TESTUL FAMILIEI

Desenul copilului este deopotriva o expresie a inteligentei si afectivitatii sale.

Atunci cind trebuie sa deseneze un om, copilul il va desena asa cum il concepe el, adica
in functie de propria sa schema corporala. De aici, si posibilitatea de a aprecia prin
desenul persoanei umane inteligenta copilului, posibilitate supusa insa de multe ori erorii
datorita unor factori emotionali despre care vom vorbi mai jos. Acest lucru este inca si
mai vizibil in testul familiei, in care interventia acestor factori poate face ca intre
diferitele peronaje desenate sa existe o mare deosebire ca si completitudine si armonie.
INSTRUCTAJUL TESTULUI
Instructajul testului este simplu: Deseneaza o familie, o familie pe care ti-o
imaginezi tu, o familie din mintea ta. Ideea inlocuirii familiei reale cu o familie
imaginara permite o mai buna exprimare in desen a tendintelor inconstiente, pentru ca
nefiind vorba de familia lui, deci nefiind constrins de principiul realitatii, copilul isi poate
da friu liber fanteziei, si odata cu aceasta, dorintelor pe care in mod normal nu le poate
exprima deschis. Daca copilul cere lamuriri suplimentare, ii putem spune: Deseneaza tot
ce vrei: oamenii dintr-o familie si, daca vrei, obiecte si animale.
Trebuie sa fim atenti la modul in care deseneaza copilul. Este important sa
surprindem diverse aspecte cum sint:
Aparitia inhibitiei, marcata prin intreruperi, mai ales daca aceasta apare
inainte de desenarea unui anumit personaj;
Coltul din foaie de unde incepe desenarea si ordinea personajelor;
Timpul necesar pentru fiecare personaj, grija pentru detalii, revenirea la un
personaj anterior
Dupa incheierea desenului urmeaza ancheta. Scopul anchetei este acela de a
obtine cit mai multe informatii referitoare la personajele desenate si la relatiile dintre ele,
mai precis preferintele afective ale copilului fata de personajele desenate, Putem incepe
prin a spune copilului; Povesteste-mi ceva despre aceasta familie. Unde sint acesti
oameni? Ce fac acolo? Descrie-mi fiecare personaj incepind cu primul desenat. Pentru
fiecare personaj este esential sa obtinem rolul in familie, virsta si sexul. Sint deosebit de
utile urmatoarele intrebari:
Cine este cel mai bun din familie? De ce?
Cine este cel mai rau / mai putin dragut din familie? De ce?
Cine este cel mai fericit? De ce?
Cine este cel mai putin fericit? De ce?
Din aceasta familie, tu pe cine preferi? De ce?
Sint posibile si alte intrebari in functie de scopul urmarit de examinator sau de
ceea ce crede el ca ar fi mai adecvat situatiei. De exemplu: Tatal decide o excursie cu
masina, dar nu au toti loc. Cine va ramine acasa? sau Unul dintre copii nu a fost
cuminte. Cine este acela? Cum va fi el pedepsit?

Cea mai importanta intrebare este cea care permite in final intelegerea identificarii
copilului:
Presupunem ca faci si tu parte din aceasta familie. Cine ai fi tu. De ce?
Pentru copiii mai mici se poate spune si astfel: ne jucam de-a familia asta, si tu
trebuie sa alegi cine vrei sa fii.
De regula primul personaj desenat este fie cel fata de care copilul este mai atasat,
fie cel cu care se identifica, fie si una si cealalta
Daca copilul isi deseneaza propria familie, el poate fi intrebat: Care alt personaj
ai dori sa fii?
Dupa sfirsitul probei, copilul poate fi intrebat daca este multumit sau nu de
desenul sau. Ce-ar face daca ar trebui sa faca alt desen? L-ar face la fel, ar adauga sau ar
scoate ceva? Ar schimba ceva?
Este foarte important sa se noteze pe foaie compozitia familiei reale (toti membrii
familiei cu virstele respective).

INTERPRETARE
Desenul presupune o serie de elemente formale si de continut. Elementele formale
se pot referi la trasaturi izolate (nivelul grafic) sau la structuri de ansamblu (nivelul
structurilor formale).

I.

Nivelul grafic

Acesta se refera la:

1. Amploarea trasaturii:
Un gest grafic amplu, pe o parte mare a foii indica expansiune vitala, extraversie;
Un gest cu amplitudine redusa, linii scurte, indica inhibitia expresiei vitale, repliere.
2. Forta trasaturii se refera la presiune, la gradul de innegrire, la urma lasata de creion
pe foaie, care poate duce pina la ruperea foii.
trasatura puternica exprima pulsiuni puternice, indrazneala, violenta, eliberarea
instinctelor
o trasatura slaba indica pulsiuni slabe, blindete, timiditate sau inhibitia instinctelor.
De remarcat faptul ca aceste doua aspecte se combina intre ele: de exemplu o
forta ampla, dispersata in mediu sau o forta continuta, chiar inhibata, concentrata in
interiorul personalitatii. Se noteaza mai ales excesul acestor dispozitii. Putem astfel avea;
Personaje ample care ies din coala poate indica o expansiune reactiva;
Desen foarte mic lipsa expansiunii, inhibitia tendintelor;
Forta mare a trasaturilor pulsiuni brutale, uneori reactive in raport cu sentimentul de
a fi neputincios;
Forta foarte redusa timiditate morbida, neputinta de a se afirma, nevroza de esec.
3. Ritmul trasaturii - repetarea unor trasaturi simetrice la un personaj sau de la un
personaj la altul, putind merge in extremis pina la stereotipie. Un ritm prea accentuat

