lactee ,
s-au revarsat in cascade
aripile ingerilor , toate .

Potopul acesta bland

imi binevesteste invierea auzului ,
rastignit candva ,
pentru vina de neiertat ,
de a fi vibrat
cu mult mai mult
decat ecoul raiului pierdut .

38

--Alhambra
20 dec. 1980
Vizitand Alhambra , am avut parte de o descoperire uluitoare : nu numai ca nu uitasem 1001
de nopti , citita candva in copilarie, (volume disparate , nopti disparate), dar cartea aceasta
crescuse si se maturizase in sufletul meu , ca si cum ar fi avut o viata a ei , independent de
mintea mea si dintr-odata , Sherezada imi aparea dezvaluita, disparusera valurile de
senzualitate , in spatele carora se ascunsese , fiind , fara doar si poate , chiar ea un val si nu
printesa orientala care amana o sentinta si nu doar un pretext pentru atatea povesti fantastice .
La clarificarea aceasta fulgeratoare , m-a ajutat splendida arhitectura maura , care , in ziua
aceea , canta pentru mine , Sherezada lui Rimski-Korsakov .
Spre exemplu : un perete neted , lung , punctat doar de linia ferestrelor ca o masura!
urmat de un lant de arabescuri ornamentate , de coloane suple , sustinand o intraga dantelarie
de stuc , imi sunau exact ca tema solo-urilor :
Alternanta aceasta geniala , de liniste si de cantec , de relaxare a ochiului ( si a auzului !) , dupa
pasaje intrgi de virtuozitate , fantanile intime , spre care poti sa te apleci si sa le tulburi unda ,
dar ce este unda unui bazin oriental , daca nu un val ?!---mi-au relevat ideea ca Sherezada este
ea insasi valul . Ea tine intr-un echilibru perfect, pe de o parte , lumea visului , iar , de cealalta
parte, ceea ce noi numim , impropriu , realitate, caci tacerea zilei nu este decat o alta fateta a
visului, realitatea cea adevarata , fiind dincolo si de mirajul noptii si de cel al zilei , si , fiind , in
acelasi timp , foarte greu de atins , daca nu imposibil , din moment ce ea , Sherezada , multiplica
povestea la nesfarsit .
Am vizitat Alhambra in decembrie, pe o ploaie marunta , discreta , care nu m-a incomodat
deloc . Se spune ca sansa de a vedea Alhambra pe ploaie este de unu la o mie . Ar putea parea o
coincidenta , dar nu , caci perdeaua ploii nu este , la urma urmei , decat tot un val .

39

--Val trasparent de amnezie

Cantec oriental

Poate era chiar clipa aceea

a inserarii , cand lucrurile
capata contururi amenintatoare
si coastele dinozaurilor de odinioara
rasar pe cer , ca niste gratii curbate ,
parasite de soare ,

poate era chiar clipa aceea

a inserarii sau pote
se innoptase si ma ratacisem deja
pe coridoarele intortocheate
si mi se parea ca sunt
in alt timp si altundeva
si linistea dimprejur palpita ,
palpita. . .

40

---Draga Antoine ,

Sunt tot in burta sarpelui boa , nici un om mare nu stie si tot ma mai confunda cu o palarie .
Fie vorba intre noi , sarpele nici nu ma mai mistuie , ci ma protejeaza , cum stie el mai bine , de
padurile virgine .
Am presimtit , intr-o seara , ca oaia voastra era sa moara , dar stiu ca acum e sanatoasa,
doar putin cam galoasa si ca , de gelozie , a facut alergie si fuge cat mai departe de floare si nu-i
de mirare ca nu-ti mai trebuie nici botnita , nici clopot de sticla .
Rasul vostru sprintar se aude pana la mine , clar , in noptile senine. . .
Un singur lucru va rog : seara , inainte de apus , cand va sfasie acel dor de nespus , nu
plangeti prea tare , fiindca la noi , pe pamant , se dezlantuie furtuni de nisip si de vant , care
pun in pericol sufletul nostru mult prea plapand .
Va saluta cu duiosie . singurul care va mai scrie , elefantul de patruzecisitrei de ani , anul
acesta si poate , la mai multi ani !
30 martie

41

---Nol---

Povestea aceasta mi-a aparut in vis .

A inceput pe la jumatate si s-a derulat , ba, inainte , ba, inapoi , vise disparate , fragmente de
poveste, fara nici o inlantuire logica , cel putin, asa pareau la prima visare , dar le-am visat apoi ,
de mai multe ori , mereu la fel ; inceputul l-am visat dupa ce povestea incepuse si , abia atunci
mi-am dat seama ca totul se leaga si ca , din acest puzzle , as putea reconstitui o poveste .
Trebuie sa recunosc , m-a costat ceva efort sa pun visele in ordine si sa inteleg succesiunea
lor fireasca , in acest moment , doar sfarsitul imi este neclar , semn ca , o vreme , va trebui sa
mai visez . Si nu-i lucru usor !cu cat pandesc visul mai mult , cu atat se incapataneaza sa nu
apara . Oricum , nu-i decat o problema de timp , pana la urma , voi avea o poveste intreaga :

Nolprintul din vis

Ma aflu pe o colina si cat vad cu ochii , totul e verde . Locul pare neatins , nici urma de picior
omenesc . Singurele urme sunt ale mele . In timp ce merg prin iarba inalta , nu rezist tentatiei si
ma descalt . Asa voi merge prin toata povesteacu pantofii in mana . . .
Ratacesc , ma afund in padure , mirosul de brad ma ameteste si , de cate ori ridic privirea ,
albastrul cerului imi taie respiratia . As putea petrece asa, o viata nu mi-e foame , nu mi-e sete,
nu mi-e frica. . .

Am parasit padurea sunt deja intr-un alt vis , in mijlocul unui alai imparatesc altceva nu
poate fi !atat de frumosi sunt acesti oameni , cu pletele stralucindu-le in soare , cu vesmintele
42

lor lungi si stravezii , cu mersul lorah , mersul lor!parca mangaie pamantul si fiecare pas e o
plutire !
Ma gandesc ca in lumea aceasta din vis , gravitatia difera fata cea de pe pamant , dar , pe loc,
imi dau seama ca asa ceva nu e cu putinta, sunt si eu aici si calc apasat , aproape ca mi-e rusine
cu mersul meu greoi , sunt tot cu picioarele goale si cu pantofii in mana , ma uit la picioarele
lor, la gleznele lor fine , infasurate in panglici de matase. . . da , acesti oameni pasesc fara sa
atinga pamantul, da , plutesc ! Iata de ce iarba e neatinsa !
Si nu e singura descoperire surprinzatoare pe care o fac : alaiul esta invaluit intr-un murmur
continuu , o melodie ca un susur discret , a carei sursa nu reusesc s- o identific .Nu seamana cu
timbrul niciunui instrument cunoscut si cantareti nu sunt in alai .
Ii urmaresc cu gura cascata , ma amestec printre ei, frumusetea lor ma atrage ca un magnet
si descopar cu stupoare , ca niciunul dintre ei nu ma vedetrec pe langa mine ca si cum n-as
exista . Iata , pentru ei , sunt invizibil ! Asadar , eu ii pot vedea , pentru ca fac parte din visul
meu , ei , nevisandu-ma , nu na pot vedea , iar faptul ca le sunt invizibil imi este de folos , pot
umbla nestingherit prin toata povestea .

Am ajuns intr-o cetate . Cetate , e un fel de a spune . N-am vazut-o din departare , fiindca
n-are nici turnuri , nici metereze , doar un brau de marmura , peste care sar cu usurinta .
Pesemne , este o lume pasnica si nici o navalire din afara nu o ameninta .
Arhitectura aceasta , mai mult pe orizontala , caci nu exista caturi , e supla si ingenioasa si ,
mai mult decat de vis ! ar putea apartine viitorului . . .
Alaiul a disparut , dar strazile sunt populate cu oameni la fel de frumosi , care isi vad de
treburile lor , plutind . Sunetul acela , ca un murmur , se aude peste tot si nu mi-e greu sa ma
obusnuiesc cu el este zgomotul de fond al visului meu si este atat de linistitor !
Ma aflu la intrarea in palat .Nici urma de paznici . Intru .Trec prin sali de o simplitate
uluitoare. Nimic din opulenta unui palat , doar albul stralucitor al marmurei .

Imi apar aceleasi personaje : imparatul si cativa servitori . Apoi , aceleasi personaje fac
schimb de roluri .

43

De-abia dupa mai multe visari , am descoperit talcul acestui vis . Mi-a fost cu atat mai greu ,
cu cat , in imparatia din vis , comunicarea se face numai din priviri , asadar , nu i-am auzit
niciodata vorbind si nu le-am auzit niciodata vocea . Explicatia ests de o simplitate incredibila,
dar , tot ce se intampla in imparatia aceasta , este incredibil de simplu si imi dau seama , in
sfarsit , ca imparatul , din cand in cand , face schimb de indatoriri cu servitorii . Nu este o lege
stricta . Pur si simplu , imparatul simte cand servitorii lui obosesc si ii slujeste chiar el .

Ma strecor in marea sala de sfat . E o sala circulara , cu ferestre inalte , prin care razele
soarelui patrund din toate partile deodata si vibreaza in ritmul murmurului melodios , care ii
invaluie pe toti . Cu cat ma apropii mai mult , cu atat sunetul se aude mai clar .
Nu inteleg nimic din hotararile pe care le iau , imi lipseste acesta insusire de a intelege totul
dintr-o privire , dar ma plimb printre ei , de la un jilt la altul si ii privesc in ochi . Imi pare rau
acum , ca ei nu ma pot vedea , as vrea ca toate privirile sa-mi fie adresate . As vrea , mai ales ,
sa-mi zambeasca mie , caci zambetele cu care se adreseaza unul altuia , au intensitatea unui
sentiment profund de iubire .Doar rar , privirile lor devin hotarate si foarte demne si , macar
atat inteleg si eu , atunci se hotarasc lucruri importante .

E seara , sfatul s-a terminat . Cu un gest respectuos , printul ii cere voie imparatului , sa se
retraga .
Ma tin pe urmele lui ,mai bine zis , topai caraghios in urma pasilor lui plutitori. L-as putea
urmari asa , o viata. Ca si in padurea din vis , mi-e bine . De ce ? Asa , fara motiv pur si simplu. .
Am totusi un motiv sa- l urmaresc , am o banuiala . Ma strecor in odaia lui . Ma ascund intr-un
ungher . Zambesc , gestul e inutil , doar sunt invizibil ! Astept . Cand , in sfarsit , adoarme , ma
apropii de pat si imi pun capul pe pieptul lui . Da , sangele acestor oameni , trecandu-le prin
vene , canta !. . .

44

Sunt impreuna cu printul . Ii place sa colinde padurea, colind si eu ! Cunoaste fiecare poiana ,
fiecare luminis , pana sus in varful muntelui . Ne pierdem printre urzici inalte cat statul unui
om, gaseste apoi , cat ai clipi , potecile care duc inapoi , la raul din vale . Aici , pe pietrele mari
se odihneste . Priveste pastravii , ale caror spinari argintii , stralucesc in lumina soarelui ,
priveste cerul . De cand visez acest tinut , nu-mi aduc aminte sa fi vazut vreun nor !
Deodata , printul tresare . Din padure , coboara o fata . Inalta si zvelta , cu pletele-I
stralucind. Se apropie fara teama si vai! , incepe sa vorbesca :
--Cum te cheama ?
Privirea printului se tulburasangele , trecandu-i prin vene , suna amenintator :
--Sunt printul Nol !
E prima oara cand il aud vorbind , e prima oara cand ii aud numele .Vocea lui ma infioara , iar
lui , propria-i voce ii provoaca o durere greu de suprtat .

Nori negri se aduna peste padure .Vantul ma poarta incotro vrea el .Furtuna se dazlantuie . E
un vacarm aurzitor , dar , pesta urletul padurii , aud in minte , vocea chinuita a printului Nol . El
nu mai este cu mine . Mi-e greu sa ma orientez , picioarele nu ma mai asculta , ma afund in
pamantul ud .

Furtuna continua . Apa imi curge siroaie de pe haine si mi-e frig . Tremur , dar nu mai sunt in
padure . Am un acoperis deasupra capului . Imi trag sufletul si incerc sa aflu unde am ajuns.
Pare tot o camera princiara , un iatac , dar altfel decat in povestea printului Nol .
Pe langa mine se strecoara , ca niste umbre , fata din padure , insotita de doua slujnice si
inteleg ca sunt intr-o alta imparatie si ca fata din padure , nu-i o fata oarecare , ci chiar
printesa. Curand , slujnicele ies si ma pot apropia de ea . Plange incetisor si din cand in cand ,
printre sughituri , ofteaza ca un copil :

45

--Vai , dragul meu Nol !

Ploua de zile intregi . Fulgerele lovesc cu furie palatul de marmura . Murmurul dulce de-abia
se mai aude .Ratacesc prin sali pustii . Gasesc cu greu odaia printului . Intru .Printul nu este
singur . Imparatul ii sta inainte . Urmaresc schimbul lor de priviri . Printul il implora .Imparatul
este de neclintit .Interdictia de a parasi palatul este clara si este o sentinta .Printul se inclina
resemnat .Pare un gest de supunere , dar , dupa ce imparatul paraseste odaia, printul se
prabuseste pe pardoseala de marmura .

Ziua se anunta intunecata . Ploua in continuare . N-am mai plecat din odaia printului . Il
veghez .Zace pe pardoseala , asa cum a ramas dupa plecarea imparatului .
--In lumea mea nu-i un pacat sa vorbesti !
Vocea imi rasuna cu putere intre peretii de marmura :
--Noi nu ne putem auzi ,unul altuia , gandurile si nici nu ne putem intelege din priviri,
decat cu greu si foarte rar, doar cuvantul rostit ne salveaza !
Stiu ca printul nu ma aude , dar nimic nu ma mai poate opri .Suntem intr-o poveste si orice-i
cu putinta.Strig cat pot de tare :
-- Noooooool ! Ridica-te si hai sa mergem !
. . . si visul se lumineaza. . . nu-mi vine sa-mi cred ochilor , printul este in picioare .De-abia ma
pot tine dupa el .Lasa palatul , padurea , imparatia si , pe masura ce inainteaza , norii se risipesc,
iar , la amiaza , cand printul ajunge in imparatia fetei vorbitoare , soarele straluceste iar in
inaltul cerului .

46

Nu stiu cum se va termina aceasta poveste. . . Nu stiu cum se vor impaca cele doua lumi. . .
Astept inca acest vis , dar el se incapataneaza sa nu vina .Visez insa , tot mai des, padurea:
umblu descult prin iarba , e liniste si nimic nu ma tulbura . . .

Acesta ar fi trebuit sa fie motto-ul , dar ar fi dezvaluit prea mult din poveste . Vi-l ofer spre
incheiere :

Ei isi manifesta toate trairile

simplu
si nu se incurca niciodata
in sentimentele lor ,
din aceasta cauza ,
trupurile lor simple ,
de un alb fosforescent,
nu imbatranesc niciodata ,
iar sangele , curgandu-le prin vene,
rasuna melodios,
creand un sunet de fond
de o nemaipomenita tandrete. . .

5 ianuarie 2011

47

---Poveste de iarna---

In aceasta seara geroasa , in care cerul s-a retras pana dincolo de poli , vreau sa va
povestesc despre un alt fel de iubire ---a pescarusului stingher si a preafrumoasei
pescaruse de gheata .
Inutil sa va spun , ca , de frica sa n-o topeasca , el nu si-a declarat niciodata
sentimentele , iar ea , nestiind , n-a aflat niciodata .
Din ziua in care preafrumoasa pescarusa s-a topit , el vine mereu in acelasi loc sa-si
strige iubirea ,. . .
. . . daca treceti pe la malul marii , il mai puteti auzi inca . . .
In aceasta seara geroasa , amintiti-va ca iubirea poate sa apartina si iernii . . .

48

--Rori , domnul Frim si Zenu

Nu stiu cum se face , dar toate prieteniile mele au esuat intr-un mod cat se poate de jalnic .
Cred ca e de vina neputinta mea de a suporta pana la capat, situatiile care cer un efort sustinut ,
desi sunt un om rabdator si mai ales , impaciuitor , detest iesirile nervoase si indur umilirile fara
sa cracnesc si nu ma deranjeaza nici macar , ca din acesta cauza sunt considerat un prost , iar
izbucnirile mele , care sunt , de fapt , taceri bruste, ma surprind pana si pe mine . Asta e! Nu ma
descurc cu oamenii pe care Dumnezeu mi i-a pus inainte , acesti oameni sunt pentru mine ,
adevarate pietre de incercare si stiu ca intr-o zi va trebui sa platesc pentru acest pacat , daca
nu cumva platesc inca de pe acum , cu singuratatea mea .
Pentru ca respect viata particulara a fostilor mei prieteni , o sa va povestesc doar despartirile
noastre , fara sa intru in prea multe amanunte .Am pastrat totusi numele lor reale, fiindca sunt
niste nume atat de comune !

