mijloacele de unire ale oaselor intre ele. Exista articulatii: - mobile (diartroze); - semimobile; - imobile; Parti componente ale diartrozelor: - suprafetele articulare; - cartilajele articulare; - meniscurile (fibrocartilajele interarticulare); - ligamentele (mijloacele de unire); - sinovialele (mijloacele de alunecare). Suprafetele articulare pot fi sferice, eliptice, cilindrice plane. Cartilajul articular are o grosime ce variaza in functie de presiunea pe care o suporta osul. Intinderea cartilajului e proportionala cu amplitudinea miscarilor articulare si nu cu marimea suprafetei opuse. Cartilajul este
elastic si neted, usurand miscarile suprafetelor
puse in contact. Disparitia lui duce la anchiloza. Fibrocartilajul de marire are rolul de a mari cavitatea articulara cand articulatiile sunt formate de un cap articular si o cavitate. Fibrocartilajele interarticulare pot ocupa toata articulatia: discurile; si pot avea forma unei semilune: meniscurile. Ligamentele sunt formatiuni fibroase foarte rezistente si inextensibile care mentin in contact suprafetele osoase ale unei articulatii. Capsula articulara este un sac fibros care se insera prin cele doua extremitati pe piesele osoase respective si contribuie la mentinerea lor in contact. Pe interior e tapata de sinoviala, are diverse grosimi, in locurile unde e nevoie de o unire puternica ea se dezvolta mai mult. E rezistenta si protejeaza articulatia in traumatisme putand smulge portiuni osoase. Mijloacele de alunecare.
Sinovialele sunt niste membrane
subtiri,moi, netede si lucioase care tapeteaza fata interna a capsulei articulare. Ele secreta lichidul sinovial si au rolul de a usura alunecarea. Din cauza abundentei de vase se inflameaza cea dintai intr-o articulatie. Lichidul sinovial este vascos, unsuros, usureaza alunecarea suprafetelor osoase si produce o adeziune intre suprafetele articulare. Cavitatea articulara este doar virtuala, intre elementele articulatie exista doar lichid sinovial.