poate indica pierderea unei parti din spontaneitate sub constringerea regulii. In forma
extrema, poate indica o nevroza sau o structura de caracter de tip obsesional.
4. Zona paginii ocupata de desen:
Jumatatea inferioara instincte primordiale, conservarea vietii; este zona preferata a
celor obositi, astenici, deprimati;
Jumatatea superioara indica expansiune imaginativa, este caracteristica subiectilor
idealisti;
Jumatatea stinga indica relatia strinsa cu trecutul;
Jumatatea dreapta arata orientarea catre viitor
Plasarea in pagina trebuie insa interpretata cu prudenta in functie si de alti factori. Mult
mai semnificative pot fi zonele albe ale desenului (partile nedesenate) care constituie in
fapt zone ale interzisului, fie prin cenzura externa, fie printr-o cenzura interioara.
5. Miscarea stinga-dreapta este foarte importanta in construirea desenului. Miscarea de la
stinga la dreapta este o miscare progresiva naturala. Miscarea inversa, de la dreapta spre
stinga, este o miscare regresiva. Trebuie urmarit cursul desenului, pentru ca uneori
copilul revine la stinga unui personaj deja desenat pentru a desena ceva, dupa care isi
continua firesc desenul spre dreapta.
Problema este mai complicata in cazul copiilor stingaci. Uneori, pentru stingacii
puri, miscarea de la dreapta catre stinga este mai naturala. Zazzo observa ca de regula
profilele privesc spre stinga la dreptaci si spre dreapta la stingaci. Aceasta nu este insa o
regula.

II Nivelul structurilor formale

Se refera pe de o parte la structura fiecarui personaj, luat ca o unitate grafica, pe
de alta la structura formala a intregului grup, care deja implica o analiza de continut,
suprapunindu-se astfel nivelului III.
Desenul persoanelor umane depinde, ca si completitudine si detaliere, dupa cum
am mai spus, de schema corporala a celui care deseneaza, deci si de inteligenta lui.
Totusi, aprecierea inteligentei pornind de la testul omuletului este precara pentru ca
intervin adesea elemente afective care deformeaza rezultatul. Un exemplu comun este cel
al dislexicilor, la care tulburarile de schema corporala se datoreaza unei lateralitati
contrariate.
In ceea ce priveste structura formala a grupului, vom mentiona aici distinctia
realizata de Minkowska intre tipul senzorial si cel rational. Tipul senzorial are un desen
prea putin precis, in care detaliile sint legate intre ele printr-un dinamism viu; el foloseste
cel mai adesea linii curbe in realizarea desenului. Este un tip spontan, mai putin inhibat,
vital, sensibil la ambianta si la caldura relatiilor interumane. Tipul rational deseneaza cu
rigoare fiecare obiect, dar il izoleaza intr-o pozitie imobila, fara legatura cu celelalte
obiecte; el foloseste mai ales linii drepte si unghiuri, semn al unei spontaneitati partial
inhibate.
Aprecierea tipului caruia ii apartine desenul poate fi importanta pentru ca exista
tendinta ca un examinator rational sa valorizeze mai mult desenele tipului rational si
invers, putind apare erori in aprecierea inteligentei si capacitatii de adaptare a copilului.
In aprecierea tipului trebuie tinut seama si de virsta subiectului: intrarea in scoala forteaza
inhibarea spontaneitatii in favoarea gindirii rationale, a disciplinei spiritului stiintific.
3