--Rori
Mi-l amintesc pe Rori . Am crescut impreuna . Ne-am impartasit toate gandurile , toate
sperantele , toate secretele despre iubirile noastre copilaresti , apoi , despre cele adolescentine,
esecurile lor . Ne-am vazut zi de zi , pana cand viata ne-a despartit si fiecare a apucat-o pe
drumul lui . Se spune ca prieteniile acestea , din copilarie , dureaza o viata si , desi, dupa ce
ne-am reantalnit , intre noi a intervenit o oarecare stanjeneala , ne-am considerat in continuare
prieteni si nimic nu parea sa ameninte legatura noastra trainica .
Nu stiu cand a devenit impatimit de astronomie , caci ocupatia lui era cea de designer de
moda si era , de altfel , si talentat si foarte apreciat in domeniul acesta , domeniu de care
matineam totusi , cat mai departe , asadar , nu stiu cand a devenit impatimit de astronomie si ,
mai ales , foarte interesat de luna .
49

M-am trezit , intr-o zi , cu el , la mine acasa .Era intr-o verva de zile mari:
--Nu poti sa ma refuzi . Trebuie sa vii cu mine pe luna !
M-am bucurat sa-l vad atat de bine-dispus si i-am raspuns razand ;
--Stii bine , merg cu tine pana in panzele albe , dar , daca vrei pe luna , fie !
A sarit in sus de bucurie si a plecat la fel de brusc cum a venit .
Aproape ca uitasem de vizita lui , cand , dupa cateva zile , m-a sunat :
--Trebuie sa stabilim data !
--Ce data ?
--Sunt la agentia de turism , vreau sa pun lucrurile la punct in legatura cu excursia .
--Ce excursie ?
--Cum , sa nu-mi spui ca ai uitat .Mi-ai promis ca vii cu mine pe luna !
--Da , dar . . . . . . . ., nu-mi venea sa-mi cred urechilor , am crezut ca glumesti . . .
--Doar ma cunosti , intotdeauna ma tin de cuvant !
--Iti dau un raspuns cat pot de repede, . . . . . ca sa fie sigur !!!
A inchis . Am scapat telefonul din mana ---Dumnezeule , trebuia sa plec pe luna ! Asta intrecea
orice inchipuire ! Stiam ca starea lui materiala era cu mult mai buna decat a mea si ca isi putea
permite orice extravaganta , dar la asa ceva nu ma sateptam .
In urmatoarele saptamani mi-a fost greu sa-i fac fata .M-a bombardat cu pliante si cu harti ,
am aflat aflat , fara sa vreau , costul acestei excursii, o suma , ale carei zerouri imi provocau
ameteala , am invatat , obligat , tot ce se putea sti despre luna , despre cratere , despre munti si
dealuri, despre canale si despre fata ei nevazuta .
Nu stiam cum sa-i spun adevarul in fata , ca nici nu-mi trece prin cap sa plec cu el pe luna, iar
momentul decolarii se apropia amenintator .Eu eram di ce in ce mai nelinistit , el , din ce in ce
mai entuziasmat .
Intr-o seara , baricadat in biroul meu , trasesem toate storurile ! , ma gandeam cu furie la
situatia incredibila in care ma aflam si mi-am indreptat toate reprosurile impotriva lunii , dar ,
ce vina avea ea , in afara de aceea ca straluceste pe cerul noptilor noastre ?! si tot certandu-ma
cu ea in gand , pana la urma , am scris niste versuri , nu tocmai binevoitoare la adresa ei .
50

M-am racorit astfel si imediat m-am simtit mai bine, lucrurile nu mi s-au mai parut atat de
grave si mi-am petrecut restul serii , cufundat in hartiile mele .
Tarziu , cand m-am dus la culcare , uitasem cu totul de poezie si pana dimineata , cand avea
sa vina Rori, ca sa ma puna la curent cu vaccinurile pe care trebuia sa le facem inainte de a
parasi pamantul!, iar eu aveam sa-i comunic , in sfarsit , hotararea mea , de a nu merge cu el pe
luna , nu vroiam sa mai stiu nimic .
Am dormit mai mult decat de obicei si dimineata , cand am coborat in birou , Rori sosise
deja . Dupa mina pe care o avea , am crezut ca excursia se anulase sau ca , Doamne fereste ! ,
disparuse luna . Era stacojiu la fata si cu greu isi stapanea indignarea :
--Eu iti ofer sansa vietii tale si tu ma tradezi in halul asta !
N-as fi inteles , daca n-as fi vazut ca tine in mana, foaia cu poezia din ajun .Am vrut sa par
dezolat ,dar nu mi-a reusit . Rasuflam usurat . Rori a rupt hartia in bucatele mici , pe care mi lea aruncat in fata si a plecat , trantind usa .
De atunci nu l-am mai vazut .
Am reconstituit foaia de hartie si am pastrat poezia :

Doamna luna
esti atat de urata !
esti hada ,
cu cearcanele tale mari,
de parca n-ai mai dormit
de o suta de ani !
si esti cheala
pana si de urechi
si stirba cum esti ,
cine te-ar mai putea saruta ?
Doamna luna , sosie a mea . . .
51

--Domnul Frim
Urmatorul , pe lista prieteniilor mele ratate , este domnul Frim .
Domnul Frim era cu zece ani mai mare decat mine si canta in aceeasi filarmonica in care ma
angajasem de curand . Era cult si educat , un violonist de marca si ocupa postul de concertmaestru . Atunci , la inceputul anilor mei de orchestra , visam la clipa in care as fi putut canta cu
domnul Frim la pupitru si m-am bucurat cand am vazut ca-mi acorda o oarecare atentie si ca se
intereseaza de mine .
A inceput prin a-mi imprumuta note cu pasaje pentru orchestra din toata literatura muzicala ,
apoi , mi-a sistematizat chiar el programul si mi-a stabilit orele de studiu , ii cantam din cand in
cand si imi comenta rezultatele sau lua chiar el vioara si imi arata cum trebuie sa sune ,
atunci cand dificultatea vreunui pasaj ma depasea .
Imi aduc aminte ca ma adresam domnului Frim, cu apelativul maestre , fiindca de-abia
aflasem ca asa trebuie sa li te adresezi artistilor si repetam pe ascuns modul de a rosti acest
cuvant , cat mai natural , dar domnul Frim m-a rugat , in ceea ce-l priveste , sa nu exagerez .
Asa am ajuns sa-i spun simplu , domnul Frim , caci incepusem sa tin la el si mi se parea ca intre
noi , in ciuda diferentei de varsta , se putea naste o prietenie .
Din perioada aceea pastrez si cele cateva versuri pe care i le-am dedicat si care imi amintesc
de expresia, pe care domnul Frim o folosea ca pe un tic verbal . Prima data cand am auzit-o ,
n-am stiut daca e doar o figura de stil care ii apartinea sau daca persifla in felul acesta , cine stie
ce versuri de muzica usoara ; spre exemplu : de cate ori aveam de studiat o cantitate
insemnata de lucrari si n-aveam prea mult timp la dispozitie , fiindca programul orchestrei se
schimba saptamanal si inghiteam , pe nemestecate , uverturi , acompaniamente si simfonii ,
imi ura succes , batandu-ma pe spate si imi spunea : nu-ti va ajunge o viata pentru tot ce ti-ai
propus , ia putin si din viata mea !. Am auzit aceasta expresie de atatea ori ! , pana la urma ,
nu numai ca m-am obisnuit cu ea , dar mi-a devenit atat de familiara , incat trebuia sa fiu atent
sa n-o folosesc si eu , caci er fi fost nepoliticos.
52

Tot in vremea aceea , domnul Frim a infiintat un cvartet: el , vioara intai ,braccistul si
cellistul, doi colegi , pe mine , invitandu-ma sa cant , fireste , vioara a doua . Onoarea pe care
mi-o facea , intrcea cu mult asteptarile mele si am acceptatat,bimeanteles , pe loc .
Am lucrat temeinic si in scurt timp , repertoriul nostru , compus din doua cvartete de Haydn
si doua de Mozart , era pus la punct , data recitalului fusese stabilita , aparuse si afisul , pa care ,
cu litere mari , era trecut si numele meu si asta ma facea sa nu-mi mai incap in piele de
bucurie , de parca , peste noapte , ma transformasem in cel mai virtuoz dintre violonisti-- , si
stagiunea noastra, de muzica de camera, pe care ne-o doream de lunga durata , era pe punctul
de a incepe .
In ziua primului nostru concert mi-am calculat timpul in asa fel incat sa ajung la filarmonica
mai devreme , trebuia sa-mi fac gamele si sa ma incalzesc , asadar , spalat , imbracat la patru
ace ,cu fracul meu cel nou si cu un nod in gat , am plecat de acasa .N-am observat de la bun
inceput ca-mi tremura picioarele , iar atunci cand mi-am dat seama , era prea tarziu , pamantul
se invartea cu mine si asta imi provoca greata , iar ochii mi se impaienjeneau . M-am trezit la
spital si era sa lesin din nou cand mi-am dat seama ca intarzii la filarmonica , am intrebat de
vioara mea , din fericire , fusese adusa impreuna cu lucrurile mele si era intreaga, m-am smuls
din patul de la spital , lasandu-I pe medic si pe asistenta cu gura cascata si m-am napustit in
primul taxi pe care l-am gasit .
Am ajuns la filarmonica in ultimul moment , palid si cu hainele in dezordine , acest lucru i-a
displacut profund domnului Frim, de-abia am avut timp sa-mi recompun tinuta si sa-mi acordez
vioara si m-am si trezit pe scena .
Prima parte a cvartetului de Haydn a decurs normal , a doua , la fel, dar , dupa menuetul din
acelasi cvartet, ochii mi s-au impaienjenit din nou si singurul lucru pe care am fost in stare sa-l
fac , inainte de a lesina din nou in culise , a fost sa ies de pe scena , impleticindu-ma .
Recitalul a continuat , cei trei au ramas pe scena si au interpretat pana la capat , cu stoicism ,
tot programul , schimband intre ei priviri din ce in de mai furioase si , sperand totusi ca voi
reveni pe scena .
Ce pot sa va spun ? A fost un esec . Nicaieri in lume un cvartet nu se mai cantase in trei , iar
interpretarea lor , oricat de buna fusese , nu reusise sa suplineasca lipsa mea .
Astfel , inainte de a incepe cu adevarat , stagiunea noastra de muzica de camera s-a si
incheiat din cauza slabiciunii mele .
Despre starea mea de sanatate nu s-a interesat nimeni .

53

Dupa cateva zile , cat am lipsit , domnul Frim m-a intampinat cu raceala si mi-a adresat
cuvintele cu care s-a si incheiat prietenia noastra :
--E adevarat ca te-am rugat de atatea ori da iei si cate ceva din viata mea , dar n-as fi
crezut sa abuzezi in halul acesta !
In perioada urmatoare, l-am evitat cu amaraciune, apoi , domnul Frim a primit un contract in
Elvetia , in scurt timp a plecat si de atunci n-am mai aflat nimic despre el .

Domnului Frim
Inainte de a te imbarca in caravana piramidelor,
vino sa-ti arat strazile cetatilor mele,
pietruite cu pietre lunare
si impodobite cu amprentele
cioplitorilor mei lunari ,
vei invata sa faci ecoul sa rasune
inainte de a-l striga
si vei invata cat de repede
cade lumina dintr-o stea .

Nu-ti va ajunge o viata ,

ia putin si din a mea . . .

54

--Zenu
In fiecare om Universul s-opinteste
M. Eminescu

Oare cu Zenu , cel de-al treilea prieten pe care l-am dezamagit , lucrurile au stat altfel de la
bun inceput ? Nici vorba ! Daca as fi avut curajul sa spun nu in momentul in care ne-am
intalnit , existentele noastre nu s-ar mai fi complicat inutil .
. . . Frecventam amandoi aceeasi librarie si tot invartindu-ne printre carti , am intrat in vorba:
--Ce anume cautati ? m-a intrebat , dar n-a asteptat sa-i raspund , pe mine ma
intereseaza Hawking , tot ce scrie despre univers , e fenomenal !
Am un respect deosebit pentru oamenii de stiinta , mai ales , pentru cei care incearca sa
descalceasca firele universului , citisem cate ceva de Hawking , dar i-am raspuns cinstit ca ma
uit dupa niste vulume de versuri . A zambit usor dispretuitor , cu o superioritate plina de gratie ,
grimasa lui ar fi trebuit sa ma puna in garda , dar am continuat sa-i vorbesc , de teama sa nu ma
considere un necioplit , pandind totusi usa librariei , pe care as fi vrut sa ies si sa fug . Dar nu s-a
intamplat asa .
M-a sacait cu tot felul de observatii inteligente , la iesire a insistat sa mergem o bucata de
drum impreuna , ca sa mai schimbam un cuvant , m-a condus pana aproape de casa si cand
ne-am despartit , ajunsesem sa ne tutuim, se considera deja prietenul meu, iar eu obosisem
atat de tare incat n-am fost in stare sa-l contrazic .
Poate ca gresesc si acum ca si atunci , dar Zenu mi -a parut intruchiparea perfecta a tipului cu
tupeu ; poate ca nu era decat un om singur ca si mine , in cautare de prieteni .Nu mi-am facut
iluzii in privinta lui , stiam ca, mai devreme sau mai tarziu , relatia noastra se va destrama.
Meseria mea de violonist intr-o orchestra i se parea ceva neserios el era inginer cercetator
in domeniul geologiei si degeaba incercam sa-i explic ca muzica poate sa fie la fel de
interesanta si chiar mai durabila decat rocile, degeaba il invitam la concerte , gasea
intotdeauna un pretext ca sa nu vina, faptul ca scriam , i se parea o pierdere de vreme , iar
pasiunea mea pentru poezie , il facea sa pufneasca in ras .
Era convins ca are dreptate , i se parea firesc sa-mi umple timpul cu prezenta lui si avea aerul
ca-mi face o favoare .
55

Isi facuse un obicei din a veni la mine neanuntat, se tolanea in fotoliul meu preferat si ,
inainte de a discuta ca intre prieteni, imi cerea sa-i fac un ceai de tei. De fiecare data insa ,
specifica intr-un mod care mie mi se parea batjocoritor , iar lui , probabil , foarte spiritual :
--Dar , vezi, sa fie din florile acelea de tei care ti-au cazut in par!
Il suportam pe Zenu cam de un an si ma intrebam , de ce ?!, pana intr-o zi , cand s-a infatisat
la mine din nou , pentru obisnuitul ceai de tei .
Am incercat , intr-un efort disperat , sa schimb tipicul acestui ritual si , in timp ce ma
indreptam spre bucatarie , l-am intrebat :
--Nu vrei totusi o cafea ?
--Nu , nu , tot ceai de tei si stii , sa fie din florile acelea de tei care ti-au cazut in par !
. . . si n-am mai suportat ! i-am facut un ceai de tei dintr-un pliculet trantit in apa clocotita ,
mi-am smuls cateva fire de par pe care i le-am presarat in ceasca si m-am intors sa-l servesc .
In timp ce sorbea prima inghititura , i-am spus , apasand pr fiecare cuvant :
--Sa stii ca de data asta te-am ascultat !L-am facut chiar din florile acelea de tei care
mi-au cazut in par si daca te uiti in ceasca , ai sa gasesti si cateva fire de par, nu cred ca te
deranjeaza , doar suntem prieteni , nu ?!!!
S-a uitat speriat in ceasca si in clipa urmatoare , mi-a improscat fotoliul cu ceaiul pe care il
avea in gura si pe care nu putea sa-l mai inghita .---Firele de par pluteau vizibil in ceai --A plecat fara sa mai spuna nimic , de data aceasta replica imi apartinuse si de atunci , daca
se intampla sa ma vada pe strada , face tot posibilul sa se piarda in multime .
...

. . . Sunt multi cei pe care , intr-un fel sau altul , i-am dezamagit ; au trecut treizeci de ani de la
despartirea de Rori, de domnul Frim , de Zenu si , desi mai am inca naivitatea sa cred ca-mi voi
gasi prietenul adevarat , stiu ca lucrul acesta este aproape imposibil , fiindca , intre timp , nu
m-am maturizat deloc .. .

