Sunteți pe pagina 1din 34

CUPRINS

Introducere……………………………………………………………………………..3

Capitolul I: Considerații generale cu privire la dreptul de uzufruct


1.1. Noţiunea şi aplicabilitatea dezmembrămintelor dreptului de proprietate................4

1.2. Dreptul de uzufruct – noțiune și caractere juridice..................................................9

1.3. Conținutul și obiectul dreptului de uzufruct..........................................................14

Capitolul II: Modalități de constituire, exercitarea și stingerea dreptului de uzufruct


2.1. Modurile de constituire a uzufructului...................................................................17
2.2. Drepturile și obligațiile uzufructuarului.................................................................20
2.3. Drepturile și obligațiile nudului proprietar............................................................27
2.4. Stingerea dreptului de uzufruct..............................................................................29
2.5. Efectele stingerii uzufructului................................................................................31

Concluzii ……………………………………………………….….…........................33
Bibliografie……………………………………………………………………….......35
Introducere

În situația actuală, în Republica Moldova au fost efectuate reforme în diferite


domenii sociale, care au condiţionat şi modificări radicale ale actelor legislative. De o
semnificaţie aparte sunt modificările legislative privind proprietatea, deoarece dreptul
de proprietate este principalul şi cel mai complet drept real asupra unui lucru, care
conferă titularului toate cele trei atribute: posesiunea, folosinţa şi dispoziţia. Legea
permite însă disocierea acestor atribute şi repartizarea lor între titulari diferiţi, creându-
se alte drepturi reale. În Codul civil al Republicii Moldova sunt reglementate ca alte
drepturi reale principale: uzufructul, uzul, abitaţia, servitutea şi superficia.
În cadrul tezei s-a efectuat un studiu mai aprofundat al uneia dintre cele mai
semnificative şi actuale probleme a dreptului civil – instituţia dreptului de proprietate
ca drept real principal şi unul dintre dezmembrămintele sale cele mai importante –
uzufructul. Conceptul acestui dezmembrământ s-a fundamentat pe opinia de a
considera uzufructul ca unul dintre cele mai frecvent întâlnite şi mai variate drepturi
reale personale, fiind cercetat în primul rând, ca un drept real dezmembrat al dreptului
de proprietate şi, în al doilea rând, în funcţie de caracterele lui specifice, modalităţile
de constituire şi de stingere, conţinutul dreptului de uzufruct. Sau studiat drepturile şi
obligaţiile părţilor: atât ale uzufructuarului, cât şi ale nudului proprietar; s-au evidenţiat
caracterele comune şi delimitările.
Astfel, se evidenţiază actualitatea temei de cercetare care vine să elucideze esenţa
şi conținutul dreptului de uzufruct şi ale instituţiei acestuia ca dezmembrământ al
dreptului de proprietate, fundamentarea ştiinţifică şi interpretarea normelor juridice
referitoare la acest drept real ca una din problemele cele mai importante ale practicii
juridice.

3
Capitolul I: Considerații generale cu privire la dreptul de uzufruct

1.1. Noţiunea şi aplicabilitatea dezmembrămintelor dreptului de


proprietate
Dreptul de proprietate este dreptul real deplin, complet, pe care îl poate avea un
titular asupra bunului său şi care conferă proprietarului toate atributele acestui drept:
usus,fructus și abusus. Nici unul din celelalte drepturi reale nu posedă cele trei atribute
ale proprietăţii în plenitudinea lor.
Caracteristica comună a celorlalte drepturi reale este lipsa completă a atributului
dispoziţiei (abusus), adică a celor două facultăţi pe care le conferă acest atribut: fie de a
dispune de lucru, juridic, prin înstrăinare, fie de a dispune de el material prin
modificarea sau distrugerea sa.
În al doilea rând, celelalte drepturi reale se exercită, spre deosebire de proprietate,
asupra unui lucru care aparţine unei alte persoane decât titularul dreptului real.
Ele sunt deci drepturi asupra unui lucru a cărui proprietate aparţine altuia, adică
jura in re aliena.
Pe de altă parte proprietarul unui lucru asupra căruia se exercită un drept real, al
cărui atribut este de regulă dreptul de dispoziţie (cu cele două componente juridic şi
material), devine un nud proprietar al lucrului, lipsit de atributele posesiei şi folosinţei
lui.
Rezultă deci că dreptul de plină proprietate este dezmembrat, atributele sale fiind
împărţite între proprietar, care păstrează atributul dispoziţiei (abusus) şi o altă persoană,
titularul unui alt drept real constituit, format din celelalte atribute ale dreptului de
proprietate (jus utendi si jus fruendi).
De aceea, drepturile reale formate prin dezmembrarea unor atribute ale dreptului
de proprietate, se numesc dezmembrărninte ale dreptului de proprietate.1

1
Florescu D. ”Dreptul de proprietate și alte drepturi reale principale”, București, 2002, pag. 367

4
Denumirea de dezmembrăminte ale dreptului de proprietate a acestor drepturi
reale, se datorează faptului că, în realitate, ele sunt dezmembrări ale conţinutului
juridic al dreptului de proprietate. Astfel, titularul dreptului de proprietate exercită în
mod exclusiv, prin putere proprie şi în interes propriu atributele de posesie, folosinţă şi
dispoziţie asupra bunurilor ce alcătuiesc obiectul dreptului său de proprietate.
Dimpotrivă, în cazul drepturilor reale de uzufruct, uz, abitaţie, servitute şi superficie,
titularii acestor drepturi exercită atributele conferite de lege asupra unor bunuri ce se
află în proprietatea altor persoane. Cu alte cuvinte, titularul dreptului de proprietate
transmite unei alte persoane unele atribute din conţinutul juridic al dreptului său de
proprietate, constituind în favoare acesteia un drept real de uzufruct, uz, abitaţie,
servitute sau superficie. Conţinutul juridic al acestor drepturi reale, aşa cum vom avea
prilejul să constatăm în cele ce urmează, este alcătuit din atributele dreptului de
proprietate pe care proprietarul le-a transmis, sub forma unor drepturi reale altor
persoane denumite uzufructuari, uzuari etc. De îndată ce a fost constituit un drept real
asupra unui bun sau universalităţi de bunuri înseamnă că acest bun sau universalitatea
de bunuri constituie, în acelaşi timp, obiectul a două drepturi reale: obiectul dreptului
de proprietate al cărui conţinut juridic este lipsit de unele din atributele sale şi obiectul
dreptului real constituit în favoarea altei persoane, drept al cărui conţinut juridic este
alcătuit din atributele transmise de proprietar titularului acestui drept. Cu alte, cuvinte,
conţinutul dreptului real constituit va fi format din acele atribute care lipsesc sau de
care a fost golit dreptul de proprietate.
Deci, dezmembrămintele dreptului de proprietate sunt acele drepturi reale
principale ce au ca obiect bunuri ce aparţin altor persoane, drepturi opozabile tuturor,
inclusiv proprietarului, ce se constituie sau dobândesc prin desprinderea ori limitarea
unor atribute din conţinutul juridic al dreptului de proprietate.2
Deşi aceste drepturi reale sunt constituite din dezmembrarea dreptului de
proprietate, totuşi ele au un regim juridic şi o existenţă de sine stătătoare, distincte de
dreptul de proprietate. Acest regim juridic rezultă din prevederile Codului nostru civil
care stabileşte noţiunea, natura juridică, modul de constituire, drepturile şi obligaţiile
2
Gîscă V. ”Drept civil. Drepturi reale”, Chișinău, 2009, pag. 170
5
titularilor, sistemul de apărare şi ocrotire, precum şi modurile de încetare a acestor
drepturi reale. O contribuţie importantă ia conturarea regimului juridic al acestor
drepturi şi-au adus literatura de specialitate ca şi practica judecătorească.
Dezmembrâmintele dreptului de proprietate sunt deci drepturile reale principale
constituite asupra bunurilor altuia, din unele atribute ale dreptului de proprietate
(posesia şi folosinţa), opozabile tuturor, atât terţilor cât şi proprietarului, în limitele
actului juridic de constituire.
Opozabilitatea drepturilor reale principale, dezmembrăminte ale proprietăţii,
există şi faţă de proprietarul lucrului, care a constituit dezmembrământul, ca drept real
principal, în sensul că el este ţinut să nu facă nimic de natură să aducă atingere sau să
stingherească exerciţiul liber al acestui drept.3
Proprietarul nu are, cu atât mai mult, dreptul, ca prin voinţa şi puterea sa proprie
să retragă şi să facă să înceteze dreptul respectiv, întrucât de regulă, între proprietar şi
titularul dreptului real, se nasc raporturi de drept civil, caracterizate prin poziţia de
egalitate juridică a părţilor.
Revocarea dreptului poate fi dispusă numai cu titlu de sancţiune de instanţa
judecătorească, Ia cererea proprietarului.
În cazul drepturilor reale principale, constituite prin acte adrriirustrative asupra
unor bunuri care aparţin statului sau unităţilor administrativ-terito-riale, în virtutea
cărora titularul poate să execute posesia, folosinţa şi în anumite limite dispoziţia
materială cu respectarea dreptului de proprietate al celui care 1-a constituit, cum sunt
„dreptul de administrare", „dreptul de folosinţă" sau „dreptul de concesiune" deşi
revocarea lor poate fi făcută numai pentru raţiuni bine justificate, şi nu arbitrar, ea
poate fi făcută de autoritatea publică care are calitatea de administrator general al
domeniului public printr-un act de putere.4
În cazul acestor drepturi se poate afirma că ele, ca drepturi reale, sunt opozabile
tuturor mai puţin proprietarului care le-a creat.