III Nivelul de continut si interpretarea psihanalitica

Testul familiei permite indepartarea de realitate sau mentinerea unei obiectivitati
stricte. Foarte multi subiecti insa se supun principiului placerii si deseneaza o familie
imaginara in functie de tendintele afective proprii. Tendintele afective care influenteaza
atitudinea copilului fata de personajele desenate de el, pot fi: pozitive (sentimente de
iubire ce determina investirea obiectului privilegiat, deci punerea lui in valoare in desen)
sau negative (sentimente de ura ce determina dezinvestirea obiectului, deci devalorizarea
lui in desen).
Subiectul care isi deseneaza, in ciuda consemnului, propria familie, se supune
principiului realitatii; subiectul care se supune consemnului (familie imaginata) este
condus (cel putin partial) de catre principiul placerii.
Copilul mic se supune initial exclusiv principiului placerii. In timp, el trebuie sa
invete sa accepte principiul realitatii. Trecerea de la un principiu la altul nu este
intotdeauna simpla. Daca exista conflicte puternice intre dorintele copilului si
posibilitatea lui de a si le indeplini, acceptarea realitatii este neplacuta si declanseaza o
stare negativa traita sub forma angoasei. Eul va trebui atunci sa elaboreze conduite care
sa reduca aceasta angoasa, permitind totodata adaptarea la realitate.
Daca Eul reuseste acest lucru, subiectul este normal; daca el nu reuseste, datorita
unor angoase prea puternice, si este fortat sa recurga la mecanisme de defensa prea
brutale, atunci adaptarea la realitate poate fi compromisa
Mecanismul cel mai arhaic de aparare importiva angoasei este negarea. Comuna
la copiii mici (nu eu am spart vaza), ea devine problematica la virste mai mari indicind
imaturitate afectiva si lipsa de adaptare la realitate, putind conduce la psihoza. Un
exemplu frecvent intilnit in testul familiei este desenarea celor doi parinti impreuna
atunci cind in realitate unul dintre ei lipseste (divort sau deces). La copii mai mici acest
fapt nu are o semnificatie speciala; dar in cazul unui adolescent de 15 ani ai carui parinti
au divortat in urma cu 10 ani (el reprezentindu-se pe sine in desen intre cei doi parinti la
virsta de cinci ani) ea poate indica o negare a realitatii ce poate duce pina la delir.
Defensele Eului contra angoasei
Defensele Eului deriva toate din negare (mecanismul primitiv al refuzului
realitatii atunci cind acesta se dovedeste amenintatoare sau frustranta). In functie de locul
pericolului, Eul poate recurge la mecanisme diferite de aparare. Pericolul poate proveni
din trei surse: din exterior (de exemplu teama de pedeapsa), din partea Sinelui (pericolul
pulsional) sau din partea Supraeului (angoasa morala).
a. Defensele Eului contra unui pericol exterior:
Gelozia fata de un frate mai mic: subiectul poate sa il suprime pe acesta din desen
(negarea existentei), il poate pune in pozitia fratelui mai mare luindu-i locul
(inversarea rolurilor) sau ii ia pur si simplu locul (identificare cu rivalul);
Teama de pedeapsa: copilul se declara cel mai bun dintre toti sau se deseneaza la o
virsta mai mica, atunci cind nu era inca rau (regresie); sau, ca baiat, se reprezinta in
desen sub trasaturile unei fiice cuminti si invers (deplasare);

Exemplul de mai sus in care divortul parintilor este negat, astfel incit in desen tata si
mama se tin de brat.

b. Defensele Eului contra Sinelui

Continutul Sinelui se refera la pulsiuni agresive si sexuale. Daca aceste pulsiuni
sint suficient de puternice incit sa ameninte cu o proiectare brutala in test, apare angoasa
si este necesara interventia defenselor Eului. Defensa principala este negarea pulsiunii
vinovate, ceea ce inseamna refularea ei in inconstient. Refularea permite eliberarea Eului
de pericolul pulsional, dar nu face sa dispara pulsiunea insasi. Aceasta ramine activa in
inconstient, fortind in continuarea intrarea in Eu (singurul spatiu care ii permite accesul la
componenta motrica ce face posibila descarcarea si satisfacerea sa) dar sub o forma
mascata pentru a nu stirni angoasa. Putem asista astfel la un mecanism de deplasare sau la
proiectia pulsiunii vinovate.
Deplasarea: tendinta este prezenta dar este asumata de o alta persoana decit
subiectul, persoana diferita ca virsta si sex. Cu cit pulsiunea refulata este mai anxiogena,
cu atit deplasarea este mai importanta (de exemplu, copilul isi poate atribui pulsiunea
agresiva unui animal).
Proiectia: tendinta este atribuita personajului care constituie in fapt obiectul ei,
acesta asumindu-si in desen locul si rolul subiectului (de exemplu copiii cu o agresivitate
puternica fata de mama sau tata isi proiecteaza agresivitatea asupra parintelui vizat
imaginind teme in care acesta se poarta foarte crud fata de el; in acest fel el scapa de
vinovatie si in plus isi poate asuma agresivitatea prin identificare cu agresorul).
c. Angoasa fata de Supraeu angoasa de culpabilitate deriva din angoasa fata
de pedeapsa parintilor. Ea nu poate apare inainte de formarea Supraeului, deci inainte ca
imaginile parentale sa fi fost introiectate de catre subiect. Rolul Supraeului este acela de a
reintari refularea pulsiunilor dezvoltind in Eu tendinte contrare pulsiunii refulate
(intoarcere in contrariu sau formatiune reactionala). Este binecunoscut exemplul
pulsiunilor anale care sint deturnate in asa-numitul caracter anal caracterizat printr-o
curatenie obsesiva, rigoare, meticulozitate.
Subiectul care sufera angoasa culpabilizarii se devalorizeaza in desen pentru a-si
atrage iertarea (se deseneaza mic, la distanta de ceilalti sau sub ei, se declara cel mai rau
si nefericit, etc). In cazuri extreme el poate ajunge sa se suprime din desen. Uneori el
renunta la pozitia sa reala pentru una pe care o considera mai modesta (de exemplu se
deseneaza ca bebe); baietii la care manifestarile agresive suscita angoasa de castrare se
pot reprezenta sub forma unei fiice.
Angoasa fata de Supraeu se supune si ea principiului placerii: subiectul alege
practic neplacerea cea mai mica pentru ca prin pedeapsa angoasa sa de culpabilitate
scade. La limita se vorbete de masochism moral: subiectul iubeste pedeapsa si o cauta.
Nu rare sint cazurile in care parintii spun despre copilul lor neastimparat parca cere
bataie.
De subliniat ca angoasa fata de Supraeu determina identificarea cu cel care este
pedepsit, in vreme ce angoasa fata de Sine cu cel care pedepseste (identificare cu
agresorul).