56

--Printul nevazut
Aceasta este o poveste pe care mi-o spunea bunica la culcare .Eu o intrebam de unde o stie si
ea imi raspundea ca o stie de la bunica ei . Si daca insistam totusi sa aflu de unde o stia bunica
ei , ea im raspundea ca si bunica ei o stia tot de la bunica ei si astfel , eu imi inchipuiam un sir
lung de bunici , dintre care prima , musai !, trebuia sa fi trait pe vremea povestii . . .
A fost odata ca niciodata o printesa orfana . Ramasese fara parinti de mica , imparatul si
imparateasa se prapadisera de o boala al carei leac nu-l gasise nici un vraci , iar imparatia
ramasese pe mana mai marilor dregatori, oameni buni si drepti , care o ingrijira pe printesa
cum se pricepura mai bine si o crescura cu dragostea si cu pretuirea pe care le cereau rangul ei .
Acum , printesa ajunsese la varsta maritisului si trebuia sa-si gaseasca un sot cu care sa
domneasca impreuna , caci , asa cerea legea ,iar lucrul acesta nu era atat de usor , fiindca
printesa , dintr-o copila plapanda , se transformase intr-o tanara fara seaman de frumoasa ,
nenfricata si cu minte agera si , in toata imparatia , oricat ai fi cautat , nu gaseai un tanar care
sa-i fie pe masura .
Din pricina aceasta , printesa se hotari sa plece in lume , numai asa , gandea ea , avea sa-si
gaseasca sortitul . Degeaba incercara sfetnicii ei buni sa i se impotriveasca, dageaba o rugase ,
cu lacrimi in ochi , doica ei hotararea printesei era luata , avea sa plece cat mai curand ,
singura singurica , nimeni , in lumea larga , sa nu afle cine e si ce cauta . Neavand incotro , o
condusera intr-o zi , pana la portile cetatii si o lasara sa plece , privind in urma ei cu tristete ,
pana o pierdura din ochi .
Printesa batu cale lunga , trecu din imparatie in imparatie si ajunse la capatul pamantului---pe vremea aceea , pamantul era mai mic--, dar nicaieri nu gasi un fecior care sa-i fie pe plac .
Poate ca nu mi-a fost scris sa ma marit si , mai bine , nici nu m-as mai intoarce ! Poate mi-e
scris sa ratacesc asa, prin lume pana mi s-o pierde urma ! gandea printesa , odihnindu-se la
marginea unui codru , cand , deodata!, auzi fosnet de pasi . Se uita in jurul ei , nici tipenie de
om , dar chiar langa ea auzi o voce :
--Frumoasa domnita , nu te speria ! Sunt un fecior nevazut si fara chip , dar sunt om
bun si nu-ti voi face nici un rau. Cine esti si ce cauti prin locurile acestea ?
Intamplarea aceasta i se paru printesei din cale afara de curioasa , dar se bucura in sinea ei
ca are cu cine vorbi si ii povesti cinstit , cine e si ce cauta .
--Dar locul acesta s-ar putea sa fie plin de primejdii ! Stiu , din auzite , ca aici incepe
tinutul unei vrajitoare batrane si casele oamenilor sunt din ce in ce mai rare . Lasa-ma sa te

57

insotesc si iti voi fi slujitor credincios si apoi , daca ajungem la vrajitoarea cea batrana , pote tie
iti va gasi leac de maritis , iar pe mine ma va dezlega de vraja .
Si printesa se invoi. . . de aici incolo , drumul ei deveni lesnicios , tanarul nevazut o ajuta in
toate , avea gesturi alese si pline de gingasie , o purta in brate cand treceau peste prapastii si
peste vagauni si prin apa raurilor involburate , ca , daca ar fi vazut cineva , ar fi crezut ca
printesa zboara , dar , peste toate , tanarul nevazut mai era si placut la vorba si priceput la
povestit si rasul printesei rasuna zglobiu prin tinuturi pustii, ca , oricine ar fi auzit-o , s-ar fi
minunat, inchipuindu-si ca-i o fata care si-a pierdut mintile si rade de una singura .
Noaptea , tanarul nevazut ii facea culcus in locuri mai ferite , iar el dormea ghemuit la
picioarele ei , caci viata printesei i se parea lucrul cel mai de pret din lume .
Ratacira astfel o vreme , pana semnele incepura a le arata ca ajunsera . Pamantul era crapat
de uscat !, pe deasupra copacilor desfrunziti zburau , croncanind infricosator , corbi infometati
iar , printre scaieti , langa o mlastina intunecata , le iesi in intampinare vrajitoarea:
--De mult n-am mai vazut oameni , le spuse ea in loc de bun-venit si ii conduse in coliba
ei , printre ceaune prafuite si pline de paienjeni si ii ruga sea se aseze langa un foc ce de-abia
mai palpaia .
Vrajitoarea era intr-adevar tare batrana , era zbarcita , mergea schiopatand si tinandu-se de
sale , parul alb ii atarna pana la brau , dar ochii ii erau inca ageri , iar pe tanarul nevazut il
putea vedea foarte bine , caci , in fata ei , vrajile n-aveau putere .
--Vorbiti , dara , ce vant va aduce pe-aici ?
Si in timp ce ei isi povesteau pasurile , ea ii asculta , privindu-i cu luare aminte , pe sub
sprancenele stufoase si cand , in sfarsit , afla tot ce trebuia sa afle , le raspunse fara sa stea pe
ganduri :
--Esti tanara si frumoasa si chiar curajoasa daca ai ajuns pana la mine , n-ai nevoie de nici
un leac .Te vei marita , sotul iti va sta alaturi la domnie si veti trai fericiti pana la adanci
batraneti , ii spuse mai intai printesei .
Isi trase sufletul , caci obosea la fiecare cuvant si se intoarse catre tanarul nevazut :
--Iar tu , flacaule , esti print .Imi aduc aminte de ziua in care parintii tai , rapusi de
oboseala si plini de rani , mi te-au adus . Erai in mare pericol, ostenii celui care va cucerisera
imparatia , te cautau sa te ucida , caci erai singurul mostenitor .N-am avut incotro si te-am facut
nevazut . Imparatia cere iti revine de drept , este si acum condusa de acel om hain , iar parintii

58

tai s-au prapadit de mult . Cat despre vraja , se va dezlega in ziua nuntii tale , daca vreo fata se
va invoi sa te ia de sot fara sa-ti poata vedea chipul inainte de nunta .
Apoi , vrajitoarea cea batrana ii ruga sa o lase sa se odihneasca, fiindca trecuse multa vreme
de cand nu mai vorbise si obosise peste masura . Ii astepta sa iasa si inchise usa in urma lor .

Pesemne ca printul nevazut tacea , gandindu-se la cate ii spusese vrajitoarea . Atunci ,

printesa il cauta pana reusi sa-i simta rasuflarea aproape , il prinse de mana si ii vorbi cu
insufletire :
--Mi-esti drag din ziua un care ne-am intalnit . Vino cu mine sa-mi fii sot si domn .Supusii
mei sunt oameni buni si te vor indragi si ei . Astfel, imparatia va merge mai departe !
--Domnita mea , ii raspunse el , n-ar fi drept sa-ti fiu sot , s-ar putea ca infatisarea mea sa-ti
fie nesuferita si atunci , te-as mahni fara sa vreau , toata viata . Nu sunt eu acela care iti este
sortit si de aici , drumurile noastre se despart .
. . . si printul nevazut isi trase mana dintr-a ei .
Printesa il striga , dar printul nevazut nu-i raspunse . Il striga iar , dar vocea lui nu se mai auzi
de nicaieri.O podidira lacrimile. Isi dadu seama ca printul nevazut plecase de-a binelea si o
lasase singura .
Gasi cu greu drumul inapoi .Vestea intoarcerii ei in imparatie fu motiv de mare bucurie si
prilej de sarbatoare , dar printesa , rusinata ca nu-si gasise sot , se retrase iniatacul ei , sa-si
planga tristetea , nevazuta de nimeni .

Se implinise anul de cand printesa nu mai iesise din iatac si nimeni , in afara de doica ei, nu-i
mai vazuse chipul , iar slujitorii erau abatuti , nestiind in ce chip s-o mai impace , dar , iata !,
tocmai atunci sosi la castel , un print de neam mare , insotit de alaiul sau bogat , atras de faima
printesei , careia i se dusese vestea ca e la varsta maritisului , iar el venise in petit si era hotarat
s-o ia de sotie .
Cu inima indoita , printesa lua parte la petrecerile organizate de mai-marii dregatori in
cinstea printului si descoperi cu surprindere , ceea ce obsrevasera cu totii , ca printul cel vestit
era mut . Era un cusur pe care si-l ascundea bine , caci , altfel , era frumos si vanjos , iar
gesturile lui erau vioaie si agere si glasuiau mai mult decat o mie de cuvinte
59

Tuturor , printul acesta le era pe plac si asteptau ca printesa sa se hotarasca . Vazandu-l zile la
rand , ea spuse , pana la urma ,da si accepta sa-i fie sotie .
A fost o nunta ca-n povesti , petrecerile s-au tinut lant , dupa atata amar de vreme , imparatia
avea iar un imparat. . .
. . . In noaptea nuntii , printesa , insotita de de printul cel mut , isi stergea pe furis lacrimile ,
gandind : iubesc un print nevazut si iata , ma marit cu unul mut , vrajitoarea a avut dreptate
doar pe jumatate ! , dar printul cel mut o lua in brate , indreptandu-se cu ea spre iatac si . . .
parca printesei , plutirea aceea ii era cunoscuta si o cuprinse ameteala . . si lacrimile incepura
sa-i curga siroaie , dar , de fericire , fiindca printul cel mut ii vorbi si ea ii recunoscu , pe loc ,
vocea :
--Domnita mea draga , nu te voi mai parasi niciodata !N-am putut sa-ti vorbesc pana acum ,
caci eram sub puterea altei vraji !
. . . si printul ii povesti tot ce facuse dupa ce se despartisera , acolo , in indepartatul tinut al
vrajitorei batrane , cum o insotise , fara ca ea sa stie , pana la castel , cum , dupa aceea , se
intorsese la vrajitoarea cea batrana si o rugase sa-i dezlege vraja , altfel decat o urzise , cum
vrajitoarea incercase tot felul de descantece , caci , de batranete , isi cam uitase mestesugul si il
transformase , ba , in cal , ba , in iepure , ba , in catel , cum, pana la urma, reusi sa-i redea
infatisarea omeneasca, in asa fel incat sa poata fi vazut de orice fiinta omeneasca , dar ii
interzisese cu strajnicie , sa scoata vreun cuvant pana in noaptea nuntii , cum plecase , apoi , in
imparatia lui , unde nimeni nu-l cunostea si cat de greu ii fusese sa stranga oameni de
incredere in jurul sau , cum il alungara pe imparatul uzurpator si deveni , astfel , imparat si
acum , amandoi puteau domni peste doua imparatii, cum venise intr-un suflet inapoi la ea. . .
si, cate si mai cate!. . . , ii povesti asa toata noaptea, si cand zorile se ivira, rasul vesel al
printesei inca se mai auzea in odaia castelului .
Despre nunta lor s-a dus vestea in lumea intreaga , a aflat de ea pana si vrajitoarea cea
batrana , dar ea stiuse dinainte ca printesa il va alege pe printul nevazut , sub orice infatisare i
s-ar fi aratat acesta , fiindca ea , printesa, il alesese de la inceput cu inima .
. . . Si au trait fericiti pana la adanci batraneti, au avut copii multi si nepoti si mai multi , care au
dus imparatia mai departe ,in locul acela de pe pamant , despre care , in zilele noastre ,doar
foarte putini isi mai amintesc si nici nu mai stiu pe unde se afla .

60

--O poveste de groaza

In imparatia aceea te rataceai foarte usor .

Nu din cauza strazilor , ci din cauza oamenilor .
. . . ma aflam la o rascruce si nestiind incotro s-o apuc , l-am intrebat pe un localnic .
Raspunsul a fost :
--La dreapta-stanga !
Am crezut ca n-am inteles bine si l-am mai intrebat o data. Raspunsul a fost acelasi :
--La dreapta stanga !
N-am insistat . Poate altul avea sa-mi raspunda .
Am incercat din nou . Raspunsul a fost :
--Inainte-inapoi !
M-am uitat atent la fata lui . Apoi, la fetele tuturor . Nu , asa ceva nu mai vazusem . Acesti
oameni aveau fata impartita in doua , pe verticala , simetric , ai zice ! , ---cu jumatatea din
dreapta , cu ochiul drept si cu jumatatea de gura din dreapta, iti zambeau , iar cu partea stanga
te batjocoreau ; nu in momente succesive , cum se intampla si la noi , ci simultan, in asa fel
incat, atunci cand stateai de vorba cu ei , nu intelegeai nimic . Raspunsul lor era mereu : danu sau nu-da
Daca as fi stiut cat de greu imi va fi sa ies din imparatia aceea , n-as mai fi pus niciodata
piciorul acolo , dar totul parea asa de frumos din departare !
Am incercat sa-i privesc pe jumatate, acoperindu-mi o jumatate de fata cu palma, sa-i ascult
doar cu o ureche , doar cu o jumatate de inima , dar degeaba ! . Am incercat sa gasesc macar
unul care sa ma indrume , dar n-a fost chip ! In schimb, am intalnit oameni si mai ciudati .
Acestia mimau , cu o parte sau cu cealalta parte a fetii , aceeasi expresie , lasandu-mi impresia
ca ma pot bizui pe ei . Rasuflam usurat . Dintr-o data insa , cu o placere sadica , reveneau la
dubla lor infatisare si orice cale era iar la dreapta stanga , aici-acolo , sus-jos , inainteinapoi .
N-am avut incotro si am tacut .
61

O , daca vreti sa aflati ce cred cei din jur despre voi , nu trebuie decat sa taceti . Brusc . Si sa
ascultati . O zi , doua , trei , o luna , un an . . .
De salvat , m-au salvat stelele . Ca pe vechii corabieri . Le-am pandit , le-am tot pandit si am
obsrevat ca daca stateam pe loc , stateau si ele . Daca mergeam , o porneau impreuna cu mine .
Si asa , mergand , stand , bajbaind , am dat de hotarul acelei imparatii si am lasat-o in urma .
Mi-am pierdut multi prieteni in imparatia aceea . . . Ma gandesc cateodata la ei. . .
Cine stie cat vor mai rataci ?

62

--Un fenomen exterior

Si totusi , am un prieten adevarat .
Prima data cand l-am vazut, mi-a fost greu sa-l recunosc, fiindca se confunda cu cerul si nu-l pot
vedea decat in zilele senine si atunci , cu mare greutate, trebuie sa-mi incordez privirea pana
imi dau lacrimile , silueta i se dacupeaza pe fundalul senin , cu acuitatea unui desen in penita ,
are , ba , dimensiunile unui om obisnuit , ba , cu mult mai mic , poate sa ajunga chiar cat un
degetar si ,doar foarte rar , devine mare cat cerul , dar nu inspira teama si nu-i deloc
infricosator , ci bland si foarte discret . Nu face zgomot , nu scoate nici macar un fosnet , dar , cu
putin inainte de-al vedea, ma trec fiori . Are un fel de a ma saluta care , de fiecare data , ma
emotioneaza, caci imi face cu mana ca un copil . Ai zice ca vine dintr-o calatorie indelungata si
chiar cred ca pleaca uneori foarte departe , desi , paradoxal , e incontinuu cu mine . L-am
intrebat de multe ori , cum de reuseste sa fie in doua locuri deodata , dar a ocolit mereu
raspunsul :
--Dintre toti oamenii , pe tine te iubesc cel mai mult ,fiindca mi-ai fost dat in grija!Dar
esti atat de prostut ! Doar tu poti sa-ti inchipui ca , daca un ceas se opreste , sta in loc si timpul!
De fapt , e tocmai pe dos !
Ca ma considera prostut , nu ma supara deloc si , pe urma , o spune intr-un fel atat de
delicat, cu atata gingasie ! E mai mult un alint si gandul ca cineva are grija de mine , ma
linisteste .
Cateodata dispare zile intregi , fiindca ploua sau fiindca ninge si atunci imi inchipui ca am
facut ceva rau si ca sunt pedepsit , ca tot circuitul acesta, al apei in natura , se aranjeaza in asa
fel , incat sa fiu mustrat . Poate ca sunt multi raspunzatori de ploi si de ninsori , dar unul dintre
ei , cu siguranta , sunt si eu !
In diminetile senine alerg la fereastra si daca-i acolo, incerc sa-l tin de vorba . Intr-o
dimineata , visasem ata de frumos , l-am intrebat :
--Ce s-ar intampla daca , intr-o zi , as uita calea pe care ma intorc din vis ?
A zambit si mi- a dat de inteles ca, la asa ceva , nici nu se poate raspunde si ca , desi ma
insoteste pana si in vis , despre visele mele din somn n-are o parere prea buna :
--Tu si visele tale !
63

Vorbeste foarte rar despre lucrurile pe care nu le inteleg si doar in speranta ca , poate mai
tarziu , cand ma voi fi maturizat , vom putea relua discutia .
Odata , totusi , mi-a spus :
--Eu sunt lumina cuvantului , netrecuta prin prisma cuvintelor si sunt un fenomen
exterior , caci iti locuiesc corpul pe dinafara , tu , inchipuindu-ti ca a fi inseamna inauntru .
--Un fenomen exterior , am exclamat eu . Dar esti un fenomen bun , nu ?! m-am agatat in
continuare de el , neantelegand mare lucru .
--Nu sunt nici bun , nici rau , mi-a raspuns el , bun sau rau esti tu , in functie de cum
degusti cuvintele !
--Habar n-am sa degust cuvintele ! m-am plans eu si mi-a fost teama ca , de data aceasta ,
n-o sa-mi mai raspunda , dar l-am auzit clar :
--Ba , stii , ba , stii , ! In cerul gurii , cu dintii , in inima , cu coltii stelelor !!!