3
Pop L. ”Dreptul de proprietate și dezmembrămintele sale”, București, 1996, pag. 153
4
Florescu D. ”Dreptul de proprietate și alte drepturi reale principale”, București, 2002, pag. 368
6
De fapt, aceste drepturi nici nu pot fi calificate ca dezmembrăminte ale dreptului
de proprietate asupra bunurilor proprietate publică, care sunt „inalienabile, insesizabile
şi imprescriptibile", tocmai datorită faptului că dreptul real nou creat nu este opozabil
proprietarului, care poate reveni prin acte de putere asupra actului administrativ de
constituire al dreptului.
Drepturile reale principale care constituie dezmembrăminte ale dreptului de
proprietate sunt: dreptul de uzufruct, dreptul de uz, dreptul de abitaţie, dreptul de
servitute şi dreptul de superficie.
Toate aceste drepturi reale principale pot fi constituite sau dobândite numai
asupra bunurilor care se află în proprietate privată.
Primele patru sunt reglementate de codul civil în timp ce dreptul de superficie
este o creaţie a practicii judiciare.
Dezmembrâmintele pot exista numai în cazul proprietăţii private, cu excepţia
bunurilor inalienabile, care nu pot fi, pe cale de consecinţă, nici dezmembrate.
Proprietatea asupra bunurilor din domeniul public nu poate fi dezmembrată, prin
urmare drepturile constituite prin acte administrative (dreptul de administrare, dreptul
de folosinţă) ori prin contracte administrative (dreptul de concesiune) nu sunt
dezmembrăminte, în sensul dreptului civil, ale dreptului de proprietate, adică drepturi
reale principale, constituite prin acte juridice civile între părţi aflate pe poziţie de
egalitate juridică.
Ele sunt drepturi reale principale asemănătoare cu dezmembrâmintele dreptului
deproprietate privată, dar constituite în cadrul unui raport administrativ, în care o parte,
administratorul bunurilor proprietate publică, deţinător al puterii de stat, întrebuinţează
această putere, cedând cu permisiunea legii, unele din atribui ele dreptului său de
proprietate. Aceste atribute care formează din punct de vedere teoretic, dar şi practic,
un drept real principal pot fi însă revocate, unilateral, de către stat sau unităţile sale
administrativ-teritoriale, este adevărat, de cele mai multe ori, cu titlu de sancţiune,
pentru modul în care sunt exercitate, dar şi în alte cazuri. Cel mai adesea, revocarea
dreptului de administrare se dispune în scopul redistribuirii unor bunuri între regiile

7
autonome sau instituţiile publice, mai ales atunci când bunul nu mai este necesar
titularului actual al dreptului de administrare.
În cazul drepturilor reale principale, derivate din dreptul de proprietate publică,
caracteristica este deci naşterea raportului în cadrul unui raport de drept administrativ
sau a unui contract administrativ în care titularul dreptului de proprietate publică,
exercită prin altul, fie prin alte autorităţi publice, fie prin intermediul unor subiecte de
drept civil atributele sau o parte din atributele dreptului său de proprietate. In acest
scop, majoritatea bunurilor proprietate publică sunt încredinţate prin acte de putere sau
prin norme juridice, unor persoane juridice înfiinţate în acest scop, tot prin acte de
putere, sau atribuite prin contract, persoanelor juridice de drept privat sau persoanelor
fizice, sau chiar încredinţate spre folosinţă persoanelor juridice fără scop lucrativ sau
închiriate.5
Persoanele juridice şi persoanele fizice care au sau care dobândesc bunuri
proprietate publică în administrare, concesiune sau folosinţă, exercită în temeiul unor
drepturi reale principale derivate: dreptul de administrare al regiilor autonome sau
instituţiilor publice, dreptul de concesiune şi dreptul de folosinţă asupra unor bunuri
imobile, o parte din atributele dreptului de proprietate publică.
Prin intermediul lor statul sau unităţile sale administrativ teritoriale exercită în
concret atributele dreptului lor de proprietate publică.
Ele nu dezmembrează însă dreptul de proprietate publică pentru că se constituie
prin acte sau contracte de drept administrativ, iar între proprietar şi titularii acestor
drepturi există raporturi juridice de subordonare, şi în sfârşit ele sunt opozabile erga
omnes tuturor celorlalte subiecte de drept, nu însă şi statului sau unităţii administrativ-
teritoriale care le-a constituit.
Astfel nu se încalcă regula inalienabilităţii dreptului de proprietate publica.
In schimb, bunurile din domeniul privat al statului sau unităţilor sale administrativ
teritoriale, sunt supuse dreptului comun, şi sunt alienabile, în condiţiile legii, deci sunt
posibile, în condiţiile legii, dezmembrăminte ale acestei proprietăţi.6

5
Chelaru E. „Curs de drept civil. Drepturile reale principale”, Bucureşti, 2000, pag. 89
6
Florescu D. ”Dreptul de proprietate și alte drepturi reale principale”, București, 2002, pag. 370
8
Pe de altă parte, statul, unităţile administrativ-teritoriale, persoanele juridice prin
care se administrează bunurile din domeniul privat, regiile autonome, societăţile
comerciale cu capital de stat pot dobândi dezmembrăminte ale dreptului de proprietate.

1.2. Dreptul de uzufruct – noțiune și caractere juridice


Conform Codul civil al Republicii Moldova, dreptul de uzufruct este reglementat
de art. 395-423 și este dreptul unei persoane (uzufructuar) de a folosi o perioadă
determinată sau determinabilă bunul unei alte persoane (nudul proprietar) şi de a
culege fructele bunului, întocmai ca proprietarul, însă cu îndatorirea de a-i conserva
substanţa.
Dreptul de uzufruct ia naştere prin separarea atributelor dreptului de proprietate
cu privire la un bun determinat de manieră următoarele: o persoană (fizică sau juridică)
numită uzufructuar, va stăpâni şi va folosi bunul, culegându-i în proprietate fructele,
iar proprietarul bunului va rămâne numai cu dreptul de dispoziţie asupra bunului, adică
va avea numai nuda proprietate.7
În dreptul roman potrivit Institutelor lui Iustian: ”usus fructus est ius alienis
rebus utendi fruiendi salva rerum subsantia” ceea ce în traducere: uzufructul este
dreptul de a folosi și culege fructele unor lucruri străine, păstrînd neatinsă substanța
acestora”.
În explicație, a se bucura de lucrurile altuia ca însuși proprietarul, nu include
pentru uzufructuar dreptul de a dispune de lucru, de vreme ce el trebuie să-i păstreze
substanța pentru a o restitui proprietarului, care sigur are puterea de a dispune material
sau juridic de lucru.
În doctrină s-a arătat că dreptul de uzufruct este acel drept real principal derivat,
esențialmente temporar, asupra bunurilor ce aparțin în proprietatea altei persoane, care
conferă titularului său atributele de posesie și folosință, cu obligația de a le conserva
substanța și a le restitui proprietarului la încetarea uzufructului.
Așadar, dreptul de uzufruct ia naștere prin separarea atributelor dreptului de
proprietate cu privire la un bun determinat, de maniera următoare: o persoană fizică

7
Gîscă V. ”Drept civil. Drepturi reale”, Chișinău, 2009, pag. 172
9
sau juridică, denumită uzufructuar, va stăpîni și va folosi bunul, culegîndu-i în
proprietate fructele, iar proprietarul bunului va rămîne numai cu dreptul de dispoziție
asupra bunului, adică va avea numai nuda proprietate.8
Dreptul de proprietate este dreptul real cel mai complet asupra unui lucru,
deoarece conferă posesiunea, folosinţa şi dispoziţia unui singur titular (proprietate
exclusivă) sau mai multor titulari (coproprietate). Celelalte drepturi reale se constituie
asupra unor lucruri străine, care aparţin cu drept de proprietate unei alte persoane. Este
important a se reţine faptul că una şi aceeaşi persoană nu poate avea şi dreptul de
proprietate, şi un alt drept real asupra aceluiaşi lucru. Unul dintre cele mai răspândite
drepturi asupra unui lucru străin este dreptul de uzufruct. Avându-şi originea în dreptul
Romei antice, dreptul de uzufruct s-a perfecţionat, fund recepţionat de legislaţiile
contemporane, inclusiv de legislaţia Republicii Moldova.
Uzufructul este nu altceva decât rezultatul dezmembrării dreptului de proprietate
în elementele sale şi atribuirii unora dintre ele (jus abutendi) proprietarului, altora (ius
possidendi, ius utendi şi ius fruendî) unei alte persoane, numite uzufructuar. Proprietarul
păstrează numai dreptul de dispoziţie a bunului, posesiunea şi folosinţa atribuind-o
uzufructuarului. Acesta este motivul pentru care o astfel de proprietate se numeşte
nudă proprietate (goală sau fara conţinut), iar proprietarul, nudul proprietar. Nuda
proprietate nu este un dezmembrământ al dreptului de proprietate, ci doar una din
formele în care acest drept poate să existe.
Pornind de la expresia legală, expusă în definiţie, de a poseda bunul
(iuspossidendi) de a-1 folosi (ius utendi) şi de a-i culege fructele (ius Jruendi) întocmai ca
proprietarul, uzufructuarul exercită prerogativele sale în mod direct şi nemijlocit asupra
bunului, fară a avea nevoie de o prestaţie specifică din partea nudului proprietar sau a
oricărei alte persoane. În special, referindu-se la ius fruendi, legiuitorul stipulează că
uzufructuarul se bucură de toate fructele pe care le produce bunul şi că ele trec în
proprietatea acestuia la data culegerii lor (art.401).9
Caracterele juridice ale dreptului de uzufruct sînt următoarele:
8
Dogaru I., Cercel S. „Drept civil. Teoria generală a drepturilor reale” Bucureşti, 2003, pag. 194
9
Roşca N., Baieş S. „Drept civil. Drepturi reale principale”, Chişinău, 2005, pag. 221
10
• este un drept asupra bunului sau bunurilor aflate în proprietatea altuia (jus
in re aliena).
Nu este posibil ca cineva să aibe un uzufruct asupra unui bun propriu: Nulii enim
res suo servit.
Proprietarul posedă şi foloseşte lucrul său şi îi culege fructele de orice natură ar fi,
dar această folosinţă nu este un drept de uzufruct, ci un atribut al dreptului de
proprietate.
• este un drept real, opozabil tuturor, inclusiv „nudului proprietar" care are
obligaţia negativă de a nu stânjeni pe uzufructuar în exercitarea dreptului lui.
Uzufructul constituit asupra unei creanţe sau valori mobiliare (acţiuni, obligaţiuni) nu
mai este un drept real, pentru că dreptul pe care se întemeiază, deci care se .naşte, nu
are acest caracter. Uzufructul este un drept real de folosinţă născut dintr-un drept de
proprietate asupra unui bun imobil sau asupra unui bun mobil.
Dreptul de uzufruct nu se confundă cu dreptul de folosinţă al locatarului asupra
lucrului închiriat. Dreptul de uzufruct este un drept real, în timp ce dreptul de folosinţă
al locatarului este un drept de creanţă.
Între aceste două drepturi există mai multe deosebiri:
- Proprietarul este obligat să-i predea locatarului lucrul în bună stare la intrarea în
folosinţă şi să-1 menţină în stare de folosinţă (fiind obligat la efectuarea reparaţiilor
necesare în timpul locaţiunii Cu alte cuvinte proprietarul are obligaţii active, care
converg către asigurarea folosinţei utile şi liniştite a lucrului închiriat.
În cazul uzufructului, proprietarul nu are nici o obligaţie pozitivă, faţă de
uzufructuar; el trebuie numai să-l lase pe uzufructuar să folosească lucrul fără a-1
stânjeni sau tulbura, deci predă lucrul în starea în care se află şi nu este obligat la nici
un fel de reparaţii în timpul uzufructului.
- Dreptul locatarului, fiind un drept de creanţă, este totdeauna mobiliar, chiar şi
când folosinţa se exercită asupra unui imobil. Uzufructul, fiind un drept real, poate fi
mobiliar sau imobiliar, după cum bunul asupra căruia se exercită este un bun mobil sau
imobil.