Expresia tendintelor si a defenselor Eului in testul familiei

1. Valorizarea personajului principal
Personajul valorizat este cel mai important pentru copil, cel pe care copilul il admira, il
invidiaza sau de care se teme. Adesea este si personajul cu care copilul se identifica.
Valorizarea poate apare sub diferite forme:
Personajul valorizat este personajul desenat primul, cel mai adesea primul de la stinga
la dreapta; cel mai adesea este un parinte, dar el mai poate fi:
-un copil caz in care subiectul considera ca sexul sau rolul acestuia sint privilegiate si
isi doreste sa ocupe rolul acestuia;
-subiectul insusi caz in care tendinta narcisica a subiectului este deosebit de
puternica. De cele mai multe ori aceasta se intimpla datorita imposibilitatii investirii
imaginilor parentale ca urmare a unui conflict ce determina repliere.
Personajul valorizat este cel mai mare mai ales atunci cind copilul nu indrazneste sa
uzurpe direct locul parintilor sau al altor frati;
Personajul desenat cu cea mai mare grija;
Personajul decorat cu multe obiecte suplimentare: ornamente, palarie, umbrela, etc.
Personajul care ocupa pozitia centrala, pe care toti ceilalti il privesc;
Personajul al carui rol este cel mai privilegiat in ancheta; frecvent copilul declara
direct identificarea cu acesta.
2. Devalorizarea
Cea mai simpla forma de devalorizare esste negarea realitatii prin suprimarea sursei
de angoasa. Personajul devalorizat din familie este personajul lipsa. Cel mai adesea vom
constata ca lipseste unul din frati, subiectul pretextind ca nu am avut loc. Se poate
intimpla sa lipseasca si unul din parinti, ceea ce arata ca subiectul are relatii cel putin
dificile cu acesta. Uneori subiectul insusi lipseste, ceea ce indica faptul ca, in conditiile
actuale, cu sexul si virsta sa, el nu se simte confortabil si ar dori sa fie altcineva. Rareori
se intimpla insa ca subiectul sa lipseasca cu desavirsire din desen: el apare de regula
reprezentat sub trasaturile altei persoane.
O forma aparte de devalorizare este scotomizarea, adica omiterea unor parti din corp
(de exemplu bunica cicalitoare nu are gura sau subiectului insusi, neajutorat, ii lipsesc
miinile); interpretarea scotomizarii se face doar tinind cont de situatia individuala a celui
care deseneaza.
Alte semne de devalorizare sint:
Personajul desenat mai mic decit ceilalti (tinind cont si de virsta personajului);
Personajul desenat ultimul, la margine, ca si cum subiectul nu i-ar fi rezervat dinainte
un loc;
Personajul desenat departe de ceilalti sau sub ceilalti;
Personajul desenat cel mai prost sau cu detalii importante lipsa;
Personajul depreciat printr-o estimare peiorativa sau schimbare de virsta (de exemplu
un parinte mult mai batrin decit celalalt).
3. Personajele barate

Bararea poate fi considerata un mod particular de devalorizare: copilul incepe sa

deseneze un personaj dupa care il taie si deseneaza altceva sau il deseneaza in alt loc.
De cele mai multe ori bararea indica un conflict intre o tendinta proiectata initial in desen
si apoi interzisa prin cenzura Eului.
Tot o forma de barare este si respingerea desenului neterminat si desenarea altuia.
4. Deplasarea si personajele supraadaugate
Deplasarea se refera la faptul ca o tendinta inconstienta respinsa de catre Eu este
asumata de un alt personaj, diferit ca virsta, sex sau rol in familie. Uneori aceasta
deplasare presupune adaugarea unui membru inexistent in familie personajul imaginar
care realizeaza tot ceea ce subiectul nu indrazneste sa realizeze singur. Cu cit acest
personaj este mai valorizat, cu atit tendinta reprimata este mai importanta. Astfel, se poate
intimpla ca:
Personajul supraadaugat sa fie un bebelus asupra caruia se deplaseaza tendintele
regresive ale subiectului;
Personajul supraadaugat sa fie un personaj mai in virsta, chiar un adult ceea ce
poate indica o dorinta de eliberare de sub tutela familiei;
Personajul sa fie un dublu al subiectului, apropiat ca virsta, sex, situatie; este posibil
ca dublul sa fie de virsta sau sex diferite de ale subiectului, caz in care el reprezinta
prin virsta sau prin sexul lui o tendinta a subiectului. De exemplu: o fata de 14 ani,
singura la parinti, deseneaza o familie cu doua fiice: Silvia, de 10 ani, valorizata,
preferata de parinti, cu care se identifica pentru ca este mai mare si mai rezonabila, si
Cristina, de 8 ani, descrisa ca cea mai putin draguta, pentru ca se infurie usor, dar care
este cea mai fericita pentru ca este cea mai mica si mai rasfatata. In aceasta situatie,
Cristina reprezinta o proiectie a tendintei regresive, dorinta interzisa de Eul unui
subiect rezonabil In plus, regresia presupune si o reducere a tensiunii conflictului
Oedip, permitindu-i fetitei sa se deseneze linga tata, ceea ce in realitate nu ar indrazni.
Personajul supraadaugat poate fi un animal, caz in care travestirea tendintei initiale
este maxima, ceea ce arata o interdictie foarte puternica. Trebuie investigata insa
situatia in care acest animal este real sau in care copilul iubeste in mod deosebit
animalul respectiv. Desenarea unui animal devine semnificativa atunci cind animalul
este valorizat sau devalorizat in mod special sau cind copilul nu se deseneaza pe sine
(identificare totala). De cele mai multe ori apare un animal salbatic care sa reprezinte
agresivitatea fata de parinti sau frati (leu, lup, vipera, etc), dar este posibil ca si alte
tendinte sa fie proiectate prin intermediul animalelelor, ceea ce inseamna ca aceste
tendinte sint lovite de o puternica culpabilitate care le interzice exprimarea directa.
De exemplu un copil deseneaza doi parinti si o pisica batuta pentru ca face prostii si
careia nu i se da de mincare. In acest caz, copilul insusi lipsind din desen,
proiecteaza asupra pisicii propriile sale tendinte orale reprimate.
In anumite situatii, cind copilul este prea inhibat, i se poate cere sa deseneze o familie de
animale.
5. Legaturile si relatia la distanta
Legaturile intre personaje reprezinta modul in care subiectul isi reprezinta relatiile
intre membrii familiei sale. Apropierea intre doua personaje arata intimitatea lor, traita
sau dorita de copil. Indepartarea celorlalte personaje, mai ales a subiectului, arata
dificultatea stabilirii de relatii cu familia, datorita agresivitatii subiectului sau pentru ca
acesta se simte respins.