64

--Pilot secund O.Z.N.

Pentru ca vremurile au devenit foarte grele si salariul meu de violonist intr-o orchestra
nu-mi mai ajungea , am fost nevoit sa-mi reiau cautarile pentru un al doilea Job.
Cum rubricile ziarelor , referitoare la joburile existente , nu mi-au dat prea multe sperante ,
caci nu ma pricepeam la niciunul dintre cele la mare cautare in vremea aceea , am recurs la o
lista mai veche , pe care o pastrasem pentru orice eventualitate si care mai era inca valabila .
Primul job pentru care am optat , a fost acela de pilot secund O.Z.N. N-a fost prea greu
sa-l obtin, se pare ca orice obiect zburator neidentificat ii este propriu firii mele , asadar , am
rezolvat repede formalitatile de angajare si iata-ma , instalat in acesta functie .
Primele zile , cele de acomodare , au fost o incantare !. . .
Extraterestrul care m-a preluat era de o probitate extraordinara, purtarile lui , impecabile .
Pentru ca totul sa ramana in limita bunului simt , nu si-a dezvaluit deloc infatisarea , nu stiu
daca are cinci maini si doua capete sau sapte picioare , nici daca are nasul intre ochi sau urechi
in loc de nas ! si nici n-a parut sa se minuneze de aspectul meu , caci , eu n-am putut sa ma
ascund nicicum de el ; m-a avertizat doar sa ma tin bine in scaunul meu, foarte confortabil , de
altfel , caci vitezele cu care ne vom delpasa sunt atat de mari, incat voi resimti , ceea ce el
numeste , turtirea de univers sau , mai exact , opintirea de univers. Mie imi revenea
sarcina de a-i povesti cate ceva despte sentimentele omenesti, acesta fiind pentru el singurul
mod de a nu adormi la mansa .
I-am povestit astfel , toata viata mea , i-am explicat cu lux de amanunte ce am simtit pentru
toti cei din jurul meu, incepand cu cei pe care ii iubesc si ajungand pana la dusmani , lucruri
care pe el il tineau treaz , iar pe mine m-au ajutat sa-mi revin dintr-o criza de uitare , de care
tocmai sufeream si pe deasupra ! ,extraterestrul m-a menajat si n-a facut calatorii prea lungi ,
ci multe escale pe luna , banale pentru el , dar care mie imi placeau la nebunie !
Jobul acesta a durat cam un an , a fost cel mai frumos an din viata mea si ca orice lucru
frumos , s-a incheiat prea repede ; extraterestrul cu care lucram a fost chemat intr-o alta
misiune , intr-un colt mai indepartat al universului , in care eu n-aveam acces . M-a asigurat ca
nu trebuie sa-mi fac griji pentru el , putea pilota nava si fara pilot secund , avea niste pastile
care il tineau treaz , dar de care nu putea abuza totusi , de aceea ii fusese mai usor cu un
insotitor uman si iata !, cu lacrimi in ochi , m-am despartit de el . Au fost momente
emotionante , as fi vrut chiar sa-l imbratisez , dar n-am stiut cum! , i-am lasat doar o scrisoare
care sa-i aminteasca de mine , pe care el a promis ca o va pastra cu sfintenie si dus a fost !
65

Gandul ca cele cateva randuri pe care i le-am scris il vor insoti prin tot universul , m-a alinat
doar foarte putin .Iata-le :

-- Ce e iubirea ?
-- Un sunet de scoica,
zimtat , fosilizat ,
descoperit intamplator
intr-un crater lunar,
de un poet nebun
care a disparut de pe pamant ,
fara urma,
intr-un zbor de avion
deasupra Tringhiului Bermudelor . . .

-- Un ecou prntru tacere ,

Ah , iubirea e durere !
As fi putut sa-mi continui jobul acesta pana la pensie , tratatele intre pamanteni si civilizatiile
extraterestre sunt inca in vigoare , iar de piloti secunzi O.Z.N. este nevoie in continuare, dar
faptul ca trebuia sa-mi povestesc mereu viata , m-a pus pe ganduri .Si o data si a fost de ajuns !

Cucantul job are pentru mine , aceeasi consistenta ca si guma de mestecat care mi se lipeste
de talpile pantofilor .

66

--Joburi
A urmat un sir de incercari nereusite de a ma angaja .
Pentru joburile de lustruitor de luna, de zidar de dune , de pastor de capre negre , ca si
pentru cele de croitor pentru sirene si de arhitect de orase pentru caracatite , m-am
antrenat cateva luni , dar , din pacate , am picat la toate testele de rezistenta fizica .
Am incercat pentru o perioada de proba , jobul de taietor de mustati de sobolan , in
care mi-a fost aliata chiar pisica mea , Basted si pe ajutorul careia am contat , caci Basted nu-i
o pisica obisnuita , ci , de-a dreptul , fantastica!e in stare sa adulmece ascunzatorile stelelor
si , daca ii este sete , sa-si inmoaie botul chiar in spuma Cailor Lactee!dar sobolanul era atat
de scarbos , incat ni s-a facut repede greata , si mie si pisicii mele , si , dupa cateva incercari
nereusite de a-l imobiliza , pentru a-i taia mustatile , ne-am lasat pagubasi .
M-ar fi atras jobul de pictor de aripi de musca , dar era un job sezonier, doar pentru
perioada de vara si se platea si foarte prost. Mi-ar fi placut apoi , sa ma ocup cu jobul de
bijutier in oricalc, oricalcul disparuse insa de pe pamant odata cu Atlantida , iar pentru
cursurile suplimentare de teleportare in timp , n-am fost considerat destul de matur.
Dezorientat , m-am indreptat catre jobul de sosie a lui Brad Pitt .Tocmai atunci , Brad Pitt
avea filmari pentru Troia .Mi s-a cerut sa improvizez un monolog al zeitei Venus si , in acelasi
timp , sa mimez cum ar fi sa-mi las amprenta dentara pe marul discordiei si nu m-am descurcat
nicicum , fiindca mi-a fost imposibil sa vorbesc si sa tac in acelasi timp .
Ce-ar mai fi ? O convorbire cu o lebada , nemultumita de legea care le interzicra lebedelor
sa pluteasca incovoiate, ea m-a sfatuit prieteneste , sa renunt la ideea de a incerca jobul de
antrenor de indreptat gatul lebedelor, ca si pe acela de producator de manusi pentru aripi :
aripile n-au nevoie de manusi , mi-a spus ea , oricat de jos ai zbura !. . .
De jobul de furnizor de sfoara pentru firul Ariadnei m-am interesat degeaba. Mi s-a
comunicat oficial ca labirintul nici nu mai exista .N-am crezut si ca sa ma conving , am facut o
calatorie la Cnossos , da , chiar in labirint .Evident , zidurile palatului sunt aproape ruinate ,dar
labirintul inca mai exista, eu pot sa depun marturie :
--Da , am fost in labirint , da , chiar la Cnossos , da , chiar in palatul lui Minos , va jur ca am
fost in labirint ! , intre ieri si azi , intr-o noapte cat o moarte . . .
Ce pot sa va mai spun ?
Mi-a fost greu sa revin fara firul Ariadnei , fara calauza inimii mele , dar , cine sa ma asculte si
cui sa ma plang ? Jobul acesta nu trebuia desfiintat . Nu , nu si nu .
67

Ramasesera nebifate joburile de insotitor de melc (pentru strazi aglomerate) si de

traducator din lirica delfinilor . Cel de insotitor de melc i se potrivea mai bine Idei , asa ca ,
i l-am lasat ei si m -am agatat cu disperare de ultimul job disponibil .
Aveam o idee despre delfini , tocmai ii vazusem pictati la Cnossos ah , delfinii aceia albastri!si apoi , pe drumul de intoarcere, cat am stat treaz pe puntea vaporului . . . . . . M-au insotit,
recitandu-mi incontinuu . . . Evident , a fost un test. . . pe care nu stiu daca l-am trecut , am
fost atent mai mult la vocile lor !
Am tradus totusi o poezie . Le-am trimis-o si astept . . . Astept o minune . . .

Din lirica delfinilor

Las zgomotul de fond afara
si ma scufund in ocean. . .
tacere albastra ,
cateva cuvinte ,
leganate de curenti
necunoscuti ,
idei translucide ,
reflexe argintii
de idei. . .
Cat pot rezista fara respiratie ?
O secunda ,
doua ,
trei . . .

68

--Povestea Imparatiei

Exista , undeva in lumea aceasta larga , o Imparatie Desavarsita cum n-a mai fost alta si ,
condusa de un Imparat Desavarsit .
Oamenii acestei Imparatii au incredere deplina in Imparatul lor si Il iubesc cu o
intensitate care noua ne este imposibil de inteles , caci niciunul dintre noi nu poate iubi asa .
Aceasta Imparatie este de o frumusete greu de descris in cuvinte si fiecare dintre supusi
poate trai in orice loc din ea .
O singura interdictie exista in Imparatieaceea de a nu manca din fructele unui anume
pom .
Cu totii pazesc aceasta lege si de-a lungul timpului , n-a existat nici un caz de nesupunere ,
desi , in Imparatie exista un animal vorbitor care , de cate ori intalneste un om , il ispiteste si il
imbie sa manance din fructele interzise .
Nimeni nu-l ia insa in seama .
Cu totii isi vad mai departe de treburile lor , ridicand din umeri : e doar un un saripe, isi
spun , doar un amarat de saripe !

69

--Povestea prietenului meu

Cum sa descriu tacerea ?

Cum sa descriu sunetul ?

Prietenul meu e surd . Asa s-a nascut . In cazul lui , medicina a fost neputincioasa .
Pentru el , cuvantul exista doar in scris . As fi putut invata limbajul semnelor , dar primul lucru
pe care mi l-a scris , a fost : nu vreau sa schimbi nimic !
Convorbirile noastre , dincolo de priviri si de gesturi , se consuma pe carnetele de notite .
Caligrafia cuvintelor noastre s-a modificat in timp , a devenit din ce in ce mai subtiratica , o linie
ondulataaproape continua .
Pentru ca nu aud , imi inchipui ca toata lumea tace . Dar despre tacere nu stiu nimic .
Stiu , in schimb , ce inseamna strigatul . Si atunci , imi inchipui ca toate lucrurile striga .
Cateodata asociez sunetul cu o culoare . Alta data , imi pare a fi transparent .
Ah , cat de mult as vrea sa-ti aud vocea !

Nu mai tin minte ce l-am intrebat .

Se asezase langa mine , pe o banca , in parc . Imi ceruse voie din priviri . L-am invitat sa stea .
Am incercat un inceput de conversatie . Nu mi-a raspuns . M-a privit insistent , direct , serios .
Deloc provocator . Am inteles aproape instantaneu o strafulgerare !
A trecut de primele momente stanjenitoare , aratandu-mi , tot din priviri , cerul .
L-am imitat si a zambit .

70

Vocea mea e doar purtatoarea cuvantului meu .

O voce calda ? Cateodata .
Dura , rece , indiferenta ? De cele mai multe ori .
Vocea lui ? Un geamat o mutenie .
Nici eu nu-mi cunosc vocea !
Citeste si ma ameninta cu degetul .
Imi scrie : lasa-te de glume !
Ii scriu : nu glumesc , cum sa glumesc ?
Imi scrie : uite-asa !
Si inchide carnetelul .

Este cel mai expresiv om pe care il cunosc .

Cum te cheama ?
N-a fost nevoie de carnetel . M-a privit bland , a inclinat capul intr-o parte si si-a asezat calm ,
mana pe inima .
Alin ?
Alin .

71

Panica din primele momente mi-a trecut ca prin farmec .El a facut ca totul sa para firesc . M-a
sprijinit cu privirea . Am lasat banca si ne-am plimbat . Ne-am despartit tarziu .
Acasa , primul lucru pe care l-am facut a fost sa-mi astup urechile cu palmele .
Ce-am auzit ? Un vuiet de cascada , un ropot de ploaie , valvataia unui incendiu . . .

Are treizecisipatru de ani . Inalt . Distins . Mutenia il face sa para misterios .

Blond . Ochi negri . Mustata , barba .
Mers elegant .
Un barbat frumos .
Studii diploma in comportamentul persoanelor cu handicap hipoacuzic .
Lucreaza la o fundatie umanitara .
Ideea cu carnetelul ii apartine .El mi-a daruit primul carnetel . Si un pix .

In seara in care ne-am cunoscut am primit un S.M.S. :

Daca ai nevoie de ceva , anunta-ma ! Controlez mesajele noapte si zi . Alin

Esti violonist intr-o orchestra !Asta, chiar ca-i o lume necunoscuta pentru mine .
Asadar , canti . O sa te ascult intr-o zi !
Ma inrosesc si nu stiu ce sa-i raspund .
Ia carnetelul si intoarce o pagina . Scrie : s-o lasam deocamdata alba !

72

Arata-mi vioara ta !
Las carnetelul si ma duc dupa vioara .
Ce frumusete ! Pot ?
I-o pun in brate . O intoarce pe toate partile .N-ai zice ca n-a mai tinut in mana o vioara .
O tine suspendata de gat cu mana stanga, cu dreapta cauta pixul si carnetelul :
Gat de lebada !
Te rog , canta-mi ceva !
Ma supun si ii cant .

Seara primesc doua S.M.S.-uri , unul dupa altul :

Invita-ma la un concert !
Si
sa nu-ti treaca prin cap sa-ti reprosezi ca nu m-ai invitat pana acum !

Dupa miezul noptii , alt S.M.S.

Il gasesc dimineata :
Gat gratios de lebada vioara

73

Delirez de friguri sonore ,

de nemaipomenita indrazneala
de a ma fi indragostit de cantecul unei viori ,
ca de cantecul unei lebede .

Numai mergand pe apa,

l-as putea auzi . . .
Alin
Asa am aflat ca scrie versuri .
Asa am aflat ca Marea Galileii are forma unei viori . . .

Alin ma ajuta sa vad viata altfel . Eram suparat intr-o zi si cand ne-am intalnit , i-am scris :
cateodata e bine sa nu auzi .Daca ai stii cate rautati am auzit azi , cat de greu imi este sa tac ,
sa nu ripostez ?!
Mi-a luat carnetelul si a scris :
Hai sa facem schimb . Vrei ?

La primul concert la care a venit , am avut emotii . . . De atunci , e nelipsit .

Comentariile lui sunt incredibile !
Cum faci ? Nu dai gres niciodata ?!
Privesc ! . . . Nici nu stii cat de caraghios ests un solist care canta prost ! E dizgratios . E grotesc.
Atitudinea lui te instraineaza . Pacat .
74

Artistii adevarati sunt rari ca si sfintii .Si ii recunosti tot dupa aura .

In sala de concert ma simt in largul meu . Pana incepe concertul , zambesc . In dreapta . In
stanga . Apoi , toata lumea tace . Pentru mine , tacerea continua si dupa inceperea concertului.
Dar , este un alt fel de tacere.

Intelege toate nuantele unei discutii normale .