11
- Locatarul (chiriaşul) fiind parte într-un raport de obligaţie nu poale renunţa la
obligaţiile sale prin abandonarea lucrului, în timp ce uzufructuarul fiind ţinut numai
propter rem, (datorită lucrului) se poate sustrage oricărei obligaţii, abandonând lucrul
şi folosinţa sa.10
- Locaţiunea, cu drepturile şi obligaţiile care se nasc din ea, se transmite
moştenitorilor părţilor, pe când uzufructul se stinge prin moartea uzufructuarului.
Uzufructuarul preia bunul în starea în care se află (art.399) având îndatorirea de a-i
conserva substanţa (art.395), de a efectua reparaţiile de întreţinere a bunului (ait.412) şi
de a se comporta faţă de el întocmai ca un proprietar (art.395), pe când locatarul preia
bunul de la locator în starea corespunzătoare, conform destinaţiei convenite prin
contract, cel din urmă având obligaţia să menţină bunul în această stare pe durata
locaţiunii (art.878) şi să repare prejudiciul cauzat locatarului de viciile bunului închiriat
(art.880). Prin urmare, nudul proprietar nu are faţă de uzufructuar nici o obligaţie
activă, urmând să-1 lase a se folosi de lucru. în contractul de locaţiune însă,
proprietarului i se pun anumite obligaţii pozitive.
Uzufructuarul poate trage orice foloase din bunul primit dacă actul de constituire
nu prevede altfel (art.395), locatarul însă nu are dreptul să schimbe forma bunului, nici
să-1 folosească în alt scop decât la destinaţie (art.885).
Uzufructuarul poate să închirieze şi să arendeze bunul care face obiectul
uzufructului dacă, prin actul de constituire, nu este interzis [art.398 alin.(2)], locatarul
însă poate da bunul închiriat în sublocaţiune doar cu consimţământul locatorului
(art.894).
Uzufructuarul poate renunţa la dreptul său stingând prin aceasta uzufructul
(art.420), locatarul nu poate renunţa la dreptul său, având posibilitatea de a rezilia
contractul în modul stabilit la art.905 şi art.907.
Uzufructul este cu titlu gratuit dacă titlul oneros nu este stipulat expres în actul de
constituire (art.400), locaţiunea însă poate fi numai cu ridu oneros (art.875).
Uzufructul se stinge la moartea sau la lichidarea uzufructuarului (art.420),
drepturile şi obligaţiile locatarului trec prin succesiune (art.902).11
10
Florescu D. ”Dreptul de proprietate și alte drepturi reale principale”, București, 2002, pag. 372
11
Roşca N., Baieş S. „Drept civil. Drepturi reale principale”, Chişinău, 2005, pag. 221
12
• este un drept temporar prin esenţa sa. Uzufructul constituit în favoarea unei
persoane fizice poate dura cel mult până la decesul acesteia, iar cel constituit în
favoarea unei persoane juridice va dura până la lichidarea ei, dar nu mai mult de 30 de
ani. Actul juridic prin care se constituie un drept de uzufruct perpetuu şi transmisibil
pentru cauză de moarte este lovit de nulitate absolută.
• este un bun inalienabil (art.398) sau un drept cu caracter intuitu personae,
incesibil12. Dreptul de uzufruct nu poate fi cesionat terţilor ori înstrăinat în alt mod,
nici gajat sau ipotecat. Această interdicţie însă nu împiedică uzufructuarul să
folosească bunul care face obiectul uzufructului, inclusiv prin transmitere în locaţiune
sau arendă, în condiţiile art.396 alin.(2) şi (3). Acest caracter este confirmat şi de
dispoziţia art.405, potrivit căreia creditorul uzufructuarului poate urmări drepturile
acestuia, altele decât cel de uzufruct (fructele, veniturile etc.).
• uzufructul se poate constitui asupra bunurilor neconsumptibile [art.396 alin.(3)].
Legiuitorul admite, cu titlu de excepţie, ca uzufructul să se extindă şi asupra unor
bunuri consumptibile (art.402), care sunt părţi componente ale unui patrimoniu dat în
uzufruct.
• conferă uzufructuarului dreptul de posesie şi de folosinţă asupra lucrului. De

aici rezultă, că uzufructul acordă proprietarului bunului puteri reduse. Aceasta


deoarece folosinţa şi fructele aparţin uzufructuarului, proprietarul are doar un titlu nud,
lipsit de eficacitate veritabilă, ceea ce a făcut ca el să se numească nud proprietar.
Desigur, el poate înstrăina nuda proprietate (prin vânzare sau donaţie) dar valoarea
economică a nudei proprietăţi este de obicei redusă şi variabilă, aceasta pentru că în
fapt numai la moartea uzufructuarului nudul proprietar dobândeşte toate prerogativele
unui proprietar, devenind astfel proprietar deplin. Cu cât moartea uzufructuarului este
mai probabilă, cu atât este mai mare valoarea nudei proprietăţi. De exemplu: dacă
uzufructuarul este în vârstă şi cu o sănătate şubredă, valoarea nudei proprietăţi este mai
mare decât dacă el ar fi tânăr şi sănătos.13

12
13
Gîscă V. ”Drept civil. Drepturi reale”, Chișinău, 2009, pag. 173
13
Dreptul de uzufruct prezintă, în același timp, avantaje și dezavantaje economice.
Pe de o parte, el este un mijloc comod pentru proprietar de a conserva și de a exercita
prin altul posesia și folosința asupra bunului; cîns ce constituie cu titlu oneros este un
mijloc de obținere a unor venituri păstrînd proprietatea bunului; datorită caracterului
său temporar, proprietarul este sigur că dreptul său de proprietate se va completa,
proprietatea devenind din nou deplină. Pe de altă parte, uzufructuarul, avînd un drept
temporar, va urmări să obțină pentru el toate avantajele imediate și posibile, care pot
atrage epuizarea substanței bunului, prin exploatarea lui intensivă.14

1.3. Conținutul și obiectul dreptului de uzufruct


În legătură cu conținutul dreptului de uzufruct, putem preciza că acest
dezmembrămînt al dreptului de proprietate este format din atributele usus și fructus,
ceea ce dă dreptul uzufructuarului să posede bunul și să culeagă fructele acestuia.
Deosebit de dreptul de uzufruct exercitat asupra bunului, acela care este
proprietarul bunului respectiv poartă denumirea de nud proprietar și exercită un drept
de dispoziție juridică asupra bunului respectiv.
Importanța dreptului de uzufructconstă în aceea că prin intermediul acestuia se
asigură folosința bunului și culegerea fructelor, iar în același timp prprietarul nu pierde
dreptul de proprietate cu privire la bunul în cauză. Pe această cale proprietarul poate să
dobîndească anumite venituri fără ca dreptul de proprietate să iasă din patrimoniul său.
El este sigur că la un moment dat, dreptul său de proprietate se va complini prin
dobîndirea celor două atribute înstrăinate, usus și fructus.
Uzufructul mai poate crea însă și dezavantaje, în sensul că uzufructuarul se va
folosi de bunul respectiv și, știind că dreptul său este conservarea bunului în cauză,
ceea ce va prejudicia pe nudul proprietar.
La complinirea dreptului de proprietate, prin adăugarea atributelor usus și fructus,
nudul proprietar, redevenind proprietar deplin s-ar putea afla în situația de a se
dezinteresa de bunul său și de a nu efectua cheltuielile necesare.

