UMANISMUL CICERONIAN

Umanismul este doctrina care valorizeaza fiinta umana. Fiind privita ca

posesoare a unor capacitati intelectuale potential nelimitate, aceasta este
plasata in centrul universului si este considerata a fi o valoare suprema. Grija
pentru insemnatatea individului este afisata inca din vremea lui Cicero, care
utilizeaza termenul humanitas facand referire la educatia si perfectibilitatea
individului.
Reprezentand un model de a gandi si a vorbi, un ideal desavarsit al
umanistilor, Marcus Tullius Cicero se bucura de o functie de baza in istoria
dezvoltarii acestor idei. El este exact etalonul propus de reprezentantii acestei
conceptii : un homo universalis, o personalitate enciclopedica cu un
comportament exemplar in societate. Dincolo de tiparul lansat, insa, cea care
primeaza in dispozitiile umanismului, mai cu seama cel ciceronian, este dorinta
partizanilor de a pune in valoare demnitatea omului. Superioritatea insului vine
din cunoasterea datoriei, dupa cum subliniaza si Caecilius (Omul este zeu
pentru om, daca isi cunoaste datoria). Fiinta umana trebuie sa manifeste,
bucuria indeplinirii menirii sale, astfel ca munca trebuie tratata cu seriozitate si
luata ca o sursa de libertate, de bogatie si de multe satisfactii.
Preocuparea pentru munca este, de fapt, cea care sustine ridicarea
standardelor de viata si o intelegere mai adanca a realitatii in care traiesc
oamenii. Desi echilibrul interuman, in special in ceea ce priveste clasele sociale,
apare ca un fapt imposibil de realizat in vremea Imperiului Roman , acesta isi
gaseste fundamentul prin promovarea unor principii de acceptare a celui din
jur. Sintagma Si eu sunt om ca si tine (Plautus) reflecta stari si atitudini
promovate de umanisti, calitati ale omului care il fac demn de acest statut. In
relatia cu sclavii din propria sa casa, de exemplu, Cicero se arata intelegator,
ingaduitor. Desi constient de raportul de putere dintre el si instrumentele
insufletite, parintele umanismului ciceronian actioneaza dupa principiile pe
care le promoveaza si se arata in favoarea intretinereii unor relatii bazate pe
omenie, cu conditia ca reactia primita sa nu tulbure ordinea existenta.
In concluzie, Cicero a conferit umanismului cea mai complexa
semnificatie. El a impus o imagine a omului creator de valori si respectat ca

atare, a omului care, dupa Protagoras, este masura tuturor lucrurilor, lucruri pe
care le intelege, le stapaneste si prin care se descopera pe sine.