Ii scriu : auzi , stii ce-am aflat azi ?
Imi scrie : spune , te ascult !

Singura lui spaima este orbirea .

Imi scrie : dar , asta i se poate intampla oricui . Doar ca , in cazul meu , ar fi mai greu . Am
invatat despre metode de supravietuire intr-o asemenea situatie , stiu ca ele axista .
Oricum , n-as capitula . As lupta pana la capat .

Un raft din biblioteca mea este deja plin cu carnetele . Documente . Pretioase ca scrierile vechi
de sute de ani . Poeziile insa , mi le trimite prin S.M.S.-uri . Ca si cum s-ar jena sa mi le spuna in
fata .
Dintre milioanele de mesaje care impanzesc zilnic pamantul , oare cate contin versuri ?

75

--

S.M.S. :
Sectiunea de aur
Urechile sunt palnii ,
auzi cu ele zgomotul de fond
al zilei in care Dumnezeu a creat lumea ,
doar ascultand cochilia de melc ?
Auzi cu ele cum se transforma apa in vin
la nunta din Cana Galileii ?
Urechile sunt palnii ,
Ochii , melci . . .

Nu stiu cat voi lipsi . Nu stiu cine voi fi cand ma voi intoarce.

Alin a primit de curand o scrisoare de la un medic din Austria ,un specialist de renume . O
operatie i-ar putea reda auzul .
Suntem in aeroport .E insotit de un grup numeros . Ma multumesc cu cateva minute de

76

bun-ramas . Carnetelul e nelipsit .

Te voi recunoaste oricum !
Vezi norul acela ?
Fac semn din cap .
Daca n-ar fi chiar acolo , nu ne-am putea uita la soare , ne-ar orbi !

Operatia a fost un succes . Primesc mesaje o data la cateva zile . Cu Alin se petrece un miracol .E
un miracol pe care trebuie sa-l descalceasca . Imediat dupa operatie i-a fost greu . N-a inteles
nimic . Harmalaie . Haos . Invata sa auda si invata sa vorbeasca . Si mai invata ceva . A cunoscut
o domnisoara . Psiholog . Face parte din personalul spitalului . Il ajuta . S-a indragostit de ea . . .
Au trecut cateva luni . Vestile sunt din ce in ce mai inbucuratoare . Mi-a comunicat data
intoarcerii .
S.M.S.Iarta-ma ca in tot timpul acesta nu te-am sunat ! Vreau sa ne auzim de
aproape !

Suna la usa .Deschid .In cadru , Alin si logodnica lui .Mi se taie respiratia . Ii imbratisez :
-- Spuneai ca ajungi de-abia maine !
--Am vrut sa te surprind !
Ma pierd cu totul . Ma balbai . Le fac semn sa intre , sa se aseze . Ca de obicei , Alin ma sprijina
cu privirea . Ocheste raftul cu carnetele . Pixul e tot acolo . Scrie : femeile nu trebuie sa auda
chiar tot ! Rad . Mi-am revenit . Logodnica lui rade si ea . Sunt convins ca ei nu-i ascunde nimic
.
.................

---Stii , in ziua in care ti-am adus primul carnetel, am trisat . Puteam sa citesc pe buze .
77

..................

Au trecut cativa ani . Alin este in continuare cel mai bun prieten al meu .
Vorbeste cu aceeasi dezinvoltura cu care scrie .
N-a renuntat niciodata la carnetele .

78

--Inima si sentimentul de iubire

Simplitatea manifestarii sentimentelor este o arta .

Talentul de a face aceasta arta este foarte rar si nu poate fi recunoscut decat cu mare greutate ,
spre exemplu : a iubi , spus direct cu inima, capata un aer de extrema duritate , pentru cine
nu stie ca doar inima are acest drept si ca verbul acesta ii apartine intrutotul ; ea il aseaza in
timpul lui ideal , arzandu-I reziduurile , astfel ca , exprimandu-l , sa nu pacatuiasca in nici un fel .

Dar, . . .

Sentimentul de iubire sa naste si creste in lumea lui reala , mai reala decat carnea si oasele ,
invatand ca inima omeneasca nu esta decat o iluzie materiala ; miscarea ei ritmica , intre
inainte si inapoi , nu poate epuiza corpul suplu al unui sentiment , pentru simplul motiv ca el
este invincibil !

!!!

Adevarul imi scapa printre aceste cuvinte . . .

De ce se tem cuvintele ?. . . De ascutisul inimii ? . . . sau de taietura gurii ?

79

--Altar-

Acum imi dau seama de ce visam ca levitez prin sufragerie si din cand in cand ma
opream pe calorifer . Nu radeti ! Nu e de ras . Pe calorifer , langa geam , punea mama radioul in
noaptea de Inviere , ca sa prindem mai bine slujba :
Hristos anesti !
In vis eram doar o unda care isi cauta sursa . In comunism , caloriferul se transformase in
altar .
De cincizeci de ani totul se rostogoleste. La vale . La vale . La vale .
De trei ori la vale ar putea sa insemne prapastie . Si totusi , nu .
In stare de veghe , inca pot sa-mi mai imaginez raiul : vad rauri arcuite peste ceruri si
ape curgand in sus catre izvor si din fundul vagaunii mele, inca mai am putere sa strig :
Doamne Iisuse Hristoase , fiul lui Dumnezeu , miluieste-ma , pe mine, pacatoasa !
Si plang ca un copil : vreau inapoi !
Am sentimentul acut ca , in tot acest timp , am trit viata altcuiva , viata unei persoane
straine , pe care n-o cunosc . . .
In romanele S.F. exista o lege care nu poate fi incalcata , aceea ca nu-ti poti intalni
niciodata dublul in fata, ca nu te poti vedea decat din spate .Tocmai peste acesta lege as vrea sa
trec . Sa ma intorc in timp si sa ma privesc in fata.
Oare mi-as putea deveni prieten sau m-as uri ?

80

--Despre razboi si despre pace

prietenul meu nu poate fi prietenul
dusmanului meu !

Mi-e greu sa recunosc ca nu sunt invins , dar nu sunt invins .

Am fost tradat .
M-am aliat cu o imparatie vecina , crezand ca imi este prietena si am incercat sa ma
apar . De-abia tarziu mi-am dat seama ca ajutorul pe care contam era o iluzie si ca , pe tot
parcursul bataliilor , gandurile mele erau comunicate imediat invadatorilor mei, cele mai
tainuite secrete ale mele erau trambite in piata publica a imparatiei lor , printre saltimbanci si
printre precupeti si ajungeau cat ai clipi , la urechile dusmanilor mei .
Motivul pentru care a inceput acest razboi a fost tacerea mea . Nemaipomenita
indrazneala de a intrerupe relatiile diplomatice cu imparatiile ale caror conducatori nu pun
pret pe cuvantul dat , in care supusii vorbesc doar ca sa se afla in treaba , imitandu-si
conducatorii , fiind dispusi in orice moment sa afirme contrariul a ceea ce tocmai au spus , doar
de dragul de a se auzi vorbind sau , si mai rau , din simpla cochetarie , sau , si mai rau decat rau,
din prostie .
Asadar , n-am atacat , am tacut doar . Atacul le-a apartinut. Proiectile cu venin si sageti
otravite , convingerea ca sunt indreptatiti sa atace , autovictimizandu-se . Desi relatiile dintre
noi fusesera mereu incordate, pe unii dintre ei ii ajutasem totusi in bataliile lor trecute ,( mai
am chiar rani necicatrizate de atunci) , nu m-am asteptat la un atac de o asemenea violenta.
Doar cuvantul abject poate fi folosit pentru a le descrie modul de a lupta .
Am rezistat cateva luni , timp in care , sub ochii mei se petreceau cele mai grotesti
scene si se proferau cele mai scabroase injurii . Ca mi-au ironizat tacerea, m-a durut cel mai
putin . S-au folosit insa miseleste de ea , violandu-mi hotarele , pustiindu-mi tinuturile ,
invadandu-mi spatiul vital :
Cine se crede ?! , Cum isi permite ?! Imi suflu nasul pe el !
N-am avut incotro si m-am exilat . Nu mi-am parasit imparatia , asa cum s-ar putea
crede , imparatia mea fiind chiar eu , m-am refugiat intr-un colt cat mai indepartat din mine.
81

De resemnat , nu m-am resemnat , iar de vorbit , am vorbit , dar , doar in imparatia

mea.
Alianta pe care am facut-o a fost un gest necugetat .Nu era nevoie de nici o alianta ,
dar, neinstruit in arta razboiului, ca si supusii mei , m-am increzut in diplomatii acelei imparatii,
o imparatie mai indepartata , cu care avusesem relatii cordiale si i-am primit cu ganduri curate.
Pace macar cu o parte de lume , mi-am spus si pentru o vreme , am fost fericit . . . Cand am
aflat ca aliatul meu este prieten cu atacatorii mei , l-am rugat sa-mi infirme acest zvon .
Raspunsul oficial a fost :
Va asigur de toata prietenia mea , dar. . . cu imparatiile respective aveam tratate mai
vechi . Incalcarea lor ar fi prejudiciat grav interesele imparatiei noastre . Pe de alta parte ,
multe dintre intelegerile mai noi cu aceste imparatii au fost facute pentru a va inlesni o
eventuala reconciliere cu ele , fiindu-ne cunoscuta situatia imposibila in care va aflati .
Ne asteptam ca pozitia pe care o veti lua fata de noi sa fie una echilibrata si sa luati in calcul
riscurile pe care ni le-am asumat , ajutandu-va . Tacerea dumneavoastra a fost interpretata ca o
sfidare , motivul acestei taceri nefiind inca pe deplin elucidat . Recomandarea noastra , ca si a
forurilor internationale , este de a renunta la aceasta stare de fapt si de a relua tratativele
pentru pace . Asteptam cu interes raspunsul dumneavoastra .
N-am raspuns . Un raspuns ar fi incalcat legea tacerii si ar fi insemnat o capitulare , iar
un tratat de pace ar fi presupus negocierea demnitatii mele .
Voi tacea in continuare , caci tacerea mea este puternica si neanfricata si dreapta ! . . .

82

--De ce plange Dumnezeu

De ce plang icoanele ?
Icoanele plang pentru ca sunt vii .

Nu ma incred in incarnarea lichida a norilor . Ma usuc de sudoarea lor, de frica sa nu

ma inec in saliva oceanelor . Ma dezic de inrudirea lor cu lacrima mea .
Dar nu ma pot dezice de inrudirea mea cu lacrima lui Dumnezeu .
Caci si Dumnezeu plange .
Plange atunci cand cineva ma obliga sa mananc cuvantul paine , scris pe un zid .
Limba romana , cu toate papilele ei gustative , n-ar putea , eu, nici atat .
Plange atunci cand vede ca ma chinuiesc langa acest zid , construit doar in parte si
foarte stramb , plin de cuvinte pe care nu le inteleg , asa cum nu-i inteleg nici pe oamenii de
langa mine, cu care lucrez la constructia turnului. Nu numai ca nu vorbim aceeasi limba , dar nu
putem sa comunicam nici prin semne , iar privirile nu ni se intalnesc deloc .
Poate ca nici paine n-o fi insemnand ce stiu eu si poate ca nimeni nu ma obliga sa
mananc acest cuvant .
Dumnezeu plange cand , deasupra Turnului Babel , stelele rad had .

83

--Lygia--

Stiu ca pare greu de crezut , dar m-am imprietenit cu o sirena . . .

Va aduceti desigur aminte ca , dupa ce incercasem fara succes joburile de pazitor de
stele si de pazitor de nori , retrogradat fiind , am primit totusi o oferta mai mult decat
marinimoasa , jobul de pazitor de valuri . Am refuzat acest job , dupa cum bine stiti, chiar
inainte de a-l incerca , pretextand ca , in scurt timp , m-as plictisi la mal si as fugi in larg .
Adevarul este , de fapt , altul . N-as mai fi putut ramane la mal , fiindca ma imprietenisem cu o
sirena , iar insula ei era foarte departe in larg . . .
Profitasem de cateva zile libere , pe care le primisem de la filarmonica , stiti doar , sunt
violonist intr-o orchestra , si imi propusesem sa petrec acest timp la mare , chiar la mal , tocmai
pentru a-mi face o idee despre pazitulvalurilor. Era in ianuarie , nu mai vazusem niciodata
marea iarna si , inexplicabil , desi ma treceau fiori reci pe sira spinarii la gandul ca voi fi singur
pe plaja pustie , abia asteptam sa ajung . Ma si vedeam hoinarind pe nisipul rece , nestingherit
de nimeni , intr-o libertate totala . Asa s-a si intamplat . Am gasit plaja pustie , umeda si
neprimitoare si, in ciuda peisajului dezolant , m-am simtit liber .
O ora , doua , trei . . .
Ajunsesem dis de dimineata si acum era ora pranzului, parcursesem plaja de la un capat
la altul ,tinandu-ma mereu de linia marii si observand atent valurile . Fiindca era o zi de iarna
calma , marea era linistita , iar valurile , mititele si perfect ordonate .
Aici nu-i nimic de pazit ! , mi-am spus si , dezamagit , ma pregateam sa plec .
Dar , cine poate sa plece de la malul marii , fara sa mai priveasca o data marea ?
O data si inca o data ! Parca , ii vine greu privirii sa se desparta de ceva ce nu poate
cuprinde pe de-antregul !
Asa , cu ochii atintiti in zare , am deslusit o silueta . Mi-a parut a fi un om care inoata si
inima mi-a tresarit de spaima : se ineaca! . In secunda urmatoare eram gata sa sar in apa .
Dar umbra celui care inota s-a apropiat surprinzator de repede si o voce cristalina m-a avertizat
pe un ton amuzat : Ce faci ? Stai pe loc ! Marea e rece ca gheata! Iti spun eu cand sa vii ! .
Era straniu si totusi , nu-mi parea deloc infricosator. Am ramas pe mal in timp ce fiinta
miraculoasa se apropia . Era un delfin ! A iesit pe jumatate din apa , ca si cum m-ar fi salutat,
84

apoi, mi-a oferit un recital de salturi , care mai de care mai spectaculoase .L-am aplaudat , i-am
facut semne incurajatoare si , bineanteles , i-am strigat ;;Vreau sa inot alaturi de tine !.
Nu m-am mai mirat cand delfinul mi-a raspuns : Dorinta iti va fi indeplinita , dar nu
acum si nu aici ! Vrei sa vii cu mine ?. Am incuviintat cu un da care a rasunat pana foarte
departe si , cat ai clipi , delfinul se afla la mal , la picioarele mele . . . plutind putin deasupra
apei : Hai ! si pentru ca facusem ochii mari de mirare , a adaugat :Iti explic pe drum !
Am incalecat pe spinarea lui si n-am avut timp sa-mi dau seama cand am ajuns in larg. . .
Marea noastra Neagra era verde , curand insa , am ajuns in alte ape . Albastre ca safirul.
Se confundau cu cerul . Atunci , delfinul mi-a vorbit din nou : Vezi ce usor e sa inoti pe
deasupra apei ? Imi trag rasuflarea din cer in cer cu cate o adiere de timp , cu cate un fior! Nu te
puteam purta prin apa, fiindca faceai pneumonie pe loc !
--Suuuuuunt liiiiiiiiber ! Iuuuuuu-huuuuuuu ! Tu nu inoti pe deasupra apei , tu zbori!
Mi-a raspuns pe limba lui :
--Hiiiiiiiiiiiiiiiii ! Hiiiiiiiiiiiiiiiii ! Hiiiiiiiiiiiiiiiiiii !
Si m-a lasat sa ma bucur . . .
Spre seara , cand cerul incepea sa se intunece , m-a avertizat din nou omeneste :
Am ajuns! Acum, fii bun si descaleca!. Intr-adevar , ajunsesem . Habar n-aveam unde .
Am coborat pe o plaja la fel de pustie ca si aceea pe care o lasasem acasa , dar plina de
vegetatie luxurianta, o minunatie ! , m-am dezbracat de palton , mi-am aruncat fularul cat colo
si mi-am scos imediat cizmele . Nisipul era caldut , am facut cativa pasi, apoi m-am asezat .
Eram frant de oboseala . Delfinul era inca la mal. Imi zambea din apa: Stai linistit , nu plec
nicaieri!.
M-am intins si am adormit pe loc .