14
Dogaru I., Cercel S. „Drept civil. Teoria generală a drepturilor reale” Bucureşti, 2003, pag. 196
14
Toate acestea ar conduce la degradarea bunului și la diminuarea valorii sale
economice.15
Obiectul dreptului de uzufruct. Legiuitorul permite constituirea dreptului de
uzufruct asupra oricăror bunuri care se află în circuit civil, cu excepţia celor din
domeniul public al statului şi al unităţilor teritorial-administradve. Expresia legală din
art.396 alin. (3) arată că obiect al uzufructului poate fi orice bun neconsumptibil care se află
în circuitul civil, mobil sau imobil, corporal sau incorporai, inclusiv un patrimoniu sau o parte
din el. Uzufructul instituit asupra bunului principal se extinde şi asupra accesoriilor
acestuia, precum şi asupra a tot ce se uneşte sau se încorporează în acesta.16
Art.396 alin.(2) din Codul civil al Republicii Moldova, arată că uzufructul se
poate stabili pe orice fel de bunuri neconsumptibile care se află în circuitul civil mobil
sau imobil, corporal sau incorporai, inclusiv un patrimoniu sau o parte din el.
Regula este că uzufructul are ca obiect bunuri neconsumptibile, deoarece
uzufructuarul are obligaţia de a conserva substanţa lucrului şi de a restitui lucrul
proprietarului, la expirarea termenului.
Dar uzufructul poate avea ca obiect şi bunuri consumptibile, caz în care
uzufructuarul dobândeşte de la proprietar chiar proprietatea lucrului. Dintr-un alt punct
de vedere, uzufructul poate avea ca obiect unul sau mai multe lucruri anume
determinate, caz în care uzufructul este cu titlu particular sau poate avea ca obiect o
universalitate de bunuri sau o fracţiune dintr-o universalitate, caz în care uzufructul
este după cum: universal sau cu titlu universal.
Poate face obiectul uzufructului şi terenurile proprietare privată atât timp cât sunt
şi rămân în circuitul civil.17
Uzufructul bunurilor corporale. Dreptul de uzufruct poate fi constituit asupra
oricăror bunuri corporale, indiferent de natura lor imobilă sau mobilă. Obiect al acestui
drept poate fi şi un bun complex sau o universalitate de bunuri.
Dacă uzufructul se constituie asupra unui imobil, naşterea, modificarea sau
stingerea este condiţionată de înscrierea în registrul de imobile.
15
Jora C. ”Drept civil. Curs de drepturi reale”, București, 2005, pag. 139
16
Roşca N., Baieş S. „Drept civil. Drepturi reale principale”, Chişinău, 2005, pag. 224
17
Gîscă V. ”Drept civil. Drepturi reale”, Chișinău, 2009, pag. 175
15
Dacă uzufructul se constituie asupra unui bun complex, asupra unei universalităţi
de bunuri sau asupra unui patrimoniu, uzufructuarul, împreună cu nudul proprietar, va
fi obligat să facă un inventar dacă ei nu au convenit ca inventarul să fie efectuat de
către un terţ.
Potrivit art.402, uzufructul poate cuprinde, alături de bunurile neconsumptibile, şi
bunuri consumptibile (care se consumă prin primul act de uz) de care poate dispune,
având însă obligaţia de a restitui bunuri de aceeaşi calitate, cantitate şi valoare.
Uzufructul bunurilor incorporate. Legiuitorul admite constituirea dreptului de
uzufruct şi asupra unor bunuri incorporale sub forma dreptului de creanţă (dobânda din
depunerile bancare), valori mobiliare nematerializate, părţi sociale, mărci de producţie
şi de comerţ, modele industriale etc. Se poate constitui uzufruct şi asupra unui drept de
superficie.
Termenul dreptului de uzufruct. După cum s-a menţionat, uzufructul este un drept
temporar. El se instituie în cazul uzufructuarilor persoane fizice cel mult până la
decesul lor dacă actul de constituire nu prevede altfel.
Uzufructul constituit în favoarea persoanei juridice funcţionează până la
lichidarea ei, dar nu mai mult de 30 de ani.
Orice act juridic de constituire a unui uzufruct perpetuu şi transmisibil pentru
cauză de moarte sau lichidare este lovit de nulitate absolută.18

Capitolul II: Modalități de constituire, exercitarea și stingerea dreptului de


uzufruct

2.1. Modurile de constituire a uzufructului


Potrivit art. 396 din Codul civil, uzufructul se poate constitui prin lege sau prin act
juridic. In cazurile prevăzute de lege, uzufructul poate fi constituit prin hotărâre

18
Roşca N., Baieş S. „Drept civil. Drepturi reale principale”, Chişinău, 2005, pag. 224
16
judecătorească. In legislaţia altor state se admite dobândirea uzufructului şi prin
uzucapiune.
La constituirea uzufructului, se aplică aceleaşi reguli ca şi la înstrăinarea bunurile
care fac obiectul uzufructului.
Constituirea uzufructului prin efectul legii. In legislaţia Republicii Moldova nu
există reglementări care ar prevedea expres constituirea dreptului de uzufruct. Preluând
ideea din literatura juridică română226, considerăm că suntem în prezenţa realizării unui
drept de uzufruct atunci când părinţii folosesc bunurilor copiilor lor.
Constituirea uzufructului prin act juridic. De cele mai multe ori uzufructul se
constituie prin voinţa omului, îmbrăcând forma unui act juridic unilateral (testament)
sau bilateral (contract). Persoana care poate constitui un drept de uzufruct poate fi
numai proprietarul bunului.
Uzufructul poate să-şi aibă originea într-o clauză testamentară sub formă de legat
prin care de quius instituie dreptul unei persoane nemoştenitoare să folosească şi să
culeagă fructele unuia sau mai multor bunuri din masa succesorală, transmiţând nuda
proprietate moştenitorilor (art.1486 şi 1487). De asemenea, este posibilă situaţia în
care, prin testament, legatarului să i se lase nuda proprietate, iar moştenitorul legal să
rămână cu uzufructul, precum şi situaţia în care se lasă unui legatar dreptul de uzufruct
iar altui legatar nuda proprietate.19
În practică, cel mai adesea, dreptul de uzufruct se constituie prin testament. Acest
mod de stabilire a uzufructului prezintă avantajul că fără a lipsi pe moştenitori de
succesiune, aceştia dobândind nuda proprietate, se constituie în favoarea unei persoane
un drept de uzufruct.
Prin testament, uzufructul se poate constitui, la fel ca şi prin convenţii, fie pe cale
de înstrăinare când testatorul constituie asupra anumitor bunuri sau asupra întregului
patrimoniu un drept de uzufruct în favoarea unei persoane, fie pe cale de retenţiune
când testatorul printr-un legat lasă nuda proprietate unei persoane, moştenitorii
devenind uzufructuari.20

19
Roşca N., Baieş S. „Drept civil. Drepturi reale principale”, Chişinău, 2005, pag. 225
20
Gîscă V. ”Drept civil. Drepturi reale”, Chișinău, 2009, pag. 174
17
Dreptul de uzufruct poate fi constituit prin contract cu titlu oneros, cât şi cu titlu
gratuit. Contractul poate să fie unul de sine stătător, precum şi o clauză într-un act de
constituire a unei societăţi comerciale. In literatura juridică se analizează două căi de
constituire a uzufructului: de înstrăinare şi de retenţie.
Calea de înstrăinare, numită şi mod de stabilire directă a uzufructului, se constituie
atunci când proprietarul bunului creează asupra lui un uzufruct, păstrându-şi nuda
proprietate, iar dreptul de folosinţă şi de culegere a fructelor transmiţând-o unui terţ.
Un exemplu util ar servi cazul când proprietarul transmite bunul său în calitate de aport
la formarea sau majorarea capitalului social a unei societăţi comerciale.
Calea de retenţie, numită şi mod de stabilire indirectă a uzufructului se constituie
atunci când proprietarul înstrăinează nuda proprietate a bunului său, însă reţine pentru
sine uzufructul, transformându-se din proprietar plin în uzufructuar.21
La încheierea contractului de constituire a dreptului de uzufruct, se vor aplica
aceleaşi reguli ca şi la înstrăinarea bunurilor care fac obiectul uzufructului.
Contractul de constituire a dreptului de uzufruct este:
a) sub semnătură privată, după modul de formare, iar, în cazurile stabilite de
lege, poate fi şi în formă autentică. In cazul în care uzufructul se constituie asupra unui
teren, pentru încheierea lui valabilă se cere forma autentică, iar pentru naşterea
dreptului de uzufruct, contractul trebuie înscris în registrul de imobile;
b) sinalagmatic (bilateral), după conţinut, dacă a fost încheiat cu titlu oneros
şi dacă, pentru acordarea acestui drept, se plăteşte recompensă; el poate fi şi unilateral
dacă uzufructul se acordă cu titlu gratuit;
c)atât cu titlu oneros, cât si titlu gratuit, după scopul urmărit de părţi:
-dacă este cu titlu oneros, contractul de constituire a uzufructului se încadrează în
categoria contractelor comutative, deoarece existenţa şi întinderea drepturilor şi
obligaţiilor părţilor contractante sunt certe, pot fi apreciate chiar la momentul încheierii
contractului şi nu depind de hazard;

21
Roşca N., Baieş S. „Drept civil. Drepturi reale principale”, Chişinău, 2005, pag. 226
18
-dacă este cu titlu gratuit, contractul intră în categoria contractelor liberalităţilor,
deoarece proprietarul, rămânând cu nuda proprietate a bunului, transmite dreptul de
posesiune şi de folosinţă uzufructuarului, care profită de fructele bunului;
d) constitutiv de drepturi reale, după efectele produse şi anume de dreptul real
de uzufruct;
e) cu executare succesivă, după modul de executare, deoarece uzufructuarul îşi
va exercita dreptul întreaga perioadă pentru care a fost constituit, iar nudul proprietar
va fi obligat să tolereze şi să nu împiedice exercitarea uzufructului;
f)numit, deoarece are o denumire prevăzută de lege.
Cuprinsul unui contract de constituire a uzufructului. Un contract de constituire a
uzufructului, ca orice contract civil, trebuie să cuprindă anumite clauze obligatorii.
Obligatorii sunt clauzele care se referă la:
- identitatea nudului proprietar şi a uzufructuarului;
- identificarea bunului care face obiectul uzufructului; dacă uzufructul se
constituie asupra unui imobil, este necesar extrasul din registrul bunurilor imobile şi
titlul de proprietate;
- termenul pentru care se constituie uzufructul dacă se constituie pentru o anumită
perioadă;
- titlul gratuit sau oneros al uzufructului, dacă contractul este cu titlu oneros, se

indică mărimea recompensei şi regularitatea plăţii ei;


- persoana care va îndeplini formalităţile de înregistrare a uzufructului, după caz;