Cel mai adesea copilul isi deseneaza parintii unul linga altul fie pentru ca
aceasta este situatia reala, fie pentru ca subiectul neaga distanta existenta intre ei.
Distanta intre parinti poate corespunde realitatii (divort, deces), dar de cele mai multe ori
ea corespunde unei dorinte secrete a copilului de a disocia cuplul parental (gelozie
oedipiana).
Apropierea dintre copil si parintele de sex opus corepunde situatiei oedipiene
normale; distanta intre fiica si tata sau intre mama si fiu poate semnaliza o anormalitate si
o interdictie a complexului Oedip (teama de o apropiere prea intima, traita de subiect ca
traumatizanta).
6. Identificarile
Cind cerem copilului sa spuna cine ar vrea sa fie (cu cine se identifica), trebuie sa
avem in vedere faptul ca facem apel la constiinta de sine, nivel la care tendintele sale nu
se pot exprima direct decit daca nu sint prea puternic refulate. In caz contrar, cenzura
Eului intervine pentru a interzice identificarea dorita in secret. Rezulta ca exista mai
multe nivele de identificare:
6.1 La nivel constient (unde ne plasam atunci cind intrebam suiectul cine ar dori sa fie):
Identificarea Eului: cind subiectul se reprezinta cu virsta si seul sau reale si se
declara a fi eu (identificare prin realitate);
Identificarea Sinelui (identificare prin dorinta): subiectul se proiecteaza in
personajul sau personajele care-I satisfac cel mai bine tendintele de eemplu cu tata
pentru a putea ordona, cu mamapentru a avea copii, cu un bebe pentru a fi rasfatat;
Identificarea Supraeului (identificare prin defensa) cu personajul cel mai puternic
care reprezinta SupraEul, de exemplu daca in scena exxista un personaj rau
(agresivitatea subiectului) copilul se identifica cu tatal,, mama sau cu un jandarm care
pedepseste sau omoara personajul rau
De remarcat ca tipul de identificare reiese usor din raspunsul copilului la intrebarea de
ce ai vrea sa fii X?
6.2 La nivel inconstient
Aceste identificari corespund unor tendinte mai profunde. Ele pot fi recunoscute mai
ales prin modul in care sint investite diferite personaje: de regula identificarea
inconstienta apare cu personajul care este desenat primul (mai ales daca aceste este mai
mare si mai detaliat). Atentie mai ales la personajele supraadaugate, pentru ca ele
reprezinta cel mai adesea identificari ale subiectului (eventual mai multe tendinte
contrarii ale acestuia).
Compararea identificarilor constiente si inconstiente
Este deosebit de importanta pentru ca ea dezvaluie dinamica conflictuala a
personalitatii subiectului: identificarea inconstienta este in raport direct cu pulsiunile
refulate ale Sinelui iar identificarea constienta exprima ceva din defensele Eului fata de
aceste pulsiuni.
Exemple:
Un baiat care se proiecteaza intr-o fata ar alege ca identificare tatal puternica sa
componenta feminina, pasiva, este mascata printr-o identificare cu cel mai puternic,
cu personajul care poseda acea virilitate care ii lipseste subiectului (tatal);
Un subiect cu o puternica tendinta regresiva,, fixat la stadiul oral se identifica cu un
bebe (considerat ca cel mai fericit) dar constient alege identificarea cu un parinte
(mama) astfel incit din gratifiat devine gratifiant;
8

Suiectul cu o conduita rea se identifica constient cu cenzorul care are puterea de a-l
pedepsi, scazindu-si astfel angoasa de culpabilitate