Cand m-am trezit , soarele rasarise deja , iar marea era la o palma de mine .
Flux si reflux ! Cu asa ceva nu-i de glumit ! Un job de pazit astfel de valuri ar fi fost
mai pe gustul meu si probabil , fiind o munca de mare raspundere , ar fi fost si foarte bine
platit! N-aveam eu norocul asta !
85

Delfinul era tot acolo unde il lasasem , doar ca, acum, era inconjurat de toata familia lui .
M-am aruncat in apa . In scurt timp, ii cunosteam. Erau sapte, toti din neamul lui Homer:
Homer cel Batran , cel care imi fusese calauza , Homer cel Tanar, fiul lui, Homer cel Viteaz ,
fratele lui Homer cel Tanar si cel de-al doilea fiu al lui Homer cel Batran , Homeriadele , sotiile
lor si Homer cel Albastru , fiul lui Homer cel Tanar , prea tanar ca sa fie insurat .

--Unde suntem ? i-am intrebat

--In apa , evident! Hiiiiiiiiiiiiiiiiii ! Hiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii ! Hiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii !
--Bine , dar in ce fel de apa ?
--Sarata , evident ! Hiiiiiiiiiiiiiiiiii ! Hiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii !
--Bine , sarata , evident, ca-i o mare sau un ocean , dar cum se cheama ?
--N-are ,evident , nici un nume , fiindca nu exista pe nici o harta ! Hiiiiiiiiiiiiiiii !
--Dar , tarmul ?E al unei insule sau face parte dintr-un continenet ?
--Nici una , nici alta , evident , caci nu apare pe nici o harta !Hiiiiiiiiiiiiiiiiiiii !
--Totusi , unde suntem ?
--Suntem , evident , nicaieri ! Hiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii !
Nu puteai sa scoti nimic de la ei . M-am lasat in voia jocului si n-as mai fi iesit din apa ,
daca Homer cel Batran , impungandu-ma cu botul , chiar atunci cand ma prefaceam pentru a
miia oara ca ma avant in larg , nu mi-ar fi atras atentia :
--Esti in pericol sa faci insolatie ! E timpul pentru o pauza !
M-am agatat de gatul lui si l-am intrbat cat se poate de serios :
-- Daca suntem nicaieri , cum de trece timpul ? Cum de-i soarele sus? Cand am
intrat in apa , de-abia rasarise ?!
--Hiiiiiiiiiiiiiiiiii ! Nicaieri, timpul trece foarte foarte repede ! Nici n-ai simtit cand au
trecut sapte ore !
--E adevarat , n-am prea simtit , parca au fost sapte minute !
--Gata , la umbra cu tine ! Mai ai putin si , evident , delirezi !
86

Avea dreptate , eram epuizat . Inaintam spre mal si ,iesind din mediul lichid , corpul imi
devenea tot mai greu , caram plumb si in maini si in picioare , iar nisipul ardea de-a dreptul .
Ma simteam ca un copil alungat din pantecele mamei si ,chiar ca unui nou-nascut , mi se facuse
si foame si sete si somn , iar despre locul in care ma aflam nu stiam nimic . Noroc cu delfinii .
I-am auzit strigand in urma mea :
--Toate fructele sunt comestibile ! Mananca !
--E si un izvor cu apa dulce ! Ai sa-l gasesti usor ! Bea !
--Si nu-i nici un pericol, esti in deplina siguranta !
--Noi nu plecam nicaieri ! Hiiiiiiiiiiiiiiiiiiii !Hiiiiiiiiiiiiiiiiiii ! Hiiiiiiiiiiiiiiiiiii !
..
Experimentand , spre disperarea mea, mersul fachirilor pe taciuni incinsi, am strabatut
plaja cat am putut de repede si odata ajuns la umbra copacilor, mi-am inceput
recunoasterea. . .
Nimic palpitant . Copacii erau plini de fructe necunoscute , dar n-aveam de ce sa ma
indoiesc de sfaturile delfinilor . M-am infruptat din toate , cu tot cu samburi si cu coaja ! si ,
judecand dupa umezeala racoroasa a frunzisului , izvorul trebuia sa fie pe-aproape .
Mi-a sarit in ochi , cativa pasi mai departe , saltand neverosimil din pamant .

--Opreste-te ! Ai baut destul ! E un izvor fermecat , vreau sa spun , energizant , si

n-ai sa mai inchizi un ochi toata noaptea !
Aproape ca imi pierdusem respiratia, inghitind cu nesat din apa rece ca de munte , dar
respiratia mi s-a taiat de-a dreptul cand m-am intors sa vad cine imi vorbeste . Imi paruse vocea
unei femei si chiar era o femeie , cel putin , asa parea la prima vedere , dar era o femeie cu
pene .
--Cine esti ? am intrbat-o uluit si, ca sa nu observe ca ma clatin pe picioare , m-am
asezat in iarba .
-- Ma cheama Lygia , ca pe stra-stra-strabunica mea si sunt sirena !
87

In timp ce vorbea , se apropie de mine . Pasea aproape omeneste , dar am descoperit

ca, in loc de unghii , la maini si la picioare , avea gheare, chiar daca erau foarte fine si
mestesugit camuflate in podoaba de puf si pene cu care era invesmantata , si ca doar capul era
de femeie , aproape copila , cu trasaturi fine si cu parul tuns scurt si carliontat .
--Lygia ! Ca pe stra-stra-astrabunica ta ! am repetat , incercand sa castig timp .Si ,
bunica ta era , fireste , tot sirena !
--Stra-stra-strabunica mea a fost cea mai vestita sirena . Canta desavarsit .Doar
Orpheu era cu adevarat mai bun decat ea . Iar , de ispitit , nu ispitea pe nimeni . Veneau cu totii
s-o asculte , fiindca aveau ce auzi !
Se aseza langa mine si ma privi nitelus imbufnata . Apoi isi scutura carliontii si ma
ameninta zambind :
--De aceea , vreau sa recunosti, inca de la inceput, ca nu te-am atras in nici un fel
aici , ca nu te-am ispitit cu vocea mea , desi, trebuie sa ma crezi pe cuvant, am o voce la fel de
frumoasa ca tra-stra-strabunica mea !
--Recunosc !
--Atunci , fii bine- venit !
Asa m-am imprietenit cu sirena Lygia . . .

Intr-adevar , apa izvorului era fermecata . In scurt timp , n-am mai simtit deloc oboseala.
--Vino sa-ti arat salasul meu ! Singur te-ai rataci si chiar ca ti-ar ramane oasele pe
aici ! Nu poti sa stai mai mult de trei zile pe insula mea !
--Asadar , e o insula , delfinii n-au vrut sa-mi spuna !
--Delfinii stiu intotdeauna ce sa spuna ! Sunt prietenii mei . De altfel , chiar eu l-am
trimis pe Homer cel Batran sa te aduca . Stiam cat de mult iti doreai sa inoti cu un delfin!
-- Da, pentru el am venit , dar as fi venit si pentru tine , daca stiam ca existi . . .
--N-ar fi fost bine ! Oricine ar fi putut crede ca te-am ispitit !
--Atat de mult te deranjeaza povestea asta cu ispititul ?
88

--Da . Noi , sirenele n-avem nici o vina ca suntem talentate . Avem voci unice. Nu
poti cere unei sirene sa nu cante ! Si-apoi , priveste in jur ! Ti se pare un loc infricosator ?
--E atat de frumos ca n-as mai pleca !
--Si totusi , te-am avertizat , nu poti sta mai mult de trei zile . Poimaine , in zori , vei
pleca !
--De avertizat , m-ai avertizat , dar nu mi-ai cantat inca !
--Iti voi canta si totusi, vei pleca in siguranta!
--Incep sa inteleg , esti suparata pe Ulysse !
--Nu cine stie ce ! Ma feresc , insa , de oamenii vicleni . . .
--As putea fi unul dintre ei !
In momentul acela, pe Lygia o pufni rasul :
--Tu , viclean ?!. . . Tu nu esti in stare sa premedirezi nimic ! . . . Minciuna cea mai
nevinovata te face sa te balbai ! . . . Stiu tot despre tine , altfel , n-ai fi ajuns aici . . . Stiu ca n-ai
fi in stare sa socotesti muzica infricosatoare , desi , ai avea toate motivele , doar esti violonist
intr-o orchestra !. . . Ieri , cand te-a gasit Homer cel Batran , erai atat de demoralizat incat ai fi
acceptat acceptat jobul de pazitor de valuri , asta , dupa ce tocmai pierdusei si jobul de
pazitor de stele si pe acela de pazitor de nori! Si oare , de ce ? Fiindca nu stii sa minti si din
cauza asta , ai numai necazuri !. . . Erai la capatul puterilor ! . . .

Am mers o vreme tacut . Lygia ma a conducea pe carari numai de ea stiute , prin locuri,
pe care , singur , nu le-as fi descoperit . Marea si cerul se pierdusera cu totul . . .

--In seara aceasta vei avea parte de un spectacol !

La urmatorul pas pe care il facu , cortina de ramuri se dadu la o parte . Pret de cateva
clipe , soarele , coborat , de-acuma , spre asfintit , ma orbi . Apoi , am vazut . . .
. . . In poiana circulara , un amfiteatru nou-nout , cu marmura neteda si sclipitoare .

89

--Totul va fi in cinstea ta , continua Lygia si imi facu semn sa coboram , caci ne

aflam chiar pe ultimul rand . Poti sa-ti alegi orice loc vrei . Mai sus , mai jos . Peste tot , acustica
e perfecta !
--As vrea sa dau o tura !
N-am mai asteptat incuviintarea Lygiei si am luat-o la fuga spre scena . Era un
amfiteatru imens . Cat sa fi avut ? Noua , zece mii de locuri . Mi-a luat ceva timp sa ajung chiar
in mijlocul scenei . M-am oprit locului, coplesit . Mi-am inchipuit publicul frematand in jurul
meu si, ca de fiecare data cand intram pe scena orchestrei noastre , emotiile mi s-au urcat in
gat .
--Ei , cum ti se pare ?
Era doar o soapta . Lygia ramasese sus , pe ultimele randuri si totusi o auzeam ca si
cum ar fi fost langa mine :
--Iiiiiincreeeeediiiiibiiiiil !!! i-am raspuns cat am putut de tare si tonele de
marmura au rasunat cutremurator .
--Alege-ti, totusi , un loc ! Mai e putin si incepe . Asteptam doar sa rasara stelele . . .
M-am grabit sa urc . Mi-am ales un loc , undeva pe la mijloc . Vroiam sa si vad , nu
doar sa aud. Lygia a asteptat sa ma decid si s-a asezat langa mine .
Ultimele raze se soare disparura curand . Stelele , mai mari si mai stralucitoare decat
vazusem vreodata , luminau scena ca niste reflectoare .
--Incepe !
Am simtit o adiere blanda . Deasupra noastra , zburau, in cercuri largi , delfinii. Li s-au
alaturat, apoi , doua pasari mari cu chip de femeie . Semanau leit cu Lygia .
--Pe delfini ii recunosc , sunt cei din familia lui Homer , dar ele cine sunt ?
--Sunt surorile mele , Leukosia si Parthenope . Suntem gemene . Imposibil de
deosebit . . .
Penajul lor fosforescent isi schimba mereu culoarea ,scaldand scena in jocuri de lumini .
Ligya stralucea si ea , cand in culori diafane, cand in nuante puternice de rosu si violet .
La un moment dat , unul dintre delfini s-a desprins din zbor , s-a apropiat de noi ,ne-a
salutat ,a coborat lin spre scena si,atingand pardoseala de marmura , s-a transformat in Elena
din Troia . Am recunoscut-o dintr-o singura privire . Ar fi recunoscut-o oricine . Era cu mult mai
90

frumoasa decat orice inchipuire .Dar era si foarte trista . M-a privit in ochi si ,fara urma de
repros , a rostit singura ei replica din seara aceea :
--M-ai invadat . . . cum nu se poate mai viclean ,. . . cu un cal troian ,. . . din care ,
intr-o noapte ,. . . s-au furisat. . . si m-au incendiat . . . cuvintele. . . toate ! . . .
A tacut si a continuat sa ma priveasca insistent . . . I-am sustinut privirea fara sa clipesc si
poate ca scena nu s-ar fi incheiat prea curand , daca Lygia ,scuturandu-si usor aripile , nu m-ar fi
oprit :
--Gata ! Da-i drumul ! Las-o sa plece !
--Ce trebuie sa fac ?
--Sa aplauzi !
Am aplaudat . Elena din Troia s-a inclinat cu gratie si s-a transformat la loc in delfin .
Plutea putin deasupra scenei si parea ca asteapta .
--Ce se intampla acum ? De ce nu continua ?
-- Nu fii nerabdator ! Tu , creezi acest spectacol !
--Eu ? Glumesti !
--Deloc . Delfinul nu face decat sa-ti preia gandurile . Pe cele mai ascunse .Si ,
pentru cateva clipe , le materializeaza .
--Dar . . .
N-am mai apucat sa-i raspund . Delfinul s-a apropiat din nou de noi , ne-a salutat, a
coborat lin spre scena si , atingand pardoseala de marmura , s-a transformat , de data aceasta ,
intr-un barbat . Pute fi oricine , dar l-am recunoscut usor : era Ulysse . Lygia avea dreptate , era
la fel ca in inchipuirile mele , altfel nu l-as fi recunoscut .Si , ca si Elena din Troia , m-a tintuit cu
privirea si si-a rostit replica :
--Mai trimite-mi si mie . . . un cuvant de imbarbatare. . . care sa-mi intareasca bratul
. . .cu care imi incordez arcul ,. . .ca sa-mi patrunda sageata. . . prin toate inelele cercului . . .
gandului viclean . . . al petitorilor . . . Penelopei mele !
Ma implora , dar cuvintele ii sunau ca o amenintare . Si-a scos arcul si tolba cu sageti de
pe umar , si-a ales o sageata, a potrivit-o si si-a incordat arcul . A facut totul in cateva clipe , fara
sa ma scape din ochi , cu gesturi sigure de arcas incercat in batalii . Sageata era indreptata spre
mine . Am incercat sa aplaud . Nu puteam . Mainile mi se inclestasera pe bancheta de marmura.
91

--Stai , i-am strigat , ce rost are sa ma ranesti ? Nu fac parte din ratacirile tale !
Inutil ! Sageata tasnise deja .
--Nu te aude , mi-a soptit Lygia , mai bine aplauda ! E gandul tau , dar te poate
ucide !
Am sarit in picioare si am aplaudat . Sageata s-a oprit , a cazut cu zgomot la picioarele
mele , iar Ulysse s-a transformat la loc in delfin . Abia atunci , l-am recunoscut . Era Homer cel
Batran . Plutea putin deasupra scenei , in timp ce toti ai lui, impreuna cu cele doua sirene,
zburau inca in cercuri largi pe deasupra noastra .
Dupa cateva minute , cand ritmul inimii mele se mai calmase , am intrebat-o pe Lygia :
--Sta in puterea mea sa inchei sau sa continui spectacolul ?
--Esti singurul care poate sa inchieie sau sa continue spectacolul , suntem cu totii in
puterea ta !
Am decis sa continui . . . Homer cel Batran astepta . . .Apoi , ca trezit din somn , s-a
precipitat , a dat ocol scenei si s-a inaltat alaturi de delfinii lui . S-a intors, insa, curand , insotit
de nepotul sau , Homer cel Albastru . Amandoi s-au apropiat , ne-au salutat si , inapoindu-se lin
pe scena , s-au transformat . Am tresarit . Homer cel Batran era din nou Ulysse . Parea mai
batran , zdrentele curgeau de pe el ,( dar stiam ca totul e o prefacatorie ! ),iar , la picioarele lui ,
Homer cel Albastru se transformase intr-un caine . Era Argos . Credinciosul Argos . Intr-adevar
batran , dar fericit ! Tocmai isi recunoscuse stapanul si schelalaia de bucurie .
Am apludat intr-un tarziu . N-as fi vrut ca scena sa se termine . . . Viteazul si vicleanul
Ulysse , mangaindu-si cainele cu atata tandrete !
--Ah , cainii ! , am oftat
--Ca si delfinii ! adauga Lygia si ma mangaie usor cu aripa .
M-am uitat la ea si am vazut ca avea lacrimi in coltul ochilor . . .
Homer cel Batran era din nou singur pe scena si astepta. . . As fi vrut sa
anticipez gandul ce urma sa se materializeze , dar n-am putut . Mintea mea parea goala si imi
eram necunoscut ca un strain . Ca si delfinul , am asteptat . . . Ceva mai mult , de data aceasta .
Imi pierdusem speranta ca se va mai intampla ceva . Lygia astepta rabdatoare .
Cand Homer cel Batran s-a hotarat totusi sa continue , a ocolit de multe ori scena ,
zburand incet , cu teama . . . Ezita ?. . . Se pregatea pentru rol ?. . . Ori gandul meu era din
92

cale afara ?. . . De-abia dupa dupa un timp , s-a indreptat spre noi , ne-a salutat , s-a intors lin
spre scena si s-a transformat in poetul Homer ! Da , chiar in poetul Homer ! Nu era orb . M-a
cautat cu privirea si m-a intrebat bland :
--Cum de m-ai gasit ? Ai invatat sa ma cauti acolo unde nu stie nimeni ca sunt ? In
urma timpului ? In gesturile care nu se mai sincronizeaza ?
A tacut putin , ca si cum ar fi asteptat un raspuns . Orice i-as spus , nu m-ar fi auzit , dar
delfinii care zburau pe deasupra noastra , si chiar si cele doua sirene , l-au inganat in cor :
--Cum de m-ai gasit ? Ai invatat sa ma cauti acolo unde nu stie nimeni ca sunt ?
--Sau poate ca ai invatat ca dorul n-are leac , a continuat el , nici intalnirea privirii cu
privirea , nici intalnirea auzului cu auzul !
--Nici intalnirea privirii cu privirea , nici intalnirea auzului cu auzul !i-a raspuns corul.
--De aceea , agata-te de gandul meu , insecta miraculoasa a mintii si lasa-ma sa te
duc intr-un loc ce nu exista , . . . locul de unde vin cuvintele !
Corul :
--Lasa-ma sa te duc intr-un loc ce nu exista !
--Pe deasupra ,. . . delfini zburatori. . . isi trag rasuflarea . . . din cer in cer ,. . . cu
cate o adiere de timp , . . . cu cate un fior ! . . . Dedesubt ,. . . gradini cu pomi spiralati . . . si , . .
incarcati. . . cu oua de pasarea paradisului !
Corul :
--Cu oua de pasarea paradisului !
--Dumnezeu e acolo !. . . Preafericirea e continua !
Corul :
--Dumnezeu e acolo !. . . Preafericirea e continua !
--Cine nu recunoaste , comite un pacat !
Corul:
--Cine nu recunoaste , comite un pacat !