- alte date pe care părţile le consideră importante dacă nu contravin normelor

imperative ale legii.22


Constituirea uzufructului prin hotărâre judecătorească. Dreptul de
uzufruct se poate constitui prin hotărâre judecătorească numai în cazul în care legea
prevede o astfel de modalitate. In procesul de insolvabilitate poate fi evidenţiată o
situaţie în care s-ar constitui un uzufruct prin voinţa unei alte persoane decât
proprietarul. Ne referim la situaţia când masa debitoare a societăţii comerciale
insolvabile include dreptul de folosinţă, pentru un anumit termen, asupra unor bunuri
22
Cojocaru E., Cuşmir M., Ciobanu C., Cojocaru V. „Drept Civil. Drepturi reale" Editura Chişinău 2003, pag. 147
19
depuse ca aport la capitalul social. In cazul în care societatea comercială emitentă de
acţiuni sau de părţi sociale devine insolvabilă până la expirarea termenului pentru care
dreptul de folosinţă asupra bunului său a fost transmis ca aport, acest drept intră în
masa debitoare, administratorul insolvabilităţii având dreptul să-1 valorifice,
adică să-1 înstrăineze cu tidu oneros, iar suma obţinută să o împartă între creditori.
înstrăinând dreptul de folosinţă asupra lucrului depus ca aport, administratorul
insolvabilităţii stabileşte un termen, cate nu va fi mai mare decât termenul dreptului de
folosinţă indicat în actul de constituire. După expirarea termenului stabilit, posesiunea
şi folosinţa bunului se va întoarce la proprietar. Considerăm că actul de înstrăinare a
dreptului de folosinţă va fi un contract de uzufruct, terţul beneficiar având, în calitatea
de uzufructuar, dreptul şi obligaţia de a se comporta faţă de bun ca un veritabil
proprietar. Deşi adrninistratorul insolvabilităţii va organiza o licitaţie de înstrăinare a
dreptului, contractul trebuie semnat de proprietarul bunului asociat al societăţii
insolvabile. Dacă acesta refuză să semneze, administratorul insolvabilităţii se va adresa
în instanţă pentru ca voinţa asociatului să fie substituită prin act judecătoresc.
Exercitarea uzufructului. Uzufructuarul foloseşte bunul obiect al uzufructului
întocmai ca şi proprietarul. Legea prevede drepturi şi obligaţii, specifice uzufructului,
atât pentru uzufructuar, cât şi pentru nudul proprietar.23