Relatiile fraternale si conflictele

Rivalitatea fraterna este normala, ea constituind de altfel unul din motoarele
dezvoltarii. In copilarie, iubirea si agresivitatea sint strins asociate (de aceea fratii se bat
frecvent intre ei dar sufera atunci cind sint despartiti); in cursul dezvoltarii ele se
disociaza si rivalitatea dispare treptat intr-un mediu familial armonios: compensarile
afective aduse de viata in comun fac posibila sublimarea in timp a agresivitatii.
Agresivitatea devine patologica atunci cind creste la cote periculoase sau atunci
cind este inhibata de catre parinti. Trebuie observat ca rareori este vorba de o agresivitate
inascuta; de cele mai multe ori agresivitatea fraternala devine periculoasa datorita
parintilor.
In testul familiei putem intilni urmatoarele tipuri de reactii:
1. Reactia agresiva:
Apare foarte rar ca atare in testul familiei (personaje care se bat etc.). De cele mai
multe ori o recunoastem in aparitia unui animal salbatic, eventual intr-un scenariu violent
(de exemplu un lup care o ataca pe fetita bebe si este ucis de tata); este posibil ca
subiectul insusi sa nu apara in desen, el proiectindu-se sub trasaturile animalului agresiv.
De remarcat ca de cele mai multe ori subiectul se identifica cu personajul puternic care
ucide animalul, mai rar cu animalul insusi.
2. Reactii agresive deturnate:
In acest caz agresivitatea se manifesta prin devalorizarea rivalului, cea mai simpla
forma fiind eliminarea acestuia din desen. Subiectul poate elimina fratele sau sora cu care
se afla in relatii proaste (eventual motivind ca nu a mai avut loc sa il deseneze) sau chiar
intreaga fratrie (tema copilului unic). Eliminarea din desen a intregii fratrii poate indica o
suferinta reala (schimbarea conditiilor de viata, indepartarea lui din camin, etc.) dar poate
indica si o imaturitate individuala care determina o toleranta redusa la frustrarile vietii in
comun.
O varianta a acestei teme este cea in care copilul se deseneaza singur la o virsta la
care rivalul sau inca nu se nascuse (regresie).
Foarte rar subiectul deseneaza familia-cuplu, caz in care el va afirma in ancheta ca
acesti parinti nu vor sa aiba copii pentru ca acestia sint rai, pentru ca costa prea mult, etc.
De cele mai multe ori insa agresivitatea este exprimata prin devalorizarea
rivalului, acesta fiind mai prost desenat, cu o virsta mai mica decit cea reala, etc. Aceasta
situatie indica insa instalarea principiului realitatii, deci o anumita maturitate a celui care
deseneaza.
3. Reactia depresiva
Reactiile agresive pot determina culpabilitate si teama de pedeapsa; de aceea ele
determina frecvent identificarea securizanta cu cel puternic, cu cel care pedepseste.
Exista cazuri in care agresivitatea este intoarsa de la inceput catre sine, caz in care
in exterior nu se manifesta nici o reactie de gelozie, in schimb copilul are o stare
depresiva. El declara de exemplu in ancheta ca este cel mai rau si cel mai nefericit,

contrar principiului placerii. Este vorba aici de un Supraeu puternic caruia Eul i se supune
umil in speranta de a obtine iertarea si protectia instantei cenzurante (care ii reprezinta pe
parinti); revolta ar insemna riscul de a fi exclus din paradisul securitatii familiale.
Reactia depresiva apare mai frecvent la fete decit la baieti. Ea poate lua, in test,
forma extrema a auto-eliminarii sau pe cea a auto-devalorizarii. Autoeliminarea este
foarte rara, si ea presupune ca si in ancheta subiectul sa se identifice cu un personaj care
nu apare in desen. Aparitia ei presupune insa o depresie grava, capabila sa motiveze
renuntarea la existenta. Auto-devalorizarea este deseori insotita de o angoasa pe care
copilul incearca sa o atenueze printr-o identificare conforma cu principiul placerii.
4. Reactia regresiva si identificarea cu un bebe:
Acest tip de reactie poate avea mai multe motive:
nostalgia propriei copilarii;
raportarea la o virsta la care subiectul era copil unic (situatia de privilegiat);
compenseaza reactia depresiva prin identificare cu membrul cel mai fericit al familiei
mezinul.
Imaginea bebelusului este in general puternic investita si reprezinta adesea o identificare
prin placere (atunci cind in familie nu exista nici un bebelus). Exista trei situatii:
subiectul declara ca vrea sa se identifice cu bebelusul;
subiectul nu-si declara identificarea cu bebelusul dar se poate presupune o identificare
secreta dat fiind ca acesta este desenat primul;
cind bebelusul este o figura supraadaugata putem presupune ca acesta reprezinta o
identificare prin placere pe care cenzura Eului nu o permite a fi exprimata.
Regresia este un mecanism mai des intilnit la fete sau la baietii cu o puternica
componenta feminina. Apare deseori o asociere intre cele doua modalitati reactionale
(regresiv si depresiv), probabil pentru ca subiectul, pentru a reduce angoasa depresiei, se
angajeaza pe calea securizanta a depresiei.
In concluzie: testul familiei permite intelegerea modului in care copilul rezolva in
interiorul sau rivalitatea fraterna. Din perspectiva patologica exista trei modalitati de a
rezolva acest conflict:
1. agresivitatea domina de aici reactii violente ce pot determina un conflict nou,
exterior (tulburari de caracter, rautate, gelozie, acte periculoase; prin deplasare: reactii
ostile la scoala sau pe strada)
2. agresivitatea este inhibata si intoarsa catre sine de aici reactii depresive, anxietate de
lunga durata, teama de abandon, nevroza de esec (inhibitie, timiditate, teama, caracter
plingaret, frecvent cu insucces scolar);
3. regresie si identificare cu rivalul nascut ultimul de unde lipsa progresului scolar si
dezinteres, atitudini puerile.
De regula, in ultimele doua situatii in exterior nu exista nici un semn de rivalitate,
parintii declarind ca nu sint probleme intre frati.
Reactia agresiva este cea mai sanatoasa atita vreme cit nu depaseste o anumita
intensitate, pentru ca reuseste exteriorizarea conflictului; in aceasta situatie masurile
pedagogice ce vizeaza imbunatatirea atitudinii parintilor sint cele mai utile. Reactiile
depresiva, respectiv regresiva, necesita terapie pentru ca conflictul refulat sa fie retrait si
rezolvat.
10

Relatiile cu parintii. Conflictele oedipiene.