93

Atat a spus si fara sa astepte sa mai aplaud , s-a transformat in delfinul care ii purta
numele .
--Poate ca ar trebui sa ma opresc , i-am soptit Lygiei . Gandurile mele sunt atat de
scurte ! Ai vazut doar , nici n-am mai avut timp sa aplaud !
Dar Lygia n-a apucat sa-mi raspunda , fiindca Homer cel Batran se apropiase iar de
noi . Ne-a saluta si a tasnit spre scena . Intr-o fractiune de secunda s-a transformat . Nu-mi
venea sa-mi cred ochilor . Fara sa-mi mai pese nici de delfini , nici de sirene , am sarit in sus de
bucurie :
--Maestre !!!
--Ce mai faci , suflete ? m-a intrebat Maestrul , luminandu-se la fata .
Am vrut sa fug spre el , dar Lygia si-a infipt ghearele in umarul meu .
--Nu poti ! N-ai voie ! E destul ca-l vezi ! Si , oricum , nu te aude !
--Atunci , o sa aplaud cat mai tarziu !
--Nici asta nu se poate ! Homer cel Batran a obosit deja !
L-am privit pe Maestrul Baciu cateva clipe . N-a mai spus nimic , dar ne-a zambit , asa
cum zambea el ,de cate ori ne intalneam pe strada sau pe scena , cu bratele larg deschise, cu
inima larg deschisa , cu bunatatea lui de inger ratacit printre oameni . Apoi , Homer cel Batran
si-a reluat infatisarea si in scurt timp a disparut . Scena a ramas goala . . .
--Am obosit si eu ! i-am spus Lygiei . Asadar , spectacolul s-a terminat .
--Nu inca . Ti-am promis ca o sa-ti cant si vreau sa ma tin de cuvant . Aseaza-ti capul
pe umarul meu ! O sa-ti cant un cantec de leagan . . .
Si Lygia a inceput sa cante . . . Suav , lin , invaluitor . Un cantec fara cuvinte . . . Doar un
aaaaaaaa prelung , repetat la nesfarsit . . .
Am adormit imediat . Dar i-am visat vocea toata noaptea .

94

Cand m-am trezit , soarele scalda poiana intr-o lumina orbitoare .Eram intins in iarba .
Nici urma de amfiteatru , nici urma de Lygia . La picioarele mele , doar sageata cu care Ulysse
incercase sa ma raneasca . . .
Am strigat-o de cateva ori pe Lygia . Degeaba . Doua pasari , trezite de vocea mea , au
zburat lenes dintr-un copac intr-altul . N-aveam incotro , trebuia sa gasesc drumul inapoi spre
mare . Nu mi-a fost greu . Am mers in directia din care rasarise soarele si, dupa cateva ore , am
gasit izvorul din care bausem in ajun . M-am racorit doar cu cateva inghitituri si mi-am continuat
drumul spre plaja . Cand am ajuns , delfinii erau la mal , zbenguindu-se ca de obicei . Am
rasuflat usurat si m-am aruncat in apa .
--In sfarsit , iata-te ! m-a intampinat Homer cel Batran . Ne era frica sa nu te fi
ratacit !
-- Nu m-am ratacit . Ba , mai mult , am aflat ca asta-i o insula !
--Hiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii ! Hiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii ! Hiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii ! Ai inconjurat-o tu ?
--Nu , dar mi-a spus Lygia !
--Lygia ? Cine-i Lygia ? m-au intrebat cu totii in cor.
--Lygia este sirena care locuieste pe insula aceasta .
--Imposibil ! Nu locuieste nimeni aici . Evident , ieri ai facut insolatie . . .Ce idee !
Sirene pe-aici ! Hiiiiiiiiiiiiiiiiii ! Hiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii ! Hiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii !
--Ba nu , ba nu ! m-am impotrivit eu , dar instantaneu , mi-am amintit de cuvintele
Lygiei : delfinii stiu intotdeauna ce sa spuna ! sunt prietenii mei ! si dintr-o data m-am simtit
fericit . M-am agatat de gatul lui Homer cel Batran si m-am lasat purtat in joaca , prin valuri .

A doua zi , de fapt , a treia a sederii mele pe insula ,dis- de dimineata , Homer cel Batran
mi-a spus :
--Pregeteste-te de drum ! Plecam !
--Stiam eu ! i-am raspuns si m-am echipat cu cizme si palton .Si , daca se poate ,
mai repede , uite , curg apele de pe mine !

95

Si-a luat zborul cu mine in spinare . O vreme , ne-au insotit toti ai lui . Foarte departe , in
larg , si-au luat ramas-bun , chicotind . . .
Am lasat in urma apele albastre si cand apa a capatat nuante de verde si frigul se facea
tot mai simtit , am stiut ca am ajuns . Am coborat in acelasi loc de unde fusesem luat . Mi-am
recunoscut urmele pasilor , inghetate . Evident , jobul de pazitor de valuri nu mi se
potrivea.
--Poti sa incerci , totusi, jobul de traducator din lirica delfinilor ! mi-a strigat
Homer cel Batran , in timp ce se indeparta . S-ar putea sa ai mai mult noroc ! Si , evident , ti se
potriveste ! Hiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii ! Hiiiiiiiiiiiiiiiiiiii ! Hiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii !

......

Ma intorc des pe insula Lygiei .De cate ori am trei zile libere de la filarmonica , fug la
malul marii . Astept sa nu fie nimeni prin preajma si Homer cel Batran apare ca din senin .
Ma poarta , cat ai clipi , in apele albastre unde locuieste Lygia .
--Te intorci mereu aici , desi nu te-am ademanit in nici un fel ! ma intampina ea ,
zambind .
Ma balbai si ii raspund acelasi lucru de fiecare data :
--Stii , n-am rezistat tentatiei de a inota cu delfinii !
Si ea se preface ca ma crede . . .

96

--Eu-Tu-ul nemuritor

--Gata , ai ajuns , poti sa deschizi ochii !

I-am deschis .Eram in afara realitatii . Calauza mea , necunoscuta , de altfel , imi spusese:
Trebie sa ma urmezi orbeste. Orice incercare de a trisa , te va arunca iar in lumea vietii tale !
Nu trisasem . O urmasem , strangand din pleoape pana la lacrimi si acum , deschizand ochii nu
vedeam decat cerul . As fi vrut sa-i spun ca am in continuare nevoie de ea , dar disparuse .
Am vazut cerul si sub mine , reflectat intr-o oglinda care se intindea chiar sub talpile
mele , in loc de pamant si ale carei margini , oricat as fi privit in toate partile , nu le vedeam .
Ma cuprinsese ameteala . Iluzia ca atarn , suspendat in cer , era perfecta . La inceput mi-a fost
greu sa pasesc . Apoi , m-am obisnuit si am colindat zile intregi . Asa mi s-a parut , fiindca timpul
nu mai avea nici o importanta si nici nu-mi dadeam seama daca zilele si noptile se inlantuiau
firesc . Mergeam cand printre nori , cand printre stele , nadajduind sa intalnesc pe cineva , dar
nu era nimeni , nicaieri . Asadar , eram singur . Atat de singur , incat eu nu mai insemna mare
lucru si am decis sa ma numesc eu-tu.
M-am numit eu-tu si am inceput sa-mi vorbesc . M-am intrebat , mai intai , de ce am
vrut sa fug si raspunsul a venit pe loc : pentru ca sunt un mare fricos , sau , altfel spus , sunt
chiar un las . Si daca intamplarile vietii mele nu se petrec asa cum cred eu ca ar trebui sa se
petreaca , ma simt nedreptatit . Mi-am asumat vinile de atatea ori ! De atatea ori am crezut ca
sunt iertat ! Si , nimic .
Atat am gandit si , ca din senin , a inceput sa ploua . Turna cu galeata si n-aveam unde
sa ma adapostesc . Nici nu era nevoie . Ploaia nu ma uda . La fel cum razele soarelui nu ma
incalzisera pana acum , la fel cum racoarea noptii nu ma infiorase . In acesta lume , a oglinzii
infinite , nici eu-tu nu insemna mare lucru si am decis sa transform initialele numelui meu in
majuscule . Asa , am devenit Eu-Tu ! si ploaia s-a oprit.
Oglinda pe care batusem atata drum se topea incet .Nesimtindu-i raceala , nu stiusem ca
era , de fapt , de gheata . Din loc in loc , printre baltoace , din pamantul ud , rasareau pomi care
cresteau intr-un ritm ametitor . In scurt timp , m-am aflat intr-o padure inflorita . Parea aproape
reala . Singurul lucru care lipsea , era mirosul florilor . Mi-am adus aminte ca era primavara cand
evadasem .
-- Nu vreau sa ratez primavara ! Calauaza , inapoi!
--Deschide ochii

97

--Dar , i-am deschis deja !

--Te-nseli ! Visezi !
Am deschis ochii . Avea dreptate . Adormisem intr-un taxi .
Taximetristul astepta.
--Mi-a fost mila sa va trezesc . V-am spus ca am ajuns si nu m-ati auzit .
I-am multumit , i-am platit si mi-am vazut de drum . . .
in realitatea vietii mele ,. . . pe strazile pline de scuipati si de coji de seminte ,. . .
hotarat sa-mi recuperez primavara . . . eu , Eu-Tu-ul nemuritor . .

98

--Poveste
A fost odata ca niciodata o imparatie in care oamenii erau fericiti . Nu stiau ce-i aceea
tristetea . Se bucurau de dimineata pana seara , iar noaptea , visau vise incantatoare . Copiii
lor erau cuminti , tinerii lor ascultau de batrani , iar batranii lor pareau foarte tineri , fiindca , de
fericire , nu imbatraneau .
Traiau de sute de ani , intr-un tinut roditor si placut la vedere , in pace cu vecinii lor , si ei
la fel de fericiti .
De aceea , venirea in imparatia lor a unui om ranit si foarte trist , a fost pentru ei un
prilej de mare uimire .
L-au gasit , zacand in afara cetatii si l-au purtat cu mare grija pana in casa vraciului .
Vraciul nu vindecase pana atunci , pe nimeni , fiindca nu fusese nevoie . Isi dadu insa , toata
silinta si , in scurt timp , strainul era pe picioare .
Se asteptau cu totii ca , odata vindecat , strainul sa ramana in imparatie , sau sa plece
oriunde i-ar fi fost voia , fericit . Dar n-a fost asa . A ramas in imparatie , chiar in casa vraciului,
fara sa fie fericit .
Nu se poate spune ca era un pericol pentru cetate , si nimeni nu l-a considerat asa , caci
oamenii imparatiei erau mult prea fericiti ca sa se molipseasca de boala lui , dar era ceva atat
de curios , atat de nemaivazut , ca nu era zi de la Dumnezeu , sa nu se inghesuie la usa
vraciului, asteptand sa-l zareasca , fie si pentru cateva minute . Strainul isi petrecea aproape
tot timpul in gradina si le oferea ,fara sa vrea , spectacolul mult dorit , ier ei se tavaleau pe jos
de ras , atat de caraghios li se parea sa vada un om oftand sau plangand , la umbra unui copac .
N-o faceau din rautate , asta se intelege , iar strainul , la inceput , cufundat in tristetea
lui , nici nu i-a vazut . Mai apoi , i-a vazut , dar nu i-a bagat in seama . De-abia dupa multe zile ,
i-a observat si atunci , si-a inchipuit ca sunt niste oameni rai , care isi bat joc de tristetea lui si
acest lucru l-a intristat si mai tare . Tot atunci , l-a observat mai bine si pe vraci . In el avusese
incredere de la inceput si nu i-a venit sa creada ca si vraciul radea , e adevarat , mai pe ascuns ,
dar lua parte din tot sufletul la veselia celor adunati la poarta .
Ar fi putut sa plece , dar , la ce bun ?, tristetea l-ar fi urmat oriunde . S-a gandit ca , pana
la urma , oamenii aceia se vor plictisi si il vor lasa in pace .
Curiosii , insa , se adunau in numar din ce in ce mai mare si nu dadeau semne ca se vor
plictisi prea curand .
99

Atunci , in tristetea lui , s-a insinuat un sentiment de nedumerire si , intr-o zi , dupa

mult timp de chin , strainul s-a asezat sub copacul din gradina si n-a mai plans . A zambit . Firav.
Dar , tot zambet era .
A doua , nu s-a mai asezat sub copac , ci s-a indreptat spre poarta si multimea l-a primit
cu aplauze si cu chiote de bucurie . Ca sa nu-l vada cineva ca ii venea sa rada , s-a intors repede
in casa .
A treia zi , s-a dus direct spre poarta si, fara sa-si explice de ce , a ras din tot sufletul
impreuna cu ei .
Asa , a devenit unul de-al lor. . .
A trait fericit pana la adanci batraneti . . .

100

--Ida
(continuare)

E adevarat , vietile noastre se asezau pe fagasul lor normal , inversarea timpului nu mai
mira de mult pe nimeni , ne aflam chiar intr-o situatie cu mult mai buna , fiindca , pe de-o
parte, ne recuperasem o mare parte din trecut tocmai din marturiile viitorului si deocamdata ,
stiam ca mergem inapoi , desi , oamenii de stiinta sustineau o iminenta reinversare a timpului ,
iar , pe de alta parte , viitorul , despre care aflasem cate ceva , nu ne mai trezea nici un fel de
interes , din moment ce nu ne mai indreptam , deocamdata , catre el .
Frenezia descoperirilor se calmase . Din frica de a nu-si pierde audienta, canalele de stiri
nici nu mai aminteau despre acest fenomen care bulversase planeta si revenisera la subiecte
mai ponderate , cum ar fi , razboaiele si revoltele din diferitele colturi ale lumii , pe care nu
stiau insa in ce fel sa le comenteze si dadeau informatii destul de vagi , nereusind inca sa
specifice daca inceputul trebuia datat inaintea sfarsitului sau invers . Oricum , oamenii se
plictisisera si nu vroiau sa mai stie nimic , nici despre trecut , nici despre viitor , iar pezentul,
care se incapatana sa existe , nu mai interesa pe nimeni .
Cata vreme omenirea se agitase , pentru mine viata decursese normal , (intr-un sens
sau altul !), fiindca ma ajutase Ida . Mai exact , cardurile pe care le primisem de la ea . Acum ,
cand lumea se calma , incepeau sa-mi incolteasca in minte tot felul de idei care nu-mi dadeau
pace si calmul meu se risipea pe zi ce trecea . Nu mai primisem nimic de la ea de o buna
bucata de vreme si oricat incercam sa ma amagesc cu gandul ca erau doar intarzieri firesti si
ca oricand ma pot trezi din nou , cu cardurile ei in cutia mea postala , bunul simt ma avertiza
sa nu-mi fac iluzii .
Ma intrebam daca scrierile ei imi fusesera adresate mie , asa cum crezusem . Daca nu
cumva fusese o intamplare ca nimerisera la adresa mea , un fenomen izolat si firesc al inversarii
timpului si , recitind cele cateva insemnari din jurnalul ei , trebuia sa admit ca lucrurile pareau
sa stea , mai degraba, asa . Din niciuna nu reiese ca Ida , din viitorul ei trecut, ar fi avut
cunostiinta de existenta mea , in niciuna nu mi se adreseaza direct , niciuna nu lamurea relatia
stranie dintre noi . Simplul (sau , poate , mai putin simplu !)fapt ca eu aflasem despre ea , nu
demonstra nimic .
De-abia atunci , am recunoscut in sinea mea ca mi-e dor de Ida , iar suferinta mea
devenea cu atat mai greu de suportat , cu cat n-o puteam impartasi nimanui , n-aveam
prieteni carora se le povestesc despre Ida si nu pomenisem nimanui despre ea .