2.2. Drepturile și obligațiile uzufructuarului


De esenţa uzufructului este dreptul titularului de a folosi bunul şi a-i culege
fructele. Principalele drepturi de care dispune uzufructuarul sînt:
Dreptul de posesiune [Codul civil, art. 395 alin.(l)]. Uzufructuarul are dreptul să
stăpânească bunul în măsura în care este necesar exercitării dreptului său.
Uzufructuarul este un posesor nemijlocit (art. 304).
Dreptul de folosinţă [art.395 alin.(l)]. Uzufructuarul are dreptul de a se folosi de
bunul ori bunurile ce-i alcătuiesc obiectul dreptului său în vederea satisfacerii nevoilor
sale personale, în această privinţă el poate săvârşi toate actele de folosinţă cu singura
condiţie de a nu altera substanţa bunului şi a nu-i modifica destinaţia stabilită de către
23
Roşca N., Baieş S. „Drept civil. Drepturi reale principale”, Chişinău, 2005, pag. 227
20
proprietar. în virtutea acestui drept uzufructuarul culege şi dobândeşte în proprietate
fructele şi veniturile bunului ori bunurilor ce alcătuiesc obiectul dreptului său.24
Uzufructuarul se foloseşte de bunul obiect al uzufruct întocmai ca proprietarul. A
folosi un bun înseamnă a te servi de el şi a-1 exploata în interes propriu, luând în
considerare natura şi destinaţia lui. Uzufructuarul poate folosi bunul şi în activitatea sa
profesională sau de întreprinzător. Deşi legiuitorul prevede expres că folosinţa
uzufructuarului este ca şi folosinţa proprietarului, între ele există totuşi
diferenţă. Proprietarul poate uza de bunul său în mod nesocotit, sleindu-i
productivitatea şi substanţa, schimbându-i destinaţia şi chiar distrugându-1230.
Uzufructuarul poate folosi bunul având obligaţia de a-i conserva substanţa (art.395), de
a-i păstra destinaţia (art.411), ţinând cont de limitele stabilite în actul de constituire,
care exclud anumite folosinţe [art.395 alin.(2)]. Altfel spus, exercitarea dreptului său este
limitată la o folosinţă grijulie, ca a unui bun proprietar. Folosinţa de către uzufructuar
nu exclude scăderea valorii bunului, însă ca urmare a uzurii lui normale, uzufructuarul
având obligaţia ca, la expirarea termenului, să-1 restituie nudului proprietar în starea în
care se află (art.409). Dacă din obiectul uzufructului fac parte şi bunuri consumptibile,
dreptul de folosinţă înseamnă consumarea acestora (art.402). Dreptul de folosinţa al
uzufructuarului se extinde şi asupra accesoriilor bunului dat în uzufruct [art.396 alin.
(4)]; Folosinţa bunului poate fi exercitată de uzufructuar direct sau indirect, prin
intermediul unei alte persoane având calitatea de locatar (arendaş, chiriaş). Această
concluzie este impusă de art.398 alin.(2) şi (3), care stipulează posibilitatea închirierii
sau arendării bunului.25
Dreptul la fructe (art.395, art.401). Dreptul de a culege fructele este o consecinţă
firească a dreptului de folosinţă. Uzufructuarul se bucură de toate fructele naturale sau
civile pe care le produce bunul, dobândind proprietatea asupra lor de la data culegerii.
Prin noţiunea de frucfi trebuie de înţeles orice venit, spor sau product al unui lucru,
venit sau beneficiu dobândit în urma folosirii dreptului, precum şi veniturile şi
beneficiile pe care obiectul uzufructului le asigură prin intermediul raporturilor
juridice. Din dispoziţia art.401 rezultă că uzufructuarul nu beneficiază de o simplă
24
Gîscă V. ”Drept civil. Drepturi reale”, Chișinău, 2009, pag. 175
25
Roşca N., Baieş S. „Drept civil. Drepturi reale principale”, Chişinău, 2005, pag. 229
21
folosinţă a fructelor, ci de dobândirea proprietăţii asupra lor. Dreptul uzufructuarului
asupra fructelor se naşte la data constituirii uzufructului şi se stinge la data expirării
termenului sau apariţiei unui alt temei de stingere. In cazul în care, la data constituirii
dreptului de uzufruct, din obiectul uzufructului fac parte fructe naturale, acestea se
consideră ale uzufructuarului dacă actul de constituire nu prevede altfel. In cazul în
care, la data stingerii dreptului de uzufruct, obiect al uzufructului sunt fructe naturale
neculese, acestea vor fi ale uzufructuarului numai dacă actul de constituire prevede
astfel.26
Dreptul de a dispune de bunurile consumptibile (art.402) rezultă din natura lor.
Uzufructuarul are prin excepţie dreptul de a dispune de bunuri, consumându-le sau
înstrăinându-le, deoarece acesta este singurul mijloc de a se folosi de ele, natura
acestor bunuri procurând un folos doar prin consumare sau înstrăinare27. In acest caz,
uzufructuarul are obligaţia de a restitui bunuri de aceeaşi calitate, cantitate şi valoare
sau, dacă este imposibil, să restituie contravaloarea lor de la data stingerii uzufructului.
Dreptul de a face reparaţii capitale. Uzufructuarul este în drept să facă, din cont
propriu, reparaţii capitale bunului de care beneficiază dacă nudul proprietar nu
efectuează la timp astfel de reparaţii [art.412 alin.(6)].
Dreptul la compensarea cheltuielilor de reparaţii capitale si la despăgubiri. In cazul în
care a efectuat din contul său reparaţii capitale bunului, uzufructuarul este în drept ca,
la stingerea uzufructului, să pretindă la compensarea cheltuielilor [art.412 alin. (6)].
Uzufructuarul va putea pretinde compensarea cheltuielilor după regulile gestiunii de
afaceri (art. 1382) sau despăgubiri de la nudul proprietar în cazul în care prin fapta
acestuia a fost redusă valoarea uzufructului (art.417).
Dreptul de a renunţa la uzufruct. Potrivit art.420 alin.(l), uzufructul se stinge în
cazul renunţării uzufructuarului la dreptul său.
Particularităţile uzufructului generate de tipul obiectului său28
Creanţa ca obiect al dreptului de uzufruct (art.403). Obiect al uzufructului poate fi şi
o creanţă a nudului proprietar faţă de un terţ. Un exemplu elocvent de constituire a
26
Roşca N., Baieş S. „Drept civil. Drepturi reale principale”, Chişinău, 2005, pag. 230
27
28
Roşca N., Baieş S. „Drept civil. Drepturi reale principale”, Chişinău, 2005, pag. 231
22
unui drept de uzufruct asupra unei creanţe ar fi uzufructul asupra banilor din depozitul
bancar sau asupra unor obligaţiuni, ambele producătoare de dobândă. Uzufructuarul
are dreptul să folosească şi să culeagă fructele civile ale creanţei care se reduc numai la
o dobândă periodică. Uzufructuarul mai are obligaţia, cu titlu de excepţie în cazul
insolvabilităţii băncii sau emitentului de obligaţii, de a înainta creanţa către
administratorul insolvabilităţii pentru a participa la adunarea creditorilor etc. In cazul
în care, în timpul exercitării dreptului de uzufruct, contractul de depozit bancar expiră
sau obligaţiunile ajung la scadenţă, uzufructuarul este în drept să primească banii de la
bancă sau de la societatea care a emis obligaţiunile şi să dispună de ei ca un bun
proprietar, având dreptul să-i folosească prin continuarea relaţiilor, să-i depună pe un
alt cont bancar şi chiar în altă bancă ori să dispună de ei altfel. Se observă că,
exercitând dreptul de folosinţă, uzufructuarul poate consuma banii, însă la încheierea
uzufructului are obligaţia de a restitui nudului proprietar suma echivalentă creanţei.
Participaţiuni le la capitalul social ca obiect al dreptului de uzufruct (art.404).
Proprietarul poate să transmită cu drept de uzufruct acţiuni emise de societăţile
comerciale pe acţiuni, părţi sociale ale societăţilor cu răspundere limitată, precum şi
participaţiuni ale unor alte persoane juridice. In acest caz, uzufructuarul are dreptul de
a folosi şi a culege fructele, adică de a participa la adunările generale cu drept de vot şi
de a încasa dividendele acestor participaţiuni. Dreptul de vot nu poate fi exercitat de
uzufructuar dacă, la adunarea generală, se discută modificarea capitalului social,
reorganizarea sau lichidarea persoanei juridice, dreptul de vot aparţinând nudului
proprietar. Dacă acţiunile se răscumpără de către emitent, dreptul uzufructuarului de a
încasa preţul trebuie să fie expres stipulat în actul de constituire a uzufructului, în caz
contrar decizia aparţine nudului proprietar.
Terenurile cu arbori si pădurile ca obiect al dreptului de uzufruct (art.406 şi 407). Se
poate constitui dreptul de uzufruct asupra unui teren cu arbori fructiferi sau
nefructiferi. UzufructuaruJ dobândeşte nu numai poamele, dar şi ghinda, pluta, răşina,
crengile ce se tund în fiecare an etc. Arborii nu pot fi consideraţi fructe, deoarece
reproducerea lor este lentă, neperiodică, din care motiv legea limitează tăierea lor.
Tăierea arborilor se permite cu titlu de excepţie în cazurile stabilite la art.406 alin.(l) şi
23
numai din necesitatea reparării, întreţinerii şi exploatării terenului. In astfel de cazuri,
uzufructuarul va fi ţinut să înlocuiască arborii tăiaţi sau distruşi [art.406 alin. (2)]. O
situaţie distinctă de regula menţionată este reglementată la art.407, care prevede ca
obiect al uzufructului pădurea destinată de proprietarul lor unei tăieri periodice, arbori din
pepinieră sau părţi de păduri înalte care au fost destinate tăierii regulate. In aceste cazuri,
arborii reprezintă fructele de care beneficiază uzufructuarul, acesta fiind ţinut sa
respecte anumite reguli de tăiere şi de înlocuire stabilite în Codul silvic nr.887/1996 la
art.33-41.
Cariera ca obiect al dreptului de uzufruct (art.408). Dacă dreptul de uzufruct se
instituie asupra unui teren în care există carieră, uzufructuarul se poate folosi de ea
numai dacă aceasta era în exploatare la data constituirii dreptului, iar proprietarul
deţine autorizaţie de exploatare a carierei. In cazul unei cariere deschise, adică
neexploatate sau exploatate cândva, însă care, la momentul constituirii dreptului, nu se
exploata şi nu exista nici autorizaţie de exploatare, uzufructuarul nu poate extrage
produse din ea.
Obligaţiile uzufructuarului
Obligaţia de primire a bunului şi de întocmire a inventarului (art.399). Uzufructuarul
este obligat să primească bunul în starea în care se află la momentul transmiterii. In
interesul său, dar şi al nudului proprietar, este de a întocmi un act în care s-ar constata
starea bunului la momentul transmiterii, deoarece de aceasta depinde şi constatarea
stării corespunzătoare a bunului la momentul restituirii. Din coroborarea dispoziţiilor
art.399 alin. (2) şi (3) rezultă concluzia că întocmirea actului de determinare a stării
bunului (inventarului) este obligatorie când obiectul uzufructului este o universalitate
de bunuri. Legea indică în special că uzufructuarul şi nudul proprietar sunt obligaţi să-şi
acorde asistenţă reciprocă la întocmirea proprietar, dacă nu acţionează contrar
dispoziţiilor legale, poate folosi bunul său aşa cum consideră necesar, inclusiv cu
neglijenţă, distrugându-1 sau epuizându-i substanţa, fară a răspunde juridic.
Proprietarul poate inventarului. La cererea uneia dintre părţi, inventarul poate fi
întocmit de un profesionist (organ competent), iar semnăturile autentificate notarial.29
29
Roşca N., Baieş S. „Drept civil. Drepturi reale principale”, Chişinău, 2005, pag. 233
24
Obligaţia de a se folosi de bun ca un proprietar. Această obligaţie rezultă din art.395
alin.(l) şi art. 409, potrivit cărora uzufructuarul are dreptul de a folosi bunul şi a-i
culege fructele, întocmai ca proprietarul, însă cu îndatorirea de a-i conserva substanţa.
După cum s-a menţionat, un să nu folosească bunul său. Uzufructuarul însă este
obligat să se folosească de bun ca un bun proprietar^ astfel încât să-i conserveze
substanţa sau, după cum spuneau clasicii, să dea lucrului toate îngrijirile pe care le-ar da
un proprietar... ţi să se folosească numai în aţa măsură încât lucrul să rămână în stare
buna*™. Dacă uzufructul se constituie asupra unui teren, uzufructuarul este ţinut să
respecte obligaţiile stabilite prin art. 29 din Codul funciar, să nu forţeze pământul
pentru a obţine recolte prea mari compromiţând prin aceasta fertilitatea şi recoltele
viitoare. Atitudinea unui bun proprietar cuprinde şi obligaţia de întreţinere a bunului şi,
în acest sens, uzufructuarul este obligat să efectueze reparaţiile de întreţinere a bunului
(art.412).
Obligaţia de informare (art.410). Uzufructuarul este obligat să informeze imediat
nudul proprietar ca bunul s-a defectat, s-a distrus sau că sunt necesare lucrări de
reparare ori de îmbunătăţire a bunului sau că trebuie luate măsuri de prevenire a unor
pericole iminente care ar duce la degradare sau distrugere [art.410 alin.(l)], că trebuie
efectuate reparaţii mari [art.412 alin.(5)]. Uzufructuarul este obligat de asemenea să se
opună oricăror tentative de deposedare de către terţi şi să informeze neîntârziat nudul
proprietar despre intenţiile terţilor de a contesta dreptul de proprietate.
Obligaţia de păstrare a destinaţiei bunului (art.411). Uzufructuarul este obligat să
folosească bunul păstrându-i destinaţia dată de nudul proprietar. Schimbarea destinaţiei
bunului este un drept al proprietarului. Această concluzie se impune şi din dispoziţiile
art.395, art.404 alin.(2), art.407 alin.(3), art.408 şi 409. Art. 395 prevede dreptul
uzufructuarului de a folosi bunul întocmai ca proprietarul. De exemplu, în clădirea în
care a fost utilizată ca spaţiu locativ, uzufructuarul nu are dreptul să amplaseze spaţii
comerciale sau industriale dacă actul de constituire nu prevede altfel. Art.404 alin.(2)
prevede expres că schimbarea destinaţiei bunului este prerogativa proprietarului, iar
art.407 alin.(3) că uzufructuarul poate exploata părţile de păduri înalte destinate tăierii
regulate, conformându-se uzanţei obişnuite a nudului proprietar. Uzufructuarul se
25
foloseşte de lucruri ca un bun proprietar şi potrivit destinaţiei lor (art.409), iar dacă
obiectul uzufructului este o carieră, aflată în exploatare, se foloseşte de ea întocmai cu
nudul proprietar (art408).
Obligaţia efectuării reparaţiilor (art.412). Efectuarea reparaţiilor bunului dat în
uzufruct sunt puse în sarcina uzufructuarului (reparaţii de întreţinere, reparaţii mari)
sau în sarcina nudului proprietar (reparaţii capitale). Uzufructuarul este obligat să
efectueze reparaţiile de întreţinere a bunului, precum şi reparaţiile mari, dacă ele se
datorează neefectuării reparaţiilor de întreţinere. Legiuitorul nu a distins reparaţiile de
întreţinere de cele mari sau capitale. Prin reparaţii de întreţinere se subînţeleg
reparaţiile curente efectuate periodic care permit menţinerea bunului în stare normala
pentru folosinţă şi exploatare şi care nu implică modificarea substanţei lui. Reparaţiile
mari, în opinia noastră, sunt aceleaşi reparaţii capitale. Uzufructuarul nu este obligat să
reconstruiască bunul care s-a distrus din cauza vechimii ori unui caz fortuit (art.413).
Obligaţia de plată a primelor de asigurare în ca^ul bunului asigurat (art.414). Dacă
bunul dat în uzufruct este asigurat, uzufructuarul este obligat să plătească primele de
asigurare.
Obligaţia de a restituire a bunului obiect al dreptului de uzufruct [art.423 alin.(l)].
Uzufructuarul este obligat să restituie nudului proprietar, în starea corespunzătoare,
bunurile pe care le deţine în virtutea dreptului său de uzufruct.30
Obligaţia de a despăgubi nudul proprietar în cazul pieirii sau deteriorării bunului din
culpa uzufructuarului. Această obligaţie rezultă nemijlocit din art.423 alin.(2), precum şi
din art.395, care obligă uzufructuarul să se comporte faţă de bun ca şi proprietarul, cu
obligaţia de a conserva substanţa.