1. Stadiul oedipian si stadiul pre-oedipian
In stadiul pre-oedipian copilul are o relatie binara cu parintele care il ingrijeste (de
regula mama); acest parintie constituie obiectul dragostei si rivalitatea fraterna se bazeaza
in acest moment pe refuzul de a-si imparti mama.
Catre 6-7 ani copilul devine curios si afectiv si intelectual cu privire la sexualitate,
la relatiile intre sexe, misterul fecundarii si al nasterii. La aceasta virsta conflictul de
rivalitate fraterna este strins legat de conflictele oedipiene, deci gelozia fata de nounascut vizeaza de asemenea pe parintele de se opus pentru a-i lua locul.
In stadiul oedipian relatia devine ternara: parintii apar acum ca doua persoane
distincte. Atasamentul fata de mama este conservator si regresiv, pentru ca aceasta
reprezinta protectia, securitatea, dragostea si hrana. Atasamentul fata de tata este
progresiv pentru ca tatal constituie factorul dinamic care scoate copilul de sub tutela
mamei si il impinge catre exterior.
Relatia cu parintii se bazeaza acum pe atractia sexelor: copilul este atras de
parintele de sex opus. Aceasta situatie afectiva este mai dificila pentru fetite pentru ca ele
sint nevoite sa-si schimbe obiectul dragostei (mama tata). Celalalt element al
complexului Oedip il constituie rivalitatea cu parintele de acelasi sex.
Relatiile descrise mai sus constituie situatia oedipiana normala, pentru ca ea se
rezolva prin imitarea parintelui de acelasi sex, ceea ce duce la asumarea propriului gen. In
testul familiei aceasta se exprima prin identificarea cu parintele de acelasi sex si
apropiere de parintele de sex opus.
In situatia normala, sentimentele agresive de gelozie fata de parintele de acelasi
sex sint temperate de afectiunea pentru acesta. Daca aceasta agresivitate devine insa prea
puternica, pot apare conflicte patologice:
Conflict extern cu parintele rival, ceea ce conduce la tulburari de caracter (opozitie,
furie) ce determina teama de pedeapsa;
Conflict intern cind cenzura Eului intervine pentru a interzice agresivitatea. De
remarcat ca nu numai gelozia agresiva fata de parintele de acelasi sex poate fi
obiectul interdictiei, ci si atractia erotica fata de parintele de sex opus.
Eul foloseste cel mai frecvent refularea; prin urmare rivalitatea si atractia devin
inconstiente si formeaza miezul complexului Oedip.
In testul familiei sentimentele de dragoste/agresivitate pot apare deschis (complexul
Oedip fara refulare); dar ele pot lipsi, ceea ce inseamna ca complexul Oedip exista intr-o
forma mascata. In acest test defensele Eului sint foarte active si se opun exteriorizarii
conflictelor refulate. Rezulta ca in testul familiei nu apar manifestari anxioase; apar in
schimb foarte clar defensele, ceea ce face posibila descoperirea cauzei anxietatii
comportamentale.
2. Diferentierea sexelor in stadiul oedipian
Desi in testul familiei parintii apar distincti, aceasta nu inseamna ca complexul
Oedip este depasit. Cel mai frecvent imaturitatea subiectului apare in test prin
11

nediferentierea sexelor (50% la 7ani, 25 % la 10 ani, 10% la 14 ani). Diferentierea

