Premisa subiectului

Latinitatea si dacismul sunt concepte care desemneaza doua

curente de idei ce strabat cultura si literatura romana. Ideea de
latinitate incepe sa fie afirmata la noi de generatia cronicarilor (sec.
XVI XVIII). Alaturi de anumite idei, cum ar fi: unitatea si
continuitatea romanilor si combaterea teoriei imigrationiste, a
originii sud-dunarene, necesitatea adoptarii alfabetului latin; ei
promoveaza si anumite exagerari; originea pur romana a poporului
si a limbii, inlaturarea din limba a tuturor elementelor nelatine.
Unul dintre sustinatorii si dezvoltatorii acestei idei a fost Scoala
Ardeleana. Acestia pledand pentru: inlocuirea alfabetului chirilic
cu cel latin, normarea limbii romane prin scrierea de gramatici,
imbogatirea limbii romane prin neologisme de origine latina,
dezvoltarea exprimarii in limba romana astfel incat sa tina pasul cu
cele mai noi cuceriri ale vremii. Corifeii Scolii Ardelene au facut
totusi si unele exagerari in lucrarile lor filologice: adoptarea unor
scrieri etimologice, eliminarea tuturor cuvintelor nelatine din
limba, sustinerea purismului in limba. Cu toate acestea,
reprezentantii Scolii Ardelene au pus bazele cercetarii stiintifice a
limbii romane.
Dacismul isi face simtita prezenta odata cu interesul
romanticilor pentru etnogeneza si pentru mitologia din spatiul
traco-get. Se contureaza ca un current de idei, mai mult sau mai
putin unitar, mai ales in perioada interbelica, de multe ori fiind
asimilat cu orientarea traditionalista.
Motivatiile aparitiei si persistentei celor doua curente de idei
sunt dintre cele mai diverse (politice, psihologice, culturale,
economice). Tocmai de aceea ele au, in vreme, un caracter relativ
unitar, cu interferente, cu reveniri si deplasari de accent pe una sau
pe alta dintre pozitii. Mai ales in perioada interbelica cele doua
curente de idei sunt percepute adesea de pe pozitii opuse, aflanduse in confruntare directa si sunt folosite direct sau indirect ca
support argumentative pentru diferite antinomii.