2.3. Drepturile și obligațiile nudului proprietar


Pe întreaga perioadă a uzufructului, proprietarul bunului nu are folosinţa acestuia,
ci doar nuda proprietate. Deşi nud, dreptul de proprietate se exercită presupunând
existenţa atributelor „trunchiate".
Drepturile nudului proprietar
30
Roşca N., Baieş S. „Drept civil. Drepturi reale principale”, Chişinău, 2005, pag. 234
26
Nudul proprietar are:
- dreptul de a poseda bunul ce face obiectul uzufructului fiind un posesor mijlocit
[art.304 alin.(l)];
- dreptul de dispoziţie (art.416), principal atribut al dreptului de proprietate care nu

trece la uzufructuar, păstrându-se la nudul proprietar, şi care trebuie sa fie exercitat


astfel încât să nu atingă dreptul uzufructuarului; nudul proprietar este în, drept să
înstrăineze bunul prin acte între vii (de vânzare-cumpărare, schimb, donaţie etc.)
precum şi pentru cauză de moarte, poate să-1 greveze cu sarcini; persoana care a
dobândit nuda proprietate trebuie să respecte uzufructul; dreptul de dispoziţie al
nudului proprietar este şi el limitat, deoarece proprietarul nu poate decide soarta
bunului prin transformare sau distrugere, fiind ţinut la plata despăgubirilor în cazul în
care, prin fapta sa, a făcut sa reducă valoarea uzufructului (art. 417);31
- dreptul la acţiuni de apărare (art.416), exercitând toate acţiunile legale de apărare

a dreptului său;
- dreptul de a cere stingerea uzufructului (art.422), în cazul în care demonstrează ca

uzufructuarul abuzează de folosinţa bunului, îi aduce stricăciuni ori îl lasă să


degradeze;
- dreptul asupra comorii (art.419), aceasta descoperită în bun de către uzufructuar,

aparţine nudului proprietar;32


- dreptul de repliere a contractelor de locaţiune sau de arendă [art.398 alin.(4)] dacă:

a) termenul contractului de locaţiune sau de arendă depăşeşte, fară consimţământul


său, termenul obişnuit în conformitate cu uzanţele locale; b) spaţiul comercial a fost
dat în chirie pe un termen mai mare de 5 ani; c) întreprinderea agricolă a fost dată în
arendă pe un termen mai mare de 12 ani; d) terenul agricol a fost dat în arendă pe un
termen mai mare de 6 ani; e) contractul de locaţiune sau de arendă stipulează condiţii
neobişnuite, excesive pentru nudul proprietar.
Obligaţiile nudului proprietar Nudul proprietar are:
- obligaţia de a se abţine de la orice act care ar tulbura folosinţa uzufructuarului
(art.417); o dată uzufructul fiind constituit şi bunul transmis uzufructuarului, nudul
31
Pătulea V., Turianu C. ”Dreptul de proprietate” Vol. III, București, 2005, pag. 159
32
Roşca N., Baieş S. „Drept civil. Drepturi reale principale”, Chişinău, 2005, pag. 235
27
proprietar nu mai are alte obligaţii decât una generală şi negativă: de a se abţine de la
orice acte sau fapte prin care ar împiedica sau ar tulbura exerciţiul liber deplin al dreptului
de uzufruct; nu pot fi considerate acte care împiedică sau tulbură exerciţiul
uzufructului reparaţiile capitale sau chiar reconstrucţia bunului de către nudul
proprietar sau de a altă persoană, numită de acesta;
- obligaţia de garanţie împotriva evicţiunii (art.417), fiind ţinut să garanteze

uzufructuarul împotriva evicţiunii, în caz contrar fiind răspunzător pentru prejudiciu;


- obligaţia de despăgubire (art.417), fiind ţinut să despăgubească uzufructuarul în

cazul în care, prin fapta sa, a făcut să se reducă valoarea uzufructului;33


- obligaţia de restituire a sumelor plătite în avans de uzufructuar art.418) sau cheltuielile

de reparaţii mari [art.412 alin.(6)]; astfel, dacă uzufructuarul universal ori cu titlu
universal plăteşte datoriile aferente patrimoniului sau părţii de patrimoniu grevate cu
uzufruct, nudul proprietar trebuie să restituie tară nici o dobândă, la stingerea
uzufructului, sumele avansate, precum şi cheltuielile de reparaţie capitală a bunului
suportate de uzufructuar; în cazul în care uzufructuarul nu plăteşte datoriile
menţionate, nudul proprietar poate, la alegere, să le plătească ori să vândă o parte
suficientă din bunurile date în uzufruct pentru a plăti aceste datorii; dacă nudul
proprietar plăteşte datoriile, uzufructuarul datorează dobânzi pe toata durata
uzufructului.34
- obligaţia de a menţine contractele de locaţiune si arendă încheiate de uzufructuar în

cazul stingerii uzufructului [art.398 alin.(4)]; nudul proprietar este obligat să menţină
contractele de locaţiune şi de arendă încheiate de uzufructuar daca uzufructul se stinge,
cu excepţiile stabilite de lege.

2.4. Stingerea dreptului de uzufruct


În conformitate cu prevederile art. 420 din Codul civil al Republicii Moldova
dreptul de uzufruct încetează prin următoarele moduri:
Moartea uzufructuarului. Aceasta este o cauză naturală de încetare a uzufructului
care în practică are cea mai frecventă aplicaţie. în cazul în care uzufructul a fost stabilit
33
Bîrsan C. „Drept civil. Drepturile reale” editura Chişinău, 2003, pag. 89
34
Roşca N., Baieş S. „Drept civil. Drepturi reale principale”, Chişinău, 2005, pag. 236
28
pe un anumit termen şi înainte de expirarea termenului moare uzufructuarul, uzufructul
încetează deoarece el poate fi constituit cel mult până la moartea uzufructuarului,
neputând fi transmis moştenitorilor.
Expirarea termenului. Deşi uzufructul se constituie, de regulă, pe toată durata
vieţii uzufructuarului, totuşi el poate fi stabilit şi pe o anumită perioadă de timp. în
acest caz, la expirarea termenului dreptul de uzufruct încetează. Potrivit dispoziţiilor
art. 397, alin. (2) din Codul civil uzufructul constituit în favoarea persoanelor juridice
se face totdeauna cu termen care nu poate depăşi durata maximă de 30 de ani.
Consolidarea. Prin consolidare se înţelege dobândirea dreptului
de proprietate asupra bunului ce alcătuieşte obiectul uzufructului de
către uzufructuar. Prin urmare, în cazul consolidării uzufructuarul
dobândeşte şi nuda proprietate şi în consecinţă el nu mai poate avea un
drept de uzufruct asupra propriului său bun.
Pieirea totală a bunului, întrucât uzufructul este un drept real ce
are ca obiect un bun, pieirea obiectului face să înceteze şi dreptul. Pentru
încetarea uzufructului este necesar ca pieirea bunului să fie totală şi nu
parţială, caz în care uzufructul se restrânge, însă nu încetează ca drept.
Dacă bunul este distrus sau pierdut în parte, uzufructul continuă asupra
părţii rămase.35
Renunţarea uzufructuarului la dreptul său. Pentru ca uzufructuarul
să poală renunţa ia dreptul său el trebuie să aibă capacitatea necesară.
Renunţarea poate fi unilaterală ceea ce echivalează cu delăsarea bunului
ce alcătuieşte obiectul uzufructului. Ea poate fi însă realizată şi pe baza
unei convenţii între uzufructuar şi nudul proprietar.
Rezoluţiunea sau anularea actului juridic prin care cel care a instituit
uzufructul a dobândit dreptul de proprietate, prin hotărârea instanţei judecătoreşti. În
acest caz uzufructul încetează ca urmare a pierderii de către proprietar a dreptului său
de proprietate asupra bunului ce alcătuieşte obiectul uzufructului.

35
Gîscă V. ”Drept civil. Drepturi reale”, Chișinău, 2009, pag. 178
29
Abuzul de folosinţă, în conformitate cu prevederile art. 422 C.civ.
în cazul în care uzufructuarul abuzează de folosinţa bunului, nudul
proprietar este în drept să ceară în justiţie pronunţarea încetării
uzufructului înainte de termen. Aceasta înseamnă că încetarea
uzufructului pentru abuz de folosinţă nu se produce niciodată de plin
drept, ci pentru aceasta este nevoie de o hotărâre judecătorească, în
practica judecătorească a fost recunoscut nudului proprietar în cazul
abuzului de folosinţă un drept de opţiune: fie ca acesta să ceară încetarea
dreptului de uzufruct pentru abuz de folosinţă, fie ca nudul proprietar
să ceară obligarea uzufructuarului să aducă bunul în stare normală de
funcţionare.
Lichidarea uzufructuaruluilui. Constituirea uzufructului în favoarea
unei persoane juridice, stingerea uzufructului are loc din momentul
lichidării persoanei juridice.36
Efectele stingerii uzugructului sunt:
- indiferent de cauza care a dus la stingerea uzufructului, de îndată ce acesta se

stinge încetează actele de folosinţă ale uzufructuarului;


- un al doilea efect Ia care dă naştere stingerea dreptului de uzufruct constă în
aceea că uzufructuarul are obligaţia de a restitui nudului proprietar neîntârziat bunul
sau bunurile ce au format obiectul uzufructului;
- uzufructuarul datorează despăgubiri nudului proprietar dacă bunul a pierit sau s-a

deteriorat din culpa sa, precum şi în cazul în care acesta şi-a încălcat îndatoririle ce le
avea faţă de nudul proprietar. Uzufructuarul nu este în drept a pretinde nudului
proprietar sumele de bani investite pentru îmbunătăţirile aduse bunului, chiar dacă prin
acestea a sporit valoarea bunului;
- nudul proprietar este obligat să restituie uzufructuarului sumele de bani pe care

acesta din urmă le-a plătit pentru el.