sexelor se manifesta prin haine, prin caracteritici sexuale secundare si prin simboluri.
3. Situatia oedipiana deschisa
Vorbim de situatie oedipiana deschisa atunci cind pulsiunile oedipiene sint exprimate
liber in desen (atractie fata de parintele de sex opus, rivalitate agresiva fata de parintele
de acelasi sex, identificare cu rivalul). In aceasta situatie fie conflictul oedipian are o
intensitate redusa, fie defensele Eului sint insuficiente pentru a tine in friu pulsiunile (caz
in care exista anxietate clinica).
Identificare cu parintele de acelasi sex
In situatia normala copilul se identifica constient cu parintele de acelasi sex; cel
mai frecvent acesta este primul desenat.
Cind primul personaj desenat apartine sexului opus este de presupus ca exista o
identificare inconstienta cu acesta; aceasta investire inconstienta a sexului opus determina
frecvent o devalorizare a propriei persoane, rezultind un puternic conflict de ambivalenta
sexuala.
Apropierea de parintele de sex opus
Daca identificarea cu parintele de acelasi sex este frecventa, asezarea alaturi de
parintele de sex opus este rara, datorit cenzurii Eului care, desi permite exprimarea
dorintei de a fi tatal/mama, se opune la a lua efectiv locul acestuia.
Agresivitatea geloasa contra parintelui de acelasi sex.
Ca si devalorizarea sau chiar eliminarea acestuia din test, apare foarte rar datorita
cenzurii Eului. Mai des apare situatia in care este exclus din test parintele de sex opus
(obiectul dorintei oedipiene).
4. Situatia oedipiana mascata
Este situatia in care Eul refuleaza in inconstient pulsiunile interzise si merge pina la a le
inlocui cu tendinte opuse (formatiuni reactionale).
Agresivitatea oedipiana simbolizata printr-un animal tradeaza imaturitatea atunci
cind apare la o virsta mai mare;
Relatia la distanta (forma extrema o constituie eliminarea totala): cel mai adesea
apare (mai ales la fetite) plasarea la distanta de cuplul parental (agresivitatea fata de
parintele de acelasi sex, teama de intimitate fata de parintele de sex opus) pentru ca
determina culpabilitate;
Repliere narcisica asupra siesi. In majoritatea cazurilor copiii deseneaza in primul
rind pe unul din parinti, ceea ce arata o relatie buna cu parintii, investire in
imaginea parentala. Foarte rar copilul se deseneaza pe sine primul (4,5% din baieti si
7% din fete), cel mai adesea cu mare grija. Este de presupus ca in asemenea situatii
investirea imaginii de sine ar reprezenta un narcisism secundar, adica o repliere
narxisica datorata imposibilitatii / refuzului de a investi preferential imaginile
parentale. Aceasta situatie apare atunci cind parintii sint absenti dar si cind exista o
deceptie in relatiile afective cu parintii datorita frustrarilor din faza oedipiana.
Uneori, in acest caz, apare in desen si un dublu al copilului, personaj cu care are
legaturile cele mai puternice si cu care se si identifica.
Regresia pre-oedipiana apare in test prin identificare cu un bebelus, ca si in
complexul de rivalitate fraterna. Prin identificare cu un bebelus, relatia
triunghiulara oedipiana (incarcata de agresivitate si culpabilitate) este substituita
12

cu o relatie binara cu unul din parinti (cel mai adesea mama), mai putin
anxiogena. Aceste substituiri blocheaza insa maturizarea copilului si progresele
lui scolare.
5. Inversarea complexului Oedip
Exista si cazuri in care copilul renunta la sexul sau si se identifica cu sexul opus.
Acesta este Oedipul inversat, in care sentimentele oedipiene sint si ele contrarii: iubirea
tandra pentru parintele de sex opus este inlocuita de indiferenta, chiar ostilitate, iar
rivalitatea agresiva fata de parintele de acelasi sex este inlocuita cu o afectivitate tandra.
Acest Oedip inversat poate fi considerat ca o formatiune reactionala a Eului (dezvolta
in constient sentimente inverse celor primitive, refulate de cenzura). Situatia nu constituie
o inversare completa, ci o ambivalenta, in care complexul Oedip normal ramine activ in
inconstient si personalitatea este rupta in doua. Pentru intelegerea acestor cazuri nu
trebuie uitat ca complexul Oedip negativ este la suprafata, in constient, in vreme ce
complexul Oedip pozitiv este in inconstient.
Situatia complexului Oedip inversat apare in testul familiei in 8% cazuri la baieti si in
6% cazuri la fete. Pentru ca in testul familiei cenzura Eului este foarte activa si impiedica
asumarea tendintelor care nu sint in acord cu sexul subiectului, este de presupus ca atunci
cind aceasta situatie a inversarii complexului oedipian apare in test avem de-a fac cu
tulburari patologice, bazate probabil si pe o ambivalenta sexuala deosebit de puternica.
6. Tema tatalui hranitor
presupune inversarea rolurilor parentale, ceea ce indica o mare imaturitate afectiva, o
fixatie la stadiul oral (in care imaginile parentale nu s-au diferentiat inca). Apare foarte
rar in testul familiei. Aceata relatie cu tatal hranitor constituie un substitut al relatiei
oedipiene prin regresie la stadiul oral. Apare mai frecvent la fete, iar la baieti doar la cei
cu complex Oedip inversat.
Concluzii
In testul familiei temele deschise dau mai putina informatie asupra personalitatii
profunde in comparatie cu temele mascate. Sentimentele oedipiene exprimate franc in
desen nu au nici o semnificatie patologica (cu exceptia cazurilor originale iin care apar cu
o intensitate foarte mare).
In caz de complex Oedip, sentimentele oedipiene sint absente sau inlocuite prin
sentimente contrarii:
Ostilitatea oedipiana poate fi simbolizata printr-un animal sau inlocuita prin deplasare
cu o rivalitate fraterna;
Apar relatiile la disstanta, defensive;
Identificarea cu parintele de acelasi sex este cenzurata si nu apare. Mai mult,
investirea imaginilor parentale este inlocuita cu o repliere narcisica; frecvent apare
complexul Oedip inversat si regresia orala atunci cind alte defense nu pot apara
copilul de angoasa de culpabilitate.
In aceste cazuri, tulburarea relatiilor oedipiene nu este vizibila la suprafata
datorita refularii. Copilul este adus pentru regres scolar, pentru tulburari de carcater de tip
agresiv-depresiv, pentru reverii obsedante care-l fac sa fie absent sau pentru fenomene

13

nevrotice anxioase sau obsesionale. Este indicata aici folosirea testului Patte Noire
pentru o explorare in profunzime a conflictului.

14