101

Ingrosam , astfel , fara sa vreau , randurile celor care nu suportasera tensiunea inversarii
timpului si aveau nevoie de consiliere psihologica , insa , ca majoritatea pacientilor de acest fel,
nu recunosteam ca am nevoie de ajutor si imi inchipuam ca voi iesi singur din incurcatura .
Singur sau impreuna cu Ida .
Imi petreceam tot timpul liber in natura , in parcuri , caci atata gaseai in orasul nostru ,
un oras industrial , asezat intr-o zona anosta de campie si speram cu disperare sa gasesc vreun
licurici cu care sa stau de vorba si cu care sa ma imprietenesc . Vreun licurici sau poate vreun
melc , ratacit pe aleile aglomerate . Efortul era in zadar ! Nicaieri vreun licurici care sa-mi sara
pe deget si sa straluceasca precum aurul , ca sa ma avertizeze cand sunt in pericol , nicaieri
vreun melc visator , pe care sa-l salvez de pasii grabiti ai trecatorilor . Singurul care ma mai
calma si imi dadea putere sa rezist , era un copac , pe care il imbratisam , fiindca era cam de
inaltimea mea si il puteam cuprinde cu bratele , si care , desi nu se lumina atunci cand ma
vedea , imi lasa impresia ca ma accepta si ca intr-o zi imi va vorbi .
O vreme , aceste cautari imi parusera singura cale de a restabili legatura cu Ida .
Credeam cu toata forta de care este capabil un om cu mintile zdruncinate , ca , din viitor sau
din trecut , Ida avea sa simta suferinta prin care treceam si va reveni . Nimic . Cutia postala, pe
care o controlam cu obstinatie si pe furis , ca sa nu dau de gandit vecinilor , era mereu goala .
A trecut astfel un an inainte sau inapoi !-, s-au adaugat luni intregi acestui an si tocmai
cand imi parea ca nimic bun nu se mai putea intampla in viata mea si ca voi ramane prizonierul
obsesiilor mele , o idee copilareasca m-a salvat .
Ce daca parea un gest nebunesc si de care nici un om matur si rational nu s-ar fi agatat?
Merita sa incerc si asta am si facut : i-am scris Idei .
Cuvantul , m-am gandit eu , poate calatori in orice directie , in viitor sau in tracut ba ,
chiar si in viitorul meu trecut , din care faceau parte si Ida si cuvintele ei . Intr-un fel sau altul,
aveau sa se intalneasca .
Am conceput cu greu textul scrisorii , cel putin , la inceput , am crezut ca va fi o
scrisoare , dar nu stiam cat de greu va fi sa-i scriu Idei . Am incercat zeci de variante . Niciuna
nu-mi parea insa , destul de convingatoare . Pana la urma , am renuntat la orice fel de explicatii
si am scris pe o foaie doar atat : Ida , mi-e dor de tine ! si am pus foaia , asa , fara plic , in
cutia mea postala .
Am pus foaia intr-o seara . Peste noapte , am controlat de multe ori cutia postala . Era
inca acolo . Spre dimineata , rapus de oboseala , de rusine si de absurdul situatiei , am adormit .
Dimineata , cutia era goala .

102

Perioada care a urmat a fost o incercare grea pentru nervii mei , si asa intinsi destul de
zdruncinati ; zile intregi fara nopti , golite de ore , de minute si de secunde, in care timpul
incremenise si parea ca ma expulzase din orice randuiala cosmica .
Si totusi , speram . Iar de cutia postala , aproape ca nu ma mai desparteam .

Cine esti ?

Inima mi se zbatea sa-mi iasa din piept si eram la fel de alb ca foaia de hartie pe care o
tineam in mana . Aceeasi pe care i-o trimisesem Idei . Era scrisul Idei . Era aceeasi limba
necunoscuta , pe care o intelegeam perfect ,mai mult , era amprenta sufletului ei , care ma
recunoscuse , caci , cine esti ?putea sa insemne si: Te-am facut sa-ti dai seama de existenta
ta ! Spune-mi mai multe despre tine !
De data aceasta , mi-a fost usor sa-i raspund . In primul rand , am datat scrisoarea cu
anul de gratie -2011 , an in care se presupunea ca traiam si apoi , i-am povestit despre
inversarea timpului , despre confuzia creata in intreaga omenire de disparitia trecutului si
inlocuirea lui cu viitorul , despre cat de relativa mi se parea aceasta inversare , i-am destainuit
cinstit ca nu mai aveam nici un pic de incredere in oamenii de stiinta ,fiindca si acestia se
recunosteau neputinciosi in fata unui fenomen fara pereche in istorie si , culmea ! , aveau
nevoie de timp ca sa-l studieze , ca , oricum ar fi si catre orice ne-am indrepta , ideea de
timp si-a pierdut definitiv sensul , cel putin , pentru mine si ca mi-as fi dorit din tot sufletul sa
ne fi putut intalni ca doi oameni normali , in aceeasi viata , in viitor sau in trecut . Am atasat
copii , facute de mana mea , ale cardurilor cu insemnarile din jurnalul ei , pentru a-i dovedi ca
ma aflu, nu se stie cum , peste timp , in posesia lor si am incheiat prin a-i scrie din nou : mi-e
dor de tine !
Raspunsul a venit neantarziat . Ida nu era deloc surprinsa de corespondenta cu mine ,
bariera temporala nu exista pentru ea , intelegea limba in care ii scriam , asa cum o intelegeam
si eu pe a ei , i se parea firesc sa comunicam la o distanta de mai bine de trei milenii , important
era doar ca aceasta bresa prin timp , pe care nici ea nu si-o explica , sa nu dispara . Poate ca Ida
103

locuia , in viitorul ei trecut , cam in acelasi loc in care locuiam eu in timpul meu si eram , de fapt,
mai aproape , unul de celalalt , decat ne inchipuiam .

De cate ori imi recitesc jurnalul , luminozitatea literelor se schimba . Acolo unde
cuvintele pastreaza o incarcatura emotionala importanta pentru mine , scrisul straluceste
orbitor . Acest fascicul de energie a facut posibil , se pare , transferul de informatie catre tine ,
peste timp . De ce tocmai catre tine ? Nu stiu , dar acum( !!! ) , am incredere deplina in tine ,
fiindca licuriciul te indrageste si el . I-am aratat biletul in care imi spuneai ca ti-e dor de mine si
l-am intrebat daca ai putea reprezenta un pericol . A pufnit in ras : Nu-i nici un pericol ! E doar
un om singur !
Asadar , insemnarile mele iti parvin fara ca eu sa depun vreun efort . Pur si simplu
cuvintele male zboara catre tine ! Cuvantul dor, care imi este destul de cunoscut , desi nu se
mai foloseste de multe secole , fiindca nu mai desemneaza un sentiment real pentru noi , caci
prezenta fizica a celui iubit este posibila instantaneu in viitorul nostru trecut , asadar ,
cuvantul acesta imi da fiori pentru prima data si trebuie sa recunosc , acum ii inteleg mai bine
sensul.

Incerc sa mi te imaginez , i-am scris Idei . Incerc sa-mi imaginez omenirea desavarsita .
Barbati si femei egali in desavarsirea lor . Fara pretentia de a domina unii asupra celorlalti . Cum
ati ajuns la acest acord desavarsit ?
Raspunsul ei a fost :
Mir in revarsare !. . . Cantarea Cantarilor !
Am cautat Biblia , disparuta , o vreme , din biblioteca mea si reaparuta in mod
miraculos ,( ca si alte milioane de scrieri din toate bibliotecile lumii) si am recitit Cantarea
Cantarilor . . . Mi s-a parut ca o citesc pentru prima oara . . .Abia de atunci incolo , am inceput
sa o recitesc cu adevarat . . .
Da, nimeni nu poate fi trezit decat atunci cand isi doreste sa se trezeasca . . .

104

 Imi scrii ca esti violonist untr-o orchestra .Trebuie sa-ti spun ca aceasta meserie a
disparut de mult de pe pamant . In vremea in care traiesc eu , trupurile noastre canta , ele
insele; sangele trecandu-ne prin vene creaza un sunet de fond discret , astfel ca , fiecare isi
are , pe langa amprenta sufletului , si propria melodie pe care si-o poate cultiva in asa fel
incat sa devina arta . Iti dai seama ca asta ar incurca cantatul la un instrument . Stiu , insa, cum
arata o vioara , stiu cum arata si alte instrumente din vremurile voastre , am chiar si inregistrari
cu concerte din timpul in care traiesti tu . N-as vrea sa te ranesc ! Exista un singur compozitor
care a rezistat timpului si , desi muzica lui se interpreteaza acum cu mijloace mai subtile si mai
evoluate , forma compozitiilor lui a ramas neschimbata si asa va ramane , probabil , pana la
sfarsitul timpului . Este vorba despre Bach !. . .

Ma intrebi , cu ce ma ocup ? O sa-ti raspund cinstit : fac traduceri din lirica delfinilor .
Am prieteni cativa delfini talentati . Daca vrei , o sa-ti trimit cateva versuri de-ale lor ! . . .

Nu m-am mai mirat cand Ida mi-a povestit ca nu muncea in adevaratul sens al
cuvantului , nu era platita si nu trebuia sa se intretina din munca ei . In viitor , omenirea reusise
sa se desprinda din randuiala stramba a socoetatii dominata de ban si acest salt uimitor le
transformase viata intr-o existenta paradisiaca .

Va trece vreme indelungata ( !!! ) pana cand civilizatia voastra va invata sa comunice
cu alte regnuri . . . Nu dispera !. . . Du-te la mare si inoata cu delfinii !. . . Asculta-i ! . . . La
inceput , asculta-le doar rasul !. . . Incet , incet , ai sa reusesti sa-i si intelegi ! Ei te vor intelege
de la bun inceput !
105

Devenisem de nerecunoscut pentru putinii prieteni pe care ii aveam :

Esti , pe zi ce trece , tot mai intelept . Nimic nu te mai tulbura . Nici zambetele false ,
nici rautatile care ti se fac pe nedrept ! , imi spusese cineva . Indiferenta mea , caci despre
indiferenta era vorba , era interpretata ca semn de maturizare ; nimeni nu banuia ca , de fapt ,
ma instrainasem de toti . Traiam doar cu gandul la Ida si in ruptul capului , n-as fi suflat o vorba
cuiva, despre ea .

Sunt dependent de srisorile tale , i-am sris Idei . Fara ele , viata mi s-ar parea o pierdere
de timp ! Oamenii din jurul meu imi par niste umbre. Eu insumi sunt o umbra .

Ce mi scrii acum , nu-mi place deloc , nici mie , nici licuriciului ! Straluceste ca aurul ,
iar avertismentul nu e pentru mine . . .Nu fugi de semenii tai ! . . . Nu stiu de ce a ingaduit
Dumnezeu legatura dintre noi , nu stiu de ce tocmai acum , va ramane o taina !, dar viata ta
depinde de timpul tau , valoarea ei se va masura in cantitatea de iubire pe care ai daruit-o in
acest timp ! Daca, prin absurd , ai trai acum , in timpul meu , sunetul fiintei tale ar fi atat de slab
incat nici nu s-ar auzi !

M-am straduit sa-i fac pe plac Idei . Mi-am reluat plimbarile prin parcuri , pe strazi ,
printre oameni . In urmatoarele scrisori , recunostea chiar ea progresele pe care le faceam .
Calatoria la mare a fost insa , un sesc . Am gasit plaja murdara si parasita , iar de delfini , nici
urma .
Singurul pe care l-am gasit , un delfin batran si linistit , dupa spusele ingrijitorilor lui,
supravietuia la delfinariu . Nu era program pentru public si de-abia dupa multe insistente , am
reusit sa intru . M-am apropiat de marginea bazinului . Statea putin iesit din apa , asa ca , l-am
vazut cat se poate de clar . Privirea lui m-a nedumerit . Cred ca imi citea gandurile si diferenta
106

dintre inteligenta lui ascutita si puterea mea de intelagere mediocra , era evidenta . Am stat
minute bune langa el , timp in care delfinul , desi nu ma scapa din ochi , nu parea totusi sa
reactioneze la prezenta mea . M-am ridicat sa plec si atunci a ras . Scurt si melancolic . M-am
intors , m-am aplecat din nou spre el si l-am mangaiat cu un gest stangaci . Nici n-am avut timp
sa-mi retrag mana ! A zbughit-o de langa mine si , cu iuteala unei sageti , a inceput sa dea ocol
bazinului . Poate ca nici nu-i atat de batran , m-am gandit , cu siguranta nu trebuia sa-l ating !
L-am suparat !. Am vrut din nou sa plec si atunci , au inceput salturile ! Un recital ! Nu se mai
satura sa se joace , iar eu eram ud din cap pana in picioare si nu ma mai saturam sa-l privesc !
Dupa fiecare salt , batea apa cu coada si radea ! Si , de fiecare data , rasul lui era altfel . . .
Ca de obicei , Ida avusese dreptate . Am plecat de la delfinariu , de-abia cand ingrijitorii
m-au dat afara . Rasul lui imi rasuna si acum in urechi . . .
-- Cum il cheama ? l-am intrebat pe unul dintre ingrijitori , in drum spre iesire .
-- Cand ne-a fost adus , l-am botezat Nor , fiindca fusese gasit pe plaja , dupa o furtuna .
Dar baiatul dresorului , care pe-atunci era mititel si nu putea sa-l pronunte bine pe r , s-a
atasat de delfin si il striga intruna Nol . Atunci , i-am spus cu totii , Nol . Acum , antrenor e chiar
baiatul si , in ultima vreme , il striga pe Nol , Homer . Asta , pentru ca e cel mai batran delfin de
aici . . .
--Crezi ca as putea , data viitoare , sa inot in bazin , alaturi de Nol ?l-am mai intrebat
--Nu , asta nu se poate . Regulamentul n-o permite .

M-am imprietenit si cu bunica , a carei nepoata colectiona pietricele . Stiam ora la care
treceau prin parc . Bunica ii cara ghiozdanul si ca de obicei , alerga in urma ei , tragandu-si cu
greu rasuflarea . De multe ori , se aseza langa mine pe banca si mi se plangea :
--Nu stiu , ce placere o mai fi si asta , sa aduni pietre si sa le duci acasa ! In fiecare zi ,
aceeasi poveste !
--Nu vad nimic rau in asta ! Poate o atrage forma pietrelor , culoarea lor , poate ca
unele stralucesc , poate ca altele ii spun ceva !
--Ei , as ! Ce sa-i spuna pietrele ? Pietrele nu vorbesc !

107

Nu reuseam insa sa mi-i apropii pe aceia care imi zambeau fals , (cu falcile inclestate si
cu ochii ingustati !) , privirile lor batjocoritoare ma paralizau , fugeam in continuare de ei si
regretam , nu-i pot indeplini Idei rugamintea cu care isi inceheia fiecare scrisoare : Iubeste-i
pe toti la fel !.

Trebuie sa-ti destainui un secret : timpul isi va relua cursul normal ! In scurta vreme ,
viitorul meu trecut va redeveni viitor curat . Inteleptii nostri spun ca nu e prima data cand
timpul isi inverseaza directia . A facut-o si o va mai face . Deja si-a incetinit viteza . Va face un
ocol larg prin spatiu si va porni inapoi . Va exista un moment in care vom trece unul pe langa
altul . In zilele acelea , ne vom putea intalni .

108

109