2.5. Efectele stingerii uzufructului


36
Gîscă V. ”Drept civil. Drepturi reale”, Chișinău, 2009, pag. 179
30
Efectul imediat şi cel mai important al stingerii uzufructului este reunirea
dreptului de folosinţă al uzufructuarului la „nuda proprietate", astfel că deplina
proprietate, dezmembrată până atunci, se reconstituie având ca titular pe,.nudul
proprietar".
Afirmaţia de mai sus, comportă excepţii în cazul încetării uzufructului prin
confuziune în persoana uzufructuarului, sau a unui terţ, când reconstituirea dreptului de
plină proprietate se face în persoana acestor titulari, în cazul pieirii totale a lucrului
fără culpa uzufructuarului, ori prin uzucapiunea lucrului de către terţ.
La stingerea uzufructului, uzufructuarul este obligat să restituie „nudului
proprietar" lucrul care a făcut obiectul dreptului de uzufruct.
Restituirea trebuie făcută în principiu imediat, pentru că o dată cu stingerea
uzufructului, trebuie încetată orice folosinţă a uzufructuarului.
Restituirea se face în raport de inventarul ce trebuie făcut la intrarea în folosinţă a
uzufructuarului, iar în privinţa imobilelor, constatarea stării lor făcută în acelaşi
moment.37
Uzufructuarul nu mai are dreptul la fructele neculese, la data stingerii
uzufructului.
În cazul quasi-uzufructului, care are ca obiect lucruri consumptibile şi fungibile,
se restituie lucruri de aceeaşi natură, cantitate şi calitate ori se restituie preţul lor.
Restituirea lucrului obiect al uzufructului, se face de regulă voluntar, de bună
voie.
În cazul în care uzufructuarul refuză restituirea lucrului, „nudul proprietar" are la
îndemână acţiunea în revendicare. El are, de asemenea, o acţiune personală născută din
uzufruct, care poate fi introdusă numai împotriva uzufructuarului şi succesorilor săi.
Se consideră că uzufructuarul, deşi are un drept real şi nu se află într-un raport de
obligaţie personală cu proprietarul, are totuşi faţă de proprietar o obligaţie de restituire
Ia sfârşitul uzufructului, a cărei origine se află în stipulaţia de restituire din dreptul
roman, pe care pretorul o impunea uzufructuarului, înainte de a-1 pune în posesie şi
prin care uzufructuarul se obligă să restituie lucrurile la sfârşitul uzufructului.
37
Chelaru E. „Curs de drept civil. Drepturile reale principale”, Bucureşti, 2000, pag. 205
31
Stingerea uzufructului nu dă naştere la restituire, când a avut loc prin consolidare,
prin uzucapiune (dar în acest caz uzufructuarul poate fi obligat la plata daunelor
interese, când uzucapiunea s-a împlinit din cauza neglijenţei şi a pasivităţii vinovate a
uzufructuarului) sau prin pieirea totală a lucrului, dacă nu este imputabilă
uzufructuarului (căci atunci el poate fi obligat la plata daunelor interese) şt dacă lucrul
este un lucru cert şi determinat şi nu lucruri de gen (căci genera non pereunt).
Cu alte cuvinte, pentru a fi eliberat de obligaţia de restituire, sau de despăgubire,
pentru dispariţia totală a lucrului obiect al uzufructului, uzufructuarul, trebuie să
dovedească pieirea acestuia datorită cazului fortuit, adică fără vina sa.
Uzufructuarul datorează despăgubiri in caz de pieire sau deteriorare din culpă a
lucrului, sau de încălcare a obligaţiilor care îi revin din uzufruct, pentru deteriorarea
sau degradarea imobilelor, supuse uzufructului, care au rezultat din neefec tu area
reparaţiilor de întreţinere.38
La rândul său, „nudul proprietar"poate fi obligat să restituie uzufructuarului, la
sfârşitul uzufructului, sumele de bani pe care acesta le-a plătit pentru el, precum şi
unele cheltuieli făcute de uzufructuar asupra lucrului şi care erau în sarcina
proprietarului.
Uzufructuarul nu poate însă, la încetarea uzufructului, să ceară vreo despăgubire
pentru îmbunătăţirile ce ar pret'mde că le-a făcut, chiar dacă prin ele ar fi sporit
valoarea lucrului.39
Concluzii

1. Dreptul de uzufruct este dezmembrământul dreptului de proprietate, cu


caracter temporar, care conferă titularului său atributul de a stăpâni bunul altuia în
calitate de uzufructuar, precum şi atributul folosinţei (jus utendi şi jus fruendi) asupra
acelui bun, inclusiv posibilitatea cedării emolumentului acestei folosinţe, cu îndatorirea
de a-i conserva substanţa, atribute care urmează să fie exercitate cu respectarea
limitelor naturale şi juridice.

38
Dogaru I., Cercel S. „Drept civil. Teoria generală a drepturilor reale” Bucureşti, 2003, pag. 178
39
Florescu D. ”Dreptul de proprietate și alte drepturi reale principale”, București, 2002, pag. 398
32
Avantajul uzufructului constă în faptul că acesta este un mijloc comod pentru
proprietar de a conserva şi exercita prin altul posesia şi folosinţa asupra unui bun. Iar
datorită caracterului temporar al dreptului de uzufruct, proprietarul este sigur, că într-
un moment dreptul său de proprietate se va completa devenind din nou deplin.
2. Uzufructul este un instrument juridic care permite utilizarea completă şi
permanentă a bunului, fără ca proprietarul să piardă dreptul de proprietate asupra lui.
Pentru proprietarul uzufructului cu titlu oneros este un mijloc de a obţine venituri fără
ca dreptul de proprietate asupra lucrului să iasă din patrimoniul său. Dreptul de
uzufruct fiind un drept real principal, beneficiază de caracterele juridice ale drepturilor
reale principale, dar îşi are caracterele sale specifice (temporar, inalienabil, aleatoriu
etc.), fapt care condiţionează existenţa lui de sine stătătoare şi argumentează
necesitatea aplicării şi reglementării lui separate de dreptul de proprietate
3. Obiect al dreptului de uzufruct poate fi un bun mobil şi imobil, corporal şi
incorporal, dar cu condiţia ca el să fie neconsumptibil sau altfel spus în mod riguros
delimitarea obiectului dreptului de uzufruct trebuie să ţină seama de obligaţia
uzufructuarului de a conserva substanţa bunului. În consecinţă se poate afirma că
dreptul de uzufruct se poate constitui asupra oricărui bun, cu excepţia bunurilor
consumptibile. Obiectul dreptului de uzufruct poate fi format dintr-un patrimoniu al
unei persoane, o parte din acel patrimoniu sau chiar un singur bun, în acest sens
uzufructul fiind universal, cu titlu universal şi cu titlu particular.
4. Codul Civil al Republicii Moldova prevede ca modalităţi de constituire a
dreptului de uzufruct legea, actul juridic şi hotărârea judecătorească în cazurile
prevăzute de lege. Fiecare din aceste modalităţi dispunând de caracterele sale specifice,
cele mai utilizate moduri de constituire a dreptului de uzufruct fiind testamentul şi
contractele constitutive de uzufruct cui titlu gratuit.
5. Conţinutul dreptului de uzufruct este determinat de lege. Uzufructuarul are
mai multe drepturi: dreptul de folosinţă a unui bun sau a mai multor bunuri, dreptul de
a culege fructele acestui bun sau acestor bunuri şi dreptul de posesie asupra bunului şi
fructelor acestora. Dreptul de folosinţă a uzufructuarului asupra bunurilor
consumptibile face excepţie de la principiul general în materie de uzufruct, astfel că
33
uzufructuarul poate să utilizeze de lucruri şi să întrebuinţeze fructele şi veniturile pe
care le pot da, fără însă a putea dispune de ele.
Reieşind din specificul dreptului de uzufruct am putea evidenţia doua feluri de
obligaţii: obligaţiile proprietarului care se transmit uzufructuarului o data cu
transmiterea bunului în folosinţă, anume obligaţia de a plăti impozite, de a face
reparaţii, etc. şi obligaţii personale care sunt prevăzute nemijlocit în conţinutul legii: de
a conserva substanţa, de a nu schimba destinaţia bunului, de a restitui bunul la
expirarea termenului, etc.
Legislaţia Republicii Moldova recunoaşte nudului proprietar următoarele
drepturi: dreptul de dispoziţie asupra bunului obiect al uzufructului, dreptul de a greva
nuda proprietate, dreptul de a culege productele bunului, dreptul de a exercita toate
acţiunile prin care îşi poate apăra dreptul de proprietate.
6. Dreptul de uzufruct fiind temporar dispune de diferite modalităţi de stingere.
Uzufructul se stinge la expirarea termenului pentru care este constituit, prin întrunirea
în aceeaşi persoană a calităţii de proprietar şi a celei de uzufructuar, prin renunţarea
uzufructuarului la dreptul sau, prin moartea sau, după caz, lichidarea uzufructuarului,
prin hotărârea judecătorească şi la cererea nudului proprietar. La stingerea
uzufructului, uzufructuarul este obligat sa restituie nudului proprietar, în starea
corespunzătoare, bunurile pe care le deţine în virtutea dreptului său de uzufruct. Stare
corespunzătoare se consideră acea stare la care au convenit părţile prin actul de
transmitere.

Bibliografie

1. Constituţia Republicii Moldova // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. - 1994.


- Nr.1.
2. Codul civil al Republicii Moldova // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. -
2002. - Nr.82-86.
***
3. Baieş S. „Drept de proprietate. Legislaţie.” Chişinău, 1995;
34
4. Bîrsan C. „Drept civil. Drepturile reale” editura Chişinău, 2003;
5. Cojocaru E., Cuşmir M., Ciobanu C., Cojocaru V. „Drept Civil. Drepturi reale"
Editura Chişinău 2003;
6. Gîscă V. ”Drept civil. Drepturi reale”, Chișinău, 2009
7. Roşca N., Baieş S. „Drept civil. Partea generală. Drepturi reale. Teoria generală a
obligaţiilor ”, Chişinău, 2001;
8. Roşca N., Baieş S. „Drept civil. Drepturi reale principale”, Chişinău, 2005;
9. Adam I „Drept civil. Drepturile reale” Bucureşti, 2001;
10. Ciutacu F. „Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale” Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2001;
11. Cosmovici P. „Drept civil. Drepturi reale. Obligaţii. Codul civil.”, Bucureşti, 2003;
12. Dogaru I., Cercel S. „Drept civil. Teoria generală a drepturilor reale” Bucureşti,
2003;
13. Filipescu Ion P. „Drept civil. Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale” Bucureşti
1998;
14. Florescu D. ”Dreptul de proprietate și alte drepturi reale principale”, București
15. Jora C. ”Drept civil. Curs de drepturi reale”, București, 2005
16. Pop L. ”Dreptul de proprietate și dezmembrămintele sale”, București, 1996
17. Pătulea V., Turianu C. ”Dreptul de proprietate” Vol. III, București, 2005
18. Turianu C. Turianu C. „Drept de proprietate şi alte drepturi reale" București, 2003;
19. Uliescu M., Ciutacu F. “Drept civil. Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale”,
Bucureşti,1999;
20. Urs I., Ilie-Todică C. „Drepturile reale. Doctrină. Aplicaţii. Practică”, Bucureşti,
2003;
21. Chelaru E. „Curs de drept civil. Drepturile reale principale”, Bucureşti, 2000.

Adresele electronice (site-urile internet)


22. www.docs.md;
23. www.lex.md.

35